Sunteți pe pagina 1din 13

POVESTEA LUI HARAP-ALB

I
Fantasticul, ca mod de abordare artistic ce presupune chiar in planul imaginarului conexiuni cu
realitatea, spre deosebire de fabulos, care este angrenat total in imaginar, fara nicio relatie cu
realul, a fost prezent in literatura romana din cele mai vechi timpuri. Fantasticul reprezinta un
prim argument privitor la caracteristicile basmului, asa cum considera si folcloristii Mihai Pop si
Pavel Ruxandroiu Ceea ce caracterizeaza basmul, ca opera de arta, este o lume cu totul aparte,
conceputa in coordonatele unui univers fantastic. Nereusind sa-si explice stiintific anumite
fenomene, oamenii au apelat la modalitati empirice si au inceput sa creada intr-o lume metafizica
ale carui forte pot fi invocate pentru a actiona asupra realului. Astfel, in cadrul literaturii
populare au aparut basmele, povestirile cu strigoi, descantece si vraji, care au inspirat apoi atat
scriitorii pasoptisti, cat si pe cei incadrati in Epoca Marilor Clasici, precum Ion Creanga in
operele Povestea lui Harap Alb, Ivan Turbinca, Povestea porcului sau Ioan Slavici, in
basmul Zana Zorilor, cat si scriitori din perioada interbelica Mihail Sadoveanu si Vasile
Voiculescu. Totusi, Mircea Eliade, incadrat in epoca moderna si contemporana, abordeaza in
nuvele ca La tiganci, Nopti la Serampore si in romanul Nouasprezece trandafiri un
fantastic intelectualizat apropiat mai mult de marile mituri ale existentei moderne, pornind de la
ideea ca sacrul se manifesta in aspectele cele mai banale ale existentei. Considerat a fi un
inovator, un adevarat Homer al nostru- Garabet Ibraileanu, Ion Creanga, scriitor format in
interiorul societatii Junimea a reusit sa ridice proza romaneasca din secolul al nouasprezecelea
pe aceleasi culmi pe care Mihai Eminescu ridicase limba literara in poezie, valorificand si
ridicand limba omului din popor la un nivel neegalat nici pana azi. Opera sa, in care se regasesc
influentele realismului, desi este restransa numeric, cuprinde basme si povesti Soacra cu trei
nurori, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Povestea porcului, Danila Prepeleac,
Povestea lui Harap-Alb, ce sunt toate o proiectare in fabulos a lumii taranesti, cateva povestiri
Mos Ion Roata, Popa Duhu, Povestea unui om lenes, ce cuprind anecdote istorice si
parabole despre conditia umana, nuvela Mos Nechifor Cotcariul, in care se evoca siretenia si
voluptatea populara, precum si volumul Amintiri din Copilarie, in care lumea satului
traditional este reconstruita cu umor si nostalgie.
Opera literara Povestea lui Harap-Alb, publicata de Ion Creanga in revista Convorbiri
literarein anul 1877 confirma ceea ce G. Calinescu a afirmat in Estetica basmului si anume ca
acesta este un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie etica, stiinta si observatie
morala. Astfel, reprezentand o specie a genului epic cult, de cele mai multe ori in proza,
naratiune asumat fantastica-G.Calinescu, in care sunt relatate intamplari neobisnuite, nesituate
spatial sau temporal, puse pe seama unor personaje inzestrate de cele mai multe ori cu puteri
supranaturale, care simbolizeaza fie binele, fie raul si din a caror confruntare invinge intotdeauna
binele, aceasta opera literara se valideaza ca basm.Caracterul cult ii este atribuit datorita faptului
ca beneficiaza de un autor consacrat.
Un al doilea argument ce evidentiaza statutul de basm, adica o lume cu totul aparte,
conceputa in coordonatele unui univers fantastic, opusa deci cotidianului, o lume in care vointa
omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care sa nu poata fi rezolvate- Pavel
Ruxandoiu, Mihai Pop. Acest lucru vizeaza modul de abordare pe tot parcursul diegetic a unei
1

