Sunteți pe pagina 1din 38

FRANK WEDEKIND

Deşteptarea primăverii
O TRAGEDIE A COPIILOR
Actul întîi
SCENA I
WENDLA
D-NA
BERGMANN WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA BERGMANN
WENDLA D-NA
BERGMANN WENDLA
D-NA
BERGMANN
Cameră de zi
De ce mi-ai făcut rochia aşa de lungă, mamă?
împlineşti azi paisprezece ani!
Dacă ştiam că-mi faci rochia aşa de lungă, mai
bine nu-mplineam paisprezece ani.
Rochia nu-i prea lungă, Wendla. Dar ce ! Ştiu
bine că-n fiecare primăvară copila mea a mai
crescut cu un lat de palmă. Şi n-o să umbli tu,
fată-n toată firea, în rochiţă de prinţesă.
în orice caz, rochiţa mea de prinţesă îmi vine mai
bine decît acest cămeşoi de noapte.— Mai lasă-mă
s-o port o dată, mamă! Numai în vara asta.
Acum, că-mplinesc paisprezece sau cincisprezece
ani, straiul ăsta de pocăită tot n-o să-mi rămînă
scurt.— Să-l punem bine pînă la viitoarea mea
aniversare; acum tot n-aş face decît să-i stric
fasonul.
Nu ştiu ce să spun. Mi-ar plăcea, copilo, să te
păstrez aşa cum eşti. Alte fete de vîrsta ta sînt
stîngace şi greoaie. Tu, dimpotrivă.— Cine ştie
cum ai sa fii cînd celelalte se vor fi copt.
Cine ştie — poate nu voi mai fi.
Copilo, copilo, ce gînduri îţi trec prin cap! Nu, mamă dragă; nu fi tristă !
(sărutînd-o): Inimioara mea!
23
WENDLA
D-NA
BERGMANN WENDLA
D-NA
BERGMANN WENDLA
MELCHIOR OTTO
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
GEORG
ROBERT
MELCHIOR
ERNST
MELCHIOR GEORG
îmi vin aşa, seara cînd nu pot dormi. Nu mă-ntri-j stează deloc, ba ştiu că numai aşa dorm bine după
aceea. — E păcat să te gîndeşti la asemenea lucruri, mamă?
Du-te şi-ţi agaţă straiul de pocăită în dulap ! Fie ! pune-ţi iar rochia de prinţesă ! — Am să-ţi adaug jos
un lat de palmă de volane. (agăţînd rochia în dulap): Nu, atunci mai bine să-mplinesc pe loc douăzeci
de ani bătuţi pe muchie... !
Numai să nu-ţi fie prea frig! — Rochiţa, la vremea ei, ţi-era destul de lungă; dar... Acum, cînd vine
vara? — O, mamă, nici copiii mici nu fac difterie la genunchi! Cine s-o teme de atîta lucru ? La anii
mei nu-ngheţi — cel puţin la picioare. Ar fi mai bine să mor de cald, mamă? — Mulţumeşte bunului
Dumnezeu că inimioara ta nu-şi retează într-o bună zi mînecile şi nu-ţi apare aşa, în amurg, fără
pantofi şi ciorapi! — Cînd o să-mi pun straiul de pocăită, mă voi îmbrăca pe dedesubt ca o crăiasă a
ielelor... Nu huli, mămico ! Atunci nimeni n-o să mai bage de seamă.
SCENA II
Seară de duminică
Mor de plictiseală. Nu mai am nici un chef. Atunci nu ne mai rămîne decît să isprăvim! — Ţi-ai
făcut temele, Melchior? Jucaţi-vă mai departe ! Unde pleci? Să mă plimb. Dar se întunecă ! Ţi-ai făcut
temele? De ce nu m-aş plimba pe întuneric? America Centrală ! — Ludovic al XV-lea ! — Şaizeci de
versuri din Homer ! — Şapte ecuaţii! Teme afurisite !
Cel puţia compunerea la latină să n-o fi avut pe mîine!
MORITZ
OTTO
GEORG
ERNST
ROBERT
MELCHIOR
MELCHIOR MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
La nimic nu te poţi gîndi fără să vină vorba de
teme !
Mă duc acasă.
Şi eu, să-mi fac temele.
Şi eu, şi eu.
Noapte bună, Melchior.
Somn uşor!
Pleacă toţi, afară de Moritz şi Melchior.
Aş vrea să ştiu, de fapt, la ce bun ne aflăm noi pe lume !
Mai bine aş fi un cal de birjă, decît să mă duc la şcoală ! — De ce mergem la şcoală ? — Mergem la
şcoală ca să ne poată examina! — Şi de ce ne examinează? — Ca să cădem.— Şapte trebuie să cadă
neapărat, din moment ce în clasa de sus nu încap decît şaizeci.— Ceva ciudat mi se-ntîmplă de la
Crăciun... lua-m-ar dracu', de n-ar fi tata, chiar azi mi-aş strînge catrafusele şi aş pleca la Altona ! Să
vorbim despre altceva.—
Se plimbă.
Vezi pisica aceea neagră cu coada-n sus? Crezi în semne?
Nu prea ştiu.— Venea dintr-acolo. N-are importanţă.
Cred că lucrul acesta e ca o caribdă în care se prăbuşeşte cel ce scapă de scila prejudecăţii religioase.
— Hai să ne-aşezăm sub fagul acesta. Zefirul adie peste munţi. Aş vrea să fiu acum acolo sus, în
pădure, o tînără driadă care se clatină şi se leagănă toată noaptea pe cele mai înalte piscuri...
Descheie-ţi vesta, Melch'or! Tii — cum îţi umflă haişele! Doamne, ce beznă ! nu-ţi vezi mîna în
dreptul ochilor. Pe unde-mi eşti? — Nu crezi, Melchior, că şi sentimentul pudoarei la om nu-i decît un
produs al educaţiei sale?
La treaba asta m-am gîndit şi eu alaltăieri. îmi pare, oricum, adînc înrădăcinat în firea omenească.
Imaginează-ţi că trebuie să te dezbraci complet în faţa celui mai bun prieten al tău. N-ai s-o faci
24

25
MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR

MORITZ
MELCHIOR
MORITZ MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR MORITZ

dacă nici el n-o face concomitent. Mai mult sau mai puţin, e şi chestie de modă. M-am şi gîndit că,
atunci cînd voi avea copii, băieţi şi fete, să-i las de mici să doarmă împreună în aceeaşi încăpere, dacă
se poate chiar în acelaşi pat, să-i' las să se ajute unul pe altul, dimineaţa şi seara, la-mbrăcat şi
dezbrăcat, iar pe vreme călduroasă, băieţii, ca şi fetele, să nu poarte ziua altceva decît o tunică scurtă
din lînă albă, încinsă cu o curea de piele.— Mai tîrziu, cînd vor fi mari, cred că ar trebui să fie mai
puţin tulburaţi decît sîntem noi în mod obişnuit.
De asta sînt sigur, Moritz! — întrebarea însă e ce se-ntîmplă atunci cînd fetele ajung să aibă copii ?
Cum adică să aibă copii?
în această privinţă, cred, de fapt, într-un anume instinct. Cred că, bunăoară, dacă închizi de mic un
motan împreună cu o pisică şi-i ţii pe amîndoi departe de orice contact cu lumea exterioară, adică îi
laşi pe deplin în voia propriilor lor porniri— atunci pisica, mai devreme sau mai tîrziu, tot va face pui,
deşi nici ea, nici motanul n-aveau pe nimeni al cărui exemplu să le poată deschide ochii. Da, la
animale lucrul acesta trebuie că se-ntîmplă de la sine.
La oameni, cred, cu atît mai mult! Vezi, Moritz, dacă băieţii dorm în acelaşi pat cu fetele şi le vin aşa,
pe nesimţite, primele impulsuri bărbăteşti— m-aş prinde cu oricine... S-ar putea să ai dreptate.—
Dar, oricum... Şi cu fetele tale s-ar petrece, la vîrsta respectivă, exact acelaşi lucru. Doar fata...
fireşte, nu poţi judeca lucrurile întocmai... în orice caz, e de presupus... nici curiozitatea nu va-ntîrzia
să-şi facă datoria ! O-ntrebare, fiindcă veni vorba. S-aud!
Dar vei răspunde? Desigur! Adevărat? !
Pe cuvînt.— Ei, Moritz? Ţi-ai făcut compunerea?

26
MELCHIOR Dar vorbeşte, omule, pe şleau ! — Aici nu ne-aude
şi nu ne vede nimeni.
MORITZ Bineînţeles, copiii mei ar trebui să muncească în
timpul zilei prin curte şi prin grădină sau să se destindă în jocuri ce reclamă efortul fizic. Ar trebui să
călărească, să facă gimnastică, să se caţere şi, înainte de toate, să nu doarmă noaptea în puf, ca noi.
Noi sîntem groaznic de cocoloşiţi. Cred că nici vise n-ai, dacă dormi în condiţii aspre.
MELCHIOR EU, de-acum şi pînă la culesul viilor, nu dorm decît
în hamacul meu. Mi-am pus patul după cuptor. E pliant.— Iarna trecută am visat o dată că l-am biciuit
pe Lolo al nostru aşa de mult, că nu şi-a mai mişcat nici un mădular. Acesta a fost lucrul cel mai
îngrozitor pe care l-am visat cîndva.— Ce mă priveşti aşa ciudat?
MORITZ Le-ai simţit pînă acum?
MELCHIOR Ce?
MORITZ Alea, cum le-ai numit?
MELCHIOR Impulsuri bărbăteşti?
MORITZ îhî.
MELCHIOR — Desigur!
MORITZ Si eu.
MELCHIOR încerc de mult starea asta ! — de aproape un an.
MORITZ EU am fost ca lovit de trăsnet.
MELCHIOR Ai visat?
MORITZ Doar un vis foarte scurt... cu nişte picioare în
tricot bleu-ciel ce urcau pe catedră — ca să fiu sincer, credeam că voiau să treacă peste ea. Le-am
văzut numai în treacăt.
MELCHIOR Georg Zirschnitz a visat cu mamă-sa.
MORITZ Ţi-a spus el?
MELCHIOR Afară din oraş, pe Poteca spânzurătorilor !
MORITZ De-ai şti cît am suferit din noaptea aceea !
MELCHIOR Remuşcări?
MORITZ Remuşcări??— Frică de moarte!
MELCHIOR Doamne, Dumnezeule...
MORITZ Mă consideram bolnav fără leac. Credeam că sufăr
de o boală internă.— în sfîrşit, m-am mai liniştit numai datorită faptului că am început să-mi
consemnez memoriile. Da, da, Melchior dragă, ultimele trei săptămîni au fost un adevărat Ghet-simani
pentru mine.
27
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR
MORITZ
MELCHIOR MORITZ
MELCHIOR MORITZ
MELCHIOR MORITZ
MELCHIOR
Pe vremea aceea eu am fost oarecum afectatJ îmi era puţin ruşine.— Dar nimic altceva. Şi, pe lîngă
asta, eşti aproape cu un an mai mic decît mine!
în privinţa asta, Moritz, nu mi-aş bate capul. Din puţina mea experienţă, nu există o vîrstă anumită
pentru prima apariţie a acestei fantome, îl ştii pe Lâmmermeier cel mare, acela cu părul de culoarea
paiului şi nasul coroiat? E cu trei ani mai mare ca mine. Hânschen Rilow spune că el nici pînă astăzi
nu visează decît tort cu biscuiţi şi jeleuri de caise.
Ei lasă-mă, cum se poate pronunţa Hânschen Rilow în privinţa asta ! L-a-ntrebat.
L-a-ntrebat? — Eu n-aş îndrăzni să-ntreb pe nimeni.
M-ai întrebat totuşi pe mine. Dumnezeu ştie ! — Poate că Hânschen şi-a făcut şi testamentul.— într-
adevăr, e un lucru ciudat care-şi bate joc de noi. Şi pentru asta trebuie să ne arătăm recunoscători! Nu-
mi amintesc să fi dus dorul după asemenea tulburări. De ce să nu fi dormit eu în tihnă pînă cînd toate
s-ar fi liniştit din nou? ! Scumpii mei părinţi ar fi putut avea o sută de copii mai buni. Acum, că m-am
ivit eu pe lume, în ce mod nu ştiu, trebuie să fiu răspunzător pentru prezenţa mea.— Nu te-ai întrebat
niciodată, Melchior, în fond cum am nimerit noi în această viitoare? Cum, chiar nu ştii, Moritz? De
unde să ştiu? — Văd cum se ouă găinile şi aud că mama m-ar fi purtat în pîntece. Dar oare ajunge
atîta? —Ţin minte apoi că, pe cînd aveam cinci ani, mă tulburam dacă cineva dădea pe faţă decoltata
damă de cupă. Sentimentul acesta a dispărut. Totuşi astăzi de-abia de mai pot vorbi cu vreo fată fără să
mă gîndesc la lucruri ruşinoase, şi — ţi-o jur, Melchior — nu ştiu la ce anume.
Am să ţi le spun pe toate.— Le ştiu fie din cărţi, fie din ilustraţii, fie din observaţii directe. Vei fi
surprins; am fost cîndva ateist. I le-am spus şi lui Georg Zirschnitz! Georg Zirschnitz voia
28

