Sunteți pe pagina 1din 13

Structurile anatomo-fiziologice implicate in realizarea

echilibrului corporal

Structurile anatomo-fiziologice
echilibrului corporal

implicate

in

realizarea

Pozitia de echilibru se mentine datorita grupelor musculare care actioneaza reflex, pe baza
informatiilor ce vin de la receptorii vestibulari, vizuali, proprioceptorii muschilor gatului, trunchiului si
membrelor, exteroceptorii cutanati. Toate informatiile ajung la SNC si dau reactii statice generale,
locale si segmentare (tabel 1- anexe)

1. Analizatorul vestibular
Receptorii vestibulari sau ai simtului echilibrului static si dinamic ai corpului sunt
reprezentati
de maculele din utricula si saculasi
de
crestele ampulare ale canalelor
semicirculare aflate in urechea interna (fig. 1 -anexe)
Macula inregistreaza pozitia statica a capului, in utricula se receptioneaza miscarile
orizontale, iar in sacula cele verticale. Crestele ampulare sunt sensibile la miscarile giratorii,
constituind punctul de plecare in aprecierea directiei de miscare.
Receptorii vestibulari detecteaza si informeaza asupra pozitiei corpului in raport cu linia
gravitationala ca si in raport cu miscarile capului (flexie, extensie, rotatie, latero-flexie).
Excitatiile vestibulare in ceea ce priveste pozitia capului si corpului in repaus provin de la
macule, iar cele referitoare la echilibrarea corpului in timpul mersului provin de la crestele
ampulare.
Nervul vestibular constituie o parte componenta a cailor vestibulare.
De la zonele senzoriale din utricula, sacula si canalele semicirculare pleaca o serie de
fibre nervoase care sunt dendritele protoneuronului, a carei celula este situata in ganglionul
Scarpa, situat in profunzimea conductului auditiv

intern. Axonii acestor celule formeaza nervul vestibular care se alatura nervului auditiv si are un
traiect comun cu acesta, pana la locul de intrare in trunchiul cerebral, prin santul
bulboprotuberantial. Nervul vestibular se termina in nucleii vestibulari asezati in partea externa a
planseului ventricular IV (nucleul Schwable, nucleul Deiters, nucleul Bechterew si nucleul
inferior).
Aria corticala vestibulara este considerata a fi un element controversat, din mai multe
puncte de vedere:
-intrucat simtul echilibrului si al atitudinii corporale nu este de domeniul constientului,
calea vestibulara este numai de ordin reflex;
-intrucat leziunile vestibulare se asociaza cu vertije spontane si devieri conjugate ale
capului si ochilor, exista o arie de control cortical a sistemului vestibular;
-intrucat exista fasciculul temporo - pontin cu rol in reglarea cerebeloasa a motricitatii.
Proiectia corticala vestibulara pare a fi reprezentata fie:
-in lobul temporal, la nivelul primului gir temporal (Spiegel);
-in circumvolutia parietala ascendenta (demonstrata numai fiziologic);
-in zona prefrontala (Marsalet).
Reflexele vestibulare (reflexele labirintice) sunt de doua feluri:

Reflexul tonic labirintic simetric apare in decubit dorsal (in cazul extensiei capului, cand se
declanseaza o crestere a tonusului extensorilor) si in decubit ventral (in cazul flexiei capului,
cand se declanseaza o crestere a tonusului flexorilor membrelor).

Reflexul tonic labirintic asimetric apare in decubit lateral, cu cresterea tonusului flexorilor
membrelor heterolaterale (de deasupra) si cresterea tonusului extensorilor la membrele
homolaterale (in contact cu suprafata de sprijin).

Reflexele de echilibrare (reactiile de balans)


Sunt foarte importante in realizarea echilibrului, posturii si locomotiei (mentin Cg in
interiorul suprafetei de sprijin) si sunt controlate de reactii labirintice sau proprioceptive.