teme specifice basmului, lupta dintre bine si rau, Creanga imbinand elemente supranaturale
populare cu evocarea realista a satului moldovenesc. Expozitiunea operei debuteaza cu evocarea
timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar nesfarsit, faptele petrecandu-se intr-un tinut
indepartat peste mari si tari. Doi frati, Verde-Imparat si Craiul, traiau de multa vreme la doua
capete ale lumii, fara sa se mai vada. Verde-Imparat, ajungand la batranete fara a avea
descendenti, ii scrie fratelui sau, cerandu-i pe unul dintre cei trei fii ai lui ca urmas la tron. Astfel,
se activeaza primul sablon si anume cel al imparatului fara feciori. Fiindca cei doi fii mai mari se
arata dornici sa plece, pentru a le pune la incercare vitejia, craiul se imbraca intr-o blana de urs si
ii asteapta pe fiecare sub un pod, observandu-se astfel prezenta altor doua sabloane: al
metamorfozelor cel al talismanelor. Fiind insa speriati de presupusa fiara, cei doi se intorc, pe
rand, acasa. Impresionat de amaraciunea tatalui, la sfatul unei cersetoare care il sfatuieste sa ia
armele cu care a fost mire si calul pleaca sa-si incerce si el norocul.Se valideaza alte doua
sabloane,cel al metamorfozei calului slab intr-un cal nazdravan si a batranei cersetoare in Sfanta
Duminica.Cand ajunge in dreptul podului se intalneste si el cu ursul,si ripostand la atacul
acestuia,descopera ca ursul era de fapt tatal sau care il binecuvanteaza si il sfatuieste sa se
fereasca de omul span si de cel ros,fiind astfel prezente sablonul si conventia narativa a
interdictiei ce urmeaza a fi incalcate.
Intriga este reprezentata de momentul in care,mergand printr-o padure-labirint,fiul craiului
intalneste de trei ori un om span, care il convinge pe mezin ca in aceste tinuturi nu sunt altfel de
oameni,devenind astfel sluga acestuia,fiind activate in acest episod sablonul padurii labirintice si
plecarea eroului de acasa si incalcarea interdictiei.Spanul il convinge pe mezin sa intre in fantana
pentru a se racori,il obliga sa accepte inversarea rolurilor,tanarul devenind sluga stapanului si
primeste numele de Harap-Alb, fiind prezent astfel motivul fantanii care este asociat cu cel al
oglinzii si, implicit al constientizarii sinelui.Desfasurarea actiunii debuteaza cu sosirea lor la
palatul imparatului Verde, unde spanul se da drept Harap-Alb si unde il supune la trei teste
initiatice cu scopul sa nu le treaca ii cere sa aduca salatile din Gradina Ursului,pielea batuta in
pietre scumpe a Cerbului fermecat si pe fata imparatului Ros.Astfel, in acest episod se activeaza
sablonul probelor,al mesagerului care aduce o veste si cel al talismanelor,reprezentate de mursa
facuta de Sfanta Duminica,de aripa de furnica si cea de albina.De asemenea, pentru a trece de a
treia incercare,Harap-Alb se intovaraseste cu cinci personaje fantastice
Gerila,Setila,Flamanzila,Ochila si Pasari-Lati-Lungila.Ajunsi la palatul imparatului Ros,pentru a
o putea lua pe fiica sa,cei sase sunt supusi la alte incercari la care trec cu bine.Desi sunt cazati
intr-o casa de arama careia i se da foc,sunt obligati sa manance si sa bea mai mult chiar decat o
armata intreaga,trebuie sa aleaga macul de nisip,sa o pazeasca o noapte intrega pe fata
imparatului.Desi se transforma intr-o pasare,cei sase tovarasi fac fata tuturor incercarilor si o
aduc pe fata la curtea imparatului Verde.
Punctul culminant este reprezentat de momentul in care fata divulga imparatului Verde
secretul lui Harap-Alb,iar spanul,furios se repede la acesta si il decapiteaza.Atunci calul
nazdravan il ucide pe span,iar Harap-Alb invie,fiind stropit de catre fata cu apa vie si apa
moarta.Astfel, se valideaza motivul somnului, ca liant intre viata si moarte, sablonul mortii si al
invierii.Deznodamintul acestui basm consta in nunta fetei imparatului Ros cu fiul cel mai mic al
craiului,incheindu-se astfel lupta dintre bine si rau cu victoria pemanenta a binelui.In cadrul
acestui moment al subiectului se observa prezenta sablonului nuntii de final cu valoare de

hierogamie, deoarece aceasta este binecuvantata prin participarea tuturor personajelor specifice
basmului.
Al treilea argument se axeaza pe afirmatia ca Basmul porneste de la realitate,dar se
desprinde de ea,trecand in suprareal, adica modul de individualizare a unor personaje specifice
basmului, atat reale cat si fantastice, reprezentand atat binele cat si raul.Privit ca instanta
narativa,pesonna sau masca, fiul cel mic al craiului care primeste ulterior numele de HarapAlb,este personaj principal al acestei opere,fiind totodata si central sau functional,datorita
importantei pe care o are in traducerea mesajului operei si protagonist,deoarece sustine dominant
diegeza.De asemenea,din punctul de vedere al incadrarii estetice,Harap-Alb este un personaj
pozitiv,eponim,numele lui aparand in titlul operei,real,rotundE.M.Forest, tri-dimensionalWayne C. Booth,deoarece evolueaza pe parcursul diegezei,devenind,in urma calatoriei
intreprinse,pregatit pentru a fi conducatorul unui regat,dar si al unei familii.Numele sau
reprezinta un oximoron,deoarece harap are sensul de rob negru. Ca referent uman sau ca
persoana,mezinul beneficiaza de un portret fizic indirect schitat realizat pe baza caracterizarii
directe din afirmatia naratorului ca fata imparatului Ros fura cu ochii pe Harap-Alb si de un
portret moral,numit si etopee,conturat cu ajutorul caracterizarii directe,din discursul naratorului,
al calului si al Sfintei Duminici si mai ales cu ajutorul caracterizarii indirecte din
gandurile,vorbele si faptele sale.
Harap-Alb intruchipeaza inalte principii morale cultivate de aproape orice basm,precum
adevarul,curajul,onestitatea,cinstea si prietenia,asemuindu-se cu fetii-frumosi din basmele
populare,dar ramanand totodata in zona umanului,deoarece,desi are insusirea miraculoasa de a
intelege graiul animalelor si al insectelor,el reprezinta un fecior din Humulesti prietenos,cuminte
si ascultator.Inca din primele secvente ale operei,este evidentiata,prin caracterizarea indirecta
milostenia si generozitatea sa,miluind cersetoarea.Insa,desi el isi dovedeste curajul,cand il
infrunta pe tatal sau,deghizat in urs si cand implineste toate poruncile spanului,harnicia si
destoinicia,curatind armele si facand un stup pentru albine,Harap-Alb nu are numai calitati, ci si
defecte.O parte dintre ele ar fi faptul ca judeca dupa aparente,persista in greseala si este subiectiv
si impulsiv,lovind de trei ori calul care venea sa manance jaratic deoarece il considera prea slab
si nedemn de el.De asemena, el nu asculta sfatul tatalui sau de a se feri de span,fiind deosebit de
naiv si dand dovada de un narcisism inconstient si de un orgoliu exacerbat,cazand in capcana
spanului.Dar, in urma incalcarii interdictiei, el isi constientizeaza gresela comisa si isi da seama
ca tot ceea ce va urma sa faca de acum inainte,va trebui sa respecte preceptele morale primite de
la tatal sau.O alta calitate a personajului si anume loialitatea,credinta fata de cuvantul dat este
demonstrata de craii si imparatii care incearca sa-l ispiteasca pe Harap-Alb cu mana fetei lor si
jumatate din imparatie pentru ca el sa le dea pielea Cerbului fermecat.Astfel,fiul cel mic al
craiului reprezinta tipul omului cinstit,onest si loial,dar se afla si in postura neofitului sau a
eptopului,deoarece raportat la acest personaj,basmul devine un bildungsroman,prezentandu-i
evolutiv.
Se observa prezenta in aceasta opera si a altor personaje fabuloase specifice basmului,
atat pozitive fratii,craiul,imparatul Verde,calul-nazdravan,Sfanta Duminica si personaje
supradimensionate hiperbolic:Ochila,Gerila,Setila,Flamanzila,Pasari-Lati-Lungila,fata imparatului Ros,cat si negative:spanul,care este si antagonist si imparatul Ros.De asemenea,calul