să i le spună lui Hânschen Rilow, dar Hânschen


Rilow aflase totul de mic copil de la guvernanta lui.
MORITZ Am citit Micul Meyer din doască-n doască. Vorbe
— nimic altceva decît vorbe şi iar vorbe ! Nici o singură explicaţie limpede. O, pudoarea aceasta !
— La ce-mi foloseşte un dicţionar enciclopedic care nu dă răspuns la cea mai importantă întrebare a
vieţii?
MELCHIOR Ai văzut vreodată doi cîini traversînd în fugă
strada ?
MORITZ NU ! — Mai bine să nu-mi spui nimic astăzi,
Melchior. Mă mai aşteaptă America Centrală şi Ludovic al XV-lea. în plus, cele şaizeci de versuri din
Homer, cele şapte ecuaţii, compunerea la latină — mîine iar aş scrînti-o la toate. Ca să pot avea spor la
toceală, trebuie să fiu tîmpit ca un bou.
MELCHIOR Hai la mine-n cameră. în trei sferturi de ceas
dăm gata pe Homer, ecuaţiile şi două compuneri, îţi strecor cîteva greşeli nevinovate şi treaba se-
aranjează. Mama o să ne mai prepare o limonada, iar noi vom trăncăni în tihnă despre reproducere.
MORITZ NU pot.— Nu pot trăncăni în tihnă despre repro-
ducere. Dacă vrei să-mi faci un serviciu, dă-mi poveţele tale în scris. Notează-mi ce ştii. Scrie-le pe cît
posibil concis şi clar şi vîră-mi-le între cărţi mîine la ora de gimnastică. Le voi duce acasă fără să ştiu
că le am. O să le redescopăr odată întîmplător. N-am să pot să nu le răsfoiesc cu ochiul obosit... dacă
este absolut necesar, poţi să plasezi şi diferite desene marginale.
MELCHIOR Eşti ca o fată.— Dealtfel, fie cum vrei! Pentru
mine va fi o lucrare cu totul interesantă.— O întrebare, Moritz.
MORITZ Eh?
MELCHIOR Ai văzut vreodată o fată?
MORITZ Da!
MELCHIOR Dar în întregime? !
MORITZ De sus pînă jos!
MELCHIOR Şi eu ! — Aşa că ilustraţiile vor fi de prisos.
MORITZ în timpul serbării tirului, la muzeul de anatomie
al lui Leilich. Dacă s-ar fi răsuflat, aş fi fost
29
dat afară din şcoală.— Frumoasă ca lumina zilei
şi — oh, atît de naturală ! MELCHIOR Am fost astă-vară cu mama la Frankfurt.— Vrei
să pleci, Moritz?
MORITZ Să-mi fac temele.— Noapte bună.
MELCHIOR La revedere.
SCENA III
Tkea, Wendla şi Martha vin braţ la braţ pe stradă în sus.'
MARTHA Cum îţi pătrunde apa-n pantofi!
WENDLA Cum îţi şuieră vîntul pe la urechi!
THEA Cum îţi zvîcneşte inima !
WENDLA S-O luăm spre pod! lise spunea că rîul cară tufe
şi pomi. Băieţii au o plută pe apă. Melchi Gabor
era cît pe-aci să se-nece aseară. THEA Păi ăsta ştie să-noate !
MARTHA Cred şi eu, fetiţo! )
WENDLA De nu ştia să-noate, s-ar fi-necat cu siguranţă !
THEA Ţi se desface cosiţa, Martha; ţi se desface cosiţa !
MARTHA Uf! — las-o să se desfacă ! Aşa mă chinuie zi şi
noapte. Păr scurt ca tine n-am voie să port, păr
despletit ca Wendla n-am voie să port, coadă de
cal n-am voie să port, iar acasă trebuie să-mi
fac tot timpul coafura — totul de hatîrul mătuşii! WENDLA Am să aduc mîine o foarfecă la ora
de religie.
Şi-n timp ce tu reciţi „Fericit este cel ce nu-şi
schimbă înfăţişarea", eu am să-ţi retez codiţele. MARTHA Pentru Dumnezeu, Wendla ! Tata mă
va snopi
în bătăi, iar mama mă va închide trei nopţi la
rînd în pivniţă.
WENDLA CU ce te bate, Martha?
MARTHA Uneori am impresia că s-ar simţi păgubiţi, dacă
n-ar avea la dispoziţie o piele atît de nărăvită
ca a mea.
THEA Dar, fetiţo !
MARTHA N-ai putut să-ţi pui şi un şnur bleu-ciel la decolteu ?
THEA Atlaz roz ! Mama susţine că rozul se potriveşte cu
ochii mei negri ca smoala. MARTHA Mie albastrul îmi venea de minune ! — Mama m-a
apucat de cosiţă şi m-a tras jos din pat.— M-ai
WENDLA MARTHA
THEA
MARTHA
THEA
WENDLA
MARTHA
WENDLA
MARTHA
THEA WENDLA MARTHA THEA
MARTHA
THEA
MARTHA
WENDLA
MARTHA
WENDLA
MARTHA
THEA
WENDLA THEA
dus de-a buşilea pe podea.— Mama mai ales se roagă seară de seară împreună cu noi... Eu, în locul
tău, de mult aş fi fugit în lume. .. .Ţi-ai găsit să-mi treacă prin minte una ca asta ! — Chiar că ţi-ai
găsit! — Dar lasă c-o să vadă ea — ah, o să mai vadă ea ! — Mamei cel puţin n-ar trebui să-i reproşez
vreodată ceva... Oho!
îţi dai seama, Thea, ce urmărea mama prin asta? Eu nu.— Dar tu, Wendla? Eu, pur şi simplu, aş fi
întrebat-o. Zăceam pe jos şi ţipam şi mă văităm. Atunci a venit tata. Hîrş — cămaşa jos. Eu — împinsă
spre uşă. Ţi-ai găsit! Nu cumva să-mi fi venit atunci s-o iau aşa în josul străzii... Asta nu poate fi
adevărat, Martha. Mi-era frig. Am deschis. A trebuit să dorm toată noaptea în sac.
N-aş putea dormi în sac cît oi fi şi-oi trăi! Tare mi-ar plăcea să dorm odată în sac în locul tău. Totul e
să nu fii bătută. Dar te sufoci în el!
Capul rămîne afară. Sacul se leagă sub bărbie. Şi te bat?
Nu. Doar dacă se-ntîmplă ceva deosebit. Cu ce te bat, Martha?
Ei, cu ce ! — cu ce se nimereşte.— Şi mama ta consideră că-i necuviincios să mănînci o bucată de
pîine în pat? Nu, nu.
Cred că totuşi ei se bucură — chiar dacă nu mărturisesc nimic. Dacă voi avea cîndva copii, am să-i las
să crească în voie, ca buruienile din grădina noastră cu flori. De ele nu se-ngrijeşte nimeni şi cresc aşa
de înalte şi dese — pe cînd trandafirii, în straturi, înfloresc din vară-n vară tot mai jalnic pe tulpinile
lor.
Dacă voi avea copii, am să-i îmbrac din cap pînă-n picioare în roz. Căciulite roz, hăinuţe roz, panto-
fiori roz. Numai ciorapii — ciorapii negri ca noaptea. Iar cînd am să ies la plimbare, îi las să tropăie în
faţa mea.— Dar tu, Wendla? Oare sînteţi sigure că veţi avea copii? De ce n-am avea?
30
31
MARTHA De fapt, nici mătuşa Euphemia n-are.
THEA Gîsculiţo ! — fiindcă nu este căsătorită.
WENDLA Mătuşa Bauer a fost căsătorită de trei ori şi n-are
nici măcar un singur plod. MARTHA Dacă totuşi o să ai, Wendla, ce-ai prefera, băieţi \
sau fete?
-WENDLA Băieţi! Băieţi!
THEA EU tot băieţi!
MARTHA Şi eu. Mai bine douăzeci de băieţi decît trei fete.
THEA Fetele sînt plicticoase.
MARTHA Dacă n-aş fi venit pe lume, azi cu siguranţă n-aş
mai vrea să mă nasc fată. WENDLA Cred că asta-i chestie de gust, Martha ! Eu mă
bucur în fiecare zi că sînt fată. Crede-mă, n-aş!
schimba cu nici un fiu de rege.— Dar de-aia tot
băieţi mi-aş dori.
THEA Asta-i prostie, curată prostie, Wendla !
WENDLA Dar rogu-te, fetiţo, trebuie să fie de o mie de ori
mai reconfortant să te iubească un bărbat decît
o fată! THEA Doar nu vrei să susţii că referentul silvic Pfâle
o iubeşte pe Melitta mai mult decît ea pe el! WENDLA Asta-i sigur, Thea! —pfâlle e mîndru.
Pfâlle e
mîndru că e referent silvic — căci Pfâlle n-are
nimic.— Melitta e fericită, deoarece primeşte de
zece mii de ori mai mult decît valorează. MARTHA TU nu eşti mîndră de tine, Wendla?
WENDLA Asta ar fi o nerozie.
MARTHA Ce mîndră aş fi eu în locul tău!
THEA Ia uită-te cum îşi mişcă picioarele — cum priveşte
ţintă înainte — cum se poartă, Martha ! — Dacă
asta nu-i mîndrie ! WENDLA De ce? ! Sînt atît de fericită că sînt fată; de n-a
fi fată, m-aş omorî, pentru ca a doua oară..
Melchior trece pe lingă ele şi salută.
THEA Are un cap admirabil.
MARTHA Aşa mi-l închipui eu pe tînărul Alexandru pe cîndî
frecventa şcoala lui Aristotel. THEA O, Doamne, istoria greacă ! Eu nu-l mai ţin minte j
decît pe Socrate cum stătea în butoi cind Alexan-j
dru i-a vîndut umbra măgarului. WENDLA O să fie al treilea din clasă.
32
THEA MARTHA
THEA
MARTHA
THEA
WENDLA
MELCHIOR GEORG OTTO LĂMMERMEIER
RORERT
MELCHIOR
GEORG
LĂMMERMEIER
OTTO
MELCHIOR
ROBERT
MELCHIOR OTTO
GEORG LĂMMERMEIER
Profesorul Knochenbruch spune că, dacă ar vrea,
ar putea fi primul.
Are o frunte frumoasă, dar prietenul său are o
privire expresivă.
Moritz Stiefel? — E un mototol!
Eu întotdeauna m-am distrat de minune cu el.
Te compromite cînd te-ntîlneşti cu el. La balul
copiilor, la familia Rilow, mi-a oferit praline.
închipuie-ţi, Wendla, erau moi şi calde. Păi, nu-i
asta...? —Spunea că le-a ţinut prea mult în
buzunarul de la pantaloni.
închipuie-ţi, Melchi Gabor mi-a spus atunci că
nu crede în nimic — nici în Dumnezeu, nici în
viaţa de apoi — în absolut nimic pe lumea asta.
SCENA IV
Parcul clin faţa gimnaziului.— Melchior, Otto, Georg, Robert, Hănschai Rilow, Lămmermeier.
îmi poate spune cineva pe unde s-o fi ascuns
Moritz Stiefel?
S-ar putea să-i meargă prost! O, s-ar putea să-i
meargă prost!
Se perpeleşte atîta pînă o să cadă de-a binelea
în cursă !
Naiba ştie, n-aş vrea să fiu în pielea lui în clipa
asta!
Ce impertinenţă ! — Ce neruşinare !
Ce — ce — ce mi-ascundeţi?
Ce-ţi ascundem? — Poftim, îţi spun...!
Eu n-aş avea chef să scot o vorbă !
Nici eu — ferească sfîntul!
Dacă nu-mi spuneţi imediat...
Ce mai calea-valea, Moritz Stiefel a intrat în sala
de consiliu.
Sala de consiliu... ?
în sala de consiliu ! — îndată după terminarea
orei de latină.
Era ultimul; a rămas intenţionat la urmă.
Cînd am cotit-o după colţul coridorului, l-am
văzut cum deschide usa.
33
MELCHIOR
LĂMMERMEIER
GEORG
ROBERT
OTTO LĂMMERMEIER
ROBERT
OTTO
HĂNSCHEN
RILOW
MELCHIOR
LĂMMERMEIER
MORITZ
ROBERT
MORITZ
OTTO
MORITZ
HĂNSCHEN RILOW
MORITZ
MELCHIOR MORITZ
HĂNSCHEN RILOW
Lua-te-ar... !
Numai să nu-l ia dracu' pe el!
După toate probabilităţile, rectorul n-a scos cheia.
Sau Moritz Stiefel operează cu un şperaclu.
Ar fi capabil de aşa ceva.
în cel mai bun caz, se alege cu o după-masă de
duminică.
Pe lîngă o observaţie în certificat!
Dacă nu zboară în aer şi-aşa la această clasificare.
Iată-l!
Palid ca un prosop.
Apare Moritz extrem de tulburat.
Moritz, Moritz, ce-ai făcut?
— Nimic — nimic — Ai febră!
De noroc — de fericire — de bucurie mare — Te-au înhăţat?
Am promovat! — Melchior, am promovat: — o, acum lumea poate să piară ! — Am promovat!
— Cine-ar fi crezut că am să promovez ! — încă nu m-am dezmeticit! — De douăzeci de ori am citit!
— Nu pot crede — Dumnezeule mare, s-a-ntîmplat! S-a-ntîmplat! Am promovat! —
(Zîmhind) Nu ştiu — ceva straniu mă cuprinde — pămîntul se-nvîrte... Melchior, Melchior, de-ai şti
prin ce-am trecut!
Te felicit, Moritz.— Fii bucuros c-ai scăpat aşa!
Nu ştii, Hănschen, nu bănuieşti cît de mult am riscat. De trei săptămîni mă furişez pe lîngă uşă ca pe
lîngă gura infernului. Astăzi o văd că-i întredeschisă. Cred că dacă mi s-ar fi oferit un milion — nimic,
o ! nimic n-ar fi putut să mă oprească ! — Iată-mă în mijlocul sălii — deschid registrul — răsfoiesc —
găsesc — şi în tot acest timp... Brr, mă trec fiorii— .,. în tot acest timp ?
în tot acest timp uşa stă larg deschisă în spatek meu.— Cum am ieşit... cum am coborît scările, nu ştiu.
Şi Ernst Robei a promovat?
MORITZ ROBERT
MORITZ
OTTO MORITZ
ROBERT
GEORG
OTTO
LĂMMERMEIER
MELCHIOR
GEORG MELCHIOR
KNOCHEN-BRUCH
HLNGERGURT
MELCHIOR
O, desigur, Hănschen, desigur! — Şi Ernst Robei a promovat.
Atunci se vede că n-ai citit bine. Scăzînd banca măgarilor, am numărat, cu tine şi cu Robei, şaizeci şi
unu, pe cînd în sala de sus nu pot să-ncapă mai mult de şaizeci.
Am citit foarte bine. Ernst Robei a promovat, negru pe alb, întocmai ca mine — amîndoi, ce-i drept,
deocamdată doar provizoriu. în primul trimestru se va decide cine cui cedează locul.— Bietul Robei!
— Eu, ştie Dumnezeu, nu-mi mai fac griji în ce mă priveşte. De data asta mi-am scrutat prea bine
adîncurile. Pariez pe cinci mărci că vei ceda locul. Ai să pierzi. Nu vreau să te jefuiesc.— Doamne, cît
o să tocesc de azi înainte ! — Acum v-o pot spune — puteţi să mă credeţi sau nu — acum e totuna —
eu — numai eu ştiu cît e de adevărat: dacă n-aş fi promovat, m-aş fi-mpuşcat. Fanfaronule ! Laşul!
Aş vrea să te văd împuşcîndu-te ! Meriţi o palmă !
(îi dă una): — Hai, Moritz. Să mergem la casa pădurarului!
Crezi cumva în vorbe goale? E treaba ta ? — Lasă-i, Moritz, să trăncănească ! Hai repede, să ieşim
repede din oraş !
Trec profesorii Hungergurt şi Knochenbruch.
Nu pot înţelege, onorate collega, cum se face că cel mai bun dintre elevii mei se lasă atras înspre cele
mai rele lucruri. Nici eu, onorate collega.
SCENA V
După-masă însorită.— Melchior şi Wendla se întîlnesc în pădure.
Tu eşti ori visez, Wendla? — Ce cauţi atît de singură aici sus ? — De trei ore cutreier pădurea-n lung
şi-n lat, fără să-ntîlnesc o singură fiinţă,
34
35
WENDLA MELCHIOR
WENDLA

MELCHIOR WENDLA
MELCHIOR WENDLA
MELCHIOR WENDLA
MELCHIOR
WENDLA MELCHIOR
WENDLA MELCHIOR
WENDLA
şi-acum, deodată, îmi ieşi tu în cale din cea ma| deasă desime. Nu visezi, sînt eu.
Dacă n-aş şti că eşti Wendla Bergmann, te-aş luai drept o driadă căzută din ramuri. Nu, nu, sînt
Wendla Bergmann.— Dar tu de unda vii?
Eu umblu pe urmele gîndurilor mele. Eu caut vinariţă. Mama vrea să prepare pelin] de mai. La-nceput
a vrut să vină şi ea, dar înl ultimul moment a sosit mătuşa Bauer, căreia nu-i] place să urce.— Aşa se
face că am venit singură. Ţi-ai cules vinariţă?
Un coş cu vîrf. Dincolo, pe sub fagi, creşte ca] rogozul de deasă.—Acum caut, de fapt, să mă orientez.
Mi se pare că m-am rătăcit. Poţi să-mi] spui cît e ceasul?
E trecut de trei şi jumătate.— Cînd te-aşteaptă acasă ?
Credeam că-i mai mult.— M-am întins o bună bucată de vreme pe muşchi, pe malul Gold-bach-ului,
şi-am visat. Timpul a trecut pe nesimţite; mă temeam că se-nserează. Dacă mai poţi rămîne, hai să ne
mai aşezăm un pic. Sub stejarul acela e locşorul meu preferat. Dacă-ţi reazemi capul de trunchiul său
şi priveşti fix spre cer, printre crengi, te simţi hipnotizat. Pămîntul mai păstrează căldura soarelui de
dimineaţă.— De cîteva săptămîni tot voiam să te-ntreb un lucru, Wendla.
Dar înainte de cinci trebuie să fiu acasă. Mergem după aceea împreună. îţi duc eu coşul şi-o luăm pe
viroagă: în zece minute sîntem pe pod! — Cînd stai aşa, cu fruntea sprijinită în mînă, îţi vin cele
mai ciudate idei...
Se-aşază amîndoi sub stejar.
Ce voiai să mă-ntrebi, Melchior?
Wendla, am auzit că treci adesea pe la cei săraci.
Le duci mîncare, ba şi haine şi bani. O faci din
proprie iniţiativă sau te trimite mama ta?
De cele mai multe ori mă trimite mama. Sînt
familii nevoiaşe de zilieri, care au o mulţime de
copii. Adesea bărbatul nu găseşte de lucru, iar
36
MELCHIOR
WENDLA
MELCHIOR WENDLA
MELCHIOR
WENDLA MELCHIOR
WENDLA MELCHIOR
WENDLA MELCHIOR
WENDLA
MELCHIOR
ei îndură frigul şi foamea. La noi se mai găsesc de pe vremuri, prin dulapuri şi scrinuri, tot felul de
lucruri de care nu mai avem nevoie. Da' cum ai aflat?
îţi face plăcere sau nu cînd te trimite mama ta la ei?
O, pe viaţa mea, îmi face plăcere! Cum poţi întreba?
Dar copiii sînt murdari, femeile bolnave, locuinţele sînt pline de gunoaie, bărbaţii te urăsc fiindcă tu
nu lucrezi...
Nu-i adevărat, Melchior. Şi chiar de-ar fi adevărat, cu atît mai mult m-aş duce ! Cum adică, Wendla,
cu atît mai mult? M-aş duce cu atît mai mult la ei.— Mi-ar face plăcere şi mai mare să le pot fi de
ajutor. Aşadar, pentru propria ta plăcere te duci la cei săraci?
Mă duc la ei pentru că sînt săraci. Dar, dacă nu ţi-ar face plăcere, nu te-ai duce? Sînt oare vinovată
fiindcă îmi face plăcere? Şi totuşi, pentru asta o să ajungi în ceruri! — Aşadar, e drept să nu-mi
găsesc liniştea de-o lună ! — E de vină cel zgîrcit fiindcă nu-i face plăcere să se ducă.la copiii
murdari şi bolnavi? O, ţie în mod sigur ţi-ar face cea mai mare plăcere ! Şi totuşi, pentru asta o să
moară de moartea cea veşnică ! — Voi scrie o disertaţie şi i-o voi trimite domnului pastor Kahlbauch.
El e pricina. Ce ne sporovăieşte el despre spiritul de sacrificiu ?! — Dacă nu-mi poate
răspunde, nu mă mai duc la catehism şi mă lipsesc de confirmaţie. De ce vrei să le pricinuieşti necaz
părinţilor tăi? Acceptă confirmaţia; nu te costă capul. Dacă n-ar fi îngrozitoarele noastre rochii
albe şi pantalonii voştri cu trenă, lucrul acesta ar putea chiar să ne entuziasmeze.
NU există nici un fel de sacrificu! Nu există nici o dezinteresare ! — îi văd pe cei buni bucurîn-du-se
din inimă, îi văd pe cei răi tremurînd şi gemînd — te văd pe tine, Wendla Bergmann, scuturîndu-ţi
buclele şi rizînd, şi-mi vine să cred tot mai serios că sîntem asemenea unor proscrişi.
37

— Ce-ai visat mai înainte, Wendla, pe cînd stăteai culcată în iarbă, pe malul Goldbach-ului ?
WENDLA — Nerozii — prostii —
MELCHIOR CU ochii deschişi? !
WENDLA Am visat că eram un copil de cerşetor, sărac-sărac,
că m-au trimis pe stradă în zori de ziuă, de pe la cinci, că trebuia să cerşesc cît e ziua de lungă, pe]
vifor şi furtună, printre oameni cruzi şi nemiloşi.j Şi că seara am venit acasă, tremurînd de foame şi
frig, şi că n-am adus atîţia bani cît cerea tatăl meu, apoi am fost bătută — bătută —
MELCHIOR Ştiu, Wendla. Asta ţi se trage de la poveştile
stupide pentru copii. Crede-mă, aşa brute nu mai există.
WENDLA O, ba da, Melchior, greşeşti.— Martha Bessel
capătă bătaie seară de seară, încît i se văd vînă-tăile a doua zi. O, cît trebuie să sufere ! Te trec
năduşelile cînd o auzi povestind. Teribil o mai compătimesc, încît adesea, în plină noapte, nu mă pot
abţine sa nu plîng în pernă. De luni de zile mă tot gîndesc cum pot să-i vin în ajutor. Aş accepta cu
plăcere să-i ţin odată opt zile locul.
MELCHIOR Acest părinte ar trebui să fie chemat de-a dreptul
în faţa judecăţii. Atunci i s-ar lua copilul.
WENDLA EU, Melchior, n-am primit bătaie niciodată în
viaţa mea — nici măcar o singură dată. Abia de-mi pot imagina ce-nseamnă să fii bătut. M-am bătut
odată singură, ca să aflu ce simţi într-o asemenea împrejurare.— Trebuie să fie o senzaţie îngrozitoare.
MELCHIOR NU cred că vreun copil se-ndreaptă prin asta.
WENDLA Prin ce să se-ndrepte?
MELCHIOR Prin faptul că primeşte bătaie.
WENDLA — Cu această nuia, de pildă ! — Oho, e tare sub-
ţire.
MELCHIOR Asta scoate sînge !
WENDLA Ma-i bate o dată cu ea?
MELCHIOR Pe cine?
WENDLA Pe mine.
MELCHIOR Ce-ţi trece prin minte, Wendla?
WENDLA Are vreo importanţă?
MELCHIOR O, linişteşte-te! — N-am să te bat.
WENDLA Nici dacă-ţi dau voie?
MELCHIOR Niciodată, fetiţo !
WENDLA Nici dacă te-aş ruga, Melchior?
MELCHIOR NU eşti în toate minţile?
WENDLA N-am primit bătaie niciodată în viaţa mea!
MELCHIOR Dacă poţi să te rogi pentru aşa ceva !...
WENDLA — Te rog — te rog —
MELCHIOR Am să te satur de rugat! — (0 loveşte.)
WENDLA O, Doamne — nu simt cîtuşi de puţin!
MELCHIOR Te cred — prin toate hainele tale...
WENDLA Atunci bate-mă peste picioare !
MELCHIOR Wendla ! — (0 loveşte mai tare.)
WENDLA Doar mă mîngîi! — Mă mîngîi!
MELCHIOR Stai, vrăjitoareo, scot eu dracii din tine! (Aruncă
băţul la o parte şi-o loveşte cu pumnii pînă ce aceasta izbucneşte într-un strigăt de groază. El n-o ia
în seamă, ci se repede ca turbat asupra ei, cu lacrimile curgîndu-i şiroaie pe obraji. Deodată sare la
o parte, îşi ia capul în mîini şi, răbufnind într-un plîns sfîşietor, din străfundul sufletului, se năpusteşte
în pădure.)

