Geneza metaforei si sensul culturii, ultima parte a Trilogiei culturii ncepe prin

descifrarea criteriilor care deosebesc culturile minore de culturile majore. Culturi minore
snt considerate culturile etnografice, iar majore cele monumentale. Termenii definesc
fenomene distincte si nu implic judecti axiologice. Un prim criteriu n diferentierea
celor dou tipuri de cultur, destul de imprecis, este cel dimensional. La culturile minore
creatiile snt mai totdeauna de dimensiuni relativ reduse, n timp ce culturile majore se
afirm prin creatii hiperdimensionale. Punctul de vedere dimensional sufer de o
accentuat relativitate. Snt bine cunoscute creatiile de mari dimensiuni, cum ar fi
epopeile populare din cultura minor, dar si bijuteriile poetice, se ntelege, de mic
ntindere ale culturii majore. La criteriul mentionat se impune complementar un altul,
calitativ-structural.
Morfologia culturii, sub influenta stiintelor dominante n epoc, a promovat un criteriu
organicist, unul al vrstelor, n care cultura minor ar echivala cu copilria, iar cultura
major cu maturitatea uneia si aceleiasi culturi. Teorie respins de Lucian Blaga si creia,
dup propriile cuvinte, i-a eliberat certificatul de deces. Cei doi operatori, copilria si
maturitatea, ca structuri psihice autonome, pot, n aceast calitate, asigura, totusi, o
diferentiere structural ntre cele dou tipuri de culturi. Cultura minor are ceva
asemntor cu structurile autonome ale copilriei omenesti. Iar cultura major are ceva
asemntor cu structurile autonome ale maturittii omenesti (L.B.). Viziune diferit de
conceptia morfologic ncremenit ntr-un organicism simplist al vrstelor n succesiunea
lor biologic. C o cultur minor nu-i reductibil la echivalenta vrstei copilriei, ce prin
etape succesive si de neevitat se revars n maturitatea vrstei majore, este argumentat de
fapte istoric palpabile n care o cultur minor poate s dinuiasc mii si mii de ani, s
devin aproape atemporal, fr ca s mai adopte vreodat alt structur. Copilrescul
structurii minore nu este o etap, ci o structur ce, n unele cazuri, poate avea un caracter
etern, cultura fiind obiect de creatie uman, nu subiect organic.
Creatia n cultura minor este una pliat pe structurile copilresti ale omului si se poate
perpetua indefinit. Cultura major nu este produsul inevitabil al unui asa-zis organism
cultural ajuns la vrsta maturittii, ci este creat numai prin darurile si virtutile
maturittii omului, pe temeiul si datorit structurii acesteia ca atare (L.B.).
Complexul de structuri tipice copilriei este primul prin care snt realizate plsmuirile
culturii minore, indiferent de vrsta real a creatorilor ei, supunndu-se unei matrici
stilistice impregnat de astfel de structuri. Cum o cultur major se pliaz pe structuri
tipice maturittii omului, aspectul minor sau major al unei culturi este n consecint
exclusiv o problem de psihologie a creatorilor si a colectivittii, iar nu o problem de
vrst real nici a creatorilor de o parte, dar nici a unui pretins subiect organismic al
culturii, parazitar suprapus omului, de alt parte (L.B.).
Amprenta stilistic a culturilor minore si impune structurile inclusiv asupra maturilor,
care, paradoxal, cad benevol n robia copilriei, la fel cum copiii constrnsi de matricea
stilistic a unei culturi majore intr n robia maturittii. Astfel, vrstele creatorilor se
afl pe paliere diferite, una este vrsta real si a doua e o vrst adaptativ ce rezoneaz la
cultura minor sau major n care se manifest. Cele dou culturi nu implic o
diferentiere valoric. O cultur minor poate fi deosebit de bogat si de nfloritoare.
Exemplul la care face apel pentru a argumenta o astfel de situatie este cultura popular
romneasc; cultur cuprinztor si aplicat prezentat n a doua parte a Trilogiei culturii,
Spatiul mioritic.

Aceeasi matrice stilistic poate fi pn la un punct izvorul realizrilor plastice ale unor
culturi minore si ale unor culturi majore, ca de exemplu n cazul culturii egiptene. Blaga
nu consider cele dou culturi ca trepte evolutive, cultura major fiind apogeul culturii
minore. Fiecare n parte si are propriile vrfuri, cu totul autonome. Notele caracteristice
ale fiecreia snt impregnate de structurile, aptitudinile, conformatiile proprii copilriei
sau maturittii, ele asigurnd diferentele. Copilria ca structur e imaginativ, pasiv
deschis destinului, spontan, naiv cosmocentric, de o fulgurant sensibilitate
metafizic, improvizatoare de jocuri, fr simtul perenittii. Maturitatea e n primul rnd
volitional, sustinut si metodic activ, ea se afirm cu ncptnare n fata destinului, si
organizeaz un cmp de nrurire, e expansiv-dictatorial, dar si msurat din prudent, e
rational, are simtul perspectivelor si al triniciei, e constructiv. Copilria manifest un
pronuntat simt pentru totalitti nediferentiate, maturitatea exceleaz printr-un acut simt al
diferentierii si pentru domenii specializate. Copilul, desi mai vegetativ, se simte un mic
demiurg si se comport naiv ca atare; omul matur, desi mnunchi de energii, si d seama
de limite si se intercaleaz n natur si n societate ca n sisteme ierarhice. Copilul se
complace ca subiect al jocului de unul singur, chiar n colectivitate; omul matur ntelege
avantajele activittii concentrice si ale colaborrii si se nroleaz ngduitor ntru
initiative, a cror ducere la capt implic grupuri si multimi (L.B.).
n cultura minor, creatorii, indiferent de vrsta real, stau sub zodia copilriei; implicit,
n cazul culturii majore creatorii se afl sub zodia maturittii. Filosoful consider trecerea
de la cultura minor la cultura major ca rezultat al evadrii creatorilor, n principal ale
oamenilor maturi, la un moment dat de sub vraja vrstei adoptive a copilriei si nsusirii
unei alte vrste, tot adoptive, cea a maturittii. Oamenii unei colectivitti nceteaz la un
moment dat de a mai crea prin prisma structurilor copilriei si ncep s creeze prin prisma
structurilor maturittii. Faptul tine de ordinea atitudinilor spirituale si nu a vrstelor
organice reale (L.B.). Sintetiznd, copilria ca vrst adoptiv a colectivittii si a
creatorilor prilejuieste culturi minore; maturitatea, ca vrst adoptiv a colectivittii si a
creatorilor produce culturi majore.
Explicarea celor dou forme de cultur tine de fenomenul de psihologie colectiv al
vrstelor adoptive. Chestiune deschis n premier de Lucian Blaga, cum singur
subliniaz. Nu doar vrsta adoptiv si pune amprenta pe o epoc sau alta cultural, ci si
genul adoptiv, cum ar fi femininul n cazul rococoului sau masculinul asupra barocului.
La sat vrsta adoptiv a oamenilor este ndeobste copilria, cum n cetate, la oras, n
genere, este de obicei maturitatea.
Dac prima ipotez, morfologic, a copilriei si maturittii, tine de vrsta real, a doua
ipotez, a vrstei adoptive, se afl sub ordinea faptelor spirituale colective si inconstiente.
Vrstele se manifest n orizonturi duble, unul real-constient, un altul adoptiv-inconstient.
n culturile minore creatia este opera individului, nu-i depseste propriile puteri, el
reprezint o universalitate nediferentiat. Satul este limita orizontului su spatial, iar cel
temporal coincide, n genere, cu durata de viat a individului. n culturile majore asistm
la impunerea structurilor maturittii, creatorul nu mai este o universalitate nediferentiat,
ci devine organ specializat al unei colectivitti. Creatorul, n acest context, are
posibilitatea a-si nchina viata unui anumit domeniu sau unei opere singulare.
Multilateralitatea, obisnuit n cultura minor, se restrnge pn la disparitie, i ia locul
unilateralitatea, elefantiaza specialismului. Asistm la aparitia creatiei dirijate, planurile
nu mai snt la dispozitia individului, ci indivizii snt subjugati unui plan (L.B.).

