Sunteți pe pagina 1din 39

MEMBRANE BIOLOGICE.

FENOMENE DE
TRANSPORT

Conceptii si teorii actuale asupra


structurii membranelor biologice

Compozitia chimica a membranelor.


Proprietati fizico-chimice ale membranelor.
Modelul mozaicului fluid.
Transport activ si transport pasiv.

Membrane biologice: definitie

Sunt structuri flexibile care reprezinta limite de


separatie intre compartimente distincte care
functioneaza ca elemente active, fiind dotate cu
echipamente moleculare necesare utilizarii specifice a
energiei metabolice.
Membranele excitabile, in afara rolului general de a
regla schimburi de substanta cu exteriorul, au
proprietatea ca , sub influenta unor stimuli externi, sa
sufere variatii tranzitorii si propagabile de
permeabilitate, care constituie baza activitatii
electrice a celulelor excitabile.

Membranele nu sunt doar bariere pasive.Ele


controleaza structura si mediul adiacent al
compartimentelor pe care le dfinesc.
Membranele sunt structuri dinamice,
componentele ei sunt sintetizate si degradate in
mod continuu.
Evenimentele esentiale implicate in moartea
celulara sunt efecte ale deteriorarii membranei
celulare ( de exemplu infarctul miocardic) .

Proprietati fizico-chimice ale


membranelor
Grosime determinata la microscopul electronic:60-100.
Rezistenta electrica:102-105 /cm.
Capacitate electrica: 0,5-1,3 F/cm2.
Diferenta de potential de repaos 10-88 mV.
Indice de refractie 1,55
Tensiune interfaciala 0,03 3,0 erg/cm2.
Permeabilitate la apa 25 -28.10-4 cm/s
Caracteristici (proprietati) comune ale tuturor tipurilor de
membrane: - semipermeabilitate
- selectivitate
- sediul unor enzime

Compozitie chimica

Lipide fosfolipide
- colesterol.

-dispuse sub forma de bistrat lipidic.


-asigura stabilitatea mecanica a
membranei
-confera un caracter hidrofobic
general (partile hidrofobe spre
interior se cele hidrofile la exterior.

Proteine- clasificate in functie de pozitia lor in


structura membranei sau rolul lor.
- au greutate moleculara mare
10.000-240.000 Da.
Carbohydrate sub forma de glicoproteine sau
glicolipide , contin glucosa, galactosa, manosa,
fructosa, etc .

Clasificarea proteinelor
membranare

Extrinseci (periferice),
au suprafete hidrofile,
sunt solubile in apa.
Intrinseci (interne), pot
traversa membrana
partial sau total,
capetele hidrofobice
sunt dispuse in asa fel
incat realizeaza un
contact maxim cu
lipidele din membrana.

Rol structural, cu
afinitate mare pentru
lipide.
Rol enzimatic (cataliza
enzimelor, receptori de
semnale hormonale sau
antigenice, etc).
Rol de transportul activ.

Interactiunea lipide proteine


determina organizarea moleculelor
in membrana

Forte electrostatice de atractie si de repulsie ce


actioneaza intre gruparile ionizate.
Forte de dispersie Van de Waals-London care
in prezenta care pot deveni interactiuni
hidrofobe.
Legaturi de hidrogen care asigura
interactiunile hidrofile.

Proprietati structurale ale


membranelor
1. Capetele hidrofile ale fosfoglicolipidelor
poseda sarcina electrica. Lipidele sunt fie
negative, fie neutre electric , deci in ansamblu
membranele sunt incarcate negativ.
Lanturile hidrocarbonate ale gruparilor acilice
sunt hidrofobe, deci tind sa excluda apa.

2. In solutie apoasa, fosfolipidele se autoasambleaza


in structuri ordonate, conform principiului
energiei minime:
Micele: - capetele hidrofile orientate in exterior.

- au rol in digestia lipidelor.


Bistraturi lipidice cu structura lamelara .
Lipozomi- similar cu micelele, dar in strat dublu,
cu un compartiment intern in care pot fi inglobate
diverse substante nutritive sau medicamente.

Modelul mozaicului fluid (Singer


Nicolson 1972)

FLIP-FLOP

SCHIMB LENT

DIFUZIUNE RAPIDA

Modelul mozaicului fluid

Presupune o matrice lipidica in care sunt


incastrate proteinele intrinseci/extrinseci.
La temperatura de 20 C sunt fluide si permit
flotarea componentelor prin miscari de

Rotatie
Difuzie laterala
Flexarea lanturilor.
Asimetrie: glicolipidele si glicoproteinele sunt
orientate la exterior.

