Sunteți pe pagina 1din 6

Procedee tactice de ascultare a invinuitului sau inculpatului

Cunoasterea imprejurarilor in care a fost savarsita infractiunea si stabilirea corecta a


datelor privind persoana invinuitului (inculpatului) folosesc anchetatorului la stabilirea
procedeelor tactice de efectuare a ascultarii.
Tactica ascultarii invinuitului (inculpatului) cuprinde metode si mijloace legale
folosite in activitatea de ascultare, in scopul obtinerii unor declaratii complete si veridice, care
sa contribuie la aflarea adevarului si clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Dispozitiile legale
si regulile tactice criminalistice reprezinta elemente de baza in stabilirea tacticii de ascultare.
O tactica adecvata presupune adaptarea regulilor generale la fiecare cauza in parte, la
personalitatea celui ascultat si la pozitia invinuitului (inculpatului).
In cele ce urmeaza vom prezenta procedeele- tactice de ascultare a invinuitului
cunoscute in practica autoritatilor judiciare:
1. Folosirea intrebarilor de detaliu
Intrebarile de aceasta natura se folosesc pentru a obtine de la invinuit amanunte
referitoare la diferitele imprejurari ale faptei savarsite, care sa permita verificarea explicatiilor
lui. Scopul utilizarii acestor intrebari este de a demonstra banuitului netemeinicia sustinerilor
sale si de a-l determina sa renunte la negarea faptelor savarsite. Practica atesta ca acest
procedeu tactic da rezultate bune in cazul invinuitilor recidivisti (infractori cu experienta),
care, desi isi pregatesc atent declaratiile, comit totusi erori si inconsecvente logice. Or, tocmai
asemenea aspecte trebuie exploatate, prin folosirea acestui gen de intrebari, pentru a
determina furnizarea datelor necesare aflarii adevarului, colaborarea invinuitului, clarificarea
problemelor cauzei. De aceea, intrebarile detaliu, impreuna cu alte procedee de ascultare, sunt
folosite frecvent in cazul cand invinuitul face declaratii nesigure, contradictorii.
2. Ascultarea repetata
Acest procedeu consta in reaudieri ale invinuitului cu privire la aceleasi fapte,
imprejurari, amanunte, la intervale diferite de timp. Intre diversele declaratii ale invinuitului
vor apare, inevitabil, contraziceri, nepotriviri, cu toate incercarile de a reproduce cele relatate
anterior, pentru ca detaliile nu vor putea fi puse la punct, nu vor putea fi repetate, cu toate
pregatirile facute in acest sens de catre acesta, demonstrandu-i-se, astfel, netemeinicia
afirmatiilor pe care le-a facut anterior si, totodata, putand fi determinat sa recunoasca
adevarul.
3. Ascultarea sistematica
Acest procedeu se foloseste atat in cazul invinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa
lamureasca complet toata problematica cauzei, mai ales in cauzele complexe, cat si al celor
nesinceri, pentru ca ii obliga sa dea explicatii logice si cronologice la toate aspectele privind
invinuirea.
In cadrul acestui procedeu, prin intermediul intrebarilor problema, invinuitului i se
solicita sa clarifice sistematic cum a conceput si pregatit infractiunea, persoanele participante
si modul in care a actionat fiecare. Atunci cand cel ascultat a savarsit mai multe infractiuni, in
raport cu personalitatea si psihologia acestuia, anchetatorul va stabili daca ascultarea va

