Sunteți pe pagina 1din 21

GRADINITA PP NR.

36, TIMISOARA

PROIECT TEMATIC

TEMA ANUALA DE STUDIU: Cum este, a fost si va fi aici, pe Pamant?


GRUPA MIJLOCIE,, A,,
EDUCATOARE:

,,

Subteme:

Subtemele proiectului:
,,Primii fulgi de nea,peste casa mea,, 6-10.01.2014
,,Fulgusor vrea sa stie cum a fost odata,, 13-17.01.2014
,,Fulgusor,pestisor si Chilly Willy,, 20-25.01.2014
,,Fulgusor si prietenul din viitor,, 27-31.01.2014

Grupa: Mijlocie A
Tema: Cum este/a fost i va fi aici pe pmnt?
Titlul proiectului: AVENTURILE LUI FULGUSOR
Perioada desfurrii proiectului: 4 sptmni
ARGUMENT
Dup cum tim toi copiii sunt fascinai de lumea animalelor, fie ele domestice, slbatice sau de pe alte continente.
De aceea, copiii, au tot timpul de povestit cte ceva despre animalele cu care se ntlnesc n ograda bunicilor, la circ sau la Zoo. Vznd
fericirea cu care povestesc lucruri noi, minunate, din lumea animalelor am hotart mpreun cu copiii derularea unui proiect tematic
avnd ca tem lumea necuvnttoarelor i pe care l-am intitulat Aventurile lui Fulgusor

Obiective de referin vizate:


D:
S cunoasc unele elemente componente ale lumii nconjurtoare ( aerul, apa, solul, vegetaia, fauna, fiina uman ca parte integrant a
mediului), precum i interdependena dintre ele.
S recunoasc i s descrie verbal i/sau grafic anumite schimbri i transformri din mediul apropiat.
S efectueze operaii cu grupele de obiecte constituite n funcie de diferite criterii date ori gsite de el nsui: triere, grupare/regrupare,
comparare, clasificare, ordonare, apreciere a cantitii prin punere n coresponden.
S numere de la 1 la 3 recunoscnd grupele cu 1-3 obiecte i cifrele corespunztoare.
S identifice poziia unui obiect ntr-un ir utiliznd numeralul ordinal.
DLC:

S participe la activitile de grup, inclusiv la activitile de joc, att n calitate de vorbitor, ct i n calitate de auditor.
S-i mbogeasc vocabularul activ i pasiv pe baza experienei, activitii personale i/sau a relaiilor cu ceilali i simultan s utilizeze un
limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
S disting sunetele ce compun cuvintele i s le pronune corect.
DEC:
S acompanieze ritmic cntecele.
S intoneze cntece pentru copii.
S asocieze micrile sugerate de textul cntecului cu ritmul acestuia

S exprime prin micare starea sufleteasc creat de muzica audiat.


S redea teme plastice specifice desenului.
S obin efecte plastice, forme spontane i elaborate prin tehnici specifice picturii.
S exerseze deprinderile tehnice specifice modelajului n redarea unor teme plastice.
S compun n mod original i personal spaiul plastic.
DOS:

S aprecieze n situaii concrete unele comportamente i atitudini n raport cu norme prestabilite i cunoscute.
S triasc n relaiile cu cei din jur stri afective pozitive, s manifeste prietenie, toleran, armonie, concomitent cu nvarea
autocontrolului.
S efectueze operaii simple de lucru cu materiale din natur i sintetice
S fie capabil s realizeze lucrri practice inspirate din natur i viaa cotidian, valorificnd deprinderile de lucru nsuite.
DPM:

S-i formeze o inut corporal corect (n poziia stnd, eznd i n deplasare).


S execute corect aciunile motrice nvate, n condiii variate.
ALA

Sa-si adapteze comportamentul la cerintele grupului de joaca;


Sa traiasca cu cei din jur stari afective pozitive, concomitent cu nvatarea autocontrolului;

METODE
Brainstorming-ul
nvarea prin descoperire
nvarea prin cooperare
Cubul
Explozia stelar
Conversaia;
Explicaia;
Exerciiul;
Expunerea;
Observaia.

