1.

OVARUL LA MAMIFERE SI PASARI

Ovarul reprezinta gonada femela si indeplineste 2 functii in procesul de reproductie:
- o functie exocrina de producator ciclic, la intervale regulate sau sezonal a gametului femel
- o functie endocrina, de elaborare a progesteronului si hormonilor estrogeni, necesari pentru
nidatia zigotului si dezvoltarea embriocefala
Histostructura ovarului cuprinde epiteliul superficial(germinativ), albugineea si parenchimul.
Epiteliul germinativ este format dintr-un singur rand de celule cubice, cu microvili sau
aplatizate la animalele in varsta.
Albugineea este formata dintr-o densificare a tesutului conjunctiv si este rupta in momentul
ovulatiei.
Parenchimul ovarian este organizat pe 2 zone: corticala si medulara.
Zona corticala sau zona parenchimatoasa este situata periferic si cuprinde corionul citogen,
foliculii, corpii galbeni si corpii albicans. Corionul citogen cuprinde numeroase celule
mezenchimale, fibroblaste, fibrocite, histiocite, macrofage, rare fibre de colagen si reticulina. In
zona corticala se gasesc si celule interstitiale ce elaboreaza hormoni sexuali steroizi.
Zona medulara sau zona vasculara cuprinde 2 portiuni: o portiune vasculara si medulara
propriu-zisa. Portiunea vasculara cuprinde vasele mari, sinuoase. Medulara propriu-zisa se
intinde pana la corticala si contine vasele mici, tesut conjunctiv, fibre musculare netede, filete
nervoase, celule cromafine si corpusculi senzitivi.
La pasari se dezvolta numai ovarul stang, ovarul drept ramanand rudimentar. Imediat dupa
ecloziune ovarul prez. o zona corticala ce contine numerosi foliculi si o zona medulara intens
vascularizata. Ovarul este acoperit de un epiteliu germinativ simplu, cubic sau pavimentos sub
care se dispune o albuginee redusa. Stroma ovariana contine cel. mezenchimale, fibroblaste si
cel. interstitiale.
Zona corticala este ocupata aproape in exclusivitate de foliculi constituiti din ovocite primare si
cel. foliculare. In perioada embrionara ovogoniile se inmultesc si evolueaza in ovocite primare.
Pana la pubertate foliculii cresc sub influenta FSH-ului si devin foliculi sec., tertiari, maturi. La
maturitate ovulul sau zigotul pasarilor apare f. mare din cauza vitelusului care este elaborat de
cel. foliculare ale granuloasei.
Foliculul tertiar cuprinde ovocitul, membr. previtelina, zona radiata, granuloasa, membr. bazala,
teaca interna si teaca externa. ovocitul primar se divide meiotic inaintea ovulatiei eliberand
primul globul polar si devenind ovocit secundar.
Ovocitul are in centru nucleul sau vezicula germinativa. Ovoplasma este formata din vitelus alb
cu compozitie predominant proteica si vitelus galben care contine in principal lipide si fosfatide.
Membrana perivitelina este o formatiune acelulara elaborata de cel. granuloasei care este
reprezentata de un strat de cel. foliculare. Citoplasma cel. din granuloasa contine numeroase
picaturi de lipide si granule proteice (precursorii galbenusului). Intre cel. foliculare si cel. tecii
interne se interpune membrana bazala.
Teaca foliculara interna cuprinde cel. interstitiale (secreta hormoni steroizi sexuali) si
intunecate (nu secreta hormoni). Teaca foliculara externa este formata din t. conjunctiv bogat in
fibre de colagen si elastice.
Ovulatia la pasari se declanseaza sub influenta LH-ului elaborat de adenohipofiza. In urma
ovulatiei foliculul isi pierde continutul si se micsoreaza. La pasari nu se formeaza corp galben.
2. FOLICULII OVARIENI EVOLUTIVI
Foliculii ovarieni sunt situati numai in zona corticala a ovarului prezentand o structura diferita
in timpul vietii fetale, postnatale, la pubertate si la maturitate sexuala.
Foliculii ovarieni pot fi involutivi sau evolutivi acestia din urma parcurgand toate stadiile de

evolutie care permit dezvoltarea si eliberarea ovulului.

Se disting 4 stadii evolutive ale foliculilor ovarieni: primordiali, primari, secundari si tertiari.
foliculi primordiali: prezenti in corticala ovarului inca din perioada fetala, au un diam. de
. Cuprind ovocitul primar inconjurat de un singur strat de cel. foliculare aplatizate. La sfarsitul
perioadei fetale devin foliculi primari.20
foliculi primari: form. dintr-o ovocita primara inconjurata de uCelulele foliculare produc
membr. pelucid, o membr. PAS-pozitiv, ce se suprapune peste membr.vitelin. In foliculii
primari dintr-un ovar se gasesc sute de mii pana la 1 mil de ovocite. Complexul Golgi si
mitocondriile sunt dispuse perinucleat.n singur rand de celule foliculare, au diametru de 40
foliculi secundari: form.dintr-o ovocita primara in crestere, inconjurata de 2 sau mai multe cel
foliculare, poliedrice. Pe masura ce foliculii secundari se dezvolta apar mici cavitati pline de
lichid printre cel foliculare, iar la periferie se structureaza un strat vascularizat de cel. tecale
alungite. Ovocitul primar apare inconjurat de un strat glicoproteic denumir zona pelucid, aflat
in contact cu ovolema (membr. plasmatica a ovocitului).
m in functie de specie. Cavitatea foliculara se largeste pe masura acumularii de lichid, care
determina situarea ovocitului intr-o pozitie excentrica. O parte din celulele foliculare sunt
impinse spre periferie, unde se dispun pe mai multe randuri formand granuloasa. O alta parte
din celulele foliculare se grupeaza in jurul ovocitului formand coroana radiat.. La periferia
foliculilor tertiari se diferentiaza o teaca interna vasculara si una externa de natura
conjuctiva.foliculi tertiari (cavitari): se dezv. dintr-o cav centrala denumita antru folicular care
cont. lichid folicular. Ovocita primara sferica masoara 100-300
foliculi dehiscenti (preovulatori) apar in faza de estrus a ciclului sexual si reprez. faza finala a
foliculogenezei. Sub actiunea LH-ului ovocitul primar isi desavarseste prima diviziune
reductionala, rezultand doua celule inegale: ovocitul de ordinul II (secundar) si primul globul
polar care se degenereaza. Ruperea folicului preovulator se numeste dehiscenta foliculara, iar
procesul fiziologic de eliberare a ovocitului secundar reprez ovulatia. Ovocitul secundar,
inconjurat de coroana radiata si lichid folicular este aruncat in cavitatea peritoneala de unde
este aspirat in pavilionul oviductului. Daca un ovocit fecundat nu este aspirat in oviduct, se
instaleaza o sarcina extrauterina sau ectopica. Ovula ramane fertila mai putin de o zi. Daca nu
intalneste spermatozoidul, ovula degenereaza si este resorbita.
In cazul in care nu se produc dehiscenta si ovulatia, foliculul cavitar sufera o transformare
chistica, devenind un chist ovarian, ce continua sa produca hormoni sexuali, in timp ce ovocitul
degenereaza.
3. CEREBELUL
Este o parte componenta a creierului, atasata pe fata dorsala a trunchiului cerebral. Are rol in
reglarea tonusului si contractiilor fine ale musculaturii scheletice, in mentinerea echilibrului si
statusului organismului. E alc. dintr-un lob median vermisul ce reprez impreuna cu lobul
flocculus paleocerebelul si doi lobi laterali sau emisfere cerebeloase,ce reprez neocerebelul.
Suprafata cerebelului apare extrem de accidentata de numeroase santuri, unele profunde care
delimiteaza lobii cerebelului si altele superficiale care delimiteaza lobulii. In cadrul fiecarui
lobul, santurile delimiteaza mai multe lame cerebeloase; prin aceste cutari repetate se realizeaza
o crestere substantziala a suprafetei cerebelului intr-un volum relativ redus.
Substanta cenusie formeaza cortexul cerebelos existand si 4 nuclei de substanta cenusie cuprinsi
in masa de substanta alba, ramificati in centrul lamelor si lamelelor cerebeloase realizand un
aspect arboriform denumit si arborele vietii. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin
fibre nervoase aferente si eferente, care intra in structura pedunculilor cerebelosi (posteriori,
mijlocii si anteriori), conexionand cerebelul la bulbul rahidian, punte si pedunculii cerebrali.
Substanta alba cupr fibre mielinice nervoase, axoni ai neuronilor piriformi, cel gliale si capilare
sangvine. Fibrele mielinice sunt fibre de asociatie ce leaga intre ele diferite regiuni din aceeasi

emisfera cerebeloasa; fibre comisurale ce leaga arii simetrice din cele 2 emisf cerebeloase; fibre
de protectie care pot avea origine cerebeloasa sau extracerebeloasa.
Scoarta cerebeloasa are o grosime de aproape 1mm si cuprinde trei straturi de cel nervoase: strat
molecular (sarac in cel., structur fibrilara, neuroni mici), strat neuronal piriform (1 singur rand
de cel cu aspect de para, pericarion mare) si strat granular (cel mai groase, bogat in neuroni,
situat in profunzime, adiacent substantei albe, neuroni multipolari propriu zisi si ap. Golgi). In
cortexul cerebelos exista 2 tipuri de fibre: muscoide si agatatoare. Nevrogliile sunt reprez de
oligodentroglii, astroglii, microglii si nevroglii specifice, precum nevroglia penata si nevroglia
Golgi. Nucleii din subs. cenusie realiz. functiile cerebelului.
Cerebelul actioneaza prin paleocerebel ca un ganglion nervos interpus intre caile proprioceptive
medulo-bulbo-vestibulare si nucleul motor tegumentar mezencefalo-ponto-bulbar.
Paleocerebelul coordoneaza functia de echilibru, fiind mai dezvoltat la vertebratele inferioare.
Functiile cerebelului devin mai complexe la animalele terestre atunci cand se trece de la o
statiune patrupeda la cea bipeda. Histostructura cortexului cerebral e aproape identica la toate
vertebratele, diferentele constand in dezvoltarea paleocortexului si a neocortexului.
4. ANALIZATORII OLFACTIVI SI GUSTATIVI
ANALIZATORUL OLFACTIV: receptioneaza, conduce si analizeaza informatiile legate de simtul
mirosului. Excitatiile sau stimulii specifici sunt reprezentati de subs. chimice gazoase sau solide,
prezente in aerul insiprat. Analizatorul olfactiv previne patrunderea in corp pe calea aerului a
unor subs. vatamatoare, permite aprecierea calitatii substantelor alimentare si declanseaza
secretiile digestive.
Segmentul periferic sau receptor este localizat in portiunea olfactiva a mucoasei nazale, care
tapeteaza fundul cavitatii nazale.
Mucoasa olfactiva e formata din neuroepiteliu pseudostratificat prismatic ciliat, pigmentat si
din corion.
Epiteliul olfactiv cuprinde 3 tipuri de cel: bazale, neurosenzoriale si de sustinere.
cel.bazale: sunt mici, conice, sprijinite pe o membrana bazala foarte subtire; ele reprez celulele
stem epiteliate, generand celule care vor inlocui cel. olfactive si de sustinere uzate.
cel.olfactive: sunt neuroni bipolari senzoriali cu pericarionul dispus in zona mijlocie a epiteliului
olfactiv; au o prelungire dendritica ce prezinta un gat si o dilatatie terminala denumita bulb
dendritic din care se desprind 8-10 cili olfactivi. Cilii contin microtubuli aranjati dupa modelul
9-2 in portiunea proximala dupa care numarul se reduce la 1-4 in portiunea distala; au rolul de a
receptiona excitatiile olfactive stabilind interactiuni chimice cu subs. odorante dizolvate in
secretia glandelor olfactive. Cel. olfactive sunt inlocuite continuu prin cel. derivate din celulele
bazale.
cel.de sustinere: cele mai numeroase, prez. 3portiuni: apicala, mijlocie si bazal. Portiunea
apicala apare larga, prismatica si contine granule de pigment (melanine, cromolipide), dispuse
in siruri longitudinale. Portiunea mijlocie a celulelor de sustinere contine un nucleu ovalar
eucromatic situat mai superficial decat nucleul celulelor olfactive. Portiunea bazala a celulelor
de sustinere apare subtiata si ramificata, permitand fixarea celulelor de membrana bazala.
ANALIZATORUL GUSTATIV: e implicat in realizarea simtului gustativ preluand, conducand
si analizand excitatiile produse de substantele sapide (nu si cele insipide). Acest analizator
participa la realizarea ingestiei de alimente impiedicand patrunderea in organism a unor subs
nocive sau alimente alterate si participand la alegerea hranei in fct de necesitatile fiziologice.
Impreuna cu analizatorul olfactiv intervine in declansarea secretei salivare si a sucurilor
digestive. Segmentul periferic este reprezentat de mugurii gustativi situati in epiteliu mucoasei
linguale. Un nr redus de muguri gustativi se gasesc si in mucoasa valului palatin, faringelui,
laringelui si originii esofagului.

Mugurele gustativ are o forma de butoias, prezentand o extremit bazala mai larga si una apicala
prevazuta cu un canal gustativ deschis la supraf epiteliului cu un por gustativ.
In alcatuirea unui mugure gustativ intra cel. gustative, cel. de sustinere si cel. bazale. Cel.
senzoriale gustative sunt fusiforme cu extremitatile inguste; sunt in nr. de 4-20 pt. un mugure,
sunt dispuse central, fiind inconjurate de celule de sustinere. Celulele de sustinere sunt mai
numeroase si sunt cel. epiteliale modificate. Cele din centrul mugurelui sunt rectilinii. Cel.
bazale sunt mai putin numeroase, de talie mica, situate pe membrana bazala. Ele inlocuiesc cel.
de sustinere dupa aproximativ 10 zile de viata.
5. UTERUL
Se prezinta ca un organ tubular, interpus intre oviducte si vagin. Prezinta 3 portiuni: coarnele
uterine, corpul uterin si cervixul.
Coarnele uterine si corpul uterin: au aceeasi histostructura prezentand 3 tunici (mucoasa,
musculara si seroasa).
A. Endometrul: e format din epiteliu si un corion foarte bogat in celule, denumit corion citogen.
Endometrul prez 2 straturi: un strat superficial care degenereaza total sau partial in timpul
ciclului reproductiv si un strat profund (bazal) care persista pe toata perioada ciclului, este mai
subtire si participa la refacera stratului superficial.
In perioada fertila endometrul se modifica morfometabolic datorita hormonilor ovarieni. In
proestru si estru, datorita actiunii hormonilor estrogeni, epiteliul prolifereaza prin multiplicarea
si cresterea in inaltime a celulelor. In per. de activitate sexuala, epiteliul endomerial cuprinde
celule ciliate si cel.secretoare. In corion sunt prezente numeroase glande uterine.
Pe parcursul ciclului estral endometrul sufera modificari sistematizate in 4 etape: proestrus,
estrus, metestrus si diestrus, sincronizate cu fazele ciclului ovarian.
1)Proestrul: se matureaza foliculii ovarieni si corpul galben din ciclul anterior regreseaza.
2)Estrul: perioada de receptivitate sexuala (de rut sau de calduri) in care se produce ovulatia.
Ovulatia este precedata de o descrestere a LH; la sfarsitul estrului scade nivelul de estrogeni.
3)Metestrul: e perioada organizarii corpului galben si declansarii secretiei de progesteron.
4)Diestrul: cuprinde activitati maxime ale corpului galben cand progesteronul influenteaza
intens tractusul genital. Glandele endometrului desfasoara o activitate secretorie maxima.
Anestrul reprez perioada de inactivitate sexuala. In proestru si estru, foliculii ovarieni produc
estrogeni(foliculina), in timp ce in metestru si diestru corpul galben produce progesteron.
B. Miometrul este format din fibre musculare netede dispuse pe 3 straturi. Miometrul trece
printr-un ciclu de modificari denumit ciclu miometrial endocrinodependent. In perioada
estrogenica miometrul se contracta sub influenta hormonilor ovarieni si a ocitocinei
neurohipofizare. In timpul gestatiei miometrul se hiperplaziaza.
C. Perimetrul este constituit din t. conjunctiv lax ce formeaza o tunica subseroasa si din
mezoteliul peritoneal ce acopera subseroasa.
Cervixul reprez segmentul uterin care se interpune intre corpul uterin si vagin, prezentand un
perete mult ingrosat, mai consistent si bogat in fibre elastice. Are o portiune prevaginala si una
vaginala.
Peretele cervical e format din mucoasa, musculara si seroasa.
Mucoasa cervicala apare intens cutata, prezentand cute primare, secundare si tertiare, astfel
incat lumenul cervical se prezinta sub aspect de dantela; mucusul cervical produs de glandele
cervicale si epiteliocitele cervicale contine glicoproteine.
Musculoasa cervicala cuprinde un strat intern circular si un strat extern longitudinal.
Seroasa cervicala cuprinde tesut conjunctiv lax acoperit de un mezoteliu peritoneal.
6. MENINGELE

Sunt invelitori de protectie ale SNC, reprez de dura mater, arahnoida si pia mater. Ele invelesc si
radacinile nervilor periferici si nervul optic.
Duramater reprez meningele dur, format din fibroblaste, fibre de colagen, fibre nervoase,
corpusculi senzitivi si formatiuni vasculare. Pe fata sa interna el e tapetat de mai multe straturi
de fibroblaste aplatizate, ce vin in contact intim cu arahnoida, delimitand un spatiu virtual, ce
contine o cant. infima de lichid.
In inter. cutiei craniene dura materul se formeaza prin fuzionarea a doua membrane distincte
embriologic: o mebr interna (lamina interna) aflata in prelungirea dura materului spinal
(despartit de peretele osos al canalului rahidian printr-un spatiu epidural umplut cu tesut
conjunctiv lax si cu plexuri venoase)
- o membr externa (lamina externa) ce reprez endoperiostul oaselor neocraniului; intre cele 2
sunt sinusurile venoase cerebrale care greneaza sangele venos in interiorul cavitatii craniene.
Rol de protectie fizica, mecanica si de amortizor al socurilor.
Arahnoida are originea embriologica comuna cu pia mater, formand leptomeningele. E lipsita
de vase nutritive; are o componenta membranoasa pt dura mater si una trabeculara pt pia
mater. Intre arahnoida si pia mater se delimiteaza un spatiu subarahnoidian care are un aspect
areolar si contine lichidul cerebrospinal. Spatiul subarahnoidian comunica cu ventriculii
cerebrali prin mai multe orificii. Lichidul cerebrospinal trece pe masura ce este produs din
ventriculii in spatiul subarahnoidian, de unde este drenat in sangele venos din sinusurile durei
mater prin evaginari denumite vilozitati arahnoidiene. La nivelul maduvei spinarii spatiul
subarahnoidian este cilindroid si poate fi punctionat pt a extrage lichid cerebrospinal in scop de
diagnostic.
Pia mater bogat vascularizata, oferind suport pt vasele nutritive ale org nervoase. Arterele si
venele de calibru mic impreuna cu ramurile lor de distributie patrund in sis. nervos inconjurate
de prelungiri ale pia mater care delimiteaza un spatiu perivascular virtual in conditii normale si
aflate in continuitate directa cu spatiul subarahnoidian. Astfel, SNC nu contine vase limfatice,
lichidul interstitial fiind drenat direct in lichidul cerebrospinal prin spatiile perivasculare. In
SNC capilarele sunt tipice, cu membrane bazale continue si celule endoteliale nefenestrate,
legate intre ele prin jonctiuni impermeabile.
Plexurile coroidiene produc lichidul cerebrospinal si regleaza presiunea intracraniana.
Lichidul cerebrospinal umple cavitatile intranevraxiale si spatiul subarahnoidian; el e rezultatul
unui proces de secretie si de ultrafiltrare.
7. GLANDA MAMAR
Sau mamela este o glanda cutanata specializata,dependenta functional de activitatea aparatului
genital femel, specific mamiferelor. Embriologic se dezvolta prin invaginarea mugurilor
ectodermici in mezodermul subiacent. Dezvolatarea gl. mamare incepe in perioada intrauterina
si continua pana la pubertate; dupa pubertate dezvoltarea e datorata de stimularile hormonale
sferice. Structura glandei mamare cuprinde: pielea, fascia superficiala, o capsula, stroma si
parenchimul.
Pielea: foarte fina, cu glande sebacee, sudoripare si foliculi pilosi.
Fascia superficiala: se afla sub cutis si continua fascia superficiala a abdomenului formand
ligamentul suspensor lateral.
Stroma: reprez de tes conjuctiv intralobular si interlobular, rol in troficitatea glandei prin vasele
pe care le contine. Rapotul e de 75-80% in tes glandular si 20-25% in tes conjuctiv.
Parenchimul: apare in urma unor modificari ale unor glande sudoripare; unitatea
morfofunctionala a parenchimului e alveola mamara. Densitatea alveolelor e foarte mare in
primele zile dupa fatare. Peretele alveolei mamare e format din membr. bazala, cel mioepiteliale
si un epiteliu granular; alveolele se prez in 2 faze: in faza de secretie cu 2 stadii de acumulare si
elaborare si faza de liniste cu 2 stadii: postsecretor si presecretor. In stadiul de elaborare,

picaturile de lipide impreuna cu mitocondriile si vezicule secretorii ce contin componentele

proteice ale laptelui, ocupa polul apical al celulelor. In compozitia laptelui se gasesc produsi de
filtrare (cloruri, vit., enzime si gammaglobuline), produsi de sinteza (cazeina, lactoza, lipide,
lactoglobuline si enzime specifice). Activitatea parenchimului mamar este stimulata de
hormonul lactogen (LTH), elaborat de adenohipofiza. Fiecare alveola mammara este inconjurata
de tesut conjunctiv ce contine vase de sange si limfatice, nervi, numeroase plasmocite si
limfocite. De la alveolele mamare pornesc conducte alveolare lactifere cu lumen oval si o struct.
asemanatoare alveolelor. Sinusul luctifer sau cisterna mamara prezinta o mucoasa cu pliuri
longitudinale si transversale; prezinta aspect buretos.
Vascularizatia glandei mamare: foarte bogata, cuprinde o retea densa de capilare la nivelul
alveoleor si conductelor lactifere.Vasele sanguine din gl. mamara au in struct lor baroreceptori si
chemoreceptori, ce inregistreaza modif de presiune si compozitie chimica a sangelui; vasele
limfatice apar foarte dezvoltate, realizand o retea superficiala, ce colecteaza limfa de la
mamelon.
Dezvoltarea si structura gl. mamare este endocrinodependenta.
8. ADENOHIPOFIZA
Sau lobul anterior e form. din 3 parti: distala, tuberala si intermediara. Masa adenohipofizei e
impartita in 2 parti inegale: o port. orala, formata din partea distala si port. tubelara, si o
portiune intermediara situata aboral de fanta hipofizara alipita neurohipofizei. Partea distala
ocupa 75% din volumul si masa glandei fiind invelita in cortul hipofizar al durei mater, care ii
formeaza capsula si in care sunt cuprinsi numerosi ganglioni simpatici. Celulele adenohipofizei
sunt variante d.p.d.v. tinctorial, existand cel. acidofile, bazofile si cromofobe. Sunt clasif. in
functie de hormonii pe care ii produc si ii contin.
Cel.cromofile: mari, poliedrice, prez granulatii cu afinitate pt coloranti acidofili sau bazofili.
Cel acidofile: ocupa 75% din cel. cromofile; au afinitate pt colorantii acizi (eozima, eritrozina,
fucsina, orange G) si au fost identificate doua tipuri de cel. acidofile: alfa (sau orange-pozitive
sunt numeroase, limitate de membr, osmiofile; produc hormonul STH sau GH) si beta (au
granulatii mari 800nm; forma ovala, nucleu veziculos, asezat central, complex Golgi bine
dezvoltat, R.E. rug; produc hormonul luteotrop LH sau prolactina).
Cel bazofile: ocupa 25% din cel. cromofile; contin glicoproteine; imunohistochimic si
electronomicroscopic au fost identificate 3 tipuri de cel. bazofile: tireotrope, gonadotrope,
corticotrope.
Cel tireotrope: sau cel. delta produc TSH care activeaza glanda tiroida. Au nucleu veziculos,
binucleat, localizat central. Sunt 3 hormoni tireotripi: TSH-G det. crest masei celulare si a
glandei tiroide; TSH-M det. biosinteza horm tiroidieni si EPS.
Cel gonadotrope: sau cel. beta se afla in reg. anteromediana a lobului anterior.
Produc FSH ce la femele determina maturarea foliculilor ovarieni si elaborarea de hormoni
estrogeni. La mascul FSH stimuleaza dezvoltarea tubulilor seminiferi si spermatogeneza; sunt
cel ovalare, medii, cu nucleu excentric nucleolat.
Cel corticotrope: sau cel. epsilon elaboreaza hormonul adenocorticotrop (ACTH) care stimuleaza
activitatea zonelor glomerulate si metabolismul lipidelor; cel. pot fi sferice, ovoide sau stelate;
dispuse periferic.
Cel cromofobe: sunt foliculare, stelate si granulare, form. o pop. neomogena.
Cel granulate: au granule specifice cu nucleu picnotic si citoplasma vacuolara, fiind considerate
celule epuizate in curs de degenerare.
Portiunea tubelara: formata din cel. cubice sau prismatice, dispuse in grupuri mici sau cordoane
scurte, orientate longitudinal, in stransa leg cu numeroase capilare sangvine.
Portiunea intermediara: apare strans atasata de neurohipofiza, fiind complet separata de
portiunea distala prin fanta hipofizara.

