5.Razboiul ruso-francez din 1812.Batalia de la Borodino.

Invazia francez a Imperiului Rus a fost un conflict militar din

cadrul rzboaielor napoleoniene, care a opus Imperiul Rus, pe de o
parte, Franei i aliailor si, pe de alt parte. Conflagraia s-a derulat
ntre 24 iunie i 12 decembrie 1812, cuprinznd operaiuni militare pe mai
multe teatre: teatrul principal, de la rul Nemanpn la Moscova, precum i
dou teatre secundare, pe flancurile celui principal: unul n nord,
ntre Dvina i Neman, i altul n sud, n zona Volniei.
Anii 1811 i 1812 aduc schimbri majore n geopoliticaeuropean, marcat
cu precdere de nrutirea relaiilor dintre Frana i Imperiul Rus, n
special din cauza nerespectrii de ctre ar a acordurilor Tratatului de la
Tilsit i a Sistemului continentalimpus de Napoleon I. Acest lucru a dus la
concentrarea treptat de fore la grania dintre Rusia i Ducatul Varoviei,
un satelit alImperiului Francez, fapt ce permite la rndul su, n
contextulrzboiului peninsular, forelor britanice i celor portugheze s
declaneze o nou contraofensiv n Spania la nceputul anului 1812. Din
cauza aceasta, resursele francezilor din peninsul vor fi ntinse la
maximum. De asemenea, Imperiul Rus ncheie un tratat de
pace cu Imperiul Otoman, fapt ce i permite s aduc mai multe trupe la
grania de vest.
Napoleon ncearc s mpiedice escaladarea conflictului prin metode
panice, ns ruii cer ca mpratul s i retrag trupele n
spatele Oderului pentru ca acetia s se aeze la masa negocierilor.
Deoarece aceasta nu era o alternativ viabil pentru francezi, acetia trec
rul Neman n Rusia pe data de 24 iunie, cu gndul de a obine o victorie

rapid. ns aceasta le este refuzat de ctre cele dou armate ruse, care
se retrag treptat nainte de a face jonciunea la Smolensk. Aici are loc
o btlie indecis, a doua zi armata rus retrgndu-se la ordinele
lui Barclay de Tolly. Deoarece comandantul rus a refuzat s continue lupta
la Smolensk, arul l nlocuiete cu Mihail Kutuzov, care decide s opreasc
naintarea lui Napoleon la 125 km vest de Moscova, lng
localitatea Borodino. n btlia care a urmat, francezii elibereaz drumul
ctre capitala Rusiei, ns cu preul unor pierderi enorme de ambele pri.
Dei Napoleon reuete n cele din urm s captureze Moscova, forele
sale trebuie s evacueze oraul deoarece acesta arde din temelii, lsnd
soldaii fr posibiliti de ncartiruire. n consecin, mpratul ordon
retragerea general ctre Neman, armata francez fiind constant urmrit
de ctre cea rus, refcut ntre timp la baza de la Tarutino. Sute de mii de
soldai ai Grande Arme cad prizonieri n minile cazacilor sau devin
victime ale cumplitei ierni ruseti, care nu cru nici armata rus. Dup ce
Napoleon izbutete s scape din ncercuirea ruilor n btlia de la
Berezina, ultimele uniti decimate din ariergarda francez traverseaz rul
Neman pe 12 decembrie, punnd astfel capt campaniei din 1812.
n anul care a urmat, o nou coaliie se formeaz mpotrivaImperiului
Francez, alctuit din Imperiul Rus, Suedia, Marea Britanie i fotii
aliai, Imperiul Austriac i Regatul Prusiei. Profitnd de pierderile uriae
suferite de Marea Armat (n special la nivelul cavaleriei), dar i de
superioritatea numeric a acestora, membrii coaliiei, dup o campanie
care a durat doi ani, reuesc s ajung la porile Parisului i s
foreze abdicarea lui Napoleon.

Uriaul impact pe care l-a avut acest rzboi n cotiina rus poate fi
recunoscut dup romanul Rzboi i pace al lui Lev Tolstoi iUvertura
1812 a lui Ceaikovski, dar i dup folosirea n scopuri propagandistice a
denumirii de Marele Rzboi pentru Aprarea Patriei dat luptei mpotriva
invaziei germane a URSS din 1941-1945.

4.Razboiul ruso-turc din 1806-1812. Anexarea Basarabiei

la Rusia
Rzboiul ruso-turc 1806-1812. mprejurrile politice, presiunile
diplomatice din partea Rusiei au constrns Poarta Otoman s emit
n 1802 un hatierif (decret) de privilegii Moldovei, confirmnd
prevederile firmanelor (ordinelor sultanului) din 1774, 1783, 1791,
prin care se stabileau obligaiunile materiale fa de Poart: se fixa
termenul de 7 ani al domniilor; domnii puteau fi mazilii nainte de
termen doar cu acordul ambelor curi. ns atare msuri erau departe
de realizarea aspiraiilor i scopului obiectiv al moldovenilor eliberarea de sub jugul otoman, el care corespundea intereselor
subiective ale Rusiei: nrdcinarea sa n Balcani, la Dunre.
Premisele unui nou conflict militar ruso-turc erau evidente. La 29
noiembrie 1806 armatele ruseti ptrund n Moldova, intr n Iai.
La 24 decembrie Poarta declar rzboi Rusiei.
n 1807 Poarta Otoman i Rusia semneaz Armistiiul de la Slobozia
(Valahia), dar n 1809 ostilitile rencep... Un an nainte, la
30.09.1808, Rusia i Frana au discutat la Erfurt o convenie secret,
prin care Napoleon I i-a dat acordul ca Moldova s fie inclus n
Imperiul Rusesc. Rusia, la rndul ei, recunotea suzeranitatea Franei
asupra Spaniei. n primvara anului 1811 comandant al otilor ruseti
la Dunre a fost numit M.I. Cutuzov. n urma unei operaii curajoase,
armatele ruseti obin o izbnd definitiv (14.10-18.11.1811) la
Ruciuc.
Negocierile de pace au debutat la 19 octombrie 1811, desfurnduse nti la Giurgiu, apoi la Bucureti. Rusia solicita cedarea ambelor
principate, Moldova i Valahia, pe care le administra la acel moment.
Cum niciuna dintre cele dou puteri nu renuna la punctul su de

