Sunteți pe pagina 1din 16

TEHNOLOGIA DE OBTINERE A DISTILATELOR DE VIN

INTRODUCERE
Strugurii reprezinta materia prima pentru prelucrarea in industria vinicola, fiind
folositi la obtinerea unor produse ca : must, vin, distilate, suc.
Stiinta care se ocupa cu studiul strugurelui ca materie prima pentru transformarea
lui intr-un produs oarecare se numeste uvologie (uvo= strugure si logos = vorbire ). Ea
intregeste studiul ampelografic al soiurilor precizand partile componente ale strugurelui,
raporturile cantitative si valorice ce exista intre acestea si compozitia lor chimica. Pe baza
studiului uvologic se ajunge la asocierea soiurilor in sortimente tehnologice, dand
posibilitatea oenologului sa stabileasca care sunt cele mai eficiente scheme tehnologice a
strugurilor in obtinerea unor categorii si tipuri de vin sau a altor produse pe baza de
struguri, must si vin. Totodata studiul uvologic permite sa se compare indicii cantitativi si
calitativi ai produsului finit, cu cei ai strugurilor din care a provenit, putandu-se astfel
exercita un control eficient asupra procedeului tehnologic folosit.
In scopul unei complete caracterizari a strugurilor ca materie prima pentru
prepararea unui produs vinicol, trebuie sa se porneasca de la cunoasterea caracteristicilor
uvologice si a insusirilor tehnologice a fiecarui soi, intrucat nu exista cel putin in etapa
actuala, un soi de struguri care sa poata fi utilizat la obtinerea oricarui produs vinicol.
Schema tehnologica utilizata, trebuie astfel aleasa, incat sa puna in evidenta, in
produsul finit, toate particularitatile soiului folosit ca materie prima la obtinerea produsului
respectiv.
Distilatele de vin sunt produse obtinute, dupa cum arata si numele, prin distilarea
vinurilor. In aceasta categorie, produsul de referinta il constituie coniacul, obtinut prima
data in Franta. Coniacul este un distilat invechit de vin, cu o tarie alcoolica de 38 50 vol
%, caracterizat printr-o culoare galben aurie chihlimbarie si cu aroma fina de vanilie si
alte nuante placute, care ii ridica in mod considerabil valoarea olfacto gustativa.
Denumirea de cognac o poarta numai produsul invechit obtinut prin distilarea
vinurilor din regiunea viticola cu acelasi nume. La noi in tara, distilatul invechit de vin este
cunoscut sub numele de vinars.
Calitatea distilatului invechit de vin, ca produs finit, depinde in mod esential de trei
factori : calitatea materiei prime, procedeul de distilare a vinului, modul de invechire a
distilatului.

1.VINUL MATERIE PRIMA PENTRU DISTILATE


Pentru obtinerea unor distilate invechite, de inalta calitate, se folosesc numai vinuri
albe, tinere si perfect sanatoase, fara defecte de natura fizico-chimice, biochimica sau de
miros.
Vinurile destinate distilarii trebuie sa prezinte un grad alcoolic sub 10 vol %( de
preferinta 8 9 vol % ) si sa aiba o aciditate volatila scazuta ( sub 0.4 g/l in H 2SO4) iar
cea fixa sa fie cat mai mare ( 6 7 g/l H 2SO4) sa nu fie bogate in taninuri, iar extractul
nereducator sa nu depaseasca 16 17 g/l; continutul de zahar rezidual sa fie sub 2 g/l; sa
contina proportii cat mai scazute in SO2; continutul de fier sa nu depaseasca 4 mg/l.
La obtinerea vinurilor cu insusirile si caracteristicile mentionate, concura o serie de
factori naturali si o tehnologie foarte riguroasa.
Sunt favorabile zonele viticole mai nordice, unde aciditatea din struguri nu este diminuata
prea mult prin combustionarea respiratorie. Rezultate excelente se obtin cand plantatiile
sunt situate pe soluri calcaroase.
Se folosesc numai soiurile albe si de mare productie; chiar daca in struguri se
acumuleaza proportii reduse de zaharuri, dar cu continuturi ridicate in aciditate. in celebra
podgorie franceza Cognac se folosesc in principal soiurile Folle Blanche, Saint Emillion si
Colombard, care dau vinuri cu grad alcoolic scazut, foarte acide si subtiri sub raportul
extractivitatii.
In tara noastra zonele viticole si soiurile potrivite in aceasta directie s-au dovedit a
fi :Odobesti si Panciu cu soiurile Plavaie si Galbena;zona Sibiului si podgoria Apoldcu
soiurile Feteasca regala, Iordovana;Dragasani cu soiurile Gordan, Braghina,
Basicata;Husi cu soiurile Plavaie, Zghihara.

