INITIERE IN GANDIREA CONSTRUCTIVA

Cursul MATERIALE DE CONSTRUCTII este o introducere in gandirea constructiva.

Se trateaza interdependenta intre arhitectura si materiale, nelimitandu-se doar la aspectele
tehnice ale acestora (proces de producere, caracteristici fizico-mecanice, proprietati
tehnologice, comportare in timp). Exemple paradigmatice ce caracterizeaza momente ale
istoriei arhitecturii releva vocatia structurala specifica a diferitelor materiale, subliniind
valorile fundamentale care au ramas perfect actuale. Materialele studiate: lemnul, piatra
naturala, pamantul nears, ceramica, liantii, betonul, metalele, sticla, masele plastice.
Cursul ofera cunostinte de baza necesare alegerii materialelor in timpul elaborarii
proiectului de arhitectura.

Gandirea constructiva se inscrie intr-o conceptie generala asupra

fenomenului architectural, unde scopurile arhitecturale au intaietate; este
parte componenta a conceptiei arhitecturale si urmareste cateva principii :
- raspunde intentiilor arhitecturale;
- respecta legile generale ale fizicii si ale materiei;
- controleaza imaginea sistemica a fenomenului construit;
- urmeaza logica economiei mijloacelor;
- popune solutii compatibile cu ansamblul.
Initierea in gandirea constructiva trebuie sa respecte curba invatarii de la
simplu la complex, formatia finala a arhitectului trebuind sa-i permita
orcchestrarea diferitelor competente pe care se sprijina (inginerii structuristi,
instalatorii, tehnologii, decoratorii, proiectantii de mobilier, urbanistii) .
Un arhitect informat prevede procedurile santierului pentru a putea reduce la
minim surprizele ce pot antrena o revizuire a proiectului in timpul executiei.
1. EXIGENTE la care trebuie sa raspunda constructia prin CALITATI
Scopul construirii a fost intotdeauna ameliorarea calitatii vietii in raport cu
mediul natural sau artificial. Istoria constructiilor releva un progres continuu
in realizarea unor constructii mai functionale si mai confortabile, pe fondul
vesnicului conflict intre trecut si viitor, intre traditie si inovatie. Exigentele
de confort din ce in ce mai complexe si contradictorii consuma resurse
naturale epuizabile si folosesc mijloace tehnice la cumpana intre progres si
distrugere.

Trebuie sa intelegem cum s-a construit in trecut, cum se construieste azi,

cum se pot propune solutii pentru viitor, realizand relatia intre modul de
constructie si conceptie a unei cladiri pe de o parte, si exigentele la care
constructia insasi sa dea raspunsul, in contextul sau istoric si in raport cu
mediul pe de alta parte.
Exigentele europene actuale in domeniul constructiilor sunt:
- rezistenta mecanica si stabilitatea;
- siguranta in caz de incendiu;
- igiena si protectia mediului (ventilatia, lumina naturala, sisteme
ecologice, bunuri istorice si culturale, calitati estetice)
- siguranta in exploatare;
- protectia impotriva zgomotului;
- bilantul energetic si izolarea termica.
Referirea la EXIGENTE si exprimarea normelor in termeni de CALITATI,
sunt la baza celor mai recente normative tehnice europene pentru asigurarea
calitatii constructiilor, permitand liberul schimb de produse si servicii pe
piata europeana.
In alti termeni, EXIGENTELE sunt conditii pe care utilizatorii cladirii le
doresc indeplinite in imobilele pe care le vor folosi.
CALITATEA unei cladiri depinde de satisfacerea exigentelor.
EXIGENTELE sunt determinate de cerinte fiziologice (igiena, confort,
protectie fata de factori nocivi,folosirea usoara si simpla), psihosociale
( senzatia de confort in mediu, posibilitatea de comunicare sau de izolare, de
siguranta), de eficienta ( cheltuieli de investitie, de exploatare, consumuri
minime de material si energie, durabilitate).
Distingem urmatoarele tipuri de exigente:
- ale utilizatorului- enuntarea unei necesitati a omului, animalului,
obiectului;
- de performanta- exprimarea calitativa sau cantitativa a necesitatilor.
Se stabilesc criterii de performanta si niveluri de performanta ( ex:
nivelul maxim admis al zgomotelor este de 30-35 DB, iar exigenta de
performanta este linistea).
2. CONSTRUCTIA- UN SISTEM DESCHIS

