Paleologii si caderea Imperiului Bizantin (1261-1453)

Cruciadele si dominatia latina au lasat Imp. Bizantin intr-o stare de epuizare

economica aaccentuata (teritoriul ramas era ca umbra celui din timpul Comnenilor)
palate si cartiere erau in ruina in urma celor intamplate in 1204. Sperantele revenirii erau
minime iar negustorii venetieni si genovezi exploatau maxim comertul cu Orientul Grecesc.
Teritoriul Bizantului: in Asia Mica imperiul de la Niceea; in Europa Tracia si o parte din
Macedonia.
In jurul lor erau state independente ostile: Trebizonda, Despotatul de Epir si Ducatul
Nepratos. Nenumaratele insule si majoritatea localitatilor de pe coasta erau in mainile
genovezilor/venetienilor. In occident se aflau Serbia, Bulgaria si turcii. Asa era situatia
atunci cand Mihail VIII (1259-1282) a patruns in C-pol.
Ultima perioada a Imp. Bizantin (1261-1453) are 2 etape: 1. domnia lui Mihail VIII si
2. cea a succesorilor sai. Lui Mihail ii urmeaza Andronic II (1282-1328), marcat de o
ruptura insotita de decadenta bizantina. Mihail VIII a avut ca obiectiv impiedicarea ofensivei
latine in Orient, activitatea si succesul politicii facand din el ultimul mare imparat al
Bizantului. Succesorii sai nu au putut face altceva decat sa intarzie dezvodamantul iminent.
Andronic II si Andronic III (1328-1341) au asistat neputinciosi la cresterea puterii turcilor
in Asia. Ioan V (1341-1391) si Ioan VI Cantacuzino (1341-1355) au vazut cum srbii
lui Duan ajungeau la portile C-polului, precum si primele cuceriri turcesti din Europa.
Urmeaza Manuel II (1391-1425) si Ioan VIII (1425-1448), sub care progresul turcilor a
redus imperiul la capitala, iar calatoriile umilitoare ale acestora in Occident pentru a cere
ajutor au ramas infructuoase.
Deznodamantul a survenit pe 29 MAI 1453, cand ultimul imparat bizantin,
Constantin XI a murit eroic pe zidurile C-polului, care era asaltat de turci.
Situatia interna si externa a imperiului
In ultima perioada, imparatii au fost nevoiti sa faca fata unor mari dificultati
financiare, introducand taxe si impozite noi, asupra categoriilor care fusesera exceptate.
Aceste masuri nu au putut fi eficiente intr-un stat al carui comert se afla in mana strainilor.
Imperiul n-a mai putut intretine flota si pe soldati, fapt pentru care aveau loc des revolte.
Disputele religioase au fost reflexul agitatiei politice si mai ales disputei in jurul unirii cu
Roma.
Dupa moartea lui Teodor II Laskaris (1254-1258) coroana imperiala a revenit
fiului (minor) Ioan IV Laskaris (1258-1261), regent fiind George Muzalon care va fi
asasinat de catre Mihail Paleologul, care preia regena.
Mihail provenea dintr-o familie aristocratica, avea sprijinul armatei si al clerului,
ascensiunea sa datorandu-se meritelor sale si situatiei externe care cerea o conducere
ferma. Alcatuirea unei noi coaliii occidentale condusa de Manfred (regele Siciliei si fiul lui
Frederich II Hohenstaufen) si Mihail II (1237-1271 despotul Epirului) impotriva Bizantului.
Alianta este sustinuta si de regele srb Uro I (care era nelinistit de ascensiunea
Bizantului).
Mihail VIII + Ioan Paleologul (fratele sau) a obtinut o victorie stralucita in toamna
1259 pe Valea Patagoniei, luand prizonier pe principele Ahaiei (pe care il elibereaza in
schimbul unor localitati din Peloponez). Mihail VIII, de frica unei contraofensive a
venetienilor, va incheia o alianta in 1261 la Genova, care permite patrunderea pe piata
bizantina a genovezilor, care preiau suprematia comerciala in Orient (detinuta de
venetieni).
Alt eveniment f. important: incoronarea lui Mihail VIII in Biserica Sf. Sofia de catre
Patriarhul Arsenie pe 15 august 1261 simbolizeaza renasterea Imp. Bizantin si crearea
unei noi dinastii (domneste 200 de ani).
1

Pe plan extern, Bizantul era amenintat de Occidentali: Grecia era sub dominatia
latinilor (Despotatele de Epir, Morena, Atena Ahaia Epirul si Tesalia erau ostile Bizantului).
Srbii si bulgarii isi marisera regatele in dauna Bizantului, dar nu erau in stare sa
organizeze actiuni ostile decat prin aliante.
In Occident inamicul puternic era Regatul Siciliei, devenit foarte periculos dupa
moartea lui Manfred si venirea lui Carol de Anjou, un devotat al scaunului papal incepe o
perioada de aliante conjuncturale cu srbii lui Uro sau cu bulgarii arului Constantin
impotriva lui Mihail VIII, puse la cale de Carol de Anjou.
Mihail VIII s-a dovedit a fi un bun diplomat, reusind sa rezolve problemele prin
abilitatea politica si nu prin forta militara. De partea lui Mihail era regele Frantei Ludovic IX,
care prin participarea la cruciada impotriva arabilor, l-a impiedicat pe fratele sau (Carol de
Anjou) sa atace C-polul. Situatia este atenuata si de papa Grigorie X (1271-1276), care in
schimbul neutralitatii lui Carol, ii cere lui Mihail accelerarea tentativelor de unire.