9. GLANDELE SUPRARENALE
Sunt formate din 2 formatiuni endocrine distincte ca origine si functie: corticala sau
cortisuprarenala, de origine mezodermica, provenita din epiteliul celomic si medula sau
medulosuprarenala. Exista 2 glande suprarenale: una stanga si alta dreapta, delimitata de o
capsula fina, formata din fibre de colagen si elastice in stratul superficial, in timp ce in stratul
profund sunt prezente fibre de reticulina si num. cel. mezenchimale.
Stroma glandei: e formata din septe conjunctivo-vasculare, care se desprind din capsula si
separa cordoanele corticale si medulare; contine fibroblaste si histocite, multe fibre de
reticulina.
Parenchimul glandelor renale: e reprez prin cordoane de endocrinocite.
Corticosuprarenala: ocupa 80-90% din vol. total al glandelor suprarenale, grupate in 3 zone:
Zona glomerulata: cuprinde cel. mici, sferice, prismatice sau poliedrice, dispuse in aglomerari
ovoide, cu aspect de glomeruli. Zona glomerulata produce hormoni mineralcorticoizi,
dezoxicortisteron si aldosteron indispensabili pt viata.
Zona fasciculata: formata din cordoane de endocrinocite dispuse relativ radial, delimitate intre
capilare care converg spre zona medulara.
Zona reticulata: cuprinde o retea neregulata de cordoane celulare, in ochiurile caruia se gasesc
capilare sinusoide cu lumen larg. E format din cel. clare si intunecate ce produc horm. steroizi
sexuali (estrogeni, progesteron, androgeni).
Medulosuprarenala: se autolizeaza rapid postmortem in circa 60 min. E formata din cel mari,
dispuse in retea separate intre ele de capilare sinusoide. Adrenalina (norepinefrina) este o
catecolamina cu actiune simpatica mimetica. In medulara glandelor suprarenale se intalneste
un numar mare de neuroni simpatici, formand microganglioni. Adrenalina si noradrenalina
actioneaza in mod antagonist asupra aparatului cardiovascular. Adrenalina si noradrenalina
sunt hormonii starii de alerta. Medulosuprarenala nu este indispensabila vietii, hormonii ei pot
fi produsi de alte structuri din organism ca de exemplu paraganglionii.
Inervatia suprarenalelor cuprinde in exclusivitate fibre nervoase simpatice preganglionare care
se termina in medulara. Paraganglionii cuprind in structurile lor o stroma reticulata cu o retea
abundenta de capilare sinusunoide cu endoteliocite. Fiecare glanda suprarenala cuprinde 2
portiuni distincte ca origine, struct si functie: corticosuprarenala si medulosuprarenala.
Corticosuprarenala are origine amezodermica formandu-se din epiteliul celomic situat in
vecinatatea crestelor genitale. Medulosuprarenala are origine neuroectodermica, provenind din
simpatoblastele crestelor ganglionare juxtaortice.
10. FIRUL DE PAR,LANA&PENELE
Parul este o formatiune cornoasa, filiforma, flexibila. Prez.o portiune libera, o tulpina(tija)si o
portiune profunda localizata in piele sau radacina ce se termina intr-o dilatatie ovoida, numita
bulb pilos.
Bulbul pielos: prezinta o excavatie in care patrunde o masa de tes. conj. lax, bogat vascularizata
si inervata, ce formeaza papila.
Tija&radacina: formate din 3 structuri dispuse concentric:
1)Maduva: ocupa centrul firului de par, fiind formata din 2 sau3 de cel. cuboidale sau turtite. In
segmentul proximal al radacinii, cel maduvei sunt mari cu nuclei ovoidali, solidarizate prin
desmozomi si incarcate cu incluziuni de grasime si pigment. In segmentul distal al tijei,
cel.maduvei se cheratinizeaza, in final cel maduvei se transforma in vezicule pline cu aer. Firele
de lana sunt lipsite de maduva.
2)Cortexul: sau scoarta formeaza masa pricipala a firului de par. Celulele scoartei sunt cuboide,
cu nuclei sferici sau ovoidali in radacina si devin aplatizati, degenerand progresiv spre
extremitatea libera a firului de par; pot contine resturi nucleare si granule de pigment ce

imprima culoarea.
3)Cuticula apare ca un strat superficial foarte subtire. La nivelul tijei cel. epiteliale se transforma
in solzi cornosi, microscopici, clari, anucleati. Foliculul pilos cuprinde ca un sac radacina
firului de par, fiind alcatuit din 2 teci epiteliale (int&ext) ce deriva din ectoderm si o teaca
conjunctivo-fibroasa. Cel epiteliale care acopera papila dermica formeaza matricea cel. a
parului; ele genereaza cheratocite care se vor cheratiniza pt. a forma firul de par; pe masura ce
noul fir de par creste, radacina celui vechi este dislocata spre suprafata cutisului si eliminata.
Naparlirea se datoreaza activ. mitotice si cheratinizarii ciclice a cel. matriciale.
Foliculul din care erupe un singur fir de par se num. folicul simplu.
Penele: productii cornoase la pasari sunt pene, solzi, gheare, pinteni, cioc, creasta si barbite.
Penele sunt prod. cutanate cornoase, cu rol in termoreglare si zbor. La embrion se form din a 5-a
zi de incubatie, prin div. intensa a cel. din derm si din stratul epiderm. In ziua a 8-a de incubatie,
papilele dermice proemina la suprafata pielii, fiind acoperite cu un strat relativ gros de cel.
bazale si spinoase; pe masura ce creste, formatiunea papilara se orienteaza caudal. Pana
definitiva se dezvolta prin cresterea si adancirea cutei epiteliale ce inconjoara baza penei
embrionare, cuta denumita buza de proliferare. Din baza de prolifererare se dezvolta un bulb
plumifer definitiv, mai mare si mai profund decat cel primar. Din acest bulb se va dezvolta pana
definitiva care erupe prin punga golita prin caderea penei embrionare. O pana este alcatuita
dintro tulpina(tija sau rahis) de pe care se desprind ramuri de prim ordin ce formeaza tijele
secundare. De pe tijele secundare se desprind ramuri denumite barbe ,iar de pe barbe se
desprind barbule, care sunt ramuscule foarte fine. Ele au aspect foarte fin ce se pot termina
printr-un carlig, datorita carora barbulele se leaga intre ele, realizand o tesatura deasa,
impermeabila. Radacina penei e extremitatea tijei; culoarea este data in pricipal de pigmentul
melanic(negru)si de pigmentul lipocromic(galben). Pe corp se mai gasesc pene filiforme (cap si
gat) si fulgi(fara barbule).
11. EPIFIZA
Sau glanda pineala are in structura sa capsula, stroma si parenchim. Capsula deriva din pia
mater. Din capsula se desprind septe conjunctive vasculare care impart parenchimul glandular
in lobuli de forme si marimi diferite. Septele contin vase, nervi, cel.musculare netede si
ocazional melanocite. Stroma este formata din fibre de reticulina, prelungiri gliale si ale
pinealocitelor, fibroblaste, melanocite si mastocite (cu histamina si serotonina).
Parenchimul cuprinde pinealocite, cel gliale, cel nervoase si cel.pigmentare.
Pinealocitele sau pinocitele reprez cel principale ocupand 95% din pop. celulara. Pinocitele sunt
neuroni modificati dispusi in gramezi sau cordoane, inconjurati de o retea bogata de capilare
fenestrate; au prelungiri lungi si sinuoase, intens ramificate.
La microscopul electric se observa 2 tipuri principale de pinealocite: unele clare care contin
ribozomi liberi(Reneted), microtubuli, filamente si altele intunecate care contin poliribozomi
(Rerugos),
complex Golgi, vacuole si granule de secretie. Pinocitele intunecate reprez stadiul activ, fiind
mai bogate in organite, avand nuclei mai mari, eurocromatici. Cel. gliale sau gliocitele sunt
reprezentate de astrocite. Prelungirea lor participa la delimitarea spatiilor perivasculare
impreuna cu prelungirile pinocitelor si cu memb. bazala a capilarelor. Numeric exista mai
putine celule gliale. Nucleii celulelor gliale sunt mici si intunecati iar citoplasma bazofila.
Cel. pigmentare apar mai numeroase la adult si contin pigment melanic, feruginos si lipofucsina.
Vascularizatia epifizei este foarte bogata, fiind asigurata de vase ce se desprind din plexurile
coroide si formeaza o retea capilara inconjurata de spatii perivasculare delimitate de prelungiri
ale pinocitelor si astrocitelor. Epifiza este inervata de fibre nervoase simpatice, cu origine in
ganglionul cervical cranial, care stabilesc contact cu pinealocitele.
Hormonii epifizari participa la coordonarea bioritmului diurn prin intermediul hipotalamusului

si hipofizei. Extractele epifizare au si actiune hipotensiva, provocata de histamina eliberata de

mastocitele componente. Epifiza are origine neuroectodermica. Plafonul diencefalului se
evagineaza formand creasta epifizara, prin proliferarea ependimului de la acest nivel.
Parenchimul glandei provine din diferentierea spongioblastelor si neuroblastelor, incat din luna
a treia de gestatie se structureaza mugurele epifizar, cu o evaginatie celulara completa. Mugurul
epifizar se diferentiaza in pinocite mari cu citoplasma clara si celule interstitiale, mici si
intunecate.
12. PIELEA
Pielea, tegumentul sau cutisul este un organ conjunctivo epitelial, care acopera suprafata
externa a corpului continuandu-se cu mucoasele la nivelul orificiilor naturale ale organismului.
Este cel mai intins organ din corpul animal, ocupand 1/6 din greutate, cu rol de protectie
antibacteriana, antiradianta, mecanica, chimica, fc. senzoriala (tactil, dureros, termic), o sursa
de vit. D, fc de excretii pt metaboliti, fc. de semafor semiologic, reflectand starea de sanatate si
evol. bolii. Apare mai groasa pe fata dorsala a corpului, pe fata laterala a membrelor de extensie,
in timp ce in zona de flexie si pe fata mediana e mai subtire. Structura pielii cuprinde 3
componente: epidermul, dermul si hipodermul.
Epidermul comp. cel mai superficial al pielii, format dintr-un epiteliu pavimentos cornos, de
origine ectodermica, delimitat de stratul subadiacent printr-o membr. bazala. Cuprinde 4
straturi: bazal, spinos, granulos si cornos.
Suprafata epidermului apare neteda sau accidentata de mici proeminente care reflecta
dispunerea papilelor dermice. In epiderm sunt 4 tipuri de celule: cheratinocitele, melanocitele,
macrofagele intraepidermice si cel. epitelioide tactile.
Cheratinocitele se pot gasi in diviziune in faza matura sau in repaus.
Melanocitele sau melanoblastocitele sunt cel. care produc melanina. Isi au originea in crestele
neurale, de unde migreaza in epiderm in timpul perioadei embrionare. Sinteza de melanina se
bazeaza pe transformarea tirozinei, cu ajutorul dihidroxifenilaninei, in melanina. Melanina
produsa se acumuleaza in vezicule secretorii denumite melanozomi, care disemineaza de-a
lungul prelungirilor citoplasmatice. Macrofagele intraepidermice sau cel. agranulare au origine
comuna cu cel. sis. imunitar. Detecteaza antigenii. Sensibile la U.V!!!!
Cel. epitelioide tactile sau cel Merkel sunt in contact cu terminatiile nervoase libere, actionad ca
receptori senzoriali.
Dermul: are origine mezodermica si apare ca o retea de fibre de colagen, elastice si reticulate, ce
cuprinde foliculi pilosi, glande sudoripare si sebacee, vase sanguine si limfatice, formatiuni
nervoase. Are 2 straturi: strat papilar, superficial, ce se continua in profunzime cu stratul
reticulat, fara o linie clara de demarcare. Stratul papilar, bogat in tes. conj. lax, e separat de
epiderm prin membr. bazala. Cuprinde o retea de fibre de colagen, reticulare si elastice,
fibroblaste si fibrocite, macrofage, plasmocite, mastocite, cel. pigmentare, cel adipoase, retele de
capilare si numerosi corpusculi senzitivi. Asigura nutritia epidermului. Stratul reticulat apare
mult mai gros si dens decat cel papilar. Asigura rezistenta pielii, fiind bogat in fibre de colagen si
elastina, care formeaza retele papilare pe suprafata pielii.
Subcutisul sau hipodermul reprez de tes. conjunctiv profund pe care gliseaza dermul si
epidermul, plexul cutanat profund iriga tes. gras al hipodermului. Detine fibre de colagen si
elastina care permit elasticitatea si mobilitatea pielii.
13. ANALIZATORUL VESTIBULAR
Analizatorul vestibular asigura echilibrul static si dinamic al organismului. El furnizeaza
sistemului nervos central informatii permanente asupra pozitiei corpului sau a miscarilor
executate si prin declansarea de reflexe se realizeaza echilibrul, pozitia verticala si schimbarile

de pozitie.
Urechea interna, localizata in stanca temporalului, este formata din mai multe cavitati osoase:
vestibul osos, canalele semicirculare si cohleea osoasa (melcul osos). Toate acestea formeaza
labirintul osos. In interiorul lui se afla labirintul membranos format din vestibulul membranos,
canalele semicirculare membranoase si melcul membranos.
Vestibulul membranos este fomat din doua vezicule suprapuse (utricula si sacula) si impreuna
cu canalele semicirculare membranoase formeaza analizatorul vestibular.
Utricula este vezicula mai mare, usor turtita, situata caudodorsal.
Sacula este vezicula mai mica, sferica, situata rostro-ventral legata de canalul cochlear printr-un
canal foarte scurt, canalul de unire (Hensen). In epiteliul utriculei si saculei se gasesc formatiuni
receptoare pentru simtul static, denumite macule.
Maculele sunt formate din celule de sustinere si celule senzoriale.
In vestibulul membranos se gasesc 2 macule, una situata pe peretele lateral al utriculei iar
cealalta pe peretele medial al saculei. Macula utriculei este reniforma si orientata orizontal iar
macula saculei are forma de carlig si este orientata vertical. Ambele macule se sprijina pe un
tesut conjunctiv bogat in vase si nervi.
Maculele sunt receptori care detecteaza miscarile corpului in campul gravitational, controland
pozitia corpului, mersul si echilibrul. Orice schimbare a pozitiei capului produce o
pseudodeplasare a membranei otolitice fata de celulele senzoriale, care sunt excitate sau
inhibate.
Canalele semicirculare membranoase, in numar de 3(orizontal, anterior si posterior), sunt
situate in interiorul canalelor semicirculare osoase. Ele se deschid pe tavanul utriculei prin 5
orificii. Fiecare canal prezinta cate o extremitate ampulara(dilatata), in care sunt situate crestele
ampulare a caror structura este asemanatoare cu a maculelor. Epiteliul senzorial al crestelor
ampulare este mai inalt, iar celulele pseudosenzoriale au par senzorial mai lung.
La baza celulelor pseudo-senzoriale din macule si crestele ampulare ajung ramificatiile
dendritelor din ganglionul Scarpa. Utricula si sacula contin aparatul otolitic aferent echilibrului
static, in timp ce crestele ampulare din canalele semicirculare sunt adaptate pentru echilibrul
dinamic. Excitarea elementelor receptoare este determinata de deplasarile endolimfei
consecutiv miscarilor capului.
14. NIDATIA&PLACENTA
In uter (coarne si corp) se produc nidatia si dezvoltarea embrionului, realizandu-se placenta
prin participarea endometrului.
Nidatia sau implantarea poate fi de tip central, excentric si interstitial. Nidatia de tip central se
produce in coarnele uterine. Trofloblastul blastulei ajunge in contact cu mucoasa uterina
concurand la formarea placentei. In nidatia de tip excentric intalnita la rozatoare si insectivore,
blastula patrunde intr-o excavatie a endometrului. Excavatia comunica cu cav. uterina printr-un
orificiu care se inchide fixand astfel blastula. In nidatia de tip interstitial, blastula patrunde in
grosimea endometrului. Celulele trofloblastului distrug epiteliul uterin astfel blastula ajunge in
contact intim cu elementele corionului endometrial. Este intalnita la cobaita, maimuta si femeie.
Placenta este un organ complex care realizeaza o relatie in sens bidirectional, intre organismul
matern si organismul fetal, asigurand schimburile de materiale morfogenetice, de hrana,
energie, hormoni, enzime si oxigen.
La formarea placentei participa 2 componente: o componenta fetala (reprezentata de corion) si
o componenta materna reprezentata de mucoasa uterina. Corionul primar sau trofoblastul este
ornat pe suprafata externa cu numeroase vilozitati primare.
Placenta se distinge in functie de mai multe aspecte:
A. In functie de repartizarea vilozitatilor coriale, placenta poate fi: difuza, multipla
(multicotiledonata), zonala si discoidala.

B. In functie de raporturile ce se stabilesc intre cele 2 componente (corion si mucoasa uterina) se

disting doua categorii de placenta:
1. placenta prin apozitie(adeciduata) la care intre vilozitatile coriale si mucoasa uterina se
stabileste un simplu contact de suprafata ambele formatiuni pastrandu-si integritatea
2. placenta prin concrescenta(deciduata) la care structura corionului ramane intacta, in timp
ce mucoasa uterina sufera distrugeri ale tesuturilor.
C. In functie de pastrarea sau distrugerea partiala a integritatii mucoasei uterine se disting 5
tipuri de placenta:
1. epiteliocorial este o placenta prin apozitie, cu pastrarea integritatii mucoasei uterine; intre
cele doua componente se delimiteaza un spatiu plin cu lichid trofic= embiotroful; vilozitatile
coriale sunt raspandite pe toata suprafata corionului.
2. sindesmo-corial corionul realizeaza o legatura mai stransa cu mucoasa uterina (datorita
vilozitatilor coriale care lizeaza epiteliul endometrului si intra in rap. cu . conjunctiv al
mucoasei uterine) incat o data cu eliminarea placentei fetale sunt antrenate si mici fragmente de
mucoasa uterina.
3. entolio-corial prezinta vilozitati coriale care distrug epiteliul uterin si elementele
conjunctive ale mucoasei uterine, ajungand in contact cu endoteliul capilarelor uterine; prezinta
o zona labirintic mai apropiata de ft si o zona spongioas, apropiata de miometru; in timpul
parturitiei, o data cu componenta fetala, se va elimina si zona labirintica (care reprezinta
decidua sau caduca uterina), desprinderea realizandu-se la niv. zonei spongioase mai putin
rezistente.
4. hemo-corial este o placenta prin concrescenta, de tip discoidal (vilozitatile sunt reparizate
pe o arie ovalara, cu forma de disc); vilozitatile coriale distrug epiteliul uterin, t. conjunctiv
uterin si endoteliul vaselor mucoasei uterine, ajungand in contact direct cu sangele matern; este
intalnita la primate, insectivore, rozatoare; la parturitie o data cu eliminarea caducei, se produce
si hemoragie.
5. hemo-endotelio-corial prezinta vilozitatile coriale care vin in contact intim atat cu
endoteliul vaselor materne (ca si la plac. endotelio-coriala) cat si cu sangele matern (ca si la plac.
hemo-coriala).
Functia principala a consta in asigurarea schimburilor de gaze, substante nutritive , produsi de
metabolism intre organismul matern si organismul foetal. In acelasi timp, placenta joaca si un
rol de organ endocrin, atat pt. mama cat si pt. ft.
Epiteliul care acopera vilozitatile coriale preia substantele din sangele matern, le prelucreaza si
impiedica trecerea spre embrion a proteinelor nespecifice nocive. Totodata, epiteliul corial
excreta in sangele matern produsii de catabolism ce provin din organismul foetal, intervenind in
epurare.
15. GLOBUL OCULAR
Globul ocular e alc. din 3 tunici suprapuse concentric (formand peretele globului ocular) si din
mediile transparente.
1.Tunica fibroasa are 2 portiuni: o portiune orala, transparenta=corneea si o portiune
aborala=sclerotica, mult mai intinsa cu rol de sustinere si de protectie.
Corneea apare ca o lentila convex concava, complet lipsita de vase sanguine, prezentand
variatii ale grosimii. In structura corneii intra 2 straturi anterioare de origine ectodermica si 3
posterioare de origine mezodermica. Celulele epiteliului cornean contin numeroase
microfilamente. Substanta proprie (stroma sau dermul) corneii este un tesut conjuctiv fibro
lamelar ce cuprinde circa 100 de lamele sau straturi de fibre de colagen.
Sclerotica se disting 3 straturi: epiclera, substanta proprie si lamina fusca.
Substanta propie este formata din tesut conjuctiv dens, sarac in elemente elastice si vase proprii.
Lamina fusca este stratul intern de tranzitie spre coroida in care predomina fibre elastice,

fibroblastele si melanocitele. Pe sclerotica se insera muschii oculomotori. Sclerotica este slab

vascularizata si perforata de vase de tranzit, fiind aparent lipsita de capilare limfatice.
2.Tunica mijlocie are 3 portiuni: coroida, corpii ciliari si irisul.
Coroida membrana conjunctivo-vasculoasa si pigmentara, interpusa intre sclerotica si retina
vizuala. Corpii ciliari reprezinta continuarea in sens oral a coroidei, fiind situat intre coroida si
iris. Muschiul ciliar este constituit din fibre musculare netede, dispuse in 3 grupe diferit
orientate: fibre meridionale, fibre radiale si fibre circulare. Irisul are aspectul unei diafragme
circulare ce delimiteaza un orificiu central, pupila. Prin pozitia sa irisul imparte compartimentul
anterior al globului ocular in 2 camere (anterioar si posterioar) care comunica intre ele prin
pupila. Irisul prezinta o structura complexa fiind format din 5 straturi, primele 2 straturi
reprezinta o continuare a coroidei, ultimele 2 posterioare reprezinta o continuare a retinei oarbe
ce acopera corpul ciliar. Culoarea neagra sau bruna este data de un strat anterior gros si de un nr
mare de melanocite. Hiperpigmentarile irisului inflamatii cronice, hipopigmentarea animale
albinoase. Nervii irisului sunt in majoritate fibre para- si ortosimpatice ce actioneaza asupra
fibrelor musculare din iris. Exista de asemenea fibre senzitive pe fata anterioara si fibre
vasomotoare.
3.Tunica interna (retina) are origine nervoasa diencefalica prezentand o portiune vizuala,
fotosensibila, situata posterior si ocupand 5/6 din circumferinta tunicii si o portiune oarba
lipsita de elemente fotosensibile ce tapeteaza corpul ciliar si irisul. Retina e formata din 10
straturi de celule, numai unul e de origine epiteliala, restul sunt de natura nervoasa, fiind
constituiti din neuroni si nevroglii. Nevrogliile radiale Muller ofera suport mecanic si nutritional
neuronilor din retina; ei mediatizeaza transferul glucozei spre neuronii retinali. Regiunile
specifice ale retinei vizuale sunt reprezentate de pata galbena, ora serata si papila optica. Pata
galbena e o suprafata rotunda situata pe aria axului vizual al globului ocular. Ora serrata este
zona de trecere intre ret. vizuala si ret. oarb. Papila nervului optic (pata oarba) reprez. de o
suprafata circulara prin care fibrele optice parasesc globul ocular, retina aparand atrofiata sau
absenta. Artera centrala a retinei patrunde in globul ocular pe la nivelul papilei optice, dupa care
se ramifica in 4-5 ramuri, ce ocolesc pata galbena.
Umoarea apoasa ocupa cele 2 camere ant. si post. a globului ocular. Are aspectul unui lichid
incolor, transparent, cu o compozitie chimica asemanatoare lichidului cerebrospinal.
Indeplineste rolul de mediu refrigent, participa la nutritia cristalinului si la reglarea presiunii
intraoculare.
Cristalinul este o formatiune lenticulara, biconvexa, transparenta, elastica, incolora, situata
aboral de iris intre umoarea apoasa si corpul vitros. In structura cristalinului intra capsula,
epiteliului anterior si fibre cristaline. Cristalinul este lipsit de nervi si vase, incat nutritia
cristalinului se realizeaza prin difuziunea subsantelor nutritive din vasele de la nivelul
proceselor ciliare si din umoarea apoasa. Cristalinul impreuna cu corpul ciliar participa la
acomodarea ochiului pentru vederea la distante variabile.
Corpul vitros este un hidrogel ce adera puternic la retina; joaca rol de refringent, contribuie la
mentinerea cristalinului in pozitie verticala si contribuie la hranirea retinei ce impiedica
dezlipirea acesteia.
16. PARATIROIDELE
Paratiroidele sunt glande mici, ovale, de marimea unui bob de mei, atasate de glanda tiroida
printr-un tesut conjunctiv dens ce le structureaza capsula. Structura histologica a paratiroidelor
cuprinde capsul, stroma si parenchim.
Capsula este formata din tesut conjunctiv dens, cuprinde fibre de colagen si elastice, vase de
sange, nervi si adipocite. De la nivelul capsulei se desprind travee conjunctivo-vasculare, care
impart parenchimul glandular in lobuli neregulati. La canide se intalnesc corpusculii senzitivi
Vater-Pacini in paratiroida.

