Aminoacizi

Cap II Tehnologia de fabricatie
II.1. Domenii de utilizare si proprietatile

Produsului
Aspecte generale privind aminoacizii
Aminoacizii sunt acizi carboxilici in structura carora intra una sau mai multe
grupari amino, de asemenea aminoacizii intra si in structura proteinelor, ei fiind unitatea
structurala si fundamentala a acestora. Formula generala a unui aminoacid este: RCH(NH2)-COOH.
Se deosebesc trei tipuri de aminoacizi:
- aminoacizi naturali acestia se gasesc in natura in stare libera insa in cantitati
relative mici;
- aminoacizi fundamentali sunt 20 de aminoacizi fundamentali, ei intra in
compozitia proteinelor, combinandu-se la infinit intre ei prin legaturi amidice;
- aminoacizi esentiali sunt 9 aminoacizi esentiali, deoarece organismele animale
nu pot sintetiza toti cei 20 de aminoacizi fundamentali la fel ca si plantele, cei
esentiali trebuie proeluati din hrana.
Prin hidroliza proteinelor in prezenta de acid sulfuric concentrate si in prezenta
caldurii se evidentiaza prezenta in compozitia acestora a celor 20 de aminoacizi
fundamentali.
Nomenclatura aminoacizilor
In general, pentru aminoacizi se folosesc denumiri uzuale precum si prescurtarile
acestora, acceptate de IUPAC, care nu dau nici o indicatie asupra strucrturii. In parallel se
folosesc si denumirile stiintifice care respecta logica secventiala: acid, pozitia gruparii
amino, prefixul amino urmat de numele acidului carboxilic corespunzator.
Clasificarea aminoacizilor
Aminoacizii separate din hidrolizele de proteina pot fi clasificati, in functie de
structura lantului hidrocarbonat, in doua mari categorii: aminoacizi alifatici sau aciclici si
aminoacizi ciclici. Daca se ia in considerare pozitia gruparii amino fata de grupare
carboxil se deosebesc si -aminoacizi, iar dupa numarul gruparilor amino si carboxil acizi monoaminocarboxilici, monoaminodicarboxilici si diaminomonocarboxilici.
Dupa natura ciclului aminoacizii ciclici pot fi grupati la randul lor in doua
subgrupe: aminoacizi aromatici si aminoacizi heterociclici.
Tanasa Lucian Gr 2404
Un alt criteriu de clasificare al aminoacizilor in reprezinta polariatea catenei:

cu radical nepolar (hidrofob) ex: glicina, alanina, leucina;
cu radical polar neincarcat electric (la pH=6) ex: serina, cisteina;
cu radical polar incarcat pozitiv ex: lizina, histidina;
cu radical polar incarcat negative ex: acidul glutamic, acidul aspartic.
Raspandirea principalilor aminoacizi in unele proteine naturale este redata

procentual in tabelul urmator.
Continutul aminoacizilor in proteine vegetale si animale
(calculate in procente, in raport cu continutul procentual al
Azotului proteic de 16%)
Aminoacid\Proteina
Zeina
Gliadina
din grau
Glicocol
Alanina
Izoleucina
Leucina
Valina
Serina
Treonina
Acid aspartic
Acid glutamic
Arginina
Lizina
Cisteina + cistina
Metionina
Fenilalanina
0.00
9.9
4.3
23.7
2.4
2.4
3.4
35.6
1.6
0.00
0.8
2.4
6.4
1.0
2.5
4.7
3.0
0.1
3.0
1.4
20.7
3.2
0.6
2.3
2.3
2.5
Edestina Insulina Proteine Albumina

din
musculare din serul
canepa
bovin
6.9
4.0
1.82
4.3
6.8
6.25
7.5
2.6
3.4
2.61
6.0
12.0
12.1
12.27
5.7
8.0
3.4
5.92
6.3
6.0
5.7
4.23
3.9
2.1
5.3
5.83
12.0
10.91
46.0
15.0
15.0
16.50
16.7
2.1
7.2
5.90
2.4
2.1
7.6
12.82
0.9
12.5
1.1
6.52
2.4
3.2
0.81
5.5
5.9
4-5
6.59
2
Tirozina
Triptofan
Histidina
Prolina
Oxiprolina
5.0
0.1
0.9
9-12
1.0
3.1
0.9
2.1
13.2
-
4.3
1.5
2.9
4.3
-
8.7
3.6
2.7
-
3.1
1.2
2.1
6.0
-
5.06
0.50
4.00
4.75
-
Toti aminoacizii sunt substante solide, incolore, cristalizate. Forma cristalelor este
caracteristica pentru fiecare aminoacid. Se topesc la temperature ridicate (>200C), cu
descompunere, nu pot fi distilate nici chiar in vid. Punctul de topire al cristalelor nu
constituie un criteriu de diferentiere intre ei.
Aminoacizii se folosesc in medicina pentru prepararea unor medicamente si
pentru alimentatia artificiala in anumite imbolnaviri ale sistemului digestive, in caz de
interventii chirurgicale etc. se folosesc in alimentatie, pentru suplimentarea unor produse
deficitare in aminoacizi esentiali, pentru accentuarea aromelor, pentru preparea supelor
concentrate, a alimentelor pentru copii, alimentatia dietetica pentru cosmonauti, ca
antioxidanti la prepararea conservelor si bauturilor.
Cantitati mari de aminoacizi se folosesc in zootehnie, pentru obtinerea
concentratelor furajere si pentru a mari digestibilitatea furajelor bogate in hidrati de
carbon si sarace in proteinecomplete. Se folosesc, de asemenea, pentru prepararea unor
medii bacteriologice necesare depistarii unor boli.
Acidul glutamic (acidul -aminoglutaric)
Acest aminoacid face parte din clasa aminoacizilor monoaminodicarboxilici.
A fost izolat in anul 1866 de Ritthausen din hidrolizatul cleiului de amidon obtinut din
endospermul de grau, iar in 1890 Wolf realizeaza sinteza lui in laborator. Este un
aminoacid deosebit de raspandit in produsele naturale si care indeplineste un rol
important in metabolism. Se intalneste, de asemenea , in structura glutationului, iar sub
forma de sare monosodica se utilizeaza in alimentatie drept condiment.
Glutamina (acidul -amido--aminoglutaric) a fost descoperita cu 17 ani mai
tarziu decat acidul glutamic si izolata din sucul de sfecla in anul 1883 de catre Schultze si
Bosshard. Prezenta ei in proteinele native a fost demonstrate de catre Damodaran si altii
(1932) care au reusit sa o separe din hidrolizatele enzimatice ale edestinei.
Glutamina se formeaza prin amidarea acidului glutamic si se gaseste in stare
libera in tesuturile vegetale si animale. Ea se intalneste in structura proteinelor, indeosebi,
a proteinelor de origine vegetala, iar in sangele mamiferelor constituie unul din
componentii principali ai aminoacizilor sanguini.
Glutamina se caracterizeaza printr-o mare labilitate a gruparii amido, putand fi
usor ciclizata cu formarea sari de amoniu a acidului pirolidin-carbonic. Aceasta ciclizare
a glutaminei in vitro este catalizata de fosfati si de alti anioni.
Structura acidului glutamic este redata in figurile de mai jos:
Desi acest aminoacid nu este un aminoacis essential pentru om sau pentru

animale, utilizarea glutamatului monosodic (MSG) drept condiment ssu corrector de gust
in industria alimentara s-a raspandit atat de mult, mai ales in S.U.A. si Japonia, incat
extractia din surse naturale nu mai ajunge sa raspunda cerintelor. De aceea, s-au cautat
noi metode de obtinere a MSG; studii intense in aceasta problema s-au facut in Japonia si
S.U.A., producatori pe scara intinsa de MSG.
Proprietati fizice, chimice si biochimice ale acidului glutamic
Ca orice alt aminoacid, acidul glutamic, este o substanta solida, incolora si in stare
cristalizata.
Masa moleculara a acestui aminoacid este 147.13, punctual izoelectric
characteristic este 3.22 si valorile pka sunt 2.19; 4.25 si 9.67.
Proprietati chimice
Reactii la gruparea aminica reactia de acilare: introducerea unui rest acil care se
face cu halogenuri acide (cloruri sau bromuri acide) care are loc in mediu basic.
Acest tip de reactie se foloseste pentru blocarea gruparii aminice.
Reactia cu acidul azotos (HONO)
Reactia la gruparea carboxilica
Aceasta reactie este folosita pentru a bloca gruparea carboxilica din aminoacid.
Reactia cu alcoolii (esterificare)
Proprietati biochimice ale aminoacizilor

Dezaminarea aminoacizilor este catalizata de enzime specifice, in acest mod
organismul scapa de excesul de aminoacid.
NH3 trece in uree sau acid uric pentru a se elimina din organism pentru ca este
toxic.-cetoacidul (acizii) sunt folositi in diverse scopuri, unul din aceste scopuri este
participarea la sinteza grasimilor.
Transaminarea enzimele care catalizeaza aceasta reactie biochimica se numesc
transaminaze si ele participa la mutarea unei grupari aminice de la o molecula la alta
molecula.
Reactia de decarboxilare
Amina obtinuta in urma reactiilor de decarboxilare are un rol fiziologic important

in organism.
Proprietati biologice ale acidului glutamic
Acest aminoacid are rol important in metabolismul cellular in special la nivelul
celulelor nervoase, este un neurotransmitator in toate regiunile sistemuliui nervos central,
este si un potentiator de gust.
Utilizarile acidului glutamic
Acidul glutamic se foloseste in medicina, in tratamentul diferitelor boli ale
sistemului nervos, deoarece intretine si amelioreaza metabolismul creierului. S-a stabilit
ca, pentru functionarea normala a celulei nervoase a creierului, este necesar un anumit
raport intre continutul de acid glutamic, acidul -aminobutiric si glutamine. Rezultatele
positive s-au obtinut prin folosirea acestui aminoacid in tratamentul schizofreniei,
epilepsiei, al urmarilor meningitei, encefalitei si poliomielitei. Acidul glutamic ridica si
mentine nivelul respiratiei tesutului cerebral; se crede ca el absoarbe amoniacul care se
formeaza in tesuturi, transformandu-l in glutamine si, in acest mod, indeparteaza
fenomenele de oboseala si intoxicatie.
In industria alimentara acidul glutamic mai este cunoscut si ca E620, un aditiv
alimentar, care se foloseste ca intensificator de aroma.
II.2. Variante tehnologice

In anul 1866, Ritthausen a obtinut acidul glutamic prin hidroliza glutamatului, iar
in anul 1890 Wolf realizeaza sinteza acestui aminoacid din acid levulinic. In anul 1908,
japonezul Ikeda obtine acid glutamic dintr-un soi de alge si tot el constata ca acest
aminoacid determina gustul placut al algei. Aceasta observatie a constituit punctual de
plecare al cercetarilor privind dezvoltarea productiei de acid glutamic in Japonia,
principala producatoare a acestui aminoacid.
Pentru a putea obtine acid glutamic, astazi se folosesc trei categorii de procese,
metode:
1) sinteza chimica;
2) biosinteza;
3) extractia din surse naturale.
1) Dintre metodele propuse pentru obtinerea prin sinteza a acidului
glutamic (aminarea acidului -clor-glutaric, aditia esterului acetamidomalonic la
acroleina, utilizarea acrilonitrilului) cea mai economica pare a fi metoda care utilizeaza
ca materie prima acrilonitrilul. Prin sinteza plecand de la acrilonitril, s-au obtinut, in anul
1963, 4800 t/an acid glutamic.
Schema acestui procedeu este prezentata mai jos:
In metodele de sinteza rezulta intotdeauna un racemic, iar separarea izomerilor

ridica multe probleme tehnologice care au ca effect scumpirea prodului sintetizat.
2) Cel mai economic procedeu de obtinere a acidului glutamic este procedeul de

biosinteza care permite obtinerea produsului la un prt de cost mult mai mic, comparativ
cu celelalte procedee si prin urmare este deosebit de rentabil.
Procedeul de biosinteza foloseste ca surse de carbon glucoza, zahar, amidon,
hidrolizate de amidon, la care se adauga surse de azot (sub forma de uree sau saruri de
amoniu) si microelemente. Pe aceste medii se cultiva organismul Micrococcus
glutamicus, principalulproducator de acid glutamic, urmarindu-se foarte exact continutul
de biotina si tiamina din biomasa.
De asemenea, s-au studiat intens si alte surse de carbon cum ar fiacidul acetic,
esteri organici si hidrocarburi alifatice, la care se adauga surse de azot si saruri minerale,
obtinandu-se medii de cultura pe care se cultiva Micrococcus glutamicus. Cele mai bune
rezultate s-au obtinut la folosirea n-parafinelor cu 12-17 atomi de carbon.
Procedeul tehnologic de obtinere a acidului glutamic cuprinde urmatoarele etape:
pregatirea si sterilizarea mediului de cultura, sterilizarea aerului, fermentatia si separarea
acidului biosintetizat.
3)
In cazul extractiei din surse naturale se folosesc lesiile de la fabricile de
zahar, deseurile de la fabricile de amidon din grau sau porumb si deseurile de origine
animala (caseina), care se supun hidrolizei in vederea eliberarii acidului glutamic si apoi
separarea lui. Hidroliza poate fi realizata prin metode chimice (in mediu acid sau bazic) si
prin metode enzimatice.
Hidroliza acida a proteinelor (caseina, gluten etc) se realizeaza in conditii
obisnuite, prin fierbere indelungata cu acid sulfuric sau clorhidric urmata de neutralizare
cu Ca(OH)2 pentru indepartarea acidului sufuri sub forma de sulfat, iar dupa filtrarea
sulfatului se indeparteaza ionii de Ca cu acid oxalic. Solutia apoasa obtinuta se
concentreaza la vid, iar dupa racire cristalizeaza acidul glutamic care se purifica prin
recristalizari repetate.
Randamentul scazut (se consuma 12 t gluten din grau sau 18 t gluten din soia
pentru 1 t de acid) si instalatiile mari utilizate fac ca acest procedeu sa fie scump si ca
urmare putin utilizat.
Exista un alt procedeu de fabricare a acidului glutamic care foloseste ca materie
prima deseurilr de la fabricile de zahar; aceste prin hidroliza alcalina conduc la acid
glutamic. Prin acest prcedeu in Franta se fabrica annual peste 3000 t/an acid glutamic.
II.3. Alegerea variantei optime
Am caracterizat mai sus o serie de procedee si metode de obtinere a acidului
glutamic, insa numai una poate fi aplicata la scara industriala.
Fiecare metoda prezinta avantaje si dezavantaje, insa in ceea ce priveste procesul
de obtinere a acidului glutamic alegem un proces discontinuu de fermentatie in
profunzime. Deci varianta optima este obtinerea acidului glutamic prin procese de
biosinteza.
Pentru a ne sustine afirmatia precizam o serie de avantaje ale folosirii acestei
metode:
-costuri de investitie reduse;
-flexibilitate ridicata;
-volumul bioreactoarelor este relativ mare;

