88

Ve.ynice mtrebari
nu e singurul aspect important: deficientele care in mod
evident nu constituie perversiuni pot fi obiectul unci
man ingrijorari.
in final, chiar daca sexul pervers nu e alal de bun
pe cat ar putea sa fie, m general un act sexual nociv e
mai bun decat nici unui. Acest fapt n-ar trebui sa suscite
controverse: sexul pare sa lina locul altor chestiuni importante, ca hrana, muzica, literatura ?i societatea. Pana
la urma, trebuie sa alegi intre altemativele pe care le ai
la dispozitte, chiar daca faptul ca sunt disponibile tine
de mediu sau de propria ta constitutie; iar altemativele
trebuie sa fie considerabil mai rele ca sa fie mai rational
sa optezi pentru nimic.

Razboi $i masacru
Din reactia apatica fata de atrocitatile comise m
Vietnam de Statele Unite ^i alia^ii lor am putea trage
concluzia ca restrictiile morale privind desfa^urarea
razboiului se bucura de la fel de puuna simpatie in
randul publicului larg ca i in randul celor insarcinati cu
elaborarea poHticii militare a SUA'. Chiar i atunci cand
sunt sustinute restrictii fata de politica militara, acest
lucru se face de obicei numai din motive legale: baza lor
morala e de cele mai multe on prea pudn injeleasa. As
dori sa arat ca anumite restric^ii nu sunt nici arbitrate,
nici pur conventionale, i ca valabilitatea lor nu depinde
doar de utilitate. Cu alte cuvinte, exista o baza morala
pentru regulile razboiului, chiar daca prezentele
conventii Tn vigoare sunt departe de a-i da o expresie
perfecta.

' Acest eseu a fost finalizat in 1971. Implicarea militara a Statelor

Unite in razboiul din Vietnam a durat din 1961 pana tn 1973. De
aici folosirea timpului prezent.

90

Ve^nice intrebdri

I
Nu e nevoie de nici o tcorie morala complicatS
pentru a arata ce nu e-n regula fn cazuri ca masacrul de
la Mylai, de vreme ce el n-a servit si nici nu intentiona
sa serveasca vreunui scop strategic. Mai mult, daca
participarea Statelor Unite la razboiul din Indochina a
fost din capul locului o greseala, atunci aceasta angajare
in razboi nu poate oferi o justificare pentru nici una din
masurile luatc pe parcursul desfaurari lui - nu doar
pentru masurile care ar reprezenta atrocitati in orice
razboi, orient de juste i-arfiscopurile.
Acest razboi a dezvaiuit insa atitudini de o factura
morals mai generaia, care au influentat la fel de mult i
desfaurarea razboaielor preccdente. Dupa incheierea sa,
Tnca ne vom mai confrunta cu problema modului Tn care
ar trebui purtate ostilitatile, iar atitudinile care i-au dal
un aspect specific nu au disparut. Mai mult, probleme
similare pot sa apara in razboaie sau rebeliuni declan$ate din motive foarte diferite, si impotriva unor oponenti foarte diferiti. Nu e uor sa tii sub control ideea
despre ce anume e permis Tn razboi, fiindca Tn timp ce
uncle ac^iuni militare sunt atrocitati evidente, alte cazuri
sunt mult mai greu de cvaluat, iar principiile generaie
care stau la baza acestor judecati ramSn obscure. Un
astfel de caracter obscur poate duce la abandonarea intuitiilor sigure Tn favoarea unor criterii ale carer temeiuri pot fi mai evidente. Daca e sa rezistam acestei
tendinte, va fi nevoie de o mai buna Tntelegere a restricliilor actuale.
Propun sa discutam cea mai generaia problema
morala pe care o ridica desfasurarea razboiului: problema mijloacelor ^i a scopurilor. La prima vedere, exista
limite pentru ceea ce poatefifacut chiar Tn slujba unui

91
Razboi masacru
scop care merita urmarit - chiar si alunci cand adoptarea
acestor restrictii poatefifoarte costisitoare. O persoana
contienta de forta acelor restrictii se poate trezi in
mijlocul unor dileme morale extrem de acute. Poate sa
creada, de exemplu, ca torturand un prizonier poate
obtine informatii necesare pentru a preveni un dezastru,
sau ca bombard&nd un sat poate opri o campanie terorista. Daca ea crede ca avantajeie unci masuri vorficu
siguranta mai man decat costurile ei, si tot mai banuie^te ca n-ar trebui s-o adopte, atunci se afla Tntr-o dilema, generata de conflictul dintre dou5 categorii separate
de judecata morala, categorii care potfinumite utilitariste si absolutiste.
Utilitarismul da prioritate preocuparii pentru ceea
ce se va intampla. Absolutismul da prioritate preocuparii pentru ceea cc faci. Conflictul dintre ele apare pentru
ca altemativele cu care ne confruntam sunt rareori
simple alegeri Tntre rezultate globale: ele sunt totodata
alegcri Tntre caile sau masurile alternative care pot fi
adoptate. C ^ d una dintre alegeri presupune sa faci
altcuiva lucruri Tngroziloare, problema se schimbS
fundamental: ea nu mai tine doar de Tntrebarea care
rezultat arfimai rau?"
Putini dintre noi sunt complet imuni ia oricare
dintre aceslc tipuri de intuitii morale, desi Tn cazul
unora,fietn mod natural,fiedin motive doctrinare, unui
dintre cele doua tipuri vafidominant, iar celalalt va fi
suprimat sau slab. Dar e foarte posibil sa simti din phn
forta ambelor tipuri de judecata morala; Tn acest caz,
dilema morala vafiacuta Tn anumite situatii de criza, ?i
s-ar putea ca fiecare posibil curs al actiunii sau inactiunii sa para inacceptabil dintr-un motiv sau altul.

92

Ve^nice intrebdri

II
Desi mi-am propus sa cxaminez aceasta dilema, cea
mai mare parte a discu^eii va fi consacrata componentei
ei absolutiste. Componenta utilitarista iese in evidenta
prin comparatie, atrage in mod firesc pe oricine nu e
un sceptic desavarit in privinta eticii. Utilitarismul
spune ca ar trebui sa mcerci, fie de unui singur, fie cu
ajutorul institutiilor, sa maximizezi binele si sa minimizezi rSul (definitiile acestor categorii nu intra neaparat
in formularea schematica a acestei conceptii), i ca, daca
e^ti confruntat cu posibiUtatea de a preveni un rau mai
mare provocand un rau mai mic, ar trebui sa alegi raul
mai mic. Exista cu siguranta unele probleme legate de
formularea conceptiei utilitariste, i s-au scris multe
despre ele, dar inten|ia ei este foarte clara din punct de
vedere moral. Totusi, Tn ciuda adaugirilor %i nuanlarilor,
ea continua sa lase neexplicate mari parti ale eticii. Nu
vreau sa sugerez prin asta ca unele forme de absolutism
le pot expiica pe toate, ci doar ca o examinare a absolutismului ne va face sa vedem complexiiatea, si poate
incoerenta ideilor noastre morale.
Utihtarismul jusUficS Tn mod sigur unele restrictii
Tn desfasurarea razboiului. Exista putemice motivatii
utilitariste pentru a adera la orice restrictie care pare
fireasca celor mai mul^i - mai ales daca respectiva Tngradire este deja larg acceptata, O masura exceptionala
care pare justificata prin rezullatele ei Tntr-un conflict
particular poate crea un precedent cu efecte dezastruoase pe termen lung^. S-ar putea chiar riposta ca raz" Considerentele de interes national merg deseori Tn aceea^i directie: interdic(ia de a folosi arme nucleare pare sa fie extrem de
fcrma.

93
Rdzboi $i masacru
boiul implica intr-o asemenea masura violenta, Tncat el
nu e niciodata justificat de motive utilitariste - consecintele refuzului de a merge la razboi nu vor fi niciodata
tot atat de rele cum este razboiul Tnsusi, chiar daca nu
s-ar comite atrocitati. Or, de pe o pozitie mai sofisticata,
s-ar putea afirma ca o politica sustinuta de nerecurgere
la forta militara ar fi mai putin nociva pe termen lung
daca ar fi urmarita consecvent, decat politica de a decide
Tn fiecare caz pe motive utilitariste (chiar daca anumite
aplicatii ale poUticii pacifiste ar putea avea uneori rezultate mai proaste decat o decizie specific utilitarista).
Nu voi analiza Tnsa aceste argumente, deoarece sunt interesat de un alt tip de motive, care pot ramSne valabile
atunci cand esueaza cele care tin de utilitate si interest
In ultima instanta, cred cS dilema nu poate fi rezolvata Tntotdeauna. De^i nu orice conflict dintre absolutism si utilitarism creeaza o dilema insolubila, si cu
toate ca mi se pare corect sa aderam la restrictiile
absolutiste atunci cand considerentele utilitariste care
favorizeaza Tncalcarea lor nu sunt foarte puternice i
sigure, totusi, chiar %i atunci cand aceasta conditie
speciala este satisfacuta, poate fi imposibil sa aderam la
o pozitie absolmisia. Ceea ce voi oferi va fi deci o
sustinere oarecum caUficata a absolutismului. Cred ca
ea slS la baza unui tip vahd i fundamental de judecata
morala - care nu poate fi redusa sau anulata de alte
' Mai mult, aceste motivatii au o importantS speciala datorita
faptului ca stmt accesibile chiar si celui care neaga adecvarea
considerentelor utilitariste la problemele intemaUonale. El poate
sa rccunoasca anumite limie pentru ceea ce se poate intreprinde la
adresa soldatilor i civililor altor lari in timpul urmaririi obiectivelor militare ale tarii sale, negand totusi faptul ca In stabilirea
politicilor proprii o (ar3 ar trebui sa tina seama, Tn general, de
interesele cetatenilor altor t3ri.