Orizonturile spatiale si temporale depsesc limita vizibilului, cultura major prseste

amatorismul celei minore si si afl ca spatiu de desfsurare istoria. Fapta de creatie
cultural se bolteste peste generatii, astfel istoria si declar energia imanent totdeauna
cu o dilatare, cu o accentuare expansiv a cadrelor orizontice. Istoria e timp si spatiu
articulat, viziune debordant. Istoria implic coordonate prelungite dincolo de orizontul
sensibil, ca o schelrie a nzuintei creatoare, proprii unei colectivitti diferentiate, sau
unor insi care snt tot attea organe specializate ale unei substante comune (L.B.).
ntrebndu-se ce are mai mare pret, o cultur minor sau una major, filosoful, fireste,
evit un rspuns transant, apelnd la nuante, la calitti si deficiente, avantaje si
dezavantaje prezente n ambele situatii. Durabilitatea unor culturi minore poate fi
nelimitat, gratie spontaneittii nestvilite, nu mai putin a obturrii sentimentului
perenittii; n cazul culturii majore, ce izbucneste din dorinta supunerii spatiului si
timpului vizibil, este oricnd pasibil de a dispare sub presiunea evenimentelor
catastrofice ale istoriei.
Cultura minor tine pe om ndeobste mult mai aproape de natur. Cultura major l
ndeprteaz si nstrineaz de rduielile firii. Filosofic privind, nu se stie dac n cele din
urm avantajele spirituale ale unei culturi majore, tensiunile si problematica acesteia,
curiozittile ce le strneste si satisfactiile ce le prilejuieste, nu snt cucerite cu pretul unui
dezavantaj, care le tine aproape cumpn: cu nstrinarea prea mare a omului de vesnica
Mum. Cu aceste observatii, autorul Trilogiei las deschis cercetarea axiologic asupra
valentelor celor dou ipostaze ale culturii.
Creatia de cultur, apreciaz filosoful, are n afar de stil si o substant. Substanta
creatiilor de cultur, n deosebire de substanta lucrurilor reale din lumea sensibil, nu
posed, atentioneaz filosoful, o semnificatie si un rost prin ea nssi; aci substanta tine
parc totdeauna loc de altceva; aci substanta este un precipitat, ce implic un transfer si o
conjugare de termeni ce apartin unor regiuni sau domenii diferite. Substanta dobndeste
prin aceasta asa-zicnd un aspect metaforic.
Dou tipuri de metafore snt iscate prin mijlocirea limbajului: metafore plasticizante si
metafore revelatorii.
Realizarea metaforelor plasticizante prin limbaj se produce prin apropierea unui fapt de
altul, mai mult sau mai putin asemntor, ambele fapte fiind de domeniul lumii date,
nchipuite, trite sau gndite. Prin acest tip de metafor nu snt plasticizate un fapt prin
alt fapt, ci expresia incomplet a unui fapt prin expresia altui fapt. Nu asistm la o
mbogtire de continut a faptului, ci prin aceste metafore se ncearc a reda ct mai mult
carnatia concret a unui fapt, cuvintele n sine fiind prea srace, iar numrul lor ar creste
exponential pentru a-l cuprinde, ct de ct, n ntregime. Metafora plasticizant are darul
de a face de prisos acest infinit alai de cuvinte (L.B.) Expresia direct a unui fapt este o
notiune abstract, cu totul anemic fat de plenitudinea faptului. Aici, apreciaz Lucian
Blaga, zace deficienta congenital a expresiei directe. Metaforele plasticizante nasc din
incongruenta fatal dintre lumea concret si lumea notiunilor abstracte. Din setea de a
restaura congruenta ntre concret si abstract, se recurge la metafore plasticizante.
Metafora plasticizant tine asadar loc de concret n ordinea abstractiunilor (L.B.)
Nasterea metaforei plasticizante a fost impus de conditiile constitutionale ale spiritului
omenesc, ea asigurnd depsirea limitelor abstracte de exprimare ale lumii concrete.
Geneza metaforei plasticizante e un moment nonistoric, care tine de geneza constitutiei
spirituale om ca atare. Metafora plasticizant n-are un aspect dictat de necesitti

temporale, de exigente, care pot s se declare si pe urm s dispar. Metafora tine

definitiv de ordinea structural a spiritului uman (L.B.).
Explicarea, analiza acestor metafore tine de antropologie, nu de sociologie sau de istorie,
cum se ncearc, pornind de la mentalitatea magic a tabuizrii, care a impus apelul la
metafore, pentru a evita designarea obiectului tabu. Blaga crede c raportul este invers,
existenta prealabil a modului metaforic a permis afirmarea mentalittii tabuizante.
Dac metaforele plasticizante nu sporesc semnificatia faptelor, la care se refer, ci
ntregesc expresia lor direct, cuvntul ca atare la care se refer, metaforele revelatorii
sporesc semnificatia faptelor nsile, la care se refer. Ultimele au drept scop a isca un
ceva ascuns despre faptele la care se refer. Metaforele revelatorii ncearc ntr-un fel
revelarea unui mister, prin mijloacele pe care ni le pune la ndemn lumea concret,
experienta sensibil si lumea imaginar (L.B.). E dat drept pild Miorita, unde moartea
e a lumii mireas si pieirea ciobanului o nunt, astfel se reveleaz, punnd n imaginar
relief o latur ascuns a faptului moarte. Acest tip de metafore snt revelatoare
neantiznd ntelesul curent al faptelor, substituindu-le o nou viziune. Asistm practic la
suspendarea ntelesurilor si afirmarea altora. Metaforele revelatorii se nasc din modul
specific uman de a exista, din existenta n orizontul misterului si al revelrii. Tinnd tot de
antropologie ele mrturisesc un ce profund, dat deodat cu fiinta omului ca atare. Ct
timp omul (nc nu de tot om) trieste n afar de mister, fr constiinta acestuia, ntr-o
stare neturburat de echilibru paradisiac-animalic, el nu ntrebuinteaz dect metafora
plasticizant, cerut de dezacordul dintre concret si abstractiune. Metafora revelatorie
ncepe n momentul cnd omul devine n adevr om, adic n momentul cnd el se asaz
n orizontul si n dimensiunile misterului (L.B.).
Geneza metaforei este una cu geneza omului. Ivirea metaforei coincide cu clipa cnd s-a
declarat n lume, ca un miraculos incendiu, acea structur si acel mod de existent numite
mpreun om. Metafora, consider Lucian Blaga, este, logic si real, anterioar istoriei.
Folosoful, cu sprijinul metaforei, ncearc s determine diferenta specific a omului fat
de animal. Aristotel spunea n Politica: Omul este animalul politic (Anthropos physei
zoon politicon). Pentru Blaga mai ndrepttit este formularea: Omul este animalul
metaforizant. Apelul la epitetul metaforizant este o ncercare de anulare a animalittii, ca
termen de definitie. n geneza metaforei aflm o strlucit afirmare a specificului uman.
Primul tip de metafor diminueaz deficientele expresiei directe asupra unui obiect, al
doilea reveleaz portile ascunse, fie ele reale sau doar imaginare. Cnd nu ndeplineste
nici unul din aceste atribute, metafora intr n zona ludicului, a gratuittii si agreabilului,
situatie n care filosoful o declar inutil. Un astfel de metaforism este considerat o
anomalie. Asistm la cei care practic metaforizarea goal, la o pretins detasare si
distantare poetizant fat de obiect. Din aceast perspectiv snt amendati de poet
Gongora, Mallarm, nici Valry nu-i scutit de acest tratament.
Astfel de metafore n loc s reveleze, tind a ntuneca obiectul. Snt metafore rezultate
artificial dintr-o tabuizare de natur magic, estetic sau intelectual a obiectului,
producnd n final un surogat de mister. Metafora desprins din tabuizarea obiectului are
totdeauna ceva steril, ntruct ea n-are alt rost dect de a fi un duplicat al obiectului, un
duplicat destinat s prefac un obiect, oricum concret si de o claritate sensibil, ntr-un fel
de fals tain, prin mijlocul unei algebre de imagini. Nu putem scpa prilejul fr de a
atrage luare-aminte c la multi poeti contemporani metaforismul prezint acest regretabil
aspect. Metaforele lor rezult dintr-o interdictie voit a expresiilor directe, adic dintr-o

tabuizare estetic a obiectelor. Avem impresia, de altfel, rbduriu controlat, c acesti

poeti au pierdut sentimentul natural al misterului real, singura substant care aspir la
revelare prin metafore, si care merit si cere acest efort.
Procesul de ntunecare are drept efect nasterea unor metafore fr mesaj si care, evident,
fiind simplu joc, nu se nasc dintr-o necesitate organic. Metaforita pare a face si astzi
ravagii printre poeti, nu doar n perioada interbelic, la vremea cnd Blaga scria ultima
parte a Trilogiei
Desi n multe Poetici ntre mijloacele constitutive ale unui stil snt propuse multiple
variante ale metaforei, filosoful consider metafora si stilul termeni diferiti, ce
nominalizeaz aspecte foarte distincte ale creatiei artistice si culturale. Ele se constituie n
componente polar-solidare ale unui act revelator. O dovad c metafora nu se reduce la
una din cile de creare a stilului este c ele nsile posed cnd un stil cnd altul. Stilul
metaforei se schimb de la epoc la epoc altfel se manifest n timpuri clasice, altfel n
cele baroce sau bizantine. Metafora este mbibat de aspectele stilistice ale epocii si snt
logic deosebite de metaforicul n sine. Metaforicul se produce prin nsusi actul
transferului sau conjugrii termenilor, n vederea plasticizrii sau a revelrii; stilul
metaforei naste din categoriile abisale, ce se imprim oricrei plsmuiri a spiritului uman,
oricrei creatii de cultur, din adncurile inconstientului (L.B.).
Omul trieste n orizonturi duble, cel imanent, al lumii concrete ce nu o poate exprima cu
mijloacele structurale ce le are la dispozitie, dar si n orizontul misterului, cu neputint a-l
revela. Situatie de dou ori precar, n care intervine metafora, cu intentia de a-i diminua
efectele, ca moment ontologic complementar.
Metafora este a doua emisfer prin care se rotunjeste destinul uman, ea este o
dimensiune special a acestui destin, si ca atare ea solicit toate eforturile contemplative
ale antropologiei si ale metafizicei (L.B.)
Mitul este un strlucit si nfloritor produs al metaforicului. Nietzsche este considerat
vinovat de degradarea conceptului de mit. S-a ajuns n situatia paradoxal de a nu mai sti
ce nu este mit; asupra oricrui lucru flutur trena mitului. ntelesul, ncrctura si
atributele conceptului s-au pulverizat. E necesar ntoarcerea la izvorul prim, la
mitologii, la ntelesurile initiale cnd miturile vor s fie ntr-un anume fel revelri ale
misterului.
Se diferentiaz dou importante grupuri de mituri: miturile semnificative si miturile
trans-semnificative.
Miturile semnificative ncearc a revela semnificatii, care pot avea si un echivalent logic,
cele trans-semnificative ceva fr echivalent logic. Se impune o diferentiere ntre
constructiile stiintifice cu caracter ipotetic si mit, desi si ultimul si propune revelarea
unor necunoscute. Ipoteze precum cea a flogistonului, a sistemului ptolemeic etc., cu
totul perimate, iesite din cmpul stiintific, istoric fac totusi parte din acesta, dar sigur nu si
din mitologie. Deosebirea dintre mit si constructiile stiintifice este dat de modul si
mijloacele la care apeleaz primul pentru revelarea misterului. Si mitul si ipoteza
stiintific se servesc n dimensiunile lor de metoda metaforic a analogiei. Calea Lactee,
de exemplu, mitologic, observndu-se strlucirea alburie a miriadelor de stele, prin
asemnarea cu culoarea laptelui, se afirm: lucirea aceea, pe care o vd, e lapte. De la un
minim analogic de aspect se face un salt ntr-un maximum, spiritul mitologic cldeste
excesiv, maximuri analogice totalitare. Nu asa procedeaz spiritul stiintific, ce se arat
mult mai sever si mai restrictiv fat de analogie. Spiritul mitologic e robul orgiastic al

