Capitolul I .

INTRODUCERE IN FIZIOLOGIA PLANTELOR

Obiectul de studiu al disciplinei fiziologie vegetala (fiziologia plantelor) este
ramura biologica ce studiaza fenomenele vitale ce au loc in corpul plantei, legile dupa
care se realizeaza activitatile acestor organisme (physis = natura, logos - stiinta).
Cunostiintele de fiziologie vegetala s-au inregistrat la inceput ca niste demersuri asupra
tuturor vietuitoarelor = fiziologie generala, apoi aceste cunostiinte s-au separat in
fiziologie vegetala si animala.
FIZIOLOGIA VEGETALA = cunostiintele sunt grupate fie pe intregul regn vegetal, fie
pe
anumite
grupe
de
plante
ex.
fiziologia
algelor,
ciupercilor.
O grupare a acestor cunostiinte se poate face si pe grupe de cormofite de insemnatate
majora, fiziologia plantelor forestiere, pomicole, legumicole, cerealiere, plante tehnice,
vitei de vie. De obicei in fiziologia vegetala se cerceteaza fenomenele vitale la plantele
sanatoase. In ultima perioada s-au acumulat date tot mai multe vorbindu-se despre
fiziologia plantelor bolnave (fiziopatologie vegetala). Procesele vitale din plante trebuiesc
studiate in legatura lor reciproca si in stransa conexiune cu factori de mediu. Datorita
complexitati acestor procese, fiziologia moderna recurge la descompunerea proceselor
fiziologiei in fenomene simple sub aspect analitic, iar in final se reconstituie tabloul
complet al plantei. Scopul final urmarit este de a cunoaste in asa masura procesele
fiziologice incat ele sa poata fi dirijate spre obtinerea de productii vegetale cat mai mari
si de calitate superioara. Plantele au insusirea de a acumula in corpul lor cantitati mari de
substante de valoare nutritiva, industriala, farmaceutica cu implicatii in alimentatia
omului in zootehnie, medicina. Se creeaza bazele teoretice pentru obtinerea unor recolte
sporite si de calitate care sa duca la cresterea nivelului de viata.
1.1 RELATIILE FIZIOLOGIEI VEGETALE CU ALTE STIINTE
Fiziologia vegetala are relatii stranse cu alte stiinte. Ea utilizeaza datele furnizate
de numeroase stiinte, dar la randul ei ofera rezultate pentru diferite domenii (biofizica,
biochimie). La baza activitati vitale stau procese fizico-chimice, care au legatura cu
morfologia si anatomia plantelor; anumite procese nu pot fi intelese decat pornind de la
aspectul morfofunctionalitati a unor organe.
Fiziologia vegetala are legaturi si cu citologia vegetala si biologia celulara. Cu
stiintele agricole, horticole, silvice :horticultura, agrochimia, rezultatele cercetarilor de
fiziologie servesc la stabilirea unor masuri care sa conduca la realizari in practicile
respective.
1.2 METODE DE CERCETARE IN FIZIOLOGIA PLANTELOR
Fiziologia vegetala este stiinta experimentala si are ca metode principale de
cercetare metoda experimentala si ca metoda secundara observatia.

1. metoda experimentala presupune mentinerea tuturor fenomenelor vitale din

corpul plantelor in conditii constante, afara de unul asupra caruia se actioneaza printr-un
anumit factor. Modificarile obtinute fata de martor se atribuie factorului respectiv. Se
izoleaza fenomenul respectiv astfel incat el sa poata fi aprofundat pentru alte investigatii.
Pentru exemplificarea metodei experimentale se poate lua in studiu descoperirea
fotosintezei pe baza unor experimente.
JOSEPH PRIESTLEY (1771) a pornit investigatia de la faptul ca animalele
viciaza aerul care devine impropriu vietii lor. Nu se cunoaste daca aerul viciat este
impropriu si pentru plantele verzi. Astfel experienta care a constat in tinerea unor plante
verzi in aerul viciat de animale a aratat ca plantele nu mor daca sunt tinute la lumina. La
plante exista un proces prin care se purifica aerul la lumina. Numai plantele verzi sunt
capabile de fotosinteza. Fotosinteza reprezinta procesul fotochimic in care pigmenti au
rol de a capta energia luminoasa pe care o pot transfera in energie chimica. Gama
experimentala este foarte larga. In cercetarea unui proces fiziologic se urmaresc mai
multe aspecte: fenomenologice (schimbul de gaz), ecologia, baza biofizica si biochimica,
legatura cu alte procese fiziologice si interdependente, evolutia proceselor in ontogenie si
filogenie caracterizarea procesului la diferite grupe de plante. Principala dificultate in
realizarea experimentala in conditii de laborator este aceea de a mentine plantele in
conditii obisnuite, normale de viata doar foarte greu se pot realiza conditii artificiale
identice cu cele naturale, mai ales la plantele terestre, cand e vorba de volumul de sol, de
intensitatea luminii si de altii factori externi. Utilizarea becurilor conduce la producerea
de radiatii IR ceea ce duce la cresterea temperaturii. Realizarea unor instalatii care sa
permita reglarea si controlarea unui numar mare de factori, a fost posibila doar incepand
de la mijlocul secolului trecut (1949) cand cercetatorul WENT studiind ecologia plantelor
de deserturi realizeaza un laborator cu climat artificial numit PHITOTRON prin analogie
cu ciclotroanele din fizica. Phitotroanele au devenit adevarate acceleratoare pentru
descoperiri din fiziologia vegetala. S-a ajuns la construirea unor complexe de phitotroane
alcatuite din mai multe boxe unde factori chimici, temperatura, umiditatea, compozitia
aerului pot fi mentinute la valori constante prin comuterizare datorita unor senzori
amplasati in interior. Acum senzori sunt in legatura cu diferite echipamente de
condensare, adevarate uzine de conditionare a aerului. Complexele de phitotroane sunt
utilizate in prezent atat pentru cercetari fundamentale cat si pentru cele aplicative in
special in agricultura. In cercetarile de fiziologie plantelor se apeleaza la metode fizice,
chimice si fiziologice se realizeaza fotometria in flacara, spectofotometru, electroforeza,
cromatografia, metoda izotopilor reactivi.
Metode fiziologice: metoda cultivari plantelor pe medii nutritive artificiale. In
experimente pot interveni erori, datorita variabilitatii plantei, imperfectia aparatului
utilizat, impuritatile substantelor chimice, neatentie, necunoasterea modalitatilor
interpretari datelor. Criteriul adevarului este verificat experimental in practica a
descoperirilor.
2. metoda observatiei este o metoda secundara subordonata metodei
experimentale in care se poate folosi fie OBSREVATIE MACROSCOPICA fie ea
MICROSCOPICA.

Dificultati in abordarea investigari => concomitent se desfasoara mai multe procese

uneori au caracter antagonic: Materiale biologice utilizate in cercetarile de fiziologie
vegetala:
-plante intregi pe care se fac cercetarii in legatura cu nutritia minerala,
fotosinteza , respiratie, crestere si dezvoltare,etc.
-radacini izolate mai ales la speciile de cultura Triticum, Hordeum in special
pentru investigarea mecanismului de absorbtie a sarurilor minerale asfel de radacini (8-10
zile) crescute pe soluri nutritive de compozitie cunoscuta , abordeaza rolul radacinii in
absorbtia si conducerea sarurilor minerale in absenta efectului caulinar (TULPINA)
-frunzele de la unele specii de plante sunt folosite pentru studiul absorbtiei
extraradiculare, fotosintezei, respiratiei, fotorespiratiei procese fiziologice cu rol deosebit
in viata plantei si cu aplicatii majore.
-microorganismele: plante unicelulare, drojdii se folosesc in cercetarii
fiziologice. Prezinta avantaje fata de plantele superioare: conditii de cultivare usor de
realizat , proces de diviziune si de crestere usor de urmarit, metabolism intens, crestere
accentuata.

Capitolul 2. FIZIOLOGIA CELULEI VEGETALE

Celula vegetal` este deosebit de complex` prezent@nd o
organizare subcelular` ca structur` ]i func\ii foarte diferen\iat`.
Fenomenele vitale din celul` ofer` cuno]tin\e despre activitatea
fiziologic` a [ntregului organism.
La o celul` vegetal` matur` putem deosebi urm`torii componen\i
principali: membrana celular`, citoplasma, nucleul, plastidele,
ribozomii, mitocondriile, vacuola, incluziunile ergastice.
{n afara acestor constituien\i [n celula vegetal` se mai g`sesc
dictiozomi, lizozomi, sferozomi, [ntreaga celul` este str`b`tut` de
reticulul endoplasmatic care este un sistem de vezicule ]i canalicule cu
membran` dubl` de natur` lipoproteic`, prin care se transport`
intracelular enzime, glucide, acizi amina\i, ATP.
Citoplasma, nucleul, cloroplastele, mitocondriile ]i ribozomii
formeaz` protoplasma care este sediul tuturor proceselor de via\`
dintr-o celul`.
Membrana celular`, vacuola ]i incluziunile ergastice sunt produ]ii
protoplasmei ]i colaboreaz` cu aceasta [n [ndeplinirea unor func\ii
celulare.
1.PROTOPLASMA este o mas` hialin`, omogen` ]i trasparent`
[n care se distinge cu u]urin\` nucleul.
a.Citoplasma (hialoplasma) este alc`tuit` dintr-un complex
de substan\e care [i dau o consisten\` semifluid`, [n care se g`sesc
organitele celulare.
Citoplasma este delimitat` spre membrana pectocelulozic` de o
membran` plasmatic` numit` plasmalem`, care prezint` [nsu]iri de
membran` relativ semipermeabil` ]i selectiv` ]i spre vacuol` de o alt`
membran` plasmatic` numit` tonoplast, care este mai pu\in
permeabil dec@t plasmalema.
Plasmalema este o membran` hialin`, trasnparent`, format`
din straturi de proteine separate printr-o lam`
fosfolipic`
bimolecular`.Moleculele de fosfolipide au poli hidrofili ]i hidrofobi. Polii
hidrofobi sunt orienta\i unii c`tre al\ii spre interiorul lamei, iar cei
hidrofili spre citoplasm` sau membrana celulozic`.
Plasmalema este o membran` plasmatic` de tip biologic.
Func\iile fiziologice ale plasmalemei rezult` din propriet`\ile
acesteia, ea este permeabil` pentru ap`, dar este semipermeabil`
selectiv` pentru alte substan\e a c`ror trecere o gradeaz` ]i selecteaz`.
{n acest fel se asigur` un flux optim al substan\elor care p`trund [n
citoplasm` ]i prelucrarea lor treptat` [n func\ie de capacitatea de
sintez` a celulei.
De asemeni este gradat` ]i ie]irea substan\elor din celul` [n
func\ie de necesit`\ile de nutri\ie a celulelor ]i de posibilit`\ile de
transport spre \esuturile meristematice ]i de depozitare.

Tonoplastul separ` citoplasma de vacuol`, este tot o

membran` plasmatic`, se deosebe]te de plasmalem` prin structur`,
compozi\ie chimic` cantitativ` ]i prin grad diferit de permeabilitate.
Tonoplastul este alc`tuit tot din proteine ]i fosfolipide dar lama de
fosfolipide este format` din 2 straturi bimoleculare, ceea ce imprim`
proprietatea de semipermeabilitate ]i mai accentuat`.
Rolul tonoplastului este de a selecta trecerea diverselor
substan\e minerale ]i organice din citoplasm` [n vacuol` ]i invers.
Compozi\ia chimic` a citoplasmei este variat` ]i complex`, fiind
reprezentat` de proteine structurale, enzime, glucide, pic`turi de lipide,
ap` ]i alte substan\e (C, H, O, N, P, S, K, Ca, Mg, Cl, Na).
Citoplasma este caracterizat` de starea coloidal` ea poate avea
consisten\a unui hidrosol sau hidrogel, [n func\ie de cantitatea de ap`
con\inut`. Cu c@t activitatea vital` [n celul` este mai mare, cu at@t
citoplasma este mai fluid`.
C@nd celulele sunt [n stare de via\` activ`, citoplasma este bine
hidratat`, v@scozitatea fiind mic`. C@nd celulele sunt [n stare de via\`
latent`, citoplasma devine mai v@scoas`.
La temperaturi de peste 50C citoplasma coaguleaz`, valorile pHului indic` o reac\ie neutr` sau u]or alcalin`.
{nsu]irile fundamentale ale protoplasmei sunt metabolismul,
sensibilitatea ]i mi]carea, semipermeabilitatea, cre]terea ]i [nmul\irea,
ereditatea ]i variabilitatea, adaptarea ]i perfec\ionarea.
b. Nucleul - este un organit indispensabil tuturor celulelor, la
celulele tinere el se afl` plasat [n centru, iar la cele mature spre
periferie.
Rolul nucleului este primordial [n via\a celulei, el este acela care
transmite caracterele ereditare [n timpul diviziunii celulare.
{n nucleu se g`sesc cromozomii al c`ror num`r este constant
pentru fiecare specie. Ei sunt pur`t`torii genelor care transmit conform
codului genetic caracterele ereditare specifice celulelor fiice care se
formeaz` prin diviziunea celular`. Nucleul particip` ]i la sinteza
nucleotidelor, aminoacizilor ]i peptidelor.
c. Plastidele sunt organite specifice celulei vegetale, ele pot fi
colorate (cloroplaste ]i cromoplaste) ]i incolore (leucoplastele).
Leucoplastele cuprind amiloplastele, elaioplastele (oleoplastele) ]
i proteoplastele.
Amiloplastele sunt leucoplaste [n care se depune amidonul ca
substan\` de rezerv`.
Elaioplastele (oleoplastele) sunt plastide [n care se depun
substan\e grase de rezerv`.
Proteoplastele sunt plastide [n care se depun proteinele de
rezerv`.
Cloroplastele sunt organite specializate, cu rol [n fotosintez`,
r`sp@ndite [n toat` masa citoplasmei, la plantele superioare [ntr-o
celul` se pot afla [n medie 20-50 cloroplaste.
5

Un cloroplast este alc`tuit dintr-o membran` dubl`, care

delimiteaz` o mas` hialin`, trasparent` numit` strom`. Faptul c`
membrana extern` ]i stroma sunt incolore are importan\` fiziologic`
deoarece permite trecerea luminii p@n` la moleculele de clorofil` din
strom`. {n strom` se afl` numeroase pliuri ale membranei interne ale
cloroplastului numite tilacoide. Num`rul tilacoidelor [ntr-un cloplast
este cuprins [ntre 20-200.
Tilcoidele au mare importan\` fiziologic`, prin faptul c` m`resc
mult suprafa\a intern` a cloroplastului.
{ntre tilacoidele stromei se g`sesc numeroase pachete mici de
lamele discoidale numite grane.
{n granele cloroplastelor au loc toate reac\iile fotochimice din
faza de lumin` a fotosintezei. Amidonul rezultat [n fotosintez` se
depune numai [n stoma cloroplastului.
Pe fa\a intern` a tilacoidelor granei se g`sesc cuantozomii care se
prezint` sub
forma unor elemente eliptice turtite. {n grane sunt prezen\i pigmen\ii
asimilatori, de unde rezult` ]i rolul cloroplastelor [n via\a celulelor ]i
implicit [n via\a plantelor.
Cromoplastele sunt colorate [n galben, portocaliu, ro]u sau [n
nuan\e intermediare datorit` prezen\ei [n stroma lor a unor pigmen\i
din grupa carotenoizilor. Din combinarea acestor pigmen\i rezult`
culorile specifice ale petalelor florilor, fructelor, frunzelor sau unele
r`d`cini.
d. Reticulul endoplasmatic este un sistem de vezicule ]i
canalicule, cu rol [n sinteza lipidelor ]i a glicogenul.
e. Dictiozomii (Aparatul Golgi) sunt [nt@lni\i at@t la celula
vegetal` c@t ]i la cea animal`, ei au rol [n secre\ia celular`, sinteza
enzimelor, dar mai ales [n mitoz`.
f. Mitocondriile sunt organite celulare de form` alungit`, care
con\in un num`r mare de enzime ale respira\iei fa\`
de to\i
constituien\i celulari, ceace ce explic` rolul lor ca organite celulare
pentru respira\ie.Mitocondriile sunt considerate uzina energetic` a
celulelor.
g. Ribozomii (granulele lui Palade) sunt r`sp@ndi\i [n toat`
celula ]i anume [n citoplasm`, la suprafa\a nucleului, [n interiorul
cloroplastelor ]i al mitocondriilor. Ribozomii sunt cu at@t mai numero]i
[ntr-o celul` cu c@t pocesul de sintez` a proteinelor este mai intens [n
celula respectiv`.
Func\ia fiziologic` principal` a ribozomilor [n via\a celulei este
legat` de participarea [n procesul de sintez` a proteinelor.
h. Lizozomii sunt organite citoplasmatice, sferice sau ovoidale
care con\in hidrolaze acide.
Func\ia fiziologic` principal` a lizozomilor [n via\a celulei const`
[n participarea lor la procesul de aprovizionare cu substan\e nutritive
accesibile celulei.
6

{n procesul de germina\ie a semin\elor, embrionul cre]te pe

seama substan\elor de rezerv` din celulele endospermului, hidrolizate
de c`tre enzimele lizozomilor.
i. Vacuola este o component` a celulei, plin` cu suc vacuolar,
format din ap` [n care sunt dizolvate glucide, acizi organici, glucozizi,
alcaloizi, substan\e tanante, antociani, s`ruri minerale. Sucul vacuolar
este un produs metabolic al protoplasmei ]i are reac\ie acid`, mai rar
alcalin`.
Vacuolele
se
formeaz`
prin
hipertrofierea
reticulului
endoplasmatic [n anumite por\iuni.
La celulele tinere vacuolele sunt [n num`r mai mare ]i mai mici
ca dimensiuni, la celulele mature exist` o singur` vacuol` mare, iar
protoplasma se reduce la un strat sub\ire care [nconjoar` vacuola.
Membrana celular`
Este un constituient neviu, este un rpodus metabolic al
protoplasmei, ea se formeaz` dup` ce s-a produs diviziunea nucleului.
Membrana este alc`tuit` din celuloz` asociat` cu hemiceluloz`,
substan\e pectice, celuloza constituie substan\a de schelet a
membranei celulelor vegetale ]i se g`se]te sub form` de microfibirile.
Este o membran` rigid` ]i rezistent`, cu o elasticitate limitat`,
permeabil` pentru ap` ]i diferite substan\e macro ]i miromoleculare,
fa\` de apa [n stare de vapori membrana celular` se comport` ca o
substan\` higroscopic`.
Microfibrilele de celuloz` se [ntretaie, se [ncruci]eaz` ceea ce
explic` rezisten\a ]i elasticitatea ei limitat`.
Substan\ele pectice din membran`, formeaz` cimentul de
leg`tur` a membranelor la dou` celule vecine.
Lignina se g`se]te numai la plantele superioare, av@nd rol de
sus\inere [n \esuturile lemnoase.
Suberina format` dintr-un complex de acizi gra]i, determin`
pierderea viabilit`\ii celuleor ]i membranelor, deoarece determin`
[ntreruperea leg`turii cu mediul extern.
Ceara impregneaz` membrana extern` a unor celule epidermice
(mere, pere, struguri, frunze de varz`).
Principala func\ie a membranei celulozice const` [n
men\inerea formei celulei datorit` rigidit`\ii ]i elasticit`\ii limitate, de
aceea se mai nume]te ]i membran` scheletic`.
O alt` func\ie a membranei este func\ia de protec\ie a
protoplasmei, ea permite cre]terea celulei precum ]i schimbul de gaze ]
i substan\e nutritive cu celulele vecine.
Func\ia de cre]tere a celulei este una din cele mai importante
contribu\ii ale membranei celulare.
Microcapilaritatea re\elei de membrane celulozice dintr-un organ
al plantei, cum ar fi r`d`cina, asigur` circula\ia apei de la celul` la
celul` cu vitez` mult mai mare dec@t [n cazul c@nd apa trece de la o
celul` la alta prin protoplasm` [i vacuol`.
7

