Notiunea de mediu inconjurator si notiunea de resurse naturale

Este o notiune fundamentala care sta la baza sociologiei ca stiinta biologica, fiind susceptibila
in raport cu necesitatea punerii in valoare sau a ocrotirii componentelor sale de reglementare juridica.
Termenul de ecologie vine din gresescul oikos care inseamna casa, adapost si in general mediu
de viata.
Acest termen a fost introdus in stiinta in anul 1866 de catre biologul darvinist Haecekel pentru a
desemna studiul tuturor relatiilor dintre plante si animale si mediul lor organic si anorganic.
In anul 1939, doi savanti englezi propun introducerea termenului de bioecologie. Ulterior, in
lucrarile scrise, s-a propus definirea lapidara a ecologiei ca stiinta a ecosistemelor deoarece ecosistemul
inglobeaza in sine ansamblul fenomenelor ecologice.
Prin ecosistem intelegem parti mai mari sau mai mici din natura vie numite si biocenoze care
formeaza un ansamblu integrat.
Biocenoza si biotopul sunt componente majore ale ecosistemelor.
Termenul de biotop este folosit mai mult in europa pentru a desemna mediul de viata al unei
biocenoze.
Ecologii anglosaxoni folosesc mai mult termenul de habitat cu un inteles mai larg desemnand
atat mediul de viata al unei biocenoze, cat si spatiul ocupat pe glob de o specie, un grup de indivizi sau
un individ izolat.
In sens geografic spatiul ocupat de o specie pe glob se numeste si areal.
Ca stiinta biologica, ecologia foloseste o serie de date si metode furnizate de alte stiinte cum
sunt: fizica si chimia, botanica si zoologia, medicina, paleontologia etc.
Una dintre cele mai bune definitii date mediului inconjurator pretutindeni in lume apartine
savantului roman Emil Racovita.
El a definit mediul totalitatea infaptuirilor si energiilor lumesti care vin in contact cu o fiinta
sau cu grupurile de fiinte si cu care acestea se gasesc in relatii permanente de schimb, producand o
reactie in asa zisa fiinta.
Intr-o acceptiune mai moderna, preluand elemente din definitia lui Racovita, mediul
inconjurator este definit ca :totalitatea conditiilor energetice, fizice, chimice si biologice care
inconjuara o stiinta sau grupurile de stiinte si cu care acestea se gasesc in relatii permanente de
schimb.

In tara noastra, legea protectiei mediului, anume OUG 195/2005 cu modif si compl ulterioare,
defineste mediul inconujurator ca fiind: ansamblul de conditii si elemente naturale ale terei: aerul, apa,
solul si subsolul, aspectele caracteristice ale eisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile
organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzad elementele
enumerate mai sus, inclusiv unele valori materiale si spirituale.
Din aceasta def rezulta ca mediul incnjurator este alcatuit din doua componente majore:
1)

o componenta naturala data de: apa, sol, subsol, aer, fauna si flora salbatica, terestra si
acvatica, monumentele si rezervatiile naturale;

2)

o componenta antropica in centrul careia sta omul si care cuprinde asezarile umane si
orice activitate a omului care sub o forma sau alta produce sau poate sa produca un
impact negativ asupra mediului inconujurator.

Potrivil legii protectei mediului, prin resurse naturale se inteleg totalitatea elementelor naturale
ale mediului ce pot fi folosite in activitatea umana si anume: resurse neregenerabile (minerale si
combustibili fosili), resurse regenerabile (aer, apa, sol, subsol, fauna terestra si acvatica, monumente si
rezervatii naturale) si resurse permanente sau neepuizabile (energia solara, eoliana, geotermala si
energia valurilor).
Atmosfera
Poluarea atmosferei si principalele ei efecte
Atmosfera este invelisul gazos care inconjuara pamantul, alcatuit din aer, fara o limita
superioara precisa, avand o compozitie relativ constanta pana la circa 3000 de metri altitudine.
Atmosfera acctioneaza ca o patura protectoare, mentionand temperatura propice pe pamant si
ecranand razele daunatoare ale soarelui, fiind in acelasi timp un imens depozit pentru gaze si particole.
Potrivit legii privind calitatea aerului inconjurator nr 4/2011, prin aer inconjurator se retine
aerul troposferic, in afara celui de la locurile de munca.
In anul 1979 a avut loc la Geneva prima conferinta general europeana privind protectia
mediului, care s-a incheiat prin adoptarea unei conventii si a unei rezolutii privind poluarea atmosferica
transfrontiera pe distante lungi.
Potrivit definitiei date de conventie, prin poluarea admosferica in general se intelege eliberarea
in aer de catre oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substante sau energie, cu efecte nocive, cum sunt:

periclitarea sanatatii, producerea de daune comorilor vii, ecosistemelor si altor bunuri si limitarea
binefacerilor mediului sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului inconjurator. In acelsi timp
conventia a definit poluarea admosferic transfrontiera pe distante lungi ca fiind acea poluare a carei
susra fizica se afla cuprinsa total sau partial in limitele supuse jurisdictiei nationale a unui stat, efectele
producandu-se pe teritoriul altui stat, la o distanta la care nu este, in general, posibil sa se stabileasca
contributia sursei sau a grupurilor de surse de emisie.
Din aceste definitii rezulta ca poluarea atmosferei trebuie analizata din punctul de vedere al
folosirii de catre om a acestui component de mediu. Astfel, privit in calitatea sa de cadru natural al
vietii, aerul este considerat poluat atunci cand concentratia substantelor straine introduse artificial sau
natural, sistematic sau accidental se situeaza la un nivel care poate dauna sanatatii si vietii oamenilor.
Folosit ca materie prima in unele industrii, aerul este considerat poluat atunci cand corodeaza
constructiile sau instalatiile ori altereaza produsele.
In turism, poluarea aerului nu are efecte prea nocive asupra sanatatii oamenilor, dar creeaza o
stare de disconfort.
Poluarea atmosferei poate fi: naturala, produsa de furtunile de praf si de nisip, de emanatiile de
gaze si cenusa ale vulcanilor si de alte fenomene naturale, si antropica, adica produsa prin activitati
umane.
Poluantii admosferici se impart in doua grupe, poluanti primari, care sunt emisi direct din surse
identificate sau identificabile si poluanti secundari, rezultati din combinatia sau interactiunea a 2 sau
mai multi poluanti cu anumiti constituenti ai aerului.
Cauzele si efectele
1.

Incalzirea globala. Se estimeaza ca pana in jurul anului temperatura terei va mai

creste pana la 1 1,5 grade celsius fata de valorile actuale, atingand valori care nu au
mai fost inregistrate pe pamant in ultimile 2 milioane de ani.

2.

Distrugerea progresiva a stratului de ozon, fapt ce determina patrunderea pe Terra a

unei cantitati mai mari de raze ultraviolete, ceea ce duce la cresterea imbolnavirilor de
cancer al pielii si cataracte oculare, paralel cu scaderea serioasa a productiei de
cereale.

3.

Ploile acide, continand sulf + emanatii ale gazelor de esapament, produc efecte
devastoase impotriva padurilor, a recoltelor vegetale si a plantonului oceanelor,
considerata o baza de hrana in viitor pentru omenire.

4.

Smogul, este un amestec de diversi poluanti si vapori de apa pe care acestia ii

condenseaza. Se cunosc 2 tipuri de smoc: londonezi si califoriani (sau oxidant).

Protectia atmosferei in dreptul intern

Pe baza Strategiei Nationale si a Planului National de Actiune privind protectia mediului a fost
adoptata legea privind calitatea aerului inconjurator nr 104/2011. Legea cuprinde o serie de masuri la
nivel national privind definirea si stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului inconjurator menite sa
previna producerea unor efecte deunatoare si sa reduca efectele acestora cand s-au produs. 2. evaluarea
calitatii aerului in mod unitar pe intreg teriroiul tarii, pe baza unor metode si criterii comune. 3.
obtinerea de informatii privind calitatea aerului si garantarea faptului ca acestea sunt corecte. 4.
mentinerea calitatii aerului acolo unde aceasta este corespunzatoare si imbunatatirea ei in celalalte
cazuri. 5. promovarea cooperarii internationale si europene. 6. indeplinirea obligatilor asumate de
Romania prin tratatele si conventiile internationale la care este parte.
Aplicarea prevederilor legii se realizeaza prin Sistemul National de Evaluare si Gestionare
Integrata a Calitatii Aerului care asigura cadrul institutional si legal de cooperare intre autoritatiile si
institutiile publice cu competente in domeniu in scopul evaluarii si gestionarii calitatii aerului, sistem
care cuprinde doua subsisteme:
1) Sistemul National de Monitorizare a Calitatii Aerului care asigura cadrul desfasurarii
activitatilor de monitorizare a calitatii aerului in mod unitar, pe intreg teritoriul tarii;
2) Sistemul National de Inventariere a Emisiilor de Poluanti Atmosferici care realizeaza
inventarele privind emisiile de poluanti in atmosfera, pe baza unor criterii unitare.
Ministerul mediului si schimbarilor climatice si alte institutii publice cu competente in
realizarea acesot sisteme elaboreaza avize si promoveaza dupa caz masuri unitare la nivelul intregii tari
de gestionare si monitorizare a calitatii aerului, coordoneaza inventarul national de emisii poluante pe
care il avizeaza si il transmite comisiei europene, aproba listele, unitatile admnistrativ teritoriale
realizate in urma incadrarii in regimul de gestionare a ariilor din zonele respective si altele.
Titularul de activitati din care rezulta emisii poluante pentru aer este obligat sa anunte de indata
agentia judeteana pentru protectia mediului despre producerea unor accidente sau incidente poluante, sa
aplice masurile de reducere a emisiilor poluante in aer, sa-si monitorizeze emisiile poluante, sa asigure

puncte de prelevare si control in conformitate cu actele de reglementare s.a. Actele de reglementare

