Sunteți pe pagina 1din 37

SUPORT CURS APICULTURA

MODULUL: TEHNOLOGIA CRESTERII SI AMELIORARII


ALBINELOR
-Importanta cresterii albinelor
Din cele mai vechi timpuri, albinele au avut un loc important in
evolutia vietii pe pamant. Inca din indepartatele ere geologice aparitia
albinelor-in cadrul unor conplexe si complicate procese evolutive-a
insemnat, fara indoiala, dobandirea acelui rol pe care-l au si astazi si
anume de agenti polenizatori ai plantelor ce acopereau ecosistemelor
zonale si continentale. Marea raspandire pe care o cunusc in present
rasele de albine denota o accentuate capacitate de adaptare a acestor
insecte la cele mai variate forme de relief, clima si vegetatie. Intre albine
si plante s-a creat o legatura indisolubila pe care savantul francez GASTON
BONNIER a sistemanizat-o astfel:,,Albinele au nevoie de flori ca sa traiasca
si florile au nevoie de albine ca sa rodeasca,,
O privire retrospectiva asupra istoriei omenirii evidentiaza ca omul
s-a legat de albina din cele mai vechi timpuri cand el era un culegator de
miere si inca nu crestea albine langa adapostul lui. Este de observat ca in
cadrul istoriei cresterilor animalelor, albinele se constituie ca una dintre
primele vietuitoare pe care omul si le-a apropiat pentru a obtine
pretioasele produse, mierea si ceara. De aceia nu este deloc gresit cand se
afirma ca istoria omenirii se intrepatrunde organic cu istoria apiculturii.
De regula la animalele domestice principalele trei elemente ce
definesc ,,artificializarea totala,, in scopuri productive a cresterii acestor
specii sunt: adapostul, hrana si inmultirea. La albine s-a reusit numai
artificializarea partiala a adapostului prin stupul cu rame mobile, cu
remarca evidenta ca fagurele in care albina desfasoara activitati specifice
este construit in mod natural. In privinta hranei, albina manifesta un
puternic conservatorism, prefacand nectarul si polenul florilor ca hrana
glucidica respective ca hrana proteica. Astfel, hranirea artificiaala
dirijata nu cuprinde decat foarte putine preparate bazate in principal
pe zaharul industrial ca atare sau invertit. Cat despre nutritia artificiala
proteica, utilizarea inlocuitorilor de polen nu a cunoscut o generalizare desi
sa dovedit ca faina de soia, drojdia de bere inactivate si laptele praf
degresat, pot suplini in parte deficitul de pollen din natura.
-Importanta albinelor in ecologie
Asigurarea unui mediu inconjurator sanatos impune obligatia de a
conserva resursele naturale tinand seama de raportul ce exista intre
conservarea nealterata a acestor resurse si insasi existenta oamenilor.
Albinele pot fi considerate resurse biologice de importanta vitala. Prin
polenizarea plantelor spontane si cultivate albinele au un rol essential in
perpetuarea si deci supravetuirea a sute de mii de specii care formeaza
vegetatia Terei. Din surse anorganice si energie solara in plante se creaza,

prin fotosinteza, materie organica, iar din aceasta s-a format si se


formeaza stratul de sol fertil si se produce hrana pentru insecte, pasari,
mamifere si alte vietuitoare
Aceste relatii ecologico-trofice sunt esentiale pentru existenta
noastra si pentru mediul inconjurator. Daca vrem sa pastram nealterate in
continuare aceste relatii in inlantuirea si dependenta lor logica si necesara,
trebuie sa mentinem apicultura ca ramura importanta a activitatii umane.
Mai mult, cu inteligenta si prevedere trebuie sa creiem toate conditiile
pentru apicultura in vederea conservarii si dezvoltarii nerstrictive a
potentialului national apicol. Organisme specializate ale ONU au asezat
albinele pe locul al IV-lea intr-o clasificare a senzorilor poluarii mediului,
stiut fiind faptul ca activitatea albinei se desfasoara pe o raza de 3 km.
unde intercepteaza elementele poluante din aer, apa si plante.
Daca acceptam ca albinele constituie un element important de
echilibru ecologic, atunci ocrotirea, protejarea si cresterea lor conform
unor tehnologii moderne si eficiente, constituie un postulat ce nu mai
trebuie demonstrat.
-Importanta economica a cresterii albinelor
Manifestarea accentuate a instinctului de acumulare a hranei la
albine face ca familiile sa-si adune , prelucreze sidepoziteze, in sezonul
active, reserve de hrana (mier si pollen) in cantitati care depasesc
necesarul de consum in sezonul rece. Mierea si polenul excedentare sunt
recoltate si utilizate de crescatorii de albine in limite rationale, asfel ca in
familii se lasa suficiente cantitati de hrana pentru perioada de iarna.Legat
de rolul economic al apiculturii trebuie pornit de la adevarul ca nectarul si
polenul acumulat in florile plantelor constituie o resursa naturala care fara
prezenta albinelor s-ar irosi, neexistand pana in present o metoda eficienta
de preluare. Tot astfel nici exudatele dulci ale unor afide si cele care apar
la unele specii vegetale, nu ar putea fi valorificate in absenta albinelor.
Romania este o tara cu o productie medie multianuala de 10-15 mii tone
ce o situiaza pe unul din primele locuri din Europa.
Mai importanta insa decat productia directa de miere, ceara si alte
produse este cresterea recoltelor agropomicole ca urmare a polenizarii
culturilor, crestere care este insotita de importante sporuri calitative de
seminte, legume si fructe. S-a dovedit ca prin polenizarea cu albine
sporurile cantitative de recolta depasesc valoric de circa 30 de ori valoarea
produselor directe(miere si ceara) De aceia interesele agricultorilor,
pomicultorilor, legumicultorilor, converg cu cele ale apicultorilor si
cooperarea lor trebuie sa se desfasoare in conformitate cu afirmatia
conform careia ,, albina este aliatul cel mai loial si statornic al agriculturii.
-Importanta sociala a apiculturii
Datorita particularitatilor pe care le prezinta, cresterea albinelor
are un important rol social fiind o indeletnicire care, pe langa realizarea
unor venituri materiale, asigura posibilitatea ca cei ce indragesc albinele
sa petreaca timpul liber in natura intr-un mod placut si reconfortant,
conditii pe care alte foarte putine preocupari le pot oferi.
Cei care practica apicultura in tara noastra, si sunt peste o suta de
mii de personae, apartin tuturor categoriilor sociale constituind o masa de

oameni extreme de eterogena care detine un numar foarte diferit de


familii de albine. Cei care au un numar mic de familii de albine, sunt foarte
numerosi, indragesc albinele si asteapta de la apicultura o placuta ocupare
a timpului liber, pe cand cei cu un numar mai mare de familii practica
apicultura ca semi-profesionisti completandusi astfel mijloacale de
existenta.
Pentru cei care isi propun sa traiasca insa numai din apicultura,
aceasta indeletnicire devine realmente o profesie agricola cu toate
avantajele, obligatiile, riscurile si neajunsurile pe care le comporta.
Intr-o privire globala integratoare nu trebuie neglijat nici rolul
social important privind ocuparea fortei de munca pe care o asigura
producerea stupilor, uneltelor, utilajelor, fagurilor artificiali,
medicamentelor de uz apicol si altor bunuri necesare practicarii apiculturii.
-Albinele si familia de albine
Albina este o insecta, animal nevertebrat caracterizat de
alcatuirea corpului din trei parti principale cap, torace si abdomen, la
randul lor compuse din mai multe segmente acoperite cu un invelis tarechitinos, de prezenta a sase picioare articulate si cu aripi membranoase.
Albina face parte din una dintre cele mai avansate grupe de
insecte Ordinul Hymenoptera, familia Apidae, genul Apis, specia Melifera
pe care o ingrijim si in tara noastra. La acest ordin apare viata sociala si
organizarea indivizilor in familie, echivaland prin functionalitate cu un
organism, ceia ce atrage cu sine diviziunea muncii, ingrijirea in comun a
urmasilor, adunarea si prelucrarea in comun a hranei, concentrarea puterii
reproducaroare a organismului la una singura din female-matca si la cativa
masculi-trantorii si reglarea in comun a caldurii organismului social.
Consecinta a acestei vieti sociale-aparitia populatiei mari de indivizi cu
functii de intretinere-lucratoarele, acumularea de reserve de hrana, totul
cu remarcabile adaptari si dezvoltari in murfulugie ale sistemului digestive,
respirator, muscular, nervos reproducator, excretor, exceptionale
performante ale organelor de simt, ale sistemului enzymatic si hormonal,
din toate rezultand spectaculoase aspecte de comportament.
Pentru a intelege comportamentul si viata albinei in stup, pentru a
invata correct posibilitatile de a ingriji si exploata albinele, in concordanta
cu modul natural de desfasurare a vietiilor este necesara cunoasterea
alvatuirii corpului lor si a dezvoltarii.
Incepand cu luna martie, cand stupul poate fi deschis fara riscuri,
se observa in cellule ouale. Albe, stralocitoare, ouale de albina sunt ca
niste bastonase lungi de 1,4 1,6 mm, curbate catre partea dorsala,
rotunjite la capete. In ou se formeaza, la cateva ore de la depunere,
embrionul; sunt vizibile cu o lupa inceputuri de segmentare a corpului,
mugurii pieselor bucale si ai picioarelor. In a treia zi de la depunere, in
celula, rupand foitele embrionare, eclozioneaza tanara larva. Cea mai
sigura diferentiere a puietului este aceea care se refera la aspectul sau in
stup puiet necapacit si puiet capacity; denumirile se refera la capacelul
de ceara pe care albinele il pun peste coconul gata tesut de larva in ziua a
9-a. Pentru familiarizarea cu aspectul puietului pe figure este necesar sa
se retina cateva din elementele ce pot caracteriza fiecare varsta si care,
deci, cu ocazia cercetarii stupului, vor trebui cautate anume.

Adultul sau insecta complet dezvoltata este albina alcatuita din


cap, torace si abdomen, cu toate organelle si apendele bine formate, de
culoare generala bruna cu pete si variante cuprinzand cenusiu, portocaliu,
galben si negru. Corpul albinei este protejat de un invelis tare cuticula
chitinoasa, pe suprafata careia sunt inserati numerosi peri, de forme si cu
functii din cele mai variate, de la mecanice pana la senzoriale.
Capul, vazut din fata, la albina lucratoare are aspect triunghiular,
cele doua unghiuri laterale fiind cuprinse de cei doi ochi compusi, mari. Pe
partea dorsala a capului se afla trei ochi simpli-ocelii, iar pe partea
anterioara se afla inserate cele doua antene.
Toracele se compune din trei segmente care sustin cele doua
perechi de aripi si cele trei perechi de picioare, iar in interior adapostesc
puternica masa musculara care asigura zborul. Aripile, ambele perechi
sunt membranoase, cu nervuri rigide, tubulare, prin care circula
hemolimfa. Picioarele albinei lucratoare sun tuna din cele mai interesante
dintre adaptarile insectei la modul de viata social.
Abdomenul este alcatuit din sase inele la matca si lucratoare si
din sapte inele la trantor. Ca si segmentele toracice, cele abdominale sunt
fiecare alcatuite dintr-un tergit, un sternit si doua pleure. Cele sase inele
abdominale sunt telescopate si unite intre ele de o membrana
intersegmentara.
Anatomia interna a albinei este structurata pe sisteme de organe,
pe care le descriem pe scurt:
Sistemul digestiv, situarea lui in organismul albinei si alcatuirea
este urmatoarea:
-intestinul anterior, in care se disting, faringele-o adevarata pomoa
de nectar si esofagul-un canal a carui dilatare este fusa si proventriculul.
-intestinul mediu, portiunea de tub digestive care gazduieste
digestia diferitelor alimante ale albinei-polen si nectar.
-intestinul posterior este subdivizat in intestinal subtire si punga
rectala, aceasta din urma deschusa la exterior prin anus.
Sistemul digestive cuprinde cateva glande: doua glande salivare
cefalice si doua glande salivare toracice, care isi elimina produsele intr-un
calal collector unic, cu deschidere la nivelul mentumului.
Hrana albinei adulte consta din alimente energetice (nectar si
mana, uneori zahar) care ii furnizeaza apa, saruri minerale, zaharuri
simple si complexe si acizi organici si alimente plastice (polenul) care ii
furnizeaza in plus aminoacizi liberi, proteine, grasimi, vitamine celuloza,
amidon. In total, consumul annual al familiei este de circa 100 kg. de
nectar si de circa 30-50 kg. de polen.
Dupa cum rezervele alimentare ale familiei sunt depuse in faguri,
cele proprii individului sunt accumulate in corpul gras intins in principal ca
o captuseala, imiediat sub invelisul chitinos dorsal, deasupra diafragmei.
Corpul gras contine rezervele de glycogen, grasime si proteine ale albinei:
ele pot fi foarte mari in timpul iernii pana spre primavera cand se
epuizeaza. Inmare masura ele sunt epuizate si in sezonul active, in urma
perioadelor lipsite de cules, sau pe vreme rea care retine albinele de la
cules.
Daca hrana glucidica serveste la producerea caldurii, la
functionarea muschilor si la alcatuirea rezervelor grase, hrana proteica