Parenchimul este format din celule glandulare dispuse in cordoane sustinute de o stroma
reticulara care se interpune intre endocrinocite si capilarele sanguine. Endocrinocitele iau
contact intim prin una din suprafetele lor cu capilarele. Exista 2 tipuri de endocrinocite:
principale si oxifile.
Endocrinocitele principale sunt cele mai numeroase, au nucleu eucromatic localizat central.
Dupa aspect pot fi clare(lucidus) sau intunecate(densus).
Endocrinocitele oxifile sunt foarte putine. Sunt celule mari cu nucleu mic, hipercromatic,
citoplasma intens acidofila, plina cu numeroase mitocondrii. Endocrinocitele oxifile sunt
considerate ca celule principale imbatranite.
Glandele paratiroide produc parathormonul care are rolul de a mentine nivelul sanguin normal
al raportului calciu-fosfor. Parathormonul actioneaza prin inhibarea reabsorbtiei fosforului la
nivel renal si prin stimularea reabsorbtiei calciului la nivel renal si intestinal.
Ca tulburari de dezvoltare se pot intalni paratiroidele ectopice (supranumerare) si agenezia
glandelor paratiroide.
17. GLANDELE ENDOCRINE
Glandele endocrine sunt organe secretorii, lipsite de canal de excretie, producatoare de
hormoni, pe care ii elibereaza direct in spatiul conjunctiv intercelular sau perivascular, de unde
trec in mediul intern.
Hormonii actioneaza specific, in cantitati mici, la distanta de locul de elaborare. Ei controleaza
si regleaza atat procese biologice generale dar au si o actiune specifica asupra unor organe tinta.
Hormonii pot fi efectori cand actioneaza direct asupra tesuturilor si organelor tinta, si
hormoni tropici sau trofici, cand actioneaza indirect asupra organismului prin intermediul altor
glande endocrine.
Excesul de hormon tropic determina hiperplazia, intensificarea proceselor de sinteza si
eliberarea produselor secretate, iar deficitul sau excesul de hormoni tropici influenteaza starea
morfofunctionala a glandelor endocrine printr-un mecanism de conexiune inversa.
Sub coordonarea sistemului nervos si in interactiune cu el, gl. Endocrine participa la reglarea
functiei de integrare biologica a organismului, ambele actionand si ca mecanisme de autoreglare
complementare, ce mentin HOMEOSTAZIA. Reglarea nervoasa este de scurta durata in timp ce
reglarea endocrina se realizeaza mai lent, cu efecte mai prelungite. Interrelatiile sistemului
nervos cu glandele endocrine se realizeaza prin intermediul hipofizei (conexiune cu
hipotalamusul) si al glandelor suprarenale (conexiune cu sistemul nervos simpatic).
Aminele biologice sunt grupuri de celule sau cel. Solitare care alcatuiesc sistemul neuroendocrin
difuz. Ele completeaza si continua activitatea glandelor endocrine. Aminele biologice au
activitate endocrina locala.
Glandele endocrine sunt constituite din cel. secretorii inconjurate de tesut conjunctiv bogat in
capilare sanguine si limfatice. Structura gl. endocrine cuprinde capsula, stroma si parenchimul
(de origine ecto-, mezo- sau endodermica).
1. Clasificare dupa structura
Cand toate cele trei structuri (capsula, stroma si parenchimul) sunt de origine mezodermica
glanda endocrina este omogena si va produce hormoni steroizi. Glandele endocrine heterogene
au parenchimul endodermic sau ectodermic si produc hormoni de natura proteica.
Producerea hormonilor are loc intracitoplasmatic. Celule endocrine au nucleu eucromatic si
organite dezvoltate.
2. Dupa modul de dispunere a celulelor glandulare, exista trei tipuri de glande endocrine: gl.
endocrine reticulate (hipofiza, gl. suprarenale), gl. de tip veziculos (tiroida) si gl. dispersate sau
difuze (glandele interstitiale din ovar si testicul).
3. Clasificare dupa tipul secretiei
Glandele endocrine se pot prezenta ca: organe individualizate morfologic (epifiza, hipofiza,

tiroida, paratiroidele, suprarenalele), glande mixte in care cel. endocrine sunt inglobate intr-o gl.
exocrina (pancreasul endocrin, glandele interstitiale din ovar si testicul) si glande amficrine in
care aceleasi celule elaboreaza atat secretie exocrina cat si secretie endocrina (ex: hepatocitul)
18. TIROIDA
Cea mai dezvoltata glanda endocrina. Prezinta organizare de tip vezicular, produsul de secretie
fiind acumuat in foliculi, de unde este resorbit si trecut in sange.
Produce doua tipuri de hormoni: hormoni ce contin iod, moduleaza metabolismul bazal si
influenteaza, cresterea sau maturarea tesutului nervos; si un hormon polipeptidic, calcitonina,
care regleaza nivelul calciului sanguin, impreuna cu hormonul paratiroidian. Calcitonina inhiba
decalcifierea oaselor prin resorbtie osteoclastica si stimuleaza activitatea osteoblastelor.
Structura tiroidei cuprinde: capsula, stroma si parenchimul.
Capsula este fina, de natura fibroblastica. Stroma tiroidiana poate fi sistematizata in rap. cu
pozitia ei topografica in stroma perilobulara, intralobulara si perifoliculara. Celulele stromei
intrafoliculare reactioneaza la hormonul tireotrop, demonstrand inrudirea lor cu parenchimul
secretor.
Parenchimul are un aspect mozaicat fiind format din foliculi aflati in diferite stadii de activitate
si din celule parafoliculare, dispuse grupat intre foliculi.
, alcatuit din celule foliculare. Prin polul apical, cel. foliculare delimiteaza un spatiu in care se
depoziteaza produsul de secretie, coloidul tiroidian.Foliculul tiroidian se prezinta ca o
formatiune ovoidala sau sferoidala cu diametrul cuprins intre 20-500
Forma celulelor foliculare variaza in raport cu starea functionala aparand: cuboidala (normal),
prismatica (hiperactivitate) sau pavimentoasa (hipoactivitate). Pozitia nucleului variaza tot in
functie de starea functionala: apical (celulele care elaboreaza coloidul si il transfera in lumenul
foliculului) sau bazal (celulele care reabsorb si hidrolizeaza coloidul).
Citoplasma celulelor foliculare, slab bazofila (se datoreaza prezentei ARN sub forma de ribozomi
si poliribozomi), cuprinde picaturi de lipide sau granule PAS-pozitive.
Foliculii tiroidieni sunt grupati cate 20-40, in lobuli, cei mai mari fiind situati la periferia
lobulului iar cei mai mici in centru.
Foliculii in repaus au diametru relativ mare, coloidul abundent, puternic acidofil. Foliculii in
normofunctie au un diametru redus, coloidul mai diluat si bazofil. Foliculii in hiperfunctie sunt
mici, cu lumen stramt, coloidul este intens bazofil. Foliculii in hipofunctie au diametrul mare si
coloidul foarte vascos, intens acidofil.
Coloidul tiroidian se prezinta ca o substanta omogena, vascoasa, de culoare galbena-cafenie (in
stare proaspata) ce ocupa 30% din greutatea glandei. Coloidul contine iod si o glicoproteina,
TIREOGLOBULINA.
Elaborarea si eliberarea de hormoni tiroidieni sunt procese complexe care cuprind 4 etape
principale: sinteza, stocarea, reabsorbtia coloidului si eliberarea hormonilor in sange.
Sinteza are loc in celulele foliculare. Stocarea are loc in cavitatea foliculara. Reabsorbtia are loc
dupa ce s-a produs fluidificarea coloidului sub actiunea enzimelor proteolitice. Coloidul
fluidificat este resorbit la nivelul polului apical al celulelor foliculare.
19. NEUROHIPOFIZA
Neurohipofiza reprezinta cca. 25% din masa si volumul hipofizei. Cuprinde lobul posterior sau
nervos, tija hipofizara (elementul prin care hipofiza este atasata la fata ventrala a
hipotalamusului) si eminenta mediana.
Lobul posterior, tija hipofizara si eminenta mediana sunt alcatuite din acelasi tip de celule, au
vascularizatie si inervatie comuna si contin aceleasi substante biologic active.
De-a lungul fibrelor amielinice se gasesc corpii Herring (=eozinofile cu forma butonata

denumite si corpusculi de acumulare a neurosecretiei). Corpii Herring sunt considerati

formatiuni de stocaj a materialului neurosecretat, care va fi transportat in capilarele sinusoidale.
Parenchimul neurohipofizei cuprinde pituicite, celule conjunctive, cel. gonadotrope, fibre
nervoase, corpi Herring, lipsind neuronii. Cele mai numeroase sunt pituicitele, care sunt
nevroglii transformate in vederea desfasurarii unor functii secretorii.
Exista mai multe feluri de pituicite (macro, fibro si reticulopituicite). Pituicitele emit prelungiri
in jurul capilarelor sanguine si in jurul corpilor Herring.
La animalele in varsta pituicitele acumuleaza granule de pigment melanic sau de uzura, galben
brun.
Celulele bazofile gonadotrope reprez. celule migrate din lobul anterior in timpul dezvoltarii
embrionare si formeaza grupe mici in vecinatatea lobului intermediar.
Fibrele nervoase sunt amielinice si reprezinta axoni ai neuronilor hipotalamici paraventriculari
si supraoptici. Constituie si calea de deversare a hormonilor secretati de neuronii
paraventriculari si supraoptici.
Corpii Herring sunt formatiuni ovalare, sferoidale sau neregulate in care se acumuleaza
neurosecretiile coloidale, bogate in glicozaminoglicani si in acid ascorbic.
Eliberarea hormonilor (vasopresina si ocitocina) in corpii Herring este realizata de catre
pituicitele care ii separa de neurofizin si ii cedeaza sangelui. Vasopresina sau hormonul
antidiuretic (ADH) este produs de neuronii nucleilor supraoptici, iar ocitocina de neuronii din
nucleii paraventriculari.
20. GLANDELE CUTANATE
In structura pielii exista 2 tipuri de gl. cutanate: gl. sudoripare si gl. sebacee.
Glandele sudoripare sunt glande tubulo-glomerulare, formate dintr-o portiune glomerulara
secretorie si o portiune canaliculara de eliminare a secretiei. Pe baza caracteristicilor
morfologice si functionale se deosebesc doua tipuri de gl. sudoripare, unele apocrine si altele
merocrine sau ecrine.
Gl. sudoripare aprocrine sunt mai vechi d.p.d.v. filogenetic, fiind inlocuite treptat de gl.
merocrine. Au un adenomer mai voluminos, mai putin sinuos, cu un lumen mai larg. Canalul de
excretie este relativ rectiliniu. Cel. secretorii au citoplasma bazofila, cu granule de glicogen,
lipide sau pigmenti. Intre polul bazal si membr. bazala se gaseste un strat discontinuu de cel.
mioepiteliale. Canalul de excretie se deschide in teaca epiteliala a firului de par, aproape de
suprafata pielii.
Gl. sudoripare merocrine (propriu-zise) sunt gl. independente de foliculii pilosi. Se gasesc numai
in anumite zone ale pielii precum pernitele digitale la carnivore, furcutza la cabaline, planul
nazal la suine, planul nazo-labial la bovine, reg. carpiana la suine. Au adenomerul situat la limita
dintre derm si hipoderm, cu aspect tubulo-glomerular. Canalul sudoripar se deschide la
suprafata pielii printr-un orificiu sau por. Glandele sudoripare merocrine produc o secretie
fluida, apoasa, hipotonica. Prin eliminarea de substante nocive si metaboliti, functia de excretie
a glandelor sudoripare echivaleaza cu circa jumatate din functia renala. In caz de insuficienta
renala, creste cantitatea de uree eliminata prin transpiratie iar secretia glandelor sudoripare
capata miros de urina. Ca regula generala cele mai dezvoltate glande sudoripare se gasesc in
regiunile in care pielea acoperita de par se invecineaza cu pielea glabr sau cu mucoasele, in
vecinatatea buzelor, narinelor si pe fata ventrala a cozii ( la ovine). Glandele sudoripare lipsesc
la pasari. Datorita unor caracteristici topografice si histostructurale se descriu o serie de glande
sudoripare cu aspect particular precum glandele ceruminoase, ciliare, glandele planului nazal
sau nazoepitelial, glandele regiunii anale, gl. carpale. Gl. ciliare se deschid in foliculii genelor si
sunt gl. apocrine. Gl. carpale sunt specifice suinelor si se deschid pe suprafata pielii prin 3-5
canale largi. Glandele anale se impart si ele in 2 categorii: glande anale si glande ale sinusurilor
paraanale.

Glandele sebacee sunt glande alveolare simple, ramificate sau compuse, cuprinse in grosimea
dermului. Se formeaza prin invaginarea tecii epiteliale externe a foliculului pilos. Produc sebum
pe care il elibereaza prin holocrinie. In cele mai multe cazuri sunt asociate foliculilor pilosi in
care se deschid printr-un scurt canal pilosebaceu. Fiecare folicul pilos este in legatura cu una sau
mai multe glande sebacee, dispuse in coroana, care isi descarca secretiile pe radacina firului de
par. Sunt cuprinse in unghiul de insertie a muschilor arectori care ajuta la evacuarea secretiei
glandulare. Un folicul pilos impreuna cu glandele sebacee adiacente si muschii arectori
formeaza o unitate pilosebacee. In zonele in care pielea este lipsita de par, gl. sebacee se deschid
direct pe suprafata pielii printr-un canal delimitat de un epiteliu stratificat scuamos.
In centrul adenomerului (partea glandei formata din celule glandulare) cu aspect de alveola se
gasesc celule aflate in diferite stadii de degenerescenta grasa, care prin holocrinie se transforma
in sebum. Sebumul protejeaza cutisul impotriva apei, mentine finetea si elasticitatea pielii,
diminueaza mitoza microorganismelor si contine precursori ai vitaminei D.
La mamiferele domestice au forma ovoidala in reg. in care parul este des si forma sferoidala in
pielea slab acoperita cu par. Cu cat parul este mai scurt cu atat glandele sebacee sunt mai mari si
mai numeroase. Gl. sebacee lipsesc in unele regiuni lipsite de par ca pernitele digitale, buzele,
aripile narinelor, mamelonul la bovine, ovine, caprine si carnivore.
In unele reg. de pe corpul mamiferelor exista aglomerari de glande sebacee cu aspect particular:
gl. tarsale, organul submental, gl. sinusurilor infraorbitar, inghinal si interdigital, gl. cornuale,
gl. sinusurilor paraanale, circumanale, gl. preputiale si supracoocigiana. La pasari intalnim
glanda uropigiala.
Glandele circumanale sunt gl. sebacee modificate prezente la canide in zona cutanata a canalului
anal unde formeaza un inel in dermul zonal. Nu au un sistem canalicular care sa dreneze lobulul
putand fi considerate glande endocrine.
21. MDUVA SPINRII
Maduva spinarii ocupa canalul rahidian, avand substanta cenusie dispusa central, inconjurata
de substanta alba. Prezinta doua jumatati simetrice delimitate intre ele de o fisura mediana
ventrala si de un sept median dorsal. In jumatatea caudala a maduvei spinarii septul este
inlocuit de o fisura. Sunstanta cenusie este mai voluminoasa la nivelul segmentelor de origine a
nervilor ce asigura inervatia membrelor. Pe sectiune transversala substanta cenusie are forma
literei H, prezentand 2 coarne dorsale, 2 coarne ventrale, 2 coarne laterale si o comisura cenusie
strabatuta de canalul ependimar (captusit de nevroglii ependimare ependimocite).
Coarnele dorsale sunt mai inguste dar mai lungi ajungand in apropierea santurilor laterale
dorsale. Contin pericarioni mici. La baza coarnelor dorsale, pericarionii sunt mai mari si
formeaza nucleul Clarke, implicat in sensibilitatea proprioceptiva.
Coarnele ventrale apar scurte si groase, cuprind neuroni multipolari motori relativ comasati in 4
grupe: medioventral, ventrolateral, central si lateral.
Coarnele laterale apar ca doua proeminente laterale, detasate de la nivelul bazei coarnelor
dorsale. In structura coarnelor laterale intra pericarionii neuronilor preganglionari ai sistemului
vegetativ, neuroni de asociatie, neuroni senzitivi si neuroni motori.
In afara de pericarionii diverselor tipuri de neuroni, in structura substantei cenusii din maduva
spinarii mai intra: un bogat tesut nevroglic care este format din astrocite, oligodendrocite,
microglii; fibre nervoase amielinice, fibre nervoase mielinice, lipsite de teaca Shawnn, mielina
fiind generata de oligodendroglii; si capilare sanguine.
Cele doua jumatati simetrice ale substantei cenusii sunt unite de comisura cenusie, strabatuta de
canalul ependimar. Substanta cenusie ce inconjoara canalul ependimar este formata numai din
fibre amielinice si celule nevroglice si poarta denumirea de substanta gelatinoasa Stilling.
Substanta alba a maduvei spinarii este preponderent formata din fibre mielinice, tesut glial,
capilare sanguine si o redusa cant. de tesut conjunctiv. Dupa sensul de conducere a influxului

nervos fibrele mielinice sunt senzitive sau ascendente, ce fac legatura cu etajele superioare si
fibre descendente sau motorii, ce pornesc din etajele superioare si conduc comenzile la organele
efectoare.
Volumul substantei albe creste progresiv de la regiunea sacrala spre regiunea cervicala prin
adaugarea de fibre ascendente. Fibrele nervoase sunt grupate in fascicule iar fasciculele
formeaza cordoane, delimitate intre bratele substantei cenusii si santurile longitudinale, dorsal
si ventral. Exista astfel pe fiecare parte un cordon dorsal, un cordon lateral si un cordon ventral.
22. CERVIXUL, VAGINUL SI VESTIBULUL VAGINAL
Cervixul reprezinta segmentul uterin care se interpune intre corpul uterin si vagin, prezentand
un perete mult ingrosat, mai consitent si bogat in fibre elastice. Are o portiune prevaginala si o
portiune vaginala. Peretele cervical este format din mucoasa, musculara si seroasa.
Lumenul cervical apare dantelat datorita cutarilor mucoasei cervicale. Epiteliul simplu
columnar al mucoasei cuprinde celule mucoase granulate, mucoase veziculare, epiteliale ciliate
si epiteliale cuneiforme.
Epiteliul glandelor cervicale tubulare din lamina propria este prismatic. Secretia glandelor este
de tip merocrin.
Mucusul cervical produs de aceste glande si de epiteliocitele cervicale contine glicoproteine si
are proprietati reologice, cristalizand cu aspecte specifice (cristale aciculare sau sub forma de
feriga).
Portiunea vaginala a cervixului are un epiteliu stratificat scuamos.
Musculoasa cervicala cuprinde un strat circular intern, bine evidentiat si un strat longitudinal
extern, slab reprezentat. Fibrele elastice predomina in stratul circular-intern.
La nivelul seroasei se intalnesc extremitatile craniale ale conductelor epooforice (Gartner).
Tesutul conjunctiv lax acoperit de un mezoteliu peritoneal caracterizeaza seroasa.
Vaginul este un segment musculotubular care se extinde de la cervixul uterin la vestibulul
vaginal. Prezinta 3 tunici: mucoasa, musculara si adventicea. Mucoasa, cutata longitudinal,
apare formata dintr-un epiteliu pluristratificat pavimentos si un corion, continuat fara
delimitare cu submucoasa.
Epiteliul vaginal cuprinde 4 straturi (bazal, parabazal, intermediar, superficial). Celulele
epiteliale ale vaginului sunt f. bogate in glicogen. Epiteliul creste in grosime in timpul
proestrului si estrului.
Corionul mucoasei vaginale cuprinde t. conjnctiv lax sau dens, cu numerosi corpusculi senzitivi
(Vater-Pacini, Krause, Meissner) si noduli limfoizi. Corionul este f. bogat in retele venoase.
Musculoasa cuprinde 2-3 straturi de fibre musculare netede. In seroasa si adventice sunt
prezenti numerosi ganglioni nervosi si fibre vegetative.
Vestibulul vaginal continua in sens caudal conductul vaginal, intinzandu-se intre meatul urinar
si orificiul vulvar. Mucoasa vestibulara cuprinde un epiteliu stratificat pavimentos si un corion,
in grosimea caruia exista glande vestibulare mici si mari, conductele longitudinale epooforice
Gartner, nodulii limfatici, in special in apropiera clitorisului. Glandele vestibulare mari sunt
glande tubulo-alveolare, localizate in profunzimea mucoasei. Portiunile secretorii cuprind celule
mucoase mari. Conductul principal ce se deschide in vestibul este delimitat de un gros epiteliu
stratificat pavimentos, inconjurat de limfonoduli izolati sau agregati, Glanda vestibulara mare
produce o secretie mucoasa ce lubrefiaza peretii vestibulari fiind compresate in timpul montei.
Sunt omoloagele gl. bulbouretrale de la mascul si au o activitate secretorie crescuta in primele
doua zile dupa estru. Glandele vestibulare minore sunt gl. mucoase, tubulare ramificate,
diseminate in mucoasa vestibulara. Corespund gl. uretrale de la mascul. Musculatura
vestibulului vaginal este de tip striat.
23. COPITA I ONGLOANELE

COPITA prezenta la mamiferele care fac sprijinul pe sol printr-un singur deget la fiecare
membru, copita reprezinta regiunea apexiala a degetului, invelita intr-o formatiune cornoasa.
Indeplineste functii de protectie, de amprtizare si de organ tactil.
In alcatuirea regiunii copitei intra formatiuni osoase, articulare si tendinoase, invelite de un
tegument modificat ce produce cutia de corn. Tegumentul regiunii apexiale este format din
subcutis (hipoderm), derm si epiderm.
Hipodermul redus cantitativ si format din t. conjunctiv lax, este prezent numai in zonele in care
dermul nu ajunge in contact direct cu baza anatomica.
Dermul prezinta trei straturi:
a)un strat periostal, rezultat din fuzionarea periostului cu stratul profund al dermului, cuprinde
t. conjunctiv dens, fibros, sarac in celule;
b) un strat reticulat, format din t. conjunctiv dens, fibros, bogat vascularizat, cu numeroase fibre
elastice si nervoase;
c) un strat papilar, bogat in celule, fibre conjunctive, terminatii nervoase si numerosi corpusculi
senzitivi (Pacini, Krause).
Impreuna cu o parte din straturile epidermului (stratul generator si primele randuri de celule
din stratul spinos), dermul formeaza o componenta macroscopica, denumita membr.
cheratogena, ce produce cutia de corn a copitei. Membrana cheratogena se sistematizeaza intr-o
portiune parietala (in apropierea osului), ce genereaza peretele cutiei de corn, si o portiune
soleara, ce produce cornul din care sunt formate talpa si furcua. Pe o membrana cheratogena
exista aproximativ 500-600 lamele primare orientate vertical. Totalitatea papilelor dermice
lamelare formeaza tesutul podofilos al copitei, in timp ce papilele dermice filiforme de pe
portiunea soleara formeaza t. velutos sau catifelat al copitei. Ambele tesuturi sunt puternic
vascularizate si extrem de sensibile, fiind prevazute cu numerosi corpusculi senzitivi (Pacini si
Krause). O serie de gl. merocrine modificate se gasesc in dermul care acopera furcu a.
Epidermul regiunii copitei sufera puternice modificari fata de epidermul tegumentar,
participand la structurarea cutiei de corn. Cutia de corn prezinta o portiune parietala, care se
prelungeste caudal cu barele, si o portiune soleara, care cuprinde talpa propriu-zisa si furcutza.
Peretele cutiei de corn este format din 3 straturi: extern, mijlociu si intern. Tesutul epidermic
din stratul intern formeaza aproximativ 600 lamele primare, cornificate, orientate vertical,
desprinse de pe fata interna a stratului mijlociu si angrenate cu lamelele podofilului. De pe
fiecare lama primara se desprind perpendicular sau oblic, 100-200 de lame secundare.
ONGLOANELE prezente la rumegatoare si suine, ongloanele au o histostructura
asemanatoare cu a copitei. Stratul lamelar intern cuprinde numai lamele primare inalte, dar
scurte, lipsite de lamele secundare, ceea ce face ca atasarea cutiei de corn sa fie mai slaba.
La niv. fetei soleare, talpa este redusa in suprafata, dar structurata ca si la cabaline. Lipseste
furctza, iar un calcai proeminent si intins ocupa o parte a fetei soleare, fiind acoperit de un corn
moale, subtire, putin rezistent.
Ongloanele secundare, prezente la rumegatoare si suine, reprezinta vestigii digitale, acoperite cu
material cornos si derm, cu aceeasi histostructura ca si ongloanele principale.
24. TESTICULUL
Reprezentand gonada masculina, testiculul este un organ hotmono-dependent, mixt care
produce atat spermatozoizi cat si hormoni sexuali. Functia spermatogenetica este modulata de
hormonul foliculo-stimulant adenohipofizar iar cea endocrina de hormonul luteinizant hipofizar
sau hormonul stimulator al celulelor interstitiale. Testiculul este format din parenchim tubular
si din tesut conjunctiv, care intra in alcatuirea albugineei si stromei.
Albugineea apare ca o capsula fibroasa, foarte rezistenta, dublata pe fata externa de portiunea
viscerala a peritoneului tecii vaginale. Albugineea mentine parenchimul sub presiune facilitand
eliberarea spermatozoizilor. Albugineea este formata in mare parte din fibre de colagen si putine

fibre elastice. Mai cuprinde si un strat vascular, ocupat de ramificatiile arterei si venei
testiculare mari. De pe fata profunda, albugineea detaseaza o serie de septe conjunctive care
impart parenchimul in 250-300 de lobuli testiculari cu aspect piramidal.
Lobulii testiculari cuprind 2-5 tubi seminiferi si endocrinocitele interstitiale.
Tubii seminiferi prezinta o portiune flexoasa lunga si una dreapta si scurta, comuna pentru mai
multi tubi seminiferi dintr-un lobul. Portiunea dreapta se deschide in reteaua testiculara din
care se desprind canalele eferente, ce parasesc testiculul, continuandu-se cu conurile eferente, ce
se deschid in canalul epididimar.
Glanda interstitiala a testiculului este formata din cordoane de endocrinocite interstitiale (celule
Leydig), dispuse in spatiile conjunctive dintre tubii seminiferi, in apropierea capilarelor
sanguine, impreuna cu fibrocite, macrofage si capilare limfatice. Este o glanda endocrina de tip
difuz. Nr. endocrinocitelor interstitiale variaza de la o specie la alta fiind dependent de varsta. La
electronomicroscop se vad 2 tipuri de celule Leydig: mici, fusiforme, cu organite putine si mari,
cu citoplasma bogata in vezicule, incluziuni de lipide si pigmenti.
In perioada embrio-foetala, cel. Leydig sunt numeroase si active, producand hormoni androgeni
iar la parturitie isi inceteaza activitatea pe care o reiau la pubertate.
25. OVIDUCTUL LA MAMIFERE SI PASARI
Oviductele sau salpinxurile sunt organe bilaterale, cu aspect flexuos. Prezinta 3 portiuni:
pavilionul, corpul si extremitatea uterina.
Pavilionul sau infundibulul este extremitatea abdominala a oviductului , avand aspect de palnie.
Corpul se extinde in sens caudal, legand pavilionul de extremitatea uterina, prin care oviductul
se deschide in cornul uterin, prezentand o usoara strangulatie.
Mucoasa oviductului apare cutata, prezentand pliuri inalte si ramificate in regiunea
infundibulului si mai putin dezvoltate in regiunea istmului. Epiteliul oviductului cuprinde 4
tipuri de celule: columnare ciliate, secretoare, cuneiforme si bazale. Celulele columnare ciliate
prezinta cili lungi care prin bataile lor si prin miscarile peristaltice ale oviductului favorizeaza
transportul ovulului si al zigotului.
Infundibulul preia ovocitele eliberate de ovar, peste care in estrus, se aplica bursa ovariana.
Fecundatia se produce in jumatatea caudala a oviductului. Deplasarea ovulului si oului spre uter
se datoreaza activitatii cililor si contractiilor peristaltice.
La pasari, caile genitale femele sunt reprezentate de oviductul stang. Oviductul este un organ
tubular, foarte sinuos, ce se intinde de la ovar la cloaca si este format din 5 segmente morfofunctionale: pavilion, magnum, istm, uterus si vagina. Fiecare segment are un rol bine
determinat in formarea oului.
Pavilionul prezinta o portiune craniala dilatata, cu aspect de palnie, si o portiune caudala, mai
ingusta. Are o lungime medie de 6-9 cm. In pavilion, ovocitul parcurge a 2-a diviziune de
maturare si are loc fecundatia. Mucoasa pavilionului este puternic incretita si formeaza cute ce
converg spre portiunea ingustata.
La nivelul portiunii caudale apar glande tubulare. Fibrele musculare incep sa se organizeze pe 2
straturi.
Magnum sau camera albuminogena ocupa o mare parte din lungimea oviductului si are rol de
elaborare a albusului. In magnum, galbenusul stationeaza aprox. 3 ore. Peretii magnumului sunt
grosi datorita dezvoltarii mucoasei si straturilor musculare. Mucoasa apare extrem de cutata iar
suprafata secretorie este marita. In corionul mucoasei sunt prezente numeroase glande formate
prin invaginarea epiteliului de suprafata. Galbenusul inainteaza prin insurubare datorita
musculaturii magnumului care prezinta fibre musculare cu fascicule spiralate. Astfel antreneaza
secretia epiteliala care formeaza albusul si salazele.
Istmul este un conduct ingustat, cu lungimea de 8cm si diametru de 2cm. Prin activarea
glandelor din istm se produc membranele cochiliere ale oului.

