Incercand sa sublinieze evolutia fiintei umane in raport cu realitatea exterioara, filosoful Michel

Foucault stabileste doua moduri de raportare la realitate: una clasiaca, tradititonala si una
moderna. Daca pentru omul traditional realitatea exterioara exista independesnt de vointa lui,
destinul sau fiind prestabilit de Dumnezeu, pentu omul modern realitatea exterioara exista atata
vreme cat poate fi filtrata de constiinta individului. Daca omul traditional percepe realitatea ca
fiind una coerenta, omogena, omul modern percepe o singura realitate, cea interioara. Literatura
reflecta aceasta trece de la traditional spre modern, iar dintre toate speciile literare romanul pare
sa reflecte cel mai bine aceasta motivatie de viziune.
Semnificativa pentru viziunea moderna asupra lumii este creatia lui Camil Petrescu
Ultima noapte..., un roman subiectiv de analiza psihologica, aparut in anul 1930. In conferinta
intitulata Noua structura si opera lui Marcel Proust, Camil Petrescu teoretizeaza noul tip de
roman, idei care se regasesc si-n opera Ultima noapte...
In primul rand noul tip de roman respinge ideea mimesisului, iar veridicitatea si
verosimilitatea din proza traditionala sunt inlocuite de autenticitate. Universul fictional imaginat de
Camil Petrescu reda autentic trairile personajului-narator, Stefan Gheorghidiu in raport cu cele
doua experiente de viata traite. Prima parte a discursului narativ surpinde povestea de iubire
dintre Stefan Gheorghidiu, student la Filosofie si frumoasa Ela studenta la Litere. Modernitatea
romanului consta-n aceea ca lectorul are acces la aceasta poveste printr-o singura perspectiva,
cea a barbatului. De aceea citittorul nu se va pronunta niciodata asupra fidelitatii sau infidelitatii
femeii, cu atat mai mult cu cat aceasta poveste de iubire este redata dintr-o perspectiva unica
subiectiva. De asemenea, modernitatea se evidentiaza si in mocul in care e prezentat razboiul.
Realizata sub forma unui jurnal de campanie partea a doua a romanului surprinde experientele
participantului direct pe frontul Primului Razboi Mondial. Foamea, frigul, frica, durerile de stomac
ale unui soldat ori un picior amputata sunt mult mai autentice penru un romancier decat tabloul
general al bataliei. La Camil Petrescu razboiul nu mai inseamna acte de eroism si de vitejie, ci
haos, absurd, spaima in fata mortii. De pe scena Istoriei, razboiul se muta pe cea a constiintei
individului.
In al doilea rand, caracterul modern al romanului se evidentiaza si la nivel tematic. Asa
cum se prefigureaza inca din titlu, discursul narativ dezvolta doua teme majore: erosul si
razboiul, perepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii. Pesonajul-narator compara cele
doua experiente pentru a le releva, in final, adevarata valoare. Asadar, traind experienta
individuala a erosului si apoi pe cea colectiva, a razboiului, protagonistul ajunge la concluzia ca
drama colectiva este mai puternica decat cea individuala: absolutul mortii eclipseaza absolutul
iubirii.
In aceeasi ordine de idei, la fel ca Marcel Proust, Camil Petrescu respinge ideea de
personaj tipologic, specific prozei traditionale. De aceea construieste in romanul sau un personaj
unic, complex din punct de vedere psihologic, un personaj a carui constiinta sa sustina intreaga
constructie epica a romanului. Astfel, Stefan Gheorghidiu intruchipeaza intelectualul lucid,
analitic, hipersensibil si introspectiv.
Nu in ultimul rand, perspectiva narativa obiectiva din romanul traditional este inlocuita
la Camil Petrescu de o perspeciva subiectiva, cu o viziunea impreuna cu. Naratorul omniscient
este considerat de Camil Petrescu o voce necredibila, care creeaza o lume artificiala. Noul tip de
roman aduce in prim plan naratorul-personaj, subiectiv, homodiegetic Eu nu pot scrie onest
decat la persoana I singular. Limbajul tradeaza atitudinea anticalofila a unui scriitor a carui
intentionalitate artistica o reprezinta redarea autentica a propriilor trairi.

