Sunteți pe pagina 1din 43

1.

AXELE SI PLANURILE DE ORGANIZARE IN ORGANISM

2. ALCATUIREA CORPULUI NIVELURI DE ORGANIZARE


Intreaga materie este organizata in sisteme. Dintre sisteme, cele mai complexe sunt sistemele vii, sistemele
biologice.
Un sistem biologic are o organizare specifica, materializata prin structura si functia sa si prezinta conexiuni
interioare si cu exteriorul de natura materiala, energetica si informationala.

Insusirile unui sistem biologic sunt:

caracterul informational - sistemele biologice mostenesc un anumit bagaj informational, la care se adauga
informatia proprie dobandita in relatiile cu mediul

integralitatea un sistem biologic nu se reduce la suma insusirilor partilor sale component, ci prezinta insusiri
structural si functionale noi, caracteristice intregului, pe care nu le au partile component luate izolat

echilibrul dinamic reprezinta starea stationara a sistemului in conditiile permenentului schimb de substanta,
energies i informative ale acestuia cu sistemele inconjuratoare

autoreglarea capcacitatea de receptie a informatiei, de acumulare si preluare a acesteia, de selectie a


raspunsului optim si de efectuare a raspunsului adecvat

Exista o ierarhie a sistemelor in functie de nivelul fiecaruia de organizare. Orice sistem este alcatuit din subsisteme
niveluri de organizare inferioare si la randul sau este parte component a unui sistem mai complex, care reprezinta un
nivel de organizare superior.
Simplificat, organismul uman va cuprinde urmatoarele niveluri de organizare (celula, tesut, organ, sistem (aparat),
organism)): atomic, molecular, celular, al tesuturilor, al organelor, al sistemelor de organe
Toate aceste structure interactioneaza si realizeaza functiile vitale ale organismului: de relatie, de nutritive, de
reproducere.

Niveluri de organizare ale sistemului biologic uman

CELULA unitatea fundamentala, morfofunctionala si genetica a organismelor vii (ex: celula musculara striata si celula
musculara cardiaca, nervoasa (neuronul), hepatocite, adipocite, osteocite)
Ea este capabila de metabolism, excitabilitate, crestere, diferentiere, autoreproducere si autoreglare.
Toate celulele organismului provin din celula ou (zigot). In urma proceselor de diferentiere, care se desfasoara pe
parcursul dezvoltarii ontogenice, forma celulelor se diversifica in concordanta cu functiile indeplinite.
Pe parcursul dezvoltarii ontogenetice se desfasoara o evolutie cantitativa, materializata prin cresterea numarului de
celule, si o evolutie calitativa histogeneza (procesul de diferentiere si specializare a celulelor, care duce la aparitia celor
patru tipuri fundamentale de tesuturi: epitelial, conjunctiv, muscular si nervos). Forma de existenta a celulelor in
organismul uman este tesutul.

TESUTUL este o grupare de celule diferentiate si interdependente, care au aceeasi structura si indeplinesc aceeasi
functie.
Histogeneza este urmata de asamblarea tesuturilor in organe organogeneza.
In alcatuirea organelor participa unul sau mai multe tipuri de tesuturi. Aceste tesuturi asigura atat structura organului
respectiv cat si functionarea acestuia.

ORGANELE sunt grupari de tesuturi, identice sau diferite, care actioneaza impreuna pentru indeplinirea unei anumite
functii (ex: muschii, encefalul (creierul), ficatul, inima, hipodermul (pielea), oasele)).
Organele care indeplinesc functii similar sunt grupate in sisteme de organe.
Un sistem reprezinta un ansamblu de elemente in interdependenta, care functioneaza ca un intreg. Un sistem de organe
reprezinta ansamblul de organe (unitatile morfologice) care contribuie la realizarea uneia din functiile esentiale ale
organismului uman: de relatie, de nutritie si de reproducere (ex: sistemul muscular (aparatul locomotor), sistemul nervos,
sistemul digestiv, sistemul circulator, sistemul osos scheletul (aparatul locomotor)).

3. PLANURI SI RAPORTURI ANATOMICE ALE CORPULUI UMAN


Pentru precizarea poziiei segmentelor care alctuiesc corpul omenesc se folosesc, ca elemente de orientare, axe i
planuri. Corpul uman este tridimensional si are simetrie bilaterala; este strabatut de 3 axe si 3 planuri.
Axele corespund dimensiunilor spatiului si se intretaie in unghi drept.

Axul longitudinal, vertical (n lungimea corpului) - are un pol cranial (superior) si un pol caudal (inferior)
Axul sagital, vertical, anteroposterior (al grosimii corpului) - are un pol anterior si unul posterior.
Axul transversal, orizontal (al limii corpului) are un pl stang si unul drept
Planurile anatomice sunt suprafeele ce secioneaz sau intersecteaz imaginar corpul omenesc sub o anumit inciden.
Micrile au loc n aceste planuri n jurul unui ax perpendicular pe planul respective (planurile trec prin cate 2 axe)
PLANUL FRONTAL:
este dispus vertical si este orientat paralel cu fruntea; trece prin axul longitudinal si transversal
imparte corpul intr-o parte anterioara (ventrala) si una posterioara (dorsala)
exemple: nasul e situat anterior iar coloana vertebrala posterior
PLANUL SAGITAL:
este perpendicular pe cel frontal si strabate corpul dinainte inapoi, trecand prin axul longitudinal si sagital
trece prin mijlocul corpului ca un plan de simetrie
exemple: ochii sunt asezati lateral fata de nas si medial fata de urechi
PLANUL TRANSVERSAL
este perpendicular pe cel frontal si sagital si trece prin axul sagital si transversal
imparte corpul in: partea superioara (craniala) si partea inferioara (caudala)
exemple: nasul e situat cranial fata de gura iar genunchiul este situat caudal fata de sold

a) Regiunile corporale vzute ventral (din faa sau partea anterioar);


1) Cap:
- regiunea cefalic (capul) cuprinde:
regiunea cranian (craniul) cuprinde: - regiunea
frontal (fruntea);
regiunea facial (faa) cuprinde:
- regiunea orbital (ochi);
- regiunea otic (ureche)
- obraz;
- regiunea nazal (nasul);
- regiunea oral (gur);
- brbie (menton)
2) Gat:
- regiunea cervical (gtul);
3) Trunchi:
regiunea toracic (pieptul)

cuprinde: - regiunea mamar (sn);


regiunea abdominal
(burta) cuprinde: - ombilicul;
regiunea pelvian (pelvisul) cuprinde:
- regiunea coxal (oldul);
- regiunea inghinal;
- regiunea pubian (pubis)
4) Membrele:
a) Membrele superioare:
- regiunea axilar (subioar);
- regiunea brahial (bra);
- plica cotului;
- regiunea antebrahial (antebra);
- ncheietura minii;
- palm;
- deget mare (police).
b) Membrele inferioare:
- regiunea femural (coaps);
- genunchi;
- gamb;
- glezn;
- laba piciorului;
- degete;
- deget mare (hallux)

b) Regiunile corporale vzute dorsal (din spate sau partea posterioar);


- regiunea cefalic (cap);
- ceaf;
- regiunea cervical (gt);
- umr;
- regiunea dorsal (spate);
- regiunea lombar (ale);
- regiunea fesier (ezut);
- talp (bolta plantar);
- clci;
- dosul palmei;
- plica genunchiului;

Regiunile cavitii toracice i abdominale:


regiunea cavitii toracice cuprinde:
- regiunea costal;
- regiunea epigastric;
- hipocondru;
regiunea cavitii abdominale cuprinde:
- regiunea abdominal lateral;
- regiunea ombilical;
- regiunea hipogastric;
- regiunea iliac

4. CAVITATEA TORACICA SI ABDOMINALA

5. SCHELETUL CORPULUI OMENESC


Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin diferite articulatii. Marimea, respectiv forma
diferitelor oase este deteminata de functia anatomica. Cel mai mare os este femurul (50 cm), iar cel mai mic este
scarita (2,6 mm), unul din oscioarele auditive.
Dupa forma lor, oasele se clasifica in:

oase lungi sau cilindrice predomina lungimea: humerus, radius, ulna, femur, tibie, fibula (sunt usor
curbate, alungite si au rolul de a amortiza socurile)
oase late predomina latimea si inaltimea: parietal, frontal, occipital, stern, scapula, coxal (scuturi ale
organelor vitale)
oase scurte cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale: carpiene, tarsiene (sunt colturoase, groase)

Exista oase, cum ar fi rotula, care se gasesc in grosimea unui tendon (tendonul cvadricepsului femoral); aceste oase
se numesc sesamoide.
Exista si oase alungite, cum ar fi coastele si clavicula, la care predomina lungimea, dare care nu prezinta diafiza si
epifize, asa cum au oasele lungi.
Scheletul este flexibil datorita articulatiilor care unesc oasele. Coloana vertebrala umana este formata din 26 de oase
separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulatii.
Cele mai simple articulatii sunt cele in care o suprafata articulara aluneca peste cealalta; intre rotula si extremitatea
distala a femurului.

Scheletul uman este format din: scheletul capului, trunchiului si al membrelor.

