(c1) Economia agroalimentara, obiect de studio, metoda de cercetare

Economia agroalimentara face parte din familia stiintelor economice ce studiaza

fenomene si mecanisme economice din cadrul sistemului agroalimentar. Fenomenele economice
sunt productia, consumul si schimbul. Mecanismele economice sunt relatiile ce se creeaza intre
cerere, oferta si pret; mecanismele economice sunt regizate de legea cererii si ofertei si de legea
concurentei. Termenul de economie provine de la grecescul oihia=casa, nomos=arta de a
conduce, cu late cuvinte economia inseamna arta de a conduce casa, de a satisface nevoile casei
in functie de resurse. In analizele economice se utilizeaza termenele de macro si microeconomie.
Macroeconomia se ocupa cu studiul fenomenelor si mecanismelor economice la nivel
global, national sau regional.
Microeconomia studiaza fenomenele si mecanismele economice la nivel de intreprindere
si la nivel de individ (unitate de consum).
Economia agroalimentara utilizeaza 3 metode de cercetare:
a) Analiza economica
b) Observatia directa
c) Cercetarea sistemica
a) Analiza economica presupune descompunerea unui intreg in parti component cu scopul
de a studia partile, relatiile dintre parti si relatiile dintre parti si intreg.
Frecvent sunt utilizate 5 tipuri de analize:
1) Analiza indicatorilor statici (productia totala, venitul total, cheltuieli, costul,
profitul, rata profitului, valoarea adaugata)
2) Analiza SWOT, puncte tari, slabe, pericole si oportunitati. Conform acestei
metode se analizeaza o intreprindere din urmatoarele puncte de vedere:
Ce face bine, care sunt punctele tari pe piata
Ce face prost, care sunt punctele slabe pe piata
Care sunt oportunitatile pietei (cerere mare, pret bun,
legislatie incurajatoare, subventii, tehnologii performante)
Care sunt pericolele pietei (impozite si taxe, curs valutar,
cerere scazuta, cerere scazuta, concurenta ridicata)
3) Analiza comparativa, se analizeaza din punct de vedere economic un produs
comparativ cu altul.
4) Analiza regionala se utilizeaza pentru a evidentia favorabilitatea locala pentru
un anumit produs (resurse abundente, forta de munca, costuri reduse)
5) Analiza intrari-iesiri, presupune efectuarea unui calcul privind raportul dintre
venituri si cheltuieli.
b) Observatia directa, include 3 metode:
Monografia presupune evaluarea unui intreg (intreprindere, localitate)
din toate punctele de vedere (istoric, geografic, demografic, economic,
social, de mediu)
Experimentul este rar utilizat in economie pentru ca subiectii sunt
oamenii, se experimenteaza anumite decizii de organizare, de eficienta si
de piata prin risc propriu al intrprinderii sau fondurilor nationale

Ancheta socio-economica - presupune cercetarea unui sistem utilizand

chestionarul sau interviul (pozitia fata de un produs, pozitia
consumatorului fata de pret, calitate)
c) Cercetarea sistemica, presupune analiza unui intreg pe baza fluxului monetar ce se
creeaza intr-un ciclu de productie (transformarea banilor in materii prime, m p in produse
finite, iar prod finite in bani).
Sistemul economic cuprinde:
a) Actorii economici
b) Scopul actorilor
c) Tehnologia de productie
a) Actorii economici sunt:
Gospodariile: au ca functie consumul, distugerea bunurilor economice,
actul de consum se considera egal cu momentul achizitionarii bunului de
pe piata.
Intreprinderile: au ca functie productia
Bancile si institutiile financiare: au rol de a finanta productia si
consumul, se interpune intre cei care economisesc si cei care investesc.
Statul si administratiile locale: au rolul de a regiza functiile sistemului
economic.
Societatile de asigurari: au rolul de a proteja productia si consumul de
evenimente aleatorii cu caracter distructiv.
Sindicatele si ong-urile: au rolul de a proteja interesele productiei si
consumului.
Mediul extern cuprinde spatiile din exteriorul teritoriului la care ne
referim, creeaza oportunitati si pericole pentru actorii sistemului
economic.
b) Scopul actorilor economici este de a obtine profit, in paralele pot exista si alte scopuri
(minimizarea cheltuielilor, maximizarea veniturilor, maximizarea productiei, cresterea
salariilor).
c) Tehnologia de productie, cuprinde tehnici de transformare a m.p. in produse finite si sunt
numite generic progres tehnic
Exista 3 tipuri de sisteme economice:
1. Sisteme economice naturale: se produce pentru nevoile proprii ale comunitatii, nu exista
notiunea de profit, ci doar de satisfactie a nevoilor de hrana si imbracaminte.
2. Sisteme economice de piata: o economie de intreprindere, bazata pe profit si legile pietei,
aici statul are un rol secundar.
3. Sistem economic planificat: nu are la baza legile pietei, nici profitul, ci doar maximizarea
venitului si productiei, statul are rol principal in luarea deciziei privind cererea si oferta.
In oricare tip de economie la realizarea unui bun economic participa 5 persoane (figuri
economice):
a) Capitalistul
b) Proprietarul de fond funciar
c) Munca fizica
d) Munca intelectuala
e) Intreprinzatorul
2