94
Ve^nice intrebdri
principii - si, cu toate ca pot exista i alte principii tot
atat de fiindamentale, e foarte important sa nu ne pierdem increderea in intuitiile noastre absolutiste pentru ca
ele sunt uneori singura bariera in fata apologiei utilitariste a uciderii tn masa.
m

O pozitie absolutista care nu creeaza nici o problema de interpretare e pacifismul: conceptia conform
careia nu poti ucide alta persoana in nici o circumstanta,
indiferent ce fel de bine s-ar realiza, sau ce fel de rau
s-ar evita prin asta. Tipul de pozitie absolutista pe care o
voi discuta aici este diferit. Pacifismul intra foarte putemic in conflict cu consideratiile utilitariste, dar exista
i alte opinii, conform carora violenta poate fi adoptata
chiar pe scara larga pentru o cauza cu siguranta justa,
atata timp cat sunt respectate anumite restrictii absolutiste asupra caracterului i directiei violentei respective.
Limita e stabilita intr-un mod aproximativ, dar ea exista.
Filosoful care a intreprins eel mai mult pentru a
promova dezbaterea filosofica a acestei conceptii i
pentru a o expiica celor nefamiliarizati cu tratarea ei pe
larg Tn teologia morala a Bisericii Romano-Catolice este
G.M.Anscombe. In 1958 domni^oara Anscombe a pubHcat un pamflet intitulat Mr.Truman^s Degree\u
* (Publicata pe cont propriu). Vezi si eseul ei War and Murder",
in Nuclear Weapons and Christian Conscience, ed. Walter Stein
(London: The Meriin Press, 1961). Textul de fatS datoreaza foarte
mult acestor doua eseuri, pe tot parcursul lui. Aceste teme, ca ^i
altele inrudite, sunt tratate pe larg de Paul Ramsey in The Just
War (New York: Scribners, 1968). Printre scrierile recente care
U-ateza problema morala sunt: Jonathan Bennett, ..Whatever the

95
Razboi i masacru
ocazia acordarii de catre Universitatea Oxford a titlului
de Doctor Honoris Causa lui Harry Truman. Pamfletul
expiica de ce se opusese ea deciziei de a fi acordat acest
tiflu, relua povestea opozitiei sale fara succes ?i oferea
unele reflectii despre istoria decizie lui Truman de a
lansa bombele atomice la Hiroshima si Nagasaki i
despre diferenta dintre crima si ucidere care poate fi
permisa in razboi. Ea sublinia ca poUtica de ucidere deliberata a unui mare numar de civili, fie ca mijloc, fie ca
un scop in sine, nu a Tnceput o data cu Truman, si ca a
fost o practica obisnuita a tuturor partilor implicate m
timpul celui de-al doilea razboi mondial, cu putin timp
inainte de Hiroshima. Bombardamentele cu explozibih
conventionaU executate de alia^i asupra ora^elor germane au inclus raiduri care au ucis mai muUi civili decat
atacurile atomice; acelasi lucru e valabil i penu*u unele
raiduri cu bombc incendiare asupra Japoniei.
Politica de atac asupra populatiei civile pentru a
determina inamicul sa se predea, sau pentru a-i distruge
moralul, pare sa fi fost larg acceptata in lumea civilizata,
i pare sa mai fie inca, eel putin daca mizele sunt
suficient de mari. Ea exprima convingerea morala ca
uciderea deUberatS a necombatantilor - femei, copii, batrani - este permisa daca se poate cl^tiga suficient de pe
urma ei. Acest lucru decurge dintr-o conceptie mai
generaia, conform careia orice mijloc poate fi in principiu justificat daca duce la realizarea unui scop suficient de important. O astfel de atitudine este evidenta
Consequences", Analysis. XXVI, no.3 (1966), pp.83-102; si
Philippa Foot, The Problem of Abortion and the Doctrine of the
Double Effect", 0:rford Review, V (1967), pp.5-15. Raspunsurile
domnisoarei Anscombe sunt cuprinse in: ,A Note on
Mr.Bennetl", Analysis, XXVI nr.3 (1966), p.208 i Who is
Wronged?", Oxford Review, V (1967), pp.l6-I7.

96
Ve^nice Intrebdri
nu doar in conceperea sistemelor de armament actuale,
din ce in ce mai spectaculoase, ci i in desfasurarea de zi
cu zi a razboiului local din Indochina: distructivitatea
neselectiva a armelor care vizeaza combatan^ii, napalmul, bombardamentul aerian; cruzimea fata de prizonieri; dizlocarea masiva a populatiei civile; distrugerea
recoltelor ?.a.m.d. O perspectiva absolutista opune
acestei conceptii faptul ca anumite acte nu pot fi justificate, indiferent de consecinte. Printre aceste acte se
numara si crima - uciderea deliberata a celor inofensivi:
civili, prizonieri de razboi $i personal medical.
S-a afirmat uneori in acest razboi ca astfel de
masuri sunt regretabile, dar in general ele sunt sustinute
cu referire la necesitatea militara i la importan^a
consecintelor pe termen lung ale succesului sau eecului
in razboi. Tree peste caracterul inadecvat al acestei
aparari consecventialiste'. (Aceasta e forma predominanta a criticii razboiului de pe pozitii morale, deoarece
ea face parte din raspunsul la intrebarea Merita?").
Sunt mai degraba interesat sa expUc caracterul impropriu al oricarei sustineri de acest tip, propusa in favoarea
unor asemenea actiuni.
Multi oameni simt - fiirS sa poata spune mai multe
despre asta - ca lucmrile evolueaza gre^it atunci cand
anumite masuri sunt admise de la bun inceput. Greseala
capitala consta in jKieasta acceptare de principiu, mai
degraba decat in faptul ca rezultatul global al unci masuri monstruoase e considerat mai important decat
dezavantajeie si masura e adoptata. O analiza a absolu' Termenul consecventialism" (consequentialism) provine de la
cuvantule englezesc consequence care TnseamnS urmare, consecin^a desemneaz3 justificarea actiunilor prin urmarilc sau
consecintele lor (n,tr,)

97
Razboi masacru
tismului ne-ar putea ajuta sa intelegem acest lucru. Daca
nu-li este permis sd faci anumite lucruri, de pilda sa
ucizi prizonieri neinarmati sau civili, atunci nici o discutie despre ce se va intampla daca nu comi^i faptele
respective nu poate dovedi ca ar fi corect sa le faci.
Desigur, absolutismul nu-ti cere sa ignori consecintele actelor tale. El opereaza ca o hmitare a modului
de gandire utilitarist, nu ca un substitul al lui. Ne putem
aslepta ca un absolutist sa incerce sa maximizeze binele
i sa minimizeze raul, atat timp cal aceasta nu-i cere sa
incalce o interdictie absoluta, cum ar fi cea impotriva
crimei. Dar cand se ivete un astfel de conflict, interdic^ia trece categoric inaintea oricarei consideratii
despre consecinte. Unele dintre consecintele acestei
perspective sunt destul de clare. Ea ne cere sa renun^am
la anumite masuri militare potential utile, cum ar fi macelarirea ostaticilor si a prizonierilor, sau la incercarile
neselectjve de a reduce populatia civila inamica prin
infomelare, epidemii ca antraxul sau ciuma bubonica,
sau prin incinerarea in masa. Aceasta inseamna ca nu
putem delibera pe marginea intrebarii daca astfel de masuri sunt justificate fiindca vor ehmina nenorociri i mai
mari, deoarece, ca masuri luate intentionat, ele nu pot fi
justificate in termenii nici unci consecinfe posibiie.
Cineva nefamiliarizat cu evenimentele acestui secol
i-ar putea imagina ca argumentele utihtariste sau argumentele care tin de interesul national ar fi suficienle
pentru a impiedica astfel de masuri. Dar a devenit evident ca asemenea consideratii sunt insuficiente pentru a
preveni adoptarea si angajarea unor arme extrem de
distructive, o data ce folosirea lor e considerata o poslbililate morala. Acelasi lucru e valabil si pentm eliminarea sistematica a populatiei civile rurale in razboiul
aerian antigherila. O data deschisa usa calculelor legate