Uterus sau camera cochiliera este o camera ca o portiune mai dilatata a oviductului in care se
produce coaja calcaroasa, oul stationand aici circa 20h. Epiteliul mucoasei uterine participa
intens la formarea cojii oului, secretand matricea proteica in care se depun sarurile de calciu.
Glandele uterusului produc in mai putin de 24h, circa 5g de calciu.
Totodata hormonii tiroidieni si paratiroidieni joaca un rol important in formarea cojii oului.
Vaginul este o portiune scurta si ingusta a oviductului, interpusa intre uterus si cloaca. La limita
cu uterusul este prezent un sfincter muscular.
Formarea oului si deplasarea sa prin cele 5 segmente ale oviductului dureaza in medie 24h.
Deplasarea se produce prin contractiile fibrelor netede sub influenta oxitocinei.
26. CORPUL GALBEN
Corpul galben apare in zona corticala a ovarului, dupa ce a avut loc ovulatia, avand un caracter
temporar in situatii fiziologice. Dupa dehiscenta si ovulatie, in cavitatea foliculara se formeaza
un cheag sero-hemato-fibrinos, ce contine lichid folicular si celule foliculare.
Luteinizarea este procesul prin care celulele granuloasei si celulele tecale se transforma in
luteocite, care contin luteina, un pigment galben.
Cresterea corpului galben se datoreaza atat activitatii mitotice, cat si hipertrofierii celulelor
luteale. Exista 2 tipuri de celule luteale, mari si mici. Celulele luteale mari apar poligonale si
contin in timpul metestrului si diestrului, organite caracteristice pentru sinteza de hormoni
steroizi (progesteron), mitocondrii, reticul endoplasmic neted abundent. Celulele luteale mici
apar mai incarcate cu lipide, dar prezinta mai putine organite de sinteza. Cel. luteale mici
reprezinta numai o mica parte din cel. corpului galben si sunt situate la periferia acestuia.
Produc estrogeni.
Celulele corpului galben, in dezvoltare si maturare, contin multe fosfolipide si putine
trigliceride, colesterol si esteri. In timpul regresiunii, colesterolul se acumuleaza in celulele
luteale, ceea ce sugereaza utilizarea colesterolului pentru sinteza hormonilor steroizi.
Corpul galben isi pastreaza functia conditionat de instalarea gestatiei, deosebindu-se un corp
galben progestativ sau ciclic si un corp galben gestativ.
Corpul galben progestativ ( sau ciclic) se instaleaza si evolueaza atunci cand nu s-a produs
fecundatia. Este activ 5-10 zile, dupa care va involua, transformandu-se intr-o formatiune
hialino-fibroasa, denumita corp albicans.
Corpul galben gestativ se instaleaza numai daca ovulul a fost fecundat. Functioneaza pana la
jumatatea gestatiei, dupa care involueaza, transformandu-se in corp albicans. Exista specii de
animale, la care prezenta corpului galben este necesara pe intreaga perioada a gestatiei.
27. PANCREASUL ENDOCRIN
Pancreasul endocrin este format din insule pancreatice (Langerhans) care reprezinta
aproximativ 1-2% din greutatea parenchimului. Insulele pancreatice au forme variate, sferice
sau ovale, fiind delimitate de acinii pancreatici adiacenti printr-un tesut conjunctiv fin. Cele mai
multe insule se gasesc in coada pancreasului. La pasari si reptile, coada pancreasului este
formata aproape in totalitate din insule Langerhans.
In cadrul insulelor, endocrinocitele sunt dispuse in cordoane anastomozate neregulat, printre
care se gasesc capilare de tip sinusoid. Exista mai multe tipuri de endocrinocite (A, B, C, D, si F).
Endocrinocitele alfa-A sau glucagonocitele sunt celule mari, poligonale. Endocrinocitele A
produc glucagonul, un hormon hiperglicemiant, reprezentand 5-30% din pop. celulara a
insulelor. Glucagonul contracareaza efectul hipoglicemiant al insulinei prin descompunerea
glicogenului hepatic si eliberarea glucozei. Celulele A pot fi distruse selectiv prin administrarea
de saruri de cobalt.
Endocrinocitele beta-B sau insulinocitele apar mai mici, imprecis delimitate, poliedrice,

nearginofile (nu contin granulatii argirofile). Endocrinocitele B ocupa 60-80% din pop. celulelor
insulare, ajungand la ovine la 98%. Celulele B realizeaza contacte cu numeroase fibre nervoase
de origine simpatica si parasimpatica. Produc insulina, hormon hipoglicemiant, ce favorizeaza
depunerea glicogenului in ficat si muschi, precum si transformarea acestuia in tesut adipos de
rezerva. Aloxanul distruge selectiv celulele B, fiind intrebuintat pentru producerea
experimentala a diabetului.
Endocrinocitele C apar neregulate sau salb granulate, reprezentand precursori ai celorlalte tipuri
de celule din insulele pancreatice.
Endocrinocitele delta sau celulele D sunt relativ rare (5% la canide) situate la periferia insulelor,
in vecinatatea celulelor A. Sintetizeaza somatostatinul, un hormon de crestere.
Endocrinocitele F produc o polipeptida pancreatica ce stimuleaza secretia de suc gastric, inhiba
motilitatea intestinala si secretia biliara.
28. EMISFERELE CEREBRALE
Creierul mare este format din doua emisfere cerebrale, legate intre ele printr-o serie de
formatiuni comisurale. Fiecare emisfera cerebrala este constituita din substanta cenusie si
substanta alba.
Substanta cenusie formeaza scoarta cerebrala (cortexul) si nucleii cenusii telencefalici. La
mamifere cortexul este sistematizat in neocortex si paleocortex. Pe suprafata cortexului se
gasesc neregularitati organizate in circumvolutiuni (sau girusuri), delimitate de santuri (sau
sulcusuri). Grosimea cortexului variaza, fiind mai redusa la nivelul lobului occipital (cca.
1,25mm) si mai groasa la nivelul lobului frontal (cca. 4mm), unde se gasesc centrii motori.
D.p.d.v. functional, in neocortex se deosebesc: arii senzitive, arii motorii si arii de asociatie.
Cele 5 tipuri de neuroni corticali sunt:
1)neuronii piramidali au vful orientat spre supraf cortexului, iar axonul se detaseaza de la
nivelul bazei si patrunde in substanta alba. Dendritele desprinse din apexul neuronului se
indreapta spre suprafata cortexului, unde se ramifica abundent. Cei mai mari neuroni piramidali
sunt denumiti celule Betz si se gasesc in cortexul motor.
2)neuronii stelati sunt neuroni mici, cu axon scurt si cu mai multe dendrite ramificate, ce
confera neuronului o forma stelata.
3)neuronii Martinoti au un contur piramidal, cu putine dendrite scurte si cu axon lung. Sunt
considerati neuroni piramidali inversati, axonul detasandu-se din varful piramidei, in timp ce
dendritele se desprind de la baza acesteia.
4)neuronii fuziformi sunt mici si medii, orientati cu axul lung perpendicular pe supraf
cortexului.
5)neuronii orizontali Cajal sunt mici, ovoidali, cu axul mare orientat paralel cu suprafata
cortexului. Sunt cei mai putin numerosi fiind prezenti in stratul molecular.
Pe langa neuroni, cortexul mai contine astrocite, oligodendroglii, microglii si capilare sanguine.
Straturile neocortexului difera intre ele dupa morfologia si densitatea neuronilor:
stratul molecular(plexiform) este cel mai superficial. In el predomina neuropilul, compus din
dendritele apicale ale neuronilor piramidali si din ramificatiile terminale ale axonilor fibrelor
aferente
stratul granular extern contine o pop densa de neuroni stelati mici si neuroni piramidali mici
stratul piramidal extern contine neuroni piramidali mici si mijlocii
stratul granular intern contine o pop densa de neuroni stelati mici
stratul piramidal intern cuprinde neuroni piramidali mari, neuroni stelati si neuroni
Martinotti.
stratul multiform cuprinde o larga varietate de neuroni piramidali mici, neuroni Martinotti,
neuroni stelati si neuroni fuziformi
Fibrele nervoase din cortex sunt:

 aferente vin din substanta alba

eferente patrund in substanta alba si intra in structura cailor piramidale
Substanta alba ocupa centrul emisferelor cerebrale si cuprinde:
fibre nervoase mielinice de proiectie
de asociatie
comisurale.
Fibrele de proiectie sunt fibre aferente ce aduc impulsuri nervoase la cortex, sau fibre eferente,
ce conduc impulsuri la centrii subcorticali.
Fibrele nervoase de asociatie leaga o arie a cortexului cu o alta arie din aceeasi emisfera
cerebrala, putand fi scurte sau lungi.
Fibrele comisurale leaga ariile dintr-o emisfera cu arii din emisfera congenera, intrand in
componenta corpului calos, a trigonului cerebral si a comisurii albe anterioare.
Bulbul olfactiv este o formatiune ce intra in componenta emisferelor cerebrale, aparand ca o
prelungire atasata fetei ventrale, indreptata spre cavitatile nazale.
29. ANALIZATORUL ACUSTIC
Receptorii analizatorului auditiv (acustic) sunt situati in urechea interna, care se gaseste in
stanca osului temporal, un os al neurocraniului. Aici, in melcul osos (cohleea osoasa) se afla
melcul membranos (canalul cohlear) care adaposteste organul Corti ce contine celulele
receptoare auditive.
Vibratiile sonore sunt captate mai intai de urechea externa, formata din pavilionul auricular si
conductul auditiv extern. Profund de conductul auditiv extern se afla urechea medie (cutia
timpanica), o cavitate sapata tot in stnca temporalului. Intre conduct si urechea medie se
interpune membrana timpanica (timpanul), un rezonator ce vibreaza sub influienta undelor
sonore.
Urechea medie, plina cu aer adus de trompa Eustachio (o legatura intre aceasta si portiunea
superioara a faringelui), contine un lant de trei osicioare auditive (ciocan, scarita, nicovala) si
doi muschi de mici dimensiuni atasati ciocanului si scaritei. Lantul osicular si actiunea
muschilor modifica (prin amplificare sau prin diminuare) caracteristicile sunetelor pe care le
transmit mai departe, in urechea interna si asigura o buna auditie.
Segmentul de conducere al analizatorului auditiv incepe cu primul neuron, situat in ganglionul
Corti din urechea interna.
In structura organului Corti sunt cuprinse 3 componente majore: celule senzoriale, celule de
sustinere si formatiuni nervoase.
Celulele de sustinere sunt reprezentate de stalpii Corti, celulele Deiters, celulele Hensen si
celulele Claudius.
Functionarea organului spiral auditiv (Corti) este determinata de undele sonore captate de
urechea externa si transmise de urechea medie (prin timpan si oscioare) catre urechea interna.
Aceste unde produc vibratii ale perilimfei din rampa vestibulara, care prin intermediul
helicotremel se transmit perilimfei din rampa timpanica, cauzand vibratii ale timpanului
secundar si ale membranei bazilare. Vibratiile membranei bazilare determina stimularea perilor
auditivi prin contactul lor cu membrana tectoria. O alta posibilitate de stimulare a perilor
auditivi se datoreaza faptului ca vibratiile perilimfei determina vibratii ale membranei
vestibulare (Reissner) si consecutiv acestora, vibratii ale endolimfei din scala medie (canalul
cochlear/melcul membranos). Vibratiile endolimfei produc deplasari ale membranei tectoria si
stimularea perilor auditivi.
30. CAILE GENITALE MASCULE

Caile genitale mascule sunt reprezentate de tubii drepti, canalele eferente si epididimul, canalul
deferent, canalul ejaculator si uretra.
m. Fac legatura intre tubii seminiferi contorti si reteaua testiculara. Epiteliul tubilor drepti
contine numeroase macrofage si limfocite, fiind capabil sa fagociteze spermatozoizii.m si
diametrul intre 40-90Tubii drepti se formeaza prin confluarea tubulilor seminiferi contorti din
fiecare lobul, avand lungimi de 200-400
Canalele eferente sunt o serie de canale intratesticulare, cu origine in reteaua testiculara. Ele se
continua extratesticular cu conurile eferente (canale flexuoase ce se deschid in canalul
epididimar). Conurile eferente reprezinta lobulii epididimului, delimitati intre ei prin septe
conjunctive. Epiteliul canalelor cuprinde celule secretoare columnare, celule columnare ciliate si
celule bazale. Celulele columnare secretoare desfasoara activitati secretorii si resorbtive. Celulele
columnare ciliate creaza curenti cu ajutorul cililor vibratili facilitand astfel inaintarea
spermatozoizilor spre epididim.
Epididimul este un organ atasat testiculului in a carui alcatuire intra canalul epididimar. In
alcatuirea epiteliului canalului epididimar intra epiteliocite microviloase cu stereocili, celule
holocrine si celule bazale.
Canalul deferent continua canalul epididimar, prezentand o portiune initiala, localizata in
cordonul spermatic si o portiune abdomino-pelvina, situata intr-o plica peritoneala.
Musculatura canalului deferent apare f groasa. Portiunea terminala a canalului deferent contine
glande tubuloalveolare avand un aspect de ampula.
Canalul ejaculator prezinta o structura asemanatoare cu peretele ampulei canalului deferent.
Epiteliul canalului ejaculator se continua cu epiteliul uretrei fiind epiteliu de tranzitie.
Uretra masculina indeplineste un rol de conduct comun uro-genital. Prezinta o portiune
prostatica, o portiune membranoasa si o portiune spongioasa sau peniana.
Portiunea prostatica se extinde de la gatul vezicii urinare pana la extremitatea caudala a
prostatei, unde se continua cu portiunea membranoasa. Mucoasa de la nivelul portiunii
prostatice formeaza o proeminenta care se termina caudal prin tuberculul seminal. Pe acest
tubercul se deschid canalele ejaculatoare sau canalele deferente. Tot aici se deschide si utriculul
prostatic sau uterul masculin.

II.
1. FICATUL
2. Ficatul este o glanda amficrina, hepatocitele elaborand atat bila (ca secretie externa) cat
si unele substante necesare metabolismului intermediar pe care le elibereaza in sange (ca
secretie endocrina).
Ficatul are origine endodermica si prezinta functii multiple intervenind in metabolismul
proteinelor, glucidelor, lipidelor, enzimelor, sarurilor minerale si vitaminelor. Este un
organ de stocaj pt un nr mare de factori activi (vit., hormoni), pt anumiti constituenti
celulari (glicogen, enzime). Ficatul participa la sinteza si inmagazinarea unor proteine
plasmatice. Este un rezervor de sange si un organ de excretie (elimina produsi ai
metabolismului intermediar ca pigmentii biliari, colesterolul si ureea). Reprezinta aprox.
2-3% din greutatea corporala.
Structura histologica a ficatului cuprinde capsula si parenchimul hepatic. Capsula sau
tunica fibroasa delimiteaza ficatul fiind formata din t. conjunctiv fibros in care
predomina fibrele de colagen. Este dublata la exterior de subseroasa si la exterior de

seroasa peritoneala. Este mai groasa la suine si rumegatoarele mari.

Parenchimul hepatic are ca unitate morfofunctionala lobulul hepatic. Acesta are o forma
prismatica cu baza poligonala. Lobulii sunt delimitati complet la suine si rumegatoare
sau incomplet (carnivore, hominide) de t. conjunctiv interlobular ce formeaza stroma
perilobulara. In afara lobulului hepatic clasic, la niv. ficatului se mai descriu doua unitati
functionale: lobulul port si acinul hepatic.
Lobulul hepatic port cuprinde totalitatea unitatilor secretorii care sunt tributare aceluiasi
conduct biliar. Lobulii portatli sunt unitatile cu secretie externa ale ficatului.
Acinul hepatic cuprinde totalitatea hepatocitelor irigate de acelasi vas care isi varsa bila
in acelasi canal biliar. Functiile acinului sunt atat de glanda cu secretie interna cat si de
glanda exocrina a ficatului.
3. TUBUL DIGESTIV
4. Planul general de organizare a peretelui tubului digestiv include 4 tunici: mucoasa,
submucoasa, musculara propriu-zisa si tunica externa, reprezentata de adventice sau
seroasa.
Mucoasa este formata din epiteliu, corion (lamina propria) si musculara mucoasei. In
portiunea craniala si la nivelul prestomacelor , epiteliul este stratificat pavimentos iar in
portiunea mijlocie si caudala este simplu prismatic. Corionul contine in principal tesut
conjunctiv, glande si formatiuni limfoide. Musculara mucoasei cuprinde fibre musculare
netede. Tesutul limfoid din corion formeaza sistemul limfoid asociat intestinului.
Submucoasa este formata din t. conjunctiv lax ce cuprinde: un plex submucos
(Meissner), vase sanguine, vase limfatice si uneori glande.
Musculara apare ca o tunica groasa si rezistenta, formata din fibre musculare striate sau
din fibre musculare netede, dispuse in 2 straturi (intre aceste 2 straturi se gaseste plexul
nervos mienteric).
Tunica externa poate fi formata din: tesut conjunctiv lax si se numeste adventice; tesut
mezoteliofasciculat reprezentand portiunile viscerale ale seroaselor.
3. Limba este un organ musculos mobil ce cuprinde in structura sa un schelet, muschi striate,
glande, vase, nervi si mucoasa.Epiteliul mucoasei este stratificat pavimentos moale sau
cheratinizat (la rumegatoare si feline). Corionul mucoasei se densifica concurand la structura
aponevrozei linguale. Mucoasa linguala apare neteda pe fata ventrala a limbii iar pe fata dorsala
prezinta papile linguale. Limba este lipsita de submucoasa.
Papilele linguale sunt formate dintrun ax conjunctiv acoperit de un epiteliu stratificat
pavimentos. Papilele au rol mecanic sau rol gustativ.
- papilele filiforme prezinta un epiteliu ce poate fi cheratinizat (la rumegatoare si feline) sau
necheratinizat
- papilele fungiforme au aspect de ciuperca; epiteliul lor este mai putin cheratinizat sau
necheratinizat; in epiteliul de pe laturile papilei se pot obs. muguri gustativi
- papilele foliate sunt formate din 8-10 pliuri ale mucoasei cu aspect de foi de carte dispuse
perpendicular pe axul limbii; contin rar muguri gustativi
- papilele conice sunt prezente la rumegatoare si canide avand aspect conic
- papilele circumvalate (sau caliciforme) apar dispuse la baza limbii; sunt inconjurate de un sant
in fundul caruia se deschid glande de tip seros; epiteliul ce delimiteaza santul include numerosi
muguri gustativi
Muschii limbii (intrinseci sau extrinseci) sunt formati din fibre musculare striate.
4. Prestomacele

reprezinta cele 3 compartimente neglandulare (rumen, retea, foios) care impreuna cu cel
glandular formeaza stomacul pluricompartimentat la rumegatoare. Prestomacele au peretele
structurat din cele 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa.
Rumenul prez. pe suprafata mucoasei numeroase papile de forme si dimensiuni diferite. In sacul
rumenal ventral papilele sunt mai mari decat in cel dorsal iar la niv. pilierilor sunt mai reduse.
Epiteliul mucoasei din rumen este stratificat pavimentos cornificat fiind mai mare la animalele
crescute in sistem gospodaresc datorita actiunii mecanice a furajelor grosiere. In grosimea
epiteliul s-au evidentiat cel. mucoide ce produc o secretie mucoasa permanenta cu rol protector.
Cel. din stratul germinativ al epiteliului se recunosc prin prezenta a numeroase mitocondrii ce
sunt implicate in transportul ionilor de Ca si Na. Corionul cupr
inde fibre elastice si fibre de colagen. Submucoasa este reprez. de un t. conjunctiv lax cu
numeroase fibre elastice ce permit adaptarea volumetrica. Musculoasa este formata din fibre
musculare netede dispuse intr-un strat extern si unul intern aglomerat la niv. pilierilor. Seroasa
este reprez. de peritoneul visceral zonal.
Reteaua prez. mucoasa accidentata de numeroase pliuri ce se intersecteaza si delimit. cel. retelei
in teritorii cu aspect hexagonal, in fagure de miere. Pe sectiuni ale pliurilor si papilelor se
remarca prez. fibrelor musculare netede dispuse in manunchiuri longitudinale, ce se continua
spre baza cu cele din musculara mucoasei.
Foiosul prez. o mucoasa extrem de cutata ce realizeaza lame pe care se gasesc papile reduse. In
corionul acestor lame se gasesc fibre musculare netede ce realizeaza un strat central si 2 straturi
periferice ce se continua in musculara mucoasei.
5. PANCREASUL este o glanda tubulo-acinoasa compusa, de tip seros. Cuprinde in structura
sa: capsula, stroma si parenchimul.Peretii conjunctivo-vasculari trimisi de capsula, formeaza
stroma pancreasului. Acestia impart complet parenchimul in lobi si lobuli.Parenchimul glandei
este reprez. de acinii serosi unitatile morfofunctionale ale pancreasului exocrin, de insulele
Langerhans (realizeaza secretia endocrina), si de canalele pancreatice intrinseci.In activitatea
glandulara a celulei glandulare seroase sunt mai intens solicitate organitele care intervin in
sinteza proteinelor de export: ribozomi, reticul endoplasmic rugos, complexul Golgi. Nucleul
celulei glandulare are o forma neregulata, pe fata externa a membranei nucleare sunt prezenti
numerosi ribozomi, complexul Golgi este f. dezvoltat si inconjurat de granule de secretie (sau
zimogen) delimitate de endomembrane, reticulul endoplasmic granular apare format din
cisterne lungi denumite parazomi.Sucul pancreatic (rezultat din secretia granulelor de zimogen)
este alcalin si contine apa, saruri de Ca si enzime. Aceasta secretie se produce sub influenta
hormonului secretina elaborat de mucoasa duodenala. Produsul de secretie este exocitat in
lumenul acinului care apare marginit de cel. centroacinoase. Din canalele intralobulare secretia
trece in canalele interlobulare. Prin confluarea canalelor interlobulare rezulta canalele
pancreatice colectoare: principal (Wirsung) si secundar (Santorini).La suine, tunica musculara a
peretilor canalelor colectoare este absenta in canalul Santorini. La rumegatoarele mici este f.
dezvoltata.Inervatia pancreasului este asigurata de fibre excito-secretorii.
6. CANALUL ANALprez. 3 zone: columnara, intermediara si cutanata. Zona columnara anala
se afla in continuarea mucoasei rectale de care este delimitata printr-o linie anorectala. Mucoasa
contine infiltratii limfoide si un plex venos cu caractere erectile. In submucoasa sunt prezente
glande tubulare ramificate, numite glande anale ce sunt glande modificate sudoripare, ce produc
o secretie grasoasa la caine si mucoasa la suine.Zona intermediara se caracterizeaza printr-un
epiteliu stratificat pavimentos de tip moale. Mucoasa nu formeaza pliuri. In submucoasa se
gasesc glandele anale.Zona cutanata prez. un epiteliu stratificat pavimentos cheratinizat.
Cuprinde glande sudoripare si sebacee modificate, denumite glande circumanale. La jonctiunea
dintre zona cutanata si zona intermediara, 2 evaginari laterale ale mucoasei formeaza sacii anali
numai la carnivore si leporide.Sacii anali sunt captusiti de un epiteliu stratificat pavimentos

cheratinizat iar in corionul lor se evidentiaza glande sudoripare tubulare simple la canide si
glande sebacee la felide.In zona anorectala lipsesc musculara mucoasei si stratul longitudinal
extern, iar stratul circular realizeaza sfincterul intern, continuandu-se in sens caudal cu fibre
musculare striate.
7. STRUCTURA VENELOR
venele sunt conducte vasculare in care sangele circula cardiopet, cu o presiune mai joasa decat
in artere si cu o viteza mai redusa. peretele venos apare mai subtire decat peretele arterial si
prezinta o tunica interna, o tunica medie si o tunica externa. In functie de diametrul venelor si
histostructura lor se deosebesc: venule, vene mici, vene mijlocii si vene mari.Venulele se
formeaza prin confluarea capilarelor. Peretele venulelor este mai gros decat al capilarelor fiind
format din endoteliu, membrana bazala si t. conjunctiv cu rare cel. musculare netede. Sub
membr. bazala se gaseste un strat subendotelial de fibre colagene, rare fibroblaste si numeroase
pericite. Pe masura ce diametrul venulelor creste se structureaza venulele musculare.
Jonctiunile dintre cel. endoteliale sunt sensibile la actiunea serotoninei si histaminei care au un
rol important in realizarea reactiilor inflamatorii. Venulele permit un amplu schimb molecular
intre sange si t. conjunctive.Venele mici prezinta o tunica medie formata din 2-4 straturi de
celule musculare netede.Venele mijlocii sunt vene fibroase , fibroelastice si fibromusculare.
Venele mari au media (cel. musculare netede separate de fascicule de fibre de colagen) mai
dezvoltata decat la venele mijlocii dar mai subtire decat la artere. Limitanta elastica interna
apare bine conturata.
Venele mici si mijlocii de la niv. extremitatilor unde circulatia se desfasoara antigravitational
sunt echipate cu valvule care previn refluxul sanguin.
In splina, ficat, suprarenale si piele se intalnesc vene cu structuri speciale. Venele pielii prez.
dispozitive sfinteriforme de reglare a hemodinamicii. Venele solicitate de presiuni ridicate au
peretii mai grosi.