Fiecare persoana atribuie productiei un factor pentru care primeste o remuneratie precisa,
astfel capitalistul atribuie productiei capital si primeste in schimb dobanda. Latifundiarul atribuie
productiei pamantul si primeste arenda. Munca fizica atribuie productiei efortul fizic si primeste
salariul. Munca intelectuala conduce si organizeaza productia si primeste stipendiul.
Intreprinzatorul isi asuma riscul productiei si primeste profit.
Sistemul agroalimentar cuprinde spatiul economic ce inglobeaza toate activitatile ce au ca
scop obtinerea produselor alimentare, prin notiunea de agroalimentar se intelege productia
destinata consumului uman. Celelalte produse agricole care nu sunt destinate consumului uman
formeaza spatiul economic numit agroindustrial. Relatia dintre agroalimentar si agroindustrial
este de la parte la intreg, sistemul agroalimentar face parte din sistemul agroindustrial.
Dupa domeniul de activitate sistemul agroalimentar cuprinde 7 tipuri de activitati:
1) Agricultura
2) Industria agricola si alimentara
3) Distributia agricola si alimentara
4) Restaurantele
5) Industria si serviciile de alimentatie publica
6) Comert exterior
7) Unitati economice de consum
Intre activitatile enuntate se creeaza relatii de cooperare si integrare, se nasc filierele
agroalimentare. Filiera agroalimentara cuprinde o suma de relatii economice care au ca scop
trasabilitatea unui produs alimentar final.
Filiera agroalimentara cuprinde:
a) Productia agricola, fermierul este principalul furnizor de m.p. pentru lantul
alimentar. Cu cat o societate este mai dezvoltata cu atat ponderea m.p. a
agriculturii este mai mica in valoarea produsului alimentar final (in SUA
agricutura detine o pondere de 19%, in UE 26%, iar in Romania 36%,
diferenta este detinuta de industria alimentara 30% si distributia produselor
35%)
b) Industria alimentara
c) Distributia produselor, cu amanuntul sau cu ridicata. Distibutia produselor
alimentare se afla in economia de scara, se urmareste pretul cel mai redus la
consumator prin vanzarea produselor la nivel supermarketurilor si
hypermarketurilor.
Structura de ramura a economiei
Organismul economic se imparte in 3 sectoare:
a) Sectorul primar, cuprinde agricultura si industria extractiva
b) Sectorul secundar, cuprinde toate ramurile de industrie ce au ca scop prelucrarea m.p.
obtinute in sectorul primar (ind masinilor, energetica)
c) Sectorul tertiar, cuprinde toate serviciile, acele activitati care obtin bunuri intangibile,
servicii turistice, transport, consultanta, invatamant
Cu cat o societate este mai dezvoltata cu atat ponderea sectorului primar in total
economie si factorul de productie este mai mic. Ex: forta de munca ocupata in sectorul primar
este de 1,7% in SUA, 3% in UE si 36% in Romania. Ponderea serviciilor 71% in SUA, 72% in
UE, 50% in Romania, aceleasi ponderi sunt si pentru realizarea PIB-ului pe ramura economica.
3

PIB-ul cuprinde valoarea tuturor produselor obtinute cu sens de valoare adaugata intr-un
an calendaristic intr-o tara.
PIB = (VAB + TV + Imp) Subventii
VAB = VBSP VBSC
VAB = Sa +Imp / salarii + acumularea de capital + Profit
Cresterea si dezvoltarea economica
Cresterea economica reprezinta partea cantitativa a fenomenului economic masurabila
prin indicatori certi (ex: venitul total-sporuri, nr de salariati-cresterea nr de salariati, productia
totala-sporde productie, capacitatea de productie, vanzarile si consumurile).
Proiectele economice care au ca obiectiv cresterea economica, fac investitii in cresterea
capacitatii de productie, cresterea nr de salariati si cresterea cotelor de piata.
Dezvoltarea economica reprezinta partea calitativa a fenomenului economic nemasurabili
prin indicatori certi. Proiectele care au ca obiectiv dezvoltarea economica fac investitii in
tehnologii si in cresterea calitatii conditiilor de munca. In general dezvoltarea economica se
masoara prin indicatorii productivitatii (cantitatea de produs obtinut in unitatea de timp). Intre
crestere si dezvoltare nu exista o relatie directa.
(c2) Resurse si factori de productie
Resursele economice reprezinta mijloace stocabile existente la nivelul unei economii si
care se impart in: a) resurse primare
b) resurse de capital
Resursele primare cuprind resursele natural (pamant, relief, fauna, flora) si resursele de
munca (populatia in varsta de munca).
Resursele de capital, material (toate bunurile economice obtinute prin activitati de
productie cu scopul de a obtine alte bunuri); nemateriale (informatia, managementul, experienta
tehnica, experienta economica si progresul tehnic).
In procesul utilizarii resursele devin factori de productie, factorii de productie reprezinta
partea din resursa totala utilizata in productie cu scopul de a obtine bunuri. Ex. La nivel de
intreprindere cantitatea de materii prime existente in magazia unitatii reprezinta resursele
economice, iar partea de materii prime luate din magazine si introduce pe fluxul tehnologic
reprezinta factorii de productie.
In procesul utilizarii resursele economice produc urmatoarele efecte:
a) Resurse naturale factorul de productie numit pamant = effect numit renta rezulta
fenomen economic numit productie, consum sau schimb rezulta crestere economica,
rezulta determinarea calitatii vietii.
b) Resurse de munca factorul de productie numit munca, efect numit salariu, rezulta
fenomenul economic numit productie
c) Resurse de capital material factorul capital si efectul este dobanda
d) Resurse de capital nemateriale factor management sub forma de tip de
intreprindere, effect de profit; sau factor inforrmatie sau progress ethnic are ca effect
productivitatea -> productie, consum, schimb -> dezvoltare economica -> mod de
viata.
4

Productivitatea factorilor de productie

Factorii de productie reprezinta fie cantitatea de materii prime, fie cantitatea de munca,
informatii care combinate determina obtinerea productiei. Astfel productia este o functie de
factori x1,x2 ..xn. pentru a evalua comportamentul fiecarui factor in procesul de productie se
utilizeaza 3 indicatori: a) productia totala
b) productia marginala
c) productia medie
Evaluarea fiecarui factor se realizeaza prin impartirea acestora in ficsi si variabili (se
masoara comportamentul factorului variabil considerand ca toti ceilalti factori raman
neschimbati).
Productia totala(Q) exprima totalitatea produselor obtinute intr-un ciclu de productie la
nivel de intreprindere. Intr-un ciclu de productie inseamna ca o parte din factori sunt ficsi
(capacitatea halei de productie, utilajelor si capacitatea de management a firmei) iar o parte sunt
variabili (munca, materiile prime, consumurile de energie).
Din punct de vedere economic un ciclu de productie inseamna analiza pe termen scurt. Pe
termen scurt isi face efectul legea diminuarii randamentelor. Conform acesteia productia totala
scade pe masura ce vom utilize cantitati crescande de factori variabili pentru acelasi nivel al
factorilor ficsi.
Productia marginala reprezinta plusul de productie obtinut de o intreprindere ca effect
al utilizarii unei unitati suplimentare de factori. Productia marginala se comporta identic cu cea
totala si atinge punctual 0 in momentul in care productia totala este maxima atunci cand s-a
inregistrat punctual 0.
Productia medie reprezinta randamentul factorilor, respective cantitatea medie de produs
determinate de utilizarea unei unitati de factori. Ea creste pe masura ce cantitatile suplimentare
de factori variabili sunt utilizati si ating un maxim inainte ca productia marginala sa devina 0.
Cand productia medie este maxima se inregistreaza optimul economic, au fost utilizate toate
resursele pentru scaderea costurilor.
Exemplu
Factor fix capital
1
2
3
4
5
6

factor variabil munca

1
2
4
8
12
20

Qt
2
4
7
12
17
26

Qn
1
2
3
0

Qm
1
2
3
4
5
4

Qn = Q / Xi = Q1 Q0 / X1 X0 = 4-2/4-2 = 1
Qm = Qt/X1=2/2=1
Pe termen lung (cand analizam mai multe cicluri de productie) toti factorii de productie
devin variabili, exista suficient timp pentru a schimba capacitatile de productie, tehnologiile
utilizate si cantitatea de munca.
In aceste conditii intra in joc legea randamentelor crescatoare fata de scala. Prin scala se
intelege un nivel dat al productiei considerat baza de raportare. Astfel exista:
5

