Filosofia Chinei antice

Exista, intr-adevar, o filosofie chineza, cel putin in sensul european al termenului, distingand conceptul de
intelepciune. Faptul ca o cultura de dimensiunile si importanta celei chineze, cultura care s-a format independent
de cultura europeana, care si-a ales singura domeniile si problemele, nu poate indreptati nici un semn de
intrebare ridicat asupra existentei filosofiei acestei natiuni.
Aspectele fundamentale ale filosofiei chineze reprezinta in acelasi timp si distinctia dintre aceasta si filosofia
europeana, occidentala: gandirea chineza pune accentul doar asupra eticii, pe cand gandirea occidentala insista
asupra logicii, a eticii, a metafizicii. Un alt aspect diferentiator este faptul ca in China a lipsit cu desavarsire
conceptul de filosofie ca disciplina in sine, pentru simplul motiv ca aceasta era atat de strans legata de politica, de
economie, de religie si de aproape orice aspect al vietii, incat nu putea considerata o activitate separabila de
cotidian.
Inca de la inceputurile gandirii filosofice chineze au aparut elemente ale unei filosofii strans legata de
Univers si viata, nascandu-se din notiunea arhaica de unitate originara cele doua principii antagonistcomplementare, Yin si Yang.
Yin, principiul de natura feminina, analog intunericului, pamantului, lunii, recelui, umedului, completeaza
masculinul, Yang, analogul luminii, cerului, soarelui, caldurii, a uscatului. In gandirea chineza orice lucru sau fiinta,
cu exceptia pamantului (Yin pur) si a cerului (Yang pur), este alcatuit din Yin si Yang, in diferite proportii. La fel,
este considerat ca insasi ordinea si echilibrul Universului sunt mentinute de echilibrul dintre aceste doua principii
antagonist-complementare. Alternanta dintre ele sau intreractiunea lor au ca rezultat, in conceptul chinez,
transformarile continue ale universului si ale vietii.
Ca sa pui lumea in oranduiala, mai intai trebuie sa punem natiunea in oranduiala; ca sa punem natiunea in oranduiala, mai intai trebuie
sa punem familia in oranduiala; ca sa punem familia in oranduiala, trebuie sa ne cultivam viata noastra personala; si ca sa cultivam viata noastra
personala, mai intai trebuie sa ne indreptam inimile noastre.

Momentul aparitiei lui Confucius (numele latinizat al lui Kong-zi, sau Kong Fu-zi, cca 551 479 idH) a
marcat inceputul traditiei filosofice dominante in cultura chineza pentru mai mult de doua mii de ani, insa si
influenta spirituala in mai toate domeniile culturii chineze, inclusiv medicina sau stiinte exacte.
Mostenirea lasata in urma sa nu a inclus opere scrise, ideile, interpretarile, comentariile sau completarile
sale asupra vechiului patrimoniu cultural chinez ( Cartea Poeziei, Cartea Schimbarilor, Cartea Ritualurilor, Cartea
Muzicii, Analele Primaverii si ale Toamnei) fiind transpuse de discipolii sai intr-o colectie de texte cuprinzand 30 de
carti .
Confucius s-a remarcat prin doctrina sa etica, a elaborat codul de norme morale privind comportamentul
oamenilor fata de superiori, fata de ceilalti. Tema fundamentala impusa inteleptului este societatea, existenta
sociala a individului, conditiile ideale dintre om si societate, scopul filosofiei sale fiind formarea omului util
societatii. Problema centrala a lui Confucius fiind sistemul de guvernare care se cerea mereu reinnoit, acesta
urmarea in permanenta ca discipolii sai, multi de origine modesta, carora le preda lectii de istorie, literatura,
diplomatie si ritualuri de curte, sa fie pregatiti pentru a putea deveni buni functionari ai statului.
In centrul doctrinei morale se afla ideea armoniei dintre om si cosmos. O alta idee este ca omul trebuie sa
tinda spre perfectiune morala si ca fericirea depinde de perfectiune. Perfectiunea morala si fericirea depind de
venerarea traditiilor trecutului cu scopul de a se imbunatatii climatul prezent. Printre frumusetiile morale pe care
trebuie sa le probeze omul patru erau considerate cele mai importante, valabile pana in ziua de azi:

Sa fii generos, dar nu risipitor.

Sa fii mndru, dar nu trufas.
Sa ai dorinte, dar nu pofte.
Sa arati inocenta, dar nu asprime.