Incercari de unire cu Roma

Bizantinii trebuia sa faca o alegere: fie erau acceptate conditiile latinilor si era
reconstruita lumea crestina in vederea inlaturarii pericolului otoman (cu riscul unei disolutii
intr-un crestinism strain), fie isi prezervau spiritualitatea traditionala prin abandonarea
oricarei sperante de conservare a Imperiului Oriental. Alegand cea de-a doua solutie,
bizantinii au ales moartea lor politica, infrangerea de catre turci, si au respins moartea lor
culturala, care ar fi venit prin unirea cu Roma.
Mihail VIII a incercat sa convina clerul ortodox de necesitatea unirii cu Roma si
trimite o delegatie la Lyon (fostul patriarh Gherman, istoricul George Acropolites si Teofan
mitropolitul de la Niceea). Adpetii unirii l-au castigat de partea lor si pe Ioan Vekkos (teolog
de frunte). Chiar daca divergentele doctrinale nu se agravasera, iar dogma romana avea
unii partizani (Ioan Vekkos si Dimitrios Cydones un secol mai tarziu) bizantinii aveau mari
rezerve in privinta pretentiilor disciplinare ale Romei. Lumea ortodoxa nu putea accepta
evolutia monarhica tot mai evidenta a Romei din sec. XI. Daca recunoasterea suprematiei
teoretice a papei putea fi admisa, nu putea fi tolerata impunerea unei dogme de catre
acesta. Nici chiar partizanii unirii nu acceptau ca papa sa devine o autoritate in materie de
credinta, in afara sinodului.
Dupa reforma gregoriana, autocratia romana a respins ideea unui sinod, singurul loc
in care bizantinii ar fi acceptat sa realizeze unirea. Unirea devenise astfel o afacere pur
politica, ce urma sa asigure Bizantului sprijinul roman in lupta vs. musulmani. Unirea s-a
realizat la 6 iulie 1274 la Lyon, si nu a fost inteleasa nici de cler, nici de popor. Va fi
respinsa de statele disidente (Epirul si Tesalia), ea a fost abandonata si de Andronic II (fiul
lui Mihail) in momentul in care necesitatile politice nu o mai cereau.
Tentativele facute de catre Andronic III, Ioan V si Manuel II au culminat cu o
adevarata catastrofa spirituala pentru biserica Bizantina: conciliul de la Ferrara-Florena
(1438-9), care s-a incheiat cu capitularea in fata Romei. Trebuie sa ne imaginam deruta in
care se aflau bizantinii in fata iminentei distrugeri a imperiului de catre Islam si presiunea
financiara exercitata de latini (nu aveau bani pentru a se intoarce la C-pol) + presiuni
psihologice din partea imparatului si a intrigilor latinizante care urmareau realizarea cu
orice pret a unirii.
Faptul ca Marcu Eugenicul, episcopul Efesului, nu a semnat actul de unire, l-a facut
pe acesta sa devina practic reprezentantul autorizat al credintei BO. Revenind la C-pol,
bizantinii au respins unirea care le fusese impusa, iar caderea imperiului, la cativa ani mai
tarziu, elimina in mod tragic ratiunea acestui act. Imperiul pentru care unii erau gata sa
sacrifice Ortodoxia inceta sa mai existe.

Problema unitatii Bisericilor a fost multa vreme amestecata cu minciuna si calculul.

Biserica nu cunoastea decat unitatea, deci nu putea recunoaste un eventual acord de
unire. Indepartarea mutuala a Orientului de Occident s-a incheiat printr-o separare
completa: Orientul ortodox si Occidentul catolic.
Unirea de la Lyon (1274) a fost urmata de consecinte. Pe plan extern, situatia politica
s-a ameliorat. Carol de Anjou si venetienii au oprit atacul asupra C-polului, iar Mihail VIII a
obtinut unele victorii pe mare impotriva venetienilor. Pe plan intern, Mihail VIII a declansat o
ampla actiune de persecutare a celor ce nu acceptau unirea. Dupa moartea lui Carol de
Anjou (1282), imparatul a scapat de cea mai grea amenintare din vremea sa, diminuand
totodata si puterea de actiune a sarbilor si bulgarilor.
Imperiul Bizantin sub urmasii lui Mihail VIII. Primele conflicte cu turcii
otomani
Dupa moartea lui Mihail VIII (1282) a inceput declinul Imperiului Bizantin. Cauze
multiple: incapacitatea urmasilor lui Mihail de a gestiona situatiile de criza, structura
sociala si economica fragila a Bizantului, patrunderea progresiva a genovezilor/venetienilor
pe pietele interne bizantine.
Sub urmasul sau, Andronic II, asistam la inmultirea problemelor interne criza
financiara l-a obligat sa renunte la intretinerea flotei si sa lase apararea maritima pe seama
genovezilor. Mare greseala: Imp. Bizantin depindea d.p.d.v. economic si militar de genovezi.
Andronic II a limitat si efectivele armatei terestre, neputand rezista turcilor.
Pe plan religios a avut o atitudine diferite de tatal sau, fiind un adversar al unirii de la
Lyon. L-a inlocuit pe Patriarhul Ioan Vekkos cu Iosif, la fel si pe toti functionarii care
acceptasera unirea. Andronic a avizat statutul Muntelui Athos, prin hrisovul din 1291, el
trecand manastirile sub autoritatea directa a patriarhului! Protosul Sf. Munte, din vremea lui
Alexios I, era confirmat de imparat acum era recunoscut de patriarh.
Sub Andronic II a fost alcatuita o noua Notitia episcopatum, fiind mentionate si
Mitropolia Viciniei si Episcopia Vlahilor.
Slabiciunile pe plan intern au condus la o politica externa modesta, asigurarea linistii
fiind facuta prin tratative de pace cu popoarele din N, S, E si V. Andronic II a comis o
greseala grava amestecandu-se in conflictul dintre venetieni si genovezi (1294). Initial,
bizantinii au fost alaturi de genovezi, ducand la un conflict deschis cu venetienii, castigat
de venetieni; pacea din 1302 era defavorabila bizantinilor. Turcii reusisera ca pana in 1300
sa cucereasca intreaga Asie Mica. Instalarea lor in Bitinia (langa C-pol) le-a permis sa
patrunda mai usor in Peninsula Balcanica.
Andronic II a recurs la mercenari, permitand trecerea in imperiu a 16000 de alani.
Bizantinii au fost infranti, Andronic II cere ajutorul catalanilor, condusi de Roger Flor, care
poseda o armata de 6500 de soldati catalani si 36 de corabii, care se angajasera impotriva
turcilor cu conditia ca Roger Flor sa primeasca titlul de mare duce (comandat al armatei
bizantine).
1304 catalanii au pornit o ampla campanie impotriva turcilor, incheiata cu
eliberarea unor regiuni din Frigia. Apar, insa, neintelegeri intre bizantini si catalani, iar dupa
uciderea lui Roger Flor (1305 complot organizat de fiul lui Andronic II, Mihail IX) se ajunge
la jafuri in Thesalia, Macedonia, Tracia si Mt. Athos. Catalanii nu au resit sa cucereasca
Tesalonicul si s-au indreptat catre Ducatul Atenei, unde i-au alungat pe francezi. Atena si
Teba au trecut de sub dominatia franceza sub cea a catalanilor 70 de ani.
Acestea arata cat de fragil devenise imperiul in Peninsula Balcanica, situatie
agravata ulterior de razboaiele civile intre Andronic II si Andronic III. Razboaiele interne
dintre cei 2 erau practic inceputul unei perioade de lupte civile care vor continua si in
deceniul 5 al sec. XIV, contribuint la dezagregarea Imperiului.
3

