Renta

12.

RENTA

1. Natura şi mecanismul formării rentei

Printre veniturile care se formează pe piaţă, un loc important

revine rentei. Datorită existenţei sale îndelungate, spre deosebire de
salariu, renta se înscrie între noţiunile economice cu felurite
semnificaţii. Sensul uzual al noţiunii desemnează un venit fără muncă.
Multă vreme renta a fost asociată numai cu utilizarea
resurselor naturale şi îndeosebi a pământului. Renta este cea mai
veche formă de venit pentru că agricultura a fost o îndeletnicire
străveche a omului.
Economiştii clasici considerau că pământul, ca factor de
producţie limitat cantitativ, produce un venit care îmbracă forma
rentei.
D. Ricardo arată că renta are la bază fertilitatea inegală a
terenurilor agricole, poziţia diferită faţă de căi de acces, sau faţă de
pieţe.
Şcoala marginalistă de economie fundamentează renta pe
legea randamentelor neproporţionale şi pe productivitatea muncii.
Contribuţie la teoria rentei a adus şi profesorul român Virgil
Madgeanu.
Sensul modern al rentei este consacrat în special de Vilfredo
Pareto. În prezent majoritatea specialiştilor consideră că renta este un
venit de care pot să beneficieze toţi subiecţii economici care dispun de
condiţii deosebite.
„Renta economică pură se referă la venitul obţinut de un
factor de producţie, orice factor, care se caracterizează prin completa
inelasticitate a ofertei” afirma Lloyd Atkinson.
Renta este deci un venit pe care îl aduce un bun imobiliar sau
un mobiliar, care nu este legat de activitatea productivă a
proprietarului său. Important este ca oferta factorului de producţie
respectiv să fie insuficientă în raport cu cererea. În prezent, renta
apare deseori sub formă de chirie.
140
 Renta

Mecanismul formării rentei

La baza formării rentei în ramurile primare ale economiei,
unde pământul e factor indispensabil, stă legea randamentelor
neproporţionale. Iniţial, această lege a fost cunoscută ca „legea
fertilităţii descrescânde a solului”, iar acţiunea ei era limitată la
domeniul agriculturii, în forma randamentelor descrescătoare (Th.
Malthus). Ulterior s-a demonstrat că folosirea tuturor factorilor de
producţie se află sub semnul randamentelor neproporţionale.
Presupunând că sunt utilizate trei cantităţi adiţionale egale din
aceeaşi categorie de factori de producţie, fiecare din ele asigură
randamente diferite. Prima cantitate adiţională are un randament mai
ridicat, depăşind nivelul randamentului mediu socialmente posibil.
Diferenţa dintre randamentul efectiv şi cel mediu reprezintă renta, care
în cazul primei fracţiuni adiţionale este mai mare decât renta obţinută
cu a doua. Randamentul fracţiunii a treia fiind egal cu randamentul
mediu, nu mai asigură rentă diferenţială în mod normal. Renta în sens
clasic, este venitul posesorilor acelor terenuri pe care se obţine o
productivitate superioară celei de pe terenul marginal. Dar, la nivel
global, ipoteza malthusiană conform căreia cererea de produse
alimentare tinde să depăşească oferta, trebuie luată în considerare;
deci renta diferenţială de fertilitate se obţine şi pe terenurile marginale
atrase în circuitul economic.
Mecanismul ipotetic al obţinerii rentei diferenţiale de poziţie
este ilustrat în tabelul următor:

Renta funciară de fertilitate în teoria lui D. Ricardo

Nr. Categorie de indicatori

crt. Indicatori I II III
1. Consum de factori de producţie (inclusiv 100.000 100.000 100.000
profitul normal) identic
2. Producţia (t) 100 90 80
3. Costul unitar (u.m. pe tonă, full) 1.000 1.111 1.250
4. Preţul pieţei u.m./t (când cererea de 270t) 1.250 1.250 1.250
5. Renta pe unitate de produs (u.m./t) 250 139 -
6. Renta pe întreaga suprafaţă (u.m.) 25.000 12.510 -

