Sf.

Ioan Gura de Aur Tlcuire la Psalmul 140 (2)

Omilie la Psalmul 140 Despre rugaciune
Trad.: Ierom. Prof. Policarp Chitulescu
Sursa: www.crestinortodox.ro

Sa aplicam aceleasi legi si gurii si limbii

noastre, sa le pastram curate de toate ticalosiile si le vom putea face astfel sa
slujeasca rugaciunii. Cuiva care are un vas de aur nu-i va conveni sa-l foloseasca
la lucruri murdare, din cauza materiei pretioase din care e facut vasul. Ori, gura
noastra este de mii de ori mai pretioasa decat aurul si perlele: cat de mult trebuie
deci sa ne pazim de a intina cu vorbe necurate si necuviincioase sau cu blesteme
ori injuraturi. Nu pe un altar de aur sau de bronz va aduceti tamaia ci pe un
jertfelnic cu mult mai de pret, intr-un templu duhovnicesc; pe de o parte e o
materie neinsufletita, in timp ce Dumnezeu iti locuieste in suflet caci toti suntem
madulare ale lui Iisus Hristos. Pune, Doamne paza gurii mele. Psalmistul
tocmai I-a cerut lui Dumnezeu sa binevoiasca sa-i asculte rugaciunea, sa-i fie
ingaduitor; bagati de seama care este intaia lui dorinta si primul scop al
rugaciunilor lui umilite. Nu spune da-mi bogatie sau slava de la oameni nici da
sa-mi birui dusmanii. Nu se coboara la nici unul dintre lucrurile si onorurile
pamantesti ci ii cere lui Dumnezeu numai daruri vrednice de el. Cum adica? imi
spuneti, nu-I putem cere bunuri pamantesti? O putem face dar cu masura, dupa

exemplul lui Iacov care zicea: Numai sa-mi dea Domnul paine ca sa ma
hraneasca si o haina ca sa ma acopere (Fc. XXVIII; 20)
Astfel ne porunceste si Domnul Hristos sa ne rugam: painea noastra cea
de toate zilele da-ne-o astazi (Mt. VI; 11) dar dupa ce am cerut mai intai
bunurile ceresti. La fel face si profetul zicandu-I Domnului: Pune straja gurii
mele. Vedeti cata prevedere? Cata intelepciune? Si care este primul lucru
pentru care se roaga? A inceput cu virtutea cea mai importanta, cu ceea ce poate
sa fie fara o puternica trezvie cauza tuturor nenorocirilor si sa devina,
dimpotriva pentru un suflet treaz, izvorul tuturor bunatatilor. Cu adevarat,
neinfranarea limbii aduce nenumarate necazuri dupa cum vorba cu masura este
sursa a mii de bunuri. La fel e cu totul zadarnic sa ai o casa, un oras, ziduri de
aparare, usi, deschizaturi daca nu ai in acelasi timp si pazitori care sa stie cand
trebuie sa deschida si cand trebuie sa inchida. Asa si cu limba si cu gura, nu sunt
de nici un folos daca ele nu sunt conduse de ratiune careia Dumnezeu i-a
incredintat grija de a le deschide si de a le inchide cu toata paza, cu toata atentia
posibila si care stie ca sunt cuvintele pe care trebuie sa le lase sa iasa si cele pe
care trebuie sa le opreasca. Sabia a facut mai putine victime decat limba.
Domnul Hristos ne mai spune: Nu ceea ce intra pe gura spurca pe om ci ceea ce
iese pe gura, aceea spurca pe om (Mt. XV; 11). In alta carte citim: Si
cuvintelor tale fa jug si cumpana, si gurii tale fa-i usa si incuietoare (Int. lui
Isus Srah XXVIII; 28). Dar cum Psalmistul stie ca punerea in fapta a acestui
indemn e anevoioasa, el se roaga si-I cere lui Dumnezeu ajutorul. Un autor
inspirat pare sa faca o aluzie la aceasta problema zicand: O, de-ar pune cineva
paza gurii mele si peste buzele mele pecete nestricata (Int. lui Isus Sirah XXII;
30)
Avem si noi partea noastra la aceasta si tocmai de aceea cuvintele lui ne
sunt ca o povata Puneti usa gurii mele si zavoare dar el ne face de
asemenea sa cerem ajutorul lui Dumnezeu daca dorim ca ostenelile noastre sa fie