Randamente crescatoare proportional fata de scara (productia creste proportional cu

cresterea cantitatii de factori utilizati)
- Randamente crescatoare nonproportionale fata de scara (cresterea productiei este
nonproportionala cu cantitatea de factori utilizata)
Pe termen lung actioneaza principiile:
a) Principiul substituirii factorilor si produselor (intreprinzatorul va inlocui un factor mai
putin productive cu unul mai productive sau un produs mai putin profitabil cu unul
mai profitabil)
b) Principiul costurilor de oportunitate (sansele sacrificate de un intreprinzator prin
renuntarea la un produs A in favoarea la un produs B). Acest principiu se aplica atunci
cand dorim sa ne raspundem la intrebarea: ce cost este optim din infinitatea de costuri
posibile?; respective cand dispunem de o sursa limitata (lapte) ne intrebam: ce este
optim sa producem unt sau branza?. Pentru acest ex costul de oportunitate al untului
este egal cu valoarea laptelui sacrificat pentru a produce branza.
c) Principiul indivizibilitatii utilajelor si capacitatilor de productie (utilajele sun
proiectate la marime minima pentru a produce cu maxim de efect). Daca dorim sa le
dividem sau sa nu le utilizam intreaga capacitate efectul economic scade.
d) Principiul containerului (formele geometrice regulate si simple ocupa minim de spatiu
cu maxim de produs, nerespectarea acestui principiu duce la cresterea cheltuielilor cu
depozitarea si transportul)
e) Principiul productiei multietape (integrarea unui ciclu complet de productie determina
economic rezultate din renuntarea deplasarii productiei de la o unitate la alta).
Productia integrate inseamna procesarea graului -> faina -> produse finite in cadrul
aceleiasi intreprinderi
Integrarea productiei determina economii organizationale date de managementul filierei
si supletea organizatiei.
Analiza factorilor de productie
Din punct de vedere al analizelor economice factorii de productie se impart in:
- Capital (include capitalul, pamantul, informatia si managementul)
- Munca
Capitalul cuprinde toate bunurile economice inclusiv banii care au ca scop obtinerea altor
bunuri. Ex. Banii plasati intr-o banca care deteremina dobanzi reprezinta capital, pentru pers
fizice reprezinta un bun de consum.
Termenul s-a impus cu inceputul sec al 12-lea si are sensul de capital financiar si de
exploatare. Capitalul financiar cuprinde pamantul si toate bunurile incorporate acestuia (cladiri,
hale, plantatii). In procesul utilizarii determina rente si se evalueaza prin doua metode:
a) Metoda ratei de capitalizare
b) Metoda valorii de piata sau a pretului pietei
Conform a) valoarea unui fond funciar se calculeaza cu relatia: valoarea fondului de
evaluat = beneficial funciar / rata de capitalizare
V0 = Bf (lei) / r (%)
Bf reprezinta arenda sau chiria proprietarului impozitele aferente
r este rata medie nationala de fructificare a capitalului cu diferenta dintre rata
dobanzilor la credite bancare si rata bancii nationale.
6

Conform b) pretul unui fond funciar este egal cu:

V0 = P / Px *x
V0 valoarea fondului de evaluat
P suma preturilor de piata la bunurile similar vandute in ultimele 30 de zile
Px parametric tehnici al bunurilor vandute
x parametri tehnici al bunului evaluat
Capitolul de exploatare cuprinde mijloacele mecanizate, materiile prime, carburantii,
lubrifianti, energia si bani din contul intreprinderilor.
Analiza capitalului de exploatare presupune analiza dinamicii acestuia (evolutia de la un
an la altul), analiza structurii acestuia, analiza stocurilor active, analiza rupturilor de stoc (a
perioadelor in care fluxul de productie se opreste datorita lipsei materiilor prime).
Analiza capitalului de exploatare are ca scop identificarea gradului de uzura a mijloacelor
considerate mecanizate si analiza productivitatii pe fiecare element component.
Din punct de vedere economic capitalul de exploatare se imparte in:
a) Capital fix
b) Capital circulant
Capitalul fix cuprinde toate bunurile care se folosesc in mai multe cicluri de productie.
Acest capital se uzeaza annual, iar uzura poarta denumirea de amortizare care trece direct de
costuri.
Amortizarea se calculeaza:
Am = pretul de achizitie a mijlocului fix / durata economica de functionare = Pa / n
Capitalul circulant cuprinde bunurile care se distrug integral la prima utilizare (materii
prime), pretul acestora trece direct in costuri.
(c3) Factorul de productie munca
Munca este reprezentata de o persoana care intr-o perioada data exercita o activitate
profesionala remunerate. Munca reprezinta un factor de productie cat si o categorie sociala.
Factorul de productie, munca, se caracterizeaza prin cantitate (nr pers), calitate (minim de
pregatire) si pret (salar/ora). Din punct de vedere economic este o cheltuiala de productie si
participa la cresterea rentabilitatii la nivel micro si macroeconomic (reusita unei activitati umane
depinde in proportie de 90% de calitatea muncii).
Munca se analizeaza la nivel micro si macroeconomic, la nivel macroeconomic ne
intereseaza resursele de munca si pretul muncii. Resursa de munca rezulta din relatia ce se
creeaza intre populatia totala, populatia active si populatia ocupata.
Populatia totala exprima numarul de locuitori dintr-un teritoriu dat (ex. Populatia
Romaniei 21,7 mil loc) si prin densitate (nr de locuitori/ km2, Romania 94 loc/km2, UE 145
loc/km2).
Populatia activa reprezinta partea din populatia totala cuprinsa intre 1565 ani, populatia
active difera de la un teritoriu la altul si este in raport cu nivelul de dezvoltare a zonei, cu
perioada de scolarizare, cu rata somajului.
Populatia activa = populatia totala : grupele de varsta 014 si 65 ani si peste.
Populatia ocupata, cuprinde partea din populatia active efectiv ocupata intr-o activitate
economica remunerate. Populatia active = populatia activa-elevi, student, someri, bolnavi.