Confucius evita metafizica, displacandu-i toate notiunile sau teoriile haotice, incerte, neclare, atribuind toate
problemele din viata unui individ, a unei societati sau a unui stat obscuritatii si impreciziei gandirii si a limbajului,
sau lipsei de sinceritate. Un rege, parinte sau fiu care nu se comporta ca atare, ignorand respectivele lor privilegii
si indatoriri ca rege, parinte sau fiu, comit adevarate abuzuri adapostindu-se in spatele cuvintelor de rege,
parinte sau fiu.
1

Un alt concept fundamental in filosofia confucianista este omul superior. In opinia sa, ceea ce ii acorda
superioritate omului este cultivarea propriului sau eu, cu grija zeloasa si constanta. Cele trei virtuti ale omului
ideal sunt inteligenta, curajul si buna intentie, ceea ce inseamna caracter, corectitudine, generozitate. Baza
caracterului este sinceritatea (sa-ti pui de acord cuvintele cu faptele), corectitudinea (sa cauti in tine cauza
nereusitei tale), moderatia in vorbe si atitudini, simpatia cordiala pentru toti oamenii.
Principalul continuator al lui Confucius a fost Mencius (nume latinizat al lui Mengzi, cca 371 289 idH).
Centrul gandirii sale a fost constituit de teoria despre caracterul omului prin esenta bun: toti oamenii se nasc egali
si buni, toti au rationalitate si simtul virtutii innascut; doar ca unii cultiva acest simt, altii nu, lasandu-se prada
pasiunilor simturilor. Omul devine rau doar atunci cand nu cauta sa-si infraneze porniri lipsite de valoare morala,
porniri care nu fac parte din firea omeneasca.
Mencius a atins cu mult inaintea altor ganditori anumite probleme ce ating campul psihologiei, aratand ca in
loc de a-ti infrana anumite impulsuri sau dorinte (fapt inutil si daunator), este mai adecvat sa le canalizezi pe alte
cai, spre activitati folositoare omului si societatii.
Dupa sau paralel confucianismului o alta mare scoala filosofica chineza a fost taoismul, fondata de Lao-zi
(Lao-tzi/ Lao-tzu, contemporan cu Confucius si pare-se la un moment dat chiar mentor al acestuia), care a
elaborat o conceptie filosofica transmisa oral timp de 2 secole, in secolul IV fiind redata si in scris. Lui i se atribuie
culegerea scrisa Dao De Jing/ Tao Te Ching, culegere de aforisme, de fapt o opera colectiva, textul cel mai
profund si mai enigmatic din toata literatura chineza (M. Eliade), reprezinta unul din cele mai importante tratate
ale filosofiei chineze, acoperind domenii ale spiritualitatii individului, dinamica inter-personala sau tehnici de
guvernare politica.
Conceptia lui Lao-zi a fost opusa confucianismului. Filosofia taoista porneste de la problema naturii
universului si a relatiilor dintre om si univers, insa neaga posibilitatea cunoasterii lumii, necreata si indestructibila,
deoarece noi nu putem sa cunoastem lucrurile decat prin intermediul notiunilor, care sunt abstractii, fictiuni.
Incercand sa cunoastem lumea, ne indepartam tot mai mult de realitate, de legea suprema a naturii, de principiul
ordinii universale (Tao); activitatea intelectuala devine astfel inutila, de evitat chiar...De Tao te poti apropia spre al intelege, dar nu cu ratiunea, ci pe calea intuitiei, a contopirii in Tao. Insa filosofia taoista nu conduce la un
pesimism total: retragerea din lume, insasi moartea, vazuta ca o reintegrare in unitatea originara, este un bine,
caci atunci cand mori, nu esti exclus din Univers.
In orice caz caracterul de contemplativitate si de pasivitate al doctrinei a convenit suveranilor contemporani,
care chiar au sprijinit taoismul, intrucat motivul pentru care este greu sa guvernezi poporul sta in faptul ca el stie
prea multe. Sau, mai exact, in activitatea sa de guvernare, inteleptul mentine constant poporul in lipsa de dorinte
si in nestiinta. Cand sunt din aceia care poseda stiinta, el cauta sa-i faca sa nu indrazneasca sa actioneze. Cand
in felul acesta el determina non-actiunea, buna ordine devine universala.
Cuvntul tao are mai multe ntelesuri n China antica: arta de a crmui a vechilor suverani, ideea de
iscusinta, talent pentru ceva anume, de ndemnare, nu numai n relatie cu anticii suverani, si omul de rnd poate
dovedi ceva iesit din comun. Chinezii admirau arcasii, caligrafii, filosofii, n general pe toti cei care se remarcau
printr-o aptitudine anume. Acestia erau chemati la curtea suveranului, pusi la ncercare, si omeniti cum se cuvine
atunci cnd si aratau dibacia. Un alt sens al cuvntului tao este de metoda, n sensul de tehnica de nvatare, de
aplicare a ceva etc. Un tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adica: nu exista o metoda absoluta de a
proceda n toate mprejurarile, un cod de purtare universal valabil etc). ntr-o perspectiva si mai larga, tao este
legea Cerului, adica modul lui de manifestare. Tao-ul este o miscare de du-te-vino, n care alterneaza tendintele
yin si yang. A te adapta la aceasta miscare, nseamna a deveni una cu tao, adaptarea la miscarea cerului, poate fi
considerata un tao n sine (talent, intuitie etc).
Ca multi alti ganditori antici chinezi, modalitatea sa de explicare a ideilor folosea ades paradoxuri, analogii,
referiri la poverbe vechi, repetitii, simetrie, rima si ritm. Scrierile ce-i sunt atribuite sunt poetice, dense si deseori
obscure, servind ca punct de plecare meditatiilor cosmologice sau introspective.
Cu toate ca Lao-zi nu a avut atata influenta precum Confucius in China, el este totusi respectat in mare
masura de catre chinezii de astazi si nu numai, ideile sale fiind studiate la nivel international.