DREPTUL AFACERILOR

Capitolul I
1. 1.Scurte consideratii introductive
1.1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor
persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti ai comertului, deci ai unui domeniu
de actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o asezare a materiei
in curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a
ne permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a
sintagmei.
Notiunea de drept, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de
acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :
a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile
populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia
dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu
de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv, pozitiv,
deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in limitele
teritoriale ale unui stat;
b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de
posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice
aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta
o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume
atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane
recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o
lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la
munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt,
fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de
drept.
c) In sfarsit, spunand drept se poate avea in vedere stiinta dreptului ca
ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai

studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a

drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face
distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii
umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale
dreptului, (civil, penal, constitutional, etc.)
1.1.2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile
sociale, dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public
si dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata
fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura
raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel;
a) dreptului public1 ii sunt specifice raporturi de subordonare intre
participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus,
dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune
regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte;
apartin acestei mari diviziuni ramuri ca: dreptul constitutional, dreptul
financiar, international public, penal, etc.
b) dreptul privat2 se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre
participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand,
deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie
este dreptul civil, care cuprinde ponderea reglementarilor dreptului
privat. Exceptie fac reglementarile care, avand un anumit specific, s-au
desprins din dreptul civil, s-au autonomizat, definind in prezent alte
ramuri ale dreptului privat. Acestei ultime categorii ii apartine si dreptul
afacerilor. Desprins din drepul civil si dobandindu-si propria identitate,
propria autonomie, el reprezinta, in prezent, una din ramurile de baza
ale dreptului privat. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun,

Mircea Muresan, Drept civil, Parte generala, Ed. Cordial SRL, Cluj-Napoca, 1992, pag.7; Ioan Schiau,
Curs de drept comercial, Ed. Rosetti, 2004, pag.5;
2
idem

ale carui reguli completeaza reglementarile speciale ale dreptului

afacerilor.3
1.2. Denumirea si definitia dreptului afacerilor;
1.2.1. Denumirea
Dreptul afacerilor sau drept comercial ?
Sunt denumirile diferite ale aceleasi discipline de studiu sau, indica, fiecare dintre
ele, o materie distincta, cu obiect de studiu propriu ?
Sintetizam raspunsurile doctrinare la aceasta intrebare in urmatoarele concluzii:
a. in timp ce dreptul comercial cuprinde totalitatea normelor juridice, deci a
regulilor aplicabile operatiunilor comerciale, (actelor de comert) si, deopotriva
comerciantilor, ca autori ai actelor si faptelor de comert, ca subiecte calificate,
dreptul afacerilor inglobeaza, in plus fata de dreptul comercial, reglementari ce
apartin dreptului concurentei, protectiei consumatorilor si, chiar dreptului fiscal,
bancar, valutar, transporturilor. 4 Este distinctia majoritar sustinuta de teoreticienii
in materie, justificata, in opinia lor, de evolutia si complexitatea dobandita de
activitatea comerciala intr-o epoca acut marcata de tendinta de globalizare si
care atribuie, drept urmare, dreptului comercial, in varianta sa traditionala,
domenii de competenta noi, firesti, transformandu-l intr-o ramura pluridisciplinara.
De necontestat insa, esenta dreptului afacerilor, centrul sau vital este reprezentat
de dreptul comercial.
b. nu exista, asadar, potrivit teoriilor juridice dominante, o identitate perfecta intre
obiectul de studiu al disciplinei numita Drept comercial

si cel al Dreptului

afacerilor. In timp ce prima dintre ele constituie disciplina de studiu traditionala,

cea care a justificat autonomizarea acestei ramuri a dreptului din ansamblul
generos de reglemenari ce defineste dreptul civil, cea de-a doua denumire, in
schimb, acopera atat materia de studiu traditionala, proprie dreptului comercial
3

In acest sens, art.1 Cod Comercial, reglementeaza expres: In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu
dispune se aplica codicele civil.
4
Ion Turcu, Dreptul afacerilor, Ed. Fundatiei Chemarea Iasi, 1992, pag.5;

cat si domenii suplimentare, care se integreaza in alte subramuri ale dreptului.

Se poate afirma deci, ca obiectul de studiu al dreptului afacerilor nu este diferit
de cel al dreptului comercial ci doar mai amplu ca sfera de cuprindere decat
acesta. In mod prioritar si preponderent, substanta sa de baza este identica cu
cea a dreptului comecial, si deci, consta, ca si in cazul acestuia, in analiza
regulilor, a normelor juridice aplicabile activitatii de comert si comerciantilor,
statutului lor juridic si operatiunilor savarsite in acesta calitate.
1.2.2.Definitia
Cele aratate la punctul anterior, bazate pe elementul de studiu al disciplinei, ne
ingaduie sa definim dreptul afacerilor ca fiind o materie pluridisciplinara
constituita din totalitatea normelor juridice care reglementeaza operatiunile
comerciale, statutul profesional al subiectelor acestor operatiuni, comerciantii,
precum si acele aspecte si institutii juridice care desi pot fi atribuite altor ramuri
sau discipline de studiu a dreptului, cum ar fi dreptul concurentei, protectiei
consumatorilor, fiscal, definesc complementar dimensiunile activitatii comerciale
privita ca afacere.
1.3. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor
Definitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor :
normele juridice aplicabile activitatii comerciale in sensul de afacere, precum si
comerciantilor. Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va
permite o abordare exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si
sinteza a institutiilor analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei
raportata la profilul profesional al viitorilor absolventi.
1.4. Scurt istoric
Inainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia
analizata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine
orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva

istorica, pana sa devina profitabile aceste activitati au raspuns nevoilor de

existenta ale individului. Astfel;
1.4.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput
sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie
obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita
troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune
liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a
dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de
intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este
perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor
reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei
componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a
aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in
acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii,
ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in
principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin
importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes,
principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru
expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul
comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse
lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente
si pentru domeniul comercial.
1.4.2. In evul mediu;

Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat

faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au

aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata
cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si
reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii
apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au
devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au

fost coagulate in asa numite statute, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul
reglementarilor proprii unei corporatii.
1.4.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor
norme cutumiare cu altele care au inceput sa alcatuiasca dreptul scris. Prima
care a marcat aceasta trecere a fost Franta, care, dupa reguli comerciale scrise
de mai mica anvergura, a adoptat, marcand un moment istoric de referinta,
primul Cod Comercial, in plina perioada de glorie a lui Napoleon, la 1807.
Momentul are, totodata, meritul de a separa reglementarile in materie civila de
cele comerciale. Dupa revolutia franceza, influenta ei in Europa a avut ca efect si
raspandirea codului comercial francez in diverse state europene, care l-au
adoptat ca lege proprie in materie comerciala. Dintre acestea, la 1882, Codul
comercial francez a fost preluat in Italia, oferind o conceptie moderna asupra
comertului. El a stat la baza adoptarii in 1887 a Codului comercial roman, in
vigoare si in prezent. In Germania, Codul comercial a fost adoptat in anul 1897,
impreuna cu Codul civil. Ambele au intrat in vigoare in anul 1900.
1.4.4. In Romania, la inceputurile sale si pentru o lunga perioada de timp,
comertul a fost guvernat de reguli cutumiare. Primele reguli scrise nu se refereau
la comert in mod special, fiind, ca urmare, aplicabile deopotriva comerciantilor si
necomerciantilor. Este cazul Codului lui Andronache Donici din 1814, a Codului
Caragea din 1817, in Muntenia, a Codului Calimah din 1828, in Moldova. Toate
preced Codul Comercial adoptat in 1887, prima lucrare de anvergura in materie
comerciala, si prima care este in totalitate consacrata reglementarii domeniului
comercial la a carui dezvoltare a contribuit. 5 Intrucat nu era in concordanta cu
principiile economiei socialiste, planificate, el nu a mai fost aplicat in raporturile
economice interne fiind considerat desuet, in intreaga perioada de economie
etatizata. Cu toate acestea, nu a fost formal abrogat, avandu-si aria de
aplicabilitate restransa la sfera raporturilor juridice de comert exterior. De abia
5

Codul este structurat in patru parti, intitulate carti : Cartea I, Despre comert in general, Cartea a II a,
Despre comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, (in prezent abrogata), Cartea a IVa, Despre
exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor

dupa 1989, odata cu trecerea la economia de piata, Codul a revenit in actualitate

oferind prima reglementare cu caracter general a activitatii comerciale proprii
economiei de piata. Sigur, o parte a dispozitiilor sale nu mai corespundea
momentului istoric, evolutia vietii comerciale moderne justificand abordari
legislative noi, care vor contura in timp cadrul juridic necesar domeniului
economic si, corelativ, materia de studiu a disciplinei dreptul afacerilor.6
CAPITOLUL II
Faptele de comert
2.1. Codul Comercial roman a preluat conceptia obiectiva de calificare si
determinare a sferei de reglementare a dreptului comercial. Astfel, potrivit lui, se
supun legii comerciale operatiunile comerciale, faptele de comert, in mod
obiectiv, indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a celor care le
realizeaza. Codul nu ofera o definitie a faptelor de comert, se limiteaza doar la
enumerare a lor, in textul art.3 7, dar, fara pretentia de a le inventaria in mod
exhaustiv. Asadar, nu doar faptele indicate in text au atributul de a fi comerciale.
O atare pretentie ar fi artificiala, nerealista atat in raport cu anul adoptarii textului,
1887, si, cu atat mai mult in raport cu operatiuni economice aparute ulterior, ca
6

Reglementarile in materie comerciala adoptate dupa 1990 permit sistematizarea pe materii, cum sunt:
legislatia societatilor comerciale (ex. Legea nr.31/1990, privind societatile comerciale), legislatia privind
registrul comertului, (ex. Legea nr.26/1990); legislatia privind insolventa (ex.Legea nr.85/2006), legislatia
pietei de capital, (ex. Legea nr.297/2004), legislatia bancara, a asigurarilor (ex. Legea nr.136/1995), etc. Ele
constitutie ceea ce doctrina juridica defineste drept izvoare ale dreptului afacerilor.
7
Potrivit art.3 Cod comercial, sunt comerciale urmatoarele fapte: cumpararea de produse sau marfuri spre a
le revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus la lucru ori numai spre a se inchiria; asemenea si
cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit ce se afla in comert;
vanzarile de produse, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale
statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau
inchiriere; contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor tipuri de credit circuland in comert;
cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale; intreprinderi de furnituri,
intreprinderi de spectacole publice, intreprinderi de comisioane, agentii si oficii de afaceri; intreprinderi de
constructii, fabrici, manufactura si imprimerie; intreprinderi de editura, librarie si obiecte de arta cand altul
decat autorul vinde; operatiuni de banca si schimb; operatiuni de mijlocire in afaceri comerciale;
intreprinderi de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat; cambiile si ordinele in producte
sau marfuri; construirea, cumpararea vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatie interioara
si exterioara si tot ceea ce priveste echiparea, armarea sau aprovizionarea unui vas; expeditiile maritime si
inchirierile de vase; imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la
navigatie; asigurarile terestre in contra daunelor si asupra vietii; asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor
navigatiei; depozitele pentru cauza de comert; depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate
operatiunile asupra recipiselor de depozit (warant) sau asupra scrisorilor de gaj eliberate de el.

expresie a evolutiei societatii, a modernizarii si diversificarii activitatilor. Meritul

articolului 3 este insa acela de a permite identificarea criteriilor de
comercialitate in functie de care, alte operatiuni, pot, la randul lor,

sa fie

calificate ca fiind comerciale. Identificarea criteriilor de comercialitate a

reprezentat o alta tema neunitar solutionata in doctrina juridica. Dintre opiniile
conturate relevante sunt urmatoarele;
a)

sunt comerciale operatiunile speculative, cele realizate in scopul

obtinerii de profit; teroria distinge, asadar, operatiunile de natura civila de cele

comerciale dupa cum finalitatea urmarita este una profitabila sau, dimpotriva,
vizeaza satisfacerea unor nevoi personale; (ex. cumpararea unor produse pentru
a le revinde, inchiria; cumpararea unor materiale, materii prime, etc. pentru a le
ncorpora in produse cu valoare superioara ce urmeaza sa fie vandute);
b)

sunt comerciale operatiunile care indeplinesc trasaturile unei

intreprinderi, adica, a unei activitati metodic, sistematic organizate, de catre un

intreprinzator care o coordoneaza, pe riscul sau, in scopul obtinerii de profit.
Fiecare dintre teoriile enumerate surprinde elemente valabile, trasaturi
proprii actelor, faptelor de comert, dar nu suficiente. Spre a le defini, utile sunt
exemplele oferite de jurisprudenta.
2.2. Definitia faptelor de comert.
Sintetizand, actele sau faptele de comert sunt acele acte juridice si
operatiuni economice prin care se realizeaza productia de marfuri, executarea de
lucrari, prestarea de servicii sau interpunerea in circulatia marfurilor, precum si
operatiunile conexe acestora, accesorii ale actelor de comert obiective, de la
care absorb caracterul comercial, toate, realizate cu scopul de a produce profit.
2.3. Clasificarea faptelor de comert
Doctrina dreptului comercial a oferit diverse criterii de clasificare a faptelor
de comert. Ramanand la cea traditionala, oferita de Codul Comercial, pot fi
enumerate:
a)

fapte de comert obiective - cele reglementate de textul art.3

din Codul Comercial, deci, fapte comerciale prin vointa legii; sunt, cele mai multe
dintre ele, operatiuni economice ca: vanzarea-cumpararea, comertul propriu-zis,
activitatile productive, proprii intreprinderii, (ex. intreprinderile de constructii, de
furnizare servicii, furnitura, in terminologia Codului Comercial, de spectacole
artistice adica, impresariat,

de comision, agentiile sau oficiile de afaceri,

adica agentiile de turism, de publicitate, imobiliare, etc., intreprinderile de editura,

tipografie, librarie, vanzare a obiectelor de arta, intreprinderile de transport, de
asigurare, activitatea specifica depozitelor; fapte de comert conexe (sau
accesorii), respectiv acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita
legaturii stranse pe care o au cu fapte de comert obiective. Exemple de astfel de
fapte: cumpararea sau vanzarea de parti sociale sau actiuni ale societatilor
comerciale, contul curent si cecul, contractele de mandat, de comision si
consignatie, etc.
b)

Fapte de comert subiective; daca faptele de comert obiective

isi pastreaza caracterul comercial indiferent de calitatea de comerciant sau

necomerciant a autorului lor, in schimb, faptele de comert

subiective sunt

considerate ca fiind comerciale tocmai datorita calitatii de comerciant a persoanei

care le-a realizat. Important este, in acest caz, autorul faptei. Daca el este
comerciant,

se aplica prezumtia de comercialitate tuturor faptelor sale, se

presupune, asadar, ca acestea au fost realizate in interesul comertului sau,

(Art.4, Cod Comercial);
c)

Fapte de comert unilaterale sau mixte; atunci cand o

operatiune comerciala este incheiata intre doi comercianti, ea este considerata

bilaterala; cand, insa, aceeasi operatiune este comerciala doar pentru una dintre
parti, ea este denumita fapta de comert unilaterala sau mixta. Cel mai frecvent
exemplu de astfel de operatiune comerciala il oferim chiar noi, in postura de
cumparatori, (necomercianti) ai produselor necesare existentei de fiecare zi din
magazinele reprezentand societati comerciale, (deci comercianti). Potrivit

Codului Comercial, aceste acte de comert, comerciale doar pentru una dintre
parti, (in exemplul dat, pentru vanzator), sunt supuse legii comerciale.
2.4. Importanta practica a determinarii corecte a faptelor de comert;
a) delimitarea lor exacta fata de cele civile permite determinarea
legii aplicabile, civile sau comerciale, dupa caz, inclusiv a instantei competente
sa solutioneze eventualele litigii aparute in derularea lor.
CAPITOLUL III
Comerciantii, ca subiecte ale dreptului comercial
3.1. Delimitarea comerciantilor de alte categorii profesionale prezinta o
importanta practica necontestata datorita statutului lor juridic distinct, definit de :
1.) un ansamblu de obligatii profesionale specifice, cum ar; a) obligatia
inregistrarii in registrul comertului atat la momentul inceperii activitatii comerciale
cat si ulterior, a actelor si faptelor realizate de ei si pentru care legea impune o
atare inregistrare, si, evident, obligatia inregistrarii incetarii activitatii; b) obligatia
de a tine anumite registre comerciale in care vor reflecta activitatea desfasurata,
sau aceea c) de a respecta regulile unei concurente oneste, loiale;
2.) supunerea activitatii lor comerciale unor dispozitii legale proprii, specifice,
distincte de cele aplicabile actelor juridice de natura civila;
3.) procedura insolventei le este uzual si covarsitor aplicabila comerciantilor;
3.2. Categorii de comercianti
Clasificarea traditionala a Codului Comercial distinge intre doua categorii
de comercianti : a) comercianti persoane fizice; b) comercianti persoane juridice.

10

Legislatia actuala, conturata incepand din 1989, mentine distinctia dar o

armonizeaza si o racordeaza la evolutia societatii si, in acest

context, a

activitatilor economice. 8 Ca efect, enumera urmatoarele categorii de comercianti:

a) comercianti persoane fizice si intreprinderi familiale
b) societatile comerciale
c) regiile autonome
d) grupurile de interes economic cu caracter comercial si grupurile europene
de interes economic cu caracter comercial
e) organizatiile cooperatiste, sau, potrivit sintagmei actuale promovate de
legea aplicabila acestei categorii de comercianti, societati cooperative
Comerciantii enumerati de la b)-d) fac parte din categoria comerciantilor
persoane juridice. Ponderea, in aceasta categorie, o detin societatile comerciale.
Vom analiza in cele ce urmeaza fiecare categorie, pentru o corecta determinare
a regimului juridic propriu fiecareia, alocandu-le, insa, in acest demers, spatiul
adecvat, direct proportional cu reprezentativitatea si ponderea detinuta in
realitatea economica.
3.3. Comerciantul persoana fizica
3.3.1. Conditii de fond, necesare dobandirii calitatii de comerciant
Spre deosebire de societatea comerciala, care se naste comerciant, in sensul
ca este infiintata cu scopul de a realiza operatiunile comerciale determinate prin
actele sale constitutive, o persoana fizica dobandeste aceasta calitate, potrivit
Codului Comercial, daca intruneste cumulativ urmatoarele conditii:
a) realizeaza acte de comert obiective;
b) realizeaza actele de comert in mod efectiv, cu caracter de obisnuinta, de
continuitate, deci, la modul profesional, astfel incat sa-i asigure, daca nu
singura, cel putin una din principalele surse de existenta;
8

Legea nr.26 din 1990 privind registrul comertului, enumera, la art.1, alin.(2), urmatoarele categorii de
comercianti: persoane fizice si asociatii familiale care efectueaza in mod obisnuit acte de comert, societati
comerciale, companii nationale si societati nationale, regii autonome

11

c) realizeaza actele de comert in nume propriu, deci, pe riscul sau,

comportandu-se ca un intreprinzator; aceasta ultima conditie diferentiaza
comerciantul persoana fizica de auxiliarii sai, de reprezentantii pe care ii
foloseste in activitate.
3.3.2. Conditii de forma
Desfasurarea actelor de comert in conditiile legii impune, in plus, respectarea de
catre comerciantul persoana fizica si a unei a doua categorii de conditii, de
forma. In prezent, ele sunt reglementate de Ordonanta de Urgenta a Guvernului
nr.44 din 20089 si sunt efectul preocuparii legiuitorului roman de a reglementa si
a supune autorizarii orice activitate desfasurata. Potrivit lui, obtinerea de catre
persoanele fizice a autorizatiei necesare desfasurarii activitatii lor economice se
poate solicita astfel:
a)

individual si independent, ca persoane fizice autorizate, (identificate cu

abrevierea PFA),

b)

ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale

c)

ca membri ai unei intreprinderi familiale

Anterior inceperii activitatii, comerciantul va solicita :

a) inregistrarea in registrul comertului
b) acordarea autorizatiei de functionare.
Competenta solutionarii cererii sale revine, in toate cele trei cazuri enumerate
mai sus, oficiului registrului comertului de pe langa tribunalul corespunzator
judetului in care comerciantul isi declara sediul social.
De retinut ca Ordonanta de Urgenta nr.44/2008 modifica in premiera in
legislatia autohtona teoria traditionala privitoare la dobandirea calitatii de
comerciant de catre persoana fizica. Ea ramane in continuare valabila doar cu
privire la persoana fizica autorizata. In ce o priveste, inregistrarea in registrul
comertului si autorizarea functionarii constituie conditii de legalitate a exercitarii
9

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.44 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele
fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale a fost publicata in Monitorul Oficial,
Partea I, nr.328 din 25.04.2008.

12

comertului sau, nu de dobandire a calitatii de comerciant. In schimb,

intrepinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale si membrii unei intreprinderi
familiale devin comercianti din momentul inregistrarii lor in registrul comertului.
Asadar, in cazul acestor doua forme de exercitare a comertului, spre deosebire
de prima, persoana fizica autorizata, inregistrarea in registrul comertului produce
un dublu efect juridic : a) un efect constitutiv, intrucat determina momentul din
care persoanele fizice titulare a acestui comert devin comercianti si b) unul de
legalitate, confera legalitate comertului realizat.
Coexista asadar, in temeiul acestui act normativ, doua reguli diferite privitoare la
dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica. Astfel,
a) persoana fizica autorizata este comerciant indiferent de inregistrarea sa in
registrul comertului, daca indeplineste in mod cumulativ cele trei conditii
de fond; ca urmare, in ce o priveste, inregistrarea in registru are doar
meritul de a o transfera din categoria comerciantilor care practica un
comert ilicit in a celor liciti, autorizati legal sa desfasoare aceasta
activitate;
b) intreprinzatorul titular al unei intreprinderi individuale si membrii unei
intreprinderi familiale devin comercianti din momentul inregistrarii lor in
registrul comertului; in ce ii priveste, inregistrarea produce un efect
constitutiv, le confera calitatea de comerciant, ca si in cazul comerciantilor
persoane juridice.
Analizand regimul juridic aplicabil celor trei forme de desfasurare a
comertului de catre persoana fizica devine dificil de explicat care au fost
argumentele legiuitorului in reglementarea in mod diferit a efectelor inregistrarii
lor in registrul comertului. Singura distinctie notabila din acest punct de vedere ar
putea fi anvergura diferita a activitatii, mai mare in cazul intreprinzatorilor titulari
ai unei intrepinderi individuale si ai intreprinderii familiale decat in cazul
persoanei fizice autorizate dat fiind faptul ca activitatea primelor doua categorii
poate beneficia de aportul a mai multe persoane decat a celei dintai. Aceasta,
intrucat persoana fizica autorizata nu poate angaja cu contract de munca terte
persoane pentru desfasurarea activitatii pentru care a fost autorizata dar, in

13

schimb, are acest drept intreprinzatorul titular al unei intreprinderi individuale.

Intreprinderea familiala, beneficiaza, la randul ei, de contributia in munca a
tuturor membrilor sai.
Pot desfasura activitati economice, in una din cele trei forme enumerate,
persoanele fizice care:
a)

au implinit varsta de 18 ani, necesara pentru desfasurarea

comertului in conditiile enumerate la lit.a) si b), precum si pentru
reprezentantul intreprinderii familiale, respectiv de 16 ani, in
cazul membrilor intreprinderii familiale;

b)

nu au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, vamale si

cele care privesc disciplina financiar-fiscala, de natura celor care
se inscriu in cazierul fiscal;

c)

au un sediu profesional declarat intr-un imobil asupra caruia au

un drept de folosinta dobandit in conditiile legii;

d)

declara pe proprie raspundere ca indeplinesc conditiile de

functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar,
sanitar-veterinar, protectiei mediului si al protectiei muncii.