38
39

MORITZ
MELCHIOR
MORITZ

Actul al doilea
SCENA I
Seara în camera de lucru a lui Melchior. Fereastra este deschisă, lampa arde pe masă.— Melchior şi Moritz pe canapea.
Acum iar mi-e capul limpede, sînt doar puţin agitat.— însă la ora de greacă am adormit ca Polyphem
cel cherchelit. Mă mir că bâtrînul Zungenschlag nu m-a tras de urechi,— Azi-dimi-neaţă era cît p-aci
să-ntîrzii.—■ Primul meu gînd, după ce m-am trezit, a fost la verbele în ui Grijania şi dumnezeii mă-
si, la micul dejun şi apoi pe drum am conjugat de-am văzut verde înaintea ochilor. — Cam după trei a
trebuit să cedez. Peniţa mi-a mai făcut o pată-n carte. Lampa fila cînd Mathilda m-a deşteptat, în
tufele de liliac de sub fereastră mierlele ciripeau cu atîta foc, încît într-o clipită am redevenit nespus de
melancolic. Mi-am potrivit gulerul şi mi-am trecut pieptenul prin păr. — Dar se simte cînd te-abaţi de
la firea lucrurilor! Să-ţi răsucesc o ţigară?
Mulţumesc, nu fumez.— Numai de-ar ţine tot aşa! Am să trag şi iar să trag, pînă mi-or ieşi ochii din
cap.— Ernst Robei n-a ştiut nimic, pentru a şasea oară de la vacanţă: de trei ori la greacă, de două ori
la Knochenbruch; ultima oară la istoria literaturii. Eu am fost numai de cinci ori în această situaţie
jalnică; iar de azi înainte nu se va mai întîmpla sub nici o formă ! — Robei nu se împuşcă. Robei n-are
părinţi care să-şi sacrifice totul pentru el. Se poate face oricînd mercenar,
MELCHIOR MORITZ
MELCHIOR MORITZ

40

cowboy sau marinar. Dacă eu cad, pe tata îl loveşte damblaua, iar mama ajunge la balamuc. Aşa ceva
n-o să se întîmple ! — înaintea examenului l-am implorat pe Dumnezeu să mă-mbolnă-vească de
oftică, pentru ca potirul să treacă neatins pe lîngă mine. Şi-a trecut — cu toate că şi astăzi aureola sa
mă mai întîmpină strălucind din depărtări, încît zi şi noapte nu-ndrăznesc să-mi ridic privirea. însă
acum, apucînd prăjina, am să mă înalţ şi eu. Chezaşă mi-e convingerea de nestrămutat că n-am să mă
prăbuşesc fără a-mi frînge gîtul.
Viaţa ascunde josnicii nebănuite. Aş avea mare poftă să mă bălăbănesc în crengi.— Unde-o fi-ntîr-
ziind atîta mama cu ceaiul! Ceaiul tău îmi va prii, Melchior! Căci tremur. Mă simt ciudat de
spiritualizat. Atinge-mă, te rog. Văd — aud — simt mult mai limpede — şi, în ciuda acestui lucru,
totul mi se pare atît de fantastic — o, atît de dumnezeiesc— Cum se aşterne grădina în lumina lunii,
atît de adîncă, atît de tăcută, ca şi cînd s-ar fi cufundat în nemărginire ! — De sub boschete se ivesc
arătări în văluri, alunecă, în rîvna lor neînsufleţită, peste luminişuri şi se pierd în semiîntuneric. îmi
pare că sub castan s-a ţinut sobor.— Nu coborîm, Melchior ?
Să stăm să ne bem ceaiul.
Frunzele se-ntrec susurînd.— E ca şi cînd aş auzi-o pe bunica, fie iertată, depănînd povestea „Reginei
fără cap".— O regină foarte frumoasă, frumoasă ca soarele, mai frumoasă decît toate fetele din ţară.
Numai că, din nefericire, venise pe lume fără cap. Nu putea să mănînce, să bea, nu putea să vadă, să
rîdă şi nici să sărute. Putea să se-nţeleagă cu cei de la curte numai cu mînuţa ei molatecă. Bătînd din
picioarele-i graţioase, poruncea războaie şi condamnări la moarte. într-o zi a fost biruită de un rege,
care întîmplător avea două capete ce se luau la harţă cît ţinea anul de lung şi se certau cu atîta patimă,
încît nici unul nu-l lăsa pe celălalt să vorbească. Marele vrăjitor al curţii l-a luat acum pe cel mai mic
dintre ele şi l-a lipit reginei. Şi să vezi, îi stătea de minune.
41

D-NA GABOR
MORITZ
D-NA GABOR MORITZ
MELCHIOR D-NA GABOR
MORITZ
MELCHIOR
După aceea regele a luat-o pe regină de nevastă şi ei nu se mai luau acum la harţă, ci se sărutau pe
frunte, pe obraji şi pe gură şi au trăit după aceea mulţi, mulţi ani în fericire şi bucurie... Afurisită
neghiobie ! De la vacanţă încoace nu-mi iese din minte regina lipsită de cap. Cînd văd o fată frumoasă,
o văd fără cap — şi atunci îmi] apare deodată ca însăşi regina din poveste... Nu-i exclus să mi se mai
adauge şi mie o dată unul.
D-na Gabor vine cu ceaiul aburind şi-l pune pe masă în faţa lui Moritz şi Melchior.
Poftiţi, copii, să vă simţiţi bine. Bună seara, domnule Stiefel; ce mai faci? Mulţumesc, doamnă
Gabor.— Urmăresc jocul de-acolo de jos.
Dar parcă nu eşti în toate apele.— Nu te simţi bine?
Nu-i nimic. în ultimele seri m-am culcat puţin cam tîrziu.
închipuie-ţi, a tocit toată noaptea. N-ar trebui să faci asta, domnule Stiefel. Ar trebui să te
menajezi. Gîndeşte-te la sănătatea dumitale. Şcoala nu-ţi suplineşte sănătatea. Plim-bă-te mult în aer
liber. La anii dumitale asta preţuieşte mai mult decît o germană corectă. Am să mă plimb mult. Aveţi
dreptate. Şi plim-bîndu-te poţi fi sîrguitor. Cum de nu m-am gîndit la asta ! — Oricum, trebuie să-mi
fac temele scrise acasă.
Le faci la mine; în felul acesta ne va fi mai uşor la amîndoi.— Desigur, ştii, mamă, că Max von Trenk
a zăcut de febră tifoidă! — Azi pe la amiază, Hânschen Rilow s-a dus de la patul de moarte al lui
Trenk la rectorul Sonnenstich, ca să anunţe că Trenk tocmai murise în prezenţa sa. — „Da?" zice
Sonnenstich, „nu cumva ţi-a mai rămas de săptămîna trecută să faci două ore de arest la şcoală? —
Ţine-aici biletul către îngrijitor. Fă-le, ca totul să fie bine pînă la urmă ! întreaga clasă trebuie să ia
parte la înmormîntare." — Hânschen a rămas ca trăsnit.
42
D-NA GABOR
MELCHIOR
D-NA GABOR
MELCHIOR
MORITZ
D-NA GABOR
MELCHIOR
D-NA GABOR MELCHIOR
MORITZ D-NA GABOR
Ce carte ai acolo, Melchior? „Faust". Ai citit-o? Nu toată.
Sîntem chiar la noaptea Valpurgiei. în locul tău mai aşteptam un an, doi. Nu cunosc o altă carte,
mamă, în care să fi găsit atîtea lucruri frumoase. De ce să n-o fi citit? Fiindcă n-o înţelegi.
Asta n-ai cum s-o ştii, mamă. îmi dau foarte bine seama că încă nu-s în stare să-nţeleg această
operă în toată măreţia ei... Citim tot timpul în doi; ceea ce înlesneşte extraordinar înţelegerea !
Eşti destul de mare, Melchior, ca să ştii ce-ţi foloseşte şi ce-ţi dăunează. Fă numai lucruri pentru care-
ţi poţi asuma răspunderea. Voi fi prima care se bucură dacă nu-mi dai motiv să-ţi interzic ceva.—
Voiam numai să-ţi atrag atenţia că şi cel mai bun lucru poate fi nociv, dacă n-ai maturitatea să-l
interpretezi corect.— Mai curînd îmi voi pune nădejdea în tine decît în nişte măsuri educative
oarecare.— Dacă vă mai lipseşte ceva, copii, vino şi mă cheamă, Melchior. Sînt în dormitor. (Iese.)
Mama ta se referea la întîmplarea cu Gretchen. De-am fi stăruit măcar o singură clipă asupra ei! Faust
însuşi n-a putut trece cu nepăsare peste asta ! Totuşi capodopera nu culminează în cele din urmă cu
această infamie ! — Faust ar fi putut să-i promită fetei căsătoria, ar fi putut apoi s-o părăsească, în
ochii mei n-ar fi fost cu nimic mai puţin vrednic de pedeapsă. Gretchen, din partea mea, ar fi putut să
moară cu inima zdrobită.— Se vede că fiecare îşi îndreaptă automat privirile spre lucrul acesta, s-ar
putea crede că toată lumea se-nvîrte în jurul p... şi p... ! Ca să fiu sincer, Melchior, simt într-adevăr
acelaşi lucru de cînd ţi-am citit disertaţia.— în primele zile de vacanţă mi-a căzut la picioare. Ţineam
în mînă cartea lui Ploetz 1.— Am zăvorit uşa şi-am
1
E vorba de manualul lui Karl Julius Ploetz (1819- 1881,) Compendiu de istorie antică, medievală şi modernă (Ediţia I,
1863)
43
MORITZ MELCHIOR MORITZ MELCHIOR
MORITZ
parcurs într-un suflet rîndurile palpitante, precum o bufniţă înspăimîntată străbate în zbor o pădure în
flăcări — cred că cea mai mare parte am citit-o cu ochii-nchişi. Ca o serie de amintiri confuze îmi j
sunau în urechi explicaţiile tale, ca un cîntec pe care, odinioară, pe vremea cînd erai copil l-ai fredonat
vesel, iar acum, în ceasul morţii, îţi răsună zguduitor din gura altcuiva. Cel mai mult' m-a făcut să
sufăr ceea ce scrii despre fată. Impresiile nu mi se mai şterg. Crede-mă, Melchior, să suporţi o
nedreptate este mai dulce decît să faci o nedreptate. Să suporţi nevinovat o nedreptate atît de dulce mi
se pare esenţa întregii fericiri pămînteşti.
MELCHIOR Nu-mi vreau fericirea de pomană!
MORITZ Şi de ce nu?
MELCHIOR NU vreau nimic pentru care să nu mă fi luptat!
MORITZ Atunci, ce plăcere mai e şi asta, Melchior? ! —
Fata, Melchior, se bucură ca zeii cei fericiţi. Fata se apară datorită predispoziţiilor sale. Ea evită pînă
în ultima clipă orice amărăciune, pentru ca dintr-o dată să vadă cerul prăbuşindu-se peste ea. Fata se
teme de iad încă din momentul în care îl ia drept rai înfloritor. Simţirea ei este proaspătă ca izvorul
care ţîşneşte din stîncă. Fata apucă o cupă deasupra căreia încă n-a adiat vreo suflare pămîntească, un
pahar cu nectar al cărui conţinut dogoritor şi mistuitor îl deşartă... Satisfacţia pe care bărbatul o găseşte
atunci mi-o închipui banală şi fadă.
MELCHIOR închipuie-ţi-o cum doreşti, dar păstreaz-o pentru
tine.— Mie nu-mi place să mi-o închipui...

SCENA II
Cameră de 7Â.
D-NA (cu pălărie, în manteluţă, cu un coş pe braţ, intrînd
BERGMANN radioasă pe uşa din mijloc) : Wendla ! — Wendla ! WENDLA (în jupon şi
corset, apare în uşa din dreapta):
Ce-i, mamă? D-NA Te-ai şi sculat, fetiţo? — Vezi, asta-i frumos din
BERGMAJJN WENDLA
D-iN'A
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN WEEDLA
D-NA
BERGMANN
W'ENDLA
D-NA
BERGMANN
partea ta !
Ai şi fost în oraş?
îmbracă-te iute ! — Trebuie să cobori de îndată
la Ina, să-i duci coşul!
(terminîndu-se de îmbrăcat pe fondul replicii): Ai
fost la Ina? — Cum se simte? — Tot nu vrea să
se-ntremeze ?
închipuie-ţi, Wendla, astă-noapte a fost barza la
ea şi i-a adus un băieţel.
Un băiat ? — Un băiat! — Ce minunat! — De-aici
gripa ei îndelungată !
Un băiat încîntător !
Pe care trebuie să-l văd, mamă ! — Iată-mă pentru
a treia oară mătuşă — mătuşa unei fete şi a doi
băieţi!
Şi ce băieţi! — Aşa se-ntîmplă dacă stai foarte
aproape de acoperişul bisericii! — Mîine se-mpli-
nesc abia doi ani de cînd a urcat treptele în rochie
de muselină.
Erai la ea cînd i l-a adus barza?
Tocmai îşi luase zborul.— Nu vrei să-ţi prinzi
un trandafir?
De ce nu te-ai dus mai devreme, mamă?
Mi se pare că ţi-a adus şi ţie ceva — o broşa
sau cam aşa.
într-adevăr, e păcat!
Ţi-am spus doar că ţi-a adus o broşa !
Am destule broşe...
Atunci fii mulţumită, fetiţo. Ce mai vrei?
Tare-aş fi vrut să ştiu dacă a venit pe fereastră sau pe coş.
Asta trebuie s-o întrebi pe Ina. Da, trebuie s-o-ntrebi pe Ina, scumpo ! Ina are să-ţi spună exact. Doar a
stat de vorbă cu ea o bună jumătate de ceas.
Am s-o-ntreb pe Ina cînd voi coborî. Dar nu cumva să uiţi, înger dulce ! Şi pe mine mă interesează cu
adevărat dacă a venit pe fereastră sau pe coş.
44

45

WENDLA Sau n-ar fi mai bine să-l întreb pe coşar? — j


Coşarul ar trebui să ştie cel mai bine dacă zboară sau nu pe coş.
D-NA Nu pe coşar, fetiţo; nu pe coşar. Ce ştie coşarul
BERGMANN despre barză! — El o să-ţi îndruge tot felul de' prostii în care nici el nu crede... La — la
ce te holbezi aşa pe stradă?
WENDLA La un om, mamă — de trei ori mai mare decît
un bou ! — cu picioarele ca nişte vapoare !...
D-NA (repezindu-se la fereastră) : Nu se poate ! — Nu
BERGMANN se poate ! —
WENDLA (concomitent): Ţine subt bărbie un schelet de
pat, pe care se bălăbăne straja Rinului — tocmai o ia după colţ...
D-NA Tu eşti şi rămîi copil! — Şi-o bagi în toţi sperieţii
BERGMANN pe bătrîna şi prostănaca de mamă-ta! — Du-te, ia-ţi pălăria. Mă-ntreb cînd îţi vine odată
mintea la cap.— Eu mi-am pierdut nădejdea.
WEEDLA Şi eu, mămico, şi eu.— Cu mintea mea se petrece
un lucru trist.— Să am o soră care e măritată de doi ani şi jumătate, să fiu eu însămi mătuşă pentru a
treia oară şi să n-am nici cea mai vagă idee cum se-ntîmplă toate astea... Nu te supăra, mămico; nu te
supăra ! Pe cine Dumnezeu sa-ntreb dacă nu pe tine ! Te rog, mamă dragă, spune-mi! Spune-mi,
mămică scumpă ! Mi-e ruşine de mine. Te rog, mamă, vorbeşte ! Nu mă certa că-ntreb asemenea
lucruri. Răspunde-mi — cum se-ntîm-plă? — cum decurge totul? — Doar nu-mi poţi pretinde în mod
serios ca la cei paisprezece ani ai mei să mai cred în barză.
D-NA O, Dumnezeule mare, ce ciudată-mi eşti, fetiţo !
BERGMANN — Ce-ţi trece prin cap ! — Nu-mi pot crede ure-
chilor !
WENDLA De ce nu, mamă ! — De ce nu ! — Nu poate fi
nimic urît, din moment ce toţi se bucură de lucrul acesta!
D-NA O — o, Doamne, păzeşte-mă ! — Aşa-mi trebuie...
BERGMANN Du-te, îmbracă-te, fato; îmbracă-te !
WENDLA Mă duc... Şi dacă fetiţa ta se duce şi-l întreabă
pe coşar?
D-NA Dar asta te-nnebuneşte ! — Hai, fetiţo, vino-aici,
BERGMANN am să-ţi spun! Am să-ţi spun totul... 0, Dum-nezeule-ndurător şi-atotputernic ! — dar nu
azi,
46