incepe in legatura cu infractiunea cea mai usoara sau cu cea mai grava. Cand exista mai multi
invinuiti in cauza, fiecare trebuie ascultat atat cu privire la activitatea proprie, cat si, separat,
cu privire la activitatea fiecarui participant.
4. Ascultarea incrucisata
Scopul acestui procedeu este de a infrange sistemul de aparare al invinuitului nesincer,
care se situeaza pe pozitia negarii totale a faptelor savarsite. Este un procedeu ofensiv si
consta in ascultarea aceluiasi invinuit de catre doi sau mai multi anchetatori, ce s-au pregatit
in mod special in acest scop si cunosc problemele cauzei in care se face ascultarea. Procedeul
prezinta un anumit avantaj dar si dezavantaje. Avantajul consta in faptul ca invinuitului sau
inculpatului nu i se da posibilitatea sa-si pregateasca raspunsuri mincinoase, intrebarile fiind
adresate de fiecare anchetator alternativ, intr-un ritm sustinut, alert. Dezavantaje: derutarea
persoanelor cu structura psihica slaba, incurcarea celui ascultat, anchetatorii insisi putandu-se
incurca reciproc, mai ales atunci cand nu toti stapanesc perfect problema cauzei.
5. Tactica complexului de vinovatie
O astfel de tactica conduce la rezultate deosebite in cazul persoanelor mai sensibile.
Acest procedeu consta in adresarea alternativa a unor intrebari care contin cuvinte afectogene
(critice) privitoare la fapta si la rezultatele ei si a unor intrebari ce nu au legatura directa cu
cauza. Pentru realizarea scopului - obtinerea unor declaratii sincere - trebuie observate atent
reactiile invinuitului la diversele intrebari ce i se adreseaza, intrucat reusita procedeului nu
depinde numai de raspunsurile celui ascultat, ci si de observarea si aprecierea acestuia.
6. Folosirea probelor de vinovatie
Procedeul se foloseste in ascultarea invinuitului nesincer, care incearca sa denatureze
adevarul, sa ingreuneze cercetarile, mai ales daca este recidivist. Acesta, de regula, recunoaste
faptele numai in masura in care este convins despre existenta si temeinicia probelor
administrate impotriva sa. Procedeul se utilizeaza numai dupa cunoasterea exacta a pozitiei
invinuitului. Aceasta presupune ca invinuitului ascultat sa i se consemneze declaratia,
indiferent de pozitia avuta fata de faptele pentru care este invinuit, intrucat numai astfel se
poate adopta procedeul tactic de ascultare adecvat.
Obtinerea de rezultate bune prin folosirea acestui procedeu este asigurata de
respectarea unor cerinte, printre care:
- cunoasterea temeinica de catre anchetator a tuturor problemelor din dosar, a legaturii
ce exista intre acestea si activitatea ilicita desfasurata de catre inyinuit;
- cunoasterea valorii fiecarei probe din dosar;
- stabilirea celui mai indicat moment pentru folosirea probelor de
vinovatie si a ordinii in care acestea vor fi prezentate;
-stabilirea judicioasa a intrebarilor ce vor insoti prezentarea probelor.
Atentia care trebuie acordata folosirii acestui procedeu de ascultare se explica prin
aceea ca orice eroare din partea anchetatorului poate compromite intreaga munca desfasurata

pentru determinarea invinuitului sa faca declaratii veridice si complete. Luand cunostinta


prematur de probele existente, cel ascultat va recunoaste numai ceea ce este dovedit sau,
convingandu-se de insuficienta ori de forta probanta redusa a dovezilor de vinovatie
prezentate, va continua sa persevereze in a respinge invinuirea adusa, in raport de personalitatea si psihologia invinuitului se poate proceda la prezentarea frontala sau prezentarea in mod
neasteptat, de la inceput, a probelor care ii dovedesc vinovatia si adresarea de intrebari directe
cu privire la fapta savarsita, inaintea acestui moment invinuitul ori inculpatul trebuie sa fie
intrebat in legatura cu impre-urarile dovedite prin probele care urmeaza a fi folosite,
urmarindu-se, astfel, crearea momentului psihologic necesar cunoasterii faptelor, renuntarii la
pozitia de nesinceritate.
In practica organelor de ancheta judiciara este mai frecvent folosita prezentarea
progresiva a probelor de vinovatie, ce consta in ascultarea in mod treptat, plecandu-se de la
aspecte mai putin importante, cu prezentarea de probe care nu dovedesc nemijlocit savarsirea
faptei, vinovatia, continuanduse cu cele ce au relevanta deosebita, din care rezulta direct
vinovatia.
7. Ascultarea persoanei anchetate despre activitatea celorlalti participanti la
savarsirea infractiunii

Procedeul se aplica atunci cand in cauza exista mai multi invinuiti disculpati)
participanti la savarsirea aceleiasi infractiuni. Cunoastarea invinuitilor, inculpatilor implicati
in cauza permite anchetatorului sa gaseasca veriga cea mai slaba in randul participantilor si cu
aceasta sa inceapa ascultarea. Se solicita celui ascultat sa declare ceea ce cunoaste despre
activitatea celorlalti participanti la infractiune, lasandu-i-se impresia ca persoana sa
intereseaza mai putin organul de urmarire penala, in acest mod, invinuitul poate prezenta date
valoroase in legatura cu infractiunea savarsita, date pe care ulterior, va trebui sa le explice, iar
apoi sa faca declaratii despre propria activitate.
Procedeul prezinta si dezavantaje pentru ca nu intotdeauna cel ascultat este dispus sa
divulge activitatea participantilor, avand in vedere intelegerile stabilite inainte, dar mai ales
dupa savarsirea infractiunii, privitoare la modul de comportare in eventualitatea descoperirii
faptelor. Nestiind daca si ce au declarat ceilalti participanti, fiecare va avea retineri, dar va
manifesta, in schimb, un interes deosebit pentru a afla din ancheta care este pozitia celorlalti
invinuiti. Cu rabdare, tact si perseverenta se poate ajunge la determinarea invinuitilor sa faca
marturisiri, sa declare despre faptele comise de catre ceilalti participanti.
Prin confruntarea datelor obtinute din declaratiile participantilor, chiar daca nu au
declarat totul despre propria activitate, anchetatorul poate desprinde concluzii cu privire la
sinceritatea celor implicati in cauza. Acest procedeu permite obtinerea unor rezultate pozitive,
intrucat fiecare invinuit aflat in fata unor date cunoscute de anchetator, despre care el nu
declarase nimic anterior, va fi mai cooperant in relatarea activitatilor infractionale a celorlalti
participanti, in masura in care le cunoaste.
8. Procedeul justificarii timpului critic
Timpul critic reprezinta suma duratei activitatilor ce au precedat savarsirea
infractiunii, a actiunilor ce caracterizeaza savarsirea infractiunii si perioada imediat post-