nazdravan si Sfanta Duminica se afla in postura de mistagogi,simbolizand si sintetizand


intelepciunea omului din popor.
Al patrulea argument cu privire la trasaturile basmului este o lume opusa realitatii
cotidiene nu prin personaje si intamplari,ci si prin atmosfera ei interioara,prin esensa ei.Rema
acestei opere este un interesant joc intre obedienta si indrazneala.Pe de o parte,Creanga respecta
forma obligatorie a unui basm,remarcandu-se prezenta formulelor initiale,cu rolul de a introduce
cititorul intr-o lume fantastica Amu cica a fost odata, a formulelor mediane,menite sa intretina
atentia cititorului Dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste,inainte mult mai este si a
formulelor finale,care au rolul de a aduce actiunea in planul real Si a tinut veselia ani intregi,iar
acum mai tine inca.O alta trasatura specifica basmului este triplicarea,aceasta opera fiind
construita in intregime pe principiul cifrei trei:trei fii de imparat,trei confruntari ale fiilor cu
ursul,trei aparitii ale Spanului sau trei incercari la care acesta il supune pe Harap-Alb.Ca si in
majoritatea basmelor populare si in acesta opera literara tiparul narativ este auctorial,deoarece
naratorul cunoaste deznodamantul,perspectiva narativa este cea heterodiegetica,povestindu-se la
persoana a treia,focalizarea este neutra-zero deoarece naratorul stie mai mult decat
personajul,perspectiva devenind panoramica doar in cazul prezentarii celor cinci personaje
fantastice,iar raportul timp diegetic-timpul povestirii este de simultaneitate,deoarece naratorul
creeaza impresia ca povesteste pe masura ce se deruleaza actiunea.In general,in aceasta creatie
epica,naratorul este omniscient si neexprimat,dar pentru a intretine tensiunea epica,el apeleaza la
diverse jocuri si artificii,devenind tradat si necreditabil cand ii creeaza cititorului impresia ca nu
stie ce se va intamplaMai stii cum vine vremea?.Oralitatea este trasatura stilistica dominanta si
un important procedeu este discursul retoric,dar si prezenta verbelor la prezentul dramatic si la
imperfect,care dau tonul unei sfatosenii anume:era,nu cunostea,nu se
putea,iese,intampina, a interjectiilor: halal,hei,mai,ia,hai,a regionalismelor si a
expresiilor populare:n-ai cui banui,a se chiuchiului,a lua porneala si prezenta dialogului
care invadeaza tot textul basmului,imprimand un ritm alert al povestirii.Pentru a mari forta de
persuasiune a unei constatari,naratorul apeleaza la invocarea unei autoritati in materie prin
sintagmele:vorba ceea,toate ca toate,vorba unei babe urmate de un element de
paremidogie populara Lac de-ar fi,broaste sunt destule . De asemenea,alte elemente ale
oralitatii sunt expresiile onomatopeice:Si pornesc ei,teleap-teleap, dansa zbrr!pe varful unui
munte, tabuizarea:sa va impinga mititelul.Umorul este prezent de-a lungul operei literare si
consta in exprimarea poznasa,mucalita Tare-mi esti drag!Te-as vari in san dar nu incapi de
urechi,comicul numelor:Ochila,Setila,Flamanzila,Gerila,diminutivele cu valoare
augmentativa:buzisoare, bautulica.
Astfel,prin modul de abordare a temei luptei dintre bine si rau pe tot parcursul
diegezei,prin prezenta unor personaje specifica basmului,pozitive si negative,prin modul de
constructie a discursului narativ si prin utilizarea procedeelor ale oralitatii si a elementelor de
umor,opera literara Povestea lui Harap-Alb,scrise de Ion Creanga,se demonstreaza a fi un
basm cult.

II.

Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga


Definitie: Basmul (termenul vine din slava veche si inseamna nascocire,scorneala)
desemneaza o specie a epicii populare si culte, in proza, mai rar in versuri, in care personaje
imaginare (regi, zane) traverseaza intamplari fantastice, intr-un spatiu si un timp nedefinit, si in
care fortele Binelui triumfa intotdeauna asupra Raului, intr-o confruntare care constituie si tema
operei lupta dintre bine si rau.
Basmul cult, desi respecta multe dintre trasaturile basmului popular, poarta amprenta
autorului sau unic, diferentiindu-se de basmul popular prin complexitatea tematica si de
constructie a subiectului si personajelor sau prin originalitatea limbajului literar.
Caracteristicile basmului popular: (Nu scrieti cu liniute, in eseul vostru, ceea ce este dat
schematic)

Basmul isi are punctul de plecare in realitate pe care o transforma in fantastic;

Spatiul si timpul sunt nedeterminate;

Intamplarile se desfasoara intr-o anumita ordine: o situatie initiala de echilibru (un crai are 3
feciori), aparitia unui eveniment care deregleaza echilibrul initial (Imparatul Verde are
nevoie de un mostenitor), actiunea re recuperare a echilibrului (plecarea lui Harap Alb catre
unchiul sau si incercarile pe care este nevoit sa le treaca) refacerea echilibrului si rasplatirea
eroului.

Exista motive si simboluri specifice: imparatul cu trei feciori, superioritatea mezinului,


interdictia, calatoria initiatica, motivul celor trei probe, dobandirea ajutoarelor, casatoria;
cifrele magice 3, 7, 9, apa vie si apa moarta, calul nazdravan, Sfanta Duminica etc.

Textul este marcat de formule specifice de inceput (Amu cica era odata intr-o tara un craiu,
care avea trei feciori), mediane (Si merg ei o zi, si merg doua si merg patruzeci si noua,
Si merg cale lunga sa le-ajunga, trecand peste noua mari si peste noua tari si peste noua ape
mari, Si merge el cat merge [] si intr-o tarzie vreme ajung la imparatie) si finale (Si a
tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi,
cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda).

Impartirea personajelor basmului in urmatoarele categorii esentiale: eroul (Harap-Alb)


raufacatorii (spanul), ajutoarele sunt personajele care il insotesc pe erou (calul nazdravan,
Sfanta Duminica) si donatorii sunt personajele care ii ofera eroului ceva care il va ajuta la un
moment dat sa depaseasca un impas (craiul, albinele, furnicile).

Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb


5

Aparitie: Cel mai complex dintre basmele lui Ion Creanga, a aparut la 1 august 1877 in
paginile revistei Convorbiri literare
Tema este reprezentata de lupta dintre bine si rau, dincolo de care se urmareste fluxul
maturizarii fiului de crai in cadrul unui veritabil Bildungsroman (roman al maturizarii, al
formarii unui personaj prin parcurgerea unui traseu de initiere, confruntarea cu o serie de situatii
menite sa-i formeze caracterul, reprezentand aici formarea personalitatii lui Harap-Alb.
Semnificatia titlului: Povestea lui Harap-Alb anunta inca de la inceput cititorul, prin
substantivul poveste, ca va asista la o serie de evenimente care au conturat existenta unui erou
numit semnificativ Harap-Alb.
Numele personajului este un oximoron (figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni
cu sens opus, dar nu pentru a releva trasaturile contradictorii, ci pentru a crea o imagine unitara,
deosebit de expresiva). El i-a fost dat protagonistului, numit generic fiu de crai de catre
antagonist si desemneaza tocmai conditia sa debusolanta de print, ajuns in postura umila de sclav
al Spanului dupa ce a incalcat sfatul tatalui sau de a nu avea incredere in omul ros si in cel span,
adica o interdictie impusa de intelepciunea poporului.
Semantismul celor doi termeni este vast. Albul sugereaza puritatea, naivitatea, dar si
originea nobila a tanarului, in timp ce harap (forma invechita a subst. arab) desemneaza culoarea
neagra si trimite, ca semnificatie, la robie, dar si maturizare.
Amestecul de alb si negru are valoarea simbolica a impletirii raului cu binele, a stapanirii
celor doua parti caracteristice sufletului uman in echilibru, astfel incat, tanarul print sa se
dovedeasca suficient de puternic pentru a conduce imparatia unchiului sau
Structura basmului (Relatia incipit final)
Incipitul, prin formula Amu cica era odata, intr-o tara , situeaza naratiunea in
atemporalitate, intr-un timp mitologic, fabulos, asemenea basmelor populare, distantandu-se
totusi de acestea prin prezenta dublei temoralitati. Adverbul de timp amu, marca a limbajului
regional al lui Creanga, noteaza existenta unui timp narativ (al naratorului) apropiat de cel al
cititoului pana la identificarea cu acesta, sugerand totodata plasarea in universul real. Trecerea
catre universul fictional este data de celalalt adverb temporal, odata, marca a distantarii de
timpul real, a trecerii intr-un timp fictional neprecizat, timpul aventurilor lui Harap-Alb.
Nu se dau relatii nici cu privire la locul in care se va desfasura actiunea povestii, spatiul
respectand tiparul basmelor populare si dovedindu-se generic, un oriunde mereu reiterabil.
Formula initiala introduce si personajele un craiu care avea trei feciori, Si craiul acela
mai avea si un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara mai departata. Si imparatul, fratele
craiului, se numea Verde Imparat, si Imparatul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Fraza
contine un prim simbol existent in toate basmele, cifra 3, care semnifica desavarsirea,
perfectiunea. Cifra simbolica intra in componenta unor motive specific populare precum motivul
imparatului cu trei feciori.
6