vedere, nceperea tratativelor de pace se fcea ntr-o atmosfer

destul de pesimist.
Din noiembrie 1811, ambasadorul Franei la Constantinopol, La TourMaubourg, ndemna pe turci s reziste pn la viitoarea campanie
francez mpotriva Rusiei. Dar turcii, ajutai i de drnicia n aur a
negociatorilor rui, ncepeau s cedeze. n noiembrie 1811 ei
acceptau deja ca teritoriul dintre Prut i Nistru s fie ncorporat
Rusiei, cu excepia zonei sudice care cuprindea Cetatea Alb, Ismail
i Chilia. Dar n martie 1812 era cedat i Cetatea Alb, iar luna
urmtoare i celelalte dou ceti.
Dinamica negococierilor ruso-turce, precum i implicare diferitor fore
externe, este reflectat i n corespondena ambasadorului american
Adams de la Petersburg. Astfel, la 21 martie1811, el meniona:
ndrtnicia Divanului turc de a negocia (cu Rusia) este pus pe
seama influenei Franei, al crei nsrcinat cu afaceri spune c i-a
convins (pe turci) s nu consimt la cedarea Moldovei i Valahiei,
care au fost deja declarate ca fiind ncorporate Imperiului rus. La 22
iunie 1811 el arta c nc este ateptat o pace cu Turcia i c
spre a o obine, circul zvonul c Rusia i-a propus s prseasc
cele dou provincii pe care le ncorporase deja imperiului i s se
lase ca acestea s fie guvernate de principi independeni fa de ea
i de Poart. n sfrit, la 13 iulie acelai an, Adams remarca chiar
sensibila sporire a preteniilor turceti: Se spune c proporional cu
via dorin a Rusiei de a ncheia pace, turcii i ridic preteniile pn
acolo, nct n loc s cedeze, au ajuns chiar s reclame despgubiri
(bneti) pentru ei nii. Cert este ns c, de dragul pcii, Rusia nu
va restitui nimic din ceea ce a acaparat.
Cci pe lng Frana, i Austria i Prusia, rivalele Rusiei n zon,
ncurajau Poarta s nu cedeze i fceau ele propuneri Rusiei. Astfel,
la 30 aprilie 1811, ambasadorul austriac la Petersburg sugera arului
mulumirea cu frontiera Prutului, n locul celei a Dunrii, pentru a
obinea pacea. arul ns mai dorea expansiunea cel puin pn la
Siret. n corespondena sa cu prinul Adam Czartoryski, el oferea
Austriei Valahia i fia din Moldova dintre Carpai i Siret, Rusia
urmnd s primeasc Galiia de la Austria i s ocupe Moldova dintre
Siret i Nistru.
Turcii ns erau nenduplecai. Abia la 22 martie 1812, arul
Alexandru I accepta Prutul ca grani pn la vrsarea lui n Dunre.
n cele din urm au cedat i turcii, astfel c pacea ruso-turc se

ncheie i ea cu mult fast la 16/28 mai 1812, la Bucureti. Articolele

IV i V consfineau sfierea n dou a Principatului Moldovei:
Articolul IV: Prutul, de unde acest ru ptrunde n Moldova, pn la
vrsarea lui n Dunre, apoi din acest loc malul stng al acestui fluviu
pn la Chilia i la vrsarea sa n Marea Neagr, vor forma hotarul
celor dou imperii: Rusia i Turcia.
Articolul V: Partea din Moldova aezat pe malul drept al Prutului
este prsit i dat Sublimei Pori, iar nalta Poart otoman las
Curii imperiale a Rusiei pmnturile din stnga Prutului, mpreun cu
toate fortreele, oraele i locuinele care se gsesc acolo, precum
i jumtate din rul Prut, care formeaz frontiera dintre cele dou
imperii.
n conformitate cu tratatul de pace de la Bucureti acest tratat,
Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus o parte din teritoriul Moldovei:
inuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lpuna, Greceni, Hotrniceni, Codru,
Tighina, Crligtura, Flciu, partea rsritean a inutului Iailor i
Bugeacul, n total 45.630 km, cu 482.630 de locuitori, 5 ceti, 17
orae i 695 de sate. Astfel ara Moldovei a fost divizat n Moldova
de Vest i Moldova de Est cea din urm fiind numit de autoritile
ruse Basarabia.
18.Abolirea iobagiei in Ruia
Un an mai naintea morii arului Nicolae I, Rusia a fost implicat n rzboiul
Crimeii. De cnd jucase rolul hotrtor n nfrngerea armatelor lui
Napoleon, Rusia fusese privit ca avnd o armat invincibil, lucru care s-a
dovedit eronat n timpul conflictului din peninsula Crimeea. nfrngerea
ruilor n timpul acestui rzboi a pus n eviden foarte clar slbiciunile
Imperiului arist. Cnd pe tronul imperiului s-a urcat n 1855Alexandru al IIlea, dorina de reforme era general. Micarea umanist ruseasc, care
era legat moral i ideologic de aboliionismul din Statele Unite ale
Americii de dinaintea rzboiului civil american, ataca n mod public iobgia.
n 1859, n Imperiul Rus triau 23.000.000 de iobagi, deseori n condiii mai
grele dect erbii vest-europeni de pe feudele din secolul al XVI-lea. arul
a hotrt s aboleasc iobgia printr-o micare de sus n jos, dect s

atepte desfiintarea erbiei de jos n sus prin revoluie. Emanciparea

iobagilor n 1861 a fost singurul eveniment important din istoria Rusiei n
secolul al XIX-lea. A fost nceputul sfritului monopolului puterii
aristocraiei funciare. Emanciparea aranilor a eliberat fora de munc a
ranilor, care aveau astfel posibilitatea s aleag liber munca n
ntreprinderile industriale de la orae, a dat un imbold important economiei
n general i industriei n particular i a fcut s creasc numrul celor care
fceau parte din aa zis clas de mijloc. Totui, ranii nu au primit n mod
gratuit pmnturile pe care le lucraser, ci au pltit taxe ctre stat pentru
toat durata vieii lor, bani din care guvernul i-a rspltit generos pe
moierii care-i pierduser proprietile. n multe situaii, ranii au cptat
terenurile mai puin fertile. Toate pmnturile oferite ranilor au devenit
proprietatea obtilor steti, care a a vegheat la mprirea echitabil a
proprietii ntre membrii comunitilor rurale. Dei iobgia a fost
desfiinat, tensiunile revoluionare nu au sczut, n ciuda bunelor intenii
ale arului.