Aplicatia
Centre de interes i materiale puse la dispoziia copiilor
Biblioteca
Manipulative
Art
- Enciclopedii cu
- joc de mas:
- plastilina pentru
dinozauri, animale
Labirint in lumea
modelaj;
salbatice, acvatice;
marii, Aranjam
- planete;
- Coli,lipici,
animalul pe sloiul
- mti cu dinozauri,
foarfeci,imagini cu
potrivit,
animale din savana,
dinozauri, animale,
Recunoaste umbra; animale subacvatice;
pesti;
- siluete de dinozauri - foarfeci, lipici;
- creioane;
i palmieri pentru
- autocolant;
- mulaje dinozauri, numrat,animale din - culori, carioci;
animale salbatice si
savana, pesti ;
- acuarele, pensule;
acvatice;
- cifre;
- nisip colorat;
- CD: n lumea
- puzzle;
- coli, carton;
dinozaurilor,
- figuri geometrice;
Misterele
- fie de lucru,
adancurilor
creioane, culori;
- DVD, televizor;
- tablou cu peisaj
- fie de lucru;
jurassic, mari,
- jetoane;
savana;
tiin
Nisip i ap
- plan: Vieuitoare - Vulcan
ale trecutului
- Pietre
- DVD Tinuturi de - Palmieri
gheata
- Mulaje-dinozauri,
- n lumea
animale din sava,
dinozaurilorpesti
enciclopedie;
- Enciclopedia
animalelor
- fie labirint;
- enciclopedie puzzle;

Joc cu rol
- mti cu dinozauri;
- siluete de dinozauri,
animale din savana,
subacvatice;
- nisip colorat;
- lipici;
- diverse obiecte de
mbrcminte ;

Construcii
- cuburi din lemn de
diferite mrimi;
- vitocom;
- dinozauri mulaje;
- palmieri;

Ce tiu copiii ?
- dinozaurii nu mai exist
- i cunoatem din cri
- erau mai mari dect oamenii
- erau puternici i fioroi
- la noi in tara nu traiesc animale ca lei, tigrii,
elefanti etc
-exista viata sub apa
-unii dinozauri (reptile) puteau s zboare/s
noate
-ursul alb i pinguinul triesc la poli;
Este tot timpul foarte frig;
Totul este acoperit de zpad sau ghea

CE DORESTE SA TRANSMITA
EDUCATOAREA?
Despre specii de animale.
Viaa n alte zone ale globului.
Care sunt omatopeele unor animale?
De ce nu sunt toate animalele la fel?
Ce putem face pentru a ajuta animalele?
Relaia copil-animal.
Alimentatia unor animale.
Care sunt pagubele si foloasele i ce face
fiecare?
De ce unele sunt ierbivore, altele carnivore,
omnivore?

Inventar de probleme
Ce doresc s afle?
- ce plante i vieuitoare existau n timpul
dinozaurilor?
- cu ce se hrneau dinozaurii?
- cum se nmuleau?
- cum triau?
- de ce au disprut dinozaurii?
- cum vaneaza leii?
- care este cel mai mare animal din savana
- sunt periculoase meduzele?
- ce este un recif de corali?
(se completeaz cu alte ntrebri puse de
copii pe parcursul desfurrii temei).

Misterioasa lume disparuta


Istoric
Aventurile lui

Din Sahara La Polul Sud


Fulgusor
Hrana

Hrana
Carnivori

Disparitie

Mediu de viata:
Minunile din adancuri
Mari si oceane:
Ierbivori
Inmultire

Pe fundul oceanului:

Delfinul

Balena

Inmultire:

CENTRUL TEMATIC:
Va fi amenajat cu materialele ce vor fi aduse de ctre prini n urma unui anun privind tema proiectului, urmnd ca pe parcursul
derulrii acestuia s fie adugate i alte materiale.
Reviste i cri tematice;
Atlas zoologic i enciclopedia copiilor;
Figurine i mulaje;
Materiale din natur (materiale reciclabile, crengue, etc.);
Deeuri (hrtie, textile, etc.);
Albume;
Poster imagini;

TEHNICI DE EVALUARE:
a) Secvenial:
probe orale: evidentierea aspectelor legate de tema, ghicitori, convorbire, interviul, observarea curenta, verificarea, turul galeriei,
jocul didactic, investigatia, problematizarea,
probe scrise: fise,
b) Final
Expozitie cu lucrarile realizate pe parcursul proiectului;
Dramatizare: MANUSA; CASUTA DIN OALA {invitati: parinti, bunici, scolari si toti participantii la proiect);
Carnavalul animalelor;
Portofoliu;
Concurs: IN LUMEA ANIMALELOR!
CD cu poze din activitatile desfasurate pe parcursul derularii proiectului
CUNOTINE:
Aspecte specifice mediului de viata;