Reflexele de echilibrare sunt de doua feluri:

Reactii de origine labirintica sunt declansate de acceleratiile liniare sau angulare,


pentru mentinerea echilibrului;

Reactii de origine musculara se produc in cazul unui dezechilibru puternic,


manifestandu-se prin deplasarea laterala rapida a unui membru pentru a largi
poligonul de sustinere (reactia de salt sau extensie protectiva) sau pentru a cobori Cg
(reactia ghemuita, strategia suspensiei).

Antrenarea reflexelor de echilibrare pot duce la performante deosebite asemanatoare


gimnastilor, alpinistilor sau acrobatilor.
2. Analizatorul proprioceptiv
Proprioceptorii au rol in perceperea stimulilor de la nivelul aparatului locomotor.
Proprioceptorii aparatului locomotor sunt:
- fusul muscular;
- organele de tendon;
- receptorii articulari.
Impulsurile nervoase care iau nastere in proprioceptori, sunt distribuiti in interiorul SNC,
dand nastere senzatiei pozitiei, a miscarii corpului si segmentelor sale, sau contribuie la reglarea
activitatilor reflexe tonice, de postura si de miscare.
1. Fusul muscular este un organ receptor specializat ce functioneaza in mod inconstient.
Este plasat intre fibrele musculare; un muschi care traverseaza o articulatie avand intre 6-1300
de fusuri musculare. Exista doua tipuri de fibre intrafusale - cu lant nuclear si cu sac nuclear.
Modificarile de alungire ale muschiului sunt imediat transmise fusului, iar modificarile de
alungire a fusului depind de miscarea articulara in directia determinata de contractia
muschiului respectiv. Fusul muscular devine astfel proprioceptorul ce informeaza asupra
pozitiei segmentului in spatiu.
Inervatia senzitiva a fusului cuprinde:

- receptorul primar (terminatia anulospinala);

- receptorul secundar (eflorescenta Ruffini);


Inervatia motorie a fusului este asigurata de motoneuronii medulari gama.
Sistemul gama (sistemul fusimotor) este un servomecanism prin care se realizeaza tonusul
muscular.
Activitatea sistemului gama este descrisa sub numele de Bucla gama si are urmatorul traseu:
motoneuron
gama eferenta
gama fibrele
musculare
anulospinale ale fusului aferentele senzitive protoneuronul
intercalari neuroni alfa si gama.

intrafusale terminatiile
spinal senzitiv neuroni

2. Organul de tendon (Golgi)


Receptor senzitiv simplu, considerat ca fiind monitorul fortei musculare, este situat la
jonctiunea musculo - tendinoasa. Excitarea terminatiilor senzitive Golgi se produce in cazul
intinderii pasive sau active a unui muschi cu un anumit grad de forta.
3. Receptorii articulari sunt localizati in capsula articulara, ligamente, tesut conjunctiv
moale. Acestia sunt:
Terminatiile Ruffini, sunt mecanoreceptori statici sau dinamici care semnaleaza continuu
pozitia articulatiei, deplasarea segmentelor componente si viteza acestei deplasari, presiunea
intraarticulara.
Corpusculii Paccini, detecteaza acceleratia articulara.
Terminatiile Golgi, monitorizeaza starea de tensiune din ligamentele, mai ales in momentul
amplitudinii maxime a miscarii articulare.
Terminatiile nervoase libere, se activeaza atunci cand articulatia este supusa unui stres
mecanic intens sau unor agenti chimici (proces inflamator).

Mecanoceptorii cutanati sunt exteroceptori care raspund la informatiile venite din mediu si care
influenteaza articulatia. Acestia joaca un rol important la nivelul mainii si piciorului.
Exista patru tipuri de mecanoceptori cutanati:

Discul Merkel, situat la suprafata pielii, este excitat la presiunile verticale pe piele.

Corpusculii Maissner, situati la suprafata pielii, sunt sensibili la presiunea


tegumentului.