1.1. Tehnologia de obtinere a vinurilor materie prima


Aceasta prezinta unele particularitati care o deosebesc in buna masura de celelalte.
Astfel, la vinificatie se folosesc numai struguri perfect sanatosi, intrucat se cere o
prelucrare lipsita aproape in totalitate de SO 2.
Prezenta in must si apoi in vin a SO 2, folosit in cazul recoltelor avariate, creeaza cel
putin doua situatii incompatibile cu realizarea unor distilate invechite de calitate
superioara:prima se refera la formarea de catre levuri in timpul fermentatiei, a unor
proportii mari de aldehida acetica ( in vederea blocarii SO 2), constituent care impune o
riguroasa separare a fruntii ; a doua se refera la trecerea unei parti din SO 2 in distilat
care franeaza procesele de invechire, datorita caracterului sau puternic reducator.
In timpul prelucrarii strugurilor se va evita sfaramarea inaintata a partilor solide si
presarea energica, pentru ca mustul sa nu se imbogateasca in constituenti azotati, uleiuri,
taninuri si alte substante ce pot deteriora calitatea produsului. Fermentatia se conduce in
asa fel incat sa se obtina vinuri perfect seci, recurgandu-se la levuri din specia
Saccharomyces oviformis. Pe masura epuizarii continutului de zaharuri, golul de
fermentatie se restrange treptat, pentru inlaturarea fenomenelor de oxidare si cele
microbiologice, provocate de levuri de contaminare sau bacterii.
Dupa fermentatie, vinurile se pastreaza in localuri corespunzatoare, in vase complet
pline si bine inchise, tinandu-se seama ca sunt produse slab alcoolice si neprotejate
suficient cu anhidrida sulfuroasa.
Grija deosebita decurge nu numai din necesitatea eliminarii oricarei infectii, dar si
pentru evitarea totala a fenomenelor de oxidare, stiindu-se ca distilatul este cu atat mai
bun cu cat vinul materie prima este mai proaspat si mai fructuos.

2.DISTILAREA VINULUI
Procesul de trecere a unui lichid in stare de vapori, prin fierberea acestuia intr-un
recipient, rezistent la temperaturi ridicate si condensarea vaporilor rezultati intr-un sistem
racitor sau refrigerent poarta numele de distilare.
Deci, printr-un raport insemnat de calorii, o parte din lichidul supus distilarii este
transformat in faza de vapori. Compozitia celor doua faze - lichida si de vapori nu este in
general identica. faza de vapori este in general mai bogata in elementul cel mai volatil,
decat faza lichida din care s-a format sub actiunea caldurii. De aceea prin condensarea
fazei de vapori, se obtine un lichid mult mai bogat in elemente volatile, decat produsul din
care se obtin vapori.
In situatia distilarii vinului, printre numerosii constituenti care imbogatesc faza de
vapori, in timpul incalzirii se afla si alcoolul etilic motiv pentru care in urma condensarii
acestei faze, distilatul va avea de 3 4 ori concentratia de alcool mai mare, dar si alte
substante usoare, unele cu un pronuntat grad de periculozitate sub raport igenico-sanitar.
Prin distilare se urmareste separarea si concentrarea principalilor constituenti
volatili ai vinului si in special a alcoolului etilic. In acelasi timp se cauta sa se separe si
acele substante care diminueaza calitatea distilatului ce urmeaza a fi supus invechirii.
Componentii din vin care pot produce deprecierea calitatii distilatelor, cand sunt in
proportii ridicate, se impart in functie de punctul de fierbere, in doua categorii: constituenti
cu punct de fierbere mai scazut fata de cel al alcoolului etilic si constituenti cu punct de
fierbere mai ridicat decat al alcoolului etilic.
Pe faze de distilare, temperaturile de fierbere ale diferitilor compusi volatili ai vinului
si caracteristicile lor olfactive sunt prezentate in tabelul A.
In prima faza, distila substantele ale caror puncte de fierbere sunt cuprinse intre 20.8 oC si
75oC. Ele sunt incorporate in fractiunea de distilat ce rezulta la inceput numita
frunte( tabelul nr.1).
Caracteristicile si modul de fractionare al distilatului brut.

Principalii constituenti din frunte sunt aldehidele (acetica, propionica, butirica ),


alcoolul metilic si unii esteri intre care se remarca acetatul de etil. In general aceste

substante prezinta concentratii sporite in portiunea de distilat ce curge in prima faza,


conferind fruntii un caracter foarte toxic.
De aceea aceasta fractiune nu trebuie sa ajunga in produsul destinat consumului.
Imprudentele comise de unele persoane care au consumat frunte de distilare s-au soldat,
de multe ori cu intoxicari grave datorita, in special alcoolului metilic, prezent in cantitati
destul de ridicate.
In faza a doua, distila substantele cu punct de fierbere cuprinse intre 73.3 oC si
121oC ( temperaturile de fierbere ale alcoolului etilic si butiratului de etil ). Alaturi de
alcoolul etilic, in aceasta faza mai trec : alcoolii superiori si acetali caracterizati prin
mirosuri placute ( in afara de alcoolul izobutilic ), apa, acidul acetic si unii esteri. fractiunea
de distilat in care se afla substantele ce distila in faza a doua poarta numele de mijloc.
In faza a treia de distilare se separa o fractiune numita coada .aceasta portiune
de distilat se caracterizeaza printr-un exces de constituenti cu puncte de fierbere mai mari
de 128oC. intre ei se afla unii acizi volatili, esteri, s.a. Unele din aceste substante pot sa
inrautateasca calitatile olfacto-gustative ale distilatelor. Coada contine asa numitul fuzel
sau ulei de fuzel si ea se separa, ca si fruntea atunci cand se urmareste obtinerea de
vinars cu caracteristici superioare.
2.1. Momentul efectuarii distilarii, in raport cu varsta vinului materie prima, prezinta o
importanta deosebita pentru intreaga evolutie ulterioara a produsului.
Rezultatele sunt
cu atat mai edificatoare cu cat vinurile materie prima sunt mai tinere in momentul
distilarii.
In acest sens operatiunea poate incepe cat mai repede dupa terminarea
fermentatiei alcoolice, drojdia poate chiar sa ramana la un loc cu vinul, cu care de fapt se
amesteca cu vinul inainte de distilare. Astfel creste continutul de aminoacizi rezultati prin
exorbtie si autoliza. Constituentii azotati, in timpul distilarii sufera transformari importante,
cu consecinte pozitive asupra produsului supus invechirii. Chiar
si
particolele
de
tulbureala si resturile in suspensie contribuie la realizarea unor distilate bogate in
substante placut mirositoare, implicate ulterior in amplificarea insusirilor de miros si gust.
2.2. Aparatele de distilare, dupa modul de functionare se impart in doua mari categorii si
anume : aparate cu functionare discontinua( alambic simplu si coloana de distilare
discontinua ) si aparate ( instalatii ) cu functionare continua( alimbicul cu alimentatie
continua de tip Armagnac si coloanele de distilare continua ).
Pentru obtinerea unor distilate invechite de inalta calitate( tip Cognac ) cazanele din
cupru s-au dovedit ideale, in toata perioada de peste 300 de ani, in care s-au fabricat
astfel de bauturi.Incercarile efectuate cu aparate construite din alte materiale ( otel inox,
sticla ), nu au dat rezultate comparabile cu cele obtinute prin folosirea alambicurilor din
cupru.
2.3. Distilarea dubla cu alambicuri ( tip Charente ). Cu aceste aparate, in capacitate de
250 450 litri se efectueaza, de obicei o dubla distilare, la foc direct. in privinta agentului
termic folosit, toate celelalte modalitati de incalzire dau rezultate inferioare fata de
distilarea efectuata in cazane de cupru, la foc direct.
La foc direct cuprul joaca rol de catalizator al multor reactii, mai cu seama la
contactul cu fundul cazanului, in urma carora rezulta constituenti, ce vor complexa in bine,
compozitia produsului finit. Distilarea se petrece in doua etape.
In prima etapa are loc o distilare simpla, cand se urmareste extragerea din vin a
intregului continut de alcool, iar in etapa a doua, distilarea fractionata, cand se separa
fruntile, mijlocul si cozile.
Pentru efectuarea primei distilari, in cazan se introduce vinul-materie prima in