98
Ve^nice intrebdri
de utilitate si interes national, speculatiile obisnuite
despre viitor i libertate, pace ^i prosperitate economica
pot fi facute sa usureze contiintele celor responsabili de
moartea copiilor carbonizati.
Din acest unic motiv e important sa stabilim ce
anume este gre^it in mentalitatea care ingaduie astfel de
argumente. Dar e de asemenea important sa intelegem
absolutismul in situatiile in care el intra intr-adevar in
conflict cu utilitatea. In ciuda caracterului atragator, el
constituie o pozitie paradoxala, pentru ca iti cere sa te
abtii sa-1 alegi pe eel mai mic dintre doua rele atunci
cand aceasta e singura alegere pe care o po^i face. i
mai este o data in plus paradoxal fiindcS, spre deosebire
de pacifism, i^i permite sa faci altora lucruri oribile in
anumite circumstance, dar nu si in altele.
IV
Inainte de a continua sa spun ce anume se afla daca se afla ceva - la baza acestei pozi^ii, raman cSteva
cliestiuni oarecum tehnice, care ar trebui discutate acum.
Mai intai, trebuie specificat cat mai clar posibil
tipul de fapte la care se pot aplica interdictiile absolutiste. Trebuie sa respectam conditia ca ele sa se refere la
ceea ce le facem oamenilor in mod deliberat. De
exemplu, n-ar putea exista o pozitie absolutista coerenta
impotriva provocdrii tntdmpldtoare a mor^ii unci persoane nevinovate, pentru ca te poti trezi intr-o situatie in
care, indiferent ce faci, ca rezultat vor muri nite oameni
nevinovati. Nu vreau sa spun doar ca sunt cazuri in care
va muri cineva indiferent ce faci pentru ca nu eti in
situa^ia de a influenza rezultatul intr-un fel sau altul. E
de a^teptat ca asta sa fie rela^ia ta cu moartea celor mai

99
Razboi i masacru
multe persoane nevinovate. Ma g^desc mai degraba la
cazul in care cineva trebuie sa moara, dar cine anume,
va depinde de ceea ce faci. Uneori astfel de situatii au
cauze naturale, de pilda atunci cand sunt disponibile
mult prea purine resurse {medicamente, barci de salvare)
pentru a-i salva pe toti cei ameninta^i de o catastrofa.
Alteori situatiile sunt create de om, de pilda atunci cand
singurul mod de a tine sub control o campanie terorista
este sa angajezi practici similare impotriva comunitatii
in care aceasta a aparut. Orice ai face in astfel de cazuri
vor muri nite oameni nevinovati ca rezultat al actiunii
tale. Daca interdic^a absolutista te opre^te sa faci ceva
ce ar avea ca rezultat moartea unor oameni nevinova|i,
in astfel de situatii ea ar avea drept consecinta faptul ca
nimic din ce-ai putea intreprinde n-ar fi permis din
punct de vedere moral.
Problema poate fi totusi evitata, pentru ca absolutismul interzice sd faci oamenilor anumite lucruri, mai
degraba decat sa provoci involuntar anumite rezultate.
Nu tot ce li se intampla altora ca rezultat al faptelor tale
este ceva ce le-ai facut tu, Teologia morala catolica incearca sa precizeze aceasta distinc^ie intr-o doctrina
cunoscuta ca legea dublului efect, care afirma ca exista
o diferen^ morala relevanta intre a provoca sau a permite deliberat moartea unei persoane nevinovate, fie ca
un scop in sine, fie ca un mijloc, i a o provoca sau a o
permite ca efect secundar al aitei actiuni pe care o faci
deliberat. In acest ultim caz, chiar daca rezultatul e
anticipat, nu e vorba de crima, si nu cade sub interdictia
absoluta, de^i bineinteles ca inca ar mai putea fi
considerat un lucru rau, din alte motive (de exemplu, din
motive de utihtate). Pe scurt, principiul stabileste ca ti se
ingaduie uneori sa provoci sau sa accepti ca efect
secundar al actiunilor tale un lucru pe care ar fi absolut

100
Vesnice intrebdri
de nepermis sa-1 provoci sau sa-1 tngadui deliberat, ca
scop sau ca mijloc. Aplicata razboiului sau revolutiei,
legea dublului efect permite un anumit num&: de masacre civile ca efect secundar al bombardarii uzinelor de
armament sau al atacarii soldatilor inamici, si chiar i
acest lucru este permis numai daca pretul nu e prea mare
ca sa poata fi justificat de obiectivele urmarite.
Totusi, in ciuda importantei 1 utiUtatii sale in explicarea anumitor judecati morale plauzibile, nu cred ca
legea dublului efect este un test general aphcabil
consecintelor unei pozitii absolutiste. Propria sa apHcare
nu e totdeauna clara, astfel incat ea introduce nesiguranta acolo unde n-ar trebui sa existe asa ceva.
De exemplu, in Indochina au loc numeroase bombardamente aeriene, distrugeri, atacuri cu napalm si
utilizari ale proiectilelor explozive si cu fragmentatie
impotriva satelor in care se crede ca s-ar ascunde luptatori de gherila, sau in care au fost gasite mici arme de
foe. Se raporteaza ca majoritatea celor uci^i i raniti in
aceste atacuri aeriene sunt femei i copii, chiar daca in
acelasi timp sunt prin^i si cativa combatanti. Totusi,
guvemul priveste aceste pierderi civile ca pe un regretabil efect secundar al unui atac legitim impotriva
unui du^man inarmat.
S-ar putea crede ca e uor sa respingi aceasta afirmatie ca fiind un sofism: daca bombardezi, incendiezi
sau ataci cu artileria un sat de o suta de oameni, astfel
incat, omorndu-i pe cei mai muM dintre ei, statistic s-ar
putea sa-i omori pe cei mai multi dintre luptatorii de
gherila, atunci nu este atacul tau asupra grupului de o
suta de persane pur si simplu un mijloc de a-i distruge
pe luptatorii de gherila? Daca nu incerci sa faci o deosebire intre luptatorii de gherila si civili - lucm imposibil in atacul aerian asupra unui sat mic -, atunci nu

101
Razboi masacru
poti considera un simplu efect secundar moartea acelor
persoane din grup pe care nu te-ai fi deranjat sa le ucizi
dac-ar fi fost disponibile mijloace mai selective.
Dificultatea consta in faptul ca acest argument
depinde de o descriere speciala a actiunii, iar raspunsul
ar putea fi ca metoda folosita impotriva luptatorilor de
gherila nu este uciderea tuturor oamenilor din sat - ci,
mai degraba, bombardarea totala a zonei in care se stie
ca se afla cei douazeci de luptatori de gherila. Daca
exista si civili in zona, ei vor fi ucisi ca efect secundar al
unei astfel de actiuni^.
Datorita unor probleme circumstantiale, cum este
aceasta din urma, prefer sa raman la distinctia initiala
intre ceea ce le faci oamenilor, ?i ceea ce doar li se intampla ca rezultat al faptelor tale. In multe situatii legea
dublului efect ofera o aproximare a acestei distinctii, si
poate c-ar putea fi determinata sa faca mai mult decat
atat. Evident ca insasi distinctia initiala are nevoie de
clarificare, in special atunci cand unele dintre lucrurile
pe care le facem altora implica lucruri care li se inUimpLa ca rezultat al altor fapte ce ne apartin. Totusi, intr-un
caz cum este eel discutat, c limpede ca bombardand
satul masacrezi i mutilezi civilii, pe cSnd, daca intre doi
oameni care sufera de aceeasi boala oferi doar unuia
dintre ei singurul medicament disponibil, nu-1 ucizi pe
celalalt, sau nu-1 lasi intentionat sa moara, chiar daca el
moare ca rezultat al acestei situatii.
Cei de-al doilea aspect tehnic este urmatorul: interesul absolutist pentru actiuni, mai mare decSt eel
pentru rezultate, nu adauga doar un exemplu nou ^i
foarte grav in Usta relelor posibiie. Aceasta inseamna ca
absolutismul nu sustine doar ca lucrul cei mai rau din
^ Acest contra-argument a fost sugerat de Rogers Albritlon.

102
Vesnice intrebdri
lume e uciderea deliberata a unui nevinoval, pentru ca,
daca s-ar rezuma la atait, probabil ca s-ar putea justifica
o asemenea crima pe motiv ca ea ar preveni alte cateva,
sau s-ar putea justifica zece mii de crime pe motiv ca ele
ar preveni alte o suta de mii - un argument bine cunoscut. Dar daca este permis acest lucru, atunci nu mai
exista p^na la urma nici un fel de interdictie absoluta a
crimei. Absolutismul ne cere sa evitdm crima cu orice
pret, nu s-o tmpiedicdm cu orice pret.
De asemenea, am putea adopta o pozitie deontologica mai putin stricta decat absolutismul, fara sa cadem
in utilitarism. Exista doua moduri in care cineva ar
putea aprecia relevanta morala a distincfiei intre uciderea deliberata ?i cea neintentionata fara sa fie absolutist. Unui ar fi sa includa crima fn lista actelor
reprobabile ca pe un exemplu in mod special negativ,
mult mai rau decat moartea accidentals sau uciderea
involuntara; insa celalalt mod ar fi sa considere ca
uciderea deliberata a unui nevinovat nu este permisa
decat daca este singura cale de a preveni o foarte mare
nenorocire (sa zicem moartea a cincizeci de nevinovati).
Sa numim astfel un prag dincolo de care interdictia
crimei poate fi incalcata. Evident, aceasta pozitie nu e
absolutista, dar nu este nici echivalenta cu o subestimare
de tip utilitarist a crimei, egala cu subestimarea pragului. E usor de observat acest lucm. Daca o crima e la fel
de putin importanta ca si cincizeci de mor^i accidentale,
tot ar fi mai ingaduit, din considerente utilitariste, sa
comiti o crima ca sa impiedici o alta, plus un rau mai
mic - sa zicem, de pilda, un brat rupt^- Mai rau, din
considerente utilitariste ni s-ar cere sa impiedicam o
crima chiar cu preful a palruzeci si noua de morti accidentale, pe care le-am fi putut preveni. De fapt, acestea
nu sunt urmarile unei interdictii deontologice a crimei