8. GLANDELE SALIVARE sunt glande tubuloacinoase, anexe ale cav. bucale. Dupa aspect sunt
gld. salivare minore si majore. Glandele salivare minore se gasesc in corionul mucoasei bucale
fiind formate din mai multi acini si un canal exterior scurt. Glandele salivare majore isi dreneaza
secretia printr-un canal sau prin mai multe canale proprii. Structura glandelor salivare
cuprinde: capsula, stroma si parenchimul. Capsula contine vase si nervi si apare mai bine
individualizata la niv. parotidelor si maxilarelor. De la niv. capsulei se desprind septe
conjunctive care impart parenchimul in lobi si lobuli. Stroma glandelor cuprinde stroma
perilobulara si stroma periacinoasa. Parenchimul glandelor este format din acini secretori si din
sistemul canaliculelor si canalelor excretoare. Canaliculele au un diametru redus si sunt
reprezentate de cel Pfluger care intervin activ in transportul de ioni si apa, contribuind la
resorbtia apei si la concentrarea salivei.Dupa specificul secretiei lor gld. salivare pot fi: seroase,
mucoase sau mixte. Glandele salivare seroase produc o secretie fluida, lipsita de mucina, dar
continand maltaza, amilaza etc. Parotidele sunt glande seroase prez. la toate specii
le de animale domestice. Glandele salivare mucoase produc o secretie semivascoasa care
lubrifiaza bolul alimentar in vederea deglutitiei. In aceasta categorie se incadreaza glandele
mandibulare si sublinguale de la carnivore. Glandele mixte sunt formate din acini micsti in care
predomina cel. mucoase.
9. DINTII SI ODONTOGENEZA

Dintii sunt formatiuni dure implantate in alveole ce prezinta 3 portiuni: coroana, gatul si
radacina. Sunt excavati de o cavitate pulpara in care este adapostita pulpa dentara. Cavitatea
pulpara prezinta un orificiu situate in apexul (varful) radacinii prin care patrund in pulpa vase si
nervi. In componenta unui dinte intra formatiuni dure (dentina, smaltul si cementul) si
formatiuni moi (pulpa dentara, ligamentul alveolodentar si gingia).
Dentina sau ivoriul este un tesut conjunctiv calcifiat ce delimiteaza cavitatea pulpara si canalul
radicular formand masa principala a dintelui. Are origine conjunctivo-mezenchimala. Este
primul tesut dur care ia nastere in decursul dezvoltarii dintilor fiind produsa de osteoblaste.
Dentina este un tesut avascular hranindu-se cu ajutorul unui lichid seros numit limfa dentara.
Smaltul (substanta adamantina) acopera dentina la nivelul coroanei fiind cel mai dur tesut din
organismul animal. Are origine epiteliala. Se uzeaza prin frecare cu el insusi prezentand o
duritate deosebita imprimata de fluorurile de sodiu si potasiu.
Smaltul este format de adamantoblaste. Se comporta ca o membrana semipermeabila cu rol de
bariera (pt microbi).
Cementul acopera radacina dintelui prezentand o structura celulara asemanatoare cu cea a
osului. Cuprinde in structura sa substanta fundamentala si celule, cementocite si cementoblaste.
Pulpa dentara ocupa camera pulpara fiind de origine mezenchimala. Este bogat vascularizata si
inervata. Cuprinde in structura sa substanta fundamentala, fibre conjunctive si celule. Celulele
sunt reprezentate de odontoblaste si pulpocite (fibrocite).
Ligamentul alveolo-dentar este situat in spatiul dintre cement si alveola dentara.
Gingia reprezinta o modificare adaptativa a mucoasei bucale ce realizeaza un inel in jurul colului
(gatului) dentar prin care dintii sunt fixati in alveole.
Odontogeneza
Dintii sunt formatiuni morfologice cu origine dubla: ectodermica si mezenchimala (dentina,
cementul, pulpa dentara si ligamentul alveolo-dentar).
Epiteliul cavitatii bucale embrio-fetale prolifereaza dand nastere unei creste denumita lama
dentara, aceasta genereaza mugurele dentar. Din clopotul dentar (rezultat in urma transformarii
mugurelui dentar) va rezulta smaltul (organul adamantin). Tesutul mezenchimal subiacent
prolifereaza generand papila dentara. Aceasta produce dentina prin intermediul odontoblastelor
si da nastere pulpei dentare.
Cementul si ligamentul alveolo-dentar se dezvolta din sacul dentar. Portiunea sacului dentar
aflata in contact cu dentina va diferentia cementul iar portiunea exterioara va genera ligamentul
alveolo-dentar.
Inlocuirea dintilor de lapte se datoreaza proceselor osteolitice si de resorbtie osoasa iar pe de
alta parte distrugerii cementului prin actiunea cementoclastelor.
10. MADUVA OSOASA HEMATOGENA
Maduva osoasa hematogena este localizata in areolele oaselor spongioase si in canalul medular
al oaselor lungi. Isi incepe activitatea hemopoietica in perioada embrio-fetala tarzie.
Capsula este reprezentata de endost. Parenchimul sau tesutul mieloid cuprinde grupe de celule
polimorfe si policrome elemente ale seriei eritrocitelor, trombocitelor si granulocitelor.
Populatia celulara a t. mieloid provine din celula stem pluripotenta.
Reteaua vasculara cuprinde:
-capilare tipice (provenite din modificarea arterelor de nutritie ale osului)
-capilare arteriolare (reprezinta portiunea initiala a formatiunilor venoase)
Circulatia medulara se caracterizeaza prin:
-sistem capilar perfect inchis
-lipsa vaselor limfatice

Inervatia este asigurata de fibrele nervoase mielinice (receptori) si amielinice (efectori) formand
retele pericapilare.
Functiile maduvei hematogene:
-organ hematoformator (in perioada embriofetala produce elemente figurate)
-hemoclazie (distruge erotrocitele si leucocitele imbatranite)
-functie metabolica (intervine in metabolismul lipidelor etc.)
-de fagocitoza
-de secretie (produce proteine plasmatice)
In structura maduvei hematogene exista un sistem vascular complex in care sunt prezente toate
tipurile de celule circulante: hematii, granulocite, mononucleare, megacariotice, limfocite,
plasmocite si precursorii lor.
11. COMPLEXUL JUXTAGLOMERULAR
Complexul juxtaglomerular este format din 3 structuri distincte: macula densa, cel.
juxtaglomerulare si lacisul.
Macula densa reprez. o zona diferentiata a epiteliului urinifer. Celule maculei densa prez.
mitocondrii scurte, reticul endoplasmic granular redus si complex Golgi. Membrana bazala
apare intrerupta favorizand astfel contactul cu cel. juxtaglomerulare.
Cel. juxtaglomerulare sunt cel. musculare modificate situate in peretele arteriolei aferente cu
nuclei sferoidali, putine miofilamente si granule de secretie ce contin renina. Limitanta elastica
interna lipseste rezultand astfel contactul direct al cel. juxtaglomerulare cu cel. endoteliale.
Unele cel. juxtaglomerulare prez. granule numeroase iar altele sunt agranulate in urma
eliminarii reninei.
Cel. juxtaglomerulare produc eritrogenina (indispensabila pt. eritropoieza), prostaglandine,
hipertensinogenul si enzime.
Renina elaborata de aceste celule scade tensiunea transformand angiotensiometrul in
angiotensina.
Lacisul sau insula mezangiala perivasculara este reprezentat de o aglomerare de celule
agranulare cu citoplasma slab colorata, inglobate in substanta fundamentala ce umple spatiul
dintre arteriole, glomerul si macula densa. Citoplasma acestor celule contine microfilamente de
miozina, vezicule de pinocitoza si fagocitoza.
12. STOMACUL LA PASARI
Stomacul la pasari este bicompartimentat fiind format din proventricul (portiunea glandulara)
si ventricul sau pipota (portiunea musculara mecanica).
Proventriculul prez. o mucoasa cutata , ce realizeaza pliuri de inaltimi variate si infundibuli la
baza carora se deschid glandele tubulare simple.
Epiteliul de suprafata este simplu prismatic , inaltimea cel. diminuandu-se spre baza
infundibulilor unde cel. devin cubice. Epiteliul cuprinde cel. elaboratoare de mucus.
In corion, printre glandele mucoasei (glande rugosale) exista infiltratii si noduli limfoizi.
Glandele submucoasei (glandele subrugosale) strabat corionul mucoasei si se deschid la nivelul
unor papile.
Lobii glandulari sunt delimitati de t. conjunctiv f. vascularizat si inervat, cu fibre de colagen,
fibre elastice si cel. conjunctive.
Celule epiteliale ale stomacului glandular au un nucleu situat bazal iar nucleolul este evident.
Celule glandulare secreta acid clorhidric si pepsinogen. Submucoasa este reprez. de o banda
ingusta de t. conjunctiv fibros cu fibre orientate longitudinal.
Musculoasa cuprinde fibre musculare netede intre care se gaseste plexul nervos mienteric.
Seroasa peritoneala acopera stomacul la exterior.

Ventriculul are aspect de lentila biconvexa iar in structura peretelui sau sunt prezente de la
exterior spre lumen: seroasa, stratul aponevrotic, musculoasa, submucoasa, mucoasa si cuticula.
Seroasa apartine peritoneului visceral.
Stratul aponevrotic cuprinde fibre de colagen paralele dispuse in manunchiuri printre care se
evidentiaza fibroblaste alungite si aplatizate.
Musculoasa apare mai subtire in zona centrala a fetelor laterale si mai groasa in zona
circumferintei organului. Este dispusa pe 3 straturi: oblic intern, circular mijlociu si longitudinal
extern.
Submucoasa cuprinde t. conjunctiv dens, aderent corionului.
Mucoasa apare lipsita de musculatura mucoasei fiinf formata din epiteliu si corion dens.
Cuticula inglobeaza in compozitia sa o matrice proteica si celule descuamate din epiteliul de
suprafata. La microscopul optic apare formata din lamele: unele dispuse paralel cu suprafata
mucoasei, iar altele dispuse perpendicular pe suprafata mucoasei.
13. SPLINA
Originea splinei este mezodermica. Splina este cea mai mare acumulare de t. limfoid din
organism care actioneaza ca un filtru masiv cu rol esential in imunitate si in retinerea
antigenelor straine, a particulelor straine, a resturilor celulare. Este un sediu al raspunsului
imun.
Structura histologica a splinei cuprinde: capsula si parenchimul splenic.
Capsula este formata din t. conjunctiv dens neorientat, cu fibre de colagen, fibre elastice si cel.
musculare. Delimiteaza compartimente intercomunicante in care se gaseste parenchimul
alcatuit din pulpa rosie si pulpa alba.
Pulpa rosie ocupa cea mai mare parte din parenchim fiind formata din cordoane splenice si
sinusuri venoase. In ochiurile structurii de baza a cordoanelor splenice se gasesc toate tipurile
de elemente albe si f. multe hematii. Sinusurile venoase sunt localizate intre cordoanele
splenice. Sinusurile sunt venule postcapilare in care se acumuleaza cea mai mare parte din
sangele care patrunde in splina si contine numeroase cel. fagocitare si producatoare de
anticorpi.
In zona marginala care delimiteaza pulpa rosie de cea alba sunt retinute cele mai multe antigene
provenite din sange (contine limfocite T si B).
Pulpa alba este formata din limfocite si celule inrudite care formeaza teci limfoide
periarteriolare si foliculi sau noduli limfatici. Tecile limfoide sunt mansoane de limfocite ce dau
nastere la arterele pulpei albe. Foliculii splenici primari au forma sferica sau ovalara si se
transforma in foliculi germinali cu centrii germinativi in timpul raspunsului imun.
Splina nu are circulatie limfatica, limfocitele intrand si iesind pe calea circulatiei sangvine (ciclu
ce dureaza aprox. 6 ore timp in care ele traverseaza campurile limfoide ale splinei).
14. BURSA CLOACALA (FABRICIUS)
Bursa cloacala este un organ limfoepitelial specific pasarilor, cu aspect de punga, situat dorsal de
proctodeum, cu care comunica printr-un canal bursal. Acest canal poate fi flancat de 2
formatiuni bursale accesorii. Peretele bursei este format din 3 tunici: seroasa, musculoasa si
mucoasa.
Seroasa este reprezentata de peritoneul local care acopera diverticulul cloacal. Musculoasa
ocupa cea mai mare parte din grosimea peretelui bursal si este form. din fibre musc. netede
dispuse in 2 straturi. Mucoasa apare puternic cutata formand pliuri groase al caror centru este
ocupat de foliculi, iar suprafata pliurilor este acoperita de un epiteliu simplu sau
pseudoprismatic columnar. Acest epiteliu prolifereaza in profunzime, cel. epiteliale
amestecandu-se cu cel. din foliculi.

Foliculii bursali pot avea 2 aspecte: un aspect uniform, la foliculii primari si cu 2 zone, corticala
si medulara la foliculii sec. Foliculii bursali sec. apar dupa stimulari antigenice. Celulele
epiteliale ale foliculilor sec. participa prin activarea limfocitelor la sintetizarea anticorpilor. Zona
corticala apare mai inchisa la culoare cuprinzand numeroase limfocite, limfoblaste, cel. in
mitoza si numeroase macrofage. Zona medulara (mai deschisa la culoare decat corticala)
cuprinde cel. nediferentiate, limfoblaste si limfocite.
Rolul bursei in principal consta in maturarea limfocitelor B care vor secreta anticorpi, asigurand
imunitatea de tip umoral. Desi dupa ecloziune involueaza treptat pana la atrofiere (la maturitate
sexuala), isi mentine functiile prin care sunt maturate cel. b imature aflate in circulatie. De
asemenea bursa produce un factor hormonal, bursopoietina care in vitro induce diferentierea
selectiva a limfocitelor B.
Limfocitele B parasesc bursa prin vasele sangvine care aprovizioneaza foliculii bursali ajungand
in t. limfoide.
Limfonodurile sunt organe limfoide secundare
15. LIMFONODURILE SAU GANGLIONII LIMFATICI
cu aspect reniform sau sferoidal. Se gasesc izolate sau grupate de-a lungul vaselor limfatice.
Initial nodulii sunt formati din celule mezenchimale cu mare potential de diferentiere pt. ca mai
apoi sa fie populati cu limfoblasti si limfocite. in prima faza de organizare nodulul este uniform
dar mai tarziu se diferentiaza medulara de corticala.
Histostructura limfonodurilor cuprinde: capsula si parenchimul ganglionar (cu cele 3 zone:
corticala(cortexul), paracorticala (paracortexul) si medulara). Acestea 2 sunt separate printr-un
sinus subscapular de la care pornesc sinusurile corticale care patrund in parenchimul cortical
continuandu-se cu sinusurile medulare. Sinusurile medulare dreneaza limfa in vasele limfatice
eferente. Limfa patrunde in ganglion prin vase limfatice aferente care strabat capsula si se
deschid in sinusul subscapular. Sinusul subscapular apare ca o retea densa prin care se filtreaza
limfa. In limfonoduri sangele circula in directia opusa limfei. Circulatia prin limfonod permite
unui nr. mare de limfocite sa treaca prin teritoriile specifice unde vor intalni substante
imunogene crescand sansa ca un nr. de limfocite imunocompetente sa intalneasca antigenul
specific si sa reactioneze cu el.
Cortexul contine t. reticuar, limfocite si foliculi primari ce contin limfocite mici. In cursul
raspunsului imun (=actiunea unui stimul antigenic) se transforma in foliculi secundari
caracterizati prin prezenta centrilor germinativi (foliculii cu centrii germinativi situati mai
profund decat acestia s.n. foliculi tertiari), a zonei timus independenta de reactie si de producere
a anticorpilor. Centrii germinativi sunt formati in principal din celule stromale (reticulare)
dendritice. Parenchimul centrilor germinativi cuprinde 2 zone: o zona dens populata (unde
predomina cel. bogate in ribozomi care produc si secreta imunoglob
uline) si alta zona cu celule rare (este indreptata spre sursa de stimulare antigenica). Centrii
germinativi apar si se evidentiaza in functie de intensitatea stimulului antigenic.
Paracortexul apare imprecis delimitat, situat intre corticala si medulara. Cuprinde mase
neregulate de t. limfoid dens. Este o regiune timus-dependenta populata de limfocite T.
Medulara contine t. limfoid dens si este predominant timus-independenta.
Majoritatea speciilor de pasari nu au noduri limfatice, cu exceptia pasarilor acvatice unde
prezinta o forma primitiva de organizare.
16. STOMACUL NECOMPARTIMENTAT
Structura stomacului necompartimentat este adaptata pt. cele 2 functii majore ale sale: de
rezervor (pt. alimente) si de digestie (asigurata de sucul gastric).

Mucoasa gastrica este formata din epiteliu, corion cu glande, musculara mucoasei si infiltratii
limfoide. Prezinta numeroase falduri si pliuri. Cu ajutorul lupei se remarca prez. criptelor (sau a
infundibulilor gastrici) care sunt mai putin adanci in regiunea fundica a mucoasei si mai adanci
in reg. pilorica. Glandele gastrice care se deschid in fundul acestor cripte pot fi: cardiale, fundice
si pilorice. Epiteliul de suprafata al mucoasei care acopera si criptele prez. 2 tipuri de celule:
prismatice inalte si bazale. In celulele epiteliale prismatice se remarca nucleii ovali si dezvoltarea
organitelor implicate in realizarea unei secretii glicoproteice. cel. epiteliale bazale constituie o
rezerva pt. celulele epiteliale de suprafata si au capacitatea secretorie mai redusa. Corionul
cuprinde aparatul glandular al stomacului propriu-zis format din glande cardiale, glande
fundice si glande pilorice toate sunt glande merocrine, tubulare simple ce se deschid la baza
infundibulilor gastrici. Glandele fundice sunt cele mai numeroase, ajung pana la musculatura
mucoasei si elaboreaza o parte din mucus, enzime si ac. clorhidric. Glandele cardiale produc
mucus si gastrina. Glandele pilorice sunt formate predominant din cel. mucoase si produc
mucus si cantitati mici de gastrina. Corionul prez. o zona superficiala formata din t. conjunctiv
reticulat si o zona profunda ce cuprinde t. conjunctiv lax. Corionul este infiltrat cu limfocite,
neutrofile, eozinofile, plasmocite si mastocite. De asemenea sunt preze. vase sanguine si
limfatice.
Musculara mucoasei cuprinde 2 straturi de fibre musculare netede: circular intern si
longitudinal extern. Submucoasa contine un t. conjunctiv lax si include plexul nervos submucos.
Musculoasa este alcatuita din 3 straturi de fibre musculare netede: un strat oblic intern, altul
circular-mijlociu si altul longitudinal-extern. Intre stratul longitudinal si cel circular se gaseste
plexul nervos mienteric (intermuscular). Plexul submucos (ca si cel intermuscular) este realizat
de inervatia stomacului de tip vegetativ.
plexul submucos (Meissner)
plexul intermuscular (Auerbach)
Seroasa este un t. mezotelio-fasciculat ce intra in componenta portiunii viscerale a peritoneului.
17. INTESTINUL GROS
Intestinul gros reprezinta segmentul tubului digestiv cuprins intre orificiul ileocecal si canalul
anal. Cuprinde: cecumul, colonul si rectul. Se caracterizeaza prin absenta vilozitatilor
intestinale, prin prez. unor glande lungi f. bogate in cel. caliciforme. Formatiunile limfoide din
colon sunt de tipul foliculilor solitari mari ce cuprind si submucoasa. In intesrinul gros se
realizeaza:
-absorbtia electrolitilor, vitaminelor si a apei
-digestia cu ajutorul florei microbiene de fermentatie putrefactie
-sinteza unor vitamine din complexul B si a vitaminei K
-depozitarea temporara a reziduurilor rezultate in urma digestiei si degradarea proteinelor
nedigerate
Peretele intestinului gros este structurat din cele 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculoasa si
seroasa.
Mucoasa prezinta un epiteliu simplu prismatic care se invagineaza in corion si se realizeaza
cripte (glandele Lieberhuhn). Epiteliul mucoasei cuprinde enterocite, cel. caliciforme, cel.
endocrine. Corionul mucoasei este format din t. conjunctiv lax si reticulat, este aproape absent
datorita nr. mare de glande intestinale. Este infiltrat cu neutrofile, eozinofile si macrofage.
Musculara mucoasei este slab reprezentata iar din ea se desprind fibre ascendente care se
infiltreaza printre glande. Stratul muscular circular intern este distribuit continuu iar stratul
longitudinal extern prez. aglomerari longitudinale denumite tenii. Acestea determina formarea
unor segmente sacciforme numite haustre.
Cecumul prez. infiltratii limfoide la ecvine iar la rumegatoare si suine, nodulii limfoizi sunt
prezenti la niv. jonctiunilor ileocecale determinand musculatura sa realizeze un sfincter.

Colonul prez. o mucoasa groasa cu glande Lieberkuhn f. lungi.

Rectul prez. o mucoasa dezvoltata. Glandele Lieberkuhn sunt f. numeroase si formate aproape
exclusiv din cel. caliciforme mucipare.
18. CORDUL
<
span style=font-family: Trebuchet MS,sans-serif;> Cordul este organul motor al sistemului
cardiovascular. Are peretele format din 3 straturi: endocard, miocard si epicard. Endocardul
captuseste cavit. ventriculare si atriale fiind alcatuit dintr-un endoteliu, un strat subendotelial si
un strat mioelastic subendocardic. Endoteliul endocardic este un epiteliu simplu pavimentos
sprijinit pe o membrana bazala fina. Stratul subendotelial cuprinde fibre de colagen si fibre
elastice. Stratul mioelastic cuprinde fibre de colagen, fibre elastice, cel. adipoase, vase sanguine,
vase limfatice si ramificatii ale sist. nodal. Endocardul nu poseda capilare hranindu-se prin
imbibitie. Endocardul participa la formarea valvelor cardiace atrioventriculare si semilunare ale
trunchiului pulmonar.
Inelele cardiace inconjoara orif. atrioventriculare, orif. arterei aorte si orif. arterei pulmonare.
Ele servesc ca pc. de insertie pt. fibrele musculare si cardiace si emit fascicule ce patrund in
septul interventricular.
Miocardul reprez. omologul tunicii vasculare mijlocii la niv. cordului. Este format din fibre
musc. de tip cardiac. Miocardul atrial apare mai subtire decat cel ventricular. In miocardiocitele
atriale se intalnesc granule atriale localizate perinuclear.
Contractiile din timpul revolutiei cardiace sunt induse si coordonate de sistemul
excitoconductor cardiac. Acesta este format din miocite nodale care sunt de 3 tipuri: cel. P, cel. T
si cel. Purkinje. Celulele P indeplinesc functia de pace maker, celulele T au rolul de a raspandi
impulsul produs in cel. P si de a opri accesul impulsurilor ectopice premature. Sist.
excitoconductor cardiac este compus din nodul sinoatrial, fasciculul atrioventricular (His) cu
ramificatiile sale si reteaua subendocardica (Purkinje). Fasciculul atrioventricular se prezinta ca
un cablu format din cel. Purkinje care conduc impulsul.
Epicardul si pericardul reprezinta portiunea viscerala si parietala a seroasei pericardice.
Epicardul este format dintr-un strat de cel. mezoteliale ce produc o redusa cantitate de lichid
pericardic care este deversat in cav. pericardica si favorizeaza miscarile epicardului fata de
pericardul parietal in timpul contractiilor cardiace. Pericardul seros continua apicardul si este
format dintr-un mezoteliu atasat la pericardul fibros.
Irigarea cu sange a cordului este bogata si asigurata de arterele si venele coronare. Din acestea
se desprind ramuri ce formeaza o densa retea de capilare in miocard, in scheletul cardic, in
periferia valvelor cardiace si in epicard. Sangele este colectat de venule si vene cardiace,
ajungand in atriul drept.
Inervatia cordului este de natura vegetativa orto- si parasimpatica.
19. CAPILARELE SANGVINE SI LIMFATICE
Capilarele sunt cele mai subtiri formatiuni vasculare caracterizate prin:
-prezenta unui singur strat de cel. endoteliale cu nuclei aplatizati care proemina in lumen
-prin absenta tunicii medii si a adventitiei
-prin prezenta pericitelor
Capilarele sunt dispuse in interstitii conjunctive unde formeaza retele. Sunt mai numeroase in
muschi, reduse numeric in subst. alba a organelor nervoase si lipsesc in cornee,epitelii si
cartilaje. Structura peretelui capilar include: endoteliul, membr. bazala si pericitele.
Endoteliul este format din cel. endoteliale (endoteliocite) cu nuclei hipercromatici.
Endoteliocitele sunt nefenestrate si fenestrate (prez. fenestratii circulare sau pori astupati de

diafragme monostratificate).
Membr. bazala si endoteliul realizeaza o bariera biologica f. importanta in realizarea
schimburilor dintre capilare si tesuturi.
Pericitele sunt cel. musculare asociate capilarelor , avand o membrana bazala comuna cu
endoteliocitele care intra usor in mitoza si se deplaseaza in jurul capilarelor. Pop. de pericite
sunt grupuri de cel. mezenchimale embrionare din adventitia arterelor si venelor mici (la
animalele adulte).
Rolul capilarelor consta in principal in realizarea microcirculatiei fiind implicate in desfasurarea
schimbului de gaze, fluide, subst. nutritive si produse metabolice inutilizabile.
Capilarele tipice (cu endoteliu continuu) sunt cele mai raspandite din organism (muschi,
pulmoni, S.N.). Au peretele format din endoteliu si periteliu. Endoteliocitele sunt nefenestrate si
form. intre ele complexe joctionale.
Capilarele fenestrate sunt prez. in intestinul subtire, glandele endocrine si rinichi. Fenestratiile
apar ca pori ce traverseaza unele portiuni din citoplasma cel. endoteliale. Permeabilitatea
capilarelor fenestrate este mult mai mare decat a capilarelor cu endoteliu continuu. Membr.
bazala apare continua trecand peste fenestratii.
Capilarele sinusoide sunt neregulate ca forma cu lumenul mai larg decat al capilarelor
fenestrate. In glomul carotic si in glomul aortic, capilarele sinusoide au endoteliul fenestrat iar
membr. bazala este fina. In ficat sunt mai largi cu o membr. bazala discontinua. In endoteliu
sunt prez. macrofage hepatice denumite celule Kupffer. In maduva osoasa, splina, limfonoduri si
nodurile hemale sunt prez. capilare cu aspect de sinusuri cu o membr. bazala discontinua.
20. CAVITATEA BUCALA
Gura cuprinde totalitatea formatiunilor ce delimi. cavitatea bucala ca prima portiune a tubului
digestiv, reprez. de buze, obraji, limba si dinti. In c
av. bucala se deschid ca anexe glandele salivare.
Buzele delimit. orif. bucal si cuprind in structura lor pielea, stratul musculo-aponevroticoconjunctiv si mucoasa.
Pielea acopera fata externa a buzei, aparand fina si elastica. Este formata din epiteliu stratificat
pavimentos cornos, derm si hipoderm. In derm si hipoderm sunt prez. foliculi pilosi, gld.
sebacee si gld. sudoripare.
Stratul musculo-aponevrotic cuprinde fibrele musculare striate. Mucoasa labiala continua
pielea la niv. unei linii intermediare cutomucoase fiind formata din epiteliu si corion. Epiteliul
este stratificat pavimentos, cheratinizat la cabaline si rumegatoare iar la suine si carnivore este
necheratinizat. Corionul mucoasei labiale cuprinde t. conjunctiv lax si numeroase gld.
tubuloacinoase, mucoase sau seroase.
Obrajii delimiteaza cav. bucala pe partile ei laterale si au in structura lor pielea, stratul muscular
si mucoasa. Pielea acopera fata cutanata. Stratul muscular cuprinde muschii striati zonali.
Mucoasa prez. un epiteliu stratificat pavimentos.
Tavanul cav. bucale format din palatul dur si palatul moale este captusit de o mucoasa formata
dintr-un epiteliu stratificat pavimentos cheratinizat si din corion.
Corionul mucoasei cuprinde numeroase glande palatine tubulo-acinoase si noduli limfoizi care
structureaza amigdala palatina. In structura valului palatin mai intalnim o lama tendomusculara.
21. STRUCTURA ARTERELOR
Arterele sunt conducte sanguine cu peretele mai gros decat al capilarelor, cu lumen larg si
contur regulat, in care sangele circula cardiofug. Au ca functie principala distribuirea sangelui de
la cord pana la retelele capilare din tot corpul. La fiecare sistola ventriculara sangele este impins
in artere cauzand dilatarea peretilor arteriali. Peretele vaselor arteriale prez. fibre elastice