Resursele de munca sunt influentate de : rata natalitatii, mortalitatii, spor natural de

crestere a populatiei, rata migratiei nete, gradul de imbatranire si indicatori de innoire a fortei de
munca.
Rata natalitatii exprima numarul de nascuti vii la mia de locuitori. In romania este de
11 cu diferente intre, 14 in jumatatea estica si sub 10 in jumatatea vestica.
Rata mortalitatii exprima numarul de decese la mia de locuitori si este in medie de 12
cu diferente intre, peste 13 in jumatatea vestica si sub 11 in jumatatea estica.
Sporul natural de crestere al populatiei se calculeaza ca diferenta intre natalitate si
mortalitate, in Romania este de -1.
Rata migratiei nete, exprima numarul de iesiri de domiciliu dintr-un teritoriu dat la mia
de locuitori. Daca indicatorul este pozitiv, cazul vestului tarii +0,5, inseamna ca acel teritoriu
este atractiv din punct de vedere economic, daca este negativ situatia este inversa.
La nivel european Romania are rata migratiei negativa -0,03.
Gradul de imbatranire, se calculeaza ca raport intre populatia in varsta de 60 ani si peste
si populatia in varsta de 014 ani. Daca indicatorul este supra unitar populatia este imbatranita,
in Romania valoarea este de 1,2. Exceptie de la aceasta valoare fac teritoriul din Bucovina si
Maramures unde indicatorul are valoarea sub 0,8.
Gradul de imbatranire se masoara si prin ponderea populatiei de peste 60 ani din totalul
populatiei, in Romania 17,8%, in UE 17,9%.
Se considera ca populatia nu este imbatranita daca indicatorul are valoarea sub 15%.
Indicatorul de innoire a fortei de munca, se calculeaza ca raport intre populatia de 1529
ani si populatia de 3040 ani. Daca valoarea este 1 nu exista presiune pe piata muncii (un
muncitor iese altul intra). Daca valoare este subunitara exista criza de forta de munca, se recurge
la import de munca fie la delocalizarea productiei in zone cu munca abundenta. In Romania
indicatorul are valoarea de 1,34 ceea ce inseamna ca pentru urmatorii 15 ani va exista o presiune
puternica pe piata muncii, pentru un loc de munca eliberat asteapta 1,34 persoane.
La nivel microeconomic analiza factorului de munca presupune evaluarea eficientei
economice a utilizarii muncii.
Dimensiunea presupune determinarea nr scriptic de salariati a structurii acestora pe
profesii, sexe, varsta si calcularea gradului de calificare. Gradul de calificare se calculeaza ca
raport intre nr de muncitori calificati pentru o profesie data si nr total de muncitori necesari
pentru acea profesie. Daca indicatorul are valoare 1 calificarea este de 100%.
Comportamentul presupune analiza mobilitatii muncii si a starilor de conflict, mobilitatea
muncii se analizeaza pe sistemul intrari iesiri, respectiv angajari demisii, pensionari, alte
iesiri. Acest indicator se completeaza cu subindicatorii: gradul de intrare al muncii (intrari/total
pers *100) si gradul de iesire (iesiri/total pers*100).
Starea de conflict se exprima prin numerul de greve si importanta grevei (nr de
angajati/total angajati*100).
Analiza eficientei economice a utilizarii muncii, se realizeaza prin indicatorii
productivitatii muncii (W): timpul de munca consumat pentru a obtine o unitate de produs sau
cantitate de produse obtinute in unitatea de timp.
W=T/Q=Q/T
Indicatorii productivitatii actioneaza ca un reductor al cheltuielilor cu forta de munca, ca
un factor de crestere a cifrei de afaceri in unitatea de timp. Practic productivitatea ne arata care
sunt elementele la nivel de intreprindere, ce reprezinta surse ale eficientei sau noneficientei.
8

(c4) Eficienta economica a produselor agroalimentare

Eficienta economica exprima capcitatea unei activitati de a produce efecte maxime cu
minim de efort. In activitatea economica efectele poarta denumirea de venit, iar efortul cheltuieli.
Ef.ec=efecte/efort=venit/cheltuieli 1
>1 activitate eficienta, se obtine profit
=1 profit 0
<1 ineficienta
Criteriile de apreciere a eficientei economice:
1. Criteriul venitului (intreprinzatorul urmareste maximizarea vanzarilor cu
scopul de a incasa venituri maxime)
2. Criteriul profitului (intreprinzatorul urmareste maximizarea diferentei dintre
cheltuieli si venituri)
3. Criteriul productivitatii muncii (se urmareste maximizarea veniturilor ce
urmeaza a fi incasate pe fiecare angajat)
In functie de interesele immediate ale intreprinderii eficienta economica se apreciaza prin
prisma unui criteriu enuntat mai sus si se analizeazacu urmatorii indicatori:
a) Indicatori ce masoara eficienta economica:
- Cheltuieli de productie
- Cost de productie
- Valoarea investitiilor
- Numarul de angajati
b) Indicatori ce masoara eficienta economica:
- Venit total
- Venit mediu
- Cifra de afaceri
- Productia totala
- Productia medie
- Profit
- Rata profitului
- Indicatori de lichiditate
- Indic de solvabilitate
- Indicatori de rentabilitate
Cheltuielile de productie, exprima totalitatea consumurilor solicitate de obtinerea unui
produs, cheltuielile reprezinta suma preturilor platite pentru utilizarea factorului de productie
(munca, capital).
Cheltuielile de productie se clasifica in:
a) Dupa continut: cheltuieli materiale si cheltuieli cu forta de munca.
Cheltuielile material cuprind platile platite pentru: materii prime si material,
combustibili, energie, apa, locatie, utilitati, transport, servicii prestate de terti,
birotica, comunicatii, ambalaje si alte cheltuieli cu continut material.
Cheltuieli cu forta de munca cuprind: salariile, impozitele pe salarii, deplasari
personal, pregatire profesionala si facilitate pentru angajati (transport, telefon).
9

b) Dupa modul de includere in costuri: cheltuieli directe si indirecte.

