Monastirea Argesului

Monastirea Argesului, ca si celelalte opere populare, a fost creata de oameni talentati din popor si
transmisa din generatie in generatie pe cale orala, cunoscandu-se peste 160 de variante, fapt ce releva
capacitatea, forta creatoare, ingeniozitatea autorilor anonimi.
Aceasta varianta poate fi gasita alaturi de alte capedopere ale literaturii romane cu caracter anonim,
cum ar fi Miorita, Toma Alimos, Dolca, in volumul Poezii populare. Balade (cantece batranesti)
adunate si indreptate de Vasile Alecsandri.
Monastirea Argesului dezvolta unul dintre miturile esentiale ale folclorului romanesc, si anume
mitul estetic.
Subiectul este generat de o superstitie potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa
aiba zidita in temelii o fiinta. Monastirea Argesului este in acelasi timp balada si legenda. Este o balalda
deoarece se construieste intr-un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, care dezvolta un subiect
fantastic, se prezinta un erou de exceptie, cu un destin impresionant. Este o legenta intrucat explica, in
viziune populara, aparitia unui monument de arhitectura: biserica manastirii de la Curtea de Arges , zidita
sub porunca lui Neagoe Basarab intre anii 1512 si 1517.
Balada este o imbinare ingenioasa a unsprezece motive folclorice, distribuite pe parcursul celor cinci
momente ale actiunii.
Expozitiunea, prima parte a acesteia, contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii.
Negru-Voda impreuna cu zece mesteri mari/Calfe si zidari,intr-un decor mirific, cauta pe malul Argesului
un loc perfect pentru a construi o manastire cum alta sa nu mai fie. Mergand astfel se intalnesc cu un
ciobanas care le povesteste despre un zid parasit si neispravit/La loc de grindis/La verde-alunis.
Ajungand acolo, voievodul decide sa construiasca o manastire unica in lume prin frumusetea si maretia sa.
Astfel, el este hotarat sa le ofere mesterilor averi, ii va face boieri dar, in acelasi timp, ii ameninta in caz de
nereusita. Domnitorul doreste construirea manastirii nu numai din orgoliu sau pentru perpetuarea unei
traditii, ci si pentru a sanctifica acel loc, invingand fortele malefice. Se contureaza unul dintre conflictele
baladei intre voievod si constructori, conflict ce se adanceste pe masura ce firul epic inainteaza.
Intriga baladei contine un alt motiv, cel al surparii zidurilor. Manastirea nu se poate inalta deoarece
fortele irationare se opun ridicarii unui locas de cult. Tot ce mesterii construiesc in timpul zilei, noaptea se
surpa. Accentul cade pe actiun, care este dinamica. Preponderenta verbelor si a substantivelor probeaza
tenacitatea cu care mesterii isi urmaresc idealul si doresc sa invinga raul. Surparea zidurilor este un
moment dramatic, pentru ca domnitorul ii ameninta iar cu moartea pe mesteri.

In sprijinul zidarilor intervine Divinitatea, o soapta de sus.Desfasurarea actiunii incepe in

momentul in care Manole, ca ales al Divinitatii, viseaza ca zidurile vor rezista numai daca mesterii vor zidi
in temeliile constructiei prima femeie sotie sau surioara- care va veni in ziua urmatoare cu bucate.
Mesterii jura sa pastreze secretul, dar sunt nelinistiti. Cel mai ingrijorat este Manole care, a doua zi,
dis-de-dimineata, cerceteaza zarea pentru a afla care este femeia destinata zidirii. Propozitia interogativa
si interjectia vai dovedesc suferinta mesterului cand observa ca cea care se apropie este chiar Ana,
sotioara lui. Constructorul traieste o drama de consecinta, pentru ca este nevoit sa zideasca ce are mai de
pret. Sperand sa schimbe destinul, el se adreseaza Divinitatii ca s-o opreasca. Cerul se indupleca si
raspunde rugamintile omului, dezlantuind stihiile naturii, in incercarea de a o opri pe Ana. Fenomenele
naturale sunt hiperbolizate, evidentiind astfel si mai mult calitatile Anei, pe care nimic nu o poate intoarce
din drum.