A. Scheletul capului este format din 22 de oase si este impartit in neurocraniu, care adaposteste encefalul si
viscerocraniu, unde se afla atat segmentele periferice ale organelor de simt, cat si primele segmente ale
aparatelor respirator si digestiv.
Neurocraniu este alcatuit din 8 oase:

4 oase nepereche: frontal, etmoid, sfenoid, occipital


2 oase perechi: temporale si parietale

Viscerocraniu este format din 14 oase:

2 oase neperechi: vomerul si mandibula


6 oase perechi: maxilare, palatine, nazale, lacrimale, zigomatice si cornetele nazale inferioare

B.

Scheletul trunchiului - este format din coloana vertebrala, stern, coaste si bazin. Bazinul este alcatuit din osul
sacru si cele doua oase coxale.

Coloana vertebrala are un triplu rol: ax de sustinere al scheletului, protectia maduvei spinarii, participant la miscarile
capului si ale trunchiului.
Este alcatuita din 33-34 vertebre articulate prin discurile intervertebrale: 7 cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale si 45 coccigiene
O vertebra tip este formata din corp vertebral, situat anterior, si arc vertebral, situat posterior. Arcul se leaga de corp prin
doi pediculi vertebrali care, prin suprapunere, delimiteaza orificiile intervertebrale prin care ies nervii spinali. Corpul unei
vertebre se articuleaza cu corpul altei vertebre prin discul intervertebral.

Arcul vertebral prezinta doua tipuri de apofize:


Musculare (pe care se prind muschii): apofiza spinoasa (n pozitie mediana) si apofize transverse (situate lateral).
Articulare (articuleaza vertebrele ntre ele): doua superioare si doua inferioare.
Totalitatea orificiilor vertebrale suprapuse formeaza canalul vertebral, care adaposteste maduva spinarii.
Structura vertebrelor difera n functie de regiune si de rolul ndeplinit.
Coloana prezinta att n plan sagital ct si frontal curburi fiziologice cervicala, toracica, lombara si sacrala al caror rol
este comparabil cu cel al arcurilor de amortizare ale unei masini.
Cele din plan sagital se numesc lordoze (cervicala si lombara) si cifoze (toracica si sacrala). Cele din plan frontal se numesc
scolioze (au convexitatea la stnga sau la dreapta)

C.

Scheletul toracelui

Segmentul toracal al coloanei vertebrale impreun cu coastele si cu sternul formeaz scheletul toracelui sau cutia
toracelui in care sunt adapostite inima, vaselemari, plamnii, traheea, esofagul si alte organe.
Scheletul regiunii toracice este format din: stern si coaste.

Toracele osos este format anterior de stern, posterior, de coloana vertebrala, iar lateral de coaste.
Sternul este un os median nepereche, situat in partea anterioara a toracelui osos, fiind lung si turtit, alcatuit din trei
piese:
a) partea superioara (numita manubiru)
b) partea mijlocie (numita corp)
c) partea inferioara (numita proces sau apendice xifoid care ramane cartilaginous pana in jurul varstei de 40 de
ani)
Cele trei piese ale sternului sunt unite prin doua sincondroze: sincondroza manubriosternala si sincondroza
xifosternala.

Sternul are o directie oblica de sus in jos si dinapoi nainte. Aceasta oblicitate este mai accentuata la barbati decat de
femei.
Sternul este format din doua lame de os compact, intre care se gaseste os spongios, avand astfel structura oaselor
late. Spongioasa sternului contine maduva osoasa rosie - si la adult - care se poate extrage usor prin punctie sternala
datorita latimii si pozitiei subcutanate, in scop diagnostic: pentru transplant (extragerea de maduva) sau pentru
detectarea cancerului metastazic sau anormalilor sangelui.
Sternul este situat subcutanat, asa ca se poate palpa n intregime cu multa usurinta. Desi este situat subcutanat,
fracturile sternului sunt rare, deoarece traumatismele regiunii sunt atenuate prin elasticitatea toracelui (data de
ligamentele sternocostale).
Oasele suprasternale sunt mici piese osoase inconstante ovalare, situate pe marginea superioar a sternului, in
ligamentele articulatiilor sterno-claviculare. Acestea se afla in lateral de incizura jugulara.
Sternul, in termeni medicali, are 5 obiecte de studiu:
1. o fata anterioara
Fata anterioara a sternului este convexa. La unirea manubriului cu corpul se formeaza pe aceasta fata o proeminenta
numita unghiul sternal sau unghiul Louis(Angulus sterni) ce se poate palpa sub piele. Unghiul sternal serveste la

reperarea celei de-a doua coaste. A doua coasta se articuleaza cu sternul (prin intermediul cartilajului costal) la
nivelul unghiului sternal. Plecand de la unghiul sternal si de la coasta a II-a, se pot numerota (precum si palpa) toate
coastele, precum si spatiile intercostale. Mai jos, fata anterioara a sternului prezinta 3-4 linii transversale care provin
din unirea unor piese osoase numite sternebre.
2. o fata posterioara
Fata posterioara este concava; prezinta aceleasi linii transversale ca si fata anterioara.
3. doua margini laterale
Marginile laterale, in numar de doua, prezinta cate sapte scobituri costale in care patrund capetele primelor sapte
cartilaje costale.
4. o baza
Baza prezinta pe linia mediana scobitura jugulara, evidentiabila sub piele, fiind este situata la limita dintre gat si
torace. Pe laturile scobiturii jugulare se gaseste cate o scobitura claviculara care serveste pentru articularea
sternului cu clavicula.
5. un varf.
Varful este format de procesul xifoidian, fiind cartilaginos, deseori bifurcat sau perforat. Procesul xifoidian se osifica
la batrani.
Coastele - sunt arcuri ce se desprind de pe coloana vertebrala si se indreapta catre partea anterioara a toracelui
(catre stern). Coastele sunt in numar de 12 perechi si se numeroteaza de sus in jos, incepand cu coasta I, a II-a, a IIIa, a IV-a, etc si terminandu-se cu coasta a XII-a.

Dupa raportul lor cu sternul, coastele sunt impartite in doua grupe:


a) Coastele adevarate ajung pana la stern si sunt reprezentate de primele sapte perechi. Se noteaza I-VII.
b) Coastele false nu ajung pana la stern si sunt reprezentate de ultimele cinci perechi.
Se noteaza VIII-XII. Aceste coaste pot fi impartite si ele in doua grupuri, respectiv:
- primul grup format de perechile a VIII-a, a IX-a si a X-a, care desi nu ajung la stern se articuleaza totusi prin
extremitatea lor anterioara cu unul din cartilajele costale situate deasupra.
- al doilea grup format de perechile a Xl-a si a XII-a, care au extremitatea anterioara nearticulata cu sternul. Se
numesc coaste plutitoare sau flotante
D. Scheletul membrelor
Membrele (sau extremitatile) sunt doua perechi de apendice mobile, destinate diferitelor miscari ale corpului uman.
Ele sunt impartite:
- membre superioare
- membre inferioare
Membrele (extremitatile) prezinta o portiune care le leaga de trunchi, numita centura membrului (centura
scapulara - pentru membrele superioare, celtura pelviana - pentru membrele inferioare) si o portiune care o
continua pe precedenta, numita membrul liber (superior sau inferior).

1. Scheletul membrului superior


Membrul superior este constituit din patru segmente: umar, brat, antebrat, mana.

Obiectele de studiu in cadrul membrului superior sunt:


1. Centura scapulara formata din:
- clavicula
- omoplat (sau scapula)
Centura membrului superior sau centura scapulara formeaz scheletul umarului si asigur legatura dintre oasele
membrului liber si toracele osos.

Centura scapulara - vedere anterioara

1. Clavicula
Clavicula este un os lung, pereche, situat la limita dintre torace si gat, cuprins intre manubriul sternului si acromion.
Orientarea sa este transversala, si prezinta doua curburi inegale, care ii dau forma literei S culcat. Dintre cele doua
curburi, una este mediala (curbura cu concavitatea posterioara) si cealalta este laterala (curbura cu concavitatea
anterioara).
Clavicula este format din corp si doua extremitati
Forma osului poate fi observata prin simpla inspectie, putand fi explorat prin palpare aproape pe toata intinderea lui.
Reprezinta unreper important pentru delimitarea unor regiuni ale corpului, dar si pentru localizarea eventualelor
afectiuni.
Orientare.
Se asaza: lateral - extremitatea turtita,anterior - marginea concava a acestei extremitati, iar in jos - fata osului (ce
este prevazuta cu un sant)

Extremitatea mediala (sau sternala) este voluminoasa, prezentand o fata sternala destinata articularii cu manubriul
sternului.
Extremitatea laterala (sau acromiala) este turtita, prezentand o fata acromiala destinata articularii cu acromionul
omoplatului (scapulei)
Corpul claviculei prezinta doua fete si doua margini
a) Fata superioara este neteda in portiunea mijlocie si poate fi palpata sub piele. La cele doua extremitati, fata
superioar este rugoasa si da insertii musculare. La partea mediala a acestei fete, rugozitatile dau insertie muschiului
sternocleidomastoidian, iar la parteal aterala, muschilor deltoid si trapez.
b) Fata inferioara raspunde primei coaste prezentand in portiunea mijlocie gaura nutritiva si santul ce a servit la
orientarea osului. Pe acest sant se insera muschiul subclavicular. Medial de acest sant, se gaseste impresiunea
ligamentului costoclavicular pe care se insera ligamentul cu acelasi nume. Lateral de sant se gaseste o suprafata
rugoasa numit tuberozitatea ligamentului coraco-clavicular pe care se insera ligamentele coracoclaviculare, ce leaga
clavicula cu procesul coracoid al scapulei.
Tuberozitatea este formata din doua proeminente: tuberculul conoid (situat aproape de marginea posterioara a
osului) si linia trapezoida situata anterolateral fata de tubercul. Pe tubercul se insera ligamentul conoidian, iar pe
linia trapezoida ligamentul trapezoid.