Noiuni elementare privind animalele slbatice, domestice, si cele din mediul marin interdependena dintre acestea i om;
Curioziti din lumea plantelor si animalelor;
Factori care pun n pericol echilibrul ecologic;
mbogirea vocabularului activ cu cuvinte i expresii adecvate;
ABILITI:
Comunicarea liber i pe o tem dat n cadrul grupului;
Utilizarea unor unelte simple de lucru pentru desfurarea unor activiti practice;
Valorificarea cunotinelor dobndite n contexte diferite.

ATITUDINI:
Dezvoltarea unor comportamente si conduite adecvate fa de mediul ambiant;
nelegerea rolului i necesitii animalelor n viaa omului;
Formarea unei atitudini pozitive fa de om i mediu;
Descrierea proiectului:
Alegerea s-a datorat unei discuii ntre copii n cadrul ntlnirii de diminea din una din zile, ntlnire cu tema: Eti vesel/trist? . Un
bieel le-a spus colegilor c este foarte bucuros deoarece trebuie s primeasc prin pot un colet. A comandat un set cu animale din toate zonele
si mediile i este nerbdtor s-l vad. Ceilali copii i-au spus c unele animale nu traiesc la noi in tara, iar dinozaurii nu mai exist, c au
disprut demult. Mihai le-a rspuns copiilor c nu a comandat animale adevrate, ci de jucrie. De asemenea le-a mai spus copiilor c are un
acas un film despre dinozauri i c o s-l aduc la grdini pentru a-l vedea i ei. Copiii au fost foarte ncntai, i, n urma acestor discuii, s-a
considerat c acestea ar putea fi punctul de plecare al unui proiect tematic cu titlul :Lumea animalelor.
Pentru a stabili direciile de dezvoltare ale proiectului, copiii au spus ceea ce tiu despre dinozauri i despre animalele din zilele noastre si ceea ce
doresc s afle despre acetia. ntrebrile copiilor au fost grupate pe probleme, realizndu-se astfel harta proiectului.
In urma discuiilor libere i a experienei copiilor legate de acest subiect s-a trecut la stabilirea unor obiective care s-i ajute n aflarea a ct
mai multor adevruri legate de acest subiect.
Avnd in vedere obiectivele propuse,s-au planificat i organizat activiti,s-au pregtit diverse materiale didactice pentru centrele de activitate.
n fiecare zi s-au organizat coninuturile ntr-un scenariu care s permit realizarea obiectivelor n manier integrat.
In derularea acestui proiect au fost implicai i prinii copiilor din grup,care au contribuit cu materiale necesare amenajrii centrului tematic.
Informarea prinilor s-a realizat printr-o scrisoare afiat la gazet i prin intermediul vocabularelor in care s-au consemnat diferite aspecte
legate de subiectul proiectului. Implicarea copiilor i a prinilor n derularea acestui proiect a fost benefic pentru toi, deoarece prinii
participnd la amenajarea centrelor, au cunoscut mai bine activitatea din grdini i au dezvoltat o relaie mai strns cu educatoarea i ceilali
prini.

Dragi prini,
Pentru a afla ct mai multe lucruri
despre animalele din zilele noastre si cele care au disparut si despre mediul lor diferit de viata,
vom derula proiectul tematic Aventurile lui Fulgusor. De asemenea Fulgusor ne va insoti si intr-o calatorie de cunoastere a viitorului.
V invitm s fii aproape de noi i s ne ajutai cu materialele
pe carele avei la dispoziie. In acest scop va rugam sa discutati cu copiii dumneavoastra si sa vizionati emisiuni la diferite posturi referitoare la
tema anuntata.Orice materiale legate de tema imagini din reviste,poze,carti si alte informatii despre animalele salbatice de la noi din tara si din
alte zone ale planetei,le puteti aduce la gradinita,pentru observare si discutare.