Cheltuielile directe cuprind toate cheltuielile ce pot fi identificate pe obiect de
calculatie (pe produs): materii prime, ambalajele, salariile persoanelor din hala de
productie, combustibil, energie, apa etc.
Cheltuieli indirect sunt cheltuieli care nu pot fi identificate pe obiectul de calculatie si
cuprind: salariile personalului administrative, utilitati, repartizarea capitalului,
cheltuieli intretinere etc.
c) Dupa modul cum oscileaza in raport cu produsul: cheltuieli fixe si variabile.
Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli care raman constante indifferent daca
intreprinderea produce sau nu (cheltuieli administrative, utilitati).
Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care cresc direct proportional cu cresterea
productiei (materii prime, materiale pentru productie).
d) Dupa modul de exploatare: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare si cheltuieli
exceptionale.
Cheltuielile de exploatare cuprind toate consumurile cerute de activitatea de productie
(materii prime, salarii, impozite).
Cheltuielile financiare cuprind dobanzile platite la credite, diferenta de curs valutar,
comisioane.
Cheltuielile exceptionale cuprind toate penalitatile platite de intreprindere pe
parcursul unui ciclu de productie (amenzi).
e) Dupa fluxul creat: cheltuieli monetare (creeaza flux monetar), cheltuieli nemonetare
(nu creeaza flux monetary, dar cresc costurile generale pretul noncalitatii).
Costul de productie, exprima valoarea cheltuielilor totale ce revine pe unitatea de produs
(pe kg, l, buc). Pentru calculul costului de productie practica utilizeaza doua metode:
- Metoda divizarii simple (fara productie secundara)
Cp = Cht / Qt
- Metoda valorii ramase (la produse insotite de productie secundara)
Cp = Cht Vs / Qtp
Costul de productie este format din costul mediu fix si variabil.
Cp = Cmf + Cmv
Cmf scade pe masura ce productia creste, si tinde spre 0, atinge nivelul minim in
momentul in care toate capacitatile de productie au fost utilizate.
Cmv ramane constant indifferent de oscilarea valorii productiei.
Cp scade pe masura ce productia creste intr-un raport egal cu scaderea Cmf.
Valoarea investitiilor, investitiile reprezinta consumul efectuat de o intreprindere cu
scopul de a achizitiona bunuri cu folosinta indelungata (constructii, masini). La nivel de
intreprindere investitiile se apreciaza prin urmatorii indicatori:
- Investitia specifica exprima valoarea investitiei totale raportata la
capacitatea de productie
Is = It / S = It /CQ
Termenul de recuperare al investitiei durata in ani in care investitia este recuperata
integral pe baza profitului determinat.
Tr = It / Profit anual
Acest indicator trebuie sa fie mai mic decat viata economica a investitiei.
10

Viteza de recuperare a investitiei exprima de cate ori investitia totala se recupereaza in

durata normata de functionare.
Vr = It / Tr
Venitul total, exprima valoarea tuturor incasarilor realizate de o intreprindere intr-un an
financiar. Incasarile provin din vanzarea marfurilor si a produselor obtinute in intreprindere.
Incasarile formeaza indicatorul numit cifra de afaceri. Daca la cifra de afaceri se adauga
stocurile, productia neterminata, subventiile si alte venituri financiare sau exceptionale, rezulta
indicatorul venit total.
CA = M + Qvanduta
CA cifra de afaceri
M marfuri
VT = CA + St + Pn + Sv + Vfinanciare + Vexceptionale
VT venituri totale
St stocuri
Pn productie neterminata
Sv subventia
Marfa = produs revandut
Produs vandut = produs si vandut de aceeasi unitate; veniturile se impart in:
a) Venituri din exploatare, care cuprind incasarile din vanzarea marfurilor, incasarile din
vanzarea productiei, valoarea stocurilor, val Pn si val Sv
b) Venituri financiare cuprind in general dobanzile de incasat, diferentele de curs valutar,
comisioanele de incasat, dividente
c) Venituri exceptionale, cuprin in general incasari neasteptate (renuntarea la impozite,
comenzi returnate).
Venitul mediu, venitul raportat pe unitatea de produs, este pretul de vanzare.
Vm = VT / Q = Pv
Vm venitul mediu
Pv prt de vanzare
In raport cu volumul productiei, venitul mediu oscileaza astfel:
a) Pentru intreprinderile mici, numite acceptare de prt, venitul mediu ramane constant
indifferent de evolutia volumului vanzarilor
b) Pentru intreprinderile mari, neacceptare de prt, venitul mediu sacde pe masura ce
vanzarile cresc (intreprinderea isi reduce preturile cu scopul de a maximize vanzarile).
Profitul : diferenta dintre veniturile totale si costurile totale
Pr = VT - CT
Profitul reprezinta obiectivul declarat al producatorilor, orice intreprindere isi doreste
maximizarea profitului. In general profitul este maximizat cand costurile ating nivelul minim, in
punctual in care pretul marginal este egalat de costul marginal (tehnic este punctul in care toate
capacitatile de productie sunt utilizate; economic, este punctual in care toate economiile de scara
au fost realizate). Economii de scara inseamna reducerea cheltuielilor la minim posibil pentru
fiecare factor utilizat la maxim.
11

Rata profitului, exprima nivelul profitului incasat la fiecare 100 lei cheltuiti de
productie:
Rp(%) = Pr / Cht * 100
Rp rata profitului
Pr profit
Cht cheltuieli totale
Indicatori de lichiditate: exprima capacitatea intreprinderii de a-si transforma activele in
lichiditati intr-o perioada de 30 90 zile. Daca indicatorul are valoare supraunitara inseamna ca
intreprinderea nu va intalni dificultati financiare in urmatoarele 3 luni.
Indicatori de solubilitate, exprima raportul dintre obiectivele firmei si creditele totale. Se
considera un grad bun de solubilitate cuprins intre 35-50%.
Indicatori de rentabilitate, exprima raportul dintre cifra de afaceri si capitalurile utilizate,
exprima cati lei incaseaza o firma pentru 1 leu capital utilizat / utilaje, echipamente, muncitori.
(c5) Piata produselor agroalimentare
Piata reprezinta locul in care productia apare sub forma de oferta, iar consumul sub forma
de cerere. Pentru intreprindere este importanta cunoasterea caracterelor generale ale pietei,
respective raporturile ce se creeaza intre intreprindere si piata. Astfel intreprinderea are relatii cu
furnizorii, clientii si statul.
plati