Terminatiile Ruffini, sunt excitati de intinderea pielii pe suprafete mari,


sensibilitatea lor depinzand de directia in care este intinsa pielea.

Corpusculii Paccini, sunt receptori voluminosi, activati de schimbari rapide ale


stimulilor presionali.

Etajul de perceptie
Semnalele proprioceptive (impulsurile) intra in nevrax prin fibrele senzitive ale nervilor spinali si
cranieni si merg la:

centrii corticali prin fibrele sensibilitatii proprioceptive constiente (tracturile Goll si Burdach);

cerebel prin fibrele sensibilitatii proprioceptive inconstiente (tracturile spinocerebeloase);

neuronii motori din coarnele anterioare ale maduvei spinarii si nucleii motori ai nervilor
cranieni.

3. Analizatorul vizual

Informatiile vizuale furnizate de analizatorul vizual (fig. 2 anexe) au un rol important in


locomotie si in mentinerea echilibrului corporal. Cu cat baza de sprijin este mai ingusta si
abilitatile de echilibru mai scazute, cu atat vederea este mai importanta pentru echilibru.
Oscilatiile pe care corpul le prezinta in ortostatism odata cu inchiderea ochilor, dovedesc rolul
important al vederii in mentinerea pozitiei ortostatice.
Activitatile reflexe si proiectia corticala sunt asigurate de:

receptorii retinieni (celulele cu conuri si bastonase);

caile nervoase optice;

releul subcortical talamic;

localizarile vizuale corticale;

4. Cerebelul
Cerebelul este situat in fosa cerebrala posterioara, fiind legat de trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi
cerebelosi: inferiori, mijlocii si superiori. El este o formatiune foarte importanta deoarece contine mai mult de jumatate din
neuronii creierului.

Macroscopic, cerebelul prezinta trei portiuni: vermisul si emisferele cerebeloase.


Structura cerebelului este formata din scoarta cerebeloasa, substanta alba si patru perechi
de nuclei intracerebelosi.
Filogenetic, cerebelul se divide in:
1. Arhicerebelul, format din lobul floculo nodular si lingula, primeste aferente de la
proprioceptori si de la aparatul vestibular. Fiind in conexiune bidirectionala cu sistemul
vestibular, asigura modulatia tonusului muscular necesar mentinerii echilibrului si pozitiei
capului.
Extirparea sa determina pierderea echilibrului, insa nu influenteaza precizia miscarilor
voluntare. Impreuna cu paleocerebelul regleaza si coordoneaza motricitatea musculaturii
corpului si membrelor.
2. Paleocerebelul, constituit din lobul central si lobul patrulater anterior, primeste aferente
de la maduva spinarii si trunchiul cerebral si trimite eferente la nucleii cerebelosi (dintat) si la
formatiunile tonigene ale trunchiului cerebral, iar de aici substantei reticulate si maduvei
spinarii prin caile rubroreticulate si rubrospinale.
Paleocerebelul are legaturi in special cu sensibilitatea proprioceptiva, regleaza tonusul
muscular al muschilor posturali si antigravitationali ai membrelor.
3. Neocerebelul este format din restul scoartei cerebeloase. El contribuie la coordonarea
miscarilor voluntare si la controlul elementelor miscarii: forta, viteza de executie, amplitudine,
directie, start si oprirea la timp a miscarilor.