WENDLA
D-SA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA D-NA
BERGMANN WENDLA
D-NA
BERGMANN WENDLA D-NA BERGMANN
WENDLA D-NA
BERGMANN WENDLA
BERGMANN
Wendla ! — Mîine, poimîine, săptămîna viitoare... oricînd vrei tu, scumpo...
Spune-mi azi, mamă; spune-mi acum ! Acum imediat ! — Văzîndu-te atît de speriată, cu atît mai mult
n-am să mă pot linişti pînă nu-mi spui. Nu pot, Wendla.
Of, da' de ce nu poţi, mămică ! — lată, îngenunchez la picioarele tale şi-mi pun capul în poala ta. Iar
tu-mi acoperi capul cu şorţul şi-mi povesteşti, şi-mi povesteşti, ca şi cînd ai fi singură-singurică în
cameră. Nici n-am să mă clintesc; nici să ţip; o să rabd pînă la urmă, orice s-ar întîmpla.
Cerul mi-e martor, Wendla, că nu sînt de vină ! Domnul mă cunoaşte ! Vino, pentru Dumnezeu !
— 0 să-ţi povestesc, fetiţo, cum ai venit pe lume.
— Aşadar, ascultă-mă, Wendla... (de sub şorţul ei): Ascult.
(în extaz) : — Dar nu merge, fetiţo ! — Nu-mi pot asuma răspunderea.— Merit să fiu închisă, să mi te
ia de lîngă mine...
(de sub şorţul ei): Ia-ţi inima-n dinţi, mamă ! Atunci ascultă... !
(de sub şorţul ei, tremurînd): O, Doamne! O,
Doamne !
Ca să ai un copil — mă-nţelegi, Wendla?
Repede, mamă — nu mai suport.
Ca să ai un copil — trebuie ca pe bărbatul — cu care
eşti măritată... sâ-l iubeşti — să-l iubeşti, îţi spun
— cum numai pe un bărbat îl poţi iubi! Trebuie să-l iubeşti din toată inima, aşa — aşa cum nu se
spune ! Trebuie să-l iubeşti, Wendla, aşa cum tu,: la vîrsta ta, încă nu poţi iubi... Acum ştii. (ridicîndu-
se): Dumnezeule mare din cer! Acum ştii ce-ncercări te-aşteaptă !
— Şi asta-i tot?
Aşa să-mi ajute Dumnezeu ! — Ia acum coşul şi coboară la Ina. Acolo vei primi în schimb ciocolată şi
prăjitură.— Vino să te mai privesc odată — ghetele cu şireturi, mănuşile de mătase, corsajul
47

WE^DLA
D-NA
BERGMANN
marinăresc, trandafirii din păr... însă rochiţa ta, Wendla, ţi-a rămas totuşi prea scurtă ! Ai şi adus
carne pentru prinz, mămico? Domnul să te aibă în paza lui şi să te binecuvîn-teze ! — Am să-ţi adaug
jos un lat de palmă de volane, numai să am odată vreme.
HĂNSCHEN RILOW
SCENA III
(cu o luminare în mină, zăvoreşte uşa în urma sa şi deschide capacul unei cutii): Ţi-ai făcut ruga de
seară, Desdemona? 1 (Scoate din sin o reproducere • a Venerei de Palma Vecchio ) Nu arăţi ca după
Tatăl nostru, drăguţo — contemplativă în aşteptarea celor ce vor veni, ca în clipa cea dulce a fericirii
ce-ncolţeşte, precum te-am văzut în vitrina lui Jonathan Schlesinger — şi braţele acestea la fel de
seducătoare, şi-această lină unduire a şoldurilor, şi-aceşti sîni feciorelnici — o, ce beat de fericire
trebuie să fi fost marele maestru cînd originalul de paisprezece ani stătea întins pe divan sub privirile
sale !
Ai să mă vizitezi şi pe mine din cînd în cînd în vis? — Cu braţele desfăcute te primesc şi am să te sărut
de ţi se taie răsuflarea. Te vei strecura la mine ca stăpîna străbună în castelul ei pustiu. Poarta şi uşile
vor fi deschise de-o mînă invizibilă, în timp ce fîntîna ţişnitoare din parc va-ncepe să murmure
voioasă... Aceasta-i pricina ! — Aceasta-i pricina !2 — Că nu ucid dintr-un impuls frivol, ţi-o spune
zvîcnetul teribil din pieptul meu. Mă sugrum gîndindu-mă la nopţile mele singuratice. îţi jur pe
sufletul meu, fetiţo, că n-o fac din plictiseală. Cine s-ar putea lăuda că se plictiseşte cu tine ! însă tu-mi
sugi seva din oase, mă gîrboveşti, îmi răpeşti ultima strălucire din ochii mei tineri. — Eşti prea
exigentă cu mine în cumpătarea ta inumană, eşti prea istovitoare cu membrele tale inerte ! — Tu sau
eu ! şi-am învins eu.

-•'- ; i Shakespwfce, Othello, V 2.


lifi; * Ibid. ;•;
48

(cf
-
De-aş înşira toate răposatele cu care am purtat aici aceeaşi bătălie ! —: Psyche a lui Thumann — încă
o moştenire a uscăţivei Mademoiselle Ange-lique, femeia guralivă din paradisul copilăriei mele;
Io a lui Correggio; Galathea lui Lossow; apoi Amor de Bouguereau; Ada lui J. van Beers — această
Ada pe care a trebuit să i-o răpesc lui tata dintr-un sertar secret al biroului, pentru a o-ncorpora
haremului meu; o Leda a lui Makart, vibrînd şi palpitînd, pe care am găsit-o întîmplător printre
caietele de licean ale fratelui meu — şapte, o, înfloritoare candidată la moarte, şapte 1 ţi-au luat-o
înainte pe această cărare spre Tartar! Mîngîie-te cu asta şi nu mai căuta să-mi înteţeşti pînă la
paroxism chinurile cu aceste priviri rugătoare.
Tu nu mori pentru păcatele tale, mori pentru ale mele! Din legitimă apărare faţă de mine însumi comit
cu inima rănită a şaptea crimă pasională. E ceva tragic în rolul lui Barbă Albastră. Eu cred că soţiile
sale ucise n-au suferit toate la un loc cît a suferit el cînd le-a sugrumat una cîte una. Dar cugetul meu
va fi mai liniştit, trupul meu mai viguros, dacă tu, diavoliţo, n-ai să mai stai pe pernele de mătase roşie
ale casetei mele de bijuterii, în locul tău, în senzuala cameră a desfrîului, o bag pe Lurlei a lui
Bodenhausen sau pe Abandonata lui Linger sau pe Loni a lui Defregger — în felul acesta o să-mi
revin foarte repede ! încă un trimestru eventual şi Iosafatul tău luminat2, dulce suflete, ar fi-nceput să
se hrănească din sărmanul meu creier ca soarele din bulgărele de unt. Era şi timpul să obţin desfacerea
căsătoriei. Brr, simt un Heliogabalus3 în mine! Montura
t, locul sU»U*c a! 3»*** de apo,
iaţa desfr:natâ
* -
49

me salutat!1 — Fetiţo, fetiţo, de ce-ţi strîngi genunchii ! — chiar şi-acum ! — în faţa nepătrunsei
veşnicii ? ? — 0 singură tresărire şi-ţi dau drumul!
— 0 singură pornire de femeie, un singur semn de voluptate, de simpatie, fetiţo! — şi te voi
înrăma în aur, te voi atîrna deasupra patului meu! — Nu presimţi că numai castitatea ta a dat]
naştere exceselor mele? — Vai, vai de cine n-are inimă !
... Se vede c-a avut parte de-o educaţie exemplară.
— Cu mine se-ntîmplă acelaşi lucru.
Ţi-ai spus rugăciunea de seară, Desdemona? Inima mi se strînge — prostii! — Şi sfînta Agnes a murit
din pricina pudicităţii ei şi n-a fost nici pe jumătate aşa de goală ca tine ! — Mai un sărut pe trupul tău
înfloritor, pe sînii tăi pietroşi — dulce rotunjiţi — pe genunchii tăi cruzi... Aceasta-i pricina, o suflete,
aceasta! Să nu vi-o spun pe nume, stele caste! Aceasta-i pricina ! — 2
Portretul se duce la fund; închide capacul.
SCENA IV
Un pod cufîn.— Melchior stă culcat pe spate în finul proaspăt. Wendla se urcă pe scară.
Aici te-ai ascuns? — Toţi te caută. Carul s-a mai dus o dată. Trebuie să dai o mînă de ajutor. Se
apropie furtuna. Pleacă de-aici! — Pleacă de-aici! Ce-i cu tine? — De ce-ţi fereşti faţa? Pleacă,
pleacă ! — Te-arunc în arie. Acum nu plec nici atît.— (Se lasă în genunchi lingă el.) De ce nu te duci
şi tu pe fîneaţă, Melchior? — Aici e zăpuşeală şi-ntuneric. O să ne ude şi pe noi pînă la piele şi
nouă o să ne priască !
1
Cea care va muri mă salută! (lat.) — parafrază după cuvintele lui Suetoniu: Ave Caesar, morituri te salutant ! (Slavă ţie, împărate, cei ce
vor muri te salută ), menţionate în Vitae XII imperatorum (capitolul despre Cla-udius), ca ultim omagiu adus de gladiatori în faţa lojei
imperiale înainte de a începe luptele în arenă.
WENDLA
MELCHIOR WENDLA MELCHIOR WENDLA
1960,
s
Shakespeare,. Othelh, V, 2, (în Opere, voi. 8, Bucureşti E.S.P.L.A., i, p. 351, trad. I. Vinea.).
50
>lELCHIOR
WENDLA MELCHIOR WENDLA MELCHIOR
WENDLA
MELCHIOR
WENDLA
Fînul miroase aşa de plăcut.— Cerul s-o fi-nnegrit ca un giulgiu.— Nu văd decît macul roşu strălucind
în pieptul tău — şi inima ţi-o aud bătînd —
— Nu mă săruta, Melchior ! — Nu mă săruta !
— Inima — ţi-o aud bătînd —
— Te iubeşte — cine te sărută — Nu, nu ! —
O, crede-mă, nu există iubire! — Doar interes, doar egoism ! — Te iubesc tot atît de puţin cum mă
iubeşti şi tu.—
— Nu ! — Nu, Melchior ! —
— Wendla !
O, Melchior ! — nu — nu —
SCENA V
D-NA GABOR (scrie la masă) :
Dragă domnule Stiefel!
După ce o zi şi o noapte am cugetat şi iar ana cugetat la tot ceea ce-mi scrii, iau pana în mînă cu inimă
grea. De banii pentru călătoria în America — te asigur pe cinstea mea — nu-ţi pot face rost. Mai întîi,
n-am la dispoziţie atît de mulţi, apoi, dacă i-aş avea, ar fi cel mai mare păcat cu putinţă să-ţi ofer
posibilitatea comiterii unei imprudenţe cu consecinţe atît de grave. M-ai nedreptăţi amarnic,
domnule Stiefel, să vezi în acest refuz un semn al lipsei mele de iubire. Ar fi, dimpotrivă, cea mai
grosolană lezare a îndatoririi mele de prietenă maternă, dacă deruta dumitale de moment m-ar
îndupleca să-mi pierd şi eu capul, la rîndul meu, şi să cedez orbeşte imboldurilor mele imediate. Sînt
gata să scriu cu plăcere — dacă doreşti — părinţilor dumitale. Voi căuta să-i conving pe părinţii
dumitale că, în cursul acestui trimestru, ai făcut tot ce puteai face, că te-ai sleit de puteri, aşa încît o
judecare aspră a soartei dumitale ar fi nu numai neîntemeiată, ci, în primul rînd, extrem de
dăunătoare pentru sănătatea dumitale intelectuală şi fizică. Cît priveşte ameninţarea aluzivă că o să-
ţi iei
51
viaţa dacă nu-ii înlesnesc fuga, mărturisesc since^ domnule Stiefel. m-a cam uimit. Să fie nenorocirea
oricît de nenieritată, n-ar trebui nici în ruptul capului să te laşi îndemnat spre alegerea unor
mijloace murdare. Felul în care vrei să mă faci pe mine, care întotdeauna ţi-am vrut numai binele,
răspunzătoare de o eventuală nelegiuire îngrozitoare din parte-ţi, are ceva ce în ochii unui om
rău intenţionat ar putea trece cu mult prea uşor drept încercare de şantaj. Trebuie să recunosc că
dumneata, dealtfel, eşti ultimul de la care m-aş fi aşteptat la un asemenea procedeu. Totuşi nutresc
ferma convingere că ai stat prea mult sub influenţa primei spaime, din moment ce nu ţi-ai putut da
seama pe deplin de comportamentul dumitale.
Aşa că sper şi am încredere că aceste cuvinte ale mele te şi găsesc într-o stare sufletească mai
liniştită. Ia lucrurile aşa cum sînt. După părerea mea, este cu totul inadmisibil să judeci un tînăr după
rezultatele sale şcolare. Avem prea multe exemple de elevi slavi care au ajuns oameni eminenţi şi
invers, de elevi excepţionali care n-au corespuns în viaţă în mod deosebit aşteptărilor. In orice caz, te
asigur că neşansa dumitale nu va schimba cu nimic, în măsura în care aceasta depinde de mine,
relaţiile dumitale cu Melchior. O să-mi facă oricînd plăcere să-mi văd fiul în compania unui tînăr care,
zică lumea ce-o vrea, a fost în stare să-şi cîştige şi deplina mea simpatie. Şi cu aceasta, capul sus,
domnule Stiefel! — Asemenea crize, de-un fel sau altul, ne lovesc pe fiecare şi, fără-ndoială, o să le
depăşim. Dacă fiecare ar apuca imediat pumnalul sau otrava, atunci într-un timp foarte scurt n-ar mai
fi oameni pe lume. Să auzim iarăşi ceva despre dumneata cît mai degrabă şi primeşte salutări cordiale
de la prietena dumitale maternă,
cu acelaşi devotament, Fanny G.

SCENA VI
Grădina familiei Bcrgtnann scăldată in lumina soarelui de
dimineaţă.
WENDLA De ce te-ai furişat din odaie ! — Ca să caut vio-
rele ! — în timp ce mama mă vede zîmbind.— De ce nici buzele nu ţi le mai strîngi? — Nu ştiu. —
Zău că nu ştiu, nici nu găsesc cuvintele... Cărarea e ca un covor de pluş—nici o pietricică, nici un
ghimpe.
Picioarele nu-mi ating pămîntul... O, cît de uşor am dormit astă-noapte !
Aici erau.— Iau o-nfăţişare serioasă, ca o călugăriţă la-mpărtăşanie.— Viorele dulci! — Liniş-teşte-te,
mămico. O să mă-mbrac în straiul meu de pocăit.— O, Doamne, de-ar veni cineva, să-i sar de gît şi să-
i povestesc !
SCENA VII
Amurg. Cerni este uşor înnourat, cărarea şerpuieşte prin tufişul pitic şi rogoz. La mică depărtare se aude rîul susurînd.
MORITZ Paza bună trece primejdia rea.— Ce mai, nu fac
faţă! Chiar de s-ar sui unii-n capul altora.— închid uşa după mine şi pe-aci ţi-e drumul! — Nu ţin aşa
de mult să mă foiesc pe-aici. Nu m-am băgat în sufletul nimănui. De ce m-aş băga acum? — N-am
încheiat nici un pact cu bunul Dumnezeu. Oricum ai privi lucrurile. Sînt strivit.— Pe părinţii mei nu-i
fac răspunzători, în orice caz, trebuia să se fi aşteptat la ce-i mai rău. Erau destul de copţi la minte ca
să-şi dea seama ce-au făcut. Cînd am venit pe lume eram un sugar — altfel, poate c-aş fi fost destul de
abil s-ajung altceva.
De ce să plătesc eu, cînd toţi ceilalţi erau de faţă ! Ar trebui să fiu căzut în cap... dacă cineva-mi face
cadou un dine turbat, atunci îi dau înapoi cîinele său turbat. Şi dacă nu vrea să-şi ia înapoi dinele
turbat, atunci eu sînt uman şi... Ar trebui să fin căzui în cap ! Te naşti cu totul din întîmplare şi nu după
o matură chibzuinţă — îţi vine să tempuşti!
52
53

— Vremea, cel puţin, s-a arătat binevoitoare. Toată ziua a dat semne de ploaie şi acum continuă
să rămînă neschimbată.— Domneşte o linişte neobişnuită în natură. Nicăieri vreo notă stridentă,
provocatoare. Cerul şi pămîntul sînt ca o pînză transparentă de păianjen. Şi toate par să se simtă
aşa de minunat. Priveliştea e dulce ca un cîntec de leagăn.— „Dormi, prinţesa mea, adormi", aşa cum
cînta domnişoara Snandulia. Păcat numai că-şi ţine coatele fără pic de graţie! — De Sfînta Cecilia am
dansat ultima oară. Snandulia dansează numai după partitură. Rochia dş mătase îi era decoltată în
spate şi în faţă. în spate pînă-n talie, iar în faţă pînă te-apucă leşinul.— N-avea nici o cămaşă pe ea...
— Ar fi ceva care m-ar putea atrage.— Mai mult din curiozitate. — Trebuie să fie un simţămînt
ciudat — ai senzaţia că te-ar lua curentul — Nu voi spune nimănui că mă voi întoarce fără vreo
ispravă. Am să mă comport ca şi cînd am trecut prin toate acestea.— E umilitor să fi fost om şi să nu fi
cunoscut lucrul cel mai omenesc— Veniţi din Egipt, stimate domn, şi n-aţi văzut piramidele? !
Astăzi n-am chef să mai plîng. N-am chef să mă gîndesc iar la înmormîntarea mea.— Melchior îmi va
pune o coroană pe sicriu. Pastorul Kahlbauch îmi va consola părinţii. Rectorul Sonnenstich va cita
pilde din istorie.— De o piatră funerară probabil nu voi avea parte. Mi-aş fi dorit o urnă de marmoră
albă ca zăpada pe soclul negru de sie-nit — totuşi, har Domnului, nu-i voi regreta lipsa. Monumentele
sînt pentru cei vii, nu pentru morţi.
Mi-ar trebui poate un an ca să-mi iau rămas bun în gînd de la toţi. N-am chef să mai plîng. Mă bucur
că mă pot uita înapoi fără pic de amărăciune. Cîte seri frumoase n-am petrecut împreună cu Melchior!
— sub sălciile de pe ţărm; la casa pădurarului; la şosea, unde se-nalţă cei cinci tei; pe Dealul Cetăţii,
între ruinele odihnitoare ale castelului runic— Cînd îmi va bate ceasul, mă voi gîndi din răsputeri la
frişca. Frişca n-are viaţă lungă. Se moaie şi-ţi lasă totuşi un gust plăcut
54
în gură... Chiar şi pe oameni mi-i închipuisem incomparabil mai răi. N-am întîlnit unul singur care să
nu-şi fi vrut binele. Pe unii i-am compătimit din punctul meu de vedere. Mă duc la altar ca flăcăul la
vechii etrusci, al cărui ultim horcăit plătea pentru prosperitatea fraţilor săi în anul ce vine.— Am trăit
rînd pe rînd fiorii tainici ai despărţirii de cele lumeşti. Plîng de durere pentru soarta mea.— Viaţa mi-a
întors spatele. Văd cum mă cheamă de dincolo priviri grave şi prietenoase: regina fără cap, regina fără
cap — miloasă, aşteptîndu-mă cu braţe moi... îmbierile voastre n-au nici o putere; eu port în mine
biletul de liberă trecere. Cînd se desface crusta, fluturele zboară îndată din ea; nălucirile nu-l mai
stingheresc— N-ar fi cazul să vă bateţi joc prosteşte de cei cuprinşi de buimăceală! Negura se
risipeşte; viaţa e chestiune de gust.
(în straie jerpelite, cu un batic multicolor pe cap, îl cuprinde după umeri): Ai pierdut ceva?
lise? !
Ce cauţi aici?
De ce mă sperii aşa?
Ce cauţi? — Ai pierdut ceva?
De ce mă sperii aşa de-ngrozitor ?
Vin din oraş. Mă duc acasă.
Nu ştiu ce-am pierdut.
Atunci nici n-are rost să cauţi.
La naiba, la naiba.
De patru zile n-am fost acasă.
— Fără zgomot, ca o pisică!
Fiindcă-s încălţată cu pantofii de bal.— Mama o
să facă nişte ochi! însoţeşte-mă pînă acasă !
Pe unde-ai mai hoinărit?
Prin Priapia 1!
Priapia !
Pe la Nohl, la Fehrendorf, la Padinsky, pe la
Lenz, Rank, Spiihler — la toţi cu putinţă 1 —
Cling, cling — şi uşa se deschide !
Te pictează?
1
Referire la Priapos, fiul lui Dionisos şi al Afroditei, zeu al virilităţii şi fecundităţii la greco-romani. în cortegiul lui
Dionisos se găsea printre satiri.