c) Marginea anterioara este concava in treimea laterala, unde da insertie muschiului deltoid (tuberculul deltoid).
Ea este convexa in treimea mediala, unde da insertie muschiului pectoral mare.
d) Marginea posterioara este si ea concava-convexa, dar in sens invers decat marginea anterioara. In portiunea
laterala a marginii se insera muschiul trapez. In portiunea mijlocie are raporturi cu muschiul omohioidian, cu
muschii scaleni, cu artera si vena subclavicular si cu trunchiurile plexului brahial. Acester aporturi sunt deosebit de
importante, deoarece in caderile pe umar, clavicula poate fi fracturata in portiunea ei mi-locie. Fragmentele
fracturate pot leza vasele subclaviculare si trunchiurile plexului brahia. Calusul poate comprima sau chiar include
aceste formatiuni,determinand complicatii vasculare si nervoase.
2. Scapula (Omoplatul)
Scapula sau omoplatul este un os lat, de forma triunghiulara, situat la partea postero-superioara a toracelui.
Pe schelet, acest os se intinde intre primul spatiu inter-costal si coasta a VII-a. Osul este aplicat pe torace, depasindu-l
insa lateral si ia astfel parte la formarea umarului si la delimitarea axilei.
Scapula prezint dou fete (fata anterioara si fata posterioara), trei margini (marginea vertebral, marginea axilar si
marginea superioara) si trei unghiuri (unghiul superior, unghiul inferior si unghiul lateral).
Orientare: Se asaza posterior fata prevazuta cu o puternica spina, in sus marginea cea mai mica si subtire; lateral (si
putin inainte) unghiul cel mai voluminos (prevazut cu o cavitate articulara).

FATA POSTERIOARA A SCAPULEI (sau fata dorsala) priveste posterior si lateral, de pe ea desprinzandu-se
transversal o puternica lama, numit spina scapulei. Spina imparte fata posterioara intr-o fosa situata deasupra si
alta situata dedesubtul ei.
1.Spina scapulei adera de fata posterioar a scapulei si se continua in poriunea ei laterala cu o prelungire libera,
neaderenta de fata posterioara a scapulei, numita acromion.
Spina scapulei are o form triunghiulara, prezentand o fata superioara si alta inferioara. Ea are trei margini, dintre
care una anterioara, prin care spina adera de fata poasterioara a scapulei; o margine laterala, libera si concava; o
margine dorsala groas si rugoass care da insertie, prin buza superioara, muschiului trapez, iar prin cea inferioar
muchiului deltoid.
2.Acromionul (Acromion) este o proeminenta turtita de sus in jos si palpabila sub piele, ce prezint fata articulara a
acromionului pentru extremitatea laterala a claviculei, cu care se articuleaza. La unirea acromionului cu buza
inferioar a spinei scapulei, se formeaz unghiul acromionului. Spina scapulei i acromionul se pot palpa ambele sub
piele. Unghiul acromionului, situat la unirea celor doua formatiuni osoase, are deosebita importan practica:

pornind de la el, se pot face masuratorile pentru stabilirea eventualelor luxatii ale centurii scapulare.
3. Fosa supraspinoas da insertie muschiului supraspinos
4. Fosa subspinoasa (sau infraspinoasa) da insertie mai multor muschi: infraspinos,rotund mare, rotund mic.

Scapula - vedere anterioara

FATA COSTALA A SCAPULEI (sau fata anterioara) prezinta o concavitate, fosa subscapulara, ce este strabatuta de
creste oblice. Pe fosa, ca si pe crestele oblice, se insera muschiul subscapular. Pe portiunea mediala a fetei se mai
insera si muschiul dintat anterior.
a) marginea superioara este subtire si prezinta scobitura sau ineizura scapulei. Prin aceasta scobitura trece nervul
supra-scapular. Mediata de scobitura, marginea superioara da insertie muchiului omohioidian.
b) marginea mediala poate fi explorata sub piele, ea fiind orientata spre coloana vertebrala. Pe ea se insera
numerosi muschi, cum ar fi muschiul romboid mare, romboid mic, dintat anterior
c) marginea laterala este orientata spre axila, putandu-se explora parial. Aici se insera muschii rotund mare si
rotund mic.
Unghiul inferior este ascutit si usor de explorat sub piele. Aici se insera muschiul dintatanterior.
Unghiul superior este usor rotunjit. Aici se insera muschiul ridicator al scapulei
Unghiul lateral este cel mai voluminos. Prezinta doua elemente de studiu:
1. Cavitatea glenoid este legata de restul scapulei printr-o portiune mai ingusta,numita gatul sau colul
scapulei. Cavitatea este putin profunda, de forma ovoida, articulandu-se cu capul humerusului. La cele doua
extremitatiale cavitatii glenoide se gasesc rugozitati: rugozitatea inferioara est etuberculul subglenoidian (sau
infraglenoidian) pentru insertia capului lung al muschiului triceps, iar cea superioara este tuberculul
supraglenoidian pentru insertia capului lung al muschiului biceps brahial.
2.Procesul coracoid este o prelungire recurbata, a carei baza ocupa spatiul dintre cavitatea glenoida i scobitura
scapulei. Procesul coracoid poate fi explorat prin spatiul delto-pectoral, pe el inserandu-se muschi (capul scurt al
bicepsului brahial, coracobrahialul si pectoralul mic) si ligamentele (conoid si trapezoid). Scapula are mai multe
gauri nutritive: in fosa supra-spinoasa, in fosa subspionasa, la nivelul acromionului si la nivelul procesului coracoid.

2. Scheletul membrului superior liber este format din scheletul bratului (humerus), scheletul antebratului (radius,
ulna) si scheletul mainii (oase carpiene, metacarpiene si falange).
SCHELETUL BRATULUI
Humerusul este un os lung si pereche, prezentand o diafiza si doua
epifize.
Orientare: se asaza in sus extremitatea prevazuta cu un cap sferic,
medial suprafata ei articulara, anterior santul profund pe care
aceasta extremitate il prezint.
Humerusul este alcatuit din:
a) corpul
b) epifiza sau extremitatea superioara
c) epifiza sau extremitatea inferioara
Corpul este aproape cilindric in portiunea superioara si prismatic
triunghiular in portiunea inferioara.
Prezinta trei fete si trei margini bine diferentiate in portiunea
inferioara si mult mai slab diferentiate in portiunea superioara.
Fata antero-laterala prezinta ceva mai sus de mijlocul ei o
rugozitate in forma de V, numita tuberozitatea deltoidiana pe care se
insera doi muschi: muschiul deltoid (pe bratul superior) si muschiul
brahial (pe bratul inferior).
Sub aceasta tuberozitate se afl un sant putin pronuntat, denumit santul nervului radial, care pleaca de pe fata
posterioara si prin care trec nervul radial si artera brahiala profunda. Deasupra tuberozitatii, fata antero-laterala
este inconjurata de nervul axilar.
Fata antero-mediala prezinta 3 obiecte de studiu:
1) gaura nutritiva a osului
2) santul intertubercular, ce descinde de la epifiza superioara
3) o impresiune rugoasa pentru insertia muschiului coracobrahial