103
Razboi si masacru
prin stabilirea unui prag, deoarece ea nu precizeaza ca
aparitia unui anume tip de fapta este un lucru rau, ^i
trebuie deci, prevenita, ci mai degraba ne spune tuturor
sa ne abfinem de la astfel de fapte, cu exceptia anumitor
circumstante. De fapt, e perfect compatibil cu o interdictie deontologica a crimei sa sustii ca, privita ca efect,
o crima nu are o valoare mai mica dcc^t o moarte accidentala. Dei recunoa^terea unor limite ar reduce acuitatea controverselor discutate aici, nu cred ca ele le-ar
face sa dispara, sau ca le-ar schimba trasatura de baza.
Controversele ar persista sub forma confruntarii dintre
oricare cerinta deontologica i valorile utilitare mai scazute decat limita stabilita de aceasta.
In sfarsit, permiteti-mi sa atrag atentia asupra unei
critici frecvente la adresa absolutismului, care tine de o
neintelegere. Se sugereaza uneori ca astfel de interdictii depind de un anume interes personal de factura
morala, de o obligatie elementara de a-ti pastra propria
puritate morala, de a-ti pastra minile curate indiferent
ce se intampla cu restul lumii. Daca m asta ar consta
aceasta pozitie, ea ar putea fi expusa acuzatiei de indulgenta fata de sine. La urma urmei, ce anume ti da
unui om dreptul de a pune puritatea sufletului sau, ori
curatenia mainilor sale, deasupra vietilor sau binelui
unui mare numar de persoane? S-ar putea replica prin
faptul ca un slujbas public ca Truman nu are dreptul sa
se puna pe sine inaintea altora; deci, daca el e convins
ca altemativele ar fi mai rele, trebuie sa dea ordinul
lansarii bombelor si sa ia asupra lui povara acelor
morti, dupa cum ar trebui sa faca i alte lucruri neplacute tn folosul binelui general.
Exista tnsa doua confuzii care stau in spatele conceptiei ca interesul personal de factura morala este ceea
ce sustine absolutismul moral. In primul rand, este o

104

Vesnice intrebdri
confuzie sugestia ca nevoia de a-^i pastra puritatea
morala poate fi sursa unei obligatii, deoarece, daca prin
comiterea unei crime Tti sacrifici puritatea morala sau
integrilatea, asta se intampla numai pentru ca deja ceva
nu e in regula cu crima. Deci argumentul general impotriva comiterii unei crime nu poate consta doar in
faptul ca o crima te transforms intr-o persoana imorala.
In al doilea rand, ideea ca-ti poti sacrifica integritatea
morala intr-un mod jusfificabil, in slujba unui scop care
sa merite suficient, e o idee incoerenta, pentru ca, daca
ai fi indrepatit sa faci un asemenea sacrificiu (sau daca,
din punct de vedere moral, ai fi chiar obligat sa-1 faci),
atunci nu li-ai sacrifica integrilatea alegand aceasta cale:
ti-ai paslra-o.
Absolutismul nu e singura dintre teoriile morale
care pretinde fiecarei persoane sa faca in toate circumstantele numai ceea ce i-ar pastra puritatea morala.
E la fel de adevarat si pentru ufihtarism, sau pentru orice
alta teorie care deosebeste binele de rau. Orice teorie
care define^te cursul corect al actiunii in diferite circumstante, i afirma ca trebuie sa adopti acel curs, afirma
ipso facto ca ar trebui sa faci ceea ce-ti va mentine
puritatea morala, pur ?i simplu pentru ca acel curs corect al actiunii iti va pastra puritatea morala in circumstantele respecfive. Desigur, utilitarismul nu sustine ca
din acest fnotiv ar trebui sa adopti cursul actiunii, dar am
vazut ca acelasi lucru e valabil $i pentm absolutism.
V
E mai usor sa elimini falsele explicatii ale absolutismului decat sa produci o expHcatie valabila. O evaluare reala a problemci trebuie sa inceapa cu observatia

105
Rdzboi j( masacru
ca razboiul, conflictul si agresiunea sunt relatii intre
persoane. Opinia ca e gre^it sa iei in considerare doar
efectul global al actiunilor tale asupra binelui general
iese in evidenta atunci cand aceste actiuni imphca relatii
cu ceilalti. Gesturile unui om afecteaza de obicei mai
multe persoane decat trateaza el in mod direct, si
bineinteles ca aceste efecte trebuie luate in considerare
in deciziile sale. Dar daca exista principii speciale ce
guvemeaza modul in care el ar trebui sa trateze oamenii,
acest lucm reclama o atentie deosebita pentru acea
persoana catre care este indreptata actiunea, si nu doar
pentm efectul ei global.
Restrictiile absolutiste Tn desfasurarea razboiului
par sa fie de doua tipuri: restrictii privitoare la clasa
persoanelor catre care poate fi indreptata agresiunea sau
violenta, si restrictii privitoare la modaHtatea de atac,
date fiind obiectele care cad in interiorul clasei respective. Totusi, aceste restrictii se pot combina pe baza
principiului ca tratamentul ostil fa^a de orice persoana
trebuie justificat in termenii a ceva legat de acea persoana, ceva care face ca tratamentul respectiv sa fie
adecvat. Ostilitatea e o relatie personala i trebuie sa fie
adecvata tintei sale. O consecinta a acestei conditii va fi
ca anumite persoane n-ar putea fi supuse deloc unui
tratament ostil in razboi, de vreme ce nimic in ce le priveste nu justifica un asemenea tratament. Alte persoane
ar putea fi obiecle potrivite ale ostiUtatii doar in anumite
circumstante, sau doar daca ar fi angajate in urmarirea
anumitor scopuri, iar maniera si gradul adecvat de
aplicare a tratamenmlui ostil vor depinde de ce anume
este justificat in acel caz particular.
O astfel de conceptie, daca e sa fie coerenta, va
sustine ca un comportament extrem de ostil fatS de un
alt Individ e compatibil cu a-1 trata ca pe o persoana -

Vesnice intrebari
106
poate chiar ca pe un scop in sine. Acest lucru e posibil
numai daca n-ai tncetat automat sa-1 tr^ezi ca pe o
persoana imediat ce ai inceput sa te lup^i cu el. Daca
tratamentul ostil, agresiv sau combativ fa^a de altii
Tncalca tntotdeauna conditia ca ei sa fie tratati ca fiinte
umane, ar fl greu sa facem alte distinctii in interiorul
clasei de actiuni ostile. La nivelui relatiilor Internationale, acest punct de vedere conduce la ideea ca, daca nu
se accepts pacifismul total, nu mai trebuie puse nici un
fel de restrictii, i putem sa macelarim i sa masacram
dupa pofta inimii, daca e indicat sa facem acest lucru. O
astfel de pozitie se face deseori auzita atunci cilnd se
discuta crimele de razboi.
Dar adevarui e ca oamenii obisnuiti nu au aceasta
parere despre conflictele dintre indivizi - confUcte fizice
sau de alta natura si ca nu exista nici un alt motiv
pentru care ea ar trebui sa fie valabila pentru conflictele
dintre natiuni. Se pare ca exista o conceptie foarte
fireasca despre diferenta dintre a lupta cinsfit si a lupta
murdar. Sa lupti murdar tnseamna sa-ti Tndrepti ostiUtatea sau agresiunea nu spre obiectul ei potrivit, ci spre
o tinta marginals care poate fi mai vulnerabilS, i prin
intermdiul careia obiectul potrivit poate fi atacat indirect. Aceasta regula se aplicS tntr-o bataie cu pumnii,
inlr-o campanie electorala, Tntr-un duel sau tntr-o disputS filosoficS. Daca notiunea e suficient de generaia
pentru a se aplica tuturor acestor probleme, ea ar trebui
sa se aplice i razboiului - atat comportamentului soldafilor, cSt i comportamentului natiunilor.
Sa presupunem cS e^ti candidal pentru o functie
publica, si esti convins cS alegerea contracandidatului
tau ar fi un dezastru, cS el e un demagog lipsit de scrupule, care va servi un grup restrans de interese 1 va
incSlca serios drepturile celor care nu sunt de acord cu