Va multumim!
Educatoarele grupei mijlocii

Finalitatea proiectului:
expoziie cu lucrrile realizate;
Dansul Dinozaurilor;
fotografii, film;
Bibliografie:

Curriculum pentru nvmntul precolar, 2008;


Aplicaii ale noului curriculum pentru nvmntul precolar, Filofteia Grama, Mioara Pletea, Laurenia Culea, Angela
Sesovici, Angela Ciobotaru, Cristina Spnu, Georgeta Dinc, Georgeta Pletea, Elena Clin, Bucureti, Didactica Publishing House, 2009;
Suport pentru aplicarea noului curriculum pentru nvmntul precolar, Georgeta Toma, Marua Ristoiu, Irinela Nicolae,
Daniela Petre, Delta Cart Educaional, 2008;
Ghid pentru proiecte tematice, Grama Filofteia, Pletea Mioara, Spnu Cristina, Sesovici Angela, Laurenia Culea, Fotache
Rodica,
Angela Ciobotaru, Didactica Publishing House, 2008;
- www.lumeapiticilor.ro

SPTMNA 13-17.01.2014
TEMA: Cum este, a fost i va fi aici pe Pmnt?,
,,Fulgusor vrea sa stie cum a fost odata,,
SUBTEMA: Fulgusor vrea sa stie cum a fost odat
Ziua
Activitati de invatare
DIMINEATA
LUNI
ADP:
13.01.2014
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare


,,Fulguor prietenul copiilor,,
,,Eu ,tu, noi,,-deprinderea de a-si adapta comportamentul la
cerintele grupului

Tranzitii
,,Mergem ca dinozaurii,,

Ziua
LUNI
13.01.2014

ALA1
Biblioteca
tiinte
ALA2
ADE
D
Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:

MARTI
14.01.2014

,,Dinozaurii,,-vizionare documentar tiinific pentru copii


Teme si mijloace de realizare

Rutine

,,Eu ,tu, noi,,-deprinderea de a-si adapta comportamentul la


cerintele grupului

Tranzitii

,,Dino jucuul,,-joc distractiv

ALA1
Arte
tiinte
ALA2
ADE
D
Ziua

Citim imagini n encilopedia copiilor despre dinozauri


,,Ce este dinozaurul?,,-nvam despre dinozauri
,,Cursa dinozaurilor,,

,,Coloram frumos un dinozaur fioros,,


,,Ce este dinozaurul?,,-nvam despre dinozauri
,,tafeta dinozaurilor,,
,,Dinozaurii,,-vizionare documentar tiinific pentru copii

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare

Tranzitii

,,Unde s-a ascuns micul Dino?,,- joc de atenie

ALA1
Arte
Joc de masa

,,Dinozaurul meu colorat,,


,,Dinozauri,,-puzzle

,,Ce-i spunem lui Fulguor despre dinozauri?,,


,,Te rog!,,-deprinderea de a utiliza correct formulele de politee

Ziua
MARTI
14.01.2014

ALA2
ADE
D+DOS
(activitate integrat)
Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:

,,Dinozauri contra brontosauri,,-concurs sportiv


,,S facem un tablou cu dinozauri,,-lipire si exercitii cu material
individual (predarea i consolidarea numrului 1)
Teme si mijloace de realizare
,,Te rog!,,-deprinderea de a utiliza correct formulele de politee

Rutine
Tranzitii
ALA1
Constructii
Bibliotec
ALA2
ADE
D+DOS
(activitate integrat)

Ziua
Miercuri
15.01.2014

,, An-tan-tan, ti-chi-tan,,-numaratoare ritmic

,,Palmieri ,, cu material marunt


,,Spune mai departe!,,-formulare de propozitii
,,Tintete i nimerete,,-aruncare la int
,,S facem un tablou cu dinozauri,,-lipire si exercitii cu material
individual ( consolidarea numrului 1) finalizarea lucrarilor

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare

Tranzitii

,,Familia Flinstone,,- joc muzical

ALA1
Bibliotec
tiine
ALA2
ADE

,,Ou de dinozauri,,-exerciiu grafic


,,Micii paleontolog,,
,,Atenie la dinozaur,,-joc de micare

,,Tu ai fost la muzeu?,,


,,Scuze!,,-deprinderea de a utiliza corect formulele de politee

Ziua
Miercuri
15.01.2014

DEC
DEC

,,Cntecul dinozaurilor,,-audiie
,,Ou de dinozauri,,-modelaj

Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:

Teme si mijloace de realizare


,,Scuze!,,-deprinderea de a utiliza corect formulele de politee

Rutine
,,Dinozaurii se odihnesc,,-joc linititor
Tranzitii
ALA1
Constructii
Arte
ALA2
ADE
DEC
DEC

Ziua
Joi
16.01.2014

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

,,Palmieri ,, cu material marunt


,,Tablou cu dinozauri,,-desen
,,Srim ca dinozaurii,,-sritura cu elan
,,Cntecul dinozaurilor,,-audiie
,,Ou de dinozauri,,-modelaj

Teme si mijloace de realizare


,,De ce ne plac dinozaurii,,
,,La revedere!,,-deprinderea de a utiliza corect formulele de
politee

Tranzitii
,,Dinozaurii jucuii,,-joc distractiv
ALA1
Bibliotec
Construcii
ALA2

,,Vizionare DVD-,,Familia Flinstone,,


,,Casa Familiei Flinstone,,
,,Vntorii de dinozauri,,-joc de micare

ADE
DLC
Ziua
Joi
16.01.2014

Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:

,,La revedere!,,-deprinderea de a utiliza corect formulele de


politee

Tranzitii

,,Un dinozaur se legana,,-joc cu text si cant

ADE
DLC

Vineri
17.01.2014

,,Muzeul,,
,,Vulcanul,,-modelaj
,,Srim ca dinozaurii,,-sritura cu elan
,,Povestea lui Dino,,repovestirea educatoarei

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare

Tranzitii

,,Dinozaurii merg sa se adape,,-joc distractiv

ALA1
Joc de rol
Joc de masa
ALA2
ADE
DPM
Ziua

Teme si mijloace de realizare

Rutine

ALA1
Constructii
Arte
ALA2

Ziua

,,Povestea lui Dino,,povestirea educatoarei

Activitati de invatare

,,De ce au disparut dinozaurii,,


,,Sunt util!,,-deprinderea de a oferi sprijin la nevoie

,,O familie de dinozauri,,


,,Drumul dinozaurilor-labirint,,
,,Lupta de dinozauri,,-impingere
,,Salveaza dinozaurul,,tarare printr-un spatiu delimitat
Teme si mijloace de realizare

Vineri
17.01.2014

DUP-AMIAZA
ADP:
,,Sunt util!,,-deprinderea de a oferi sprijin la nevoie
Rutine
,,Ghici unde este Dino!,,-joc de atentie
Tranzitii
ALA1
Stiinta
Constructii
ALA2
ADE
DPM

,,Dino matematicianul,,
,,Casuta lui Dino,,
,,Vanatorul priceput,,-joc de miscare
,,Salveaza dinozaurul,,tarare printr-un spatiu delimitat

Saptamana:27-31.01.2014
Tema:Aventurile lui Fulgusor
Subtema:Fulgusor si prietenul din viitor
Ziua
Luni
27.01.2014

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare


,,Fulgusor il prezinta pe Robotel,,
,,Nu ma mai joc, asez la loc!,,-deprinderea de a face ordine la
timp

Tranzitii
,,Robotii ne saluta,,-joc mim
ALA1
Stiinta
Constructii
ALA2
ADE
DLC
Ziua

Activitati de invatare

,,Ce sunt robotii?,,


,,Un robot voi contrui, spatiul il voi cuceri,,
,,Cursa robotilor,,
,,Robotel povesteste,,-joc didactic(propozitii enuntiative)
Teme si mijloace de realizare

Luni
27.01.2014

DUP-AMIAZA
ADP:
Rutine

,,Nu ma mai joc, asez la loc!,,-deprinderea de a face ordine la


timp

Tranzitii

,,Robotul se asaza, robotul se ridica!,,-joc de atentie

ALA1
Arte
Biblioteca
ALA2
ADE
DLC

Ziua
Marti
28.01.2014

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

,,Robotul meu,,-lipire
,,Antenele robotului,,-exercitiu grafic
,,Stafeta stelara,,-joc de miscare
,,Robotel povesteste,,-joc didactic(propozitii enuntiative

Teme si mijloace de realizare


,,Intreaba-l pe Robotel!,,
,,Termin ce am inceput, lucrul sa fie bine facut,,-deprinderea de
a finalize o actiune

Tranzitii
,,Unu-doi, unu-doi, ce roboti mai suntem noi-recitativ ritmic

Ziua
Marti
28.01.2014

ALA1
Biblioteca
Joc de rol
ALA2
ADE
D
Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:
Rutine