{nsu]irile fizico-chimice ale protoplasmei

1. Propriet`\ile fizice
Deoarece protoplasma celulei vegetale con\ine 80 % ap` ]i uneori
chiar mai mult, ea manifest` [nsu]iri de lichid, una din aceste [nsu]iri
fiind tensiunea superficial`.
Datorit` acestei [nsu]iri protoplasma scoas` din celul`, ia form`
sferic`.
Un alt indiciu c` protoplasma are [nsu]iri de lichid este forma
instabil` a cesteia, astfel c` ea ia forma membranei celulozice, a]a cum
apa ia forma vasului [n care se afl`.
Protoplasma
se
caracterizeaz`
de
semitransparen\`,
densitate, v@scozitate [nsu]iri care caracterizeaz` semilichidele.
Semitransparen\a este determinat` de gradul de hidratare a
materiei vii ]i de prezen\a anumitor pigmen\i.
V@scozitatea protoplasmei este de 6-24 ori mai mare dec@t a
apei [n celule vii ]i poate s` cresc` p@n` la starea de solid [n celulele
care se g`sesc [n stare de via\` latent`.
Elasticitatea ]i plasticitatea protoplasmei sunt alte [nsu]iri pe
care nu le au lichidele.
Starea de agregare a citoplasmei este de obicei semifluid`,
alc`tuit` dintr-un amestec de solu\ii coloidale ]i solu\ii moleculare.
{n materia vie coexist` simultan starea de sol ]i de gel, un rol
important [n starea de sol sau de gel a protoplasmei [l are apa
existent` [n spa\iile dintre fibrile. C@nd cantitatea de ap` este mare,
fibrilele se [ndep`rteaz` [ntre ele ]i devin libere, rezult@nd starea de
sol. C@nd cantitatea de ap` scade, fibrilele se apropie, se stabilesc
leg`turi [ntre ele ]i astfel apare starea de gel.
Particularit`\ile importante
ale sistemelor coloidate sunt
precipitarea ]i coagularea.
Precipitarea este determinat` de concentra\iile mari de ioni
minerali din sistemele coloidale vii care determin` pierderea [nveli]ului
apos de c`tre micele, ca urmare acestea se apropie, se contopesc ]i
precipit`, fenomen care este reversibil.
Coagularea este determinat` de temperaturile prea ridicate
sau prea cobor@te care provoac` pierderea apei de hidratare a
micelelor, determin@nd coagularea, fenomen care este ireversibil ]i se
petrece [n timpul iernii cu geruri mari sau [n zilele de var` cu ar]i\e
puternice.
Semipermeabilitatea este o alt` [nsu]ire fizic` a materiei vii
care se bazeaz` pe existen\a membranelor plasmatice.
Semipermeabilitatea trebuie [n\eleas` ca fiind relativ` ]i nu
absolut`, ea se modific` [n func\ie de cerin\ele metabolice ale
organismului respectiv, de cerin\ele fiziologice fa\` de hran`, fenomen
legat de v@rst` ]i de activitatea vital` a organismului.
8

Aceast` [nsu]ire este specific` celulelor vii ]i nu se manifest` la

celulele moarte.
Compozi\ia chimic` a protoplasmei
Cunoa]terea compozi\iei chimice a protoplasmei vii este dificil`
datorit` dimensiunilor microscopice ale celulei, prezen\ei concomitente
a sunstan\elor de constitu\ie ]i a substan\elor de rezerv` din celule,
schimbului permanent de substan\e dintre celul` ]i mediul [nconjur`tor.
{n compozi\ia chimic` a celulelor vegetale se g`sesc [n principal
urm`toarele elemente:C, H,O,N,S,P,K,Ca,Mg,Fe,Cl,Na pe l@ng` aceste
macroelemente [n plante se afl` ]i cantit`\i foarte reduse de alte
elemente chimice, cu rol principal de catalizare a reac\iilor biochimice
care au loc [n celul`.
Specificitatea materiei vii nu const` [n num`rul elementelor
chimice care particip` la alc`tuirea protoplasmei ci [n felul cum se
asociaz` acestea ]i [n natura biochimic` a compu]ilor care rezult`.
Elementele chimice din protoplasm` se g`sesc sub form` de ap`,
s`ruri minerale (azota\i, fosfa\i, sulfa\i, cloruri) substan\e organice
(proteine, lipide, glucide) , substan\e organice active (enzime, hormoni,
vitamine), produ]i metabolici intermediari sau finali (r`]ini, alcaloizi,
taninuri, uleiuiri eterice, cauciucuri, antibiotice etc.)
Substan\ele proteice sunt componentele principale ale
materiei vii celulare, principalii purt`tori ai fenomenelor vie\ii.
Cercet`rile biochimice au scos [n eviden\` c` fiecare specie
vegetal` sau animal` are proteine proprii.
Glucidele sunt primele substan\e organice sintetizate de c`tre
plantele cu clorofil` [n procesul de fotosintez`. Ele duc la formarea altor
substan\e ca lipide, acizii organici, aminoacizii, proteinele, glucidele
servesc [ns` ]i ca material energetic [n celul`.
Sub form` de poliglucide (celuloza) glucidele intr` [n structura
membranei scheletice celulare, iar sub form` de amidon, glucidele se
depun ca substan\e de rezerv`.
Substan\ele grase (lipidele) nu formeaz` macromolecule a]a
cum formeaz` proteinele ]i acizii nucleici.
Acizii nucleici sunt prezen\i [n toate celulele sub form` de
ADN ]i ARN.
Substan\ele biocatalizatoare sunt reprezentate de enzime,
care sunt substan\e proteice ]i con\in o grupare activ` din punct de
vedere catalitic.

Propriet`\ile fiziologice ale protoplasmei

Cele
mai
importante
[nsu]iri
ale
protoplasmei
sunt:
metabolismul, cre]terea, dezvoltarea, reproducerea, ereditatea,
excitabilitatea, mi]carea, [mb`tr@nirea ]i moartea.
9

1.Metabolismul include totalitatea reac\iilor de schimb de

substan\e ]i de energie dintre celul` ]i mediul [nconjur`tor, toate
transform`rile care au loc [n materia vie celular`.
Se
poate
spune
c`
metabolismul
este
caracteristica
fundamental` a materiei vii, toate propriet`\ile fiziologice ale
protoplasmei av@nd la baz` metabolismul.
Metabolismul are 2 laturi contradictorii asimila\ia sau
anabolismul ]i dezasimila\ia sau catabolismul.
{n asilila\ie se formeaz` substan\e organice din substan\e
anorganice iar [n dezasimila\ie o parte din substan\ele organice sunt
descompuse cu eliberare de energie. Raportul dintre asimila\ie ]i
dezasimila\ie se modific` [n cursul vegeta\iei plantelor.
{n prima parte a vegeta\iei sunt mai intense procesele anabolice
de sintez` ]i acumulare de substan\` organic`, c@nd plantele ajung la
maturitatea fiziologic` cele dou` laturi ale metabolismului ajung la un
echilibru.
Spre sf@r]itul perioadei de maturitate [ncepe perioada de declin
fiziologic a plantei, ceea ce de fapt este un fenomen determinat de
preponderen\a dezasimila\iei sau a catabolismului.
{ncetarea reac\iilor caracteristice uneia din cele dou` laturi ale
procesului de metabolism duce inevitabil la moartea celulei.
2. Cre]terea este un proces fiziologic caracterizat prin sporirea
greut`\ii ]i volumului plantei. La baza acestui fenomen st` procesul de
[nmul\ire a celulelor ]i de cre]tere a a cestora prin extensie.
3. Dezvoltarea este o alt` [nsu]ire a materiei vii, caracterizat`
prin transform`ri catalitative intracelulare succesive.dezvoltarea este
[nso\it` de cre]tere.
4. Ereditatea este [nsu]irea materiei vii de atransmite
caracteristicile celulei mam` [n mod fidel celulelor fiice.
5. Adaptarea este [nsu]irea materiei vii de a se acomoda
cond\iilor nou ap`rute.
6. Excitabilitatea este proprietatea protoplasmei celulare de
a-]i modifica activitatea fiziologic` sub ac\iunea unor factori excitan\i.
7. Mi]carea este caracteristica protoplasmei vii ]i se manifest`
prin curen\ii citoplasmatici.
8. {mb`tr@nirea are ca rezultat diminuarea treptat` a
activit`\ilor fiziologice, fenomen care se caracterizeaz` prin dominan\a
catabolismului asupra anabolismului la nivel celular. C@nd activitatea
metabolic` [nceteaz` survine moartea celulei, aceasta fiind de fapt o
alt` stare de existen\` a materiei.

10

Capitolul 3. APA, SCHIMBUL DE APA DINTRE CELULA SI

MEDIU
Rolul biologic al apei este datorat de principalele proprietati fizice ale acesteia:
calduara specifica mare -caldura de evaporare ridicata -conductibilitate termica mare.
Apa este un coinstituent anorganic in stare activa, planta continand in medie 70-80% apa.
Activitatea func\ional` complex` a materiei celulare presupune
[ncorporarea continu` de substan\e nutritive ]u stimulatoare din mediul
[nconjur`tor, transformarea acestora prin asimila\ie [n alte substan\e
sau [n energie, precum ]i degradarea substan\elor energetice, cu
eliberare de energie.
Schimbul de substan\e [ntre mediul extern ]i protoplasm` const`
[n primul r@nd [n p`trunderea diferitelor substan\e din mediu extern [n
celul` printr-un proces care poate fi pur fizic sau fiziologic.
Apa este retinuta in toti constituenti celulari, 1/3 este reinut in vacuole i
restul in peretii celulari si protoplasma.
Cantitatea de apa reinut n peretii celulari depinde de grosimea, structura i
compozitia chimica a acestuia, astfel in lamela mijlocie se gasesc substante pectice
coloidale care favorizeaza retinerea apei prin imbibitie, iar in peretii primarii (de natura
celulozica) exista o retea de micele cu grupari hidrofile care permit retinerea apei;
Cea mai mare cantitate de apa este retinuta de membrana datorita capilaritatii si
imbibitiei in spatii miceliene cu diametru de 10-100 microni. In citoplasma apa este
retinuta prin imbibitie si absorbtie datorita unor substante proteice si lipoizi care au
proprietati de a alcatui o retea in ochiurile careia apa e retinuta de gruparile hidrofile In
plastide si nuclei este un procent mai mic de apa, vacuola contine suc vacuolar; apa e
retinuta prin forte osmotice.
Fenomenele fizico-chimice care stau la baza schimbului de
substan\e dintre celul` ]i mediu sunt difuziunea, osmoza,
adsorb\ia ]i imbibi\ia.
Aspectul fizic al p`trunderii substan\elor [n celul` este condi\ionat
de permeabilitatea membranelor plasmatice ]i se desf`]oar` conform
legilor osmozei, care este un fenomen fizic.
Aspectul fiziologic al p`trunderii substan\elor [n celul` presupune
consum de energie eliberat` [n respira\ie, ceea ce [nseamn` absorb\ie
activ` sau fiziologic` a substan\elor, acestea p`trund [n celul` ]i se pot
acumula [n protoplasm` contrar legilor osmozei, respectiv [mpotriva
gradientului de concentra\ie.

11

Desi in schimburile de apa si substante dintre celula si mediu se implica un

numar mare de forte fizice si chimice, mai importante sunt fortele de imbibitie si cele
osmotice.
DIFUZIUNEA }I OSMOZA
Difuziunea, este un fenomen fizic de ntreptrundere a moleculelor a dou
lichide sau gaze miscibile, cu concentraii diferite, puse in contact direct.
Fenomenul se datoreaz energiei cinetice a moleculelor substanei dizolvate, care
sunt ntr-o micare continu n ap.
Viteza de difuziune depinde de concentraie, masa particulelor, vscozitate,
temperatura mediului nconjurtor. La substanele organice cu molecula mic viteza de
difuziune este mai mare, iar la coloide i soluii diluate este foarte mic.
Sensul de desfurare a difuziunii este dela mediul concentrat ctre cel diluat.
Presiunea de difuziune este fora dezvoltat de micarea particulelor unei
substane difuzibile, presiunea este proporional cu concentraia i cu micarea
cinetic.
Osmoza, este un caz special de difuziune, adic de ntreptrundere a moleculelor
a dou lichide de concentraii diferite, separate printr-o membrana semipermeabil.
Sensul micrii este invers fa de difuziune, adic de la mediul mai diluat ctre
mediul mai concentrat.
Membranele separatoare pot fi permeabile i impermeabile.
Membranele permeabile sunt uor strbtute att de moleculele de ap ct i de
cele ale substanei dizolvate. La celula vegetal membrana permeabil este mebrana
pectocelulozic.
Membranele semipermeabile pot fi perfecte (ideale) care permit trecerea numai a
moleculelor de ap, de exemplu membrana artificial de ferocianur de cupru (Traube)
i selective care permit trecerea moleculelor de ap i a anumitor substane dizolvate n
ap. La celula vegetal membrane semipermeabile selective sunt membranele
plasmatice: plasmalema i tonoplastul.
Fenomenul de osmoz poate fi pus n eviden cu ajutorul osmometrelor, al
cror element esenial de construcie este tocmai membrana semipermeabil.
Presiunea osmotic a celulelor vegetale este dat de concentraia sucului
vacuolar.
Presiunea osmotic a unei soluii este determinat de numrul de molecule
dizolvate la unitatea de volum de solvent i nu de greutatea substanei.
Substanele cristaloide dispun de presiune osmotic n schimb substanele
coloide nu exercit presiune osmotic.
Determinarea presiunii osmotice la celulele vii se face prin metode indirecte,
metoda crioscopic i metoda plasmolitic.
Metoda crioscopic se bazeaz pe determinarea temperaturii de ngheare a
sucului extras din plante ntregi sau din anumite organe, cu crioscopul.
Metoda plasmolitc, se bazeaz pe principul conform cruia cu ct concentraia
osmotic a soluiei exterioare este mai mare dect concentraia osmotic a sucului
celular, cu att mai puternic se va deprta plasmalema de membrana pectocelulozic i
deci celulele vor plasmoliza. Metoda const n inerea fragmentelor din plante n soluii
de diferite concentraii.
12

Mrimea presiunii osmotice este influenat de factori externi: umiditatea i

salinitatea solului, lumina, temepratura, anotimpul iar ca factori interni amintim: specia,
natura organului, vrsta celulelor.
Umiditatea solului
Condiiile ecologice n care cresc plantele modific presiunea osmotic acestora.
Plantele submerse au presiunea osmotic cea mai mic 1-3 atm fa de plantele higrofile
i mezofile a cror presiune osmotic este cuprins ntre 5-30 atm. La plantele de
cultur presiunea osmotic este n medie de 10 atm, iar la plantele xerofile presiunea
osmotic poate ajunge chiar pn la 100 atm.
Salinitatea solului
Plantele care cresc pe soluri srturate au presiunea osmotic foarte mare,
concentraia osmotic a acestor plante trebuie s fie superioar celei din soluia solului,
pentru c numai aa ele pot absorbi apa necesara.
Lumina, are aciune direct asupra presiunii osmotice celulare, deoarece numai n
prezena luminii se formeaz glucide solubile care sunt substane osmotic active care
mresc concentraia sucului celular din frunze.
Plantele care cresc la lumin intens (heliofile) au presiunea osmotic mult mai
mare dect plantele umbrofile.
Specia, n general la plantele anuale presiunea osmotic este mai mic dect la
plantele perene, deoarece plantele ierboase, sunt mai hidratate dect cele lemnoase.
Natura organului de plant
Presiunea osmotic creste la aceeai plant de la rdcin spre tulpin i
frunze, ceea ce arat sensul de transport al apei i deci sensul de manifestare a presiunii
osmotice.
Vrsta celulelor
Celulele tinere au o presiune osmotic mai mare dect celulele btrne.
La frunzele tinere sucul vacuolar conine multe substane osmotice active care
predomin, spre deosebire de frunzele btrne n al cror suc vacuolar predomin
substanele inactive osmotic.
Plasmoliza i turgescena
Dac o celul vegetal se introduce ntr-o soluie hipertonic, apa din sucul
vacuolar iese afar printr-un curent de exosmoz, are loc ca urmare micorarea
volumului celulei i desprinderea plasmalemei de membrana celular, fenomen numit
plasmoliz.
Desprinderea plasmalemei de membrana celular nu se face simultan pe ntreaga
suprafa, la nceput desprinderea se face la colurile celulei i se numete plasmoliz
incipient, apoi desprinderea plasmalemei continu i pe pereii laterali aceasta fiind
forma concav a plasmolizei.
Din cauza elasticitii citoplasmei i a tensiunii superficiale, desprinderea
plasmalemei continu i la un moment dat coninutul celulei se adun n centrul celulei,
faza respectiv numindu-se plasmoliz convex (final).
Adeseori vacuola se desparte in vacuole mai mici. Aceasta stare e puternic
influentata de starea de activare a celulelor, de particulele microstructurilor ale
membranelor plasmatice, de starea protoplasmei, de ionii din exterior; Plasmoliza are loc
doar in celule vii la care proprietatile de semipermeabilitate sunt intacte.