Humerusul vazut anterior

Humerusul vazut posterior

Fata posterioara este strabatuta oblic de santul nervului radial. Deasupra acestui sant se insera capul lateral al
muschiului triceps brahial, iar dedesubtul lui se insera capul medial al muschiului triceps brahial.
Marginea anterioara este bine pronuntata.
Marginea laterala si marginea mediala prezinta caractere comune. Contin punti pronuntate in jumatatea proximala a
corpului, ele devinind adevarate creste in jumatatea distala a lui, amandoua recurbandu-se si terminandu-se pe
epicondilul corespunzator.
Marginea laterala se continua cu creasta supracodiliana laterala, care se termina pe epicondilul lateral, iar marginea
mediala se continua cu creasta supracondiliana mediala care se termina pe epicondilul medial. Aceste doua creste
dau insertie despartitoarelor care separa muschii anteriori de cei posteriori ai bratului.
Epifiza sau extremitatea superioara este unita cu corpul prin colul chirurgical al osului. La nivelul colului
chirurgical se inregistreaza cele mai frecvente fracturi ale humerusului, tot aici avand loc dezlipirea traumatica a
epifizei (care se poate produce la copii si tineri, deoarece epifiza superioara si diafiza se sudeaza abia la varsta de 2025 ani)
Epifiza superioara (sau proximala) prezinta mai multe obiecte de studiu:
1.Capul humerusului - este o suprafaa articulara neteda, ce reprezinta o treime dintr-o sfera. Orientare: priveste
medial, in sus si putin posterior. Capul humerusului se articuleaza cu cavitatea glenoida a scapulei, axul sau formand
cu axul diafizei un unghi de 130 de grade.
2.Colul anatomic - este un sant circular, care separa capul humerusului de restul epifizei.
3.Tuberculul mare - este situat pe partea laterala a capului in partea superioara si prezinta trei fatete pentru
insertii musculare: fateta superioara (pe care se insera muschiul supraspinos), fateta mijlocie (pe care se insera
muschiul subspinos) si fateta inferioara (pe care se insera muschiul rotund mic).
4.Tuberculul mic este situat pe partea anterioara a epifizei, pe el inserandu-se muschiul subscapular
5.Santul intertubercular (mai este numit si culisa bicipitala) este un sant vertical, care pleaca de pe fata anterioara
a epifizei si se termina pe fata antero-mediala a diafizei. El este limitat de creasta tuberculului mare (situata anterior)
si de creasta tuberculului mic (situata posterior). Prin acest sant aluneca tendonul capului lung al muschiului biceps
brahial. Pe creasta tuberculului mare se insera muschiul pectoral mare, iar pe creasta tuberculului mic muschiul
rotund mare.
Epifiza sau extremitatea inferioara este turtita si recurbata dinapoi inainte, astfel ca diametrul transversal este cu
mult mai mare ca cel antero-posterior.
Epifiza distala prezint un condil si doi epicondili
A. Condilul humerusului prezinta doua categorii de formatiuni.
1. Suprafete articulare - sunt destinate radiusului si ulnei, ele fiind reprezentate de catre: trohleea humerusului,
capitulul humerusului si un sant intermediar.
Trohleea humerusului raspunde scobiturii trohleare de pe ulna, ea fiind formata din doua margini, doua povarnisuri
si un sant. Santul are un traiect spiroid de jos in sus si mediolateral, imprimand directia miscarilor din articulatia
cotului.
Capitulul este o proeminenta rotunjita ce este situata lateral de trohlee. El raspunde fosetei articulare de pe capul
radiusului. Sa ntu l i n t e r m e d i a r separa trohleea de capitul.
Capitulul este articular, raspunzand marginii fosetei articulare de pe capul radiusului.
2. Fose - sunt in numar de trei: fosa coronoida, fosa radiala si fosa olecraniana.
Fosa co ro no ida este situata deasupra trohleei, pe fata anterioara a epifizei, in ea patrunzand procesul coronoidian
al ulnei, in miscarile de flexiune ale antebratului.
Fosa ra di ala este situata deasupra capitulului, in ea patrunzand capul radiusului, in miscarile de flexiune.
Fosa ol ec ra ni ana este situata deasupra trohleei, pe fata posterioara a epifizei, in ea patrunzandolecranul, in
miscarile de extensiune ale antebratului.

B. Epicondilii sunt doua proeminente, care servesc pentru insertii musculare, unul fiind medial, iar altul lateral.
Epicondilul medial este o puternica proeminenta triunghiulara, la care se termina creasta supracondiliana mediala a
diafizei, ce se poate explora prin inspectie si palpare.
Fata lui posterioara prezinta santul nervului ulnar pe unde trece nervul omonim. Pe epicondilul medial se insera
muschii pronatori si flexori ai antebratului, muschii mainii si degetelor (rotundul pronator, flexor radial al carpului,
palmar lung, flexor ulnar al carpului, flexor superficial al degetelor).
Epicondilul lateral este mai mic decat cel medial, la el terminandu-se creasta supracondiliana laterala a diafizei.
Acesta se poate explora prin inspectie si palpare, fiind un reper important (ca si epicondilul medial) pentru proiectia
formatiunilor de la nivelul antebratului.
Pe epicondilul lateral se insera muschii supinatori si extensori ai antebratului, muschii mainii si degetelor (scurt
extensor radial al carpului, supinator extensor al degetelor, extensor al degetului mic,extensor ulnar al carpului,
anconeu).
La aproximativ 5-6 cm pe marginea mediala, deasupra epicondilului medial se gaseste in mod inconstant o apofiza
triunghiulara, numita procesul supracondilian (aceasta apofiza se regaseste in aproximativ 1% din cazuri).
Procesul supracondilian este legat de epicondil printr-o bandeleta fibroasa, formand astfel un inel osteofibros, prin
care trec nervul median si artera brahiala.
Torsiunea humerusului
Axul transversal al capului humerusului si cel al condilului numeral nu se afla in acelasi plan frontal. La adult ele
formeaza un unghi ascutit, are 14-20grade si este deschis lateral, denotand torsiunea osului. La nou-nascut unghiul
are aproximativ 60 de grade.
SCHELETUL ANTEBRATULUI
Antebratul are doua oase paralele: ulna (situat in prelungirea
degetului mic) si radius (situat in prelungirea policelui ). Aceste
doua oase se articuleaza prin epifizele lor, ramanand insa
distantate la nivelul diafizelor printr-un spatiu eliptic (denumit
spatiul interosos).
Examinate pe scheletul articulat, se observa ca radiusul depaseste
ulna prin epifiza lui inferioara si este depasit de aceasta prin
epifiza superioara. Ca urmare, ulna precumpaneste in formarea
articulatiei cotului, iar radiusul in formarea articulatiei
radiocarpiene. Diafizele celor doua oase sunt prismatice
triunghiulare, fiecare prezentand deci trei fete si trei margini.
Orientarea acestor elemente descriptive este usor de retinut, daca
tinem seama de aceasta forma prismatic-triunghiulara a
diafizelor, ce se privesc printr-una din marginile lor, numite
margini interosoase. Acestea delimiteaza spatiul interosos.

1. ULNA este un os lung si pereche, situat in partea mediala a antebratului, in prelungirea degetului mic. Pe scheletul
articulat el este putin oblic (de sus in jos si medio-lateral), formand cu humerusul un unghi cu deschiderea laterala.

Ulna prezinta de studiat doua elemente:


corpul si cele doua epifize.
Orientare: se pune in sus extremitatea
mai voluminoasa, anterior se pune
scobitura acestei extremitati, iar lateral
marginea cea mai ascutita a osului.
CORPUL este putin concav inainte,
prezentand trei fete si trei margini.

- vedere anterioara

Ulna - vedere laterala

Fata anterioara prezinta gaura nutritiva,


in partea superioara a fetei inserandu-se
muschiul flexor profund al degetelor, iar
in partea inferioara muschiul patrat
pronator.
Fata posterioara este strabatuta in
treimea superioara de o linie oblica in
jos si medial. Deasupra acestei linii
oblice se delimiteaza o suprafata
Ulna
triunghiulara, ce este loc de insertie
pentru muschiul anconeu. Portiunea
inferioara este impartita si ea printr-o
linie verticala, intr-o fasie mediala si o
fasie laterala.

Pe fasia mediala a fetei posterioare se insera muschiul extensor ulnar al carpului iar pe cea laterala se insera sus
muschiul supinator, iar mai jos muschii lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung extensor al
policelui si extensorul indicelui.
Fata mediala este larga in portiunea superioara, ingustandu-se in partea inferioara, fiind de altfel palpabila sub piele.
Marginea anterioara este bine pronuntata, incepand de la procesul coronoid si terminandu-se la procesul stiloid.
Marginea posterioara proemina sub piele. Marginea pleaca de pe olecran, descinde sub forma unei creste sinuoase
(de forma unui S), si dispare apoi in treimea inferioara a diafizei.
Marginea laterala sau interosoasa da insertie membranei interosoase. Aceasta membrana uneste corpurile celor
doua oase ale antebratului (ulna si radius). In sus, membrana se bifurca si delimiteaza o suprafata triunghiulara, in
care este situata incizura radiala a epifizei proximale. Ramura de bifurcatie posterioara este numita in termeni
medicali creasta muschiului supinator pentru insertia muschiului omonim.
Extremitatea sau epifiza superioara este formata din doua proeminente osoase: o proeminenta verticala (numita
olecran) si o proeminenta orizontala (numita procesul coronoid). Cele doua proeminente formeaza intre ele un unghi
drept si circumscriu o cavitate articulara ce priveste anterior, numita scobitura trohleara. Aceasta scobitura
trohleara se articuleaza cu trohleea humerusului si prezinta o creasta anteroposterioara, ce raspunde santului de pe
trohleea humerusului. Pe partea laterala a procesului coronoid se gaseste o fetisoara articulara semilunara (numita
incizura radiala sau scobitura radiala) care se articuleaza cu capul radiusului.
Dedesubtul procesului coronoid se gaseste tuberozitatea ulnei (pe care se insera muschiul brahial). Olecranul se
palpeaza cu usurinta pe fata posterioara a articulatiei cotului, pe acesta inserandu-se muschiul triceps brahial.
Extremitatea sau epifiza inferioara prezinta doua formatiuni: capul si procesul stiloid. Aceste doua formatiuni se
palpeaza usor sub piele.
1.Capul reprezinta un segment de cilindru. Suprafata laterala a acestuia se numeste circumferinta articulara si se
articuleaza cu incizura ulnara a radiusului. Fata inferioara a capului intra in contact cu discul fibrocartilaginos al
articulatiei radioulnare distale.