Ca efect al solutionarii cererii de inregistrare si autorizare a functionarii se

elibereaza certificatul de inregistrare continand codul unic de inregistrare al
comerciantului. Este documentul care atesta inregistrarea comerciantului in
registrul comertului, autorizarea functionarii precum si luarea in evidenta de catre
autoritatea fiscala competenta. Altfel spus, este documentul care confera
legalitate comertului realizat de o persoana fizica.
3.3.3 Regimul juridic al al persoanelor fizice autorizate, (PFA);
a) are dreptul de a colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, cu
intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale, cu reprezentantii unei
intreprinderi familiale, cu alte persoane fizice sau juridice, in scopul desfasurarii
activitatii pentru care a fost autorizat;
b) nu poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea

14

activitatii pentru care a fost autorizata;

c) poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al
unei terte persoane indiferent ca functioneaza in acelasi domeniu sau intr-unul
distinct in schimb nu poate cumula aceasta calitate cu cea de intreprinzator
persoana fizica titular al unei intreprinderi individuale;
d) este asigurata in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurata
in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
e) poate fi supusa procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2006;
f) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca
aceasta a fost constituit, si, in completare, in masura in care acesta nu este
suficient, cu averea sa personala.
3.3.4. Regimul juridic al intreprinzatorului persoana fizica titular al unei
intreprinderi familiale
a) poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, poate
colabora cu alte PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice titulari ai unor
intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale, cu alte
persoane juridice;
b) poate cumula calitatea de intreprinzator titular al unei intreprinderi
individuale cu cea de salariat al unei terte persoane, indiferent ca activitatea
acesteia este in acelasi domeniu sau intr-unul distinct;
c) este asigurat in in sistemul public de pensii si are dreptul de a fi asigurat in
sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj;
g) poate fi supus procedurii simplificate a insolventei, in conditiile Legii
nr.85/2006;
d) raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta
a fost constituit, si, in completare, cu averea sa personala.
3.3.5. Regimul juridic al intreprinderii familiale
a) este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii care pot fi

15

simultan PFA sau titulari ai unor intreprinderi individuale sau pot cumula calitatea
de salariat al unei terte persoane cu activitate in acelasi domeniu sau unul
distinct de cel al intreprinderii familiale; membrii familiei incheie un acord de
constitutire, a carui forma scrisa este o conditie de validitate. In continutul lui va fi
indicat numele membrilor, al reprezentantului intreprinderii, data, participarea
fiecarui membru la ntreprindere, cotele procentuale in care se vor imparti
veniturile intre acestia, raporturile dintre ei, conditiile de retragere. Elementele
obligatorii ale acordului sunt comparabile cu cele ale actelor constitutive ale
societatii comerciale, desigur intr-o forma simplificata, corespunzatoare structurii
mai putin complexe si lipsite de personalitate juridica a intreprinderii familiale;
b) membrii intreprinderii familiale sunt asigurati in sistemul public de pensii si
si au dreptul de a fi asigurati in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al
asigurarilor pentru somaj;
c) nu poate angaja terte persoane cu contract de munca;
d) poate colabora cu toate tipurile de comercianti ( PFA, intreprinzatori titulari
ai unei intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, societati comerciale, etc.)
e) nu are personalitate juridica si nu are, ca urmare, un patrimoniu propriu;
prin acordul de constituire, membrii acesteia pot insa conveni asupra constituirii
unui patrimoniu de afectatiune reglementand si cotele fiecarui membru la
constituirea acestui patrimoniu;
f) membrii raspund solidar si indivizibil, cu patrimoniul de afectatiune, pentru
datoriile contractate de reprezentantul intreprinderii; in lipsa patrimoniului de
afectatiune sau, in completarea lui raspund cu intreg patrimoniul, corespunzator
cotelor de participare convenite prin acordul de constituire.
3.3.6. Patrimoniul de afectatiune;
OGU nr.44/2009 consacra in premiera acest concept cu referire la
subiectele dreptului comercial. El reprezinta ansamblul bunurilor alocate de
comerciantul persoana fizica, autorizat in oricare din cele trei forme permise de
lege,

desfasurarii

comertului

sau.

Ca

urmare,

creditorii

personali

ai

comerciantului PFA, intreprinzatorului titular al unei intreprinderi individuale sau

16

membrii intreprinderii familiale nu vor putea sa urmareasca, in scopul recuperarii

creantelor lor, bunurile din patrimoniul de afectatiune, ci doar pe cele personale
ale comerciantului. La fel, creditorii comerciali vor urmari cu prioritate bunurile din
patrimoniul de afectatiune si doar in mod complementar pe cele personale ale
debitorului lor comerciant persoana fizica. Se face astfel distinctia intre doua
categorii de creditori ai comerciantului persoana fizica, creditorii comertului si
respectiv creditorii personali. 10
Capitolul IV
COMERCIANTI PERSOANE JURIDICE
Societatile comerciale

4.1.

Aspecte introductive.

Daca dimensiunile activitatii comeciantului persoana fizica, in oricare din cele trei
forme de organizare a activitatii sale, reglementate de OGU nr.44/2008, sunt
direct raportate la persoana sa, dobandind, ca urmare, anvergura permisa de
energiile unui singur individ, corespund deci, unei afaceri de mica anvergura, in
schimb, societatea comerciala devine forma adecvata de derulare a actelor de
comert atunci cand amploarea acestora impune concentrare de resuse umane si
materiale, si, inerent, o organizare corespunzatoare. Aparitia ei a reprezentat, ca
urmare, consecinta fireasca a evolutiei economice si sociale a societatii
omenesti. Din punctul in care satisfacerea nevoilor a depasit posibilitatile unui
singur individ a devenit necesara asocierea de resurse umane si materiale,
scopul convergent urmarit fiind realizarea unor activitati profitabile. De la formule
de asociere restranse, reunind cateva persoane, care isi puneau impreuna
bunurile si priceperea pentru a da eficienta activitatii lor comerciale, s-a ajuns in
timp la asocieri de anvergura, de sute, chiar mii de persoane, care, inerent, au
impus solutii adecvate de organizare si coordonare a afacerii. Desigur,
complexitatea acestora este expresia directa a dimensiunilor afacerii si a
10

a se vedea Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed. C.H.Beck, Buresti, 2008, pag.45

17

numarului persoanelor implicate in realizarea ei. Este indisolubila legatura dintre

evolutia activitatii economice si cea a structurilor juridice create pentru realizarea
ei. Privita deci, din perspectiva istorica, devine usor de inteles de ce, in prezent,
societatea comerciala a devenit o institutie juridica configurata cu exactitate prin
dispozitii legale, capabila sa concentreze energii umane, materiale, financiare, cu
scopul de a satisface nevoile intrepinzatorilor, si, indirect ale societatii omenesti.
Ea insasi si-a structurat formele de organizare in directa corelatie cu interesele
activitatii comerciale aflate in expensiune. Este explicabil, deci, de ce, in prezent,
constituie ponderea comerciantilor persoane juridice.
4.2.

Scurt istoric.
Inceputurile societatii comerciale dateaza inca din antichitate. La inceput

nu avea personalitate juridica, inspirata fiind de reglementarea societatii civile din

dreptul roman. Evoluand, isi defineste principalele atribute caracteristice in evul
mediu, cand apare societatea in comandita simpla. In perioada capitalismului
colonial, (secol XVII), isi are geneza societatea pe actiuni. Codul comercial
francez de la 1807 o denumeste societate anonima si reglementeaza cele
doua forme ale ei, societate pe actiuni si in comandita pe actiuni. La sfarsitul
secolului al XIX-lea, din imbinarea trasaturilor societatii in nume colectiv si ale
celei pe actiuni apare societatea cu raspundere limitata.
4.3 Definitia.
Societatea comerciala poate fi definita ca fiind entitatea cu personalitate juridica,
constituita potrivit legii, prin asocierea mai multor persoane in conditiile
reglementate prin actul constitutiv, pentru a realiza activitati comerciale cu scopul
de a obtine profit.11
4.4. Personalitatea juridica a societatii comerciale.
11

O grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate

juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de
comert, in scopul realizarii si impartirii profitului rezultat. Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman
Ed. a VI-a revazuta si adaugita, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007, pag.156;

18

Potrivit legii, societatea comerciala devine persoana juridica din momentul

inregistrarii ei in registrul comertului. Ea dobandeste asadar, o identitate proprie,
distincta de cea a asociatilor

care o constituie, configurata de urmatoarele

elemente care o personalizeaza :

a)

are o organizare de sine statatoare, convenita de asociati prin

actul constitutiv, cu respectarea conditiilor impuse de lege, in
functie de forma juridica ;

b)

are un patrimoniu propriu, ca ansamblu de drepturi si obligatii cu

continut economic,

12

distinct si independent

de patrimoniul

oricarei alte persoane, inclusiv al asociatilor ; elemente specifice

ale patrimoniului societatii comerciale sunt capitalul social si
fondul de comert ; patrimoniul este afectat realizarii activitatii
comerciale ;
c)

are propriile elemente de identificare, decurgnad din calitatea sa

de subiect de drept distinct, (denumire, sediu ) ;

d)

are propria sa vointa, (voina sociala), manifestata prin organele

sale ;

e)

are nationalitate proprie, distincta de cea a asociatilor, si care

este nationalitatea tarii pe teritoriul careia si-a stabilit sediul
social ;

f)

are

capacitate

juridica,

(responsabilitate

juridica)

proprie,

distincta de cea a asociatilor, ceea ce ii permite sa participe in

nume propriu la raporturile juridice, corespunzatoare realizarii
obiectivelor

si

scopurilor

sale,

(capacitate

de

folosinta

specializata) ;
Societatea comerciala este comerciant din momentul dobandirii
personalitatii juridice. Spre deosebire de persoanele fizice care devin
comercianti, ea se naste comerciant si isi pastreaza aceasta calitate pe toata
12

Notiunea de patrimoniu social este o notiune compozita: ea se compune a) din activ, in care figureaza
bunurile si drepturile reale sau personale, cu valoare economica, apartinand societatii comerciale si b) din
pasiv, exprimand datoriile acesteia fata de terti si fata de asociati. Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea
societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2007, pag.33

19

durata existentei sale, indiferent daca desfasoara sau nu activitate. Ca urmare,

actele ei juridice sunt comerciale si sunt supuse legii comerciale, chiar daca
sunt realizate cu necomercianti, (art.56 Cod Comercial).
4.5.

Reglementare
Actul normativ care constituie dreptul comun in materia societatilor

comerciale, oferind regulile de infiintare, organizare si functionare, reorganizare,

dizolvare si lichidare a lor este Legea nr.31/1990. 13 Prin ultimele modificari ce iau fost aduse, legea a fost armonizata cu reglementarile europene in materie.
Pentru anumite domenii economice, de regula, cele cu un mai mare
impact asupra populatiei si, deci, in scopul protejarii intereselor ei, au fost
adoptate acte normative proprii domeniului respectiv, care, avand caracter
special, devin prioritar incidente pentru domeniul reglementat. In cazul lor, Legea
nr.31/1990, devine complementar aplicabila.
4.6.

14

Formele de organizare a societatilor comerciale

Legea societatilor comerciale reglementeaza cinci forme juridice in care se

poate constitui societatea comerciala si anume :

1.societatea in nume colectiv
2.societatea in comandita simpla,
3.societatea pe actiuni;
4.societatea in comandita pe actiuni
5.societatea cu raspundere limitata
Sunt, in principiu, formele juridice reglementate si in legislatia altor state,
13

Legea nr.31/1990, republicata in 2004 Monitorul Oficial nr.1066 din 17 noiembrie 2004, modificata si
completata prin: Legea nr.302/2005, publicata in M.Of. nr.953 din 27 octombrie 2005; Legea nr.85/2006
privind procedura insolventei , publicata in M.Of. nr.359 din 21 aprilie 2005; Legea nr.164/2006 , publicata
in M.Of. nr.430 din 18 mai 2006; Legea nr.441/2006, publicata in M. Of. nr.955 din 28 noiembrie 2006;
Legea nr.516/2006, publicata in M. Of. nr.14 din 9 ianuarie 2007, Ordonanta de Urgenta nr.82/2007,
publicata in M. Of. nr.446 din 29 iunie 2007;
14

Exemple de astfel de acte : Legea bancara nr. 58 din 5 martie 1998, Legea nr. 32/2000
privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, etc.

20

nefiind produse de laborator ci rezultatul experientei si practictii indelung

verificate in statele cu economie de piata.
6.1.

Cele cinci forme sunt limitativ prevazute de lege ; viitorii asociati au

libertatea de a opta pentru oricare dintre ele dar, din momentul alegerii, sunt
obligati sa respecte dispozitiile legale proprii formei juridice alese ; nu vor putea
imagina forme juridice noi, sui generis, nici chiar preluand si combinand selectiv
trasaturi proprii celor cinci tipuri reglemenate. Pe de alta parte, dreptul de optiune
este limitat in situatiile in care domeniul de activitate al viitoarei societati impune
organizarea intr-o anume forma juridica, dispusa prin reglementari speciale. Este
cazul societatilor bancare, sau celor de investitii financiare pentru care legi
speciale incidente impun constituirea lor in forma juridica de societate pe actiuni.
2. Evident, optiunea asociatilor pentru una sau alta dintre formele de societate va
avea sansa de a fi corecta, corespunzatoare starii lor de fapt, numai in masura in
care cunosc trasaturile ce definesc fiecare tip de societate in parte.
4.7.

Clasificarea societatilor comerciale

Cele cinci forme juridice de societati comerciale pot fi clasifiate in functie de mai
multe criterii. Avem in vedere, in cele ce urmeaza, doar doua dintre ele,
considerandu-le esentiale in intelegerea regimului lor juridic, in configurarea
exacta a trasaturilor ce le particularizeaza. Astfel ;
4.7.1. In functie de natura asocierii, de argumentul acestei asocieri
sunt :
a) societati de persoane ; cele in care asocierea este consecinta relatiei
dintre asociati, a increderii reciproce pe care si-o acorda ; societatea este
constituita, asadar, in considerarea persoanei asociatilor, ( intuitu personae ).
Relevanta relatiei dintre asociati, imprima societatilor din acesta categorie o serie
de elemente specifice, cum ar fi cele legate de atribuirea denumirii, numarul
relativ restrans de asociati, raspunderea nelimitata si solidara a acestora,
conditiile rigide de transmitere a partilor de interes, deci, de dobandire a calitatii
de asociat, cauzele de dizolvare a societatii, etc. Fac parte din acesta categorie

21

societatea in nume colectiv, (cea mai reprezentativa) si societatea in comandita

simpla.
b) societati de capitaluri; in care relevanta relatiei dintre asociati se
estompeaza in favoarea importantei marimii aportului adus la capitalul social ;
determinanta este investitia de capital a asociatilor. Ca urmare, sunt societati
care reunesc un numar mare de asociati, care, de cele mai multe ori, nici nu se
cunosc intre ei. Dobandirea calitatii de actionar nu mai este conditionata, in cazul
societatilor din aceasta categorie, de acordul celorlalti actionari, si nu mai
reprezinta, ca urmare, element de modificare a actelor lor constitutive. Prototipul
il reprezinta societatea pe actiuni. Face parte din aceeasi categorie si societatea
in comandita pe actiuni.
c) Societatea cu raspundere limitata nu este integrata complet in nici
una din categoriile mentionate. Ea reprezinta o forma intermediara, un hibrid,
creat din imbinarea de trasaturi proprii atat societatilor de persoane cat si celor
de capitaluri. De exemplu, ca si in cazul celor de persoane, infiintarea ei este
bazata pe relatia dintre asociati, ceea ce justifica dealtfel, limitarea numarului
maxim al acestora la 50. Raspunderea asociatilor este limitata, ca si in cazul
actionarilor societatilor de capitaluri si regulile de organizare si functionare sunt,
la randul lor, asemanatoare acestei din urma categorii. Prin vointa asociatilor,
exprimata in actul constitutiv, pot fi accentuate trasaturile proprii societatilor de
capitaluri sau, dimpotriva, celor de persoane. Dealtfel, tocmai pentru ca este
produsul influentelor preluate de la ambele categorii de societati, a aparut ultima
din punct de vedere istoric.
4.7.2. In functie de intinderea raspunderii asociatilor sunt:
a) societati in care asociatii raspund nelimitat si solidar; societatea in nume
colectiv si societatile in comandita (simpla si pe actiuni) in privinta asociatilor
comanditati.
Cele doua coordonate ale raspunderii se definesc astfel:

22

1. Nelimitata: asociatii raspund pentru obligatiile societatii nu doar

in limita aportului lor patrimoniul societatii ci, in subsidiar, si cu
propriul patrimoniu, in masura in care cel al societatii este
insuficient pentru a acoperi integral obligatiile sociale.
2. solidara; fiecare dintre asociati va raspunde pentru intreaga
obligatie a societatii, neacoperita din valorificarea patrimoniului
acesteia. Raspunderea fiecarui asociat fata de creditorii
societatii nu este, asadar, dimensionata la valoarea aportului
sau la capitalul social. Acest aport primeste relevanta numai in
relatia cu ceilalti asociati, de la care asociatul poate pretinde,
pe cale de regres, recuperarea sumei corespunzatoare cotei lor
de participare la capital, dupa ce el a achitat creditorilor intreaga
datorie a societatii. Solidaritatea raspunderii este, dealtfel,
caracteristica obligatiilor comerciale in general, spre deosebire
de obligatiile civile unde divizibilitatea raspunderii constituie
regula iar solidaritatea este exceptia.15
b) societati in care asociatii raspund limitat, societatea pe actiuni, societatea
cu raspundere limitata, societatile in comandita, (simpla si pe actiuni), in privinta
asociatilor comanditari.
Raspunderea limitata consta in obligatia fiecarui asociat de a
raspunde pentru obligatiile societatii numai in limita aportului sau la
capitalul social. Creditorii nu au dreptul de a-si extinde urmarirea, in
vederea recuperarii creantelor lor fata de societate, asupra
patrimoniului personal al asociatilor.
De precizat ca raspunderea in limita aportului la capitalul social nu se
identifica cu plata in favoarea creditorilor, de catre fiecare asociat, a unei sume
corespunzatoare aportului sau la capitalul social, ci cu riscul sau de a nu-si
recupera cel putin investitia adusa cu titlu de aport, scadenta la data lichidarii
15

obligatiile divizibile se divid, conform legii, de plin drept, activ si pasiv, fiecare creditor putand pretinde
debitorului sau debitorilor sai numai cota-parte din creanta ce i se cuvine si fiecare debitor fiind expus
urmaririi creditorului sau creditorilor sai numai pentru cota-parte din datoria la care s-a obligat. Mircea
N. Costin, Calin M. Costin , Dictionar de drept civil de la A la Z, Editia a 2-a, Ed. Hamangiu, 2007, pag.
327;

23

societatii. Raspunderea limitata echivaleaza, deci, cu raspunderea societatii

pentru obligatiile sale sociale.
Din exemplele de mai sus devine evidenta particularitatea caracteristica
societatilor in comandita simpla si pe actiuni care, reunind asociati cu raspundere
limitata, (comanditarii) si asociati cu raspundere nelimitata si solidara,
(comanditatii), se regasesc in ambele categorii de societati.

4.8. Formele juridice de societate. Prezentare succinta.

Dupa ce la punctul 6 am enumerat cele cinci tipuri de societati reglementate
de lege, in cele ce urmeaza vom incerca sa le descriem sintetic, configurandu-le
trasaturile specifice.
4.8.1. Societatea in nume colectiv
Este cea mai veche dintre formele de societate, azi considerata usor
desueta. Reuneste, de regula, un numar mic de persoane, a caror asociere este
intemeiata pe relatiile dintre ele, pe increderea reciproca ce si-o acorda. Asa cum
am mai afirmat, este prototipul societatilor de persoane. Este adecvata penru
afaceri de mici dimensiuni, de familie.
Caracteristici:
a) raspunderea asociatilor este nelimitata si solidara ;
b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin
unuia dintre asociati, insotit de sintagma societate in nume colectiv scrisa in
intregime, nu abreviat. Acesta regula privind atribuirea firmei (denumirii) pune in
evidenta relevanta persoanei asociatilor in acest tip de societate, inclusiv pentru
terti. Ca urmare, daca denumirea societatii contine numele unei persoane straine
de societate, ea va deveni raspunzatoare nelimitat si solidar pentru obligatiile
societatii, asemeni asociatilor. Printr-o atare reglementare, legiuitorul a urmarit sa
protejeze interesele tertilor care obtin o prima informatie despre societate chiar

24

din denumirea ei, increderea acordata societatii fiind prioritar raportata la

persoana asociatilor care o constituie.
c) Actul constitutiv al societatii, semnat de toti asociatii, este contractul de
societate, incheiat in forma autentica ;
d) Capitalul social este divizat in parti de interes. Legea nu impune o
limita minima a capitalului social. El

va fi varsat integral la data constitutirii

societatii si se compune din :

1. aporturi in numerar, cu caracter obligatoriu si, eventual,
2.aporturi in natura, constand in bunuri cu valoare economica,
3.creante, caz in care asociatul va ramane raspunzator
pentru societate pana la incasarea de catre aceasta a valorii
creantei aportate de el;
e) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a
caror valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea
beneficiilor si a activului social ;
f) deciziile societatii se adopta cu votul asociatilor reprezentand
majoritatea capitalului social, cu exceptia celor care privesc modificarea actului
constitutiv sau revocarea administratorilor, pentru care este necesar acordul
tuturor asociatilor.
g) administrarea societatii poate fi atribuita unuia sau mai multor
administratori, asociati sau neasociati, persoane fizice sau juridice. Daca sunt
mai multi administratori, in actul constitutiv se va reglementa daca acestia sunt
obligati sa lucreze impreuna sau separat.
h) asociatii au obligatia de a nu face concurenta societatii, fiindu-le
interzisa calitatea de asociat cu raspundere nelimitata intr-o alta societate cu
obiect similar sau concurent ; au, de asemenea, obligatia de a nu efectua
operatiuni in acelasi fel de comert sau intr-unul asemenator ;
i) societatea se dizolva daca, urmare a falimentului, incapacitatii,
excluderii sau retragerii unuia dintre asociati numarul acestora s-a redus la unul
singur si acesta nu decide transformarea societatii in societate cu raspundere
limitata cu unic asociat sau, in cazul decesului, in lipsa prevederilor in actul

25

constituiv de continuare a societatii cu mostenitorii. Sunt cauze speciale de

dizolvare, la care se adauga cele cu caracter general, aplicabile oricarei forme
juridice de societate. Analiza acestora se va face in cadrul capitolului consacrat
dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale.
4.8.2. Societatea in comandita simpla
Denumirea societatii este legata de contextul aparitiei sale, in Evul Mediu,
intr-o perioada in care categoriile sociale care dispuneau de capitaluri, clerul
nobilimea, militarii, nu aveau posibilitatea de a le valorifica in activitati
comerciale, fie pentru ca legea le interzicea, fie pentru ca activitatea de
comerciant era considerata degradanta pentru pozitia lor sociala. In acest
context, solutia gasita de ei pentru valorificare banilor de care dispuneau a
devenit contractul de commenda, in baza caruia incredintau sume de bani unor
negustori in vederea fructificarii lor in afaceri si impartirii beneficiilor rezultate.
Accest tip de colaborare, avand ca liant increderea, a generat si formele diferite
de raspundere proprii societatii : limitata, corespunzatoare capitalurilor investite,
(asociatii comanditari), respectiv nelimitata si solidara, in cazul celor carora le
erau incredintati banii in vederea fructificarii lor in afaceri eficiente, (deveniti
asociati comanditati).
Caracteristici :
a) prima trasatura este legata de prezenta, in cadrul societatii, a celor
doua categorii de asociati, comanditari si comanditati ; suportul asocierii lor il
reprezinta increderea, asemeni societatii in nume colectiv ; numarul minim de
asociati este de doi ; desi legea nu plafoneaza numarul maxim, de regula acesta
este mic ;
b) denumirea societatii cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin
unuia dintre asociatii comanditati, insotit de mentiunea societate in comandita
simpla, scrisa in intregime. Ratiunile pentru care legiuitorul impune cuprinderea
in denumire a cel putin unuia dintre numele asociatilor cu raspundere nelimitata
si solidara sunt similare celor de la societatea in nume colectiv. Ca urmare, daca

26

numele unui asociat comanditar sau chiar al unei persoane terte in raport cu
societatea figureaza in denumire, aceasta, la randul ei, devin raspunzatoare fata
de societate in mod

nelimitat si solidar, asemeni asociatilor comanditati. Se

protejaza, si in acest caz, intereselor creditorilor societatii.

c) actul constitutiv al societatii este contractul de societate, incheiat in forma
autentica ;
d) nu are o limita minima a capitalului social, si in acest caz, ca si in cazul
societatii in nume colectiv, garantia creditorilor fiind prioritar data de asociati, nu
de valoarea capitalului social. Aporturilor asociatilor la capitalul social, prevazute
in actul constitutiv, sunt similare cu cele de la societatea in nume colectiv;
e) ca si in cazul asociatilor societatii in nume colectiv, asociatii
comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, a caror
valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar in impartirea
beneficiilor si a activului social ;
f) deciziile societatii sunt luate de asociatii reprezentand majoritatea
absoluta a capitalului social, cu exceptia celor referitoare la modificarea
contractului de societate si la revocarea administratorilor, pentru care este
necesar acordul tuturor asociatilor. Votul se exercita, ca si in cazul societatii in
nume colectiv, in mod direct proportional cu participarea asociatilor la capitalul
social.
g) dreptul de a administra societatea il au numai asociatii comanditati;
restrictia este reglementata, si in acest caz, in vederea apararii intereselor
tertilor ; comanditarilor li se recunoaste dreptul de a realiza in numele societatii
numai anumite operatiuni, incredintate de reprezentantii acesteia prin procura
inscrisa in registrul comertului. Daca un asociat comanditar realizeaza acte de
administrare in lipsa unei astfel de procuri, el devine raspunzator fata de terti in
mod nelimitat si solidar, asemeni comanditatilor.
h) cauzele de dizolvare sunt similare cu cele reglementate pentru
societatea in nume colectiv.