analogiei, spiritul stiintific e reversul plin de tact al analogiei (L.B.) Mitul are darul de a
asimila aparentele n totalitatea lor, spiritul stiintific, din contra, urmreste substituirea
acestora, pn la anulare. Viul este esenta mitului. Astfel spiritul mitic, vasal orgiastic al
analogiei, tinde s integreze lumea concret n viziuni cldite din elemente de experient
vitalizat. Spiritul stiintific, suveran asupra analogiei tinde s substituiasc lumii concrete
viziuni cldite din elemente de experient devitalizat (L.B.).
Este vizibil diferenta dintre mit si stiint, att procedeele, si nu mai putin elementele
componente snt cu totul altele. Proportia este si mai mare n cazul miturilor transsemnificative, n care dominant este clarobscurul, ceea ce ele reveleaz nu poate fi
transpus n termenii precisi ai unei semnificatii. ncercrile unor exegeti rationalisti de a
ptrunde pn n inim taine ce anim un mit trans-semnificativ nu fac altceva dect s-l
distrug; prin afirmarea unei iluzorii semnificatii, mitul e prefcut n alegorie. Blaga
amendeaz scoala psihanalitic a lui Jung, pentru care miturile se reduc la expresii
simbolice, reductibile la amintiri embriologice si infantile, la experiente subconstiente. La
fel cum romanticii reduc mitul la o simpl hain primitiv a ideii.
Alegoric e posibil o pluralitate de interpretri, n realitate miturile snt cu totul rupte de
orice semnificatie de natur logic. Remarcnd solidaritatea spiritului uman cu miturile,
filosoful crede c postura ar fi inexplicabil, dac spiritul uman n-ar avea permanent
sentimentul vag c miturile l apropie sau l asaz n pragul unor trans-semnificatii
domiciliate ntr-un orizont metafizic.
Miturile snt comparate cu heruvimii, cei cu multe aripi, dintre care dou pentru a-si
acoperi ochii, cale de a nu vedea lumea inferioar. Si miturile trans-semnificative se
feresc a se ntina cu lumea inferioar lor, cea a semnificatiilor. Semnificatiile pot fi
decelate cu sprijinul ideilor, n cuprinderea trans-semnificatiilor ne ajut miturile.
Lumea modern, n pofida ncercrilor de a se elibera de mituri, trieste ntr-o
permanent atmosfer mitic. Mrturie stau cuvintele, care poart, n variate cantitti, o
sarcin mitic de am compara toiag si baston si diferenta de sarcin mitic este extrem
de vizibil. n context, Lucian Blaga amendeaz poetii preocupati de a apela cu program
la cuvinte fr sarcin mitic si nu erau si nu snt putini nici atunci, nici acum.
Este criticat si viziunea psihanalitic freudian n care structurile psihice umane snt
corelate analogic cu imaginile mitologice. Situatia, atentioneaz filosoful, este invers,
structurile psihice triesc sub stpnirea sugestiilor mitice. Inconstientul, cum sublinia n
prima carte a Trilogiei, Orizont si stil, nu-i haos si dezordine prin raportare la constient, ci
un inconstient cosmotic, un noos inconstient.
Miturile se nscriu ntre primele mari manifestri ale unei culturi, ele se afl sub imperiul
unor determinante stilistice si snt modelate de categoriile abisale ale unei etnii. Miturile
se desprind din matricea stilistic a unui neam sau grup de neamuri, ntocmai ca si
celelalte produse ale culturii (L.B.). Este evident diferenta fat de vis, care nu-i
niciodat stilistic modelat. Psihologic visul este a-stilistic, ca orice fenomen natural. Visul
este, psihanalitic definit, o cale de redobndire a echilibrului psihologic. Nu si mitul,
cuprins n coordonate stilistice, e determinat de categoriile abisale, si tine de destinul
creator sau demiurgic al omului (L.B.). Cronologic, mitologia este prima mare
manifestare a categoriilor abisale, care alctuiesc matricea stilistic a unui popor, sau
grup de popoare.
Preocupat de aspectele fundamentale ale creatiei culturilor, acestea, apreciaz filosoful
clujean, se pot reduce la dou aspecte ngemnate: metaforicul si stilul. Primul are n

component dou mari grupuri, prima, metafora plasticizant si a doua, metafora

revelatorie! Prima are o functie expresiv. Legarea unui fapt de altul prin metafora
plasticizant se face de dragul aspectului analogic al celor dou fapte apropiate. Este
folosit ca exemplu sintagma Cicoarea ochilor unde (culoarea ochilor) a este exprimat
prin imaginea b (cicoarea). Izvorul metaforei plasticizante este analogia, ele snt simplu
expresive.
Un exemplu de metafor revelatoare, propus de Blaga, este: Soarele, lacrima Domnului,
cade n mrile somnului. Aici metafora nu-i redus la expresie, a (soarele), nu-si afl un
simplu echivalent n b (lacrima Domnului), ci are un cmp mai complex, se lrgeste ca
semn vizibil al unui x, prin ceea ce el e prefcut ntr-un mister deschis, care cheam si
provoac un act revelator. Misterul necesit, prin taina ce-o contine, o revelare,
realizabil prin apelul la acest tip de metafor. ntr-o metafor revelatorie nu intereseaz
asadar numai analogia dintre a si b, ci si dizanalogia, care e tocmai destinat s
completeze debordant pe a. Desigur c si n cazul metaforelor revelatorii initiativa
generatoare porneste de la o analogie, dar semnificatia total, revelat prin metaforele de
acest tip, se obtine prin suprapunerea analogic-dizanalogic a continuturilor celor dou
fapte apropiate. n metaforele revelatorii dizanalogia are deci o functie efectiv n
constituirea metaforei, nu ca n metaforele plasticizante, la care interesul e cu desvrsire
absorbit de analogie (L.B.).
Prin conjugarea a dou fapte analogice-dizanalogice, se urmreste a revela un x, sau,
altfel spus, latura ascuns a unui mister.
Metaforicul si afirm accentuat prezenta n creatia metafizic, creatie ce si propune, cu
program, revelarea misterului cosmic. Marile conceptii metafizice si au temeiul ntr-un
nucleu metaforic. La Leibniz vom afla ca nucleu al sistemului ideea-imagine a
monadei, unde cosmosul sensibil (a) si monada (b), aflat n raport analogicdizanalogic cu a, ncearc revelarea unui mister (x). Chestiunea este tratat mai pe larg n
Cunoasterea luciferic, aprut n volum n 1933.
Un nucleu metaforic revelatoriu, apreciaz creatorul Trilogiei cunoasterii, se gseste n
orice conceptie metafizic: indiferent c centrul conceptiei se cheam Brahman, Atman,
ideea, entelehia sau eul, vointa etc..
Metaforicul este prezent si n diverse teorii si ipoteze stiintifice, dar cu un caracter diferit
de cel existent n mituri si n art.
Metafora mitic si poetic se naste prin contopirea si amestecul continuturilor analogicdizanalogic (a si b), ntemeiate pe egalitate de drepturi, totodat amalgamizarea celor
dou are loc fr elemente intermediare intercalate ntre ele.
n cazul celor intercalate n plsmuirile teoretice (n metafizic si n stiint),
amalgamizarea continuturilor analogic-dizanalogic (a si b), nu se face pe baz de paritate
de drepturi si nici direct, ci prin intermediul unor factori accesorii.
n plsmuirile teoretice, imaginea (a) iese din procesul metaforic complet degradat, nu
ca n cazul metaforei poetice, unde si pstreaz intact existenta.
n acest context Lucian Blaga se arat interesat de dezghiocarea extrem de complicatei
teorii a poeziei. Se accept, n general, c n limbajul poetic aflm prezente din cnd n
cnd, ca niste noduri, metaforele. Pe lng aceste noduri metaforice, limbajul poetic n
intima sa esent este ceva metaforic. Plecnd de la poema eminescian Peste vrfuri,
unde relev complexitatea metaforic si omogenitatea de nedizlocat a constructiei
poetice, Lucian Blaga constat: Cuvintele, prin sonoritatea, ritmul, muzicalitatea, prin