-pericolul de infectare a culturii este redus;
-conversia substratului este ridicata;
-se obtin randamente ridicate.
II.4. Descrierea procesului tehnologic adoptat
II.4.1. Elaborarea schemei tehnologice
Tehnologia de obtinere a acidului glutamiccuprinde urmatoarele faze:
-pregatirea si sterilizarea mediului de cultura si a aerului;
-fermentatia;
-filtrarea solutiilor native;
-separarea si purificarea acidului glutamic.
In acest context se face elaborarea schemei procesului tehnologic adoptat si
descrierea detaliata a fiecarei etape ce intra in componenta schemei.
Pregatirea mediului de cultura
Mediul de cultura pentru producerea industriala a acidului glutamic trebuie sa
contina: o sursa de carbon, reprezentata de obicei de glucoza in concentratie de 5-20%; o
sursa de azot, reprezentata de saruri de amoniu, uree, corn-steep, hidrolizat de faina de
soia, intr-o cantitate care sa depaseasca cantitatea necesara pentru conversia glucozei in
acid glutamic; saruri de Ca, K, Mg ale anionilor SO42- si PO43-; Fe, Zn, Mn, Co trebuie sa
fie sub forma de urme, la fel si biotina.
In prezent, in locul glucozei se foloseste melasa ca sursa de carbon, sau un
amestec de glucoza, fructoza si zaharoza, care dau rezultate chiar mai bunedecat glucoza
pura. Aceasta se datoreste prezentei in melasa a acizilor organici.
Surse de carbon si de energie
Principalele surse de carbon si de energie utilizate in frmularea mediilor de culura
pot fi grupate astfe:
-monozaharide: glucoza, xiloza;
-dizaharide: zaharoza, melasa din sfecla de zahar si trestie de zahar bogata in zaharoza,
lactoza, maltoza;
-polizaharide: amidon, dextrina, inulina, celuloza din turba si din apele bisulfitice
rezultate din industria prelucrarii celulozei;
-alcooli: metanol, etanol, polialcooli (glicerina);
-acizi carboxilici: acid acetic, acid succinic;
-grasimi si acizi grasi;
-hidrocarburi: metan, n-butan, n-pentan, n-parafine;
-deseuri din industria laptelui si industria alimentara: zer, zer in amestec cu melasa, tarate
si faina de cereale.
Schema procesului tehnologic
10
Glucoza
Este o sursa excelenta de carbon si energie, foarte mult utilizatapentru stimularea
cresterii microbiene, uneori constituind chiar precursorul in biosinteza. Insa, glucoza
poate genera si efecte nedorite, de tipul inhibitiei de substrat, indezirabile la producerea
unor metabolite secundari, efecte care pot fi diminuate prin doua cai:
-modelarea adaosului de glucoza pe intreaga durata a etapei de crestere a biomasei, astfel
incat sa se realizeze viteze maxime de crestere si sa se reduca la minim contratia
glucozei;
-utilizarea zaharurilor cu viteza lenta de metabolizare, cum ar fi lactoza, care prin
hidroliza enzimatica elibereaza glucoza si galactoza in concentratii departe de valoarea
inhibitorie.
Sursele comerciale de glucoza sunt: siropul de glucoza cu 32-40% (uneori 50%)
glucoza, glucoza solida cu un continut de 65-66% si glucoza cristalizata cu 99-100%
glucoza. Compozitia glucozei utilizabila ca substrat in procesele fermentative este redata
in tabelul de mai jos.[ 6; 62]
Componenti
D-glucoza
D-fructoza
Maltoza
Dextrina (max admis)
Continut %
Dextroza hidrat cristalizata
Dextroza din amidon de
cartofi sau cereale
99-100
65-66
0
3
0
9-10
0
22
Melasa
Face parte din grupul dizaharidelor, este foarte accesibila economic, ea contine, in
afara zaharozei, o serie de alti componenti, cum ar fi: zahar invertit (amestec de Dglucoza si D-fructoza), betaine (betainele sunt derivati metilati cuaternari ai
aminoacizilor), aminoacizi, acizi organici. Compozitia melasei utilizabila ca sursa de
carbon si energie (melasa rezultata de la obtinerea zaharuui brut si melasa rezultata de la
rafinarea zaharului) este prezentata in tabelul urmator:
Compozitia procentuala a melasei ca surasa de carbon si energie
Si valoarea pH-ului:
Componente
Substante solide
Zaharoza
Zahar invertit
Rafinoza
Sursa de melasa
Separare zahar brut
Rafinare zahar
78,90 8620
79,50 82,20
43,80 54,40
50,00 54,60
1,19 4,50
0,12 1,56
0 2,75
1,24 1,54
11
Azot total
Cenusa
Valoare pH
0,82 1,90
5,30 9,60
6,4 8,1
1,45 1,65
11,14 14,33
7,5 8,5
Surse de azot
Necesarul de azot dintr-un mediu de cultura este asigurat de sursele organice
naturale sau sintetice si din sursele anorganice. Microorganismele sunt capabile, in mod
obisnuit, sa biosintetizeze toate tipurile de molecule cu azot (aminoacizi, proteine)
plecand de la ionul amoniu (NH4+), in functie de energia existenta, timp si gradul de
tratare mutagena a susei cultivate.
Viteza de crestere a microorganismelor capata, insa, valori ridicate numai daca in
mediu se gasesc sursele necesare de azot organic. In medii sintetice, utilizate in laborator,
ionul amoniu este introdus, in principal, sub forma de clorura, fosfat, sulfat sau azotat, in
timp ce in culturile industriale necesarul de azot este asigurat, preponderant, de sursele
naturale, cum ar fi: extractul de porumb, faina de soia, de arahide, de bumbac, de orez, de
secara, de lucerna etc., cu adaosurile de saruri de amoniu mentionate anterior. Aceste
surse naturale sunt bogate in proteine si aminoacizi, continand si acizi nucleici, vitamine,
oligoelemente, lipide, zaharuri, compusi cu sulf si fosfor, dupa cum este redat in
urmatorul tabel pentru faina de soia utilizata ca sursa de azot pentru obtinerea acidului
glutamic.
Compozitia surselor naturale de azot (% fata de s.u.)
Sursa de
N
Faina de
soia
Proteine
42
Mat.
grase
3,5
Aminoacizi
Ca
Na
Mg
0,54 2,40
0,2
0,28
1,7
0,21 0,32
P
0,6
Prezenta ionului amoniu in mediile necesare fermentatiilor industriale favorizeaza

metabolizarea proteinelor, dar si formarea unor produse din clasa antibioticelor,
aminoacizilor. In toate procesele biochimice este esential sa fie controlata riguros
concentratia ionului amoniu din mediu, respective mentinerea acestui parametru in
limitele prescrise. In situatia in care ionul amoniu apare in exces, caz destul de frecvent,
corectarea concentratiei la valorile optime se poate face prin:
- adaugarea in mediu a captatorilor de ioni (zeoliti sau ioniti);
- utilizarea surselor lente, precum NH4Cl imobilizata in matrice de polimeri.
In afara surselor de azotprezentate (organice si anorganice) se mai foloseste, aproape
intotdeauna, urea, iar uneori se adauga in mediu hidrolizat de drojdii.
Folosind urea ca sursa de azot si ca agent de corectare a pH-ului se obtin randamente
mari in acid glutamic. Aceasta tendinta se explica prin faptul ca urea este descompusa
usor, in prezenta bacteriilor, in CO 2 si NH3 care sunt utilizate apoi in formarea moleculei
de acid glutamic.
12
Saruri minerale
Rolul jucat de sarurile minerale in procesele de biosinteza este foarte important si se
caracterizeaza prin aceea ca acesti compusi pot reprezenta surse de:
- elemente constitutive ale produselor;
- elemente constitutive ale biomaselor;
- reglatori ai presiunii osmotice si ai permeabilitatii membranelor celulare;
- modificatori de pH;
- intermediary ai reactiilor de oxido reducere;
- agenti de complexare si de precipitare;
- cofactori ai sistemelor enzimatice metaloenzime.
Biotina si tiamina
Characteristic pentru procesul de biosinteza al acidului glutamic este influenta
deosebita a tiaminei si biotinei. Continutul de tiamina influenteaza direct procesul de
crestere a masei celulare, iar concentratia optima a tiaminei este de 40 50 mg/L. biotina
este unul din factorii care dirijeaza procesul de biosinteza spre un anumit aminoacid, in
fuctie de concentratia in care se gaseste. Cresterea continutului de biotina in mediul de
cultura are ca effect scaderea concentratiei in acid glutamic.
Sterilizarea mediului de cultura
Sterilizarea mediului de cultura se face in instalatia de sterilizare la 120 125 C.
Sterilizarea presupune distrugerea sau indepartarea totala a microorganismelor
straine ce pot infecta mediul de cultura.
Desi theoretic sterilizarea mediilor de cultura se poate realize prin metode
mecanice (filtrare, centrifugare, flotatie), termice, cu agenti chimici bactericizi, cu radiatii
X, , , radiatii UV, aplicatii practice au gasit numai procedeele termice de sterilizare.
Sterilizarea termica prezinta, insa, si o serie de inconveniente, generate in special, de
reactiile secundare de degradare care au loc in timpul procesului de sterilizare.
Pentru sterilizarea mediului de cultura pregatit pentru obtinerea acidului glutamic
se prezinta instalatia de sterilizare la 120 125 C, deoarece aceasta prezinta o serie de
avantaje cum ar fi: simplitatea, usurinta in exploatare a utilajelor de sterilizare si
realizarea gradului de sterilizare dorit.
Instalatia de sterilizare a mediului de cultura la 120 - 125C
Este alcatuita din coloana de sterilizare (1), mentinator (2) si racitor (3). Coloana
de sterilizare este conceputa din doua tevi concentrice, prin teava interioara fiind introdus
aburul, mediul de cultura circuland prin spatial dintre cele doua tevi. Incalzirea mediului
se face prin barbotarea aburului de 5 ata prin intermediul fantelor practicate pe teava
interioara, acesta fiind dirijat tangential si uniform cu ajutorul unui snec montat pe
exteriorul tevii. Mediul stationeaza in coloana 4 6 secunde, dupa care patrunde in
mentinator, unde ramane 15 20 minute pentru perfectarea procesului de sterilizare.
13
In final, mediul este racit intr-un schimbator de caldura tip teava in teava, la 35 40C,
temperatura cu care este introdus in fermentator.
Instalatia de sterilizare a mediului de cultura la 120 125 C
Din diagrama timp temperatura, se observa ca, in aceasta instalatie , contributia fazei de
incalzire si racier la performanta procesului de sterilizare este de 5 6 %, astfel incat se
poate considera ca sterilizarea se realizeaza aproape in totalitate in faza de mentinere.
Diagrama timp temperatura pentru sterilizarea continua la 120 125 C
14
Sterilizarea aerului
Studiind procesul de sterilizare a aerului, Aiba a determinat speciile representative
de bacterii si spori care trebuiesc indepartate in mod obligatoriu, pentru a putea fi
asigurate conditiile unei fermentatii aseptice.
Cu toate ca sterilizarea aerului se poate realiza atat prin procedee termice cat si
prin filtare, metoda cea mai utilizata in industrie este filtrarea. Pentru sterilizare prin
filtrare se pot folosi urmatoarele materiale filtrante:
- fibre de sticla cu diametru cuprins intre 5 si 18 ;
- nitrat de celuloza, pentru filtru cu membrane;
- teflon cu o mare rezistenta termica (pana la 300C) si character hidrofob, utilizat
sub forma de folii de Teflon sau in amestec cu polietilena;
- poliamida (naylon), caracterizata prin rezistenta termica, hidrofobicitate,
elasticitate si durabilitate.
Pentru sterilizarea aerului prin filtrare, in principiu, exista trei tipuri de filter cu
aplicabilitate practica si anume:
- filtru cu fibra de sticla;
- filtre disc cu membrane (filter absolute);
- filtre tip lumanare.
Filtrul cu fibre de sticla
Este alcatuit dintr-un strat de material filtrant fixat intre doua site, sustinute de
doua placi perforate (diametrul perforatiilor este de 0,7 0,8 cm). filtrul este prevazut cu
manta de incalzire, care permite uscarea materialului filtrant sterilizat cu abur direct.
Acest tip de filtru, indicat pentru industria de biosinteza, ofera posibilitatea sterilizarii
unor debite ridicate de aer, realizarea unui grad avansat de purificare si durata indelungata
de functionare. Dezavantajul filtrului cu fibre sunt: operatii complicate la schimbarea
fibrelor de sticla (durata 2,5 3 ore), manipularea neplacuta a fibrelor de sticla si
anularea efectului de sterilizare dupa umezirea materialului fibros.
15
Filtru cu fibre de sticla pentru sterilizarea aerului

(1 placa perforate; 2 plasa de sarma; 3 garniture de cauciuc; 4 material filtrant;
5 - rama)
Instalatia de sterilizare a aerului la 120 125 C
Schema de principiu a liniei de purificare si sterilizare a aerului prin
filtrare pe material fibros este redata in figura urmatoare. Conform acestei scheme,
aerul, separat de impuritati in filtrul (1), trece prin compresorul (2), unde este
comprimat adiabatic la 3-3,5 at, temperature crescand la 150 - 160C. dupa racier in
(3), aerul este introdus in separatorul de picaturi (4), filtrul principal cu material
fibros (5) (prima treapta de sterilizare), filtrul individual cu material fibros (a doua
treapta de sterilizare, dupa care patrunde in fermentator.
Fermentatia
Procesul de crestere a microorganismelor pe medii de cultura, cu scopul de a
biosintetiza diversi produsi, poarta denumirea de fermentatie.
Termenul de crestere este adecvat numai pentru microorganismele individuale. La
bacterii, prin crestere se intelege o anumita succesiune de fenomene prin care celula
individuala creste in marime o anumita perioada, dupa care se divide in doi indivizi
capabili sa reia acelasi ciclu.
Sub alt aspect, procesul de crestere a microorganismelor reprezinta rezultatul
interactiunii dintre celula individuala si mediul de cultura. Aplicarea legilor
termodinamicii, cineticii si transferului de masa, impuls si energie demonstreaza ca
mediul de cultura, pri compoziti, temperatura, prsiune si concentratii de substrat
limitative, afecteaza direct cresterea microorganismelor si performanta elaborarii
produselor utile.
In practica, este foarte comod sa se urmareasca ciclul de crestere prin
determinarea numarului de microorganisme sau a acumularii acestora in timp. Daca de
reprezinta grafic cresterea in timp a numarului de microorganisme se obtin curbele din
figura de mai jos, alura acestora fiind influentata de metoda de masurare utilizata. Curba
16
de crestere a microorganismelor cuprinde mai multe faze corespunzatoarediferitelor

viteze de crestere din ciclu. Astfe, dupa Stell, curba de crestere cuprinde patru faze, si
anume: faza de inoculare sau de adaptare la mediu (de la a la b), faza cresterii logaritmice
a numarului de microorganisme (de la b la c), faza cresterii incetinite (de la c la d) si faza
de descrestere a numarului de microorganisme (de la d le e). Dupa Monod, curba de
crestere cuprinde urmatoarele faze: faza lag sau faza cresterii stationare (1), faza de
crestere accelerate (2), faza de crestere logaritmica sau faza exponentiala (3), faza de
retardare (4), faza stationara (5), faza distructiei accelerate a microorganismelor (6) si
faza distructiei logaritmice.
Curba de crestere a microorganismelor