Razboi ji masacru
107
el; i sa zicem ca eti convins ca nu-1 poti infringe cu
mijloacele obisnuite. Imagineaza-ti acum ca se prezinta ca posibilitSti de atac diferite mijloace neconventionale; detii informatii despre viata lui imimS, care ar
scandaliza electoratul daca ar fi facute pubice; sau ai
aflat ca nevasta lui e alcoolica, ori ca in tinerete s-a
alSturat pentru putin fimp unui parlid interzis i crezi
ca aceasta informatie poate fi folosita pentru a-1 santaja
sa-?i retraga candidatura; sau, sa presupunem cS ai
avea o ehcipa de suporteri care ar dezumfla cauciucurile suporterilor lui in ziua alegerilor; sau cS poti sa
umph dinainte cutiile de voturi; sau, mai simplu, ca ai
putea sa-l asasinezi. Ce nu e in regula cu aceste metode, dat fiind faptul ca ele vor avea un rezultat extrem
de dezirabil?
Bineinteles, multe lucruri sunt Tn neregula Tn ce le
priveste: unele sunt ilegale, altele TncalcS regulile procesului electoral, la care ai subscris probabil, dat fiind
faptul ca participi la el; este un lucru foarte important ar putea replica cineva - si e tn interesul tuturor candidatilor sa adere la o Tntelegere tacitS, care nu permite
anumitor chestiuni personale sa intervinS tntr-o campanie electorala. Dar asta nu e totul. Avem si sentimentul
ca aceste mSsuri, aceste melode de atac sunt irelevante
pentru disputa dintre tine i conlracandidatul tSu, cS,
dacS le-ai adopta, nu te-ai Tndrepta spre acele lucruri
care fac din el obiectul opozitiei tale. Ti-ai Tndrepta
atacul nu spre adevSrata tinta a ostiHtatii tale, ci spre
tinte periferice, care Tntamplator sunt vulnerabile.
Acelasi lucru e valabil %\u o disputa sau o
contradiclie care se desfasoara in afara oricarui sistem
de reglementari sau legi. intr-o altercatie cu un ofer de
taxi, legala de costul prea mare al cSlStoriei, e un lucru
nepotrivit sa-1 ironizezi pcnU^ acccntul lui, sS-i spargi

Vesnice intrebdri
108
un cauciuc sau sa-i mSnjeti stergatoarele cu guma de
mestecat, si ar ramane un gest nepotrivit chiar daca el ar
Tn^ira rautati despre rasa, politica sau religia ta, sau daca
ar arunca in strada continutul vaUzei tale*^.
Importanta unor astfel de restrictii poate sa varieze
in functie de seriozitatea cazului, si ceea ce e nejustificat
intr-un caz, poate fi justificat intr-un alt caz extrem, insa
ele deriva toate dintr-un singur principiu, anume ca ostihtatea sau agresiunea trebuie indreptata spre obiectul ei
real. Asta inseamna atat ca ea trebuie indreptata impotriva persoanei sau a persoanelor care au provocat-o,
cat si faptul ca ar trebui sa tinda in mod specific spre
ceea ce este provocator la persoanele respective. Cea dea doua conditie va stabili ce forma mai potrivita ar putea
sa ia ostilitatea noastra.
Este evident ca la baza acestui principiu sta o
anumita idee despre relatia in care ar trebui sa te afli cu
alte persoane, insa ideea e greu de formulat. Cred ca in
linii mari ea suna in felul urmator: orice faci in mod
intentionat altcuiva trebuie sa fie indreptat asupra lui ca
subiecl, si cu intentia ca el sa primeasca gestul tau ca
subiecl. Gestul trebuie sa exprime o atitudine fata de el
^i nu doar fata de situatia in ansamblu, iar el ar trebui sa
recunoasca acest lucru si sa se identifice in postura de
obiect al gestului respectiv. Modurile in care se manifesta o astfel de atitudine nu trebuie sa se adreseze direct
* Pe de alta parte, de ce pare mai degraba un gest potrivit decSt un
gest irelevant sa pocne^li pe cineva daca te insulta? Raspunsul
este ca, in cultura noastrS, a pocni pe cineva reprezintS o insulta ^i
nu doar provocarea unei rSni, In treacat fie spus. asta indica
scnsul pe deplin acceptabil In care o conventie poate juca un rol
in a stabili cu precizie ce anume cade sub o restrictie absolutista,
si ce nu. li stmt indatorat lui Robert Fogelin pentru aceasta
observatie.

Rdzboi i masacru
109
persoanei. De exemplu, chimrgia nu este o forma de
confruntare personala, ci o parte a unui tratament medical care poate fi oferit direct pacientuiui, si care poate fi
primit de pacient ca un raspuns fata de nevoile sale %\a
rezultat firesc ai unei atitudini fata de el.
Spre deosebire de chimrgie, tratamentul ostil se
adreseaza deja unei persoane i nu-si extrage semnificatia interpersonala dintr-un context mai larg. Actele
ostile insa pot servi ca exprimare sau manifestare doar
pentru o gama limitata de atitudini fata de persoana atacata. La rSndul lor, aceste atitudini au ca obiect anumite
caracteristici sau activitati (presupuse sau reale) ale persoanei, despre care se crede ca le-ar face sa fie indreptatite. Cand acest temei lipseste, comportamentul ostil sau
agresiv nu mai poate fi indreptat catre victima ca subiect. El prime^te in schimb caracteristicile unei operatiuni pur birocratice. Asta se intampla atunci cand
ataci o persoana care nu constituie adevaratul obiect al
ostiHtatii tale - adevaratul obiect poate fi altcineva, care
poate fi atacat prin intermediul victimei. Sau, s-ar putea
sa nu manife^ti o atitudine ostila fata de nimeni, ci doar
sa folose^ti cea mai usoara cale disponibila pentru a-ti
atinge vreun scop. Poti sa te trezesti ca nu te confrunti
deloc cu victima, sau nu te adresezi deloc ei, ci doar
operezi asupra sa - fara contextui mai larg al interactiunii personale care inconjoara o operatic chirurgicala.
Daca ar fi ca absolutismul sa-^i apere pretentia de
prioritate in fata consideratii lor utilitariste, el ar trebui sa
sustina ca mentinerea unei reactii directe interpersonale
fata de persoanele cu care ai de-a face este o cerinta pe
care nici un fel de avantaje nu te-ar indreptati s-o
abandonezi. Cerinta este absoluta numai daca ea interzice orice ar justifica tncalcarea ei. Am spus mai
devreme ca pot exista iniprejurari atat de grave, incat

Vesnice intrebdri
110
fac de nesus^inut o pozitie absolutista. Te po^i trezi
atunci ca n-ai nici o alta ansa decSt sa faci un lucru
ingrozilor. Totusi, chiar i tn aceste cazuri, absolutismul
t^i pastreaza forta prin faptul ca nu po^i pretinde
justificare pentru respectiva tncalcare a reslrictiei. Ea nu
devine acceptabila.
intr-o incercare hazardata de a expiica acest lucru,
permiteti-nu sa leg restrictiile absolutiste de posibilitatea de a-i justifica victimei fapta respectiva. Daca
abandonezi o persoana in tncercarea de a salva alte
cateva dintr-un incendiu sau dintr-un naufragiu, ai putea
sa-i spui inlelegi, trebuie sa te parasesc ca sa-i salvez
pe ceilalti". Altfel, daca supui un copii unei proceduri
chirurgicale dureroase po^i sa-i spui daca ai putea intelege, (i-ai da seama cS fac toate astea ca sa te ajut". Ai
putea chiar sa spui in timp ce strapungi cu baioneta un
soldat duman: imi pare rau, e care pe care". Dar
intr-adevar, n-ai putea sa spui in timp ce torturezi un
prizonier intelegi, trebuie sa-ti smulg unghiile pentru
ca e absolut esential sa aflam numele complicilor tai", i
nici n-ai putea sa le spui victimelor de la Hiroshima
Tntelegeti, trebuia sa va incineram ca sa dam guvernului japonez un imbold sa se predea".
Bineinteles, asta nu duce prea departe, de vreme ce
si un adept al utilitarismului ar dori probabil sa ofere
victimelor sale acest ultim lip de justificari, in situatiile
in care considera c-ar fi suficienle. Ele sunt intr-adevar
justificari fata de lume in general, pe care victima ar fi
de asteplal sa le aprecieze, ca orice om rezonabil.
Totusi, ceva din aceasta conceptie mi se pare inacceptabil, deoarece ea ignora faptul ca a trata pe altcineva
intr-un mod oribil te pune tntr-o relatie speciala cu el,
relatie care s-ar putea sa irebuiasca aparata in termenii
altor caracterisfici ale rela^iei tale cu persoana respec-

Rdzboi f/ masacru
in
tivS. Aceasta sugestie ar trebui mull mai mull dezvoltata, tnsa i asa ea ne-ar putea ajuta sa tntelegem cum
anume pot exista cerinte absolute - tn sensul ca nu se
poate gasi nici o justificare pentru tncalcarea lor. Daca
justificarea faptelor tale fa^a de alia persoana trebuie s5
fie de asa natura tncal sa i-o poti oferi acesliea in mod
expres, ?i nu lumii in general, ea arfio importanta sursa
de autocontrol.
Daca arfisS aprofundez aceasta analiza, a spera sa
ob^in unele rezultate in urmatoarele directii. Absolutismul e asocial unei imagini despre propria persoana ca
despre o fiinta netnsemnala, interactionand cu ceilalti
intr-o iume vasta. Justificarile pe care le solicita sunt in
primul rand de natura interpersonala. Utilitarismul e
asocial unei imagini despre propria persoana ca despre
un birocrat binevoitor, impartind cu nenumarate alte
fringe avantajeie pe care le poate conlrola, fiinte cu care
poti avea mulUple relatii, sau nici una. Justificarile pe
care le solicita sunt in primul rSnd administrative. Disputa dintre cele douS atitudini morale poate sa depinda
de relativa prioritate acordata acestor doua conceptii^
VI
Unele dintre restrictiile - adoptate din cand in cSnd
- privind metodele folosite in razboi trebuie explicate
prin interesul rcciproc al partilor impHcate: restrictii
' Ar trebui sS aminiesc in final o altS posibilitate, sugerata de
Robert Nozick, si anume ca exista o puternica premisa generaia
impotriva beneficierii de pe urma nenorocirii altuia, indiferent
daca ea a fost produsa deliberat cu acest scop - de a profita de pe
urma ei - sau din oricare alt motiv. Acest principiu clar ar putea
imprumute forta sa pozitiei absolutiste.