(polenul) este indispensabila tinerelor albine doici pentru alimentarea


larvelor si a matcii.
Sistemul respirator este alcatuit din tuburi teaheene sau trahei
si saci aerieni. Orificiile care asigura patrunderea aerului oxigenat si
expulzarea aerului incarcat cu bioxid de carbon se numesc stigma.
Traheele sunt foarte ramificate, permitind alimentarea directa cu oxygen a
celulelor si evacuarea gazului carbonic.
Sistemul muscular este foarte dezvoltat. Aproape toti muschii
sunt striate, cu exceptia muschilor directi ai zborului. Majoritatea
muschilor sunt legati de producerea unor miscari ale corpului si sunt legati
de chitina scheletului fie direct, fie prin intermediul unor tendoane.
Organele interne au propria lor musculature.
Sistemul circular este foarte simplificat la albina. El se compune
din inima, aorta si lacune de hemolimfa.Functia sa este de a transporta
substantele nutritive catre organelle efectoare si de a evacua deseurile din
organism.
Sistemul neuro-endocrin este alcatuit din cellule
neurosecretoare isolate, localizate in creier, care elibereaza hormone ce
activeaza glandele endocrine
Sistemul nervos este, ca la toate insectele, ganglionar si
scalariform. Creierul alcatuit din patru portiuni principale are rol de a
coordona impresiile vizuale provenind de la oceli si ochii compusi.
Aparatul vurnelant sau acul, la albinele lucratoare
cuprinde:ansamblul glandular, ansamblul motor si ansamblul vulnerant.
Ansamblul glandular consta din doua glande glanda acida si glanda
alcalina sau lubrefianta. Ansamblul motor cuprinde cateva placute de
chitina, ale caror miscari fac sa avanseze acul sis a se descarce rezervorul
de venin.ansamblul vulnerant sau acul propriu-zis este atasat ansamblului
motor printr-o pereche de brate curbate chitinoase.
Aparatul reproducator, la albine se prezinta astfel:
-aparatul genital al matcii consta din patru parti principale: organe
generatoare-doua ovare; organe conductoare-doua oviducte laterale; un
oviduct median si cavitatea vaginala; organe anexe- spermateca, cu
glanda in Y si organe de acuplare- camera acului sau bursa copulartix.
Dupa imperechere, ovarele se dezvolta foarte mult. Tuburile ovariane sau
ovariolele, sunt capabile sa elaboreze cellule germinative, din care se
dezvolta ovulele, care evoluiaza pana la ou.
-aparatul genital al trantorului cuprinde: doua testicule, doua canale
deferente, doua vezicule seminale, doua glande mucoase; canalul
ejaculator si bulbul cu lob penat.
La ecloziune, masculii au testiculele nefunctionale si de
dimansiuni mici. Spermatozoizii ating maturitatea si odata cu ei si trantorii
in jurul varstei de 12 zile.
Diviziunea muncii in familia de albine
Dupa ce paraseste celula in care sa dezvoltat, tanara albina este
usor de recunoscut: inca umeda, si cu perisorii de pe suprafata corpului
argintii, care ii dau un aspect characteristic, ea se misca timid pe figure.
Dup ace se usuca si isi curata trupul cu ajutorul picioarelor, intra in viata

stupului: are contacte de hrana, comunicari prin antene cu alte albine,


curate si lustruieste cu propolis cellule din care au eclozionat surori de-ale
ei. Dupa doua zile intra in activitatea propriu-zisa, ingrijeste larve in
varsta, iar atunci cand atinge varsta de circa 5-6 zile, cand glandele
hipofaringiene s-au dezvoltat, incepe sa hraneasca larve tinere si/sau sa
intre temporar in suita matcii. Dupa un timp petrecut astfel ca doica,
albina este angrenata in alte activitati, tot ,,de stup,,. Fagurii sunt
construiti parallel intre ei, iar distantele care ii despart sunt totdeauna
astfel, incat crescuti si plini cu miere sau cu puiet in curs de dezvoltare au
loc strict cele doua sraturi de ajbine acoperitoare de pe cele doua fete de
faguri vecini.In restul stupului, spatial necesar circulatiei albinelor intr-un
dublu strat, adica circa 8 mm, este respectat cu strictete, oriunde apare un
gol mai mare decat acesta, albinele il blocheaza cu constructie de ceara.
Toate activitatile albina le desfasoara in stip, fara a parasi fagurii, fara a
veni in contact cu lumea din afara. Este o interesanta forma de pastrare a
asepsiei cuibului, impreuna cu prezenta in stup a substantelor
bacteriostatice originare din propolis. Aceasta oranduiala, precum si alte
trasaturi de comportament individual si social, permit existenta unui spatiu
izolat pentru cresterea puietului si pentru acumularea rezervelor de hrana
curate.
Albina devine culegatoare cand incepe activitatea din afara
stupului. Pe o raza de 3-5 km ea culege nectar sau pollen, apa, mana, clei
de pe pomi si diverse alte materiale, uneori din cele mai neasteptate. Dar
in general, culesul, fie el de intretinere sau de recolta, se extinde la cam
un km. Intr-un zbor, culegatoarea isi umple gusa cu pana la 40 mg de
nectar, iar daca culege pollen ea acumuleaza pe picioarele dinapoi doua
ghemotoace simetrice cu diametru de 3-4 mm, uneori chiar mai mari, care
cantaresc circa 4-8 mg.
Daca se intampla ca ea sa fie printer primele care descopera
sursa de hrana, daca deci este cercetasa, albina isi comunica descoperirea
celorlante albine surori apte pentru cules. Acest comportament de
comunicare este cunoscut sub numele de ,,dansuri,, Cercetasa intoarsa la
stup descrie pe figure, urmarita de un cerc de recrute, figure geometrice
circulare, dans circular-pentru a indica surse aflate la maximum 100 m de
stup si semicirculare, dans balansat, in forma de 8 pentru a indica surse
aflate la mai mult de 100 m. Completat de o componenta odorifera si alta
auditiva, dansul albinei este in lumea animalelor cea mai evoluata
modalitate de comunicare inainte de graiul omenesc.
In viata albinei mai exista si posibilitatea altor atrinutii acelea de
paznic, de curatitoare, de ventilatoare de sanitary. Diferitele activitati nu
se succed intr-o ordine ireversibila, albina le indeplineste mai degraba pe
masura nevoilor ce apar in familie decat pe masura avansarii ei in varsta.
Uneori apicultorul fara experienta intretine pe vatra mai multe familii de
puteri modeste decat mai putine dar foarte puternice. Trebuie retinut ca
numarul culegatoarelor in familie sporeste nu direct proportional cu
marimea populatiei totale, ci mult mai rapid.
Viata familiei de albine

Familia de albine petrece un sezon active in tara noastra din


martie pana in octombrie, si o perioada de relativa inactivitate din
noiembrie pana in februarie. In aceste conditii, vara calendaristica este
pentru albine o permanenta toamna: toate activitatile familiei se
concentreaza asupra procurarii de reserve de hrana si acumularea lor in
faguri.
Pentru intretinere si dezvoltare, pentru supravetuirea organismului
familiei, albina are nevoie de:
aer: ca orice insecta, albina ara nevoie de oxigen pentru asigurarea
arderilor metabolice, iar din procesele de arderi rezulta bioxid de carbon,
eliberat prin respiratie in atmosfera din stup. Circulatia aerului in stup,
printer miile de corpuri ce se misca pe faguri, astfel incat sa ajunga la
fiecare din acestea, percum si la suprafata celulelor cu puit, se realizeaza
prin ventilatie. In sezon, indifferent de temperature mediului ambient, in
stup aea trebuie sa fie de 35 grade C: circulatia aerului serveste si pentru
mentinerea temperaturii constante;
apa: aceiasi curenti de aer asigura si circularea in stup a umiditatii
existente, previn stagnarea umiditatii si implicit dezvoltarea unor
mucegaiuri daunatoare.Indiferent de conditiile exterioare, in sezonul de
crestere cuibul albinelor are nevoie de o umiditate relative de 75-80%.
glicide: majoritatea hranei albinei consta din substante dulci, fiind
preferate cele cu continut ridicat de glucoza, froctoza, zaharuri simple,
zaharuri mai complexe, de tipul zaharozei, care sunt si ele consummate de
albine dar utilizarea lor presupune scindarea in zaharuri mai simple, usor
asimilabile in organism. Hrana dulce primara a albinelor este nectarul
florilor si mana, in rest albinele cerceteaza orice fel de surse de glocide.
proteine: hrana albinei cuprinde si pollen; continutul graunciorului de
pollen furnizeaza albinei hrana proteica, aminoacizii necesari dezvoltarii,
precum si vitamine si uleiuri esentiale ce se transmit hranei finale a
familiei-mierea.
lipide: furnizate tot de pollen;
microelemente: furnizate de nectar, mana si pollen.
Roirea
Cand ritmul pontei si al ecloziunilor depaseste rata mortalitatii
lucratoarelor, populatia creste constant, pana se atinge stadiul in care fie
datorita unor factori sociali fie limitarii spatiului in stup, familia se divide.
In mod normal, diviziunea are loc spre sfarsitul primaverii, intr-un moment
de abundenta de hrana.
Roirea ca fenomen sesizabil de catre om, incepe prin miscari si
zumzete particulare-dansuri de desprindere- ale lucratoarelor, astfel incat
la un moment dat, o buna parte din populatia familiei aflata la unison,
paraseste stupul ca roi, impreuna cu matca batrana, dupa eclozionarea
primelur matci tinere.
Contrar aparentelor, roiul este o masa de albine bine organizata.
Sunt in el albine de toate varstele, chiar daca proportional sunt mai multe
tinere decat in familia mama. In interior, lanturi de albine atarnand,
degajate unele de altele, lasa intre ele sufficient spatiu pentru circulatia
celorlalte. Cercetasele cauta in zona eventuale adaposturi, descriind pe

suprafata roiului dansuri asemanatoare celor de desprindere si unele


asemanatoare celor care, in alte conditii, indica surse de cules. Alaturi de
cateva componente cunoscute ale comunicarii in roire, unele importantw,
raman nedescifrate.
Tendinta de roire, insotita neaparat de prezenta indivizilor sexuali,
este un character ereditar. Dar existe si familii care nu roiesc: ele se
mentin prin simpla crestere si inlocuire naturala periodica a matcilor.
Apicultorul care nu doreste inmultirea albinelor roitoare trebuie sa
favorizeze si sa inmulteasca artificial asemenea familii. Dimpotriva,
apicultorul care prinde si pastreaza toti roii naturali, asigura perpetuarea
tendintei de roire in stupina sa. Dar, atentie, primul roi, roi primar, poate fi
urmat de desprinderea din familia mama a altuia, secundar, si a altuia,
tertiar, uneori mergand pana la desfiintarea familiei.
In stupul parasit de roi, din una din botcile cladite de albine in
perioada premergatoare de ,,friguri,, eclozioneaza o matca. Dupa cateva
zile, de regula in varsta de 2-6 zile, ea face un zbor de imperechere. Dupa
cateva zile matca incepe sa oua.
Roiul si evolutia vietii sale ca tanar organism este o expresie clara
a coeziunii populatiei albinelor melifere, reglata prin actiunea unor
mecanisme si substante specifice.
Individ si familie
Din cunostinte elementare de ordin general se stie ca nici
hranirea, adica actul de inghitire a hranei, nici digestia propiu-zisa, nici
excretia nu sunt legate de viata de grup. Ele se desfasoara ca acte
mecanice si ca procese de fiziologie celulara ale individului. Dar in ciuda
acestui adevar incontestabil, viata albinei melifere se scurteaza mult
atunci cand, in mod accidental sau experimental, este obligata sa traiasca
izolat.
Hemolimfa constituie principalul mijloc de transport al
metabolismului, care se bazeaza pe o circulatie sociala. Ea transporta o
buna parte din substantele cu rol de reglare a ceia ce in mod empiric, dar
foarte apropiat ca semnificatie, se desemneaza cu numele de ,,constiinta
stupului,,. Printre aceste substante sunt secretii ale glandelor salivare,
precum sin euro-secretii. Unul din cele mai interesante comportamente ale
familiei de albine si anume, inlocuirea matcii in cazul pierderii sau
invalidarii ei, se explica in buna masura prin interventia acestor secretii.
De asemenea, si modul in care ,,stiu,, albinele sa creasca matci din larve
aflate in celule de lucratoare. Dupa 30 de minute de la disparitia matcii din
stuo, lucratoarele devin nelinistite, iar dupa maximum 24 de ore ele deja
transforma cateva cellule hexagonale, de lucratoare, in care se afla oua de
larve tinere, in cellule cilindroide, verticale-botci de salvare. Asistam astfel
la unul din cele mai extraordinarefenomene din familie: diferentierea
castelor female, avand ca pornire organismul- genetic bipotential altinerei
larve.
La realizarea aceleiasi ,,constiinte,, mai sus mentionata a stupului,
mai concura si simtul mirosului anume in recunoasterea albinelor dintrun stup si a matcii stupului. Pe post de paznic la urdinis, albinele fac o