13

Dac starea de plasmoliz convex se prelungete, celula moare, dac ns se

introduce celula n ap la scurt timp dup ce s-a produs plasmoliza, celula i revine la
starea de turgescen, fenomenul se numete deplasmoliz.
Fenomenul de plasmoliz are importan fiziologic din mai multe puncte de
vedere:
Dovedete c exist diferene de permeabilitate ntre plasmalem i
membrana celular;
Este un indice de viabilitate al celulei, deoarece numai celulele vii
plasmolizeaz;
Cu ajutorul plasmolizei incipiente se poate determina valoarea presiunii
osmotice, metode se numete plasmolitic i are ca principiu faptul c desprinderea
plasmalemei de membrana celular este cu att mai pronunat cu ct concentraia
mediului extern este mai mare fa de concentraia sucului vacuolar i invers. Dac se
gsete o soluie cu o concentraie oarecare la care desprinderea plasmalemei abia
ncepe, se poate considera concentraia soluiei externe ca fiind aproximativ egal cu
aceea a sucului vacuolar, mai exact ceva mai ridicat. Deoarece concentraia soluiei
exterioare este cunoscut, se poate calcula presiunea osmotic a acesteia i totodat
indirect se calculeaz i presiunea osmotic a sucului vacuolar.
Dac o celul vegetal este aezat ntr-o pictur de ap (mediu hipotonic), ea
i mrete volumul deoarece apa ptrunde n celul prin endosmoz. Membrana
celulozic se ntinde iar celula este n stare de turgescen. Starea de turgescen este
caracteristic desfurrii n condiii optime a funciilor celulare din organismele vii.
Turgescena are rol n meninerea organelor n poziie normal, prin variaiile presiunii
de turgescen a celulelor se explic unele micri ale plantelor (seismonastiile),
diseminarea, de asemeni deschiderea i nchiderea stomatelor.
FENOMENUL DE ADSORBIE
Adsorbia este un fenomen fizico-chimic de suprafa, care reprezint cretere
spontan a concentraiei unei substane ionice moleculare sau coloidale la limita de
contact (interfaa) a dou faze ale sistemelor heterogene.
Adsorbia este o particularitate a sistemelor de dispersie heterogene, ndeosebi a
celor coloidale, unde are loc spontan.
La celula vegetal, n citoplasm predomin dispersia coloidal, ceea ce face ca
materia vie s fie un sistem coloidal polifazic foarte complex.
Biocoloizii plasmatici au proprieti hidrofile foarte pronunate, de aceea
adsorbia este un fenomen care are loc n permanen la celula vegetal.
Substanele care ptrund n celule sunt adsorbite mai nti la suprafaa micelelor
coloidale din plasmalem, apoi ptrund i se acumuleaz n interiorul celulei i trec n
sucul vacuolar.
FENOMENUL DE IMBIBIIE
Imbibiia este un fenomen fizic de ptrundere a a pei printre micelele coloidale
solide, determinnd creterea reversibil [n volum i greutate a substanelor imbibate.
Patrunderea apei prin imbibitie e caracteristica celulelor care nu contin vacuole
mari (ex,: meristeme) sau celule lipsite de vacuole (seminte uscate). In celulele mature,

14

cu vacuole mari, cu suc vacuolar bogat, fortele osmotice sunt cele mai profund implicate
in schimbul de apa.
Substanele organice coloidale hidrofile au o imbibiie diferit, astfel proteinele
i gelatina se imbib cu ap aa de mult c pot trece din starea de gel n starea de sol,
iar ali colozi cum sunt amidonul, celuloza i lignina au o imbibiie limitat, adic rein
o anumit cantitate de ap i apoi nu se mai imbib orict ar sta n ap.
Fora de imbibiie a seminelor bogate n substane coloidale este mai mare,
deseori depete 1000 de atmosfere.
Cea mai mare capacitate de imbibiie o au seminele leguminoaselor, bogate n
proteine, care sunt coloizi macromoleculari hidrofili. Seminele amidonoase i organele
vegetale de natur celulozic au o capacitate mai mic de imbibiie datorit prezenei
unor grupri hidrofile mai restrnse.
Gradul de imbibiie reprezint exprimarea n procente a apei de imbibiie,
determinat gravimetric i volumetric i variaz cu natura chimic a substanelor
organice acumulate n semine.
Imbibiia este influenat de mai muli factori: natura substanelor, temperatur,
valoarea pH.
S-a constatat c substanele proteice se imbib mai mult dect amidonul i
celuloza.
Temperatura influeneaz durata de imbibiie, deoarece se poate spune c apa
imbibat este aceeai la temperatur ridicat i joas.
Valoarea pH-ului influeneaz de asemeni imbibiia, imbibiia fiind mai mare n
soluii acide i bazice.
Imbibiia este nsoit de degajare de energie caloric i mecanic.
Energia caloric apare ca urmare a forei de frecare care se manifest ntre
micelele coloidale i moleculele de ap. Cldura degajat este important ndeosebi
pentru seminele aflate n sol n curs de germinare.
Energia mecanic apare ca urmare a creterii volumului seminelor, ceea ce face
ca seminele s exercite o presiune mecanic.
Imbibiia st la baza ptrunderii apei n celule, seminele avnd capacitatea de a
absorbi apa necesara germinrii chiar din solurile mai uscate, tocmai datorit forei lor
de imbibiie care are valori foarte mari atunci cnd coloizii sunt n stare deshidratat.
Pe msur ce seminele se imbib, fora de absorbie a apei scade i devine nul
la sfritul imbibiiei.
Fora de suciune a celulei vegetale
Absorbia apei din mediul extern, de celula vegetal este determinata pe de o
parte de o parte de nsuirile coloidale iar pe de alt parte de nsuirile osmotice ale
celulei.
Celulele mature, cu vacuol mare, absorb ap prin osmoz i volumul lor crete
treptat.
Datorit potenialului osmotic dat de concentraia sucului vacuolar (care se
noteaz cu P), vacuola se hidrateaz i exercit o presiune cu sens centrifug (de la
interior la exterior) asupra protoplasmei i prin aceasta asupra membranei celulozice, a
crei extensibilitate este limitat, presiune care a fost denumit hidrostatic sau de
turgescen i se noteaz cu T.
15

Sub aciunea presiunii de turgescen, membrana celulozic se ntinde elastic,

exercitnd o presiune de rezisten cu sens centripet, numit presiune de membran
care se noteaz cu M.
Presiunea de membran (M) este ntotdeauna egal cu presiunea de turgescen,
dar de sens opus.
Cnd celulele sunt saturate cu ap, presiunea osmotic (P) este egal cu
presiunea de turgescen (T), care la rndul ei este egal cu presiunea de memebran
P=T=M, iar fora de suciune (S) este nul. Aceast situaie se ntlnete numai la
plantele submerse i niciodat aproape la plantele de uscat deoarece acestea nu pot
atinge starea de turgescen maxim din cauza transpiraiei permanente.
La plantele supraterestre, presiunea de turgescen nu atinge valoarea maxim,
adic P va fi ntotdeauna mai mare dect T.
n acest caz fora de suciune a celulelor va fi determinat de diferena dintre P i
T i nu de valoarea absolut a presiunii osmotice (P). S=P-T
Fora de suciune variaz mult n funcie de gradul de saturare cu ap al
celulelor.
La turgescen maxim, valoarea for.ei de suciune este egal cu 0 (S=0)., iar la
ofilire total fora de suciune atinge valoarea maxim, absorbia fiind datorat
potenialului osmotic al celulei, deci la starea de plasmoliz celular S=P.
Pe msur ce volumul celulei crete, fora de suciune scade, iar turgescena (T)
crete. De asemeni scade i presiunea osmotic a sucului vacuolar (P) ca urmare a
dilurii sucului cu apa, care a ptruns n celul prin endosmoz.
Presiunea osmotica este determinata de substantele minerale si organice
(osmotic active) dizolvate in sucul vacuolar.
Presiunea osmotic din celule se poate determina experimental fie prin metoda
inceputului plasmolizei, metoda HUGO de VRIOS fie prin metoda crioscopica.
Celulele plantelor au oscilatii mari ale Po, valorile cele mai mici avandu-le plantele
submerse de apa dulce (hidrofite), unde Po = 1-3 atm. Valorile cele mai mari sunt la
halofite: Po = 100-200 atm . Intre aceste grupe exista higrofitele cu Po = 4-8 atm si
mezofitele cu Po = 10 atm.

16

Capitolul 4. REGIMUL DE APA AL PLANTELOR

Regimul de apa reprezinta ansamblul proceselor de absorbtie a apei din mediu de
catre planta, transportul ei in planta si eliminarea ei in mediul extern.
In conditiile unui regim de apa normal, aceste procese sunt in echilibru si celulele
se afla in stare de turgescenta normala.
Intr-o zi de vara cu insolatie puternica, intr-o ora prin corpul plantei trece o
cantitate de apa mai mare decat greutatea plantei respective.
Cea mai mare parte absorbita de plantele terestre e eliminta prin transpiratie,
asigurandu-se astfel un curent de apa in corpul plantei, curent necesar unei activitati
normale.
Absorbtia apei se realizeaza diferit la diferite grupe de plante. La plantele
submerse absorbtia se realizeaza pe intreaga suprafata a corpului: talofitele acvatice,
cormofite submerse. Aceste plante prezinta adaptari spectaculoase: absenta suberului,
absenta cuticulei, divizarea profunda a lemnului.
La cormofitele terestre prin radacina se absoarbe apa si sarurile minerale,
dispun de un sistem de vase conductoare capabile s transporte apa absorbit i un
sistem protector adecvat care evit eliminarea excesiv a apei.
Complementar absorbtia apei se poate face si prin aport foliar.
Apa la organismele n activitate este constituientul ponderal esenial, coninutul
de ap variind i n funcie de organ. Frunzele sunt bogate n ap 70-80 %, la fel ca i
organele vegetative (bulbi, rizomi, tuberculi), apoi tulpinile aeriene (30-40 %), un
coninut redus de ap l au seminele n starea de laten biologic 8-14 %.
Datorit proprietilor fizico-chimice, apa ndeplinete mai multe funcii
fiziologice:
Dizolvant pentru substanele nutritive brute i elaborate, apa fiind mediul
pentru desfaurarea reaciilor biochimice.
Este factor al unitii funcionale, deoarece apa particip la transportul
substanelor, apa asigur unitatea funcional a ntregului organism, deoarece formnd
n plante un curent continuu ea leag ntre ele toate esuturile i organele.
Apa este un factor de reglare al temperaturii plantelor, cea mai mare parte
a apei absorbite de plante se pierde prin transpiraie, aceasta se realizeaz cu un nsemnat
consum de energie, deoarece 1 g de ap lichid necesit 537 calorii pentru
transformarea ei n vapori.
Apa este catalizator al reaciilor de hidroliz a substanelor complexe.
Apa este materie prim pentru sinteza substan.elor organice.
Apa este un factor esenial n creterea plantelor, n cazul deficitului de

17

ap, creterea n lungime a tulpinilor, rdcinilor i creterea n suprafa a frunzelor

nceteaz din cauza ntreruperii procesului de mrire a volumului celulelor, fr ca
multiplicarea celular s nceteze.
Apa are si rol mecanic, intervenind n turgescena celular i rigiditatea
esuturilor.
Ca factor de mediu apa are un rol ecologic important i contribuie la repartiia
plantelor pe diferite zone geografice.
Apa n corpul plantelor se afl n principal n stare lichid i gazoas, iar n
anumite condiii n stare de agregare solid.
Apa n stare lichid este predominant, ndeplinind cele mai importante roluri
fiziologice. Apa lichid se gsete sub dou forme distincte: ap liber i ap legat.
Cele dou fraciuni ale apei lichide au importan biologic, cu rol funcional, ns de
regul apa liber predomin fa de cea legat.
4.1. Absorbia apei de ctre plante prin rdcin
Pentru absorbia apei nu toate plantele dispun de organe specializate n acest
scop, existd o mare variabilitate.
La plantele nevasculare (unicelulare, talofite terestre) apa este absorbit prin
ntreaga suprafa a corpului.
La plantele vasculare apar rdcinile organe de fixare i de absorbie a apei i
a srurilor minerale, de la care pleac o reea de esuturi condictoare.
Rolul primar al rdcinii a fost acela de fixare, de ancorare a plantei n sol,
ulterior rdcina a cptat rolul de absorbie a apei i a srurilor minerale.
Rdcina este primul organ care se formeaz dup germinaia seminelor i
crete att vertical ct i orizontal.
n funcie de gradul de ramificare, rdcinile exploreaz un volum diferit de
sol.
La plantele mezofile, rdcina reprezint 50 % din tot corpul, la plantele
higrofite rdcina reprezint cca 10 %, iar la xerofite reprezint aproximativ 90 % din
corpul plantei.
Functia de absorbtie se realizeaza la nivelul radicular la diferite zone. Rolul
acestor zone se poate stabili fie prin utilizarea unor micropotetometre, fie prin folosirea
izotopilor radioactivi, s-a stabilit ca absorbtia de apa e neglijabila la nivelul meristemelor,
absorbtia fiind maxima la nivelul zonei pilifere.
Este posibila o absorbtie in zona aspra dar cu intensitate redusa, din cauza
permeabilitati reduse a celulelor suberificate ale exodermei (suber primar). In zona
meristemica absorbtia de apa este redusa datorita lipsei vaselor de lemn care sa o
vehiculeze spre zonele aeriene.
Zona pilifera asigura absorbtia maxima de apa, are lungimea de cativa mm,
fiind situata intre zona neteda si zona aspra, explicaia fiind c n aceast zon celulele
sunt difereniate funcional iar periorii sunt foarte numeroi i realizeaz o suprafa de
contact foarte mare cu soluia solului.
La o radacina de Zea mays marirea suprafetei este de 5,5 ori, iar la Pisum de
12,5 ori
Perisori absorbanti se formeaza prin modificari morfologice, anatomice si
fizioloice ale unor celule ale rizodermei, celule cu forma alungita, cilindrica; au o
lungime de cativa mm, diametru 10 microni, citoplasma si nucleul dispuse spre varf unde
18

se realizeaza cresterea in lungime a perisorilor, pereti foarte permeabili lipsiti de cuticula,

alcatuiti din caloza i substane pectice care prin gelificare adera la particulele de sol
usurand absorbtia.
Fiecare perior absorbant este o celul rizodermic modificat, vie, mult
alungit, cu o vacuol mare.
La nivelul perisorilor absorbanti in cilindrul central vasele lemnoase sunt
diferentiate iar cele din celulele din scoarta sunt adaptate pentru vehicularea apei (celulele
de pasaj orienteaza apa spre fasciculele lemnoase ).
Durata de viata a unui pr absorbant este 7-10 zile, cu unele excepii de
exemplu 3 saptamani la graul de toamna.
Numarul perisorilor absorbanti e foarte mare, rezultnd o suprafata totala
enorma.. La Secale sunt 2500 peri/cm 2 asigurand o lungime de 10 mii km, suprafata
totala de 400 m 2 .
Sub aspect morfologic exista radacinii: pivotante, ramuroase, fasciculate
raspandirea acestora in sol e influentata de numerosi factori: umiditate, afanarea solului,
insusiri pedologice ale solului, raportul dintre suprafata aeriana si subterana.
4.1.2. MECANISMUL ABSORBTIEI APEI PRIN RADACINA
Absorbia apei din sol prin rdcini se face prin dou mecanisme: pasiv i activ.
Absorbia pasiv a apei se datorete transpiraiei, care creaz un deficit de ap
la nivelul aparatului foliar, fapt ce determin creterea forei de suciune a frunzelor.
Acest deficit se transmite descendent din celul n celul prin vasele lemnoase pn la
periorii absorbani.
Absorbia pasiv are loc n cea mai mare parte a perioadei de vegetaie, prin
absorbie pasiv poate fi preluat apa din sol care este reinut cu fore de pn la cca
15 atm, cu condiia ca soluia extern s fie hipotonic.
Transpiraia este cauza principal care determin fora de aspiraie (suciune) a
frunzelor, limitnd saturarea cu ap a acestora, ceea ce ar putea determina oprirea
absorbiei.
Fluctuaiile transpiraiei determin fluctuaii n acelai sens i de aceeai
amplitudine n absorbie, cu o decalare uoar, pn la maxim o or. Deficitul de ap
creat de transpiraia intens n cursul zilei, ncepe s fie nlturat n a doua jumtate a
zilei i n cursul nopii, cnd absorbia apei depete n intensitate transpiraia.
Absorbtia activa a apei, nu depinde de intensitatea transpiratiei, e realizata de
radacina cu ajutorul energiei metabolice proprii; plantele consuma energie pentru
realizarea acumularii de substante in sucul vacuolar care vor asigura cresterea presiunii
osmotice si implicit a fortei de suctiune din radacina.
Aceasta forta creste progresiv de la nivelul perisorilor absorbanti pana la
endoderma. In conditii fiziologice normale la plantele bine aprovizionate cu apa se
dezvolta in radacina o presiune care face ca apa sa se deplaseze in radacina si apoi in
tulpina in locul ei absorbindu-se o noua cantitate de apa, ponderea acestor absorbtii active
nu reprezinta mai mult de 5% din totalul de apa absorbit/eliminat.
Prin absorbie activ rdcinile absorb apa reinut n sol cu fore mai mici de 1.82 atm.
19

Acest mecanism are rol foarte important primavara inainte de aparitia frunzelor i
este determinat de presiunea radicular, se observ de ex. la via de vie prin plnsul
viei de vie.
4.1.3. INFLUENTA FACTORILOR INTERNI I EXTERNI ASUPRA
ABSORBTIEI APEI
Factorii interni ami importani sunt: respiraia rdcinilor, intensitatea transpiraiei,
starea sanitar a plantei.
Respiraia rdcinilor absorbia apei decurge proporional cu cantitatea de energie
metabolic eliberat n respiraia celulelor rdcinilor.
Intensitatea transpiraiei influeneaz puternic intensitatea absorbiei, astfel cnd
transpiraia este intens se creeaz un deficit de saturaie mai mare iar absorbia este
mai intens. n schimb la transpiraie sczut, absorbia este redus i n acest caz este
determinat de o serie de substane osmotic active ca glucide, acizi organici, substane
minerale etc.
Starea sanitar a plantei la plantele bolnave absorbia apei este mult ncetinit.
Factorii externi care influeneaz intensitatea absorbiei radiculare sunt: umiditatea
solului, temperatura, aeraia solului, presiunea osmotic a soluiei solului, reacia
solului.
1. Umiditatea solului : absorbtia este optima la o planta atunci cand in sol umiditatea
este cuprinsa intre 75-80% din capacitatea totala pentru apa a solului. Sub valoarea de
75% absorbtia se diminueaza treptat si se opreste cand se ajunge la un continut de apa
egal cu coeficientul de ofilire.
2. Temperatura solului : asigurata de razele solare i respiratia microorganismelor,
depinde de umiditate, textura, cultura, inclinatie. Prin experiente cu ghivece ale plantelor
introduse in vase mai mari in care se gaseste gheata topita se constata ca absorbtia
radiculara incepe la 0 C i crete odat cu temperatura pn la 20-32C, dup care
scade.
La diferite specii de plante aceste curbe difera, tinand seama mai ales de originea
geografica a speciilor respective. Actiunea inhibitoare a temperaturii scazute, asupra
absorbtiei se realizeaza prin implicarea combinata a mai multor factorii la frig: reducerea
mobilitati apei, cresterea vascozitati, scaderea fluiditati protoplasmatice, reducerea
capacitati de imbibitie a coloizilor.
3. Aeratia solului: Lipsa O2 din sol conduce la oprirea absorbtiei si chiar la moartea
plantei. Daca la o planta crescuta in ghivec i se schimba aerul din sol cu un curent de N2,
H2, CO2, planta incepe sa se vestejasca intr-un timp relativ scurt.
In lipsa oxigenului absorbtia scade foarte mult, oxigenul liber fiind necesar pentru
respiratia sistemului radicular si pentru cresterea de noi radacini, rezultnd c in lipsa
oxigenului cresterea e oprita, iar formarea de noi perisori este incetinita.
Prin experimente cu plante crescute in ghiveci se demonstreaza ca atunci cand
inlocuirea aerului se face cu N2 sau H2, cresterea este mai putin stanjenita decat atunci
cand se administreaza CO2. Gazele inerte: N2 si H2 inlocuiesc O2 pe cand CO2, peste un
procent de cca 10% este toxic.