pozitia lor n fraz etc., dobndesc n limbajul poetic virtuti si functii, pe care nu le au ca
simple expresii cotidiene. n limbajul poetic, cuvintele nu snt numai expresii, ci snt
corpuri, substante, care solicit atentia si ca atare. S-ar zice c strile sufletesti exprimate
n poezie, cstig datorit acestor virtuti actualizate ale cuvintelor, potenta unui mister
revelator n chip definitiv. Cuvintele limbajului poetic devin deci revelatorii prin nssi
substanta lor sonor si prin structura lor sensibil, prin articularea si ritmul lor. Ele nu
exprim numai ceva prin continutul lor conceptual, ci devin revelatorii prin nssi
materia, configuratia si structura lor material. Limba poetic nu ntrebuinteaz cuvintele
numai pentru darul lor expresiv-conceptual, ci pentru unele virtuti latente ale lor, pe care
tocmai poetul stie s le actualizeze. Aceste virtuti tin de substanta sonor si ritmic ca
atare. Cuvntul poetic este n materialitatea sa desigur altceva dect o stare emotiv sau un
gnd, dar el prezint tocmai n materialitatea sa si ceva analogic strii emotive sau
gndului. Limbajul poetic este prin urmare prin latura sa material, ritmic si sonor ca
atare, ceva metaforic. Datorit limbajului poetic, o stare sau o trire ca mistere deschise,
ne apar dintr-o dat revelate. nc o dat: limbajul cu adevrat poetic are acest aspect
metaforic, chiar si atunci cnd nu utilizeaz metafore propriu-zise. Limba poetic se
deosebeste de proza zilnic tocmai prin acest aspect, multumit cruia ea, n calitate de
lume sonor si ritmic, devine icoana miraculoas a unor stri sau lucruri, exprimate de
alt parte si conceptual prin ea. Limba poetic e asadar revelatorie, nu simplu expresiv,
si ntruct e revelatorie ea poate fi investit cu epitetul metaforicului, indiferent c
utilizeaz sau nu metafore propriu-zise.
Un alt poet, situat pe acelasi palier cu autorul Rugciunii unui dac, la care apeleaz
pentru ilustrarea capacittilor revelatorii si metaforice ale limbii poetice este Hlderlin,
care nu exceleaz prin bogtia de metafore, ci prin caracterul total metaforic al limbii
sale. Toate acestea creeaz o real magie poetic. Caracterul integral si secret metaforic al
limbajului poetic l aflm similar prezent n muzic, n artele plastice Este de domeniul
miracolului potenta materiei de a colabora att de hotrtor la revelarea misterelor, proces
initiat si aflat cu totul n puterea artistului. n mna artistului, materia dobndeste, n toate
artele, o secret functie metaforic.

Retorica pro-occidentala se insinueaza tenace de mai bine de un deceniu intre temele

inevitabile din discursului politic si cultural est-european. Subiectul este vascularizat de o
serie de conceptualizari lejere (detasat-critice) ale binomului (deocamdata suspect)
democratie functionala-culturi majore. Pentru culturile minore asa cum e cultura
romanilor spre exemplu, democratia pare un mecanism labirintic. Democratia este
(fortand o parafraza) un cuvant mare care trimite la lucrurile cele mai simple. Noile
democratii incep prin a vorbi pe inteles despre felul in care functioneaza democratia
consolidata in Occident. Dar a vorbi despre democratie nu inseamna ca democratia a fost
instituita. Europa vrea decenta si pragmatism din partea celor care trebuie sa converteasca
politic si institutional o idee spirituala si, de la o vreme, dezordonat prolixa. Sufocat de
expertize tehnice si monitorizari principalul proiect al Europei sec. XXI apare
demonetizat de exigenta de mediocra rating. Uniunea Europeana si-a incropit cu greu o
identitate publica trans-nationala. O acceptam mai degraba in virtutea obisnuintelor
conformiste de a nu brusca discursiv istoria. Vehicularea insistenta a unor clisee
publicitare comune nu re-formeaza o societate si nu produce automat solidaritate, ci mai
degraba iluzia pretentioasa a consensului.
Democratia de vitrina, disimularea si resentimentul

Democratia occidentala parea temporar dispusa sa mimeze atrofia instinctelor sale istoriclegitimabile si asta de dragul unor valori pe care stomacul politic al Uniunii nu e in
stare sa le cuantifice in sume nete. Dincolo de retorica prevenitoare a diplomatiei de la
Bruxelles teoriile unificarii s-au trezit incapabile sa gestioneze spiritual un paradox:
populatia din Europa civilizata s-a exprimat in cateva randuri (inclusiv la urne) contra
Tratatului Constitutional (Franta, Olanda), dar ramane principalul promotor al proiectelor
de Integrare. Sunt integrabile doar pietele de marfuri sau poate fi integrata si mana de
lucru mult mai ieftina din Est? Dilemele socio-mentalitare ale omului european nu pot fi
considerate simple detalii ale unui proces eminamente politic. Ele cer clarificari si solutii
validate intr-un orizont competitional al perspectivelor rationale. Criza umanitatii
europene a ramas de la Husserl pana in zilele noastre, leit-motivul depresiei
metafizice a unei filosofii cu apetit abia camuflat pentru intoleranta (explicabila pe
alocuri) si dogmatism. Ideea husserliana pare azi tot mai seducatoare: sunt sigur de
faptul ca numita criza europeana isi afla radacinile intr-un rationalism care a pierdut
drumul adevarat. Aceasta nu autorizeaza insa parerea ca rationalitatea ca atare sau in
intregul existentei umane ar avea numai o importanta subordonata.1 Europa
contemporana tanjeste dupa miracole, dar s-a trezit incapabila sa creada in ele si prea
comoda ca sa le managerieze corect.
Din Estul Europei, spatiu traditional al resentimentului istoric, tematica Unificarii2 e mai
degraba un pretext comod menit sa tergiverseze dezbaterea pe fond a arhitecturii
doctrinare care sustine intregul proiect. Sunt cateva intrebari a caror raspuns e amanat
politicos sub motivatii dintre cele mai simpliste. Ele disconforteaza institutional si
reactualizeaza la nivelul candidatilor la Integrare ostilitati de principiu. Aceste intrebari
nu apar spectaculoase prin ineditul lor, dar pot deveni constructive in masura in care
raspunsul la ele poate fi reformulat in afara orizontului inconsistent a unei culturi a
disimularii. Retorica ideii care da bine are un trecut notabil in tara unde virtutile nonactiunii au prins patina de arhiva istorica si alura de impertinenta. In Europa de Est

politicul e vertebrat prin pofta de comisioane istorice. Si in surdina fiecarei intalniri

decisive ramane nepusa si totusi imperativa intrebarea: Si noi ce castigam din afacerea
asta?
Intre timp, Europa civilizata fandeaza sprinten printre aluzii critice si resentimente. Noua
clasa3 ridica osanale capitalismului inept patentand subversiv Libertatea Autoritatii in
dauna Liberului Arbitru. Democratia de vitrina nu e un produs autohton suta la suta.
Politicienii raman concentrati asupra propriilor scandaluri sau obsesii4 nu doar fiindca
le convine, ci si pentru ca o societate in deriva le ofera tot concursul. Acest simptom
confirma devitalizarea masiva a fibrei morale a politicului si vadeste o lipsa covarsitoare
de disciplina a constiintei identitare. Cetateanul Europei noi e, pana la alte ordine, un
contras de circumstanta. El trece resentimentar peste diferenta si devine cu fiecare zi care
trece tot mai vulnerabil la repetitie. Pentru acest tip de om recent urmeaza sa
achizitionam si noi drepturile de copyright. Europa de Est a pornit in cautarea timpului
pierdut si isi pedepseste trecutul prin excesul de prudenta. Abunda justificarile,
explicatiile si interpretarile acolo unde vinovatiile n-au avut timp sa moara. In tara unde
informatorii fostei Securitati predau lectii de morala capitalismul e inconsistent si
participarea civica minimala.
Trauma istorica provocata de comunism induce sentimente contradictorii. Dincolo de
regimul infantil al starii de revolta ineficace lucreaza fara incetare o retea incoerenta de
resentimente (anti-american, anti-comunist, anti-robotizare) care isi amana maturizarea
prin diverse manevre de temporizare. De la Rousseau incoace e de bonton sa detesti
coruptia sistemului in timp ce, cu distinsa detasare, iei cina cu administratorii sai.
Aratand cu degetul catre maladiile stangii intelectualii romani cocheteaza inexplicabil cu
populismul. Agorafobia primului secretar comunist a fost schimbata pentru ideofobie. Ca
politicienii au iesit din birouri nu deranjeaza pe nimeni. Din pacate simpla baie de
multime nu schimba nimic daca ramane o manevra electorala. Camuflajul pitoresc
(cizme de cauciuc si obligatoriu, fes) nu-i aduce pe noii lideri mai aproape de oameni. Ei
nu sunt mai recenti decat erau tovarasii de la Centru trimisi de primul secretar sa
dubleze productivitatea muncii pe santierele patriei. Un cliseu nu poate fi dinamitat prin
alte clisee noi. Ele cumuleaza si intaresc resentimentul public fata de mastile tranzitiei.
Nu intamplator scena politica din Romania si din Est in general cunosc putine infruntari
si tot mai frecvente demascari. Tehnicile de demascare s-au diversificat si s-au adaptat
admirabil la context: daca initial adversarii erau doar incompetenti ei sfarsesc azi prin a fi
agenti ai unor forte oculte sau pur si simplu mafioti. Printr-o ironie a sortii am devenit
occidentali avant la lettre. Destinul Europei pare sa fie, inca din stadiul legendar al
inceputurilor, o consecinta a unor exercitii de dedublare. Cum altfel ar fi ajuns Zeus la
frumoasa fiica a regelui Feniciei5?
Europa si incestul