discriminare sigura a strainelor de stup, iar dupa un scurt contact antennal


cu paznicul, colocatarele lor au accesul liber. Albinele nu fac deosebiri
numai intre albinele din stup si straine, ci chiar surorile lor si alte albine din
stup. Mai mult, isi deosebesc surorile bune de semi-surori fice ale
aceleiasi matci ca si ele, dar cu tati diferiti.
Structura genetica insesi a familiei este un factor ce intervine in
mecanismul de recunoastere. Matcile imperechindu-se multiplu si
amestecul de sperma implicit duc la coexistenta mai multor patrilinii. Ca
urmare, compozitia genetica a populatiei de lucratoare se modifica in
cursul vietii familiei, in timp ce identitatea matcii se modifica numai cand
intervine roirea sau schimbarea linistita.
Sistematica albinei melifere
Albinele melifere fac parte din:
Regnul: Animalia
Subregnul: Nevertebrata
Increngatura: Artropoda
Subincrengatura: Mandibulata
Clasa: Insecta
Subclasa: Pterigota
Ordinul: Hymenoptera
Subordinul: Apocrita
Grupul: Aculeata
Suprafamilia: Apinae
Tribul: Apini
Genul: Apis
Specia: - dorsata
- florae
- cerana
- melifera
Rasa de albine din tara noastra si care face parte din grupul de
albine irano-mediteranian, este mellifera carpatica formata in regiunea
carpato-dunareana sob influienta climatului continental temperat
caracterizat prin precipitatii relative reduse, variatii mari de temperature si
vanturi puternice. Este o rasa de albine foarte blanda, cu comportament
linistit pe figure si cu reactie slaba la fum, cu matci prolifice. Manifesta un
slab instinct de roire, este productive, cu predispozitie la a bloca cuibul cu
nectar si miere in conditiile unui cules de mare intensitate.
In cadrul rasei se disting mai multe populatii corespunzator
zonelor bioclimatice in care s-a dezvoltat si la care s-a adaptat perfect. In
tara noastra se deosebesc populatiile: stepa, deal, munte, Campia de vest,
Podisul Moldovei si Podisul Transilvaniei.
Inmultirea familiilor de albine
In decursul evolutiei lor, de la insecte solitare la insecte sociale,
albinele si-au creat sisteme proprii de mentinere a coeziunii familiei ca

supraorganism colectiv si de reproducere a acestuia cu scopul perpetuarii


speciei.
Roirea naturala
Sistemul de inmultire a familiilor de albine stability in cursul
lungiilor evolutii este roirea care este asa de bine pus la punct in vederea
asigurarii scopului final, incat poate fi luat ca exemplu de apicultor atunci
cand face roi artificial. Prin roirea naturala se asigura familii noi sanatoase.
In familiile bolnave nu se pot asigura in nici un caz conditiile necesare roirii
si ca atare acestea sunt excluse de la inmultire.
Roiul iesit are in componenta sa albine de toate varstele ceea ce ii
da posibilitatea ca imediat dupa instalare sa inceapa o activitate foarte
variata : culegerea polenilui si nectarului, cladirea fagurilor in noua
locuinta, cresterea puietului cu o energie remarcabila.
Roirea naturala fiind deci singura cale de inmultire a familiilor de
albine este normal ca aceasta sa se amnifeste instinctive la toate familiile
de albine mai mult sau mai putin accentuat. Lipsa instinctului de roire
naturala ar duce familiile de albine la pieire si specia la disparitie.
Deci, in mod normal, nu pot sa roiasca decat familiile sanatoase,
puternice si cu provizii bogate in hrana, asigurand astfel o descendenta
viguroasa. Procesul de roire se produce in conditiile tarii noastre in luna
iunie cu toate ca sunt si roi mult mai timpurii chiar la inceputul lunii mai,
sau mai tarziu in cursul lunii august.
Pentru apicultor roirea naturala presupune luarea in consideratie a
unor aspecte ce tine de:
Pregatirea de roire
Introducerea roiului in stup
Ingrijirea roilor
Pentru apicultor, in general, roirea naturala prezinta avantaje si
dezavantaje. In grupa avantajelor: se obtine o familie noua sau chiar mai
multe, fara nici o interventie din partea apicultorului; familiile noi obtinute
instalate pe faguri artificialiin stupi noi sau dezinfectati sunt sanatoase si
se vor mentine asa si in anul viitor. Ca dezavantaje citam: imposibilitatea
planificarii numarului si calitatii roilor; necesitatea de a supraveghea
permanent stupina in perioada de roire; roirea in familiile din care, pentru
moment, nu dorim sa realizam o inmultire.
Roirea artificiala
Pentru realizarea cresterii efectivului de familii de albine in
momentul potrivit si de calitatea dorita, exista tehnologii bine puse la
punct si cu reusita sigura daca sunt aplicate intocmai.
Din multitudinea de metode de roire artificiala se pot enumera
cele mai importante:
- roi la pachet
- roi pe 3-4-6-8 faguri
- roi prin dirijarea frigurilor roirii
- roi timpuriu

Ca si in cazul roilor naturali, roii artificiali reusesc cu atat mai bine


cu cat sunt formati mai timpuriu si mai puternici. Pentru realizarea lor la
timpul dorit, este necesar sa ne asiguram matcile si materialele necesare
ca: hrana, faguri, rame si stopi.

Ameliorarea albinelor si crestera reproducatorilor


Inca din cele mai vechi timpuri apicultorii, pe baza observatiilor ca
insusirea de a produce mai multa miere se transmite la roii familiei
respective, au cautat sa inmulteasca numai acele familii care se
evidentiaza prin productii foarte ridicate. Ameliorarea este tocmai actiunea
continua de imbunatatire a insusirilor productive ale unei familii de albine.
Majoritatea apicultorilor desfasoara o munca de ameliorare pe linie
maternal, care treptat duce la imbunatatirea calitativa a materialului din
stupuna lor.
Poliandria matcilor, -imperecherea cu mai multi trantori
constituie, de asemenea, o particularitate biologica de adaptare a familiei
de albine la conditiile de mediu, de supravetuire, care ingreuneaza munca
de ameliorare la albine dar favorizeaza vitalitatea.
Ameliorarea la albine se desfasoara pe trei cai principale: selectia
in interiorul rasei sau populatiei, consangvinizarea si incricisarea intre
rase, populatii sau linii consangvine (hibridare).
Selectia artificiala este cea mai folosita metoda de ameliorare in
apicultura.Ea consta in alegerea si inmultirea acelor familii care corespund
cel mai bine anumitor cerinte ale apicultorului.

Ameliorarea albinelor si crestera reproducatorilor

Selectia individuala
Selectia individuala este o metoda mai avansata, care se
practica in stupine specializate, constand in cresterea de linii de inalta
productivitate ce se predau pepinierelor pentru producerea si difuzarea
matcilor selectionate.
Metoda consta in depistarea in populatiile de albine din zona a
unor familii cu insusiri valoroase, gruparea acestora, cresterea de
descendenti siverificarea gradului detransmitere la descendenti a
respectivelor insusiri.
Cresterea reproducatorilor
Matca buna este de regula asociata cu profituri mari. Sarcina
apicultorului este de a-si procura matci de calitate, prin cumparare sau
prin producere in stupina proprie. Calitatea unei matci depinde nu numai
de materialul din care a fost produsa ci si de modul in care a fost crescuta.
Cresterea matcilor este unul din capitolele cele mai frumoase si
in acelasi timp stimulative din apicultura. Cresterea matcilor nu este o
arta, dar pentru a da rezultatele scontate trebuie sa fie practicata cu multa
grija si cunostinte de specialitate.

Cresterea trantorilor
Obtinerea trantorilor de calitate in perioada optima, pentru a
se imperechea cu matci obtinute din material valoros, are o deosebita
importanta in munca de selectie.
In familiile de prasila, alese pentru producerea de trantori, se
introduce la inceputul lunii aprilie, 1-2 faguri cu cellule de trantori.
In prezenta unui cules de nectar si pollen in natura sau prin
hraniri artificiale cu turte de pollen si miere, matca depune in cellule oua
de trantori care vor asigura in luna mai trantori mature necesari pentru
imperecherea matcilor.
Pentru ingrijirea optima a larvelor de trantori, se recomanda ca
fagurii cu puiet sa fie trecuti in familii doici puternice, cu populatie masiva
de albine tinere, capabile sa asigure hranirea corespunzatoare a acestora.
In familia producatoare de trantori, eliberata, se pot introduce faguri noi,
care la randul lor vor fi insamantate siapoi incredintate familiilor doici.
Cresterea matcilor
O prima faza in procesul de crestere a matcilor este pbtinerea
botcilor. Trei sunt cazurile cand albinele isi cladesc spontan botci, si
anume: atunci cand au pierdut matca, cand matca nu mai este
corespunzatoare sic and familia se pregateste de roire. Apicultorul poate
crea artificial cele trei situatii, insa nu totdeauna matcile obtinute sunt cele
mai valoroase. In cazul celei dintai situatii se constata ca familia de albine
ia in crestere nu o anumita larva de o anumita calitate, ci pe aceea pe
care o are la indemana, adica larve de varsta mai mare, fapt care duce la
obtinerea unor matci de cele mai multe ori necorespunzatoare in ceia ce
priveste calitatea. In cel de-al doilea caz, roirea, se obtin cele mai bune
matci, insa exista doua incoveniente, si anume se obtin matci numai intr-o
perioada anumita, iar matcile obtinute mostenesc si transmit insusirea de
roire la descendenta.
In ultimul timp apicultorii elimina in permanenta familiile care
prezinta aceasta insusire, cautand sa obtina matci de la familiile care
prezinta fenomenul de schimbare linistita a matcilor.
Metodele gospodaresti pentru cresterea matcilor, pot fi folosite
de catre apicultor cu un numar mic de stupi
cu albine in scopul obtinerii unui numar de matci, care vor fi folosite
in scopul sporirii productivitatii stupinei.
-In cazul in care apicultorul poseda o familie cu o matca de buna
calitate, dar varstnica si doreste sa o schimbe, el dispune de posibilitatea
sa obtina din ea o matca fiica. In acest scop indeparteaza matca si albinele
trag botci. Dupa doua zile, el procedeaza la distrugerea tuturor botcilor cu
exceptia a doua dintr ele, care sunt cel mai bine dezvoltate.
-Se porneste de la o familie care prezinta insusirea de schimbare
linistita a matcii sau instinct de roire fara finalizare.
Metodele descries sunt foarte simple si la indemana fiecarui
apicultoe.
Tot in randul metodelor de crestere a matcilor pentru nevoi
curente dintr-o stupina intra si cele prin care se poate produce un numar

mai mare de matci pentru formarea de roi, formarea de familii ajutatoare,


schimbari de matci necorespunzatoare, etc.
Unelte si materiale pentru cresterea matcilor
-Botcile- se confectioneaza din ceara de calitate superioara.
-Dopurile de crestere- sunt confectionate din lemn sau plastic si
sunt folosite ca support pentru botca artificiala.
-Sipca de crestere are o grosime de circa 0.5cm, confectionata din
lemn in care la distante egale se gasesc 13-15 orificii in care se introduce
dopurile de crestere cu botci.
-Ramele de crestere sunt folosite in procesul de crestere a
matcilor in system intensive, pentru sustinerea leanturilor cu botci in
pozitie normala. Dupa felul intrebuintarii si perioada folosita se deosebesc
trei modele de rame: de crestere propriu-zise izolatoare si pentru custi de
eclozionare.
-Nucleele SCAS-2 sunt nuclee- pe doua jumatati de rama ME din
care una este rama hranitor- in numar de patru si sunt asezate intr-un
adapost de nuclee compartimentat.
Introducerea matcilor
O metoda universal valabila pentru introducerea matcilor in orice
conditii nu exista, desi se cunosc si se folosesc numeroase metode mai
simple sau mai complicate.
Metode de introducere a matcilor:
sub forma de botca
sub forma de matca libera
introducerea matcii in colivii de diferite tipuri:
-colivie tip Miller
-colivie tip Titov
-colivie tip capac
-colivie tp Benthon
-bigudiul din plastic

Inventarul apicol
Inventarul apicol reprezinta totalitatea uneltelor necesare in
vederea efectuarii unor anumite lucrari apicole sau pentru asigurarea
procesului de lucru intr-un domeniu de activitate cum ar fi: adaposturi
pentru familiile de albine, echipament pentru protectia apicultorului,
unelte pentru lucrari in stupina, insarmarea ramelor si fixarea fagurilor
artificiali, extractia si conditionarea produselor apicole, cresterea si
transportul matcilor si constructii apicole.
Adaposturi pentru familiila de albine(stupii)
Cum in adaposturile naturale si in stupii primitive fagurii construiti
de albine erau ficsi sin u permiteau interventia omului, ingeniozitatea
apicultorilor a condos ulterior la realizarea stupilor cu rame mobile.