Fermentatia reprezinta etapa fundamentala a proceselor de biosinteza. Ea se
realizeaza in trei etape:
- fermentatia in inoculator - aceasta fermentatie dureaza 16 pana la 20 de ore;
- fermentatia in intermediar aceasata fermentatie dureaza aproximativ 12 pana la
16 ore;
- fermentatia in regim are loc in fermentatorul de regim, in care se realizeaza
aceleasi conditii si parametric ca si in inoculator si intermediar.
In primele doua faze se considera ca fermentatia s-a terminat atunci cand
continutul de zahar este consumat pana la aproximativ 50% din valoarea initiala.
In toate fazele fermentatiei se administreaza acelasi debit de aer (1 litru pe minut)
sub o intense agitare la temperature de 29 - 31C.
Filtrarea lichidului de biosinteza
Filtrarea reprezinta separarea biomasei rezultate in urma procesului de fermentatie
de produsul util. In principiu filtrarea lichidelor de fermentatie se utilizeaza acealeasi
tehnici ca in industria chimica, insa in cazul biotehnologiilor apar unele particularitati
legate de:
17
volume ridicate de mediu supus filtrarii;

prezenta microorganismelor care infunda porii materialului filtrant.
Dupa terminarea fermentatiei, biomasa se aciduleaza cu acid sulfuric la ph=6,5 si
se adauga carbine activ si un adjuvant (pentru vitezei de filtrare), dupa care se incalzeste
la 70 75C timp de o ora. In tot timpul incalzirii este absolute necesar ca ph-ul sa fie
mai mic de 7 pentru a evita degradarea acidului glutamic. Dupa terminarea coagularii,
biomasa se raceste la 50 55 C si se filtreaza pe filtru rotativ de vid (si cu strat
adjuvant).
Filtru ratativ cu vid si strat adjuvant
Reducerea rezistentelor la filtrare, prin prelucrarea lichidelor de fermentatie, a
permis utilizarea filtrelor cu functionare continua de tipul filtrelor rotative cu vid si cu
strat adjuvant, a caror viteza de filtrare este de 100 300 l/m2h. Dintre filtrele rotative cu
vid si cu strat adjuvant, cel mai utilizat in industria de biosinteza este filtrul cu reinnoirea
suprafetei de filtrare.
Deosebirea principala dintre acest filtru si filtrul Oliver consta in utilizarea unui
cutit special cu avansare micrometrica, care in timpul functionarii se deplaseaza
indepartand biomasa depusa impreuna cu stratul superficial de adjuvant.
Depunerea stratului de adjuvant pe materialul filtrant se realizeaza inaintea
operatiei de filtrare a biomasei. In timpul depunerii stratului de adjuvant (decalit de
calitate medie si grosiera), viteza de filtrare se regleaza cu ajutorul vidului astfel incat in
intervalul de 45 60 minute sa se depuna un strat de grosimea de 200 pana la 100 mm.
Ca material filtrant se foloseste o sita metalica, cu dimensiunea orificiilor de 150 200 ,
sau o tesatura sintetica. Apoi, se regleaza viteza de inaintare a cutitului micrometric, care
sa corespuna unei deplasari de 0,15 0,45 mm in timpul unei rotatii complete a
tamburului.
18
Filtru rotativ cu vid si cu strat adjuvant

(1 tambur, 2 corpul distribuitorului, 3 cutit micrometric, 4 material filtrant, 5
cuva pentru suspensie, 6 duza apa pentru spalare, 7 celule de filtrare, 8 strat depus,
9 strat de adjuvant; I zona de filtrare, II si IV zone de uscare, III zona de spalare,
V zona de indepartare a stratului depus).
In cuva filtrului se introduce lichidul de fermentatie, tratat chimic sau termic in
prealabil si se filtreaza pana cand pe suprafata tamburului ramane un strat de adjuvant cu
grosimea de 5 8 mm. Durata ciclului de filtrare este cuprinsa intre 6 si 24 de ore.
Cristalizarea se face in conditii speciale in utilaje construite anume pentru
aceasta operatie, aceste aparate fin numite cristalizoare. Cristalizarea se realizeaza cu
ajutorul acidului clorhidric, acesta trebuind sa aiba o concentratie de 10%, si la un
pH=3,8.
Dizolvare aceasta operatie se realizeaza in conditii speciale cu ajutorul
hidroxidului de sodium. Precipitatul dse dizolva in hidroxid de concentratie 10%, acesta
luandu-se in exces (5%). Din reactie se obtin glutamatul de sodium, apa si excesul de
hidroxid.
Uscare aceasta operatie se face cu ajutorul aerului cald intr-un uscator cu sertare
pe care se aseaza acidul glutamic obtinut de la ultima etapa de filtrare purificare.
II.2. Materii prime, intermediare si auxiliare
In centrul procesului de obtinere a acidului glutamic sta microorganismul numit
Micrococcus glutamicus. Acesta este o bacterie, bacteriile fiind organisme de dimensiuni
foarte mici, fapt pentru care ele nu se pot observa decat la microscop. Dimensiunile lor
medii variaza intre 0,5 1/3 6 m. Cele mai mici dintre ele se apropie chiar de limita de
rezolutie a microscopului optic.
Ultrastructura celulei bacteriene
Datorita dimensiunilor mici si particularitatilor fizico-chimice ale structurilor
componente, structura interna a bacteriilor a fost mult timp ignorata sau chiar contestata,
unii specialisti considerandu-le pur si simplu un fel de saci de enzime.
Principalii constituenti ai celulei bacteriene sunt: peretele cellular, spatial
periplasmatic, membrana plasmatica, mezozomi, citoplasma, nucleul, ribozomii,
incluziuni plasmatice, vacuolele, cromatoforii si ca unitate de inmultire sporul bacterian.
Peretele cellular celula bacterianaeste delimitate la exterior de un perete cellular
bine definit structural. El are o consistenta rigida, acoperind membrane citoplasmatica pe
toata intinderea ei, iar spre exterior poate fi el insusi acoperit, la unele specii, de o capsula
sau strat mucos. Din punct de vedere ultrastructural peretele cellular este multistratificat,
insa in ceea ce priveste numarul de structuri precum si compozitia lor chimica, el este
definit la cele doua categorii de bacterii.
19
Spatiul periplasmatic este un compartiment intalnit numai la bacteriile gram

negative. El este delimitat spre exterior de un strat ce actioneaza ca o sita moleculara, ce
corespunde membranei externe a peretului cellular.
Membrana plasmatica cunoscuta si sub numele de membrana citoplasmatica,
membrana plasmatica reprezinta acea formatiune structurala care acopera de jur imprejur
citoplasma celulara, interpunandu-se intre aceasta si pertele celular.
Membrana plasmatica are o grosime de 50 55 si este formata din trei straturi
de grosimi aproximativ egale, stratul intermediar fiind mai putin opac fata de electroni.
Membrana plasmatica reprezinta singura suprastructura citoplasmatica
permanenta a celulei. Ea este o structura functional ace asigura o deosebire neta intre
exteriorul si interiorul celulei, este bariera osmotica de permeabilitate care permite
patrunderea in celula si eliinarea selective a componentilor metabolici celulari.
Mezozomii reprezinta un sistem membranos intracelular format prin
invaginarea membranei plasmatice de care sunt legati intim.
Greenawatt (1975) arata ca mezozomii sunt asociati fizic si/sau topographic cu
replicarea si segregarea cromozomului, cu formarea septului de diviziune si cu
sporularea.
Citoplasma bacteriana este considerate, in general, un sistem colloidal complex
format din proteine, glucide, lipide, apa si substante minerale.
Citoplasma bacteriana nu are organizare structurala definite, similara celei din
celulele eucariote, care contin organite differentiate si delimitate de membrane.
In aceasta structura granulara nediferentiata sunt inglobate urmatoarele structuri
citoplasmatice: ribozomii, materialul nuclear, incluziunile plasmatice si alti contituenti.
Nucleul celula bacteriana fiind o celula procariota nu poseda un nucleu veritabil
cu membrane proprie si un numar determinat de cromozomi. Nucleul bacterian este o
forma primitiva de organizare a materialului genetic, el este inclavat direct in citoplasma
in mod obisnuit in partea centrala a celulei. Evidentierea sa la microscopul fotonic nu se
poate face prin colorare selective decat dupa indepartarea ARN-ului.
La bacteriii nucleul este, in general, in forma unui filament rasucit si format
dintr-o singura molecula de AND sub forma circulara.
Ribozomii sunt particue nucleoplasmatice de forma aproximativ sferica, avand un
diametru de circa 20 nm.
Citplasma celulelor tinere, in faza activa de multiplicare, pe medii bogate, contin
un numar foarte mare de ribozomi. Numarul lor la procariote este de 15000 100000.
Vacuolele sunt formatiuni citoplasmatice care apar in numar variabil in perioada
cresterii active a celulei bacteriene, ele fiind mai putin refrigente ca citoplasma. La
exterior sunt delimitate de un invelis lipproteic unistrtificat, numit tonplast, iar in interior
contin apa in care sunt dizolvate diferite substante.
Cromatoforii sunt formatiuni citoplasmatice intalnite la bacteriile sintetizante
purpurii. Ei sunt formatiuni sferice avand aspectul de vezicule sau lamele, inconjurate de
membrane ce delimiteaza in interiorul lor bacterioclorofila, pigmenti carotinoizi,
proteine, polizaharide, fosfolipide si o cantitate relative mare de fier acidosolubil.
Sporul bacterian este o formatiune primitive de diferentiere celulara ce apare in
mod constant la formele vegetative ale unor bacterii anaerobe ce apartin genului
Clostridium, dar si in mod facultativ la bacteriile aerobe ce apartin genului Bacillus.
20
Sporul bacterian poate fi si o forma de repaos, ea poate sa apara la multe alte specii
bacteriene, in conditii nefavorabile de mediu.
-
Materiile prime utilizate in tehnologia de obtinere a acidului glutamic sunt:

glucoza;
uree;
sulfat de amoniu;
extract de porumb;
clorura de zinc;
sulfat de fier;
acid clorhidric;
acid sulfuric;
carbune activ.
Glucoza
Conform STAS SR9+A1 glucoza are urmatoarele caracteristici:

1. Glucoza se fabrica sub forma de
- glucoza solida (aromatizata, nearomatizata);
- glucoza lichida.
2. Conditii tehnice de calitate proprietatile organoleptice ale glucozei sunt
prezentate in tabelul urmator:
Conditii de administrare
Metoda de
Tip de glucoza
Caracteristici
verificare
Lichida
Solida
Aromatizata
Nearomatizata
Aspect
Lichid vascos
Masa solida sub
Masa solida
forma de tablete
Culoare
Incolor pana
Crem pana la
Crem pana la
la galben
galben sau specifica
galben
colorantului
SR 13359-1
adaugat
Miros
Lipsa
Characteristic
Lipsa
aromei adaugate
Gust
Dulce,
Dulce uros amarui
specific
Corpuri straine
Lipsa
Urea tehnica
Conform STAS 5698 87 ureea tehnica se livreaza in urmatoarele tipuri:
- tip A, cristalizata;
- tip B, granulate.
Urea tehnica se obtine din dioxid de carbon si ammoniac la temperatura si
presiune ridicata.
Conditiile tehnice de calitate sunt redate in tabelul urmator:
21
Tipul
Sortul
Aspect
Culoare
Umiditate, %, max
Azot, raportat la s.u., %, min
Fier,%, max
Biuret,%, max
Substante insolubile in apa,%, max
Alcalinitate (NH3),%, max
Sulfati
Punct de topire, C
A
I
Cristale
Alba
0,2
46,4
0,0004
0,5
0,01
0,015
Lipsa
132134
B
II
fine
alba
0,5
46,3
0,0004
0,9
0,02
0,02
Lipsa
132134
I
Granule
Alba
0,5
46,2
0,0004
0,9
0,05
Lipsa
132134
II
Granule
Alba
0,5
46,2
0,0004
1,5
0,02
Lipsa
132134
Sulfat de amoniu
Conform STAS 931 75 sulfatul de amoniu prezinta urmatoarele caracteristici:
- se prezinta sub forma de cristale de culoare alba-galbuie pana la portocalie;
- se livreaza in doua tipuri: ethnic si alimentar.
Conditiile tehnice de calitate sunt prezentate in urmatorl tabel:
Tipul
Umiditate,%, max
Sulfat de amoniu,%, min
Acid sulfuric liber,%, max
Arsen,%, max
Fier,%, max
Tehnic
0,6
99,0
0,03
0,005
0,025
Alimentar
0,6
99,2
0,03
0,001
0,025
Extract de porumb
Constituentii extractului de porumb sunt prezentati in urmatorul tabel:
Constituenti g/100g extract
Substanta uscata
Cenusa
Azot total
Zahar total (exprimat ca glucoza)
Acid lactic
Aciditate (ml sol. NaOH 0,1N/100g) extract
Fe
P
Ca
Zn
K
SO2
Sedimente solide
%
46 49,6
8,04 10,43
3,33 3,67
4,00 4,70
0,74 4,39
11,6 19,3
0,009 0,02
1,5 1,9
0,02 0,07
0,05 0,012
2,0 2,5
0,02
38,4 52,9
22
Proprietati organoleptice ale extractului de porumb:

1. aspect lichid cremos de culoare galben inchis;
2. miros caracteristic unei fermentatii lactice;
3. sedimentare dupa 24 ore intr-un cilindru de 100 ml de 100%;
4. aspect microscopic prezinta o masa bacteriana tipica bacililor lactici,
in proportie de peste 90%;
5. substanta uscata minim 15%;
6. pH=3,4 4;
7. continutul in acid lactic: minim 20g la 100g substanta uscata;
8. zahar total maxim 2,5%.
Clorura de Zinc
Conform STAS 2262 88, clorura de Zinc tehnica, solutie, dupa continutul de
impuritati se livreaza in doua calitati:
- calitatea I;
- calitatea II.
Conditiile tehnice de calitate sunt prezentate in tabelul urmator:
Denumirea caracteristicii
Aspect
Clorura de Zinc, %, min
Fier (Fe), %, max
Sulfati (SO4), %, max
Aciditate libera
Conditii de admisibilitate
Calitatea I
Calitatea II
Lichid opalescent de culoare galbuie
48
45
0,1
0,3
0,15
0,2
lipsa
lipsa
Sulfat de Fier
Conform STAS 2189 80 sulfatul de Fier ethnic se livreaza in trei calitati:
calitate superioara;
calitatea I;
calitatea II.
Conditiile tehnice de calitate care trebuie sa le indeplineasca sunt prezentate in
urmatorul tabel:
-
Calitatea
Aspect
Culoare
Sulfat de Fe(II)[FeSO4 7H2O],%, min
Sulfat de Fe(III)[Fe(SO4)3],%, max
Substante insolubile in apa,%, max
Acid sulfuric liber,%, max
Superipoara
Microcristale
Verde deschis
98,5
0,5
0,1
0,1
I
Microcristale
Cenusiu-verzuie
97,5
0,2
0,2
II
Microcristale
Cenusie
95
0,2
0,3
23
Acid clorhidric
Conform STAS 339 80, dupa modul de fabricare, acidul clorhidric se clasifica in
doua tipuri:
- acid clorhidric de sinteza;
- acid clorhidric rezultat din clorurari organice, care dupa provenienta se fabrica si
se livreaza in trei sorturi: A, B si C.
Acidul clorhidric de sinteza se livreaza in trei calitati:
- I, II si III
Acidul clorhidric rezultat din clorurari organice se livreaza in urmatoarele calitati:
- sortul A, in trei calitati: I, II si III;
- sortul B in patru calitati: I, II, III, IV.
Conditii tehnice de calitate:
Calitatea
Aspect
Culoare
Acid clorhidric, %, min
Acid sulfuric, %, max
Fier, %, max
SO2, %, max
Arsen
Clor
I
Incolor pana la
galben-verzui
32
0,04
0,005
0,05
Lipsa
Lipsa
II
III
Lichid transparent
Galben-verzui pana Galben-verzui pana
la galben
la galben-portocaliu
31
28
0,2
0,5
0,008
0,05
0,007
0,1
Lipsa
Lipsa
-
Acid sulfuric
Conform STAS 97 80, dupa continutul de acid sulfuric monohidrat, acidul
sulfuric se livreaza in patru tipuri:
- tip 98;
- tip 96;
- tip 92;
- tip 73.
Conditii tehnice de calitate privind acidul sulfuric:
Tipul
Aspect
Culoare
Densitate, g/cm3
Acid sulfuric monohidrat, %
SO2, %, max
Fier, %, max
Reziduu de calcinare, %
Arsen, %, max
98
1,836
98
0,1
0,02
0,1
0,001
96
92
73
Lichid uleios, limpede sau opalescent
Conform STAS 9482 74
1,835
1,824
1,634
96
92
73
0,1
0,1
0,02
0,02
0,15
0,15
0,001
0,001
-
24
Carbune activ
Conform STAS 3682 80, carbunele activ vegetal sub forma de praf, obtinut prin
activarea mangalului cu vapori de apa, acizi minerali se livreaza in sapte tipuri:
- tip I;
- tip II;
- tip III;
- tip IV;
- tip V;
- tip VI;
- tip VII.
Carbunele activ de tipurile I - IV sunt utilizate in special in industria
medicamentelor, cele de tip V si VI in industria alimentara sic el de tipul VII este utilizat
in industria miniera.
Conditiile tehnice de calitate ale carbunelui activ sunt prezentate in tabelul
urmator:
Denumire caracteristici
Uniditate, %, max
Cenusa, %, max
Reziduu pe sita, %, max
pH
Substante insolubile in
apa,%
Substante solubile in
HCl, %
Metale grele, %, max
Fier, %, max
Cloruri, %, max
Arsen
Conditi de admisibilitate
Tipul
III
IV
V
15
15
12
15
15
12
16
16
16
8-11
8-11
8-11
3
4
-
I
15
6
16
6,5-7
1
II
10
8
16
8-11
3
0,001
0,06
0,008
lipsa
0,001
0,01
0,008
lipsa
0,001
0,06
0,02
lipsa
0,001
0,1
0,02
lipsa
VI
12
8
16
4,5-6
-
VII
12
15
16
8-11
-
lipsa
0,001
0,12
lipsa
II.4.3. Mecanismul reactiilor biochimice

