Cojocaru Elena-Lorena

Grupa 77, seria VI, anul II

UMF Carol Davila

Gandirea
Cogito ergo sum- Rene Descartes
Afirmatia Cogito ergo sum a lui Rene Descartes a devenit un element
fundamental al filosofiei cartesiene, avand drept semnificatie dovedirea existentei.
Punerea la indoiala a propriei existente serveste ca dovada a realitatii existentei, deci
gandirea si dorinta de cunoastere demonstreaza incadrarea noastra ca fiinte rationale care
au ca scop gasirea de elemente sigure, neindoielnice pe care sa se poata cladi tot restul.
Acest citat reliefeaza doua entitati : prima este gandirea, in acceptiunea de gandire pura,
in legatura cu ea fiind determinatia de fiinta. Gandirea,ca stare interioara, este
nemijlocirea cu subiectul cunoscator, iar nemijlocirea este ceea ce se numeste fiinta. De
aici, putem deduce faptul ca gandirea si fiinta sunt intr-o deplina unitate. Termenul
Cogito capata valoarea celui dintai adevar pe care il cunoastem cu certitudine, de unde
decurg doua idei deosebit de importante si anume : exista cunoastere certa, intrucat exista
omul care gandeste si fiind descoperit acest adevar prim, se poate demonstra ca exista nu
numai indoiala, gandirea ci si intreaga lume corporala.
Gandirea reprezinta nivelul cel mai inalt de prelucrare si integrare a informatiei
despre lumea externa si despre propriul nostru EU. Prin ea se realizeaza saltul calitativ al
activitatii de cunoastere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la
simpla constatare a existentei obiectului la interpretarea si explicarea lui legic-cauzala, se
face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.
Subsistemul cognitiv al omului atinge punctul culminant al complexitatii
organizarii si eficientei sale la nivelul gandirii. In ceea ce priveste explicarea acestui
fenomen atat de complex au existat o multitudine de abordari, multe dintre ele opuse si
contradictorii. S-a remarcat o recunoastere a locului central ocupat de gandire in procesul
cunoasterii si a rolului enorm pe care il joaca in planul general al activitatii umane.
Gandirea apare astfel ca trasatura distinctiva cea mai importanta a fiintei umane,
definitorie pentru aceasta ca subiect al cunoasterii logice, rationale. Aceasta caracteristica
extrem de importanta este facilitata de faptul ca gandirea produce modificari de substanta
ale informatiei cu care opereaza, facand saltul de la neesential la esential, de la particular
la general, de la concret la abstract, de la accidental la invariabil. De asemenea, gandirea
antreneaza toate celelalte disponibilitati si mecanisme psihice in realizarea procesului
cunoasterii, iar , in egala masura, nu doar antreneaza ci si orienteaza, conduce si
valorifica maximal toate celelalte procese si functii psihice.

Prin urmare, gandirea este procesul psihic de reflectare mijlocita si generalizatabstracta - sub forma notiunilor, judecatilor si rationamentelor - a insusirilor comune,
esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor legice, cauzale intre ele.
Caracterul mijlocit al gandirii consta in aceea ca ea opereaza nu direct asupra
realitatii, ci asupra informatiei furnizate de perceptii si reprezentari. Desfasurarea ei
presupune intotdeauna fie existenta unei informatii care se extrage in prezent in cadrul
contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informatii evocate din tezaurul memoriei. In
acest fel, chiar produsele unei activitati a gandirii devin, la randul lor, obiect al unui
proces ulterior de gandire. Caracterul general-abstract al gandirii rezida in aceea ca ea se
desfasoara permanent in directia evidentierii insusirilor generale si esentiale ale
obiectelor si fenomenelor, si a subordonarii diversitatii cazurilor particulare unor modele
ideale generale notiuni, principii, legi.
Gandirea se organizeaza ca un sistem multifazic, intinzandu-se pe toate cele trei
coordonate temporale: trecut, prezent si viitor. Ea realizeaza o permanenta corelare intre
diversele momente si stari ale obiectului: foloseste informatia despre trecutul obiectului
pentru a explica prezentul lui, integreaza informatia despre trecutul si prezentul obiectului
pentru a determina starea lui in viitor. Ea realizeaza o reflectare de tip predictiv,
anticipativ, pe langa functia interpretativ-explicativa, dobandind si o functie creatoare:
elaborarea de modele, proiecte si planuri ideale pe baza carora, in cursul activitatii
practice, se realizeaza noi obiecte, noi configuratii ale mediului inconjurator.
Gandirea are o functie cognitiva, avand rolul esential in cunoasterea abstracta,
formala a realitatii. In baza acestei functii, gandirea realizeaza trecerea dincolo de
aparenta la esenta, dincolo de forma la continut.
O a doua functie este cea adaptativ reglatorie. Gandirea are un rol central in
sistemul psihic uman. Pe de o parte, gandirea valorifica rezultatele celorlalte activitati si
procese psihice, fiind multiplu mijlocita. Pe de alta parte, gandirea valorizeaza, dezvolta
si perfectioneaza celelalte procese psihice. In acest mod, se dezvolta formele complexe
ale perceptiei si observatia, reprezentarile generale, memoria logica, imaginatia
reproductiva, motivatia cognitiva.
In ceea ce priveste continutul informational al gandirii, aceasta este un proces de
cunoastere, alaturi de senzatii, perceptii, reprezentari, memorie, imaginatie. Procesele de
cunoastere au un punct comun in reflectarea realitatii ele reflecta aspecte, laturi, insusiri
ale realitatii. Dar, in timp ce procesele senzoriale reflecta insusiri concret intuitive,
accesibile simturilor, gandirea reflecta insusiri esentiale (invarianti cognitivi). Un
invariant cognitiv exprima ceea ce este comun, constant, invariabil si definitoriu pentru o
intreaga categorie de obiecte sau fenomene.
Gandirea este strans legata de constiinta, aceasta din urma fiind definita in
viziunea lui Aristotel ca gandirea care gandeste gandirea, deci putem concluziona ca
aceste trasaturi sunt responsabile de asigurarea unui grad de superioriate pe scara

evolutiei in ceea ce priveste fiinta umana, demonstrand faptul ca omul este una dintre
cele mai complexe creatii ale Universului.