Punctul culminant este motivul zidirii treptate asupra caruia autorul anonim insista pana la
detaliu. Dovedind o deosebita tarie de caracter, Manole isi invinge durerea si incepe s-o zideasca. El sufera
nu numai pentru ca nu poate inalta manastirea, ci pentru ca nu o poate face fara sacrificiul Anei. Drama
sufleteasca se adanceste, dar cel care va invinge este artistul. Focul iubirii se contopeste cu focul creatiei,
devenind o forta mistuitoare. Ana accepta jocul si in timpul zidirii treptate-acessta fiind motivul cental al
acestei parti- invoca, pe rand, durerea trupului, plansul copilului pe care-l poarta-n ea si sfarsitul pe care si-

l presimte, caci in cele din urma isi da seama ca este condamnata. Alaturi de Manole, ea cucereste
vesnicia.
Deznodamantul pune in prim-plan motivul conflictului feudal. Jertfa Anei nu a fost de ajuns. Pentru
ca au nechibzuinta sa afirme ca ar putea construi o manastire si mai frumoasa, domnitorul ii lasa sa moara
pe acoperis. Incercand a-si depasi conditia, ca legendarul Icar, isi fac aripi din sindrila, dar nu reusesc sa
zboare, se prabusesc si mor.
Glasul mult iubit al Anei il tulbura pe Manole care intelege ca si-a indeplinit menirea creatoare.
Pentru el in viata de aici nu mai exista fericire si nici dragoste. De aceea pleaca s-o intalneasca pe Ana in
singurl mod care-I mai era posibil- prinmoarte. Pe locul unde se prabuseste Manole izvoraste o apa,
simbol al vietii si al creatiei vesnice. Puterea stapanului il doboara pe artist, dar creatia lui ramane sa
infrunte veacurile. Prin perfectiunea ei, creatia intra in eternitate si, o data cu ea, iubirea de viata, de arta.

Povestire pe momentele subiectului, motivele populare, caracterizarea personajelor ::

Manastirea Argesului de Vasile ALECSANDRI
Balada este poezia epica de mare intindere, uneori cu un pronuntat caracter liric, in care se relateaza o
actiune eroica, o legenda, un fapt istoric, o profunda idee filozofica, se evoca o puternica personalitate
istorica sau legendara.
"Monastirea Argesului" este o balada populara si apartine genului epic, fiind o creatie reprezentativa
pentru spiritualitatea romaneasca. Balada "Monastirea Argesului" a fost publicata - alaturi de "Miorfta",
"Toma Alimos", "Doica" - de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din 1852,
intitulata "Poezii poporale. Balade (Cantice batranestI) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri". Desi
textul popular cunoaste mai multe variante, deoarece autorul este anonim, iar balada s-a transmis pe cale
orala din generatie in generatie, cea publicata de Alecsandri este consacrata. Valoarea artistica a acestor
creatii folclorice a fost - probabil - motivul pentru care Alecsandri a asezat la inceputul culegerii de
"nestemate" populare un moto devenit celebru: "Romanul e nascut poet".
Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic in literatura populara si are la baza credinta
ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificiul de sine al creatorului.
"Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece se situeaza
ia granita dintre balada si legenda.
Opera este o balada, intrucat ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche, conform careia
artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice, nu ca utilitate practica, ci unica din
punct de vedere estetic:, "Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta". Totodata, aceasta balada compune un
erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate impotrivi si pentru care savarseste fapte
deosebite, iesite din comun.
Opera este o legenda, deoarece explica existenta reala a Manastirii Argesului, constructie unica in lume
prin arhitectura cu totul aparte, monument de o frumusete deosebita, care se afla la Curtea de Arges.