ILSK
MORITZ
ILSE
MORITZ
ILSE
MORITZ
ILSE
MORITZ
ILSE
MORITZ
ILSE
MORITZ
ILSE
MORITZ ILSE MORITZ ILSE
MORITZ
55

ILSE

MORITZ
ILSE
MORITZ ILSE
MORITZ ILSE
MORITZ
ILSE MORITZ
ILSE
Fehrendorf mă pictează cariatidă. Stau pe un capitel corintic. Fehrendorf, îţi spun, e-un trăsnit. Ultima
dată i-am călcat în picioare un tub. Atunci şi-a şters pensula de părul meu. Eu i-am tras o palmă. El
mi-a azvîrlit paleta-n cap. Eu i-am răsturnat şevaletul. El cu maler-ştocul după mine peste divan, mese,
scaune, prin tot atelierul. După sobă era o schiţă: Fii cuminte sau ţi-o rup! — El a jurat pace şi, în cele
din urmă, m-a şi sărutat cumplit, cumplit de tot, îţi spun. Unde-nnoptezi cînd rămîi în oraş? Ieri ne-am
dus la Nohl — alaltăieri la Bojoke-witsch — duminică la Oikonomopulos. La Pa-dinsky ne-am tratat
cu şampanie. Valabregez îşi vînduse Ciumaţii. Adolar a băut din scrumieră. Lenz a cîntat
Pnincucigaşa, iar Adolar şi-a sfărîmat chitara. Eram atît de beată, încît au fost nevoiţi sa mă culce. —
Tu tot mai mergi la şocală, Moritz? Nu, nu... trimestrul acesta scap. Ai dreptate. 0, cum trece vremea
cînd cîştigi bani! — Mai ştii cînd am jucat Hoţii ? — Wendla Bergmann, şi tu, şi eu, şi ceilalţi, cînd
apăreaţi seara la noi şi beaţi laptele de capră muls prosapăt ? — Ce face Wendla ? N-am mai văzut-o
de la inundaţie. — Ce face Melchi Ga-bor ? — Tot visător ? — La ora de cor stăteam unul în faţa
altuia. Filozofează.
Wendla a fost între timp pe la noi şi i-a adus mamei compot. Astăzi i-am pozat lui Isidor Landauer.
îi servesc ca model pentru Sfînta Măria. Maica Domnului, cu Isus în braţe. Tipul e un găgăuţă
şi un antipatic. Oh, ca un cocoş-giruetă ! — Eşti mahmur ? De alaltăieri seara ! — Am băut ca
hipopotamii. La ora cinci am venit clătinîndu-mă acasă. Ce spectacol! — Au fost şi fete ?
Arabella, bacanta, andaluza ! — Birtaşul ne-a lăsat toată noaptea cu ea... Ce spectacol, Moritz! —
Eu nu ştiu ce-nseamnă să fii mahmur. De carnavalul trecut n-am pus capul jos trei zile şi trei nopţi şi
nici nu m-am
MOHITZ
ILSE
MORITZ ILSE
MORITZ ILSE
dezbrăcat. De la balul mascat la cafenea, la prînz la Bellavista, seara la şantan, noaptea la bal
mascat. A fost şi Lena şi Viola, ştii, aia trupeşă. —- A treia noapte m-a găsit Heinrich. Te căutase?
S-a-mpiedicat de braţul meu. Zăceam în nesimţire în zăpada de pe stradă.— După-aceea am ajuns la
el. Paisprezece zile nu i-am părăsit bîrlogul — un răstimp înfiorător! — Dimineaţa trebuia să-mi pun
halatul său persan, iar seara să umblu prin cameră în costumul negru de aprod; la gît, la genunchi şi la
mîneci — volane albe de dantelă. Zilnic mă fotografia în altă ipostază — o dată pe speteaza canapelei
ca Ari-adna, o dată ca Leda, altă dată ca Ganimede sau în patru labe ca Nabucodonosor feminin. în
plus, era obsedat de omor, de împuşcare, de sinucidere şi de foame. Dis-de-dimineaţă îşi lua pistolul în
pat, îl încărca şi mi-l punea în piept: O mişcare, şi trag! — O, ar fi tras, Moritz; ar fi tras! — Apoi îşi
băga porcăria aia-n gura ca pe-o ţeava de trestie. Asta, cică, ar trezi instinctul de autoconservare. Şi-
apoi — brr !! — gloanţele, cică, mi s-ar fi dus pe şira spinării. Mai trăieşte Heinrich ?
Ce-mi pasă mie! — Deasupra patului avea o oglindă fixată în tavan. Cabinetul părea înalt ca un
turn şi luminos ca o sală de operă. Te vedeai ca spînzurat de cer. Nopţi de-a rîndul am visat
înspăimîntător.— Doamne, Dumnezeule, cum aşteptam să se facă iar ziuă ! — Noapte bună, Ilse. Dacă
dormi, eşti moartă ! Mai trăieşte acest Heinrich? Slavă Domnului, nu! — Cum pleacă într-o zi
după absint, îmi arunc paltonul pe umeri şi mă furişez în stradă. Carnavalul trecuse; poliţia pune mîna
pe mine; ce căutam în haine bărbăteşti? M-au dus la secţia principală.- Acolo au venit Nohl,
Fehrendorf, Padinsky, Spuhler, Oikonomopulos, toată Priapia, şi s-au pus chezaşi pentru mine. M-
au transportat cu birja pînă la atelierul lui Adolar. De-atunci am rămas credincioasă hoardei.
Fehrendorf e o maimuţă, Nohl e un porc, Bojokevvitsch o bufniţă, Loison o hienă, Oiko-
56
57
nomopulos o cămilă — şi de-aia tot îi iubesc în egală măsură pe toţi, şi nu mi-ar plăcea să ţiJ la
altcineva, chiar dacă lumea ar fi plină de arhan^ gheli şi de milionari!
MOKITZ — Trebuie să mă-ntorc, lise.
ILSE însoţeşte-mă pîn-acasă !
MORITZ — La ce bun? — La ce bun? —
ILSE Să bei lapte de capră muls proaspăt! — O să-ţi
fac părul bucle şi-am să-ţi atîrn un clopoţel de gît.i Mai avem şi un căluţ cu care te poţi juca.
MORITZ Trebuie să mă-ntorc— Mai am pe conştiinţă sasa-
nizii, predica de pe munte şi paralelipipedul.
— Noapte bună, Ilse !
ILSE Somn uşor!... Mai coborîţi la wigwam, unde
Melchi Gabor mi-a-ngropat tomahawk-uU — Brr ţ !j Pînă dau de voi, mă gunoiesc. (Pleacă în fuga.))
MORITZ (singur): — Un cuvînt ar fi fost de-ajuns.—
(Strigă:) Ilse ! — Ilse ! — Har Domnului, nu mai aude. — Nu-s în formă.— Pentru asta e nevoie de-
un cap limpede şi de-o inimă veselă.— Păcat, păcat de ocazie. .. .voi spune c-am avut deasupra patului
enorme oglinzi de cristal — c-am crescut un mînz nărăvaş — că l-am pus să umble ţanţoş prin faţa
mea, pe covor, în ciorapi lungi şi negri I de mătase, şi-n cizme negre de lac, şi cu mănuşi glace negre
şi lungi, cu catifea neagră în jurul gîtului — că-ntr-un acces de nebunie l-am înăbuşit cu perna mea...
voi zîmbi cînd o să vină vorba de plăcerile trupului... voi — Să urli! — Să urli! — Să fii tu, Ilse! —
Priapici!
— în nesimţire! — Asta mă istoveşte! Acest copil al norocului, acest copil al soarelui — acesta
prostituată pe cărarea disperării mele! — 0! — O!
(In tufişul de pe mal.)
Iată pajiştea — am regăsit-o fără să vreau. Firele de lumînărică parcă au crescut de ieri. însă priveliştea
ce se deschide printre sălcii este aceeaşi.
— Rîul curge greoi, ca plumbul topit.— Să nu uit... (Scoate din buzunar scrisoarea doamnei Gabor şi
o arde.) — Ca scînteile — încolo şi-ncoace, de-a lungul şi de-a latul — rătăcesc sufletele ! — Stele
căzătoare ! — înainte de-a da foc, se mai vedeau ierburile şi-o dungă de zarişte.— Acum s-a-ntu-
necat. Acum n-o să mă mai duc acasă.
58

SONNENSTICH

Actul al treilea
SCENA I
Sala de consiliu.
Pe pereţi — portretele lui Pestalozzi şi J. J. Roussean. în jurul unei mese verzi, deasupra căreia ard mai multe becuri cu gaz,
stau profesorii Affenschmalz, Knuppeldick, Hunger-gurt, Knochenbruch, Zungenschlag şi Fliegentod. în capul mesei, într-un
jilţ ridicat, rectorul Sonnenstich 1. îngrijitorul Habebald se-nghesuie Ungă uşă.
... Domnii ar mai avea ceva de adăugat ? — Domnilor ! — Dacă nu putem propune înaltului Minister
al Cultelor exmatricularea vinovatului nostru elev, ei bine, n-o putem face din cele mai întemeiate
motive. N-o putem face, pentru ca să ispăşim pentru nenorocirea care s-a abătut asupra noastră, n-o
putem face apoi, pentru ca să ne punem instituţia la adăpost de lovituri asemănătoare pe viitor. N-o
putem face, pentru ca să-l pedepsim pe vinovatul nostru elev pentru influenţa demoralizatoare pe care
a exercitat-o asupra colegului său de clasă; n-o putem face, în sfîrşit, pentru ca să-l împiedicăm să-şi
exercite aceeaşi influenţă asupra celorlalţi colegi de clasă. N-o
1
Sarcasmul autorului faţă de spiritul filistin este plastic sugerat de nu- atribuite personajelor respective. în traducere sau prin
echivalare, membrii corpului profesoral sînt numiţi: Affenschmalz — „seu de maimuţă", KnUppeldick — „barosanul",
Hungergurt — „maţe goale", Knochenbruch — „oase frînte", Zungenschlag — „vorbă-mpleticită", Fliegentod — „moartea
muştelor", Sannen-stich — „bătut în cap de soare".
59
K.NUPPELDICK
ZUNGEN-SCHLAG
SoîfNENSTICH
HABEBALD SONNENSTICH
FLIEGENTOD
SONNENSTICH
HABEBALD
SONNENSTICH
HuNGERGURT
SONNENSTICH
HABEBALD
SONNENSTICH
putem face — şi aceasta, domnilor, ar putea jfl cel mai întemeiat motiv — motivul care anulează orice
replică, anume pentru că avem de protejat instituţia noastră faţă de dezastrul unei epidemii', de
sinucideri, aşa după cum ea a şi izbucnit în, unele gimnazii şi nu s-a sinchisit pînă azi de nicfl unul
dintre mijloacele vrednice să-l adapteze pa gimnazist la condiţiile sale de existenţă, formatei în
procesul formării lui ca persoană formată.) — Domnii ar mai avea ceva de adăugat? De mai multă
vreme am convingerea că ar fi cazul, în definitiv, să deschidem undeva o fereastră.
Do-domneşte-aici o at-at-atmosferă ca-n cataJ catacombele subterane, ca-n ar-arhivele curţii dej
a-apel de pe timpuri de la Wetzlar \ Habebald!
Porunciţi, domnule rector ! Deschide-o fereastră! Avem, slavă Domnului, destulă atmosferă
afară.— Domnii ar mai avea ceva de adăugat?
Dacă domnii colegii vor să se deschidă o fereastră, din partea mea n-am nimic de obiectat. Aş dori
numai, dacă nu-i cu supărare, să nu se deschidă tocmai fereastra din spatele meu! Habebald!
Porunciţi, domnule rector !
Deschide cealaltă fereastră ! — Domnii ar mai avea ceva de adăugat?
Din partea mea, fără a voi să aţîţ controversa,! aş dori să amintesc faptul că cealaltă fereastră e zidită
de pe timpul vacanţei de toamnă. Habebald !
Porunciţi, domnule rector!
Lasă fereastra aceea-nchisă ! — Mă văd silit, domnilor, să supun propunerea la vot. îi rog pe domnii
colegi care sînt pentru a se deschide unica fereastră ce poate fi luată în considerare să £e ridice-n
picioare. (Numără.) Unu, doi, trei.— Unu, doi, trei.— Habebald !

HABEBALD SONNENSTICH
1
E vorba de camera imperială de justiţie (1693—1806), la al cărei stil şi atmosferă de lucru, cunoscute mai ales din cartea lui
Goetho, Poezie şi adevăr (Partea a Ii-a, Cartea a 12-a), se face deseori aluzie.
SCHLAG
ÎLIEGENTOD
ZUNGEN-SCHLAG
SONNENSTICH
Porunciţi, domnule rector !
Lasă şi cealaltă fereastră-nchisă ! — Din partea mea, nutresc convingerea că atmosfera nu lasă cu
nimic de dorit! — Domnii ar mai avea ceva de adăugat? — Domnilor !—Să presupunem că am face
imprudenţa de a propune înaltului Minister al Cultelor exmatricularea vinovatului nostru elev: atunci
înaltul Minister al Cultelor ne va face răspunzători pe noi de nenorocirea întîmplată. Dintre diferitele
gimnazii bîntuite de epidemia sinuciderii, au fost suspendate de înaltul Minister al Cultelor acelea în
care douăzeci şi cinci de procente au căzut victimă dezastrului. A apăra instituţia noastră de această
lovitură teribil de zguduitoare este datoria noastră de ocrotitori şi păzitori ai instituţiei noastre. Ne
doare profund, domnilor colegi, ca nu sîntem în stare să considerăm calificarea de odinioară a
vinovatului nostru elev drept circumstanţă atenuantă. O atitudine indulgentă care să se justifice faţă de
vinovatul nostru elev nu s-ar justifica faţă de existenţa instituţiei noastre, existenţă primejduită
momentan într-un mod cît se poate de îngrijorător. Ne vedem puşi în situaţia de a-l judeca noi pe
vinovat decît să fim judecaţi noi cei nevinovaţi.— Habebald î Porunciţi, domnule rector ! Adu-l sus!
Habebald iese.
Dacă at-at-atmosfera do-dominantă nu lasă cu nimic de dc-dorit sau lasă puţin de do-dorit din partea
celor com-competenţi, aş propune ca-n va-vacanţa de va-vară să zi-zi-zi-zi-zi-zi-zi-zi-zidim şi cealaltă
fereastră.
Dacă iubitului coleg Zungenschlag localul nostru nu i se pare suficient de ventilat, aş propune să-i
aplicăm iubitului nostru coleg Zungenschlag un ventilator în sinusul frontal. A-a-aşa ceva nu permit!
— Gro-grosolănii nu per- mit! — Sînt stăpîn pe cele ci-ci-ci-ci-cinci simţuri. .. !
Rog pe domnii noştri colegi Fliegentod şi Zungenschlag să păstreze buna-cuviinţă. Vinovatul nostru
elev, pare-mi-se, urcă scările.
60

