Apa din organismul uman

Biochimia moleculei de apa

Apa este alcatuita dintr-un atom de oxigen si doi de hidrogen aranjati astfel incat sa formeze o legatura care
sa permita existenta unui unghi de 104,5 intre atomii de hidrogen. Oxigenul formeaza polul negativ al
moleculei de apa iar hidrogenul formeaza polul pozitiv, astfel incat molecula de apa este un dipol electric
perfect.
O molecula de apa poate forma legaturi de hidrogen cu o molecula vecina de apa, oxigenul se poate atasa de
un altul al moleculei realizand astfel catene liniare care pot insa polimeriza, dar doar pentru scurta durata.
Cand apa incepe sa polimerizeze prin catena liniara, aceasta realizeaza o forma de organizare superioara.
Prin aceleasi legaturi de hidrogen incepe sa polimerizeze si lungimea aparand astfel structuri spatiale, care
sunt insa efemere, durand de ordinul nanosecundelor. Aceasta organizare respecta o simetrie specifica
substantelor anorganice, iar daca i-am ingheta si i-am sectiona, imaginea analizata la microscop va avea
aspectul unor structuri cristaline de tip hexagonal, asemanatoare diamantului. Se poate spune ca acestea sunt
cristale lichide, efemere.
Acest comportament de cristal nu-l are doar apa in organism, ci si imunoglobulinele prin fragemntul lor
cristalizabil in care aminoacizii adopta forme spatiale armonice asemanatoare moleculelor de apa.
Cristalele noastre sunt structuri ordonatoare de campuri in care vin cuante de energie de tip fotonic unde se
vor ordona si vor transmite fotoni: radiatii electromagnetice (teoria campurilor de torsiune).
Orice emisie electromagnetica este un vehicul energetic pentru un camp de torsiune. Reactiile biochimice
descarca energie sub forma de fotoni dezordonati care se ordoneaza in cristale. Moleculele de apa depoziteaza
informatii de la toate structurile energetice cu care intra in contact.
Prin legarea hidrogenului, apa formeaza catene dublu helicoidale identice cu catenele ADN pentru scurt timp.
Apa nu este doar un vehicul pentru zona grosiera, ci si un depozitar de informatie (intra in contact cu ADN,
acizi nucleici, glucide, proteine s.a.) si este forma prin care informatia este purtata cel mai rapid in organism.

Repartitia apei in organism

Apa reprezinta aproximativ 60-65 % din greutatea unui adult, fiind un procent mai mare la copil (la nou-nascut
mult mai mare) si mai scazut o data cu trecerea timpului. Explicatia pentru care la varstnici procentul este
mai scazut este ca in general senescenta se asociaza cu cresterea procentului de grasime, astfel reducandu-se
procentul de apa din organism.
Apa este repartizata in urmatoarele compartimente principale:
- in compartimentul celular
- in compartimentul extracelular
- in compartimentul transcelular
La randul sau, compartimentul extracelular este impartit in segment interstitial si unulvascular.
Apa din compartimentul extracelular reprezinta aproximativ 20-25% din total, iar apa din
compartimentul celular reprezinta proximativ 40-45%
Lichidul transcelular este un compartiment mic si este reprezentat de lichidul sinovial, lichi peritoneal, lichid
pericardic, lichid cefalorahidian, lichid peritoneal.

Aportul si eliminarea apei din organism:

Apa din organism are doua surse principale:
- aport alimentar (aproximativ 2.100 ml/ zi): apa in stare pura, dar si apa continuta de alimentele consumate.
- provenienta metabolica: apa rezultata din oxidarea carbohidratilor.
In conditii normale aportul de apa si eliminarea acesteia sunt egale. Intre organism si mediul extern exista un
permanent schimb de lichid si solvati, si de asemenea si in cadrul organismului exista schimburi si anume intre
compartimentele sale.
Pierderea de apa de realizeaza pe mai multe cai:
- prin urina (cea mai mare parte)
- prin materiile fecale
- prin sudoratie
- evaporare la nivel respirator
Pierderile de apa pe calea respiratorie sau cutanata sunt numite pierderi insensibile, intrucat acestea nu sunt
constientizate de persoana. Zilnic, la nivel cutanat de pierd aproximativ 00-400 ml/zi. Aceasta pierdere apare
si la indivizii cu absenta congenitala de glande sudoripare. Responsabil de minimalizarea cantitatii de apa
pierdute la acest nivel este stratul cornos al tegumentului, care datorita componentei sale bogate in
colesterol, reprezinta o bariera impotriva pierderii excesive de apa. Acest fapt explica de ce se pierde pana la
de zece ori mai multa apa in cazul arsurilor pe suprafete extinse, deoarece in aceasta situatie stratul cornos
este denudat.

Fiziopatologie:
- deshidratare (celulara/ extracelulara/ globala) - scaderea cantitatii de apa in organism
- hiperhidratare (celulara/ extracelulara/ globala) - cresterea cantitatii de apa.