112
Vesnice intrebdri
privitoare la armament, la modul in care sunt tratati
prizonierii etc. Dar asta nu e totul. Conditiile de
raportare directa si de relevanta, despre care am suslinut
ca se aplica relatiilor de conflict i agresiune, se aplica
la fel de bine i razboiului. Am spus deja ca exista doua
tipuri de restrictii absolutiste privitoare la desfasurarea
lui: cea care limiteaza numarul tintelor legitime ale ostilitatilor, i cele care limiteaza caracterul acestora, chiar
si atunci cnd tinta e acceptabila. Voi spune cate ceva
despre fiecare tip in parte. Dupa cum se va vedea m
mod clar, principiul pe care 1-am schitat aici nu genereaza in orice situatie un raspuns lipsit de ambiguitate.
Sa vedem mai intai cum anume implica acest
principiu faptul ca sunt permise atacurile asupra unor
persoane, dar nu i asupra altora. Pare ceva paradoxal sa
spui ca a indrepta o arma de foe asupra cuiva care
arunca grenade de mana inspre poziuile tale inseamna
sa-1 tratezi ca pe o fiinta umana. Totusi, relatia cu el e
directa si sincera^. Atacul e indreptat in mod expres
impotriva amenintarii reprezentate de un adversar
periculos, i nu impotriva unei tinte periferice prin care
el este tntamplator vulnerabil, dar care nu are nimic de-a
face cu amenintarea propriu-zisa. De exemplu, ai putea
sa-l opre^U tmpuscandu-i nevasta si copiii, care se afla
prin preajma, distragandu-1 astfel de la intentia de a te
amnca tn aer si permitandu-ti sa-l capturezi. Dar daca
nevasta si copii lui nu-ti pun in pericol viata, asta ar
insemna sa-i tratezi ca pe mijloace ale razbunarii.
Totusi, exact asta este Hiroshima vazuta la o scara
mai mica. Una din obiectiile fata de armele de anihilare

Rdzboi J/ masacru
113
in masa - nucleare, termonucleare, biologice sau chimice - este ca imposibilitalea lor de a selecta le descalifica din postura de inslrumenle directe pentru exprimarea unor reactii ostile. Atacand populatia civila, nu tratezi nici inamicul tnarmat, si nici civiUi, cu acel minim
respect care li se datoreaza ca fiinte umane. E valabil tn
mod sigur pentru atacul direct asupra unor persoane care
nu prezinta nici un fel de amenintare, dar este de asemenea valabil si pentru atacul asupra celor care te ameninfd
intr-adevar, adica guvernul i fortele mihtare ale inamicului. Agresiunea ta e indreptata spre o zona de vulnerabilitate suficient de distincta fata de orice amenintare pe
care ar reprezenta-o ei, si pe care ai fi indreptatit s-o
pretntSmpini. li lovesti prin viata lor de zi cu zi i prin
supravietuirea conationalilor lor, tn loc sa tintesfi la distrugerea capacitatii lor militare. i, desigur, nu e nevoie
de bombe cu hidrogen pentru a comite astfel de crime.
Acest mod de a privl problema ne ajuta sa intelegem de asemenea importanta distinctiei dintre combatanti ?i necombatanti, i lipsa de relevanta a unei mari
parti din critica indreptata impotriva inteligibiUtatii ?i
semnificatiei ei morale. Conform unei pozitii absolutiste, uciderea deliberata a unui nevinovat reprezinta o
crin^, iar in razboi rolul inocentului e jucat de necombatanti. S-a considerat ca acest lucru ridica doua tipuri
de probleme: in primul rand, dificultatea larg acceptata
in razboiul modem de a face o deosebire intre combatanti ?i necombatanti; in al doilea rand, problemele
care deriva din conotatiile cuvantului nevinovatie".
Permiteti-mi sa abordez mai intai aceasta ultima
chestiune^. De pe pozifia absolutista, notiunea de ino-

" Marshall Cohen a remarcat o data faptul ca, potrivit conceptiei

mele, a trage asupra cuiva fnseamna a stabili o relatie de la om la
om.

^ Afirmatiile mele privitoare la acest subiect deriva din afirmatiile lui Anscombe.

114
Vesnice intrebdri
cents cu care se opereaza nu este cea morala, i nu este
opusa notiunii de vina morala. Daca lucmrile ar sta invers, am fi indreptaUti sa ucidem un fiizer ticSlos dar
nccombatant dintr-un ora inamic. care a sprijinit politica
ticaloasa a guvemului sau, i n-am fi indreptatiti sS
ucidem un recmt nevinvoat din punct de vedere moral,
care ar conduce un tanc in directia noastra cu cele mai
profiande regrete i cu toata dragostea. Inocen^a morala
are fns3 prea putin de-a face cu asta, deoarece, in definitia
crimei, inocent" inseamna de obicei inofensiv", si nu se
opune lui vinovat, ci lui a face rau". De remarcat ca o
astfel de analiza are drept consecinta faptul cS in razboi
am putea fi deseori indreptatiti sS ucidem oameni care nu
merita sa moara, i neindreptStiti sa ucidem oameni care
merita sa moara (daca exista aa ceva).
Aadar, trebuie sa deosebim combatantii de necombatanti pe baza amenintarii sau a pericolului imediat pe
care-1 reprezintS. Nu pretind ca e o distinctie clara, dar
nu e atat de dificil - cum se considera deseori ca ar fi sS plasezi indivizii de o parte sau de alta a baricadei.
Copiii nu sunt combatanti, de^i ei s-ar alatura armatei
daca ar fi ISsati sa creascS mari. Femeile nu pot fi combatanti doar pentru ca nasc copii sau ingrijesc soldatii. E
mai dificil cu personalul auxiliar, cu sau fara uniforma,
de la oferii camioanelor cu munitii i bucatarii din armata, pSna la muncitorii civili din fabricile de armament
$1 fermieri. Cred ca ar putea fi clasificati in mod plauzibil aplic^d conditia ca desfasurarea conflictului sa se
indrepte direct catre cauza pericolului, ?i nu catre ceea
ce este periferic. Amenintarea pe care o reprezintS o
armata ^i membrii ei nu consta doar in faptul ca acetia
sunt barbati, ci i in faptul ca sunt inarmati ?i ii folosesc armele in urmarirea anumitor obiective. Contributiile la armele i logistica lor sunt contributii la

Rdzboi masacru
115
aceasta amenintare; contributiile la simpla lor existenta
ca barbati, nu. Deci este gre^it sa-ti indrepli atacul
impotriva celor care doar slujesc nevoile combatantilor
ca fiinte umane, cum ar fi fermierii i fumizorii de alimente, chiar daca supravietuirea ca fiinte umane este o
conditie necesara functionSrii eficiente ca soldat.
Asta ne aduce la eel de-al doilea grup de restrictii,
care limiteaza ceea cc li se poate face chiar combatantilor. Aceste limite sunt i mai greu de explicat clar.
Unele dintre ele pot fi arbitrare sau conventionale, iar
altele s-ar putea sa irebuiasca derivale din alte surse, dar
cred ca acea conditie de raportare directs i dc relevanta
in reiatiile ostile le expiica in buna mSsurS.
SS analizam mai intai un caz care implica atSt o clasa
protejatS de necombatanti, cat i o restrictie privitoare la
mSsurile ce pot fi folosite impotriva combatantilor. Un set
de reguli de razboi care sunt universal recunoscute, dei
par sS devina litera moarta in Vietnam, este statutul special al personalului medical i al rSnitilor in rSzboi. S-ar
putea sa fie mai eficient sa impu^ti medicii militari i sa
lai sS moarS ranitii din tabara inamica, decSt sS fie
ingrijiti ca sa lupte in alta zi. Dar se presupune ca o
persoana cu insigna de medic trebuie lasata in pace, $i
trebuie sa i se permita sa ingrijeasca i sS salveze ranitii.
Cred cS acest lucm se datoreaza faptului ca ingriirea
medicals este un tip de ingriire care vizeazS nevoile
general umane, i nu in mod special nevoile unui soldat
combatant, iar conflictul nostru cu soldatul nu este un
conflict cu existenta sa ca fiintS umana.
Daca extinzi aphcatiile acestei idei, poti sa justifici
interdictiile impotriva anumitor arme deosebit de crude:
infometarea, otravirea, boHle infectioase, (presupunSnd
ca ele pot fi transmise doar combatantilor), arme facute
sS mutileze, sa desfigureze sau sa-l tortureze pe inamic,

