Grecia

Antic
CASTRAVETE ANA-MARIA
Clasa a XII-a H

Pe lng instituii, politic, democraie, educaie i spirit civic, Grecia antic a

lsat motenire Romei i, mai apoi, Europei moderne o tiin cuteztoare i o
cultur strlucitoare. Ambele aveau ca element central al preocuprilor
cunoaterea i slvirea omului, n conformitate cu idealurile umanismului elen.
Ambele se raportau direct la progresul gndirii abstracte i speculative
(ncurajat de inventarea unui alfabet propriu n secolul VII .Hr.).
Chiar i nainte de sosirea primilor greci n zon, Insulele Ciclade din Marea
Egee produceau opere de art remarcabil de fin echilibrate i statuete albe, din
marmur. Sculptura semiabstract din secolul XX este marcat de asemnarea
cu cea antic. O influen de lung durat a avut civilizaia minoic din Creta.
Frescele luminoase, decorative ale cretanilor, olritul i podoabele metalice au
fost adoptate i imitate de populaii vorbitoare de limba greac, care s-au aezat
pe pmntul grecesc, n aproximativ secolul XX .Hr.

Epoca artei geometrice

Arta geometrica infloreste intre secolele al IX-lea si al VIII-lea i.Ch. si se
caracterizeaza prin meandre, triunghiuri si alte figuri geometrice. Orientul e mai
putin atras de productia de ceramica decat Grecia, dar pictura si sculptura sunt
abordate cu mai mult realism si mai multa finete. Aceasta influenta se traduce
printr-o noua gama de motive: sfincsi, grifoni, lei etc. Cat priveste reprezentarile
umane, acestea apar mai ales in scene de lupta sau de vanatoare. Ceramica din
Corint, ce cunoaste o importanta dezvoltare, e exportata in toata Grecia. Asistam
la o reluare a unor motive (scene) mai vechi, cum ar fi defilarea carelor
razboinice.
Spre anii 800 i.Ch. isi face aparitia decoratia figurativa: frize cu animale: cai,
cerbi, capre etc. care alterneaza cu benzi de motive geometrice. Incetul cu
incetul, decorul se complica. Apar figuri umane, stilizate. Cele mai cunoscute
reprezentari sunt cele de pe obiectele descoperite in Dipylon, unul dintre
cimitirele orasului Atena, pe care figureaza razboinici, care de lupta sau scene
funerare. A fost identificat si unul dintre pictorii epocii, asa numitul Maestru din
Dipylon ale carui decoratii au fost identificate mai ales pe amfore monumentale.
Spre anul 770 i.Ch. apar reprezentari mitologice, probabil inspirate din operele lui
Homer (Iliada si Odiseea).

Epoca artei arhaice

Incepand cu secolul al VII-lea i.Ch. apare stilul negru, inventat in Corint si
reluat de Atena care-l duce la apogeu. Se caracterizeaza prin reprezentarea unor