proportie de 4/5 din capacitatea lui, incalzirea cu foc direct este energica, folosindu-se in
acest scop, lemn de esenta forestiera cu putere calorica mare ( salcam, stejar, carpen ),
pana la inceperea fierberii. Apoi se reduce intensitatea focului, pentru ca distilarea sa se
desfasoare in mod constant, continuu si cu un ritm moderat.
Dupa un anumit timp se constata o scadere a debitului. Pentru ca procesul sa se
desfasoare ca si mai inainte, trebuie o intensificare treptata a focului, dar fara exagerare,
pana la epuizarea totala a alcoolului din masa vinului supus incalzirii. in acest mod, se
obtine un distilat brut cu o tarie alcoolica de 22 25 30 vol %.
Alaturi de alcoolul etilic, in distilatul brut se gasesc toate celelalte substante volatile,
pe care le-a continut materia prima. Proportia de distilat brut reprezinta 20 30 % din
cantitatea de vin introdusa in cazan, variatiile fiind determinate atat de caracteristicile
materiei prime, cat si de gradul alcoolic al produsului rezultat in urma distilarii.
Dupa separarea alcoolului si a celorlalte amestecuri volatile, la prima distilare, in
cazan ramane asa-zisul borhot de vin sau vinars, care se dirijeaza catre sectia de produse
secundare, in vederea extragerii tartratilor si a altor substante.
Perioada necesara pentru epuizarea totala a alcoolului din materia prima variaza
intre 4 - 5 pana la 10 - 15 ore, in functie de capacitatea cazanului, continutul de alcool al
vinului si intensitatea focului. Pe toata aceasta perioada de timp, nu se produce numai o
simpla distilare, ci au loc si o serie de reactii chimice. Se formeaza unele aldehide si
cetone care in continuturi nu prea ridicate influenteaza pozitiv calitatea produsului. Au loc
si reactii de formare a unor esteri, care pot influenta favorabil insusirile distilatului. Se mai
semnaleaza cantitati mici de furfurol format din resturile de hexoze, dar mai ales pe seama
pentozanilor. Toti acesti constituenti aduc o contributie insemnata la imbogatirea
compozitiei distilatului si confera, prin invechire, nuante foarte placute sub raport
olfactiv.Sub influenta focului direct si actiunea catalizanta a cuprului, in cursul fierberii apar
si componentele reactiilor Millard si Streker ( Gay Bellile ).
Astfel, in cursul distilarii sub actiunea prelungita a temperaturii ridicate, zaharurile
reducatoare din vin reactioneaza cu aminoacizii, rezultand, printr-o suita de transformari,
compusii carbonilati reducatori, polimeri colorati si melanoidine insolubile. De asemenea,
au loc si unele transformari ale a- amino acizilor, soldate cu formarea de aldehide si
acetali, constituenti care intervin semnificativ in realizarea caracteristicilor organoleptice
ale distilatului invechit.
Prin autoliza levurilor, in perioada incalzirii prelungite a vinului in alimbicuri, se
formeaza o serie de esteri cu influenta net pozitiva asupra insusirilor olfacto gustative ale
produsului. Principalii esteri, formati in cursul distilarii la foc direct sunt : caproatul de etil,
caprilatul de etil, capratul de etil, lauratul de etil, miristatul de etil, pelargonatul de etil.
Acesta din urma imprima mirosul specific de coniac, caproatul si caprilatul realizeaza
miros de ananas, capratul realizeaza mirosul de fructe.
Numeroase transformari care au loc in cazanul de cupru si la foc direct, justifica in
mare masura, recomandarea ca vinul materie prima sa nu fie separat de sedimentul in
care se gasesc produsii de exorbtie si autoliza, precum si levurile.
La distilarea in cazane de cupru cu foc direct, o serie de constituenti ai vinului cu
influenta negativa ca acizii grasi superiori ) desi sunt antrenati de vapori, ei ajung in
distilat, intrucat intra in reactie cu metalul din care sunt constituite aparatele, rezultand
saruri de cupru sau sapunuri de cupru ( butirat de cupru, oleat de cupru ), care se depun
pe serpentinele refrigerentului, sub forma de pasta. Pe conductele si serpentinele de cupru
se fixeaza si SO2, ajuns in vinul materie prima dintr-un motiv sau altul.
In unele cazuri, la sfarsitul primei distilari se separa o fractiune cunoscuta sub
numele de ape aromate, iar pintr-o macerare a borhotului de vin cu distilat proaspat de
vinars, se obtin asa-zisele ape aromate grele.
Operatiunea de distilare se repeta in acelasi mod. Sarjele de distilat brut, de la doua
sau trei distilari, sunt asamblate, supunandu-se la a doua distilare, cand se realizeaza