27

De retinut : raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor imprima

societatilor de persoane o serie de trasaturi comune, specifice: 1) numai in cazul
acestora denumirea va cuprinde, in mod obligatoriu, numele a cel putin unuia
dintre asociati, respectiv a unuia dintre comanditati, si, numai in cazul acestora,
denumirea va fi insotita de precizarea formei juridice a societatii, scrisa in
intregime, nu cu initiale ; ) asociatii se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de
aport social, a carui valoare nu poate fi insa cuantificata in capitalul social ci doar
in impartirea beneficiilor si a activului social ; numai in cazul acestora legea nu
impune o valoare minima a capitalului social.
Argumente : credibilitatea acestor tipuri de societate este prioritar
fundamentata pe persoana asociatilor ; capitalul social fiind nesemnificativ, si, pe
de alta parte, asociatii avand o raspundere nelimitata si solidara, tertii se vor
putea raporta la ei pentru a-si evalua riscurile de a contracta cu societatea.
4.8.3. Societatea pe actiuni
Este forma reprezentativa a societatilor de capitaluri ; ca urmare, in cazul
ei, relevant devine aportul la capital al actionarilor, in detrimentul relatiei dintre
asociati, a carei importanta dispare. Ca o consecinta, caracteristic pentru acest
tip de societate este numarul mare de actionari, care, de cele mai multe ori, nici
nu se cunosc intre ei. Denumirea care i se mai atribuie, de societate anonima,
pune suplimentar in valoare aceasta trasatura.
Este cea mai complexa, mai evoluata dintre formele juridice de societate,
adecvata pentru afaceri de mari dimensiuni, care absorb capitaluri considerabile.
Pentru a raspunde unui atare scop, atat pentru infiintarea societatii cat si pentru
infuzia suplimentara de capital se poate recurge la subscriptia publica, (oferta
publica).
Numarul mare de actionari si valoarea mare a capitalului social,
caracteristice pentru societatea pe actiuni, au impus reglementarea unor structuri
adecvate, a unor organe cu atributii si competente bine definite, functionand pe
principul separatiei puterilor.

28

Vom acorda spatiul adecvat analizei acestor structuri la capitolul consacrat

organizarii si functionarii societatilor comerciale.
Caracteristici :
a) Actionarii raspund limitat pentru obligatiile sociale;
b) Pentru infiintarea societatii este necesar un numar minim de doi
actionari, persoane fizice si/sau juridice ; (dealtfel, acelasi numar este necesar in
cazul fiecarei forme juridice de societate, cu exceptia societatii cu raspundere
limitata cu unic asociat).
c) Firma societatii cuprinde o denumire proprie, distincta de a altor
societati si va insotita de mentiunea societate pe actiuni scrisa in intregime
sau de initialele S.A ;
d) Actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si statutul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv, sub
semnatura privata sau avand data certa ; forma autentica devine necesara numai
in cazul in care la capitalul social au fost subscrise terenuri sau cand societatea
s-a constituit prin subscriptie publica ;
e) In functie de modul de asigurare a capitalului social al viitoarei societati
comerciale, aceasta se poate constitui : 1) prin subscriere integrala si simultana
a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv ; procedura de infiintare,
in acest caz, nu este diferita de cea urmata in cazul celorlalte forme juridice de
societate ; 2) prin subscriptie publica, caz in care capitalul social este asigurat si
de alte persoane decat cele care au initiat infiintarea societatii. Vom analiza
procedura aferenta ambelor modalitati de constituire la capitolul consacrat
acestei teme.
In functie de modalitatea de infiintare a societatii, (simultana,
concomitenta), sau continuata, (prin subscriptie publica), societatile de capitaluri
pot fi clasificate in societati inchise, cele infiintate simultan, sau de tip deschis,
cele infiintate prin oferta publica. Se integreaza celei de-a doua categorii si cele
care, desi s-au infiintat simultan, ulterior constituirii au apelat la o majorare a

29

capitalului social prin subscriptie publica. Reciproca e valabila : societatile de tip

deschis se pot transforma, la randul lor, in societati inchise.
f) Limita minima a capitalului social este de 90.000 lei. Capitalul va fi
constituit din aporturi in numerar, si/sau aporturi in natura evaluabile economic si
aporturi in creante, acestea din urma numai in cazul societatii pe actiuni
constituite simultan. La infiintare este obligatorie varsarea a cel putin 30% din
valoarea capitalului social subscris, diferenta de 70% urmand a fi varsata in
termen de 12 luni, in cazul aporturilor in numerar, respectiv de 2 ani, in cazul
celor in natura.
g) Capitalul social este divizat in fractiuni egale ca valoare, de minim 0,10
lei, indivizibile, numite actiuni. Ele pot fi nominative, (1), cand indica titularul
actiunii, sau la purtator (2), cand titularul nu este nominal indicat, si se
considera, ca urmare, ca proprietatea asupra actiunii apartine posesorului ei. In
actul constitutiv se va reglementa, in mod obligatoriu, atat numarul cat si felul
actiunilor emise de societate.
Actiunile sunt titluri de valoare negociabile, (sau titluri de credit) care
incorporeaza in ele o anume valoare patrimoniala, corespunzatoare valorii
patrimoniului societatii emitente. Au trasaturi ale titlurilor de credit fara a fi insa
perfect asimilabile acestora, intrucat le lipseste caracterul perfect autonom,
independenta fata de actul juridic din care decurg, in speta, fata de actul
constituiv al societatii emitente. Detinerea unei actiuni presupune implicit
dependenta la o anume societate si, deci, dobandirea drepturilor si obligatiilor
reglementate prin actul constitutiv al respectivei societati.
Drepturile fundamentale garantate oricarui detinator de actiuni, (deci
actionar) : a) dreptul de a participa si a vota in adunarile generale ; b) dreptul de
a incasa dividende.
Actiuni preferentiale cu drept de dividend prioritar ; reprezinta o
categorie speciala de actiuni care confera titularului lor dreptul de a incasa profit
in mod prioritar, din profitul distribuibil, inaintea oricarei prelevari. Nu confera
dreptul de a vota ci doar de a participa la lucrarile adunarilor generale ale

30

actionarilor. Pot deveni, asadar, modalitati de investire eficienta a resurselor

banesti de catre titularul lor, cu conditia ca societatea sa fie profitabila.
h) Organizarea si functionarea societatii sunt realizate prin intermediul
organelor sale, cu competente si atributii bine definite, structurate pe principiul
separatiei puterilor: (1), adunarea generala, cu cele doua forme de lucru ale sale,
ordinara si extraordinara, (2), administratorii societatii, de regula constituiti in
organul colegial numit consiliu de administratie, si directorii, (in cazul sistemului
unitar de administrare), sau consiliul de supraveghere si directoratul, (proprii
sistemului dualist de administrare a societatii), (3) cenzorii/auditorul financiar ;
Vom analiza competentele, modul de lucru al acestor organe la capitolul
consacrat organizarii si functionarii societatii comerciale.
i) are dreptul de a emite obligatiuni, ca modalitate tipica de capitalizare a
acestui tip de societate ; atunci cand are nevoie de fonduri banesti si cand nu
poate sau nu are interesul de a recurge in acest scop la majorarea capitalului
social si cand nici solutia contractarii unui credit bancar nu este convenabila,
poate emite titluri de valoare numite obligatiuni. Competenta adoptarii unei astfel
de hotarari revine adunarii generale extraordinare a actionarilor si va fi pusa in
aplicare printr-o oferta publica formulata prin emiterea unui prospect de
emisiune. Valoarea totala a obligatiunilor emise are semnificatia unui imprumut
contractat de societate de la obligatari, (cei care au subscris obligatiuni).
Asemeni actiunilor, obligatiunile pot fi, la randul lor, nominative sau la purtator. De
asemenea, asemeni actiunilor, obligatiunile sunt titluri de valoare, egale si
indivizibile. Ele confera insa titularului lor, obligatarul, drepturi distincte de cele
ale actionarilor societatii. Spre deosebire de acestia, obligatarii au doar dreptul
de a li se restitui suma datorata, incorporata in valoarea obligatiunii, precum si
dobanda aferenta ei, indiferent daca societatea a inregistrat sau nu profit. Nu vor
putea insa vota in cadrul adunarilor generale ale actionarilor si nu vor incasa
dividende, aceste drepturi fiindu-le rezervate numai actionarilor. Pentru
reprezentarea intereselor lor, (de exemplu, in situatia nerambursarii la scadenta a
obligatiunilor), obligatarii se pot intruni in adunare generala.

31

4.8.4.Societatea in comandita pe actiuni

Face parte din categoria societatilor de capitaluri. Are doua categorii de
actionari, comanditati si comanditari, asemeni societatii in comandita simpla, dar,
diferit de aceasta, are capitalul social divizat in actiuni, asemeni societatii pe
actiuni.
Caracteristici ;
a) are doua categorii de actionari, comanditati si comanditari ;e
necesar un numar minim de doi actionari in vederea constituirii societatii ;
b) actul constitutiv al societatii este contractul de societate si statul
care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv ; nu
este necesara forma autentica a actului constitutiv, cu exceptiile obisnuite,
constituirea societatii prin subscriptie publica sau aportarea de terenuri la
capitalul social;
c) se poate constitui atat simultan cat si in forma continuata, (prin
subscriptie publica) ;
d) firma societatii contine o denumire proprie, diferita de a altor
societati existente, insotita de precizarea societate in comandita pe actiuni ,
scrisa in intregime ;
e) se supune dispozitiilor legale incidente societatii pe actiuni cu
privire la capitalul social, divizarea acestuia in actiuni, felurile actiunilor, emiterea
de obligatiuni, adunarile generale, cenzori ;
f) administrarea societatii se poate organiza in exclusivitate dupa
regulile sistemului unitar ; administratorii pot fi desemnati numai din randul
actionarilor comanditati, deci a celor cu raspundere nelimitata si solidara ;
Este o forma de societate putin intalnita in practica. Inconvenientele pe
care le prezinta pentru actionarii comanditari care, desi asigura consistenta
capitalului social, nu pot paticipa la administrarea societatii decat renuntand la
raspunderea lor limitata, ar putea oferi explicatia acestei realitati. In plus, faptul
ca cele mai multe dintre dispozitiile legale ce o guverneaza apartin societatii pe
actiuni, face usor explicabila preferinta pentru aceasta a doua forma juridica in
raport de care societatea in comandita pe actiuni prezinta doar dezavantaje.

32

4.8.5. Societatea cu raspundere limitata

A fost reglementata in premiera in Germania in anul 1892. Este rezultanta
imbinarii unor trasaturi ale societatii in nume colectiv, deci ale unei societati
adecvate pentru afaceri mici, si ale celei pe actiuni, ca forma juridica proprie
afacerilor de mari dimensiuni, asa incat, ea corespunde exigentelor valorificarii
capitalurilor de valoare medie. Se imbina, asadar, in acest tip de societate,
personalizand-o, trasaturi proprii ambelor tipuri de societati din care se inspira.
Caracteristici ;
a. asociatii, persoane fizice sau juridice, sunt animati de afectio
societatis , ca si in cazul societatilor in nume colectiv si au raspundere limitata,
asemeni actionarilor din societatile pe actiuni ; este singura societate care se
poate constitui in forma atipica de societate cu unic asociat si singura al carei
numar maxim de asociati este limitat la 50;
b. actele constitutive ale societatii sunt contractul de societate si
statutul care pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, act constitutiv ;
c. firma societatii se compune dintr-o denumie proprire, in masura
sa o diferentieze de a altor societati, insotita de sintagma societate cu
raspundere limitata sau de initialele S.R.L.
d. capitalul social minim este de 200 lei si este divizat in fractiuni
numite parti sociale, cu o valoare minima de 10 lei. In actul constitutiv se va
indica aportul fiecarui asociat si numarul partilor sociale detinute ; este obligatorie
varsarea integrala a capitalului social la constituirea societatii, ca si in cazul
societatilor de persoane ;
Sursele capitalul social la constituirea societatii, vor fi : aporturi in
numerar, obligatorii, si, eventual, aporturi in natura, constand in bunuri evaluabile
economic. Nu sunt permise aporturile in creante. In cazul aporturilor in natura, in
actul constitutiv va fi indicat modul de evaluare a lor, prin intelegerea asociatilor
sau prin expertiza;

33

Spre deosebire de actiuni, partile sociale nu sunt titluri negociabile,

nu pot fi tranzactionate liber, societatea pastrand trasaturi ale societatilor de
persoane. Ca urmare, transmiterea lor in favoarea unor terte persoane se poate
face numai cu acordul asociatilor care detin cel putin trei patrimi din capitalul
social. In plus, ea impune modificarea actelor constitutive ale societatii si
inregistrarea in registrul comertului ;
e. Organizarea si functionarea societatii sunt asigurate de
adunarea generala a asociatilor, ca organ cu puteri depline de decizie, si de
administratorul/administratorii acesteia, care pot fi atat asociati, cat si neasociati.
Potrivit vointei

lor, prin actul constitutiv, asociatii pot accentua trasaturile de

societate de persoane sau, dimpotriva, de capitaluri a societatii. Astfel, de

exemplu, prin vointa lor, exprimata in actul constitutiv, pot stabili ca hotararile
avand ca obiect modificarea actelor constitutive ale societatii se fie adoptate nu
cu unanimitatea voturilor asociatilor, asemeni celor ale societatilor de persoane,
ci cu majoritatea expres reglementata prin actele constituive, ca si in cazul
societatilor pe actiuni ;
f. Controlul gestiunii societatii se exercita fie de catre asociati, in
mod nediferentiat, asemeni societatilor de persoane, fie de cenzor/cenzori, ca
structura specializata, dupa modelul oferit de societatile de capitaluri. Cand
numarul asociatilor este mai mare de 15, desemnarea acestuia/acestora devine
obligatorie ;
g. societatea se poate constitui in forma atipica de societate cu
raspundere limitata cu unic asociat sau se poate transforma intr-o astfel de
societate ca efect al modificarii numarului de asociati ; unicul act constituiv al
societatii, in acest caz, este statutul. Legea impune o serie de norme speciale
aplicabile societatii cu raspundere limitata cu unic asociat, si anume :
1. o pesoana fizica sau juridica poate detine calitatea de asociat unic intr-o
singura societate comerciala ;
2. o societate cu raspundere limitata cu unic asociat nu poate detine calitatea de
asociat unic intr-o societate cu raspundere limitata ;

34

3. valoarea aporturilor in natura la capitalul social se determina prin expertiza,

spre deosebire de societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi
asociati, in cazul careia aporturile in natura pot fi evaluate prin acord de catre
asociati.
4.9. Regimul juridic al filialelor, sucursalelor, celorlalte sedii secundare ale
societatii comerciale
Nevoia dezvoltarii societatii comerciale, interesul consolidarii pozitiei ei intr-un
mediu economic concurential devin argumentele hotararii de expansiune a
activitatii, realizabila prin crearea unor structuri exogene, exterioare sediului sau
social. Cele mai cunoscute dintre ele sunt filiala si sucursala societatii
comerciale. Desi frecvent intalnite in practica, ele beneficiaza de o reglementare
sumara in cuprinsul Legii nr.31/1990. Pe baza acestor dispozitii legale, doctrina a
reusit sa configureze cu exactitate regimul lor juridic.
4.9.1. Filiala.
Este singura dintre structurile exogene ale societatii comerciale care are
personalitate juridica, fiind, deci, o entitate distincta de societatea (mama) care
a constituit-o. Ca urmare, ea poate avea forma juridica si chiar nationalitate
diferite de cele ale societatii mama. Va respecta, in vederea infiintarii, dispozitiile
legale corespunzatoare formei sale juridice si va avea regimul juridic propriu
formei alese. Are propriul patrimoniu si o organizare de sine statatoare, adecvate
realizarii obiectivelor si scopurilor reglementate prin actele constitutive.
Dependenta sa fata de societatea-mama, legatura de filiatie

dintre ele este

asigurata prin controlul pe care mama il exercita in virtutea cotei majoritare de

participare la capitalul social al filialei. Societatea-mama are, asadar, in filiala,
comportamentul adecvat pozitiei si rolului sau de asociat/actionar majoritar, si,
intr-un singur caz, de unic asociat (intrucat poate constitui o singura societate ca
asociat unic). Postura mamei de asociat/actionar majoritar sau unic asociat in
societatea filiala este singura care defineste relatia sau cu filiala. Alte forme

35

posibile de control al mamei, realizabile, de exemplu, in temeiul unor relatii de

contractuale de afaceri sau prin administrarea ambelor societati de catre aceleasi
persoane, nu definesc relatia juridica filiala - societate-mama.
Legea nu impune o regula expresa privitoare la atribuirea denumirii filialei. Fiind
o societate comerciala distincta, ea va respecta, evident, dispoziile legale
incidente, in functie de forma juridica in care se constituie. Conditia de unicitate a
denumirii nu va permite functionarea ei cu numele societatii mama decat daca i
se va atasa mentiunea de filiala, si se va indica sediul acesteia. Daca tinem
seama de faptul ca, in general, ratiunea infiintarii unei filiale este aceea de a
diversifica clientela societatii mama, de a-si extinde zona de influenta economica
in arii geografice noi, e de prespus, ca, in mod obisnuit, se va opta pentru acesta
ultima solutie de atribuire a numelui comercial al filialei.
4.9.2. Sucursala
Spre deosebire de filiala, sucursala este un dezmembramant fara personalitate
juridica al societatii comerciale. Ca urmare, ea nu poate actiona independent de
societatea-mama care a constituit-o. Dobandeste din partea acesteia doar o
anumita autonomie in limitele careia isi desfasoara activitatea. Activitatea sa nu
poate fi diferita de cea a societatii mama, va fi identica sau parte din aceasta.
Este dublu dependenta fata de societatea mama: juridic si economic. Din punct
de vedere juridic, lipsindu-i personalitatea, nu va avea denumire, nationalitate,
organizare de sine statatoare, patrimoniu si capital social proprii. Economic, ea
nu poate detine bunuri proprii, cele pe care le utilizeaza in activitate apartinandu-i
societatii mama. Stabileste raporturi juridice cu tertii strict in numele societatii
mama, in calitate de mandatar sau comisionar al acesteia.
Sucursala are acelasi regim juridic cu cel aplicabil altor sedii secundare ale
societatii comerciale, denumite, potrivit vointei acesteia, agentii, reprezentante,
puncte de lucru, oficii, etc. Diferenta dintre ele si sucursala este data doar de
obligatia inregistrarii celei din urma in registrul comertului corespunzator sediului
sau social. Chiar daca ea va avea sediul in acelasi judet cu societatea-mama, se
va inregistra in registrul comertului distinct de aceasta. In schimb, celelalte sedii

36

secundare vor fi evidentiate numai in registrul comertului in care este inregistrata

societatea mama, indiferent de judetul unde sunt amplasate.
8.3. O societate comerciala straina are dreptul de a-si infiinta in Romania, cu
respectarea legii romane, atat filiale cat si sucursale daca acest drept ii este
recunoscut de legea statutului sau organic. Filialele din Romania ale societatilor
comerciale straine vor avea nationalitate romana in timp ce sucursalele acestora
isi vor pastra nationalitatea societatii care le-a constituit.