În legătură cu datele ilustrative din tabel poate apărea o

întrebare: dacă proprietarul terenului cel mai slab, de categoria a treia,
nu obţine rentă, de ce el îl pune la dispoziţia activităţii economice fără
a obţine de pe urma lui vreun venit (obţine venitul sub forma
141
 Renta

profitului normal doar arendaşul). Pentru depăşirea acestei dileme se

introduce în dezbatere argumentul lui Malthus pe baza căruia
populaţia creşte mai repede decât producţia agricolă, ceea ce face ca în
mod obişnuit pe piaţa produselor agro-alimentare cererea să fie
superioară ofertei. Acest argument a fost valabil în secolul al XIX-lea.
Ca atare, preţul pieţei va fi mai mare de 1.250 u,m./t (cu ∆ x) ceea ce
măreşte renta pe produs şi pe total suprafaţă de pe terenurile din
categoriile I şi II, dar aduce o rentă pe unitatea de produs de ∆ x pe
terenul de categoria a treia şi o rentă totală de 80 ∆ x pe întreaga
suprafaţă.

Renta funciară

Ca formă a produsului net, renta a apărut de multe secole,

îmbrăcând trei forme: renta în produse, renta în muncă (zilele de
clacă) şi apoi, renta în bani.
În feudalism, renta era plătită de ţăranii iobagi, pentru dreptul
de folosire a pământului.
În capitalism renta funciară reflectă relaţiile economice dintre:
proprietarii funciari, care deţin monopolul asupra pământului ca
proprietate, între arendaşii care-l utilizează, îl administrează şi
muncitori agricoli care-l lucrează. Produsul net se împarte între ei,
arendaşul primind un profit cel puţin egal cu profitul mediu din alte
domenii, angajaţii agricoli primesc salariul, iar proprietarul funciar
primeşte renta.
Venitul net din agricultură, prin mecanismul formării
preţurilor este aparte. Preţul reglator adeseori nu este preţul mediu, ci
preţul individual al produselor de pe terenurile cu cea mai slabă
fertilitate, sau mai rău poziţionate, această dacă toată producţia de pe
ele este necesară acoperirii nevoilor. Sporul de producţie de pe
terenurile bune şi foarte bune se transformă în produs net suplimentar.
Oferta pământului fiind inelastică prin caracterul lui limitat,
înseamnă că renta este determinată de cererea pentru pământ, în fapt –
pentru produsele agricole de pe acesta.

142
 Renta

Renta funciară îmbracă următoarele forme:

Renta absolută
Este renta însuşită de proprietarii funciari de pe toate
terenurile, intrate în circuit productiv, indiferent de fertilitatea şi
poziţia lor. Există un dublu monopol asupra pământului, care
generează cele două feluri de rentă, arată Marx:
• prima formă este monopolul asupra terenului ca
obiect de exploatare şi generează renta diferenţială;
• a doua formă e monopolul asupra pământului ca
obiect al proprietăţii private, fapt care generează renta
absolută.

Renta diferenţială
Este renta care provine din diferenţele de fertilitate a
pământului şi din avantajele care decurg din apropierea terenurilor
agricole faţă de piaţa de desfacere sau aprovizionare. Dacă se
formează ca urmare a diferenţelor de fertilitate naturală, deci a
costurilor mai mici pe terenuri foarte bune şi bune, se numeşte rentă
diferenţială I. Dacă se formează ca urmare a investiţiilor suplimentare
succesive, iar diferenţele decurg din deosebirea de fertilitate
economică este rentă diferenţială II, şi e legată de agricultura
intensivă.
Renta diferenţială se prezintă din punct de vedere valoric ca
diferenţa dintre preţul de producţie reglator (cel mai mare) al
mărfurilor agricole şi preţul de producţie de pe parcele bune şi foarte
bune (cel mai mic). Sporirea preţului produselor agricole determină
creşterea rentei: renta diferenţială de pe terenurile cele mai bune creşte
pe măsura creşterii cererii de produse agricole. Concluzia este că
rentele sunt determinate de preţ şi nu ele determină preţul.
O variantă a rentei diferenţiale este renta de poziţie, care
provine din diferenţele între terenuri privitoare la distanţa faţă de piaţă
sau căi de comunicaţie.