separarea fruntilor, mijlocului si cozilor. Incalzirea trebuie sa fie energica la inceput,


dar nu cu aceeasi intensitate ca la prima distilare. pana la atingerea temperaturii de 60
65oC, din lichidul supus distilarii se separa o portiune cu aspect laptos, dupa care( cand
temperatura ajunge la 75 78 oC ) se aduna un distilat, in care se afla ( in exces ) acei
constituenti care caracterizeaza capul sau fruntea.
Aceasta fractiune prezinta un gust si miros nuantat dur, arzator si gretos. dupa ce sa realizat 1 2 % din masa lichidului supus distilarii, gustul si o mirosul incep sa se
imbunatateasca, ceea ce inseamna ca incepe distilarea fractiunii de mijloc ( inima ); in
acest moment fruntea se separa.
Inceperea distilarii fractiunii de mijloc este marcata si de scaderea gradului alcoolic
de la 75 80 vol % la 65 70 vol %. dupa un anumit timp, desi focul se mentine constant,
are loc o reducere a debitului de distilare, iar gradul alcoolic coboara la cca. 58 60 vol %.
Procesul continua pana cand distilatul are 50 vol % alcool, moment cand se separa si
aceasta fractiune ( mijlocul ), care reprezinta 28 30 % din cantitatea de distilat brut, fara
a fi intrerupta distilarea. Distilatul ce rezulta in continuare formeaza o prima portiune de
coada . Ea se colecteaza pana cand gradul alcoolic coboara la circa 20 vol %,
separandu-se ca si celelalte fractiuni. Distilatul obtinut in continuare, pana la gradul
alcoolic zero, constituie apele aromate.
Apele aromate obtinute la prima si a doua distilare, precum si apele aromate grele
se introduc separat in vase de lemn de stejar, incarcate cu talaj( tot de stejar ) si se supun
procesului de invechire, dupa care sunt folosite la ajustarea gradului alcoolic al distilatului
de vin invechit, obtinut din fractiunea de mijloc, fara a-i modifica insusirile olfacto
gustative.
Distilatele crude, obtinute prin a doua distilare ( cu aparate simple ) sunt de calitate
superioara, dand cele mai fine coniacuri sau distilate invechite. Ele se realizeaza insa cu
costuri destul de ridicate.

3.PASTRAREA SI INVECHIREA DISTILATELOR DE VIN


Pentru invechire, in vederea obtinerii produselor ce se comercializeaza sub numele
de coniac sau vinars, sunt destinate numai fractiunile de mijloc, obtinute cu alambicuri la
cea de a doua distilare, sau distilatele crude eliberate de frunti si cozi, realizate in
aparatele cu deflegmator si alte tipuri de instalatii.
Portinunea de distilat supusa invechirii nu trebuie sa fie lipsita, in totalitate, de compusii
care caracterizeaza fruntile si cozile. Mijlocul care de fapt se foloseste la obtinerea
coniacului trebuie sa contina mici proportii si din substantele care distila inaintea alcoolului,
precum si din cei care se gasesc in fuzel.
Perioada de invechire difera de calitatea distilatului ce urmeaza a fi obtinut. Astfel,
pentru distilatele de calitate inferioara, perioada de invechire este de 4 5 ani, pentru cele
mijlocii de 15 ani, iar pentru cele superioare, fine de 15 20 de ani.
In scopul obtinerii unor distilate de calitate exceptionala, perioada de invechire se
prelungeste pana la 30 40 ani, timp in care datorita multitudinii proceselor fizice si
chimice care au loc, produsele ajung la o compozitie foarte complexa.

3.1. Vasele de pastrare


Cele mai bune rezultate, in privinta pastrarii si invechirii distilatelor de vin, se obtin
prin folosirea vaselor construite din lemn de stejar cu o capacitate de 500 550 litri. in
vase mai mari de 550 litri, maturarea decurge mai greu si se prelungeste, iar in cele mai
mici de 500 litri, pe langa pierderile mari de produs, se inregistreaza si o intensificare a
proceselor de oxidare in masa distilatului, ceea ce atrage o maturare fortata.
Avantajele la folosirea butoaielor de 500 550 litri decurg din realizarea celui mai
favorabil raport suprafata de contact / volum de lichid. Din acest punct de vedere
Agabaliant G.G. considera ca cel mai favorabil raport este de 80 90 cm 2/litru.
In regiunea viticola Cognac ( Franta ), in primii doi ani distilatul de vin este pastrat in
butoaie de stejar noi ( nefolosite anterior ) dupa care invechirea are loc in vase folosite in
acelasi scop.

3.2. Localul de pastrare


De-a lungul timpului, s-a constatat ca localurile obisnuite pentru pastrarea vinurilor (
pivnitele ) fiind prea reci si cu umiditate relativ ridicata, determina pierderi mai mici de
distilat prin evaporare, dar invechirea se desfasoara greoi si se prelungeste mai mult. In
localurile supraterestre( prea calde ), procesele de maturare se desfasoara mai rapid, dar
si pierderile de produse sunt mai mari, iar calitatea nu atinge nivelul cerut de consumatorul
avizat.
Cele mai bune rezultate atat sub raport calitativ cat si economic, se obtin in localuri
semiangropate.