20

In natura in conditiile unor inundatii, in lipsa O2 liber, absorbtia H2O scade si este
amenintata viata plantei; Se realizeaza o respiratie anaeroba, intramoleculara care
conduce la eliberarea CO2 si a alcoolului etilic, ceea face ca apa trebuie drenata cat mai
repede, mai ales atunci cand temperatura mediului este foarte crescuta.
Exista o seama de specii de plante: orezul, pipirigul, Carex, Tipha (papura) care sunt
adaptate la exces de umiditate in sol prin aceea ca in corpul lor exista un bogat parenchim
menit sa conduca O2 de la nivelul frunzelor prin aceste structuri in tulpina si apoi la
radacina impiedicand asfixierea acestor plante.
4. Concentratia solutiei solului: concentratia soluiei solului trebuie sa asigure o
valoare a presiunii osmotice usor mai mica decat cea a sucului celular (solutie hipotonica)
In conditii de seceta prelungita sau prin aplicarea unui exces de ingrasamant chimic
solutia solului isi poate mari concentratia, absorbtia apei devenind mai dificila;
In conditii experimentale la plantele crescute in ghivece pe nisip udat cu solutii
nutritive de concentratii diferite, absorbtia apei este mai intensa cand se aplica solutii mai
diluate: 0,5-1 g/L, decat atunci cand se administreaza solutii mai concentrate, solutiile
concentrate produc o marire a presiunii osmotice a mediului.
Plantele obinuite nu pot absorbi ap din solurile srturate deoarece presiunea osmotic
a sucului vacuolar este inferioar fa de cea a soluiei solului, caz n care apa este
scoas din celulele rdcinii prin exosmoz.
Numai plantele halofite pot crete pe solurile srturate deoarece au capacitatea de
reglare a concentraiei sucului celular peste concentraia soluiei solului.
5. pH-ul solului: pH-ul solurilor intervine asupra absorbtiei apei prin modificarea
cresterii radacinii si a permeabilitatii pentru apa a protoplastului. De efectul pH-ului
trebuie tinut seama in procesul de zonare a culturilor. La diferite specii de plante exista o
absorbtie optima in functie de pH: cartof- absoarbe la pH= 5 (acid), trifoi- pH=6, graupH=6-7, lucerna- pH=7-8.6.
6. Substantele toxice din sol: Prin aceleasi experimente pe plante cultivate in ghivece la
care in solutii se adauga substante toxice: HgCl, alcool, cloroform, in doze mici,
absorbtia se intensifica marindu-se permeabilitatea pentru apa a protoplastului.
In concentratii mari substantele toxice inhiba absorbtia apei prin inhibarea intensitatii
respiratiei si cresterea radacini.
In natura, in solurile compacte, neaerisite se acumuleaza substante toxice provenite
in special din respiratia sistemului radicular si din respiratia microorganismelor din sol de
aceea un rol foarte important il au lucrarile de aerisire a solului: aratura, discuitul etc.
4.1.4. ABSORBTIA APEI PRIN ORGANELE AERIENE ALE PLANTEI
Absorbtia foliara se face pe o scara mai redusa decat cea radiculara asigurand intre 510 % din cantitatea de apa necesara. Aceasta absorbtie are importanta majora la seceta
cand absorbtia picaturilor de roua contribuie la micsorarea deficitului hidric al frunzei;
Apa din ceata nu poate fi absorbita de plante de aceea in regiunile desertice bogate in
ceata nu exista plante ca si in desertul fara ceata.
Absorbtia la nivelul foliar se face prin cuticula, aceasta cu atat mai intensa cu cat
cuticula este mai subtire: grau, fasole, vita de vie si mai groas la fag, stejar, tei.
Absorbtia se face mai ales pe fata interna unde cuticula este mai subtire, la frunzele
tinere absorbtia este mai importanta decat la cele batrane.

21

Aceasta absorbtie foliara sta la baza metodelor de fertilizare extra radiculara /

suplimentara. La cormofitele epifite din padurile tropicale sistemul radicular nu vine in
contact cu solul, isi absorb apa din ploi, roua prin structuri histologice ca: velamen
radicum, solzi caulinari..
4.2. CONDUCEREA APEI IN CORPUL PLANTELOR
La plantele la care suprafata corpului este in totalitate in mediul acvatic, iar
absorbtia apei se face pe intreaga suprafata a corpului nu se pune prolema conducerii apei
decat cu caracter local; In aceasta categorie sunt cuprinse toate talofitele acvatice si
cormofitele submerse. Apa absorbita la nivelul zonelor dinspre exterior este condusa prin
imbibitie si difuzie catre centrul organismului iar in partea centrala a organelor axiale nu
sunt diferentiate tesuturi conducatoare sau daca ele se diferentiaza in faza de tinerete se
atrofiaza la planta adulta.
La cormofite conducerea se realizeaza prin celule vii (parenchim) dar apar si
tesuturile conducatoare specializate, bine dezvoltate, reprezentate de vasele de lemn, ceea
ce reprezinta un salt evolutiv important pentru ca aceste tesuturi asigura conducerea apei
pe distane lungi, uneori peste 100 m.
Celulele care alactuiesc vasele lemnoase sunt lipsite de coninut viu i
membran despritoare. Prin aceste esuturi conductoare apa circul ascendent pe
distane mari i n cantiti care s corespund cerinelor plantelor.
n plante apa apa circul pe dou ci:pe cale osmotic i prin vase specializate.
Osmotica apa circul n acele zone unde nu sunt difereniate vase conductoare,
pe distane mici de pn la 1mm.
Conducerea apei de la radacina spre organele aeriene se realizeaza in 3 etape
succesive:
1) trecerea apei din solutia solului prin intermediul perilor radiculari, pana in
elementele vasculare de la nivelul radacinii (conducere orizontala centripet).
2) conducera longitudinala de la radacina spre organele foliare aeriene (conducere
verticala).
3) trecerea apei din sistemul conducator al frunzei la mezofilul foliar spre
epiderma frunzei (conducere orizontala centrifug prin parenchim).
Apa absorbit de celulele vii circul osmotic spre centrul rdcinii, apoi
ascendent prin vasele lemnoase capilare, sub form de coloane continue de ap pn la
frunze, la nivelul crora este eliminata prin transpiraie.
Conducerea orizontala a apei se realizeza att pe cale extraprotoplasmatica
precum i pe cale intraprotoplasmatica.
a. conducerea extraprotopasmatica (apoplastic) este independenta de
metabolism si se poate face fie pe suprafata peretilor celulari, fie pe suprafata meaturilor
dar si prin peretii celulari; apa se misca ca o pelicula fina de apa capilara ce acopera
celulele sau captuseste meaturile precum i prin peretii celulozici ai celulelor care sunt
permanent imbibati cu ap, formnd o retea continua de apa inerta din punct de vedere
metabolic.
Aceasta conducere, atunci cand se face prin pereti nu poate asigura trecerea
endodermei datorita ingrosarilor lui CASPARY unde celuloza e partial acoperita cu
suberina sau endodermina. Insa un rol important in asigurarea acestui transport il au

22

celulele de pasaj, care sunt celulele din dreptul fasciculelor conductoare, fr perei
ngroai i care faciliteaz circulaia apei i srurilor minerale.
b. conducerea intraprotoplasmatica (simplastic) se face prin interiorul
celulelor, adica implica traversarea citoplasmei si a vacuolelor, este singura care poate
asigura traversarea endodermului, ai crui pereti celulari sunt ngroai i mpiedic
conducerea apei pe cale extraprotoplasmatic.
Este influentata de metabolismul celulelor, se realizeaza mai incet decat prima,
deoarece protoplasma opune o rezistenta de traversare de cca 80 de ori mai mare decat in
conducerea prin peretii celulozici iar volumul peretilor celulozici este de cca 20 de ori
mai mic decat volumul celular.
Fortele care pun in miscare apa la nivelul scoartei radacinii sunt forta de
suciune care actioneaza pe principiul osmozei. Presiunea osmotic din vasele de lemn
este mai mare ca presiunea osmotic a solutiei solului cu cca 2 atm, astfel formandu-se
un curent endosmotic de la nivelul perisorilor absorbanti pana in vasele de lemn. Originea
si mentinerea acestor forte rezista atat in afara radacinii la nivelul foliar, aceasta fiind o
conducere pasiva dar si la nivelul radacini determinand astfel absorbtia activa datorita
perisorilor radiculari in care intervine metabolismul cu eliberare de energie;
Interventia metabolismului apei poate fi demonstrata prin 2 experimente:
I. Introducem sistemul radicular in solutia usor hiperosmotica fata de seva bruta,
nu conduce la incetarea transportului decat atunci cand diferenta este foarte mare.
II. Folosirea unor inhibitori ai metabolismului: frig, CO2, KCN , diminueaza
puternic / opresc circulatia si absorbtia apei.
Conducerea verticala, se face sub forma de seva bruta. De la nivelul radacinii
unde apa e deversata pasiv / impinsa activ prin xilem pana la frunze si chiar invers.
Aceasta conducere se realizeaza la plantele superioare datorita diferentierii unui tesut
specializat, tesutul lemnos (xilem ). Prin acest tesut se transporta apa de la radacina spre
frunza dar uneori acest transport se realizeaza si descendent dovada experimentala cu
ramura bifurcata. In conducerea longitudinala a apei un rol esential il are lemnul.
MECANISMUL DE CONDUCERE
La plantele cu transpiraie intens, apa circul pasiv, radial n zona perilor
absorbani spre interior pn la vasele conductoare ale tulpinii. Deficitul de saturaie
determinat de transpiraie la nivelul frunzelor se transmite din aproape n aproape i ine
sub dependena sa att absorbia ct i circulaia pasiv a apei n rdcin.
S-a dovedit si ca viteza de conducere prin vasele prin parenchim este de cel mult
1 mm/ora, datorit rezistenei pe care o ntmpin apa din partea membranelor celulare
dispuse n numeroase straturi. Acest tip de circulaie are loc pe toat perioada de
vegetaie, att timp ct funzele se mentin n stare activ.
Viteza de conducere difera insa in raport cu specia, varsta unei plante i conditiile
de mediu; Sunt evidente argumentele ce arata ca sistemul conducator lemnos la plante
poate fi reprezentat prin 2 tipuri de vase: a) vase imperfecte: traheidele (pteritofite,
gimnosperme), sunt formate din celule mici + punctuatiuni areolate; b) vasele perfecte:
trahee (angiosperme), prezinta lumen mare, provin din mai multe celule suprapuse intre
care peretii transversali s-au resorbit,in peretii longitudinali gasim punctuatiuni simple;
pot avea lungimea de 10 cm-1 m; diametru de 30-40 microni pana la 1 mm;

23

La angiosperme: prin traheide avem o conducere lenta, de la 2 cm - 2,5 m/ora; La

angiospermele ierboase avem o viteza de 10 -60 m/h, iar la cele lemnoase avem o viteza
de 4 - 44 m/h. Cea mai mare viteza de conducere o au lianele ecuatoriale = 105 m/h;
exista variatii in conducerea sevei brute, variatii anuale - primavara viteza este mai mare
decat vara, toamna, iarna; variatii diurne : mai intensa ziua si dimineata decat noaptea.
Circulaia activ a apei se realizeaz cu participarea presiunii radiculare alturi de
transpiraie. n acest caz apa circul osmotic pn la endoderm, format din celule vii, care
opun rezisten n circulaia apei, pe aceast distan (perior-endoderm) ia natere
presiunea radicular. De la nivelul endodermului apa este mpins sub aciunea presiunii
radicularen vasele de lemn. Aceast legtur este facilitat i de permeabilitatea
inegal a membranelor plasmatice celulare la nivelul fiecrei celule, mai mare spre
centrul rdcinii i mai mic spre exterior.
Conducerea sevei brute se realizeaza prin interventia unui ansamblu de forte care
asigura depasirea unei "opozitii" exercitate de presiunea hidrostatica sau de frecarea de
peretii vaselor lemnoase. In interpretarea acestor forte s-au emis mai multe teorii dintre
care unele precum forta de capilaritate si a imbibitiei peretilor vaselor.
Se considera ca in transportul vertical al sevei brute participa 2 forte importante:
forta motrice superioara (aspiratie foliara) si forta motrice inferioara (presiunea
radiculara).
Forta motrice superioara (aspiraia foliar) asigura conducerea sevei brute in
conditii normale, fiind cauza absorbiei pasive apei. Este singura in stare sa aspire apa in
corpul plantei la inaltimi foarte mari (150-200 m). La baza acestei forte stau mai multe
mecanisme si anume: transpiratia, presiunea negativa din vase si forta de coeziune a
moleculelor de apa. Transpiratia are rolul de pompa aspiratoare.
Acest for ia nastere datorit concentraiei sucului vacuolar din celulele
mezofilului n substane osmotic active ct mai ales transpiraiei care menine
concentraia sucului vacuolar la valori ridicate.
Valorea forei de aspiraie a frunzelor este diferit n funcie de specie: la gr
=10.5-14 atm; porumb 12-16.5 atm; floarea soarelui 15-18 atm.
Prin atractia dintre moleculele de apa din vase, apa se ridica datorita coeziunii
dintre molecule, aparand forte de pana la 14.000 de atm. care impiedica ruperea coloanei
de apa din lumenul vaselor de la plantele lemnoase cele mai inalte. Deci nu forta de
capilaritate determina ridicarea apei in planta, ci suctiunea foliara care nu ar fi eficienta in
conditiile in care firele de apa din planta nu ar fi continue.
Astfel la baza fenomenului de conducere a apei sta mecanismul complex:
transpiratie + suctiune foliara + coeziune moleculara.
Aspiraia foliar nu poate functiona primavara timpuriu cand transpiratia e
neglijabila, redusa doar la transpiraia prin lenticele.
Forta motrice inferioara (presiunea radiculara), reprezinta forta care se
manifesta la nivelul radacinii reprezentnd un veritabil efort prin care apa din radacina
este impinsa activ in vasele de lemn pana la nivelul frunzelor impotriva presiunii
hidrostatice din coloana de seva bruta.
Presiunea radicular apare ca rezultata al absorbiei active a apei, pe distana
cuprins ntre periorii absorbani i endoderm i exercit o presiune de pompare a apei
de la endoderm n vasele de lemn.

24

Pe msur ce plantele cresc, rolul presiunii radiculare scade astfel c dup

cteva sptmni ajunge s aib valori nensemnate.
Valoarea presiunii radiculare este mai mic de o atmosfer la plantele ierboase i
de 1-3 atmosfere n cazul plantelor lemnoase. Valorile acestei presiuni radiculare variaz
n funcie de starea fiziologic a celulelor rdcinii, cu gradul de aprovizionare cu
oxigen, respiraie.
Presiunea radicular se observ uor primvara, dup tierea coardelor de vit
de vie cnd apare plnsul.
3.3 ELIMINAREA APEI DIN CORPUL PLANTEI
Apa absorbita este retinuta in planta in cantitati foarte mici, restul se elimina prin
2 procese fiziologice importante: transpiratia si gutatia (eliminarea apei sub forma de
picaturi).
TRANSPIRATIA reprezinta procesul fiziologic prin care se elimina in
atmosfera apa sub forma de vapori, propriu numai plantelor terestre, eliminarea apei
avnd loc prin organele aeriene care vin n contact direct cu atmosfera, acest proces fiind
inevitabil pentru plante.
Eliminarea vaporilor depinde de planta analizata, de factorii externi din mediul
inconjurator, de conditiile in care planta traieste.
Pierderile de apa din corpul plantelor, raportate la dificultatile de recuperare prin
absorbtie, reprezinta una din curiozitatile lumii vii, de aceea TIMIRIAZEV a definit
transpiratia prin expresia "rau necesar".
Cantitatea de ap eliminat de plante n atmosfer n decursul unei perioade de
vegetaie este de 200 l la o plant de porumb, 100 l la o planta de gru i 136 l la o
plant de tomate.
Rolul transpiraiei n viaa plantelor, trebuie privit n strns legtur cu
celelalte procese fiziologice, atfel transpiraia particip la absorbia pasiv a apei,
determin circulaia apei i substanelor minerale nutritive, asigur turgescena
celulelor, evit suprasaturarea celulelor cu ap, asigur meninerea constant a
temperaturii organismelor vegetale i nu permite supranclzirea esuturilor.
Eliminarea vaporilor de ap se face la nivelul frunzelor datorit particularitilor
lor structurale i funcionale cum ar fi: au o suprafa mare de contact cu atmosfera i un
numr mare de stomate, mezofilul este de grosime redus cu numeroase spaii
intercelulare, ceea ce dtermin o activitate fotosintetic intens i duce la intensificarea
transpiraiei, absorbiei i circulaiei apei n plant.
Transpira\ia poate fi pus` [n eviden\` prin metode calitative
(metoda Stahl), iar intensitatea lui se determin` prin metode
cantitative (gravimetrice sau volumetrice- metoda Hales, metoda
c@nt`riri la balan\a tehnic`).
Procesul de transpiratie se poate realiza in plante in mai multe modalitati, existand
3 tipuri de transpiratie: stomatica, cuticulara si lenticelara.
Transpiratia stomatica: reprezinta principalul mod de eliminare a apei din corpul
plantelor; se realizeaza in special la nivelul frunzelor, organelor specializate pentru
eliminarea apei din corpul plantelor.
Vaporii de ap sunt eliminai n atmosfer n 3 etape:
25

1. desprinderea vaporilor de membranele celulelor mezofilului i recerea lor

n spaiile intercelulare.
2. circulaia vaporilor prin spaiile intercelulare, pn la camera
substomatic.
3. trecerea vaporilor prin ostiolele stomatelor din camera substomatic, n
atmosfera nconjurtoare pe calea difuziunii.
Numarul stomatelor este diferit, in medie variaz ntre 100-300 / mm de frunze.
O frunza naturala de rapita are cca 11 milioane de stomate, una de Helianthus cca
13 milioane.
Stomatele se g`sesc pe epiderma frunzelor ]i ale tulpinilor
nesuberificate, ele sunt repartizate mai ales pe fa\a inferioar` la
frunzele care stau [n pozi\ie orizontal` (frunze hipostomatice), iar la
frunzele cu port, mai mult sau mai pu\in, vertical se g`sesc pe ambele
fe\e ale acestora (frunze amfistomatice).
Structura importanta din stomate pentru eliminarea apei este ostiola. Ostiolele reprezinta
niste orificii foarte mici, cu diametru de 20-100 microni, care se poate modifica
permanent, ritmic influentand transpiratia.
Suprafata totala a ostiolelor reprezinta cca 1-3% din suprafata totala a frunzelor si
prin aceste deschideri mici difuzeaza o cantitate mai mare de vapori decat prin deschideri
mari cu aceeasi suprafata totala.
Transpiraia stomatic are variaii mari de intensitate, determinat de gradul de
deschidere al stomatelor.
Deschiderea i nchiderea stomatelor se bazeaz pe dou caracteristici i anume:
ngroarea inegal a pereilor celulelor stomatice;
coninutul de clorofil care le d posibilitatea de sintez a substanelor
organice.
MISCAREA DE INCHIDERE SI DESCHIDERE A STOMATELOR
Celulele stomatice sunt celule epidermice cu insusiri particulare in raport cu
celulele obisnuite ale frunzelor;
contin cloroplaste, celelalte celule epidermice nu contin;
in celulele stomatice amidonul se acumuleaza la intuneric si dispare la
lumina, iar in celulele anexe invers;
la deficit de apa in celulele stomatice se acumuleaza amidon, iar celulele
mezofilului reactioneaza prin hidroliza amidonului;

permeabilitatea este la celulele stomatice mai mica decat la celulele

anexe si la celulele epidermice.
in celulele stomatice este prezenta enzima fosforilaza, lipsind in celulele
epidermice obisnuite;
acestea sunt mai rezistente la factori nefavorabili de mediu, astfel in
frunzele cazute toamna celulele stomatice sunt ultimele ce mor, restul
celulelor murind mai repede.