Furnizori
I
Clienti
In relatia cu clientii incaseaza, are venituri, si in cea cu statul plateste impozite si
incaseaza subventii. Relatiile intreprinderii cu clientii si furnizorii sunt relatii de piata, iar
relatiile cu statul sunt relatii in afara pietei. Relatiile de piata se supun legilor cererii-ofertei si
concurenti. Relatiile din afara pietei sunt relatii impuse intreprinderii prin legislatia nationala,
international, creeaza pericole (cresterea impozitelor, taxe vamale) sau oportunitati (cresc
subventiile).
Pentru a analiza situatia generala a unei intreprinderi de piata se analizeaza:
a) Cota de piata
b) Pozitia concurentiala
c) Structura pietei
d) Contextul concurential
e) Avantajul concurential
a)Cota de piata. Pentru analiza situatiei concurentiale a firmei se utilizeaza indicatorul
cota de piata cu subindicatorii: cota de piata absoluta, relative, specifica. Cota de piata a unei
firme reprezinta partea din piata totala exprimata valoric sau procentual si detinuta de aceasta.
Cota de piata absoluta, reprezinta partea din piata totala a unui sector de activitate
detinuta de o intreprindere la un moment dat.
Cota de piata absoluta(Pia)= cifra de afaceri a intreprinderii / cifra de afaceri a sect de activit
Cu cat acest indicator se apropie de 100% cu atat intreprinderea detine o pozitie
importanta pe piata.
C.A. = incasari (lei)
V.T. = incasari+stocuri+productie neterminata (lei)
Cota de piata relativa exprima piata unei intreprinderi apreciata in raport cu cel mai
important concurrent.
12

Cota de piata relativa(Pir) = C.A.i / C.A.c > sau < 1

Cand valoarea este > 1 intreprinderea I domina intreaga piata. Cand este = 1 pe piata
exista doua firme dominante (intreprinderea I si concurentul principal). Cand val < 1
intreprinderea I este dominata de concurentul principal.
Cota de piata specifica exprima partea din piata totala servita de intreprinderea I la nivel
local.
Cota de piata specifica(Pis) = C.A.i / C.A.e * 100
b)Pozitia concurentiala. Pozitia concurentiala a unei firme este data de factorii cheie a
succesului. In economie se considera in general ca factorii cheie sunt:
- Cota de piata
- Costurile de productie
- Imaginea firmei
- Rentabilitatea si forta financiara
- Productivitatea
Fiecare factor al succesului are o anumita importanta in functie de varsta firmei. Astfel
pentru firmele in start-up importanta este productivitatea si competenta tehnica. Pentru firmele in
faza de crestere importanta este cota de piata (creare de clienti). Pentru firmele mature
importanta este rentabilitatea si forta financiara, pentru firmele in declin importante sunt
costurile. Pentru a aprecia pozitia unei firme pe piata se utilizeaza metoda grilelor de evaluare a
factorilor cheie. Conform acestei metode fiecarui factor i se atribuie o nota pe o scala de la 1 la
10, iar suma notelor indica pozitia firmei pe piata.
Pia
Produc
Costuri

A
8
2
9

B
6
9
1

19

16

c)Structura pietei. Evidentiaza numarul de firme prezente pe piata, respective gradul de

concentrare a concurentei. Practic exista situatii de monopol (o firma domina piata si celelalte se
supun) sau oligopol (mai multe firme creeaza jocul pietei). Aprecierea structurii concurentiale se
realizeaza cu indicatorii:
- Indicele de concentrare partiala a pietei IIC
- Indicele Herfildhmen Hirshman HH
- Indicele Hall Tilaman HT
IIC exprima pozitia primelor 4,7 sau 12 firme pe piata totala. Practice se aleg primele 4,7
sau 12 firme care au cele mai imporatnte cote de piata si se analizeaza ca un intreg cu scopul de a
aprecia daca piata este concentrate in cateva firme sau dispersata intr-o infinitate. Daca primele
4-8-12 firme detin peste 60% din piata inseamna ca aceasta este concentrate iar noile firme intra
greu pe piata (concurenta puternica).
HH evidentiaza cota medie de piata ce revine pe fiecare concurrent, practice se imparte
cifra de afaceri inregistrata pe piata totala la nr total de concurenti. Cu cat valoarea se apropie de
1 cu atat piata este mai concentrata.
HT se calculeaza ca HH cu diferenta ca se face media ponderata, nu aritmetica.
d)Contextual concurential. Este dat de 5 forte:
13

- Forta de negociere a furnizorilor

- Forta de negociere a clientilor
- Rivalitatea dintre firmele concurente
- Intrarea de noi concurenti pe piata
- Aparitia de produse de substitutie
Forta de negociere a furnizorilor este data de:
a) concentrarea piete acestora, daca exista putini furnizori, au o forta mare de negociere
si ne impugn preturile
b) Calitatea legata a produselor face ca intreprinderile sa achizitioneze materii prime
doar de la anumiti furnizori (cei cu m.p. de calitate au forta mare de negociere)
c) Natura produsului, daca produsele sunt de marca furnizorii isi impun preturile, daca
produsele nu sunt de marca furnizorii au putere scazuta de negociere
d) Costurile de transfer, daca schimbarea unui furnizor solicita cheltuieli ridicate atunci
firma se supune acesteia
Forta de negociere a clientilor este data de:
a) Gradul de concentrare al pietei, daca piata este dispersata clientii nu au forta de
negociere si invers
b) Marca clientilor, daca au marca au forta mare de negociere (metro)
c) Cheltuieli de transfer, daca sunt mici putem schimba clientul
Rivalitatea dintre firme este in domeniul preturilor, al colaborarii producatorilor, al
publicitatii, al economiei de scara (firmele care au costuri fixe sunt obligate sa produca mult, sa
intre in concurenta directa cu ceilalti jucatori).
Din punct de vedere al concurentei directe firmele incearca sa obtina avantaj de
experienta. Avantajul de experienta este dat de avantajul de cost sic el de prt. Din acest punct de
vedere productia unei firme se impart in domenii de activitate strategica (produse care au
aceleasi baze tehnologice si comerciale) si se afla in una din situatiile:

10%
5%

das1

das2

vedeta
das3

dilema
das4

Vaca de muls

povara

>1
=1
<1
DAS domeniu de activitate strategic
DAS1 cuprinde produse cu rata de crestere a rentabilitatii de peste 10% (f buna) si cota
de piata dominanta. Aceste produse domina piata (deasupra concurentilor) si sunt necesare
investitii pentru a mentine aceasta pozitie, pentru a diferentia produsele cu scopul de a incasa
avantaj de pret. A diferentia produsul inseamna a obtine produs sub diferite forme cu scopul de a
incasa preturi avantajoase prin crearea perceptiei de produse diferite calitativ.
14

DAS2 contine produse care au o buna rentabilitate peste 10% , dar cu o cota de piata
redusa (suntem dominati). In aceste conditii fie se fac investitii pentru transformarea in das1, fie
produsele se abandoneaza.
DAS3 contine produse care au o rentabilitate medie (5%) dar o cota de piata foarte buna.
In aceste conditii firma domina piata si incaseaza profituri prin cresterea volumului vanzarilor
(nu avem concurenta).
DAS4 contine produse neprofitabile fapt ce implica abandonul.
Intrari de noi concurenti pe piata creaza perturbari in piata generala cu conditia ca piata
sa fie dispersata si fara bariere de intrare. Pe aceste tipuri de piete avantajul de experienta
concretizate in pret si cost poate fi anulat de catre firme noi care au o buna competent tehnica si
o buna productivitate (avantajul de experienta devine handicap). Barierele de intarare se
inregistreaza pe pietele concentrate cand firmele impugn o anumita calitate a produselor, anumite
preturi si o anumita economie de scara. Economia de scara se concretizeaza in volum minim de
productie si capital pe care o firma trebuie sa le posede la intrarea pe piata.
Economia de scara poate fi apreciata prin pragul de rentabilitate, acel volum al productiei
care da profit 0.
C