Organismul architectural este un sistem complex, compus din diverse parti

corelate intre ele pentru a forma un intreg organic si unitar, astfel incat sa
satisfaca toate exigentele necesare. Este un intreg ( SISTEM) compus din
elemente componente (SUB- SISTEME) cu functii specifice. Unele asigura
stabilitatea si siguranta, altele corespund unor exigente functionale, iar altele
sunt cele care asigura confortul.
Un sistem se defineste prin elementele componente si prin modul in care
acestea relationeaza, prin relatiile care se instaureaza intre el si contextul in
care se afla, in raport cu obiectivele si factorii de conditionare.
Edificiul este deci un sistem deschis, in legatura cu alte subsisteme: sit, loc,
oras, teritoriu .
2.1. Sub-sisteme de functiuni si de elemente constructive.
Sub-sistemele de functiuni sunt:
2.1.1. Structura portanta trebuie sa preia incarcarile interioare si
exterioare, si sa le transmita la sol pentru a conferi stabilitate si rezistenta
constructiei si a limita deformatiile si oscilatiile posibile.
Localizarea structurii in edificiu nu este totdeauna evidenta, partile
structurale si cele nestructurale fiind integrate, nu este posibil sa facem
distinctia intre ele.
Intuirea functionarii structurale a unui edificiu este importanta pentru
inteligibilitatea arhitecturii sale, dupa cum corectitudinea structurala este
considerate parte a calitatii arhitecturale.
Elemente structurale:
-fundatiile sunt elementele de constructie din prin care se transmite solului
pe care este construita cladirea incarcarile reprezentate de greutatea proprie a
constructiei ca si sarcinile provenite din exploatarea acesteia. Solutiile de
fundare pot fi foarte variate in functie de natura terenului si de
caracteristicile constructiei.
Fundatiile se pot realiza din materiale diverse, cel mai frecvent utilizandu-se
betonul si betonul armat.
-Elementele structurale verticale ale constructiei pot avea caracter continuu
(pereti portanti), sau se pot prezenta ca elemente izolate( stalpi, coloane).
Materiale folosite lemn, piatra, caramida, beton armat, metal.

-Elementele structurale orizontale acopera deschiderile intre elementele

verticale pe care reazama. Ele pot fi lineare (grinzi din lemn, beton armat,
otel), sau de suprafata (plansee din lemn, beton armat, otel planseul
elementar din beton armat redus la o simpla dala se numeste placa).
In toate cazurile, cu exceptia placii, planseele sunt alcatuite din structuri mai
simple sau mai complicate bazate pe utilizarea unui system de grinzi rational
dispuse pentru a-si transmite sarcinile elementelor de sustinere verticalepereti portanti, stalpi.
-Sarpanta reprezinta dispozitivul constructiv ce sustine invelitorile in panta
pentru scurgerea apelor pluviale. Structura sarpantei este realizata din
elemente liniare verticale, orizontale si oblice legate intre ele. Materialul
folosit este , cel mai ades,lemnul. Se mai foloseste otelul sau uneori betonul
armat. Acoperisul este alcatuit din sarpanta si invelitoare.
2.1.2. Elemente de inchidere si compartimentare.
-Inchiderea spatiilor construite catre exterior se realizeaza prin pereti de
inchidere iar separarea incaperilor intre ele se face prin pereti de
compartimentare.
In cazul cladirilor in care elementele de sustinere verticale sunt pereti
portanti, functiunea de inchidere si cea de compartimentare este partial
preluata de peretii portanti. Avem in acest caz o fatada portanta.
In cazul in care structura cladirii este de tip schelet, cu elemente structurale
verticale isolate, atat peretii de inchidere cat si cei de compartimentare vor fi
neportanti (nu au fundatii proprii, rezamand pe elementele structurale
orizontale ale cladirii), sau autoportanti ( cu fundatii proprii fara a prelua
incarcari din elementele orizontale ale cladirii). Vom avea o fatada
neportanta.
-Scarile sunt elemente de circulatie in panta ce asigura legaturile functionale
intre etajele unei cladiri. De obicei ele sunt rezemate pe elementele portante
verticale sau orizontale ale cladirii.
-Usile si ferestrele sunt elemente care asigura comunicarea intre incaperi sau
pe acela dintre interior si exterior. Se realizeaza din lemn, metal, materiale
plastice, mixt.
2.1.3. Elemente de finisaj.