26

Din punct de vedere structural si morfologic, celulele stomatice prezinta

particularitati diferite; ne gandim in special la modul de ingrosare al peretilor, la planul de
inchidere si deschidere al stomatelor, la forma stomatelor.
La angiosperme exista 2 tipuri de stomate, cele de tip amarilidaceu la
dicotiledonate si de tip graminaceu la graminee, la care miscarea se face in plan paralel
cu suprafata frunzei.
In stomatele de tip amarilidaceu celulele stomatice sunt reniforme, cu membrana
neuniform ngroat, aceasta fiind mai subire n partea dorsal, cu coninut viu i mai
groas ctre ostiol. Celulele stomatice sunt nconjurate de celule anex sau celule
epidermice.
Peretele dorsal fiind mai subtire se intinde mai mult cand turgescenta lor creste
fata de turgescenta celulelor vecine, determinand o independenta a peretilor ventrali ce
sunt mai grosi decat ceilalti.
La stomata deschis ntre celulele stomatice turgescente se afl ostiola sub care
se gsete camera substomatic care comunic cu spaiile intercelulare din mezofil.
Miscarea de inchidere si deschidere este modificata de modificarea turgescentei
celulelor stomatice si a celor 2 celule epidermice vecine si a celulelor anexe; implicatii
mari au ingrosarile inegale ale peretilor celulei stomatice.
La stomatele de tip graminaceu, ntlnite la graminee, cele dou celule
stomatice sunt alungite avnd forma de haltere, cu membranele ngroate n partea
dorsal i ventral din zona lor median i subiri la capete unde sunt mai permeabile.
Cnd celule stomatice devin turgescente, i mresc volumul la extremiti i
ostiola se deschide ca urmare a ndeprtrii pereilor rigizi ventrali alipii n situaia n
care stomatele sunt nchise.
Variaiile de turgescen ale celulelor epidermice n raport cu celulele
stomatice, pot determina schimbarea gradului de deschidere a ostiolelor prin
comprimarea sau relaxarea celulelor stomatice.
Micrile celulelor stomatice pot fi de 2 tipuri: miscari active si miscari pasive.
Se numesc active miscarile provenite din modificarea turgescentei celulelor
stomatice.Miscarile active sunt produse in special de efectul a 2 factori: lumina si apa.
Acestea poarta numele de miscari fotoactive, respectiv hidroactive.
Micarea hidroactiv de nchidere a stomatelor este determinat de turgescena
celulelor stomatice iar micarea hidropasiv de nchidere este determinat de variaiile
de turgerscen ale celulelor epidermice. n realitate cele dou mecanisme sunt solidare,
deoarece micrile stomatelor se fac pe baza schimbului de ap dintre celulele stomatice
i cele epidermice. Trecerea apei din celulele epidermice n cele stomatice determin
mrirea gradului de deschidere a ostiolelor, iar ieirea apei din celulele stomatice n cele
epidermice duce la micorarea gradului lor de deschidere.
nchiderea hidroactiv a stomatelor se face n condiii de secet, cnd
turgescena celulelor stomatice scade, ceea ce determin i scderea volumului lor i
nchiderea stomatelor.
nchiderea hidropasiv a stomatelor are loc n condiii de umiditate excesiv, n
timpul precipitaiilor abundente i de durat, cnd toate celulele sunt suprasaturate cu
ap.
Celulele anexe au volumul mult mrit i exercit o presiune asupra celulelor
stomatice determinnd temporar nchiderea hidropasiv a stomatelor
i astfel

27

transpiraia scade mult n intensitate. n acest timp n frunze se creeaz un excedent de

umiditatea, care la unele plante se elimin prin gutaie.
Miscarile fotoactive ale stomatelor se constata la frunzele aprovizionate normal
cu apa, rol hotarator avnd lumina.
Stomatele se deschid dimineaa, sub influena luminii cnd celulele stomatice
sunt turgescente fa de celulele anexe, gradul de deschidere este maxim la prnz n
condiii favorabile de mediu, asigurnd att transpiraia maxim ct i difuziunea CO2
pentru fotosintez.
Ctre sear scade gradul de deschidere al stomatelor i odat cu lsarea serii
stomatele se nchid, datorit faptului c scade turgescena celulelor stomatice.
Mecanismul de actiune al lumini asupra stomatelor este foarte complex si inca
neelucidat complet. Pentru explicarea micrii fotoactive, de-a lungul timpului au fost
emise mai multe teorii.
Prima teorie se baza pe activitatea cloroplastelor din celulele stomatice care
produc substante glucidice, astfel se declanseaza cresterea presiuni osmotice fata de
celulele anexe si celelalte celule epidermice lipsite de cloroplaste ca urmare, absorbtia
apei din celulele anexe, duce spre turgescenta celulelor stomatice iar ostiola se deschide.
La intuneric in absenta fotosintezei se micsoreaza presiunea osmotic a celulei
stomatice, scade turgescenta ceea ce duce la inchiderea ostiolei.
Aceasta teorie ns nu a rezistat in timp fiind infirmata de unele date
experimentale: a) deschiderea stomatelor se face in timp foarte scurt (cateva secunde)
pentru producerea unor substante glucidice necesare unui asemenea efect ar fi necesare
un timp mai indelungat; astfel spus fotosinteza are intensitate de cca 50 ori mai mica
decat ar fi necesara pentru efectul amintit. b) exista deosebire la lumina monocromatica;
deschiderea stomatei se face mai usor la lumina albastra; intensitatea fotosintezei are loc
si la lumina rosie.
A doua teorie i cea mai susinut astzi este teoria enzimatica, care atribuie un
rol important hidrolizei amidonului din celulele stomatice, sub actiunea unei enzime
(fosforilaza sau amilaza) a carei actiune este favorizat de mediu bazic. Astfel la
ntuneric CO2 se acumuleaz n celulele stomatice, pH-ul crete la (7.0-7.3), favoriznd
activitatea hidrolitic a fosforilazei, adic amidonul este hidrolizat n glucoza.
La plantele din regiunile secetoase (pustiuri) nu se constata miscari hidroactive
de inchidere, stomatele raman deschise tot timpul zilei, permitand CO2 sa intre in
fotosinteza ziua. Daca stomatele ar fi inchise ziua planta ar pieri.
Miscarea de inchidere-deschidere a stomatelor e influentata si de alti factori in
afara de lumina si umiditate, concentratia CO2, factori subritmici.
Transpiraia cuticular
Epiderma frunzelor i fructelor este impregnat cu cutin (complex de
substane grase hidrofobe) formnd aa numta cuticul.
Cuticula poate avea perforaii inframicroscopice, permeabilitatea ei fiind n
funcie de vrsta organului dar i n funcie de grosimea ei.
La frunzele tinere cuticula este subire i destul de permeabil pentru ap, la
acestea transpiraia cuticular poate ajunge la 30-50 % din transpiraia total.
Plantele care cresc n zone cu climat umed au cuticula subire i transpir mai
mult.

28

La frunzele mature, transpiraia cuticular este redus la 3-5 % din transpiraia

total, deoarece cuticula este groas.
Frunzele unor plante (varz, rapi) sunt acoperite cu cear (pruin), la ceste
plante transpiraia este mult ncetinit.
Este mai bine reprezentata la plantele de umbra (umbrofile) in comparatie cu
plantele iubitoare de soare (heliofile). La plantele submerse scoase in mediu aerian,
intreaga apa pierduta se face prin transpiratie cuticulara.
Transpiraia prin lenticele
Tulpinile lemnoase elimin vaporii de ap prin lenticele, care reprezint
ntreruperi la nivelul suberului.
Suberul este un esut protector format din mai multe straturi de celule moarte i
pline cu aer, impregnate cu substane grase.
Lenticelele nu execut micri de nchidere i de deschidere cu rmn
permanent deschise, modificarea transpiraiei fiin de terminat de factorii de mediu.
Aceasta forma de transpiraie are importanta pozitiva in natura, permitand
realizarea unor schimburi gazoase in conditiile in care sistemul foliar lipseste.
Coeficientul de transpiraie
Reprezint cantitatea n grame de ap transpirat, necesar pentru formarea
unui gram (kg) de substan uscat. .
Valoarea acestui coeficient variaz ntre 120-1000, valorile acestui coeficient la
cteva specii de plante cultivate sunt urmtoarele:mei 310, sorg 320, porumb 370, gru
450, orz 535, varz 540, pepene 610, soia 680, castravete 713, trifoi 800, in 905, pir
1086.
Dup consumul specific fa de ap, plantele au fost grupate astfel:
plante cu consum mic- meiul, sorgul, porumbul, secara, grul;
plante cu consum mijlociu orzul de primvar, floarea soarelui, sfecla de zahr,
orezul, trifoiul, lucerna, legumele.
Plantele care fac risip de ap inul, cnepa dovleacul.
Productivitatea transpiraiei reprezint cantitatea de substan uscat
exprimat n grame, sintetizat la 1000 g de ap transpirat. Valorile medii ale
acestui indice variaz ntre 3-5 g la plantele de cultur, de exemplu la gru, pentru
1000 g ap transpirat, n plant se acumuleaz 3 g s.u.
Coeficientul de valorificare al apei reprezint cantitatea de biomas uscat
exprimat n kg care se poate obine la 1 mm ap (1 l/m) czute sub form de
precipitaii n cursul perioadei de vegetaie.

29

FACTORII CARE INFLUENEAZ INTENSITATEA TRANSPIRAIEI

Transpiraia este influenat de factori interni numrul de stomate , gradul lor de
deschidere, poziia stomatelor, coninutul de pigmeni, pilozitatea i unele caracteristici
morfologice ale frunzelor i factori externi -temperatura aerului, lumina, umiditatea
solului, umiditatea aerului, concentraia soluiei solului, presiunea atmosferic, curenii
de aer.
Efectul acestor factori se poate manifesta, fie prin actiunea lor fizica (viteza de
evaporare, viteza de difuziune prin ostiole), fie prin reactii fiziologice in care consideram
important controlul pierderilor de apa prin miscarea stomatelor.
Influenta factorilor interni
1. Numrul de stomate variaza foarte mult de la specie la specie, de la 3
-850/mm de frunz, ceea ce face ca o sin gur frunz de varz de exemplu s aib 11
milioane de stomate, o frunz de floarea soarelui 13 milioane de stomtae, iar o plant de
porumb 104 milionae de stomate.In general odata cu cresterea numarului de stomate
transpiratia devine tot mai intensa. Numai atunci cand numarul stomatelor depaseste 700
stomate/mm2 distantele dintre stomate devin mai mici decat de 10 ori diametrul ostiolelor
larg deschise, intensitatea transpiratiei scade deoarece se creaza o zona de interferenta a
vaporilor eliminati prin ostiolele vecine.
2. Gradul de deschidere al stomatelor
La majoritatea plantelor, stomatele execut micri de deschidere i nchidere
fcndu-se astfel reglarea intensitii procesului de transpiraie.
Cu ct stomatele sunt mai larg deschise cu att transpiraia decurge mai intens.
Ziua stomatele sunt deschise i transpiraia este intens iar n timpul nopii
stomatele sunt nchise i transpiraia este redus.
Cantitatea de ap transpirat este proporional cu gradul de deschidere al
stomatelor, iar viteza difuziei vaporilor de ap este direct proporional cu diametrul
ostiolei i cu suprafaa ostiolei.
Sunt i cazuri de plante la care stomatele nu fac micri de nchidere i deschidere
(de ex. halofitele) deoarece se acumuleaz n celule sruri de Na i K n cantiti mari
precum i acizi organici, care menin glucidele noaptea n stare osmotic activ,
mpiedicnd formarea amidonului. Ca urmare celulele stomatice sunt turgescente zi i
noapte iar stomatele sunt permanent nchise.
Stomatele sutn permanent deschise atunci cnd temperaturile cresc brusc pn la
40C, n aceste condiii stomatele i pierd temporar capacitatea de a executa micri de
nchidere prin reacie hidroactiv.
3.Pozitia stomatelor
La cele mai multe specii stomatele se gasesc la nivelul celulelor epidermice. Ceea
ce determin o transpiraie intens, deoarece vaporii de ap sunt eliminai la suprafaa
frunzei i sunt antrenai de curenii de aer i astfel apa se evapor mai repede.
La plantele speciilor higrofite stomatele se gasesc pa anumite proeminente oferind
conditii pentru o transpiratie intensa (Curcubita pepo).
La multe specii xerofite Nerium, Ficus, stomatele sunt asezate sub niveliul
celulelor epidermice in cavitati numite cripte stomatice, cavitati ce prezinta si peri morti.
Aerul este umed, linistit ceea ce duce la reducerea transpiratiei.

30

4. Continutul de pigmenti.
Pigmenti asimilatori, clorofilieni absorb puternic lumina, amplifica transpiratia
frunzelor; frunzele plantelor etiolate transpira la lumina de cateva ori mai slab decat
frunzele plantelor verzi. Pigmenti antocianici din sucul vacuolar, la frunzele colorate in
rosu absorb (Prunus pisardi) lumina care nu mai ajunge la celulele mezofilului, astfel
transpiratia devine mai putin intensa decat la frunzele verzi
5. Pilozitatile.
Plantele care au pzle de peri morti pe suprafata lor diminueaza pierderile de
apa, deoarece perii morti impiedica eliminarea vaporilor prin transpiatie.
In cazul perilor vii pe epiderma unor frunze tinere acestia maresc intensitatea
transpiratiei cuticulare prin marirea suprafetei de contact cu aerul.
6. Caracteristicile morfologice ale frunzelor
La plantele cu suprafaa limbului mare, cuticula subire , peri epidermici vii,
transpiraia este mai intens dect la plantele cu frunze mici, groase, cuticul ngroat i
acoperit cu ceruri sau peri epidermici mori.
Transpir mai intens plantele care au limbul frunzei sectat, comparativ cu cele
care au limbul frunzei ntreg, plantele care au frunzele cu poziia orizontal,
perpendicular pe direcia razelor solare, dect cele cu poziie vertical, paralel cu
direcia razelor solare, frunzele care conin o cantitate mai mare de pigmeni asimilatori
fa de cele nepigmentate.
Transpiraia este mult redus la plantele la care frunzele sunt transformate n
spini (Cactaceae).
n funcie de factorii interni care contribuie la reglarea intensitii transpiraiei se
disting 3 tipuri ecologice de plante: higrofite, mezofite, xerofite.
La plantele higrofite, transpiraia este favorizat de poziia stomatelor la nivel
superior fa de celulele epidermice, mezofilul alctuit din celule mari, cuticul subire,
limbul frunzelor mare, subire, lipsit de ceruri, cu peri epidermici vii.
La plantele xerofite, cuticula este ngroat, cu un strat gros de ceruri, stomatele
sunt situate la nivel inferior fa de celulele epidermice, mezofilul este alctuit din celule
mici, frunze mici i groase, peri mori dup o anumit vrst.
La plantele mezofite, sunt ntlnite caracteristici de adaptare intermediare, exist
deosebiri de exemplu i ntre plantele mezofile astfel la hibrizii timpurii de porumb
transpiraia este mai redus cu 15-30 % fa de hibrizii tardivi.
Influenta factorilor externi asupra intensitatii transpiratiei
1. Influenta intensitatii lumini
Lumina reprezint principalul factor al ritmului diurn al intensitii transpiraiei,
lumina determin deschiderea i nchiderea fotoactiv a stomatelor.
Actioneaza atat printr-un efect direct cat si indirect, efectul direct const n efectul
caloric al luminii, care are drept consecint intensificarea transpiraiei, transpiraia unei
frunze la soare poate fi de 100 ori mai intens dect la umbr.

31

Efectul indirect se realizeaza prin miscarile de inchidere-deschidere ale stomatelor

cu exceptia cactaceelor care transpira mai mult la intuneric, la lumina deschiderea fiind
minima, la celelalte plante transpiratia este foarte redusa la intuneric.
In lumina difuza transpiratia creste cu 30-40% fata de intuneric; iar in lumina
directa ea creste de cateva ori; la frunzele de porumb s-a constatat ca se elimina pentru
100 cm frunza/ora, la intuneric 97,3 mg apa, in lumina difuza 114 mg, iar la lumina
directa 785 mg.
2. Temperatura
La temperaturi joase transpiraia este slab sau nul, ea crete odat cu
temperatura pn la 30-40C, iar la temperaturi de 48C transpiraia nceteaz datorit
coagulrii protoplasmei.
Temperatura cea mai favorabil pentru plante este de 25-30C deoarece nu se
creeaz deficite de saturaie mari la nivelul frunzelor. Transpiraia se coreleaz pozitiv
cu temperatura cnd solul este bine aprovizionat cu ap.
3. Influentarea umiditati solului
Aceasta influenteaza transpiratia direct prin asigurarea absorbtiei unei cantitati
corespunzatoare de apa.
La o umiditate scazuta a solului sistemul radicular nu poate inlocui apa pierduta
prin transpiratie, ajungandu-se la un dezeechilibru hidric care atunci cand dureaz se
ajunge la ofilire.
Astfel plantele se clasifica in: izohidrice cand isi reduc transpiratia prin reactii
prompte de inchidere a stomatelor si anizohidrice cand reducerea transpiratiei are loc prin
reactii mai intarziate si mai lente, constatandu-se in acest caz efecte daunatoare mai
ample. In general plantele din regiuni secetoase reactioneaza mai prompt la deficit de
apa, prin inchiderea stomatelor, iar la deficite de apa rezista mai bine frunzele asezate in
partea superioara fata de cele bazale, acestea fiind cele care se ofilesc.
4. Influenta umiditati aerului
Cu ct aerul este mai saturat cu vapori transpiraia este mai mic. Transpiraia
decurge intens, fr efecte duntoare, la umiditatea aerului de 60-80 %, la umiditate mai
mare n aer 95-100 % transpiraia este mult redus, datorit diferenei foarte mici dintre
umiditatea atmosferic i cea din camera substomatic.
5. Concentraia soluiei solului
Cnd soluia solului este concentrat n substane minerale, transpiraia este mai
sczut n intensitate dect atunci cnd soluia solului este diluat.
6. Presiunea atmosferic
La o presiune atmosferic mic, are loc o intensificare a transpiraiei plantelor aa
cum se ntmpl n zonele montane i alpine comparativ cu zonele de es unde presiunea
atmosferic este mai mare i transpiraia este redus.
7. Curentii de aer
Deoarece aerul din jurul frunzelor se va inconjura cu vapori de apa se ajunge la o
umidiatea atmosferica ridicata in jurul acestora In aceste conditii curentii de aer
indeparteaza vapori de apa si produc intensificarea transpiratiei, vnturile de vitez mic
pn la mijlocie intensific transpiraia plantelor de 2-3 ori n comparaie cu atmosfera
linitit.
Curenii de aer de vitez mare, determin n scurt timp scderea intensitii
transpiraiei prin nchiderea stomatelor, ca reacie de autoaprare.

