Nicolae Labi, poet

romn
Nicolae Labi (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mrului, comuna Mlini, judeul Suceava d. 22 decembrie 1956, Bucureti) a fost un poet romn cu un talent remarcabil.
Fiu de nvtori (Eugen i Ana-Profira), Nicolae Labi nva s citeasc pe la 5 ani, de la elevii
mamei sale. De asemenea, ncepe s i deseneze.
coala primar o ncepe n satul natal (n clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al doilea
rzboi mondial, o continu n refugiu, n comuna Miheti, satul Vcarea unde va urma clasa a
III-a, obinnd numai note de 9 i 10. Colegii de atunci i amintesc c scria poezii i scenete i i
plcea s apar n public ca recitator. n mai 1945, familia se ntoarce acas i se stabilete la
Mlini. Compunea poezii i poveti nc din copilrie, iar debutul publicistic are loc la nici 15
ani, n ziarul Zori noi - Suceava (1950) i Viaa Romneasc (1951). A urmat liceul "Nicu Gane"
din Flticeni (1947 - 1951). Vara, Labis ntrerupe cursurile liceului, pe care l va urma, din 1953,
la fr frecven pentru a da n august 1954, la Flticeni, examenul de maturitate, cnd obine la
limba romn nota maxim.
n 1950 are loc consftuirea tinerilor scriitori moldoveni. Labi este cel mai tnr dintre tinerii
participani. Prezent ca o "minune local", el uimeste pe cei de fa prin cultura vast, solid i se
impune tuturor prin sever stpnire de sine. La festivitatea final recit propria sa poezie Fii
drz si lupt, Nicolae!
Urmeaz apoi cursurile colii de literatur "Mihai Eminescu" din Bucureti. "Vd un biat de 16
ani, foarte bine legat, mai mult scund, cu o frunte limpede ncadrat din toate prile de un pr
hirsut, neobinuit de mobil, dar de o mobilitate particular, stpnit de o distincie nativ, un
biat care zmbeste tot timpul, cu ntreaga nfiare, ndeosebi cu ochii, i n sursul cruia
ingenuitatea se contopete suav cu o ireenie ironic" (D. Micu). Face parte din a treia serie
de "elevi" ai colii, alturi de Ion Gheorghe, Radu Cosau, Mihai Negulescu, Gheorghe
Tomozei, Florin Mugur... Cursurile sunt deschise de Petre Iosif, directorul colii. La festivitate
particip, ca invitat de onoare, Mihail Sadoveanu ce spune tinerilor nvcei: "Dac dintre
domniile voastre vor iei doi sau trei scriitori, atunci va fi bine". Dup absolvire, devine redactor
la "Contemporanul" iar apoi la "Gazeta literar". n 1954 se nscrie la Facultatea de filologie,
dar o prseste dup un semestru.
Pus n discuia organizaiei U.T.M. i cu 1 vot contra, se hotrte excluderea sa din organizaie.
Sanciunea nu este ns, confirmat de organele superioare. n aceast perioad l viziteaz des
pe Mihail Sadoveanu, devenind buni amici. La banchetul de absolvire, Labi recit poemul
Vrsta de brom tiprit postum, n 1962. Este angajat n redacia "Contemporanului", apoi
a "Gazetei literare". Debutul editorial aduce un nou suflu poetic i mare speran: n (1956 i
apare volumul Primele iubiri. Pregtete pentru tipar volumul Lupta cu ineria care a aprute
postum n 1958).
Vizitase "Capa", pentru o degustare, a vrut s ia tramvaiul pentru a se ntlni cu Maria Polevoi,
iubita sa. Labi s-a dezechilibrat, s-a prins de grtarul dintre vagoane, a czut cu capul pe
caldarm. Mduva spinrii i era secionat (practic era decapitat i trupul paralizat). La spital
mai era contient, dar chirurgii nu l-au putut salva. Unii contemporani sau martori oculari susin
ca ar fi putut fi vorba de un asasinat politic dat fiind c n acea perioad nu era n relaii cordiale
cu "Securitatea". La 22 decembrie Nicolae Labis moare n spital. Este nmormntat la cimitirul
Bellu.