19. Importanta reformei taranesti.

n primele patru luni ulterioare Decretului de Emancipare au avut loc 647 de incidente
serioase, cu iz de revolt. n 1861 au existat 499 de rscoale mai mici sau mai mari, pentru a
cror nbuire a fost nevoie de intervenia trupelor armate. Cu trecerea timpului, nici ranii nu
s-au artat mult mai atrai de condiiile Decretului. Nemulumirea unor moieri era normal,
fiindc n cazul lor se pierdeau att pmnturi, ct i iobagi.
Cea mai important cauz a nemulumirii ranilor era aceea c ei nu nelegeau de ce li se
cerea s plteasc pentru nite pmnturi pe care familiile lor le lucraser de generaii ntregi.
Din punctul lor de vedere, acele pmnturi le aparineau de drept. Muli iobagi erau convini c
arul nu le ceruse s plteasc pentru ceva ce era indiscutabil al lor i c totul era o minciun a
moierilor.
Situaia nu s-a mbuntit nici dup reglementarea detaliilor privind mprirea
pmnturilor, dublat de explicaii pe marginea naturii plii de rscumprare. Repartizarea
terenurilor s-a decis la nivel local, mpreun cu moierii, care n multe cazul s-au ocupat personal

de mprire, rezervndu-i cele mai bune poriuni pentru ei. Ca s cumpere pmnturile, ranii
erau obligai la o plat iniial de 20%, urmat de 49 de pli de rscumprare pe an, care
nglobau i dobnda. Operaiunea ar fi fost suportabil dac preul fixat pentru pmnturi nu ar fi
fost umflat att de des, cu mult peste valoarea real
Aranjamentul financiar s-a dovedit nerealist. ranii trebuiau sa plteasca fotilor stpni
lotul ce le revenea, dar cum majoritatea nu aveau banii necesari, statul s-a transformat n
intermediar ntre rani si nobili. Statul a compensat proprietarii in bonuri de trezorerie, iar
ranii trebuiau s ramburseze Statului banii datorai pentru lotul primit in 49 de uniti cu o
dobnd de 6%. n anul 1905 cnd datoriile ranilor ctre stat s-au ncheiat, suma total dat de
erbi pentru rascumprarea pmntului era de aproape 2 miliarde ruble.
80% dintre tranzacii s-au facut sub forma acestor certificate nominale. Ca alternativ
exista dispoziia conform creia erbii puteau lua un sfert din parcela de pamnt cuvenit fr s
plteasc nimic. Dac cumprarea nu era efectuat, proprietarul i conserva drepturile feudale i
primea privilegiile anterioare n continuare, pe pamntul pe care ranul l muncea.
Transferul de pmnt n favoarea comunei i nu n proprietatea individual a ranului a
cauzat stagnarea, slbiciunea societii ruse i suprapopularea satelor. Perpetuarea "obschinei" a
fcut ca modernizarea i dezvoltarea agriculturii sa fie limitat. Dupa 1861, n majoritarea
provinciilor Imperiului s-a produs o agravare a situaiei rnimii. Revoltele erau numeroase.
Pentru multe familii de rani (42% din totalul familiilor ruse a cror principala activitate era
agricultura) lotul de pmnt era insuficient subzistenei. Astfel, aceast reform a avut n vedere
mai multe principii. Pmntul rscumprat de la proprietar aparinea nu individului, ci
comunitii. Se urmarea astfel trecerea de la un sat dependent de nobil la un sat dependent de
Stat.
Aceast reform nu i-a mulumit nici pe nobili i nu i-a mbogit n mod sesizabil. Reforma a euat
privind obiectivul de a crea o clas economic viabil de proprietari rani, ns impactul psihologic a
fost imens. Totui, abolirea erbiei a fost o tentativ nendemnatic de adaptare n secolul al XIX-lea, o
tardiv manifestare a despotismului luminat

20.Reformele liberale din anii 1863-1874

In prima jumatate a secolului al XIX-lea Rusia se caracteriza prin mai
multe trasaturi determinante; suprafata uriasa a statului (in 1850 21
milioane kmp) constituia un impediment in vederea unei unitati mai
mari si a unei reale dezvoltari economice.Totusi, diferentele de clima,
de relief, de limba si chiar confesionale nu au impiedicat cristalizarea
unui spirit rusesc, patria rusa era o entitate familiara tuturor locuitorilor