(dilatarea si revenirea peretilor arteriali este datorata acestora) si cel. musculare netede. Se
disting mai multe tipuri de vase arteriale: artere elastice (aorta, carotida comuna, arterele
pulmonare), arterele musculare, arterele mixte si arterele convulute. Cantitatea de t. elastic
descreste o data cu diametrul arterei, in timp ce leiocitele devin mai numeroase. Arterele se
termina prin arteriole care ajung la retelele de capilare.
Arterele elastice au tunica medie form. din fibre elastice, grupate in lame continue sau
fenestrate, solidarizate intre ele printr-un sistem de fibre elastice subtiri si oblice. Intre lamele
elastice sunt prez. fibroblaste si cel. musculare netede (produc fibrele extracelulare si o subst.
fundamentala bogata in glicozaminoglicani sulfatati). Tunica interna apare mai groasa decat la
alte tipuri de formatiuni arteriale. Endoteliul se sprijina pe o fina membr. bazala si pe un strat
subendotelial ce cuprinde t. conjunctiv, fibroblaste si rare cel. al caror aspect ultrastructural
seamana cu al cel. musculare netede, fiind numite celule miointimale (ingrosand intima ele
constituie pc. de pornire in evolutia leziunilor din ateroscleroza). Stratul subendotelial este lipsit
de irigatie, hranirea realizandu-se prin difuzie si transport transendotelial. Tunica externa sau
adventicea este formata din fibre de colagen, putine fibre elastice si fibroblaste. Adventitia mai
cuprinde vasa vasorum, nervi si vase limfatice ce patrund in patura externa a tunicii medii.
Arterele carotida, femurala, vertebrala si altele sunt elastice la origine si devin graduat artere de
tip muscular.
Arterele musculare au ca structura predominanta a peretelui tunica medie (leiocite). Cele 2
limitante elastice apar bogate in glicozaminoglicani. Cea externa apare adesea discontinua sau
lipseste in arterele musculare mici. Adventicea cuprinde multe fibre elastice si de colagen,
fibroblaste, vasa vasorum, limfocite si nervi vasorum.
Arteriolele sunt formatiuni arteriale cu lumenul mai redus decat al arterelor musculare mici.
Peretele arteriolelor cuprinde intima, limitanta elastica interna, media si adventicea. Arteriolele
mici au un singur strat de fibre musc. netede, fiind lipsite aproape complet de fibre elastice. Nu
prez. strat subendotelial. Arteriolele mici se continua fie cu capilare, fie cu metarteriole (vase
mai inguste decat arteriolele).
Arteriolele speciale sunt reprez. de arteriolele cu perinuta din rinichi si gld. tiroida.
22. INTESTINUL SUBTIRE
Instestinul subtire este segmentul tubului digestiv in care au loc cele mai importante procese ale
digestiei si absorbtiei. Prez. 3 portiuni: duoden, jejun si ileon, avand peretele structurat in 4
tunici: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa.
Mucoasa intestinala este prevazuta cu pliuri circulare, vilozitati intestinale, microvilozitati si
glandele dincorion. Pliurile circulare au aspect de semiluna. In structura lor sunt prez. toate
structurile mucoasei si submucoasei dispuse in jurul unui ax central, format din submucoasa.
Sunt dezvoltate in portiunea distala a duodenului si proximala a jejunului. Vilozitatile
intestinale au aspect digitiform si foliac. In totalitatea lor confera un aspect catifelat mucoasei.
In structura lor intra epiteliu (cel. absorbitive, caliciforme si argentafine) si corion. Cel.
caliciforme au aspect de cupa sau butoias cand sunt pline cu mucus, prezentand o portiune
apicala dezvoltata si o baza stramta. Nucleul este impins in jumatatea bazala celulei. La polul
apical prez. microvili care dispar atunci cand celula se umple cu secretie. Corionul vilozitatilor
este format din t. conjunctiv in care se remarca fibre de reticulina. Corionul cuprinde si
muschiul vilozitatii (Brucke) format din cel. musculare netede. Acesta confera propr. contractile,
miscari de pendulare, scurtare si extensie. Glandele intestinale au aspect de gld. tubulare drepte,
cu lumen stramt, se deschid la baza vilozitatilor intestinale sau in spatiul dintre ele. Cuprind in
structura lor cel. caliciforme, enterocite, cel. argentafine (elaboreaza serotonina si bradichinina),
cel. Paneth si cel. nediferentiate. Celulele Paneth secreta numeroase enzime care degradeaza
compusii nutritivi din chimul gastric (lipaze, amilaze, nucleaze etc.), fagociteaza si digera cu
ajutorul lizozo

milor microorganisme din lumenul glandei. Glandele duodenale-Brunner sunt prezente in

submucoasa duodenului si la niv. regiunii pilorice a stomacului. Sunt gld. tubulo-alveolare
puternic ramificate formate din cel. mucoase. Secretia glandelor duodenale este predominant
mucoida si alcalina. Pe toata lungimea intestinului, in corion sunt prezente numeroase limfocite
dispuse difuz sau aglomerate in noduli. Totalitatea formatiunilor limfoide din corion formeaza
impreuna cu eozinocitele si macrofagele o bariera de aparare impotriva invaziei
microorganismelor din intestin. Musculara mucoasei cuprinde 2 straturi de fibre musculare
netede. Submucoasa intestinala apare relativ groasa fiind alcatuita din t. conjunctiv lax f.
vascularizat si inervat de plexul Meissner. Glandele duodenale pot fi mucoase, mixte si seroase
(cand sunt seroase produc enzime similare cu cele produse de cel. Paneth). Musculoasa
intestinului cuprinde 2 straturi de muschi: unul circular intern si altul longitudinal extern, intre
care se evidentiaza plexul nervos mienteric ce cuprinde microganglioni nervosi. Musculoasa
asigura realizarea peristaltismului (ce propulseaza continutul intestinal) si a miscarilor de
pendulare. Seroasa cuprinde t. conjuctiv mezotelial peritoneal. In ea sunt prezente numeroase
ramuri vasculare, nervoase si paniculi adiposi.
23. RINICHII STRUCTURA SI ULTRASTRUCTURA
Rinichiul este un organ pereche care cuprinde in structura sa capsula si parenchimul renal.
Capsula renala se prez. ca o formatiune fibroasa usor detasabila, subtire si translucida, care
adera la parenchim printr-o multime de fine travei conjunctivo-vasculare. Capsula prez. un strat
extern dens cu fibre de colagen, fibre elastice si un strat inetrn format din t. conjunctiv lax. La
toate speciile capsula este invelita de o capsula adipoasa mai abundenta la nivelul hilului.
Stroma renala este mult redusa si curprinde t. conjunctiv lax. Parenchimul renal prez. pe
sectiune medio-sagitala 2 zone: medulara si corticala. Zona medulara are un aspect striat si este
constituita din una sau mai multe structuri piramidale (piramide Malpighi). Piramida renala
prez. aspect striat dat. numeroaselor vase si a conductelor papilare. Varful fiecarei piramide
renale sau a 2-3 piramide proemina in sinusul renal, formand o papila renala. De pe baza
piramidelor se detaseaza spre corticala 400-500 prelungiri conice ce reprez. piramidele corticale
(Ferrein). Zona corticala (cortexul renal) inconjoara la periferie zona medulara. Cortexul prez.
urmatoarele zone:
-o zona subcapsulara
-o zona labirintica (care inconjoara fiecare piramida corticala)
-coloanele renale
Un lob renal cuprinde parenchimul renal, reprez. de o piramida renala impreuna cu piramidele
corticale de pe baza sa si cu subst. corticala.
Corpusculul renal (Malpighi) este situat in corticala rinichiului si in coloanele renale. Este
relativ sferoidal si prez. 2 poli: unul vascular (prin care patrunde arteriola aferenta si iese
arteriola eferenta) si un pol urinar. Structura fiecarui corpuscul renal include un glomerul
capilar format din capilare fenestrate ce realizeaza o retea interpusa intre arteriola aferenta si
cea eferenta. Capilarele glomerulare sunt despartite intre ele prin spatii intercapilare in care este
prez. t. conjunctiv (mezangiu) cu rol de stroma glomerulara. Mezangiul este form. dintr-o
matrice mucopoliglucidica, cel. mezangiale si o retea de fibrile de colagen. Capsula glomerulului
delimit. glomerulul fiind formata din 2 foite: una parietala externa si una viscerala interna. Intre
cele 2 foite se delimit. lumenul spatiului capsular, in care se acumuleaza filtratul glomerular.
Nefronul reprez. unitatea morfofunctionala a rinichiului, aflata in rel. functionala cu reteaua de
capilare a corpusculului renal. Se considera ca un nefron are 6 portiuni: (1) tubul contort
proximal si (2) tubul contort distal -> situati in corticala si in vecinatatea corpusculilor renali;
(3) tubul drept proximal, (4) tubul atenuat si (5) tubul drept distal -> formeaza ansa nefronului;
(6) capsula glomerulului. Tubii colectori renali sunt considerati ca portiuni ale unui sistem
intrarenal de conducte care colecteaza, concentreaza si transporta urina.

24. CAILE URINARE

Caile urinare sunt reprez. de calice, bazinet, uretere, vezica urinara si uretra. Cu exceptia uretrei,
au peretele constituit din cele 3 tunici: mucoasa, musculoasa, adventice (seroasa).
Calicele si bazinetul prez. o mucoasa cu un epiteliu de tranzitie subtire, dispus pe o membr.
bazala f. fina. Corionul mucoasei, format din t. conjunctiv elastic apare mai subtire in calice si
mai gors in bazinet. Contine plexuri vasculare si infiltratii limfoide. Mucoasa bazinetului
imbraca fiecare papila renala, formand calicele mici care conflueaza cate 3-5 formand calicele
mari care la randul lor se deschid intr-un spatiu comun ce se continua cu ureterul. Musculara
calicelui si bazinetului cuprinde fibre musculare netede ale caror contractii participa la
evacuarea urinei din rinichi mulgand papilele renale.
Ureterul conduce urina de la bazinet la vezica urinara, prezentand o mucoasa plisata formata
din epiteliu si corion. Epiteliul este de tip tranzitional cu 5-6 straturi de celule. Corionul apare
mai dens spre epiteliu si mai lax spre musculara. Musculara ureterului apare mai groasa
prezentand 3 straturi: longitudinala interna, longitudinala externa ci circulara. Aceasta
dispunere permite efectuarea de contractii peristaltice ce imping urina spre vezica urinara. La
deschiderea ureterului in vezica se realizeaza un dispozitiv care previne refluxul urinei atunci
cand vezica este plina. Seroasa peritoneala acopera ureterul pana in apropierea vezicii urinare
unde este inlocuita de adventice.
Vezica urinara reprez. un rezervor unic de colectare a urinei, avand o structura asemanatoare cu
a ureterelor. Corionul este format din t. conjunctiv lax, bogat in fibre elastice. In corion se obs.
noduli limfatici si capilare. Musculara mucoasei apare mai dezvoltata la cabaline unde cuprinde
numeroase fibre musculare netede, inconjurate de t. conjunctiv lax. Intre planurile musculare
sunt prezenti microganglioni vegetativi. Seroasa acopera aproape in totalitate vezica urinara.
Uretra este un organ tubular care conduce urina din vezica catre exterior unde se deschide prin
orificiul uretral. Uretra masculina prez. 3 portiuni: prostatica, membranoasa si spongioasa.
Portiunea prostatica strabate prostata prezentand un epiteliu tranzitional cu cel. mucoase.
Corionul cuprinde un bogat plex venos, glande coliculare si utriculul prostatic (uterul masculin).
Portiunea membranoasa prez. un epiteliu stratificat sau pseudostratificat columnar cu un corion
foarte dezvoltat. Portiunea spongioasa prez. un epiteliu ce variaza de la stratificat columnar la
pseudostratificat si la stratificat pavimentos spre extremitatea terminala. In corionul acestei
portiuni se gasesc glande uretrale de tip mucos si grupe izolate de fibre musculare netede.
Uretra la femela se prez. ca un conduct scurt, cu peretele format din 4 tunici: mucoasa,
submucoasa, musculara si adventice. Lumenul mucoasei uretrei apare stelat.
25. TIMUSUL
Timusul este un organ limfoepitelial ce detine un rol esential in realizarea reactiilor de aparare
imunitare. La exterior are o capsula de t. conjunctiv din care se desprind septuri care impart
parenchimul in mai multi lobuli.
Lobulul timic este unit. morfofunctionala a timusului. Fiecare lobul are o zona corticala mai
inchisa la culoare si o zona medulara centrala, mai deschisa la cul. Zona corticala apare comuna
pt. mai multi lobuli, trecand dintr-un lobul in altul. Cortexul cuprinde populatie densa de
limfocite T, rare cel. epiteliale reticulare dispersate, putine macrofage si limfocite mari. Cel.
epiteliale reticulare sunt stelate, cu nuclei ovali, eucromatici. Se disting mai multe tipuri de cel.
epiteliale timice: cel. doica, cel. epiteliale dendritice din cortexul profund si cel. epiteliale din
medulara. Cel. doica sunt cel. specializate, localizate in stratul epitelial al cortexului extern. Apar
sub forma unor celule care exprima pe suprafata lor antigene de clasa CMH II. Sunt considerate
de unii autori ca avand origine epiteliala si rol in limfopoieza timica. Cel. epiteliale dendritice
delimiteaza spatii pline cu limfocite care se gasesc la limita dintre corticala si medulara. Pe fata
acestor cel. se gasesc mari cantitati de antigene codificate ale CMH. Cel. epiteliale din medulara

au prelungiri lungi care formeaza o retea laxa realizand un cadru propice pt. maturarea
limfocitelor T. Contin pe suprafata lor intreaga gama de antigene, codificata de genele CMH.
Unele din aceste cel. se grupeaza strans si realizeaza corpusculii HASSAL (distrug limfocitele
nematurate corespunzator pt. a deveni imunocompetente).
Cel. limfoide din linia T (timocitele) formeaza pop. cel. dominanta ocupand reteaua formata de
prelungirile ramificate ale cel. epiteliale. Sunt mult mai numeroase in cortexul timic decat in
medulara.
Rolul timusului consta in participarea la amorsarea cu elemente a sistemului de aparare imuna
de tip celular. Astfel cel. epiteliale din timus furnizeaza seturile diferentiale ale antigenelor CMH
si asigura educatia cel. T pentru recunoasterea componentelor SELF.
26. CAILE RESPIRATORII
Caile respiratorii sunt reprezentate de cav. nazale, nazofaringe, laringe, trahee si bronhii
extrapulmonare.
Cavitatile nazale sunt captusite de o mucoasa formata din epiteliu si corion. Mucoasa cav. nazale
prez. 3 regiuni: vestibulara, respiratorie, olfactiva. Mucoasa regiunii vestibulare are un epiteliu
stratificat pavimentos. Corionul prez. papile inalte, bine vascularizate si cuprinde numerosi
foliculi pilosi, glande sebacee si sudoripare care se deschid la baza perisorilor. La majoritatea
speciilor, in corion exista glande seroase care umecteaza mucoasa prin secretia lor. Mucoasa
regiunii respiratorii prez. un epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat bogat in celule
caliciforme. Corionul cuprinde glande tubulo-acinoase seroase si mucoase , infiltratii limfoide si
limfonoduli. In unele regiuni, corionul prez. o retea de capilare foarte bogata, cu aspect de plex
cavernos (la rumegatoare) cu rol in incalzirea aerului inspirat. Aceasta retea este drenata prin
vene cu dispozitive sfincteriforme. Mucoasa care captuseste sinusurile paranazale este mai
saraca in cel. caliciforme.
Nazofaringele este portiunea din faringe cu rol in respiratie. Mucoasa sa prez. epiteliu
pseudostratificat prismatic ciliat cu numeroase cel. caliciforme. In corion limfonodulii formeaza
amigdala nazofaringiana. Musculoasa cuprinde fibre musculare striate scheletice, care formeaza
muschii faringelui.
Laringele se prez. ca un organ tubular cu rol in fonatie si respiratie. Face legatura intre faringe si
trahee. Mucoasa laringelui prez. un epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat. Corionul este
bogat in fibre elastice mai ales la nivelul corzilor vocale. Ligamentele vocale sunt formate in
principal din fibre elastice atasate ferm de muschii invecinati. Cartilajele laringiene sunt de tip
hialin si sunt articulate intre ele cu ajutorul unor fibre de colagen sau elastice. Muschii intrinseci
si extrinseci ai laringelui sunt de tip scheletic.
Traheea este un conduct tubular permanent deschis ce face legatura intre laringe si bronhiile
extrapulmonare. Mucoasa traheala prez. un epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat constituit
din celule ciliate, cel. caliciforme, cel. neciliate si cel. bazale. Celule neciliate exociteaza spre
lumen glucide complexe. Corionul mucoasei cuprinde t. conjuctiv lax. In corion sunt prezente
glande traheale de tip mucos si seros. Inelele traheale sunt incomplete avand extremitatile unite
prin muschiul traheal format din fibre musculare netede ce se insera pe pericondrul elastic.
Adventicea este formata din t. conjunctiv lax in care sunt prezente elemente limfoide, vase de
sange, vase limfatice si nervi.
Bronhiile extrapulmonare incep la nivelul bifurcatiei traheale si patrund in pulmon la nivelul
hilului, unde se ramifica in bronhiile lobare. Ele prezinta inele cartilaginoase complete si rare
fibre musculare netede.
27. CAILE BILIARE

Canaliculele biliare intralobulare se continua la periferia lobulului cu pasajele Herring , care la

randul lor se varsa in canalele biliare din spatiile Kiernan. Aceste canale sunt denumite canale
biliare interlobulare si au peretele format dintr-un epiteliu simplu cubic sau prismatic, ce se
sprijina pe o membrana bazala. Canalele biliare interlobulare conflueaza si formeaza canalul
hepatic ce paraseste ficatul prin hil.
Canalul hepatic conflueaza cu canalul cistic ce isi are originea in vezica biliara, formandu-se
canalul coledoc. Canalul coledoc se deschide in duoden la nivelul papilei duodenale, prezentand
o ampula dotata cu un sfincter.
Canalele biliare sunt prevazute cu un epiteliu simplu prismatic care pe masura ce se apropie de
duoden, prezinta un platou striat. Epiteliul cuprinde celule caliciforme si cel. mucoase. Sub
epiteliu se gasesc un corion redus su cateva fibre musculare netede.
Canaliculele biliare intralobulare au o dispunere radiara, pornind de la vena centrolobulara spre
periferia lobulului hepatic. Nu au perete propriu, lumenul lor fiind delimitat de membranele
hepatocitelor adiacente. Membranele plasmatice adiacente sunt legate strans prin zonule
ocludens. La periferia lobulului, canaliculele biliare se continua cu canale f. scurte cu perete
propriu format dintr-un epiteliu aplatizat.
Caile biliare intra- si extrahepatice pot prezenta tulburari in procesul de canalizare, care
urmeaza dupa faza de proliferare a mugurilor formatori, marcate prin stenoze sau dilatari. La
nivelul vezicii biliare pot aparea atrezia, dedublarea sau dilatatia congenitala.
28. APARATUL RESPIRATOR LA PASARI
Prezinta particularitati de specie atat la nivelul cailor respiratorii cat si in struct.pulmonilor.
Cav.nazale:cornetul nazal rostral_sit.in regiunea vestibulara a cav.nazale,e intens vascularizat si
acoperit cu un epiteliu stratificat pavimentos cornificat;ce prez un strat bazal cu cel cubice,
usor neregulate.Scheletul cornetului e format din cartilaj hialin.Lamina proprie contine
numeroase vase de sange.cornetul nazal mijlociu_sit.in reg,respiratorie a cav nazale;schelet
cartilag hialin,delimitat de un pericondru ingrosat.Invelit cu o mucoasa de tip respirator,cu un
epiteliu pseudostratificat columnar ciliat cu cel.caliciforme;are o grosime de 20-30,prez cili
evidenti.In mucoasa sunt prezente numeroase glande alveolare mari,cu aspect mucos care se
deschid direct la suprafata epiteliului fara a prezenta canal de excretie.Lamina proprie cuprinde
un tes.conj. bogat in fibre de colagen si elastine,cel.limfoide dispersate uniform.
Cornetul nazal caudal e sitaut in reg.olfactiva a mucoasei nazale.E acoperit de o mucoasa de tip
olfactiv.
Laringele:prez.un schelet cartilaginos care se poate osifica partial;muschii sunt striati,iar
mucoasa prezinta un epiteliu pseudostratificat cu cel.caliciforme si cel.calicifome si cel.ciliate.
Traheea:formata din 108-126 inele cartilaginoase complete care se articuleaza intre ele, prin
ligamnete interinelare formate din fibre d ecolagen si elastina..Inelele sunt formate din cartilaj
hialin si pot prezneta inele de osificare cu maduva hematogena.Peretele traheal cuprinde in
structura sa mucoasa,tunica fibrocartilaginoasa si adventitia,ce este reprez de tes.conjunctiv lax.
Pulmonii:la pasari,arborele bronhic nu prezinta canale alveolare,saci alveolari si alveole
pulmonare.Arborele bronhic este compus dintro retea de bronhii intercomunicante.Hematoza
sau schimbul de gaze se realizeaza la nivelul celor mai fine ramificatii ale bronhiilor
intrapulmonare,denumite branhii tertiare.Inainte de a intra in pulmoni,bronhiile prezinta inele
cartilaginoase complete ,dar nesuprapuse partial.Bronhiile primare,stanga si dreapta,rezultate
in urma ramificarii traheii,patrund in pulmon la nivelul hilului,impreuna cu artera si vena
pulmonara.Mucoasa bronhiei prezinta un aspect dantelat datorita cutarii sale si numeroaselor
deschideri ale glandelor la nivelul epiteliului.Glandele alveolare mucoase dispar,fiind inlocuite
de cel.caliciforme.Epiteliul este pseudostratificat prismatic ciliat.Fibrele musculare sunt dispuse
circular,spiralat sau longitudinal,avand raporturi stranse cu fibre elastice ale corionului.Din
bronhiile primare se desprind cele secundare,dispuse in 4 grupe:medio-dorsala,

medio-ventrala,latero-dorsala,latero-ventrala.Prezinta epiteliu simplu columnar ciliat in reg