Stim cu totii prea bine ca Europa produce in mod traditional mitologii imperiale. Ce
poate fi, politic vorbind, Uniunea Statelor Europei cata vreme economia vorbeste clar
germana ori, mai rar, franceza? Integrarea europeana nu se poate rezuma la efuziuni si
declaratii comune, caci Europa nu crede (o fi crezut vreodata?) in indulgente restaurative
sau complicitati dezinteresate. Europa este structural pragmatica, decenta cu metoda si

venal interesata. Seamana tot mai mult cu o afacere de familie. Ea si-a ales drumul, dar
pretinde pentru neinitiati, ca ar ezita meditativ si inocent intre credinta in Dumnezeu si
un sistem bun de asigurari.6
Catolica de complezenta si aristocrata din inertie Europa civilizata contabilizeaza atent
excesele politicilor publice americane. A devenit brusc constienta de propriul libido si
cere imperios microfonul intr-o lume unde America (lipsita de orice inhibitii naturale)
interpreteaza solist partitura democratiei cu doua viteze: una pentru proprii cetateni (buni
platitori de impozite dar si privilegiati detinatori de mega-imunitate), iar alta pentru
fundamentalisti si inclasabili. Tocmai de aceea in sanul aliantei Euro-Atlantice,
America (cea a rachetelor intercontinentale, dar si a kitsch-ului patriotard) e acuzata
deocamdata cu perdea de impertinenta si ingratitudine7. In ochii nostri mijiti intransigent
America incarneaza amenintarea compromisului...8
Europa nu e azi vindecata de orgolii si nu intelege sa-si reprime frustrarile. Are nostalgia
prim-planului si orice alta oferta compensativa i se pare un afront degradant.
Dimensiunea primitiv-eroica propriului trecut compromite imaginea de sine a omului
recent. Culturile majore ale Occidentului european (seduse de consumatorism) si-au
devorat copii. Nimic mai traumatizant acum decat degenerescenta virilitatii unui
continent care a fixat masuri definitive si universale pentru istorie. Batranul continent mai
spera. El sarjeaza nostalgic resuscitand discret mitologii virile. Si are, incontestabil, stil.
Poate administra dezinvolt doze de dispret si poate descumpani prin rafinamente si
magisterii complicate principalul pol de securitate planetara. Se teme, si nu fara motive,
ca asta nu e suficient intro-o lume unde armele tac politicos doar la comanda. Intr-o
vreme in care pretul petrolului cauzeaza depresii colective intelepciunea a devenit un
accesoriu negociabil. Nu cred ca se impune prea multa perspicacitate intelectuala pentru a
constata ca in momentele de forcing ale istoriei retorica diplomatilor e doar un artificiu de
tehnica a devoalarii unui raport de forte. Pentru strateg excesul de diplomatie se
transforma in temporizare si conduce la handicap pozitional. Istoria post-modena nu are
apetit pentru preludii cultural-spirituale elaborate si nici nu tolereaza frigiditati
diplomatice. Subzista cel care actioneaza decis (uneori impulsiv) fara a se lasa prada
proceselor de constiinta ori remuscarilor. America e candidatul ideal pentru fotoliul de
lider intr-o lume unde comportamentele post-moderne risca sa submineze istoria. Omul
european isi traieste deocamdata sincopa istorica profitand de scuzele pe care i le ofera cu
darnicie culturile majore. El si-a pierdut apetitul pentru competitie creatoare si
consuma lenes ramasitele renascentiste ale unei arte fara mostenitori.
In Europa de Est poti intalni ultimele modele exemplare de om european: insul
traversat de revelatii inutile si ratari explicabile. Anesteziat sub efectul invaziv al
tehnologiilor omul european nu a devenit mai pragmatic in actiunile sale, ci in mod
paradoxal, mai dezorientat. Actiunea pragmatica nu a fost niciodata specialitatea
omului est-european (dostoievskian si idelist prin structura). Dar el are indiscutabil un
ascendent fata de omul occidental: stiindu-se ratat poate asuma, in ultimul ceas, un
proiect care sa-i ingaduie sa-si converteasca creator ratarea.
Noua Europa e, fie ca ne place, fie ca nu, fructul unui razboi al paradigmelor. Cei

satisfacuti in mod conservativ in traditie si cercurile filosofice umane se infrunta reciproc,

aceasta repercutandu-se in planul fortelor politice. Inca la inceputurile filosofiei se
declanseaza si persecutia: oamenii care traiesc in aceste idei sunt proscrisi. Si totusi:
ideile sunt mai tari decat toate fortele empirice.9 Omul est-european si-a depasit
inabilitatea politica si daca a fost marele absent de la victoriile profitabile ale tehnologiei
nu a incetat sa se bucure in taina de nesabuinta de a consuma intens drama asteptarii
lor. (Nu e un secret pentru nimeni faptul ca nimic nu e mai dulce-ispititor decat fructul
oprit)
In plan cultural, penuria mijloacelor e o forma de provocare. Si Estul a produs idei ori
carti uimitoare in parte fiindca i-a fost interzis sa se exprime liber in formele cele mai
comune. Uniunea Europeana odata ce va prinde viata in noile frontiere, va trai ca
rezultat al ciocnirii unor tipuri simptomatice de productie de cotidianitate. Se
infrunta cele doua Europe10, cea a constientului (partea iluminista si liberala) si
cea a subconstientului european (Romania, Grecia, Bulgaria-spatiul violentelor si a
exceselor). Ca proces eminamente politic, Unificarea Europei e o consecinta a unor acte
tensionate de vointa. Fara infruntare a fortelor nu exista certitudini politice. Si fara
certitudini nu raman urme in istorie. Asa cum s-a tot spus, istoria mare se afirma si se
impune. A te impune se traduce in termenii rationalitatii occidentale prin a actiona si a
reactiona competitiv.
Pentru moment, Europa de Est ezita sa actioneze decisiv si reactioneaza atipic intr-un
orizont imprevizibil si guvernat de o serie de cutume noi. Omul est-european e timorat de
penuria reperelor morale si excesiv prevazator. El dezvirgineaza cu pasiune tampa
mireasa mecanica livrata pe credit de piata de capital. Si seamana ingrozitor cu bunul
salbatic care isi schimba acum cateva sute de ani aurul sau pentru margelele de sticla
colorata ale nemilosilor conquistadori...
La fel cu Vestul european, America speculeaza oboseala si lacomia unei lumi
convalescente dispuse sa-si vanda ieftin complicitatea. Dar America nu seamana prea
bine cu Europa de Vest desi, intr-un anume sens, ii este fiica. America nu a fost insa in
nici un fel o simpla copie europeana, macar pentrui faptul ca europenii ajunsi aici erau
marginalii si proscrisii Lumii Vechi. Ei veneau in acest fel cu un enorm bagaj de frustrare,
dornici sa reinceapa totul de la capat, pe un pamant virgin.11 Ideea unei axe BucurestiLondra-Washinton, catalogata in mod repetat drept o idee neinspirata a presedintelui
Romaniei, e incarcata o legitimitate psihanalitica subiacenta: Estul Europei si America
poarta deopotriva un bagaj conflictual consistent. Frustrari camuflate dupa cum s-a
potrivit mai bine, prin universalizarea culturii de consum (America) ori, exhibarea unei
culturi a disimularii (Europa de Est) ne