3.3. Procesele ce au loc in timpul invechirii distilatului


In general, distilatele crude din vin care se supun invechirii, in butoaie de lemn de
stejar, au un grad alcoolic de 60 72 vol %.
In timpul invechirii distilatului de vin se deruleaza o serie de fenomene fizice, fizicochimice si chimice la care participa componentele distilatului, substantele extrase din lemn
si oxigenul din aer. Astfel principalii indici ai distilatelor de vin se caracterizeaza prin
urmatoarele modificari :
- micsorarea volumului distilatului si a concentratiei alcoolice ca urmare a pierderilor prin
evaporare ( 2 4 % pe an )
- scaderea potentialului de oxidoreducere in primii 10 15 ani, datorita taninurilor extrase,
dupa care are loc o crestere lenta in urma oxidarii acestora;
- cresterea continutului de substante fenolice in prima faza, apoi scaderea acestuia ca
urmare a echilibrului, substantelor din lemn si acelor extrase, respectiv a oxidarii si
polimerizarii acestora;
- cresterea extractului sec si a aciditatii fixe in urma dizolvarii substantelor solubile din
lemn si a oxidarii aldehidelor;
- cresterea continutului de aldehide si acizi volatili in urma oxidarii alcoolilor;
- aparitia zaharurilor in urma hidrolizei hemicelulozei si a unor glucozizi din lemn;
- variatia nesemnificativa a esterilor si alcoolilor superiori.
Cele mai importante fenomene de natura fizica ce se manifesta sunt pierderile, atat
ca volum de distilat, cat si sub raportul gradului alcoolic. Astfel pierderile anuale de volum
constituie aproximativ 3 %, iar cele de alcool 1 1.5 vol %. Dupa 10 ani de pastrare si
invechire in vase de 500 litri, un distilat care initial avea 72 vol % alcool ajunge la o tarie de
numai 58 60 vol %. Reducerea volumului de lichid se datoreaza fenomenului lent de
evaporare, ce se desfasoara prin porii doagelor si pe la vana.
Volumul pierderilor se

datoreaza mai multor factori ca : natura si caracteristicile lemnului, grosimea doagelor,


capacitatea vaselor, proportia de umplere a vaselor, temperatura de pastrare, gradul de
aerisire, umiditatea relativa existenta in local. Pierderile prin evaporare sunt mai mari in
primii ani si descresc treptat, fenomenul prezentand un mare descendent.
Tot evaporarea determina si diminuarea concentratiei in alcool, dat fiind faptul ca
acesta este mai volatil decat apa. Exista insa si situatii cand pierderile de alcool sunt
extrem de mici sau se inregistreaza o sporire a gradului alcoolic. Se pare ca aceste cazuri
sunt determinate de un anumit nivel al starii higrometrice si de curentii de aer in spatiul de
pastrare.
Sub actiunea exercitata de mediul alcoolic, din lemn sunt dizolvati si extrasi
urmatorii componenti : taninul solubil si alti polifenoli, materii colorante, lignina solubila in
alcooli, saponide, hemiceluloza, urme de proteine si pectide, acizi aminati, saruri minerale.
Asupra constituentilor proveniti din distilare si a celor extrasi din lemn actioneaza, in
special procesele de oxidare, datorita contactului lor indelungat cu aerul ( in regiunea
Cognac se lasa chiar un gol in vase ). Procesele de oxidare sunt accelerate de unele
substante existente in distilat si din lemn ( saruri minerale ). Se pare, ca alaturi de
procesele de oxidare participa si unele sisteme enzimatice, extrase din lemnul doagelor.
Cercetatorii Marche. M. si Faure Annie ( citati de Gay Belle in1982 ) au pus in
evidenta, in distilatele invechite, mai multe metilcetone care imprima, intr-o mare masura,
caracterul de coniac. Aceste cetone isi gasesc originea in oxidare, urmata de
decarboxilarea acizilor grasi si a esterilor lor, care se formeaza in timpul distilarii vinului.
Reactiile au loc in porii lemnului, pe timpul invechirii, sub actiunea unor chinone si a
enzimelor oxidante, elaborate de microorganismele, care se dezvolta la suprafata butoiului
de lemn de stejar.
In timpul invechirii, se mai formeaza aldehide, esteri, acetali, dar cele mai
importante procese, care definesc invechirea distilatelor, se leaga de transformarile
ligninei, taninurilor si hemicelulozelor extrase din lemnul vaselor.
Lignina,extrasa din lemn in prima parte de pastrare, sufera( treptat ) un proces de
etanoliza, in urma caruia rezulta, mai intai, constituentii nevolatili de tipul monomerilor. O
parte din acestia parcurg o etapa de degradare oxidativa, cu formare de constituenti
aromatici de tipul vaniliei, care confera produsului un miros discret, placut. O alta parte a
monomerilor se condenseaza cu taninurile, rezultand produse insolubile care se depun.
Substantele tanante, extrase din lemn, imprima gustul dur, astringent, amar. In
primii 2 3 ani, substantele tanante sunt energic extrase, atingand un maximum, dupa
care proportia lor scade, datorita degradarilor prin oxidare si a condensarii cu aldehidele.
In urma procesului de oxidare, gustul se amelioreaza simtitor, prin aparitia unor nuante de
dulceag. Prin oxidarea acidului galic, distilatul capata treptat culoarea galben aurie,
specifica produselor invechite in butoaie de stejar.
Hemicelulozele, absente total in distilatul crud, se acumuleaza pe parcurs, prin
extragerea lor din lemnul vaselor. Urmeaza un proces de demolare, rezultand zaharuri
simple, reducatoare, care contribuie la imbunatatirea gustului.
In timpul invechirii , in distilat se formeaza si anumite proportii de furfurol, prin
oxidarea pentozelor extrase din lemn si din resturile altor zaharuri. Furfurolul exercita
influenta asupra insusirilor organoleptice ale produsului finit.