Cerebelul intervine in:


- mentinerea echilibrului static;
- reglarea tonusului muscular si coordonarea miscarilor trunchiului, extremitatii proximale a
membrelor in relatie cu echilibrul static si mersul.
5. Sistemul musculo-scheletal
Mentinerea echilibrului corpului uman in campul gravitational este dependent de starea
biomecanica a sistemului musculo-scheletal (fig.3, 4, 5) si in primul rand a trunchiului si capului, dar si
a membrelor superioare si inferioare.
TRUNCHIUL asigura atat statica, stabilitatea corpului, cat si dinamica, flexibilitatea lui. Aceste functii sunt de fapt
indeplinite de coloana vertebralasi masele musculare ale trunchiului. Stabilitatea intrinseca a coloanei (fara muschi) este
realizata de vertebre, discuri, ligamente, iar cea extrinseca este data de musculatura. La stabilitatea totala a trunchiului, cea
intrinseca contribuie intr-un procent foarte redus.
Coloana vertebrala, fiind situata in partea mediana si posterioara a corpului, reprezinta scheletul axial care indeplineste
un triplu rol.
Canalul vertebral, constituit din suprapunerea orificiilor vertebrale, protejeaza maduva spinarii (fig. 6), care este
strabatuta in sens ascendent si descendent de numeroase cai nervoase, care asigura transmiterea mesajelor motorii si senzitive. La
nivelul maduvei se realizeaza si reflexele de postura si locomotie.

Static, coloana vertebrala reprezinta un ax solid ce sustine capul, trunchiul si membrele


superioare cu greutate proprie sau cu incarcaturi suplimentare, transmitand aceasta greutate
bazinului in pozitia sezand, sau membrelor inferioare prin intermediul bazinului, in ortostatism.
Dinamic, coloana vertebrala participa la executarea numeroaselor miscari ale trunchiului
si capului, gratie carora corpul are o mare mobilitate.

Musculatura spatelui si a cefei


a) Muschii intrinseci profunzi (musculatura transversospinala), sunt constituiti din muschii
semispinali, multifizi si rotatori, alcatuiti din 11 perechi de mici muschi.
Musculatura transversospinala are rolul de a stabiliza, actionand ca un ligament dinamic.
Acesti muschi actioneaza si ca rotatori ai trunchiului.
b) Muschii erectori cuprind sistemul iliocostal, sistemul musculaturii lungi (longissimus) si
sistemul muschilor spinali (spinalis).
Musculatura erectoare asigura extensia trunchiului.
Musculatura toracelui

a) Muschii extrinseci, reprezentati de un muschi vertebro-humeral: muschiul dorsal mare;


muschii costo-scapulari: muschiul dintat anterior si pectoral mic; muschiul toraco-humeral:
muschiul pectoral mare.
b) Muschii intrinseci, formati din muschii intercostali, subcostali si muschiul transvers al
toracelui.
Musculatura abdomenului
Este alcatuita din dreptii abdominali, muschii oblici si transvers, cu rol in postura si miscarea trunchiului, cat si in respiratie.

Musculatura abdominala are un rol important in determinarea presiunii intraabdominale, acesta


fiind un element ajutator important al coloanei in stabilizarea trunchiului.
MEMBRUL SUPERIOR
Membrele superioare participa la stabilizarea sau destabilizarea corpului.
Scheletul membrului superior este format din humerus (scheletul bratului), radius
cubitus (scheletul antebratului) si carp, metacarp si falange (scheletul mainii).

si

Umarul, este cea mai mobila articulatie a corpului


Modalitatea de actiune a musculaturii umarului:
Deltoidul participa la toate tipurile de miscare. In paralizia lui, bratul atarna flasc si balant, de-a lungul
trunchiului, iar umarul este cazut.
Supraspinosul mareste forta miscarii din abductie.
Infraspinosul este un rotator in afara al humerusului si mentine in acelasi timp in contact, oasele in
articulatia scapulo-humerala.

Rotundul mic este un rotator in afara al bratului.