Ca gnd al Lumii Vechi, ideea Statelor Unite ale Europei era perceput, cel puin la
nivelul fundamentelor sale, ca fruct al cretinismului. O perpetuare a acestei viziuni e pe
punctul s transforme dezbaterile privind problema fundamentelor cultural-spirituale ale
unificrii n conversaie de complezen ntre specialiti.1 E limpede faptul c aportul
spiritualitii virile a nordului continental (mitologia arian i cultul forei virile) a fost
voluntar minimalizat cu argumentul (nerostit, dar mereu implicit) c rnile nazismului
sau comunismului sovietic erau nc prea proaspete i orice discuie asupra fascinaiei
imperiale, (eventual a Holocaustului i a soluiei finale) ar fi rscolit inutil acel trecut
mizer de care Europa ncearc s uite.
Istoria Europei nu admite consensul fr negocieri. Au fost n egal msur anumite voci
care au observat maliios c nu exist ocupaie mai profitabil dect exploatarea dramei
strmoilor. Deportarea i exterminarea evreilor n timpul regimului hitlerist au declanat
i nutrit un reflex al vinoviei cu urmri vizibile n Europa contemporan. Ca o
consecin a acestei mprejurri se poate distinge azi, aa cum o face i Jean Baptiste
Duroselle, ntre Europele ntemeiate pe for i cele ntemeiate n jurul unui principiu.2
Se impune s reflectm atent n ce msur Uniunea European e un proiect pe care
consistena principiilor l poate salva de la intrarea (pe un registru diferit) n aceeai clas
cu modelul napoleonian sau cel nazist. Cu ce argumente poate convinge Bruxellesul c a
inaugurat un model imun la resentimente interne? i, mai ales, n ce condiii poate fi
legitimat necesitatea lui istoric?
Nu trebuie s uitm c btrna Europ i-a configurat iniial sistemul intereselor sale
mondiale pe un Pmnt care, din punct de vedere politic, era oarecum virgin. Poate ea
renuna definitiv la habitudini milenare tocmai acum cnd se gsete dintr-o dat ntre
puteri gata de reaezare i n mijlocul unei politici mondiale care impune noi repere? Ce
se poate face pentru a respecta testamentul lui Jean Monnet, unul dintre prinii noii
Europe, care-i afirma convingerea optimist potrivit creia noi nu coalizm state, ci
unim, apropiem oameni?
nainte de a fi un plan cruciat elaborat ntr-un amvon cretin, unificarea european e
subiectul unui protocol politic cu finaliti destul de transparente. Dincolo de accentele
medievale pe care cruciada le mprumut n Moldova, Albania sau Bosnia, vaccinul
excepionalismului cultural rmne marca european a politicii actuale de for. America
nu a fcut dect s furnizeze o reet funcional pentru o democraie de monopol unde
unii, evident mai democratizabili dect alii, merit un tratament special. Formula de
extracie orwellian are i unele inconveniente de imagine. Europa ncepe s mprumute
de la progenitura ei ireverenioas apetitul pentru securitate cu orice pre. Europa unit
poftete controlul jucriilor oripilante care au ticloit America: piaa i supremaia
economico-politic n teritoriile cu resurse.
Tendina actual, mai concesiv cu etnicitatea de supermarket, e doar o etap
preliminar menit s menajeze orgolii locale. Exist diferene de opinie referitoare la
maniera de ghidaj a procesului. Poate c ele reitereaz n plan principial opoziia clasic
dintre unioniti, cei care doreau ntr-o formul destul de vag o mai mare unitate ntre rile Europei, dar care reprezentau totui o etap necesar pentru un federalism eficace, i
federalitii care se gndeau la msuri i instituii precise, care ar fi condus pe un drum

direct la structuri de guvernare plasate dincolo de suveranitile naionale.

Indiferent de formula de implementare i dincolo de retorica occidental, uniunea rmne
un concept cu nucleul n Vest. Statele puternic industrializate din Vest nu vor nceta s
aminteasc noilor venii favoarea special de care s-au bucurat. i vor impune n schimb
pe pia un fel de pax romana menit s pstreze sub control orice intenie de a modifica
radical ecartul care desparte Estul de Vest. Aceast pax romana concretizeaz simbolic
ceea ce jurnalistul Renaud Girard numea inspirat o pedeaps care a precedat crima.
Insistena cu care se cultiv distincia conceptual dintre culturile majore i culturile
minore e un simptom. n fapt e semnalul care indic faptul c unitatea cultural
european e, mai curnd, un concept de criz dect o categorie operaional. Trecerea de
la piaa comun de mrfuri la conectarea de esen a valorilor i a culturilor nu e o
formalitate care se poate nfptui prin manevre de ordin tehnico-administrativ. Europa nu
fraternizeaz la ordin i nici o decizie politic n acest sens nu va putea compensa absena
unei paradigme care s sprijine procesul de unificare. Filosofi ca Jrgen Habermas,
istorici ca Philippe Aries, politicieni ca Lionel Jospin i muli alii declar exigene mai
nalte: Europa nu poate fi redus la nelepciunea negustorilor de legume i, dac e s fie
o pia comun, atunci adevrata ei marf ar trebui sa fie cultura, respectiv o anumit
clas de valori.3

Istoria, cultura i spectatorii

ntlnirea istoric ntre Est i Vest se petrece undeva n afara spaiului esenelor.
Eforturile statelor comunitare se concentreaz deocamdat pe probleme de form.
Spectacolul excede grijile cotidiene. Exist n mod cert, atunci cnd vorbim (spre
exemplu n Romnia) despre cultura european, ceea ce s-ar putea numi europenizare
procedural. Un exemplu n acest sens poate fi caracterul tranant cu care s-a preferat o
instrumentalizare a conceptului de integrare n detrimentul relevanei lui. Cci Europa
nu nseamn pentru noi (esticii) dect acvariul fascinant unde plutesc fr nici o treab
fonduri nerambursabile pentru infrastructur i se plictisesc investitori rezonabili. Cultura
european e, dincolo de toate acestea, un ansamblu al ideilor, simbolurilor, teoriilor ce se
regsesc n trirea social a vieii. n temeiul acestei nelegeri pot fi delimitate mai multe
subsisteme care privesc integrarea: competena tehnic, comportamentul economic,
ndemnarea administrativ, aciunea politic i, mai important, cultura spiritual. Se
nate atunci n mod firesc ntrebarea cum poate fi Europa de Est acordat reflexiv (i n
registrele sale profunde) unui sistem cu norme att de diferite?
Interferena aplatizant dintre culturile Europei se realizeaz n temeiul unui mecanism de
substituie care evit frivolitatea explicit (nu i pe cea implicit) prin conformismul
tehnic pe care l pune la dispoziie importul apusean de metod4. Moderni ca metod,
arhaici prin preocupri, putem primi n Est licene i acreditri valorice doar prin
indulgena i complicitatea prietenoas a Occidentului. Europa culturilor majore livreaz
politicos abloane respectabile. Preluarea de valori i repere e un act automat menit s
asigure neutralitatea prietenoas a privirilor din afar. Aparena de rigoare i exactitate
care ne abiliteaz formal ca europeni ocolete de fapt o serie de chestiuni eseniale.
Occidentul viril (prin conjuncturi) profit din plin de oboseala social determinat n Est
de cei cincizeci de ani de teroare comunist. Unde istoria e tratat ca proiect i cucerire,
unde tehnica de a mobiliza timpul este folosit pentru a stpni spaiul acolo ncepe

Europa.5 Televiziunea, telefonul i n general telecomanda asigur plasamentul strategic

n tele-istorie. Oamenii nu mai produc istorie, ci doar o consum cu detaare.
Contemporan cu o istorie susceptibil de corecii, omul european tace strategic n
momentele cruciale. El are, n acest fel, privilegiul de a nu grei n faa posteritii.
Extensii instrumentale ale spiritului cruciat din Europa medieval, culturile majore ale
Vestului interpreteaz aspectul permisiv i extrem tolerant al Europei de Est ca o invitaie la viol. Violena simbolic e atributul valorilor impuse prin circulaia abnorm a
produselor culturii majore. Cultura major constituie avangarda unui colonialism de
factur postmodern. Colonizarea pe furi i importul masiv de materie cenuie
(colonizarea creierelor) nu e o gselni pur european. America o experimenteaz cu
succes n ultimul secol. Nimeni nu poate accesa maximalismul de factur american (prin
extensie de factur occidental) fr a amputa ceva la nivelul propriilor practici culturale.
America d tonul istoric i schieaz conturul valoric a aciunii politice. Europa pretinde
redimensionri calitative pentru etaloanele americane dominant cantitative. Europa vrea
delimitri, dar nu n baza unor convingeri profunde, ci n numele unui profit concret,
iminent i msurabil.
Elementul de referin pentru produsul de cultur este n Vest grandiosul,
monumentalitatea. Estul a fost ncurajat s se raporteze la tragic fiindc numai drama
poate asigura exorcisme. n procesul unificrii europene este ns angajat un concept al
culturii individuale, dar i unul al culturii mprtite n comun de mase. Educate sistematic de sistem n interiorul unui program de asumare a vinoviilor, popoarele din
Europa de Est reacioneaz defensiv n plan spiritual i politic. Acest sincronism ne
ndreptete s privim instituiile politice ca forme de obiectivare a culturii. Cultura
Estului se hrnete din excepii remarcabile ct vreme doar prin excepie cineva crede i
reuete ieirea din minorat. Evadrile n cultura mare sunt n Est doar excepii menite s
ntreasc regula. Civilizaia occidental i-a nfiat fr rezerve doar pe cei excepionali.
Ce se ntmpl cu mulimea celor incapabili de evadri individuale? i de ce atta dorin
de a scpa n rezervaia cu civilizaie?
Filosoful Andrei Marga observa c noi lum n discuie civilizaia european,
nelegnd prin ea, cu aceeai aproximare, concretizrile materiale ale culturii europene.
Vorbim de cultura european i de civilizaia european din nevoia pragmatic de a
comunica asupra unei realiti, cu toate c frontierele lor rmn n discuie i chiar
obscure. n orice caz, o facem, dar trebuie s ne fie limpede c nu o putem face, cel puin
deocamdat, n maniera considerat n mod uzual tiinific. i o facem cu att mai
puin tiinific cu ct este vorba nu doar de determinarea a ceea ce este cultura
european, ci i de anticiparea schimbrilor ei. Uitm, uneori, c Europa nu e numai
numele unui admirabil proiect, al unui nobil spaiu de emulaie, ci i acela al ctorva
sumbre eecuri, din care nu s-a nvat destul. Prin urmare, pentru a reinventa unitatea
european, trebuie s avem ceva mai mult spirit critic i ceva mai mult imaginaie6.
Ce anume mai avem de unificat de vreme ce narcoza occidental pare s fi cuprins
generaiile noi de estici? Pare legitim s vorbim acum de integrare european de vreme ce
dez-estizarea e pretextul cel mai bun pentru un viol simbolic. Colonistul civilizat
salveaz nu pentru c aa ar fi etic, ci pentru c numai aa devine azi profitabil orice
incursiune. Calculul constituie miezul comportamentului politic european. El este strns
subordonat principiilor prozaice a rentabilitii. Ecuaia randamentului s-a instalat n
cultura european ntr-un asemenea grad nct nu poi aparine acestei culturi dac o