"Monastirea Argesului" este considerata o balada populara cu trasaturi de legenda si apartine genului epic,
in care, insa, se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice. in structura baladei se disting doua
mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim nareaza faptele si construieste personajele reale
sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin gandurile, sentimentele si prin atitudinea
creatorului de frumos, exprimate printr-un dramatism impresionant. Balada ilustreaza mitul estetic,
cunoscut si ca mitul jertfei pentru creatie, poetul anonim exprimand aici ideea ca artistul dominat de
patima creatiei nu-si poate implini menirea fara sacrificiul de sine, o conceptie filozofica straveche, ceea ce
face ca balada populara "Monastirea Argesului" sa fie totodata un poem filozofic.
Autorul anonim isi exprima indirect sentimentele si gandurile prin intermediul actiunii si al personajelor. Ca
in orice opera epica, se manifesta aici timpul si spatiul in care se desfasoara actiunea: in vremea domniei
lui Negru-voda, iar locul este feeric, "Pe Arges in gios / Pe un mal frumos". Ca orice creatie populara si

aceasta balada are toate trasaturile specifice productiilor folclorice: caracter anonim, oral, colectiv si
traditional.
Structura baladei. "Monastirea Argesului" este alcatuita din cinci tablouri, in care se manifesta urmatoarele
motive epice: motivul zidului parasit, motivul surparii zidurilor, motivul visului si al juramantului, motivul
probelor motivul femeii destinate zidirii - ca simbol al sacrificiului-, motivul zidirii sau al sacrificiului de sine,
motivul conflictului feudal, motivul lui Icar si motivul fantanii.
Momentele subiectului
Expozitiunea cuprinde cautarea locului in care sa fie construita manastirea si prezentarea principalelor
personaje, manifestandu-se aici motivul zidului parasit. intr-un peisaj feeric - "Pe Arges in.gios / Pe un mal
frumos" - este prezentat Negru-voda insotit de "tovarasi zece", intre care sunt "Noua mesteri mari / Calfe si
zidari", impreuna cu Manole, "care-i si intrece" pe ceilalti in maiestrie. Fixarea locului unde urmeaza sa fie
construita manastirea nu este deloc usoara si se constituie intr-un ritual stravechi: "Merg cu toti pe cale/ Sa
aleaga-n vale / Loc de monastire / Si de pomenire". Ciobanasul pe care-1 intalnesc este un om al locului,
singurul care cunoaste meleagurile - "Pe Arges in sus / Cu turma te-ai dus / Pe Arges in gios / Cu turma ai
fost" - si care-i poate ajuta sa gaseasca "Un zid parasit / Si neispravit". Locul cautat este bantuit de forte
malefice ( forte ale raului - A.A.), dupa cum raspunde ciobanasul, deoarece "Cainii cum il vad / La el se
raped / Si latra-a pustiu / Si urla-a mortiu". in mod surprinzator, Negru-voda este incantat de cele auzite si
decide cu veselie: "- Iata zidul meu! / Aici aleg eu / Loc de monastire / Si de pomenire". Acest loc blestemat
simbolizeaza ideea ca numai invingand fortele raului, inradacinate aici din vremuri obscure, manastirea va
fi cu adevarat un lacas sacru, incarcat de har divin. Voda le cere celor zece "mesteri mari" sa construiasca
"Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta" si le promite ca-i va rasplati cu averi si cu titlilri: "Ca v-oi da averi,
/ V-oi face boieri", amenintandu-i ca, in caz de nereusita, ii va "zidi de vii / Chiar in temelii!".