61
SONNENSTICH
MELCHIOR SONNENSTICH
MELCHIOR SONNENSTICH
MELCHIOR
Habebală deschide uşile, prin care, palid, dar hotărît, Melchiom îşi face apariţia în faţa adunării.
Vino mai aproape de masă ! — După ce domnul rentier Stiefel a luat cunoştinţă de fapta nesă-J buită a
fiului său, zbuciumatul tată a scotocit! printre efectele lăsate de fiul său Moritz, cu sp ranţa de a găsi,
eventual pe această cale, motivul j ticăloasei nelegiuiri, şi a dat astfel, într-un locj nepotrivit cu
chestiunea, peste o scriere care, fără a face totuşi ticăloasa nelegiuire mai uşor de înţe^ Ies în sine, ne
oferă o explicaţie, numai că, di păcate, mult prea cuprinzătoare, pentru zdrunci narea morală a
nelegiuitului, decisivă pentru fapt sa. Este vorba despre o lucrare redactată su forma dialogului,
intitulată Actul sexual, prevâ zută cu ilustraţii în mărime naturală, plină d cele mai neruşinate
obscenităţi, lungă de douăzeci de pagini şi care ar satisface pînă şi pretenţiile cele mai exigente pe care
un desfrînat netrebnic le-ar putea emite în legătură cu o lectură pornografică.
Eu am...
Ai să păstrezi tăcere ! — După ce domnul rentier Stiefel ne-a înmînat scrierea în cauză şi noi i-am
făcut zbuciumatului tată promisiunea să descoperim cu orice preţ autorul, manuscrisul din faţa noastră
a fost comparat cu scrisul tuturor colegilor răposatului nelegiuit şi, după opinia unanimă a corpului
profesoral şi în deplin acord cu expertiza specială a preţuitului nostru coleg de caligrafie, a ieşit la
iveală asemănarea cît se poate de îngrijorătoare cu scrisul dumitale. Eu am...
Ai să păstrezi tăcere ! — în ciuda realităţii zdrobitoare a asemănării unanim admise de autorităţi
incontestabile, totuşi credem că putem să ne abţinem deocamdată de la orice alte măsuri, pentru ca să-l
ascultăm mai întîi pe vinovat cu privire la vina comisă împotriva moralităţii şi care, în consecinţă, cade
asupră-i, să-l supunem deci unui interogatoriu amănunţit în legătură cu îndemnul la sinucidere ce
rezultă de aici.— Eu am...
62
5ONNENSTICH
JIABEBALD
SoNN'ENSTICH
MELCHIOR
SONNENSTICH
MELCHIOR SONNENSTICH MELCHIOR SONNENSTICH
obscene se datoreşte
Ai să răspunzi cu un simplu şi modest „da" sau
„nu" la întrebările riguros formulate pe care ţi
le voi adresa rînd pe rînd.— Habebald!
Porunciţi, domnule rector!
Actele! — îl rog pe secretarul nostru, domnul
coleg Fliegentod, să consemneze de-acum înainte
în procesul-verbal, pe cît posibil, cuvînt cu cuvînt.
— (Către Melchior.) Cunoşti această scriere?
Da.
Ştii ce conţine această scriere?
Da.
Scrisul acestei scrieri este al dumitale?
Da.
Redactarea acestei scrieri
dumitale ?
MELCHIOR Da.— Vă rog, domnule rector, să-mi indicaţi o ase-
menea, obscenitate.
SONNENSTICH Dumneata ai să răspunzi cu un simplu şi modest „da" sau „nu" la întrebările riguros
formulate pe care ţi le adresez !
MELCHIOR N-am scris nici mai mult, nici mai puţin decît
adevărul care vă este foarte bine cunoscut!
SONNENSTICH Netrebnicul!
MELCHIOR Vă rog să-mi arătaţi o singură violare a morali-
tăţii în această scriere!
SONNENSTICH îţi închipui că aş avea chef să fac pe măscăriciul în faţa dumitale? ! — Habebald... !
MELCHIOR EU am...
SONNENSTICH Ai tot atît de puţin respect faţă de meritele corpului profesoral aci adunat pe cît bun simţ
ai faţă de sentimentul înrădăcinat în om cu privire la discreţia pudicităţii unei ordini morale a lumii! -
Habebald!!
HABEBALD Porunciţi, domnule rector !
SONNENSTICH Este exact metoda Langenscheidt de învăţare în trei ore a aglutinantei limbi volapuk 1!
MELCHIOR EU am...
SONNENSTICH îl rog pe secretarul nostru, domnul coleg Fliegentod, să încheie procesul-verbal!
MELCHIOR EU am...
SONNENSTICH Ai să păstrezi tăcere !! — Habebald !
HABEBALD Porunciţi, domnule rector !
SONNENSTICH Condu-l jos!
1
Limbă artificială creată de Johann Martin Schleyer, larg răspînditâ în deceniul nouă al veacului trecut şi înlocuită
ulterior de esperanto.
63

SCENA II
Cimitir în ploaie torenţială.— în faţa unui mormînt dcsck§ stă pastorul Kahlbauch cu umbrela desfăcută în mîv.ă.
în dreapta sa — rentierul Stiefel, prietenul acestuia Zicgenmelkeri şi unchiul Probst. La stingă — rectorul Sonnenstich cu
p>'o sorul Knochenbruch. Ciţiva gimnazişti închid cercul. La oare care distanţă, în faţa unui monument funerar aproape
ruinat^ Mariha şi lise.
PASTORUL ...Căci acela carele a alungat de la sine mila c
KAHLBAUCH care Tatăl cel veşnic l-a binecuvîntat pe cel născut în păcate, de moarte sufletească va
muri! — Acela însă carele a trăit în îndărătnica tăgadă a cinstirii cuvenite lui Dumnezeu, robindu-şi
carnea diavolului, de moarte trupească va muri! - Iar acela carele ca un nelegiuit şi-a lepădat de la sine
crucea la! care Atotmilostivul l-a osîndit pentru păcat—adevăr, adevăr grăiesc vouă — de moartea cea
veşnică va muri! — (Aruncă o lopată de pămînt în groapă.) — însă noi, care batem fără încetare calea
semănată cu spini, să-l proslăvim pe Domnul preabunul şi să-i aducem mulţumire pentru harul cu
care,! după legi neştiute, ne miruieşte. Căci aşa precum acesta a murit de o moarte întreită, tot aşa
Domnul Dumnezeu îl va călăuzi pe cel drept pe calea mîntuirii şi a vieţii celei veşnice.— Amin.
RENTIERUL (CU vocea înecată de lacrimi, aruncă o lopată de STIEFEL pămînt în groapă):
Băiatul nu era al meu! —
Băiatul nu era al meu ! — De mic copil nu mi-a plăcut băiatul ăsta !
RECTORUL (aruncă o lopată de pămînt în groapă): Sinuci-
SONNENSTICH derea ca violare cît se poate de îngrijorătoare a
ordinii morale a lumii este dovada cît se poate de
îngrijorătoare a acestei ordini morale a lumii, în
timp ce sinucigaşul scuteşte ordinea morală a
lumii să pronunţe sentinţa şi-i adevereşte adevărul.
PROFESORUL (aruncă o lopată de pămînt în groapă): Decăzut
1
în traducere: Kahlbauch — „burtă cheală", Ziegenmelker — mulgător" d< capre", Stiefel — „ciubotă" (vezi nota 1,
pag. 59).
BRUCH
UNCHIUL
PROBST
PRIETENUL ZIEGENMELKER
PASTORUL KAHLBAUCH
RECTORUL SONNENSTICH PROFESORUL KNOCHENBRUCH UNCHIUL PROBST
PRIETENUL ZIEGENMELKER
RENTIERUL STIEFEL
HĂNSCHEN RILOW
64

GEORG
ROBERT
ERNST
— desfrînat — destrăbălat — depravat — şi declasat !
(aruncă o lopată de pămînt în groapă) : Pe propria mea mamă n-aş fi crezut-o că un copil ar putea să
se poarte atît de mişeleşte faţă de părinţii săi! (aruncă o lopată de pămînt în groapă): Faţă de un tată
care de douăzeci de ani, de dimineaţă pînă seara, nu nutreşte alte gînduri decît binele copilului său !
(strîngîndu-i mîna rentierului Stiefel): Ştiut este că acelora ce pe Domnul îl iubesc toate lucrurile din
plin le merg. 1 Corint. 12, 15.— Gîndiţi-vă la nemîngîiata mamă şi căutaţi a-i răscumpăra pierderea
printr-o îndoită iubire! (strîngîndu-i mîna rentierului Stiefel) : Probabil că. nu l-am fi putut totuşi
promova ! (strîngîndu-i mîna rentierului Stiefel): Şi chiar dacă l-am fi promovat, în primăvara
următoare mai mult ca sigur ar fi rămas repetent! I
(strîngîndu-i mîna rentierului Stiefel): Acuma, înainte de toate, eşti dator să te gîndeşti la tine. Tu eşti
tată de familie... !
(strîngîndu-i mîna rentierului Stiefel) : Lasă-te sub oblăduirea mea ! — Ce vreme păcătoasă, îţi dîr-
dîie şi maţele ! — Cine nu se prezintă imediat cu un grog înseamnă că i-a dispărut orice urmă de
afecţiune din piept!
(suflîndu-şi nasul): Băiatul nu era al meu... băiatul nu era al meu...
Rentierul Stiefel iese însoţit de pastorul Kahlbauch, rectorul Sonnenstich, profesorul Knochenbruch, unchiul Probst şi prie-
tenul Ziegenmelker.— Ploaia se răreşte,
(aruncă o lopată de pămînt in groapă): Odih-neşte-te în pace, suflet bun! — Salută-mi eternele
mirese păgubite de aducere-aminte şi reco-mandă-mă cu căldură bunului Dumnezeu întru
milostivirea sa — o, sărmane nătărău ! — O să-ţi pună şi-o sperietoare pe mormînt de dragul sfintei
tale naivităţi... S-a găsit pistolul? Nu-i cazul să se caute pistoale! L-ai văzut, Robert?
65
ROBERT
OTTO GEORG
ROBERT
OTTO
HĂNSCHEN
RILOW
ERNST
OTTO
ROBERT
GEORG HĂNSCHEN RILOW OTTO
HANSCHEN
RILOW
OTTO
ERNST
OTTO
ERNST
GEORG
HANSCHEN
RILOW
ERNST
OTTO
ILSE MARTHA
ILSE
MARTHA
MARTHA ILSE
Blestemată, afurisită treabă ! —Cine l-a văzut'
— Cine? !
Asta-i bună ! — L-au acoperit cu o pînză.
I-a ieşit limba?
Ochii! — De-aia l-au acoperit cu pînza.
Groaznic !
Ştii sigur că s-a spînzurat?
Se spune că n-ar mai avea cap.
Prostii! — Vorbe !
Doar am avut ştreangu-n mînă ! — N-am văzut
încă vreun spînzurat pe care să nu-l fi acoperit.
Parcă nu putea să-şi ia rămas bun mai ca lumea !
Ce dracu', a te spînzura trebuie să fie un lucru
foarte nostim!
Mi-a mai rămas dator cu cinci mărci. Pariasem.
A jurat c-o să facă faţă.
Tu eşti de vină că zace aici. Tu l-ai făcut lăudăros.
Aida de, nu-mi ajunge că tocesc noapte de noapte? ! De-ar fi-nvăţat istoria literaturii greceşti, n-ar fi
fost nevoit să se spînzure ! Ţi-ai făcut compunerea, Otto? Doar introducerea. Habar n-am ce să scriu.
N-ai fost cînd Affenschmalz ne-a dat planul? Eu am cîrpit-o oarecum cu Democrit.
Am să văd dacă n-oi găsi ceva în Micul Meyer. L-ai învăţat pe Virgiliu pe mîine? —
Gimnaziştii ies.— Martha şi Ilse vin la mormint.
Repede, repede ! — se văd venind groparii. Nu-i mai bine s-aşteptăm, Ilse? De ce? — Să le ducem
proaspete. Proaspete şi numai proaspete ! — Au crescut peste tot. Ai dreptate, Ilse ! —
Aruncă o cunună de iederă în groapă. Ilse îşi desface şorţul, lăsînd să cadă pe sicriu o ploaie deasă de anemone proaspete.
Am să dezgrop trandafirii noştri. Ce bătaie mi-or mai trage ! — Aici o să le meargă bine. îi voi uda ori
de cîte ori am să trec pe-aici. Eu am să aduc flori de nu-mă-uita de pe malul Gold-bach-ului, iar
stînjenei am s-aduc de-acasă.
MARTHA Va fi o minunăţie ! O minunăţie!
ILSE Eram trecută de pod cînd am auzit împuşcătura.
MARTHA Săracul de el!
ILSE Ştiu şi pricina, Martha.
MARTHA Ţi-a spus ceva?
ILSE Paralelipipedul! Dar să n-o spui nimănui.
MARTHA Ai cuvîntul meu.
ILSE — Iată pistolul.
MARTHA De-aia nu l-au găsit!
ILSE I l-am luat chiar din mînă, cînd am trecut a doua
zi pe-acolo.
MARTHA Dă-mi-l mie, Ilse.— Te rog, dă-mi-l mie !
ILSE NU, îl păstrez ca amintire.
MARTHA E-adevărat, Ilse, că zăcea fără cap?
ILSE Trebuia să-l fi-ncărcat cu apă! — Firele de lumî-
nărică erau toate stropite cu sînge. Creierii îi
spînzurau în sălciile dimprejur.
SCENA III
Domnul şi doamna Gabor.
D-NA GABOR ...Era nevoie de un ţap ispăşitor. Nu puteau lăsa fără răspuns învinuirile ce răsunau peste
tot. Şi, întrucît copilul meu a avut nenorocul să se-apuce tocmai acum de pedanterii, eu,, propria lui
mamă, trebuie să contribui la desăvîrşirea operei călăilor săi? — Ferească-mă Domnul!
D-L GABOR — Timp de paisprezece ani, în mod tacit am fost de acord cu metoda ta ingenioasă de
educaţie. Ea contrazicea concepţiile mele. Trăisem din-totdeauna cu convingerea că un copil nu este o
jucărie; că un copil cere din partea noastră cea mai sfîntă seriozitate. însă mi-am zis că, dacă spiritul şi
graţia unuia sînt în stare să înlocuiască principiile severe ale celuilalt, ele sînt de preferat principiilor
severe.— Nu-ţi fac nici un reproş, Fanny. Dar nu-mi sta în cale cînd încerc să repar răul pe care tu şi
cu mine i l-am pricinuit băiatului!
D-NA GABOR Ba-ţi stau în cale atîta vreme cît mai clocoteşte-n mine o picătură de sînge cald ! La casa
de corecţie,
66
67
copilul meu e pierdut. O fire de criminal s-o putea-ndrepta în asemenea instituţii. Nu ştiu. Dar un om
bun de la natură ajunge-acolo criminal, tot aşa de sigur precum se prăpădeşte planta pe care o lipseşti
de aer şi soare. Nu-mi dau seama să fi făcut vreun rău. Mulţumesc cerului, acum şi-n vecii vecilor, că
mi-a arătat calea pe care să trăiesc în copilul meu un caracter drept şi un fel ales de a gîndi. Oare ce
lucru atît de groaznic a făcut? N-am de ce să-l iert: pentru că a fost dat afară din şcoală, n-are nici o
vină. Şi chiar de-ar fi greşit, oricum şi-a ispăşit păcatuL O ştii prea bine. Teoretic, poţi avea perfectă
dreptate. Dar eu nu pot admite ca unicul meu copil să fie băgat cu de-a sila-n pămînt!
D-L GABOR Asta nu depinde de noi, Fanny. — Acesta e un risc pe care ni l-am asumat odată cu
fericirea noastră. Cine nu poate merge rămîne-n drum. Şi, la urma urmelor, nu-i cel mai rău lucru dacă
inevitabilul se produce devreme: Ferească-ne Dumnezeu ! Datoria noastră este să-l sprijinim pe cel ce
şovăie, atîta timp cît raţiunea nu-şi epuizează posibilităţile.— Că l-au dat afară din şcoală, tot n-ar fi
fost de vină ! — Tu iei totul prea uşor. Acolo unde este vorba despre defecte capitale de caracter, tu
vezi nişte indiscrete preocupări pentru fleacuri. Voi, femeile, nu sînteţi chemate să judecaţi astfel de
lucruri. Cine poate scrie ceea ce scrie Melchior trebuie să fie descompus în străfundul fiinţei sale.
Chintesenţa este atacată. O fire cît de cît sănătoasă nu se dedă la aşa ceva. Nu sîntem cu toţii nişte
sfinţi. Fiecare dintre noi se abate de la calea cea dreaptă. Scrierea lui, în schimb, pledează pentru acest
principiu. Scrierea lui nu corespunde unei greşeli cu totul întîmplătoare; ea dovedeşte cu precizie
înfiorătoare premeditarea sincer nutrită, acea predispoziţie naturală, acea înclinare spre imoral, fiindcă
e vorba de un lucru imoral. Scrierea sa manifestă acea corupţie spirituală de excepţie pe care noi,
juriştii, o desemnăm cu expresia „demenţă morală". — Că se pregăteşte ceva împotriva lui n-o pot
spune. Dacă vrem să ne păstrăm
68
o licărire de speranţă şi, în primul rînd, conştiinţa nepătată ca părinţi ai respectivului, ei bine, a venit
vremea să trecem la fapte cu energie şi cu toată seriozitatea.— Să nu ne mai certăm, Fanny ! îmi dau
seama cît ţi-e de greu. Eu ştiu că-l adori, deoarece se potriveşte aşa de bine cu firea ta deosebită.
învinge-ţi slăbiciunea! E timpul să te-arăţi odată nepărtinitoare faţă de fiul tău! D-NA GABOR Doamne
fereşte-mă, cum să mă lepăd de el!
— Trebuie să fii un bărbat ca să poţi vorbi astfel! Trebuie să fii un bărbat ca să te poţi lăsa în felul
acesta orbit de litera moartă ! Trebuie să fii un bărbat ca să nu vezi ceea ce sare-n ochi! — M-am
purtat ponderat şi cu grijă faţă de Melchior din prima zi, fiindcă l-am găsit sensibil faţă de sti-mulii
înconjurători. Oare noi să fim răspunzători pentru hazard?! Mîine îţi poate cădea-n cap o ţiglă de pe
acoperiş, şi atunci vine prietenul tău
— tatăl tău şi, în loc să-ţi îngrijească rana, te calcă-n picioare ! — Nu-mi las copilul să fie ucis sub
ochii mei. De aceea sînt mama lui.— E de neconceput! Nu se poate imagina ! Pentru Dumnezeu, ce-a
putut să scrie? Oare nu-i cea mai eclatantă dovadă a naivităţii lui, a prostiei lui, a inocenţei lui puerile
faptul că a putut scrie aşa ceva? — Nu-i nevoie să te pricepi la oameni nici cît negru sub unghie —
ajunge să fii un birocrat complet insensibil sau cu totul mărginit, ca să vezi aici corupţie morală ! —
Poţi spune ce vrei. Dacă-l duci pe Melchior la casa de corecţie, atunci ne despărţim! Şi-apoi vom
vedea de n-oi găsi undeva-n lume ajutor şi sprijin ca să-mi scap copilul de la pieire.
D-L GABOR Va trebui să te resemnezi — dacă nu azi, mîine. Nu-i uşor pentru nimeni să se-aştepte la o
nenorocire. Voi fi alături de tine şi, cînd curajul ameninţă să te părăsească, nu-mi voi cruţa osteneala şi
nu mă voi da-n lături de la nici un sacrificiu ca să-ţi uşurez inima. întrezăresc un viitor atît de cenuşiu,
atît de înnorat — numai asta mi-ar lipsi: să te pierd şi pe tine.
D-NA GABOR N-O să-l mai văd; n-o să-l mai văd. El nu suportă josniciile. El nu se-mpacă cu murdăria.
El sfarmă canoanele; cel mai groaznic exemplu îi flutură
-
69
: -

dinaintea ochilor ! — Şi chiar de-l voi mai vedea — Doamne, Doamne, această inimă veselă ca
primăvara — rîsul lui luminos — totul, totul — dîrzenia lui copilărească de a lupta curajos pentru bine
şi dreptate — o, cerul acesta de dimineaţă, aşa cum i l-am cultivat în suflet, senin şi curat, ca pe bunul
meu suprem... Cere-mi mie să plătesc, dacă răul reclamă ispăşire! Cere-mi mie să plătesc ! Tratează-
mă cum vrei! Eu port vina ! — Dar ia-ţi mîna ameninţătoare de pe copil.
D-L GABOR A greşit!
D-NA GABOR N-a greşii!
D-L GABOR A greşit! — Aş fi dat totul ca să-l pot cruţa de iubirea ta nemărginită.— Azi-dimineaţă a
venit la mine o femeie disperată, abia stăpînindu-se, cu această scrisoare-n mînă — o scrisoare către
fiica ei de cincisprezece ani. Dintr-o curiozitate prostească, a deschis-o; fata nu era acasă.— în scri-
soare, Melchior îi explica acestei copile de cincisprezece ani, că, datorită felului în care a procedat, nu-
şi găsea liniştea, că a greşit faţă de ea etc. etc, dar că, desigur, va răspunde pentru toate. Să nu fie
mîhnită, chiar dacă-şi dă seama de consecinţe. El ar fi gata să-i dea ajutor; exmatricularea lui i-ar
înlesni acest lucru. Pasul greşit de altădată ar putea duce totuşi la fericirea ei — şi multe alte prostii de
felul acesta.
D-NA GABOR Imposibil!!
D-L GABOR Scrisoarea e falsificată. La mijloc e o escrocherie. Caută să profite de exmatricularea lui
cunoscută de tot oraşul. N-am stat încă de vorbă cu băiatul — dar priveşte, te rog, scrisul! Priveşte
stilul!
D-NA GABOR Nemaipomenită, neruşinată şarlatanie!
D-L GABOR De asta mă tem!
D-NA GABOR NU, nu — nici în ruptul capului!
D-L GABOR CU atît mai bine va fi pentru noi.— Femeia m-a întrebat, frîngîndu-şi mîinile, ce să facă. I-
am spus să nu-şi lase fata de cincisprezece ani să se urce în podurile cu fîn. Din fericire, mi-a lăsat
scrisoarea.— Dacă-l trimitem acum pe Melchior la un alt gimnaziu, scăpîndu-l de sub supravegherea
noastră, în trei săptămîni vom fi puşi în aceeaşi situaţie — o nouă exmatriculare — inima lui veselă ca
primăvara se va deprinde încetul cu