Poemul Moartea cprioarei, inspirat de un eveniment real, l-a fcut celebru n rndul mai multor
generaii de adolesceni. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metafor din
basme, "buzduganul unei generaii", cci debutul su avea s anune generaia lui Nichita
Stnescu, cunoscut sub numele "generaia aizecist".
Comunismul i-a maculat pe toti cei care l-au apucat, fie ca a impus majoritatii o ideologie
draceasca, fie ca i-a chinuit pe razvratitii pe care i-a prins cu cazne de neinchipuit, inscenandu-le
"tradari" ingrozitoare ori amenintandu-le familiile ramase in "libertate". Desigur, sufleteste, cei
mai vulnerabili la propaganda comunista, de o sacaiala absoluta, diurna si nocturna, au fost copiii
si adolescentii, in drumul lor spre afirmare neprihanita. Un exemplu in acest sens este viata si
opera unui copil teribil de talentat, chiar genial, poetul Nicolae Labis.
Stranepot al lui Ion Creanga

Fiind invatatori, parintii viitorului poet nu erau cine stie ce de bogati, dar nici saraci. In vremea
aceea, invatatorul era cineva in sat, facand parte din notabilitatile locale. Totusi, copilaria lui
Nicolae nu a fost chiar fericita, fiind marcata de mai multe evenimente dureroase, printre care un
refugiu si o seceta cumplita ce s-a abatut peste Romania, cu precadere in Moldova lui natala.

Nicolae Labis s-a nascut la 2 decembrie 1935, in satul Poiana Marului, comuna Malini, in judetul
Baia. Astazi, comuna face parte din judetul Suceava. Mama, Ana-Profira, s-a nascut la Topolita,
sat vecin cu Humulestii, iar bunica ei, Zamfira Blendea, era inrudita cu stefan a Petrii
Ciubotariul, tatal lui Ion Creanga. Asadar, macar pe linie materna, arborele genealogic al lui
Nicolae era, din punct de vedere cultural, cat se poate de nobil. Tatal, Eugen Labis, fiu de
brigadier silvic, ceea ce explica si patima pentru vanatoare, a fost, din 1931, invatator, menire
intrerupta de aceea de combatant in vremea celui de-al doilea razboi mondial. In afara de
Nicolae, familia mai are doua fete, Margareta si Dorina.

Nicolae a inceput scoala primara in satul natal, in clasa mamei, continuand-o, in refugiu, in satul
Vacarea, comuna Mihalesti, langa Campulung Muscel. Scria deja poezii si scenete si ii placea sa
recite pe scena. In mai 1945, familia Labis s-a intors acasa si s-a stabilit la Malini, unde Eugen si
Ana-Profira si-au inaltat o frumoasa casa, astazi memoriala. In acelasi an, se pare ca din
convingere, Eugen Labis a cerut sa fie primit in randurile Partidului Comunist din Romania,
optiune care, desigur, a avut o mare influenta asupra baiatului sau. In 1947, s-a inscris in P.C.R.
si Ana-Profira.
Printre extravagantele regimului comunist s-a numarat si infiintarea "scolii de Literatura", unde
fiii oamenilor muncii, de la orase si sate, puteau obtine calificarea de scriitori! Aici intra, la 15
septembrie 1952, in urma unui examen de admitere, si Nicolae Labis. La festivitatea deschiderii
cursurilor, participa si Mihail Sadoveanu, ca invitat de onoare. Cu acel prilej, el spune, de altfel
cu mult bun simt: "Daca dintre domniile voastre vor iesi doi sau trei scriitori, atunci va fi bine."
La inceputul scolii, Labis este redactor la sectia de poezie din redactia revistei scolii, "Anii de
ucenicie".

Pe vremea aceea, mai traia singurul mare poet roman autentic de stanga, George Bacovia, care
insa nu era in nici un caz comunist, si avea de dat socoteala pentru "simbolism", "decadenta",
"influente occidentale" s.a. De aceea, aparitia unui poet de talia lui Nicolae Labis, "crescut si

educat de partid", cu convingeri comuniste, era o neasteptata pleasca pentru regim. Asa ca poetul
a fost recunoscut imediat de critica literara a vremii si coplesit cu onoruri oficiale.

Copil-copil, dar, din amintirile contemporanilor lui, reiese ca Lae, cum era alintat de rude si de
prieteni, era de o maturitate surprinzatoare, fin cunoscator al literaturii romane si universale, si
mai ales lucid. Labis era, de pe atunci, in conflict cu dogmele comuniste, fara insa a-si afisa pe
fata convingerile intime. Sigur era impotriva cultului personalitatii, caci nu am gasit nici o poezie
de-a lui, nici macar din prima copilarie, dedicata lui Lenin, Stalin sau Gheorghiu-Dej.