Pierderi

V
profit
C
V=C -> profit 0
V

Q
PR = CF (lei) / Pv Cmv (lei/kg)
Aparitia de produse substituente. Produsele de substitutie creaza avantaj de pret si
cresterea concurentei.
e)Avantajul concurential al unei firme este dat de capacitatea acesteia de a domina cele
5 forte ale contextului concurential.
(c6) Investitiile in sistemul agroalimentar
Investitiile continut, clasificare
Investitiile reprezinta totalitatea cheltuielilor pe care firmele le fac pentru achizitia de
capital fix (achizitie, modernizare, cladiri, utilaje, echipamente, masini, terenuri, drumuri).
Investitiile produc efecte pe termen lung, influenteaza pozitiv oferta de produse si cererea
de consum. Oferta de produse este influentata prin cresterea capacitatii de productie a firmelor si
prin cresterea calitatii produselor ca effect al progresului ethnic. Cererea este influentata prin
cresterea veniturilor populatiei, datorate cresterii locurilor de munca.
15

Investitiile se clasifica astfel:

a) Dupa sfera de actiune: investitii productive (hale, depozite, masini, utilaje), investitii
neproductive (spatii de agreement, infrastructura termica, de apa canal)
b) Dupa sursa fondurilor: investitii din resurse proprii (din profitul firmelor), investitii
din resurse atrase (din credite bancare sau fonduri europene)
c) Dupa costurile solicitate: investitii care consuma multa munca, investitii care
consuma mult capital.
Investitiile se recupereaza annual prin indicatori numiti amortizari.
Amortizarea reprezinta uzura anuala a capitalului fix si are scopul de a recconstitui un
capital initial pentru continuarea fluxurilor de productie. din punct de vedere economic
investitiile urmaresc fie cresterea economica, fie dezvoltarea economica, fie cresterea si
dezvoltarea economica. Investitiile care urmaresc cresterea economica presupun orientarea
fondurilor in directia cresterii capacitatii de productie, a cresterii nr de salariati si a cresterii
pietei intreprinderii. Practice aceste investitii urmaresc cresterea cifrei de afaceri. Investitiile care
urmaresc dezvoltarea economica presupun orientarea fondurilor in achizitia de progress tehnic.
Aceste investitii se concretizeaza in cresterea productivitatii firmei (nr de produse obtinute in
unitatea de timp sau pe pers angajata).
Investitiile presupun achizitia de capital fix si difera de cheltuielile de productie care
presupun achizitia de capital.
Investitia urmareste cresterea economica si dezvoltarea economica.
Eficienta economica a investitiilor
Analiza convenientei proiectelor de investitii se realizeaza prin analiza fluxurilor
monetare determinate de acestea, prin analiza veniturilor si costurilor.
Analiza fluxurilor monetare presupune analiza urmatorilor indicatori:
a) Indicatori specifici ai investitiilor:
1) Investitia specifica reprezinta volumul cheltuielilor de investitie ce revine pe unitate
de productie obtinuta.
Is(lei/m2) = Itotala(lei) / S (m2)
2) Randamentul investitiei reprezinta profitul total determinat de investitie raportat la
100 lei investiti
Ri = Prt(lei) / It(lei) * 100
Prt profit total
Prt = Pra * n
It investitie totala
n durata normata de functionare a investitiei
Pra profit annual
3) Termenul de recuperare a investitiei reprezinta nr de ani in care investitia totala se
recupereaza pe baza profitului annual
Tr(ani) = It(lei) / Pra(lei)
Tr termen de recuperare
Pentru investitiile in masini, utilaje si echipamente acest termen trebuie sa fie < 12 ani
(sau < durata normata de functionare a acestora). Pentru constructii termenul trebuie sa
fie < 15 ani (sau < decat durata de functionare a acestora).
4) Viteza de recuperare a investitiilor reprezinta de cate ori o investitie se recupereaza
in durata normata de functionare.
Vr(nr ore) = T / Tr
T durata normata de functionare a investitiei
16

5) Raportul venituri actualizate/costuri actualizate a actualize inseamna a adduce toate

valorile determinate de o investitie in viitor in momentul present, folosind indicele de
actualizare.
I actualizare = 1 / qn, unde q=valoarea la care ajunge o unitate monetara intr-un an
calendaristic.
q = 1 + rata dobanzii
r = 8% -> q = 1 + 0,08 = 1,08 lei
n = nr de ani pentru care se face calculul (durata investitiei)
R = VA / CA= ( V*1/qn) / (C*1/qn)
R raportul
VA venitul actualizat
CA costul actualizat
Pentru ca investitia sa fie eficienta acest raport trebuie sa fie supraunitar.
Indicele 1/qn exprima deprecierea unei valori (a monedei de timp).
Daca consideram doar indicele qn, acesta reprezinta: fructificarea unei monede in timp
(= cu rata dobanzilor).
6) Rata interna de rentabilitate a investitiei
RIR = rmin + (rmax - rmin) * (VArmin / VArmin - VArmax)
r rata dobanzilor bancare (sau rata de fructificare a capitalurilor)
Aceasta rata oscileaza in functie de domeniul de investitie intre un minim si un maxim.
Acest indicator exprima nivelul de rentabilitate al investitiei pentru situatia in care
veniturile actualizate egaleaza costurile actualizate, iar rata de fructificare devine 0.
b) Indicatori generali: cuprinde toti indicatorii economici utilizati in aprecierea
eficientei economice a productiei (venitul, costul, profitul, rata profitului)
Politicile agroalimentare
Continut, obiective, problematica
Termenul de politica inseamna interventia statului in economia de piata sau calea aleasa
de govern pentru a influenta un domeniu al economiei. Politica agroalimentara reprezinta toate
actiunile statului care influenteaza factorii cererii si ai ofertei de produse agroalimentare. In jocul
politicilor agroalimentare intre urmatorii actori: fermieri, procesatorii, consumatorii si statul.
Obiectivele politicilor se concretizeaza in: mentinerea si cresterea veniturilor
producatorilor, cresterea puterii de cumparare a consumatorilor, mentinerea si cresterea
exporturilor, asigurarea securitatii alimentare, asigurarea calitatii produselor si in asigurarea
stabilitatii sociale.
Obiectivele politicilor agroalimentare se subordoneaza principiilor de echitate sociala si
eficienta economica. Echitatea sociala inseamna redistribuirea veniturilor catre consummator cu
scopul de a creste gradul de acces al populatiei la produsele agroalimentare. Se considera un grad
echitabil cand peste 80% din populatie are acces la produse alimentare in sens de satietate.
Principiul eficientei se exprima prin investitii in productie cu scopul de a creste copetitivitatea
firmelor. Dilemma politicilor agroalimentare este de a raspunde la intrebarea: in ce directive
orientam investitiile?, spre consum pentru a creste echitatea sociala sau spre productie pentru a
creste eficienta. Raspunsul la aceasta intrebare este dat de increderea in viitor si de pozitia
societatii in raport cu timpul de amanare a echitatii sociale.
(c7) Problemele sistemului agroalimentar si politicile economice
17