Asa cum am afirmat ceva mai sus discursul narativ al romanului dezvolta doua teme,
percepute ca forme de cunoastere a sinelui si a lumii.
Prima parte a romanului se centreaza pe povestea de iubire dintre Stefan Gheorghidiu
si Ela. Experienta erosului este o forma de cunoastere, fapt dovedit de ipostazele diferite in care
apare protagonistul. La inceput, personajul traieste iubirea-pasiune. Se casatoreste din dragoste
cu Ela si traiesc in armonie, chiar daca modest din punct de vedere material. Stefan o transforma
pe Ela intr-un ideal de feminitate si traieste senzatia sustragerii din realitate. Primirea mostenirii
de la unchiul Tache declanseaza declinul cuplului, deoarece lui Stefan i se parea ca sotia lui
pare din ce in ce mai atrasa de existenta materiala: As fi vrut-o mereu feminina deasupra
acestor discutii vulgare. Cei doi se despart, moment in care Gheorghidu experimenteaza iubirea
de tip Don Juan. Este vazut aproape in fiecare seara la bratul unei alte femei, aduncandu-si chiar
in patul conjugal o actrita frivola. Acest gest al personajului trebuie interpretat insa tot din
perspectiva cunoasterii. El vrea sa se convinga ca toate femile sunt la fel si ca Ela nu este cu
nimic mai presus. Ba mai mult, gestul tradeaza si o forma de autopedepsire pentru naivitatea de
care a dat dovada atunci cand a vazut-o pe Ela o fiinta superioara. Personajul resimte insa,
nostalgia iubirii pasionale, fapt marturisit de el insusi: Am reluat legatura cu toate prietenele Elei,
dintr-una mi-am facut chiar amanta sa aflu vesti despre ea. In finalul romanului cititorul
descopera o alta ipostaza a protagonistului. Acesta traieste cu regretul ca nu m-am istovit intr-o
frenezie sexuala neintrerupta si ca mor capabil sa iubesc cu aceeasi pasiune ca la 23 de ani. Se
observa aici conditia intelectualui lui Camil Petrescu, un individ insetata de absolut.
Partea a doua a romanului se constitue intr-un jurnal de camapnie care transcrie fidel
experientele participantului direct pe frontul Primului Razboi Mondial. Stefan Gheorghidiu isi
constientizeaza limitarea propriului eu si de aceea decide sa cunoasca o noua experienta, cea a
razboiului. Pe front insa, descopera ca adevarata realitate este diferita de imaginea razboiului
cel adevarat despre care a aflat din carti. Frontul nu-i ofera imaginea unor acte de eroism, ci
haos, dezordine, ordine contradictorii ale superiorilor. Absurdul razboiului este evidentiat de
secventele narative in care Gheorghidiu la varful al avangardei romane urca imreuna cu propriul
batalion muntele Magura, iar cand ajunge in varf descopera ca armata romana isi are intoarse
tunurile spre propriile trupe. Spaima in fata mortii, dimensiunea apocaliptica a razboiului ating
punctul culminant in capitolul intitulat ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu. Pe frontul de lupta,
personajul-narator reuseste sa se detaseze de drama sa individuala, de povestea de iubire dintre
el si Ela Nevasta-mea, amantul ei, minciunile si bucuriile lor sunt nesemnificative in fata
suferintei acestor oameni dintre care unii vor muri in 10-15 minute. Detasarea de trecut ii
favorizeaza aparitia sentimentului de camaraderie fata d cei alaturi de care lupta. Combatantii
romani devin pentru el soldatii mei, camarazii mei, singurii ce conteaza pentru mine.
Viziunea despre lume a autorului se evidentiaza si prin relatia incipit-final. Daca in
proza tradiionala omogenitatea lumii era redata prin simetria incipit-final, in proza moderna, care
reflecta lumea interioara, faramitata a individului, incipitul si finalul nu mai pot urma aceeasi
logica a simetriei.
Incipitul este realizat in maniera prozei realiste, prin fixarea exacta a cronotopului: In
primavara anului 1916 luam parte ca proaspat sublocotenent la amenajarea fortificatiilor de pe
Valea Prahovei intre Bucuresti si Predeal. Modernitatea romanului consta in faptul ca aceasta
realitate exterioara este filtrata in continuare de subiectivitatea naratorului personaj. Acesta
consemneaza, in roman, artificialitatea frontului Zece porci tiganesti, cu boturi puternice ar
putea darama in mai putin de o jumatate de zi toatea aceste fortificatii. Incipitul surprinde si

discutia de la popota ofiterilor pe marginea unui banal subiect despre un sot care ucigandu-si
nevasta acuzat de infidelitate a fost achitat la tribunal. In timpul acestei discutii, Gheorghidiu se
comporta ca un expert in psihologia dragostei, considerand ca cei ce se iubesc au drept de viata
si de moarte unul asupra celuilalt. Ba mai mult, ii trateaza cu superioritate pe partenerii de
discutie acuzandu-i ca utilizeaza notiuni primare, grosolane, cu sensuri nediferentiate.
Finalul deschide perspectiva unui text deschis, trasatura specifica modernitatii. Ultimul
capitol, intitulat sugestiv Comunicat apocrif nu seamana cu titlul confesiv intalnit in celelalte
capitole a romanului. Desi naratiunea la persoana I se pastreaza, nu regasim tensiunile
interioare a personajului din celelalte capitole. Ranit pe front, Gheorghidiu se intoarce la
Bucuresti, unde manifesta indiferenta fata de mama sa, cat si fata de Ela pe care o privea acum
cu indiferenta cu care privesti un tablou. Ororile frontului l-au marcat intr-atat, incat nu este
capabil de auto-analiza: ma simt extenuat si mi-e indiferent chiar daca este vinovata, afirma el
despre Ela. Ultimele randuri de roman, dobandesc aspectul unui proces verbal, personajul
narator, decizand sa se desparta de Ela si odata cu ea, de tot trecutul: Am decis sa-i las totul:
de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale, la amintiri..
Pentru ca este un roman psihologic, discursul narativ al operei Ultima noapte... nu se
mai focalizeaza pe reprezentarea unor conflicte exterioare, ci pe redarea conflictelor interioare
ale naratorului personaj. Adept al filosofiei lui Kant, Gheorghidiu considera ca singura realitate
care conteaza este cea interioara, a propriei constiinte, inafara de aceasta, totul e bestialitate.
Conflictul major al romanului este generat de diferenta intre modul in care Gheorghidiu se
raporteaza la realitate si adevarat fateta a acesteia. Partea a doua a romanului ii schimba insa
personajului viziunea asupra lumii. Experienta frontului, ororile razboiului l-au marcat atat de mult
incat, in final, acesta renunta la autoanaliza.