Aceasta prima secventa este dominata de epic si de dialog, cu putine elemente lirice - cele care descriu
meleagurile - si cateva figuri de stil. Cele mai frecvente mijloace artistice sunt epitetele: "mal frumos",
"mesteri mari", "biet ciobanas", "mandre ciobanas", "zid parasit si neispravit", "verde-alunis", "monastirenalta". Repetitiile au rol ideatic, contribuind la muzicalitatea si simetria baladei: "Noua mesteri mari / Calfe
si zidari / Si Manoli, zece, / Care-i si intrece" - "Cu noa zidari, / Noa mesteri mari, / Si Manoli, zece, / Care-i si
intrece".
Intriga incepe cu tabloul al doilea si cuprinde motivul surparii zidurilor. Mesterii se apuca de treaba cu
entuziasm, dar ceea ce construiau ziua, se surpa noaptea: "Dar orice lucra / Noaptea se surpa!".
Zadarnicia muncii lor este exprimata printr-o enumeratie dublata de repetitie: "A doua zi iar, / A treia zi iar,
/ A patra zi iar, / Lucra in zadar!". Negru-voda reactioneaza violent si-i ameninta din nou pe mesteri cu
moartea - "Sa-i puie de vii / Chiar in temelii!". Atitudinea voievodului este ilustrata printr-o acumulare de
verbe la imperfect, pentru a ilustra tensiunea dramatica a momentului: "se mira", "ii mustra", "se-ncrunta",
"ameninta". De aceea, "Mesterii cei mari" nu mai lucrau cu pasiune, ci din teama: "Tremura lucrand /Lucra
tremurand, / Zi lunga de vara, / Zioa pan-in seara;", idee amplificata de gerunziul verbelor, de arta
inversiunii acestora si de formula tipica a basmelor populare, din ultimele doua versuri.
Desfasurarea actiunii incepe cu prezentarea lui Manole, care se detaseaza net de ceilalti mesteri, prin
faptul ca el intelege zadarnicia si refuza lucrul inutil: "Iar Manoli sta, / Nici ca mai lucra". Ca ales al
divinitatii, el este artistul inzestrat cu har si capabil sa descifreze taina creatiei artistice. Aici se manifesta
motivul visului, ca unica modalitate de comunicare a omului cu forta divina. Manole "se culca" si "un vis
visa", in care "o soapta de sus" i-a dezvaluit taina izbanzii. Zidurile vor rezista daca "Cea-ntai sotioara /
Cea-ntai sorioara" va fi zidita de vie in structura manastirii. Jertfa care li se cere este sacrificiul de sine,
mesterii zidind in peretii manastirii propriul sentiment de iubire, propriul lor suflet. Verbele din aceasta
secventa se afla la conditional-optativ, sugerand conditia ramanerii in picioare a zidurilor: "Ca orice am
lucra / Noaptea s-a surpa".
Jertfa umana presupune pastrarea secretului si mesterii fac un juramant - motivul juramantului - prin care
se angajeaza sa nu destainuie nimanui taina: "Cu toti sa giuram / Si sa ne legam / Taina s-o pastram",
astfel incat a doua zi in zori, "Orice sotioara / Orice sorioara" se va ivi sa fie cea pe care "s-o jertfim / in zid
s-o zidim!". Dramatismul este amplificat de diminutivele "sotioara" si "sorioara", care se repeta in acest
fragment, sugerand sentimentul iubirii profunde ce trebuie sacrificat.
Partea a treia ilustreaza motivul femeii destinate zidirii. Manole presimte ca aleasa destinului tragic va fi
sotia sa, acest fapt si pentru a ilustra ideea ca iubirea celor doi este mai puternica decat a celorlalti si
atunci sacrificiul va fi pe masura actului creator. Mesterul asista neputincios la apropierea Anei de locul
constructiei si rosteste o invocatie catre Dumnezeu ca sa dezlantuie stihiile naturii ca s-o opreasca din
drum: "Da, Doamne, pe lume / O ploaie cu spume, / Sa faca paraie, / Sa curga siroaie, / Apele sa creasca, /

Mandra sa-mi opreasca, /S-o opreasca-n vale, / S-o-ntoarca din cale!". Dumnezeu ii asculta ruga si da
"ploaie spumegata", dar "ea tot venea / Si s-apropia". Invocatia lui Manole continua, Dumnezeu ii asculta
ruga si de aceasta data si "sufla un vant / Un vant pre pamant, / Paltini ca-ndoia, / Brazi ca despoia / Muntii
rasturna", dar Ana isi continua drumul: "Ea mereu venea, / Pe drum sovaia / Si s-apropia, / Si amar de ea, /
Iata c-agiungea!".