143
 Renta

Renta de monopol
Este supraprofitul realizat de posesorul unor terenuri speciale,
care produc în cantităţi reduse recolte cu însuşiri deosebite, vândute la
preţuri ridicate.

Preţul pământului
În agricultură preţul pământului depinde de:
- mărimea rentei, în relaţie directă;
- rata dobânzii, în relaţie inversă;
- posibilitatea de folosire alternativă a solului, în relaţie directă;
- ameliorarea poziţiei faţă de căile de comunicaţie, sau faţă de piaţă,
în relaţie directă;
- raportul dintre cererea şi oferta de produse agricole.
Preţul pământului este renta capitalizată, adică renta care, dacă ar
fi transformată în capital, ar aduce un venit egal în formă de dobândă.

3. Renta în industria extractivă şi de pe terenurile de

construcţii

Este parte din produsul net care se transformă în venit obţinut

de proprietarul unor terenuri bogate în zăcăminte sau cu poziţii
avantajoase construibile.
• Renta diferenţială I e încasată de proprietarul terenurilor
bogate în zăcăminte şi/sau bine situate, iar renta diferenţială II e
obţinută de pe terenurile pe care au fost făcute investiţii succesive şi al
căror randament este superior acelora care determină preţul reglator în
industria extractivă ori în construcţii.
• Renta absolută e încasată de proprietarii tuturor terenurilor
construibile sau exploatabile în industria extractivă.
• Renta de monopol e încasată de proprietarii acelor terenuri
ale căror bogăţii sunt deosebit de rare.
Renta în industria extractivă are tendinţa generală de creştere,
întrucât zăcămintele subsolului sunt deja exploatate, sunt limitate, iar
cheltuielile pentru prospecţiuni şi săpături la adâncime sunt tot mai
mari.

144
 Renta

În prezent asistăm la transformarea rentei absolute în rentă de

monopol, în condiţiile în care, pe terenurile cu însuşiri speciale se
obţin în cantităţi reduse mărfuri având calităţi deosebite, sau în
condiţiile concentrării terenurilor.

• Renta are accepţiuni foarte cuprinzătoare în condiţiile

contemporane;
1) Rente ale bunurilor oferite de natură:
a. rentă funciară,
b. rentă minieră,
c. rentă pe terenuri de construcţii.
2) Rente pentru capitaluri produse de om: maşini, utilaje, brevete
care au ofertă insuficientă, sau asigură productivităţi superioare.
3) Rente de abilitate: pentru persoanele având abilităţi de excepţie –
talent, instrucţie specială şi costisitoare – care vor fi plătite cu
mult peste nivelul cu aceleaşi contribuţii în muncă. Plusul obţinut
peste salariul obişnuit este renta pentru aceşti profesionişti de
excepţie.

145
 Renta

Întrebări şi teme propuse spre autoevaluare:

• Care sunt premisele pe baza cărora a fost elaborată teoria clasică a

rentei funciare?
• Care sunt principalele forme de rentă funciară?
• Ce precizări aduce teoria contemporană a rentei?
• Care sunt factorii care influenţează preţul pământului?

Teste grilă:

1. Renta se deosebeşte de alte venituri pentru că:

a) este obţinută de toţi agenţii economici;
b) reprezintă şi a reprezentat forma principală a venitului;
c) este însuşită de posesorul factorilor de producţie naturali.

2. Renta este o formă de venit pe care şi-o însuşeşte

a) cel care munceşte terenul agricol;
b) cel care a luat în antreprenoriat terenul;
c) cel care este proprietarul funciar.

3. Spre deosebire de salariu, renta :

a) este un venit însuşit fără muncă;
b) este mai mare;
c) este mai mică.

4. Renta este:
a) recompensa pentru munca în agricultură,
b) venit al posesorului de pământ;
c) profitul proprietarului de pământ.

Soluţiile exerciţiilor propuse:

1.c, 2.c, 3.a, 4.b.

146