Asimetria membranelor

Mecanisme de transport pasiv

Difuziunea libera= patrunderea moleculelor


unei substante printre moleculele alteia,
datorita agitatiei termice a fluidelor care tind
sa ocupe tot volumul care le sta la dispozitie.
Difuziunea sta la baza egalizarii spontane a
diferentelor de presiune, concentratie sau
temperatura.

Difuziunea libera

Flux de difuziune (sau viteza de difuzie)=


cantitatea de substanta care difuzeaza in unitatea
de timp printr-o suprafata S.

Legea I a lui Fick


dm
dc
DS
dt
dx
dm

;D ~
dt

T
M

Variatia fluxului de substanta printr-o


suprafata S este proportional cu
gradientul de concentratie pe directia x.

= fluxul de substanta, m= masa de


substanta care difuzeaza in timpul t pe
directia x.
D = coeficientul de difuzie, T= temperatura in
grade Kelvin, M= masa moleculara a
substantei care difuzeaza.

Semnul minus indica faptul ca fluxul este dirijat de la concentratie mare la


concentratie mica.

Coeficientul de difiziune (D)

Este numeric egal cu cu


cantitatea de substanta difuzata
in unitatea de timp printr-o
suprafata unitara sub actiunea
unui gradient de concentratie
egal cu unitatea. [D]= m2/sec.
Depinde direct proportional de
temperatura si invers
proportional de volumul si masa
particolelor care difuzeaza.
Depine de forma si marimea
particolelor, dar si de natura
solventului.

kT
D
6 r
Formula lui Einstein:
K = constanta lui Boltzman.
T = temperatura in grade
Kelvin.
= coeficientul de vascozitate.
r = raza particulei care
difuzeaza considerata sferica.

Legea a II-a a lui Fick


2

dc
d c
D 2
dt
dx

Variatia in timp a concentratiei ,


in orice punct al solutiei, este
proportionala cu variatia in
spatiu a gradientului de
concentratie.

Difuziunea prin membrane

Legea I a lui Fick:

m
c
m
D S
sau
P S c
t
x
t

Unde P= coeficient de permeabilitate al membranei, P = D/x, x = grosimea membranei.

Coeficientul de permeabilitate al membranelor (P)

Difuziunea facilitata

Moleculele sunt dirijate in directia dictata de gradientul de


concentrati, dar rata de transport este determinata de catre
molecule transportoare sau proteine specifice din structura
membranei.
Proteinele pot crea pori (sau canale) prin care substanta
respectiva poate sa difuzeze , sau pot servi drept carausi
pentru a transporta substanta dintr-o parte in alta a membranei.

CANAL

TRANSPORTOR

Difuzia facilitata cu ajutorul


ionoforilor
Ionofori= transportori de ioni,
din categoria antibioticelor.
1. Valinomicina formeaza cu
ionul K+ un complex 1:1.
Este solubil in lipide si
faciliteaza transportul
ionului K+ prin membrana.
Functioneaza pe baza unor
potentiale de membrana
care iau nastere datorita
diferentei de concentratie a
ionului de K+ de o parte si
de alta a membranei.

Alti ionofori
2. Nigericina= acid carboxilic solubil in lipide.
Mecanism de echilibrare a unui gradient chimic fara a anula potentialul
electrochimic de membrana. Transportor de K+, H+, Pb2+.
3. Gramicidina- formeaza in membrana pori care permit un transfer de ioni
monovalenti cum sunt H+, Na+, K+. Este blocata de Ca2+.

Patrunderea substantelor in
interiorul celulei .Fagocitoza

Inglobarea unor particule solide de dimensiuni relativ mari.


Se realizeaza prin emiterea unor prelungiri protoplasmatice
(pseudopode) care inconjoara particula.

Pinocitoza

Inglobarea de picaturi microscopice de lichid


extracelular continand in suspensie particule
coloidale si macromolecule.

Transportul glucozei

Este un transport pasiv, se produce numai in prezenta unui


gradient de concentratie.
Fluxul glucozei este functie de concentratia externa a glucozei.
Selectivitate exista doua grupe de zaharuri:
Grupa A (glucoza D, galactoza D, riboza D) sunt transportate
foarte rapid.
Grupa B (glucoza L, galactoza L) sunt transportate foarte lent.
Prezenta unui zahar oarecare din grupa A in concentratii egale
de 0 parte si de alta a membranei poate reduce transportul unui
alt zahar din aceeasi grupa- inhibitie competitiva.
Pezenta unui zahar din grupa B nu prezinta acest fenomen.

Transportul glucozei