incununate de succes. Sa punem asadar, straja gurii noastre neincetat, careia

ratiunea noastra sa-i fie cheie, nu ca s-o tina mereu incuiata ci pentru a o
deschide numai cand e de trebuinta. Uneori tacerea e mai de folos decat
cuvintele; dar uneori vorbitul e de preferat tacerii; e ceea ce-l facea pe acest rege
sa spuna: Vreme este sa taci si vreme este sa graiesti. (Ecl. III; 7) Daca gura ar
trebui sa fie deschisa intr-una, n-ar mai fi fost nevoie sa i se puna porti; si daca
ea ar fi trebuit sa ramana mereu inchisa ce nevoie era sa i se puna paza? La ce
bun sa pazesti ceea ce ramane inchis? Daca deci a fost inzestrata si cu porti si cu
paza, este pentru ca noi sa facem fiecare lucru la timpul potrivit. De altfel Sfanta
Scriptura zice: Cuvintelor Tale fa rug si cumpana. (Intelepciunea lui Isus Sirah
XXVIII; 28)
Vedeti cata prevedere cere pentru ca noi nu numai sa rostim decat cuvinte
potrivite ci si pentru a le cantari cu o grija foarte mare si cu o deosebit de mare
atentie. Suntem atat de grijulii in a cantari aurul care e o materie pieritoare, dar
de cata grija e nevoie ca sa ne masuram vorbele astfel incat ele sa nu fie nici de
prisos si nici sa lipseasca? Tocmai de aceea acelasi autor ne spune: Nu opri
cuvantul in vreme de mantuire. (Int.lui Isus Sirah IV; 25) Am vazut cand
trebuie sa vorbim iar cand trebuie sa tacem ne arata in alt loc: Daca stii,
raspunde aproapelui tau, iar de nu, pune-ti mana peste gura. (Intelepciunea lui
Isus Sirah V; 14) Si mai departe: Cel care inmulteste cuvintele se va face urat
tuturor (Ibid. XX; 8), si iarasi: mai bun e omul care-si ascunde nebunia sa
decat omul care-si ascunde intelepciunea sa. (Ibid. XX; 32) Ai auzit vreun
cuvant impotriva aproapelui? Sa moara la tine; fii fara grija ca nu te va sparge;
din pricina unui cuvant care trebuie tainuit, cel nebun se va chinui ca aceea care
naste prunc. (Ibid. XIX; 10-11) Ne mai invata apoi cum trebuie sa vorbim:
Graieste tanarule cand ai nevoie; insa dupa ce de doua, trei ori te va intreba,
strange-ti cuvantul; cu putine spune multe; fii ca unul care stie dar care tace
(Ibid. XXXII; 8-9). Intr-adevar, e nevoie de cea mai mare atentie a duhului

pentru a indruma cu siguranta puterea limbii, acest lucru il face pe acelasi autor
sa spuna: Uneori mustrarea nu e facuta la timp potrivit si cateodata cel care tace
se dovedeste intelept. (Int. lui Isus Sirah XIX; 28).
Nu e de ajuns sa taci si sa nu vorbesti decat la momentul potrivit, ci
trebuie sa vorbesti sub inspiratia harului: Cuvantul vostru sa fie intotdeauna
insotit de har, dres cu sarea intelepciunii, ca sa stiti cum trebuie sa-i raspundeti
fiecaruia (Colos. IV; 7)
Ganditi-va ca limba este organul cu care-I vorbim lui Dumnezeu si cu
care-I aducem laude.[1]
Cu limba primim jertfa infricosatoare, credinciosii inteleg ceea ce spun.
Ca atare, sa fie lipsita de orice acuzatie, de toata vorba jignitoare si
necuviincioasa si de toata calomnia. Daca ne ataca vreun gand rau sa-l inabusim
inauntrul sufletului nostru, sa nu-i ingaduim sa se manifeste afara prin cuvinte
necuviincioase; daca invidia sau nerabdarea va insufla cuvinte manioase, uscati
aceasta radacina, tineti usa inchisa si puneti-i o paza sigura. Nu lasati sa vi se
nasca in inima planuri vinovate, dar daca au prins a se naste, inabusiti-le degrab
si nimiciti-le pana la ultima lor samanta. Asa a stiut si Iov sa-si puna paza gurii
si sa nu slobozeasca vreo vorba necugetata. El pastra mai tot timpul linistea si
cand crezu de cuviinta sa-i raspunda femeii sale, cuvintele i-au fost pline de
intelepciune. Intr-adevar, trebuie sa ne silim a nu vorbi decat atunci cand
cuvintele sunt mai folositoare decat tacerea. Iata de ce Mantuitorul nostru Iisus
Hristos ne spune ca: Oamenii vor da seama de orice cuvant pe care-l vor fi
spus (Matei XII; 36), iar Sfantul Apostol Pavel ne sfatuieste astfel: din gura
voastra sa nu iasa nici un cuvant rau (Efeseni IV; 29). Ori, ce mijloc de a
veghea cu grija asupra acestei porti sau de a-i pune paza sigura, poate fi?
Ascultati un alt autor inspirat zicand: Tot cuvantul tau sa fie despre
Legea Celui Preainalt (Intelepciunea lui Isus Sirah IX; 15). Daca va deprindeti