Solutiile constructive adaptate pentru realizarea diferitelor tipuri


de stupi de stupi sunt multiple, putandu-se insa desprinde doua orientari
distincte:
stupi in care dezvoltarea fmiliei de albine si a cuibului se face pe
plan vertical, purtand astfel denumirea de stupi verticali;
stupi in care dezvoltarea familiei si a cuibului se face pe plan
orizontal, incadrandu-se astfel in categoria stupilor orizontali.
Indiferent de tipul stupului vertical sau orizontal acesta trebuie sa
asigure urmatoarele conditii:
sa fereasca albinele si cuibul familiilor de ploaie, umezeala, vant si
arsita;
sa fie incapator, asigurand atat spatial necesar pentru dezvoltarea
familiei, cat si pentru depozitarea rezervelor de hrana;
sa permita marirea sau micsorarea volumului stupului in raport cu
dezvoltarea familiei si evolutia culesului;
sa fie usor de manipulat fara sa se stanjeneasca activitatea familiei
de albine;
partile componente sa aiba aceleasi dimensiuni spre a putea fi
folosite de la un stup la altul;
sa fie adaptati pentru deplasarea familiilor de albine la diferite
culesuri;
sa permita aplicarea metodelor avansate de crestere si intretinere a
albinelor;
sa fie rezistent.
Tipuri de stupi folositi in Romania
Tipul
Denumirea stupului
Numarul de corpuri si
de stup
rame
Verti
Stup multietajat STAS
Trei corpuri cu cate 10
cal
NR. 8128/77
rame fiecare de 435x230 mm
pentru cuib si recolta, la cerere
si un magazine cu 10 rame de
435x162 mm
Verti
Stup vertical cu un
Un corp cu 10 rame de
cal
corp si magazin STAS
435x300 mm pentru cuib si un
NR.11383/76
magazine cu 10 rame de
435x162 mm
orizo
Stup orizontal STAS
Un corp cu 20 rame de
ntal
NR.4170/76
435x300 mm
Uneltele apicole
In afara stupilor care fac parte din grupul de utilaje apicole
necesare adapostirii albinelor, exista o gama variate de alte unelte
necesare efectuarii diferitelor lucrari in stupine, care se impart in diferite
grupe, in raport de activitatea ce o desfasoara cu ajutorul lor.
Echipament pentru protectia apicultorului

masca apicola: a) masca metalica; b) masca cu palarie; c) masca


plianta.
Salopeta si halatul apicol;
Sortul apicol;
Manusile apicole.
Unelte pentru lucrari in stupina
dalta apicola STAS nr. 4189/1953
dalta Rooth
dalta multipla
scararul sau ridicatorul de rame
afumatorul apicol
afumatorul STAS nr. 10707/1976
afumatorul apicol cu capac bombat
peria apicola
scaunul apicol
lada de lucru
Coliviile pentru introducerea si transportul matcilor
colivia Zander
colivia Titov
colivia Miller
colivia capac
colivia Benthon.
Unelte pentru insamantarea ramelor si fixarea fagurilor
artificiali
planseta calapod universala A
sablonul pentru fixarea distantei orificiilor
perforatorul
pintenul apicol
randalina apicola
Unelte folosite pentru hranirea albinelor
hranitor uluc din lemn de rasinoase
hranitoare din masa plastica
hranitor rama din cherestea de rasinoase si PFL
hranitor tava pentru stup ME
hranitor de podisor pentru stup orizontal
hranitor exterior
hranitor exterior cu rezervor de sticla.
Unelte pentru extractia si conditionarea produselor
apicole
Unelte pentru extractia si conditionarea mierii
cutitul de descapacit
cutitul de descapacit din tabla inox
cutitul de descapacit incalzit cu aburi sau electric
furculita de descapacit

tava si masa de descapacit


extractorul
Unelte pentru extragerea si comditionarea cerii
topitorul sau cerificatorul solar
topitorul de ceara cu aburi
presa de ceara
Unelte pentru recoltarea si conditionarea polenului
colectorul de pollen de urdinis
colectoare de pollen
uscator de pollen
Unelte pentru recoltarea laptisorului de matca si
apilarnilului
Unelte pentru recoltarea veninului de albine
Unelte pentru recoltarea propolisului
Unelte pentru cresterea si imperecherea matcilor
spatula
izolatorul pentru matca
colivia de tip Zander
sablonul pentru confectionarea botcilor
dopurile de crestere
sipcile de crestere
nucleul Zander
nucleul tip A.C.A.
Constructii apicole
laboratorul stupinei si camera de lucru pentru apicultori
hala pentru extractia si conditionarea mierii
deposit pentru pastrarea fagurilor
cabane apicole.

Tehnologia obtinerii produselor apicole


Invederea cresterii productiei apicole si rentabilizarea activitatii
stupinelor este de dorit ca apicultorii sa se preocupe sis a actioneze pentru
diversificarea produselor apicole pron realizarea pe langa miere si a unor
cantitati cat mai mari de pollen, laptisor de matca, propolis, pastura, venin
de albine si apilarnil.
Mierea

Pentru asigurarea necesarului de substante hidrocarbonate


(zaharoase), albinele culeg nectar si mana, iar pentru satisfacerea nevoilor
de substante proteice, minerale, grasimi si vitamine, albinele culeg polenul
florilor.
In afara nectarului, produs de glandele nectarifere florale, pe care
albinele il culeg si il transforma in miere florala, se intalnesc si glande
nectarifere extraflorale, localizate in afara florii, care secreta o substsnta
dulce, limpede si vascoasa ce se afla in anumite perioade ale anului pe
frunze, ramurile sau tulpinile plantelor si care poarta denumirea de mana
sau roua de miere, substanta pe care albinele o culeg si o transforma in
miere de mana.
Compozitia mierii de albine este complexa. Ea reuneste o serie de
substante anorganice si organice din care putem aminti glucidele,
enzimele, acizii organici, vitaminele, proteinele si altele, toate solubilizate
sau dispersate in apa continuta in miere.
Glucidele din miere sunt substante organice sintetizate de plante,
cele mai bine reprezentate fiind fructoza,glucoza si zaharoza. In mierea
naturala, corespunzator scaderii continutului in apa, creste concentratia in
substante glucidice, precum si a celorlalte substante aflate in miere, care,
impreuna, formeaza substanta uscata care la mierea naturala depaseste
80%, procentul de apa fiind in jurul a 18%.
Cristalizarea mierii este un fenomen natural pentru toate sorturile
de miere florala romaneasca cu exceptia mierii monoflore de salcam,
precum si a mierii de mana.
In miere exista mai multe enzyme, din care amintim invertaza,
diastaza, inhibina ca fiind mai importante, ultima avand rolul de asigurare
a solubilitatii mierii. Activitatea enzimelor este conditionata de valoarea
pH-ului mierii, de temperature si de durata stocarii.
Acizii din miere sunt acizi organici, care influenteaza pozitiv gustul
si aroma, contribuind totodata la accentuarea efectului bacteriostatic al
mierii.
Fagurii cu miere se scot din stup in momentul cand aceasta este
sufficient maturate, luandu-se drept criteriu practice prezenta coroanei de
miere capacita in treimea superioara a ramie.
Extractia mierii se face inainte de incetarea totala a culesului. In
timpul culesurilor principale, de lunga durata, este indicat a se efectua
extractii repetate pe intreg parcursul perioadei de cules.
Este recomandabil ca inainte de inceperea extractiei mierii, fagurii
sa fie grupati dupa culoare pantru a obtine diferite sorturi de miere si dupa
acest criteriu. Fagurii sau corpurile cu faguri cu miere se transporta intr-o
camera ce are temperature pana la 35 grade spre a usura extractia. Se
trece apoi la descapacirea fagurilor, urmata de wxtractia propriu-zisa a
mierii. Pentru descapacirea fagurilor se foloseste cutitul de descapacit, iar
pentru faguri cu suprafata neuniform capacita, furculita de descapacit care
inainte de folosire se incalzesc in apa la 80 grade. Dupa aceasta operatie,
fagurii sunt introdusi in extractor, cara prin centrifugare scoate mierea din
faguri.

Inainte si dupa extractia mierii, intreg utilajul apicol se spala cu


apa fierbinte si solutie de soda 5% dupa care se limpezesc bine in apa
curate si se usuca prin expunere la soare.
Actiunea de extractie a mierii cuprinde si preconditionarea
acesteia in care scop in timpul extractiei se asigura strecurarea cu ajutorul
sitelor duble de strecurare, iar dupa limpezirea in vasele de stocare se vor
indeparta impuritatile de la suprafata mierii cu ajutorul unei linguri. Fagurii
din care s-a extras mierea se introduce, pe cat este posibil, in familiile de
la care provin spre a fi curatati de albine.
Preluarea si livrarea mierii de albine se face conform conditiilor
tehnice de calitate prevazute in STAS nr. 784/1989 pentru ,,Miere de
albine,,
Standardul se refera la mierea de albine naturala, obtinuta din
nectarul florilor sau din sucuri dulci de pe alte parti ale plantelor si
inmagazinata de catre albine in fagurii din stup. Standardul precede, dupa
provenienta, urmatoarele clasificari ale mierii: miere monoflora, miere
poliflora si miere de padure (mana), in care se include toate sortimentele
de miere care provin in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte
parti ale plantelor decat florile in amestec cu nectarul florilor din padure.
Mierea de salcam se incadreaza in trei clase de calitate: calitate
superioara, calitatea I si calitatea a II-a. Celelalte feluri de miere se
incadreaza in doua clase de calitate: calitatea I si calitatea a II-a.
Cristalizarea mierii este o proprietate fireasca a ei, putand avea
loc atat la mierea in faguri cat si la mierea extrasa. Cristalizarea nu
denatureaza calitatea mierii cid oar o schimbare a aspectului. Dupa
dimensiunile cristalelor se pot deosebi urmatoarele moduri de cristalizare:
cu cristale mari, atunci cand diametrul este de 0.5 mm;
cu cristale fine sau pasta atunci cand diametrul cristalelor este sub
0.5mm.
Pentru prevenirea cristalizarii si mentinerii mierii cat mai mult
timp in stare fluida sunt folosite o serie de procedee din care amintim:
pasteurizarea, tratarea cu ultrasunete, ultrafiltrarea etc.
Pastrarea mierii
La pastrarea mierii trebuie sa se tina seama de doua probleme
importante. Prima problema o constituie posibilitatea fermentarii mierii,
care se produce atunci cand aceasta are un continut de apa peste 17.1%
si a doua problema este cristalizarea ei. Orice miere cu un continut de apa
de peste 20% este in pericol de a fermenta. Fermentarea mierii poate fi
preintampinata cand temperature de pastrare a acesteia este sub 11
grade C. De asemenea, exsista posibilitatea distrugerii levurilor prin
incalzirea si racirea brusca a mierii.
Pentru pastrarea mierii in stare lichida, un timp cat mai
indelungat, se recomanda racirea acesteia la 0 grade timp de 5 saptamani,
dupa care temperature de pastrare poate fi marita pana la maximum 14
grade C. In acest mod se evita cristalizarea un timp indelungat.
Avandu-se in vederecele de mai sus, depozitarea mierii trebuie
facuta in incaperi uscate, curate, fara alte mirosuri. Temperatura optima
de pastrare este de 8-12 grade C fara a depasi 14 grade Csi o umiditate a