2. Procesul stiloid este situat pe partea mediala a capului, fiind o prelungire conoida, cu varful in jos. Intre cap si
procesul stiloid se formeaza un sant (situat pe fata posterioara a osului) prin care trece tendonul muschiului
extensor ulnar al carpului

Radius si ulna - scheletul antebratului


2. RADIUSUL este un os lung si pereche, situat la partea laterala a antebratului, in dreptul policelui. Prezinta ca
elemente de studiu un corp si doua epifize.
Orientare: Se asaza in jos extremitatea cea mai voluminoasa, posterior fata ei prevazuta cu santuri, lateral procesul
descendent al acestei extremitati.
CORPUL este prismatic triunghiular si, ca
atare, are trei fete (fata anterioara,
posterioara si laterala) si trei margini
(marginea anterioara, posterioara si
mediala). Corpul este palpabil in jumatatea
lui inferioara.
Fata anterioara este ingusta in portiunea
superioara, pe ea gasindu-se gaura nutritiva.
In portiunea superioara a fetei anterioare se
insera muschiul flexor lung al policelui, iar in
portiunea inferioara muschiul patrat
pronator.
Fata posterioara este rotunjita in portiunea
superioara, unde raspunde muschiului
supinator. Fata posterioara este plana si usor
excavata in restul intinderii, unde se insera
muschiul lungul abductor si scurtul extensor
ai policelui.

Radiusul - vedere anterioara si posterioara


Fata laterala prezinta la partea mijlocie o
tuberozitate pronatorie (pentru insertia
muschiului rotund pronator).
Deasupra rugozitatii, fata laterala este acoperita de muschiul supinator, care la acest nivel este strabatut de ramura
profunda a nervului radial.
Fracturile osului la acest nivel pot intersecta nervul, acest raport avand o mare importanta practica.
Marginea anterioara este pronuntata in partea superioara, insa dispare in treimea inferioara.
Marginea posterioara exista numai in portiunea mijlocie.
Marginea mediala sau interosoasa este ascutita si se termina in partea inferioara a corpului, bifurcandu-se si
delimitand astfel o suprafata triunghiulara. La baza acestui triunghi se gaseste scobitura (sau incizura ulnara) a
radiusului. Pe marginea mediala se prinde membrana interosoasa.
Extremitatea sau epifiza superioara (proximala) este compusa din trei elemente: capul,colul si tuberozitatea
radiusului.
1.Capul este un segment de cilindru plin, mai inalt in portiunea mediala. Fata lui superioara prezinta o depresiune,
numita foseta capului radial care raspunde capitulului humerusului. Circumferinta capului raspunde scobiturii
radiale de pe ulna. Cand se executa miscari de rotatie ale antebratului, capul se poate palpa sub epicondilul lateral al
humerusului.
2. Colul este portiunea ingusta care leaga capul de corp si este oblic indreptat de sus in jos si latero-medial, formand
cu capul un unghi deschis lateral.
3. Tuberozitatea radiusului este o proeminenta ovoidala, situata sub col, pe ea inserandu-se muschiul biceps brahial.
Extremitatea sau epifiza inferioara (distala) este comparata cu o piramida trunchiata, ce prezinta patru fete si o
baza, ea putandu-se explora aproape in intregime.
Fata mediala a epifizei prezinta scobitura ulnara destinata articularii cu capul ulnei.
Fata laterala prezinta un sant pentru trecerea tendoanelor muschilor lung abductor si scurt extensor ai policelui.
Aceasta fata se continua in jos cu procesul stiloid. Procesul stiloid se poate inspecta si palpa, coborand mai jos decat
procesul stiloid al ulnei.
Fata posterioara prezinta mai multe creste verticale, care delimiteaza santuri. Prin santuri aluneca tendoane ale
muschilor extensori ai manii si ai degetelor. La mijlocul fetei posterioare se gaseste o creasta verticala (adesea
palpabila sub piele) numita tuberculul dorsal care o imparte in doua santuri. Lateral de tubercul se afla un sant prin
care trec tendoanele muschilor extensori radiali ai carpului si medial de tubercul se afla alt sant subdivizat printr-o
creasta verticala mai mica in alte doua santuri: un sant lateral mai mic pentru lungul extensor al policelui si un sant
medial mai larg pentru tendoanele extensorului degetelor si extensorului indexului.
Faa anterioara este concava de sus in jos, dand insertie muschiului patrat pronator.
Baza sau fata articulara carpiana are forma unui triunghi, al carui varf se prelungeste lateral pe procesul stiloid. Baza
este subdivizata printr-o creasta antero-posterioara, in doua fete secundare: o fata laterala, triunghiulara, in raport
cu scafoidul, si o fata mediala, patrulatera, in contact cu semilunarul.
Scheletul mainii: este format din oase carpiene, metacarpiene si falange.Oasele carpiene sunt in numar de 8,
dispuse pe randuri transversale, se articuleaza intre ele iar superior se articuleaza cu radiusul si ulna. Inferior se
articuleaza cu oasele metacarpiene prin articulatii carpo-metacarpiene.Oasele metacarpiene sunt in numar de 5 si se
articuleaza superior cu oasele carpiene si inferior cu falangele. Falangele: Cu exceptia degetului mare care se
numeste police si are numai 2 falange, restul degetelor au cate 3 falange. Privite de sus in jos se numesc: falanga
proximala, falanga medie si falanga distala.
Scheletul membrului inferior
Membrul inferior este alcatuit di centura pelviana si membrul inferior propriu-zis.
Centura pelviana este alcatuita din 2 oase coxale care la randul lor sunt formate prin sudarea a 3 oase: ilion, ischion
si pubis. Aceste 3 oase se dispun astfel : in partea superioara este ileonul (care formeaza creasta iliaca) inferior si
posterior este ischionul, inferior si anterior va fi pubis. Cele 2 oase coxale se unesc intre ele pe linia mediana formand
simfiza pubiana. Ramurile ischionului si pubisului includ intre ele gaura obturatoare. Deasupra gaurii obturatoare

corpurile celor 3 oase formeaza o suprafata articulara numita Acetabulum. Aceasta suprafata se articuleaza cu capul
femural si formeaza articulatia coxofemurala. Posterior, oasele coxale se articuleaza cu osul sacru formand
articulatia sacro-iliaca. Tot acest ansamblu se numeste bazin.

Scheletul membrul inferior propriu-zis este alcatuit din femur, tibie, fibula.
Femurul superior prezinta capul femural ce are aspect de sfera si patrunde in acetabulum. Inferior prezinta 2
proeminente numite condilii femurali. Acestia se articuleaza anterior cu rotula sau patena si inferior cu tibia si fibula
formand articulatia genunchiului.
Scheletul gambei este reprezentat de tibie si de fibula.
Tibia este situata in partea mediala a scheletului si fibula (sau peroneul) va fi situata lateral. Portiunea superioara a
tibiei se articuleaza cu capul fibulei prin articulatia tibio-fibulara proximala sau superioara. Inferior, tibia si fibula se
articuleaza formand articulatia tibio fibulara inferioara (sau articulatia gleznei).
Scheletul piciorului este format din urmatoarele elemente: oasele tarsiene care sunt dispuse in 2 randuri: posterior
este talusul si calcaneul, anterior este osul navicular, cuboid si trei oase cuneiforme.Metatarsienele sunt in numar de
5 si se articuleaza superior cu oasele tarsiene si inferior cu falangele. Falangele sunt cate trei pentru fiecare deget cu
exceptia degetului mare numit haluce care va prezenta numai doua falange.

6. PRINCIPALELE GRUPE DE MUSCHI


Dup poziia n organism, muchii somatici se mpart n: muchii capului, gtului, trunchiului i membrelor.
A. Muchii capului se constituie in 2 grupe:

muschii cutanati sau ai mimicii, care prin contractia lor schimba expresia fetei

a.

muschii masticatiei

b.

Muchii cutanati sau ai mimicii, sunt grupai n jurul orificiilor auditive, orbitale, nazale i a orificiului bucal
(orbicularul buzelor); muschiul buccinator formeaza peretele obrazului iar frontalul increteste pielea fruntii

c.

Muchii masticatori se insera cu un capat pe craniu, iar cu celalalt pe mandibula si au rol in miscarile de
ridicare si lateralitate a mandibulei. Ei sunt muschii temporali, maseteri si pterigoidieni (lateral sau extern si
medial sau intern), muchii limbii i muchii extrinseci ai globului ocular.

B. Muchii gtului sunt:


a.

pielosul gtului - increteste pielea gatului, trage in jos buza inferioara si coltul gurii, participa la coborarea
mandibulei

b.

sternocleidomastoidieni se fixeaza cu cate un capat pe apofizele mastoid si cu celelalte 2 capete pe stern si


clavicule (prin contractia unilaterala inclina capul de aceeasi parte si il rotesc de partea opusa, iar prin
contractia bilaterala inclina capul inainte)

c.

hiodieni se fixeaza de osul hioid; o parte din ei intra in componenta limbii, actioneaza asupra laringelui, pe
care-l ridica in timpul deglutitiei si coboara mandibular

C.

Muchii trunchiului se clasifica in:

a.

muchii spatelui i ai cefei, sunt asezati, unii in plan superficial (muschii trapezi, care apropie omoplatii sau
ii ridica si mentin pozitia verticala a capului si marii dorsali, care coboara bratele apropiindu-le de trunchi),
iar altii in plan profund, cu rol in mentinerea coloanei vertebrale in pozitie verticala

b.

muchii toracelui (pectorali, dinai, intercostali, diafragma)

c.

muchii abdomenului (drept abdominal, oblici)

d.

muschii ce constituie seul perineal

D. Muchii membrului superior:


a.

muchii umrului: deltoid, supraspinos, infraspinos, rotund mic, rotund mare, subscapular

b.

muchii braului (loja anterioara): biceps brahial, brahial, coraco-brahial


muschii bratului (loja posterioara): triceps brahial, anconeu

c.

muchii antebraului: pronatori i supinatori ai antebraului, flexori i extensori ai degetelor

d.

muchii minii: muschii lojei tenare, muschii lojei hipotenare, muschii lombricali si interososi

E.