Motivul probelor este evidentiat de depasirea obstacolelor ivite in calea Anei, care, ca un personaj de
basm, reuseste sa treaca peste toate piedicile pentru a-si indeplini telul. Ana este, asadar, o fiinta
superioara, ca si Manole, iubirea fiind cea care i-a dat puterea necesara. Elementele fantastice sunt
prezente si in dialogul lui Manole cu divinitatea, care reactioneaza la rugile mesterului. intreg tabloul
confirma iubirea profunda care ii leaga pe cei doi soti si forta interioara a Anei care depaseste toate
piedicile, sugerand faptul ca este devotata si iubitoare, devenind si ea apta pentru a implini, alaturi de
sotul ei, creatia.
Punctul culminant este ilustrat de tabloul al patrulea, care debuteaza cu starea de bucurie a celorlalti
mesteri, care "Mult inveselea / Daca o videa". Scena sosirii Anei la zidurile manastirii este incarcata de un
dramatism sfasietor, realizat prin antiteza dintre esenta si aparenta: "Iar Manea turba, / Mandra-si saruta, /
in brate-o lua / Pe schele-o urca, /Pe zid o punea /Si, glumind, zicea: / - Stai, mandruta mea, / Nu te sparia, /
Ca vrem sa glumim / Si sa te zidim!". Atitudinea disperata si impresionanta a lui Manole reiese din antiteza
intre zbuciumul sau sufletesc si gesturile tandre, calme, dar si din increderea Anei in iubirea lor - "Ana sencredea / Si vesel radea". in plan stilistic, dramatismul scenei este amplificat de monorima de tip feminin,
in -a, -ea, dand senzatia acustica de vaiet, de tanguire rascolitoare, sfasietoare, iar profunzimea dragostei
este sugerata de diminutivul "mandruta". Motivul zidirii treptate este ilustrat de cresterea zidurilor si de
jeluirea gradata a Anei. incrancenat, Manole lucreaza frenetic, zidind odata cu Ana propria iubire, fapt
exprimat prin diminutivele "gleznisoare", "pulpisoare", "costisoare", "tatisoare", care sunt repetate obsesiv,
precum si prin expresia cu o puternica forta de sugestie: "Iar ea, vai de ea!", "Dar ea, vai de ea!", "incat,
vai de ea!". Suferinta Anei este reliefata si de chemarea prin repetitie, "Manoli, Manoli, / Mestere Manoli!",
iar patima creatiei de care este stapanit mesterul este ilustrata printr-o suita de verbe sugestive, la
imperfect: "turba", "saruta", "zicea", "tacea", "zidea", "lucra".
Manastirea se inalta ca rod al dragostei si al jertfei si de aceea va ti o zidire sfanta unica.