Printre partizanii lui Andronic II s-a aflat si viitorul imparat Ioan VI Cantacuzino.
Conflictul s-a incheiat in 1328 cu infrangerea si inalturarea de pe tron a lui Andronic II.
In Asia Mica turcii cuceresc pe rand Brusa (1326), Niceea (1329) si Nicomidia (1337).
La moartea lui Andronic III (1341), turcii devenisera stapanii Asiei Mici si faceau dese
incursiuni in Tracia. Asemenea sarbilor, au profitat, sub domnia lui Ioan V de luptele interne
ale Bizantului: Ioan Cantacuzino, care-si casatorise fata cu sultanul Orkhan, conta pe
ajutorul turcilor in vederea obtinerii tronului, permitand instalarea acestora in Tracia si
oferindu-le un loc pe malul european al Dardanelelor.
Turcii si-au consolidat pozitia in regiunea Gallipoli, punct de plecare spre Balcani.
Murad I a cucerit Tracia, Filipopoli, Adrianopole, unde practic isi instaleaza si capitala, ca
semn disstinct al ambitiilor lor europene.
Ioan V a incercat o oarecare apropiere de Occident: se deplaseaza la Roma in 1369,
acceptand o marturisire de credinta catolica, in care il recunostea pe papa drept
conducatorul crestinatatii. Acest acord a ramas la fel de lipsit de perspective precum cel de
la Lyon, dar la intoarcere a trecut pe la Venetia, unde a fost retinut ca debitor insolvabil.
Este eliberat, contra sumei datorate, de fiul sau, Manuel. Turcii si-au continuat ofensiva,
zdrobind Imperiul Srb in batalia de la Kossovo (1389) si trecandu-i pe bulgari sub
dominatie.
29.5 Ioan al V-lea Paleologul si Ioan al VI-lea Cantacuzino.
Dup moartea lui Andronic III la 15 iulie 1341, succesor ramane Ioan al V-lea (13411391), fiul sau + mama sa Ana de Savoia, doar ca, Ioan Cantacuzino (apropiat al lui
Andronic III) pretindea si el rolul de regent; pretentiile sale duc la o opozitie intre Ana de
Savoia si Ioan Calecas.
De fapt si de drept adversarul prim ministrului era Alexis Apocaucos bun general
recompensat cu bogatii si onoruri.
Pe plan extern Turcii - ajunsesera pe malurile Asiei Mici si au intreprins expeditii pe
tarmurile Traciei; Sarbii inaintasera pana la Tesalonic; Bulgarii amentintau sa intre in
razboi si ei; si totusi Ioan Cantacuzino restabileste pacea prin trupele sale pe care le recruta
personal.
Ioan Cantacuzino se declara imparat in 1341 la Demotica, recunoscand totusi
legitimitatea lui Ioan V si pe maicasa acest eveniment declanseaza un razboi civil. (prin
asta el arata ca lupta doar impotriva lui Alexis Apocaucos, si nu contra familiei imperiale).
De partea lui Cantacuzino erau: aristocratii + nobilii din Tracia + calugarii isihasti.
Adversarii erau: oameni din clasa de mijloc + clasele de jos + partizanii prooccidentali.
(bineinteles, acest razboi civil e agravat de cresterea puterii sarbilor condusi de Stefan
Duan si a tracilor, iar societatea bizantina la vremea aia era divizata d.p.d.v religios)
Isihasmul (curent vechi al spiritualitatii bizantine) este evidentiat de Sfintii Simeon
Noul Teolog (949-1022) & Grigorie Sinaitul (1255-1346) idealul isihasmului = curatirea de
patimi, ajungerea la starea de liniste care permite vederea luminii taborice (de la
Schimbarea la Fata). Metoda (dupa cum bine o stiti) barbia in piept, privirea spre inima
rostind: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!.
Practica aceasta creeaza dispute in imperiu, printre contestantii ei, il cunoastem
mult prea bine pe Varlaam de Calabria (sudul Italiei) el ii numeste pe isihasti privitori in
buric si mai afirma ca lumina taborica nu e eterna si nu poate fi vazuta.
In acest context apare marele Sfant Grigorie Palama (1296-1359) campionul
doctrinei isihaste aduce o distinctie intre fiinta divina (ousia) & lucrarile ei (dinamis) face
paralela cu soarele caruia nu ii stim esenta dar ii vedem efectul.