32

n timpul iernii,vntul cald determin intensificarea transpiraiei, dar absorbia

apei este destul de redus datorit temperaturii sczute din sol, caz [n care solul umed da
rece este uscat din punct de vedere fiziologic.
Seceta fiziologic este cunoscut ca seceta de iarn, plante se ofilete, funzele se
usuc ncepnd de la vrf, fiind afectat starea general a plantei.
Dinamica diurna si sezoniera a transpiraiei
Modificarile valorilor transpiratiei sunt provocate de variatia conditiilor de mediu
in decursul zilei si a anului cu efecte asupra gradului de deschidere a stomatelor.
Dimineata intensitatea transpiratiei creste odata cu miscarea fotoactiva de
deschidere a stomatelor corelata cu cresterea puterii de deshidratatre provocata de lumina,
de incalzirea aerului si diminuarea corespunzatoarea a umiditatii aerului.
Mersul diurn al transpiratiei se reprezinta printr-o curba unimaximala cu un
maxim la 1-2 ore dupa mijlocul zilei, dupa care scade pana seara treptat. In cazul in care
solul are putina apa se obtine o curba cu 2 maxime datorita unei diminuari a transpiratiei
la mijlocul zilei provocata de miscarea de inchidere hidroactiva provocata de lipsa apei,
al 2-lea maxim se realizeza dupa masa, insa nu ajunge la valoarea celui de dimineata.
In timpul iernii transpiratia are o valoare redusa, pe de o parte datorita faptului ca
la multe plante pe timpul ierni frunzele sunt cazute, pe de alta datorita efectului
defavorizat al factorilor externi: temperatura scazuta, umiditate mare.
La gimnosperme transpiratia se poate tealiza chiar la -20 C dar se realizeaza cu
intensitate scazuta din cauza absorbtiei slabe si a opriri sevei brute. Primavara se
realizeaza un salt datorita conduceri si transpiratiei intensificate; se formeaza frunzele
tinere astfel incat 40% din transpiratie se face prin cuticula frunzelor care este subtire. In
timpul verii este si mai mare cu un maxim in iunie-iulie cand rezerva din sol este buna. In
timpul toamnei transpiratia se reduce puternic, aerul devine umed si racoros.
Masurile agrotehnice: afanarea solului, erbicidarea conduce spre valori mici ale
coeficientului transpiratiei. Exista posibilitatea de clasificare a plantelor de cultura: plante cu consum mic de apa: graul de toamna, porumb, secara; - plante cu consum
mjlociu de apa: floarea-soarelui, lucerna, trifoi; - plante cu consum mare de apa: canepa,
inul, dovleacul, lintea.
GUTATIA reprezinta procesul fiziologic de eliminare a apei in stare lichida sub
forma de picaturi (gutta = picatura).
Este larg raspandita fiind pusa in evidenta la peste 300 de genuri din circa 115
familii. Gutaia este frecvent la gru, orz, ovz, porumb, cartof, Colocasia, Monstera,
la plantele lemnoase ca salcia, plopul, ulmul.
Fenomenul se produce in conditiile in care absorbtia apei de catre sistemul
radicular este mult mai intensa decat transpiratia, formandu-se in corpul plantei o
presiune hidrostatica mare pentru apa din vase.
In regiunile noastre gutatia poate fi observata in diminetile din lunile de primavara
si vara cand dupa zile calduroase urmeaza o noapte racoroasa. Absorbtia prin radacina
ramane noaptea la valori mai ridicate, deoarece solurile raman mai calduroase,
transpiratia este mai redusa datorita miscarilor fotoactive a stomatelor cat si din cauza
temperaturilor scazute si a umiditati relativ ridicate din atmosfera. Excesul de apa

33

acumulat in tesutul frunzelor, prin perturbarea raportului absorbtie-transpiratie se elimina

la exterior sub forma de picaturi la varf sau marginea frunzei.
Picturile de ap apar la vrful frunzelor i pe marginea dinat a acestora i se
deosebesc de cele de rou care sunt depuse pe toat suprafaa frunzelor.
Aceasta apa gutata nu trebuie confundata nici cu roua, nici cu plansul plantelor
cand eliminarea se face prin leziuni produse plantei. Apa emisa este incolora, limpede si
are un continut scazut de saruri 7-120 mg/100ml solutie.
La plantele superioare eliminarea apei sub form de picturi se face prin structuri
specializate, numite hidatode asezate in diferite zone, ns gutatia poate avea loc si prin
simple leziuni ale limbului.
Hidatodele se grupeaza in 2 categorii:
- hidatode active (de tip inchis) consta in celule secretoare de apa care pot fi
reprezentate diferit de:
a. celule epidermice obisnuite cu caracter secretor Polipodium aureum, unde
peretii sunt subtiri, fara cuticula, nucleu mare, citoplasma abundenta.
b. peri, proveniti din celule epidermice, la fasole acestia sunt formati din 3-4
celule suprapuse avand pereti ngroai diferit, cei mai subiri sunt la celula din vrful
prului secretor, care are i permeabilitatea cea mai mare a protoplasmei, apa fiind
eliminat activ de la celulele de la baz spre cele de la vrful perilor., nucleii marii.
- hidatode pasive (de tip deschis) - stomatele acvifere fiind cele mai raspandite;
sunt alcatuite din cate 2 celule acvifere mici, moarte asemanatoare ca forma cu celulele
stomatice. Lasa intre ele o deschizatura permanenta, iar sub aceasta deschizatura se
gaseste o camera acvifera care este plina cu o solutie apoasa ce se elimina sub forma de
picaturi. Se gaseste la varful frunzelor, sau la varful limbului, pot fi:
a. hidatodele cu epitem, un tesut parenchimatic cu celule mici si spatii, la care
ajung vasele lemnoase inelate sau spiralate: Fucsia.
b. hidatode fara epitem, la care vasele lemnoase se termina la nivelul camerei
acvifere. Se gasesc la speciile genului Orchis.
La stomatele acvifere mecanismul de functionare este de tip pasiv, fora care
determin ieirea apei n afar este presiunea radicular, epitemul fiind un esut de
simpl filtrare.
Rolul gutatiei:
- asigura ascensiunea sevei brute in planta in conditiile in care transpiratia este
redusa sau nula;
- prin gutatie se elimina un exces de apa ce ar inunda spatile intercelulare si ar
deranja metabolismul;
- o data cu apa se elimina si unele saruri ce ar putea deveni toxice in concentratii
mari;
- la plantele submerse exista un numar mare de hidatode ce elimina cantitati de
apa punand in miscare seva bruta (transpiratia lor este 0).
3.4 Bilantul de apa al plantelor
Este raportul dintre cantitatea de apa absorbita si apa pierduta (eliminata),
B.H. = apa absorbita / apa eliminata.

34

In ansamblu, apa pierduta prin transpiratie e recuperata prin absorbtie astfel incat
bilantul hidric (BH) ramane echilibrat astfel incat BH =1.
Totusi in timp, in dinamica diurna, transiratia este mai mare ca absorbtia iar
noaptea este mai mica decat absorbtia.
In dinamica anuala, continutul maxim de apa in tesut se inregistraza doar
primavara, iarna e minim. In timpul verii (in zilele secetoase si calduroase) bilanul hidric
devine subunitar, ajungandu-se la ofilirea plantei. Cauzele aparitiei deficitului de apa pot
fi: prezenta unui aer atmosferic foarte uscat (seceta atmosferica) sau lipsa de apa din sol
(seceta pedologica).
1. Seceta atmosferica se caracterizeaza printr-o temperatura ridicata, umiditatea
aerului e relativ scazuta (10-20%). Aceasta seceta actioneaza prin incalzirea puternica a
frunzei ceea ce conduce la intensificarea transpiratiei peste valorile absorbtiei chiar daca
solul mai are rezerve de apa; acest proces duce la ofilire. Seceta atmosferica este
accentuata la vanturile foarte fierbinti din vara. Seceta duce la uscarea frunzelor bazale
pana la cele apicale.
2. Seceta pedologica apare la noi, spre sfarsitul verii (iulie-august) ca o
consecinta a lipsei precipitatiilor. In aceste conditii bilanul hidric al plantelor devine
progresiv deficitar, se accentueaza de la o zi la alta pana cand rezerva de apa din sol scade
sub coeficientul de ofilire astfel incat se ajunge ca in sol sa avem doar apa inaccesibila.
In aceste conditii, cand apare un dezechilibru in aprovizionarea cu apa a unei
plante, aparand fenomenul de ofilire, este afectat ansamblul organelor supraterane al
plantelor ierboase si ramurilor tinere de la plantele lemnoase.
Procesul de ofilire se poate manifesta in trei etape succeive:
a) ofilirea incipienta, nu apare vestejirea vizibila a organelor dar se produce o
crestere a Po, micsorarea gradului de deschidere al stomatelor, intensificarea respiratiei;
b) ofilirea temporara se manifesta morfologic in orele de la mijlocul zilelor
cand celulele isi pierd turgescenta, isi micsoreaza volumul si ca urmare frunzele si
tulpinile ierboase se apleaca in jos. Aceasta ofilire are caracter temporar deoarece spre
seara si noaptea organele respective revin la starea de turgescenta; a 2 zi fenomenul se
repeta. Este mai frecventa observabil la: sfecla, castravete, dovleac, fasole, floarea
soarelui, porumb; aparand mai intai la frunzele batrane de la baza.
La speciile heliofile (fara lumina), ofilirea temporara se manifesta cand planta
pierde mai mult de 20-30% din apa totala. La plantele scialofile (umbra), seceta apare
chiar la o pierdere de 3% din apa totala. Acest proces de ofilire temporara provoaca
inchiderea stomatelor in orele amiezii impiedicand accesul CO2 in frunza ajungand la
diminuarea fotosintezei, oprirea cresterii clar nu produce daune foarte mari productiei,
pentru ca procesele biologice si chimice si cele fiziologice isi revin peste noapte.
c) ofilirea permanenta apare atunci cand seceta persista si plantele nu-si pot
reface peste noapte deficitul hidric; apare un deficit restant care creste de la o zi la alta.
Se ajunge in situatia de epuizare a apei din sol, ajungem la o ofilire permanenta, incepe
concurenta pentru apa din organe astfel incat frunzele tinere absorb apa din frunzele
batrane dar si din varful vegetative, din organele de reproducere;
Aceste modificari determina stagnarea cresterii, uscarea frunzelor, avortarea
ovarelor si caderea frucrelor ceea ce afecteaza productia si ameninta chiar viata plantelor
datorita unor modificari fiziologice si bio-chimice cum sunt: cresterea vascozitati

35

protoplastului, e accentuata hidroliza amidonului in glucide solubile care sunt blocate in

frunze datorita transportului lor redus.
Rezistenta plantelor la ofilire presupune capacitatea plantelor de a rezista la
deshidratarea (rezistenta la uscaciune), capacitatea de a suporta supraincalzirea (rezistenta
la arsita). Nu intotdeauna aceste 2 insusiri sunt asociate: ex cazul cactaceelor care rezista
la arsita si nu se deshidrateaza.
Rezistenta la seceta se face diferit si se realizeaza pe 2 cai:
1. trecerea la o viata latenta cand intervine perioada secetoasa, la plantele
poikilohidre are loc trecerea intr-o anhidrobioza (la plantele inferioare terestre: alge
terestre, licheni, muschi). Prin deshidratarea lor, procesele fiziologice sunt puternic
diminuate pe o perioada mai mult sau mai putin indelungata, revenirea lor la viata activa
se realizeaza in dou etape: initial are loc o hidratatre pasiva = imbibitie, apoi ulterior, se
reiau activitatile metabolice din tesuturi.
2. limitarea pierderilor de apa si mentinerea unei hidratari compatibile cu viata
activa, la plantele homeohidre: plantele superioare gimnosperme si angiosperme. Din
acest punct de vedere diferitele grupe ecologice se manifesta deosebit:
- higrofitele (plante de umezeala) nu rezista la o perioada de seceta chiar de
durata scurta;
- xerofitele pot rezista la perioade lungi de seceta datorita unor adaptari mai
mult de natura morfoanatomica decat fiziologica.
Intre cele 2 categorii se incadreaza mezofitele, grup din care fac parte majoritatea
plantelor spontane si aproape toate plantele de cultura. Mezofitele nu au adaptari speciale
morfo-anatomice dar poseda unele mecanisme fiziologice de reglare a transportului, de
retinere a unui procent ridicat de apa legata, de reducere a respiratiei, de acumulare a
unor acizi organici care sa neutralizeze NH3 format prin degradarea proteinelor.
Rezistenta la seceta este o insusire fundamentala in lucrarile de ameliorare si de
zonare a culturilor; aceasta se apreciaza prin metode directe, experimentarea in camp, in
laborator (fitotroane) dar si prin metode indirecte pe seama evaluari unor procese
fiziologice insotitoare.
Bazele fiziologice ale irigatiei
Irigarea reprezinta o metoda agrotehnica de baza pentru combaterea efectelor
daunatoare ale secetei si obtinerea unor recolte mari si stabile; ea trebuie realizata pe baze
stiintifice, fiziologia vegetala oferind importante date.
Apa de irigatie trebuie sa aibe un continut de saruri minerale scazut. Se
recomanda apa din lacuri de acumulare, apa de precipitatii, apa curgatoare a raurilor si
fluviilor nepoluate.
Cantitatea totala de apa necesara unei culturi (numita norma de irigatie) se
stabileste in functie de coeficientul economic al transpiratiei; plantele utilizeaza intre 120
si 1000 g de apa pentru biositeza unui gram de biomasa.
Tinand cont de aceasta, pentru obtinerea unei recolte de 10 tone biomasa
uscata/hectar; daca coeficientul transpiratiei este 700, atunci e nevoie de 7000 m
apa/hectar. La acest calcul trebuie tinut cont sa adaugam apa pierduta prin evaporare
solului la o suprafata de un hectar. Deoarece este greu sa se determine separat apa
eliminata prin transpiratia plantei si cea pierduta prin evaporare la suprafata solului se
recurge la determinarea asa numitei evapotranspiratii cu ajutorul unor aparate numite

36

lizimetre. Un astfel de aparat este format dintr-un recipient metalic de forma

paralelipipedica ingrosat in teren, umplut cu sol, respectand ordinea fireasca a straturilor.
Fundul inclinat se termina cu un tub de golire; solul din recipient se cultiva
similar zonelor invecinate si se face calculul dintre apa administrata si cea recoltata in
vasul colector. Aceasta apa (diferenta dintre ele) este apa pierduta prin evaporare si
transpiratie.
In calculul apei necesare pentru irigare, calculul dedus prin utilizarea lizimetrului:
se scade rezerva de apa din sol exprimata in m/hectar accesibila plantei la insamantare i
apa cazuta prin precipitatii in cursul perioadei de vegetatie tot in m/hectar astfel incat
cantitatea de apa de irigatie ( I ): I = T + E - ( R + P) unde: P - apa din precipitatii; R rezerva de apa din sol; E - evaporatie; T - transpiratie.
Administrarea apei de irigatii se poate face in mai multe moduri:
1) irigarea prin scurgere se face acolo unde solul este inclinat;
2) prin brazde sapate in lungul randurilor (in legumicultora);
3) ploaie artificiala/irigatia prin aspresiune se realizeaza in mod obisnuit la
culturile mari;
4) irigatia prin tuburi poroase, subterane apa merge direct la radacina.
Timpul de realizare a irigatiilor
Recomandat este sa se aplice irigarea de seara pana dimineata (mai ales prin
aspresiune); administrarea apei dupa amiaza, cand apa provine din puturi, poate conduce
la fenomenul de oparire a frunzelor cu distrugerea sistemului aerian.
Cantitatea de apa ce se administraza se numeste norma de udare. Volumul acestor
norme se calculeaza astfel incat apa sa imbibe solul numai pana la adancimile la care se
gaseste sistemul radicular (70 -100 cm). Aplicarea unui exces de apa e defavorabil, pentru
ca infiltrandu-se in sol, solubilizeaza anumite saruri pe care la mobilizeaza ulterior si
ajung prin capilaritate in stratul fertil producand salinizarea secundara. Administrarea
unui volum prea mic de apa nu este eficient pentru ca ea se pierde prin evaporare.
Stabilirea momentului interventiei cu apa nu trebuie sa se faca dupa aparitia
ofilirii pentru ca aceasta inseamna o interventie tardiva. In general stabilirea momentului
de irigatie se face dupa anumiti indici fiziologici ce anunta anumite dezechilibre in
metabolism cum ar fi:
- valorile crescute ale presiuni osmotice si cele ale frtei de suctine;
- aparitia mai timpurie a efectului de micsorare a gradului de deschidere a
stomatelor;
- aparitia unei diminuari relativ timpurii a transpiratiei;
- aparitia unor valori negative ale presiunii radiculare.
Administrarea apei conform acestor analize trebuie sa tina seama si de cantitatea
de apa care se gaseste in sol in momentul respectiv. Acest procent trebuie sa fie cuprins
intre 60-80% din capacitatea de camp a solului.
Intre: 60-70% - soluri nisipoase; 70-75% - soluri lutonisipoase si 75-80% - soluri
lutoase. Sub 60% trebuie intervenit cu irigatii. Numarul irigatiilor este in functie de
intensitatea si de conditiile de clima.
La cereala intre 2-3 udari, la plantele legumicole mai mult de 6-10 udari.
Aplicarea normelor de irigare trebuie sa tina cont de fenofazele critice pentru apa acestea
fiind perioadele in care absenta apei provoaca pagube mari.
cereale, fenofaza critica, fenofaza de inspicare si perioada de formare a boabelor;

37

porumb faza de 6-8 frunze, faza de formare a spicului si momentul maturarii in

lapte a cariopselor;
cartof faza infloritului;
tomate formarea tuburilor florale, faza cresterii in greutate a bacelor;
pomi fructiferi n funcie de specie: la samburoase cu 5-6 zile inainte de
inflorire, in timpul lignificarii samburilor si cresterea in greutate a
fructelor, iar la semintoase pana la inflorire, la inceputul cresteri
fructelor; vie, la sfarsitul lunilor iulie-august (cand bacele sunt in parguire).