Imperiului, un stat multinational. O treime din populatia sa nu era slava

si nici ortodoxa.
Minoritatile, majoritare in unele provincii au constientizat in secolul al
XIX-lea particularitatile ce-i separau de rusi (rusii mari", "malo-rusii" si
"belarusii"): o limba diferita, eventual si credinte diferite, un trecut
istoric propriu. In cresterea nationalismului minoritatilor din imperiu a
contribuit decisiv nationalismul rus si politica tarista..
Biserica ortodoxa rusa era din timpul lui Petru cel Mare subordonata
Statului. Credinta foarte vie in randul poporului, superstitile, sectele
religioase, increderea in supranatural e 121p1516b rau prezente activ
in societatea rusa.
Dupa 1830 si in special dupa 1850, in Imperiul rus a avut loc o
accentuata dezvoltare industriala, insa nu se putea inca vorbi de o
revolutie industriala. Burghezia, legata mai mult de comert decit de
industrie, a crescut numeric. Aparatul administrativ era numeros (4500000 functionari), dar ineficace. Slabiciunile administratiei erau date
de coruptie, birocrata excesiva, clientelism si nepotism.
Serbii reprezentau marea masa a populatiei, dar nu exista o
repartizare uniforma a acestora. Cea mai mare densitate a taranilor
dependenti se intalnea in bazinul Moscovei, pe Volga superioara, in
regiunea Niprului de la Smolensk la Kiev. La polul opus, cu un numar
mic de serbi, se situau regiuni ca Siberia, Kuban, Crimeea, Basarabia.
Ideologia imperiala era unitara: "un tar, o credinta, o limba".Tarul
("Cezar") era intermediarul dintre Dumnezeu si supusii sai, sursa
vietii, judecatorul suprem, model de virtute, reprezenta ordinea si
traditia (Girault si Ferro, p. 12).
In manifestul care anunta sfarsitul razboiului Crimeei, noul tar,
Alexandru al II-lea, promitea reforma: "legi egale pentru toti, protectie
egala pentru toti"( Riasanovsky, P. 409). Alexandru al II-lea (18181881) primise o buna educatie, avand ca profesor pe poetul rus
Zhukovski care i-a insuflat idei liberale. Tarul avea experienta in
administratie. Problema serbilor nu-i era necunoscuta, in anul 1848
a fost insarcinat de tatal sau, tarul Nicolae I (1825-1855) cu
conducerea unui comitet secret care sa studieze chestiunea serbiei in
Imperiu.

In anul 1856, intr-un discurs adresat nobilimii moscovite, Alexandru al

II-lea considera ca "este mai bine sa abolim serbia de sus, decat sa
asteptam ca sa se elibereze ei" (Riasanovsky, p. 414). Tarul dorea ca
initiativa sa vina din partea nobililor, insa raspunsul lor a fost unul
dezamagitor. Astfel ca, in iarna 1857-1858, la sugestia puterii centrale
nobilimea din trei provincii polono-lituaniene(Vilno, Kovno si Grodno)
au cerut libertatea constituirii unor noi raporturi intre serbi si
proprietari, emanciparea primilor sa se realizeze fara a primi insa
pamant. Drept raspuns, tarul a autorizat constituirea in fiecare
provincie a unor comitete nobiliare in care sa se discute problema
eliberarii din serbie. Inca din ianuarie 1857, pentru pregatirea
reformei, se formase din initiativa lui Alexandru al II-lea un comitet
secret, transformat in februarie 1858 in Comitetul principal al afacerilor
taranesti. (Riasanovsky, p. 410). Activitatea acestui comitet a fost
facuta publica.
Motivele necesitatii eliberarii serbilor si implicit a unei schimbari
semnificative la toate nivelele societatii ruse erau numeroase si
presante. Munca cu serbi nu mai era eficienta intr-o Rusie care se
considera tara europeana. Chiar numarul taranilor dependenti, in
raport cu celelalte categorii sociale, scazuse: de la un procent de 58%
din totalul locuitorilor catre 1860 se ajunsese la 44,5% (Girault si
Ferro, p. 32).O alta problema pe care o ridicau serbii era fuga
acestora de pe proprietatile stapanilor.
Ridicarile taranesti de la inceputul secolului al XIX-lea pana in 1861
au fost numeroase, producand in cercurile conducatoare nelinisti
puternice. Semevski, un cercetator rus, folosind surse oficiale a
numarat 550 de ridicari taranesti, iar Ignatovich, un istoric sovietic, a
indicat chiar cifra de 1467 revolte taranesti (Girault si Ferro, p. 33).
Ambele cifre se refera la perioada 1801-1861. O crestere a numarului
rascoalelor si a amplorii acestora s-a inregistrat dupa 1851.
In rindul intelectualitatii exista o miscare favorabila emanciparii
serbillor. N. Riasanovski face o paralela cu situatia sclavilor negi din
S.U.A, subliniind ca nimeni in Imperiul tarist nu apara institutia serbiei,
cum se intimpla peste ocean, dar exista teama de pericolul pe care lar implica aceasta schimbare radicala.
Opiniile comitetelor provinciale au ajuns la cele doua comisii de
redactare, create in martie 1859. In elaborarea reformei principalele
atributii le aveau I. Rostovtsev, presedintele comisiilor, ministrul de

interne Lansky si adjunctii sai Soloviev si Miliutin. In anul 1860

Rostovtsev moare, fiind inlocuit cu contele Panin. Dupa ce au adoptat
un proiect de reforma comisiile de redactare au fostt dizolvate.
Consiliul de stat convocat in ianuarie 1861 a fost de acord cu deciziile
comisiilor de redactare astfel ca la 19 februarie/3 martie 1861
Alexandru al II-lea a promulgat ansamblul de texte administrative cu
privire la eliberarea serbilor. Acest act a intrat in vigoare la 5/17 martie
1861 si a fost insotit de 16 legi aplicare, deoarece se dorea
adaptarea pentru fiecare regiune a principiilor generale continute de
textul principal. Nobilii au acceptat abolirea serbiei, dar doreau ca
aceasta reforma sa le fie cit mai favorabila.
Aceasta reforma a avut in vedere mai multe principii. Pamantul
rascumparat de la proprietar apartinea nu individului, ci comunitatii. Se
urmarea astfel trecerea de la un sat dependent de nobil la un sat
dependent de Stat (Laran, p. 10). Comunitatile taranesti erau
responsabile cu rascumpararea pamantului si a impozitului. Serbul
eliberat nu platea pentru persoana sa, ci urma sa rascumpere
pamantul primit. Prin manifestul de emancipare, teoretic toti serbii de
pe domeniile private au devenit oameni liberi, bucurandu-se de
drepturi civile: puteau face comert, se puteau casatori, aveau dreptul
sa munceasca in industrie si sa faca comert. Insa, timp de doi ani
fostii serbi nu aveau dreptul sa se deplaseze in alta regiune fara
acordul fostului stapan. Potrivit legii, acesta isi conserva dreptul de
protectie pe cel putin doi ani.
Pamantul primit de taranul dependent nu era al lui. Cu putine exceptii
(Ucraina) lotul nu a fost dat in mod individual, ci comunitatii
(obshchina) condusa de un staroste (primar) ales pe trei ani. Aceasta
avea ca atributii impartirea terenului agricol, era responsabila cu plata
impozitului. Suprafata data taranului eliberat a variat in functie de
regiune, natura solului, vointa stapanului si populatiei satului
respectiv.
Una dintre problemele ivite ulterior a constituit-o marimea loturilor
acordate. Media a fost de 3-4 deciatine(o deciatina=1,09 ha) in
regiunile de cernoziom si pina la 12 deciatine in tinuturile nefertile. O
statistica stabilita in 1880 arata ca din cei aproape 40 milioane de
serbi care au primit pamint 46% au obtinut 3 deciatine sau mai putin,
insuficient pentru a-si intretine familiile (Seton-Watson, p. 43).