aerului de circa 60%. Nu se admite depozitarea mierii in vase de zinc,


cupru, plumb sau aliaje ale acestora.
Ceara de albine
Ceara de albine
Albinele, cand cladesc faguri intr-un stup systematic cu rame
goale, stau in forma de perdele conice cu baza in sus, se prind de picioare
si formeaza lantulalbinelor sub spetezele goale a unui numar de 3-4 rame
ce au fost luate in lucru. Pe cele 3-4 perdrle cu ochiuri largi albinele nu
stau inghesuite unele in altele, ele fiind inconjurate de un ivelis format din
corpul majoritatii albinelor asezate ca intr-un ciorchine. Invelisul
ciorchinelui este format din 2-3 straturi de albine stranse intre ele, pentru
a pastra o temperature uniforma de 33-34 grade Celsius, necesare
elaborarii solzisorilor de ceara. Circulatia albinelor in ciorchine se face
printr-o deschidere aflata in partea superioara a acesteia.
In cazul cladirii fagurilor artificiali, albinele se aseaza pe foaia de
figure spre a-l incalzi la peste 30 grade Celsius astfel incat ceara sa devina
maleabila. Odata ceara devenita maleabila albinele incep modelarea
fundului cellular, iar surplusul de ceara este folosit la inaltarea peretilor
pana la 3-6 mm, inaltime ce va fi continuata cu ceara produsa de albinele
tinere producatoare de ceara. Fagurii artificiali sunt construiti, de obicei,
simultan pe ambele parti.
Compozitia chimica a cerii este complexa, fiind formata in linii
generale din diverse tipuri de alcooli, esteri si hidrocarburi.
Ceara de albine prezinta o intreaga gama de culori, de la alb pana
la brun, trecand prin diferite nuante de galben, cenusiu-verzui, portocaliu,
galben-inchis spre brun, culoarea fiind in functie de flora, de varsta
fagurilor, precum si de modul de conditionare.
Ceara naturala de albine este insolubila in apa sau alcool rece,
solubila la cald in alcool, eter, benzina, sulfura de carbon, tetraclorura de
carbon, acetone si uleiuri eterice.
Metodele folosote in mod current pentru extractia cerii se pot
clasifica in metode ce folosesc: numai caldura; apa si caldura; pe langa
apa si caldura sipresarea;caldura si presarea; forta cenrtifuga; solventi
chimici.
Cantitatea si calitatea cerii obtinuta intr-o stupina depinde de mai
multi factori si anume: sortarea, spalarea si inmuierea corespunzatoare a
fagurilor inainte de extractie, metoda de extractie folosita, extractia
materiei prime pe calitati, modul si durata topirii, calitatea apei si a
vaselor folosite, precum si conditionarea ulterioara a cerii extrase.
Polenul
Staminele florilor care formeaza androceul au ca functie principala
producerea si raspandirea polenului. Polenul floral este format din
graunciorii de pollen, a caror culoare, marime si format difera de la o floare
la alta, fiind totodata characteristic pentru fiecare specie florala in parte.

Polenul este colectat de albinele culegatoare de la plantele


polenifere sau nectaropolenifere si depozitat de catre acestea in celulele
fagurilor din stup constituind pastura, care reprezinta hrana proteica
necesara hranirii familiei de albine si a puietului.
La culesul de pollen participa intreg corpul albinei si anume:
perisorii de pe corp, torace, abdomen, piesele bucale si cele trei perechi
de member. Procesul recoltarii cuprinde doua etape si anume: in prima
etapa, albinele scutura si culeg polenul de pe stamina acoperindu-si intreg
corpul cu graunciori de pollen, iar in a doua etapa urmeaza perierea
polenului de pe perisori cu ajutorul pieptenilor tarsieni si formarea
incarcaturilor(ghemotoacelor) de pollen.
In general se considera ca o albina culegatoare de pollen
recolteaza, in medie, la fiecare zbor, circa 15 mg pollen in ambele
cosulete, astfel incat pentru a transporta in stup 1 kg pollen, albina trebuie
sa efectuieze circa 67000 zboruri. Pentru a putea evalua cantitatea de
pollen necesara dezvoltarii unei femilii de albine pet imp de un an, trebuie
retinut faptul ca pentru cresterea unei singure larve este nevoie de circa
100-145 mg de pollen, respectiv, pentru cresterea a 10000 albine (1 kg
albine) este necesar 1-1.5 kg pollen, rezultand ca pentru o familie de
albine de putere mijlocie consumul annual de pollen se ridica la
aproximativ 25-30 kg.
Dupa proprietatile organoleptice si fizico-chimice plenul se
imparte in doua calitati: pollen recoltat de albine polifit si pollen recoltat
de albine superior monofit.
Compozitia biochimica a polenului difera de la o floare la alta, iar
principalele grupe de compusi au concentratii ce variaza astfel: apa
3.40%, zaharuri 19-40%, amidon si alte glucide 0.22%, extracte eterate
(lipide) 0.19-15%, proteine 7-35%, aminoacizi liberi 10%, cenusa
(reziduuri) 1-7%.
Polenul mai contine si o serie de maccroelemente si
microelemente, precum si cantitati inseminate de vitamine din grupa
vitaminelor hidrosolubile cat si a celor liposolubile.
Pentru ca polenul sa poata fi pastrat trebuie uscat dupa recoltare
la o temperature care san u depaseasca 45 grade Celsius, durata de
uscare fiind in functie de modul de uscare si umiditatea initiala a polenului
(6-24 de oae).
Granulele de pollen transportate de catre albine pot fi colectate
de apicultor cu ajutorol colectoarelor de pollen, colectoare ce sunt de mai
multe tipuri: colectoare de urdinis, colectoare pentru fundul stupului si
colectoare de podisor.
Colectoarele de pollen se aplica, in general, pe o perioada
limitata, permitand in felul acesta ca familia de albinesa-si poata asigura
necesarul de pollen pentru hrana si pentru rezervele de iarna.
Imiediat dupa recoltare, polenul trebuie supus procesului de
uscare prin utilizarea caldurii naturale sau cu ajutorul unor instalatii
speciale din dotarea stupinei, la temperature ce nu trebuie sa depaseasca
40-45 grade.
Pastura

Pastura este un produs apicol natural, care provine din polenul


recoltat de albine si depozitat de acestea in celulele fagurilor, formand
rezerva de hrana proteica a familiei de albine.
Transformarea polenului in pastura incepe dupa depunerea
acestuia in celulele fagurelui, dup ace prin tasarea ghe motoacelor, initial
distincte, au devenito masa omogena si compact ace adera perfect la
peretii celulei.
In celulele fagurilor, polenul este supus unor procese biochimice
de tip fermentative sub actiunea unor microorganisme ca bacteriile de tip
Pseudomonas, Lactobacilus si ciuperca Sacharomyces. Corespunzator
dezvoltarii acestor trei elemente microbiene, transformarea polenului in
pastura cuprinde trei etape.
Prima etapa consta din dezvoltarea bacteriei Pseudomonas care,
fiind aeroba, consuma intreaga cantitate de oxygen disponibila, ducand in
final la autoasfixia bacteriei. In a doua etapa lipsind oxigenul se dezvolta
Lactobacillus ce foloseste glucidele drept surse de oxygen, producand acid
lactic. In a treia faza, activitatea este preluata de levuri din genul
Sacharomyces ce preia in circuitul metabplic resturile de glucide ramase.
In aceasta faza se desavarseste procesul de fermentare a pasturii.
Recoltarea pasturii se face incepand cu 15 iunie, dupa maturarea
ei in cellule si numai din faguri proaspeti scosi din stup. Granulele de
pastura se ambaleaza in borcane inchise la culoare ce se inched ermetic si
se pastreaza la o temperature care san u depaseasca 15 grade.
Propolisul
Propolisul este o substanta de culoare brun-deschisa cu nuante
pana la brun-inchis si uneori cu reflexe verzui, putin solubil in apa dar
perfect solubil in eter si alcool. La temperature din interiorul stupului este
maleabil, iar la temperature mediului ambient devine casant.
Datorita proprietatilor sale tamaduitoare, propolisul a fost utilizat
din cele mai vechi timpuri la vindecarea ranilor. Sursele naturale de
propolis sunt impartite in doua grupe diferite essential.
Prima grupa o constituie substantele rasinoase, provenite in
majoritate de pe mugurii de plante.
A doua grupa de propolis o formeaza balsamul din pollen eliberat
din invelisul acestuia si care impins de valvulele proventricolului, se
acumuleaza in gusa.
Tendinta de propolizare a albinelor este un character de rasa sau
ecotip si depinde chiar de insusirile individuale ale unor familii de albine.
Recoltarea propolisului de catre albine are si un character zonal.
In zonele mai reci si paduroase inclinatia de propolizare este mai
pronuntata fata de zona de campie. De asemenea , toamna si primavera
albinele propolizeaza mai mult decat in cursul verii.
Propolisul ce se achizitioneaza este de doua feluri propolis
pbisnuit provenit de la diferite plante sau propolis poligam si propolis
uniplant sau monofit, recoltat de la o singura planta.
Propolisul contine ceara, rasini, uleiuri eterice etc. Se recolteaza in
toata perioada sezonului active prin curatirea spetezelor superioare ale
ramelor, a distantatoarelor ramelor, scandurelelor de podisor etc.

Laptisorul de matca
Laptisorul de matca este un produs de secretie al glandelor
hipofaringiene ale albinelor lucratoare, destinat hranirii larvelor in primele
3 zile, a larvelor de matca pe toata perioada pana la capacirea botcilor, cat
si a matcilor. Are o consistenta cremoasa, este de culoare alb-galbuie, cu
gust acrisor. Datorita compozitiei sale chimice, laptisorul de matca este
folosit in medicina, precum si in cosmetica medicala.
Laptisorul de matca proaspat, contine urmatoarele vitamine:
tiamina, riboflavina, biotina, acid folic, acid pantotenic si cantitati mici de
vitamina C. Totodata laptisorul de matca contine acizii 9 si10 hidroxidecenoici, produsi de glandele hipofaringiene ale albinelor, precum si doua
fractiuni cu proprietati similare ale acetilcolinei. Deasemeni , au fost
identificati 18 diferiti aminoacizi, combinati si liberi, din care amintim:
acidul aspartic, glutamic, alanina, arginina, glutamine, glicina, lizina,
metionina, prolina, valina, tiamina, tirozina etc.
S-a constatat de asemenea, ca laptisorul de matca are in
compozitiea sa unele substante de tip hormonal, precum si substanta
antibiotica bactericida.
Producerea laptisorului de matca se poate realize in familii
orfanizate sau in familii cu matca, in functie de calificarea apicultorului,
pargurgand o serie de actiuni premergatoare.
Apilarnilul
Apilarnilul este un produs apicol obtinut din larvele de trantor cat
si din continutul nutritive aflat in celulele respectivs din faguri.
Apilarnilul in stare proaspata se valorifica ca atare , ambalat in
recipiente speciale, cu etichetarea continutului si specificarea datei de
recoltare. Proaspat se pastreaza la congelator la minimum -5 grade
Celsius, iar transportul se face in containere frigorifice la aceiasi
temperatura.
Perioada optima de producere a apilarnilului incepe odata cu
inflorirea pomilor fructiferi in aprilie-mai, cand este sufficient de cald, iar in
familie exista un numar mare de albine tinere si dureaza pana la incsputul
lunii august.
Intocmai ca si laptisorul de matca, datorita continutului sau,
apilarnilul se foloseste, in present, pentru realizarea de preparate
apiterapice, fie in stare pura, fie in amestec cu alte produse apicole sau
substante medicamentoase.
Veninul de albine
Veninul de albine este o substanta complexa care concura la
formarea aparatului vulnerant al albinei. El este un produs de secretie al
albinei lucratoare, fiind stocat in punga de vanin si eliminate la exterior in
momentul inteparii.
Intepaturile albinelor, reprezinta un act reflex de autoaparare si se
materializeaza prin folosirea organului specializat pentru functia de

aparare, format din partea vulneranta cu punga de venin, partea motoare


si glandele secretoare de venin.
Veninul de albine se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati
fizice: este un lichid incolor, cu gust amar-acid, dens, cu miros particular si
cu insusiri de a cristaliza intr-un interval scurt de timp.
Este compus din proteine, saruri minerale, enzyme, hormoni,
uleiuri eterice si alte substante volatile. Avand o compozitie complexa,
principalul sau component este format din substante proteice in procent
de pana la 75% din veninul uscat. Mai contine lipide si substsnte minerale.
Recoltarea se face cu ajutorul unui aparat de recoltat venin ce se
aplica la urdinis sau in interiorul stupului, albinele fiind obligate a intepa o
pelicula fina de plutex urmare a unor socuri electrice.
Veninul de albine se foloseste in apiterapie, in diferite afectiuni
reumatismale, injectabil sau la prepararea unor crme si unguiente
antireumatice.