Muchii membrului inferior se impart topografic in:

a.

muschii centurii pelvine muschi cu originea pe oasele bazinului si insertia pe femur; acopera articulatia
coxofemurala, realizand un adevarat con muscular al acesteia, fiind niste muschi scurti si puternici; acestia
se clasifica intr-un grup anterior (iliopsoas si psoas mic) si posterior (gluteul mare, mijlociu si mic, piriform,
obturator intern, gemen superior, gemen inferior, patrat femoral, obturator extern)
Datorita dispozitiei radiare a muschilor, permite realizarea unei actiuni multiple neexistand de fapt muschi
care actioneaza doar asupra articulatiei coxofemurale. Din acest considerentm fiecare muschi are mai multe
actiuni dintre care una este principal. Muschii centurii pelvine actioneaza asupra articulatiei coxofemurale

impreuna cu numerosi muschi ai coapsei. Este posibil ca un muschi, datorita asezarii sale, fata de un anumit
ax de miscare, sa actioneze in sensuri opuse.
b.

muchii coapsei (loja anterioara): cvadriceps femural, croitor, muschiul articulatiei genunchiului, muschiul
tensor al fasciei lata; (loja posterioara): biceps femural, semitendinos, semimembranos si (loja mediala) :
pectineu, adductor lung, adductor scurt, adductor mare, gracilis

c.

muchii gambei (gastrocnemian, pronatori i supinatori ai piciorului, flexori i extensori)

d.

muchii piciorului (extensori ai degetelor i plantari)

Dup aciunea lor principal, muchii pot fi clasificai n: flexori i extensori, abductori i adductori,
supinatori i pronatori, circulari (sfinctere) etc. Acelai muchi poate determina una sau mai multe micri ale unor
segmente corporale (exemplu: tricepsul brahial poate determina adducia, rotaia i extensia braului).

7. TOPOGRAFIA APARATULUI CIRCULATOR, RESPIRATOR, DIGESTIV


8. CONFIGURATIA VASELOR DE SANGE SI A INIMII (1 SinGura SCHEMA)
9. COMPATIBILITATEA GRUPELOR SANGUINE SI APLICAREA PRINCIPIILOR TRANSFUZIILOR (1SG SCHEMA)
10. TOPOGRAFIA APARATULUI EXCRETOR (SCHEMA)
11. TOPOGRAFIA APARATULUI DIGESTIV (SCHEMA)
12. ALCATUIREA AXULUI CEREBROSPINAL
13. ANALIZATORII (SCHEME)

Analizatorii sunt sisteme morfofunctionale prin intermediul carora, la nivel cortical, se realizeaza analiza cantitativa si
calitativa a stimulilor din mediul extern si intern, care actioneaza asupra receptorilor.
Excitatiile propagate pe caile sensitive determina, in ariile corticale, formarea de senzatii.
Fiecare analizator este alcatuit din trei segmente: periferic, intermediar si central.
Segmentul periferic (receptorul) este o formatiune specializata, care poate percepe o anumita forma de energie din
mediul extern sau intern, sub forma de stimuli.
Segmentul intermediar (de conducere) este format din caile nervoase prin care impulsul nervos este transmis la scoarta
cerebrala. Caile ascendente sunt directe si indirecte.
Pe calea directa, cu sinapse putine, impulsurile sunt conduse rapid si proiectate intr-o arie corticala specifica fiecarui
analizator, iar pe calea indirecta (sistemul reticular ascendant activator), impulsurile sunt conduse lent si proiectate
cortical, in mod difuz si nespecific.
Segmentul central este reprezentat de aria din scoarta cerebrala la care ajunge calea de conducere si la nivelul careia
impulsurile sunt transformate in senzatii specifice.
Exista 6 tipuri de analizatori: visual, cutanat, kinestezic, olfactiv, gustativ, acustico vestibular

1. ANALIZATORUL VIZUAL
Vederea furnizeaza peste 90 % din informatiile asupra mediului inconjurator, de aceea are o importanta fiziologica
considerabila, nu numai in diferentierea luminozitatii, formei si culorii obiectelor, dar si in orientarea in spatiu, mentinerea
echilibrului si a tonusului cortical (atentia).
a) Segmentul receptor este inclus in globul ocular, care este constituit din: invelisuri, aparatul optic si receptorul
invelisurile globului ocular:
tunica fibroasa, sclerotica,este o formatiune conjunctiva,alba la exterior ,cu rol protector.pe ea se insera
musculatura extrinseca a globului ocular(drept-superior,inferior si intern,oblic inferior,drept lateral,oblic superior).

tunica vasculara, coroida,este pigmentata si vascularizata.Are functii trofice si confera interiorului globului ocular
calitatea de camera obscura.Din ea se constituie in partea anterioara a globului ocular irisul si corpul ciliar
(musculatura intrinseca a globului ocular)cu fibre circulare si radiare.
tunica nervoasa, retina,cuprinde celulele fotoreceptoare.
b) Aparatul optic cuprinde mediile transparente:
corneea transparenta este nevascularizata,bogat inervata prin terminatii nervoase libere.
umoarea apoasa din camera anterioara este un lichid transparent,secretat permanent de procesele ciliare si
drenat prin sistemul venos.
cristalinul este o lentila biconvexa,transparenta,invelita intr-o capsula-cristaloida.Este situat in spatele irisului si
legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor.Nu este vascularizat si nici inervat
corpul vitros este un gel transparent.El umple cavitatea posterioara a globului ocular intre cristalin si retina.
c) Receptorul sau retina - constituita din zece straturicelulare. Stratul profund,format din celule pigmentare,are
functii de protectie si metabolice,asigurand sinteza pigmentilor fotosensibili.Al doilea strat cuprinde celulele
fotosensibile cu conuri si bastonase.
Celulele cu conuri - aproximativ 7 mil/retina,predomina in pata galbena (macula lutea) si constituie in
exclusuvitate fovea centralis,zona cu acuitate vizuala maxima.Pigmentul fotosensibil este iodopsina.Celulele cu
conuri au rol important in vederea diurna,in perceperea culorilor si a formelor.
Celulele cu bastonase - aproximativ 130 mil/retina,sunt mai numeroase la periferie,mai putine in pata galbena si
lipsesc din foveea centralis.Pigmentul fotosensibil este rodopsina. Celulele cu bastonas asigura vederea la lumina
slaba,vederea nocturna.
La nivelul stratului de neuroni bipolari si al stratului neuronilor multipolari din retina se manifesta procesul de
convergenta.La nivelul foveei centralis nu se manifesta convergenta.
Un neuron multipolar impreuna cu neuronii bipolari care converg la acesta si cu celulele fotoreceptoare care converg
la neuronul bipolar formeaza o unitate functionala. Acuitatea vizuala depinde de structura unitatilor functionale
asupra carora actioneaza lumina

d) Segmentul de conducere Primul neuron al caii optice este reprazentat de celulele bipolare din
retina.dendrriteleacestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare.Al doilea neuron al caii il constituie celulele
multipolare retiniene.axonii lor formeaza nervii optici.Fibrele acestora se incruciseaza partial in chiasma optica,apoi
continua sub numele de tracturi optice pana la corpii geniculati laterali metatalamici unde fac sinapsa cu al treilea
neuron.Axonii neuronilor metatalamici de releu au proiectie corticala.
Din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni III,IV,VI spre maduva cervico-dorsala,spre
coliculii cvadrigemeni superiori si spre SAA.Acestea constituie caile reflexelor optice de orientare,adaptare si
acomodare.

e) Segmentul central este localizat in lobii occipitali ai emisferelor cerebrale,de o parte si de alta a scizurii
calcarine,unde se afla aria optica primara.In jurul acesteia exista zona de asociatia vizuala care determina realizarea
notiunii de spatiu necesara in orientare si recunoastere si asigura memoria vizuala.

2. Analizatorul cutanat
Analizatorul cutanat are rol in integrarea organismului in mediu si in apararea activa, prin reactiile adaptative
generate pe baza excitatiilor prelucrate de SNC si transformate in senzatii tactile, termice si dureroase.
Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acopera integral suprafata organismului si se continua cu mucoase la
nivelul orificiilor. Pielea este constituita din trei straturi: epiderm, derm si hipoderm.
Epidermul este un tesut epitelial pluristratificat cheratinizat. In stratul bazal se afla melanocite, care secreta
melanina, cu rol n pigmentarea pielii. Acesta nu este vascularizat, hranirea lui fcndu-se prin osmoz.
Dermul este un tesut conjunctiv dens. La contactul cu membrana bazala prezinta papile dermice. Stratul profund
este cel mai rezistent datorita fibrelor de colagen, reticulina si elastice prezente aici.
Papilele dermice sunt niste ridicturi tronconice, fiind evidente la nivelul degerelor. Acestea dau amprentele
digitale, utilizate in criminalistica, reprezinta imaginea dispunerii papilelor dermice digitale, caracteristice fiecarui
individ.
Hipodermul este un tesut conjunctiv lax, cu grupuri de adipocite. Depoziteaza trigliceride, rezerva de grasime
subcutana a organismului.
Vascularizatia este mai densa in stratul papilar al dermului si in portiunea subdermica.
In piele se afla productiile acesteia: parul cu muschii erectori, glandele sebacee si sudoripare, precum si receptorii
sensibilitatilor cutanate specifice.