(autorizatia, acorul, avizul).
Evaluarea calitatii aerului in aglomerarile si zonele de pe intreg teritoriul tarii are loc lunad in
considerare clasificarea acestora in regimuri de evaluare dupa cum emisiile poluante sunt mai mari sau
mai mici decat pragul superior sau inferior de evaluare.
Pentru asigurarea corectitudinii datelor rezultate, in jurul fiecarui punct fix de masurare se
stabileste prin studii specifice zone de protectie.
In vederea gestionarii calitatii aerului, in fiecare zona sau aglomerare se delimiteaza arii in care
valorile unor sau mai multor poluanti sunt mai mari sau mai mici decat valorile tinta prevazute de lege.
In zonele unde sunt valorile mai mari se elaboreaza planul de gestionare a calitatii aerului,
precum si planul de actiune pe termen scurt.
In zonele unde calitatea aerului se incadreaza in valorile tinta, se stabilesc planuri de mentinere
a calitatii aerului.
Autoritatile publice de protectia mediului au obligatia sa informeze publicul si organizatiile
interesate, cum sunt organizatiile neguvernamentale de protectia mediului, cu privire la calitatea aerului
inconjurator, la accidetele si incidentele poluante si la alte elemente prevazute de lege.
Ministerul mediului transmite comisiei europene toate informatiile privind depasirea pragurilor
de alerta sau de informare, nivelul de poluare inregistrat, precum si locul si perioada in care s-au
realizat depasiri.

Protectia spatiului extraatmosferic, a Lunii si a celorlalte corpuri ceresti.

Face obiectul dreptului spatial, existand pana in prezent mai multe tratate si conventii
internationale cu privire la acest aspect.
Unul dintre cele mai importante documente este tratatul de la Moscova 1967, privind protectia
spatiului extraatmosferic, a Lunii si a celorlalte corpuri ceresti. Acest tratat a fost ratificat si de
Romania
Acesta statueaza principiul general conform caruia spatiul extraatmosferic, Luna si celalalte
corpuri ceresti fac parte din patrimoniul comun al umanitatii si ca urmare explorarea si exploatarea lor
se pot face in mod liber, de catre orice stat, in conditii de egalitate cu celalalte state si numai in scopuri
pasnice.

Din punct de vedere al protectiei al acesotra, importanta este prevederea art 4 din tratat, care
interzice amplasarea pe orbita in jurul pamantului a oricarui obiect purtator de arme nucleare sau orice
alte arme de distrugere in masa, amplasarea pe corpurile ceresti, inclusiv pe Luna, de baze militare,
efectuarea de manevre militare, precum si experimentarea oricarui tip de arma.
Explorarea si exploatarea spatiului extraatmosferic si a corpurilor ceresti trebuie astfel facuta
incat sa se evite contaminarea daunatoare a pamantului cu substante sau materiale extraterestre. Pentru
prejudiciile cauzate spatiului extraatmosferic sau unui corp ceresc, raspunderea revine statului care a
lansat un obiect in spatiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc. Daca lansarea a fost facuta de catre o
organizatie internationala, raspunderea statelor se dubleaza in sensul ca pe de o parte respunde
organizatia ca persoana juridica ai carei membrii sunt statele si pe de alta parte si fiecare stat individual
sau in parte care a votat in favoare acelei lansari ce a produs prejudicii.
Important este si prevederea dupa care statul care lanseaza un obiect in sptaitul extraatmosferic
sau pe un corp ceresc ramane proprietar al acestuia nu numai in perioada cat obiectul se afla in acest
spatiu, ci si atunci cand revine pe pamant. Ca urmare, daca obiectul sau parti componente ale sale cade
si respectiv cad pe teritoriul altui stat, pe baza datelor de identificare transmise de statul proprietar,
primul stat este obligat sa-l sau sa le returneze.
Daca obiectul sau parti componente cade si respectiv cad intr-o zona nesupusa jurisdictiei
nationale a unui stat, de exemplu in marea libera, statele au obligatia sa coopereze in identificarea si
retrocedarea lui sau a lor catre statul proprietar.