figuri (lei, capre, hidre, motive mitologice...) de culoare neagra pe fondul rosiatic
al argilei, si prin recursul la incizii. Prin anii 530-520 i.Ch. se impune stilul rosu (pe
fond negru). Se disting in special, corpuri feminine si masculine .
In aceasta perioada apare ca element arhitectonic specific templul grec. Spre
deosebire de Egipt, unde templele aveau scopul sa scoata in evidenta caracterul
divin al faraonului, templul grec era conceput ca o casa in care se adapostea
statuia de cult al zeului, patron al cetatii."El nu avea nimic tainic"[2]. Toti
cetatenii liberi ai cetatii aveau acces la templu, care apare ca o creatie
colectiva(cea mai insemnata constructie a orasului)unde se tinea tezaurul si
centrul serbarilor populare.Templul intruchipa astfel puterea, bogatia si mandria
cetatii." Tempul se dezvolta din din tipul de casa (megaron) specific lumii
miceniene, constand dintr-o incapere rectangulara cu o singura usa pe latura
mica, flancata de pilastrii care sustineau acoperisul iar in fata usii era plasat un
portic cu doi stallpi sau coloane.In forma lor cea mai simpla templele aveau patru
coloane in fata si partu in spatele edificiului (amfiprostil) iar intr-o forma
mai evoluata edificiul avea acoperisul mult mai larg ceea ce facea ca sa fie
inconjurat din toate partile de coloane (peripter)care va deveni modelul obisnuit
al templelor grecesti. Acoperisul templului este format din doua pante, pentru a
nu retine apa de ploaie;din aceasta cauza de fata anterioara, respectiv
posterioara a constructiei se formeaza cate un triunghi numit fronton. Aceste
frontoane erau bogat ornate cu basoreliefuri si statui, pobabil colorate. De
asemenea acoperisul era realizat din tigle multicolore cu elemente decorative
reprezentand figuri umane si zoomorfe ce aduceau un plus de culoare sobrului
ansamblu arhitectonic. Acestea sunt elementele constructive generale care se
suprapun celor doua ordine constructive aparute in epoca arhaica :
ordinul doric si cel ionic.
Ordinul doric a aparut si inflorit mai ales in Pelopones si in coloniile grecesti
din Italia de Sud si Sicilia (Grecia Magna)[4]. Templele dorice sunt mai greoaie,
mai sobre, iantregul stil fiind dominat de severitate. Coloanele dorice masive si
greoaie, sunt asezate direct pe stilobat , trunchiul fiind usor tronconic cu 20 de
caneluri, avand capitelul in linii drepte format dintr-o perna rotunda(echina) si pe
deasupra o placa patrata(abaca)."Diferitele parti ale templului doric erau in buna
masura individualizate: fiecare avea un rol propriu. Se urmarea indeosebi ca
fiecare parte prin forma ei sa scoata in evidenta rezistenta pe care o opunea
celorlalte parti care I-se opunea ei insasi. Feicare parte a templului doric parea
desavarsita si inchegata in sine".
Ordinul ionic, a avut succes in special in coloniile grecesti din Asia Mica si
insulele din Marea Egee. Trasaturile caracteristice ale templelor ionice
sunt tendinta spre grandios si decorativismul mult mai bogat ca la ordinul doric.
Coloanele sunt mult mai zvelte, mai usoara si nu sta sezata direct pe stilobat, ci
se sprijina pe o baza circulara asezata pe un soclu(plinta). Capitelul prezinta o
voluta dubla in forma de melc. Fusul este prevazut cu caneluri adanci , care
perzinta un interesant joc de umbre si lumini .Arhitrava este formata din trei
palci care se suprapun in forma de scara , iar friza inconjoara templul sub forma

de banda continua(spre deosebire de ordinul doric unde metopele frizei sunt

despartite de triglife).
Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine de arhitectur al
antichitii greceti. Evoluia sa ncepe n jurul anului 400 .Hr. dar abia peste trei
secole ajunge la forma sa canonic. Fusul coloanei este asemntor cu cel ionic,
dar ceva mai zvelt. Ceea ce ofer particularitate coloanei corintice este capitelul.
Acesta
prezint
ornamentul
numit acant,
preluat
ulterior
i
de
capitelurile compozite.
Sculptura perioadei arhaice se impune pe la 650 a.Chr. prin aparitia arei
statuare mari"In aceste monumente arhaice se recunoaste influenta orientala in
special cea egipteana ,insa ea corespundea unei alte necesitati "considera
Alpatov.
Statuile monumentale a aparut pe la sfarsitul secolului VII a. Chr. sub forma
statuilor de cult realizate in variante diferite:tehnica acrolitului- partile
descoperite erau din piatra iar torsul si picioarele-imbracate in tesaturi- erau din
lemn. A doua tehnica era hriselefantina, lemnul statuii era imbracat in placi de
fildes sau aur sau palladion -statuite de lemn imbracata cu vesminte sau
marmura. O caracteristica interesanta era plicromia statuilor si introducerea de
alte materiale in statuile de bronz(in special pietre semipretioase).
Ceramica se elibereaza de conventiile stilului geometric incepand cu
"perioade orientalizanta",luandu-si temele de inspiratie din traditiile eroicomitologice.In sec VI a. Chr. ,Atena isi elaboreaza faimosul sau stil de modele
negre pe fond rosu (mai tarziu de figuri rosii de fond alb).
Pictura mare nu s-a pastrat, ea fiind cunoscuta numai din descrierile
autorilor antic si din temele folosite in decorarea vaselor.
Aceste tipuri arhitectonice, sculpturale si ceramice vor fi preluate de epoca
clasica ce la va "maturiza"in dauna spontaneitatii si prospetimii.