Perioada de pana la 5 ani, de maturizare a cognac ului


Distilatul de vin cu taria de pana la 72 % volum alcool plasat in butoaie noi extrage
cu viteza mare taninurile din straturile superficiale ale lemnului. Aciditatea creste datorita
taninurilor si acizilor volatili ce se formeaza si pH ul scade brusc in primii doi ani.
Acetalizarea face sa dispara gustul de cazan. Compusii volatili tind spre un echilibru stabil.
Etanoliza ligninei si hemicelulozei este foarte slaba. Cognac-ul are inca mirosul
distilatelor tinere, cu nuanta de lemn aburit si o aroma usoara de vanilie. Gustul prezinta o
anumita asprime datorita taninurilor neoxidate, iar culoarea este galben deschis.
Perioada de la 5 la 10 ani, de maturizare a cognac ului
In aceasta perioada, extractia taninurilor se micsoreaza datorita epuizarii lor din
straturile superficiale ale lemnului. Se produce o oxidare lenta a taninurilor care face sa
dispara gustul neplacut si culoarea se intensifica.
Aciditatea continua sa creasca, in special datorita acizilor nevolatili extrasi din lemn.
Se intensifica etanoliza ligninei si hidroliza hemicelulozei si a esterilor. Buchetul cu miros
de flori si vanilie incepe sa se dezvolte datorita acumularii aldehidei aromate formate prin
etanoliza si oxidarea ligninei.
Perioada de la 10 la 40 ani, de maturizare a cognac ului
Extractia taninurilor inceteaza, continutul marindu-se datorita concentararii prin
evaporarea apei si alcoolului.
Etanoliza ligninei si hemicelulozelor se accentueaza in urma cresterii aciditatii.
Vascozitatea si densitatea se maresc, gustul se catifeleaza, devine usor dulce datorita
gradului alcoolic si formarii zaharurilor din hemiceluloze.
La cognac-ul foarte vechi apare o nuanta ranceda si in acelasi timp un buchet din
ce in ce mai puternic, bogat in arome fine si complexe. Culoarea se intensifica cu nuanta
bruna rosie ( acaju ).

3.4. Cupajarea si conditionarea cognac urilor


Pentru prepararea oricarui tip de cognac apare necesitatea cupajarii distilatelor de
aceeasi varsta sau de vechimi diferite, iar pentru micsorarea gradului alcoolic trebuie sa
intervina diluarea cupajului.
Reducerea concentratiei alcoolice cu apa distilata conduce la micsorarea
buchetului, ce se stabileste dupa o perioada lunga de timp.
Cel mai bun procedeu consta in diluarea cu distilate de vin diluate la 20 % vol.alcool
si invechite cativa ani. Pentru ameliorarea gustului si culorii se adauga sirop de zahar si
caramel ( 1 5 g/l ) preparat cu apa ( 1 : 1 ) si diluat cu distilat de vin la taria de 30 %
vol.alcool, siropul astfel preparat se invecheste cativa ani buni la butoi.
Dupa prepararea cupajului se aplica urmatoarea schema de conditionare : cleiere
( clei de peste, gelatina, albus ), filtrare, maturare( circa 1 an ), refrigerare, filtrare finala.
Pentru a preveni imbogatirea produsului cu metale ( Fe, Cu, Ca ) se utilizeaza instalatii de
turnare si armaturi antiacide ( inox, sticla ) si materiale adecvate ( mase filtrante fara calciu
si fier, apa demineralizata pentru clatirea sticlelor ).