Cap. V NUTRITIA MINERALA A PLANTELOR

Plantele pentru cretere i dezvoltare au nevoie pe lng ap i de substane
minerale, care alctuiesc hrana mineral brut. Dup ptrunderea n plant substanele
minerale sunt supuse unor transformri rezultnd substane organice proprii celulelor
vegetale.
Aprovizionarea plantelor cu substane minerale este cunoscut sub numele de
nutriie, iar ansamblul transformrilor la care sunt supuse pentru sintetizarea materiei
organice constituie asimilaia, latur a metabolismului.
Ptrunderea substanelor minerale n plant se face att prin rdcini ct i
prin frunze.
Plantele verzi absorb exclusiv sau aproape exclusiv substane anorganice, din
care sintetizeaz prin fotosintez substane organice, de aceea se numesc i plante
autotrofe.
Plantele lipsite de pigmeni asimilatori sunt incapabile s sintetizeze substane
organice i utilizeaz substanele organice existente n mediul lor de via, de aceea se
numesc heterotrofe.
Rolul nutrtiiei const n asigurarea unor substane constitutive (cum sunt cele
ale protoplasmei, pereilor celulari) i formarea de substane energetice, capabile s
produc energia necesar pentru desfurarea proceselor vitale (hidrai de carbon,
proteine, grsimi etc.)
5.1. Metodele folosite n studiul nutriiei minerale
n scopul dirijrii tiinifice a creterii i dezvoltrii plantelor sunt folosite
diferite metode cum ar fi: analitic, sintetic, agronomic i folosirea plantelor
indicatoare.
Metodele analitice
1. Analiza chimic a cenuii plantelor, const n determinarea cantitativ a
fiecrui element prezent n cenua obinut prin calcinarea la 700C a materialului
vegetal uscat. Din cenu lipsesc C, H, O, N care se volatilizeaz sub form de CO2,
NH3, NO2, N2, H2O.
Frunzele dau prin ardere cea mai mic cantitate de cenu i anume 10-28%,
dup care urmeaz tulpinile cu 4-10%, seminele 1-8% i rdcinile cu 3-5%, iar
fructele crnoase i lemnul sub 1%.
Coninutul total de cenu crete la orz i la gru pn la nflorire, n tulpini
i frunze i apoi scade treptat crescnd ns n cariopse.
Prin analize chimice au fost identificate cca 65 de elemente n plante care
variaz cantitativ n funcie de specie i organele lor.
38

Astfel potasiul este prezent n cantitate mare n cenua rdcinilor tuberizate

(sfecl), tuberculi (cartof), fructe i semine; fosforul se gsete n procent mai mare n
cenua din semine ndeosebi la cereale, leguminoase, floarea-soarelui, iar calciul n
cenua din tulpini; siliciul se afl n cantitate mare n cenua de graminee, cyperacee.
2. Analiza spectral, metod prin care au fost identificate n plante elemente
prezente n cantiti foarte mici.
La compoziia chimic elementar a plantelor, particip n primul rnd
urmtoarele 12 elemente: C, H, O, N, S, P, Ca, Mg, K, Na, Cl, Fe.
Dup cantitatea n care se gsesc n plante, elementele chimice au fost
clasificate astfel:
macroelemente, care se gsesc ntr-o cantitate de 10-0.01% din s.u., fiind
reprezentate de: C, H, O, N, P, Ca, S, Mg, Na, K i Cl.
Microelemente, care se gsesc ntr-o cantitate de 0.001-0001% din s.u., fiind
reprezentate de:Fe, Mn, Cu, Zn, Co, B, Mo, Al, Ni, Si.
Ultramicroelemente, care se gsesc n cantiti de sub 0.00001% din s.u., fiind
reprezentate de: Au, Ag, Rb, Cs, Cd, Se precum i elemente radioactive:U, Ra.
Aceste metode de analiz permit cunoaterea compoziiei elementare a plantelor
ns nu pot preciza care din elementele respective sunt absolut necesare pentru
creterea i dezvoltarea normal. Metoda analizei chimice arat totui legtura
plantelor cu mediul i faptul c acumularea elementelor n plante nu este
ntmpltoare.
3. Diagnoza foliar, const n analiza chimic a materialului proaspt
(frunze), datele obinute caracteriznd gradul de aprovizionare a plantelor cu
elemente nutritive, prin comparaie cu aceeai specie n regim optim de nutrtiie.
4. Analiza chimic a sevei brute, poate stabili nivelul de aprovizionare al
plantelor cu substane nutritive.
Metoda sintetic numit i metoda fiziologic, const n creterea plantelor
pe medii nutritive artificiale, preparate din compui minerali care conin elementele
prezente n cenu n mod constant i permite stabilirea acelor elemente care sunt
necesare plantelor, forma asimilabil pentru plante, precum i raportul optim dintre
elemente i rolul lor fiziologic specific.
Pentru studiul nutriiei minerale la plantele verzi, la prepararea soluiei nutritive
se exclude din reet cte un anumit element nutritiv i astfel se urmrete
comportarea plantelor n soluii complete n comparaie cu cele incomplete.
n soluiile complete se va constata c plantele cresc normal pe cnd n cele
incomplete apar simptome manifestate prin cloroze, decolorarea o ptarea furnzelor,
necroze, ncetinirea sau ncetarea creterii, fapt ce dovedete c elementul lips este
esenial pentru plante.
Metoda agronomic, necesit organizarea unei experiene n cmp sau n casa
de vegetaie, folosind diferite
tipuri de ngrminte iar observaiile i
msurtorile efectuate n cursul vegetaiei permit obinerea unor concluzii
importante pentru solul, zona i specia respectiv.
Metoda izotopilor radioactivi, absorbia, circulaia i modul de utilizare a unor
elemente minerale n alctuirea compuilor organici se folosete cu succes metoda
izotopilor radioactivi.

39

Metoda utilizrii plantelor indicatoare, se folosete pentru stabilirea excesului

dar i deficitului diferitelor elemente nutritive din sol.
Speciile sensibile la excesul de elemente nutrtitive sunt :cnepa pentru azot,
trifoiul pentru potasiu, sparceta pentru calciu.
Specii sensibile la insuficiena elementelor nutritive sunt: varza i conopida
(pentru azot), cartoful, sfecla pentru zahr, napul (pentru fosfor), varza, fragul, afinul
(pentru calciu), varza i conopida (pentru magneziu).
5.2 ROLUL FIZIOLOGIC AL ELEMENTELOR MINERALE
Rolul elementelor minerale este extrem de variat, ele fiind indispensabile
plantelor.
Unele elemente sunt absolut necesare deoarece intr n alctuirea unor substane
cu rol structural, altele intr n alctuirea unor substane cu rol deosebit n metabolism,
iar altele n alctuirea anumitor enzime.
Indiferent de specie, o serie de elemente se gsesc n toate organismele vegetale,
fiind totodat i dominante.
Aceste elemente care particip n cea mai mare parte la alctuirea esuturilor
vegetale, se mai numesc i elemente eseniale sau plastice.
Ele se grupeaz n elemente plastice principale i secundare.
Elementele plastice principale sunt: carbon, oxigen, hidrogen, azot, fosfor i
potasiu, iar cele plastice secundare sunt: sulf, magneziu, calciu.
Carbonul, oxigenul i hidrogenul se gsesc n mediul nconjurtor n cantiti
ndestultoare i nu se folosesc ca ngrminte.
Azotul, fosforul i potasiul sunt utilizate cel mai frecvent ca ngrminte, de
aceea se numesc i elemente fertilizante de baz.
Elementele sulf, magneziu, calciu, fier, clor i sodiu, se gsesc de regul n
cantiti suficiente n mediul nconjurtor i nu sunt utilizate aa de frecvent ca
ngrminte, de aceea ele se mai numesc i elemente fertilizante secundare.
Macroelementele i microelementele indispensabile plantelor reprezint
mpreun totalitatea elementelor biogene.
Azotul, este un element plastic deoarece particip la alctuirea moleculelor de
nucleoproteine, intr n compoziia clorofilelor, n alcaloizi, vitamine, hormoni vegetali.
Azotul intr n alctuirea proteinelor, azotul intervine n cele mai variate procese ale
metabolismului plantelor.
Sursele de azot pentru plante pot fi reprezentate de:
Azotul molecular, intlnit n atmosfer n proporie de 78%, aceast form de
azot este inaccesibil imensei majoriti a plantelor.
n sol azotul se gsete sub trei forme principale: azot organic, nitric (NO3 ) si
amoniacal (NH4 ).
Formele de azot imediat accesibile plantelor sunt reprezentate de compuii
anorganici simpli care reprezint ntre 1-2 % din azotul total din sol, aceti compui
sunt solubili i reprezentai de NH 4 ; NO 3 ; NO
2 etc.

40

Azotul se gsete n sol mai ales sub form de combinaii organice, care
reprezint 98-99% din azotul total. Prin mineralizarea azotului organic se formeaz
combinaii anorganice respectiv azotul nitric.
Asimilaia azotului molecular
Unele specii de bacterii, ciuperci i alge pot fixa azotul molecular atmosferic, l pot
reduce transformndu-l n combinaii azotoase, care apoi pot fi preluate de plantele
superioare.
Microorganismele fixatoare de azot molecular pot fi grupate astfel:
Fixatoare de azot simbiotic, bacteriile din genul Rhizobium n simbioz cu
plantele leguminoase;
Fixatoare nesimbiotice: algele albastre-verzi, drojdii, bacterii aerobe i
anaerobe.
Nutriia plantelor cu azot nitric i azot amoniacal
Plantele au cerine fa de azot diferite, astfel c azotul este cel mai bine
valorificat de plantele tehnice i legume.
La cereale necesarul de azot variaz de la o specie la alta, astfel c grul
consum de dou ori mai mult azot dect fosfor, ovzul consum cantiti mai
mari de azot dect grul, iar porumbul are nevoie de asemeni de cantiti mari de
azot.
Sursele de azot accesibile plantelor sunt combinaiile anorganice sub form
nitrtic NO 3 i amoniacal. NH 4 .
Folosirea de ctre plante a acestor surse de azot variaz n funcie de pH i
aerisirea solurilor. Astfel n solurile slab acide pH=5-6 i slab aerisite, sursa mai
indicat este azotul nitrtic n schimb n solurile neutre plantele verzi utilizeaz mai
bine azotul amoniacal.
Absorbia azotului nitrtic sau amoniacal depinde de faza de vegetaie, astfel de
ex. tutunul n faza de plantul absoarbe mai mult ionul NH 4 iar n faza de nflorire
ionul NO 3 .
Unele plante (cartoful, orezul, inul) prefer pentru cea mai mare parte a
perioadei de vegetaie nutrtiia cu azot amoniacal, n timp ce altele (rapia) nutrtiia
cu azot nitrtic.
Insufuciena azotului n mediul nutritiv duce la ncetinirea procesului de
formare a substanelor protidice, la oprirea creterii esuturilor i frunzelor, plantele
au culoarea verde deschis, tulpina este scurt i subire, cerealele nfresc puin.
Excesul de azot favorizeaz un raport mrit ntre paie i boabele de cereale, se
reduce rezistena la cdere a cerealelor i rezistena la pstrare a fructelor i
legumelor. Creterea i dezvoltarea normal a plantelor este asigurat atunci cnd
azotul se afl n raport optim cu P i K.
Fosforul, este un element absolut necesar plantelot, dup absorbie se gsete n
plante att sub form mineral ct i sub form de compui organici, ca i azotul este
uor mobil n plant.
Este un component principal al fosfoproteidelor i fosfolipidelor din
protoplasm i nucleu, al acizilor nucleici i a altor substane cu funcii importante
n metabolismul plantelor.
Fosforul are rol energetic central n reaciile de sintez i oxidare biologic.
41

Sinteza proteinelor este condiionat de aprovizionarea cu fosfor a plantelor, iar

absorbia azotului este strns legat de aceea a fosforului.
Fosforul particip la sinteza clorofilelor, favorizeaz procesele de nflorire i
fructificare, precum i depunerea hidrailor de carbon n fructe, sfecl de zahr,
tubeculi.
Nutriia intensiv cu fosfor stimuleaz nfrirea la cereale i grbete maturarea
plantelor. O bun aprovizionare cu fosfor a plantelor, mpreun cu K, Mg i Ca
mrete rezistena plantelor la ger.
Carenta fosforului provoac dereglri profunde de natur funcional,
manifestate prin faptul c plantele raman mici, frunzele isi intensifica culoarea,
cptnd o culoare verde-nchis cu nuane albstrui uneori colorate n violaceu
purpuriu datorit acumulrii antocianilor, frneaz creterea rdcinilor, defolierea
prematur i scderea produciei.
Carena fosforului duce la nfometarea de azot a plantelor, dei n sol azotul
poate fi suficient.
La gru i la ovz carena acut de fosfor produce nglbenirea vrfului
frunzelor, care apoi se usuc , ntrzie fructificarea, scade producia i rezistena la
ger i boli.
Excesul de fosfor acioneaz toxic, determinnd sporirea numrului de spiculee
sterile la gru, intensificarea creterii vegetative, nglbenirea prematur a frunzelor
care capt arsuri i fenomene legate de apariia unui dezechilibru cu alte elemente.
K (potasiu) este indinspensabil pentru metabolismul plantelor, este prezent n
sucul vacuolar al celulelor i n citoplasm unde contribuie la micorarea vscozitii
protoplasmei.
Se acumuleaz mai mult n esuturile tinere n cretere i n cele de susinere,
iar dintre organe n frunze la toate plantele i n fructe la pomii i arbutii fructiferi.
Rolul fiziologic al potasiului este multiplu:
Favorizeaz sinteza glucidelor, lipidelor i proteinelor;
Intensific absorbia apei i reduce transpiraia;
Stimuleaz diviziunea celular i creterea plantelor;
Are rol esenial n funcionarea unor enzime care particip n procesul de
respiraie i n metabolismul hidrailor de carbon i sinteza vitaminelor;
Este necesar n sinteza clorofilei.
Carenta de potasiu duce la dereglarea metabolismului proteinelor. La cereale se
constat o nfrire slab, internodiile sunt scurte, frunzele sunt lipsite de turgescen.
La crucifere apare culoarea verde-albstrui, urmat de arsuri, frunzele de varz
devin rigide.
La sfecl, cartof, floarea-soarelui care sunt mari consumatoare de potasiu,
frunzele se coloreaz n galben apoi se bronzeaz, nu cresc i se ncreesc iar rdcinile
putrezesc.
Excesul de potasiu este uor de suportat de unele plante, de ex. cartoful, lupinul.
La salat excesul de potasiu determin brunificarea frunzelor pe margini, la crtof
creterea este stimulat n perioadele umede iar plantele sufer n perioadele secetoase, la
tutun frunzele se usuc greu i putrezesc la prelucrare.

42

Sulful (S), n plante se gsete n cantiti mai mari n semine i frunze i mai
puin n tulpini i rdcini.
Plantele cu cerine mari fa de sultf sunt: ceapa, floarea-soarelui, inul, lucerna,
mutarul, rapia, sfecla, elina i usturoiul.
Rolul fiziologic al sulfului const n favorizarea diviziunii celulare, cicatrizarea
rnilor, fotosintez, mrete rezistena la ger.
Carena de sulf determin cloroz, nglbenirea frunzelor tinere ncepnd cu
nervurile, la o caren accentuat de sulf frunzele sunt de culoare verde-splcit,
fotosinteza este mult ncetinit, plantele sunt firave, cu tulpini i frunze mici i subiri.
Carena n sulf apare mai ales pe solurile cu coninut redus de materie organic.
Magneziul (Mg), este prezent n citoplasm, n sucul vacuolar, fiind prezent n
cantiti mai mari n celulele tinere mpreun cu fosforul, avnd rol n transportul
acestuia. n plant se acumuleaz mai ales sub form organic n clorofile.
Magneziul are rol n procesul de fotosintez i n metabolismul glucidelor, reduce
intensitatea transpiraiei, regleaz hidratarea materiei vii.
Carena de Mg se manifest prin simptome specifice, nti la frunzele bazale la
porumb i alte cereale, limbul frunzei devine clorotic iar nervurile rmn verzi aprnd
aa numita tigrare a frunzelor, deseori frunzele se rsucesc.
n absena magneziului mitocondriile sufer achimbri morfologice i
funcionale importante.
Calciul (Ca), este prezent n toate celulele, mai mult ns n cele btrne. n
celul este ntlnit n membrana celular creia i confer elasticitate i plasticitate, n
citoplasm unde acioneaz antagonist cu Na i K n hidratarea coloizilor i n sucul
vacuolar.
Calciul este necesar n diviziunea celular, n formarea perilor absorbani, n
formarea nodozitilor la leguminoase.
Carena de calciu determin ncetarea creterii, vrful vegetativ se usuc, tulpina
devine rigid, rdcina este scurt i groas i cu multe ramificaii, pe frunzele tinere apar
pete brune, marginea frunzelor se sfie, iar mugurele terminal se usuc.
Excesul de calciu determin insolubilizarea unor elemente absolut necesare (Fe,
Zn, B, Mn) care devin inaccesibile.
Sodiul (Na), dei este prezent n toate plantele se consider c nu este un element
absolut necesar.
n plante se gsete n cantitate foarte mic, fiind acumulat n special n rdcini,
apoi n tulpini i n mezofil.
Mai mult sodiu se gsete n plantele halofile, plantele de cultur nu suport
concentraii mari de sodiu, deoarece are o aciune toxic.
La plantele halofile concentraiile mari de sodiu determin meninerea
stomatelor deschise zi i noapte, mpiedicnd trecerea glucidelor simple n amidon la
nivelul celulelor stomatice n timpul nopii.
Clorul (Cl), este necesar halofilelor la care determin creterea suculenei
esuturilor.
Clorul este considerat un element util ndeosebi la sfecla de zahr, hriac i
tomate la care insuficiena determin apariia clorozei urmat de o decolorare n
bronz.
Clorul are o influena favorabil asupra activitii fotosintetice a cloroplastelor.
43

Marea majoritate a plantelor nu pot suporta concentraii mai mari n sol de 1%

cloruri.
Siliciul (Si), nu are rol n metabolism, el are rol mecanic deorece se
acumuleaz n membrana celular i contrtibuie la createrea rezistenei mecanice a
plantelor i a rezistenei la ptrunderea agenilor patogeni.
n cantitate mai mare se gsete la Graminee, Cyperaceae i Diatomee.
n cantiti mici este necesar tuturor plantelor pentru creterea normal a lor.
Aluminiul (Al), mrete rezistena plantelor la secet, mai ales dac este
asociat cu Mn i B. De asemeni mrete rezistena la ger a plantelor din familia
Cucurbitaceae, mrete vscozitatea protoplasmei i s-a mai constatat c are rol n
apariia anumitor culori ale petalelor de flori, prin modificarea pH-ului celular. De
asemeni aluminiul n cantitate mic stimuleaz creterea plantelor i germinaia
seminelor, catalizarea hidrolizei amidonului.
ROLUL FIZIOLOGIC AL MICROELEMENTELOR
Microelemetele sunt necesare plantelor n cantiti foarte mici, dar asta nu le
face mai puin importante dect macroelementele.
nsuirea de baz a microelementelor este aceea de a fi catalizatori, stimulnd
diferite procese fiziologice din plante. Unele microelemente mres capacitatea de
reinere a apei n plante, altele sporesc rezistena plantelor la boli.
Fierul (Fe), este un element cu rol catalitic, este prezent n cantiti mai mari
n celulele tinere, alturi de Mo i Co fierul particip la fixarea azotului atmosferic.
Carenta de fier determin cloroza frunzelor tinere, creterea se reduce treptat
ndeosebi la rdcin, nervurile se pot menine verzi.
Borul (B), este prezent n cantitate redus n plante, n cantitate mai mare se
gsete la sfecl, cereale , soia, ridichi.
Are rol fiziologic multiplu, participnd la procesele de cretere i dezvoltare
asigurnd desfurarea normal a proceselor metabolice, stimuleaz absorbia macro i
microelementelor, particip la formarea nodozitilor la leguminoase, n procesul de
fotosintez.
Carena n bor produce cloroza, rsucirea i deformarea frunzelor superioare,
uscarea mugurilor terminali. De asemeni carena produce putregaiul uscat al inimii sfeclei
de zahr, tulpina goal la conopid, suberificarea pulpei perelor, cderea prematur a
fructelor.
Manganul (Mn), este un microelement cu rol stimulativ al activitii
enzimatice, are rol n metabolismul glucidelor, sinteza vitaminelor, formarea florilor,
migrarea glucidelor din frunze n rdcina de sfecl de zahr, fizarea azotului
atmosferic la leguminoase.
Carena n mangan se manifest prin clorozarea frunzelor tinere i vrfului
tulpinii i slaba dezvoltare a sitemului radicular.
Zincul (Zn), are rol catalitic, favorizeaz creterea coninutului de zaharuri
solubile n frunzele plantelor i micorarea intensitii respiraiei.
Plante sensibile la carena de zinc sunt: inul, porumbul, via de vie, hameiul,
ricinul.