Problematica sistemului agroalimentar se refera la rolul sistemului agroalimentar in

economie, la tipologia filierelor agroalimentare, la foarfecele pretului, la stabilitatea veniturilor
firmelor, la echitatea si eficienta economica a sistemului agroalimentar.
Rolul sistemului agroalimentar in dezvoltarea economica generala este definita in functie
de abordarea teoretica a rolului sectorului economic, la dezvoltarea generala.
In acest sens exista 3 teorii:
a) teoria agrocentrista. Toate fondurile de investitii ar trebui orientate catre agricultura si
industrii anexe, pentru ca doar agricultura produce dezvoltare (pentru acesti
economisti industria produce in general produse mari consumatoare de forta de
munca care sunt neeficiente si nu produc competitie si dezvoltare). Pentru ei forta de
munca trebuie consumata in agricultura astfel incat penuria de munca rezultata in
industrie sa forteze industriasii spre tehnologii moderne care pe total sa determine
dezoltare.
b) teoria industrialocentrista. Principalul pion al dezvoltarii este reprezentat de industrie
deoarece determina progres tehnic, determina aparitia de masini si utilaje productive
si atrage si dezvoltarea agriculturii.
c) teoria productivitatii generale. Spune ca dezvoltarea generala a societatii determina
schimbarea modului si calitatea vietii care pe total cauta cresterea productivitatii
economice, crestere in agricultura si industrie.
Prima teorie are aplicabilitate in tarile slab dezvoltate, a 2-a in tarile in curs de dezvoltare
si a 3-a in tarile dezvoltate.
Tipologia filierelor cuprinde lungimea filierei alimentare si situatia de decuplare a
productiei agricole de productia alimentara. Lungimea filierelor cuprinde drumul parcurs de un
produs de la stadiul de materii prime la stadiul de produs final. In acest sens ne intereseaza cat %
din venituri revin agricultorului, cat % prestatorului si cat % distribuitorului. In societatile
dezvoltate datorita gradului ridicat de integrare a filierei agroalimentare, productia agricola este
decuplata de productia alimentara, apar probleme de distributie a veniturilor (din ce in ce mai
putin catre agricultori si din ce in ce mai mult catre procesatori si distribuitori).
Practic, lanturile alimentare sun concentrate in mana unui grup restrans de firme
integratoare care pe situatie de monopol incaseaza toate profiturile. Pentru a contracara aceasta
situatie se intervine prin politici de stabilizare a veniturilor fermierilor (la nivelul UE productia
agroalimentara inregistreaza un nr de 15,5 mil muncitori si o cifra de afaceri de 750 mld euro).
Din aceasta cifra peste jumatate este concentrata in 5 de firme.
Foarfecele preturilor se calculeaza ca raport intre indicele de crestere a pretului la
produselor agroalimentare si indicele de crestere a pretului la produsele industriale.
Daca acest raport este subunitar inseamna ca o parte din veniturile sistemului
agroalimentar sunt transferate catre industrie.
Ex: Fp = Ipa / Ipind = 1,1 / 1,2 = 0,91 9% din veniturile procesatorilor si fermierilor se duc
in economie.
Stabilitatea veniturilor se realizeaza prin sustinerea sau subventionarea pretului de catre
bugetul national.
18

Echitate si eficienta economica, dilema politicilor agroalimentare este de a orienta

fondurile fie catre echitate sociala (consumator) fie catre eficienta economica (producator).
Echitatea sociala are ca obiectiv cresterea gradului de acces a populatiei la satietate alimentara
(se considera un grad bun atunci cand peste 80% din populatie isi satisface cerinta alimentara).
Daca fondurile sunt orientate catre consum rezulta preturi de consum mici, iar populatia atribuie
din ce in ce mai putin din total venituri pentru cheltuielile alimentare (SUA). Daca fondurile sunt
orientate catre productie rezulta cresterea competitivitatii firmelor si preturi ridicate de consum,
produse de calitate dar scumpe (UE).
Instrumente de politici agroalimentare
Cuprind totalitatea masurilor prin care o decizie de politica economica este pusa in
practica. Masurile pot fi:
a) directe (care influenteaza direct nivelul preturilor, al costului de productie, al
veniturilor firmei; sunt in general subventii si primele de pret);
b) indirecte (nu contribuie direct la modificari, raportul dintre cerere si oferta, in
schimb prin conditii nontarifare influenteaza atat vanzarile cat si consumul;
conditii de calitatea produsului, de sanatate publica).
In functie de nivelul la care se aplica politicile pot fi:
a) la nivelul firmei (subventii, prime);
b) la nivelul pietei (formarea structurilor de piata);
c) la frontiera (taxe vamale, contingente import-export).
Dupa piata influentate sunt politicile care influenteaza piata produselor (pret produse
finite) si piata factorilor de productie (pret materii prime sau pretul muncii).

Efectele masurilor de politici agroalimentare

Sunt efecte de pret, consum, de venit, de redistribuire aresurselor. Masurarea eforturilor
produse de o politica agroalimentara se realizeaza prin raspunsul la urmatoarele intrebari:
o care sunt actorii politici agroalimentari?
o Cine pierde si cine castiga?
o Daca pierderile unora acopera castigurile altora
Actorii politicilor:
- consumatorii:consumul
- producatorii:oferta
- statul:buget national, bunastarea globala
Politici de sustinere a preturilor
a) cresterea pretului la producator cu scopul de a creste veniturile sectorului si exportul.
b) subventionarea pretului se realizeaza cand crestem exportul si venitul firmelor fara a
influenta consumul intern.

19