3.5. Invechirea rapida a distilatelor de vin


Durata mare de obtinere a cognac ului si a bauturilor de acest tip si penuria de
butoaie noi pentru pastrarea initiala a distilatelor crude au condus la cercetari privind
eliminarea perioadei de formare a bauturii si la micsorarea consumului de lemn de stejar.
Pierderile insemnate de distilat si alcool, inregistrate in perioada indelungata de
pastrare a distilatelor in butoaie de lemn, au fost motivele principale care au determinat
efectuarea de numeroase incercari privind gasirea unor posibilitati de accelerare a
procesului de invechire. In acest sens, s-a recurs la : imbogatirea distilatului crud cu
oxigen sau ozon, aditionarea de peroxidaza, folosirea curentilor de inalta frecventa si a
ultrasunetelor, implicarea temperaturilor ridicate sau joase.
Alte experiente au contat pe influenta unor substante extractive din lemnul de stejar.
De cele mai multe ori rezultatele au fost nesatisfacatoare in comparatie cu metoda clasica.
Astfel au aparut un numar foarte mare de patente ce ofera diverse procedee de
invechire a distilatelor care au la baza principalii factori ce intervin in procesele de
invechire : prezenta lemnului de stejar, a oxigenului, a substantelor catalizatoare ( Fe, Mn,
peroxidaza, catalaza ) si a temperaturii ridicate.
Legislatia vitiviticola din tarile care au asimilat aceasta tehnologie admite tratarea
distilatelor noi cu talas sau bucati de lemn de stejar la temperatura ambianta sau la cald
( 50 60oC ) in spatii termostatate, timp de cateva luni dupa care distilatele se invechesc
in butoaie vechi. Particularitatile procedeelor sunt date de modul de tratare a lemnului de
stejar ( abur, apa fierbinte, solutii calde acide si bazice ) si de regimul termic aplicat
distilatului. De asemenea se permite utilizarea apelor extractive, care sunt distilate diluate
( 20 % vol.alcool ) si macerate cu talas. Dupa o invechire de cativa ani, acestea se
utilizeaza la cupajarea distilatelor invechite.
In tehnologiile de imitatie se admite adaosul de apa aromata ( cozi ) si de ape
grele, dupa ce au fost maturizate la butoi, iar la bauturile curente cupajarea distilatelor de
vin cu extracte alcoolice din materiale vegetale ( ceai, flori de tei, prune uscate, roscove,
piersici, portocale, smochine, glicerina, etilvanilina ) in proportie de circa 10 %. Cupajele
finite trebuie sa se maturizeze cel putin 6 luni.
Rezultate multumitoare au fost obtinute prin metoda elaborata de Agabalint G.G.,
care permite invechirea distilatului in rezervoare emailate sau din otel inox, inchise
ermetic, in interiorul carora sunt asezate in mod uniform, doage de stejar, pregatite ca si
cele care servesc la construirea butoaielor pentru invechirea clasica a distilatelor .
Se realizeaza astfel o suprafata de contact asemanatoare cu cea oferita de
butoaiele in capacitate de 500 l. pentru asigurarea proceselor de oxidare, la intervale de
1.5 2 luni, in distilat se incorporeaza aer sau oxigen, in proportie de 12 15 mg/l.
temperatura de pastrare, de-a lungul intregului an este de 25 27 oC. in astfel de conditii,
invechirea decurge de 2.5 3 ori mai repede, fara pierderi si cu economii importante de
doage de stejar.
Din numeroasele experimente se mentioneaza cel bazat pe temperatura ridicata si
sporirea substantiala a suprafetei de contact intre talajul de stejar si distilat.

4.PREGATIREA DISTILATULUI INVECHIT PENTRU CONSUM


O prima operatiune consta in corectarea gradului alcoolic, intrucat bautura de 50
55 vol. % nu este accesibila, avand gust arzator. in acest sens taria alcoolica se
diminueaza, ajungandu-se la 38 42 vol % prin diluare. in vederea diluarii se poate
recurge la : apa distilata, ape aromate invechite, distilate de vin 20 25 vol % invechite.
Proportiile acestora se stabilesc pe baza de calcule, recurgandu-se la steluta cupajelor .
Distilatele de vin cu grad alcoolic scazut invechite, avand o buna extractivitate,
reprezinta cea mai corespunzatoare cale de ajustare a distilatelor invechite, in vederea
valorificarii lor in reteaua de consum.
Dupa ajustarea concentratiei de alcool, se procedeaza la o usoara indulcire,
introducandu-se in produs 1 2 3 maximum 5 grame / litru zahar de cea mai buna
calitate. Mai inainte zaharul se supune procesului de caramelizare prin incalzire, dupa care
se dizolva in distilat. Prin adaos de zahar, culoarea distilatului se inchide fara a depasi insa
un anumit nivel.
In ultima faza, in vederea sudarii componentilor, se lasa bautura cateva luni in
recipiente ( timp in care se face si limpezirea ), dupa care se imbuteliaza si se trece in
reteaua comerciala.
Un rol important la formarea cognac-ului il au esterii ( mai ales esterul enantic ),
aldehidele si acetalii.
Compozitia cognac-ului este prezentata in tabelul
Diferitele calitati de cognac sunt insemnate pe etichete, pintr-un numar diferit de

stelute ( 3, 4, 5 ); un numar mai mare de stele indica o calitate superioara de cognac.


Calitatiile superioare de cognac poarta denumirea de fin sampanie.

4.1. Tipuri de cognac


Cognac-uri obisnuite.
Cognac-ul marcat pe ambalaj cu 3 stele ( *** )se prepara din alcool de vin vechi
pana la un an; concentratia alcoolica este de 40 % in procente volumetrice iar continutul
de zahar este de pana la 1.5 %.
Cognac-ul de 4 stele ( **** ) se obtine din alcool de vin cu o vechime de 1 2 ani;
concentratia alcoolica 41 % in procente volumetrice, iar cantitatea de zahar atinge 1.5 %.
Cognac-ul de 5 stele ( ***** ) se prepara din alcool de vin cu o vechime de 2 3 ani.
Concentratia alcoolica este de 42 % in procente volumetrice iar continutul de zahar fiind
pana la 1.5 %.
Cognac-uri speciale.
Sunt cognac-uri conservate de calitate superioara; se prepara din alcool de vin
conservat timp de 5 10 ani cu o concentratie alcoolica de 45 % in procente volumetrice,
cantitatea de zahar ajungand pana la 1 %.
La cognac-urile mai vechi de 10 ani cantitatea de zahar este de pana la 0.7 %.

5.DEFECTELE COGNAC ULUI


Invechirea distilatelor de vin. Inainte de invechirea propriu-zisa a distilatelor de vin
acestea se analizeaza chimic si organoleptic in vederea clasificarii. Cu aceasta ocazie se
depisteaza eventualele defecte si se trece la remedierea lor ( Tabelul nr.4 ).

In general defectele se elimina prin redistilare sau prin tratarea chimica a distilatelor,
insa se amplifica costurile si se micsoreaza continutul de substante de aroma.
Clasificarea dirijeaza distilatele de calitate medie pentru invechirea de scurta
durata, iar pe cele de calitate superioara pentru invechirea de durata. Operatia de
clasificare se repeta pe toata durata evolutiei distilatelor din 3 in 3 sau din 5 in 5 ani, astfel
ca la invechire sa ramana distilatele cu insusirile cele mai fine.