116
Vesnice intrebdri
si nu doar sa-l opreasca. Nu cred ca e un simplu sofism
sa afirmi cS astfel de arme ataca oamenii, nu soldatii.
Efectul gloantelor dum-dum, de exemplu, e mult mai
mare decSt ar fi necesar pentru a face fata situa^iei de
lupta tn care sunt folosite. tn efectele lor, ele renunta la
orice incercare de a face diferenta intre combatant i
fiinta umana. Din acest mofiv, folosirea aruncatoarelor
de flacari i a napalmului reprezinta o atrocitate in toate
circumstantele pe care mi le pot imagina, oricare ar fi
tinta. Arsurile sunt nu numai foarte dureroase, ci si
extrem de mutilante - mult mai mult decSt orice alt tip
de rana. Faptul ca acest lucru binecunoscut nu joaca nici
un fel de rol (inhibitoriu) in stabilirea politicii de
inarmare a Statelor Unite sugereaza ca sensibilitatea
morala in randul oficialitafilor n-a mai crescut in mod
simtitor de pe vremea Inchizitiei spaniole'".
In final, aceeia^i conditie de adecvare la adevaratul
obiect al ostiHtatii ar trebui sa limiteze aria atacurilor
Dincolo de asta, ma simt nesigur. La urma urmei, gloantele
obisnuite pot provoca moartea si nimic nu e mai definitiv ca ea.
Nu sunt deloc sigur cS am fi mai indreptatiti in incercarea de a-i
ucide pe cei care inearca sa ne ucida pe noi mai degrabS decat in
incercarea dc a-i opri cu for^a, ceea ce ar putea avea de asemenea
ca rezultat moartea lor. Se sustine deseori faptul ca gazele paralizante sunt o arma relativ uman5" (cand nu sunt folosite doar
pentru a face oamenii mai uor de impucat, aa ca in Vietnam).
Poate ca legitimitatca restrictiilor impotriva lor trebuie sa (ina de
primejdia exagerarii si de marele folos al mentinerii oricdrui tip
de restrictie conventionala, cata vreme natiunile doresc sa adere
la ea.
Permiteti-mi sa precizez faptul ca nu consider argumentul meu
drept 0 sustinere a caracterului imuabil al Conventiilor de la Haga
si Geneva. Cred, mai degrabS. ca acestea se sprijina partial pe o
baza moraia si ca, de asemenea, modificarile lor ar trebui facute
pe baze morale.

Razboi i masacru
117
asupra unei tari dusmane, asupra economiei, agriculturii,
sistemului ei de transporturi s.a.m.d. Chiar daca se
considera ca par^ile impHcate intr-un conflict miHtar nu
sunt armatele sau guvemele, ci natiunile in ansamblul lor
(ceea ce reprezinta de obicei o grava eroare), asta nu
justifica faptul ca o natiune sa se afle in razboi cu fiecare
aspect sau element al altei natiuni. Aceasta atitudine nu e
justificata intr-un conflict intre indivizi, iar natiunile sunt
i mai complexe decat indivizii, deci se aplica acelasi
argument. Ca ?i o fiinta umana, o nafiune e angajata in
nenumarate alte activitati in timp ce duce un razboi, i nu
in acele privinte reprezinta ea un du^man.
Sarcina acestei discutii era sa stabileasca faptul ca,
in privinta crimei, absolutismul se sprijina pe principiile
ce guvemeaza toate reiatiile noastre cu alte persoane, fie
ele agresive sau amabile, si ca aceste principii si acest
absolutism se aplica la fel de bine i razboiului, cu rezultatul ca anumite masuri nu pot fi permise, indiferent
care ar fi consecintele lor''. Nu intentionez sa romantez
razboiul. E suficient de utopic sa sugerezi ca, atunci
cand natiunile intra in conflict, ele s-ar putea ridica
totusi la nivelui barbariei ceva mai Hmitate care caracterizeaza conflictele violente dintre indivizi, mai degraba decat sa se scufunde in mocirla morala in care par sa
se fi cuibarit, inconjurate de enorme arsenale.
Se poate trage i o concluzie mai radicala, pe care insa n-o voi
dezvolta aici. Poate ca tehnologia si modul de organizare a
razboiului modem sunt conccpute astfel incat sa faca imposibila
desfasurarea sa intr-o forma acceptabila de ostilitate interpersonala, sau chiar intemationala. Poate ca razboiul e prea impersonal i prea pe scara larga" pentru asta. Daca e asa, atunci
absolutismul ar implica in practica pacifismul, data fiind actuala
stare de Icururi. Pe de alta parte, sunt sceptic in ce priveste presupunerea tacita ca o tehnologie dicteaza propria sa Tntrebuintare.

118

Vesnice intrebdri

VI
Dupa ce am dcscris elementele conceptiei absolutiste, trebuie sS revenim acum la conflictul dintre absolutism i utilitarism. Chiar dacS anumite tactici murdare devin acceptabile atunci cSnd mizele sunt suficient
de mari, se presupune cS dintre actele interzise, cele mai
grave, cum sunt crima i tortura, nu solicita doar o
justificare extrem de solida. Se presupune ca ele nu
trebuie niciodatd utilizate, pentru ca, indiferent de marimea avantajului care rezulta, el nu ar justifica un astfel
dc tratament aplicat altei persoane.
Cert este ck atunci cSnd un absolutist $tie sau
considers cS pretul refuzului de a adopta un curs interzis
al actiunii va fi foarte mare din punct de vedere utilitar,
el 5i-ar putea mentine refuzul de a adopta acel curs, Insa
cu greu va avea senzatia cS a fost rezolvata satisfacator
o dilema morala. Acelai lucm poate fi valabil pentru
cineva care respinge o cerinta absolutists, ?i adoptS In
schimb acel curs al actiunii care produce rezullatele cele
mai acceptabile. In oricare din aceste situatii poti avea
senzatia cS ai actional din motive insuficiente pentru a
justifica incSlcarea principiului opus. In situatii de conflict pe viatS $i pe moarte, in special acolo unde o parte
mai slabs e amenintalS cu anihilarea sau supunerea de
catre una mai putemica, argumentul tn favoarea recurgerii la atrocilSti poate fi puleraic, iar dilema - acuta.
Pot exista principii tncS nedezlegate, care ne-ar
pejrmile sa rezolvam astfel de dileme. !nsS, din nou, s-ar
putea sS nu le rezolve. Trebuie sS infruntSm altemativa
pesimislS conform cSreia aceste douS forme de intuitii
morale nu pot fi asociate tntr-un singur sistem moral
coerenl, 1 lumea ne poate pune tn fata unor situatii in
care nu se poate adopta nici un curs onorabil sau moral

Rdzboi fi masacru
119
al actiunii, nici unui Upsit de vinovStie 1 de responsabilitate tn fata raului'^.
Ideea unei fundSturi morale e perfect inteligibilS.
Poti ajunge intr-o astfel de situatie din vina ta, i oamenilor li se tntamplS frecvent acest lucru, Daca, de
exemplu, faci doua promisiuni sau angajamente incompatibile - te logode^ti cu douS persoane, de pilda atunci nu poti adopta nici un curs al acfiunii care sS nu
fie greit, pentru cS trebuie sS-ti incalci promisiunea eel
putin fata de una dintre ele. Recunoaterea deschisa a
tntregii poveti nu va fi suficienta ca sS te faca mai putin
vinovat. Totui, existenta unor astfel de situatii nu este
moralmente stanjenitoare, pentru cS intuim ca situatia
nu era inevitabilS: a trebuit sa faci ceva din capul locului
gre^it ca sS te trezesti tn ea. Cum ar fi tnsS daca insSi
lumea, sau actiunile altcuiva, ar confrunta o persoanS
mai tnainte nevinovatS cu o alegere tntre cursuri abominabile ale actiunii, i nu i-ar ISsa nici o posibiUtate de a
scSpa cu fata curata? Intuitiile noastre resping ideea,
pentru cS simtim ca posibilitatea constmirii unui astfel
de caz ar trebui sS indice o contradictie tn conceptiile
noastre morale. Dar nu este tn sine o contradictie sa spui
cS cineva poate sS facS sau sa nu faca un X lucru, ^i ca
ar fi o greealS din partea lui sa adopte oricare dintre
tn replica sa la acest eseu {Rules of War and Moral reasoning".
Philosophy & Public Affairs, 1, no.2 (Winter, 1972, p.l67),
R.M.Hare a subliniat aparenta disaepantS intre faptul cS accept o
astfel de posibilitate aici, ?i afirma^a mea anterioarS din sectiunea
rv, conform cSreia absolutismul ar trebui formulat astfel incat sS se
evite urmarea ca in anumite situatii, indiferent ce ai face, s2 nu fie
permis din punct de vedere moral. Diferenta constS in faptul c3 in
aceste cazuri incoerenta moralS ar rezulta din aplicarea unui singur
principiu, ui timp ce dilemele descrise aici rezult3 dintr-un conflict
tntre douS principii fimdamental diferite.

Vesnice intrebdri
120
variante. Se contrazice doar supozitia ca a /J obligat
inseamna a putea - de vreme ce, probabil, e^ti moralmente obligat sa te abtii de la rau, iar intr-un astfel de
caz e imposibil sa procedezi a^a'^*. Date fiind limitele
actiunii umane. e o naivitate sa presupunem ca exista o
soluble pentru fiecare problema morala cu care lumea
poate sa ne confunte. Am tiut dintotdeauna ca lumea e
un loc rau. Se pare ca ea poate fi i un loc blestemat.