-Pardoselile sunt straturi asezatepe suprafetele orizontale pentru a permite o

circulatie comoda si pentru a asigura o intretinere usoara a curateniei.
In functie de necesitatile exploatarii, se folosesc solutii de pardoseli ce se
deosebesc prin gradul de confort (calde sau reci).
Dintre pardoselile frecvent folosite se pot aminti cele din lemn (dusumele,
parchet), covoare din material plastic, mozaicuri, placi din piatra naturala
sau artificiala, placi din gresie ceramica, etc.
-Invelitorile asigura protectia constructiei impotriva apelor meteorice.
Invelitorile pot fi orizontale (terase) putand fi circulabile sau
necirculabile.Materialele, in acest caz, trebuie sa fie de mari dimensiuni,
lipite etans intre ele ( carton sau panza bitumata, folii, covoare din materiale
plastice).
Alteori, materialele folosite ( tabla zincata, tiglele si olanele, stuful,sita sau
sindrila, placile diverse pe baza de lianti minerali), impun pante mai mici sau
mai mari.
-Izolatiile sunt lucrari care, prin folosirea unor materiale potrivite, impiedica
patrunderea unor agenti nedoriti.
Vom distinge astfel: izolatii hidrofuge, impotriva apei pluviale, de infiltratie
sau capilare; izolatii termice, impotriva caldurii sau frigului; izolatii fonice
impotriva zgomotului; izolatii ignifuge impotriva focului , etc.
-Finisajele sunt lucrari care au rostul sa dea aspectul final elementelor de
constructie, sa le protejeze de actiunile nocive ale mediului sau de uzura, sa
asigure usoara lor intretinere.
In acest scop, elementele care raman aparente pot suferi un tratament
mecanic ( slefuire, buciardare, reschetare, daltuire, sablare,) sau chimic
(tratare cu acizi sau alcooli.), in timp ce altele sunt acoperite in sistem
umed ( tencuire, vopsire) sau uscat ( tapetare, placare).
2.1.4. Elemente de confort si protectie echiparea tehnica
Echipamentul tehnic al constructiilor cuprinde o serie de sisteme care trebuie
sa asigure confortul in exploatare al cladirilor. Cele mai frecvent intalnite
sunt:
-instalatiile de alimentare cu apa;
-instalatiile de evacuare a apelor uzate (canalizare);
-instalatiile pentru ventilarea si conditionarea aerului;

-instalatiile si dispozitivele de incalzire;

-instalatiile electrice pentru iluminat si actionarea
electrocasnice;
-instalatiile de avertizare si telecomunicatii;
-dispozitivele de transport mecanic (ascensoare, escalatoare);
-sistemele pentru colectarea si evacuarea gunoaielor.

aparaturii

Proiectarea structurii de rezistenta a cladirilor revine inginerului de structura,

dar pentru reusita lucrarii corespondenta dintre conceptia arhitecturala si
solutionarea structurii este hotaratoare.
Aceasta face necesar ca nu numai arhitectul si inginerul proiectant saal
structurii sa inceapa colaborarea inca inainte ca primele linii sa fie trasate, ci
si ca arhitectul sa fie capabil sa inteleaga pe deplin principiile variate de
rezolvare a structurilor.
In practica curenta a proiectarii, conceperea elementelor nestructurale ale
constructiilor revine aproape in totalitate arhitectului care, printr-o temeinica
cunoastere si o judicioasa alegere a solutiilor este in masura sa confere
constructiei proiectate calitati ridicate din punct de vedere ethnic, estetic si
economic.
Proiectarea elementelor de echipare tehnica constituie obiectul preocuparilor
unor proiectanti de stricta specialitate , dar conditionarile importante pe care
instalatiile le creeaza uneori, afecteaza deseori grav proiectul de arhitectura.
Acest lucru face necesara o stransa colaborare intre arhitecti si specialistii de
proiectarea echipamentului si a instalatiilor si stabilirea in comun a solutiilor
de principiu inca din fazele initiale ale proiectarii.