Rotundul mare nu participa la miscarile libere decat doar atunci, cand bratul este in hiperextensie.
Subscapularul este un rotator inauntru al humerusului, adductor cand bratul este ridicat si mentine
capul humeral in cavitatea glenoida.
Cotul
Flexorii cotului sunt bicepsul brahial, brahialul si brahioradialul.
Bicepsul, cu actiune atat asupra bratului cat si a antebratului: flexia antebratului pe brat, supinatia
antebratului, adductia bratului;
Brahialul este cel mai puternic flexor al antebratului pe brat.
Brahioradialul este un flexor al antebratului.
Extensorii sunt: tricepsul brahial si aconeul.
Tricepsul brahial este principalul extensor al antebratului.
Aconeul este un muschi important in pronatie, supinatie si chiar in flexie.
Pronatorii: patratul pronator si rotundul pronator.
Patratul pronator este un pronator al mainii si antebratului.
Rotundul pronator este un pronator al mainii si un flexor al antebratului pe brat.
Supinatorii.
Mana are ca functii de baza prehensiunea si apasarea.
Extensorul degetelor
Flexorul superficial
Flexorul profund este cel mai activ flexor al degetelor.
Lombricalii sunt flexori ai falangei proximale si extensori ai celorlalte doua distale.
Interososii sunt de doua feluri: palmari care sunt adductori (apropie degetele de axul mainii) si dorsali
care sunt abductori (indeparteaza degetele de axul mainii).

MEMBRUL INFERIOR
Scheletul membrului inferior este alcatuit din femur (scheletul coapsei), tibie si
fibula (scheletul gambei) sitarsiene, metatarsiene si falange (scheletul piciorului).
Membrele inferioare au musculatura mult mai dezvoltata si mai puternica decat cea a
membrelor superioare, deoarece au rolul de a sustine greutatea corpului, de a participa la
mentinerea echilibrului si de a produce deplasarea corpului in pozitia bipeda.
In comparatie cu muschii membrelor superioare, muschii anteriori ai extremitatii libere a
membrelor inferioare sunt muschi extensori, iar cei posteriori sunt muschi flexori.
Soldul
Articulatia coxofemurala, a doua mare articulatie a corpului, are o deosebita importanta in
statica si locomotie, fiind construita in asa fel incat sa ofere, in acelasi timp, maximum de
stabilitate si de mobilitate. Se poate pierde mobilitatea soldului, dar niciodata stabilitatea lui,
care este asigurata de:
- factorii ososi asigura stabilitatea verticala;
-factorii ligamentari - asigura stabilitatea, in special anterioara prin ligamentul
iliofemural (Bertin-Bigelow) in pozitie ortostatica, opunandu-se caderii corpului inapoi;
- factorii musculari asigura mai ales stabilitatea posterioara (caderea in fata) si cea
laterala.
Mobilitatea soldului se realizeaza in toate directiile, dar cu amplitudine mica, putand fi
marita de miscarea coloanei lombare.
Soldul este articulatia cu masele musculare cele mai mari, capabile sa asigure stabilitatea
si deplasarea in mers, chiar pe teren accidentat si in panta, concomitent cu o incarcatura
suplimentara.
Iliopsoasul are ca actiune principala flexiunea coapsei pe pelvis, fiind cel mai
important flexor in articulatia coxofemurala. Prin contractie statica fixeaza
pozitia intermediara; este important stabilizator al rectitudinii trunchiului,
intervine indispensabil in locomotie (ducand coapsa membrului oscilant
dinapoi inainte). Cand iliopsoasul este paralizat, mersul devine aproape
imposibil. Pe langa actiunea lui principala de flexor, mai are si o actiune
secundara de rotatie externa a coapsei.
Este alcatuit din doua portiuni: iliacul si psoasul.
Fesierul mare - actiunea lui principala este cea de extensiune, muschiul fiind
cel mai puternic extensor al coapsei. Nu este un muschi important pentru
postura, actionand doar atunci cand trunchiul se apleaca in fata din
ortostatism. Paralizia totala a fesierului mare nu impiedica mersul relaxat.
Fesierul mijlociu si cel mic sunt indispensabili in mers si in
statiunea asimetrica. In paralizia lor, mersul devine foarte greu, pelvisul
cazand la fiecare pas de partea opusa (semnul lui Trendelenburg), iar cand
sunt paralizati bilateral, pelvisul basculeaza alternativ in plan frontal,
antrenand si coloana lombara (mersul leganat de rata).
Tensorul fasciei lata este un flexor si abductor al coapsei si fixeaza
genunchiul extins.
Adductorii au ca miscare principala adductia libera a coapsei. Sunt flexori
puternici ai coapsei, cand aceasta este in extensie, iar in mers sunt activati
de mai multe ori in diverse faze.