Sistemul isihast implineste dorinta omului de a se uni cu Dumnezeu creand o punte

de legatura intre lumea de aici si cea de dincolo. Ideea principala a doctrinei Sf.Grigorie
este apararea unirii reale cu Dumnezeu fapt ce conduce la dezvoltarea invataturii sale
despre energiile necreate care patrund in lume si prin care lumea, fara a se confunda cu
Dumnezeu (caci fiinta lui ne este inaccesibila), se uneste si comunica cu El.
Pentru Sfintii Simeon Noul Teolog si Grigorie Palama, teologia inseamna o lucrare a
vietii la care se poate ajunge printr-un efort creator al gandirii asupra problemelor
existentiale.
Conflictul aparut in bizant mai era legat si de lupta dintre 2 tendinte filosofice
importante care defineau gandirea bizantina: aristotelismul & platonismul. (misticii +
filosofii inspirati de Platon; doctrina Bisericii de aristotel)
Sfintii Grigorie si Simeon in alcatuirea invataturilor lor, pleaca de la revelatia
dumnezeiasca + contemplare iar nu de la gandirea aristotelica sau platonista.
In 1351 la Sinodul din C-pol isihasmul este declarat doctrina oficiala a bisericii
bizantine.
Intre 1351-1356 repr.gandirii scolastice Grigore Akindin este condamnat.
Biserica evita sa condamne pe adversarii isihasmului iar Grigorie Palama mai
cunoaste un obstacole acela fiind Ana de Savoia si Ioan Calecas - Sf.Grigorie va fi arestat
iar imperiul se scindeaza in doua grupari.
Sinoadele din 1351 & 1368 confirma palamismul ca expresie autentica a credintei
bisericii + trec in randul Sfintilor pe Grigorie Palama (cinstit in duminica aIIa din Postul
Mare).
1345 moare Alexis Apocaucos la C-pol, datorita acestui eveniment Ioan Cantacuzino
(1347-1354) obtine niste victorii cu ajutorul turcilor.
21 mai 1346 a fost incoronat (la Adrianopol) de patr.Ierusalimului, Ioan Cantacuzino
(evenimentul marcheaza legalitatea declaratiei de la Demotica 1341); la 3 februarie 1347
Cantacuzino intra triumfal in C-pol, recunoscut si de adversarii sai.
In urma acestor evenimente Ana de Savoia isi schimba atitudinea fata de isihasm,
il de pune pe Ioan Calecas, il pune in scaun pe Isidor, iar Sf.Grigorie este scos din
inchisoare. Instalarea pe tron a lui Cantacuzino = victorie isihasm.
Pe plan exter: Ioan VI Cantacuzino colaboreaza cu turcii; isi pastreaza interesul
pentru teritoriile grecesti prin infiintarea Despotatului de Moreea; este ostil genovezilor
(pentru ca genovezii incasau taxe de 80% ca sa ii lase pe bizantini sa treaca prin Bosfor).
1349 trupele bizantine sunt infrante, refacerea flotei a fost in zadar.
1352 se declanseaza un nou razboi civil intre Ioan VI Cantacuzino si Ioan 5
Paleologul Cantacuzino abdica in 1354, imbraca haina monahala, merge la Athos si este
influentat de isihasm.
In aceasta perioada de razboaie civile, aflam conducatori dobrogeni aflati sub
conducerea lui Dobrotici. (Dobrotici era in fruntea unui despotat intemeiat intre 13201322 care cuprindea regiunea numita Tara Cavernei = tinutul dintre Varna si Caliacra.)
Aflam numele lui Balica in 1346, conducator dobrogean care intervine in luptele
dintre bizantini prin trimiterea a 1000 de soldati care urmau sa lupte sub conducerea lui
Dobrotici alaturi de Ana de Savoia si Ioan V Paleologul.

1396 moare Dobrotici, fisu adica Ivanco, bate moneda proprie de aur (s se tie)
demonstreaza independenta statului dobrogean. (Dobrotici + fisu Ivanco, au avut stranse
legaturi cu Vlaicu Voda + Mircea cel Batran).
29.6 Situatia Imperiului Bizantin sub ultimii imparati Paleologi (1391-1448)
Dupa Ioan V, domneste Manuel II (1391-1425) intr-o perioada in care bizantul era
redus doar la capitala, iar o mare parte a Peloponezului era sub ocupatia turcilor.
Intre 1393-1394, Baiazid someaza pe noul imparat + conducatorii statelor slave din
Balcani sa-i aduca omagiu; dupa care, C-polul este blocat si oprit de la aprovizionarea cu
apa drept pentru care se mpute (fara gluma).
Turcii cuceresc Bulgaria in 1393 (care ramane sub stapanirea lor 500 de ani), Serbia
si Dobrogea; Mircea cel Batran reusind sa pastreze independenta prin plata de tribut.
Dupa infrangerea de la Nicopole 1396, imparatul bizantin cere ajutor apeland la:
Roma vorbind cu Papa Bonifaciu 9, la Paris cu Henric 4dar nu obtine mare branza.
Ajutor primeste de la capetenia mongola Timur-Lenk sau Tamerlan care intervine
cu trupele in Asia Mica, si nimicesc armatele otomane la Ankara, 20 iulie 1402; Baiazid e
luat prizonier, moare dupa cateva luni in captivitate.
1402-1413 se incearca o reconstituire a imperiului edificat de Baiazid proces
profund influentat de luptele celor 4 fii ai lui Baiazid Ilderim care se incheie exact in 1413.
Dupa ce isi elimina fratii, sultanatul ii revine lui Mahomed I care este obligat sa faca
fata revoltelor, dar si lui Mustafa (fiu nelegitim al lui Baiazid). este o perioada in care
Imp.Bizantin putea fi salvat de Occident, caci Mahomed I era prietenos cu Manuel, dar,
situatia occidentului adica, aprecierea gresita a partidului antiunionist din Bizant + lupta
Venetiei care pana in 1437 se bate cu Ungaria + razboiul de 100 de ani (care neutralizeaza
Franta si Anglia) = permit turcilor sa se redreseze.
Partea buna a acestei perioade: Manuel a putut reabilita ordinea in Despotatul
Moreei unde se succedasera frasu (Teodor I), proprii sai copii (Teodor II & Constantin 11).
1421 moare Mahomed, vine pe tron Murad II (1431-1451) reia politica lui Baiazid.
Fiul lui Manuel, Ioan 8 asociat la tron din ian.1421, incearca fara succes sa il puna pe
Mustafa in locul lui Murad, drept pentru care, in 1422 C-polul sufera un nou asediu, si nu e
ajutat de nimeni.
In primavara lui 1423, turcii devasteaza Grecia, patrund in Moreea, Tesalonicul e
cucerit pe 29 martie 1430.
1425 moare Manuel II Paleologul, tronul e luat de fisu, Ioan VIII (1425-1448)
domnia lui se limiteaza la capitala. (fratii lui: Andronic IV & Teodor II conduceau celelalte
regiuni existente).
Ioan VIII cauta si el ajutor occidental, tratatele de pace dintre cele 2 Biserici fiind
reluate in 1431 papa conditiona ajutorul militar de unirea bisericilor.
Ioan VIII decide unirea cu latinii desi tatal sau ii spusese, ca pe turci ii poate speria
cu unirea, dar totusi sa nu o accepte, pentru ca bizantinii nu vor accepta vreodata pe latini,
si exista pericolul unei schisme.
1431 Basel Sinod general care proiecta unirea cu grecii. In 1437 vin delegati in Cpol si incheie o conventie cu trimisii greci, pt ca ei sa socoteasca mai intai in apele
teritoriale ale Italiei si abea dupa sa decida locul sinodului ce vroia unirea.
Pe 18 septembrie 1437, prin bula Doctoris gentium Papa Eugen IV hotaraste locul
la Ferrara.
6