Mecanismul general al biosintezei glutamatului din glucoza si ioni se amoniu la
Micrococcus glutamicus arata ca glucoza este oxidata la citrate, iar acesta mai departe la
-cetoglutarat (prin Ciclul Krebs), care prin aminare reductive se transforma in acid
glutamic. In cursul oxidarii de la -cetoglutarat, NADP-dehidrogenaze specifice acestui
microorganism actioneaza cuplat, in prezenta ionilor de amoniu: izocitrat-dehidrogenaza
25
si L-glutamat-dehidrogenaza. Din studiile facute, s-a stabilit ca microorganismul poate

folosi, pentru degradarea glucozei pana la piruvat, atat calea EMP, cat si calea
pentozofosfatilor (suntul hexozomonofosfatilor - HMP).
Cuplarea izocitrat-dehidrogenazei si L-glutamat-dehidrogenazei
in biosinteza glutamatului
Calea EMP calea EMBDEN-MEYERHOF-PARNAS deficienta de biotina

Exces de biotina
In conditii de aerare predomina suntul HMP favorizand acumularea glutamatului,
in conditii anaerobe predomina calea EMP si in acest caz se formeaza acidul lactic. De
aceea, echilibrul dintre conditiile aerobe si cele anaerobe este unul din factorii importanti
care controleaza productia de glutamat.
Cercetarile facute asupra functiilor metabolice ale biotinei au aratat ca ele sunt
foarte complexe si acopera o varietate de reactii biochimice. S-a stabilit, astfel, ca
echilibrul dintre calea EMP si suntul HMP se schimba in raport cu continutul de biotina
din mediu. In conditii de deficienta in biotina este activate suntul HMP care favorizeaza
formarea glutamatului, prin aceea ca furnizeaza NADPH2, necesar sintezei glutamatului
de la -cetoglutarat. In conditii de exces de biotina, se activeaza calea EMP cu formarea
de lactate din piruvat si oxidarea ulterioara a lactatului, ceea ce diminueaza productia de
glutamat.
Pentru a putea stabili cantitatea optima de biotina necesara producerii de glutamat,
in present, se folosesc la producerea acidului glutamic mutante auxotrofe de biotina(Bio-)
26
II.4.4. Cinetica proceselor de fermentatie discontinua

Studiul mecanismului reactiilor enzimatice, a proceselor metabolice si a vitezei de
transformare a substratului in produse se face prin metoda cinetica.
In tratarea problemelor de cinetica enzimatica, referitoare la viteza de formare a
produsului sau de crestere a biomasei, se vor utilize definitiile date de Gaden pentru
viteza de fermentatie, viteza volumetrica si viteza specifica.
Viteza de fermentatie este definite prin variatia momentana a concentratiei
produsului, a intensitatii respiratiei sau a concentratiei masei celulare, iar viteza
volumetrica este definite prin cantitatea de produs obtinuta, cantitatea de substrat
utilizata, consumul de oxigen sau cantitatea de cellule obtinute pe unitatea de volum de
mediu de cultura si in unitatea de timp.
Modele cinetice pentru viteza de formare a produsului
Michaelis si Menten dezvolta modelul kinetic al vitezei de formare a produsului
in functie de concentratia substratului si a enzimei. Dupa acesti autori, reactia dintre
enzima si substrat se desfasoara in doua etape. In prima etapa, viteza de reactie este
dependenta direct de cantitatea de substrat, iar in etapa a doua, in care are loc formarea
produsului si elibearea enzimei,care este capabila sa reia ciclul descris de sistemul de
reactie, viteza depinde de concentratia complexului enzima-substrat:
Viteza de formare a produsului in procesul enzymatic descries de sistem este:

Vp
dCp
k 2 Cc
d
Pentru determinarea concentratiei enzima-substrat, Cc, se utilizeaza expresia

vitezei de formare a acestuia, pentru cazul in care Cs >> CE:
dCc
k 1 (C E Cc ) Cs k 1 Cc k 2 Cc
d
In regim stationar, concentratia complexului nu variaza in timp, iar expresia

devine:
k 1 (C E Cc ) Cs k 1 Cc k 2 Cc 0
Prin explicitatea ecuatiei functie de Cc, se obtine:
27
Cc
Vp
C E Cs
k 1 k 2
Cs
k 1
k Cc C E
dCp
V Cs
k 2 Cc 2
k 1 k 2
k
d
Cs Ks 2 Cs
k 1
k 1
V viteza maxima de formare a produsului

Ks constanta de echilibru
K M Ks
k2
k 1
KM constanta Machaelis-Menten
Constanta KM este egala cu constanta de echilibru Ks numai atunci cand k2 <<
k+1. Cu cat valoarea lui KM este mai mica, cu atat este mai mare afinitatea enzimei pentru
substrat. Introducand constanta KM se obtine:
Vp
dCp
V Cs
d
K M Cs
Aceasta ecuatie este denumita ecuatia Michaelis-Menten si descrie viteza de

formare a produsului intr-un process enzimatic, reprezentand modelul ideal pentru viteza
proceselor enzimatice in regim stationar, lipsite de procese secundare de inhibitie.
Ecuatia Michaelis-Menten a fost stabilita in ipoteza ca Cs >> CE. Cresterea
concentratiei enzimei in mediul de fermentatie peste o anumita limitaatrage dupa sine
anularea acestei ipoteze si, in consecinta, viteza reactiei enzimatice nu va mai fi direct
proportionala cu concentratia enzimei.
Din reprezentarea grafica a ecuatiei, se observa ca KM este acea valoare a

concentratiei substratului Cs pentru care reactia porneste cu jumatate din viteza maxima,
V.
28
Deoarece valoarea vitezei maxime de reactie este limita asimptotei la curba, ea nu

poate fi determinate cu exactitate. Pentru determinarea constantei KM si a vitezei maxime
V, se utilizeaza modele de liniarizare.
Modelul Michaelis-Menten a fost conceput ca un model ideal si descrie viteza de
formare a produselor in procese de fermentatie perfecte. Insa, acest model, care
abordeaza cinetica enzimatica in regim stationar, poate fi extins si la procesele in care,
alaturi de transformarea enzimatica a substratului in produs, intervin reactii de inhibitie
competitive a enzimelor. Prezenta inhibitorilor nu se poate evita, deoarece ei apar ca
urmare a degradarii mediului nutritiv in timpul sterilizarii, a unor reactii secundare sin u
numai.
-
Principalele tipuri de imhibitie intalnite in procesele fermentative sunt:

inhibitie cmpetitva;
inhibitie necompetitiva;
inhibitie de substrat;
inhibitie de produs.
Modele cinetice pentru viteza de crestere a masei celulare
Cinetica proceselor de biosinteza poate fi studiata si sub aspectul cresterii masei

celulare functie de concentratia substratului. Astfel, Monod, analizand procesul de
crestere bacteriana in corelatie cu variatia concentratiei unui singur substrat (substrat
limitativ), a stabilit pentru faza de crestere logaritmica a masei celulare urmatoarea
expresie de calcul a vitezei specifice:
max
Cs
Ks Cs
viteza specifica de crestere a masei celulare

max viteza maxima de crestere a masei celulare
Ks constanta de saturatie
Dependenta dintre viteza specifica de crestere a masei celulare si concentratia
substratului limitativ este redata in figura urmatoare, din care se constata ca viteza
specifica de crestere tinde asimptotic catre valoarea maxima.
29
Substratul limitativ poate fi sursa de carbon si energie (glucoza, alcool. Nparafine), un aminoacid essential (triptofan, arginina), oxigenul, fosforul sau azotul
anorganic.
Tinand seama de faptul ca viteza specifica de crestere este definita prin relatia:
1 dCx
si combinand aceasta relatie cu expresia vitezei specifice, se obtine ecuatia

Cx d
de crestere a masei celulare in functie de concentratia substratului limitativ, Cs:

dCx
Cs
max
Cx
d
Ks Cs
Relatia este cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de ecuatia

Monod.
II.4.5. Aspecte termodinamice ale proceselor fermentative
Din punct de vedere termodinamic procesele de fermentatie intra in categoria
sistemelor deschise, ele fiind specifice organismelor vii, deoarece acestea sunt
caracterizate de schimbul de energie si materie cu mediul inconjurator pe care
organismele il trasforma. Sistemele deschise nu sunt in echilibru cu mediul. Conditia de
baza a sistemelor deschise este reprezentata de faptul ca organismele vii se afla intr-o
stare stationara, in care viteza transferului de energie si materie din mediu in sistem este
compensate total de viteza transferului de energie si materie in afara lui.
Faptul ca celula este un sistem deschis, care nu se afla in echilibru cu nediul sau,
un mechanism care capteaza energia libera din mediu, producandu-I simultan o crestere
oarecare a gradului de dezordine, adica a entropiei, face parte din logica moleculara a
starii vii.
Celulele vii functioneaza ca masini izoterme care absorb energia din mediul lor,
energie pe care transforma in energie chimica, folosita apoi pentru realizarea functiei
chimice de biosinteza a componentelor celulare, a functiei osmotice, necesara
transportului de materiale in celula, si a functiei mecanice, de la contractie si locomotive,
toate acestea la temperatura constanta.
Sursa de energie a sistemelor termodinamice deschise o reprezinta hidratii de
carbon, lipidele, alcoolii, proteinele etc, care prin combustie chimica elibereaza o mare
cantitate de energie. O parte din aceasta energie se elimina din sistem, iar o parte este
30
inmagazinata de sistem in compusi organici macroergici, dintre care se remarca acidul

adenozintrifosforic (ATP), compus care asigura, practice, rezerva energetica a celulei.
Din structura ATP-ului, prezentata mai jos, rezulta ca legaturile dintre gruparile fosfat
adiacente din ATP si ADP (acidul adenozindifosforic), sunt legaturi de tip anhidrida,
notate cu ~, in timp ce legatura dintre acidul fosforic si riboza din AMP (acid
adenozinmonofosforic) este o legatura esterica, notata cu linie dreapta.
In acest context, trebuie subliniat faptul ca energia libera standard de hidroliza a
legaturilor de tip anhidrida este mult mai mare comparative cu cea a legaturilor esterice.
Desi ATP-ului contine doua legaturi macroergice (~), in reactiile enzimatice intervine, de
obicei, numai fosfatul terminal. De asemenea, este necesar de precizat ca ATP-ul nu este
numai ca un rezervor de energie chimica, ci este, in primul rand, un transmitator sau
transportor de energie chimica in celulele vii. Transportand energia sa la alte molecule,
acest compus pierde gruparea fosfat terminala, trecand in ADP, care, la randul sau poate
accepta energie chimica si reface ATP-ul, primind o grupare fosfat.
Prin reunirea acestor observatii, ca si a multor altora, s-a postukat ca ATP-ul

functioneaza ciclic ca transportor de energie chimica de la care reactiile de ardere, care
furnizeaza energia chimica, la diferite procese celulare care necesita un consum energetic.
Ciclul ATP ADP si modalitatile de utilizare a energiei eliberate de ATP
S-a evidentiat experimental ca, indiferebt de natura substratului limitative

considerat ca sursa de energies au molecule combustibil (exceptiile fiind foarte rare),
raportul dintre cantitatea in grame a celulelor microbiene obtinute in stare uscata si
numarul de molecule de ATP sintetizate este aproximativ constant si are valoarea de 10,5.
31
II.4.6. Bilanturi de materiale

Filtrare
Concentrare
Cristalizare
Filtrare
Dizolvare
Filtrare
Cristalizare
Centrifugare
Uscare
Randamente
80%
100%
85%
90%
100%
85%
85%
90%
95%
Calcule preliminare
Productia=38 t/an=38000kg/an
FAT=330 zile
ns
FAT 24 330 24
77,6 78
ts
102
sarje
ts=tf+taux=92+12=102 ore
FAT fond annual de timp, ts durata unei sarje, tf durata fermentatiei (90 ore),
taux timpi auxiliari (10 15 ore)
Productia pe sarja, Ps
Ps
Pan 38000
487,1795kg / sarja
ns
78
Productia in fermentator, Pf
Pf
Ps 487,1795
1288,4938kg / sarja
g
0,3781
Productivitatea microorganismului producator P=60 kg/m3

Volumul util, Vu
Vu
Pf
P
1288,4938
21,4749m 3
60
Masa lichidului de fermentatie, M
32
M Vu , densitatea apei la temperatura din fermentator
20C998 kg/m3
30C996 kg/m3
28 C
998 996
28 20 998 996,4kg / m 3
20 30
M Vu 996,4 21,4749 21397,5904kg
1. Pregatirea mediului de cultura

10% glucoza
1,25% extract de porumb
0,5% hidrolizat de caseina
0,1% ulei
0,8% uree
0,1% fosfat diacid de potasiu
0,7% sulfat de mangan cu 7molecule de H2O
Diferenta pana la 100% este apa.
Glucoza:
100 kg Mdc10% glucoza
21397,5904 kg Mdcx
x
21397,5904 10
2139,7590kg / sarja
100
Extract de porumb:
100 kg1,25% extract
21397,5904kgx1
x1
21397,5904 1,25
267,4699kg / sarja
100
Hidrolizat de caseina
100 kg0,5% hidrolizat
21397,5904 kgx2
x2
21397,5904 0,5
106,9880kg / sarja
100
Ulei
100 kg0,1% ulei
21397,5904 kgx3
33
21397,5904 0,1
21,3976kg / sarja
100
x3
Uree
100 kg0,8% uree
21397,5904 kgx4
x4
21397,5904 0,8
171,1807kg / sarja
100
Fosfat diacid de potasiu

100 kg0,1% fosfat
21397,5904 kgx5
x5
21397,5904 0,1
21,3976kg / sarja
100
Sulfat de Mn 7H2O
100 kg0,7% sulfat
21397,5904 kgx6
x6
21397,5904 0,7
149,7831kg / sarja
100
Apa
100 kg86,55% apa
21397,5904 kgy
y
21397,5904 86,55
18519,6145kg / sarja
100
Marimi intrate
Glucoza
Extract de porumb
Hidrolizat de caeina
Ulei
Uree
Fosfat diacid de K
Sulfat de Mn 7H2O
Apa
Total
Kg/sarja
2139,7590
267,4699
106,9880
21,3976
171,1807
21,3976
149,7831
18519,6145
21397,5904
Marimi iesite
Glucoza
Extract de porumb
Ulei
Uree
Fosfat diacid de K
Sulfat de Mn 7H2O
Apa
Total
Kg/sarja
2139,7590
267,4699
106,9880
21,3976
171,1807
21,3976
149,7831
18519,6145
21397,5904
Deoarece in procesul de sterilizare o parte din componentii mediului de cultura se

degradeaza urmatorii compusi se iau in exces de 10%: glucoza, extract de porumb,
hidrolizat de caseina, uree.
Glucoza: 2139,7590 1,1 2353,7349kg / sarja
Extract de porumb: 267,4699 1,1 294,2169kg / sarja
34
Hidrolizat de caseina: 106,9880 1,1 117 ,6868kg / sarja