CAPITOLUL 5
Constituirea societatilor comerciale
Infiintarea societatii comerciale, in oricare din cele cinci forme juridice
reglementate de lege, este rezultatul parcurgerii unei proceduri precis
reglementate, la sfarsitul careia societatea dobandeste personalitate juridica.
5.1. Actele constitutive ale societatii comerciale.
Primul moment in acest demers procedural este marcat de manifestarea vointei
asociatilor, concretizata prin incheierea actului constitutiv/actelor constitutive
al/ale viitoarei societati. El/ele va/vor deveni fundamentul viitoarei societati
comerciale, instrumentul juridic prin care asociatii isi exprima vointa de
asociere.16
In cazul societatilor de persoane, ca forme juridice mai simple, legea
reglementeaza contractul de societate ca unic act constitutiv.
In schimb, in cazul societatilor cu grad sporit de complexitate, cum sunt cele de
capitaluri precum si societatea cu raspundere limitata cu doi sau mai multi
asociati,

contractul de societate este completat de statut, ca al doilea act

constitutiv.
16

Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole,
Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, pag.42;

37

Cele doua pot fi redactate si sub forma unui inscris unic, reunind clauzele proprii
ambelor si denumit generic act constitutiv.
Daca Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale enumera in mod expres
prevederile obligatorii ale contractului de societate, pentru fiecare din cele cinci
tipuri, in schimb, se rezuma la a preciza necesitatea statutului, ca al doilea act
constitutiv, fara a dispune in vreun fel asupra continutului acestuia. Atribuindu-i
acceptiunea de act constitutiv complementar contractului de societate, doctrina a
apreciat ca in el ar trebui sa se regaseasca dispozitii speciale convenite de
asociati, privind organizarea si functionarea societatii, comparabile cu cele proprii
regulamentelor de organizare si functionare. In practica, insa, distinctiile dintre
continutul celor doua acte sunt adesea nesemnificative. Se poate constata
frecvent intentia de a prelua in statut clauze din contractul de societate. In astfel
de situatii, preferabila devine alternativa oferita expres de lege, a redactarii celor
doua acte sub forma unui inscris unic denumit generic act constitutiv.
In cazul societatii comerciale unipersonale, (societatea cu raspundere limitata cu
unic asociat), in lipsa unui raport de asociere, unicul act constitutiv este statutul,
ca act de vointa al unei singure persoane, asociatul unic, (sintagma neinspirat
atribuita de lege).
5.2. Forma actelor constitutive
La capitolul consacrat descrierii sumare a societatilor comerciale am precizat
deja forma impusa de lege pentru actele constitutive. Sintetic, reamintim ca ea
este direct legata de forma de raspundere a asociatilor. Astfel,

in cazul

societatilor in care acestia raspund in limita aportului lor la capitalul social, ca

regula, actul constitutiv, semnat de toti asociatii, va fi incheiat sub semnatura
privata, cu exceptia cazului in care au fost aportate terenuri la capitalul social,
cand forma autentica devine obligatorie. Actele constituive realizate sub
semnatura privata dobandesc data certa fie ca urmare a aribuirii ei de catre un

38

avocat sau notar, in exercitarea atributiilor lor profesionale, fie prin inscrierea in
registrul comertului. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei aplicatii a
dispozitiei legale generale cuprinse la art.1185 Cod Civil, in conformitate cu care,
data certa a unui act, deci data de la care el devine opozabil tertilor, se
dobandeste printre altele, prin prezentarea actului unei institutii de stat, prin
inregistrarea lui intr-un registru public, sau prin mentionarea intr-un inscris
redactat de un functionar public.
Contractul de societate al societatilor de persoane, caracterizate prin
raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor, sau cel putin a unora dintre ei, (in
cazul societatii in comandita simpla), va fi realizat in forma autentica. Aceeasi
forma o vor avea actele constitutive ale societatii pe actiuni infiintate prin
subscriptie publica. 17
5.3. Elemente obligatorii ale contractului de societate
Analiza textelor legale care reglementeaza elementele obligatorii ale contractului
de societate pentru fiecare din cele cinci forme juridice de societati, permite
concluzia potrivit careia majoritatea clauzelor sunt comune tuturor tipurilor de
societati. Desigur, inerenta este si prezenta prevederilor contractuale specifice,
derivand din trasaturile proprii fiecarei forme de societate, dar acestea sunt
complementare celor comune obligatorii. Din categoria dispozitiilor contractuale
comune fac parte:
a) clauze privind identificarea asociatilor; (numele, prenumele, cetatenia,
domiciliul data si locul nasterii, codul numeric personal al asociatilor
persoane fizice, respectiv, denumirea, nationalitatea, adresa sediului
social, numarul sau codul unic de inregistrare, dupa caz);
b) clauze privind identificarea

viitoarei societati comerciale, si anume,

cele care stabilesc:

b.1.) denumirea societatii, atribuita in condiile impuse de lege;
17

De regula, forma autentica a actelor reprezinta o exceptie de la cea privind valabilitatea lor in forma
inscrisului sub semnatura privata si este justificata de interesul, preocuparea legiuitorului de a proteja
semnatarii respectivului act, in speta asociatii care raspund nelimitat si solidar, respectiv subscriitorii, in
cazul societatii pe actiuni constituita prin subscriptie publica.

39

b.2.) sediul social, ca spatiu in care sunt tinute documentele societatii, se

realizeaza corespondenta, se afla organele de conducere ale acesteia.
Functia indeplinuita de sediul social nu este, asadar, indispensabil legata de
activitatea comeriala a societatii comerciale.
In prezent, potrivit legii, la aceeasi adresa pot fi declarate sediile a mai multe
societati comerciale numai daca e indeplinita una din urmatoarele conditii:1)
structura imobilului permite functionarea respectivelor societati; 2) acestea
au cel putin un asociat comun,3) imobilul se afla in proprietatea a cel putin
unuia dintre asociati.
b.3.) forma juridica a societatii; optiunea pentru o anumita forma juridica
trebuie exprimata prin actul constitutiv cu consecinta asumarii obligatiei de a
respecta prevederile legale proprii formei juridice alese;
c) clauze privind obiectul de activitate al societatii; obiectul de activitate,
cel care da profilul economic al societatii, este configurat de totalitatea actelor de
comert convenite de asociati spre a fi realizate in scopul obtinerii profitului.
Determinarea lui se face uzandu-se de nomenclatorul CAEN, (clasificarea
activitatilor din economia nationala). E de precizat ca in cuprinsul acestuia
activitatile nu sunt selectate si enumerate pe criterii de comercialitate.
Dimpotriva, realizand o evidenta utilizata in activitatea de raportare statistica,
nomenclatorul contine si activitati necomerciale, asa incat, in vederea configurarii
obiectului de activitate al unui comerciant devine necesara selectarea din
cuprinsul lui a celor care pot fi calificate ca acte de comert.
Devine, in plus, necesara indicarea in actul constitutiv, a activitatii principale
precum si a domeniului in care se incadreaza aceasta activitate, ca sursa
principala a profitului societatii.
Pe de alta parte, societatea va putea efectua numai acele operatiuni
comerciale care ii sunt configurate in actul constitutiv, ca expresie a principiului
specialitatii capacitatii sale de folosinta in virtutea caruia isi va asuma obligatiile
si isi va valorifica drepturile recunoscute prin actul sau de infiintare.

40

Se impune precizarea ca desfasurarea unora dintre activitatile selectate in

cuprinsul actului constitutiv poate fi conditionata de obtinerea unor autorizatii
administrative suplimentare, unele prealabile infiintarii societatii, altele ulterioare
acestui moment dar anterioare initierii efective a respectivelor activitati.
d) clauze privind capitalul social si aportul asociatilor; actul constitutiv va
preciza valoarea totala a capitalului social, structura acestuia, (in numerar, in
natura, creante, dupa caz), precum si valoarea aportului fiecarui asociat, in
functie de care vor fi precis determinate drepturile acestuia in relatia sa cu
societatea, (dreptul la vot, la dividende, etc.). Vor fi indicate si diviziunile
capitalului social, (parti sociale, actiuni, dupa caz), precum si modul de
repartizarea a acestora intre asociatii societatii. In cazul societatilor comerciale
pentru care legea impune o limita minima a capitalului social, evident, devine
necesara respectarea acesteia.
In cazul aporturilor in natura, vor fi descrise bunurile aportate precum si
modalitatea de evaluare a lor, conventionala sau prin expertiza de specialitate,
dupa caz. Se impune precizarea ca pentru capitalul social interes prezinta
valoarea bunului, nu bunul in materialitatea sa, ca existenta fizica.
In cazul societatilor pe actiuni, unde este ingaduita varsarea unei cote de pana la
70% din capital ulterior infiintarii societatii, se va indica si termenul de varsare a
acesteia, evident, incadrat in limita legala, (12 luni pentru aporturile in numerar,
respectiv 2 ani pentru cele in natura).

18

La acelasi tip de societati devine

necesara indicarea numarului si felului actiunilor emise, (nominative sau la

purtator).
e) Clauze privind administrarea si controlul societatii; actul constitutiv va
indica nominal administratorii societatii, precum si elementele lor de identificare.
Vor fi precizate puterile ce le sunt acordate, daca vor lucra impreuna sau separat,
cui ii revine dreptul de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii.
18

Capitalul subscris este cel stabilit de fondatori prin actul constitutiv, reprezentand,
reprezentand, asadar, promisiunea acestora de a transmite societatii comerciale aporturi pana la
concurenta valorii acestui capital. Capitalul varsat este expresia valorica a aproturilor efectiv
transmise de asociati la data constituirii societatii comerciale- Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea
societatilor comerciale nr.31/1990, Analize si comentarii pe articole, Ed. Hamangiu 2007, pag.5960;

41

Complexitatea societatilor de capitaluri este pregnant demonstrata de regulile

privitoare la administrare. Ca urmare, in cazul acestora, actul constitutiv va trebui
sa determine sistemul de administrare ales, si, corespunzator acestuia, modul de
distribuire a competentelor legate de administrare si reprezentare a societatii,
durata mandatului, modul de lucru. Definirea lor corecta devine conditie a
functionalitatii acestor structuri de care depinde, in cele din urma, eficienta
activitatii societatii.
In cazul societatilor in care controlul gestiunii societatii este necesar a fi atribuit si
exercitat prin structuri specializate, si anume cenzori sau auditor financiar, in
actul constitutiv vor fi cuprinse datele de identificare ale primilor cenzori sau
primului auditor financiar, dupa caz, precum si durata mandatului acestora.
Desemnarea acestor structuri de control profesionale este obligatorie in cazul
societatilor de capitaluri si a celei cu raspundere limitata cu mai mult de
cincisprezece asociati si facultativa, in celelalte situatii. La societatile de
persoane si la cea cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati
acest control revine asociatilor.
f) Durata societatii; este la latitudinea asociatilor sa determine durata
pentru care constituie societatea, iar o atare mentiune, indiferent ca au optat
pentru o durata limitata sau nelimitata de timp, va fi precizata ca atare in
cuprinsul actului constitutiv. Daca societatea a fost infiintata pentru o perioada
limitata de timp, implinirea termenului devine cauza de dizolvare a societatii,
daca, anterior acestei date, asociatii nu au decis prelungirea lui.
g) Participarea la beneficii si pierderi; obtinerea de beneficii si distribuirea
lor intre asociati sub forma de dividende, (asocierea la risc), reprezinta,
finalmente, ratiunea esentiala a infiintarii societatii, pentru fiecare dintre asociatii
acesteia. Este criteriul de baza al delimitarii societatii comerciale de alte structuri
asociative, cum sunt, de exempu, asociatiile si fundatiile, a organizatii
nonprofitabile. Este firesc, asadar, ca in cuprinsul actului constitutiv sa fie definite
regulile dupa care sunt distribuite beneficiile, si, in mod corelativ, sunt suportate

42

pierderile societatii. Se pot conveni reguli de repartizare care sa recunoasca

efortul diferentiat al asociatilor la realizarea activitatii societatii sau, dimpotriva, se
pot conveni cote de distribuire egale, necorelate cu aporturile neegale la capital.
Exista o singura limitare a libertatii

de decizie a asociatilor in problema

participarii la beneficii si pierderi, si anume, evitarea inserarii unor clauze

leonine, respectiv a unor clauze prin care unul sau o parte dintre asociati sa
dobandeasca toate benficiile societatii, fara a participa la pierderile acesteia. O
atare prevedere este considerata nula, fara a atrage insa nulitatea intregului
contract de societate. In locul ei devin aplicabile dispozitiile supletive ale legii in
conformitate cu care participarea la beneficii si pierderi va suporta regula
proportionalitatii cu cota de participare a fiecarui asociat la capitalul social al
societatii.
h) Clauzele privind sediile secundare ale societatii; asociatii vor indica
in cuprinsul actului constitutiv adresa postala a sediilor secundare pe care au
decis sa la infiinteze sau cel putin conditiile in care acestea urmeaza sa fie
deschise.
j) clauze prind dizolvarea si lichidarea societatii; finalitatea celor doua
operatiuni, si anume, incetarea existentei societatii, justifica necesitatea inserarii
unor clauze in acest sens in cuprinsul actului constitutiv. Conditia este
considerata realizata atat in cazul preluarii, in contractul de societate, a
dispoziilor legale incidente cat si in cazul in care se face doar trimitere la ele.
5.4. Formalitati procedurale necesare constituirii
Pentru redactarea actelor constitutive cu respectarea conditiilor de forma si
continut mai sus enumerate se impune cu prioritate verificarea disponibilitatii
firmei (denumirii), atat din puncul de vedere al noutatii sale, (elementelor care o
disting de firmele existente) cat si al unicitatii, in sensul ca nu a fost deja atribuita
unei societati existente sau in curs de constituire. Operatiunea se solutioneaza

43

prin rezervarea firmei la oficiul registrului comertului. 19 Dovada eliberata

probeaza parcurgerea acestui prim control de legalitate.
In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, sau,
dupa caz, reprezentantii acesteia vor cere inmatricularea societatii in registrul
comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea de
inmatriculare, (formular tipizat, emis de Oficiul National al Registrului
Comertului),va fi insotita de urmatoarele acte :
a) actul constitutiv, in forma ceruta de lege;
b) dovada efectuarii varsamintelor constand in aporturile asociatilor, potrivit
actului constitutiv; in cazul aporturilor in natura, vor fi depuse documentele
care probeaza dreptul de proprietate al asociatului asupra bunurilor
aportate la capital, si daca e cazul, raportul de expertiza prin care a fost
determinata valoarea bunurilor aportate, de catre expertul desemnat numit
de judecatorul delegat;
c) dovada sediului declarat20 si al disponibilitatii firmei;
d) declaratia pe proprie raspundere a fondatorilor, primilor administratori si,
dupa caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului
si consiliului de supraveghere, ai primilor cenzori, privind indeplinirea
condtitiilor legale pentru a detine respectivele calitati;
e) eventualele acte sau avize impuse de legi speciale, (este cazul autorizatiei
emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, necesara societatilor
de asigurare,

sau a autorizatiei provizorii emise de Banca Nationala pentru

societatile comerciale bancare, etc.)

19

Registrului comertului ca instrument de evidenta si publicitate a comerciantilor si activitatilor lor

este gestionat de institutia numita Oficiul registrului comertului, organizata pe langa tribunale, in
fiecare judet si in municipiul Bucuresti, in temeiul Legii nr.26/1990, modificata. Registrul central al
comertului este tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, institutie publica cu
personalitate juridica subordonata Ministerului Justitiei. Registrul comertului este public, fiind, ca
urmare, obligat sa elibereze, la cerere, contra cost, copii certificate de pe inregistrarile efectuate
in registru si de pe actele depuse precum si informatii despre datele inregistrate. Inmatricularea si
mentiunile operate in registrul comertului devin opozabile fata de terti de la data efectuarii
inregistrarii ori de la publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IVa sau in alta
publicatie, acolo unde legea dispune astfel.
20
detinerea legala a spatiului in care este declarat sediul societatii se va face, dupa caz, cu
extras CF, contract de inchiriere, de comodat etc.).

44

In termen de 5 zile de la indeplinirea tuturor cerintelor de legalitate,

cererea de inmatriculare este solutionata de judecatorul delegat la oficiul
registrului comertului care, in urma exercitarii controlului de legalitate a actelor
constitutive si documentelor care le insotesc, se va pronunta printr-o sentinta
(incheiere) de autorizare a constituirii societatii si de inmatriculare a ei in registrul
comertului. In termen de 24 de ore de la data pronuntarii incheierii judecatorului
delegat societatea va fi inmatriculata in registrul comertului. Tehnic, incheierea
judecatorului delegat este comunicata in format electronic Ministerului Finantelor
Publice care atribuie si comunica registrului codul unic de inregistrare a societatii.
Un alt exemplar al incheierii este comunicat dupa inmatriculare, Monitorului
Oficial, in vederea publicarii. Cu data inregistrarii, societatea dobandeste
personalitate juridica. Certificatul de inregistrare, continand codul unic,
denumirea, forma juridica, sediul societatii si activitateea ei principala, numarul
de ordine in registrul comertului, atesta inregistrarea societatii, existenta ei ca
subiect de drept. Cu aceeasi data, societatea este inregistrata si ca subiect
fiscal. Procedura de inmatriculare integreaza si componenta care vizeaza
autorizarea functionarii societatii, solutionata in temeiul unei declaratii pe proprie
raspundere a reprezentantului acesteia, privind indeplinirea conditiilor legale de
mediu, sanitare, sanitar-veterinare, de protectia civila, protectia muncii, dupa caz.
Ulterior inmatricularii, in functie de natura activitatii, societatea isi va asuma
responsabilitatea legalitatii acestor activitati, obtinand, daca e cazul, autorizatiile
sau avizele necesare.
5.5. Constituirea societatilor pe actiuni prin subscriptie publica
Este cea de-a doua modalitate care poate fi urmata pentru infiintarea unei
societati pe actiuni, pe langa procedura obisnuita, (constituire simultana),
comuna tuturor formelor juridice de societate reglementate de lege. Cunoscuta in
doctrina si sub denumirea de constituire continuata, ea reprezinta o modalitate
proprie strict societatii pe actiuni, justificata de nevoia asigurarii unei capitalizari
masive a societatii, inca din momentul constituirii. Procedura, initiata de fondatorii

45

societatii, respectiv de grupul de persoane care isi asuma responsabilitatea si

cheltuielile infiintarii societatii, parcurge urmatoarele etape:
a) emiterea prospectului de emisiune, adica a ofertei adresate publicului,
in general, de a subscrie actiuni la viitoarea societate comerciala. In
continutul lui vor fi indicate, ca urmare, in mod obligatoriu, elementele
esentiale ale viitoarei societati, proprii actului constitutiv, cu exceptia celor
privind organele de conducere si control alegerea acestora urmand a fi
realizata in adunarea constitutiva. Sub sanctiunea nulitatii, prospectul de
emisiune va fi realizate in forma autentica.
b) depunerea prospectului de emisiune la oficiul registrului comertului,
in vederea vizarii lui de catre judecatorul delegat, in scopul publicarii in
presa;
c) subscrierea actiunilor;

persoanele interesate de oferta lansata prin

prospect, vor putea subscrie actiuni ale viitoarei societati, semnand pe

unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune si varsand cel
putin jumatate din valoarea actiunilor subscrise in contul indicat in
continutul prospectului.
d) adunarea constitutiva; in termen de 15 zile de la inchiderea perioadei de
subscriere, fondatorii vor convoca adunarea constitutiva, alcatuita din toti
cei care au subscris actiuni ale viitoarei societati, (subscriitori). In cadrul
acesteia, fiecare subscriitor are dreptul la un singur vot, indiferent de
numarul actiunilor subscrise. Principalele atributii ale adunarii, exercitate
prin hotararile adoptate, se refera la: verificarea cerintelor legale privind
capitalul social, validarea raportului expertilor privind evaluarea aporturilor
in natura, (daca este cazul), aprobarea operatiunilor efectuate de fondatori
in contul societatii precum si acordarea avantajelor reglementte de lege in
favoarea acestora, constand in atribuirea unei cote suplimentare de pana
la 6% din profitul societatii, pentru o perioada de maxim 5 ani de la
constituirea acesteia, desemnarea membrilor organelor de conducere si
control ale societatii, aprobarea actului constitutiv si desemnarea

46

persoanelor care, in numele subscriitorilor, vor reprezenta societatea in

scopul autentificarii actului si finalizarii formalitatilor de constituire.
e) Dupa autentificarea actelor constitutive, formalitatile procedurale devin
identice cu cele urmate in cazul constiturii simultane.
Se impune sublinierea rolului decisiv al fondatorilor in procedura de
constituire a societatii prin oferta publica. Responsabilitatea legata de
emiterea prospectului de emisiune, organizarea adunarii constitutive,
efectuarea varsamintelor, exactitatea informatiilor comunicate, valabilitatea
operatiunilor incheiate in numele societatii anterior constituirii, ofera doar
cateva din argumentele reglementarii si acordarii unor avantaje si drepturi in
favoarea lor.
In practica, procedura a avut pana in prezent o aplicabilitate destul de
restransa. Mai frecvente au fost situatiile de majorare a capitalului social prin
subscriptie publica. Si intr-un caz si in altul, societatile care au recurs la oferta
publica pentru constituirea sau majorarea capitalului social devin societati de
tip deschis, supuse legislatiei speciale aplicabile in domeniul valorilor
mobiliare.

Capitolul VI
Organizarea si functionarea societatilor comerciale
6.1. Scopurile si obiectivele societatii, definite prin actul constitutiv, vor fi realizate
prin intermediul organelor sale, structurate pe trei niveluri diferite, cu competente
si functiuni precis delimitate: adunarea generala, administratorii, (managerii) si
cenzorii/auditorii financiari ai societatii. Ele materializeaza vointa societatii ca
persoana juridica, distincta de vointa proprie a asociatilor acesteia, tot la fel cum
bunurile din patrimoniul societatii nu se identifica cu bunurile proprii ale
asociatilor. O buna si eficienta functionare a societatii este, ca urmare, expresia
corectei indepliniri a atributiilor specifice fiecareia dintre cele trei categorii de
organe. Structurate ierarhic, fiecare dintre ele beneficiaza de reglementari
47

clare, care, daca sunt fidel respectate, confera societatii exactitatea unui
mecanism functional bine articulat, bazat pe principiul separatiei puterilor, a
atributiilor, pe o precisa configurare a limitelor de competenta. In aceasta analiza,
societatea pe actiuni devine exemplul cel mai concludent, complexitatea sa fiind
confirmata tocmai prin regulile dupa care se organizeaza si functioneaza
organele sale. Relevanta, in acest sens, este sustinerea doctrinara potrivit careia
societatea comerciala pe actiuni este similara ca organizare societatii statale
bazate pe principii democratice.21 In privinta celorlalte tipuri de societati, inclusiv
al celei cu raspundere limitata cu mai putin de cincisprezece asociati, lipseste, in
majoritatea covarsitoare a cazurilor, cea de-a treia categorie de organe, cenzorii,
desemnarea lor fiind facultativa si nu obligatorie, rolul de a controla gestiunea
societatii revenind in acest caz asociatilor.
Sintetic, vom analiza in continuare cele trei categorii de organe.
6.2. Adunarile generale
Alcatuite, fara exceptie, din totalitatea asociatilor/.actionarilor societatii, in sensul
ca fiecare dintre ei are dreptul de a participa si de a vota in cadrul acestora, ca
detinator al numarului de voturi determinat de numarul actiunilor/partilor
sociale/partilor de interes pe care le detine, adunarile generale reprezinta organul
deliberativ cu caracter suprem la nivelul societatii. Lor le revine rolul de a hotari
atat in problemele curente cat si in cele fundamentale, ce tin de strategia si
directiile de baza ale evolutiei societatii comerciale. In modul cel mai expresiv,
vointa societatii se manifesta la nivelul adunarii generale. 22 Vointa personala a
fiecarui actionar cu privire la societate se va putea materializa numai prin vot,
contribuind, prin numarul de voturi exprimate, la articularea vointei societatii.
Asadar, actele emise de societate nu sunt actele actionarilor, ci ale societatii,
care se exprima prin organele sale.
6.2.1. Forme de lucru. Atributii.