6.CONTROLUL CALITATII SI VALOAREA ALIMENTARA


Aprecierea calitatii coniacului se face organoleptic, adica prin degustare si prin
analize de laborator.
La degustare se stabileste culoarea, aroma si gustul lui. Coniacul trebuie sa fie de
culoare bruna aurie; cu cat cognac-ul este pastrat un timp mai indelungat, cu atat
culoarea lui este mai inchisa. Aroma cognac-ului depinde de esteri si de alte substante
aromatice continute; dupa o perioada de conservare de mai multi ani, se dezvolta un
buchet placut si foarte fin, caracteristic cognac-ului vechi.
Un cunoscator trebuie sa deosebeasca acest buchet natural al cognac-ului, de
mirosurile esentelor artificiale intrebuintate la prepararea coniacurilor artificiale. Mirosul
cognac-ului se determina in felul urmator: se freaca cateva picaturi intre palme si, dupa ce
alcoolul se evapora, se determina mirosul. O alta metoda consta in faptul ca se toarna o
cantitate mica de cognac intr-un vas conic, se astupa cu palma se amesteca prin
scuturare si se determina imediat mirosul. Gustul coniacului se stabileste dupa regulile
obisnuite de degustare a vinului.
Prin analiza chimica se determina cantitatea de alcool ( cu alcoolmetru in distilatul
obtinut din coniac ), de ulei de fuzel, de aldehide si de esteri din coniac.
Cantitatea de alcooli superiori din coniac nu trebuie sa depaseasca 0.25 %, aldehidele
0.025 %; cantitatea de esteri trebuie sa fie cuprinsa intre 135 2000 mg la litru de cognac,
calculata in acetat de etil.
Cognac-ul artificial se prepara din alcool, colorat cu caramel si aromatizat cu esenta
de cognac. Aceasta este formata dintr-un amestec de esteri, uleiuri eterice, etc.
Valoarea alimentara nu este deosebita. Cognac-ul prezinta o valoare energetica datorita
continutului ridicat de alcool si este folosit in alimentatie ca bautura stimulenta.

7.DOZAREA SI AMBALAREA COGNAC-ULUI


In industria alimentara se pune un deosebit accent pe starea de curatenie atat a
produselor cat si a ambalajelor, aceste cerinte fiind reglementate prin norme igienicosanitare obligatorii in toate sectoarele de activitate.
Pregatirea ambalajelor inainte de umplere este o conditie esentiala a pastrarii
produsului in conditii igienice. Aceasta se realizeaza prin operatia de spalare, care pentru
ambalajele noi este o operatie usoara deoarece impuritatile sunt formate din praf sau paie
provenite din ambalajul sticlelor, pe cand pentru sticlele recuperate, spalarea devine o
operatie dificila. Alegerea operatiei de spalare, a detergentului precum si a temperaturii
solutiei se face in functie de:
-gradul de murdarire a ambalajelor,
-felul ambalajului si al cleiului folosit la etichetare,
-materialul utilizat la fabricarea etichetei,
-duritatea apei utilizata la spalare,
-capacitatea de spalare a masinii.
Pentru spalare se pot folosi solutii de detergent in amestec, la o temperatura ce se
stabileste in functie de ambalaj. Spalarea se poate realiza in mai multe faze: inmuierea si
umflarea depunerilor de pe sticla, desprinderea si antrenarea impuritatilor, clatirea si
uscarea.
Dozarea cognac-ului in ambalaje se face cu ajutorul masinilor si utilajelor pentru
dozat lichide.

Lichidele sunt alimentate continuu in utilaje sau aparate, prin conducte, ale caror
diametre si viteza determina debitul de dozare. Masinile de dozat functioneaza pe doua
principii:
-la nivel constant, cand se mentine in bazinul de umplere ( rezervorul tampon al masinii )
un nivel constant de lichid,
-la volum constant, cand din bazinul cu lichid se umplu mici recipiente de volum constant
egal ca marime cu volumul recipientului ce urmeaza a primii lichidul dozat.
Sticlele in care s-a ambalat cognac se astupa cu dopuri de pluta prevazute cu
pergament. Pentru sticlele de 0,250 litri se folosesc dopuri de 25 mm lungime, iar pentru
sticlele de 0,5 0,75 litri dopuri de 30 mm lungime. Sticlele cu dopuri prea adanc
infundate, sau prea putin infundate, sau sticlele in al caror continut se afla faramituri de
dop sunt trecute la rebut. La rebut mai sunt trecute si sticlele al caror continut este tulbure
sau prezinta depuneri. Cele enumerate anterior sunt rebuturi de interior iar cele de exterior
sunt:sticlele murdare, stampilari sau etichetari defecte.
Sticlele corespunzatoare sunt ambalate in lazi legate cu sarma de fier. Fiecare sticla
trebuie sa fie impachetata in hartie.

BIBLIOGRAFIE
Prof. dr. ing. C. Banu Manualul inginerului de industrie alimentara, vol II,
Ed. Tehnica, Bucuresti 2002
M. Dumitru, E Paraschiv Chimia produselor alimentare, Ed. Didactica si
pedagogica Bucuresti 1978
M. Georgescu, F. Georgescu Horticultura si viticultura, Ed. Ceres,
Bucuresti 1986
El. Petculescu, L. Ioancea Masini si utilaje din industria alimentara,
Ed. Ceres, Bucuresti 1988
* * *-Merceologia produselor alimentare, vol III.
* * *- Oenologie , Note de curs - Facultatea de Horticultura si viticultura, Timisoara, 1992.