44

Simptomele carenei de zinc se manifest prin scurtarea internodiilor la

graminee, la porumb apare albirea frunzelor, dispunerea n rozet a frunzelor i
ramurilor terminale.
Cuprul (Cu), are rol n activarea unor enzime, n formarea enzimelor,
metabolismul glucidelor, creterea rezistenei plantelor la secet, fixarea azotului
atmosferic, germinarea seminelor.
Dintre plantele agricole grul, orzul i ovzul sunt sensibile la insuficiena
cuprului, mai puin pretenios este cartoful.
Lipsa cuprului la cereale provoac aa numita maladie a vrfurilor albe,
frunzele ca i vrful tulpinilor se decoloreaz complet, apoi se usuc.
Molibdenul (Mo), activeaz fixarea azotului atmosferic de ctre bacteriile din
genul Rhizobium, influeneaz biosinteza i acumularea clorofilei, asigur utilizarea
complet a azotului n sinteza proteinelor. Dintre plante leguminoasele necesit mai mult
molibden.
Carena de molibden la leguminoase determin o cretere redus n nlime a
plantelor care cu timpul se usuc din lipsa azotului care nu mai este fixat de bacterii.
Cobaltul (Co), intr n alctuirea unor vitamine i enzime, are aciune
catalitic asupra formrii clorofilei la plante. Stimuleaz nfrirea la graminee, are
influen pozitiv asupra bacteriilor fixatoare de azot.
ROLUL FIZIOLOGIC AL ULTRAMICROELEMENTELOR
Din grupa ultramicroelementelor fac parte elementele radioactive naturale (U,
Rb, Cs etc.) dar i Au, Pb, Hg.
Elementele radioactive administrate n cantiti mici n mediul nutritiv
intensific procesele metabolice, stimuleaz creterea i dezvoltarea plantelor, trecerea
organelor aflate n stare de repaus la starea de via activ.
Mecanismul de aciune al ultramicroelementelor asupra plantelor este strns legat
de energia intraatomic emis sub form de radiaii alfa, beta i gama.
Prin iradierea seminelor de porumb i gru cu doze mici de radiaii emise de Cs
s-a obinut o recolt cu 12-15% mai mare dect la martor.
Radiaiile ionizate sunt utilizate i pentru prelungirea duratei de pstrare a
tuberculilor de cartof, dezinfectarea seminelor de cereale i pstrarea fructelor n stare
proaspt.

ABSORBTIA SUBSTANTELOR MINERALE PRIN RDCINI

Plantele superioare terestre absorb substanele minerale din sol prin rdcin care
este organul specializat n acest sens.
Dintre zonele rdcinii zona cea mai activ n absorbia substanelor minerale este
zona periorilor absorbani.

45

Contactul dintre periorii absorbani i diferite forme i combinaii ale compuilor

minerali din soluia solului are un rol deosebit n absorbia ionilor, dar i n folosirea
substanelor minerale greu solubile.
Absorbia substanelor minerale n plante este continu, dar i modific
intensitatea dintr-un moment n altul.
Apa ptrunde n plante sub form molecular prin osmoz, iar srurile minerale
dizolvate sub form de ioni, pe baza schimbului de ioni.
Plantele absorb substanele minerale n stare dizolvat i disociat n ioni, att din
soluia solului ct i direct de pe suprafaa particulelor de sol, pe baza schimbului ionic.
Din soluia solului bogat n diferii ioni, rdcina absoarbe concomitent att cationi ct i
anioni prezeni permanent n sol.
Cercetrile au stabilit c ionii sunt absorbii inegal i selectiv.
Absorbia elementelor minerale poate fi un fenomen pur fizic de difuziune, de
adsorbie i de schimb de ioni, caz n care absorbia este denumit pasiv.
Dac ns pentru absorbia ionilor este folosit energie metabolic celular
absorbia este denumit activ (transport activ).
1. Absorbia pasiv a ionilor
Absorbia pasiv prin simpla difuziune, nu are rol esenial n ptrunderea ionilor
n protoplasm i n vacuol a celulei absorbante.
Absorbia ionilor prin difuziune se face numai prin membranele permeabile, dar
la celula vegetal ntlnim i membrane semipermeabile (plasmalema i tonoplastul)
prin care difuziunea se face mai greu, ionii pentru a trece de pe faa extern pe cea
intern a membranei plasmatice au nevoie de energie cinetic, energie pe care o iau din
ciocnirile cu alte particule.
Adsorbia, ionii minerali din soluia solului se adsorb pe membrana celular, de
aici trec prin micelele coloidale ale protoplasmei, care au o putere de adsorbie foarte
mare.
Schimbul de ioni se realizeaz la nivelul membranelor celulare i depinde de
natura ionilor i de proprietile membranelor celulare.. Ionii dintr-o soluie pot
ptrunde prin membranele celulare prin schimb de ioni, acest schimb se face cu ioni de
aceeai sarcin electric i presupune echivalena sarcinilor electrice. Adic un ion
bivalent va fi absorbit prin schimb de doi ioni monovaleni, iar unul trivelent prin schimb
cu trei ioni monovaleni. Ionii pe care plantele i folosesc pentru absorbie prin schimb
ionic sunt ionii de hidrogen H care sunt cedai de plante pentru a-i schimba cu ionii
necesari nutriiei (K ; Ca 2 ; Mg 2 .
Pentru ptrunderea anionilor (NO 3 ; PO 34 ; SO 24 ) plantele elimin ioni de
OH i CO 3 H (bicarbonat) rezultai din diferite procese metabolice.
Ionii de H i CO 3 H , provin din procesul de respiraie al celulelor
rdcinii i constituie un fond de schimb permanent:
CO 2 +H 2 O =H 2 CO 3
H 2 CO 3 CO 3 H + H
Tot schimb de ioni este i schimbul de contact, care se face direct ntre ionii de
pe micelele coloidale ale solului i cei din perii absorbani ai rdcinii.
2. Absorbia activ a ionilor purttorii de ioni

46

Pentru ca ionii s fie absorbi activ n celul plantele folosesc energie metabolic.
Transportul activ al ionilor minerali se realizeaz cu ajutorul unor substane
numite transportori sau purttori de ioni.
Aceti transportori se gsesc n membranele plasmatice i n citoplasm i pot fi:
proteine structurale, fosfolipide, enzime oxido-reductoare (n special citocromii), acizii
nucleici (ARN), aminoacizii i produi ai metabolismului.
Aciunea purttorilor se explic astfel: ionul de pe partea extern a plasmalemei se
fixeaz pe purttor formnd un complex ion-purttor, acest complex difuzeaz prin
membran, iar pe partea intern a plasmalemei ionii sunt eliberai de transportori n
citoplasm, iar transportorii revin pe partea extern a membranei.
n absorbia activ a ionilor minerali se consum energie metabolic folosit la
formarea complexului purttor ion, la eliberarea ionilor fixai pe purttor, ct i pentru
micarea purttorului de pe o parte pe alta a membranei plasmatice.
n prezent de consider c n trabsportul ionilor particip dou sisteme de
absorbie. Transportorii sistemului I sunt localizai n plasmalem iar transportorii
sistemului II sunt localizai n tonoplast, astfel c cele dou sisteme sunt localizate
paralel.
Cnd mediul nutritiv conine sruri n concentraie mic, absorbia este controlat
de plasmalema, care ndeplinete rolul principal de barier a permeabilitii, iar dac
mediul nutritiv conine sruri n concentraie mare, vehicularea ionilor este fcut de
ambele sisteme, localizate paralel.
Factorii care influeneaz absorbia substanelor minerale
Absorbia substanelor minerale este influenat de dou grupe de factori: interni
i externi.
Factorii interni care influeneaz intensitatea absorbiei radiculare a elementelor
minerale sunt: specia, vrsta, respiraia rdcinilor i secreiile radiculare.
Specia de plante
n condiii favorabile de mediu, orzul absoarbe mai intens K, Na i mai puin Ca
n comparaie cu mazrea.
Vrsta plantei
La cereale se nregistreaz un prim maxim n timpul nfritului i al doilea
maxim la nspicat pn la formarea i umplerea boabelor.
La plantele la care nfloritul se face ealonat (fasole, mazre, soia, tomate,
cucurbitateae.), intensitatea absorbiei se menine maxim pe toat durata nfloritului.
La aceeai specie n cursul vegetaiei, fiecare element nutritiv are un ritm de
absorbie specific.
La porumb azotul este absorbit cu intensitate maxim timp de o lun n faza de
mtsit, fosforul este intens absorbit la mtsit i la formarea panicului, dup care
absorbia scade pentru 2-3 spmni i apoi se intensific.
La gru i alte cereale pioase azotul este absorbit cel mai intens la nspicat, iar
absorbia fosforului este intens pn la maturitatea seminelor.
Intensitatea respiraiei rdcinilor

47

Influeneaz viteza absorbiei substanelor minerale prin energia chimic

eliberat. Absorbia activ a cationilor i anionilor ct i transportul acestora necesit
consum de energie metabolic.
n lipsa oxigenului nceteaz att respiraia aerob ct i absorbia ionilor.
Secreiile radiculare
Reprezentate n mode deosebit de acizii organici, care contribuie la solubilizarea
unor compui minerali greu solubili:carbonai, fosfai, silicai.
Rdcinile plantelor secret deasemeni i alte substane organice bioactive care
stimuleaz dezvoltarea n rizosfer a unei microflore favorabile pentru nutriia plantelor.
Factorii externi: temperatura solului, humusul din sol, reacia solului.
Temperatura solului
Temperatura activ n absorbia ionilor este cuprins ntre 0-40C. Temperatura
minim este de 0-10C, temperatura optim este de 20-32C, iar cea maxim 35-45C.
La plantele din zonele temperate optimul termic este de 20-25C, pe cnd la unele
plante termofile optimul termic este 25-32C.
Prezena humusului n sol
Are efect favorabil asupra absorbiei substanelor minerale de ctre plante prin
rdcini.
Cercetrile au artat c aceasta se datorete acizilor huminici care conin
substane de tip hormonal care sunt asimilate de ctre plante i stimuleaz activitatea
rdcinii.
Reacia solului
Majoritatea plantelor absorb ionii cu intensitate ridicat la pH neutru i cu
intensitate mai slab la pH alcalin sau acid.
La pH acid are loc ncetinirea absorbiei ndeosebi a cationilor.
Reacia alcalin este mult mai duntoare dect reacia acid, la pH bazic ionii de
Fe, Mn, B, Zn trec n forme insolubile, iar compuii cu fosfor devin greu solubili.
Reacia soluiei solului influeneaz absorbia ionilor prin aciunea sa asupra
coloizilor plasmatici, permeabilitii membranelor, activitii microbiene din sol.
Interaciunea ionilor influeneaz absorbia ionilor n moduri diferite.
Elementele apropiate din punct de vedere chimic frneaz unul absorbia celuilalt.
Ionii care difer mult ntre ei din punct de vedere chimic nu se stnjenesc n
procesul de absorbie.
n experienele efectuate la porumb s-a constatat c prin mrirea concentraiei
ionilor de K n mediu, absorbia Ca 2 dar mai ales a Mg 2 este mult micorat.
ntre diferii ioni din soluia solului pe lng antagonism poate exista i
sinergism. Astfel s-a constatat c ionii de K n cantiti corespunztoare cu
necesitile plantelor au afect favorabil asupra absorbiei ionilor de NO 3 i Fe 3 .
Efectele sinergice au fost semnalate i ntre cationii triveleni i cei monovaleni.
n cazul macroelementelor prezint o deosebit importan interaciunea azotfosfor.
Prezena azotului n mediul nutritiv stimuleaz absorbia fosforului i
acumularea lui n plante, ns la anumite concentraii care depesc optimul, azotul are
aciune inhibitoare asupra absorbiei fosforului.

48

Concentraia soluiei solului, are valori medii ntre 0.5-1.5 . ngrmintele cu

N, P, K n cantiti moderate stimuleaz absorbia substanelor minerale, concentraiile
mari de sruri influeneaz negativ absorbia datorit creterii presiunii osmotice, care
determin scderea absorbiei apei i a unor elemente minerale. La o presiune osmotic
de 8 atmosfere n soluia nutritiv scade mult absorbia fosfatului, nitratului i a
amoniacului.
Concentraia de oxigen i dioxid de carbon
Experienele au artat c o aerisire slab la nivelul rdcinilor duce la scderea
intensitii absorbiei ionilor, acest lucru se datoreaz reducerii respiraiei aerobe care
asigur energia metabolic necesar celulelor absorbante.
Absorbia ionilor este intens la concentraii de 2-3 % ale oxigenului n mediul
nutritiv.
Concentraia de CO 2 din jurul frunzelor, sporit pn la o anumit limit
intensific absorbia ionilor prin sporirea fotosintezei care asigur substratul respirator al
rdcinilor.
Concentraia de 2-3 % CO 2 n atmosfera din sol determin o absorbie normal a
ionilor, ns pe msur ce concentraia CO 2 se mrete, absorbia ionilor scade, peste 1015%, CO 2 are aciune toxic i omoar celulele.
Lumina, acioneaz indirect asupra absorbiei substanelor minerale. Substanele
organice elaborate n fotosintez asigur substratul respirator i energia metabolic
necesar absorbiei.
Lumina acioneaz de asemenea asupra gradului de deschidere al stomatelor, care
la rndul lui influeneaz asupra intensitii transpiraiei i prin aceasta asupra absorbiei
srurilor.
Umiditatea din sol, intensific absorbia ionilor atunci cnd se afl ntre limite
moderate (70-80%). Insuficiena apei determin concentrarea soluiei i creterea
vscozitii protoplasmei, motiv pentru care n perioadele de secet absorbia ionilor este
redus.
n cazul excesului de umiditate este influenat negativ procesul de absorbie
datorit insuficienei oxigenului care afecetaz respiraia aerob.
Agenii chimici
Prezena n atmosfer peste o anumit limit a unor ageni poluani ca oxizi de
sulf, azot,, plumb, magneziu, metanul i etilenul n jurul plantelor cultivate, provoac
mari pagube. Aceti compui se acumuleaz cu timpul i n sol i are o puternic
aciune toxic att asupra organelor aeriene ct i asupra rdcinii provocnd dereglri
metabolice i modificri n absorbia substanelor minerale.
Absorbia elementelor minerale prin frunze
Plantele terestre pot absorbi substanele minerale din soluii i prin organele
aeriene, ndeosebi prin frunze.
O parte din substanele minerale absorbite prin frunze este asimilat n esuturile
acestora, iar o alt parte este transportat spre rdcini, unde particip n diferite
procese ale metabolismului.
Dicotiledonatele absorb ionii prin frunze mai intens dect monocotiledonatele,
grul absoarbe ionii mai intens prin teac dect prin limbul frunzei.
Cationii sunt absorbii de frunze mai uor dect anionii PO 34 ; SO 24 .

49

Se consider c ionii ptrund n frunze prin cuticula celulelor epidermice, pe cale

activ i prin schimb de ioni i c prin ostiolele stomatelor ptrund n msur mai
mic.
Absorbia prin frunze a srurilor minerale depinde de forma, suprafaa i modul
de aezare a frunzelor.
ngrmintele minerale administrate pe cale extraradicular pot fi absorbite cu
uurin de plante pn la concentraia de 1.5 .
Aplicarea ngrmintelor pe cale extraradicular a dus la obinerea de rezultate
bune la: gru, porumb, orz, sfecl de zahr, tomate, vi de vie.
Conducerea substanelor minerale n plante
Ionii absorbii sunt utilizai n plant potrivit cu rolul lor fiziologic specific.
Unii ionii nitrat, sulfat, fosfat, amoniu sunt utilizai parial de celulele rdcinii
n reacii de biosintez, ali ioni ptrund n vacuol unde asigur i regleaz
potanialul osmotic al celulelor rdcinii, o alt parte formeaz combinaii labile cu
componente din protoplasm, alii pot participa la schimbul de ioni necesar i o alt
parte circul radial prin rdcin de la o celul la alta fie pe cale activ, cu consum de
energie metabolic, fie pe cale pasiv.
Dup ce au ajuns n vasele de lemn, ionii sunt transportai n sens ascendent
mpreun cu apa sub influena curentului de transpiraie spre zonele de cretere ale
plantei, frunze, flori i fructe.
Acumularea ionilor este activ i selectiv.
Substanele minerale, care sunt absorbite fr excepie sub form de ioni, nu
sunt transportate n totalitatea lor sub aceast form.
La plantele ierboase azotul se regsete n vasele conductoare n cea mai mare
parte sub form de ioni minerali i este transportat n cea mai mare parte prin vasele
lemnoase.
Fosforul este transportat sub form organic, iar sulful se gsete n seva brut
sub form mineral SO 24 .
Bazele fiziologice ale aplicrii ngrmintelor
Fiecare plant de cultur are ritmul su de cretere, de absorbie a elementelor
nutriiei minerale, ceea ce duce la modificri caracteristice n raportul dintre elementele
absorbite pe parcursul perioadei de vegetaie.
Aplicarea raional a ngrmintelor impune cunoatere:
Cerinelor plantelor pentru elementele nutritive n cursul perioadei de
vegetaie;
Fertilitatea solului;
Cantitatea de biomas care se recolteaz i compoziia n elemente
minerale a acesteia, pentru a stabili cantitatea de nutrieni minerali extras
din sol, care se export odat cu recolta.

50