In noiembrie 1437 Ioan VIII Paleologul + frasu + delegatie din aprox.700 de oameni
vin cu corabiile spre Italia pe cheltuiala papei.
Din suita imperiala faceau parte: Patr.Iosif II (moare in timpul lucrarilor); Visarion
mitr.Niceei (era pro unire din motive politice); Antonie mitr.Heracleei; Marcu Eugenicul al
Efesului (mare adversar al unirii); Dionisie de Sardes; Grigorie Mamas (duhovnicul
imparatului); Silvestru Syropulos (marele eclesiarh al Patriarhiei Ecumenice, cel care scrie
Istoria sinodului unionist de la Ferrara-Florenta)
Din partea celorlalre Biserici participa: Mitr.Isidor al Kievului, din partea marelui
principe al Moscovei Vasile II (1425-1462); Bis.Georgiei prin Mitr.Grigorie al Georgiei; un
episcop si un laic. Din tara noastra: Mitr.Damian al Moldovei (de neam grec) + vicarul sau,
protopopul Constantin + mireanul logofat Neagoe (prob. loctiitorul Episcopiei sau
Mitropoliei Romanului).
Nu participa: Mitropolia Ungrovlahiei (care de acum se indeparteaza de Patriarhia de
C-pol); Arhiepiscopia sarba de la Ipek & Arhiepiscopia de la Ohrida.
Din partea latinilor se remarca: cardinalul Iuliu Cesarini (fost presedinte al Sinodului
de la Basel); Ludovic (arhiep. de Forli) & Ioan de Raguza (Dubrovnicul de astazi).
Lucrarile incep pe 9 aprilie 1438 la Ferrara, se vor muta la Florenta unde se vor
incheia cu proclamarea unirii pe 6 iulie 1439. Marcu Eugenicul nu semneaza actul unirii, iar
papa zice: Daca Marcu n-a semnat, n-am facut nimic.
Consecinte: religioase sunt compromisurile acceptate de bizantini; politice
pierderea increderii lui Murad II.
In perioada urmatoare au loc conflicte armate: s-au implicat sarbii, ungurii, romanii
sau peloponezii perioada incheiata cu victoria turcilor de la Varna 1444.
Murad II avanseaza cu cucerirea teritoriilor in sudul Greciei cucereste Focida &
Beoia ajunge pana la Muntii Pindului.
Singurul care a rezistat mai mult = albanezul Skanderberg, pana cand moare in
1468.
Ioan VIII moare in 1448 in C-pol, la tron vine Constantin XI Dragases (origine sarba
dupa msa)
Murad II moare in 1451, succesor fiind Mohamed (cuceritorul C-polului).
Aprilie 1453 Mohamed vine cu armata, tine in asediu imperiul bizantin 7 saptamani
(numar magic ) iar asaltul final este dat pe 29 mai, in aceasta lupta finala murind si
Constantin Dragases = caderea oficiala a Bizantului.
Unii istorici spun ca aceasta cucerire s-a datorat si unei porti a cetatii ramasa
deschisa (turcaleii neaga chestiunea, bineinteles)
Alte teritorii cucerite de otomani in continuare: Atena 1456; Despotatul de Moreea
1456; Imperiul de la Trapezunt 1461; Despotatul Sarbesc 1456; Regatul Bosniac
1463.
Dupa sec. XV si celelalte tari slave, precum albanezii au aceeasi soarta ca astia de
mai sus. Turcii ajung sa aibe granita de vest, Marea Adriatica.
Cauza cadere C-pol: 2 mari cauze: 1.cruciadele & 2.antagonismul religios dintre
Orient si Occident.
Lectia se incheie cu o privire de ansamblu sub forma de poveste asupra Imperiului
Bizantin si asupra a tot ce a insemnat el in istorie, precum si popoarele influentate de el.

Bizanul n faa unor noi pericole(1025-1185)