infractionala. Acest procedeu se foloseste, de regula, atunci cand banuitul refuza sa faca
declaratii. Cunoscandu-se activitatea banuitului, i se va solicita sa declare locul unde s-a aflat,
cu cine a luat legatura, ce a intreprins inainte, in timpul si dupa savarsirea infractiunii.
Explicatiile date vor fi verificate minutios pe zile, ore, minute si locuri. De asemenea,
procedeul se foloseste in ascultarea infractorilor nesinceri, refractari, oscilanti in declaratii,
care incearca sa ingreuneze aflarea adevarului. Acestora li se va cere sa arate ce au facut pe
zile si ore, sa prezinte locurile unde s-au aflat si persoanele cu care au luat legatura.
Verificarea datelor furnizate de banuit ofera anchetatorului posibilitatea constatarii
nesinceritatii relatarilor, intrucat in declaratiile acestuia apar neconcordante in justificarea
timpului critic.
Pe baza rezultatelor verificarilor, folosindu-se starea psihica a banuitului, acesta va
putea fi determinat sa recunoasca faptele cu ocazia unei noi asdiltari. in cazul acestui
procedeu se mai poate solicita banuitului sa justifice sursa mijloacelor de existenta (in cazul
celor nein cadrati in munca),sa dea explicatii cu privire la provenienta bunurilor, valorilor
gasite cu ocazia perchezitiilor corporale sau domiciliare.
Utilizarea procedeului de justificare a timpului critic permite extinderea anchetei
judiciare asupra altor infractiuni si faptuitori mai ales ca, asa cum demonstreaza cazuistica
judiciara, tacerea reprezinta, la fel ca si alibiul, incercarea de a ascunde si alte fapte, ca si pe
participanti.
2.3.9.

Experimentul in cabinetul de ancheta

Se considera ca orice anchetator este si experimentalist in sensul larg al cuvantului,


dar si in sensul restrans al notiunii. In sens larg, anchetatorul este experimentalist, deoarece,
urmarind diferitele variante de solutii, in fond, executa un experiment logic. In sens restrans,
anchetatorul este experimentalist, deoarece are posibilitatea sa experimenteze realmente, atat
cu inculpatii, cat si cu martorii pentru a putea varifica macar unele din afirmatiile lor.
Alaturi de experimentul de ancheta, atat de bine cunoscut si practicat de toti
anchetatorii, experimentarea in cabinetul de ancheta a fost recomandata la inceputul secolului
nostru de juristul psiho-criminalist din Praga, Hans Groos si de elevii acestuia, Wertheimer si
Klein1. Ei recomandau ca anchetatorul sa verifice prin mijloace simple, dar eficiente gradul
de credit ce se poate da unor declaratii.
Astfel o serie de stimuli: aprecierea timpului, aprecierea spatiului, aprecierea duratei
unui act, aprecierea vitezei sunt factori foarte importanti in gasirea solutiei corecte de catre
anchetator in timpul anchetei judiciare, deci cu acele puncte adesea criciale in multe
infractiuni, unde prin natura lucrurilor aprecierile oamenilor, chiar si in scopul bunei credinte,
sunt extrem de incerte.
Psihicul uman actioneaza in mod activ si diferit la stimuli care ii provin la creier, si
deci constituie o bogata sursa de erori. Presupunand ca persoana anchetata are conditii optime
de a percepe un eveniment, presupunand ca el este de buna credinta in relatarea faptelor
savarsite, presupunand ca el nu sufera de nici o alterare cronica sau acuta a receptorilor
senzoriali, si inca exista multiple posibilitati de erori chiar in clipa receptarii. Functia selectiva
1

a scoartei cerebrale se manifesta in a alege din multitudinea informatiilor ce efctueaza