21
22

Gheorghe Piperea, Drept comercial, Vol.I, Ed.C.H.Beck, 2008, pag.107

In acest sens, a se vedea, Gheorghe Piperea, op.cit. pag.171

48

In cazul societatilor pe actiuni, adunarile generale ale actionarilor se intrunesc in

sedinte ordinare si extraordinare, in functie de problemele care urmeaza a fi
aprobate, fiecareia revenindu-i atributii exprese, inconfundabile, si conditii de
lucru proprii. Astfel;
a) Adunarea generala ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in
primele cinci luni de la incheierea exercitiului financiar, (adica 31 decembrie a
fiecarui an), rolul ei fiind tocmai acela de a analiza activitatea anului incheiat, prin
prisma

rezultatelor

reflectate

de

situatiile

financiare,

de

raportul

administratorilor/consiliului de supraveghere si cenzorilor/auditorului financiar. In

competenta ei intra si problema alegerii sau revocarii acestor organe, precum si
stabilirea remuneratiei ce li se cuvine pentru activitatea desfasurata. Sintetic, se
poate afirma ca hotaraste, in general, asupra problemelor ordinare, adica
obisnuite, de rand, ale societatii.
b) Adunarea generala extraordinara se intruneste ori de cate ori este
nevoie spre a decide in probleme de mai mare importanta pentru viata si
evolutia societatii, (probleme extraordinare). Este vorba, in general, de hotarari
care au ca efect modificarea actului constitutiv al societatii, (obiectul de activitate,
sediul social, capitalul social, forma juridica, fuziunea sau divizarea societatii,
dizolvarea si lichidarea, etc.)
Diferenta intre competentele decizionale este evidentiata si de conditiile de
cvorum si majoritate necesare, diferit reglementate pentru cele doua adunari.
Astfel, in timp ce in cazul adunarii ordinare, pentru a fi valabil intrunita, la prima
convocare este necesara prezenta actionarilor reprezentand cel putin o patrime
din numarul total de drepturi de vot, la cea dea doua convocare, daca prima nu
intruneste conditiile de cvorum legale sau statutare spre a se putea desfasura
valabil, sau nu poate lucra valabil in lipsa majoritatii necesare pentru adoptarea
hotararilor, sedinta este statutara indiferent de ponderea capitalului prezent sau
reprezentat, hotararile urmand a fi adoptate cu votul majoritatii acestui capital.
Adunarea generala extraordinara, in schimb, are nevoie de un cvorum minim atat

49

la prima cat si la cea de-a doua convocare, respectiv o patrime din numarul total
de drepturi de vot, la prima convocare si o cincime din drepturile de vot, la cea
de-a doua, daca prima nu se poate intruni valabil din lipsa cvorumului sau nu
poate adopta hotarari in lipsa intrunirii majoritatii necesare. Diferentele de cvorum
reglementate sunt justificate de obiectul hotararilor ce le intra in atributiile
specifice. Dat fiind faptul ca in competenta adunarii ordinare sunt inscrise
probleme ce tin de activitatea curenta a societatii, a nu putea adopta hotarari in
privinta lor echivaleaza cu blocarea activitatii. Este motivul pentru care, la cea
de-a doua convocare, adunarea generala ordinara este valabil intrunita indiferent
de ponderea drepturilor de vot prezente sau reprezentate.
Se impune precizarea ca actionarii pot conveni, prin actul constitutiv, cvorumuri
mai rigide, mai ridicate decat cele legale, dar nicidecum inferioare acestora.
6.2.2. Reguli de convocare
Numarul mare de actionari specific societatilor pe actiuni impune reguli exacte
pentru convocarea lor la adunarile generale, in masura sa garanteze astfel
respectarea dreptului fiecaruia de a participa si a vota in cadrul lucrarilor
acestora. Orice abatare de la ele, ca, dealtfel, de la oricare din dispozitiile legale
privitoare la organizarea si adoptarea hotararilor adunarilor generale, creeaza
premisa desfiintarii lor cu succes de catre actionarii interesati si chiar de catre
orice alta terta persoana interesata, daca aceasta poate proba motive de nulitate
absoluta a respectivelor hotarari.

50

Ca urmare, regula consacrata de lege ca cea mai eficienta pentru realizarea

procedurii de convocare consta in publicarea convocatorului in Monitorul
Oficial si intr-un ziar de larga raspandire in localitatea sau zona sediului
social al societatii. De la aceasta regula pot fi reglementate alternative
aplicabile pentru in cazul societatilor pe actiuni cu actiuni nominative, (ex.
scrisoare

recomandata,

scrisoare

transmisa

pe

cale

electronica).

Convocatorul, publicat cu cel putin 30 de zile inainte de data fixata pentru

tinerea adunarii, va cuprinde informatiile necesare si utile desfasurarii
acesteia, (data si locul sedintei, ordinea de zi, etc). Materialele vor fi puse la
dispozitia actionarilor, prin grija administratorilor/directoratului, spre a li se
oferi astfel posibilitatea de a se documenta in scopul exercitarii corecte a
drepturilor lor in cadrul adunarii. Cu acelasi scop, completarea ordinii de zi de
catre actionarii interesati se poate face numai in primele cincisprezece zile ce
au urmat publicarii convocatorului, completarea fiind, la randul ei publicata.
Obligatia convocarii adunarii revine administratorilor/directoratului societatii,
din proprie initiativa, sau la solicitarea actionarului/actionarilor reprezentand
cel putin 5% din capitalul social sau chiar mai putin, daca un astfel de prag a
fost determinat ca atare prin actul constitutiv.
6.2.3. Anularea hotararilor adunarii generale.
Hotararile adoptate in conditiile legii si actelor constitutive sunt obligatorii pentru
toti actionarii, inclusiv pentru cei care au votat impotriva lor, (majoritatea se
supune minoritatii). Ele exprima, cum am mai afirmat in acest capitol, vointa
societatii, ca persoana juridica distincta de a actionarilor care o constituie si, deci,
de vointele individuale ale acestora. Hotararile nelegale si nestatutare pot fi
atacate in justitie, pe calea actiunii in anulare, de catre actionarii care au votat
impotriva si au cerut sa se consemneze in procesul verbal de sedinta votul lor,
precum si de cei care nu au fost prezenti la lucrarile adunarii, sau chiar de terte
persoane interesate, daca acestea pot proba motive de nulitate absoluta a
hotararilor adoptate.

51

6.2.4. Adunarea asociatilor la societatile de persoane si societatea cu

raspundere limitata
Numarul restrans de asociati caracteristic societatilor de persoane si chiar celei
cu raspundere limitata genereaza, firesc, consecinte semnificative asupra
regulilor incidente forului cu competente depline de decizie. Astfel, in cazul
societatilor cu raspundere limitata nu mai sunt institutionalizate cele doua forme
de lucru ale adunarii generale, ordinara si extraordinara, ci

doar adunarea

asociatilor. Ca regula, aceasta hotaraste valabil cu majoritate de asociati si parti

sociale, cu exceptia hotararilor avand ca obiect modificarea actului constitutiv,
pentru care devine necesara unanimitatea acordului asociatilor, daca prin actul
constitutiv nu s-a creat regula de rezerva, si anume ca modificarea sa poata fi
realizata cu o anume majoritate de asociati si parti sociale. In cazul acestui tip de
societate devin, de asemenea, incidente dispozitiile aplicabile societatilor pe
actiuni, cu privire la desfiintarea hotararilor nelegale sau nestatutare pe calea
actiunii in anulare.
Gradul de institutionalizare a adunarii generale descreste, asadar, pe masura
simplificarii formei juridice de societate, lipsind complet in cadrul societatilor de
persoane. Devine impropriu, in cadrul acestora, sa se reglementeze adunarea
generala a celor doi, trei asociati. Legea se rezuma, in cazul lor, la doua reguli de
lucru de baza, si anume, adoptarea hotararilor curente cu acordul asociatilor
reprezentand majoritatea capitalului social iar a celor privind modificarea actelor
constitutive cu unanimitatea acordului acestora.
6.3. Administratorii si managerii societatii.
Notiunea de administrare a societatii subsumeaza ansamblul activitatilor proprii
realizarii efective a obiectului de activitate al societatii, cumuland atributii de
gestiune a patrimoniului si de reprezentare a ei in relatiile cu tertii. Administratorii
indeplinesc in principiu, un mandat general incredintat de adunarea generala a
asociatilor, avand ca obiect realizarea efectiva a obiectivelor si scopurilor
societatii. In relatia statornicita intre diferitele categorii de organe ale societatii, ei

52

reprezinta, ca urmare, organul structurat la al doilea nivel de competente,

subordonat adunarii generale a asociatilor. Nivelul diferit de complexitate al celor
cinci tipuri de societati comerciale este pregnant reflectat si prin dispozitiile
privitoare la administratori. Astfel, ultimele modificari aduse Legii societatilor
comerciale nr.31/1990, prin Legea nr.441/2006 si prin Ordonanta de Urgenta a
Guvernului nr.82/2007, sunt consacrate in mod substantial administrarii societatii,
in principal a celei pe actiuni. Efortul de integrare si armonizare a legislatiei
autohtone in materia dreptului societar cu cea a Uniunii Europene este
concludent evidentiat prin preluarea, in noua abordare a conceptului de
administrare, a principiilor de guvernare corporatista, al caror scop, asa cum
relevant a conchis doctrina de specialitate, este acela de a contribui la
promovarea unor reguli care sa asigure transparenta, integritate si eficienta
mediului de afaceri, prin distributia echitabila a atributiilor de deliberare,
administrare si control intre diferitele centre de putere ale societatii, in conditiile
protectiei corespunzatoare a interesului public. 23 Noile dispozitii legale
reconfigureaza conceptul de administrator, atribuind functiei un caracter
profesional, devenindu-i proprii atribute ca diligenta profesionala, prudenta, buna
credinta in deciziile de afaceri, loialitate.
6.3.1. Sisteme de administrare a societatilor pe actiuni.
Aceleasi principii ale guvernarii corporatiste 24 au condus la reglementarea a doua
sisteme distincte de administrare in cazul societatilor pe actiuni, si anume:
a) sitemul unitar, inspirat din legislatia franceza
b) sistemul dualist; consacrat de legislatia germana si de inspiratie germana
(tarile nordice).
23

Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.411

Principiile prevad reguli (a) privind exercitarea si protejarea drepturilor asociatilor, in conditiile
asigurarii informarii corespunzatoare a acestora, pentru a facilita luarea unei decizii si a integra votul
acestora intr-un mecanism deliberativ eficient si transparent, (b) privind tratamentul echitabil al asociatilor,
cu speciala privire asupra protectiei corespunzatoare a asociatilor minoritari, (c) privind mecanismele de
participare si implicare a persoanelor interesate in guvernarea societatii (cum ar fi creditorii, salariatii si
organismele reprezentative ale acestora, furnizorii, clientii comunitatea si mediul de afaceri), d) privind
accesul la informatii si transparenta mecanismelor decizionale precum si modalitatile de exercitare a unui
control extern, eficient si calificat asupra activitatii societatii si, in final, (e) privind responsabilitatile
administratorilor si managerilor societatii. Ioan Schiau, Titus Prescure, op.cit., pag.411-412;
24

53

Incercam sa surprindem sintetic, in cele ce urmeaza, principalele lor trasaturi.

Astfel,
6.3.2. Sistemul unitar de administrare a societatii;
Administrarea societatii revine administratorului/administratorilor, (intotdeauna
in numar impar), desemnati prin vot secret de adunarea generala ordinara. In
cazul

societatilor

ale

caror

situatii

financiare

sunt

auditate,

numarul

administratorilor nu va fi mai mic de trei. Cand sunt mai multi administratori,

acestia alcatuiesc consiliul de administratie, organ colegial al carui instrument e
lucru devin deciziile adoptate cu majoritatea membrilor, (spre deosebire de
situatia pluralitatii de administratori care, neorganizati in consiliu decid
independent). Membrii consiliului de administratie pot fi actionari sau neactionari.
Consiliul va fi prezidat de un presedinte desemnat dintre membrii sai, fie direct
de catre adunarea generala, fie chiar de catre membrii consiliului. Administratorii
pot decide ca o parte din atributiile ce le revin sa fie delegate in sarcina unor
directori, persoane fizice, dintre care, unul va fi numit director general. Acestia
vor

exercita

conducerea societatea sub supravegherea consiliului de

administratie. Notiunea de director primeste, in sensul art.143 din Legea

nr.31/1990, o semnificatie noua, distincta de cea care desemneaza persoanele
cu functii executive de conducere, (director economic, tehnic, marketing, etc.).
Ca urmare, obligatia instituita deopotriva in sarcina administratorilor si
directorilor cu atributii delegate, de a nu fi salariatii societatii pe durata indeplinirii
mandatului lor, nu se aplica decat strict acestei categorii de directori.
Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine presedintelui consiliului de
administratie sau directorului general, cand consiliul a recurs la delegarea de
atributii. Directorii pot fi administratori sau neadministratori, cu conditia ca
majoritatea administratorilor sa fie neexecutivi, (adica, sa nu fie directori). In
plus, cel putin o parte a administratorilor vor fi independenti. Desi nu defineste
notiunea, legea ofera exemplificativ criteriile care definesc statutul de
independenta, (ex.; sa nu fi fost salariat al societatii sau al unei societati
controlate de catre aceasta in ultimii cinci ani, sa nu fie actionar semnificativ al

54

societatii, sa nu aiba sau sa nu fi avut in ultimul an relatii de afaceri cu

societatea, etc.).
Pentru a beneficia de documentari specializate, profesionale in deciziile ce
urmeaza sa le adopte, Consiliul de administratie poate

constitui comitete

consultative care vor elabora recomandari, informari specializate.

6.3.3. Sistemul dualist de administrare a societatii;
Mecanismul conducerii societatii este reglementat pe doua nivele, cu atributii
bine delimitate, si anume a) consiliul de supraveghere si b) directoratul. Analiza
competentelor acestuia din urma permite concluzia ca ele sunt comparabile cu
cele care revin consiliului de administratie in sistemul unitar. Astfel, membrii
directoratului exercita conducerea societatii, ca manageri profesionisti, in masura
sa asigura dezvoltarea sustenabila a societatii. In acest demers, consiliul de
supraveghere devine supraveghetorul, controlorul activitatii directoratului. El nu
exercita atributii efective de conducere. Cele doua functii, de conducere si de
supraveghere a conducerii sunt complet separate, membrii directoratului
neavand posibilitatea de a fi, in acelasi timp, membri ai consiliului de
supraveghere.
Reprezentarea societatii in relatiile cu tertii apartine membrilor directoratului. In
timp ce desemnarea si revocarea membrilor directoratului revine consiliului de
supraveghere, desemnarea si revocarea membrillor acestuia este de competenta
adunarii generale ordinare.
6.3.4. Dispozitii comune celor doua sisteme de administrare
Din categoria regulilor aplicabile deopotriva ambelelor sisteme, enumeram:
a) durata mandatului administratorilor, respectiv al membrilor consiliului de
supraveghere si directoratului este de maxim patru ani, cu exceptia mandatului
primilor membri ai consiliului de administratie respectiv ai consiliului de
supraveghere, care este de 2 ani;

55

b) directorii, in sistemul unitar si membrii directoratului, in sistemul dualist, sunt

persoane fizice; in schimb, administratori sau membri ai consiliului de
supraveghere pot fi si persoane juridice;
c) o persoana fizica nu poate cumula mai mult de cinci mandate de administrator
si/sau membru al consiliului de supraveghere in societati comerciale cu sediul in
Romania;
c) atat consiliul de administratie cat si cel de supraveghere lucreaza in
sedinte care adopta hotarari cu majoritatea numarului membrilor si care se
intrunesc ori de cate ori este nevoie dar nu mai putin de o data la trei luni.
Ambele categorii de organe au dreptul de a crea consilii consultative in scopul
informarii si documentarii, utile in adoptarea deciziilor;
d) raporturile juridice stabilite intre cele patru categorii de organe si structurile
care le-au desemnat sunt specifice contractului de mandat ;
e) pe durata indeplinirii mandatului, administratorii, directorii, membrii
consiliului de supraveghere si ai directoratului nu pot fi salariati ai societatii;
e) raspunderea juridica a administratorilor, directorilor, membrilor consiliului
de supraveghere si directoratului este riguros reglementata de lege, iar
solidaritatea acestei raspunderi ramane o caracteristica valabila pentru fiecare
dintre ele.
6.3.5.Administrarea societatilor de persoane si a celei cu raspundere
limitata; am enuntat regulile aplicabile in cadrul capitolului consacrat analizei
succinte a fiecareia dintre aceste societati.
6.4.

Controlul gestiunii societatii;

Este realizat prin organe specializate, in cadrul societatilor de capitaluri si a

celei cu raspundere limitata cu mai mult de cincisprezece asociati.
Cele doua structuri specializate pentru a realiza acest control sunt comisia de
cenzori si auditorul financiar. Optiunea pentru una dintre ele este permisa cu
exceptia situatiilor in care societatea pe actiuni este supusa obligatiei legale de

56

auditare sau cand a optat pentru sistemul dualist de administrare, cand

obligatorie devine desemnarea auditorului financiar.
6.4.1.Cenzorii; desemnarea lor corespunde solutiei traditionale de exercitare a
controlului gestiunii societatii iar competenta in acest sens revine adunarii
generale. Potrivit legii, comisia de cenzori este alcatuita din trei membri, plus un
supleant, desemnati pentru o perioada de trei ani, cu posibilitatea de a fi
realesi. Cenzorii pot fi alesi dintre actionari. In mod obligatoriu, cel putin unul
dintre ei va fi contabil autorizat sau expert contabil. Principalele lor atributii se
refera la supravegherea gestiunii societatii, la verificarea situatiilor financiare,
informand adunarea generala asupra modului in care a fost administrat
patrimoniul societatii de catre administratorii acesteia, si, daca este cazul,
asupra abaterilor constatate in aceasta activitate manageriala.
6.4.2. Auditorul financiar.
Sunt specialisti, persoane fizice sau juridice, care dobandesc aceasta calitate in
conditiile unei reglementari specifice profesiei, si care sunt, ca urmare, inscrisi
in Camera Auditorilor Financiari din Romania. Auditorul financiar este extern
societatii, angajeaza relatii contractuale cu aceasta, in urma alegerii sale de
catre adunarea generala. Societatile comerciale care au optat sau au fost
obligate sa desemneze auditorul financiar 25 au complementar obligatia de a-si
numi si un auditor intern. Spre deosebire de auditorul financiar care nu este
salariatul societatii, cel intern poate detine o atare calitate. Atributiile specifice
fiecareia dintre aceste profesii sunt reglementate prin dispozitii legale exprese.
In ansamblu, ele sunt similare cu cele ale cenzorilor.
CAPITOLUL VII
Modificarea actelor constitutive ale societatii comerciale

25

Potrivit Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr.1752/2005, sunt supuse auditarii situatiile
financiare ale societatilor comerciale care, la data bilantului depasesc limitele a doua dintre
urmatoarele criterii, denumite criterii de marime: a) total active 3.650.000 EURO, cifra de afaceri
neta 7.300.000 EURO, si numarul mediu de salariati 50.

57

7.1. Realizarea de profit, atingerea scopurilor si obiectivelor in vederea carora a

fost constituita, ca finalitate ce tine de esenta societatii comerciale, justifica
adesea nevoia ei de modificare si adaptare la circumstantele si conditiile
concrete ale mediului economic in care activeaza. Intrucat actul constitutiv al
societatii este cel care o personalizeaza, ii defineste conditiile specifice,
modificarea societatii se concretizeaza, in ultima instanta, in modificarea actului
ei constitutiv. In general, pot face obiectul modificarii oricare din clauzele inserate
in cuprinsul acestuia, ca, de exemplu, cele referitoare la asociati, forma juridica,
obiect de activitate, capital social, durata de functionare, etc.
7.2. Procedura de modificare a actului constitutiv
Fiind expresia vointei asociatilor, actul constitutiv va putea fi modificat tot ca
rezultat al exprimarii vointei lor, in cadrul adunarii generale a societatii. O astfel
de hotarare va a fi adoptata cu unanimitate de voturi, in cazul societatilor de
persoane si a celei cu raspundere limitata, (daca, in cazul acesteia, prin actul
constitutiv nu a fost instituita norma derogatorie care permite modificarea
acestuia cu majoritate de parti sociale), respectiv, cu majoritatea necesara
adoptarii hotararilor in cadrul adunarii generale extraordinare, in cazul societatilor
de capitaluri.
Pentru a dobandi opozabilitate fata de terti, hotararea modificatoare va fi
inregistrata in registrul comertului, dupa prealabilul control de legalitate exercitat
de judecatorul delegat la oficiul registrului comertului, si va fi publicata in
Monitorul Oficial. Procedura devine astfel comparabila cu cea urmata la
momentul infiintarii societatii. Actul modificator va fi realizat cu respectarea
conditiilor de forma prevazute de lege pentru actul constitutiv. Totodata, el va fi
insotit de actul constitutiv actualizat, cuprinzand toate modificarile succesive de
care acesta a beneficiat.
In cazul societatilor pe actiuni, daca consiliului de administratie sau, dupa caz,
directoratului i-au fost delegate anumite competente ale adunarii generale,

58

privind modificarea actului constitutiv, evident, modificarea devine rezultatul

hotararii acestor organe.
Procedura sintetic redata mai sus corespunde solutiei amiabile, conventionale,
general aplicabile. Ca alternativa de rezerva, accesibila in cazul imposibilitatii
realizarii acordului legal sau statutar al asociatilor, modificarea poate fi dispusa,
in anumite situatii, pe cale judiciara, (de exemplu in cazul excluderii unui asociat).
7.3. Modificarea capitalului social al societatii;
Am selectat, din ansamblul modificarilor posibile ale societatii, pe cea referitoare
la capitalul social. Este una din principalele si frecventele modificari ale societatii
comerciale, si, deci, a actului ei constitutiv. Capitalul social, ca totalitate a valorii
aporturilor asociatilor, reprezinta un element de pasiv in patrimoniul societatii,
reflectand datoria acesteia fata de proprii asociati, scadenta la data dizolvarii si
lichidarii ei. In timp ce patrimoniul este fluctuant, dinamic, direct influentat de
activitatea societatii, capitalul este fix. Ca urmare, orice modificare a lui, in sensul
majorarii sau reducerii, devine atributul adunarii generale a asociatilor sau, in
cazul societatilor pe actiuni, a consiliului de administratie sau directoratului, daca
au fost mandatate in acest sens de catre adunarea generala.
7.3.1. Reducerea capitalului social ;
Tehnic, reducerea capitalului social se poate realiza prin urmatoarele procedee:
a) reducerea numarului de actiuni sau de parti sociale, caz in care se
mentine valoarea nominala a acestora;
b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
c) dobandirea de catre societate a propriilor actiuni, urmata de anularea lor
Daca hotararea de reducere nu este justificata de pierderi, deci de scaderea
activelor societatii sub valoarea capitalului social, se poate recurge si la alte
procedee si anume:
a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;
procedeul este aplicabil strict in cazul societatilor de capitaluri, intrucat

59

doar in cazul acestora legea permite varsarea integrala a capitalului social

la o data ulterioara infiintarii societatii;
b) restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturi, proportionala cu
reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau
parte sociala;
c) alte procedee prevazute de lege.
Indiferent de cauza si modalitatea reducerii capitalului social, valoarea acestuia,
ulterioara reducerii, nu va putea fi inferioara valorii minime stabilite de lege.
Procedural, masura parcurge doua etape, pentru a putea fi finalizata. Este
necesara o prima hotarare de reducere, de principiu, a adunarii generale a
asociatilor, care, la un interval de doua luni de la publicarea in Monitorul Oficial,
va putea fi urmata de cea de-a doua, de reducere efectiva. Intervalul de doua
luni este reglementat in favoarea creditorilor societatii, detinatori ai unor creante
anterioare publicarii hotararii de reducere a capitalului social. Ei au dreptul de a
se opune masurii, caz in care, hotararea de reducere va putea fi finalizata numai
dupa plata creantelor lor sau garantarea acestei plati.
7.3.2. Majorarea capitalului social
Sursele economice utilizate pentru majorarea capitalului social pot fi :
a) exterioare societatii, reprezentand finantarea asigurata de asociatii
acesteia in una din formele reglementate si pentru constituirea societatii,
si care constau in aporturile noi aduse de asociati, (in numerar, natura);
b) surse interne, reprezentand o autofinantare a societatii; ele nu obliga
asociatii la noi aporturi, majorarea realizandu-se din diferite resurse
contabilizate in pasivul societatii, cum sunt: (1) incorporarea rezervelor, cu
exceptia celei legale, (2) incorporarea beneficiilor sau (3) a primelor de
emisiune, (4) compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale
acesteia. Hotararea de marire a capitalului din aceste surse se
materializeaza, ca urmare, prin modificarea inregistrarilor in contabilitate
intre aceste diferite conturi de pasiv, actiunile emise urmand a fi distribuite
intre actionarii societatii cu respectarea cotelor lor de participare la