In cadrul incipitului apare si elementul prejudiciator absenta unui urmas care sa ocupe
tronul dupa moartea Imparatului Verede, de fapt, intriga care va declansa intreaga actiune a
basmului, si ea motiv specific basmelor populare.
Odata semnalata absenta care perturba echilibrul initial, ea trebuie remediata de catre
erou. Dupa esecul fiilor mai mari, mezinul craiului isi incearca norocul si, sfatuit de Sfanta
Duminica, ii cere tatalui sau calul, hainele si hainele de pe vremea cand era mire, si dupa ce trece
proba curajului, la care este si el supus, porneste in calatoria de initiere nu inainte de a se
semnala o interdictie din partea tatalui: sa nu se imprieteneasca cu omul rosu si mai cu seama de
cel span. Pentru ca nu reuseste sa treaca de un hatis intunecos si se rataceste, fiul craiului incalca
interdictia si apeleaza la ajutoul Spanului. Pedeapsa este pe masura: pacalit de Span, intra intr-o
fantana de unde nu mai poate iesi, pana ce nu jura credinta noului stapan. Fiului craiului isi
pierde identitatea, devine Harap-Alb, sluga a Spanului, iar Spanul este acum fiu de crai. La
curtea lui Verde Imparat, Harap-Alb trece trei probe ajutat de Sfanta Duminica, de calul sau
nazdravan, de cinci fiinte fantastice, de regina albinelor si de cea a furnicilor. El aduce salata din
gradina ursului, blana batuta cu pietre scumpe a cerbului si pe fata Imparatului Ros. Depasirea
probelor il face invingator, caci fata imparatului il demascheaza pe Span iar calul il ucide, HarapAlb devenind in final imparat.
Finalul basmului inseamna in primul rand remedierea situatiei problematice din incipit,
prin pedepsirea si omorarea Spanului, dar si prin recompensarea personajului pozitiv, in acord cu
mentalitatea omului din popor, conform careia binele triumfa intotdeauna. Prin urmare, si in
basmul cult, binele iese invingator din lupta cu raul. Dar finalul unui basm cult inseamna si
sfarsitul procesului initiatic al potagonistului, care va deveni imparat, casatorindu-se cu fata lui
Rosu Imparat (motiv specific basmului popular).
Formula narativa finala anunta un ospat de dimensiuni simbolice, la care a luat parte si
povestitorul. Rolul acesteia este acela de a readuce cititorul in situatia initiala, in lumea reala.
Pe de alta parte, finalul identifica pozitia naratorului, nu doar fata de cele narate, ci si fata
de lumea reala in care traieste si a carei inechitate o surprinde intr-o fraza memorabila: Si a tinut
veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are
bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda.
Asadar, incipitul si finalul unui basm cult sunt elemente de structura cu semnificatii bine
determinate, sunt poarta magica prin care cititorul intra intr-un univers miraculos, al tuturor
posibilitatilor, cu personaje care stranesc rasul fara a inspaimanta prin infatisarile lor, si acesta
revine in realitatea cotidiana intelegand, probabil, ca totul este de fapt o transfigurare in moduri
fabuloase a realitatii.
Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi si motive populare. Creanga se
dovedeste original prin amplificarea subiectului, marirea numarului de probe si prin implicarea
grupajelor de motive in fluxul momentelor actiunii.
Dupa formula de inceput, prima secventa are la baza motivul alegerii eroului destinat
peripetiilor pe baza unei probe: din cei trei frati doar cel mai mic reuseste sa treaca podul,
7

infruntand ursul urias, datorita calului, hainelor si armelor care fusesera ale tatalui ca mire.
Mezinul le ceruse ca urmare a sfatului Sfintei Vineri pe care il castigase prin mila si bunatate.
Inainte sa inceapa calatoria in vederea formarii sale, este enuntata interdictia din partea
tatului, sub forma de povata.
Trecand podul, hotar simbolic intre taramul cunoscut al grijii si povetelor parintesti, fiul
craiului intra intr-un univers strain lui, in care are loc ratacirea simbolica.
Padurea apare in numeroase basme ca spatiu labirintic, ca proba capitala in drumul eroului,
aici se adapostesc fortele raului a caror intalnire nu poate fi evitata, asa cum este anticipata de
sfatul craiului.
Fortele negative nu sunt, in acest basm, cele tipice povestii populare. Ele apartin registrului
uman, semn ca marile si adevaratele pericole sunt ticalosia, minciuna, viclenia. Spanul, marcat
prin chiar aspectul fizic, poarta masca umilintei si a bunavointei, care il induc in eroare pe eroul
novice, neinvatat inca sa distinga esenta de aparenta.
Caderea in capcana Spanului nu apare ca o pedeapsa a neascultarii sfatului parintesc, caci
mezinul incearca sa evite sa-l ia calauza, ea pare a fi chiar voia soartei, echivaland cu momentul
intrarii eroului intr-o aventura esentiala pentru formarea sa. Nici calul nu-si ajuta stapanul, iar
fiul craiului se lasa in voia soartei, mai exact in stirea lui Dumnezeu.
Coborarea in fantana echivaleaza cu o moarte simbolica a fiului de crai care trebuie sa-si
recastige prin calitatile sale conditia initiala. El re-naste in postura de sluga, intrand astfel intro lunga proba a umilintei necesara in procesul formarii unui conducator autentic. Noua conditie
inferioara este sugerata si prin onomastica oximoronica, fiul de crai primind numele Harap-Alb.
Urmeaza apoi cele trei incercari menite sa-l duca la pieire, ordonate de Spanul care i-a luat
locul ca nepot si urmas la tronul unchiului: aducerea salatilor din gradina ursului, aducerea
capului cerbului fabulos impodobit cu pietre pretioase, aducerea fetei Imparatului Rosu, vestita
farmazoana, ca mireasa pentru Span.
Aceasta a treia incercare presupune insa calcarea celei de-a doua interdictii, de a nu avea
de-a face cu omul ros si ca atare, prilejuieste un alt drum cu multe peripetii si probe de incercare.
Numarul probelor la care este supus Harap-Alb la mereu maniosul Imparat Rosu este mult
mai mare, dar imbinate ingenios si umoristic.
In calitate de oaspeti, Harap-Alb si tovarasii sai trebuie sa faca fata intai modului in care
gazda lor aplica legile ospetiei, oferindu-le adapost supraincalzit, hrana si bautura in cantitati
gigantice. Mai apoi trebuie sa-si dovedeasca vrednicia alegand macul din nisip, spiritul de
observatie, distingand-o pe fata imparatului de sosia ei, incercari trecute cu bine datorita
furnicilor si albinelor, iar in cele din urma sa o pazeasca pe fata imparatului care, fiind mare
farmazoana (vrajitoare), se transforma intr-o pasare si se ascunde in dosul lunii.