initiala,care devine simplu pavimentos in reg terminala a bronhiei.Pulmonii la pasare prezinta
un aspect spongios,datorita ramificatiilor bronhiale intrapulmonare.Astfel,fiecare pulmon
contine o bronhie primara,4 bronhii secundare si un nr mare d ebronhii tertiare(parabronhii),
ce realizeaza o retea tubulara intrapulmonara in spatiul dintre mezobronhie si bronhiile
secundare.Impreuna cu tesutul pulmonar adiacent,o parabronhie realizeaza un lobul pulmonar
ce reprezinta unitatea morfofunctionala a pulmonului la pasare.Lobul pulmonar la pasare are
forma hexagonala,p sectiune transeversala,avand in centrul sau o parabronhie ,cu un lumen ce
okupa circa 1/3 din diametrul lobului.Atriile aerine(aerofore)sunt cav cuprinse intre 100-200.
Ele sunt captusite cu epiteliu simplu cubic sau pavimentos,ce contin complx Golgi,R.E rugos,
Peretele atriilor e foarte subtire in zona adiacenta capilarului.La pasari bariera aer
-sange e foarte subtire(1,06),tristratificata si cuprinde epiteliul capilarelor
aerifere,membr.bazala si endoteliul capilar.Sacii aerieni au un perete foarte subtire si reprez o
prelungire in exteriorul pulmonilor a mucoasei mezobranhiilor.In structura sacilor aerieni
intra:un epiteliu simplu cubic ciliat si simplu pavimentos ,o membr.bazala si o lama subtire de
tes.conjunctiv ce contine fibred de colagen si elastice.
29. FARINGELE & ESOFAGUL
Faringele:se prezinta ca un organ musculo-membranos comun aparatului digestiv si
respirator.Are peretele format din mucoasa,submucoasa,musculoasa si adventitie.
Mucoasa:e formata din epiteliu si corion.Epiteliul are un aspect morfologic diferit in functie de
cele 3 zone :un epiteliu srtatificat pavimentos de tip digestiv,
in orofaringe,de epiteliu pseudostratificat ciliat cilindric,in nazofaringe si laringo
faringe.Corionul are structura complexa,fiind relativ tristratificat prezentand stratul superficial
cu numerosi acini glanurari si numeroase elemente limfoide,stratul mijlociu formaT din tes
conj.lax,stratul profund ce cuprinde o retea de fibre elastice.Submucoasa cuprinde tesut
conjunctiv fibros,ce realizeaza o aponevroza pe care se insera muschii faringelui.Advendicea este
reprezentata de tesut conjunctiv lax,periorganic.
Esofagul:este un organ tubular ce realizeaza legatura dintre farinfe si stomac,prezentand 3
portiuni:cervicala,toracala si abdominala.Jonctiunea faringo esofagiana se realizeaza brusc.Are
4 tunici:mucoasa,submucoasa,
musculoasa,si adventitia(in portiunea cervicala)sau seroasa(in portiunea toracala si
abdominala).Mucoasa esofagiana prezinta piluri longitudinale.Epiteliul esofagian este stratificat
pavimentos,puternic cheratinizat la cabaline,foarte putin cheratinizat la suine si necheratinizat
la carnivore.Corionul bogat in fibre elastice.Musculara mucoaseicuprinde manunchiuri de fibre
de musculare netede dispuse spiralat pe toata lungimea esofagului la ecvine si rumegatoare.La
suine si carnivore formeaza un strat incomplet.Submucoasa cuprinde tes.conj.lax,cu multe fibre
elastice foarte vascularizat si inervat;glande tubulo-acinoase(mucoase,simple sau
ramificate)denumite si glande submucoase.
Musculoasa propriu zisa apare slab dezvoltata si cuprinde atat fibre musculare striate,cat si fibre
musculare netede.Dispunerea pe 2 straturi(unul circular intern,altul longitudinal extern)este
caracteristica celor 2/3 caudale unde predomina fibre musculare netede.
Advendicea prezenta in portiunea cervicala a esofagului este formata din tes.conjunctiv lax,cu
numeroase formatiuni vasculare,nervoase si limfatice.Seroasa este formata din
tes.mezotelicofasciculat si este prezenta in portiunea intratoracala si intraabdominala a
esofagului.
30 PULMONII reprez. organele esentiale ale ap. respirator la niv. lor avand loc hematoza
(=schimbul de gaze). Cuprind in structura lor: o componenta de conducere formata din ramif.
dicotomica a bronhiilor intrapulmonare; o componenta respiratorie (formata din totalitatea

structurilor implicate direct in procesele de hematoza); pleura viscerala care ii inveleste la

exterior. Componenta de conducere cuprinde totalitatea bronhiilor rezultate in urma ramificarii
bronhiilor primare (bronhii lobare, bronhii segmentare, bronhii interlobulare, bronhii
intralobulare=bronhiole). Bronhiile extralobulare au in structura peretelui lor mucoasa, tunica
musculo-cartilaginoasa si adventitia. Mucoasa bronhiilor prez. pliuri longitudinale, epiteliul este
pseudostratificat prismatic ciliat, corionul este format din t. conjunctiv lax ce contine fibre
elastice, infiltratii limfoide si glande de tip tubulo-acinos mucos. Tunica musculo-fibrocartilaginoasa este form. din t. conjunctiv in care predomina fibrele elastice. Adventitia este
reprez. de un t. conjunctiv lax, bogat vascularizat. Bronhiolele respiratorii se caracterizeaza prin
faptul ca prez.deschideri ale alveolelor pulmonare. Epiteliul este simplu cubic, corionul cuprinde
numeroase limfocite si fibroelastice. Bronhiolele resp. fac parte atat din componenta de
conducere cat si din cea respiratorie. Componenta respiratorie cuprinde canalele alveolare, sacii
alveolari si alveolele pulmonare. La nivelul canalelor alveolare se deschid sacii alveolari si
alveolele pulmonare.Canalele alveolare se continua cu sacii alveolari care au peretii perforati
de orif. de deschidere ale alveolelor pulmonare. Alveolele pulmonare sunt cavitati mici dispuse
in jurul sacilor alveolari, a canalelor alveolare si a bronhiolelor respiratorii. Alveolele sunt
separate intre ele prin septe interalveolare. Epiteliul alveolar cuprinde urmatoarele tipuri de
celule: pneumocitul membranos, pneumocitul granulos, pneumocitul cu margine in perie,
macrofagul alveolar. Capilarele alveolare ocupa 70% din supraf. totala a alveolelor. Pleura
pulmonara este reprez. de portiunea viscerala a seroasei cav. toracice. Cuprinde in structura sa
mezoteliul (celule aplatizate unite prin desmozomi si tesut conjunctiv), stratul subpleural (tesut
conjunctiv bogat in fibre elastice) si limitanta elastica (formata prin condensarea fibrelor
elastice la contactul cu parenchimul pulmonar).

I.
1. NEURONUL
Reprezinta unitatea morfo-functionala a tesutului nervos si este alcatuit din pericarion (corp) si
prelungiri nervoase (axon si dendrite). Dupa forma, neuronii sunt : ovalari, sferoidali, fusiformi,
piramidali, stelati, poliedrici si neregulati.Dupa dimensiunea corpului celular, sunt : de talie
mare (neuronii din coarnele ventrale ale maduvei spinarii) si de talie mica (in scoarta
cerebeloasa).
Modul de detasare a prelungirilor:
1. unipolari cu o singura prelungire (din retina care nu au axon);2. pseudounipolari cu o
singura prelungire ramificata in una axonala si una dendritica (din ganglionii rahidieni); 3.
bipolari cu axon si dendrita ce se desprind din poli diferiti (din ganglionul Scarpa si Corti);4.
multipolari cu axon si mai multe dendrite (neuronii de asociatie)
Criteriul functional:
1. motori neuronii piriformi din cerebel
2. senzitivi din ganglionii spinali;3. de asociatie reprezinta 99,98% din totalul neuronilor;4.
secretori;5. pigmentari
Influxul nervos circula in sensul : dendrite corp axon.
2. FIBROBLASTUL reprezinta cea mai raspandita celula din tesutul conjunctiv.Isi are originea
in celula mezenchimala (in perioada embrionara), in celula reticulara nediferentiata, in
fibroblastele prexistente (in parturitie), in celula endoteliala.Prezinta un indice de proliferare ce
difera dupa regiunile in care se gaseste putand fi absent in unele situatii patologice.Poate fi
fibroblast activ sau fibrocit cand este in repaus functional.Este putin mobil, deplasandu-se

foarte incet in tesutul conjunctiv.Are o forma alungita, uneori stelata cu prelungiri

fine.Citoplasma este abundenta si bazofila (sintetizeaza precursorii polipetidelor de colagen,
elastina, proteoglicanii) cu picaturi de lipide, micortubuli, microfilamente de actina (in
vindecare acestea sunt dezvoltate si se numesc miofibroblaste).Nucleul prezinta receptori
specifici (cum sunt cei pt insulina).Fibrocitul contine in citoplasma sa autofagolizozomi care
intervin in digestia organitelor de sinteza devenite inutile fibroblastului in repaus.Functia
principala a fibroblastelor consta in sinteza si secretia proteinelor fibroase ale matricei
extracelulare, apoi ele secreta interferon de tip I.Sunt influentate de hormoni.
MASTOCITUL se localizeaza in tesutul conjunctiv de-a lungul vaselor.Sunt mai abundente in
derm, in caile respiratorii, in tesutul conjunctiv al uterului, meningelui.Ia nastere din celula
mezenchimala, desi se considera ca originea lui este in maduva rosie hematogena.Au o forma
ovalara cu nucleu sferic, central, citoplasma cu numeroase granule ce contin numerosi mediatori
chimici : histamina (determina dilatarea vaselor, contractia muschiului neted din bronhiole),
serotonina (rol in vasoconstrictie), heparina (rol de anticoagulant, antilipemic).Degranularea
mastocitara e datorata de caldura, comprimare, etc.
3. NEUTROFILUL sau pseudoeozinofil (pasari) este unul dintre cele mai numeroase
leucocite.Cresterea numarului neutrofilia se intalneste in infectii acute, iar scaderea
numarului -neutropenia- apare in patologia sangelui.
Forma celulei este sferica (la pasari este aciculara) si se modifica prin emiterea de pseudopode,
cand neutrofilele trec prin vase prin diapedeza.Nucleul apare polimorf cu 2-5 lobi legati prin
filamente de cromatina (la neutrofilele tinere sunt 1-2 lobi, pt ca la maturitate sa ajunga la 4-5
lobi, astfel formula Arneth permite aprecierea calitativa a neutrofilelor).La sexul femel
neutrofilele pot prezenta atasat la unul din lobi corpusculul Barr, iar la sexul mascul corpusculul
F.
Citoplasma apare usor acidofila si are organitele comune putin dezvoltate.Insa elementul
structural il reprezinta granulele mici, ingale si clasificate in primare (azurofile) si secundare
(specifice); in functie afinitatea lor la coloranti avem: granule amfofile (se coloreaza in roz),
acidofile (rosu).Granulele azurofile apar numai in primele etape de dezvoltare a neutrofilului la
nivelul maduvei hematogene; contin lizozim si hidrolaze acide.Granulele specifice apar mai
tarziu si cantin lizozim si lactoferin.
Membrana celulara este acoperita de glicocalix, emite frecvente pseudopode, bogate in
microfilamente si microtubuli ce asigura deplasarea neutrofilului (foarte rapida) din sange catre
tesuturi.
Neutrofilele apar in maduva rosie hematogena, dupa care trec in sangele periferic unde raman
6-8 ore, apoi trec in tesuturile conjunctive (2-5 zile) apoi se distrug si sunt fagocitate in tesuturi
(zilnic mor 10 la puterea 11).
Ca si functii ele sunt microfage, fagocitand particule de talie mica, ele ataca primele microbii la
locul de intrare sau invazie transformandu-se in puroi (dostrug bacterii prin continutul lor in
lizozim).
4. EOZINOFILUL este unul dintre cele mai mari granulocite, sunt insa mai putin numeroase
fata de neutrofile (3-15 eozinofile pt 100 leucocite).Cresterea numarului eozinofilie- (care este
timo-dependenta, adica in functie de factorii eliberati de limfocite si mastocite) si scaderea
numarului eozinopenie- apar in boli generale ale organismului si sangelui.Au o forma sferica,
cu nucleu bilobat (in desaga).Citoplasma apare intens acidofila, in care sunt prezente numeroase
granule sferice de marime egala (la ecvine sunt foarte mari), fiecare granula avand o
endomembrana periferica, un cristaloid numit internum si o matrice externa numita externum.
Membrana eozinofilului este acoperita de glicoproteine, emite pseudopode rare si mici cu care
eozinofilul se deplaseaza. Formarea eozinofilelor are loc in maduva hematogena, dintr-o celula
precursor (se considera ca apare din aceeasi celula stem multipotenta care genereaza si

neutrofilul).Sunt microfage cu capacitate redusa de fagocitoza. Sunt capabile sa omoare

microorganisme si paraziti, fiind mai numeroase in bolile parazitare, in infectii si alergii.
BAZOFILUL sunt reduse numeric in sangele circulant.Cresterea si scadere
a numarului de bazofile sunt prezente in bolile generale ale sangelui (numarul este de asemenea
mai crescut la nou-nascuti sau tineret. Forma este sferica, nucleu cu forma neregulata cu aspect
de trefla.Citoplasma este bazofilica si contine putine organite celulare si glicogen.Granulele pot
contine cristale fusiforme raspandite in toata citoplasma, fiind reprezentate de lizozomi, sau de
granule specifice de histamina, heparina sau serotonina.Membrana bazofilului prezinta
receptori pt imunoglobulina E si este acoperita de glicocalix.Bazofilele iau nastere din maduva
rosie hematogena, din aceeasi celula stem pluripotenta a neutrofilului si eozinofilului, traiesc 810 zile dupa care trec in sangele periferic, de unde ajung in tesuturi.Dupa ce au parasit lumenul
vaselor pot genera mastocite.Au putere redusa de fagocitoza insa pot interveni in stari de soc,
stres sau inflamatorii.
5. Osificarea reprezinta procesul biologic prin care organismul isi construieste tesutul osos, in
timp ce osteogeneza cuprinde totalitatea proceselor de dezvoltare a osului, ca organ.
Osificarea se realizeaza fie in interiorul membranelor conjunctive (osificare desmala), fie in
interiorul unui model cartilaginos (osificare encondrala
Osificarea desmala se realizeaza pe modelul conjunctiv si se intalneste la formarea oaselor boltii
craniene si a unor oase ale fetei.Incepe in foita mezenchimala prin prezenta unor nuclei de
osificare, fibroblastele se transforma in osteoblaste care vor produce si depune oseina catre
centrul acelor nuclei de osificare; astfel se vor forma insule mineralizate largite numite spiculi.O
parte din osteoblaste vor ramane incluse in noul os format pt a se transforma in
osteocite.Primele trabecule osoase vor delimita niste spatii in care vor patrunde vase sangvin si
celule conjunctive, astfel luand nastere maduva osoasa.Peste aceste trabecule se vor dispune
primele lamele osoase, spatiile dintre ele se vor micsora, osul primar devenind acum os
compact, care va fi remodelat si transformat in os spongios secundar.In final oasele craniene vor
fi formate dintr-o lama osoasa spongioasa centrala (diploe) acoperita pe ambele fete de doua
lame osoase compacte.
Osificarea encondrala (sau foetala) este caracteristica oaselor lungi.Se realizeaza pe un model
cartilaginos din care vor rezulta majoritatea oaselor scheletului.Diferenta consta in trasformare
celulelor mezenchimale in condroblaste si apoi in osteocite, aparitia unui strat condrogenic activ
din care se vor diferentia osteoblastele, care la randul lor vor forma un strat osteogenic cu
aspectul unui guler osos periferic.In acest stadiu pericondrul devine periost, iar lamelele osoase
formate vor alcatui osul periostal.Odata cu aparitia osului periostal, apare si un centru primar de
osificare care se hipertrofiaza si apoi degenereaza, in acest loc patrnzand capilarele
sangvine.Doar zona mijlocie a diafizei devine osoasa, extremitatile ei ramanand cartilaginoase,
cresterea in lungime se va datora dezvoltarii condroblastelor, iar cresterea in grosime aparitiei
unor noi lamele oasoase produse de periost.
6. PERICARIONUL Reprezinta un centru trofic, metabolic, receptor si de sinteza al neuronului.
Membrana neuronului prezinta o bogata activitate a unor enzime (ATP-aza), contine numeroase
glicoproteine (60-60 tipuri) cu rol de receptori specifici.
Nucleul apare neobisnuit de mare, sferic, eucromatic, veziculos.
Organitele citoplasmatice bine evidentiate: reticul endoplasmatic foarte dezvoltat, care
impreuna cu ribozomii liberi apar ca zone intens bazofile numite corpi Nissl (sunt absenti in
axon, locul de detasare a axonului lipsita de corpi Nissl se numeste con de emergenta),
complexul Golgi apare numai in pecarion sub forma de retea perinucleara, mitocondriile sunt
mici si apar mai ales in axon, lizozomii pot fi autolizozomi (implicati in autoreinoinrea celulara),
heterolizozomi (rol in inglobarea mediatorilor chimici) sau corpi reziduali.
Citoplasma este alcatuita din citosol (cu apa) si citosol (proteine insolubile din componenta

neurofilamentelor, neurotubulilor si microfilamentelor de actina).

Incluziunile contine pigment brun-inchis sau negru (necleul motor al vagului, din ganglionii
spinali).
Veziculele sunt implicate in pinocitoza absobitiva, in trasportul unor porteine.
De pericarion se leaga atat dendritele cat si axonul.Dendritele contribuie la sporirea
considerabila a suprafetei receptoare a celulei nervoase.Ele se pot ramifica in ramuri primare,
secundare si tertiare.Pe suprafata lor se gaseste un numar mare de spini si muguri care sunt
locuri de contacte sinaptice.
Axonul este o prelungire mica, se desprinde de pecarion din conul de emergenta, poate trimite
si el colaterale perpendiculare pe traiectul sau numite paraxoni.Trasportul axonal se
efectueaza atat in sens celulifug (spre terminatiile axonale) cat si celulipet (spre pecarion).
7. FIBRELE CONJUNCTIVE FIBRELE DE COLAGEN sunt cele mai raspandite in
organism, apar in toate tipurile de tesut conjunctiv.Sunt grupate in fascicule; in tendoane si
ligamente sunt groase si lungi, in intestin si vase de sange sunt rasucite helicoidal, in cornee
formeaza lamele octogonale.Sunt alcatuite din proteine fibroase (scleroproteine) reprezentate de
molecule de colagen (proces de fibrilogeneza).Confera rezistenta tuturor tesuturilor conjunctive
la tensiune si tractiune, mai ales in ligamente, tendoane, fascii.Datorita lor tesuturile
conjunctive sunt flexibile.Totodata ele limiteaza miscarea tesuturilor si organelor invecinate si
induc agregarea plachetelor sangvine si formarea cheagului.FIBRELE DE RETICULINA sunt
foarte subtiri, ramificate si dispuse in retea, nu se grupeaza in fascicule.Apar mai ales in
organele limfoide, in maduva osoasa, in jurul fibrelor musculare si in tesutul conjunctiv lax.Se
numesc si fibre precolagenice, reticulina fiind formata din colagen de tip III, proteoglicani si
glicoproteine.Sunt sintetizate tot de fibroblaste ca si fibrele de colagen.Sunt foarte abundente la
nou-nascut, la adult devenind fibre de colagen.FIBRELE ELASTICE sunt mai subtiri ca cele de
colagen, se grupeaza in fascicule, se ramifica si se dispun si in retea.Sun
t rezistente si extensibile si fata de anterioarele sunt omogene.Sunt compuse din proteina
elastina ce cuprinde glicina si prolina.Apar tot din fibroblaste, dar si din celule musculare
netede.Elasticitatea lor descreste odata cu varsta datorita incarcarii cu saruri de Ca si
lipide.Odata distrusa fibra elastica nu se reface ci este inlocuita de o fibra de colagen.Apar mai
ales in artere, coarde vocale, trahee si piele.
8. ERITROCITUL Sau globulele rosii sau hematiile sunt celule anucleate la mamifere si nucleate
la pesti, batracieni, reptile si pasari.Denumirea de eritrotice provine de la eozinofilia citoplasmei
lor. Prezinta o structura adaptata pt trasportul gazelor.Numarul lor pe milimetru cub variaza in
functie de specie ( 7,5 mil suine, 2-4 mil pasari).Cresterea acestui numar se numeste
eritrocitoza, cand are un caracter fiziologic si poliglobului, cand are un caracter
patologic.Diametrul lor este in medie de 7,5mm. Au fragilitate variata, astfel incat in mediu
hipotonic are loc procesul de hemoliza cand din hematie ramane doar membrana celulara
(hematie fantoma), in mediu hipertonic apare ratatinarea hematiei, devenind acantocit.
Eritrocitele manifesta un anumit grad de flexibilitate, ce le permite reducerea diametrului in
capilarele mici.Culoarea lor este rosie, galbena verzuie (in frotiuri necolorate) sau roz in frotiuri
colorate cu M.G. Giemsa ; culoarea scade in intensitate in anemii. Forma hematiilor normale
este de disc biconcav (distocit), dar pot aparea si madificari ale formei (poikilocitoza). Hematiile
apar de timpuriu din celulele mezenchimale din insulele Wolff si Pander.La adult ele se
formeaza in maduva rosie hematogena si traiesc 120-180 de zile (zilnic 0,8 % hematii sunt
distruse in splina, ficat, limfonoduli). Hematia adulta, anucleata la mamifere contine 60% apa,
35 % hemoglobina (care reprezinta o constanta a fiecarei hematii-valoare globulara), proteinenzime, lipide, vitamine.
Functia eritrocitului consta in trasportul de gaze

9. NEVROGLIILE Sunt celulele tesutului nervos, asociate neuronilor, indeplinind roluri de:
protectie si sustinere, nutritie si cuplare metabolica cu neuronii.Sunt mai numeroase decat
neuronii (zece celule nevroglice pt un neuron).Au un volum mult mai redus decat neuronii,
ocupa doar 50 % din volumul tesutului nervos.Ele sunt de fapt omologul tesutului conjunctiv
lax; nu genereaza potential de actiune si nu concura la formarea sinapselor. In SNC exista mai
multe tipuri de nevroglii : macrogliile si oligodendrocitele, microgliile si celulele ependimare.
Astrocitele sunt cele mai mari nevroglii, cu prelungiri numeroase si lungi o parte numite
pediculi vasculari si o alta parte numite piale care separ tesutul conjunctiv al piei
mater.Astrocitele pot fi: protoplasmatice (satelite neuronilor din substanta cenusie) si fibroase
(macroglii caracteristice substantei albe si care intervin in procesul de cicatrizare).
Oligodendrogliile ocupa 75 % din totalul nevrogliilor exostente in SNC, sunt mult mai mici decat
astrocitele, cu prelungiri mai scurte si mai putin numeroase (nu vin in contact cu capilarele,
intre ele se interpun prelungirile astrocitelor).Sunt prezente si in substanta cenusie (langa
pecarioni), dar si in substanta alba, producand mielina.Prezinta miscari intense. Celulele
ependimare intra in alcatuirea endoteliului ce captuseste canalul ependimar. Microgliile numite
si mezoglii, apar ca satelit al neuronilor si al vaselor sanguine.Reprezinta principalele celule ale
sistemului macrofagic din creier. Nevrogliile SCP-ului sunt: celulele Schwann, celulele satelite
din ganglioni, celulele Remak si lemmocitele. Nevrogliile separa neuronii unii de altii, de vasele
sanguine, realizand o izolare electrica, ofera suport si protectie macanica neuronilor, procura
substante nutritive si preiau metabolitii de la neuroni, fagociteaza elementele neuronale
degenerate sau lezate, produc teaca de mielina. Nevrogliile interactioneaza strans cu neuronii in
cursul activitatii sistemului nervos.
10. TESUTURILE CARTILAGINOASE
Isi au originea in tesutul mezenchimal si iau nastere prin diferentierea celulelor condroblastelor
care incep sa sintetizeze si sa secrete matrice in spatiul extracelular.Se formeaza de asemenea un
precartilaj din care se va schita o membrana conjunctivo-vasculara numita pericondru.
Sunt tesuturi avasculare care se hranesc prin imbibitie.Celulele cartilaginoase
numite condroblaste (cand sunt tinere), la maturitate numindu-se condrocite si dispuse in
spatii (lacune matriceale) numitecondroplaste.Condroblastele sunt turtite si mai mici fata de
condrocite.Pe langa aceste celulele mai exista si o matrice cartilaginoasa bogata in
glicozaminoglicani , proteoglicani si fibre de colagen. Fibrele de colagen sunt dispuse printre
condrocite si constituite predominant din colagen de tip II realizand o matrice teritoriala, mai
intens colorata fata de matricea cartilajului.Matricea cartilajului confera rigiditate si flexibilitate
in acelasi timp, acestea fiind diferite in functie de cartilaj.
Pericondrul, formatiunea conjunctiva ce inveleste cartilajul, participa la nutritia si cresterea
acestuia.Contine fibroblaste, fibre de colagen de tip I si vase sangvine, insa nu si vase limfatice.
Pe masura inaintarii in varsta cartilajul va degenera din cauza scaderii activitatii de sinteza a
condrocitelor.
Tesutul cartilaginos hialin se caracterizeaza prin aspectul sticlos al substantei fundamentale care
este bagata, datorita grupelor izogene si coronare care pot sustine mai multe celule.La embrion
acest tip de tesut cartilaginos constituie in exclusivitate scheletul, iar la adult este prezent in
cartilajele costale, articulare, laringe, trahee, bronhii.
Tesutul cartilaginos elastic se recunoaste prin prezenta unor grupe izogenice mici cu 1-2 celule si
numeroase fibre elestice.
Tesutul cartilaginos fibros se caracterizeaza prin reducere substantei fundamentale, care este
partial mascata de abundenta fibrelor de colagen, dispuse in fascicule groase cu aspect
penat.Apare in discurile intervertebrale.
Alte varietati de tesut cartilaginos : catilaj mixt, tesut fibro-hialino-condroid.