Insuficientei pamantului s-au adaugat si alte probleme: puternica

crestere demografica de la sfirsitul secolului al XIX-lea (in 1871
populatia Rusiei era de 85 milioane locuitori, zece ani mai tarziu
atingea cifra de 100 milioane locuitori) si incapacitatea societatii ruse
de a absorbi excedentul uman.
O alta problema majora a actului de
emancipare l-a constituit rascumpararea
pamantului primit de fostii serbi. Aranjamentul
financiar s-a dovedit nerealist .Taranii trebuiau
sa plateasca fostilor stapani lotul ce le
revenea, dar cum majoritatea nu aveau banii
necesari, statul s-a transformat in intermediar intre tarani si nobili.
Statul a compensat proprietarii in bonuri de trezorerie, iar taranii
trebuiau sa ramburseze Statului banii datorati pentru lotul primit in 49
de anuitati cu o dobinda de 6%. In anul 1905 cand datoriile taranilor
catre stat s-au incheiat, suma totala data de serbi pentru
rascumpararea pamintului era de aproape 2 miliarde ruble
(Riasanovsky,p. 414). 80% dintre tranzactii s-au facut sub forma
acestor certificate nominale.Ca alternativa exista dispozitia conform
careia serbii puteau lua un sfert din parcela de pamint cuvenita fara sa
plateasca nimic. Daca cumpararea nu era efectuata, proprietarul isi
conserva drepturile feudale si primea redeventele anterioare in
continuare, pe pamintul pe care taranul il muncea.
Serbii au fost prin mai multe moduri defavorizati.Pe langa cele
enumerate mai sus o alta modalitate a constat in cea a supraevaluarii
pamantului: 870 milioane ruble pentru o valoare reala de 650 milioane
ruble (Girault si Ferro, p. 39).
Transferul de pamant in favoarea comunei si nu in proprietatea
individuala a taranului a cauzat stagnarea, slabiciunea societatii ruse
si suprapopularea satelor. Perpetuarea "obschinei" a facut ca
modernizarea si dezvoltarea agriculturii sa fie limitata. Dupa 1861,
inmajoritarea provinciilor Imperiului s-a produs o agravare a situatiei
taranimii. Revoltele erau numeroase. Pentru multe familii de tarani
(42% din totalul familiilor ruse a caror principala activitate era
agricultura) lotul de pamint era insuficient subzistentei.
Aceasta reforma nu i-a multumit nici pe nobili si nu i-a imbogatit in
mod sensibil.

Reforma a esuat privind obiectivul de a crea o clasa economica viabila

de proprietari tarani, insa impactul psihologic a fost imens. Totusi,
abolirea serbiei a fost o tentativa neindeminatica de adaptare in
secolul al XIX-lea, o tardiva manifestare a despotismului luminat
(Girault si Ferro, p. 41). Prin actul de emancipare, Rusia avea calea
deschisa spre a deveni un stat cu adevarat modern.

21.Reformele din domeniul administratiei locale

Aceasta prima actiune reformatoare, dar si caracterul arhaic al
societatii, un aparat administrativ neeficace, o armata rusa ce-si
aratase slabiciunile in timpul razboiului din Crimeea impuneau
necesitatea unor alte schimbari radicale. Alexandru al II-lea devenit
"osvoboditel" (eliberatorul) a mers pe premisa unor reforme
generatoare de ameliorari practice, neacceptand insa o modificare
radicala.
In ianuarie 1864 a fost legiferat "ukazul" imperial prin care s-a hotarat
infiintarea progresiva in provincii (gubernii) si districte (ouezdii) a unor
adunari locale:zemstva (la pl., zemstvo la sing.). Aceasta modernizare
si democratizare a guvernarii locale a inceput odata cu constituirea
comisiei speciale de redactare pentru aceasta lege in anul 1859,
comisie condusa de N. Miliutin si apoi de Valouev. "Zemstva" de
district si de provincie erau institutii de auto-administrare locala. Nu
aveau atributii judecatoresti administrative sau de mentinere a ordinii,
ci se ocupau cu votarea bugetului local si cu rezolvarea unor
necesitati si probleme locale in domeniul educatiei, sanatatii,
infrastructurii, in probleme economice etc. Fiecare decizie era
subordonata guvernatorului care putea in diverse moduri sa perturbe
munca adunarilor, dar niciodata nu se putea intampla invers. Pentru
aceste adunari existau trei categorii electorale: obstile satesti, orasele
si marii proprietari de pamant. Pentru zemstva de district era utilizat
sistemul cenzitar. Alegerea pentru zemstva de provincie se facea din
randul membrilor celor trei categorii din adunarea de district.
Sistemul zemstvei a avut un rezultat benefic pentru Imperiul tarist,
insa si unele puncte slabe. Astfel de adunari au fost create doar in 34
de provincii, fiind ocolite zonele de granita. In plus, arealul pe care il
controlau adunarile de district s-a dovedit prea mare pentru o buna
functionare a acestora.