Ordinea binelui este restabilita prin pedepsirea spanului de catre calul nazdravan si invierea
eroului cu ajutorul apei moarte si apei vii, de fata imparatului.
Personajele:
Harap-Alb, personajul eponim al basmului, nu este un Fat-Frumos din basmele populare,
capabil si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un
flacau din Humulesti. El nu este un erou in adevaratul sens al cuvantului, ci, mai degraba, un
antierou, complet lipsit de insusiri fantastice, construit realist dupa tiparul unui baiat
neexperimentat, antrenat intr-o suita de evenimente din care invata ce este, cu adevarat, viata.
Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui
pentru a deveni conducator, basmul transformandu-se astfel intr-un veritabil bildungsroman.
Inca de la inceput ne este adusa in atentie personalitatea diferita a feciorului cel mic al
craiului, cel caruia nu i se acorda niciun fel de credit atunci cand se ofera sa incerce si el sa plece
catre imparatia unchiului sau. Dupa ce este ironizat de propriul tata si indura observatiile
sarcastice ale fratilor sai, mezinul plange rusinat si in suflet i se naste dorinta izbandirii, triplu
motivata: sa se cunoasca pe sine (adevaratatele sale posibilitati), sa-si ia revansa asupra fratilor
mai mari si sa aline amaraciunea si rusinea tatalui. Ni se dezvaluie astfel o personalitatea
puternica, dominata de dorinta de ascensiune: Fiul craiului cel mai mic , facandu-se atunci ros
cum ii gotca, iese afara in gradina si incepe a plange in inima sa, lovit fiind in adancul sufletului
de apasatoarele cuvinte ale parintelui sau .
Vitejia de care da dovada este dublata de omenie. Harnic, omenos, indatoritor, nu ezita sa o
milostiveasca pe Sfanta Duminica imbracata in cersetoare: Fii incredintat ca nu eu, ci puterea
milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb, zise Sfanta Duminica. El demonstreaza
astfel generozitate, calitate rasplatita prin dezvaluirea destinului exceptional care il asteapta:
putin mai este si ai sa ajungi imparat, cum n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de
slavit si de puternic Cele trei superlative sugereaza implinirea in plan uman prin dobandirea
dragostei, renumelui si puterii.
O a doua recompensa o constituie sfaturile cu privire la alegerea uneltelor si instrumentelor
magice, preluarea acestora de la tatal sau, ceea ce va asigura si un transfer de destin eroic.
Curatarea hainelor si armelor si acceptarea calului au darul de a adauga la calitatile detinute deja,
rabdarea, staruinta si capacitatea de a distinge aparenta de esenta.
Caracterul sau nu este insa pe delin format inca, ceea ce va determina inrobirea sa de catre
Span.
Drumul catre imparatia unchiului se face printr-un labirint in care singuratatea este o
necesitate. Nevoia de comunicare, specific umana, il face sa se abata de la scopul sau, sa incalce
sfatul tatalui si sa accepte tovarasia Spanului. Spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in
fantana: Fiul craiului , boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in
fantana, fara sa-l trasneasca prin minte ce i se poate intampla. Naiv, lipsit de experienta si
excesiv de credul, fiul craiului coboara si va fi constrans prin juramant sa isi schimbe statutul
din nepot al Imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: De-acum inainte sa stii ca te
9