,,In cosmos,, de Malina Cajal-memorizare


,,De-a rabotii,,
,,Cursa rachetelor,,
,, ,,Roboteii in misiune,,-lectura dupa imagini
Teme si mijloace de realizare
,,Nu ma mai joc, asez la loc!,,-deprinderea de a face ordine la
timp

Tranzitii
ALA1
Arte
Biblioteca
ALA2
ADE
D

Ziua
Miercuri
29.01.2014

Ziua
Miercuri
29.01.2014

,,Robotul se asaza, robotul se ridica!,,-joc de atentie

,,Robotul meu,,-lipire
,,Antenele robotului,,-exercitiu grafic
,,Stafeta stelara,,-joc de miscare
,,Roboteii in misiune,,-lectura dupa imagini

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare

Tranzitii

,,Robotii defileaza cate doi,,-mers in coloana cate doi

ALA1
Arte
Stiinte
ALA2
ADE
D+DPM
Activitate integrata
Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:

,,Radio,robot, racheta,,
,,Robotul nu greseste,,-deprinderea de a executa o actiune

,,Racheta,, desen
,,Ce ne-a nvat Fulgusor?-evaluare proiect
,,Robotii in misiune,,
,,Cte doi mergem ca robotii noi,,-joc didactic si mers in coloana
cate doi
Teme si mijloace de realizare
,,Robotul nu greseste,,-deprinderea de a executa o actiune

Rutine
,,F ca mine!-joc imitativ
Tranzitii

ALA1
Joc de masa
Stiinta
ALA2
ADE
D+DPM

Ziua
Joi
30.01.2014

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare

Tranzitii

,,Robotii jucui,,-joc distractiv

ALA1
Biblioteca
Constructii
ALA2
ADE
DOS
DEC
Ziua
Joi
30.01.2014

,,Arata drumul rachetei pana la Luna,,-labirint


,,Ce ne-a nvat Fulgusor?-evaluare proiect
,,Roboteii in misiune,,-joc distractiv
,,Cte doi, mergem ca robotii noi,,-joc didactic si mers in coloana
cate doi

Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:

,,Intmplare cu Fulgusor,,
,,tiu,pot, fac!,,-deprinderea de a executa o actiune

,,Roboel,,
,,Roboel,,
,,Asteroizii si rachetele,,-joc de miscare
,,Roboei cuceresc spatial,,-colaj,lucrare colectiv
,,Tubular bells,,-auditie muzicala
Teme si mijloace de realizare
,,tiu,pot, fac!,,-deprinderea de a executa o actiune

Rutine
Tranzitii
ALA1
Joc de rol

,,Roboteii executa comenzi,,

Joc de masa
ALA2
ADE
DOS
DEC
Ziua
Vineri
31.01.2014

,,Roboteii calatoresc in spatiu,,


,,Roboteii,,-cu piese geometrice
,,Robotul si asteroizii,,-joc distractiv
,,Roboei cuceresc spatial,,-colaj,lucrare colectiv
,,Tubular bells,,-auditie muzicala

Activitati de invatare
DIMINEATA
ADP:
ntlnirea de diminea
Rutine

Teme si mijloace de realizare

Tranzitii

,,Asculta comanda la mine!,,-joc distractiv

ALA1
Arte
Joc de masa
ALA2
ADE

,,OZN,,-modelaj
,,Thomas,,-puzzle
,,Hora robotilor,,-joc de miscare

,,Fulgusor povesteste despre ceea ce ne-a nvat,,


,,Cnd lucrez, nu deranjez!,,-deprinderea de a lucra n liniste

,,Pictam cu Fulgusor,,-tema la alegere


DEC
Ziua
Vineri
31.01.2014

Activitati de invatare
DUP-AMIAZA
ADP:

Teme si mijloace de realizare


,Cnd lucrez, nu deranjez!,,-deprinderea de a lucra n liniste

Rutine
,,Robotel cu clopotel,,-joc distractiv
Tranzitii
ALA1
Arte
Joc de masa
ALA2

,,Farfuria zburatoare,,-modelaj
,,Roboteii,,-cu piese geometrice

ADE
DOS
DEC

,,Robotii la start,,-intrecere
,,Pictam cu Fulgusor,,-tema la alegere, finalizarea lucrarilor.

S-ar putea să vă placă și