D-NA GABOR D-L GABOR D-NA GABOR D-L GABOR


D-NA GABOR
DIETHELM REINHOLD DIETHELM
RUPRECHT
MELCHIOR
HELMUTH
GASTON
MELCHIOR
încetul cu starea aceasta. — Spune-mi, Fanny, unde să-l duc pe băiat? ! — La casa de corecţie —
La...?
... casa de corecţie !
în primul rînd, o să găsească acolo ceea ce acasă, pe nedrept, nu i s-a arătat: disciplină de fier, principii
ferme şi o severitate morală căreia trebuie să i se supună cu orice preţ.— Dealtfel, casa de corecţie nu
este locul ororilor, aşa cum ţi-l închipui tu. Accentul, în această instituţie, se pune pe cultivarea unui
mod de a gîndi şi de a simţi creştineşte. în fine, băiatul va învăţa acolo să prefere ceea ce este bine în
loc de ceea ce este interesant şi, în faptele lui, să nu se lase mînat de firea sa, ci de lege.— Acum o
jumătate de oră am primit o telegramă de la fratele meu, care îmi confirmă spusele femeii. Melchior i
s-a destăinuit şi i-a cerut două sute de mărci ca să fugă în Anglia... (îşi acoperă faţa): Doamne, fie-ţi
milă!
SCENA IV
Casa de corecţie.— Un coridor.— Diethelm, Reinhold, Ruprecht, Helmuth, Gaston şi Melchior.
Iată o monedă de douăzeci de fenigi! Şi ce-i cu asta?
6 pun jos. Voi vă aşezaţi în jurul ei. Cine-o atinge a lui va fi.
Nu iei parte, Melchior? Nu, mulţumesc. Of, acest Iosif!
El nu mai poate. A venit aici ca să se recreeze. (aparte): Nu-i înţelept să mă izolez. Toţi sînt cu ochii
pe mine. Trebuie să iau parte şi eu — altminteri, creatura se duce dracului.— Captivitatea te-mpinge la
sinucidere.— Dacă-mi frîng gîtul, e bine! Dacă scap, iar e bine ! N-am decît
70
71
de cîştigat.— Am să mă împrietenesc cu Ruprecht, el posedă cunoştinţe în acest domeniu. Eu îi voi da cu
capitolele despre nora lui Iuda, Tamara, despre Moab, despre Lot şi seminţia lui, despre regina Basti şi Abisag
din Şunem.— El are cea mai nenorocită fizionomie din toată secţia.
RUPRECHT A mea-i!
HELMUTH Ba a mea !
GASTON Poate poimîine!
HELMUTH Imediat! — Uite-acum! — O, Doamne! O,
Doamne!...
TOŢI Summa — summa cum laude !
RUPRECHT (luînd moneda) : Mulţumesc frumos !
HELMUTH Dă-o-ncoace, dine!
RUPRECHT Ţie, porcule?
HELMUTH Corb ce eşti!!
RUPRECHT (îl loveşte în obraz) : Na ! (Fuge.)
HELMUTH (după el): îl omor !
CEILALŢI (fug în urma lor) : Şo pe el! Prinde-l! Şo, şo pe el!
MELCHIOR (singur, cu faţa spre fereastră):— Pe-aici coboară
paratrăsnetul.— Trebuie înfăşurată o batistă după el.— Cînd mă gîndesc la ea, îmi năvăleşte sîn-gele-n cap. Şi
Moritz îmi stă ca plumbu-n picioare.
— Am să mă duc la redacţie. Plătiţi-mi în procente ; vînd ziare ! — adun noutăţile zilei — scriu
— ştiri locale — etică — psihofizică... nu se moare de foame chiar atît de uşor. Cantina populară, Cafe
Temperence.— Clădirea este înaltă de şaizeci de picioare, iar tencuiala cade... Mă urăşte — ştiu că ea mă urăşte,
fiindcă i-am răpit libertatea. Chiar de-aş proceda cum am de gînd, violul rămîne viol.— Pot spera doar
ca în decursul anilor, treptat... Peste opt zile e lună nouă. Mîine ung balamalele. Pînă sîmbătă trebuie să
aflu cu orice preţ la cine-i cheia.— Duminică seara, în timpul rugăciunii, atac cataleptic — şi să dea Domnul
să nu fie nici un bolnav! — Totul mi-e aşa de limpede, ca şi cînd s-ar fi-ntîmplat. Ajung cu uşurinţă peste cornişa
ferestrei — un salt «*- mă prind bine — însă neapărat cu o batistă.— Iată, vine Marele Inchizitor. (Iese
prin stînga.)
I
pROKIU'STES
LĂCĂTUŞUL
DR. PROKRUSTES
DR. VON BRAU.SE-
PULVER
WENDLA
DR. VON BRAVSE-
PULVER
Dr. Prokrustes, însoţit de un lăcătuş, intră prin dreapta.
...Geamurile, ce-i drept, sînt la etajul al treilea,
iar jos cresc urzici. Dar ce le pasă degeneraţilor
ăstora de urzici! — Iarna trecută ne-a ieşit unul
prin lucarna acoperişului şi ne-am găsit beleaua:
ia-l, du-l, înmormîntează-l...
Doriţi ca gratiile fă fie din fier forjat?
Din fier forjat — şi, ca să nu cedeze, nituite.
SCENA V
Un dormitor.— D-na Bergmann, Ina Miiller şi consilierul medical dr. von Brausepulver 1.— Wendla în pat.
De fapt, cîţi ani ai?
Paisprezece şi jumătate.
Prescriu pilulele Blaud2 de cincisprezece ani şi într-un număr mare de cazuri am observat cele mai eclatante
efecte. Le prefer unturii de peşte şi vinurilor feruginoase. începi cu trei pînă la patru pilule pe zi şi măreşti doza
pe măsură ce le poţi suporta. Domnişoarei Elfriede, baroneasă de Witzlcben, îi prescrisesem să mărească doza tot
la a treia zi cu o pilulă. Baroneasa m-a-nţeles greşit şi-a mărit doza în fiecare zi cu trei pilule. Nici n-au trecut trei
săptămîni şi baroneasa a fost în stare să plece la cură la Pyrmont împreună cu doamna mamă.— De plimbări
obositoare şi de mese suplimentare te dispensez. în schimb, să-mi promiţi, copilă dragă, că vei face cît mai multă
mişcare şi vei cere să mănînci fără nici o jenă, de îndată ce-ţi revine pofta pentru asemenea lucruri. Atunci
strînsorile acestea din regiunea inimii vor slăbi curînd — şi durerea de cap, frisoanele, ameţeala — şi groaznicele
noastre indigestii. Domnişoara Elfriede, baroneasă de Witz-
1
Pulbere gazoasă (germ.).
2
Pilule contra anemiei, numite astfel după medicul francez P. Blaud.
72
73