60

capitalul social. Este ceea ce doctrina a denumit generic sporire contabila

a patrimoniului, intrucat nici una din solutiile enumerate nu implica
aporturi exterioare ale actionarilor/asociatilor.
Ambele categorii de surse de marire a capitalului sunt accesibile tuturor formelor
juridice de societate.
7.3.3. In cazul societatilor de capitaluri, procedura de majorare a capitalului
social prin noi aporturi se realizeaza in doua etape; a) adoptarea hotararii de
majorare, urmata de exercitarea dreptului de preferinta al actionarilor societatii, in
interval de 30 de zile de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial; b)
adoptarea hotararii de majorare cu suma efectiv subscrisa, in functie de exercitiul
dreptului de preferinta.
Dreptul de preferinta este un mijloc de protectie a vechilor actionari, care
si-au asumat riscul lansarii societatii si s-au straduit pentru prosperitatea ei 26.
Este, asadar, o favoare creata acestora, de a subscrie cu prioritate actiuni din
noua emisiune. Nerespectarea lui devine cauza de anulare a hotararii de
majorare astfel adoptate. Legea permite ca, in situatii determinate, dreptul de
preferinta sa fie limitat sau ridicat. Generalizarea uneia astfel de masuri este insa
interzisa.
Actiunile noi, emis in schimbul aporturilor in numerar vor fi varsate in proportie
de 30% la data subscrierii iar diferenta va fi platita in maxim 3 ani de la aceasta
data. In acelasi termen vor trebui varsate si aporturile in natura.
Indiferent de sursa de majorare utilizata, hotararea adunarii generale produce
efecte numai daca a fost adusa la indeplinire in termen de un an de la data
adoptarii.
Prin actul constitutiv sau modificator al societatii, organele de administrare ale
acesteia pot dobandi mandatul de a mari capitalul social al societatii, in limitele
26

Ion Bacanu, Capitalul social al societatilor comerciale, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.131;

61

autorizate de adunarea generala si intr-un interval de timp de maxim 5 ani de la

data adoptarii acestei masuri. Limitele capitalului autorizat nu vor putea depasi,
insa, jumatate din valoarea capitalului social subscris, existent la momentul
autorizarii.
Capitolul VIII
Excluderea si retragerea asociatilor
8.1. Ambele operatiuni reglementeaza solutii de separare a asociatilor, de
incetarea a acestei calitati, realizabile insa numai in anumite conditii si cu
respectarea unor prevederi exprese ale legii, aplicabile cu scopul de a nu afecta
insasi existenta societatii.
8.2. Excluderea asociatilor
Institutia excluderii este operabila numai in cazul societatilor de persoane precum
si a celei cu raspundere limitata si a celei in comandita pe actiuni, deci, in
general, a tipurilor de societati la care are relevanta elementul affectio societatis.
Nu este aplicabila societatilor pe actiuni, caracterizate prin lipsa relevantei relatiei
dintre actionari. Or, excluderea, este, adesea, tocmai rezultatul alterarii acestor
relatii, infrangerii iremediabile a convergentei de interese ce a reunit asociatii la
momentul constituirii societatii.
8.2.1.Cauze de excludere
Legea enumera urmatoarele cauze de excludere a asociatului unei societati in
nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata sau a comanditatului
dintr-o societate in comandita pe actiuni :
a) refuzul asociatului de a aduce aportul la capital la care s-a obligat, desi a fost
pus in intarziere;
b) falimentul asociatului cu raspundere nelimitata sau starea de incapacitate
legala a acestuia; cauza este aplicabila numai asociatilor cu raspundere
nelimitata. Principalul argument al excluderii devine, in acest caz, protejarea

62

intereselor societatii prin eliminarea riscului pe care asociatul falit sau incapabil il
poate reprezenta pentru aceasta;
c) in cazul asociatului cu raspundere nelimitata care (1) se amesteca fara drept
in administratie, (2) utilizeaza capitalul societatii in interesul sau al altor altei
persoane fara consimtamantul celorlalti asociati sau (3) realizeaza acte de
concurenta neloiala fata de societate;
d) in cazul asociatului administrator care comite o frauda in dauna societatii sau
a folosit capitalul societatii sau a semnat in numele acesteia in operatiuni
contrare intereselor ei.
Prin actul constitutiv pot fi convenite si alte cauze de excludere decat cele avute
in vedere de lege.
8.2.2. Procedura excluderii
Indiferent de motivul care justifica excluderea, masura va fi dispusa, fara
exceptie, de catre instanta de judecata. Hotararea judecatoreasca de excludere,
ramasa irevocabila, devine actul pe baza caruia vor fi inregistrate in registrul
comertului modificarile survenite in actul constitutiv ca efect al excluderii.
8.3. Retragera unui asociat din societate
8.3.1. Daca excluderea devine masura la indemana societatii sau a celorlalti
asociati, impotriva vointei asociatului in cauza, cu efectul inlaturarii lui din
societate, in schimb, retragerea reprezinta expresia intentiei si deci a
manifestarii vointei asociatului de a pune capat acestei calitati.
Spre deosebire de excludere, care poate fi dispusa, fara exceptie, numai de
catre instanta, retragerea asociatului unei societati in nume colectiv, in comandita
simpla sau cu raspundere limitata se poate realiza atat in mod amiabil (1) cand a
fost convenita de asociati sau reglementata prin actul constitutiv cat si pe cale
judiciara, (2), cand asociatul in cauza va fi in masura sa probeze in fata instantei
63

existenta unor motive temeinice care justifica intentia sa de a se retrage din

societate, (de exemplu, intelegeri ireconciliabile cu ceilalti asociati). Aceasta
ultima modalitate de retragere, (judiciara), devine accesibila cand nu se poate
intruni acordul asociatilor sau conditiile reglementate prin actul constitutiv
privitoare la retragere. Ca si in cazul excluderii, hotararea judecatoreasca prin
care s-a dispus retragerea, ramasa irevocabila, devine actul in temeiul caruia in
registrul comertului vor fi operate modificarile pe care operatiunea le implica
asupra actului constitutiv.
8.3.2. Asemeni excluderii, retragerea este specifica societatilor in care are
relevanta relatia dintre asociati. Dealtfel, in cazul celor pe actiuni, incetarea
calitatii de actionar devine o operatiune mult mai simpla, realizabila prin vanzarea
libera a actiunilor, neconditionata de acordul celorlalti actionari ai societatii ci,
eventual, doar de respectarea dreptului de preferinta al acestora, daca o atare
conditie a fost instituita prin actul constitutiv al societatii emitente. Cu toate
acestea, cu titlu de exceptie, legea are in vedere cateva situatii determinate,
limitative, in care un actionar isi poate exercita dreptul de a se retrage din
societate, si anume: cand adunarea generala extraordinara a hotarat (1)
schimbarea obiectului principal de activitate, (2) mutarea sediului in strainatate,
(3), schimbarea formei juridice a societatii, (4) fuziunea sau divizarea. Masura
retragerii, in oricare din situatiile enumerate, a fost reglementata in scopul
protectiei actionarilor minoritari care au astfel dreptul de a hotarari incetarea
calitatii lor atunci cand deciziile societatii nu le mai reflecta interesele.
8.4. Drepturile asociatului exclus sau retras
Asociatul

exclus

sau

retras

are

dreptul

la

plata

drepturilor

banesti

corespunzatoare, cotei sale de participare la capitalul social. Valoarea acestora

va fi determinata prin acordul asociatilor sau, in caz de neintelegere, de catre un
expert desemnat prin acord sau de catre instanta de judecata si va fi raportata la
valoarea patrimoniului societatii la data operatiuni de excludere sau retragere.

64

In cazul societatilor pe actiuni, legea impune determinarea pretului actiunilor

dupa anumite reguli a caror aplicare intra in obligatia expertului desemnat in
acest scop de catre judecatorul delegat.
In toate cazurile, obligatia de plata a drepturilor celui exclus sau retras revine
societatii.
CAPITOLUL IX
Fuziunea si divizarea societatilor comerciale
9.1. Atat fuziunea cat si divizarea

reprezinta procedee economico-juridice

complexe, ample, care materializeaza

hotararea de reorganizare, de

restructurare a societatii, motivata de nevoia de adaptare la realitatile economice

si de crestere a eficientei activitatii. In timp ce prima dintre ele, fuziunea, are ca
efect concentrarea patrimoniilor societatilor comerciale implicate, cea de-a doua,
divizarea, simetric opusa, imparte total sau partial patrimoniul societatii supuse
divizarii in scopul alipirii lui la o alta/alte societate/societati comerciale existente
sau care iau astfel fiinta. Ratiunea unui astfel de demers poate fi reprezentata de
nevoia de specializare a activitatii, de preocuparea de a-i da dimensiuni mai usor
de coordonat, de neintelegerile dintre asociati, etc.
9.2. Definitia si tipurile fuziunii
Este operatiunea economico-juridica de reorganizare a societatilor implicate prin
care :
a) patrimoniul uneia sau mai multor societati, (absorbite), se transfera
integral in favoarea altei societati, (absorbanta), iar actionarii/asociatii
societatilor absorbite, care isi vor inceta existenta, vor dobandi, in
schimb, actiuni/parti sociale la societatea absorbanta;
b) patrimoniile a doua sau mai multe societati comerciale sunt transferate in
favoarea unei societati care se constituie astfel; primele societati isi
inceteaza existenta, (se dizolva fara lichidare), iar actionarii/asociatii lor
dobandesc actiuni/parti sociale in societatea nou infiintata.

65

Prima definitie corespunde fuziunii prin absorbtie iar cea de-a doua fuziunii prin
contopire. In ambele variante, repartizarea de actiuni/parti sociale in favoarea
actionarilor/asociatilor societatilor implicate poate fi insotita si de o plata in
numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale
astfel

distribuite,

(prima

de

fuziune),

menita

sa

echilibreze

drepturile

actionarilor/asociatilor.
9.3. Definitia si tipurile divizarii
Este operatiunea economico-juridica prin care :
a) patrimoniul unei societati comerciale se imparte in totalitate intre doua sau
mai multe societati existente sau care iau astfel fiinta, (divizare totala).
b) o parte a patrimoniului societatii se desprinde spre a fi alipit altei societati
preexistente sau care se constituie astfel, (divizarea partiala sau prin
desprindere). Actiunile/partile sociale emise de societatea beneficiara a
desprinderii, (cea la care s-a alipit patrimoniul desprins), vor putea fi repartizate :
b.1. in favoarea actionarilor/asociatilor societatii careia i-a apartinut
patrimoniul desprins, (desprindere in favoarea asociatilor);
b.2. in favoarea societatii careia i-a apartinut patrimoniul desprins,
(desprindere in interesul societatii).
In esenta, atat in cazul fuziunii cat si al divizarii are lor un schimb de actiuni/parti
sociale intre societatile implicate.
Nu are relevanta forma juridica a societatilor comerciale implicate in fuziune sau
divizare, fiind posibila realizarea operatiunii atat intre societati comerciale avand
aceeasi forma juridica cat si cat si intre societati de forme juridice diferite.
Evident, nu se poate realiza fuziunea sau divizarea intre sucursala si societatea
mama sau oricare din sediile ei secundare, dupa cum nu se va putea realiza nici
intre o societate comerciala si alte tipuri de comercianti, (persoane fizice,
societati cooperative, etc.)
9.4. Etapele fuziunii si divizarii

66

Procedura parcurge aceleasi etape, pentru oricare din cele doua operatiuni, si
anume :
a) adoptarea hotararilor adunarilor generale ale societatilor comerciale
implicate, cu unanimitate de voturi sau, in societatea pe actiuni, cu majoritatea
necesara luarii deciziilor in adunarea generala extraordinara ;
b) Elaborarea proiectului de fuziune/divizare, de catre administratorii
societatilor implicate in operatiune; in continutul proiectului vor fi mentionate
informatii privind societatile participante, fundamentarea si conditiile operatiunii,
conditiile

alocarii

de

actiuni/parti

sociale

in

societatea

beneficiara

fuziunii/divizarii, data de la care aceste actiuni/parti sociale dau detinatorilor

dreptul de a participa la profit, rata de schimb, data la care au fost aprobate
situatiile financiare ale societatilor participante, etc.
c) Avizarea si publicarea proiectului de fuziune; proiectul de fuziune/divizare,
semnat de administratori, se depune la registrul comertului la care este
inmatriculata fiecare societate participanta. Dupa avizarea lui de catre
judecatorul delegat se publica in Monitorul Oficial.
d) Opozitia creditorilor societatilor participante la operatiune ; in termen de 30
de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, creditorii detinatori ai unor creante
anterioare datei publicarii proiectului, au dreptul de a face opozitie impotriva
hotararii de divizare/fuziune, daca apreciaza ca operatiunea este de natura sa le
diminueze sau chiar compromita sansele valorificarii creantei. Procedura va fi
reluata fie dupa solutionarea opozitiei, fie dupa plata creditorilor in cauza sau
dupa acceptarea de catre acestia a garantiilor de plata oferite de catre societatea
debitoare.
e) Adoptarea hotararii adunarii generale asupra fuziunii sau divizarii;
Administratorii

societatilor

participante

au

obligatia

de

informa

actionarii/asociatii asupra conditiilor si consecintelor operatiunii. In acest scop, au

67

obligatia ca, anterior adunarii, sa le puna la dispozitie documentele necesare

exprimarii votului in deplina cunostinta de cauza: proiectul de fuziune/divizare,
raportul administratorilor, respectiv al membrilor directoratului, al expertilor
desemnati in acest scop, situatiile financiare anuale si rapoartele de gestiune
pentru ultimele trei exercitii financiare, raportul cenzorului sau, dupa caz, al
auditorului financiar, evidenta contractelor cu valori care depasesc 10.000 lei
aflate in curs de executare si modul lor de repartizare in cazul divizarii.
f) Pe baza acestora, adunarea generala extraordinara a actionarilor sau,
dupa caz, adunarea asociatilor, cu unanimitate de voturi, va analiza si vota
asupra operatiunii aproband, de asemenea, modificarea actelor constitutive ale
societatii absorbante sau divizate, precum si actele constitutive ale societatilor
rezultate prin fuziune/divizare, daca este cazul.
9.5. Efectele fuziunii/divizarii;
Operatiunea, complexa si cu o desfasurare de durata, (minim trei luni), isi va
produce efectele cu data inregistrarii in registrul comertului a ultimei societati
rezultate sau, dupa caz, a inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a
aprobat operatiunea, in ambele cazuri, daca actionarii/asociatii nu au convenit
asupra altei date in cursul exercitiului financiar. Principalele efecte pot fi
clasificate in doua categorii :
a) efecte legate de patrimoniul societatilor implicate; astfel, pe data fuziunii
sau divizarii, patrimoniul societatilor absorbite, sau dupa caz, al celor care
se contopesc, precum si al societatii integral divizate se transfera in
favoarea societatii/societatilor beneficiare ale operatiunii marind in mod
corespunzator patrimoniul acestora, implicit capitalul lor social;
b) efecte legate de actionarii/asociatii societatilor care isi inceteaza existenta
prin fuziune/divizare, (societati absorbite, contopite sau divizate); acestia
devin

asociati/actionari

ai

societatilor

beneficiare

ale

operatiunii,

(absorbanta, rezultata prin contopire sau divizare, dupa caz) dobandind

numarul de actiuni/parti sociale determinat prin raportul de schimb, si,

68

eventual suma in lei aferenta acestui schimb; in cazul desprinderii in

interesul societatii, actiunile/partile sociale, revin societatii din care s-a
desprins patrimoniul, nu asociatilor/actionarilor acesteia;
c) incetarea existentei societatii absorbite, a celor care fuzioneaza prin
contopire sau al celei integral divizate, dupa caz. Transferul patrimoniului
acestora in favoarea beneficiarelor operatiunii este asimilat unei dizolvari
fara lichidare. Lipsite de patrimoniu, ele vor fi radiate din registrul
comertului, incetand astfel sa mai existe ca persoane juridice.
CAPITOLUL X
Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale
10.1. Sunt cele doua etape care pregatesc incetarea existentei juridice a
societatii. In timp ce procedura de infiintare corespunde nasterii societatii,
regulile de organizare si functionare definesc perioada ei de existenta, de
activitate propriu zisa, iar cele referitoare la dizolvare si lichidare sunt proprii
momentului ei de final, de moarte, ca subiect distinct de drept. Importanta
celor doua proceduri, si, dealtfel, complexitatea lor, este justificata atat de nevoia
reglementarii raporturilor juridice cu diversii creditori cat si cu proprii
asociati/actionari, context in care se va realiza si disolutia patrimoniului ei social.
10.2. Dizolvarea societatilor comerciale
Dizolvarea reprezinta primul moment in procedura de incetare a existentei
societatii. Asadar, intrarea societatii in procedura de dizolvare nu prespune
incetarea existentei ei ca persoana juridica. Acest efect se va produce numai
dupa finalizarea celei de-a doua proceduri, lichidarea, care se succede dizolvarii.
Din momentul dizolvarii insa, societatea isi reconfigureaza prioritatile, nu va mai
putea intreprinde activitatea ei obisnuita, specifica, ci strict operatiunile
pregatitoare ale lichidarii. In caz contrar, administratorii devin personal si solidar
raspunzatori de consecintele incalcarii acestei interdictii.
Cauzele de dizolvare pot fi clasificate in :

69

a) generale, aplicabile tuturor tipurilor de societati comerciale ;

b) speciale, aplicabile doar anumitor forme de societate
10.2.1. Cauze generale de dizolvare
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societatii ; vizeaza societatile
comerciale constituite pentru o perioada determinata de timp. La implinirea
termenului prevazut in actul constitutiv, societatea se dizolva de drept, fara a mai
fi necesara indeplinirea vreunei formalitati. Spre a se evita dizolvarea, durata
poate fi prelungita cu acordul asociatilor, exprimat cu cel putin trei luni inainte de
implinirea termenului.
b) Imposibilitatea realizarii obiectului de activitate sau realizarea acestuia ;
este o cauza aplicabila societatilor constituite in vederea realizarii unui obiectiv
determinat, de exemplu, edificarea unui stadion, a unui cartier de locuinte, etc.
Finalizarea obiectivului sau, dimpotriva, imposibilitatea realizarii lui devin cauze
de dizolvare a societatii.
c) declararea nulitatii societatii , pentru una din cauzele expres reglementate
de lege (ex. incalcarea dispozitiilor privitoare la capitalul social minim, la numarul
minim de asociati, lipsa unor prevederi obligatorii din cuprinsul actului constitutiv,
un obiect de activitate ilicit, etc).
d) hotararea adunarii asociatilor; hotararea va fi adoptata cu unanimitatea
voturilor asociatilor in cazul societatilor de persoane si a celei cu raspundere
limitata si respectiv de catre adunarea generala extraordinara, in cazul
societatilor de capitaluri.
e) hotararea tribunalului ; este solutia de rezerva , incidenta cand
motive temeinice impiedica adoptarea hotararii adunarii generale, (cum ar fi,
de exemplu, gravele neintelegeri dintre asociati) ;

70

f) falimentul societatii ; intrarea societatii in faliment, potrivit Legii nr.85/2006,

determina dizolvarea, pronuntata prin incheierea (hotararea) judecatorului sindic;
g) alte cauze, reglementate de lege sau actul constitutiv;
Notiunea de alte cauze susbsumeaza si acele cauze generale care pot fi
invocate de orice persoana interesata pe cale judecatoreasca, (cauze de
natura judiciara), si anume :
1. societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot
intruni ;
2. societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor
legale, situatiile financiare anuale sau alte acte, care, potrivit legii,
se depun la oficiul registrului comertului ;
3. societatea si-a incetata activitatea, nu are sediul social cunoscut ori
nu indeplineste conditiile referitoare la sediul social sau asociatii au
disparut ori nu au domiciliul sau resedinta cunoscuta ; prima dintre
ele opereaza numai daca lipsa de activitate, suspendarea
functiunilor ei depaseste trei ani.
4. societatea nu si-a completat capitalul social, potrivit legii ; dispozitia
este aplicabila strict societatilor care nu si-au indeplinit in timp
obligatia de majorare a capitalului la limita minima impusa de lege,
(cand aceasta limita minima a fost majorata ulterior infiintarii
societatii).
Cauzele enumerate de la 1 la 5 sunt definite de doctrina drept cauze sanctiune
datorita rolului lor de a asana mediul economic de societatile care se abat de la
obligatiile legale si profesionale.
10.2.2. Cauze speciale de dizolvare ;
a) Societatea pe actiuni se dizolva (1) in cazul pierderii unei jumatati din
capitalul social, (2) in cazul reducerii capitalului social sub minimul legal au cand
societatea are un actionar si nu doi sau mai multi, pentru o perioada mai lunga
de 9 luni.
b) Societatea cu raspundere limitata se dizolva (1) in cazul pierderii a

71

jumatate din valoarea capitalului social si asociatii nu decid refacerea lui sau
reducerea la suma ramasa, cu conditia ca aceasta sa nu fie inferioara valorii
minime legale, precum si in cazul falimentului, incapacitatii, excluderii, retragerii
sau decesului unuia dintre asociati, cand, datorita acestor cauze, numarul
asociatilor s-a redus la unul singur si acesta nu decide transformarea in societate
cu raspundre limitata cu unic asociat, sau, in cazul decesului, continuarea
societatii cu mostenitorii celui decedat ;
c) societatea in nume colectiv se dizolva pentru motivele de la pct.c), cu
exceptia celui privind reducerea capitalului social.
Motivele de la pct.c) sunt aplicabile si societatilor in comandita simpla si
pe actiuni daca respectivele cauze se refera la unicul comanditat sau comanditar.
10.2.3. Procedura dizolvarii
Dizolvarea poate fi (1) de drept, (de exemplu, la implinirea duratei societatii),
(2) voluntara, (cand e hotarata de asociatii intruniti in adunare generala) sau (3)
judiciara, cand e dispusa de instanta de judecata, pentru una din cauzele legale.
Dupa caz, actul care a dispus dizolvarea (hotararea adunarii generale sau
hotararea judecatoreasca) se va inregistra in registrul comertului si se va publica
in Monitorul Oficial.
10.3. Lichidarea societatilor comerciale ;
Este procedura subsecventa dizolvarii. Competenta derularii ei revine unor
profesionisti - lichidatori - specializati si autorizati in acest sens. Ei vor fi
desemnati fie de adunarea asociatilor/actionarilor fie de catre instanta de
judecata, in functie de calea pe care a fost dispusa dizolvarea.
Intrarea lor in functie este conditionata de indeplinirea unor formalitati de
publicitate : inregistrare in registrul comertului si depunerea specimentului de
semnatura. Cu data indeplinirii lor, mandatul aministratorilor societatii inceteaza,
lichidatorii devenind actorii principali ai procedurii de lichidare, structurata pe
urmatoarele operatiuni :

72

a) Efectuarea, impreuna cu administratorii, a unui inventar si a unui bilant al

societatii, pentru a constata situatia exacta a activului si pasivului
acesteia ;
b) preluarea patrimoniului societatii precum si a registrelor acesteia, pe baza
de proces-verbal de predare-primire, incheiat cu administratorii ;
c) plata creditorilor societatii; in acest scop, sunt indreptatiti sa vanda
bunurile societatii, bucata cu bucata, prin licitatie publica, si sunt, de
asemenea, indreptatiti sa incaseze creantele societatii, urmarind debitorii
acesteia, inclusiv prin actiuni in instanta formulate impotriva lor. Sumele
astfel rezultate vor fi alocate platii creditorilor. Insuficienta patrimoniului
societatii da dreptul lichidatorului de a urmari asociatii cu raspundere
nelimitata, atunci cand este cazul.
d) Ultimul act de lichidare va consta in realizarea situatiei financiare finale,
insotita

de

propunerea

de

repartizare

activului

net

intre

asociati/actionari. In mod normal, valoarea acestuia ar trebui sa permita

restituirea valorii aporturilor asociatilor. Desigur, daca este superioara
acestui aport, suma va fi repartizata intre asociati potrivit cotelor lor de
participare la capitalul social. Evident, daca prin plata creditorilor societatii
a fost epuizat activul acesteia, asociatii vor pierde sansa de a le fi
rambursata valoarea aportului, devenind astfel scadenta raspunderea lor
pentru datoriile societatii.
Situatia financiara finala, insotita de proiectul de repartizare a activului vor fi
inregistrate la registrul comertului. Asociatii/actionarii nemultumiti au dreptul de a
face opozitie impotriva propunerii. Dupa solutionarea ei sau, dupa expirarea
termenului legal in care opozitia poate fi formulata, propunerea de repartizare a
activului se considera aprobata, asociatii/actionarii fiind indreptatiti la plata
sumelor cuvenite.
Procedura se finalizeaza prin radierea societatii din registrul comertului, la
solicitarea lichidatorului, formulata in termen de 15 zile de la data ultimului act de
lichidare. Cu data radierii, societatea isi inceteaza existenta ca persoana juridica,

73

ca subiect de drept distinct. Certificatul de radiere este actul de deces al

societatii.
Registrele societatii radiate vor fi arhivate, prin grija lichidatorului, pentru o
perioada de 5 ani, fie la unul dintre asociati, desemnat de majoritate, in cazul
societatilor de persoane si a celei cu raspundere limitata, fie la registrul
comertului, in cazul societatilor de capitaluri.
CAPITOLUL XI
Fondul de comert
11.1. Definitie : ansamblul eterogen reprezentat de bunurile mobile si imobile,
corporale si incorporale afectate de comerciant pentru realizarea activitatii sale
comerciale, in scopul atragerii clientelei si obtinerii de profit.
11.2. Delimitari;
11.2.1. Nu poate fi confundat cu patrimoniul comerciantului, sau cu patrimoniul
de afectatiune, care includ ansamblul drepturilor si obligatiilor cu valoare
economica, sau, in cazul celui de afectatiune, a celor alocate realizarii comertului
sau. Creantele si datoriile societatii sunt elemente ale patrimoniului, inclusiv a
celui de afectatiune, in schimb, nu si ale fondului de comert.
11.2.2. Notiunea de fond de comert nu poate fi perceputa strict ca suma a
elementelor sale componente, si, deci, ca suma a valorii individuale a acestor
elemente, ci ca un ansamblu, ca un sistem unitar cu o valoare economica
proprie, distincta de suma valorii componentelor.
11.3. Elemente ale fondului de comert;
Cuprinde un complex eterogen de bunuri, componenta sa fiind direct determinata
si influentata de activitatea si nevoile comerciantului. Ele pot fi clasificate in
elemente incorporale (1) si elemente corporale(2).