In februarie 1953, poetul a fost pus in discutia colectivului pentru "abateri de la morala si
disciplina scolii". Se pare ca principalul motiv era lectura din cartile, romanesti si straine,
considerate "retrograde", interzise de autoritatile comuniste. A fost pedepsit cu consemnarea in
scoala timp de doua saptamani si nebeneficierea pe aceeasi perioada de spectacolele de teatru sau
concerte la care studentii mergeau cu scoala. In primavara anului 1954 a fost pus in discutia
organizatiei Uniunii Tineretului Muncitor (U.T.M.); cu un vot impotriva, s-a decis excluderea lui
din organizatie. Sanctiunea nu a fost insa confirmata de organele superioare, gratie interventiei
lui Mihail Sadoveanu.
Razvratitul

Labis a murit la 21 de ani, varsta cand tinerii din alte tari abia isi serbeaza majoratul. Fiind cel
mai tanar dintre scriitorii ce contau atunci, de fapt adolescent, avand si un temperament viforos,
era pornit pe incalcarea regulilor. Unele fapte i s-au iertat, altele nu. Fusese un sincer adept al
idealurilor comuniste, dar, pe vreme ce crestea, devenea tot mai incomod pentru regim. In acest
sens stau marturie mai multe carti aparute, printre care: "Hora mortii. Consemnari despre
prietenul meu Nicolae Labis" de Imre Portik, "Timpul asasinilor" de Cezar Ivanescu, si cea mai
recenta, "Nicolae Labis" de Florentin Popescu. Chiar in volumul lui Gheorghe Tomozei, aparut
inainte de 1989, razbat astfel de marturii. Florentin Popescu chiar lanseaza ideea ca, prin unele
fapte, Nicolae Labis devenise primul disident notabil: recitase "Doina" lui Eminescu intr-un local
din chiar centrul Bucurestiului, intr-o dimineata; la nunta Ioanei Zamfir cu Atanasie Toma ceruse
Basarabia, impreuna cu Paul Goma, pentru reimplinirea Romaniei Mari; cantase imnul regal
laolalta cu familia Covaci si Stela Neagu. In revista "Luceafarul", din iunie 1970, Marin Preda
marturiseste limpede ca lui Nicolae Labis i se pregatea excluderea din U.T.M. Ca sa evite
intrebarile incomode si susotelile, Securitatea a decis sa-l excluda pe poet dintre cei vii!
Pasarea cu clont de rubin

Dupa cumplitul accident de tramvai din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, Nicolae Labis a
fost internat la Spitalul Coltea, apoi la Spitalul de Urgenta din Bucuresti. Sosit printre primii la
cel internat, prietenul sau bun, Aurel Covaci, a fost rugat de poet sa transcrie pe hartie un epitaf,
cu titul "Pasarea cu clont de rubin", la 10 decembrie, ora 11.00: "Pasarea cu clont de rubin / S-a
razbunat, iat-o, s-a razbunat. / Nu mai pot s-o mangai. / M-a strivit / Pasarea cu clont de rubin. //
Iar maine / Puii pasarii cu clont de rubin / Ciugulind prin tarna / Vor gasi poate / Urmele poetului
Nicolae Labis / Care va ramane o amintire frumoasa..."

Mesajul e straveziu si e mare mirare ca a fost tiparit la scurt timp, cand chiar titlul trimitea la
initialele P.C.R., de la Partidul Comunist din Romania, iar clontul de rubin la steaua rosie si la

steagul aceluiasi sinistru partid. Asa au si fost intelese ultimele versuri, inca de atunci, iar
accidentul, de fapt crima, ca o razbunare a partidului. Nu a fost accident! Labis insusi a apucat sa
spuna clar ca a fost asasinat. Iata marturia poetului catre scriitorul Mihai Stoian, consemnata in
volumul "Moartea unui poet": "Din statia de la Piata Balcescu (pe-atunci tramvaiele treceau prin
piata) a vrut sa ia un tramvai, nu spre casa, ci spre casa femeii (dansatoarea Maria Polevoi - n.n.),
a incercat sa se urce prin fata la clasa a doua, dar cineva l-ar fi imbrancit si, in ultima secunda, sa prins de gratarul intermediar, dintre vagoane: "Tineam ochii mari deschisi si vedeam cum, din
capul meu izbit de caldaram, ies scantei" (transcrierea aproximativa)". In procesul verbal
intocmit de militianul Gheorghe Aurelian, sergent major, cei care au declarat ca poetul ar fi cazut
singur sunt martorii "Rotaru Jenica, comuna Reconstructia-Feldioara, raionul Stalin, buletin
040019, si Schwartzman Isac, Bucuresti, Calea Victoriei 47, raion Tudor Vladimirescu, buletin
303983". Mai tarziu, vatmanul insusi, Mihai Udroiu, i-a marturisit poetului George Teodor
Popescu ca Nicolae Labis a fost impins de pe refugiu, ceea ce nu declarase in procesul verbal!
Imre Portik, in volumul amintit mai sus, consemneaza spusele lui Labis, din spital: "Nu am cazut
singur, am fost imbrancit din spate de cineva. N-am avut timp sa ma uit inapoi, pentru ca
imbrancitura m-a proiectat, cu bratele ridicate, pe gratarul dintre vagoane." Iar Stela Covaci,
sotia lui Aurel Covaci, spune: "Labis nu mai vrea sa scrie lozinci, nu mai dorea minciuna. Era
destul de incomod pentru Securitate, avea charisma, har, geniu".