D-NA
BERGMANN
DR. VON
BRAUSE-
PULVER
INA
WENDLA
1
. ,
INA
D-NA
BERGMANN
INA
leben, după opt zile numai de la începerea cure^M mîncat la micul dejun un pui întreg cu garnitură de
cartofi noi.
Cu îngăduinţa dumneavoastră, să va ofer un pahar de vin, domnule consilier medical? Vă mulţumesc,
dragă doamnă Bergmann. Dar mŞ, aşteaptă trăsura. Nu puneţi totul la suflet. în cîteva săptămîni, mica
şi draga noastră pacientă va putea fi iar sănătoasă şi sprintenă ca o gazelâ. Fiţi liniştită.— Bună ziua,
doamnă BergrnannJ Bună ziua, copilă dragă. Bună ziua, doamnelor! Buna ziua.
(D-na Bergmann îl conduce spre ieşire.) (la fereastră): Platanii voştri au şi-ncepul să-mbrace diferite culori.
— îi vezi din pat? — (1 minunăţie trecătoare, nici n-ai cînd să te bucurii abia o vezi venind că şi
pleacă.— Mai stau puţini şi mă duc şi eu. Miiller mă aşteaptă-n faţa poştei şi-nainte mai trebuie să trec
pe la croitoreasă.] Mucki se-nnoieşte cu primii pantalonaşi, iar luij Karl trebuie să-i fac pe iarnă un
costum nou de lînă.
Uneori sînt atît de fericită — totu-i bucurie şi soare luminos. Nici nu bănuiam că te poţi simţi atît de
bine ! Aş vrea să ies, s-o iau peste cîmpif în amurg, să caut de-a lungul rîului cheia împărăţiei cerurilor
şi să mă aşez pe mal şi să visez..., Apoi m-apucă durerea de măsele şi cred c-a dour zi am sa mor; mă
trec călduri şi răcori, mi se-ntunecă-naintea ochilor şi-atunci intră diha^ nia-n zbor.— De cîte ori
mă trezesc, o văd pi mama plîngînd. O, asta mă doare aşa de tari
— nici nu-ţi pot spune, Ina!
— Să-ţi ridic puţin perna?
(revine): După părerea lui, şi vărsăturile voi înceta; după care poţi să te scoli iar liniştită..^ Cred şi
eu că-i mai bine, Wendla, dacă te scol:' iar în curînd. Pînă voi mai trece pe-aici poate sari iarăşi pri:
casă.— Rămîi cu bine, mamă. Trebuie să tr& neapărat şi pe la croitoreasă. Domnul să te aibă-paza
lui, dragă Wendla. (0 sărută.) Şi grabnicr cît mai grabnică-nsănătoşire !
74
\VENDLA
WENDLA
D-NA.
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN WENDLA
D-NA
BERGMANN WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
D-NA
BERGMANN
WENDLA
BERGMANN WENDLA
D-NA
Cu bine, Ina.— Adu-mi data viitoare cheia-mpă-răţiei cerurilor. Adio. Salută-i pe copii din partea
mea!
Ina iese.
Mamă, ce-a mai spus doctorul? N-a spus nimic— A spus că domnişoara Witz-leben avea şi tendinţa
de a leşina. Ceea ce se-ntîm-plă des în cazurile de cloroză. A spus că am cloroză, mamă? Să bei lapte
şi să mănînci carne şi legume de-ndată ce-ţi recapeţi pofta de mîncare. O, mamă, mamă, eu cred că
n-am cloroză... Ai cloroză, fetiţo. Linişteşte-te, Wendla, linişteşte-te; ai cloroză.
Nu, mamă, nu ! O ştiu. O simt. N-am cloroză. Am dropică...
Ai cloroză. A spus el că ai cloroză. Linişteşte-te, fetiţo. O să-ţi treacă. N-o să-mi treacă. Am dropică.
Am să mor, mamă.
— O, mamă, am să mor!
N-ai să mori, fetiţo! N-ai să mori... Dumnezeule milostiv, n-ai să mori! Atunci de ce plîngi cu atîta
jale? N-ai să mori — fetiţo! N-ai dropică. Ai un copil, fata mamii! Ai un copil! — O. de ce mi-ai făcut
asta!
— Nu ţi-am făcut nimic —
Of, nu mai tăgădui, Wendla ! — Ştiu totul. Vezi, n-aş fi fost în stare să-ţi spun o vorbă.— WTendla,
Wendla mea... !
Dar aşa ceva nu-i cu putinţă, mamă. Doar nu sînt măritată... !
Dumnezeule mare şi puternic — tocmai asta-i, că nu eşti măritată! Tocmai asta-i grozăvia! —
Wendla, Wendla, Wendla, ce-ai făcut! Dumnezeu ştie ce să mai cred! Stăteam culcaţi în fîn... N-am
iubit pe nimeni în lume în afară de tine, de tine, mamă. Inimioara mea —
O, mamă, de ce nu mi-ai spus totul ?
Copilo, copilo, să nu ne-amărîm şi mai tare!
75
BERGMANN Vino-ţi în fire! Nu te-ndoi de mine, copilo ! S spui aşa ceva unei fete de paisprezece
ani' Vezi, mai degrabă m-aş fi aşteptat să se stingă soarele. N-am procedat faţă de tine altfel decît a
procedat draga mea mamă faţă de mine.— O, s-avem încre-S dere-n bunul Dumnezeu, Wendla; să
ne-aştep-tăm la îndurare şi să ne facem datoria ! Vezi, încă nu s-a-ntîmplat nimic, fetiţo. Şi dacă mi na
pierdem acum cu firea, nici bunul Dumnezeu nin ne-o părăsi.— Fii curajoasă, Wendla, fii curajoasă!:
— Stai aşa la fereastră, cu mîinile-n sîn, căci toate-ţi merg din plin, şi dintr-o dată s-ar putea] să-ţi
plesnească inima... De — de ce tremurij|
WENDLA A bătut cineva la uşă.
D-NA Eu n-am auzit nimic, inimioara mea. — (Se du
BERGMANN la uşă şi deschide.)
WENDLA Oh, dar am auzit foarte limpede.— Cine-i afară!
D-NA — Nimeni — maica Schmidt din Gartenstrassc
BERGMANN — Vii numai bine, maică Schmidt.
SCENA VI
Culegători şi culegătoare de struguri în vie.— La apus, soareli scăpată peste culmile munţilor. Dangăt răsunător de clopoţel din josul văii.
— Hănschen Rilow şi Ernst Robei în via situată I pe cele mai ridicate locuri, sub stînci, tăvăliţi in iarba care a '• început să se usuce.
ERNST — Sînt istovit.
HĂNSCHEN Să nu ne-ntristăm ! — Păcat de clipele acestea ',
ERNST îi vezi cum atîrnă şi nu mai poţi — iar mîine vor
fi stor şi.
HĂNSCHEN Oboseala mi-e tot atît de insuportabilă ca foamea.
ERNST Ah, HU mai pot.
HĂNSCHEN Şi tămîioşii-aceştia străvezii!
ERNST Nu-mi mai regăsesc elasticitatea.
HĂNSCHEN Cînd aplec vrejul, strugurii ni se bălăngăae prinj
faţa gurii. Nici nu-i nevoie să ne clintim. Muşcămj
boabele şi lăsăm ciorchinele să revină la butuc.| ERNST Abia te hotărăşti şi iată, puterile sleite
au şi-nceput
să se refacă. HĂNSCHEN Afară de asta, cerul în flăcări — şi clopotul
vecernie.— M-aştept la ceva mai mult de la viitor
£UNST Mă văd uneori un preot onorabil — cu o gospodină
inimoasă, cu o bibliotecă bogată şi cu funcţii şi ranguri în toate domeniile. Ai şase zile ca să
chibzuieşti, iar într-a şaptea deschizi gura. Cînd ieşi la plimbare, oferi mîna vreunui şcolar şi vreunei
şcolăriţe, iar cînd vii acasă, cafeaua te-aşteaptă aburindă, cozonacul e pus pe masă şi fetelc-ţi aduc
mere din grădină.— îţi poţi imagina ceva mai frumos?
HĂNSCHEN îmi imaginez gene-ntredeschise, buze poftitoare
şi draperii turceşti.— Nu cred în patos. Uite, bătrînii noştri ne arată nişte mutre lunguieţe, pentru a-şi
masca prostiile. între ei îşi spun dobitoci, ca noi. Cunosc— Cînd voi ajunge milionar, am să-i ridic un
monument bunului Dumnezeu.
— Imaginează-ţi viitorul ca pe-un castron de lapte cu zahăr şi scorţişoară. Cineva-l răstoarnă şi se
văicăreşte, altcineva le-amestecă de-a valma de-l trec sudorile. Nu-i mai bine să iei smîntîna?
— Sau tu nu crezi că asta se poate-nvăţa. ERNST — Să luăm smîntîna !
HĂNSCHEN Ce rămîne ciugulesc găinile.— De-acum eu am
scăpat de multe-ncurcături...
ERNST Să luăm smîntîna, Hânschen! — De ce rîzi?
HĂNSCHEN Iar începi?
ERNST Cineva tot trebuie să-nceapă.
HĂNSCHEN Cînd, peste treizeci de ani, ne va purta gîndu-
napoi la o scară ca asta, ea ne va părea, poate, nespus de frumoasă !
ERNST Şi cum toate se petrec acum de la sine!
HĂNSCHEN Adică de ce nu !
ERNST Dacă, din întîmplare, ai fi singur, poate-ai plînge-
amarnic.
HĂNSCHEN Să nu ne-ntristăm! — (îl sărută pe gură.)
ERNST (îl sandă): Am plecat de-acasă cu gîndul doar
de-a-ţi vorbi şi-apoi să mă-ntorc.
HĂNSCHEN Te-am aşteptat.— Haina virtuţii nu-i stă rău
omului, dar asta presupune nişte mutre impozante.
ERNST Iar pe noi atîrnă cam jalnic— Nu mi-aş fi găsit
liniştea dacă nu te-ntîlneam.— Te iubesc, Hânschen, cum n-am iubit niciodată vreo fiinţă...
HĂNSCHEN Să nu ne-ntristăm! — Cînd, peste treizeci de ani,
76
77
MELCHIOR
ne va purta gîndu-napoi, poate nici nu ne-om sinchisi! — Şi-acum totul e-atît de frumos ! Munţii ard;
strugurii ne pică-n gură şi adierea serii dez-miardă stîncile ca o uşoară linguşire...
SCENA VII
"Şoapte clară de noiembrie. Frunzişul uscat foşneşte-n boschete şi-n arbori. Luna se străvede printre norii scămoşafi
gonind ' pe cer.— Melchior se caţără pe zidul cimitirului.
(sărind în incinta cimitirului) : Aici ştiu că n-o săi
mă urmărească haita.— în timp ce ei vor scotoci
prin bordeie, eu pot să-mi trag răsuflarea şi să mă
dumiresc unde-am ajuns...
Haina zdrenţuită, buzunarele goale — în faţa
Preabunului nu-s la adăpost.— în cursul zilei de
mîine trebuie să-ncerc s-ajung în pădure...
Am călcat o cruce-n picioare. — Floricelele-or
fi-ngheţat astăzi.— în jur, pămîntul e golaş...]
în împărăţia morţilor ! —
Coborîtul prin lucarnă n-a fost aşa de greu ca
drumul ăsta ! —Bine că nu m-au prins...
Atîrn deasupra prăpastiei — toate s-au dus la
fund, au dispărut — o, să fi rămas acolo!
De ce să piară ea pentru mine? — De ce nu vino-j
vatul? — Ne-nţeleasă providenţă ! —Aş fi spart]
piatră şi-aş fi răbdat de foame!...
Ce mă mai ţine-n viaţă? — Crimele se-nlânţuie.
înot în mocirlă. Nu mai am puterea s-o sfîrşesc...
N-am fost un ticălos! — N-am fost un ticălos ! —
N-am fost un ticălos...
— Nici un muritor n-a călcat cu atîta invidie peste j morminte.—Ei — doar nu m-a părăsit curajul!;
— 0, de m-ar cuprinde nebunia chiar în noaptea asta!
Trebuie să caut în partea cealaltă, printre ultimele ! — Vîntul scoate din fiecare piatră alt şuier
— o simfonie deprimantă ! — Cununile uscate se fărîmiţează şi se leagănă zdrenţuite pe aţele lungi,
în jurul crucilor de marmură — o pădure de
78
sperietori! — Sperietori pe toate mormintele, una mai groaznică decît alta — enorme, de fug şi
dracii din calea lor.— Literele aurite împrăştie o strălucire rece... Salcia pletoasă oftează şi
trece cu degete uriaşe peste inscripţie... Un îngeraş rugîndu-se — o placă — Un nor îşi proiectează
umbra.— Ce frămîntare, ce plînset! — Ca o expediţie militară ce goneşte spre răsărit.— Nici o stea pe
cer — Verdeaţă-mprejurul grădiniţei? — Verdeaţă acum? — O fată...
Aici se odihneşte în Domnul
WENDLA BERGMANN
născută la 5 mai 1878
răpusă de cloroză la 27 octombrie 1892 Fericiţi sînt cei cu inimile curate . . .
Iar eu sînt ucigaşul ei.—Eu sînt ucigaşul ei! — Mie îmi rămîne disperarea.— N-am dreptul să plîng
aici.— Să plec de-aici! — Să plec —
MORITZ (cu capul sub braţ, păşeşte greoi peste morminte):
STIEFEL O clipă, Melchior! Prilejul nu se îveşte-n fiecare
moment! Nici nu bănuieşti cîte-s în legătură cu locul şi ceasul...
MKLCHIOR De undc-ai apărut?
MORITZ De-acolo — de lîngă zid. Mi-ai răsturnat crucea.
Eu zac lîngă zid.— Dă-mi mîna, Melchior...
MKLCHIOR TU nu eşti Moritz Stiefel!
AIORITZ Dă-mi mîna. Sînt convins că-mi vei fi recunoscător.
Cu aşa ceva nu te mai întîlneşti. E o coincidenţă ciudat de fericită.— Eu anume pentru asta am ieşit...
Dar nu dormi?
Nu ceea ce numiţi voi somn.— Noi stăm pe turlele bisericilor, pe frontoanele caselor —
oriunde vrem... Fără tihnă?
Din pură plăcere.— Dăm tîrcoale armindenilor, schiturilor singuratice din păduri. Plutim peste
adunările oamenilor, peste locurile dezastrelor, peste grădini, peste pieţele-mpodobite de sărbătoare.—
în case, ne tupilăm în hornuri şi balda-
79
chine.— Dă-mi mîna.— Nu comunicăm între noi dar vedem şi auzim tot ce se petrece-n lume! Ştirii
că e prostie tot ce fac şi năzuiesc oamenii si rîdem de lucrurile-acestea.
MELCHIOR Are vreun rost?
MORITZ La ce bun să aibă un rost? — Pe noi nu ne mai
poate atinge nimic, nici binele, nici răul. Stăm sus, sus, deasupra celor pămînteşti — fiecare doar
pentru sine. Nu comunicăm unii cu alţii, fiindcă lucrul acesta ne plictiseşte prea tare. Nici unul dintre
noi nu mai nutreşte ceva ce s-ar putea pierde. Sîntem mai presus de necazuri şi bucurii. Ne mulţumim
cu starea noastră şi asta-i tot! — Pe cei vii îi dispreţuim nespus, abia dacă-i putem compătimi. Ne
amuză cu agitaţia lor, căci, într-adevăr, ca fiinţe vii nu sînt de compătimit. Zîm-bim la tragediile lor —
fiecare pentru sine — şi reflectăm.— Dă-mi mîna ! Dacă-mi dai mîna, ai să te prăpădeşti rîzînd de
sentimentul cu care-mi vei da mîna...
MELCHIOR Şi nu te scîrbeşte?
MORITZ Pentru asta sîntem prea sus. Zîmbim! —
La-nmormîntarea mea eram printre cei în doliu. M-am distrat copios. Asta-nseamnă superioritate,
Melchior ! Am bocit ca nimeni altul şi m-am furişat lîngă zid, ca să mă ţin de burtă de rîs. Superiori-
tatea noastră inaccesibilă este, de fapt, unicul punct de vedere din care poate fi suportată prostia... Şi
de mine vor fi rîs înainte de-a mă-nălţa !
MELCHIOR — Eu n-aş avea chef să rîdă de mine.
MORITZ ...NU mai încape vorbă, asemenea fiinţe nu sînt
de compătimit! — Recunosc, nici nu m-aş fi gîn-dit vreodată la asta. Iar acum nu pot înţelege cum de
poate fi omul atît de naiv. Acum văd amăgirea cu atîta claritate, încît nu-mi râmîne nici o umbră de-
ndoială.— Cum de poţi sta pe gînduri, Melchior ! — Dă-mi mîna ! Răsucindu-ţi gîtul, te ridici de-
asupra ta pînă-n slava cerului. — Viaţa ta e păcat prin omisiune...
MELCHIOR — Puteţi uita?
MORITZ Noi putem totul. Dă-mi mîna ! Putem deplînge
tinereţea, care-şi ia neliniştea drept idealism, şi bătrîneţea, care, din superioritate stoică, vrea să-i
sfarme inima. îl vedem pe-mpărat tremurînd în faţa cîntecelor deşănţate şi pe lazzaronix tremurînd în
faţa trîmbiţei de apoi. Ignorăm masca comediantului şi-l vedem pe poet cum îşi pune masca-n
întuneric. îl vedem pe cel mulţumit în mizeria sa, pe capitalist căznindu-se şi-mpovă-rîndu-se. îi
spionăm pe-ndrăgostiţi şi-i vedem cum roşesc unul în faţa altuia, bănuind că sînt înşelători înşelaţi. îi
vedem pe părinţi aducînd copii pe lume ca să le poată striga: Ce fericiţi sînteţi că aveţi asemenea
părinţi! — şi-i vedem pe copii ratîndu-se şi făcînd, la rîndul lor, acelaşi lucru. Putem surprinde
inocenţa în crizele ei erotice, consumate în taină, sau tîrfa de două parale citin-du-l pe Schiller... Pe
Dumnezeu şi pe diavol îi vedem discreditîndu-se reciproc şi-ntreţinîndu-ne conştiinţa nu prea
zguduitoare că amîndoi sînt beţi... O linişte, o mulţumire, Melchior î — Ajunge să-mi întinzi degetul
mic— Poţi deveni alb ca zăpada mai înainte de-a ţi se ivi iarăşi clipa atît de favorabilă !
MELCHIOR — Dacă mă-nvoiesc, Moritz, o fac pentru ci mă
dispreţuiesc.— Mă văd proscris. Ceea ce-mi dădea curaj zace-n pămînt. Nu mă mai pot socoti vrednic
de aspiraţii nobile — şi nu văd nimic, nimic care să stea-n calea declinului meu.— Pentru mine, sînt
cea mai detestabilă creatură din univers...
MORITZ De ce şovăi ?...
Apare un domn mascat.
D-L MASCAT (către Melchior): Tremuri de foame. Nu eşti deloc în stare să judeci.— (CătreMoritz:)
Pleacă !
MELCHIOR Cine sînteţi dumneavoastră?
D-L MASCAT O să se dovedească.— (Către Moritz:) Piei de-aici! — Ce cauţi aici ? — De ce nu-ţi pui
capul pe umeri ?
MORITZ M-am împuşcat.
D-L MASCAT Atunci rămîi unde ţi-e locul. Şi-apoi ai intrat în putrefacţie ! Nu ne mai stînjeni cu
duhoarea dumi-
1
Denumire dispreţuitoare pentru lumpenproletariatul urban, îndeosebi pentru cel din Neapole (lazzaroni au fost numiţi rebelii
lui Masanielio în 1647 la Neapolej.
80
81
tale de mormînt. De neconceput — priveşte-ţi numai degetele. Pfui, drăcia dracului! A şi-nceput să se
descompună.
MORITZ Vă rog, nu mă goniţi...
MELCHIOR Cine sînteţi dumneavoastră, domnule?
MORITZ NU mă goniţi! Vă implor. Mai lăsaţi-mă să rămîn
o clipă; n-am să vă stingheresc cu nimic— Dedesubt e atît de îngrozitor!
D-L MASCAT Atunci de ce te făleşti cu superioritatea ?! — Ştii doar că-i un truc — struguri acri! De ce
minţi cu bună ştiinţă, hî — fantomă ! — Dacă pentru dumneata e o binefacere atît de mare, din partea
mea n-ai decît să rămîi. Dar lasă-te de lăudăro-şenii, amice dragă — şi scuteşte-mă, te rog, de mîna
dumitale de cadavru!
MELCHIOR îmi spuneţi odată cine sînteţi sau nu? !
D-L MASCAT NU.— îţi propun să ai încredere-n mine. în primul rînd, m-aş îngriji de existenţa ta.
MELCHIOR Sînteţi — tatăl meu? !
D-L MASCAT NU l-ai recunoaşte pe domnul tău tată după voce?
MELCHIOR NU.
D-L MASCAT Domnul tău tată îşi caută acum consolarea în braţele voinice ale mamei tale.— Eu îţi
deschid poarta lumii. Deruta ta de moment provine din starea ta mizerabilă. Cu o cină caldă-n burtă nu
te mai sinchiseşti de ea.
MELCHIOR (aparte): Numai un drac poate fi!— (Tare:)
După toată vina pe care-o port, o cină caldă nu-mi poate reda liniştea !
D-L MASCAT Totul e cina! — Atît îţi pot spune: că micuţa ar fi născut excepţional. Avea o constituţie
ireproşabilă. A fost pur şi simplu victima mijloacelor avortive ale maicii Schmidt.— Te duc între
oameni. îţi dau prilejul să-ţi lărgeşti orizontul în modul cel mai fabulos. îţi fac cunoştinţă, fără
excepţie, cu tot ce e vrednic de interes în lume.
MELCHIOR Cine sînteţi? Cine sînteţi dumneavoastră? — Nu
pot avea-ncredere într-un om pe care nu-l cunosc.
D-L MASCAT NU mă poţi cunoaşte fără să ai încredere-n mine.
MELCHIOR Credeţi?
D-L MASCAT S;nt sigur! — Dealtfel, n-ai de ales.
MELCHIOR în orice moment îi pot întinde mîna prietenului
meu de-aici.
82
D-L MASCAT Prietenul tău e-un şarlatan. Cine mai are un fenig în buzunar nu zîmbeşte. Sublimul
umorist este cea mai jalnică, cea mai deplorabilă creatură a creaţiunii!
MELCHIOR Fie umoristul ce-o fi; spuneţi-mi cine sînteţi sau
îi întind mîna umoristului!
D-L MASCAT — Ei? !
MORITZ Are dreptate, Melchior. M-am grozăvit. Acceptă
tratamentul lui şi profită de el. Oricît ar ti de mascat — el, cel puţin, există !
MELCHIOR Credeţi în Dumnezeu?
D-L MASCAT După împrejurări.
MELCHIOR Vreţi să-mi spuneţi cine a inventat praful de puşcă?
D-L MASCAT Berthold Schwarz — alias Constantin Anklitzen — pe la 1330 călugăr franciscan la
Freiburg, în Breisgau.
MORITZ Ce n-aş da să se fi lăsat păgubaş!
D-L MASCAT Atunci te-ai fi spînzurat!
MELCHIOR Ce gîndiţi despre morală?
D-L MASCAT Băiete — sînt elevul tău? !
MELCHIOR Ştiu eu ce sînteţi!!
MORITZ NU vă certaţi! — Vă rog, nu vă certaţi! Cu ce
v-alegeţi din asta? — Ce rost are să stăm noi, doi vii şi-un mort, aici în cimitir, noaptea la ora două,
dacă ne certăm ca beţivanii! — Ar fi o plăcere pentru mine să pot asista la dezbatere. — Dacă aveţi de
gînd să vă certaţi, îmi iau capul sub braţ şi plec.
MELCHIOR Ai rămas acelaşi fricos !
D-L MASCAT Stafia are dreptate. Calităţile ei nu-s tocmai de neglijat.— Prin morală eu înţeleg produsul
real a două mărimi imaginare. Mărimile imaginare sînt trebuinţa şi voinţa. Produsul se numeşte
morală şi nu poate fi negat în realitatea lui.
MORITZ De mi-aţi fi spus asta înainte ! — Morala mea m-a
băgat în pămînt. De dragul iubiţilor mei părinţi am apucat arma crimei. „Cinsteşte-ţi tata şi mama,
pentru că atunci vei trăi mult." în,ce mă priveşte, Sfînta Scriptură s-a făcut de rîs fenomenal.
D-L MASCAT NU te lăsa pradă iluziilor, amice dragă ! Iubiţii dumitale părinţi ar fi murit din pricina asta
tot atît de puţin ca dumneata. Judecind sever, ei ar
83
fi tunat şi fulgerat pur şi simplu dintr-o necesi-: .„• tate igienică.
MELCHIOR în general, lucrul acesta ar putea fi just.— Vă pot
spune însă cu siguranţă, domnule, că, dacă i-aş fi-ntins mîna lui Moritz mai adineauri fără multă vorbă,
numai morala mea ar fi fost de vină.
D-L MASCAT Tocmai de aceea tu nu eşti Moritz !
MORITZ Totuşi nu cred că deosebirea e-atît de radicală
— cel puţin nu atît de imperioasă, încît să nu mă fi putut întîlni şi pe mine întîmplător, onorate
Necunoscut, atunci cînd, cu pistolul în buzunar, umblam prin plantaţiile de arini.
D-L MASCAT Oare nu-ţi aminteşti de mine? E-adevârat, chiar şi-n ultima clipă stăteai încă între moarte
şi viaţă.— Dealtfel, după cum socot eu, aici n-ar fi fost tocmai locul să lungim o discuţie atît de
profundă.
Momxz Fără-ndoială, s-a făcut răcoare, domnilor! — Ce-i
drept, m-au îmbrăcat în costumul meu de duminică, dar nu am nici cămaşă, nici izmene.
MELCHIOR Rămîi cu bine, dragă Moritz. Pe unde-o să mă
poarte omul acesta nu ştiu. Dar el este un om...
MORITZ Melchior, nu mă-nvinovăţi c-am căutat să te ucid !
A fost vechea afecţiune.— Toată viaţa aş fi gata să mă plîng şi să mă tîngui, numai să te mai pot însoţi
o dată afară !
D-L MASCAT La urma urmelor, fiecare cu partea sa — dumneata cu conştiinţa liniştitoare de a nu avea
nimic — tu cu enervanta îndoială faţă de toate.
— Rămîi cu bine.
MELCHIOR Rămîi cu bine, Moritz! îţi port din inimă recu-
noştinţă pentru faptul că mi te-ai mai arătat o dată. Cîte clipe fericite şi netulburate n-am petrecut
împreună la paisprezece ani! îţi promit, Moritz, orice s-ar întîmpla, chiar de mă voi schimba de zece
ori în anii ce vin, pe tine n-am să te uit niciodată...
MORITZ Mulţumesc, mulţumesc, iubitule.
MELCHIOR ...chiar şi atunci cînd voi fi un bătrîn cu părul
cărunt, tu o să-mi fii, poate, din nou mai apropiat decît toţi cei ce vor vieţui pe lîngă mine.
MORITZ îţi mulţumesc— Drum bun, domnilor ! — Xu mai
zăboviţi.
84
D-L MASCAT Hai, copile ! — (îl ia de braţ pe Melchior şi se îndepărtează cu el peste morminte.)
MORITZ (singur): — Iată-mă rămas aici cu capul în
braţe.— Luna-şi acoperă chipul, se dezveleşte iar şi nu arată cîtuşi de puţin mai deşteaptă.— Aşa că
am să mă-ntorc la locşorul meu, o să-mi îndrept crucea pe care nebunul mi-a călcat-o atît de brutal în
picioare şi, cînd totul va fi-n ordine, am să mă culc iarăşi pe spate, mă voi încălzi putrezind şi voi
zîmbi...
85