Papagalii sunt psri din ordinul Psittaciformes i familia Psittacidae.

Au un cioc a crui form este curbat, mandibula superioar are o

mic mobilitate unde se fixeaz pe craniu. n plus papagalii au o mare capacitate craneal.
Ordinul Psittaciformes este format din mai multe familii: familia cacatuas (Cacatuidae), familia loris (Loridae), familia papagalilor
(Psitacidae).
Papagalii sunt rspndii prin toat emisfera sudic a planetei, ocupnd multe locuri i distincte medii de via, de la umedele selve
tropicale pn la deerturile din interiorul australiei. Aria include India , sud-estul Asiei ,Africa occidental i o specie disprut n Statele
Unite ( papagalul de Carolina) Conuropsis carolinensis. Totui, populaiile cele mai mari ale speciei sunt originare din Australasia,
America de Sud i America Central
Multe specii pot imita conversaia uman i alte sunete. O investigatoare, Irene Pepperberg a publicat un studiu despre capacitatea de
nvare a papagalului gri african numit Alex, care a fost antrenat s foloseasca cuvinte cu scopul de a identifica obiecte, s le descrie,
chiar poate s raspunda la intrebri relativ complexe, de exemplu, "cte ptrate rosii exist?" (raspunsuri corecte n 80% din cazuri).
Totui alti oameni de stiin susin ca papagalii doar repet cuvinte fr sa-i ineleag sensul.
Papagalii domestici
Sunt papagalii cumprai ca animale domestice n multe ri, o parte capturai de braconieri, asasinnd adulii n aceast aciune. n
timpul transportului pot muri 80% iar restul sunt vndui de form clandestin.
Aripile acestor psri sunt deseori tiate de proprietari permind psrilor s se plimbe n libertate prin casa sau curte.
Papagalii au nevoie de mult atenie: mncare, ap, spaiu, curenie i mult companie . O caracteristic important a domesticirii
papagalilor sunt sunetele pe care le produc, imitnd: salvarea, claxonul mainilor, plnsul copiilor, chiar uneori i televizorul. Totui nu toi
sunt la fel, exista papagali linitii, mai puin zgomotoi, mai ataai de stpni ect. Acest lucru d posibilitatea cumprtorului sa aleag
papagalul care se potrivete gustului sau.
Papagalii domestici au nevoie de o alimentaie adecvat i variat, semine, de floarea soarelui , mei, i diverse fructe.

CANARI
Canarul este pasarea de colivie cea mai putin pretentioasa si cea mai usor de intretinut, care se adapteaza perfect pana si in cel mai mic
apartament. Pentru ca este o pasare solitara in natura, un mascul va fi foarte fericit de unul singur in colivie si va canta tot timpul.
La inceputul sec. XVIII existau douazeci si noua varietati evoluate din specia de canar salbatic Serinus Canaria. Sunt originari din Insulele
Canare, de la care si-au luat numele,
raspandindu-se n Insulele Madeira si Azore.
In cazul in care doriti sa va achizitionati un canar, luati-l dint-un magazin de specialitate. Din piata riscati sa luati unul batran sau bolnav.
Varsta este un factor important, pentru ca un canar mascul, bine ingrijit, poate sa traiasca pana la 10 ani.
Diferentierea pe sexe este semnificativa, deoarece, desi femelele canta frumos, ele nu sunt capabile sa produca triluri la fel de lungi
precum masculii.
Un canar poate manca zilnic o greutate de seminte egala cu propria lui greutate. Amestecurile de seminte, disponibile n magazinele
specializate, reprezinta hrana de baza.
Colivia canarului trebuie sa fie metalica sau din plastic, usor de curatat, si sa contina un recipient pentru apa si unul pentru mancare.
Locul unde asezam colivia trebuie sa fie ferit de curentii de aer rece sau cald.
Sensibil si delicat, un canar bine ngrijit este cea mai adaptabila si rezistenta dintre toate pasarile cantatoare

ULIU
Lungime 32-39 cm, anvergura 63-76 cm. Intalnit in paduri mici si relativ rare din regiunile aride, deschise din SE Europei.

Se hraneste in principal cu soparle (are degete scurte si groase), lacuste etc. Migreaza in stoluri (10-30 pasari, uneori mai multi). Foarte
asemanator cu uliul pasarar. Totusi, masculul are varfurile aripilor intunecate, contrastand cu culoarea alba a restului aripii (dedesubt);
supraalarele de un gri-albastru mai deschis; la fel obrajii (nu ruginii ca la pasarar). Femela este si ea deschisa la culoare dedesubt, cu
varfurile aripilor cenusii; nu are spranceana alba. Ambele sexe (ad.) au ochi rosu-brun. Juv. identificat prin petele mari in siruri
longitudinale de pe piept; iris maro. Silueta apare cu o coada usor mai scurta. Aripi mai lungi si mai ascutite, prin urmare evident mai
asemanator cu soimii. Strigat ascutit: chi-vic sau ghi-ghic, foarte diferit de cel al uliului pasarar.

Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Lungime 140-175 cm, anvergura 270-330 cm. Specie rara al carei numar este in scadere. In Europa probabil 3.500 de perechi clocitoare.

Vara pot fi gasiti in principal in regiunile lacustre din SE Europei (majoritatea in Delta Dunarii), iarna si in zone de coasta si golfuri. Cele doua specii
europene se deosebesc in primul rand dupa coloritul aripilor. Pelicanul comun are remige negre si subalare albe, cam ca si barza alba, la pelicanul cret
ele sunt gri albicioase. Ambele specii, imaturii sunt maro-cenusiu deasupra si de un alb-murdar dedesubt. Pelicanul comun imatur este de o culoare
vizibil mai inchisa deasupra si are un sac gular galben. Penajul de pe frunte are o forma ascutit-triunghiulara spre cioc, iar picioarele sunt roz-maronii.
Pelicanul cret imatur este gri-crem deschis deasupra, are un sac gular cu slabe nuante roz, marginea anterioara a fruntii aproape dreapta. Cand inoata,
corpul lor intra putin in apa. Sunt greoi pe sol, dar zboara cu multa usurinta, cu batai de aripi incete, urmate de planari. De obicei zboara in linie.
Deseori se rotesc in stoluri si in formatie (berzele albe migreaza in stoluri dezordonate). Se poate ridica la mari inaltimi.
Pelicanul cret (Pelecanus crispus)

Lungime 160-180 cm, anvergura 310-345 cm. Pelicanul cret cuibareste rar in regiunile mlastinoase si lacustre din SE Europei. La ora
actuala numarul lor nu depaseste probabil 500 de perechi clocitoare in Europa.

Iarna deseori se muta inspre zonele de coasta. Se deosebeste de pelicanul comun prin partea inferioara a aripii complet deschisa la
culoare. Chiar si de la distanta penele de pe corp apar alb-cenusii (si nu alb-roz). Ochii sunt alb-galbui (nu rosii), iar penele de pe ceafa
sunt alungite si incretite. Forma penelor de pe frunte este caracteristica (vezi la pelicanul comun), de asemenea intinderea si forma pielii
golase de pe obraji. Imaturul este considerabil mai deschis la culoare pe partea dorsala decat imaturul de pelican comun - vezi de
asemenea la aceasta specie. Gregar ca si pelicanul comun. Cuibareste in colonii mici.

Pescarusul argintiu (Larus argentatus)

Este cea mai mare pasare din neamul sau care cuibareste la noi. Cele doua sexe au penajul asemanator. Masculul este insa ceva mai
mare, are gatul mai gros si capul mai masiv.

Hrana pescarusilor argintii consta din pesti si nevertebrate acvatice, pe care ii pescuiesc din zbor de la suprafata apei, scufundandu-se
doar partial. Nu se da in laturi nici de la prinderea puilor altor pasari sau chiar ai propriei lor specii, atunci cand acestia se indeparteaza
mai mult de parinti si se ratacesc. Frecvent sunt vazuti seara pe plajele marine in cautarea resturilor de paine, salam, branza etc., fiind
astfel consumatori ai unei largi game de produse. Pescarusii argintii sunt foarte inventivi cand sunt nevoiti sa rezolve problema hranei.
Deseori folosesc tactica zaganului in spargerea oaselor, lasand sa cada de la inaltime diferite moluste pentru a le zdobi cochilia si a
consuma apoi continutul.
In medie, pascarusii argintii ating varsta de 2 ani si 8 luni. Un exemplar inelat a ajuns sa traiasca in libertate 33 de ani. Se cunosc si
cazuri cand in captivitate pescarusii argintii au trait 44 de ani, de unde reiese ca viata pasarilor in natura nu este lipsita de riscuri, asa cum
am fi inclinati sa crede.

Pescarasul albastru (Alcedo atthis)

Lungime 18 cm. Cubareste in lungul raurilor si canalelor incet-curgatoare, cu maluri nisipoase, abrupte in care isi sapa
cuibul. Adesea intalnit pe iazuri bogate in peste.

Deseori, in iernile grele, populatia este decimata. Cap mare, cioc lung, aripi late, picioare si coada scurta. Deasupra de un
albastru sau verde stralucitor, in functie de directia razelor de lumina. Dedesubt portocaliu rosiatic. Ciocul masculului este
negru cenusiu, in timp ce la femela este rosu la baza mandibulei (la unele femele culoarea rosiatica domina griul). Sta pe
crengile copacilor, deasupra apei, sub poduri, etc. putand ramane nemiscat ore in-tregi, fiind foarte greu de reperat.
Plonjeaza pentru a prinde peste cu capul in jos, de obicei, de unde pandea, dar si dupa ce zboara pentru scurt timp pe loc
deasupra apei. Destul de sperios. Zbor rapid, fluieraturi inalte, ascutite: tiii, tiii. Atunci cand doua pasari se intalnesc pot fi
auzite adevarate explozii de fluieraturi, cu intensitati descendente.