MODULUL: ZOOIGIENA SI MEDICINA VETERINARA APICOLA


Bolile si daunatorii albinelor

Clasificarea infectiilor se face in functie de raspandirea lor:


sporadice, eusootice, epizootice si pansootice; in functie de modul de
transmitere: necontagioase sau contagioase; in functie de perioada de
evolutie: supraacute, acute, cornice; in functie de complexul causal:
primare, secundare, conditionate; in functie de extinderea la nivelul
individului sau familiei: locala, generala; in functie de agentul causal:
viroze, bacterioze, micoze, protozooze, parazitoze, dismetabolii, predatori,
intoxicatii si iradieri.
Boli virotice
In ultimii ani, virozele albinelor au luat o extindere tot mai mare
aparand noi maladii viroticein scara planetara. Aceste maladii sunt
vehiculate la distante mari, continental si intercontinental, datorita
transportului de material biologic apicol reproducator, efectuat in general
clandestine de catre apicultori.
Sistemul stuparitului pastoral face ca maladiile virotice si altele sa
se raspandeasca in scara nationala intr-un singur an. Aglomerarile de
familii de albine favorizeaza o intense contaminare. Puterea de contagiune
a virozelor este foarte marw si se face prin contact intre albine si ingestie
(hranirea larvelor sau transferal mierii de la o albina la alta)
Virozele pot evolua singure sau associate intre ele, atat la albinele
adulte cat si la larve, unele predominand in sezonul cald, altele in sezonul
rece.
Diagnusticul virozelor albinelor se pune in baza semnelor clinice si
examenelor de laborator. Aceste examene de laborator sunt de inalta
tehnicitate si specialitate.
Cele mai importante viroze intalnite la albine sunt:
Paralizia acuta boala infecto-contagioasa a albinelor adulte,
produsa de un virus sferic cu dimensiuni de 30 nonometri, cu tropism
pentru sistemul nervos si glandele salivare.
Paralizia cronica boala infecto-contagioasa a albinelor adulte,
produsa de un virus ARN, cu localizare in sistemul nervos si intestinal
subtire.
Viroza aripilor opace boala infecto-contagioasa a albinelor adulte si
a matcilor. Clinic boala se recunoaste prin evolutie mai ales in timpul iernii
cand produce mortalitate accentuate pana la pierderea multor familii de
albine.
Viroza botcilor negre boala infecto-contagioasa specifica nimfelor
matcilor si albinelor lucratoare. Virusul se transmite pe cale digestive prin
albinele doici si se poate multiplica si in albinele adulte de regula afectate
de nosemoza.
Viroza albinelor de Egipt boala infecto-contagioasa a albinelor
adulte si a nimfelor. Se transmite prin ingestie si prin inoculare de paraziti
limfifagi.
Viroza X boala infecto-contagioasa a albinelor adulte, transmisa pe
cale digestive. Infectia evoluiaza de obicei iarna si primavera si este
agravata cand se asociaza cu protozoarul Nosema apis.
Viroza filamentoasa boala infecto-contagioasa produsa de un virus
care se localizeaza in celulele nervoase, intestinal subtire, corpul gras,

glandele cerifere, faringiene, de venin si in hemolimfa, aceasta capatand


un aspect laptos.
Puietul in sac boala infecto-contagioasa specifica larvelor de
albine, carora le determina moartea in stadiul de puiet capacity. Larvele
iau aspectul characteristic a unui sac plin cu lichid.
Boli bacteriene
Loca europeana este o boala infecto-contagioasa care afecteaza
puietul de albina, determinandu-i moartea, de regula in stadiul de puiet
necapacit
Loca europeana apare mai rar decat loca Americana si este mai
putin grava, afectand in general larvele tinere in varsta de 3-4 zile si in
proportie mult mai redusa, larvele capacite. Boala apare in general
primavera inaintea culesului de salcam, precum si in golurile de cules din
sezonul apicol. Transmiterea bolii se face odata cu hrana administrata
puietului de catre albinele doici, cand microbii patrund in intestinal
larvelor, unde se inmultesc, se hranesc si elimina toxine.
Larvele bolnave devin initial mai transparente, apoi sufera
modificari de culoare, pozitie si de miros, rasucindu-se in cellule si
devenind mai intai galbene cu nuante din ce in ce mai inchise pana la
maroniu. Mirosul este vsriabil, putand fi acru de putrefactie, in unele cazuri
aromat sau lipseste cu totul.
Clinic, boala se recunoaste dupa: aspectul de puiet imprastiat pe
fagurii afectati; larvele afectate isi schimba pozitia in celula, evidentiaza
prin tegument traheele, prezinta pete de culoare galbuie care in cele din
urma devin cenusii-negre, isi pierd turgescenta si se transforma intr-o
masa pastoasa avand un miros acru sau aromat; dupa 10-20 zile, larvele
moarte se deshidrateaza, au culoarea maronie, muleaza fundul celulei si
capata aspectul unor solzisori de consistenta cauciucului ce pot fi usor
extrasi din cellule.
Combaterea loci europene se realizeaza prin:
indepartarea din stup a fagurilor cu puiet afectat
tratament medicamentos cu Oxitetraciclina sau Locamicin
La aparitia bolii se recomanda sa fie tratate toate familiile de
albine din stupina, ele fiind considerate contaminate.
Loca europeana este declarabila de la aparitia primelor semen de
boala si carantinabila inca 30 de zile de la insanatosirea clinica.
Se atrage atentia ca mierea provenita de la asemenea familii se
interzice a fi valorificata la export.
Loca americana este o boala infecto-contagioasa care afecteaza
puietul de albina determinandu-i moartea de regula in stadiul de puiet
capacit.
Loca americana este considerata cea mai grava boala bacteriana
a puietului caruia ii produce moartea in stadiul de puiet capacit.
Boala evoluiaza in tot sezonul active cu varf in lunile iulie-august.
Difuzarea bolii de la o familie bonlava la una sanatoasa, precum si de la o
stupina la alta, se face prin intermediul albinelor hoate, trantori, prin

adapatori, prin uneltele de lucru, schimbarea fagurilor de la un stup la


altul, prin hraniri cu miere infectata, prin diferiti paraziti si daunatori ai
stupului, prin cumpararea sau schimbul de material biologic. Trebuie
precizat ca loca Americana nu se vundeca de la sine.
Clinic boala se recunoaste dupa:
aspectul de puiet imprastiat pe faguri;
cellule cu capacele umede, escavate, perforate, de culoare maroninchis spre negru;
sub capacele se gaseste un detritus larvar de culoare ciocolatie,
filant, adarent la peretii celulei;
fagurii afectati de boala exhala un miros characteristic de putrefactie
sesizabil la deschiderea stupului si chiar de la intrarea in stupina;
in stadiul avansat la bolii, in celulele afectate , larvele moarte se
deshidrateaza complet avand aspectul unui detritus maron-inchis spre
negru.
Asa cum s-a precizat, combaterea loci americane se face prin
tratament medicamentos si o serie de masuri deosebit de importante si
utile dupa cum urmeaza:
depistarea familiilor afectate de boala prin examen clinic al tuturor
familiior din stupina;
fagurii si familiile puternic afectate, sau semen clinice evidente, se
vor distruge in totalitate prin ardere;
fagurii cu numar redus de cellule afectate se elimina din stupi, se
topesc si se inlocuiesc cu faguri noi.
Tratamentul medicamentos se efectuiaza la toate familiile din
stupina, acestea fiind considerate contaminate. Pentru tratament se vor
folosi numai Oxitetraciclina sau Locamicin.
Se efectuiaza dezinfectia de necessitate a inventarului apicol care
cuprinde obligatoriu urmatoarele etape:
curatire mecanica;
flambare;
dezinfectie propriu-zisa cu una din substantele: Hidroxid de codiu
( soda caustica) 4%, carbonat de sodium (soda calcinata) 5-6% sau formol
3%.
Mierea provenita de la stupina in care a evoluat loca americana nu
se comercializeaza.
Septicemia este o boala infectioasa specifica albinelor adulte.
Agentul etiologic este Pseudomonas apiseptica si poate avea forma acuta
si cronica.
Clinic boala se recunoaste dupa: incapacitatea de zbor a albinelor;
parasirea stupului cu manifestari nervoase; albine moarte in fata stupului;
fragilitatea cadravelor.
Diagnosticul de certitudine se pune in laborator prin examinarea
probei de albine suspecte prin recoltarea hemolimfei care , in caz de
septicemie, devine alba laptoasa.
Pentru combaterea bolii se aduna si se ard albinele moarte de pe
fundul si din fata stupului; se aplica dezinfectia de necessitate si
tratamentul cu oxitetraciclina ca la loca americana.

Salmoneloza sau paratifoza este o boala infectioasa specifica


albinelor adulte care poate evolua in sezonul active dar cazurile
diagnosticate sunt deosebit de rare.
Diagnosticul se stabileste numai pe baza examenului de
laborator, prin examinarea unei probe de aproximativ 30-50 de albine
muribunde suspecte.
Pentru combatere se indeparteaza de pe fundul si din fata
stupului toate albinele moarte, se ard si se aplica dezinfectia de
necessitate.
Spiroplasmoza este o boala a albinelor adulte provocata de
Spiroplasma apis si evoluiaza
Clinic, boala se suspicioneaza dupa urmatoarele semen ale
albinelor: incapacitatea de zbor; abdomen balonat; tremuraturi musculare;
mers prin fate si in jurul stupului, urmat de moarte.
Diagnosticul se pune in laborator prin examen bacterioscopic al
hemolimfei si prin examen imunoserologic.
Pentru combatere se indeparteaza si se ard albinele moarte de pe
fundul si din fata stupului; se face dezinfectia de necessitate si se aplica
tratamentul cu oxitetraciclina 0.5 g la litru de sirop, cate 250-500 ml pe
familia de albine la 5-7 zile interval, pana la disparitia semnelor clinice.
Boli micotice
Ascosferoza (puietul varos) este o boala infecto-contagioasa
specifica larvelor de albine carora le determina moartea in primele doua
zile ale stadiului de puiet capacit.
Boala evoluiaza in tot cursul sezonului active, iar transmiterea se
face prin ingestie si transcutanat.
Ascosferoza se recunoaste dupa: aspectul characteristic pe care il
dau fagurelui larvele mumificate razlete de culoare alba; sunetul
characteristic ce il produce un astfel de figure cand este scuturat;
neaderenta larvelor la peretii celulelor; larvele mumificate raspandite in
fata sip e fundul stupului.
Clinic, boala se recunoaste dupa urmatoarele semen: aspect in
mosaic al fagurelui cu puiet datorat alternantei de cellule capacite normale
cu cellule care contin mumii albe, cretacee; larvele infectate se
ingalbenesc, isi pierd segmentatia, se deshidrateaza si capata consistenta
cretei; celulele care contin larve afectate sunt descapacite de albinei
putandu-se observa continutul invadat de miceliul alb al ciupercii; mumiile
sunt neaderente la peretii celulei fiind indepartate de albine si se gasesc
pe fundul stupului, pe scandura de zbor si in fata stupului.
Pentru combatere se indeparteaza si se distrug mumiile de pe
fundul si din fata stupului; se indeparteaza din stup si se topesc fagurii
puternic afectati si se executa igiene si dezinfectia de necesitatate.
Tratamentul se face cu Micocidin administrat in doza de 80-100 g preparat
prin imprastiere printer rame peste larve si albine.