Functiile pielii sunt: functia de protectie impotriva agentilor externi, de excretie (prin glandele sudoripare), de
termoreglare (prin vasodilatatie, vasoconstrictie periferica si secretie sudorala), de depozitare a lipidelor si functia
de organ de simt, prin receptorii pe care ii contine.
Sensibilitatea tactila fina, epicritica sau de atingere, este determinata de excitanti care produc deformari usoare
ale tegumentului. Sensibilitate tactila mai pronuntata prezinta zonele paroase, pulpa degetelor si buzele.
Sensibilitatea tactila presionala este determinata de apasare, iar receptorii specifici sunt situati in profunzimea
tegumentului.
Doua sau mai multe excitatii tactile aplicate simultan sunt receptionate numai daca distanta dintre punctele excitate
este suficient de mare. Fenomenul poarta numele de discriminare tactila.
Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata tegumentului. Receptorii pentru rece sunt mai numerosi decat
cei pentru cald. Intensitatea senzatiei depinde de marimea suprafetei excitate si de diferenta de temperatura dintre
tegument si excitant.
Sensibilitatea dureroasa, determinata de excitanti care produc leziuni celulare, se manifesta mai intens la nivelul
degetelor, buzelor si varfului limbii. La durerea tegumentara se manifesta o mare capacitate de discriminare,
deoarece aceeasi zona a pielii poate fi inervata de mai multi neuroni. Durerea viscerala poate fi determinata si de
distensia unui organ. Algoreceptorii sunt mai rari in viscere, motiv pentru care durerea viscerala nu se poate localiza
precis.
Datorita conducerii pe aceleasi cai medulare a sensibilitatilor dureroase somatice si viscerale, durerea somatica este
insotita de reactii vegetative (accelerare a ritmului cardiac, secretie sudorala), iar durerea viscerala este insotita de
reflexe somatice (contractia musculaturii abdominale).

Segmentul de conducere.
Caile aferente au fost descrise la functia de conducere a maduvei si la nervii cranieni. In cazul fasciculelor
spinobulbare, axonilor deutoneuronilor din bulb li se alatura si fibrele senzitive ale trigemenului (V).
Segmentul central - este localizat in girusul postcentral din lobul parietal (ariile somestezice). Proiectiile tactila,
termica si dureroasa dintr-o anumita regiune a corpului se amesteca in aceeasi zona a scoartei de pe emisfera opusa.
Pe baza informatiilor din mediul extern, se creeaza senzatii care permit recunoasterea dimensiunilor,
formei, greutatii si consistentei unui corp, a vibratiilor, a diferentelor de temperatura si a unor agenti nocivi. Pe
aceasta baza se pot elabora comenzi adecvate, care au ca rezultat reactia de adaptare a organismului. Analizatorul
cutanat, impreuna cu analizatorul kinestezic, asigura determinarea pozitiei si deplasarii unor segmente corporale in
raport cu altele.

3. ANALIZATORUL KINESTEZIC
Analizatorul kinestezic informeaza SNC despre pozitia si miscarea in spatiu ale corpului si ale segmentelor sale,
precum si despre gradul de contractie a muschilor. Pe baza acestor informatii, prelucrate de centrii nervosi
superiori, apar senzatiile posturale si de miscare si se elaboreaza comenzi care determina tonusul muscular si
contractiile musculare adecvate diferitelor miscari.
Segmentul periferic
Analizatorului kinestezic este constituit din proprioceptori situati in muschi, tendoane, aponevroze, capsule
articulare, periost si pericondru.

Organele tendinoase Golgi sunt stimulate de cresterea tensiunii in tendoane, determinata de contractia musculara.
Corpusculii Pacini au ca stimul presiunea exercitata asupra formatiunilor structurale in care se gasesc. Ei sunt
sensibili la miscari rapide si la vibratii.
Terminatiile nervoase libere din articulatii si muschi sunt numai receptori ai durerii si nu proprioceptori.
Cei mai importanti proprioceptori sunt fusurile neuromusculare . Acestia sunt constituiti din grupe de 510 fibre
intrafusale, cu rol senzitivo-motor, situate intre fibrele musculare obisnuite (extrafusale) si paralel cu acestea.
Extremitatile fibrelor intrafusale pot fi prinse pe tendoane si fibre extrafusale sau numai pe fibre extrafusale. O
fibraintrafusala are extremitati striate contractile si o portiune centrala necontractila, mai voluminoasa, cu mai multi
nuclei si fara miofibrile.
Inervatia senzitiva a fusului este formata din terminatii primare spiralate, situate in zona centrala, si terminatii
secundare, fibre in buchet, situate la extremitatile zonei centrale. Terminatiile primare, cu conducere rapida, sunt
stimulate de gradul de intindere al muschiului.
Inervatia motorie, proprie capetelor contractile ale fibrelor intrafusale, este reprezentata de fibre nervoase cu
originea in neuronii motori gama medulari, spre deosebire de fibrele extrafusale care sunt inervate de neuronii
motori alfa medulari.
Segmentul de conducere este reprezentat de:
caile nervoase ale sensibilitatii proprioceptive inconstiente, care deservesc activitatea reflexa de contractie
tonica a muschilor
caile sensibilitatii proprioceptive constiente, reprezentate de fasciculele spinobulbare, la care se adauga aferente
cerebelo-corticale.
Segmentul central
Il reprezinta ariile senzitivomotorii corticale, care marginesc santul central, unde are loc analiza informatiilor aduse
pe caile sensibilitatii proprioceptive constiente si transformarea lor in senzatii si actiuni motorii tonice corective.

4. ANALIZATORUL OLFACTIV - receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoare la proprietatile chimece ale unor
substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism.
Segmentul receptor
Este format din epiteliul olfactiv constituit din celule receptoare (chemoreceptori de distanta) si din celule de
sustinere incluse in mucoasa olfactiva. Mucoasa olfactiva are o suprafata de 23 cm2 si este dispusa in regiunea
superioara a foselor nazale .
Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni olfactivi de la care pleaca 6
8 cili olfactivi receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund in mucusul secretat de celulele glandulare
ale mucoasei olfactive.
Calea olfactiva este formata numai din doi neuroni, protoneuronul fiind celula receptoare.
Inflamarea mucoasei nazale in afectiuni respiratorii scade sensibilitatea olfactiva.
Segmentul de conducere.
Axonii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii, strabat inmanunchiuri lama ciuruita a etmoidului si
patrund in cutia craniana, formand nervii olfactivi cu traseu pana la bulbiiolfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele
mitrale, care reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o parte trec in bulbul contralat, iar
cealalta parte formeaza tracturile olfactive, care se proiecteaza in cortex.
Segmentul central
Este reprezentat de paleocortexul olfactiv, aria de proiectie primara a aferentelor olfactive.

5. ANALIZATORUL GUSTATIV
Are rolul de a informa asupra calitii alimentelor introduse n gura, dar intervine i n declanarea reflex
necondiionat a secreiei glandelor digestive.
Segmentul periferic - este format de corpusculi gustativi care se regsesc n grosimea epiteliului lingual i
bucofaringian. Mucoasa lingual este o membran de culoare roz alctuit din epiteliu pavimentos stratificat i
corion, n care se afl formaiuni caracteristice numite papile linguale. Denumirea acestora este legat de forma pe
care o au:

Papilele calciforme, n numr restrns (7-11), sunt cele mai mari papile gustative i se gsesc la baza limbii,
sub forma literei V, cu deschidere spre vrful limbii. Papila calciform este alctuit dintr-un mamelon cilindric
n jurul cruia se afl un an perimamelonar i un caliciu care nconjoar anul perimamelonar. n pereii
anului perimamelonar, ai mamelonului i ai caliciului se afl formaiuni specializate pentru perceperea
excitaiilor gustative numite corpusculi gustativi.
Corpusculul gustativ are form ovoid. Vrful su comunic cu anul perimamelonar printr-un canal gustativ. Baza
corpusculului gustativ e aezat pe membrana bazal a epiteliului. Corpusculul gustativ conine celule de susinere i
celule senzoriale. Celulele senzoriale au la vrf un cil gustativ care iese prin canalul gustativ n anul perimamelonar.
La baza celulelor senzoriale se gsesc terminaiile aferente ale nervilor gustativi. ntre celulele gustative se gsesc
celulele de susinere.

Papilele fungiforme se afl pe vrful i pe marginile limbii. Au forma unor ciuperci, prezentnd la vrf o
umfltur numit cap sprijinit pe o poriune subire numit pedicul. Faa superioar a capului conine
corpusculi gustativi.
Papilele foliate sunt reprezentate prin nite lame paralele, asemenea foilor unor cri. Ele se gsesc n
posterior i pe marginile limbii avnd pe suprafaa lor corpusculi gustativi.
Papilele filiforme sunt alctuite dintr-o parte central care se desface la vrf n mai multe firioare. Au rol
numai n sensibilitatea general a limbii, lipsindu-le corpusculii gustativi. Mucoasa lingual prezint i
glande mucoase, care se deschid n anurile circulare ale papilelor, avnd rol deosebit n funcia gustativ.