Uree: 171,1807 1,1 188,2988kg / sarja
Redeterminarea cantitatii de apa necesara:
21397,5904 3146,5157 18251,0747 kg / sarja
Marimi intrate
Glucoza
Extract de porumb
Ulei
Uree
Fosfat diacid de K
Sulfat de Mn 7H2O
Apa
Total
Kg/sarja
2353,7349
294,2169
117,6868
21,3976
188,2988
21,3976
149,7831
18251,0747
21397,5904
Marimi iesite
Glucoza
Extract de porumb
Ulei
Uree
Fosfat diacid de K
Sulfat de Mn 7H2O
Apa
Total
Kg/sarja
2353,7349
294,2169
117,6868
21,3976
188,2988
21,3976
149,7831
18251,0747
21397,5904
Marimi iesite
Glucoza
Extract de porumb
Ulei
Uree
Fosfat diacid de K
Sulfat de Mn 7H2O
Apa
Total
Kg/sarja
2353,7349
294,2169
117,6868
21,3976
188,2988
21,3976
149,7831
18251,0747
21397,5904
2. Sterilizarea mediului de cultura

Marimi intrate
Glucoza
Extract de porumb
Ulei
Uree
Fosfat diacid de K
Sulfat de Mn 7H2O
Apa
Total
Kg/sarja
2353,7349
294,2169
117,6868
21,3976
188,2988
21,3976
149,7831
18251,0747
21397,5904
3. Fermentatie
3.1. Necesarul de aer (1l aer/l Mdc min)
1l Mdc=10-3m3 Mdc
1l aer=10-3m3 Mdc aer
Vu=21,4749 m321,4749 m3 aer
1 minVaer
35
Vu 21,4749m 3 .................21,4749m 3 aer

1min .................................1m 3 aer
t f 60 min 5400 min .........Vaer
V aer
M aer
5400 1
5400m 3 aer
1
aer Vaer 7282,44kg
aer 0
T0 p
273 1,15
1,293
1,3486kg / m 3
T p0
301 1
0 1,293kg / m 3
T0 273K
T 273 28 301K
p0 1atm
p 1,15atm
3.2. Biomasa
Cx=20g substanta uscata/l
(20% substanta uscata + 80% apa)
100g celule20g s.u.
Xg celule20g s.u.
X=100 g celule
1l Mdc = 10-3m3 Mdc100g celule
21,4749m3 Mdcy g celule
21,4749 100
2147490 gcelule 2147,49kg
1 10 3
M biomasa 2147,49kg
y
3.3. Apa evaporata

1kg aer preia 0,01 kg apa
1kgaer..............................0,01kgapa
M aer 7282,44kg .............zkg
z
7282,44 0,01
72,8244kg
1
M H 2Oevaporata 72,8244kg
Masa lichidului de fermentatie
M ldf M Mdc M H 2Oevaporata M biomasa 21397,5904 72,8244 2147,49 19177,276kg / sarja

M ldf 19177,276kg / sarja
M inocul 0,1 21397,5904 2139,7590kg
M Mdc 0,9 21397,5904 19257,8314kg
Marimi intrate
Mediu de cultura
Inocul
Kg/sarja
19527,8314
2139,7590
Marimi iesite
Lichid de fermentatie
(Acid glutamic)
Kg/sarja
19177,276
(1288,4938)
36
Aer
7282,44
Total
28680,0304
Biomasa
Aer
Apa evaporata
Total
2147,49
7282,44
72,8244
28680,0304
4. Filtrare
0,8(80%)
Precipitatul retine 20% din lichidul de fementatie

M pp M biomasa 0,2 M pp
M pp
M filtrat
M biomasa
2147,49
2684,3625kg / sarja
0,8
0,8
M ldf 0,2 M pp 19177,276 0,2 2684,3625 18640,4035kg / sarja
a Pf 0,8 1288,4938 0,8 1030,7950kg / sarja
Marimi intrate
Lichid de fermentatie
(Acid glutamic)
Biomasa
Total
Kg/sarja
19177,276
(1288,4938)
2147,49
21324,766
Marimi iesite
Precipitat
Filtrat
(Acid glutamic)
Total
Kg/sarja
2684,3625
18640,4035
(1030,7950)
21324,766
5. Cristalizare
Fermentatia are loc la pH=7
0,85(85%)
pH 7
pH 3,2
pH 3,8
pH log[ H ] 1,58 10 4 ioniH / l
37
1mol.............1[ H ]
xmol.............1,58 10 5 [ H ]
x 1,58 10 4
10 3 m 3 filtrat....................1,58 10 4 moliHCl
18,7078m 3 filtrat ............... ymoli
18,7078 1,58 10 4
2,9558moliHCl
10 3
M filtrat 18640,4035
V filtrat
18,7078m 3
996,4
2,9558 36,5 107,8867 M HCl 36,5% 0,1079 kg
y
HCl10%
md
md 100 M HCl 36,5% 100 0,1079 100
100 ms
1,079kg / sarja
ms
C
10
10
M HCl10% 1,079kg / sarja
ms md m H 2O mH 2O ms md M HCl10% M HCl 36 ,5%

1,079 0,1079 0,9711kgH 2 O / sarja
M pp A.G. a 0,85 1030,7950 0,85 876,1758kg / sarja
Solutii acide
Mfiltrate MA.G. + MHCl 10% = 18640,4035 876,1758 + 1,079 = 17765,3067 kg/sarja
b = 876,1758
Marimi intrate
Filtrat
(Acid glutamic)
HCl
Total
Kg/sarja
18640,4035
(1030,7950)
1,079
18641,4825
Marimi iesite
Precipitat
(Acid glutamic)
Solutii acide
Total
Kg/sarja
876,1758
(876,1758)
17765,3067
18641,4825
6. Filtrare
0,9(90%)
Filtratul retine 20% din solutiile acide
M pp M A.G . 0,2 M H 2O (b 0,9)

M pp
M filtrat
M A.G .
M AG 0.9 876,1758 0,9
985,6978kg / sarja
0,8
0,8
0,8
M sol .acide 0,2 M pp 0,1 M AG
17765,3067 0,2 985,6978 0,1 876,1758 17655,7847

c 0,9 b 0,9 876,1758 788,5582kg / sarja
Marimi intrate
Precipitat
(Acid glutamic)
Solutii acide
Kg/sarja
876,1758
(876,1758)
17765,3067
Marimi iesite
Precipitat
(Acid glutamic)
Filtrat
Kg/sarja
985,6978
(788,5582)
17655,7847
38
Total
18641,4825
Total
18641,4825
7. Dizolvare in NaOH
1(100%)
C5 H 9 O4 N 2 NaOH C5 H 7 O4 NNa 2 H 2 O
147
c
2 40
x
191
y
2 18
z
c 2 40 788,5582 2 40
429,1473
147
147
Solutia de NaOH se ia in exces de 5% si in concentratie de 10%.

M NaOH 1,05 x 1,05 429,1473 450,6047 kgNaOH 100%
c 10%
md
md 100 M NaOH 100 450,6047 100
100 ms
ms
C
10
10
M sol . NaOH .10% 4506,047
C
mH
ms md M sol . NaOH .10% M sol . NaOH
4506,047 450,6047 4055,4423kgH 2 O

u 0,2 M pp 0,2 985,6978 197,1396
Sol.glutamat mH 2O M sol . NaOH .10% exces M H 2Oreactie u M AG
c 191 788,5582 191
1024,5892
147
147
x 2 18 429,1473 2 18
z z
193,1163
2 40
2 40
Sol.glutamat 4055,4423 (0,05 429,1473) 193,1163 197,1396 1024,5892 5491,7448
y y
Marimi intrate
Precipitat
(Acid glutamic)
NaOH
Total
Kg/sarja
985,6978
(788,5582)
4506,047
5491,7448
Marimi iesite
Solutie glutamat
(Acid glutamic)
Kg/sarja
5491,7448
(1024,5892)
Total
5491,7448
8. Purificare si filtrare
0,85(85%)
Carbunele va retine 20% din masa solutiei de glutamat.

M
M
carbune
int rodus
pp
pp
pp
filt rat
M
M
0, 2 M
car bu ne
carbune
filt rat
gluta mat
0, 2
0,
15
0,8
2402,6384 kg /
glut amat
5491
,7448
0,
15
0,
15 549
4187 , 4554 kg
so l . glut amat
pierdu ta
0,
15
39
glu
Marimi intrate
Solutie glutamat
(Acid glutamic)
Carbune
Total
Kg/sarja
5491,7448
(1024,5892)
1098,3490
6590,0938
Marimi iesite
Precipitat
Filtrat
(Acid glutamic)
Total
Kg/sarja
2402,6384
4187,4554
(870,9008)
6590,0938
e 0,85 d 0,85 1024,5892 870,9008
9. Cristalizare
0,85(85%)
C5 H 7 O4 NNa 2 2 HCl C5 H 9 O4 N 2 NaCl
191
e
2 36,5
x
147
y
2 58,5
z
Excesul de NaOH se neutralizeaza cu HCl.

NaOH HCl NaCl H 2 O
(0,05x)
40
exces
36,5
t
58,5
u
18
v
M HCl x t 332,8574 19,5798 352,4372kg / sarja

(0,05 x ) 36,5 (0,05 429,1473) 36,5
19,5798
40
40
870,9008 2 36,5
x
332,8574
191
870,9008 147
y
670,2744
191
332,8574 2 58,5
533,4838
2 36,5
HCl.10%
md
md 100 M HCl 100 352,4372 100
C
100 ms
3542,372kg / sarja
ms
C
10
10
m H 2O M saol . HCl .10% M HCL.36, 5% 3524,372 352,4372 3171,9348kg / sarja.H 2 O
z
M sol .acide M filtrat M AG M sol . HCl .10% 4178,4554 670,2744 3524,372 7041,553
Marimi intrate
Filtrat
(Acid glutamic)
HCl 10%
Total
Kg/sarja
4187,4554
(870,9008)
3524,372
7711,8274
Marimi iesite
Precipitat
(Acid glutamic)
Solutii acide
Total
Kg/sarja
670,2744
569,7330
7041,553
7711,8274
10. Centrifugare
40
0,9(90%)
Precipitatul retine 10% din umiditate.

M pp M AG 0,1 M pp
M pp
M filtrat
M AG
M AG 0,9
569,7330( g f 0,9 569,7330 0,9 512,7597)

0,9
0,9
M sol .acide M AG . pierdut 0,1 M pp 7041,553 (0,1 569,7330) 0,1 569,7330
M filtrat 7041,553kg / sarja
Marimi intrate
Precipitat
(Acid glutamic)
Solutii acide
Total
Kg/sarja
569,7330
(569,7330)
7041,553
7611,286
Marimi iesite
Precipitat
(Acid glutamic)
Filtrat
Total
Kg/sarja
569,7330
(512,7597)
7041,553
7611,286
11. Uscare
0,95(95%)
M H O 0,1 M pp M AG . pierdut 0,1 569,7330 (0,05 512,7597) 82,6113 kg / sarja
2
A.G. 0,95 g 0,95 512,7597 487,1217 kg / sarja
Marimi intrate
Precipitat
(Acid glutamic)
Total
Kg/sarja
569,7330
(512,7597)
569,7330
Marimi iesite
Acid glutamic
Uminditate
Total
Kg/sarja
487,1217
82,6113
569,7330
II.4.7. Consumuri specifice

Nr. crt.
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
Marimi intrate
Glucoza
Extract de porumb
Hidrolizat de caseina
Ulei
Uree
Fosfat diacid de K
Sulfat de Mn 7H2O
Apa
Aer
HCl
NaOH
Carbune activ
Consumuri specifice
4,8315
0,6039
0,2416
0,0492
0,3865
0,0439
0,3066
38,0139
14,9482
7,2342
9,2493
2,5451
41
Cap.III. Controlul fabricatiei

III.1. Controlul, reglarea si automatizarea procesului
Tehnologic
Obiectivul conducerii automate a unui bioreactor reprezinta realizarea si
mentinerea conditiilor favorabile pentru viata si reproducerea microorganismelor.
Automatizarea bioreactorului implica controlul si reglarea urmatorilor parametric:
- temperatura;
- presiunea;
- pH-ul;
- concentratia reactantilor;
- debitul;
- nivelul lichidului;
- nivelul spumei;
- concentratia oxigenului.
Reglarea automata a temperaturii
Reglarea temperaturii este o problema importanta deoarece, cu ajutorul acestui
parametru, se stabilesc valori ale constantelor de viteza sau ale echilibrului termodinamic.
In conducerea unui proces intereseaza nu numai aspectul calitativ, ci si cel economic, fapt
pentru care trebuie realizata reglarea cu precizie a temperaturii.
42
Pentru reglarea temperaturii se manevreaza, in cele mai multe cazuri, debitul de

agent termic sau de combustibil. Utilizarea unei bucle simple realizeaza o reglare
aproximativa a temperaturii, in jurul valorii prescrise, in timp ce un SRA evoluat va
conduce la o reglare precisa.
Reglarea automata a presiunii
In legatura cu reglarea acestui parametru se disting doua cazuri: a) reglarea
presiunii in vase si pe conducte; b) reglarea presiunii in vase inchise.
a) Reglarea presiunii in vase cu circulatie se realizeaza modificand debitul de intrare,
fie pe cel de iesire din vas. Solutia adoptata depinde de procesul tehnologic in
care este integrat vasul si de functia sa in proces. De regula, daca principala
actiune perturbatoare se exercita pe debitul de iesire, variabila manipulata este
debitul de intrare si invers.
Reglarea presiunii pe conducte se face utilizand o baterie de ventile,

masurarea presiunii facandu-se in aval fata de actiunea regulatorului.
b) Pentru reglarea presiunii in vase inchise (reactoare chimice, coloane de distilare)
se pot utiliza diverse scheme: se actioneaza asupra unor debite gazoase de
evacuare (purjare in atmosfera, recirculare cu condensare) sau care coreleaza
reglarea presiunii cu regimul termic.
Pentru cazurile enumerate sunt prezentate exemple in figura a. (reglarea presiunii intrun reactor in care se desfasoara o reactie in faza gazoasa si din care se evacueaza in
atmosfera un flux gazos), b. (un reactor cu reactie in faza lichida din care rezulta un
component gazos ce este condensat si adus din nou in vas) si c. (reglarea presiunii la
partea superioara a unei coloane de distilare prin corelarea acesteia cu debitul de agent de
racier al condensatorului de reflux)
43
Reglarea automata a debitului

Reglarea automata a debitului nu prezinta dificultati deoarece obiectele reglate
potiuni de conducta au fie comportare de element neinertial, in cazul lichidelor, fie
comportare de element aperiodic stabil, cu timp mort nul sau foarte redus, in cazul
gazelor sau vaporilor.
Deoarece debitul este functie de caderea de presiune intre extremitatile conductei
si de rezistentele hidraulice de pe traseu, rezulta ca reglarea debitului se poate realiza
introducand o rezistenta variabila (un ventil) pe conducta. Nu are importanta daca
masurarea se face inainte sau dupa ventil.
44
Se masoara debitul pe conducta in punctul (1) si se compara aceasta valoare cu

referinta fixata in regulator. In concordanta cu eroarea obtinuta, regulatorul de debit, F.C.,
actioneaza ventilul de pe conducta.
Se utilizeaza, de obicei, o baterie de ventile, astfel incat reglarea sa se poata face
automat sau manual.
In cazul reglarii automate, regulatorul actioneaza ventilul 1, ventilele 2 si 3 sunt

deschise, iar 4 este inchis. Trecerea pe reglare manuala presupune inchiderea ventilelor 2
si 3 izoland astfel ventilul 1, procesul fiind condus manual prin manevrarea ventilului 4.
Reglarea automata a nivelului
Reglarea nivelului este o problema frecventa in industria chimica. Se cere fie
reglarea nivelului la o valoare de referinta, deci o reglare precisa, sau reglarea nivelului
functie de repere (minim si maxim), deci o reglare cu performante mai slabe.
Intr-un reactor chimicin care reactia se desfasoara in faza lichida, nivelul este o
variabila importanta a procesului. Mentinand nivelul la o valoare de referinta, se mentine
constant timpul de stationare in reactor ceea ce asigura o conditie de lucru la conversie
constanta.
45
Se face, de asemenea, distinctie intre reglarea nivelului in vase deschise sau in

vase inchise sub presiune.
In primul caz, cel al vaselor deschise, reglarea nivelului presupune actionarea
unui ventil plasat pe alimentare sau pe evacuare, functie de sarcina tehnologica a vasului.
Un caz deosebit il reprezinta reglarea nivelului in rezervoare inchise sub presiune
cand se recomanda o schema de reglare in cascada. Cascada are regulator subordonat de
nivel si regulator subordonat de debit. Daca presiunea in vas creste, prima consecinta este
cresterea debitului de evacuare. Stabilizandu-se debitul cu bucla subordonata (ce inlatura
efectul perturbatiei principale cresterea presiunii) se stabilizeaza indirect nivelul. Daca
variatia nivelului este efectul modificarii alimentarii, presiunea nu variaza, dar creste
nivelul. Regulatorul de nivel modifica valoarea prescrisa pentru bucla de reglare a
debitului asa fel ca evacuarea sa coincide cu intrarea, mentinandu-se astfel nivelul
constant.
Reglarea automata a compozitiei