cheama Harap-Alb, aista ti-i numele si altul nu. Numele lui are sensul de rob de origine
nobila, deoarece harap inseamna negru, rob, iar alb sugereaza puritatea. (vezi si explicatia
titlului pentru completari)
Faptele eroului raman si ele in limita umanului, iar probele care depasesc sfera realului sunt
trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale, pentru ca, pe tot
parcursul basmului eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: Sfanta Duminica, calul nazdravan,
craiasa albinelor si a furnicilor, cele cinci fapturi fantastice Flamanzila, Setila, Gerila, Ochila si
Pasari-Lati-Lungila.
Probele la care il supune Spanul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu
faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor. In
trecerea acestor probe, Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta. De asemenea,
sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il face sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand
le intalneste in drumul sau. De aceea, Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni adevarati,
loiali, care sa-l ajute in orice imprejurare dificila a vietii. Pe tot parcursul initierii sale, Harap-Alb
nu ramane niciodata singur si invata ca individul nu poate invinge de unul singur si ca sprinjinul
poate veni si de la fiintele cele mai neinsemnate sau de la care ne-am astepta mai putin.
Eroul se individualizeaza numai dupa intalnirea cu Spanul, confruntarea cu acesta
formandu-l ca om. Aparitia Spanului se impune ca o necesitate pentru desavarsirea eroului,
necesitate relevata si de Sfanta Duminica Cand vei ajunge si tu odata mare si tare [] vei crede
celor asupriti si nacajiti, pentru ca stii acum ce e nacazul.
Povestea lui Harap-Alb devine, asadar, o creatie moralizatoare, in care, prin traseul urmat
de fiul craiului naratorul afirma nu doar adevarul general valabil ca binele invinge raul, ci si
credinta populara ca adevarul iese intotdeauna la iveala, iar omul inzestrat cu cele mai alese
calitati si le poate arata in orice ipostaza ar fi pus.
Spanul este un personaj negativ, antagonist, usor de biruit, asa cum marturiseste calul:
Nu te teme, stiu eu nazdravanii de ale spanului; si sa fi vrut, de mult i-as fi facut pe obraz, dar
lasa-l sa-si mai joace calul, dar personajele adjuvante nu intervin in indepartarea spanului pentru
ca fara el maturizarea fiului de crai nu ar fi fost posibila.
Spanul este inzestrat cu vicelnie. La inceput este umil, binevoitor, dornic sa dea sfaturi si sa
ajute. In cele trei infatasari ale sale, il averizeaza pe erou ca strabate pustietati primejdioase pe
care nu le poate birui singur. Fara a fi capabil sa distinga aparenta de esenta, fiul craiului il crede
cand, mincinos afirma ca sunt in tara oamenilor spani: daca ti-i vorba de asa, n-ai sa gasesti
sluga cum cauta dumneata, ca pe-aici sunt numai oameni spani. si ca, desi nu are o infaaisare
placuta, isi slujeste stapanul cu dreptate.
Personaj cu o mare putere de disimulare, isi dezvaluie adevaratele trasaturi de caracter
cand, inchizandu-l pe fiul craiului in fantana, il obliga sa schimbe locurile, facandu-l robul sau.
Vorbele umile si inselatoare care il ademenesc pe fiul craiului in capcana: Doamne, stapane, nu
stii cum ma simtesc de usor Ia vara-te si dumneata oleaca, sa vezi cum ai sa te racoresti devin
aspre si neiertatoare dupa ce il prinde: Acum sa-mi spui tu cine esti, de unde vii, si incotro te
10

duci, ca de nu, acolo iti putrezesc ciolanele, Nu cumva sa blestesti din gura catra cineva despre
ceea ce a urmat intre noi, ca te-am sters de pe fata pamantului
Supunerea feciorul la tot felul de probe menite sa-l ucida ii probeaza curajul si il ajuta sa
constientizeze trasaturi de caracter pe care nu le cunostea inca.
Deznodamantul basmului este si el semnificativ, spanul indeplinindu-si sarcina de personaj
instrument in desavarsirea psihologica a fiului de imparat prin uciderea lui Harap Alb astfel
incat sa poata reinvia persoana matura, sigura pe sine si libera care era fiul craiului trecut, acum,
prin viata.
Moartea spanului reprezinta pedeapsa data falsului erou, infrangerea definitiva a raului si
izbanda binelui, dar anunta totodata incheierea procesului de maturizare al eroului.
Celelalte personaje din Povestea lui Harap Alb se inscriu in sfera supranaturalul dar si in
categoriile tipice ale basmului popular. Calul, Sfanta Duminica, albinele, furnicile, cele cinci
fiinte nazdravane, sunt personaje adjuvante si donatori, meniti sa contureze fabulosul specific
basmului.
Calul nazdravan, fara de moarte, are puterea de a se metamorfoza in fata tavii de jaratec, de
a vorbi cu stapanul sau si de a-l transporta cu viteza gandului si a vantului acolo unde are nevoie.
El este cel caruia, reprezentant al traditiei, ii va reveni sarcina de a infrange raul in finalul
basmului.
Sfanta Duminica, personaj adjuvant si donator, asemenea albinelor si furnicilor, stie toate
tainele reusitei eroului, cunoaste viitorul si dispare prin imaterializare atunci cand si-a implinit
rostul.
Cele cinci ajutoare ale eroului se distanteaza de fabulosul traditional fiind construiti
caricatural, cu umor, dar si cu ironie, unrmand explicit modelul estetic grotesc al lui Fr. Rabelais
din Gargantua si Pantagruel. Figura de stil prin care sunt construite toate detaliile acestor
personaje este hiperbola, exagerarea trasaturilor fizice si a puterilor personajelor.
Gerila este o dihanie de om cu o infatisare de spariet, avand niste urechi clapauge si
buzoaie groase si dabalazate, care, cand sufla promoroaca printre ele, se rasfrangeau in sus
peste scafarlia capului si in jos de-i acoperea pantecele. In el se contureaza una dintre fortele
naturii pe care Harap Alb va trebui sa o invinga. Portretul personajului este doar o manifestare
hiperbolizata a gerului, cu el intrand in relatie intreaga natura: vantul gemea ca nebun, copacii
din padure se vaicareau, pietrele tipau.
Si celelalte patru personaje sunt asezate sub semnul monstuosului fizic: Ochila este o
schimonositura de om cu un singur ochi mare cat o sita, Flamanzila si Setila devoreza in jurul
lor tot ceea ce poate fi mancat si baut, Pasari-Lati-Lungila isi poate modifica dimensiunile intratat incat poate cuprinde in brate pamantul si poate atinge luna si soarele.