Aspergiloza (puiet pietrificat) este o boala infecto-contagioasa


comuna larvelor si albinelor adulte. Boala fece parte din categoria
zoonozelor (se transmite la om)
Clinic se recunoaste dupa urmatoarele semen: larvele mor
imiediat inainte sau dupa momentul capacirii; in celulele necapacite se
poate observa o panza de mucegai galben-verzui sau negru; zonele de
figure afectat se largesc progresiv formand insule sau plaje de mucegai;
larvele sunt invadate de un miceliu galben- verzui, se deshidrateaza, sunt
aderente la peretii celulei si au consistenta dura. Albinele prezinta stari de
agitatie, incapacitate de zbor, cad in fata stupului, fac miscari dezordonate
ale membrelor, pieselor bucale sau segmentelor corporale si mor in cateva
ore prin toxiemie; cadavrele prezinta abdomenul usor marit care in scurt
timp devine dur ca si toracele; miceliul invadeaza corpul albinelor cu
incepere de la intestine, strabate tegumentul si iese prin orificiile naturale
acoperind intreg corpul cu un strat de miceliu de culoare galben-verzuie.
Melanoza este o boala specifica matcilor carora le determina
sterilitatea si este produsa de Melanosella mors apis.
Clinic aceasta se recunoaste dupa: diminuarea pontei pana la
incetare; dop de excremente in zona anusului; prin disectia matcii
suspecte sub lupa binocular, in cavitatea abdominala se observa prezenta
unor cruste de culoare maron inchis sau negru, pe ovare, oviducte, vagin
si peretii rectului.
Boli parazitare Protozooze
Nosemoza este o protozooza specifica albinelor adulte, iar
agentul pathogen este Nosema apis.
Nosemoza este conditionata de factori favorizanti reprezentati de:
familii slabe, iernare prelungita fara zboruri de curatire, miere de mana,
adaosuri in hrana a tot felul de fainuri si umiditate mare in stup. Numai
examenul de laborator certifica prezenta bolii.
Protozoarul se localizeaza si se inmulteste in intestinal mijlociu al
albinei. Cand conditiile de viata nu-I sunt favorabile, cand este eliminate in
mediul extern odata cu excrementele albinei sau cand aceasta moare,
parazitul sporuleaza, forma sub care dobandeste o mare putere de
rezistenta. In momentul cand, din diferite cause, sporul ajunge in intestinal
albinei, germineaza si da nastere parazitului active, care intra in celulele
peretelui intestinal, unde se hraneste, se inmulteste si produce toxine.
Aceasta boala apare in general in cursul iernii si inceputul
primaverii insotita de diaree si imbraca doua forme de evolutie: acuta si
cronica.
Nosemoza clinica acuta se recunoaste dupa urmatoarele semen:
uzura prematura a albinelor si depopularea stupului; scurtarea vietii in
perioada de iarna; pete de diaree pe speteze, faguri, peretii si fundul
stupului; fecale diareice de culoare maronie cu miros fetid eliminate sub
forma de jet in timpul zborurilor; albinele bolnave prezinta abdomenul
destines, flask, se deplaseaza cu dificultate, sunt incapabile de zbor, au
aripile intinse si picioarele adunate sub torace, paralizeaza si mor.

Nosemoza cronica evoluiaza inaparent putand fi diagnosticata


numai prin examen de laborator.
Tratamentul medicamentos al nosemozei se asociaza in mod
obligatoriu cu masuri de igiena: stupinele in care evoluiaza nosemoza sub
forma clinica, se pun sub restrictii sanitary-veterinare conform legii.
Amoebioza este o protozooza specifica albinelor adulte, care
evoluiaza in timpul iernii si primaverii fiind favorizata de carentele
alimentare, temperature scazute si exces de umiditate.
Boala se recunoaste clinic prin urmatoarele semen: abdomen
marit; diaree sub forme de jet; tulburari nervoase; tremuraturi ale aripilor.
Diagnosticul se pune numai prin examen de laborator iar masurile
de combatere sunt similare cu cele mentionate la nosemoza.
Boli parazitare Parazitoze
Brauloza este o ectoparazitoza specifica albinelor, maccilor si
trantorilor, produsa de insecta Braula coeca. Parazitii concentrate in
special pe toracele acestora sunt observabili in familia de albine in tot
cursul anului.
Senotainioza este o parazitoza specifica albinelor adulte,
produsa de larvele insectei Senotainia tricuspis si evoluiaza clinic numai in
sezonul cald.
Combaterea parazitului se face cu ajutorul unor farfurii albe
umplute cu apa amestecata cu petrol ce se aseaza pe capacele stupulor in
care insectele se vor ineca.
Triangulinoza este o boala parazitara specifica albinelor adulte
produsa de larvele insectelor Meloe variengatus si Meloe proscarabeus,
prezente, de obicei, pe flora melifera din paduri, livazi si fanete.
Combaterea se realizeaza prin fumigatie cu Varachet forte.
Boli parazitare Acarioze
Varrooza este o ectoparazitoza care afecteaza intreaga
populatie a familiei de albine, se manifesta in tot cursul anului si se
dezvolta in celulele cu puiet de trantori si lucratoare.
Agentul etiologic este acarianul Varroa destructor cu un ciclu
evolutiv scurt de 7-8 zile. Acarianul se inmulteste in progresie geometrica ,
in celula cu puiet si se hraneste cu hemolimfa gazdei.
Diagnosticul se stabileste prin examen clinic si de laborator pe
intreaga populatie a stupului.
Pentru combaterea bolii cu rezultate bune este necesar si
obligatoriu ca tratamentele sa se faca in mod organizat, la toate familiile
din stupina proprie, precum si sincronizat la toate stupinele din zona
aferenta acesteia pe o raza de cel putin 5-10 km.
In present in tara noastra Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara
a autorizat producerea si folosirea in actiunile de combatere a varroozei
urmatoarele medicamente: Varachet Forte si Mavrirol.

Pentru a se putea executa tratamentele, temperature aerului


trebuie sa fie de peste 12 grade Celsius si albinele san u se afle in ghem.
Varachetul Forte se administreaza sub forma de fumigatii, iar
substantele active actioneaza asupra acarienilor prin contact molecular,
inhalatie si ingestie blocand functiile enzimatice si nervoase ale
parazitului.
Tratamentele se executa cand majoritatea albinelor se afla in
stup.
Medicamentul Mavrirol actioneaza prin contact, substanta
patrunde in organismul acarienilor si le blocheaza functiile enzimatice si
nervoase provocandu-le moartea in timp variabil, de la 3-4 zile pana la 45
zile
Tropilelapsoza este una dintre bolile exotice parazitare ale
albinelor produsa de acarieni de genul Tropilaelaps.
Mentionam ca boala este specifica apiculturii din zonele
ecuatoriale si tropicale unde exista permanent puiet in familii.
Gregarinoza este o boala parazitara cauzata de Leidyana apis
care se localizeaza si isi desfasoara actiunea patogena in tubul digestive al
albinelor. Ca urmare a leziunilor produse, intestinal prezinta modificari
macro si microscopice. Boala este o raritate sin u a fost identificata in tara
noastra.
Boli necontagioase
Puiet racit
Boala de mai
Diarea albinelor
Dismetaboliile
Predatorii cerii si albinelor
Molia cerii sau gaselnita mare
Viespea mare
Furnicile
Prigoria sau altinarul
Ciocanitoarea sau ghionoaia
Soarecii
Ursii bruni

Masuri de zooigiena in stupina


In afara de pastrarea sanatatii albinelor prin aplicarea masurilor
biologice, care reprezinta in principal respectarea regulilor de crestere si
intretinere a familiilor de albine; o alta cale ce permite prevenirea si

raspandirea bolilor la albine, prin contaminare, o constituie masurile de


igiena, din care mentionam urmatoarele:
cabana stupinei, precum si instalatiile aferente activitatii apicole:
centrifuga, topitor ceara, instalatia de imbuteliat miere vor fi pastrate in
cea mai perfecta ordine si curarenie, iar inventarul apicol va fi dezinfectat
cu o solutie de cloramina 10-15 comprimate la un litru de apa;
vatra stupinei si oglinda stupilorvor fi curatate de cadavrele albinelor
moarte scoase de pe fundul stupilor si dezinfectate prin administrarea de
var nestins;
inventarul de protectie se dezinfecteaza prin fierbere intr-o solutie
de soda de rufe 5% timp de 30 de minute;
evitarea aglomerarii stupilor pe vatra si luarea de masuri ca
stupinele mari sa fie dispersate pe vetre de 30-40 familii de albine.
Igienizarea anuala a cuiburilor prin inlocuirea in totalitate a fagurilor
mai vechi de trei ani, cu faguri artificiali;
Evitarea introducerii in stupina a obiectelor de inventar, a stupilor si
materialelor ce provin de la alte stupine, fara ca acestea sa fie bine
curatate si dezinfectate;
Interzicerea introducerii in stupine a familiilor de albine, roiurilor si
matcilor de provenienta necunoscuta si fara a avea siguranta ca provin din
stupine indemne de boli;
Dezinfectarea anuala la sfarsitul sezonului apicol a stupilor,
obiectelor de inventar si materialelor din stupina cu : o solutie de formol
(14%) 140 ml formol commercial la 1 litru de apa; solutie fierbinte de soda
caustica( 4%) 40 g/litru; solutie de soda de rufe calcinata(5%). Pentru un
stup se consuma 3-4 litri solutie.
Dezinfectarea anuala a fagurilor de rezerva se va face cu bioxid de
sulf si in cazul diagnosticarii nosemozei, cu acid acetic glacial commercial
de 96%;
Asigurarea unei surse permanente de apa potabila in aproprierea
stupinei in vederea adaparii albinelor;
Interzicerea hranirii familiilor de albine cu miere provenita din
stupine care au avut loca sau a caror stare de sanatate nu este cunoscuta;
Arderea resturilor de cadaver de albine sau a larvelor bolnave de
luiet varos scoase din celulele fagurilor si topirea resturilor de faguri;
Dezinfectarea profilactica anuala a familiilor de albine prin mutarea,
dupa controlul de primavera, a familiilor de albine in stupi curati si
dezinfectati cu soda de rufe 5%, soda caustica 4% sau sapun de rufe 5%.

MODULUL: BAZA MELIFERA SI LPOLENIZAREA CULTURILOR


Plantele si arborii meliferi din flora spontana:
1.Arborii si arbustii meliferi :Salcamul
Alb,Teiul,Artarul,Cenuserul,Castanul comestibil,Castanul salbatic,Salcamul

japonez,Otetarul
galben,Gladita,Mojdreanul,Arinul,Salcia,Alunul,Cornul,Paducelul,Amorfa,Cal
inul,Socul negru,Porumbarul,Gardurarita,Crusinul,Lemnul
cainesc,Barcoacea,Carmazul,Zamosita,Dracila,Zmeurul,Murul.
2.Plante melifere cultivate: a) -plante tehnice
b) -plante furajere
c) -plante leguminoase
d) -plante medicinal aromatice
e) -plante specific melifere
a) Culturi de plante tehnice ;
Rapita de toamna, infloreste in luna aprilie si acopera golul de
cules de la pomii fructiferi sic el de la salcam.Inflorirea culturii dureaza o
luna ,iar productiile de miere ce se pot obtine sunt de 35-100 kg la hectar.
Rapita de primavera, infloreste in mai -iunie ,cu 20-25 zile mai
tarziu ca rapita de toamna prelungind perioada de cules de la aceasta
specie.
Mustarul Alb, semanatul se face primavera cat mai timpuriu ,iar
inflorirea are loc dupa aproximativ 40 de zile de la semanat .Productiile de
miere ce se obtin de la mustar in anii normalii sunt de 40 kg/ ha.
Mustarul negru, inflorirea in luniile iunie-iulie,furnizand albinelor
culesuri de intretinere.
Coriandrul , inflorirea in lunile iunie-iulie si are o durata de 30 zile
,iar productiile de miere ce se obtin variaza intre 100 si 500 kg /ha.
Floarea soarelui , infloreste in a doua jumatate a lunii iunie sau
inceputul lunii iulie cu o dorata de inflorire de 10-20 zile . Are un potential
ridicat melifer, asigurand productii ce variaza intre 10 si 40 kg miere /
familia de albine.Productia de miere la ha este de 30-120 kg.
Porumbul cultivat pentru boabe, infloreste in luna iunie iar cel
cultivat pentru siloz ,din iunie pana in octombrie in raport cu data
semanatului.Productia de polen la hectar este de 22 kg.
Sorgul ,infloreste din iulie pana in septembrie ,furnizand familiilor
de albine culesuri bogate de polen.
Iarba de sudan, produce o mare cantitate de polen.
Sfecla de zahar, infloreste in iulie august, iar durata de inflorire
poate depasi 30 zile .Productia de miere evaluandu-se la 5-15kg/ha.
Bumbacul, infloreste in iulie august,avand productii de miere la
hectar evaluate la 30-50 kg,dar in general slab cercetate de albine.
Tutunul, inflorirea in iulie-august.Productia de miere e de 20-40 kg
miere la ha.
Sofranasul ,inflorirea in iulie-septembrie si furnizeaza familiilor de
albine atat nectar cat si polen.
Cicoarea de gradina ,infloreste in iulie octombrie furnizand
familiilor de albine un cules de intretinere.
Cantitatea de miere la ha =100 kg.
b) Culturi de plante furajere :
Lucerna ,infloresre in a doua jumatate a lunii mai la coasa I si in
august septembrie la coasa a doua.
Productia de miere la ha se evalueaza la 25-30 kg la cultura
neirigata si 200 kg la cultura irigata.