74

11.3.1. Principalele elemente incorporale ale fondului de comert sunt drepturile

referitoare la:
a) Firma; este un element de identificare obligatoriu al comerciantului,
constand in numele sau, (in cazul comerciantilor persoane fizice), sau intr-o
denumire,

(in

cazul

societatilor

comerciale),

atribuita

cu

respectarea

prevederilor legii, (analizate pentru fiecare societate comerciala, in capitolul

consacrat descrierii acestora). Ea dobandeste o valoare economica, prin functia
indeplinita, de atragere a clientelei. Poate fi instrainata numai impreuna cu
intregul fond de comert.
b) Emblema; este un element incorporal al fondului de comert, asemenea
firmei. Spre deosebire de aceasta, insa, emblema este facultativa si este menita
sa diferentieze intre ei comerciantii care practica acelasi gen de comert, (de
exemplu, distinge intre ei diversii comercianti care activeaza in domeniul
publicitatii, sau constructiilor, etc). Spre a indeplini o astfel de functie trebuie sa
asigure un supliment de individualizare intre comerciantii de acelasi gen, cu
impact asupra clientelei. Continutul emblemei poate fi o denumire sau un semn
grafic, avand suficiente elemente de noutate spre a o diferentia de emblemele
deja inregistrate. Semnul grafic poate fi, la randul lui, figurativ, (cand sugereaza
activitatea firmei), sau, nonfigurativ, (independent de profilul societatii). Spre
deosebire de firma, emblema poate fi instrainata si separat de fondul de comert.
c) Clientela ; este reprezentata de totalitatea persoanelor care apeleaza cu
regularitate la acelasi comerciant, la fondul sau de comert, spre a beneficia de
produsele sau serviciile sale. Are o importanta vitala pentru fiecare comerciant,
fiind garantia, si, totodata, dovada succesului sau, a eficientei activitatii pe care o
intreprinde. Ca urmare, chiar daca este reprezentata de o masa neomogena si
variabila de persoane, asupra careia, in realitate, comerciantul nu are nici un
drept din punct de vedere juridic, valoarea economica a clientelei este
incontestabila. Vadul comercial, ca ansamblu al factorilor care atrag clientii,
(amplasamentul, calitatea marfurilor/serviciilor, comportamentul personalului,

75

publicitatea), devine, in raport cu clientela, vehiculul care o atrage. In aceasta

relatie, clientela

reprezitnta

finalitatea spre care converg elementele

componente ale vadului comercial.

d) Drepturile de proprietate industriala; apartin acestei categorii 1)
creatii noi : inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale; 2) semne
noi: marcile, denumirile de origine.
11.3.2. Elemente corporale ale fondului de comert;
Apartin categoriei bunurile mobile corporale (materii prime, materiale, etc.)
precum si bunurile imobile, (cladiri, terenuri), utilizate in realizarea activitatii
specifice a comerciantului.
11.4. Acte juridice referitoare la fondul de comert;
Am apreciat utilitatea studierii fondului de comert, avand in vedere, in mod
prioritar, operatiunile, actele juridice care pot avea ca obiect fondul de comert, si
anume:
11.4.1. Vanzarea-cumpararea fondului de comert; ca bun unitar, distinct de
elementele care il comun, fondul de comert poate face obiectul unor operatiuni
de vanzare-cumparare. Vanzatorului ii revine obligatia de a nu intreprinde acte
de concurenta fata de cumparator precum si de a inregistra actul de vanzare in
registrul comertului.
11.4.2. Locatiunea (inchirierea) fondului de comert; in temeiul contractului
de locatiune, locatarul, (chiriasul), dobandeste dreptul de a folosi fondul de
comert fie sub numele sau fie folosind firma locatorului daca acesta a fost de
acord.
11.4.3.Transmiterea fondului de comert cu titlu de aport la capitalul unei
societati comerciale; titularul fondului, va dobandi, in schimb,

parti

sociale/actiuni, devenind asociat/actionar al societatii la al carei capital social a

fost aportat fondul de comert;

76

11.4.4.Garantia reala mobiliara asupra fondului de comert; in temeiul unui

contract de garantie, fondul de comert poate deveni obiectul unei garantii reale
mobiliare, cu sau fara deposedare. Pentru a proteja dreptul creditorului, avizul de
garantie reala mobiliara va fi inscris in Arhiva electronica a garantiilor reale
mobiliare.

CAPITOLUL XII
Regii autonome. Societati cooperative. Grupuri de interes economic si
grupuri europene de interes economic
Ne rezumam la o succinta prezentare a fiecareia dintre aceste categorii de
comercianti persoane juridice spre a va permite distinctii corecte, utile in practica.
12.1. Regii autonome;
Au fost consacrate juridic prin Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor
economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, unul dintre primele
acte normative menite sa creeze cadrul legal adecvat trecerii la economia de
piata. Constituite fie prin hotarare de guvern, fie prin actul de dispozitie al
organelor administrative locale, in functie de importanta lor nationala sau locala,
regiile autonome au personalitate juridica si functioneaza pe baza de gestiune si
autonomie financiara. Sunt prezente in domenii strategice ale economiei, care
s-a dorit a fi controlate de stat. Este de remarcat ca, in prezent, s-a redus
semnificativ ponderea acestora in categoria comerciantilor, ca efect al
reconfigurarii politicii economice, tot mai putin concordanta cu ideea de monopol
al statului in domenii de interes economic.
12.2. Organizatii cooperatiste, (societati cooperative);
Apartin categoriei cooperativele de consum, cele mestesugaresti, societatile
cooperative mestesugaresti, societatile cooperative pe actiuni mestesugaresti,
cooperativele mici mestesugaresti si asociatiile acestora.

77

Sunt persoane juridice cu capital privat, create prin asocierea libera a membrilor
lor, (minim 5) in scopul realizarii actelor de comert identificate prin actele lor
constitutive. Dobandesc personalitate juridica cu data inmatricularii in registrul
comertului, ca si societatile comerciale. Au un capital social variabil, de minim de
500 lei, divizat in parti sociale cu o valoare nominala minima de 10 lei. Partile
sociale detinute de un membru cooperator nu pot depasi 20% din capitalul social.
Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot in adunarea generala,
fiind irelevant numarul partilor sociale detinute. De regula, calitatea de membru
cooperator

este cumulata cu cea de angajat al societatii cooperative.

Dobandirea calitatii de membru, ca si retragerea sau excluderea, sunt

conditionate de aprobarea adunarii generale. Incetarea calitatii de membru este
urmata de plata partilor sociale, la valoarea nominala, si a eventualelor dividende
calculate pe baza situatiilor financiare anuale incheiate la sfarsitul exercitiului
financiar al anului in care a intervenit cazul de incetare. Patrimoniul societatii
cooperative se compune dintr-o parte divizibila si una indivizibila Orice
instrainare sau transmitere a folosintei imobilizarilor corporale aflate in
proprietatea cooperativei este realizabila numai cu plata si numai daca a fost
aprobata de adunarea generala.
12.3. Grupurile de interes economic, (GIE);
De inspiratie franceza, au fost introduse in dreptul autohton in anul 2003, prin
Legea nr.161. Reprezinta o asociere pe o perioada determinata a doua sau mai
multe persoane fizice sau juridice cu scopul imbunatatirii activitatii economice a
membrilor sai precum si a rezultatelor acestei activitati. Grupul poate avea
calitatea de comerciant sau de necomerciant. Desi in ambele cazuri este
obligatorie inregistrarea sa in registrul comertului, calitatea de comerciant nu este
rezultatul acestei inregistrari ci a vointei membrilor grupului, exprimata ca atare in
actul constitutiv, cu privire la natura activitatilor ce urmeaza a fi realizate.
Dobandeste personalitate juridica cu data inregistrarii care se efectueaza pe
baza actului constitutiv realizat in forma autentica. Constituirea capitalului social
este facultativa, iar structura si valoarea acestuia sunt, la randul lor, liber hotarate

78

de catre membrii grupului. Capitalul nu da dreptul, pe de alta parte, la actiuni sau

parti sociale in favoarea celor care l-au aportat. Adunarea generala a membrilor
si administratorii sunt organele care asigura organizarea si functionarea grupului,
dupa reguli similare celor aplicabile societatilor in nume colectiv. Comparatia
ramane valabila si in privinta raspunderii nelimitate si solidare a membrilor
grupului, pentru datoriile acestuia.
12.4. Grupurile europene de interes economic (G.E.I.E)
Definitia data grupului de interes economic corespunde si celui european.
Specificitatea acestuia deriva din urmatoarele trasaturi:
a) membrii sai pot fi numai companii, firme, persoane juridice de drept public sau
privat care au fost infiintate potrivit legislatiei unui stat membru, precum si
persoane fizice care desfasoara activitati industriale, comerciale, mestesugaresti
sau agricole sau care furnizeaza servicii profesionale pe teritoriul unuia din
statele Uniunii Europene. Se inregistreaza in registrul special desemnat in acest
scop de statul pe teritoriul caruia grupul si-a stabilit sediul social, inregistrarea
realizandu-se pe baza contractului de asociere denumit act constitutiv.
CAPITOLUL XIII
Obligatiile comerciale
13.1. Ca raporturi juridice de drept privat, raporturile juridice comerciale sunt
supuse atat regulilor Codului Civil, cat si ale Codului Comercial, primul, avand
caracterul de norma generala, iar cel de-al doilea pe cel de reglementare
speciala, prioritar aplicabila.
Elementele de specificitate ale raporturilor juridice comerciale, cele care le
diferentiaza de actele juridice de natura civila sunt reglementate, asadar, de
dispozitiile Codului Comercial.
In cele ce urmeaza, vom incerca sa surprindem, in acelasi mod sintetic valabil
pentru intregul suport de curs, cateva din regulile speciale aplicabile obligatiilor
de natura comerciala, izvorate din actele si fapte juridice comerciale. (In

79

categoria actelor juridice, cel mai important izvor al obligatiilor comerciale este,
cu siguranta contractul, ca instrument de baza in activitatea comerciantilor).
Unele dintre aceste reguli reprezinta simple derogari de la cele de natura civila
(1), altele vin in completarea acestora, dezvoltandu-le (2), iar o a treia categorie
creaza institutii juridice noi, exclusiv comerciale (ex. titlurile de credit, societatea
comerciala, diverse tipuri de contracte comerciale, etc.)
13.2.Reguli speciale privind executarea obligatiilor comerciale
Specificitatea regulilor aplicabile executarii obligatiilor comerciale este esential
determinata de principiile fundamentale care guverneaza aceasta activitate,
protectia

creditului,

celeritatea,

(operativitatea,

dinamismul))

executarii

obligatiilor, etc. si a caror respectare se constituie intr-o veritabila garantie a

eficientei activitatii comerciale, a mentinerii unui circuit fluent al banilor care o
sustin. Astfel,
13.2.1.Regimul juridic al dobanzilor
In conformitate cu prevederile art. 43 Cod Comercial, Datoriile comerciale
lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile .
Dispozitia, in ton cu principiul protectiei creditului ca instrument de baza in
activitatea comerciala, este diferita de cea aplicabila in materia obligatiilor civile,
pentru care dobanda poate fi calculata numai dupa punerea in intarziere a
debitorului si cu incepere de la data chemarii in judecata a acestuia. Ea are un
dublu rol, (1), preventiv, deteminandu-l pe debitor sa-si respecte termenele de
plata pentru a nu risca plata dobanzii, si (2) sanctionator, prin cresterea valorii
sumei datorate cu valoarea dobanzii aferente. Se prezuma ca, in comert, banii
fiind fructiferi, prin neplata lor la scadenta, creditorul a fost prejudiciat, fiind
impiedicat sa-i fructifice in propriile afaceri, si deci, sa-i redea circuitului
comercial. Regula devine incidenta pentru urmatoarele obligatii de plata
comerciale:
a) datorii comerciale avand ca obiect o suma de bani;

80

b) suma de bani datorata trebuie sa fie lichida, adica sa aiba un cuantum

precis determinat;
c) obligatia de plata sa fie exigibila, adica scadenta.
Nu este necesara, asadar, dovada prejudicierii creditorului, prezumandu-se ca
lipsirea acestuia de suma ce i se cuvine reprezinta un prejudiciu, si nu este
necesar ca acest efect - obligatia de plata a dobanzii- sa fi fost convenit ca atare
in cuprinsul contractului dintre cele doua parti. El se produce in temeiul legii,
datorita naturii comerciale a obligatiei de plata a debitorului.
In prezent,

cuantumul dobanzii legale comerciale, aplicabil in raporturile

comerciale, indiferent de calitatea de comerciant sau necomerciant a debitorului

obligatiei de plata este determinat legal, prin Ordonanta Guvernului nr.9/2000, si
este egal cu dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei. 27
13.2.2. Solidaritatea codebitorilor;
Daca in materie civila obligatiile care implica o pluralitate de debitori sunt de
regula, divizibile, fiecare codebitor fiind obligat sa suporte doar partea sa din
datorie, in schimb, in materie comerciala, divizibilitatea devine exceptia, regula,
simetric opusa celei civile, fiind solidaritatea codebitorilor. Ea este expres
consacrata de textul art.42 Cod Comercial, in conformitate cu care In obligatiile
comerciale, codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatie contrara. Potrivit ei,
deci, creditorul este indreptatit sa pretinda intreaga datorie de la oricare dintre
codebitori. Faptul ca unul dintre codebitori devine insolvabil, nu afecteaza, ca
urmare, sansele creditorului de a-si recupera creanta, avand dreptul de a-i urmari
pe ceilalti, de fapt, pe fiecare dintre ceilalti codebitori, pentru intraga suma ce i se
cuvine. Pentru a opera astfel, regula nu trebui convenita in mod expres in
raportul juridic dintre parti, ea este prezumata, conditia suficienta a aplicarii ei
fiind natura comerciala a obligatiei codebitorilor. Este evident ca dispozitia se
inscrie in categoria regulilor care protejaza creditul ca instrument de baza in
activitatea comerciala : solidaritatea obligatiei codebitorilor simplifica demersurile
27

Dobanda de referinta a BNR se calculeaza ca medie, ponderata cu volumul tranzactiilor, intre dobanda la
depozitele atrase de Banca Ntionala a Romaniei si vanzarile reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta
in luna anterioara celei pentru care se face anuntul.

81

creditorului, inlaturand nevoia si riscurile recuperarii datoriei pe cote datorate de

fiecare dintre debitori, in favoarea dreptului de a pretinde intreaga suma de la
unul din debitori, (preferabil cel mai solvabil). Se reduc astfel costurile si timpul
necesar recuperarii si creste garantia eficientei acestui demers.
In sustinerea acelorasi principii, prezumtia de solidaritate este extinsa si asupra
fidejusorului, 28(garantului personal), chiar necomerciant al debitorului. In materia
obligatiilor civile, obligatia fidejusorului este subsidiara, el se poate apara fata de
creditor invocand beneficiul de discutiune, ( cerandu-i acestuia ca mai intai sa-l
urmareasca pe debitor si numai dupa epuizarea demersurilor in raport cu acesta
sa se indrepte impotriva fidejusorului,) si beneficiul de diviziune, (solicitandu-i
creditorului sa-i urmareasca si pe ceilalti fidejusori, divizandu-si actiunea si
impotriva acestora). In schimb, extinderea regulii solidaritatii si asupra
fidejusorului, il impiediaca pe fidejusorul debitorului unei obligatii comerciale sa
invoce cele doua exceptii, beneficiul de diviziune si de discutiune, dandu-i astfel
posibilitatea creditorului de a pretinde executarea creantei in raport cu oricare
dintre ei, debitor sau fidejusor, decisiva in alegerea sa urmand a fi, evident,
solvabilitatea celor obligati la plata.
Prezumtia de solidaritate nu se aplica, insa, in cazul necomerciantilor pentru
operatiunile care, in ce ii priveste, nu sunt fapte de comert. Exceptia vizeaza
categoria actelor de comert unilaterale sau mixte, (adica a actelor care au
caracter comercial numai pentru una dintre parti). Potrivit ei, solidaritatea nu se
aplica in cazul necomerciantilor care s-au obligat printr-un contract fata de un
comerciant, chiar daca pentru acesta respectivul contract este de natura
comerciala. De exemplu, daca mai multi autori se obliga fata de o anume editura
sa predea materialul convenit in vederea editarii, nerespectarea obligatiei nu-i
obliga solidar pe coautori, pentru ei, contractul nefiind comercial. Acesta regula
este, la randul ei, o veritabila exceptie de la cea instituita la art.56 Cod
Comercial, potrivit careia, daca un act este comercial numai pentru una dintre
parti, se aplica legea comerciala cu privire la actul respectiv atat in ce-i priveste

28

Fidejusorul este persoana care se obliga fata de creditorul altei persoane (debitorul) sa execute obligatia
debitorului, daca acesta nu o va executa, (art.1652 Cod Civil).

82

pe comercianti cat si pe necomerciantii semnatari, afara de cazurile cand legea

ar dispune altfel.

CAPITOLUL XIV
Insolventa comerciala
14.1. Institutia insolventei, indiferent de denumirea de care a beneficiat in timp,
este una traditionala, avand inceputurile pierdute in antichitate. Definita generic,
ea corespunde perioadei de criza a debitorului comerciant, manifestata prin
imposibilitatea de a face fata obligatiilor sale de plata din lipsa disponibilitatilor
banesti. In evul mediu, debitorul era tratat cu dispret, era discreditat, fiind
considerat vinovat pentru esecul sau in afaceri. 29 Perioada moderna, prin Codul
Comercial francez de la 1807, (care ofera prima reglementare coerenta,
sistematica in materia falimentului),

nu s-a indepartat complet de aceasta

abordare. Se mentine atitudinea infamanta fata de debitorul falit, care, pe durata

procedurii este inchis in inchisoarea datornicilor sau retinut la domiciliul sau si, in
plus, era decazut din anumite drepturi profesionale si civile cu scopul de a fi
inlaturat din circuitul comercial. Codurile inspirate din cel francez, deci inclusiv
Codul Comercial roman de la 1887 preiau aceeasi atitudine fata de debitorul falit.
Doar perioadei contemporane ii revine meritul de a schimba accentul dinspre
ideea de faliment, si, deci, de inlaturare a debitorului din viata comerciala, spre
cea de incercare de salvare a lui, cu efectul benefic de a oferi, pe de o parte,
creditorilor, sansa recuperarii creantelor lor, pe de alta parte, debitorului, o ultima
posibilitate de salvare, de readucere a lui in circuitul comercial. A fost
determinanta, in noua abordare, ideea ca nu intotdeauna dificultatile financiare
survenite in activitatea debitorului sunt expresia neprofesionalismului sau, a
culpei sale in administrarea afacerii. Dimpotriva, ele pot fi independente de
29

Legile romane tratau debitorul falit ca pe un infractor; il trimiteau, ca urmare, in inchisoare, sau il
supuneau unor actiuni degradante, dezonorante, cum erau punerea la stalpul infamiei sau distrugerea, in
prezenta altor negustori, a tejghelei pe care isi etala marfurile in piata. Dealtfel, din aceasta ultima
operatiune, (distrugerea bancii, in acceptiunea de masa, tejghea , in italiana banca rotta), isi are geneza
termenul de bancruta, avand semnificatia faptelor grave ce apartin debitorului falit, pedepsite de legea
penala.

83

conduita lui, pot fi strict rezultatul unei conjuncturi economice nefavorabile. Ca

urmare, intr-o astfel de situatie, cand dificultatile economice cu care se confrunta
nu-i sunt imputabile, inlaturarea debitorului din circuitul economic nu mai pare a
fi solutia optima. A fost rationamentul care a justificat o noua abordare legislativa,
concretizata in reglementarea unei a doua proceduri, pe langa cea a falimentului,
si anume a unei proceduri de redresare judiciara a activitatii debitorului, menita
sa dea sansa supravietuirii lui. Falimentul ramane solutia extrema, aplicabila
cand incercarea de redresare judiciara a esuat. Noul concept a fost pentru prima
data configurat in plan legislativ autohton prin Legea nr.64/1995, (de puternica
inspiratie americana), si a fost perfectionat prin legea care o inlocuieste, si
anume Legea insolventei nr.85/2006.
14.2. Notiune;
14.2.1.Notiunea de insolventa
Potrivit art.3 din Legea nr.85/2006, prin insolventa se intelege acea stare a
patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor
banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Starea de insolventa
corespunde, asadar, incapacitatii de plata

a debitorului, datorata lipsei

disponibilitatilor banesti necesare efectuarii platii. Nu se confunda cu refuzul de

plata; de exemplu, debitorul care refuza efectuarea platii pentru nerespectarea
condtiilor de calitate convenite pentru marfa ce i-a fost livrata nu poate fi
considerat in insolventa. In schimb, este in insolventa daca neplata se datoreaza
strict lipsei lichiditatilor banesti necesare.
Spre deosebire de insolventa, starea de insolvabilitate corespunde unui
dezechilibru financiar produs in patrimoniul debitorului, concretizat in valoarea
mai mare a elementelor de pasiv decat a celor de activ patrimonial. Pentru
declansarea procedurii insolventei nu este necesar ca debitorul sa fie insolvabil,
e suficient ca el sa fie in insolventa, adica:
a) sa nu poate face fata obligatiei de plata a unei sume de bani din lipsa de
lichiditati banesti;
b) datoria sa constea intr-o suma de bani certa, lichida si exigibila.