n vremea mpratului Constantin al IX-lea Monomahul(1042-1055) Imperiul Bizantin
a cunoscut o ntindere geografic apreciabil: din Armenia pn la Dunre i sudul
Antiohiei, controlnd practice anticul Illyricum i ntreaga Asie Mic, important punct de
rezisten n faa arabilor.
Cu toate acestea anul 1071, a reprezentat pentru bizantinii alungai din Italia o grea
nfrngere n faa turcilor, care practice a deschis calea acestora n Asia Mic.
Turcii anexrile practicate n Orient, de tipul Georgiei n 1020, naintarea pn n
Armenia n regiunea Ani n 1050, cucerirea Edesei n 1020 i crearea unei enclave
byzantine stabile, pe malul stng al Eufratului, au privat imperiul de acele state tampon
care preveneau diferitele invazii.
Turcii care constituiau de mai mult vreme contingente din armata central
bizantin, nomazi care se transformau treptat n coloni, intreprind n aceast perioad
primele incursiuni n Asia Mic, sub conducerea familiei Seldgiucid.
n 1040 conductorul lor, Togrul Beg, a ocupat Iranul, iar n 1055 Bagdadul.
Nepotul lui Beg, Alp Arslan, a ptruns, ncepnd cu 1056, n Georgia i Armenia: el
a cucerit cetatea Ani n 1065 i Cezareea n 1067, provocnd reacia fireasc a Bizanului.
Marele conductor militar Roman Diogene(1068-1071), care a preluat tronul
Bizanului de la Constantin al X-lea Dukas n 1068, a mobilizat o armat numeroas
alctuit din cei mai buni mercenari (normanzi i turci), precum i din trupele de elit
byzantine.
Din nefericire Roman este nfrnt de Alp Arslan la Mantzikert, nu departe de
frontiera cu Armenia.
Aceast nfrngere a constituit o brutal revelaie asupra gravitii pericolului turc:
ei vor ocupa n curnd platoul Anatolian pn la Niceea, iar n vest vor ajunge pn la
Smirna, ocupnd Cilicia.
Turcii au devenit stabili n regiune formnd sultanatul de Rum: anticul Ikonium a
devenit Konia.
Normanzii au ajuns n Italia meridional n 1012; bizantinii au ncercat s-I
ncorporeze n armat ca mercenari i s-I transfere conform politicii tradiionale n Asia
Mic.
n dorina de a-i ntemeia un principat, unii dintre ei au refuzat devenind un
adversar de temut pentru imperiu.
Pentru protecia Italiei meridionale mpotriva arabilor din Sicilia au fost adui n
prima jumtate a secolului al XI-lea mercenari din tot imperiul, printre care i normanzi.
Comandantul bizantin Giorgios Maniakes, reuete s ctige controlul prii
orientale a insulei, dar n 1040 din raiuni de politic interioar, este chemat la
Constantinopol.
n aceste condiii, arabii recuceresc terenul pierdut cu excepia Messinei. Eecul a
deschis practic o cale liber normanzilor.
mpratul Mihail al V-lea, l trimite n 1041 pe Maniakes n Italia, iar acesta din
urm duce o campanie ferce mpotriva populaiei care pactizase cu normanzii.
La venirea pe tron a lui Constantin al IX-lea Monomahul, Maniakes a ncercat s
organizeze o lovitur de stat, iar normanzii condui de Robert Guiscard au cucerit Apulia.
n noua situaie de criz Bizanul s-a vzut nevoit s se sprijine pe o eventual revolt a
lombarzilor i pe aliana cu papalitatea.
Din cauza lipsei de coordonare dintre cele dou forte, trupele byzantine i cele
pontificale au fost nfrnte de normanzi n iunie 1053.
n 1059 are loc aliana aparent surprinztoare dintre Roma i conductorul normand
Robert Guiscard. Normanzii n calitate de noi vasali ai papalitii, promiseser s sprijine

colegiul cardinalilor n viitoarele controverse, ce aveau drept obiectiv alegerea i

consacrarea unui nou suveran pontiff.
Era evident c roma avea nevoie de un aliat util i eficace n lupta sa mpotriva
mpratului german, dar aliana a fost primit favorabil de ctre papalitate i din motive
practice.
Dup ruptura din 1054, normanzii au neles c trebuie s negocieze cu papa: la
sinodul car a fost convocat de papa Nicolae al II-lea(1059-1061), n 1059 la Melfi, pe
teritoriul normand, Robert Guiscard a acceptat reforma roman, fiind gata s depun
jurmnt papei. La rndul su, papa s-a angajat s-I sprijine pe normanzi n planurile lor
de cucerire a Siciliei.
ntre 1060-1061,Robert Guiscard a reuit s cucereasc toate oraele Calabriei i
ceea ce mai rmsese din Sicilia; dup mai bine de trei ani de asediu, Bari cade n mna
normanzilor, pe 16 aprilie 1071.
Pierderea oraului Bari a deposit acest aspect symbolic: normanzii au reuit n scurt
timp s ating strmtoarea Otrante, iar sub dinastia Comnenilor, n 1081, Guiscard a
cucerit insula Corfu i a asediat Dyrrachium.
Fiul lui Guiscard, Bohemond, a cucerit Macedonia Occidental, a trecut n Tesalia i a
asediat Larissa.
Toat aceast aciune a fost n cele din urm stopat de Alexios I Comnenul(10811118) n momentul n care au aprut unele disensiuni ntre normanzi.
Dup moartea lui Guiscard n 1085, Alexios a reuit s recucereasc i cetatea
Dyrrachium.
Schimbarea politicii pontificale n 1059 a fost interpretat de ctre autoritile
byzantine drept o provocare deliberat.
n 1071, normanzii cuceresc sudul Italiei, iar dup cderea capitalei byzantine Bari,
au impus i blocada asupra oraului Dyrrachium. Proiectul lor viza ptrunderea n spatiul
balcanic, Dyrrachium fiind de fapt poarta de intrare spre Constantinopol.
Aceste campanii mlitare anticipau deja epoca cruciadelor i deranjau patriarhia de
Constantinopol prin punerea n pericol a ritului bizantin din Calabria i Apulia unde tria o
populaie ortodox important din punct de vedere numeric. De fapt, normanzii care
stpneau acum aceste teritorii i luaser angajamentul consolidrii supremaiei
religioase a latinilor, manifestat prin numirea de episcopi latini n zon, iar mnstirile i
bisericile ortodoxe erau golite de podoabe.
Colaborarea dintre papaliate i normanzi n 1059 nu ar fi fost att de jenant pentru
bizantini dac frontiera lor oriental nu ar fi fost ameninat.
n realitate declinul imperiului ncepe nainte de accesul la tron al lui Alexios I
Comnenul(1081-1118), pentru c o mare parte din Asia Mic, dup btlia de la
Mntzikert(1071), trece sub dominaia selgiucid, marcnd nceputul durerosului process de
turcizare i islamizare a centrului Imperiului bizantin orthodox.
Din nefericire chiar i cruciadele se vor dovedi dezastruoase pentru statul bizantin,
fiind prea puin o ameninare militar n sine pentru islam i teritoriile sale.
Aceast dislocare general de care a avut parte Orientul n contrast cu Occidentul, a
interrupt evoluia natural a bisericii cretine din Orient. Distrugerile cauzate de invaziile
repetate a fost o cauz major care explic izolarea secular fa de Europa a
cretinismului orthodox.
Toate negocierile diplomatice i bisericeti ale bizanului cu cretintatea latin
dup Mantzikert i pn la disariia imperiului n sec. al XV-lea vor fi determinate de
ameninarea fizic i ideologic reprezentat de invazia turc. mpraii bizantini se
serveau de unitatea religioas pentru a primii sprijin militar i susinerea papal.
Primele negocieri cu Occidentul au avut loc la puin timp dup nfrngerea de la
Mantzikert, ntre Mihail al VII-lea Dukas (1071-1078) i Papa Grigorie al VII-lea, scopul
iniiat fiind ndeprtarea normanzilor. Pentru atingerea scopului, era ns nevoie de un