Deznodamantul corespunde ultimului tablou, al cincilea si include motivul conflictului feudal, motivul
lui Icar si motivul fantanii. Primele doua versuri compun concis tabloul locurilor unde s-au petrecut
evenimentele, acelasi de la inceputul baladei, asigurand simetria perfecta a operei: "Pe Arges in gios, / Pe
un mal frumos". Este prezentat Negru-voda, venit sa se inchine la "cea monastire, / Falnica zidire", care
este impresionat de maretia constructiei, "Monastire nalta / Cum n-a mai fost alta". Voda, bucuros, ii pune
pe mesteri sa jure "cu mana la pept" si sa raspunda sincer daca s-ar pricepe sa faca o alta manastire "Mult
mai luminoasa / Si mult mai frumoasa?". Aflati pe acoperisul manastirii, mesterii raspund cu mandrie si
voiosie ca oricand vor sti sa zideasca "Alta monastire, / Pentru pomenire, / Mult mai luminoasa / Si mult
mai frumoasa". Orgolios, Negru-voda porunceste sa strice schelele si sa ridice scarile, lasandu-i pe cei zece
mesteri "sa putrezeasca / Colo pe grindis, / Sus pe coperis". Motivul conflictului feudal ilustreaza - asadar antiteza dintre daruirea spirituala a artistului pentru o constructie unica si egoismul conducatorului feudal,
care-si atribuie meritele acestei zidiri. Motivul lui Icar a fost denumit astfel dupa o legenda straveche, din
mitologia greaca. Din porunca regelui Minos, Icar a fost inchis, impreuna cu tatal sau, Dedal, in Labirint, de
unde au reusit sa evadeze cu ajutorul unor aripi, pe care si le-au facut din pene lipite cu ceara. Icar,
cuprins de patima zborului inalt, s-a apropiat prea mult de soare, ceara s-a topit si el s-a prabusit in mare.
Semnificatia acestei legende este aceea ca omul care aspira spre absolut, cade rapus de propriul ideal.
Mesterii din aceasta balada vor sa se salveze, facandu-si aripi din sindrile si incercand sa zboare de pe
acoperis, dar "pe loc cadea, / Si unde pica / Trupu-si despica". Impresionat puternic de chemarea Anei, care
se auzea din zidurile manastirii, Manole este sfasiat de durere: "Manea se perdea, / Ochii-i se-nvelea, /
Lumea se-ntorcea, / Norii se-nvartea" si cade mort, ca si ceilalti mesteri: "Si de pe grindis, / De pe coperis, /
Mort bietul cadea!". in locul unde a cazut Manole s-a facut o fantana: "O fantana lina, / Cu apa putina, / Cu
apa sarata, / Cu lacrimi udata!". Motivul fantanii simbolizeaza marturia sacrificiului de sine al artistului care
a reusit sa-si implineasca menirea. Manastirea mareata, de o frumusete unica si fantana cu apa sarata a
lacrimilor semnifica dainuirea peste veacuri a talentului unui artist genial si marturia iubirii profunde,
unice, pe masura constructiei. Atat manastirea Argesului, cat si fantana din apropiere motiveaza
elementele de legenda incluse in aceasta balada populara. in acest tablou domina epicul si dialogul. Ca
figuri de stil, cel mai intalnit este epitetul, pentru a scoate in evidenta frumusetea locurilor sau maretia
constructiei: "mal frumos", "falnica zidire", "monastire nalta", "monastire () mult mai luminoasa si mult mai
frumoasa". Repetitiile unor versuri, cu subtile inversiuni, sunt alese anume, pentru a amplifica dramatismul

sortii artistului impatimit de creatie, cum sunt cele care exprima tanguirea Anei: "- Manoli, Manoli, /
Mestere Manoli! / Zidul rau ma strange, / Tatisoara-mi plange, / Copilasu-mi frange, / Viata mi se stinge!".
Durerea sfasietoare a lui Manole este exprimata prin aglomerare de verbe sugestive, puse la Imperfect:
"auzea", "se perdea", "se-nvelea", "se-ntorcea", "se-nvartea", "cadea".
Balada populara "Monastirea Argesului" este o creatie poetica de mare profunzime a ideilor, construita cu
un limbaj artistic ce se bazeaza pe imagini si simboluri, valoarea ei pentru cultura romaneasca fiind
confirmata de faptul ca mari autori ai literaturii culte, ca Lucian Blaga sau George Calinescu, au folosit-o ca
izvor de inspiratie in operele lor.