Reglarea compozitiei prezinta o serie de dificultati legate de caracterul specific al
analizoarelor (construite pentru determinarea concentratiei unui singur component dintrun amestec), de intarzierile de transport datorate distantelor mari intre punctul de luare a
probelor sic el de analiza, de neliniaritatile introduse in bucla de reglare sau de faptul ca
multe analizoare nu sunt sufficient de robuste sau de sigure in exploatare.
De multe ori, in locul reglarii directe a compozitiei, se procedeaza la o reglare
inferentiala, respectiv se masoara un parametru corelat biunivoc cu compozitia (presiune,
temperatura).
Reglarea compozitiei unui amestec lichid se aduc intr-un vas doua lichide A si
B. Pe recirculare analizorul M masoara compozitia produsului si informeaza regulatorul
de compozitie AC, care actioneaza asupra debitului B. Este preferabil sa se stabilizeze
debitul A, inlaturand astfel o posibila perturbatie.
46
Reglarea automata a pH-ului

Reglarea automata a pH-ului implica proble deosebite din doua motive
considerate principale: a) caracteristica neliniara a pH-ului duce la un ciclu limita, de
oscilatii, in bucla de reglare; b) domeniul larg de variatie a debitelor carora li se regleaza
pH-ul determina o reglare nesatisfacatoare daca exista un singur element de executie
deoarece aceasta trebuie sa acopere o plaja mare de variatie a debitului de neutralizare.
Intr-un reactor cu amestecare, pH-ul se poate regal printr-o cascada pHc pHc.
47
Daca se folosesc doua fluxuri de reactanti de neutralizare, se apeleaza la o schema

de reglarecu doua robinete. Marimea de comanda a regulatorului de pH este divizata pe
cele doua ventile (reglare split range). Se procedeaza similar in cazul in caredebitul de
reactant de neutralizare variaza in limte largi. Un ventil se plaseaza pe fluxul reactorului
de neutralizare, iar cel de-al doilea, pe o conducta de recirculare a aceluiasi reactant.
Sisteme de control al nivelului spumei

In present toate operatiile de control si reglare sunt efectuate automat si continuu
pe toata durata procesului biochimic respectiv. Aceasta problema este rezolvata relativ
simplu prin cuplarea controlului analitic al formarii spumei, cu introducerea in bioreactor
a agentilor de antispumare cu o viteza care trebuie sa depinda de nivelul spumei.
Senzorii sau electrozii de contact reprezinta cea mai simpla solutie pentru
controlul formarii spumei. Aceste sisteme sunt constituite din doua fire metalice fixate
intr-un corp izolant, a caror capete sunt plasate la o foarte mica distanta unul de altul.
Acest tip de sensor se plaseaza la o anumita inaltime deasupra mediului lichid din
interiorul bioreactorului. Prin ajungerea spumei la extremitatile mapetelor neizolate ale
firelor metalice, se realizeaza parctic un contact electric cu aparitia unui semnal analitic,
care dupa o prealabila amplificare poate declansa un sistem de avertizare optic (un bec
luminos) sau acustic (o sonerie sau sirena) sau ambele. Simultan, semnalul dat poate
actiona spargatorul mecanic de spuma, sau dupa un anumit interval de timp sistemul de
adaugare a agentului de antispumare.
48
Sensor de contact: 1 nivelul lichidului, 2 spuma, 3 corpul senzorului, 4 sursa

electrica, 5 avertizor optic, 6 avertizor acustic
Reprezentare schematica a unui sistem automat de contro si reglare a nivelului spumei:

1 sensor, 2 spuma, 3 lichid, 4 sistem de amplificare, 5- electrovalva, 6 rezervor
cu lichid antispumant, 7 sistem de egalizare a presiunii
Sisteme de control-reglare a concentratiei O2
Senzorul Clark, a carui reprezentare schematica este data in figura, este realizat
dintr-un catod de platina sub forma unui disc plat si o incinta cu electrolit (solutie KCl),
in care se gaseste imersat anodul de argint. Membrana,din teflon cu o grosime de 25m,
se intinde de la partea inferioara a senzorului prin intermediul unui inel de cauciuc, un
film de electrolit furnizat din rezervorul cu electrolit al senzorului.
49
Senzor de tip Clark: 1 catod, 2 anod, 3 electrolit, 4 membrana, 5 corpul

senzorului, 6 inel din cauciuc
Prin utilizarea corecta a unui sensor de tip Clark, cu membrana din teflon cu o
grosime de 25 m, aproximativ 95% din semnalul analitic in regim stationar, se obtine in
15 20 secunde.
III.2. Controlul de calitate
III.2.1. Metode de analiza ale materiilor prime
si intermediare
Materii prime
Glucoza
Verificarea calitatii glucozei se face prin:
- verificari de lot;
- verificari periodice.
Prin lot se intelege cantitatea de produs rezultata dintr-o sarja sau cantitatea de
produs obtinuta in 24 de ore, in cazul procesului de productie continuu.
La fiecare lot se verifica:
- ambalarea si marcarea;
- masa neta;
- proprietatile organoleptice;
- proprietatile fizice si chimice, cu exceptia determinarii cenusii conductometrice,
care se verifica periodic (ori de cate ori se considera necesar).
Pe baza rezultatelor obtinute la verificarile periodice, producatorul garanteaza
calitatea fiecarui lot.
Esantionul pentru laborator se introduce intr-un ambalaj inchis etans, la care se
ataseaza, prin sigilare, o eticheta cu urmatoarele mentiuni:
- denumire si marca producatorului;
- numarul lotului si data fabricatiei;
- data esantionarii;
50
numele si semnatura persoanelor care au efectuat esantionarea.

Ulei ethnic de floarea soarelui
Verificarea calitatii uleilui ethnic de floarea soarelui se face pe loturi.

Loturile sunt de maximum 25 t ulei de aceeasi calitate sau corespunzatoare unei
cisterne sau unui tanc marin.
Probele elementare pentru verificarea calitatii se iau:
- din 10% din numarul butoaielor care formeaza lotul, darn u din mai putin de 5
butoaie cu ajutorul unui tub de sticla cu diametru de 10 15 mm, care se
introduce pana la fundul butoiului, dup ace continutul acestuia a fost in prealabil
omogenizat prin rostogolire;
- din cisterne, de la fund, de le mijloc si de la suprafata, cu ajutorul unui flacon de
sticla prevazut cu dispozitiv pentru scoaterea dopului la adancimea respectiva;
- din tancuri marine in timpul pomparii, fie luand la intervale de timp egale,
cantitati egale de produs, fie facand un mic orificiu in conducta de pompare prin
care sa curga un jet subtire de ulei pe toata durata pomparii.
Probele luate se omogenizeaza, iar din proba omogenizata se ia o cantitate de
circa 1L care se imparte in doua butelii de sticla curate si uscate care se inched etans si se
prevad cu etichete cu urmatoarele specificatii:
- marca de fabrica;
- denumirea produsului, calitatea si STAS 2710-70;
- numarul lotului, cisternei sau tancului marin;
- data luarii probelor;
- numele si semnatura persoanelor care au luat probele.
Una din cele doua probe se analizeaza in intreprinderea producatoare iar cealalta
se pastreaza 3 luni.
Urea tehnica
Verificarea calitatii ureii tehnice se face pe loturi. Prin lot se intelege productia
unui schimb, dar nu mai mult de 300t produs de acelasi tip si acelasi sort.
Probele elementare pentru verificarea calitatii produsului se iau manual, mecanic
sau automat, din ora in ora, in timpul ambalarii produsului. Din ambalaje, probele
elementare se iau din 5% din numarul ambalajelor care alcatuiesc lotul, darn u din mai
putin de 5 ambalaje, cu ajutorul unei sonde metalice, curate si uscata, care se introduce
incet, in asa fel incat sa se umle toata inaltimea stratului de produs.
Borcanul sau punga cu proba se sigileaza si se prevede cu eticheta, care trebuie sa
contina urmatoarele specificatii:
- marca de fabrica a intreprinderii producatoare;
- denumirea produsului, tipul, sortul si STAS 5698-87;
- numarul lotului;
- data luarii probelor;
- numele si semnatura persoanelor care au luat probele.
Verifivarea aspectului si culorii se determina vizual.
Determinarea continutului de fier
51
Continutul de fier din uree tehnica se determina prin complexare cu 2,2-dipiridil

la pH=4,5 6. Fierul este redus in prealabil la fier (II) cu clorhidrat de hidroxilamina.
Complexul colorat, astfel obtinut, se masoara fotometric la lumgimea de unda de
522 nm.
Mod de lucru intr-un creuzet de portelan se cantaresc 10 g proba. Se incalzeste
creuzetul la flacara mica, pana cand se obtine o masa solida cenusie, apoi se introduce
intr-un cuptor electric la circa 300C.
Se ridica treptat temperatura pana la 800C si se mentine creuzetul la aceasta
temperatura, pana la completa calcinare a reziduului.
Se scoate creuzetul din cuptor, se lasa sa se raceasca se adauga 1 0,01 g bisulfat
de K, se incalzeste la flacara, pana la topire. Se continua incalzirea inca 10 minute
mentinandu-se proba in stare topita, apoi se lasa sa se raceasca.
Se dizolva topitura in 2 cm 3 acid clorhidric d=1,19, se adauga 10 ml apa, se
incalzeste usor pana la dizolvare completa a reziduului si se transvazeaza cantitativ intrun balon cotat de 100 ml. Se adauga succesiv 2 ml acid clorhidric N, 2 ml solutie
clorhidrat de hidroxilamina, iar dupa 5 min 20 ml solutie de acetate de amoniu si 1 ml
solutie de 2,2 disponibil. Se adduce la semn cu apa, se agita pentru omogenizare si se
lasa sa stea 10 min.
In parallel se efectueaza o proba martor, in aceleasi conditii dar fara proba de
uree.
Se masoara absorbanta la lungimea de unda 522 nm sau cu un film verde in cuve
cu grosimea stratului de 1 cm folosind ca solutie de referinta proba martor.
Se citeste pe curba de etalonare, cantitatea de fier corespunzatoare absorbantei
obtinute.
Continutul de fier se exprima in procente si se calculeaza cu formula:
Fier
m1 m2
100
m 10 6
m1 cantitatea de fier din proba de analizat

m2 cantitatea de fier din proba martor
m masa probei de uree luata in analiza
Determinarea continutului de substante insolubile in apa.
Proba se dizolva in apa, se filtreaza, se usuca la 105 2C si contintul de
substante insolubile se determina gravimetric.
Mod de lucru intr-un pahar cilindric de 300 ml se introduce circa 50 g proba
uscata in etuva la 105C si cantarita cu precizie de 0,01 g si se dizolva in 150 200 ml
apa.
Solutia se filtreaza printr-un creuzet filtrant tip G4, in prealabil adus la masa
constanta la 105C.
Reziduul din creuzetul filtrant se spala cu apa incalzita la circa 80C, pana cand
apa de spalare numai contine uree.
Pentru verificarea absentei ureei In apele de spalare, 2 sau 3 ml apa de spala se
evapora la sec intr-o capsula de portelan. Se adauga 2 sau 3 picaturi de acid sulfuric, se
incalzeste apoi se introduce 2 sau 3 picaturi de solutie NaOH si 2 sau 3 picaturi de sulfat
de Cu. Ureea este absenta daca nu apare nici o coloratie rosie violeta.
Creuzetul cu reziduul se usuca la etuva la 105C. continutul de substante
insolubile in apa se exprima in procente si se calculeaza cu formula:
52
Subst insolubile in H2O=(m1 m2/m)100

m masa probei de analizat, g
m1 masa creuzetului filtrant cu reziduu, g
m2 masa creuzetului filtrant gol, g.
Determinarea alcalinitatii
Alcalinitatea se titreaza cu acid clorhidric in prezenta indicatorului mixt.
Mod de lucru intr-un vas Erlenmeyer de 400 ml se cantaresc 50 g proba, si se
dizolva in circa 200 ml apa. Se adauga 2 sau 3 picaturi de indicator mixt si sub agitare se
titreaza cu HCl pana la virajul culorii de la verde la albastru.
Alcalinitatea se exprima in procente de ammoniac si se calculeaza cu formula:
Alcalinitate( NH 3 )
0,00017 V
100
m
0,00017 cantitatea de NH3, in g, corespunzatoare 1 ml de HCl 0,01 N

m masa probei de uree luata in analiza, g
V volumul de HCl folosit la titrare.
Acid clorhidric ethnic
Verificarea calitatii acidului clorhidric tehnic se face pe loturi. Marimea unui lot
este de maximum 90 t sau corespunzatoare unei cisterne cu produs de acelasi tip, sort si
calitate.
Calitatea acidului clorhidric ethnic se verifica prin:
Verifiarile de lot se fac la fiecare lot si constau in:
- determinarea continutlui de HCl;
- determinarea continutului de fier;
- deterinarea continutului de SO2;
- identificarea clorului.
Verificarile periodice se executa lunar sa la cererea beneficiarului, pe unul din
loturile supuse verificarilor de lot in perioada respectiva.
Verificarile periodice constau in:
- determinarea continutului de acid sulfuric;
- identificarea arsenului;
si in functie de sortul acidului:
- determinarea continutului de produsi clorurati ai metanului si etilenei
- determinarea continutului de produsi clorurati ai acetilenei;
- determinarea continutului de benzene si produsi clorurati ai benzenului;
- determinarea continutului de cloral.
Metode de anliza
Determinarea aspectului si culorii se verifica cu ochiul liber, in timpul luarii
probelor pentru verificarea calitatii.
Determinarea acidului clorhidric
53
Se titreaza aciditatea totala cu o solutiede NaOH in prezenta de metiloraj. Din

aciditatea totala se scade aciditatea datorita acidului sulfuric.
Mod de lucru circa 2 g proba acid clorhidric se cantaresc intr-o pipeta Lunge-Ray sau
intr-o fiola de cantarire cu dop slefuit. Se trece acidul clorhidric intr-un vas conic care
contine circa 100 ml apa, dupa care se cantareste pipeta Lunge-Ray respective fiola de
cantarire, pentru a stabili cantitatea exacta de HCl luata in lucru. Se spala cu apa peretii
vasului conic si se tireaza cu solutie de NaOH, in prezenta a 3 sau 4 picaturi de solutie de
metiloranj.
Continutul de HCl se exprima in procente si se calculeaza cu formula:
HCl
0,036461 V
100 0,7435 A,[%]
m
0,036461 cantitatea de HCl coresounzatoare la 1 ml NaOH;