ignori. Cultura occidental contemporan a livrat Europei pretextul unui exerciiu de

calcul al rentabilitii. Ea angajeaz subiacent oricrui act de creaie o cultur a administrrii eficiente. Aceast habitudine de extracie nord-american a devenit un operator
comun de universalizare. Cultura incapabil de instituire devine un lux periculos.
Instituirea este efectul necesar al administrrii corecte a valorilor. n acest sens, Europa
unit nu e actualmente o creaie care pleac de la un vis, ci un construct care se reclam
de la un resentiment. Estul i Vestul i dau mna nu fiindc aa doresc, ci fiindc numai
aa pot face fa unui timp apsat de ingratitudini i ireverene.
Ca vis salvator, Uniunea European este acum refugiul ultim al Estului sleit n urma
experimentului sovietic. Popoare speriate de perspectiva unor noi eecuri asum
indistinct valorile unei lumi care hipnotizeaz prin diplomaie i opulen. Belugul
consumatorist e expresia cvasipalpabil a acelei terra mirabilis pe care comunismul o
confisca prezentului pentru a o proiecta ntr-un viitor indemarcabil. Parola succesului
politic e abundena. Noul duman al umanitii nu mai este, ca n trecut, bestialitatea
barbarului, ci docilitatea blnd i tmp a acelor animale domestice care reprezint adevratul tip omenesc (inuman, firete) pe care l produce i reproduce civilizaia noastr
exclusiv comoditar i arogant materialist.7 Vrem bani n cont pentru c nu am fost
educai s vrem altceva. Seducia este specialitatea Vestului. Mitul clasic al vrstei de
aur gliseaz din timp ntr-un orizont concret-spaial care seamn izbitor cu Disneylandul. Europa unit e pentru estici, nainte de toate, ocazia i perspectiva unui trai
mbelugat.
Unificarea european este un caz care ilustreaz funcional influena neomitologiilor n
politic. Vestul i Estul caut permanent o formul raional capabil s legitimeze o
decizie de factur ritualic. Natura titanic a omului european8 implic un efort de
purificare a corpului marcat de vechea crim. n cazul Europei civilizate nu e vorba de
o crim, ci mai degrab de un viol. Cina unete. Iubirea aproapelui absolv i
exorcizeaz. Din acest mit al greelii originare rezult c oamenii trebuie, pentru a se
elibera, s se adune, aici, pe pmnt, n fratrii comunitare, n interiorul crora pot s se
iniieze n viaa divin care le este promis ca recompens pentru ispirea pcatelor lor.
Aceste comuniti, deschise pentru toi oamenii, dincolo de orice apartenen la o cetate
anumit, i convertesc membrii n adepi ai zelului n interiorul unei organizaii eclesiale,
nzestrat cu mituri i rituri de legare i unificare.9 Europa care a greit rmne n urm
pentru a face loc Europei gata s se mntuiasc. Rmne doar s se decid forma acestei
mntuiri.

Europa i dumanul util

Unitatea Europei e preconizat actualmente n temeiul a dou tipuri de solidaritate aflate
n relativ incompatibilitate: solidaritatea de criz, ntreinut de o retoric a inamiciiei,
i solidaritatea contra sacrificiului. Europa e solidar pentru c suntem structural n rzboi
i cere i mai mult solidaritate pentru c nimeni nu vrea s stea n linia nti. n mod
paradoxal Uniunea European nu e, n ciuda opiniei comune, un proiect menit s
concretizeze o idee supranaional ori un principiu activ, ci mai degrab un agregat politic
proiectat CONTRA Europa unit se nate din pofta de a reproba. Continent al
resentimentelor, ea are o vocaie contestatar marcat. i cultiv atent contextul
insurgenei tiind c fronda e un produs de consum popular care nu expir niciodat.

Fanii resentimentului istoric nu dispar niciodat. Profitul simbolic maxim se obine prin
manipularea imaginii rebelului, singura imagine capabil s satisfac deopotriv pofta
de elitism al intelocraiei i nostalgia mulimii pentru sfinenie. Retorica inamiciiei10 nu
a disprut niciodat din discursul politic pentru c ea exercit aceeai fascinaie de la
nceputurile istoriei omului. Lupta i-a schimbat ns frontul n nenumrate rnduri.
Rzboiul imaginar11 este o tehnologie disciplinar (termenul e preluat de la Michel
Foucault) i presupune un discurs care exprim i legitimeaz relaiile de putere din societatea modern. Finalitatea rzboiului imaginar e de a menine coeziunea social
intern a societilor implicate n conflict, scopul fiind domestic, nu ndreptat n afar.
Dumanii notri (cei iubii) se perpetueaz pentru c pot i uneori pentru c avem nevoie
de ei n procesul propriei vertebrri. Europa resentimentului i-a tinuit mult vreme
propensiunea pentru infanticid. Astzi o exult: America a devenit astfel rivala prin
excelen, contramodelul nfloritor care sublinia prin contrast criza modelului nostru.12
i nu e, n aceste condiii, deloc surprinztor faptul c a cam trecut vremea n care se mai
credea c doar America, plasat sub semnul lui Marte, d prioritate securitii prin for,
n timp ce, dominai de Venus, europenii ar aspira (platonic i ineficace) la securitatea
prin drept (aa-numita securitate democratic). n acest sens America i Europa sunt rude,
dar nu fiic i mam, ci surori vitrege care se concureaz. Ele viseaz la acelai prin
(prince i price totodat) i faptul de a fi crescut mpreun nu le va mpiedica s-l dispute
cu nverunare.
Din nefericire, gherila antiamerican e lipsit de farmec intelectual i de credibilitate n
condiiile n care tot mai des falseaz vocile comedianilor indignrii. Ei semnaleaz cu
real ngrijorare pericolul americanizrii, dar ronie dezinvolt pop-corn i beau CocaCola. Sufocat de cliee, acest discurs are aceeai priz la nivel politic ca predicile unor
sectani bolnavi despre un iminent potop. Ar fi ns complet greit s inducem din faptul
c o anume idee sufer de inconsistena premiselor, irelevana ei.
Continentul nostru nu mai este un cerc cultural (Kulturkreis), o unitate spiritual
ntemeiat pe motenirea comun, greco-roman, ci un fel de lig. Ca front comun,
Europa unit i denun dumanul util prin dispre selectiv. Resentimentele Europei
sunt deocamdat manifeste doar la nivelul contestrilor ecuaiei americane care leag
fericirea pentru toi de optimismul istoric. Czui n capcana retorismului suntem gata s
recunoatem c Europa i iubete progenitura, urte nravurile ei, dar i invidiaz
orgasmele. Deocamdat Europa e ceva mai mult dect o colecie select de neputine i
imposturi. Ea i calibreaz cu grij tonul dispreuitor fiindc are nevoie de desfrul
american pentru a-i putea etala virtuile. America e deocamdat singurul adversar
convenabil, singura grozvie pe care se poate pune baz. Rivalitatea este ceea ce ne
unete cu America, ne mpinge s o maimurim, s o blestemm cu acrimonie,
coexistena nepasionat este cea care ne detaeaz de vecinii notri europeni i ne
ndeprteaz de ei.13 Orice lig are viaa la fel de lung ca dumanii si. Europa tie
foarte bine acest lucru i nu are pentru moment interesul s nlocuiasc aceste reprouri i
critici cu o alternativ. Acest lucru nu e neaprat blamabil, dar e insuficient pentru a
produce istorie. Dac Europa nu devine o speran pentru mase, nici o armat a lumii nu
o va putea apra. Nimeni nu vrea s moar dect pentru raiunea de a tri14.