Segmentul intermediar (calea gustativ) - este constituit dintr-un releu cu trei neuroni senzitivi: primul, situat n
ganglionii nervoi ai nervilor faciali, glosofaringian i vag; al doilea, situat n nucleul tractului solitar din trunchiul
cerebral; al treilea, situat n talamus. Axonii primului neuron mprumut calea nervilor menionai iar axionii celui
de-al doilea neuron nsoesc lemnisculul medical.
Segmentul central - se afl n zona inferioar a girului postcentral, la care ajung axonii celui de-al treilea neuron sub
form de fibre talamocorticale.

6. ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR
Analizatorul acustic si analizatorul vestibular pentru pozitia corpului in repaus si miscare sunt situati in urechea
interna.
Fiecare are un nerv care conduce impulsul: nervul acustic (cohlear), respective, nervul vestibular.
Pe traiectul nervului cohlear se afla ganglionul spiral Corti, iar pe traiectul nervului vestibular se afla ganglionul
vestibular Scarpa. Cei doi nervi se unesc si formeaza perechea VIII de nervi cranieni.
Stimulii specifici pentru analizatorul acustic sunt undele sonore.
In ceea ce priveste analizatorul vestibular, el are functia de a furniza informatii asupra pozitiei si miscarii corpului in
spatiu, pe baza carora declanseaza reflexele postural si gestuale. La aceasta functie mai participa si informatiile
culese de la receptorii musculari kinestezici, cutanati (tact, presiune) si optici.
Receptorii auditivi
Perfecionarea analizatorului acustic a determinat dezvoltarea unor anexe importante: urechea extern i cea medie,
care nu au nicio relaie cu aparatul vestibular.
Receptorii acustici se afl situai la nivelul urechii interne.
1. Urechea extern cuprinde: pavilionul i conductul auditiv extern. Conductul este acoperit de piele, care se continu
la nivelul pavilionului.

2. Urechea medie sau casa timpanului este o cavitate spat n stnca temporalului, fiind tapetat de mucoas.
Mucoasa acoper i cele trei oscioare de la nivelul urechii medii (ciocanul, nicovala i scria).
Peretele lateral al urechii medii este reprezentat de timpan, acoperit pe prile laterale de piele, iar pe faa intern,
de mucoas.
Peretele medial prezint fereastra oval i fereastra rotund. La nivelul peretelui anterior se deschide trompa lui
Eustachio, prin care casa timpanului comunic cu nazofaringele. Aceast comunicare are rolul de a egaliza presiunea
pe ambele fee ale timpanului.
Urechea medie conine n interiorul su un lan articulat de oscioare care o traverseaz de la membrana timpanic
spre fereastra oval: ciocanul, nicovala i scria. Ciocanul i scria au fiecare cte un muchi, muchiul ciocanului
care diminueaz vibraiile sonore puternice i muchiul scriei care le amplific pe cele slabe, reglnd
intensitatea undei sonore.
3. Urechea intern este format dintr-un sistem de ncperi, numit labirint osos, spat n stnca temporalului. n
interiorul labirintului osos se afl un sistem de camere membranoase, care alctuiesc labirintul membranos. ntre
labirintul osos i cel membranos se afl perilimfa.
Labirintul osos este format din vestibulul osos, canalele semicirculare osoase i melcul osos.
- Vestibulul osos este o cavitate cu ase perei.
- Cele trei canale semicirculare osoase se afl n planuri perpendiculare unul pe cellalt. Fiecare canal semicircular se
deschide la o extremitate a sa printr-o dilataie mai larg, numit ampul. La cealalt extremitate, canalul anterior se
unete cu cel posterior ntr-un canal comun nainte de a se deschide n vestibul. Cele trei canale semicirculare se vor
deschide, aadar, n vestibul prin cinci orificii.
- Melcul osos este situat anterior de vestibul i prezint o form conic, cu un ax osos central, numit columel, n
jurul cruia melcul osos realizeaz 2 1/2 ture.
Pe columel se prinde lama spiral osoas, care este ntregit de membrana bazilar a labirintului membranos.
Aceste dou membrane
compartimenteaz lumenul osos n rampa vestibular, situat deasupra membranei vestibulare, rampa timpanic,
sub membrana bazilar i canalul cohlear (melcul membranos), ntre membrana bazilar, membrana vestibular i
peretele extern al melcului osos. Rampele vestibular i timpanic conin perilimf, iar canalul cohlear, endolimf.
Spre vrful melcului, lama spiral las un spaiu liber helicotrem.
Labirintul membranos este format dintr-un sistem de camere, situate n interiorul labirintului osos, ai cror perei
sunt formai din
esut conjunctiv fibros. Conformaia labirintului membranos seamn, n general, cu a celui osos, numai c vestibulul
membranos este format din dou caviti membranoase: utricula, situat n partea superioar a vestibulului, i
sacula, situat sub utricul.
De la utricul i sacul pleac cte un canal endolimfatic, care, prin unire, formeaz canalul endolimfatic comun,
terminat printr-un fund de sac endolimfatic. n utricul se deschid cele trei canale semicirculare membranoase,
situate n interiorul celor osoase i care, ca i cele osoase, sunt perpendiculare unul pe cellalt. Prezint trei
extremiti dilatate, numite extremiti ampulare, i numai dou nedilatate (neampulare) deoarece una dintre
extremitile neampulare este comun canalelor semicirculare anterior i posterior.
Din partea inferioar a saculei pornete un canal care face legtura cu canalul cohlear, situat n interiorul melcului
osos, pe care nu-l ocup n ntregime, ci numai parial, n spaiul care corespunde celor dou membrane, bazilar i
vestibular. Canalul cohlear conine organul Corti, la nivelul cruia se descriu receptorii acustici. Organul Corti este
aezat pe membrana bazilar.
n centrul organului Corti se gsete un spaiu triunghiular, numit tunelul Corti. Pe laturile acestuia se afl stlpii
intern i extern, lateral de care se afl celule de susinere. Tunelul Corti este traversat de fibre dendritice ale
neuronilor din ganglionul spiral Corti. Deasupra celulelor de susinere (interne i externe) se gsesc celulele
auditive, receptorii acustici.

La polul bazal al celulelor auditive sosesc terminaii dendritice ale neuronilor din ganglionul spiral Corti. La polul
apical al celulelor auditive se gsesc cilii auditivi, care ptrund n membrana reticulat, secretat de celulele de
susinere. Deasupra cililor auditivi se afl membrana tectoria Corti.
Segmentele intermediar si central (calea acustica / auditiva)
Primul neuron se afla in ganglionul spiral Corti. Dendritele primului neuron ajung la polul bazal al celulelor auditive cu cili
din organul Corti, iar axonii formeaza nervul cohlear, care se indreapta spre cei doi nuclei cohleari (ventral si dorsal) din
puncte, unde se gaseste al II - lea neuron. Axonul acestuia se incruciseaza, dupa care urmeaza un traiect ascendant spre
coliculul inferior, unde se gaseste al III lea neuron. Al IV lea neuron al caii acustice se gaseste in corpul geniculate
medial. Axonul celui de-al IV lea neuron se proiecteaza in girul temporal superior.
In jurul ariei primare se afla aria secundara sau de asociatie, care primeste aferente de la aria primara.

Receptorii vestibulari
Sunt situati in labirintul membranos. In utricula si sacula se gaseste cate o macula, respectiv utriculara si saculara,
formate din cellule de sustinere, asezate pe o membrana bazala, peste care sunt dispuse celule senzoriale cu cili.
La polul bazal al celulelor senzoriale sosesc dendrite ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa. Cilii sunt
inglobati in membrana otolitica, in care se afla granule de carbonat de calciu si magneziu, numite otolite. Crestele
ampulare, localizate in ampulele canalelor semicirculare membranoase, sunt formate din celule de sustinere si celule
senzoriale. La polul apical, celulele senzoriale prezinta cili care patrund intr-o cupola gelatinoasa, iar la polul bazal se
gasesc terminatii dendritice ale neuronilor din ganglionul vestibular Scarpa.
Segmentele intermediar si central (calea vestibulara)
Primul neuron se afla in ganglionul vestibular Scarpa. Dendritele primului neuron ajung la celulele senzoriale cu cili din
macula si creste ampulare, iar axonii formeaza ramura vestibulara a perechii a VIII a de nervi cranieni (nervul vestibulecochlear). Ramura vestibulara se indreapta spre cei patru nuclei vestibulari din bulb (superior, inferior, lateral si medial).
La acest nivel se afla cel de-al II-lea neuron al caii vestibulare si de aici pleaca mai multe fascicule si anume:

Fasciculul vestibulo-spinal, spre maduva (controleaza tonusul muscular)


Fasciculul vestibulo-cerebelos, spre cerebel (controleaza echilibrul static si dynamic)
Fasciculul vestibule-nuclear, spre nuclei nervilor III si IV din mezencefal si VI din punte (controleaza miscarile
globilor ocular, cu punt de plecare labirintic)
Fasciculul vestibulo-talamic, spre thalamus; de aici, prin fibrele talamo-corticale, se proiecteaza pe scoarta

14. GLANDELE ENDOCRINE (SCHEMA)