a nu grai in desert, daca duhul vostru ca si gura se va inconjura neincetat de

versete din Sfanta Scriptura ca de niste ziduri de aparare, veti avea o paza mai
puternica decat otelul cel mai tare. De la gura pleaca drumuri ce duc la moarte,
de exemplu cand ea rosteste obscenitati sau glume si atunci cand se deschide
insuflata de slava desarta sau trufie. Exact acest lucru l-a facut fariseul care
pentru ca nu si-a pazit gura a imprastiat la suprafata tot ce se afla inauntrul sau,
la fel ca o casa care nu are deloc usi, el nu a putut sa-si pastreze comoara care
era ascunsa in sufletul lui si dintr-o data se gasi in cea mai neagra saracie. Iata
inca un altul al carui limbaj semet arunca in adancuri, e acela care spunea:
Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi
aseza jiltul meu (Isaia XIV; 13). Cat despre iudei, cand s-au bucurat de
nenorocirile aproapelui au meritat sa-si auda cuvintele: Pentru ca ati zis: E
bine, Israel a devenit ca si celelalte neamuri (Mal. II; 17, III;15) cand au fost
acoperiti de rusine pentru ca si-au aratat descurajarea si indignarea spunand:
Tot omul care savarseste raul e bun in ochii Domnului, iata pe acestia ii iubeste
El.
Deci, acum, socotim fericite neamurile straine care se ridica savarsind
crima. Nu sunt toate acestea scrise in carte? Altii au fost victimele propriilor
carteli. Sa nu cartim deloc, spune Sfantul Apostol Pavel, precum au cartit unii
din ei si au fost nimiciti de catre pierzatorul (I Cor.X; 10). Si cand au cartit?
Cand ii spuneau lui Moise: Oare nu erau morminte in Egipt, de ce ne-ai adus sa
murim in pustie? (Iesire XIV; 11). Altii au fost pedepsiti pentru ca s-au dedat la
placeri vinovate: apoi au sezut ca sa manance si sa bea si pe urma s-au
sculat ca sa joace (Ies. XXII;6), altii din cauza cuvintelor jignitoare: Oricine se
manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda (Matei V; 22) si, in cele din urma,
altii in numar mult mai mare, si-au gasit sfarsitul ca urmare a altor pacate, roade
ale neinfranarii limbii.[2]

Vreti acum pilde ale celor pentru care tacerea la timp nepotrivit le-a adus
moartea? Va voi da: Daca nu avertizezi poporul, el va muri in pacatul sau, dar
iti voi cere sangele lui (Iezech. III; 20).
Un altul va fi pedepsit pentru faptul de a fi vorbit fara discernamant si de
a fi descoperit primului venit ceea ce i-a fost incredintat, impotriva oprelistii
puse de Domnul: Nu dati cele sfinte cainilor si nu aruncati margaritarele in fata
porcilor (Matei VII; 8). Un altul pentru bucuriile sale nebunesti: Vai voua
celor ce radeti, zice Domnul nostru, caci veti plange (Lc. VI; 25)
Intelegeti, asadar, cum limba poate fi cauza mortii sau cum poate deveni o
norma a vietii? Ati vazut cum l-a pierdut pe fariseu si cum l-a salvat pe vames?
Ati vazut caderea acestui barbar plin de orgoliu? Ascultati acum cuvintele umile
si cu masura ale dreptului: Nu sunt decat pamant si cenusa (Facere XVIII; 27).
Ati observat condamnarea si caderea celui care se bucura de raul fratilor sai?
Luati in seama rasplata omului care se impartaseste impreuna cu ei de suferinta
lor: Puneti un semn pe fruntea acelora care plang si gem[3] (Iez. IX; 4). Iata
de ce Sfantul Pavel ne indeamna: Bucurati-va cu cei ce se bucura, plangeti cu
cei ce plang (Romani XII; 15). Daca nu puteti nimic altceva, ne zice el, va fi o
mare mangaiere pentru cei ce sufera, sa vada ca va impartasiti de durerea lor. Ati
vazut bucuria nebuneasca condamnata la plangere, luati in seama mangaierea ce
vine dupa lacrimi: Fericiti cei ce plang, spune Mantuitorul, ca aceia se vor
mangaia (Mt. V; 5). Ati privit cartitorii pedepsiti? Iata cum inimile
recunoscatoare au fost mantuite: Binecuvantat esti Doamne si vrednic de lauda
este numele Tau, pentru ca drept esti Tu in toate cate ne-ai facut (Dan. III; 2627) si un pic mai departe: Si ai aratat adevarul judecatilor Tale prin tot ceea ce
ai trimis asupra noastra (Ibid. 28). Unii spuneau: Tot omul care savarseste raul
este placut Domnului (Maleahi II; 17) altii din contra: Ochiul Tau e curat si nu
poate suferi raul (Avacum I; 13)