Reteaua de difractie

Reteaua de difractie este un dispozitiv optic ce consta dintr-un

numar mare de fante inguste, rectilinii, egale intre ele, paralele, echidistante si
foarte apropiate una de alta.
Ea se poate realiza practic prin trasarea de zgarieturi(trasaturi) pe
suprafata unei placi de sticla sau plexiglas , cu ajutorul unei masini de divizat cu
diamant. Zgarieturile sunt portiunile opace. Intervalele transparente dintre
zgarieturi reprezinta fantele.
Principiul de funcionare a reelelor de difracie folosite ca element
dispersiv n cele mai multe
spectroscoape, spectrografe sau monocromatoare are la baz interferena
fasciculelor luminoase
difractate de trsturile reelei, care joac rol de fante. Pentru ca reeaua s
funcioneze corect este
necesar ca lungimea de und a radiaiei incidente s fie mai mic dect distana
dinte dou elemente
consecutive. Descompunnd lumina dup lungimea de und se formeaz un
spectru care poate fi
observat, fotografiat sau analizat fotoelectric.

Daca L este lungimea portiunii striate iar N este numarul de trasaturi,

atunci reteaua respectiva va avea un numar n=N/L de trasaturi pe unitatea de
lungime si o distanta l=L/N intre doua trasaturi succesive, distanta care se
numeste constanta retelei.
Un fascicul de lumina monocromatica, provenit de la un izvor S, transformat in
fascicul paralel de catre lentila L1, cade sub un unghi de incidenta i pe reteaua R.
Figura de difractie se vede in planul focal al lentilei L2, pe ecranul E.

fig A

fig B
Potrivit principiului Huygens-Fresnel fiecare fanta a retelei devine sediul unor noi
unde secundare, pentru fiecare radiatie monocromatica in parte.
Pozitia maximelor de difractie se obtine tinand seama de faptul ca starea de
interferenta depinde de valoarea diferentei de drum dintre doua raze ce provin
de la doua fante alaturate ale retelei.

Daca razele incidente si difractate sunt de aceeasi parte a normalei la retea, diferenta de
drum dintre doua raze difractate pe doua fante consecutive este (figA):= 1+ 2=l(sin i+
sin)

Daca razele incidente sunt de o parte a normalei, iar cele

difractate de cealalta parte (fig B), diferentade drum este: = 1 2=l(sin i- sin )
In teoria interferentei multiple se demonstreaza ca cu cat numarul de
fascicule cate interfera este maimare, cu atat maximele principale vor fi
mai intense si mai subtiri, observabile pe un fond intunecos,. De aceea, o
retea trebuie sa aiba cat mai multe trasaturi. Retelele folosite in spectrul
vizibil sau in apropierea lui au intre 500 si 1.500 trasaturi pe milimetru.
Ca efect al difractiei, maximele principale nu vor fi egale intre ele, ci vor
scadea treptat in intensitate cu cresterea ordinului k.

Distributia de intensitate
Distribuia de intensitate obinut la inciden
normal cu o reea de constant l i un numr
total de fante N este:

unde -unghiul de difractie si este lungimea de und a

radiaiei difractate.
Prima fracie din ecuatie reprezint factorul de difracie (altfel
spus distribuia de intensitate la difracia pe fiecare fant) iar a
doua fracie reprezint factorul de interferen rezultat prin
interferena multipl a fasciculelor difractate sub acelai unghi
.
Din ecuatie se observa ca un maxim de intensitate se obtine
pentru situatia in care
deoarece atunci a doua fractie
are valoare 1.
De aici rezult relaia fundamental a reelei de

difracie, care d poziia maximelor de intensitate pentru o

anumit lungime de und : d sin = k, unde k-ordinul de
interferen sau ordinul spectrului.
Se observ c k=0 implic = 0 (emergen normal) i se
obine maxim pentru toate lungimile de und. Astfel n ordinul 0
se obine un maxim central nedescompus, de aceeai culoare
cu lumina incident. Pentru celelalte ordine, maximele de culori
diferite vor aprea n locuri diferite pe ecran formnd o serie de
perechi de spectre simetrice fa de maximul central.