V volumul solutiei de NaOH folosit la titrare;
0,7435 cantitatea de HCl corespunzatoare la 1 g H2SO4;
A continutul de acid sulfuric;
m masa acidului clorhidric luat pentru determinare.
Determinarea acidului sulfuric
Continutul in acid sulfuric poate fi determinat prin doua metode:
- metoda gravimetrica;
- metoda turbidimetrica.
Metoda gravimetrica
Se precipita ionii sulfat cu clorura de bariu in mediu slab acid formand un
precipitat alb de sulfat de bariu care se filtreaza, se spala, se calcineaza la 850C si se
cantareste.
Mod de lucru circa 10 g proba HCl se cantaresc intr-o pipeta Lunge-Ray s-au
intr-o fiola de cantarire cu dop slefuit. Se trece acidul intr-un pahar de 400 ml, ce contine
100 ml apa, dupa aceea se recantareste pipeta de cantarire. Solutia din pahar se
neutralizeaza cu solutie de ammoniac in prezenta de metiloranj, apoi se aciduleaza cu 1
ml acid clorhidric 25%. Se incalzeste la fierbere si sub agitare se adauga picatura cu
picatura circa 10 ml solutie de clorura de bariu.
Se fierbe 2 minute si se lasa 6 ore pe baia de apa pentru depunerea precipitatului
format. Se verifica daca precipitarea este completa, adaugand cateva picaturi de solutie
limpede de deasupra precipitatului. Daca se mai formeaza precipitat, se mai adauga
solutie de clorura de bariu apoi se lasa solutia 1 ora pe baia de apa.
Se filtreaza prin decantare pe hartie de filtru cu pori fini, se spala fierbinte, intai in
pahar si apoi pe filtru, pana la disparitia in filtrate a ionilor de Cl (verificare cu solutie de
azotat de argint, in prezenta de acid azotic).
Filtrul impreuna cu filtratul se introduce intr-un creuzet de portelan adus in
prealabil la masa constanta, prin calcinare la 850C. creuzetul se incalzeste pe flacara
pentru a carbonize hartia de filtru, fara sa se aprinda.
Se introduce creuzetul in cuptorul electric si se calcineaza la temperature de
850C. se lasa creuzetul sa se raceasca in exicator si se cantareste. Se repeta calcinarea si
racirea, pana la masa constanta.
Continutul de H2SO4 se exprima in procente si se calculeaza cu formula:
54
H 2 SO4
0,4202 m1
100,%
m
m1 masa sulfatului de bariu calcinat;

m masa HCl luat pentru determinare;
0,4202 cantitatea de acid sulfuric, in g, corespunzatoare la 1 g sulfat de bariu.
Identificarea clorului
5 ml proba de acid clorhidric se introduce intr-un pahar de 100 ml ce contine circa
50 ml apa. Se adauga 10 15 picaturi de solutie de iodura de potasiu, 5 10 picaturi de
acid sulfuric si 5 ml solutie amidon. Clorul se considera lipsa, daca dupa 5 minute, solutia
nu se coloreaza in albastru.
Acid sulfuric tehnic
Calitatea acidului sulfuric ethnic se verifica prin:
Verificari de lot: marimea unui lot este de maximum 3000 t produs de acelasi tip,
sau corespunzatoare capacitatii unei cisterne.
Verificarile de lot constau in:
- verificarea aspectului;
- verificarea culorii;
- determinarea continutului de acid sulfuric monohidrat.
Verificarile periodice se executa lunar, pe unul din loturile supuse verificarilor de
lot in perioada respective si constau in:
- determinarea densitatii;
- determinarea continutului de SO2;
- determinarea continutului de fier;
- determinarea continutului de arsen;
- determinarea reziduului de calcinare.
Carbune activ
Verificarea calitatii carbunelui activ vegetal praf se face pe loturi. Marimea unui
lot este de max 800 kg produs de acelasi tip.
In fiecare lot se verifica toate conditiile tehnice de calitate. La verificare produsul
trebuie sa corespunda tuturor conditiilor tehnice de calitate.
Pentru verificarea calitatii se iau probe elementare de cate 20 50 g produs, din
50% din numarul ambalajelor care constituie lotul, dar nu din mai putin de 2 ambalaje, cu
ajutorul unei sonde metalice care se introduce pana la fundul ambalajului.
Probele elementare se unesc, se omogenizeaza si se reduc prin metoda sferturilor
la o cantitate de 250 g, care se imparte in doua parti aproximativ egale in doua porcine,
cutii sau pungi de polietilena, curate, uscate si care se inched etans.
Borcanele, cutiile sau pungile cu proba, inchis etans, se sigileaza si se prevad cu
etichete avand urmatoarele specificatii:
- marca de fabrica a intreprinderii producatoare;
- denumirea produsului, tipul, STAS 3682-80;
- numarul lotului;
55
data luarii probelor;

numele si semnatura persoanelor care au luat probele.
Una din cele doua probe se trimite laboratorului pentru analiza, iar a doua se
pastreaza de catre intreprinderea producatoare timp de doua luni.
Metode de analiza
Determinarea culorii se determina conform STAS 9010-71. determinarea
densitatii relative se realizeaza conform STAS 35-73.
Determinarea intervalului de distilare
Intervalul de distilare se determina conform STAS 9161-72, cu urmatoarele
mentiuni:
- corectia care se aplica temperaturilor specificate functie de presiunea barometrica
este de 0,041C, pentru fiecare mm Hg;
- se citeste volumul de dstilat din cilindrul collector, cand termometru indica
temperaturile specificate in tabelul de conditii tehnice.
Diferenta dintre volumele de distilat citite reprezinta volumul in procente care distila in
intervalul de temperatura specificat, la presiunea de 760 mm Hg.
III.2.2. Metode de analiza a produsului finit
Acidul glutamic fiind un aminoacid acesta reactineaza cu ninhidrina la pH 4-8
formand compusi colorati in albastru violet.
Intr-o prima etapa a reactiei ninhidrina reactioneaza ca oxidant, reducandu-se la
hidrindantina, iar aminoacidul sufera o reactie de hidroliza, urmata de o decarboxilare. In
etapa urmatoare hidrindantina reactioneaza cu o molecula de ninhidrina si amoniacul
eliberat din reactia de hidroliza a aminoacidului, conducand la un produs de condensare
colorat characteristic.
Aceasta reactie fiind foarte sensibila este utilizata in metodele de identificare si
dozare a aminoacizilor.
Mod de lucru: intr-o eprubeta se introduce 1 ml solutie de aminoacid si se adduce
la pH neutru. Se adauga 5 picaturi din solutia de ninhidrina dupa care se incalzeste 2
minute pe o baie de apa adusa la fierbere. In conditiile reactiei se observa o coloratie in
galben.
Cap. IV. Utilitati
Aburul, apa, aerul comprimat si energia electrica folosite in industria chimica sunt
inglobate in denumirea de utilitati.
Toate utilitatile sunt considerate ca facand parte din sfera problemelor energetice
ale unei intreprinderi.
56
1. Apa
Se utilizeaza apa pentru racirea masei de reactie in timpul fermentatiei. Apa de
racire poate proveni din fantani de adancime, temperatura ei se mentine inter 10 15C in
tot anul, sau apa de la turnurile de racier, cand se recircula avand temperatura in timpul
verii 25-30C. Pentru evitarea formarii crustei, temperatura apei la iesire din aparate nu
trebuie sa depaseasca 50C.
Racirile cu apa industriala se pot realize pana la 35-40C. Apa este un agent
termic cu capacitate calorica mare, usor de procurat. Se utilizeaza si apa de incendiu, apa
potabila, apa tehnologica.
2. Aburul
Aburul este cel mai utilizat agent de incalzire si poate fi: abur umed, abur saturat,
abur supraincalzit.
Aburul umed contine picaturi de apa si rezulta de la turbinele cu contra presiune
sau din aperatiile de evaporare, ca produs secundar. Este cunoscut si sub denumirea de
abur mort.
Aburul saturat este frecvent folosit ca agent de incalzire, avand caldura latenta da
condensare mare si coeficienti individuali de transfer de caldura mari. Temperatura
aburului saturat poate fi reglata usor prin modificarea presiunii. Incalzirea cu abur se
poate realize direct, prin barbotare, sau indirect, prin intermediul unei suprafete ce separa
cele doua fluide.
Aburul supraincalzit cedeaza, in prima faza caldura sensibila de racier, pana la
atingerea temperaturii de saturatie, cand coeficientul individual de transfer de caldura este
mic si apoi caldura latenta prin condensare.
3. Energia electrica
Aceasta reprezinta una din formele de energie cele mai folosite in industria
chimica datorita usurintei de transport la distante mari si la punctele de consum si
randamentelor mari cu care poate fi transformata in energie mecanica, termica sau
luminoasa.
Energia electrica transformata in energie mecanica este utilizata la actionarea
electromotoarelor cu care sunt dotate pompele si reactorul cu agitare mecanica. Se
utilizeaza energie electrica pentru iluminat (220V) si pentru motoare (360V).
4.Aerul comprimat
Aerul comprimat se utilizeaza in urmatoarele scopuri:
- amestecare pneumatica;
- materie prima tehnologica;
- uscare;
- diferite scopuri: curatirea utilajelor;
- purtator de energie (pentru actionarea aparatelor de masura si reglare, in atelierul
mechanic etc.)
57
Cap. V. Produse secundare. Deseuri de fabricatie

Epurarea apelor reziduale
Din tehnologia obtinerii acidului glutamic prin fermentatie discontinua, pe langa

produsul principal apar in diferite etape produse secundare si deseuri de fabricatie.
Principalul deseu rezultat in procesul de biosinteza al acidului glutamic este
miceliul, separate prin filtrarea lichidului de fermentatie. Acesta se usuca, se trateaza cu
un mediu alcalin, se amesteca cu lizina sau extract vitaminic si se urtilizeaza in zootehnie.
58
Apele acide de la cristalizare se neutralizeaza si se trimit la statiile de epurare.

Epurarea apelor dupa neutralizare, provenite din tehnlogia obtinerii acidului
glutamic pot fi epurate prin:
- procese fizice;
- procese chimice;
- procese biologice.
Procese fizice
-
In categoria proceselor fizice intra:

sedimentarea se realizeaza prin utilizarea unor bazine denumite decantoare care
sunt proiectate astfel incat sa asigure o viteza de circulatie a apei cat mai mica, in
scopul sedimentarii particulelor grosiere in numar cat mai mare;
centrifugare astfel se obtin viteze de sedimentare mai ridicate care se traduc prin
productivitati mai mari ale instalatiilor si obtinerea unor concentrate mai
compacte;
filtrare la randul ei filtrarea se poate face prin membrane sau prin alte materiale
filtrante;
flotatie reprezinta un procedeu avantajos pentru separarea metalelor grele din
solutii apoase diluate, deoarece consumul energetic este redus si in plus constituie
o operatie rapida comparativ cu sedimentarea.
Procese chimice
Procesele chimice de epurare sunt acelea in care poluantii sunt transformati in alte
substante mai usor de separate, cu nocivitate mai scazuta.
Aici intra:
- oxidarea se utilizeaza reactivi cum ar fi clorul, ozonul, dioxidul de clor,
permanganatul de potasiu, deoarece, deoarece utilizarea lor se bazeaza pe reactia
de oxidare a carei finalitate este atat dezinfectarea apei, cat si trecerea unor
compusi din solutie in precipitat;
- schimbul ionic epurarea apelor reziduale prin schimb ionic se bazeaza pe
reactiile ce au loc intre ionii din apa mineralizata si schimbatorii de ioni formand
o noua substanta care va diminua astfel concentratia acestora in apa supusa
tratarii.
Procese biologice
Substantele organice pot fi indepartate din apa de catre microorganismele care le
utilizeaza ca hrana, respectiv ca sursa de carbon.
Epurarea se desfasoara prin reactii de descompunere si de sinteza, mijlocite de
enzime, catalizatori biologici generate de celulele vii.
Se disting doua tipuri de procese biologice:
- procese aerobe
59
procese anaerobe
O alta sursa de poluare in industria biochimica o constituie eliminarea in

atmosfera de gaze si vapori. De cele mai multe ori acestea sunt amestecate cu particule
solide sau lichide. Prin interactiunea acestor substante din aer cu diverse forme fizice ale
apei rezulta de obicei substante foarte toxice cum ar fi oxizi ai sulfului, ai azotului si ai
carbonului.
Metode de tratare a gazelor
O metoda folosita la nivel mondial este evacuarea gazelor poluante la inaltime
mare. Astfel sau construit cosuri inalte, care astazi ajung pana la 200-300 m inaltime, prin
care acestea sunt evacuate. Astfel s-au perfectinat vi ventilatoarele care imping gazelle la
cos care asigura o viteza de uraga de 30-50 m/s.
Pana de fum se formeaza la iesirea gazelor din cosuri se caracterizeaza prin
urmatorii parametric:
- natura emisiei;
- temperatura gazelor de emisie;
- viteza de iesire.
Cap.VI. Transport, ambalare, depozitare

Ca orice alt produs, materiile prime din tehnologia obtinerii acidului glutamic,
trebuie sa fie ambalate, depozitate si mai apoi transportate in anumite conditii.
Glucoza
Ambalare glucoza solida aromatizata se ambaleaza,pentru desfacere, in hartie
pergaminata si apoi in hartie velina.
Ambalajele de transport pentru glucoza solida sunt lazi de lemn captusite cu
material corespunzator, iar pentru glucoza lichida, butoaie de metal sau material plastic.
60
Toate ambalajele de desfacere si transport trebuie sa corespunda normelor legale

sanitare in vigoare. Abaterea admisa la continutul net al ambalajelor de desfacere este de
10 g.
Depozitare glucoza se depoziteaza in magazii curate, uscate, dezinfectate, lipsite
de miros strain si aerisite, avand temperatura me maxim 20C si umiditatea relativa a
aerului de maxim 70%.
Transportul glucozei se face in vehicule acoperite, curate, dezinfectate, uscate si
fara miros strain.
Acid clorhidric ethnic
Ambalare acidul clorhidric tehnic se livreaza in livreaza in ambalaje si materiale
de ambalare stabilite prin normativul de ambalare pe produse si grupe de produse
destinate consumul intern, aprobat de organul central coordinator.
Ambalajele din sticla si din material plastic vor fi inchise cu dopuri de sticla,
respective din material plastic. Ambalajele din sticla vor fi etansate cu ipsos.
Depozitare, manipulare, transport acidul clorhidric se depoziteaza, se transporta
si se manipuleaza cu respectarea prescriptiilor in vigoare referitoare la securitatea muncii
privind produsele corozive.
Ambalajele de sticla se vor transporta in cosuri metalice, de lemn sau de nuiele,
protejate cu un strat de paie sau talas, prevazute cu capace de protectie.
Fiecare lot de livrare va fi insotit de documentul de certificare a calitatii, intocmit
conform dispozitiilor legate in vigoare.
Acid sulfuric ethnic
Ambalare pana la stabilirea amlajelor si materialelor de ambalare pentru acidul
sulfuric ethnic, prin normativul de ambalare pe produse si grupe de produse consumului
intern, aprobat de organul central coordinator, acesta se livreaza in cistene de otel, butoaie
de otel, si baloane de sticla, curate si uscate, sau alte ambalaje convenite intre parti cu
conditia mentinerii integritatii produsului.
Butoaiele de otel vor fi prevazute cu dopuri din otel, filetate, cu garniture de
azbest si vor fi plumbuite. Buloanele de sticla vor fi prevazute cu dopuri etansate cu
ipsos. Buloanele de sticla vor fi protejate cu un strat de vata minerala si introduce in
cosuri metalice, prevazute cu capace de protectie si manere.
Manipularea, depozitarea si transportul acidului sulfuric ethnic se fac cu
respectarea normelor de tehnica a securitatii muncii, referitoare la produsele corozive.
Se interzice transportul altor produse (inclusive acid sulfuric rezidual) in
cisternele destinate transportului de acid sulfuric.
Fiecare lot de livrare va fi insotit de documentul de certificare a calitatii, intocmit
conform dispozitiilor legale in vigoare.
Urea tehnica
61
Ambalare urea tehnica se livreaza in saci de hartie bituminata sau in saci de