Acest lucru mi-a fost pentru prima oara indicat de Christopher

Boorse. Observatia mai apare i tn lucrarea lui E,J. Lemmon,
,Mocal Dilemmas", Philosophical Review. LXXI (April. 1962),
p.l50.

6
Cinismul !n viata publica
Marile crime modeme sunt crime colecfive. Intr-o
oarecare masura se poate spune acelasi lucm si despre
trecut, insa cresterea puterii poHUce a stabilit un nivel al
masacrului si al jafului care face sa para intr-adevar
modeste eforturile criminalilor, piratilor i banditilor.
Crimele colective sunt comise de indivizi care
joaca un rol in institu^ii politice, militare si economice.
(Deoarece religiile sunt slabe din punct de vedere
politic, crimele comise in numele lor sunt rare in zilele
noastre). Se pare totusi ca, daca infractorul nu are originalitatea lui Hitler, Stalin sau Amin crimele nu pot fi
atribuite in intregime doar individului. Monstrii politici
faimosi au personalitati morale suficient de putemice
pentru a depa^i limitele rolurilor publice pe care le
de^in; ei isi asuma intreaga greutate a faptelor lor ca proprietate moraia personala. Dar ei sunt exceptionali. Nu
numai soldatii obisnuiti, calaii, membrii politici secrete
i artileristii sunt prizonierii propriilor roluri, ci si cei
mai muld secretari de stat sau secretari ai apararii, si
chiar mul^i presedinti sau prim-minitri. Ei actioneaza
ca persoane oficiale sau funcponari si astfel, ca indivizi.

Vesnice intrebdri
122
sunt izola(i tntr-un mod straniu fa^a de faptele lor: izolati
atat din punctul lor de vedere, cSt i din punctul de
vedere al majoritatii observatorilor. Chiar daca nu exist3
nici o tndoialS privind meritele faptelor tn discutie,
agentii par sa aiba un profil moral foarte alunecos,
gcnerat de rolurile sau de slujbele lor.
Acest lucru e cu siguranta valabil pentru mai multi
oameni de stat americani, responsabili pentru numeroaselc aspecte criminale ale politicii din timpul razboiului
din Vietnam. Robert McNamara e preedintele Bancii
Mondiale. McGeorge Bundy e pre^edinlele Fundatiei
Ford, Elliot Richardson a fost secretar al aparSrii sub
administratia Nixon tn timpul bombardSrii complet
ilegale a Cambodgiei, care a avut loc dupd ce au fost
semnate acordurile de pace cu Viemamul. El a devenit
apoi procuror general, i a fost foarte apreciat pentru ca
a preferat sS-^i dea demisia din postul respectiv mai
degraba decSt sa accepte cererea lui Nixon de a-1
concedia pe Archibald Cox fiindca a cemt inregistrarile
de la Casa Alba. Foarte selectivul sau simf al onoarei i-a
fost de folos: de atunci a fost ambasador tn Marea
Britanie, secretar comercial i ambasador plenipotentiar
i probabil ca vom mai auzi de el. Kissinger este,
binetnteles, o figura foarte respectata, tn ciuda bombardamentului din 1972 din timpul Craciunului ?i tn ciuda a
tot ce 1-a precedat.
Aprecierile la care ma refer sunt controversate: nu
toata lumea e de acord cu faptul ca politica americana
din timpul razboiului din Vietnam a fost criminala. Dar
poate chiar ?i celor care gSndesc a^a li se pare greu sa
lege crimele de criminali, tn virtutea rolurilor oficiale in
care au fost comise, Cativa dintre batrSnii demonstranti
tmpotriva razboiului s-ar simti mai mult decat stSnjeniti
daca ar tntalni vreuna din aceste distinse figuri (fie i

Cinismul in viafa publicd

123
pentru faptul ca nu sunt obisnuiti sa aiba contacte personale cu cineva atSi de putemic ca preedintele Bancii
Mondiale).
Exista, cred, o problema tn ce priveste efectele
morale ale rolurilor i functiilor publice. Ele au cu
siguranta un efect profund asupra comportamentului
indivizilor care le ocupa, un efect partial restrictiv, dar
tn cea mai mare parte eliberator. Uneori conferS o mare
putere, dar chiar $i daca n-o fac (ca tn cazul unui
infanterist sau al unui detectiv de poUtie), pot crea un
sentiment de izolare moraia foarte teniant. Combinatia
dintre cerintele speciale i eliberarea de unele dintre
restrictiile obisnuite, posibilitatea de a spune ca doar
urmezi ordine, sau ca-ti faci doar meseria, sau ca doar tti
Indepline^ti obligatiile, sentimentul ca eti agentul unor
vaste forte impersonale, sau slujba^ul unor institutii mai
presus de orice Individ - toate aceste idei formeazS un
amestec tare ?i uneori compator.
Dar lucrurile n-ar sta a?a daca n-ar exista ceva
special legat de statutul actiunii posibiie tntr-un anume
rol. Daca rolurile fncurajeaza eliberarea ncjustificata de
restrictiile morale, asta se datoreaza faptului ca efectul
lor moral a fost dcformat. Am putea intelege aceasta
distorsiune daca am analiza o altS curiozitate a
discursului moral obi^nuit privitor la viata publica:
subiinierea acelor restrictii personale care compenseaza
lipsa restrictiilor oficiale - cealalta fata a monedei responsabilitatii i iresponsabilitatii publice. Se presupune
ca persoanele publice nu-i folosesc tn mod deschis
puterea pentru a se imbogati ele i familiile lor, sau
pentm a obtine favoruri sexuale. Astfel de profituri primitive sunt tn general tainuite sau negate, si se subHniaza probitatea personala si dezinteresarea persoanelor
publice. Se considera ca acest tip de deta^are personala

Vesnice intrebdri
124
in exerci(iul functiilor oficiale le garanteaza standardul
moral i le lasa extrem de libere in arena publica. Fara
indoiala ca gre^elile personale sunt frecvente, insa
atunci cand sunt mult prea vizibile pedeapsa poate fi
aspra, deoarece a fost incalcata o limita sensibila a
restrictiei morale, limita care delimiteaza marele corp al
puterii i libertatii publice. Spiro Agnew nu va fi
niciodata preedintele Fundatiei Ford.
Schimbul pare destul de ctnsUt. Exercitiul puterii publice inseamna sa fii liber de anumite constrangeri,
impunandu-ti-se altele, care sunt in principal de ordin personal. Deoarece se presupune ca funcpa publica e protejata
in fa^a intereselor personale ale celui care o ocupa, ceea ce
face el in calitatea sa oficiala pare sa fie de asemenea
depersonalizat. Acest fapt intretine iluzia ca morala personala nu i se aplica in nici un fel, si ca ea nu poate fi
atribuita strict descrierii sale morale. Functia pe care o
ocupa se interpune intre el i actele sale depersonalizae.
O astfel de perspectiva ascunde, pritre altele, faptul
ca in orice rol exercitiul puterii este una din cele mai
personale forme ale exprimarii de sine individuale, i o
bogata sursa de placere pur personala. Placerea puterii
nu e recuoscuta uor, insa e unui dintre sentimentele
umane cele mai primitive - probabil cu radacinile in
copilarie. Cei care au simfit-o ani de zile isi dau seama
uneori de importanta ei doar atunci cSnd trebuie sa se
pensioneze. In ciuda comportamentului lor sobru, a
dictiei impersonale, a expresivita|ii fizice limitate,
detinatorii puterii publice sunt implica^i personal tntr-o
mare masura, ^i probabil ca le place enorm acest lucru.
Dar, indiferent daca e savurat in mod constient, exercitiul puterii este o forma primara de exprimare individuala, nu diminuata, ci amplificata de institutiile si
functiile de care depinde.

Cinismul tn viafa publicd

125
Prin urmare, atunci cand tncercam sa spunem ce
este deosebit din punct de vedere moral privitor la
functiile i actiunile publice trebuie sa ne concentram
asupra modului in care ele modifica preten^iile fata de
Individ. Faptele ti apartin, indiferent daca ele constau in
a ^terge un ora de pe fata pamantului sau doar tn a
trage ca raspuns la un ordin. Astfel, daca situatia morala
difera de cea in care el nu actioneaza in calitate oficiala,
asta se datoreaza faptului ca cerintele sunt diferite.
n

J
|
,
I

E dificil sa discutam acest subiect in termeni

generali, de vreme ce rolurile si functiile difera atat de
mult. Cu toate acestea, problema naturii discontinuitatii dintre moralitatea individuals i moralitatea
publica este in parte una generaia, pentru ca raspunsul
trebuie sa ia una din cele doua forme. Fie moralitatea
publica deriva din cea individuals, fie nu, Raspunsul
va fi foarte diferit tn detalii de la caz la caz, dar dacS
un element important al moralitStii publice nu este
derivabil din cerintele morale care se aplica indivizilor
particulari, aceasta este probabil o trSsaturS comunS
multor exemple diferite.
Pentru a da un continut problemei, ar trebui sa
spunem mai multe despre caracterul derivabil al moralitStii publice. Intrebarea interesanta este daca trasaturile speciale ale moralitStii publice pot fi explicate in
termenii principiilor deja existente la nivel individual,
care genereaza aparente discontinuitSti morale atunci
cand se aplica circumstantelor speciale ale vieiii
publice. Daca lucmrile ar sta astfel, atunci moralitatea