3. FUNCTIUNI STRUCTURALE SI TEHNICI CONSTRUCTIVEnotiuni sumare de mecanica si statica.

3.1. Incarcari
Structura suporta toate incarcarile care actioneaza inevitabil asupra unei
constructii:

- Elementele unei structuri (stalpi, pereti, grinzi, plansee, arce, cupole)

trebuie, inainte de toate, sa-si suporte propria greutate, asa numita greutate
moarta. Aceasta este o incarcare permanenta. In greutatea moarta mai este
inclusa si greutatea unor elemente nestructurale (a peretilor despartitori, a
pardoselilor, tavanelor, materialelor de izolatie).
- Alte greutati pe care trebuie sa le suporte o structura provin de la greutatea
oamenilor, a mobilierului, utilajelor, instalatiilor, produselor depozitate.
Acestea sunt greutati nepermanente, sau incarcari utile, ele putand fi
deplasate si putand sa varieze ca intensitate.
Greutatea moarta este permanenta iar incarcarile utile s-a convenit ca variaza
lent, de aceea aceste incarcari invariabile sau variind lent sunt numite
incarcari statice.
-Incarcarile care isi schimba intensitatea rapid sau chiar brusc (presiunea
unei rafale de vant sau actiunea unui obiect cazand pe planseu) sunt
denumite incarcari dinamice. Ele pot fi foarta periculoase in anumite
conditii.
Fortele exercitate de vant asupra cladirilor au crescut in importanta dramatic
odata cu marirea inaltimii cladirilor. Presiunea vantului actioneaza orizontal
si, pentru preluarea lor, cladirile inalte necesita o structura separata si diferita
de aceea care preia incarcarile verticale gravitationale incarcarea
permanenta si cea utila (greutatile).
-Alte incarcari dinamice de impact ce actioneaza orizontal sunt cele induse
de cutremure.
-Variatia de temperatura zilnica sau sezoniera a aerului sau tasarile inegale
ale terenului de sub cladire produc o alta categorie de incarcari care intra in
calculul structurilor. Ele se mai numesc si incarcari ascunse.
3.2. Deformarea si rezistenta, materiale si sisteme structurale
Deformarea si rezistenta la incarcari inseamna comportamentul
elementelor structurale impreuna cu materialele utilizate si a schemelor
structurale adoptate, sau a tipologiei structurale, pentru a realiza colaborarea
elementelor intre ele.

Incarcarile solicita structura, care se deformeaza ca un resort si se opune

actiunii lor (incarcarilor).
In mod fundamental, solicitarile (sau eforturile) sunt de doua feluri:
intindere si compresiune. Primele alungesc materialul tinzand sa distanteze
intre ele particolele componente, celelalte le apropie, scurtand materialul.
Nici un material nu este perfect rigid, de aceea aceste deformatii sunt
totdeauna prezente si chiar datorita acestui lucru materialul este capabil sa
lucreze si sa reactioneze ca un resort care se opune a fi deformat.
Alte tipuri de solicitari prezente in structura sunt reductibile la efectul
compus din solicitarile de intindere si compresiune.
O grinda incarcata cu propria greutate si cu incarcarile utile tinde sa capete o
flexiune cu sageata in jos. Spunem ca este incovoiata.
Solicitari derivate pot fi forfecarea si rasucirea ( care apar pe directia
transversala a elementului incovoiat).
In cazul elementelor svelte comprimate axial ( de tipul stalpilor) poate sa
apara flambajul, solicitare ce poate duce la colapsul structurii.
Actiunile structurale sunt reductibile la intindere si compresiune, iar modul
in care se manifesta depinde de tipologia structurala adoptata, pentru fiecare
material care se poate defini ca material structural si pentru fiecare tehnica
de executie. Este necesara o evaluare a comportamentului la intindere si
compresiune pentru a judeca daca este indicata folosirea intr-un sistem
structural anume.
Materialele structurale traditionale sunt: piatra, lemnul, caramida, argila.
Toate au o buna rezistenta la compresiune, dar numai lemnul rezista
semnificativ la intindere.
Piatra si caramida sunt utilizate in tehnica de zidarie. Elementele de
dimensiune redusa (pentru motive de productie si de punere in opera) sunt
legate cu mortar, care are o rezistenta la compresiune mai mica decat a
pietrei sau a caramizii si o rezistenta la intindere aproape nula.
Tipologiile structurale adoptate inca din antichitate releva intuitia acestei
stari de fapt. De aceea structurile erau conformate si dimensionate pentru
utilizarea mai buna a materialelor la dispozitie si a tehnicilor constructive
potrivite, pentru a nu le supune unor solicitari carora nu le-ar fi putut face
fata.