Dreptul intern (gracilis) actioneaza ca flexor al soldului doar cand genunchiul


este extins; este un adductor si un rotator intern.
Croitorul face flexia coapsei pe bazin si contribuie la rotatia mediala si la flexia gambei pe
coapsa. In mers, urcat si coborat este intotdeauna activat.
Dreptul anterior este muschiul a carui actiune este implicata in concomitenta flexiei soldului cu
extensia genunchiului; actioneaza si ca extensor al genunchiului numai daca soldul este
stabilizat.
Ischiogambierii bicepsul femural, semimembranosul si semitendinosul au actiune asupra
soldului si asupra genunchiului.

Genunchiul
Este cea mai mare articulatie a corpului, care leaga coapsa de gamba.
Ca articulatie intermediara a membrului inferior, participa la functia acestuia atat in asigurarea
staticii, a momentului de sprijin in mers, cat si la asigurarea dinamicii mersului prin ridicarea
piciorului si orientarea acestuia in functie de denivelarile terenului in momentul de balans.
Exista o stabilitate pasiva si una activa a genunchiului.
Stabilitatea pasiva este realizata de:
- forma suprafetelor articulare;
- formatiunile capsuloligamentare;
- axele anatomice femurotibiale.

Stabilitatea activa este realizata de muschii:


Dreptul anterior, croitorul si dreptul intern, care au actiune atat asupra
soldului cat si asupra genunchiului.
Vastii impreuna cu dreptul anterior sunt extensori puternici ai genunchiului.
Cruralul, popliteul, ischiogambierii - bicepsul femural, semimembranosul si
semitendinosul.
Crurarul
Popliteu este un rotator medial.
Semitendinosul si semimembranosul sunt extensori si adductori ai soldului
iar pentru genunchi sunt flexori si rotatori interni.
Piciorul
Are un rol static - suporta intreaga greutate a corpului, si un rol dinamic asigura mersul pe orice teren; de asemenea asigura stabilitatea si
mobilitatea, echilibrul si oscilarea, accelerarea si decelerarea.
Musculatura piciorului este formata din:
a) muschi intrinseci- muschii gambei, actioneaza in multe miscari ale piciorului, precum si
in mers; nu au nici o activitate in timpul ortostatismului; au un rol important in
stabilizarea piciorului (in momentul propulsiei)
b) muschi extrinseci-muschii propriu-zisi ai piciorului (tricepsul sural, tibialul anterior si cel
posterior, lungul si scurtul peronier, flexorii si extensorii comuni si proprii ai degetelor)
au o activitate importanta atat in dinamica, cat si in statica lui.
Activitatea musculaturii piciorului este in stransa dependenta cu fazele mersului (respectiv
momentul de sprijin sau momentul de balansare).
Tricepsul sural este flexorul plantar al piciorului, cand acesta este liber in miscarea lui din glezna
si este stabilizator, actionand in special spre sfarsitul fazei de sprijin, cand piciorul se ridica pe
varf.

Tibialul anterior, ajutat de extensorii degetelor si halucelui, este principalul flexor dorsal al
piciorului; este singurul muschi puternic contractat in faza da balans al piciorului in mers.
Tibialul posterior este un flexor plantar si un inversor puternic atunci cand glezna este in flexie
plantara.
Peronierii actioneaza in faza de sprijin a mersului, avand si rolul de muschi posturali; actioneaza
in principal in statica pe tocuri inalte.