aranjament cu Robert Guiscard, care consta ntr-o alian matrimonial ntre fiica sa Elena
i Constantin, motenitorul tronului.
De asemenea papa Grigorie planifica declanarea unei cruciade n Orient, pe care
spera s o i conduc, avnd nevoie i de acordul Bizanului.
Aceste proiecte nu se vor materializa, pentru c n urma unei revolte la palat, Mihail
al VII-lea a fost detronat iar succesorul su, Nichifor III Botaniates, nu a recunoscut acordul
cu normanzii.
Papa Grigorie al VII-le l excomunic pe noul mprat i binecuvinteaz pregtirile de
lupt ale normanzilor, care vor duce n final la cucerirea cetii Dyrrachium.
Situaia din Balcani la mijlocul secolului al XI-lea i-au fcut apariia noi popoare
nomande: este vorba despre pecenegi i cumani, venii din stepele Asiei Centrale i care
staionau acum pe malul stng al Dunrii
La ncepultul domniei lui Alexios I Comnenul(1081-1118), pecenegii au atatcat n
repetate rnduri i au ajuns aproape de coastele Mrii Egee.
n 1090 ei se aflau aproape de Constantinopol, iar prin aliana cu emirul turc de
Smirna au atacat oraul pe mare. n aceste condiii mpratul a chemat n ajutor pe
cumani, iar n 28 aprilie 1091, la poalele muntelui Lebunion, pecenegii au fost nfrni.
n 1094 cumanii sunt i ei dispersai, astfel nct frontierele danubiene au cunoscut
o perioad de calm pn n 1122.
Papalitatea ntre un imperiu condus de ctre un suveran care era trimisul lui
Dumnezeu pe pmnt i un papa care cuta s-i afirme supremaia pe plan spiritual,
relaiile au fost adesea deosebit de complexe.
Odat cu papa Leon al IX-lea(1049-1054) i cu anturajul su de prelai, precum
cardinalul Humbert, ambiia reformatoare devine tot mai evident.
Revendicare libertii bisericii nu putea fi neleas de ctre un bizantin care nu
separa spiritualui de temporalitate.
n aceste condiii, Patriarhul Mihail Celularie a ocat oarecum Roma prin afirmarea
autoritii sale asupra bisericilor de rit latin din Constantinopol.
De aceea, n urma victoriei normanzilor asupra bizantinilor, Leon al IX-lea a trimis la
Constantinopol o delegaie condus de cardinalul Humbert, care avea i misiunea
supunerii lui Celularie.
Pn la urm s-a ajuns la schisma de la 1054, iar aa-zisa mobilizare pentru
ajutorarea frailor din orient sub forma cruciadelor nu a fcut dect s modifice intentiile
iniiale.
Noul statut al comercianilor italieni din momentul instalrii n Italia,
Imp.Bizantin pstra relaii amicable cu multe orae italiene, printre care Amalfi i Veneia.
n urma expansiunii mediteraneene, comercianii italieni au putut ptrunde n mod
firesc si pe piaa Constantinopolului.
mpratul Alexios I Comnenul a acordat printr-un chrysobul excluderea de la taxele
comerciale i deschiderea de noi piee de desfacere n capital imperiului pentru
comerciantii veneieni.
Cu mai multe avantaje dect bizantinii, veneienii, urmai la scurt timp de
comerciantii din Pisa sau Genova, s-au instalat la Constantinopol.
Instabilitatea intern secolul al X-lea a fost cel al marilor uzurpatori, care nu au
pus totui n pericol dinastia aflat la putere.
Secolul al XI-lea a cunoscut minitri foarte puternici, care i-au condus din umbra pe
diferiii mprai, destul de fragili.
Unii au fost personaje obscure provenii din familii modeste: Nikeforitzes, titular al
demnitii de logotet, a ncercat sub domnia lui Mihail al VII-lea, o reform fiscal, o
organizare a pieei grului i crearea unui contingent de mercenari exclusiv bizantini .
Alii aparineau mediului intellectual: precum Mihail Psellos, Constantin Lihudes i
Ioan Xifilinos, consilierul preferat al lui Constantin al IX-lea Monomahul, despre acetia Paul
Lemerle afirmnd c reprezentau guvernul filosofilor.
10

Posturile cele mai importante erau n general rezervate membrilor aristocraiei; cei
care proveneau din rndul comercianilor reueau i ei s ajung la demniti importante,
iar uneori s fac parte din senat.
De aceea Psellos reproa la un moment dat lui Constantin al IX-lea Monomahul
schimbarea ordinii fireti a lucrurilor, permind intrarea n Senat a unor persoane de
condiie modest.
Situaia a fost diferit pe vremea lui Mihail al VI-lea(1057) care a impus competena
drept criteriu de promovare n funciile publice, astfel comandanii militari din Asia Mic,
care se simeau private de nmulirea unei clase birocratice ce nu-i reprezenta au impus la
tron pe Isac Comnenul(1056-1059).
A urmat o perioad de uzurpri de tron: ducele anatolicilor, Nichifor Botaniates, l
detroneaz pe Mihail al VII-lea, care se retrage la Studion.
Acelai Botaniates a fcut apel la Alexios Comnenul pentru a-l elimina pe Nichifor
Bryennios i pe Nichifor Basilakios, dar Alexios a refuzat s intervin mpotriva lui Nichifor
Melissenos.
Pentru evitarea unui adevrat mcel Botaniates a abdicat; pe 4 aprilie 1081
patriarhul l-a ncoronat pe Alexios I Comnenul, punnd capt unei situaii grave de
instabilitate intern.