Inteligenta acestor tipologii structurale vechi demonstreaza coerenta asupra

materialelor, a tehnicilor de constructie si executie. Practica constructiva a
valorizat aceasta coerenta, traversand un proces de perfectionare a
cunostintelor bazata pe experienta si erori (structuri care s-au prabusit sau au
fisurat ori s-au deformat) si pe corectarea lor.
Aportul stiintei materialelor si a structurilor a contribuit la inovarea, plecand
din secolul 19, campului materialelor, a proiectarii elementelor constructive
si a tipologiilor structurale in vederea realizarii de structuri din ce in ce mai
eficiente.
3.3. Stabilitatea unei structuri
Inainte de a ne intreba cum rezista si cat se deformeaza elementele unei
structuri, putem sa ne intrebam cum sta structura in picioare, conditiile
necesare pentru aceasta , si cum este in echilibru sistemul de forte ce
actioneaza asupra ei.
Echilibrul peate fi evaluat ca fiind capacitatea unei structuri de a mentine
caracteristicile geometrice sub actiunile mecanice divers directionate,
independent de rezistenta elementelor singulare. Stabilitatea este direct
legata de arhitectura edificiului.
Partile unei structuri care tind sa fie instabile sunt cele comprimate. O data
ce si-au pierdut configuratia geometrica, nu mai sunt capabile sa si-o
reasume, spre deosebire de cele intinse. Cablurile unui pod suspendat miscat
de vantul puternic revin la pozitia originala o data ce vantul inceteaza, dar un
stalp sprijinit pe pamant daca pierde pozitia verticala, actionat de vant, se
rastoarna chiar si sub actiunea greutatii proprii.
Un sistem format din doi stalpi si o grinda rezemata poate fi dus la
rasturnare daca este actionat de vant sau seism, atunci cand nu este
impiedicata pierderea configuratiei geometrice initiale. Aceasta se poate
obtine rigidizand legaturile intre stalp si grinda pentru ca unghiurile drepte
dintre ele sa nu se deformeze, prin inserarea de diagonale creind o schema
reticulara triangulara ce impiedica modificarea geometriei structurale( se stie
ca triunghiul este o forma geometrica nedeformabila). Aceste elemente
folosite drept rigidizari pentru structura fata de solicitarile orizontale, nu
suporta incarcari verticale si se numesc contravantuiri. Acelasi efect se poate
obtine inserand in travee un perete rigid.
Nu toate materialele permit legarea elementelor structurii intre ele cu noduri
rigide, indeformabile, dupa cum nu toate materialele pot realiza difragme
rigide intr-o travee.