receptori numai pe unele dintre ele, care pot avea o secundara importanta pentru justitie, si
acealesi functii pot determina omiterea altor informatii ce sunt considerate de organele
anchetatoare ca fiind hotaratoare.
Am presupus insa ca persoana anchetata este sanatoasa si ca are conditii optime de
receptie. Asemenea cazuri insa sunt foarte rare.
Informatiile de la nivelul receptorilor vizuali sunt superioare celor de la nivelul
receptorilor auditivi. Din aceasta cauza, se acorda prioritate relatarilor care se bazeaza pe
perceptii vizuale presupunand ca au existat conditii de luminozitate corespunzatoare in
momentul critic fata de cele relatate cu privire la informatiile ce au provenit pe cale
audutiva. Vazul este cel mai dezvoltat, mai nuantat simt la majoritatea oamenilor fata de auzul
care este mai ramas in urma. Cei mai multi oameni recunosc mai usor o figura vazuta odata,
decat o voce auzita.
Alaturi de sursele de erori perceptive la nivelul receptorilor vizuali sau aduditivi cele
mai frecvente distorsionari sunt datorate iluziilor. Iluziile pot provoca o serie intreaga de erori
judiciare. Legile optice ale perseverentei, legile succesiunii senzatiilor si ale perceptiilor
auditive si vizuale pot duce la erori fatale atunci cand cel ce cerceteaza un caz nu cunoaste pe
deplin modul lor de manifestare.
Perceptia spatiului in ancheta judiciara este foarte importanta. De multe ori, aprecierea
corecta sau incorecta a spatiului poate determina soarta unui proces. Indeosebi, in anumite
spete, cum ar fi accidentele de automobil, distrugerea, capacitatea de a face aprecieri corecte
ajuta esntial la stabilirea cu exactitate a faptelor cu foarte mici exceptii (cazul unor tehnicieni
specializati) omul obisnuit face aprecieri eronate asupra spatiului concret.
Prin procedee foarte simple anchetatorul se poate convinge de acest lucru, punand
persoana anchetata sa aprecieze dimensiunile salii in care se afla, sa aprecieze dimensiunea
strazii prin care a trecut, sa aprecirze distanta dintre doua puncte, etc., si astfel isi va putea
forma o convingere asupra posibilitatilor persoanei anchetate de a aprecia distante si marimi.
La fel de labila la oameni este si aprecierea timpului. Daca localitatea in timp a unui
eveniment este relativ usoara, oricine putand sa aprecieze daca fapta s-a intamplat mai spre
dimineata sau mai spre pranz, la aprecierea duratei actului infractional se oscileaza mult.
Cercetarile psihologice au relevat existenta unui timp subiectiv si a unui timp obiectiv. In
unele cazuri, legitatile acestor doua categorii de timpi joaca un rol decisiv, caci neconcordanta
dintre timpul obiectiv si cel subiectiv poate provoca erori grave.
Aprecierea duratei unui act poate avea mare impotanta in cele mai felurite spete. Este
insa de mentionat ca anumite categorii de profesionisti, printre care muncitorii care lucreza
normat, cei care exercita munca didactica, au capacitate marita de apreciere a timpului.
In acest sens, iata un exemplu in urma caruia anchetatorul poate vedea daca persoana
anchetata are notiunea timpului sau nu.
In momentul in care inculpatul afirma ca un anume fapt a durat 4-5 minute,
anchetatorul sa-l invite pe inculpat sa stea linistit 5 minute si pe urma sa semnaleze daca
timpul a trecut sau nu.

Aprecierea vitezei, atat de hotaratoare in cazul accidentelor de circulatie si nu numai,


intampina si ea dificultati. Astfel, soferul autovehiculului care a facut accident de circulatie in
urma caruia au murit oameni, el va spune ca nu a circulat cu viteza mare. El nu poate preciza
concret viteza cu care se deplasa intrucat vitezometrul masinii sale nu functiona, iar el nu a
practicat vreun sport de performanta de viteza (ski, motociclism, biciclism, etc.). Anchetatorul
se poate convinge usor de aceasta capacitate a inculpatului, punindu-l sa aprecieze viteza cu
care circula vehiculele ce circula in apropierea cladirii unde se desfasoara ancheta.
Fenomenele de influenta reciproca (sugestia in care mai multe persoane au savarsit o
infractiune) pot denatura si ele momentul perceptiv.
De exemplu, intr-un caz anchetat de distrugerea la care au participat patru persoane,
este de ajuns ca una dintre persoane sa spuna i-am distrus toata casa si, au fost distruse
numai o parte din bunuri, ceilalti coinfractori deja incep sa vada toata casa distrusa.
Alaturi de acesti factori mai exista o serie intraga de alte elemente care denatureaza
perceptiile noastre. Asa, de pilda, gandirea si, in general experienta anterioara, cu tot sistemul
de reprezentari completeaza in mod natural imaginile perceptive si acest mod natural este
cateodata chiar fatal, provocand grave erori judiciare.