Potrivit statisticilor imperiale din anul 1867, o treime din totalul

guberniilor aveau zemstve de district, a caror componenta era
urmatoarea: nobili 42%, tarani 38%, negustori 10,5%, membrii ai
clerului 6,5% (Girault si Ferro, p. 44). In zemstvele de provincie, nobilii
erau in proportie de 74%.
In anul 1870 a fost promulgata o alta lege, legata de organizarea
administrativa si anume referitoare la administratia urbana. Prin
aceasta reforma se aplicau oraselor unele principii si practici ale
sistemului zemstvei. Locuitorii impartiti in trei clase alegeau un consiliu
municipal ("gorodskaia douma") care la randul sau alegea primarul
("golova"). Votul era cenzitar permitand celor bogati o mai buna
reprezentare fata de celelalte clase sociale.
Reforma administratei locale a constituit un pas inainte pentru
democratizare, intr-o Rusie birocratica si autocratica. Reforma justitiei
a reprezentat unul din actele cele mai importante ale lui Alexandru al
II-lea. Legile au fost redactate de o comisie de juristi in anii 18611862, apoi aprobate de tar si de Consiliul imperial si promulgate in
noiembrie 1864. Prin reformarea justitiei s-a incercat innoirea unui
sistem arhaic, birocratic si corupt. La baza organizarii judecatoresti se
afla judecatorul de pace, rezident in canton, ales pe trei ani de
zemstva de district. Trebuia sa fie mare proprietar funciar sau de
imobile, el judeca delictele minore. In fiecare provincie exista un
tribunal, iar la nivelul tarii au fost infiintate zece curti de apel si o curte
de casatie. A fost proclamata egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii,
libertatea de exprimare, sedintele erau publice, independenta puterii
judecatoresti, inamovibilitatea judecatorilor. Tribunalele de provincie
aveau instante civile si penale. In materie de drept penal a fost
introdusa curtea cu jurati. Acuzatii aveau dreptul la serviciul avocatilor.
Au fost suprimate pedepsele corporale. Daca in teorie justitia nu se
mai afla sub autoritatea puterii executive,in realitate regimul tarist si-a
pastreaza caracterul autocratic si posibilitatea de imixtiune in atributiile
justitiei.
Imperiului rus infrant in razboiul Crimeei nu i-a luat mult sa-si refaca
potentialul militar si sa reia scopurile expansioniste in Asia si sud-estul
Europei. Infrangerile suferite dovedisera ca armata rusa avea nevoie
de innoire. Prin reforma intreprinsa de Alexandru al II-lea s-a dorit
crearea unei armate nationale bine pregatita si inzestrata tehnic.
In 1874 a fost reorganizat serviciul militar. Inainte, recrutarea se facea
din randul starilor sociale care plateau dari catre stat: tarani, negustori,

mestesugari, iar durata serviciului militar era de 25 de ani. Conform

noi legi, durata serviciului militar s-a redus la 6 ani pentru armata de
uscat si 7 ani pentru marina. Noile legi stipulau ca incorporarea sa se
faca prin tragere la sorti fara diferente legate de categoria sociala. Se
acordau scutiri pentru absolventii de facultati si pentru cei cu
probleme familiale. Micsorarea serviciului militar se acorda pentru
absolventii de gimnazii. Au fost infiintate scoli militare. Artizanii acestor
schimbari au fost D. Miliutin, ministrul de Razboi si ducele Constantin.

22. Reformele in domeniul invatamintului public din

anii 60 ai sec. XX
In anii 1863 si 1864 au fost initiate reforme in invatamant. Legea
referitoare la functionarea universitatilor din 18 iunie 1863 a constituit
un pas inainte din punct de vedere administrativ: universitatilor li se
acorda o larga autonomie. Conducerea era asigurata de Consiliul
profesorilor, iar puterea de decizie a inspectorilor a fost redusa.
Programele de invatamant au fost uniformizate. Infiintarea si
gestionarea materiala a scolilor depindeau de "zemstva". O problema
dificila a fost chestiunea laicitatii scolilor, fiind strans legata de
alegerea politica. O atentie deosebita a fost acordata infiintarii de
scoli primare publice, gimnazii. Reforma invatamantului a dus la
crearea unui corp de functionari mai eficient si mai bine pregatit.
Sub Alexandru al II-lea o atentie deosebita a fost acordata reformelor
financiare. Acestea nu au reusit decat in mica parte. Dupa Razboiul
din Crimeea, Rusia se gasea intr-o criza financiara si economica.
Pentru redresare au fost luate masuri ca infiintarea unei Banci de Stat
(1860) care, nu a putut reforma sistemul de percepere a impozitelor si
nici sa stabilizeze rubla. Alte incercari au constat in o noua asezare a
impozitelor (1863), reorganizarea controlului statului asupra finantelor
si trezoreriei (1864).
Marile reforme au permis patrunderea masiva a capitalului strain in
Rusia la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.
De asemenea, s-a inregistrat un declin al nobilimii in paralel cu
ridicarea unei burghezii si a unui proletariat. Reinnoirea a avut loc fara
ca regimul sa fie sensibil modificat, imperiul a ramas o autocratie.
Reformele nu au fost insa continuate de alte schimbari aducatoare de
nou, liberalism si democratie, ci dimpotriva a urmat o perioada de
continua reactie numita in istoriografie contra-reforma. Cronologic
aceasta pare a incepe dupa revolta poloneza din 1863 si mai ales

dupa atentatul esuat al lui Karakazov impotriva tarului (1866) durand

pana in 1905. Acest conservatorism si caracterul autocratic al puterii
s-a intins sub trei tari: Alexandru al II-lea, Alexandru al III-lea (18811894) si Nicolae al II-lea (1894-1917). Reformele au cauzat la randul
lor nemultumiri, atat in randul liberalilor, cat si de partea cealalta a
baricadei.