84

Este certa datoria a carei existenta nu este contestata, este neindoielnica, nu

face obiectul unui litigiu.
Este lichida datoria al carei cuantum este determinat.
Este exigibila datoria a carei scadenta s-a implinit, creditorul fiind indreptatit sa
pretinda plata ei.
Nu se iau, in considerare, asadar, pentru deschiderea procedurii, datorii care nu
au ca obiect o suma de bani. Nu prezinta relevanta natura juridica a datoriilor
debitorului; procedura poate fi declansata indiferent daca e vorba de datorii
bugetare, comercicale, salariale, etc.
In plus, pentru pentru declansarea procedurii insolventei, suma neplatita la
scadenta trebuie sa aiba o valoare de minim 10.000 lei, (valoare prag). Datorii
situate sub aceasta valoare prag nu pot justifica deschiderea procedurii.
14.2.2. Notiunea de procedur a insolventei; caile ei de realizare
Procedura insolventei consta in ansamblul normelor juridice prin care se
urmareste plata catre creditori a datoriilor debitorului aflat in stare de insolventa.
Aceste norme reglementeaza doua categorii de proceduri, si anume:
a) procedura generala potrivit careia, dupa perioada de observatie,
debitorul este supus succesiv, procedurii de reorganizare judiciara si
procedurii falimentului sau, separat, numai uneia din cele doua proceduri;
Perioada de observatie este cea cuprinsa intre momentul deschiderii procedurii
si cel al aprobarii planului de reorganizare, sau, dupa caz, intrarii in faliment.
Se poate observa ca nu este obligatorie succesiunea celor doua proceduri, ca
spre a fi deschisa procedura falimentului nu este invariabil necesara parcurgerea
si esuarea in prealabil a procedurii de reorganizare judiciara.
b) procedura simplificata; este aplicabila debitorilor expres prevazuti de
lege (enumerati la pct.12.3.); ei intra direct in procedura falimentului, fie

85

odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de

observatie de maximum 60 de zile.
14.2.3. Modalitatile de realizare a procedurii insolventei;
Procedura insolventei este unica, dar realizabila pe caile si prin modalitatile
expres reglementate. Ca modalitati, legea distinge intre:
a) procedura reorganizarii judiciare, care presupune intocmirea, aprobarea si
implementarea unui plan de reorganizare cu scopul de a asigura restructurarea
operationala si/sau financiara a debitorului sau lichidarea unora din bunurile din
averea acestuia in vederea continuarii activitatii specifice a debitorului pentru ca,
din sumele obtinute sa fie platiti creditorii;
b) procedura falimentului; consta in lichidarea averii acestuia in scopul platii
creditorilor sai, atrasi in procedura, cu efectul incetarii activitatii si radierii
debitorului din registrul comertului.
14.3. Caracterele procedurii insolventei;
a) este o procedura judiciara, intrucat se deruleaza sub control judiciar, in
instanta de judecata, de catre organele anume investite cu atributii in
aplicarea procedurii;
b) este o procedura concursuala, colectiva; caracterul este imprimat de
aducerea, in cadrul procedurii, la masa credala, a tuturor creditorilor
debitorului, cu scopul satisfacerii creantelor acestora; practic, acestia intra
in concurs, fiecare urmarind plata creantelor proprii din patrimoniul
debitorului;
c) este o procedura cu caracter personal, intrucat in functie de persoana
debitorului, de categoria din care face parte, se va putea determina daca i
se aplica procedura generala sau simplificata;

86

d) are caracter de remediu, atunci cand se aplica procedura reorganizarii

judiciare si are caracter de executare silita, cand, in cadrul falimentului,
se executa averea debitorului.
14.4. Categoriile de debitori supusi procedurii insolventei
14.4.1.Potrivit

legii,

procedura

generala

poate

fi

deschisa

impotriva

urmatoarelor categorii de debitori:

a) societati comerciale, indiferent de forma lor juridica;
b) societati cooperative;
c) organizatii cooperatiste, ca forme asociative din domeniul agriculturii ;
d) societati agricole, constituite potrivit Legii nr.36/1991, ca societati de tip
privat, cu capital variabil, numar nelimitat si variabil de membri, avand ca
obiect exploatarea agricola a pamantului, uneltelor si a altor mijloace
aduse in societate;
e) grupuri de interes economic;
f) orice alta persoana juridica de drept privat care desfasoara si activitati
economice; este cazul asociatiilor si fundatiilor constituite in temeiul
Ordonantei Guvernului nr.26/2000, care, pentru realizarea scopurilor lor
neprofitabile, (umanitare, sportive, culturale, etc.) pot desfasura si activitati
comerciale din ale caror venituri urmeaza sa fie sustinute scopurile si
obiectivele asociatiei/fundatiei.
14.4.2. Procedura simplificata;
Se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa;
a) comercianti persoane fizice;
b) comercianti persoane fizice titulari ai unei intreprinderi individuale;
c) intreprinderi familiale;
d) societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste si
grupurile de interes economic care indeplinesc una din urmatoarele
conditii :1) nu detin nici un bun in propriul patrimoniu; 2)nu pot fi gasite
actele lor constitutive sau contabile; 3)administratorul nu poate fi gasit; 4)

87

nu mai au sediu social sau acesta nu corespunde adresei din registrul

comertului;
e) toate categoriile de debitori care au solicitat ei insisi deschiderea
procedurii dar care, in termen de 10 zile de la inregistrarea cererii, nu
depun urmatoarele acte: lista completa a tuturor bunurilor detinute in
patrimoniu, lista creditorilor, a activitatilor curente pe care au intentia de a
le desfasura in perioada de observatie, declaratia privind intentia de a
intra in procedura simplificata sau de reorganizare;
f) societatile comerciale dizolvate anterior cererii introductive; daca in faza
de lichidare voluntara a societatii se constata ca acesta este in insolventa,
ea va fi supusa procedurii falimentului; se modifica, astfel procedura de
lichidare, derulata in temeiul Legii nr.31/1990, intr-o procedura judiciara,
de faliment.
g) debitorii care, prin cererea introductiva, si-au declarat intentia de a intra
in faliment sau cei care, datorita faptului ca in ultimii 5 ani au mai fost
supusi procedurii de reorganizare judiciara, au pierdut dreptul de a mai
beneficia de aceasta procedura, intrand direct in faliment;
14.5.Participantii la procedura insolventei
14.5.1. O prima categorie de participanti este reprezentata de instantele de
judecata, respectiv tribunalul in a carei raza teritoriala se afla sediul debitorului
si curtea de apel, ca instanta de control, menita sa cenzureze pe calea
recursului hotararile pronuntate de judecatorul sindic in exercitarea atributiilor
sale in cadrul procedurii.
Cerera de deschidere a procedurii este adresata tribunalului iar solutionarea ei
va reveni unuia din judecatorii acestei instante, denumit judecator sindic. Prin
atributiile ce ii revin el are rolul decisiv pe toata durata derularii procedurii
insolventei, de la deschidere pana la finalizarea ei; dispune deschiderea
procedurii, judeca eventuala contestatie a debitorului impotriva cererii de
incepere a procedurii formulata de creditor/creditori, desemneaza provizoriu
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, dupa caz, (desemnarea lui

88

definitiva revenind primei adunari a creditorilor), judeca cererile de ridicare a

dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-i fi atrasa raspunderea
pentru culpa dovedita in modul de exercitare a atributiilor sale, judeca actiunile
administratorului sau lichidatorului judiciar avand ca obiect anularea unor acte
frauduloase intreprinse de debitor, pronunta hotararea de inchidere a procedurii,
etc.
14.5.2.Administratorul judiciar; este persoana fizica sau juridica, autorizata in
conditiile legii ca practician in insolventa 30; desemnarea lui provizorie revine
judecatorului sindic, prin sentinta de deschidere a procedurii generale; adunarea
creditorilor, in prima sa intrunire, fie il va confirma, fie va desemna un alt
administrator judiciar. Ii revine un ansamblu complex de atributii; in urma
examinarii situatiei economice a debitorului va intocmi un raport privind cauzele
care au generat starea de insolventa, indicand eventualele persoane vinovate si
a caror raspundere ar putea fi angajata, va examina si va propune fie
continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale, fie intrarea in
procedura simplificata; va elabora planul de reorganizare a activitatii debitorului,
va supraveghea operatiunile de gestionare a patrimoniului debitorului, ii va
conduce partial sau integral activitatea, va convoca, prezida si asigura
secretariatul sedintelor adunarii creditorilor, va formula cererile privind anularea
actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, va decide asupra
continuarii sau denuntarii unor contracte incheiate de debitori, va urmari
incasarea creantelor acestuia, etc. Activitatea sa este supusa controlului
judecatorului sindic, pe baza rapoartelor pe care le va intocmi pentru fiecare
termen de judecata acordat in derularea procedurii.
14.5.3. Lichidatorul judiciar; daca in perioada de observatie si pe durata
procedurii de reorganizare actorul principal este administratorul judiciar, in
schimb, in cazul procedurii falimentului, (fie in procedura generala fie in cea
simplificata), acest rol apartine lichidatorului judiciar, la randul sau desemnat din
30

Statutul juridic al practicienilor in insolventa este reglementat prin OG nr.79/1999;

89

randul practicienilor in insolventa. Regulile de numire a lui sunt cele urmate si in

cazul administratorului judiciar. Exercita atributii comparabile cu ale acestuia,
adaptate insa, firesc, procedurii falimentului, pe care o guverneaza sub controlul
judecatorului sindic. Astfel, prioritatile sale sunt orientate si subordonate lichidarii
averii debitorului in conditii eficiente spre a permite plata creditorilor inscrisi in
procedura.
14.5.4. Adunarea creditorilor si comitetul creditorilor;
Adunarea creditorilor este alcatuita din totalitatea creditorilor cunoscuti ai
debitorului supus procedurii insolventei. Lucrand in sedinte convocate de
administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz, ea ofera cadrul juridic in care
creditorii au posibilitatea de a discuta si aproba actele si operatiunile proprii
procedurii.
Comitetul creditorilor, desemnat de judecatorul sindic sau ales de adunarea
creditorilor, intr-un numar de 3-7 sau 3-5 creditori dintre cei cu creante garantate
si cei chirografari, in ordinea valorii, are competenta: de a analiza situatia
debitorului si de a face recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea
activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse, de a intocmi rapoarte
pe care le va prezenta adunarii creditorilor privind masurile luate de
administratorul judiciar sau de lichidator, de a solicita ridicarea dreptului de
administrare al debitorului, etc.
14.5.5. Administratorul special;
Este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a
actionarilor/asociatilor debitorului aflat in insolventa, mandatata sa-i reprezinte
interesele in cadrul procedurii. El va administra activitatea debitorului, cata vreme
acest drept nu i-a fost ridicat. Din momentul ridicarii dreptului de administrare si
preluarii lui de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, dupa caz,
administratorul special va avea doar rolul de a reprezenta interesele
actionarilor/asociatilor debitorului.

90

14.6. Deschiderea procedurii insolventei si efectele ei

Procedura insolventei este deschisa in temeiul unei cereri adresate tribunalului
fie de catre debitor, fie de catre oricare dintre creditorii acestuia, sau de catre
persoanele sau institutiile expres prevazute de lege.
14.6.1. Cererea debitorului;
Cererea debitorului, de deschidere a procedurii, este:
a) obligatorie, cand debitorul constata ca este in insolventa, respectiv ca din
lipsa disponibilitatilor banesti este incapabil sa faca fata obligatiiilor sale
de plata a unor/unei datorii certe, lichide, exigibile de cel putin 10.000 lei;
Neintroducerea cererii, sau introducerea ei cu o intarziere mai mare de 60 de zile
este sanctionata de lege, fiind calificata ca infractiune.
b) facultativa; cand insolventa este iminenta, debitorul fiind in masura sa
demonstreze, in sustinerea cererii, ca nu isi va putea onora la scadenta
datoriile exigibile angajate;
Prin cererea de deschidere a procedurii insolventei, debitorul are dreptul de a
opta pentru aplicarea procedurii simplificate sau a celei de reorganizare judiciara,
in cadrul procedurii generale, cu exceptia acelora dintre debitori care au mai fost
supusi procedurii in ultimii cinci ani care au precedat deschiderea ei.
14.6.2.Cererea creditorilor;
Dreptul de a cere deschiderea procedurii revine oricarui creditor care detine o
creanta de minim 10.000 lei valoare, certa, lichida si a carei scadenta s-a implinit
de cel putin 30 de zile. In practica, creditorii sunt cei mai frecventi initiatori ai
cererilor de deschidere a procedurii.
Cererea de deschidere a procedurii este solutionata de judecatorul sindic, care,
daca constata indeplinirea conditiilor legale, o va admite. In cazul cererii
creditorilor, debitorul are un termen de a o contesta, daca apreciaza si poate
proba ca nu este in insolventa. In schimb, daca contestatia sa este respinsa, nu
va mai putea solicita reorganizarea judiciara, acest drept avandu-l numai

91

administratorul judiciar sau creditorii care detin impreuna sau separat minim 20%
din valoarea masei credale.
14.6.3. Efectele deschiderii procedurii;
a) debitorul pierde dreptul de a-si mai conduce activitatea si a administra si a
dispune de bunurile din propriul patrimoniu, cu exceptia cazului in care el, prin
cererea introductiva, si-a declarat intentia de reorganizare. Aceste drepturi
urmeaza a fi exercitate, asa cum am mai aratat, de catre administratorul sau
lichidatorul judiciar;
b) se suspenda actiunile judiciare si extrajudiciare initiate in mod individual de
catre creditorii debitorului, anterior deschiderii procedurii, in vederea recuperarii
creantelor lor; legea interzice atat continuarea actiunilor incepute cat si initierea
unora noi;
c) se suspenda cursul prescriptiei actiunilor pentru realizarea creantelor impotriva
debitorului, pe toata durata procedurii insolventei;
d) se suspenda curgerea dobanzilor, a majorarilor si penalitatilor; ele nu mai pot
fi adaugate creantelor nascute anterior deschiderii procedurii, cu exceptia
creantelor garantate;
e) administratorilor debitorului persoana juridica le este interzisa instrainarea
fara acordul judecatorului sindic a actiunilor sau partilor sociale pe care le detin la
respectivul debitor;
f) se suspenda tranzactionarea pe pietele reglementate a actiunilor debitorului,
(cand debitorul este o societate comerciala de tip deschis);
g) orice act juridic fraudulos sau prin care au fost transmise drepturi patrimoniale
catre terti, incheiate de debitor in paguba creditorilor in cei trei ani care au

92

precedat deschiderea procedurii, poate fi anulat de catre judecatorul sindic, la

cererea administratorului sau lichidatorului judiciar. Ca efect al anularii, prestatiile
efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite in patrimoniul debitorului;
h) administratorul judiciar are dreptul de a mentine sau denunta contractele
debitorului aflate in derulare la data deschiderii procedurii;
14.6.4. Notificarea deschiderii procedurii;
Deschiderea procedurii va fi notificata tuturor creditorilor, debitorului precum si
oficiului registrului comertului sau registrului in care este inregistrat debitorul,
dupa caz.
14.6.5. Declararea creantelor de catre creditori;
Creditorii care detin creante anterioare datei deschiderii procedurii, vor depune la
tribunal, la dosarul de insolventa, o cerere de admitere a creantelor lor. In urma
verificarii lor de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, va fi intocmit tabelul
preliminar al creantelor. Aceste creante pot fi contestate de catre debitor, creditori
sau orice alta persoana interesata. In urma solutionarii contestatiilor, tabelul
creantelor devine definitiv. Creditorii ale caror creante se regasesc in acest tabel
alcatuiesc ceea ce doctrina defineste masa credala.
14.7.Procedura de reorganizare judiciara
Procedura generala de insolventa poate sa constea, asa cum am mai aratat, in
reorganizarea judiciara sau in faliment. Procedura de reorganizare judiciara
presupune elaborarea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan de
reorganizare propus de debitor, administratorul judiciar sau unul sau mai multi
creditori care detin cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in
tabelul definitiv. Planul poate prevedea fie restructurarea si continuarea activitatii
debitorului, fie lichidarea unora din bunurile sale, cu efectul restrangerii
corespunzatoare a activitatii, fie o varianta combinata a celor doua alternative. El
va indica, in mod obligatoriu, programul de plata a creantelor inscrise in tabel.
Durata de aplicare a planului nu poate depasi 3 ani, cu incepere de la data

93

confirmarii lui. Judecatorul sindic va confirma planul care a fost acceptat de trei
din cele patru categorii de creante reglementate de lege, si anume; 1) creditorii
cu creante garantate, 2) creditorii bugetari, 3-4) creditorii chirografari, grupati in
doua categorii.
Asadar, procedura de reorganizare judiciara presupune realizarea planului de
reorganizare confirmat.

Nerealizarea lui va determina inceperea procedurii

falimentului. Aceeasi consecinta se va produce si in cazul in care debitorul nu se

conformeaza planului sau cand acesta nu este eficient, nu asigura redresarea.
Intrarea in faliment nu obliga creditorii la restituirea sumelor primite in cadrul
procedurii de reorganizare judiciara.
14.8. Falimentul
Procedura falimentului este definita ca fiind procedura de insolventa
concursuala, colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii
averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului
din registrul in care a fost inmatriculat.31
Potrivit legii, falimentul poate fi dispus in urmatoarele cazuri:
a) la cererea debitorului de a intra in procedura simplificata, declarata prin
cererea introductiva;
b) cand debitorul nu si-a declarat prin cererea introductiva intentia de
reorganizare, sau cand contestatia sa imporiva cererii creditorului de
deschidere a procedurii a fost respinsa;
c) cand nu a fost propus un plan de reorganizare de nici una din persoanele
care aveau acest drept, potrivit legii, sau cand nici unul din planurile
propuse nu a fost acceptat si confirmat;
d) cand debitorul si-a declarat intentia de reorganizare dar nu a propus un
plan de reorganizare sau acesta nu a fost acceptat si confirmat;
e) planul de reorganizare s-a dovedit ineficient;
f) la propunerea administratorului judiciar, in cazurile prevazute de lege.
Hotararea judecatorului sindic privind intrarea in faliment va fi notificata
31

Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Editia a VIa, revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2007, pag.682;

94

tuturor creditorilor, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz,

registrului in care debitorul este inregistrat. Intrucat in cadrul procedurii urmeaza
a fi lichidat patrimoniul debitorului, in scopul producerii numerarului necesar platii
creditorilor, devine necesara, inventarierea, in prealabil, a averii acestuia, mai
exact a valorii activelor patrimoniale care pot oferi sursa de plata a creantelor.
Bunurile care alcatuiesc aceasta avere vor fi inventariate, sigilate si conservate,
in scopul valorificarii lor in cadrul procedurii. Lichidarea lor va fi realizata de catre
lichidatorul judiciar, sub controlul judecatorului sindic. Vanzarea se poate realiza
fie in bloc ca un ansamblu in stare de functionare, fie individual, prin licitatie
publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua solutii. Solutia adoptata
va fi insa supusa aprobarii adunarii creditorilor. Banii obtinuti din vanzarea
bunurilor vor fi depusi in contul deschis la banca in contul averii debitorului in
scopul utilizarii lor pentru plata creditorilor. Distribuirea lor urmeaza a fi realizata
pe baza planului intocmit in acest scop de catre lichidator si cu respectarea
ordinii impuse de lege, in functie de natura creantelor.32 Titularii de creante dintr-o
anumita categorie vor putea beneficia de suma numai dupa plata celor din
categoria ierarhic superioara, iar la nivelul aceluiasi rang de prioritate sumele vor
fi distribuite proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul
definitiv consolidat. Daca sumele ce urmeaza a fi distrbuite sunt insuficiente
pentru plata integrala a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularilor acestor
creante li se va distribui o cota falimentara constand intr-o suma proportionala cu
procentul pe care creanta il detine in categoria creantelor respective. Distribuirea
32

Potrivit art.123 din Legea nr.85/2006, distribuirea sumelor se va face in urmatoarea ordine: 1) taxele,
timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si
administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor implicate,
angajate in procedura, ( ex.administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, etc.); 2) creantele izvorate din
raaportul de munca, 3) creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de
institutii de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii
debitorului dupa deschiderea procedurii; 4) creantele bugetare, 5) creantele reprezentand sumele datorate de
catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume
periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta; 6) creantele reprezentand sumele stabilite de
jduecatorul sindic pentru intretinerea debitorului sai a familiei sale, daca acesta este persoana fizica; 7)
creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de
produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii; 8) alte creante chirografare, 9) creantele
subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta :a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre
un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in
adunarea generala a asociatilor ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic, apoi,
creantele izvorand din acte cu titlu gratuit

95

finala a sumelor, cu respectarea regulilor mai sus mentionate, se va face de catre

lichidator dupa aprobarea de catre judecatorul sindic a raportului sau final cu
privire la lichidare.
14.9. Inchiderea procedurii insolventei
Procedura insolventei va fi inchisa in urmatoarele situatii:
a) nu s-a depus nici o cerere de admitere a creantelor de catre creditori,
cand deschiderea procedurii a fost ceruta de catre debitor;
b) cand nu exista bunuri in averea debitorului sau acestea sunt insuficiente
pentru acoperirea cheltuielilor administrative si nici un creditor nu se ofera
pentru a le achita; in aceste caz, odata cu inchiderea procedurii,
judecaorul sindic va dispune si radierea respectivului debitor din registrul
in care este inmatriculat;
c) procedura reorganizarii judiciare se poate inchide de catre judecatorul
sindic prin sentinta, daca

au fost achitate toate obligatiile de plata

asumate prin planul de reorganizare confirmat;

d) procedura falimentului se va inchide dupa distribuirea integrala a sumelor
rezultate din averea debitorului si eventuala depunere la banca a sumelor
nereclamate, debitorul urmand a fi radiat; b) procedura poate fi inchisa
chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate in
intregime, dupa plata creditorilor, daca asociatii respectivului debitor
solicita acest lucru. Bunurile ramase vor trece in proprietatea indiviza a
asociatilor/actioanrilor, corespunzator cotelor lor de participare la capitalul
social; c) in celelalte cazuri, procedura va fi inchisa numai dupa lichidarea
completa a averii debitorului care va fi radiat.
14.10. Raspunderea membrilor organelor de conducere
Cand starea de insolventa a debitorului este imputabila membrilor organelor
sale de conducere, legea permite antrenarea raspunderii acestora, in anumite
conditii, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, sau a
comitetului creditorilor, cand administratorul judiciar sau lichidatorul nu isi

96

exercita aceste prerogative. Potrivit legii, poate fi antenata raspunderea

oricarei persoane din categoria celor care au detinut functii de conducere sau
supraveghere in cadrul debitorului persoana juridica si care, prin faptele
proprii, au cauzat starea de insolventa a debitorului. In categoria faptelor
imputabile acestora, de natura sa le antreneze raspunderea, legea are in
vedere:
a) folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau al
altor persoane;
b) savarsirea de acte de comert in interes personal, dar sub acoperirea
persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in
mod evident persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara documente contabile sau
nu au tinut contabilitatea potrivit legii;
e) au deturnat sau au ascuns o parte a activului persoanei juridice sau au
marit fictiv pasivul acesteia;
f)

in luna precedenta incetarii platilor au dispus sa se plateasca sau au platit

in mod preferential un anumit creditor, in dauna celorlalti;

Angajarea raspunderii impune dovedirea savarsirii oricareia dintre aceste

fapte. Starea de incetare de plati nu este prin ea insasi dovada culpei
organelor de conducere. Pentru ca ea sa le fie imputabila si, deci, in masura
sa-i faca raspunzatori pentru pasivul debitorului, trebuie probate fapte de
natura celor mai sus enumerate si care fac evidenta contributia, culpa lor la
starea de insolventa a debitorului.
Competenta solutionarii cererii privind angajarea raspunderii organelor de
conducere revine judecatorului sindic, in cursul procedurii insolventei, dupa
cunoasterea pasivului debitorului. Potrivit probelor administrate, accestia pot
fi obligati la plata pasivului debitorului sau a unei parti din acest pasiv, ramasa
neacoperita prin lichidarea averii lui. Dimensiunea raspunderii va fi, deci,
corelata cu faptele ce ii sunt imputate. Se mentine regula solidaritatii
raspunderii, in cazul in care se stabileste vina mai multor persoane.

97

98