11

Ajutoarele lui Harap Alb ii iau, in unele cazuri, cu totul locul in actiune eroului, el
ramanand un simplu martor al aventurilor acestora, al probelor pe care Imparatul Ros le impune.
De fapt, toate sunt meninte sa-l invete pe eroul nostru cum sa stapaneasca fortele naturii si
propriile slabiciuni: vremea, procesele metabolice, dimensiunile spatiului.
Arta naratiunii lui Ion Creanga:
Basmul cult Povestea lui Harap-Alb are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care
autorul pastreaza motivele (calatoria, incercarea puterii, petitul, probele), personajele fabuloase,
ajutoarele venite in sprijinul binelui, formulele tipice, dar poarta amprenta autorului prin
umanizarea fantasticului, care este bine localizat prin comportamentul, gestica, psihologia si
limbajul personajelor. Personajele lui Creanga se comporta, gandesc si vorbesc ca oamenii
simplii din Humulestiul natal, astfel ca lumea fabuloasa a basmului traditional primeste atribute
caracteristice lumii satului moldovean.
Creanga a creat o lume taraneasca, humulesteana punandu-l pe fiul craiului sa planga
atunci cand il cearta tatal sau, sa loveasca puternic cu fraiele in cap calul sarman care indrazneste
sa vina la jaratic, este pacalit de Span, e fricos, se bate cu palma peste gura si se jaleste de belele
in care il vara Spanu. De asemenea, cei cinci insotitori fantastici ai sai se cearta si se olicaiesc
dupa tiparul catihetilor de la Falticeni, iar Imparatul Ros cauta, boscorodind, prin pat, sa vada ce
l-a ciupit, cand furnicile ii invadeaza asternutul.
Umorul, jovialitatea, particularizeaza stilul si talentul prozatorului, definind arta
naratiunii la Creanga. Umorul este dat de permanenta buna dispozitie a autorului, de placerea
lui de a povesti pentru a starni veselia ascultatorilor. Absenta satirei deosebeste, in principal,
umorul lui Creanga de comicul lui Caragiale, povestitorul avand o atitudine de intelegere fata de
pacatele omenesti, ba chiar facand haz de necaz. Nota comica reiese din: exprimarea poznasa,
vesela, mucalita, ironica: Doar unu-i imparatul Ros, vestit prin meleagurile aceste pentru
bunatatea lui nepomenita si milostivirea lui cea neauzita., Tare-mi esti drag!Te-as vari in san,
dar nu incapi de urechi, Gerila se intindea de caldura de-i treceau genunchele de gura sau
sa traiasa trei zile cu cea de-alaltaieri, caracterizari pitoresti: fata de imparat este o zgatie de
fata, insotite de nume, porecle si apelative caricaturale Setila (numele celor cinci fiinte
fantastice), Chiorala, Buzila, Tapul cel Ros (este numit Imparatului Ros), utilizarea
diminutivelor cu valoare augumentativa buzisoare (Buzele de se rasfrang peste cap si
pantece ale lui Gerila), bauturica (cantitatea gigantica de bautura pe care trebuie sa o bea la
curtea Imparatului Ros), situatiile si intamplarile in care sunt puse personajele;
Vorbele de duh contribuie si ele la accentuarea notei comice: Vorba ceea: da-i cu cinstea,
sa piara rusinea, Creanga dand dovada prin utilizarea lor de eruditie paremiologica este un
erudit care stie tot ceea ce poporul numeste stiinta vietii. El apeleaza la proverbe si zicatori,
vorbe de duh si fraze rimate si ritmate pentru a da rapiditate povestirii, pentru a produce hazul,
dar si pentru a-si moraliza cititorul.
Arta naratiunii se contureaza cu totul aparte in proza lui Creanga si prin limbajul popular
regional si prin oralitatea stilului. El are un vocabular specific construit din cuvinte populare cu
aspect fonetic moldovenesc, uneori afectiv datorita prezentei interjectiilor, exclamatiilor si
12

dativului etic, saracacios in figuri de stil, cel mai adesea intalnind comparatia generalizata,
devenita expresie consacrata de vorbirea curenta.
Stilul lui Ion Creanga se remarca insa, mai ales prin oralitate - impresia de spunere a
intamplarilor nu pentru cititori, ci in fata unui public care asculta.
Modalitati de realizare a oralitatii stilului sunt: adresare directa a naratorului catre
cititor prin intrebari si exclamatii narative: Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea
si va rog sa ascultati, expresii narative tipice: vorba ceea, de voie,de nevoie, vorba unei
babe, vorba cantecului; interjectii si onomatopee: Ei, apoi? Lasa-te in seama lor daca vrei
sa ramai fara cap; si cand sa puna mana pe dansa, zbrr!pe varful unui munte , cuvinte si
expresii populare, regionalisme: hatarul, farmazoana, arzuliu (fierbinte); diminutive:
trebusoara, fetisoara, pasarica; proverbe si zicatori: Capul de-ar fi sanatos, ca belele curg
garla, omul sfinteste locul etc.; versuri populare sau fraze ritmate: La placinte, /Inainte/ Si
la razboi, /Inapoi; folosirea dativului etic: Si odata mi ti-l insfaca ei, unul de o mana si altul
de cealalta .
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult prin reflectarea viziunii despre viata si lume a
scriitorului, prin umanizarea fantasticului si individualizarea personajelor, prin umorul si
specificul limbajului. El cutiva idealul de dreptate, de adevar si bine valori esentiale in lumea
traditionala a satului romanesc.

13