Istoria Europei e flmnd chiar dac popoarele ei s-au ghiftuit cu pop-corn i Coca-Cola.
De aceea reeta american aplicat a la lettre n Europa pare o bomb cu ceas. Europa e n
pericol nu fiindc America ne-ar fi furnizat narcoticele ei, ci mai ales pentru c nu mai
poate decide n privina dozajelor.
n ciuda tuturor ezitrilor, Europa unit risc s devin un ecoreu. Seamn tot mai mult
cu America, aceast mainrie de fabricat cotidianitate comod i comoditate cotidian. i
acest imitatio nu e un act pur cultural, ci mai degrab o tactic. Ca s opreti puterea,
trebuie s te constitui tu nsui ntr-o putere care o va echilibra pe cealalt tot att ct se
va inspira din ea, se va edifica pe un soclu de valori comune. Pentru a concura Statele
Unite, Europa va trebui s nceap prin a le semna ntr-un fel.16 Pentru a reui,
europenii trebuie s rmn mpreun. A rmne mpreun nseamn a renuna la orgolii
regionale i la individualizare. n acest context, un anume transfer de suveranitate e
inevitabil. La fel cum inevitabile vor fi reaciile de frustrare ale partenerilor care vor
transfera suveranitate fr a primi n schimb un bonus de prosperitate (adic tocmai
motivaia profund care a generat decizia delegrii decizionale ctre Europa).
Pe de alt parte, termenul de integrare asum o serie de conotaii reparatorii. Conform
lui Karl Deutsch, integrare nseamn realizarea, n snul unui teritoriu, a unei comuniti
de instituii i practici suficient de puternice pentru a garanta pe termen lung schimbri
panice n rndul populaiei pe care o reprezint.17 Integrarea e formula para-modern
de abolire a unui trecut conflictual i incompatibil cu democraia modern i dreptul
comunitar. Europa de Est se bucur azi de mna pe care i-o ntind statele cu o istorie
mare, foste imperii. Motivele acestei deschideri nu sunt total transparente. Tradiia
imperial e corespondentul n plan social al celebrului complex oedipian. Vechile i noile
imperialisme sunt, dincolo de mtile lor, mrci ale unui incontient reprimat energic cu
mari pierderi.
Suvenir ingrat, trecutul rou (la fel cu cel nazist) e n egal msur supus unui efort de
revalorizare ce disimuleaz orice reper eroic i naional abandonnd individul unui
postmodernism juridic. n aceste condiii, unificarea e, n termenii sociologului roman
Pavel Cmpeanu, o continu dez-estizare. Aceast tentativ primete acoperire
teoretic suficient o dat cu propagarea teoriei federalismului european, teorie care
pleac de la premisa slbiciunii i compromiterii statului-naiune. ntr-o formul
premonitorie, aceste aspecte au fost surprinse i de Jean Monnet care afirma c Europa
nu se va face dect cu preul unei savante progresiviti, plecnd de la realizri
pragmatice i precise, () pentru a construi n final o federaie a statelor vestice18.
Estul descalificat prin excesele Rzboiului Rece, funciar sovietizat i definitiv
compromis, dispare (politic i cultural) prin disoluie controlat. Trecutul naional e
epuizat de spectrul comarului rou pentru care suntem, n msuri diferite, vinovai fr
excepie. Anamneza poate fi, pentru orice estic, doar o ocazie pentru remucare.
Integrarea implic exhibarea vinoviei (chiar i pentru cei care pot asuma doar o culp
metafizic19) prin exces de decen istoric. Se recurge la un soi de tehnic de
stimulare a regresiei care s permit reactivarea unui orizont infantil unde numai cei
asculttori vor fi iertai i vor primi premii, eventual cteva scuze n plus.

Paternalismul curtenitor a Occidentului are ns calitatea discutabil de a interzice

maturizarea protejailor.

O perspectiv psihanalitic a integrrii

Occidentul i-a luat mult prea n serios rolul i pretinde marial i impertinent rolul
tatlui. Orice ncercare a Estului (infantil i complexat) de a aduce n discuie acel trecut
(unde spiritul dribla in extremis limbajul de lemn) e primit resentimentar i caracterul
traumatizant al violului prezent e rejectat metodic ntr-un incontient colectiv de factur
socio-marginal. Dragostea Occidentului are un iz uor incestuos. Nu se aud proteste
pentru c moda i stilul au bgat pumnul n gur celor care mai gndesc, iar protii
nu conteaz. Aparena de legitimitate a dez-estizrii e acoperit exemplar prin
discursuri despre o economie cu finalitate uman i despre o cultur a demnitii umane
care ar avea ntietate asupra culturii agresive a profitului. Modelul e, n termenii si
grosieri, unul clasic. El are o fizionomie maniheist i trimite spre bine cunoscuta ecuaie
a lui Otto Rank, potrivit creia eroicul reprezint lupta luminii (Vestul civilizat) mpotriva
ntunericului (Estul slbatic).
Estul totalitar trebuie lichidat din lume i din istorie pentru a ridica n locul su noul
Camelot. Numai c, pentru a produce solidaritate i a stimula implicarea, trebuie s
existe pericole iminente i dumani redutabili. Dumanul, ca figur generic,
funcioneaz ca un liant stabilizator, ca un instrument de reglaj comunitar menit s
provoace solidaritatea de criz. Numai dumanii articulai creeaz destine durabile.
Iat de ce societile noastre, cu un fel de pretiin a fragilitii lor, ntrein cu mare
cheltuial la marginea lor minoriti de gnditori, de agitatori de profesie care sunt parc
programai s vitupereze, adic s le reconstituie atacndu-le.20 Critica economiei de
pia e n Europa modern doar o form eficace de publicitate. Orice publicitate este
implicit ideologic. Ea impune blazoane. Perioada imagocentric pe care o parcurgem
schimb decisiv caracterul confruntrii pe scena politic. Epoca noastr a cunoscut patru
schimbri fundamentale: 1) s-a schimbat ideea de informaie: nainte, informaia se cerea
comentat, dezbtut, aprofundat, verificat; astzi, sub impactul imaginii TV, a informa
nseamn a arta, a nelege nseamn a vedea, nimic mai mult; 2) s-a schimbat conceptul
de actualitate: actualitatea nu mai e ceva valoros n sine, ci ceea ce decide mass-media, n
special televiziunea, c e valoros; celelalte mijloace mass-media (ziarele, de pild) se
supun televiziunii; 3) s-a schimbat timpul informaiei i al informrii: dac nainte o
informaie urma un drum nespus de lung de la faptul brut pn la pagina de ziar, astzi
informaia e ceva live: o camer web, un computer, legtura la satelit, i... voila! (acest
criteriu se aplic i crilor de care vorbim acum, traduse, practic, n timp real n limba
romn); 4) s-a schimbat ideea de veridicitate a informaiei: acum nu mai e adevrat ceea

ce e dovedit, ci ceea ce poate fi repetat.21 n consecin noul Camelot nu mai poate fi

cucerit cu arme convenionale fiindc nici rzboiul contemporan nu mai este ce era.
Murray J. Edelman22 susine c actul de imaginare a dumanului (the enemy image) i
procesul de punere n act a unei psihoze sociale i politice de beligeran au o morfologie
persuasiv precis, reproductibil n cteva stereotipii reprezentaionale redutabile. Nu
conteaz att valoarea estetic a imago-produciilor ct eficiena lor public. Societatea
noastr susine Michel Foucault nu este cea a spectacolului, ci cea a supravegherii;
sub marea suprafa a imaginilor se investete corpul n profunzime; n spatele marii
abstracii a schimbului, se urmrete dresajul minuios i concret al forelor utile; circuitele comunicrii sunt suporii unui cumul i ai unei centralizri a cunoaterii; jocul
semnelor definete ancorrile puterii; frumoasa totalitate a individului nu este amputat,
reprimat, alterat de ordinea noastr social, ci individul este fabricat cu grij dup o
ntreag tactic a forelor i corpurilor.23
Ca orice vietate dependent de putere, Europa i tinuiete atent slbiciunile. Plin de
inhibiii explicabile i presentimente terorizante, ea reacioneaz proiectiv: pune pe seama
Americii lcomia i toate acele cruzimi la care particip cu secret voluptate. Un exemplu
n acest sens este asocierea subcontient care leag consumatorismul i comerul modern
de hoie. Comerul n calitatea sa de continuare a jafului cu mijloace panice ntreine
remucrile Vestului. Obsedat de pcat (la fel cum negustorul e urmrit n comarul
su de trecutul de corsar), Europa civilizat a fcut o slbiciune pentru perdani i
marginali. Cultura scuzei este expresia cea mai concret a acestei obsesii.24 Marginalii
greesc i defuleaz nu pentru c sunt structural ri, ci fiindc nu au fost niciodat
ascultai i nu li s-a acordat suficient atenie. Contextul i lipsa de comunicare i absolv
de o parte a vinoviei, parte transferat n seama celor care, aparinnd blocului
naiunilor opulente, s-au mulumit s priveasc lumea hedonic i individualist. n mod
cert aceast perspectiv nu face dect s agraveze suplimentar defazajul istoric. Cultura
scuzei este mai ales o cultur a dispreului: creznd c-i dezvinovete pe vinovai, i
infantilizeaz.25 n acest fel, figura paternalist a Occidentului nu face dect s inhibe
iniiativa neofiilor capitalismului aa cum un tat excesiv dominator poate afecta
iremediabil spiritul de independen al copiilor.
Integrarea se desfoar sub spectrul unei mentaliti cantonate arogant n orizontul
superstiiei potrivit creia doar reprezentanii culturilor majore pot lua decizii juste. A fi,
cultural vorbind, urmaul lui Platon nu nseamn c, n tot ceea ce spui, ai dreptate. Este
nevoie n mod cert s depim rapid o serie de prejudeci. Poate c integrarea statelor
din Est nu e o sarcin pentru politicieni. Temerea, odat exprimat, nu nseamn c
proiectul Statelor Unite ale Europei ar trebui stopat. n fapt, exist un acord implicit
asupra acestui aspect de vreme ce, n ciuda tuturor propunerilor de reformare a
proiectului, nu exist nici o alternativ semnificativ de blocare total sau de nlocuire a
lui. Fiecare tentativ de contestare a mecanismelor integrrii nu urmrete dect o
repoziionare a contestatarului n aa fel nct acesta s poat profita mai bine de ea. Cci
integrarea este o chestiune de demnitate naional, dar, nu n ultimul rnd, o afacere mai
mult sau mai puin profitabil