polietilena, inchisi etans. La ambalare se vor asigura conditii ca produsul sa aiba o
temperatura sub 50C.
Depozitarea ureei tehnice se face pe tipuri si sorturi in magazii curate si uscate,
ferrite de caldura, la temperaturi care san u depaseasca 35C.
Transportul ureei tehnice se face cu mijloace de transport acoperite, curate si in
stare buna. Fiecare lot de livrare va fi insotit de documentul de certificare a calitatii,
intocmit conform dispozitiilor legale in vigoare.
Ulei tehnic de floarea soarelui
Ambalare uleiul tehnic de floarea soarelui se livreaza in cisterne, tancuri marine
sau ambalat in butoaie metalice bine inchise ori in alte ambalaje convenite intre parti,
care asigura mentinerea calitatii produsului si cu dimensiuni stabilite in conditiile
prevazute de STAS 6285-63. La stabilirea ambalajelor trebuie respectate dispozitiile
legale privind productia si circulatia ambalajelor.
Ambalajele trebuie sa fie curate, uscate si fara mirosuri straine.
Depozitare si transport uleiul tehnic de floarea soarelui se depoziteaza in
rezervoare sau ambalaje curate si uscate, ferite de surse de caldura. Fiecare transport va fi
insotit de un certificate de calitate.
Carbune activ vegetal
Ambalare carbunele activ vegetal praf se livreaza in ambalajele si materialele de
ambalare stabilite prin normativul de ambalare pe produse si grupe de produse destinate
consumului intern, aprobat de organul central coordinator. Tipul de ambalaj si
dimensiunile acestuia se stabilesc prin contract intre partile interesate.
Depozitare si transport depozitarea carbunelui activ vegetal praf se face in
ambaaje in care se livreaza, ferit de umezeala si de surse de caldura. Transportul se face
in mijloace de transport acoperite.
Acidul glutamic
Acidul glutamic se ambaleaza se depoziteaza si se transporta in conditii stabilte
conform normtivelor in vigoare.
Norme de protectia muncii si P.S.I.
Tehnica securitatii si igiena muncii
Protectia muncii cuprinde totalitatea masurilor luate pentru a se asigura tuturor
oamenilor muncii conditii bune munca, pentru a-i feri de accidente si boli profesionale.
Protectia muncii face parte integranta din procesul de munca.
In industria chimica problema protectiei muncii este deosebit de importanta
deoarece pe langa factorii de periculozitate comuni cu alte ramuri industriale elemente
mobile (periculoase) ale utilajelor , actiunea curentului electric, degajari importante de
62
caldura, zgomote si trepidatii intervin si numerosi factori specifici industriei chimice,

cum ar fi:
- degajari de substante toxice;
- prezenta frecventa a unor substante inflamabile;
- posibilitatea exploziilor cauzate de amestecuri explozive;
- operatii cu lichide agresive care pot provoca arsuri chimice;
- temperature ridicate.
Protectia muncii are urmatoarele trei aspecte:
- protectia juridical a muncii reprezentata de legislatia referitoare la protectia
muncii, legislatie constituita in principal din: Codul muncii, Legea nr. 5/1965 cu
privire la protectia muncii, HCM nr. 12896/1966 cu privire la accidentele de
munca, Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii, Decretul
400/1981, alte HCM, decretate elaborate de Consiliul de Stat, instructiuni si
ordine elaborate de ministere;
- protectia sanitara a muncii cuprinde masurile pentru crearea unor conditii
fiziologice normale de munca si de suprimare a riscului imbolnavirilor
profesionale;
- protectia tehnica a muncii consta in masuri tehnice si organizatorice pentru
usurarea muncii si prevenirea accidentelor de munca.
Normele de tehica securitatii muncii elaborate de M.I.Ch. sunt grupate in 6
capitole:
a)-Tehnica securitatii muncii la instalatii, aparate si masini.
b)-Tehnica securitatii muncii la intretinere, reparatii si interventii.
c)-Tehnica securitatii muncii pentru procese fizice si chimice.
d)-Tehnica securitatii muncii la depozitare.
e)-Tehnica securitatii muncii la manipulare, ambalare si transport.
f)-Tehnica securitatii muncii in laboratoare.
In ceea ce priveste masurilede protectie individuala ale muncitorului, pentru a
completa masurile tehnice luate in instalatii este necesar sa se foloseasca echipamente si
materiale de protectie individuala prevazute de nornative. Toti cei care conduc si
controleaza procesele de productie sunt obligate san u permita executarea nici unei
operatii inainte de a verifica dotarea fiecarui muncitor cu toate sortimentele de
echipament si materiale necesare.
Norme de igiena a muncii
Normele de igiena a muncii se refera la principalii factori profesionali nocivi din
mediul de productie. Ele stabilesc valorile limita sau optime ale acestor factori, valori
care, respectate previn imbolnavirile profesionale si asigura conditii normale de lucru.
In aceste norme sunt tratate probeme referitoare la efortul fizic (mase maxime
admise la ridicat, distantele de transport manual, etc.), micriclimatul incaperilor de lucru
(temperatura, umiditate, vitaza curentilor de aer, radiatii termice, etc.) precum si
prevenirea imbolnavirilor profesionale si a accidentelor de munca provocate de gaze,
vapori si pulberi.
63
Se dau concentratiile maxime admise (CMA) in atmosfera zonei de lucru, in

mg/m aer, la circa 400 substante, de asemenea norme referitoare la iluminat, nivel de
zgomot si vibratii.
Masuri P.S.I.
Incendiile si exploziile se produc numai atunci cand sunt prezente in cantitati
suficiente trei elemente: substanta combustibila, oxigenul si caldura.
Cauzele principale ale incendiilor si exploziilor se datoresc, pe de o parte
aprinderii, iar pe de alta parte nerespectarii parametrilor procesului tehnologic, lipsei de
instructaj, de atentie, de curatenie, etc.
Exploziile pot fi provocate de depasirea instantanee a limitei de rezistenta a
peretilor vaselor (cazane, butelii de gaze, reactoare, rezervoare, etc.) produsa de presiunea
gazelor sau vaporilor. Exploziile produse de gaze combustibile, vapori sau praf in
amestec cu oxigenul au loc numai la anumite concentratii, care variaza cu presiunea si
temperatura amestecului.
Incendiul izbucneste ca urmare a depozitarii in sectii a unor substante usor
inflamabile sau explosive, care depasesc cantitatile admise, precum si a depozitarii lor
necorespunzatoare in ambalaje deteriorate, langa surse de caldura si lipsa de
supraveghere a lor. Cea mai frecventa cauza a aprinderii este flacara directa produsa de
diferite surse.
Caldura degajata in cursul unor reactii exoterme, poate constitui de asemenea, o
sursa de aprindere provocand incendiul. Deosebit de periculos este contactul acizilor
concentrate (H2SO4, HNO3) cu substante combustibile.
In timpul desfasurarii proceselor tehnologice sunt cazuri cand incendiile sau
exploziile se produc datorita aprinderii substantelor combustibile, fie de la o scanteie
electrica, fie prin incalzirea exagerata a conductorilor electrici si aprinderea materialului
izolant.
Incendiile mai pot fi provocate, de asemenea, din cauza electricitatii statice si a
descarcarilor atmosferice.
Deci, masurile generale prevenirii incendiilor sau exploziilor sunt, in principal,
urmatoarele:
- evitarea sau reducerea substantei combustibile;
- evitarea sau reducerea sursei de caldura;
- evitarea sau reducerea oxigenului, aerului sau a substantelor cu un continut mare
in oxigen;
- impiedicarea contactului substantei combustibile cu sursa de caldura;
- controlul permanent al surselor de caldura si cunoasterea caracteristicilor
periculoase ale substantelor combustibile;
- masuri de siguranta pentru ecranarea sursei de caldura si oprirea accesului
substantelor combustibile in eventuala zona de ardere;
- controlul automat al concentratiilor de oxigen in zona de pericol.
3
Materiale folosite pentru stingerea incendiilor

Materialele stigatoare sunt acele materiale care, folosite intr-un anumit mod in
zona de ardere, actioneaza defavorabil asupra conditiilor necesare arderii, oprind arderea.
Materialele stingatoare se folosesc fie in stare gazoasa, lichida sau solida, fie sub forma
64
unr amestecuri de lichide cu gaze sau lichide cu substante solide, insa procesul si
rapiditatea aplicarii sunt factorii hotaratori ai stingerii incendiilor.
Cele mai raspandite substante stingatoare, sunt: apa, aburul, solutiile apoase de
saruri, bioxidul de carbon, spuma chimica sau mecanica, prfurile stingatoare.
Apa folosirea apei la stigerea incendiilor se bazeaza pe proprietatile ai de racier
si izolare termica. Proprietatile de racier a apei se datoresc capacitatii de absorbtie a
caldurii si caldurii latente de vaporizare, care au o valoare importanta. Racirea
suprafetelor aprinse va fi cu atat mai mare, cu cat cantitatea de apa transformata in vapori
va fi mai mare.
Desi apa poseda astfel de calitati pentru stingerea incendiilor, totusi domeniul ei
de utilizare in acest scop este limitat. Produsele petroliere si dizolvantii organici neiscibili
cu apa, avand o densitate mai mica, plutesca la suprafata apei si ard in continuare. Apa
folosita la stingerea incendiilor contine saruri, deci ea este buna conducatoare de
electricitate, din acest moriv folosirea ei la stingerea incendiilor produse in instalatii de
inalta tensiune trebuie sa se faca utilizandu-se dispozitive speciale.
Unele substante reactioneaza violent cu apa, producand o degajare mare de
caldura si de gaze, care pot da nastere incendiilor si exploziilor. Astfel, carbura de calciu
(carbidul) reactioneaza cu apa degajand acetilena si caldura.
La stingerea incendiilor se folosesc jeturi de apa compacte sau pulverizate.
Aburul stingerea incendiilor cu ajutorul aburului se bazeaza pe reducerea
concentratiei de oxigen din zonele de ardere (la o concentratie a aburului de 35% vol.
arderea inceteaza). Folosirea aburului pentru stingerea substantelor gazoase, lichide si
solide se face in locurile unde exista instalatii de cazane si sisteme fixe de stingere.
In afara de reducerea concentratiei de oxigen din zona de ardere, la stingerea
incendiilor contribuie si efectul mechanic al jetului. Acest procedeu se foloseste la
stingerea incendiului la coloanele de rectificare, la conducte, etc.
Solutii apoase de saruri in scopul imbunatatirii calitatii apei se folosesc ca
adaosuri: clorura de calciu, sulfatul de sodium, sulfat de amoniu, etc. prin evaporarea apei
aceste solutii formeaza la suprafata materialului aprins un strat de sare care se topeste, iar
in unele cazuri se dezagrega. In urma dezagregarii se degaja gaze necombustibile care
reduce concentratia oxigenului in zona de ardere, contribuind astfel la stingerea
incendiului.
Solutiile de saruri se folosesc la stingatoarele manuale.
Bioxidul de carbon nu arde si este un slab conducator de electricitate, ceea ce
permite folosirea lui la stingerea incendiilor izbucnite in instalatiile electrice. Introdus in
zonele de ardere, bioxidul de carbon dilueaza atmosfera, reducand concentratia substantei
combustibile si a oxigenului din atmosfera de ardere, micsorand sau oprind arederea.
Bioxidul de carbon nu poate opri arderea pentru o serie de substante ca bumbacul
care poate sa arda si in mediu inert.
Spumele stingatoare spuma este formata din bule de gaz inconjurate de un strat
subtire de lichid. In present se folosesc doua feluri de spume: chimice si mecanice
(aeromecanice). Spuma chimica este rezultatul unei reactii chimice si se compune din
bule de gaz (CO2)care au un invelis din solutii apoase de saruri. Spumele mecanice se
realizeaza prin amestecarea mecanica a solutiei. Densitatea spumelor este mica si in
consecinta plutesc pe suprafata lichidelor usoare (benzina, petro, esteri, etc) separand
facara de substanta combustibila.
65
Prafuri stingatoare in compozitia acestor prafuri intra diferite saruri (carbonat de

sodium, bicarbonat de sodium, alaun, etc.) substante care preintampina aglomerarea
sarurilor (talc, kiselgur, praf de azbest) si substante care contribuie la topirea lor (clorura
de sodium, clorura de calciu).
Prafurile stingatoare impiedica dezvoltarea arderii prin acoperirea suprafetelor
solide aprinse cu un strat isolator care prin topirea sari contribuie mai active la stingerea
incendiului. Degajarea umor saruri, produce gaze incombustibile care contribuie la
stingerea incendiului.
Stingatoarele de incendiu cu praf sunt actionate prin presiunea unui gaz
incombustibil (CO2), jetul de praf actionand mechanic asupra zonei de ardere. Jeturile de
praf avand conductivitate electrica mica pot fi utilizate pentru stingerea incendiilor
instalatiilor electrice.
66

Aminoacizi

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aminoacizi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cap II Tehnologia de fabricatie

II.1. Domenii de utilizare si proprietatile

Tanasa Lucian Gr 2404

Un alt criteriu de clasificare al aminoacizilor in reprezinta polariatea catenei:

Raspandirea principalilor aminoacizi in unele proteine naturale este redata

Tanasa Lucian Gr 2404

Edestina Insulina Proteine Albumina

Tanasa Lucian Gr 2404

Structura acidului glutamic este redata in figurile de mai jos:

Desi acest aminoacid nu este un aminoacis essential pentru om sau pentru

Tanasa Lucian Gr 2404

Reactia cu acidul azotos (HONO)

Reactia la gruparea carboxilica

Proprietati biochimice ale aminoacizilor

Tanasa Lucian Gr 2404

Amina obtinuta in urma reactiilor de decarboxilare are un rol fiziologic important

Tanasa Lucian Gr 2404

II.2. Variante tehnologice

In metodele de sinteza rezulta intotdeauna un racemic, iar separarea izomerilor

Tanasa Lucian Gr 2404

2) Cel mai economic procedeu de obtinere a acidului glutamic este procedeul de

Tanasa Lucian Gr 2404

-volumul bioreactoarelor este relativ mare;

Tanasa Lucian Gr 2404

Schema procesului tehnologic

Tanasa Lucian Gr 2404

Tanasa Lucian Gr 2404

Prezenta ionului amoniu in mediile necesare fermentatiilor industriale favorizeaza

Tanasa Lucian Gr 2404

Tanasa Lucian Gr 2404

Tanasa Lucian Gr 2404

Tanasa Lucian Gr 2404

Filtru cu fibre de sticla pentru sterilizarea aerului

Tanasa Lucian Gr 2404

de crestere a microorganismelor cuprinde mai multe faze corespunzatoarediferitelor

Curba de crestere a microorganismelor

Tanasa Lucian Gr 2404

volume ridicate de mediu supus filtrarii;

Tanasa Lucian Gr 2404

Filtru rotativ cu vid si cu strat adjuvant

Tanasa Lucian Gr 2404

Spatiul periplasmatic este un compartiment intalnit numai la bacteriile gram

Tanasa Lucian Gr 2404

Materiile prime utilizate in tehnologia de obtinere a acidului glutamic sunt:

Conform STAS SR9+A1 glucoza are urmatoarele caracteristici:

Tanasa Lucian Gr 2404

Tanasa Lucian Gr 2404

Proprietati organoleptice ale extractului de porumb:

Tanasa Lucian Gr 2404

Tanasa Lucian Gr 2404

II.4.3. Mecanismul reactiilor biochimice

Tanasa Lucian Gr 2404

si L-glutamat-dehidrogenaza. Din studiile facute, s-a stabilit ca microorganismul poate

Calea EMP calea EMBDEN-MEYERHOF-PARNAS deficienta de biotina

Tanasa Lucian Gr 2404

II.4.4. Cinetica proceselor de fermentatie discontinua

Viteza de formare a produsului in procesul enzymatic descries de sistem este:

Pentru determinarea concentratiei enzima-substrat, Cc, se utilizeaza expresia

In regim stationar, concentratia complexului nu variaza in timp, iar expresia

Prin explicitatea ecuatiei functie de Cc, se obtine:

Tanasa Lucian Gr 2404

V viteza maxima de formare a produsului

Aceasta ecuatie este denumita ecuatia Michaelis-Menten si descrie viteza de

Din reprezentarea grafica a ecuatiei, se observa ca KM este acea valoare a