17.Razboiul Crimeii. Tratatul de pace de la Paris

Rzboiul Crimeii a durat din 28 martie 1853 pn
n 1856 i a fost un conflict armat dintre Imperiul Rus, pe deo parte, i o alian a Regatului Unit al Marii Britanii i
Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, aRegatului
Sardiniei i a Imperiului Otoman, pe de alt parte. Este
considerat a fi fost unul dintre ultimele rzboaie
religioase[1] pe continent, primul conflict la declanarea
cruia presa i opinia publicoccidental a jucat un rol
semnificativ,[2] i care, n acelai timp, a fost raportat prompt
opiniei publice occidentale prin noile mijloace de
comunicare (telegraf, pres scris, jurnalism independent
('free-lance')); n aceeai not a premierelor, rzboiul Crimeii
este considerat a fi cel dinti rzboi total.[3], care a afectat n
mod tragic populaia civil expus la curire etnic i
abuzuri gen viol[4][5]; n acelai timp, este rzboiul care a
influenat n mod durabil percepia ruilor n ce privete
Occidentul, alierea vesticilor cu turcii musulmani fiind
considerat o trdare[6], comparabil poate numai cu invazia
i jefuirea capitaleibizantine de ctre occidentali n timpul
celei de-a IV-a cruciade.[7]

Este, de asemenea, rzboiul care a pus n eviden

prpastia care se csca deja de pe atunci, n termeni de
mentaliti i valori pe continentul nostru, ntre Occidentul
catolic i protestant, substanial secularizat i marcat astfel
de forme de religiozitate sobre, pe de-o parte, i Estul
ortodox, adncit n forme de religiozitate pline de ardoare i
pioenie, pe de alt parte: occidentalii percepeau
manifestrile de religiozitate specifice ortodocilor venii n
pelerinaj a fi pur i simplu barbare, considerndu-le
superstiii degradante sau ceremonii ipocrite mai rele
dect cele mai joase fetiisme de pe malurile vreunui ru din
Africa.[8] Acest clivaj cultural durabil va influena politica
occidental n disputa pe tema Locurilor Sfinte, i va
conduce ntr-un final, mpreun cu ali factori, la rzboiul
Crimeii.
Acest episod istoric, se zice, a forjat pentru totdeauna
nencrederea ruilor n europeni.[9] n calculele strategice la
ruilor, de la bun nceput, se mizase pe o anumit
bunvoin a monarhilor europeni urmare a rolului major pe
care Rusia l-a avut n nbuirea irului de revoluii din 1848,
dar i mai nainte, n nfrngerea demonicului (din punct de
vedere al monarhiilor) Napoleon Bonaparte.[9] n fond, arul
Nicolae I avea sentimentul justificat c fcuse imense
servicii Europei iar acum, Europa nu doar c nu mulumea
Imperiului arist, dar l i umilea.[9]

Cele mai multe lupte ale rzboiului s-au dus n Peninsula

Crimeea de laMarea Neagr.
Negocierile de pace au nceput n 1856, n Rusia fiind pe
tron un nou ar, Alexandru al II-lea. Prin prevederile
tratatului de pace de la Paris din 1856, planul n patru
puncte propus n 1854 a fost substanial dezvoltat. n
principal, privilegiile speciale ale Rusiei n Principatele
Dunrene au fost transferat ctre grupul Marilor Puteri.
Astfel, rile Romne au intrat sub protecia aliailor,
iar Moldova a primit napoi sudul Basarabiei, ocupat de rui
nc din 1806. n plus, navelor de lupt ale tuturor naiunilor
le-a fost interzis accesul n Marea Neagr. Flota rus fusese
deja distrus n timpul rzboiului. Mai mult, arul i sultanul
au fost de acord s nu mai nfiineze nici un arsenal naval
militar pe rmurile mrii. Clauza Mrii Negre a fost o
prevedere extrem de dezavantajoas pentru Rusia, datorit
scderii drastice a ameninrii ariste la adresa turcilor. Mai
mult, Marile Puteri au acionat n direcia respectrii
independenei i integritii Imperiului Otoman.
Tratatul de la Paris a fost valabil pn n 1871, cnd Frana
a fost zdrobit de Prusia n rzboiul franco-prusac. n vreme
ce Prusia i alte cteva state germane s-au unit pentru a
forma Imperiul German, mpratul francez Napoleon al IIIlea a fost detronat, aprnd Republica Francez. n timpul
domniei sale, dornic s obin sprijinul Angliei, Napoleon al

III-lea s-a opus cu putere Rusiei n ceea ce privete

rezolvarea Problemei Orientale. Conflictul ruso-otoman nu
amenina n niciun fel interesele Franei. De aceea, Frana
a ncetat politica antirus dup proclamarea Republicii.
ncurajat de atitudinea francez i avnd i sprijinul
cancelarului german Otto, Frst von Bismarck, Rusia a
denunat tratatul din 1856. Cum Anglia singur nu era
capabil s asigure respectarea tratatului, Rusia i-a
renfiinat flota din Marea Neagr.
16. Tinuturile poloneze dupa Congresul de la Viena.
Rascoala di Regatul Poloniei 1830-1831
Timp de 123 de ani, poporul polonez a trit sub dominaie
strin, exceptnd scurta perioad a existenei Marelui Ducat al
Varoviei (1807 1813), unde folosirea limbii n administraie,
justiie i nvmnt, ca i a btinailor n funcii de
rspundere, asigurau caracterul naional al statului. Chiar dac
Marele Ducat al Varoviei a constituit un avanpost al teritoriilor
franceze n Rsritul Europei, iar polonezii i-au vrsat sngele
pentru Napoleon nc din 1797, crearea lui a avut o semnificaie
istoric cu profunde rezonane n contiina polonezilor. Cu
sprijinul francezilor au fost abolite relaiile feudale, limitat
puterea bisericii, introdus o administrai modern pe baza
Codului lui Napoleon deci, crearea unei noi societi
burgheze. Ulterior, ns, n ciuda frontierelor, limba i cultura
polonez, ca i tot ce eman din fostele capitale Cracovia i
Varovia, continu s exercite o puternic influen, cu toate
ncercrile de germanizare i rusificare.[1]
n urma ncheierii rzboiului mpotriva lui Napoleon are loc
Congresul de pace de la Viena.