Constantinopolul cucerit de turcalei. Cretinii dominai de rahatul cu fistic

la 29 mai 1453, Constantinopolul este cucerit de turci

declinul Imperiului Bizantin ncepuse din secolul 12, cnd cavalerii
occidentali ai Cruciadei 4 (1202-1204) au atacat Constantinopolul, pe 13 aprilie
1204, din interese economice
Serbia a fost cucerit n 1459, Bulgaria n 1396, Grecia n 1459/60, Bosnia n 1463,
iar Egiptul n 1517
n afara Rusiei, tot Orientul ortodox a rmas sub jugul islamic patru veacuri
cretinii nu au fost persecutai la nceput, ci chiar s-au bucurat de unele favoruri
din partea sultanului Mahomed 2, care ndrgea creaiile greceti, i i-a pus chiar secretari
cretini
Mahomed vroia s-i consolideze imperiul i cu ajutorul culturii greceti, motiv
pentru care dup cucerire i-a invitat pe greci s-i aleag un patriarh - Ghenadie Scolarul,
participant la Conciliul de la Ferrara-Florena - ce se bucura de libertate deplin n
administrarea Bisericii
singura obligaie a cretinilor fa de cuceritori era plata anual a haraciului
clerul era scutit de impozite, iar Poarta nu se amesteca n problemele interne ale
Bisericii, respecta libertatea de inere a srbtorilor i cultul public (cstorii, nmormntri
etc.) - deci cretinii i puteau pstra religia
instituiile civile i politice musulmane, justiia, legile erau determinate de islam i
nu se aplicau cretinilor
patriarhul devine Milet Paa sau etnarh, adic eful naiunii, iar ierarhia
bisericeasc se ocupa de administrarea civil a cretinilor, care erau judecai dup legile
greceti
tribunalele erau recunoscute de Poart, iar sentinele erau executate de
autoritile turceti
cretinii aveau propriile coli i programe educaionale, iar astfel Biserica devenea
un fel de stat n stat
cu toate acestea, sultanul era izvorul tuturor drepturilor i nu ddea socoteal
pentru aciunile lui
cretinii erau considerai rayah, adic popor cucerit, necredincios, fr drepturi
reale sau cetenie
exemplu de abuz al lui Mahomed 2: confisc patriarhului Ghenadie Biserica celor
12 Apostoli, pe care tot el i-o dduse
n scurt timp, Imperiul Otoman intr n declin, iar drepturile patriarhului sunt
11

reduse progresiv
n secolul 18, s-au succedat 48 de patriarhi n 73 de ani, unii depui iar apoi
reaezai (chiar i de 5 ori), alii martirizai, bisericile au fost pngrite, iar Sfintele Daruri
profanate
n secolul 19, Turcia era n descompunere. Sultanii au ncercat s europenizeze
ara, au ameliorat puin situaia cretinilor, dar au urmat noi persecuii
grecii din Turcia i Constantinopol au pltit insurecia greac prin masacre
cutremurtoare n 1821, cnd a fost martirizat i patriarhul Grigorie 5, omort n ziua de
Pati
a doua jumtate a secolului 19 a inclus revolte ale cretinilor i represiunea
sngeroas a turcilor, plin de masacre
cele mai multe, n 1861, au fost n: Bosnia, Heregovina, Serbia, ara
Romneasc, Moldova i Bulgaria. n 1866 urmeaz Creta, iar n 1875 noi revolte n Bosnia
i Heregovina
Despre Bizan. Concluzii

Bizanul a reuit s pstreze, de-a lungul Evului Mediu, noiunea de stat, datorit
forei de expansiune politic i spiritual - a fost un bloc cu o via de aproape un mileniu,
constituit pe vremea lui Constantin cel Mare i dizolvat sub influena feudalismului arabopersan i apusean, mai ales sub Comneni i prbuit sub loviturile latine din 1204
una din funciile istorice a fost misionarismul prin care s-a transmis duhul acestei
civilizaii
n Apus, Carol cel Mare a ncretinat lumea german cu sabia, n timp ce n Rsrit
mirajul bizantin a fost cel care i-a atras pe bulgari, srbi, rui i romni
un alt punct important n istoria Bizanului a fost aa-numita cruciad bizantin.
Bizanul a fost adpostul Occidentului, prin stoparea invaziilor asiatice - lupta mpotriva
perilor, terminat prin nfrngerea i distrugerea imperiului de ctre Heraclius, luptele lui
Vasile 1 Macedoneanul cu sarazinii din Italia, dar i marea epopee bizantin a perioadei
secolelor 10-11, ilustrat de Nichifor Focas, Ioan Tzmiskes i Vasile 2
de-a lungul perioadei de ascensiune i nflorire, Bizanul a fost o adevrat
mprie. Cretinismul a introdus aici un element nou n viziunea grecului antic:
mesianitatea. Statul bizantin i-a luat dreptul de a reprezenta universul cu caracteristicile
mpriei, concretizat cnd credinciosul intra n atmosfera de srbtoare a Bisericii,
unde avea loc Sfnta Liturghie
prin Bizan, cretinismul a devenit fenomen istoric i factor de decizie n lumea
contemporan
Bizanul a ntruchipat ecumenicitatea, mbinarea transcendenei cu imanena, a
fcut legtura dintre Antichitate i lumea modern

12