3.4. structuri inteligente, relatia intre structura si forma

Inteligenta unei structuri sta in micsorarea incarcarilor din greutate
proprie pentru a fi, pe cat posibil, capabila sa suporte incarcarile utile.
Din punct de vedere structural, proiectul inteligent tinde la usuratate,
inteleasa nu in sens absolut,ci in sens relativ, ca baza a raportului intre
greutatea proprie si sarcinile pe care este in stare sa le suporte.
Usuratatea unei structuri poate fi riscanta, pentru ca micsorand incidenta
greutatii proprii, care este o incarcare inutila dar cunoscuta, expune structura
la incarcari variabile, mai greu de prevazut, precum cele din vant, seism,
dilatari termice, cedari de teren. Astfel conceptia inteligenta a unei structuri
se directioneaza in cercetarea solutiei oportune intre usuratate si greutate.
Principiile conceptiei inteligente (structuri eficiente):
1. Problema de scara a unui element structural priveste probleme
greutatii proprii conexata la volum. De exemplu, exista o deschidere
limita (la grinzi), pentru care materialul, la datele constructive, se rupe
din proprie greutate.
2. Modul de solicitare eficienta a unui material structural . Solicitarea la
incovoiere se manifesta ca un complex de intindere si compresiune,
neuniforme in sectiunea transversala a elementului, cu valori maxime
la intradosul si la extradosul grinzii si nule la mijlocul sectiunii.
Materialul nu este solicitat eficient. Este deci mai inteligent sa ne
gandim la elemente constructive incarcate axial in mod uniform, ca la
grinzile cu zabrele. Sau sa gandim grinzi incovoiate reducand
materialul in zona de mijloc a sectiunii transversale, ca la grinda I sau
T.
3. Raportul intre rezistenta unitara la ruptura, in cazul incarcarii axiale
si greutatea pe unitatea de volum a materialului. Sa ne inchipuim un
stalp incarcat numai cu greutatea proprie. Se va rupe atunci cand
lungimea sa va atinge o valoare pentru care greutatea proprie nu mai
este compatibila cu rezistenta materialului. Exista limitari asupra
dimensiunilor pentru fiecare material, in raport cu greutatea proprie.
Exemple de structuri care respecta cele trei principii sunt firul (intins axial)
si arcul (comprimat axial), precum si structurile rezistente prin forma
derivate (suprafete din cabluri cu dubla curbura, membrane, bolti, cupole).

A intreba un material asupra a ce poate si vrea in materie de structura

generatoare de spatiu architectural, inseamna a ne restrange alegerea
4. CRITERII DE ALEGERE A MATERIALELOR
Criteriile potrivit carora se aleg materialele in proiectarea unei cladiri sunt in
legatura cu destinatia constructiei, conditiile tehnologice, eficienta
economica si, in mod esential, cu conceptia arhitecturala.
Criteriul principal in alegerea materialelor este CALITATEA. In acest sens
ne putem referi la:
1. calitati tehnice - intrinseci
- potential structural
- potential tehnologic (prelucrare, punere in opera)
- fiabilitate si mentenabilitate (pastrarea calitatilor in timp)
- proprietati ecobiologice (vezi manualul Neufert, pag 35-37)
2. calitati culturale extrinseci (architectural- ambientale, simbolice)
- estetic-emotionale (aspect, eleganta) cu referire la : AMBIANTA
fragil,rezistent, moale, dur, rece, cald; TACTILITATE lis, rugos,
mat, satinat, stralucitor;SIMBOLICA opulenta, austeritate,
efemer, etern, intim, public, vegetal, mineral, industrial, artizanal
- organoleptice (miros, gust)
- aspecte legate de exploatare (zgomot, confort)
Expresivitatea materialelor rezida in modul in care acestea sunt alaturate
intre ele, precum si de relatia lor cu functiunea in cauza. Reducerea
numarului de materiale in cadrul unui proiect este o alegere benefica ce
poate sublinia coerenta unei idei.
S-au facut diverse clasificari ale materialelor folosite in arhitectura, de
exemplu:
-materiale cu vocatie structurala, care contin experienta edificarii, (piatra,
lemnul, pamanturi, ceramice, metal, beton)
- materiale consumabile de regula materiale de finisaj, materiale cu rol strict
tehnologic (izolatii, adezivi)
Sau, o alta clasificare:
- materiale naturale, traditionale (lemn, piatra, pamant, ceramica)
- materiale moderne, fabricate industrial -aparute in sec. 19 si20- (metal,
sticla, beton armat, materiale composite)

Bibliografie
1. Mario Salvadori, Mesajul structurilor, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1991 cap.
3, 4, 5.
2. Ernest Neufert, Manualul arhitectului Elemente de proiectare si de
constructie, Ed. Alutus, Miercurea Ciuc, 2001 35-37 Biologia
constructiilor