Primele articole ale Tratatului de la Viena se refereau la Polonia,

unde, din 1813, erau cantonate trupe ruseti n cea mai mare parte
a teritoriului.

Polonezii, supui ai Rusiei, Austriei i Prusiei, vor obine o

reprezentant i instituii naionale organizate dup sistemul
de existen politic pe care fiecare dintre guvernele crora
aparin va socoti nimerit i cuvenit de a li-l acorda.
Din toat Polonia, rmnea liber oraul Cracovia, independent
i strict neutru, sub protecia Rusiei, Austriei i Prusiei (art.6).
Oraul liber al Cracoviei urma s aib o constituie proprie, o
academie i sediul unui episcopat catolic (art.10); de asemenea,
se prevede c nu se va introduce nicio for armat n oraul
liber al Cracoviei i n teritoriul nconjurtor pe care l posed
(art.9). Tratatul mai prevedea libera navigaie pe toate rurile
Poloniei, pe canalele existente, att a persoanelor ct i a
mrfurilor, dar pe baza acordurilor dintre cele trei state (Rusia,
Austria, Prusia) care controlau teritoriile ocupate (art.14).
Teritoriile poloneze ncadrate Imperiului rus s-au bucurat de o
atenie deosebit din partea arului, pentru acestea fiind
elaborat i o constituie. Constituia cuprindea 165 articole,
structurat n 7 pri.Astfel, Regatul Poloniei a avut propriul lui
guvern, propria adunare legislativ aleas (Seimul), propria
armat, propriile paapoarte, bani proprii i cetenie proprie.
Libertile civice erau garantate; limba oficial era polona, iar
Bisericii Catolice i s-a acordat statutul recunoscut de Biseric a
majoritii populaiei.
Alexandru I, dei tar autocrat al Imperiului rus, era n acelai
timp rege constituional al Poloniei, dorind s atrag de partea
sa pturi largi, chiar i pe cei cu idei liberale.
n teritoriile ocupate de Prusia, regele prin patente din mai
1816 i-a adugat i titlul de mare duce de Poznan; s-a
introdus o nou organizare administrativ, mai modern, care
urmrea germanizarea teritoriilor, scoaterea limbii polone din
coli i administraie; ordonana din 1827 va prevedea
obligativitatea limbii germane; introducerea cenzurii (1819);

confiscare bunurilor bisericii catolice (atribuite protestanilor

germani).
Polonia austriac, devenit Regatul Galiiei i al Lodomeriei,
este i ea supus germanizrii, dar economic se dezvolt mult
mai lent, dect partea prusian.
n ciuda frontierelor artificiale impuse, limba i cultura
polonez, ca i tot ce eman din fosta capital, Varovia,
continu s exercite o puternic influen, n ciuda ncercrilor
de germanizare i rusificare.
Numirea marelui duce Constantin, fratele arului Nicolae I, ca
lociitor al acestuia i ca ef suprem al tuturor unitilor
militare, att ruse ct i poloneze, aflate pe teritoriul regatului
a crescut antagonismul ofierilor polonezi fa de Petersburg.
Astfel, n 1830, cnd revoluiile curpinseser ntreaga Europ,
Varovia s-a rsculat mpotriva ruilor, la sfritul lui noimebrie.
Dup Varovia, oraele provinciale s-au angajat cu entuziasm s
participe la insurecie. Voluntari din tronsonul austriac Galiia
i din cel prusac Poznan soseau n mas.
Comandantul-ef al regatului, marele duce Constantin, nu a
acionat chiar de la nceputul crizei, i foarte curnd Rusia a
piedut controlul asupra ntregii Polonii. Polonia a trebuit, deci,
recucerit prin for, declanndu-se astfel un adevrat rzboi,
deoarece polonezii aveau o armat permanent proprie, care sa alturat cauzei naionale. Totui, dei trupele ruseti ale lui
Paskievici au intrat prima dat n Varovia abia dup nou luni i
dei a durat mult pentru a distruge detaamentele i bandele de
rebeli din desele pduri poloneze, rezultatul nu a fost deloc
ndoielnic. n afar de slabele lor mijloace n comparaie cu
acelea ale ruilor, naionalitii polonezi au reuit s-i pstreze
sprijinul ferm al ranilor polonezi i au ncercat n grab s
duc lupta dincolo de frontierele lor etnice, unde populaia nu a
fost dispus s-i sprijine.
Rezultatul a fost o nou tragedie pentru Polonia. Constituia
polonez din 1815 a fost nlocuit cu Statutul Organic din 1832,
care fcea din Polonia o parte indivizibil a Imperiului Rus.

Statutul, care promitea anumite liberti civile, un sistem

separat de legi, administrare local i folosirea pe scar larg a
limbii poloneze a rmas valabil doar pe hrtie, Polonia fiind
administrat n mod brutal i autoritar de ctre cuceritor, noul
prin al Varoviei i viceregele lui Nicolae, marealul Paskievici.[
O alt urmare a rscoalei polenezilor a fost ncheierea
Conveniei de la Muchengraets (septembrie 1833) ntre Rusia i
Austria. Cele dou puteri urmau s acioneze n comun, n
vederea aciunilor mpotriva micrii instigatoare poloneze, ca
i Convenia de la Berlin, ncheiat n acelai sens ntre Rusia i
Prusia, n octombrie 1833. n articolul 1 al acestor acorduri, cele
trei puteri i garantau reciproc linitea i calmul posesiunii lor
din domeniile poloneze respective. Ele se angajau s-i acorde
ajutor mutual i asistenta contra polonezilor (art.2). conveneau
s ntrein n acest scop corpuri i trupe speciale, s-i
comunice informaii i s interzic societile secrete n
posesiunile lor. Ca msur preventica, cele trei puteri
prevedeau chiar ocuparea Cracoviei teritoriul polonez rmas
liber, prin hotrrile Congresului de la Viena.