Lucerna galbena ,infloreste in luna iunie-septembrie ,oferind


familiilor de albine culesuri de intretinere.Productia de miere la hectar este
de 30 kg.
Ghizdeiul,infloreste din luna mai pana in septembrie.Productia de
miere la ha este de 15-30 kg.
Mazarichea de primavera ,inflorirea are loc in mai-iunie.Productia
de miere la hectar este evaluate la 10-30 kg.
Mazarichea de toamna ,inflorirea are loc in mai-iunie dand o
productie de miere de 30-100 kg/ha.
Trifoiul rosu,infloreste din mai pana in septembrie iar productia de
miere la hectar este de 25-50 kg.
Trifoiul alb ,infloreste in al doilea an de la semanare dand o
cantitate de miere de 100-250 kg/ha.
Sparceta,infloreste in mai-iunie ,evaluandu-se o productie de
miere la ha intre 120 si 300 kg.
Sulfina alba ,infloreste in lunile iunie-iulie dand o productie de
miere intre 200-500 kg la ha in functie de conditiile pedoclimaterice.
Topinamburul ,infloreste din septembrie pana in noiembrie ,cu o
productie de miere de 30-60 kg/ha.
c) Culturi de plante legumicole :
Ceapa, infloreste in lunile iunie-iulie,asigurand un cules de ne ctar
de lunga durata.Productia de miere
variaza intre 70-150 kg/ha.
Reventul,patrunjelul,leusteanul,morcovul,pastarnacul ,aare
un interes pentru apicultura ca urmare a secretiei de nectar si a productiei
de polen.
Dovleacul, are o productie de miere de 40-45 kg/ha la dovleacul
furajer,90-100 kg la dovleacul alb,22-30 kg la ha la dovleacul moscat.
d) Culturi de plante medicinale si aromatice:
Chimenul,infloreste in lunile mai-iunie,dand productii de miere de
20-30 kg/ha.
Cimbrul,infloreste din mai pana in octombrie iar productia de miere
la hectar este evaluate la 80-120 kg.
Roinita sau iarba stupului ,inflorireste din iunie pana in august
asigurand familiilor de albine un cules de intretinere.Productia de miere la
hectar este evaluate la 100-150 ka.
Isopul,inflorirea in iunie-iulie,iar dupa tuns lastareste din nou
,inflorind inca o data in septembrie-octombrie cand flora e foarte
saraca.Productia de miere la ha de 50-120 kg.
Izma buna,inflorirea in iunie august,productia de miere la ha
variaza intre 100-200 kg.
Levantica,infloreste din iunie pana in august ,evaluandu-se o
productie de miere de 50-100 kg/ha.
Salvia sau Jalesul de gradina ,infloreste din iunie septembrie
evaluandu-se o productie de miere de 200-400 kg/ha.
Anasonul,infloreste in iulie august . Cantitatea de miere la ha este
de 50 kg.
Feniculul,infloreste in iulie-august.Productia de miere este de 25100 kg/ha.

Macul de gradina,infloreste in iulie august,oferind culesuri de


polen.
Magheranul,infloreste in iulie-august furnizand familiilor de albine
culesuri de polen si nectar.
Anghinarea,infloreste din iulie pana in septembrie.Productia de
miere este de 150-400 kg/ha.
e) Culturi de plante melifere cultivate tipice:
Facelia,infloritul este de 30-50 zile .Productia de miere este de 6001000kg.
Mataciunea,inflorirea in iunie-august .Productia de miere este de
300-400 kg/ha.
Hrisca,inflorirea are loc dupa 30-35 de la rasarire si dureaza o luna
.Productia de miere variaza intre 40-60kg/ha.
e) Plante melifere erbacee spontane :
Plantele erbacwee spontane cu inflorire timpurie contribuie la
dezvoltarea familiilor de albine in primavera dand astfel posibilitatea
acestora sa valorifice cu un randament maxim principalele culturi:
salcam,tei,floarea soarelui,iar cele cu inflorire tarzie asigura conditii pentru
pregatirea famililor de albine in vederea iernarii.
Din categoria plantelor melifere spontane enumeram:
ghiocelul,brandusa,viorelele,brebeneii,podbalul,mierea
ursului,papadia,urzicuta,ciobotica cucului,rapita salbatica, macul de
camp,albastrita,sulfina,jalesul de camp,salvia de camp,cimbrisorul,talpa
gastii,rachita,splinuta,etc.
Polenizarea culturilor agricole cu ajutorul albinelor
Prin polenizare se intelege transportul graunciorilor de polen de pe
antene pe stigmatul florii,iar prin fecundare se produce contopirea
graunciorilor de polen cu ovulele.
Din punct de vedere al polenizarii ,plantele pot fi:
-autofertile-se polenizeaza si fecundeaza cu polenul propiu.
-autosterile-se polenizeaza si fecundeaza cu polen de la alte
plante.
-intersterile-se polenizeaza reciproc.
Dupa agentul polenizator polenizarea poate fi:
-anemofila-prin intermediul vantului .
-hidrofila - prin intermediul apei.
-omitofila-prin pasari .
-malacofila-prin moluste .
-entomofila-prin insecte .
Albinele sunt cele mai utile insecte ale omului.
Pregatirea familiilor de albine si tehnica polenizarii
Familiile de albine destinate polenizarii trebuie sa fie intretinute in
special in acest scop, pentru a asigura maxim de eficienta ca polenizator.
Pentru actiunea de polenizare se recomanda folosirea familiilor de albine
puternice, sanatoase, cu o populatie numeroasa, in stare active, cu 10-20
rame, puiet in toate fazele de dezvoltare, provizii de hrana suficiente,
matca tanara si prolifica.
La culturile agricola numarul stupilor amplasati pe o vatra nu va
depasi 50, iar distanta dintre stipi va fi de cel putin100 m, cand stupii
apartin unor stupine diferite.

Momentul optim al deplasarii familiilor de albine pentru polenizare


este inceputul infloririi. Modul de amplasare a stupinelor se face tinand
seama de necesitatea polenizarii complete si uniforme. In general se
recomanda ca stupii sa fie amplasati aproape de cultura si unde este
posibil, dispersati in grupe mici. La culesul din timpul verii, stupii se
umbresc sau se instaleaza chiar la umbra, spre a-I feri de arsite puernice.
Albinele trebuie sa aiba asigurate rezervele de apa.
Pentru asigurarea conditiilor optime de polenizari eficiente, se
actioneaza pentru stabilirea unor mijloace moderne pentru combaterea
bolilor si daunatorilor plantelor agricola care san u auca prejudicii sanatatii
si activitatii familiilor de albine angajate in polenizarea culturilor.
Principalele grupe de plante cultivate polenizate cu ajutorul albinelor
sunt: pomi si arbusti fructiferi, plante tehnice, bostanoase, hrisca,
coriandrul, semincerii de leguminoase, semincerii de legume.
MODULUL: ECOLOGIA SI PROTECTIA MEDIULUI APICOL
Pastrarea sanatatii albinelor prin prevenirea intoxicatiilor cu pesticide
Astazi, pagubele determinate de intoxicatiile la albine cu substante
pesticide provoaca, intr-un interval de timp scurt, pierderi inseminate de
peste 25-30% din efective.
Intoxicatiile provocate de substantele chimice folosite in agricultura si
silvicultura in functie de felul in care actioneaza, sunt de mai multe
feluri:
a) substante toxice de ingestie, ce actioneaza la nivelul tubului dugestiv
unde patrunde impreuna cu hrana;
b) substante tuxice de contact, ce patrund in organism prin contactul
insectei cu substanta respectiva;
c) Substante toxice volatile, ce patrund prin caile respiratorii in circulatia
generala si produc moartea prin sufocare.
In majoritatea cazurilor, asemenea pierderi sunt determinate de nepasarea
celor ce folosesc substantele chimice, fara sa respecte regulile legale in
vigoare si in unele cazuri de neglijenta apicultorilor respective.
Prevenirea intoxicatiilor la albine se bazeaza, in principal, pe o serie de
masuri cuprinse in ,,Ordinul privind unele masuri penru protectia familiilor
de albine impotriva intoxicatiilor cu pesticide,, din care mentionam
urmatoarele:
- tratamentele cu pesticide a culturilor agricola, plantatiilor pomicole
si a padurilor se desfasoara in perioade de timp cat mai scurte care
nu vor depasi 7 zile consecutive si vor fi amumtate apicultorilor;
- tratamente fito-sanitare cu pesticide la culturile agricola, plantatiile
pomicole, silvice si paduri se vor executa numai in baza avertizarilor
scrise si luare scrisa la cunostinta, emise de statiile de prognoza si
de avertizare si de unitatile silvice cu cel putin 5 zile inainte de
efectuarea tratamentului.
- In cazul efectuarii aviotratamentelor cu pesticide, unitatile de
protectia plantelor vor comunica in scris unitatilor beneficiare, cu cel
putin 7 zile inainte, zilele si suprafetele pe care se vor efectua aceste
tratamente;

Este interzisa aplicarea pesticidelor asupra culturilor agricola


entomofile, pomilor fructiferi sau principalelor specii forestiere
melifere aflate in faza de inflorire, precum si asupra arborilor
forestieri de aliniament aflati in perioada de exudare a manei;
Tratamentele fito-sanitare cu aeronave, se executa numai daca
viteza vantului nu depaseste 5m/s si temperature nu depaseste 25
grade Celsius;
Consiliile locale, comunale, orasenesti sau municipale si primariile
dupa caz, vor anunta in scris cu cel putin 5 zile inainte, sub
semnatura de luare la cunostinta, pe toti detinatorii de stupine
situate in raza teritoriala a localitatii, precum si circumscriptia
sanitary-veterinara, despre locul, datam inceperii si mijloacele cu
care se executa tratamentele cu pesticide;
Unitatile cu sector apicol si apicultorii cu stupine personale urmeaza
sa anunte, cu cel mult 24 ore dupa amplasare, consiliul local al
comunei, orasului sau municipiului si primarul, dupa caz, pe teritoriul
caruia se afla stupina, locul de amplasare, perioada utilizarii,
numarul de familii si adresa datinatorului de albine;
Sa sesizeze imiediat, in scris, circumscriptia sanitary-veterinara pe
raza careia este situate stupina in cazul intoxicatiilor la familiile de
albine;
Medicii veterinari de circumscriptii sunt obligate sa controloze daca
se respecta indeplinirea masurilor de prevenire a intoxicatiilor,
precum si obligatia de a intervene in sprijinul apicultorilor in caz de
intoxicare a albinelor.

Pastrarea sanatatii albinelor prin aplicarea de masuri biologice


Prevenirea bolilor la albine se bazeaza , in linii generale, pe o serie de
proncipii si masuri biologice de crestere si intretinere a familiilor de albine
din care mentionam urmatoarele:
- mentinerea in stupine a familiilor puternice care au o mare
capacitate de aparare impotriva imbolnavirilor si dispun de o energie
productive, care le da posibilitatea sa acumuleze in stupi cantitati
inseminate de nectar si pollen de la principalele resurse melifere din
tara noastra sis a realizeze si alte productii apicole.
- Pastrarea in familii a matcilor tinere si prolifice asigura cresterea
unor populatii numeroase de albine tinere si sanatoase, constituie,
de asemenea, o masura eficienta de dezvoltare si imputernicire a
familiilor de albine;
- Mentinerea familiilor de albine in stare normal fiziologica si
prevenirea roirii naturale in perioada valorificarii principalelor
culesuri de nectar si prin deplasarea acestora la masivele melifere in
curs de inflorire;
- Acumularea rezervelor de hrana pentru iernarea familiilor de albine
in cantitati suficiente si de buna calitate are o importanta deosebita
pentru mentinerea sanatatii si buna iernare a familiilor de albine;
- Aplicare corecta a masurilor de selectie si folosirea pentru productie
a familiilor de albine neroitoare si rezistente la inbolnaviri conduce la

reducerea numarului de imbolnaviri si la cresterea productiei


acestira.
Stupinele formate din familii de albine slabe cu populatii reduse,
neangrijite corespunzator, cu matci varstnice si neproductive, cu reserve
de hrana insuficiente sau de calitate necorespunzatoare, nepregatite
pentru cules sau pentru iernare, reprezinta unitati apicole cu deficiente
si neeconomice, care necesita interventii imiediate si energice in
vederea redresarii stupinei prin inlaturarea cauzelor care genereaza
starea necorespunzatoare a familiilor.
Asigurarea unui mediu inconjurator sanatos impune obligatia de a
conserva resursele naturale tinand seama de raportul ce exista intre
conservarea nealterata a acestor resurse si insasi existenta oamenilor.
Albinele pot fi considerate resurse biologice de importanta vitala.
Prin polenizarea plantelor spontane si cultivate, albinele au un rol
essential in perpetuarea si deci supravietuirea a sute de mii de specii
care formeaza vegetatia Terei.
Din surse anorganice si energie solara in plante se creeaza, prin
fotosinteza, materie organica, iar din aceasta s-a format si se formeaza
stratul de sol fertile si se produce hrana pentru insecte, pasari, mamifere
si alte vietuitoare. Aceste relatii ecologico-trofice sunt esentiale pentru
existenta noastra si pentru mediul inconjurator.