Epoca artei clasice

In arta clasica greaca numarul temelor este redus, dar varietatea detaliilor,
atitudinilor , expresiilor exclude monotonia. Arta greaca nu era menita sa
glorifice un suveran ca in Asia Mica sau Egipt, ori acest "program artistic" se va
reflecta mai ales in creatiile epocii clasice.
Arhitectura epocii clasice este dominata tot de templul care nu se impune prin
dimensiuni ci prin armonia proportiilor si perfectiunea tehnica. De fapt in
conditiile lipsei complete a unui plan urbanistic, singurul capitol demn de atentie
este arhitectura templelor din sec V-VI a.Chr. Templul lui Zeus din Olimpia,
templele Herei si Poseidon din Paestum , al Atenei din Siracusa si Olimpeionul din
Siracusa, templele dorice din Segesta, templul Concordiei din Agrigento, templele
ionice colosale din Asia Mica (cel al Artemidei din Efes si templul mormant a lui
Mausolos)si bineinteles complexul de pe Acropole sunt exemplele cele mai
elocvente ale manifestarii plenare a geniului grec.
Sculptura Greciei clasice reprezinta apogeul legarii sculpturii de structura
arhitectonica. Artistii nu mai reprezentau figuri mitologice individuale, ci grupuri
complexe si pline de imaginatie .Cu toate ca edificiile devenisera un cadru destul
de fix, reliefurile tineau pasul cu dezvoltarea arhitecturala in mod independent
pana tarziu in epoca elenistica. Intreaga sculptura greceasca (in special cea din
sec .V) a fost asociata cu cultul. In temple, temele erau in chip firesc religioase.

Dar si in afara cadrului religios legaturile dintre cadrul arhitectural si cel

sculptural erau organice.
Din nefericire majoritatea statuilor create in epoca clasica au disparut, ramanand
doar copiile romane si descrierile contemporanilor. In cele ce urmeaza vo, avea in
vedere activitatea celor mai reprezentativi artisti greci ai epocii clasice, care prin
operele lor au adus o reala contributie la patrimoniul universal, constituind
modele pentru generatii intregi de sculptori:Polictet, Myron, Fidias,Praxiteles,
Scopas si Lisip.

Arta elenistica
Arhitectura oraselor consemneaza cele mai importante progrese. Aparitia
noilor centre de cultura elenistica a dus la construirea unor orase ca Pirene, Milet,
Smirna, Alexandria, Pergam etc unde se vor aplica principii rationale de
urbanism. Strazile oraselor elenistice sunt drepte, largi de 6-10 m , paralele pe
cele doua axe principale care impart orasul. Apeducte, spatii libere rezervate
pietelor, intervale precise intre case sunt tot atatea caractersitici ale oraselor
elenistice, caracteristice preluate mai tarziu de orasele romane. In orasele
elenistice spontaneitatea a cedat locul rationamentului logic, sisitematizarea
urbana devenind exrpesia dorintei grecilor catre ratiune si finalitate. Orientarea
strazilor orasului se facea in functie de vanturile dominante din zona.
Sculptura continua traditia inaugurata de Praxitele, Lysip si Scopas. Insa nu
mai regasim aceea armonie, simt al masurii, artistii cautand sa exprime emotia,
exagerarea sentimentala, gratia rafinata pana la efeminare, senzualitatea
agresiva:Venus din Milo, Apollo din Belvedere sunt exemple elocvente in acest
sens.
Pictura elenistica este supusa directivelor celor doua scoli: Alexandria care se
inspira din legendel lui Eros si afrodita si cea din Pergam care se inspira din
istorie si mitologie. Din pacate nu s-a pastrat nimic in afara de copiile romane din
care se pot deduce valentele lirice ale picturii elenistice cum ar fi predilectia
pentru peisajul idilic, vaporos dar si inclinatii spre dramatism cum ar fi
cunoscutul mozaic reprezentand batalia de la Issos dintre Darius si Alexandru
Macedon.