11. CELULA TESUTULUI OSOS

Sunt de trei feluri: OSTEOBLASTE, OSTEOCITE si OSTEOCLASTE.
OSTEOBLASTELE se formeaza din celule asemanatoare fibroblastelor, in timp ce
OSTEOCLASTELE deriva din celulele liniei monocit-fagocit.OSTEOBLASTELE sunt celule
formatoare de os, cu nucleu sferic, situat central, 1-2 nucleoli si cu un bogat echipament
enzimatic reprezentat de fosfataza alcalina, ATP-aza si hidrolaze acide; au o activitate de sinteza,
producand oseina in care se vor depune cristale de hidroxiapatita, saruri minerale.Secreta
molecule de colagen de tip I, osteonectina, proteoglicani.Cand s-a inconjurat de matricea
preosoasa, osteoblastul se transforma in OSTEOCIT, ramanand in lacunela tesutului nou format
(in osteoplaste).
OSTEOCITUL reprezinta stadiul final al maturizarii osteoblastelor si este situat in osteoplaste,
care contin o singura celula, deoarece OSTEOCITELE nu se mai divid.Are o forma turtita,
organite citoplasmatice reduse, desi participa activ la schimburile cu peretele osos
inconjurator.Traieste de la cateva zile pana la cateva luni.
OSTEOCLASTUL este de talie mai mare, cu 10-16 nuclei si este situat in lacune de
eroziune.Prezinta un pol activ, o zona citoplasmatica clara si o regiune bazala.OSTEOCLASTUL
resoarbe tesutul osos (osteoliza si osteoclazie) indepartand surplusul de matrice osoasa
mineralizata, urmand o digestie extracelulara a matricei osoase cu ajutorul hidrolazelor
acide.OSTEOCLASTUL se ataseaza la peretele osos cu ajutorul activitatii contractile permise de
prezenta microfilamentelor de actina.
Matricea osoasa este formata din substanta organica ( fibre de colagen de tip I,
glicozaminoglicani, cristale de hidroxiapatita in jurul carora se va forma un strat de hidratare) si
anorganica, in parti egale.
Tesutul osos poate fi de tip haversian sau compact si tesut osos spongios.
12. LIMFOCITELE B
Se caracterizeaza prin capacitatea de a secreta imunoglobuline.Pe suprafata lor prezinta
numeroase microvilozitati ce contin un numar mare de pozitii sau receptori pt antigeni, existand
circa 160 000 de receptori pt o celula.
La mamifere, se formeaza in viata intruterina, in ficat, splina si maduva hematogena, iar
postpartum iau nastere in maduva hematogena; la pasari in bursa lui Fabricius.Ele parasesc
maduva hematogena avand aspect de limfocite mici, imunocompetente, insa marea lor
majoritate migreaza in organele limfoide secundare (splina de ex.).
Principalul rol al limfocitului B consta in realizarea imunitatii unorale a organismului, prin
sinteza de anticorpi (imunoglobuline), dupa contactul cu antigenii.Anticorpii sintetizati sunt
exocitati si depusi fie pe suprafata membranei limfocitului, fie trecuti in sange.Mai au
capacitatea de deveni celule cu memorie, retinand primul lor contact cu antigenii.
In acest fel, imunitatea umorala sau imediata se realizeaza prin sinteza imunoglobulinelor de
catre limfocitele B, trasformate in plasmocite.Stimularea limfocitelor B de catre un antigen,
capabil de a se cupla cu receptorii lor, este ajutata de catre limfocitele T ajutoatoare (helper) si
de macrofage (ele sporesc puterea antigenica, fie prin captarea antigenelor pe suprafata lor, fie
prin fagocitarea unor antigeni, pe care ii plaseaza in citoplasma, ii exociteaza si ii cedeaza
limfocitelor B).
Principalele organe in care limfocitele B devin plasmocite generand imunoglobuline, sunt: tubul
digestiv, maduva hematogena, splina.
Imunoglobulinele (anticorpii) pot actiona in 3 moduri: prin atac direct asupra agentului
invadant, prin activarea complementului care ataca agentul invadator sau prin activarea
imnuglobulinelor de tip E, care se aseaza pe suprafata bazofilelor si mastocitelor si la contactul
cu antigenele se produce degenerarea acestora.

13. LIMFOCITELE T
Sau timodependente, prezinta microtubuli foarte rari si mici, cu putine pozitii antigenice.Pe
suprafata limfocitelor T au fost identificati la soarece mai multe tipuri de antigeni : antigenul
Theta, antigenii TL, antigenii Lyt.Pe baza antigenilor Lyt se pot identifica sublclasele de
limfocite T: ajutatoare (helper), supresoare si ucigase (killer).De asemenea unele limfocite T de
la om au pe suprafata externa receptori pt imunoglobulinele de tip G si de tip M.
Limfocitele T sunt stimulate numai de anumiti antigeni si de unele substante mitogene
nespecifice ( fitohemaglutinia si concanavalina A).
In timpul vietii fetale, limfocitul T se formeaza in aceleasi organe ca si limfocitul B (in ordinea
cronologica: ficat, splina, maduva hematogena), dupa care migreaza in timus, unde se
diferentiaza diferit, in functie de asezarea lor in corticala sau medulara lobulilor timici.Astfel
limfoblastul T din maduva hematogena paraseste maduva hematogena, trecand in sange si
devenind germinoblast T, care se poate reintoarce in maduva sau poate circula liber in sange,
ajungand in timus.In timus, germinoblastul T este educat, insusindu-si informatia antigenica
si mijloacele de lupta.El primeste toti receptorii celulei limfoide T si devine prolimfocit T, abia
apoi la maturitate va deveni limfocit T.
Limfocitul T are o viata mai lunga si este mai numeros in sangele periferic, din care pleaca,
putand reveni oricand.
In urma activarii, limfocitele T vor secreta limfokine, substante proteice care distrug toti antig
enii.In procesul de activare se formeaza clone de celule T, cu aceleasi caractere morfofunctionale.Dintre celulele clonale, numai unele vor actiona prin secretie de limfokine, in timp
ce altele vor redeveni celule cu memorie, circulante.
Limfocitele T helper au pe suprafata lor antigene marker T4 si actioneaza direct sau prin
intermediul unor proteine mesager care vor dirija limfocitele citotoxice, limfocitele ucigase,
limfocitele supresoare etc.
Limfocitele supresoare (T8 ) au rol esential in modelarea raspunsului imun, pt ca limiteaza
gradul in care organismul gazda raspunde dupa stimularea sa de catre un antigen.Exista si
limfocite contrasupresoare care contracareaza activitatea limfocitelor T supresoare.
Limfocitele citotoxice actioneaza direct asupra tintei (realizeaza imunitate celulara).
Limfocitele TA au rol de a amplifica diferentierea limfocitelor killer.
Limfocitele TR participa la reactii de hipersensibilitate intarziata.
Limfocitele citolitice non B si timus independente sunt reprezentate de celulele K care sunt
capabile sa distruga celulele invelita in imunoglobuline, de celulele NK (natural killer) care sunt
capabile sa distruga unele celule tinta ce nu au fost retinute de sistemul imun si de celulele LAK
care sunt limfocite ucigase activate de limfokinele IL-2 si interferonul .
14. MONOCITUL
Sunt celule macrofage ce se gasesc in sangele periferic, reprezentand 8% din elementele
albe.Cresterea numarului-monocitoza- cat si scaderea numarului-monocitopenia- se intalnesc la
boli sangvine sau organice.
Au o forma sferica, insa pot avea si o forma neregulata datorita pseudopodelor pe care le emit
(se deplaseaza mai incet fata de granulocite). Nucleul apare mare, adeseori reniform.Cromatina
are un aranjament particular asemenea unei table se sah.Citoplasma e mai abundenta decat la
limfocit, bazofila, cu organite abundente: lizozomi, ribozomi, REG, mitocondrii mici,
microtubuli si microfilamente; dar si glicogen, lipide, enzime (peroxidaza).Membrana prezinta
numeroase microvilozitati si microvezicule si contine receptori pt imunoglobuline G.
Apar in maduva hematogena (numar redus) si in organele limfopoietice.Traiesc 20-60 ore in
sangele circulant, apoi trec in tesuturi unde se pot transforma in macrofage.Macrofagele
imbatranite sunt eliminate prin fagocitare de macrofagele active.Ele sunt celule vechi
(ancestrale) care asigura suprareglarea imunologica a organismelor.O data cu macrofacul se

deplaseaza si un limfocit T4 (helper) care activeaza ADN-ul macrofagului si descifreaza mesajul

genetic, apoi cheama un limfocit T8 (supresor) care va activa un limfocit B fabricant de
anticorpi, astfel se realizeaza o reactie imuna mediata umoral sau B dependenta; fara
limfocitul helper este imposibila.
Macrofagele indeplinesc functii de aparare, secretie, interventii imunologice, deci ele fagociteaza
si ultrafagociteaza (bacterii, virusuri, complexe antige-anticorp, eritrocite).Desi fagociteaza mai
incet decat neutrofilele, sunt mai eficiente, pt ca folosesc in distrugere caile metabolice aerobe.
Un grup particular de macrofage realireaza eritrofagocitoza, si anume fagocitoza eritrocitelor
imbatranite.De asemenea ele pot sintetiza si secreta in jurul lor hidrolaze acide, lizozomi,
interferoni.
In functie de organul in care se gasesc exista : macrofage peritoneale, macrofage ale ficatului
(celule Kupffer), macrofage pulmonare, macrofage alveolare.
15. TROMBOCITELE
Sau plachetele sangvine, sunt celulele mici, nucleate la pasari, la mamifere fiind fragmente
celulare anucleate.
Numarul lor variaza in functie de specie (150 000- 300 000 pe mm cub) , iar cresterea
numarului -trombocitoza cat si scaderea numarului -trombocitopenia- apar in boli ale
sangelui si se rasfrang asupra procesului de coagulare.
La mamifere, membrana trombocitului are o importanta deosebita, este acoperita de un strat de
glicoproteine care permite absorbtia unor proteine plasmatice cu rol deosebit in adeziunea
dintre fibrocit si alte suprafete straine in agregarea trombocitelor.Pe suprafata externa a
membranei se gasesc locusuri specifice pt antigeni cat si pt receptori pt antigenii stimulatori sau
inhibitori ai procesului de agregare plachetara.Totodata aceasta membrana prezinta mici valuri
ondulante si frecvente invaginari de pinocitoza.
Citoplasma prezinta 2 zone: una externa si clara numita hialomer (contine microtubului,
microfilamente, diferite proteine) si una centrala si intunecata numita granulomer (contine
lizozomi, peroxizomi, ribozomi, granule dense).
Trombocitele se formeaza in maduva rosie hematogena, dupa care trec in sangele periferic, unde
traiesc 8-12 zile, apoi vor fi distruse de sistemul macrofag al organismului (mai ales in splina).
Trombocitele sunt implicate direct in procesul de coagulare a sangelui, participand la formarea
cheagului sangvin, prevenind sau oprind hemoragia.Dupa aderarea la peretele lezat, ele se
grupeaza realizand fenomenul de agregare plachetara (care este facilitata de moleculele de
ADP), apoi acest fenomen este urmat de trombocitoliza in care trombocitul se mareste prin
acumulare de apa, granulomerul dispare si citoplasma devine adiacenta vasului lezat.
Trombocitele mai au si alte functii, intervin in procesele inflamatorii, pot endocita particule
foarte mici (bacterii) pe care
insa nu le omoara, sau si ele pot participa la realizarea reactiilor imune, plachetele sangvine pot
interveni in vindecarea ranilor.
16. TESUTURI CONJUNCTIVE SPECIALE
TESUTUL CONJUNCTIV ELASTIC- predomina fibrele elastice, dispuse grupat si paralele intre
ele si de asemenea in retele; se gasesc si fibroblaste rare si aplatizate; si tesut conjunctiv lax insa
redus.Se poate prezenta sub forma de tesut elastic fibrilar (in lig. cervical, corzile vocale) sau in
tesut lamelar (in tunica mijlocie a arterelor de tip elastic).
TESUTUL CONJUNCTIV RETICULAR- format din celule reticulare ce trimit prelungiri catre
fibrele reticulare, formandu-se asftel o pseudoretea fibrilara si celulara flexibila, in ochiurile
careia se afla lichid tisular si numeroase macrofage active.Poate fi hemohistoblastic reticulat
(unde se produc hematiile, trombocitele, leucocitele granulare si monocitele) sau tesut limfoid
(in organele limfoide).Are rol mecanic, citogenetic, fibrilogenezic si de aparare.

TESUTUL CONJUNCTIV MUCOS- predomina matricea extracelulara, putine fibroblaste si fibre

de colagen.Apare in cordonul ombilical si in pulpa dintilor tineri.
TESUTUL ADIPOS- predomina celulele grase (adipocite/lipocite), fibrele de reticulina, nervoase
si capilarele.Din celule mezenchimale apar lipoblastele (asemanatoare fibroblastelor) a caror
citoplasma este incarcata cu picaturi lipidice care pot fuziona intr-o bula lipidica unica, care va
ocupa cea mai mare parte a matricei celulare, rezultand un adipocit alb.Se inmultesc pe toata
perioada intrauterina, ca postpartum sa se dezvolte prin incarcare lipidica.Poate fi tesut adipos
alb-galben sau tesut adipos brun.Tesutul adipos alb-galben este cel mai raspandit din organism,
este foarte bine vascularizat si inervat de filete nervoase, fiind sensibil la actiunea unor hormoni
precum ACTH-ul, cortizonul.Are culoare alba la suine si galbena la cabaline.Tesutul adipos brun
are un continut bogat in citocrom (care ii da culoare), este bine reprezentat la fetus si nounascut, dar scade odata cu inaintarea in varsta, fiind inlocuit cu tesut adipos alb.Este bine
reprezentat la animalele care hiberneaza fiind denumit impropiu glanda hibernala.
TESUTUL CONJUNCTIV PIGMENTAR- predomina celulele pigmentare si apare in coroida si
iris, cu rol de ecran ce absoarbe radiatiile calorice si ultraviolete.
17. MACROFAGUL si PLASMOCITUL
MACROFAGUL reprezinta o varietate de celule conjunctive la fel de numeroase ca si
fibroblastele si in orice tip de tesut conjunctiv.Originea lor este in celulele stem din maduva
hematogena (insa ele nu apar in tesutul conjunctiv decat dupa ce acesta a fost vascularizatorigine medulara).In conditii patologice, ele genereaza celule gigante multinucleate (20-50
nuclei).Forma lor este ovala, pot fi foarte mici (15 microni) sau mari (50 microni), cu nucleu
relativ mic, reniform, cu citoplasma abundenta cu numeroase organite celulare (lizozomii dau
aspect spumos) si numeroase microfilamente de actina.Glicocalixul este bine dezvoltat, cu
receptori pt imunoglobulina G, M (poate ajunge si la 8 milioane de receptori).Au mobilitate,
capacitate de fagocitoza (considerat gunoierul tesutului conjunctiv), de secretie, reglare
hematopoeza si in metabolismul lipidic.Pot fi libere (in tesutul conjunctiv lax se numeste
histocit, in cavitatile seroase se numeste pleural, in alveolele pulmonare se numeste alveolar, in
sistemul nervos se numeste microglie) sau fixe (ficat, splina).
PLASMOCITUL apare din limfocitul B (deci apare in tesutul conjunctiv abia dupa
parturitie).Citoplasma este intens bazofila, cu un reticul endoplasmatic rugos foarte dezvoltat in
care se depoziteaza corpusculii Russel.Rolul lui este de a sintetiza si secreta toate tipurile de
imunoglobuline, intervenind activ in toate procesele imunitare.Eliberarea anticorpilor din
plasmocit are loc mult mai rapid decat in cazul altor celule, printr-un proces de clasmatoris sau
microclasmatoris.
18. EPITELII GLANDULARE
Sunt formate din celule secretorii care au proprietatea de a elabora produsi specifici care
parasesc celula.Impreuna cu tesutul conjunctiv, vase de sange si tesuturi nervoase participa la
formarea unor glande: EXOCRINE (cu canal de excretie si produs de secretie eliminat la
suprafata organismului sau in lumenul unor organe ce comunica cu exteriorul), ENDOCRINE
(lipsite de canal de excretie si cu produs eliminat in mediul intern- sange /limfa), AMFICRINE
(cu excretie si interna si externa) si MIXTE (cu celule cu secretie interna).
Glandele exocrine pot fi : simple (un canal neramificat) sau compuse (sisteme de canale
ramificate).Dupa forma unitatilor excretorii pot fi : tubulare simple (gl. sudoripara)/ tubulare
ramificate, acinoase (gl. salivara), alveolare, tubularo-alveolare.Dupa tipul produsului de
excretie pot fi : seroase (secretii apoase bogate in enzime si nucleu mare sferoidal), mucoase
(secretii cu mucus si nucleu mic aplatizat), mixte sero-mucoase (acini micsti).Dupa mecanismul
de secretie pot fi : merocrine (elimina prin exocitoza sau difuziune)-gl. salivara, holocrine (un
singur ciclu secretor dupa care mor)-gl. sebacee, apocrine (dupa un ciclu se reinnoieste)-gl.
mamara.

Glandele endocrine produc hormoni care sunt eliberati direct in sange.Acestia au efecte
stimulatorii sau inhibatorii asupra celulelor tinta.Si ficatul este o glanda endocrina, dar nu
elimina hormoni, ci substante folositoare organismului.Glandele endocrine pot avea o structura
cordonala (hipofiza, suprareanala), veziculara (tiroida), dispersata (din ovar).
19. EPITELII DE ACOPERIRE
Sunt formate din celule care sunt dispuse in straturi, acoperind suprafata organismului sau
captusesc cavitatile corpului.Sunt simple (unistratificate), stratificate si pseudostratificate.
> UNISTRATIFICATE pot fi dupa forma celulelor: pavimentoase, cuboidale sau
prismatice.Epiteliile simple pavimentoase sunt celule (endoteliale sau mezoteliale) turtite ce
captusesc vasele sangvine/limfatice, formand o bariera activa intre sange si limfa (de exemplu:
epiteliul retelei testiculare, epiteliul alveolar pulmonar).Celulele mezoteliale in conditii
patologice se pot transforma in macrofage.Epiteliile simple cubice sunt celule cubice care isi pot
modifica forma devenind pavimentoase sau prismatice, apar in epiteliul tiroidian, glande
mamare, suprafata ovarului.Epiteliile simple prismatice au celule prismatice asezate pe un
singur rand, pe o membrana bazala si apare in cazul epiteliului mucoasei intestinale, uter,
bronhiole mici.
STRATIFICATE sunt epitelii de protectie pt intreg organismul.Suprafetele uscate sunt prevazute
cu epiteliu stratificat pavimentos keratinizat/cornificat, care apre in epiderm, in mucoasa
bucala/faringiana/esofagiana si e format dintr-o zona profunda (cu 5 straturi) si o zona
keratininzata/cornoasa.Cele 5 straturi ale zonei profunde sunt:
1. stratul bazal (generator/germinativ) cu un singur strat de celule cuboidale/prismatice care vor
da nastere keratinocitelor, care vor ajunge in straturile superficiale.
2. strat intermediar sau Malpighi cu mai multe straturi de celule poliedrice ce vor asigura
rezistenta la solicitarile mecanice.
3. stratul granular cu mai multe randuri de celule pavimentoase ce contin granulatii de
keratohialina.
4. stratul lucid cu mai multe randuri clare cu nuclei in degenerare.
5. stratul cornos cu mai multe randuri de celule cornoase, anucleate, turtie, cu rol in a cimenta
membrana celulara.
PSEUDOSTRATIFICATE cu un singur rand de celule sprijinite pe membrana bazala, cu inaltimi
diferite, cu nuclei dispusi la inaltimi diferite ce vor da impresia de stratificat.Celulele pot fi
bazale, intercalate si superficiale.Apare ca epiteliu pseudostratificat prismatic ciliat in caile
respiratorii sau genitale mascule.
20. MIOFIBRILELE STRIATE
Miofibrilele striate constituie aparatul contractil al fibrei musculare scheletice.Proteinele
contractile din compoztia fibrelor musculare sunt reprezentate de actina si miozina.Fiecare
molecula de actina din microfilament este capabila sa se lege de un cap al moleculei de
miozina.Pe lungimea unui miofilamet de actina se gaseste o prateina-tropomiozina- care va
intari filamentul subtire si va ajuta la realizarea contractiei.Din loc in loc se mai gaseste si o alta
proteina-troponina- care este de 3 feluri : T, C, I.Troponina T este strans legata de tropomiozina,
troponina C leaga ionii de Ca, iar troponina I inhiba interactiunea actina-miozina.
In celulele musculare, actina si miozina intra in alcatuirea unor ultrastructuri stabile, numinte
microfilamente sau miofilamente de actina (600 molecule) si miozina(200
molecule).Miofilamentele se dispun ordonat, paralele intre ele si formeaza miofibrilele.Cea mai
precisa organizare si dispunere a moleculelor de actina si miozina se intaleneste in miofibrilele
muschiului striat care sunt orientate paralele cu axul mare al fibrei musculare.Organizare stricta

este mentinuta de o banda sau strie Z care este o zona intunecata intre 2 discuri clare.In
structura lor exista si discuri intunecate care la randul lor sunt bisectate de o strie clara, numita
stria H.
Contractia musculara se produce prin glisarea (alunecarea) filamentelor de actina printre cele de
miozina fara a se modifica lungimile lor.Glisarea se datoreaza faptului ca fiecare cap al
moleculelor de miozina paseste in lungul filamentului de actina de pe un monomer pe
urmatorul tragand filamentul de actina pas cu pas.Contractia muschiului scheletic se
declanseaza in momentul in care excitarea nervului motoral al muschiului determina aparitia
unui potential de actiune in sarcolema (plasmalema fibrei musculare striate).Semnalul electric
se transmite rapid in jurul fiecarei miofibrile prin tubii transversi ( sau tubii T).In acest fel,
semnalul electric ajunge la reticulul sarcoplasmatic producand eliberarea unei cantati mari de
ioni Ca 2+.Cresterea brusca a concentratiei de ioni de Ca declanseaza contractia miofibrilei
datorita efectului pe care Ca 2+ il produce asupra troponinei si tropomiozinei.
Energia necesara este furnizata de hidroliza ATP-ului, iar deplasarea se face dupa mecanismul
rotii cu clicheti de la ceasornicele mecanice.Relaxarea se produce prin desfacerea simultana a
tuturor puntilor dintre filamentele de actina si miozina.
SARCOMERUL reprezinta unitatea morfo-functionala unei miofibrile cuprins intre 2 strii Z.Este
alcatuit dintr-un citoschelet exosarcomeric si unul endosarcomeric, care au rol structural,
mecanic, reglator al ionilor de Ca, metabolic.
21. FIBRELE MUSCULARE CARDIACE
Tesutul muscular cardiac este format din celule musculare striate (miocardocite) care, in functie
de activitatea pe care o desfasoara, pot fi: celule miocardice lucratoare, cu functia principalacontractia si celulele nodale, care genereaza si conduc raspunsuri electrice.
Celulele musculare cardiace lucratoare, impreuna cu tesutul conjunctivo-vasculo-nervos,
formeaza miocardul atrial si ventricular.
Miocardocitele lucratoare sau comune au forma cilindroida, ramificata, fiind mai subtiri in atrii
si mai groase in ventricule.In general au un singur nucleu, uneori doi, plasat central.Miofibrilele
prezinta striatii transversale, ce lipsesc in spatiul sarcoplasmatic, unde sunt vizibile granule de
pigment de uzura (lipofuxina).
Miocardocitele lucratoare se anastomozeaza intre ele, formand o retea, in ochiurile careia se afla
tesut conjunctiv redus.
Fibrele musculare cardiace din atrii au aceeasi ultrastructura prezentand in plus, granule atriale
ce contin un factor natriuretic de natura polipeptidica.Acest factor produce diureza, natriureza si
kaliureza masiva, scazand tensiunea arteriala.Au complexul Golgi si reticulul endoplasmatic
rugos mai dezvoltate decat cele din ventricule.Tesutul conjunctiv este mai redus cantitativ decat
in muschii scheletici, fiind limitat la reduse travee conjunctive, cu celule rare (mastocite,
macrofage).El se densifica la nivelul jonctiunii dintre atrii si ventricule, unde formeaza inelele
atrio-ventriculare-aortic si pulmonar.Din ele se desprind fibre conjunctive care patrund in
valvele cardiace.La bovinele de munca, batrane, se pot osifica.
Fibrele musculare cardiace se contracta involuntar, ritmic si permanent pe tot parcursul vietii.
22. FIBRELE MUSCULARE CARDIACE SPECIFICE
Tesutul muscular cardiac este format din celule musculare striate (miocardocite) care, in functie
de activitatea pe care o desfasoara, pot fi: celule miocardice lucratoare, cu functia principalacontractia si celulele nodale, care genereaza si conduc raspunsuri electrice.
Celulele nodale, numite si excito-conducatoare sunt dispuse in masa miocardului contractil,
alcatuind un nod sinusal, unul atro-ventricular, fasciculul Hiss si reteaua Purkinje.
Celulele nodale sunt specializate, dotate cu proprietatea de autoexcitabilitate si conductibilitate,
fapt ce le permite sa asigure automatismul si conducerea contractiilor cardiace.Se descriu trei

tipuri de celule nodale: celulele P, T si Purkinje.

Celulele P, de forma sferoidala, au citoplasma abundenta, cu aspect clar (se numesc si celule
palide) si nucleu deosebit de mare.Sunt lipsite de sistemul T cu toate ca sarcoplasma lor
prezinta numeroase invaginari de natura pinocitara.Nu au functie contractila, miofibrilele fiind
in numar redus, neordonate.Mitocondriile sunt reduse ca numar.
Celulele T sau de tranzitie au o organizare intermediara intre celulele P si miocardocitele
lucratoare.Astfel contin mai multe miofibrile si mitocondrii.Au rolul de a raspandi impulsul
generat de celulele P si de a opri accesul impulsurilor ectopice primare.Sunt dispuse la periferia
nodulilor.
Celulele Purkinje sunt mai mari decat miocardocitele lucratoare.Au o citoplasma clara cu
numeroase granule de gliogen, un inel de miofibrile situate periferic si un nucleu central. Tubii T
sunt absenti.Celulele Purkinje formeaza corpul principal al fasciculului Hiss.
23. TESUTUL MUSCULAR CARDIAC
Se caracterizeaza printr-un metabolism esentialmente oxidativ.Este foarte bogat in mioglobina
si mitocondrii. Tesutul muscular cardiac este format din celule musculare striate (miocardocite)
care, in functie de activitatea pe care o desfasoara, pot fi: celule miocardice lucratoare, cu functia
principala-contractia si celulele nodale, care genereaza si conduc raspunsuri electrice.
Miocardul apare format din celule musculare bine individualizate, ce stabilesc intre ele jonctiuni
la nivelul unor discuri intercalare.
Sarcolema (invelisul celular) cuprinde trei componente: plasmalema, lama bazala si lama
reticulara.Plasmalema este trilaminata, prezentand o portiune periferica si una interna care
cuprinde tubii transversali (T); de asemenea prezinta numeroase invaginari, caveole.Lama
bazala se prezinta ca o membrana bazala iar cea reticulara se continua cu spatiul cuprins intre
celulele cardiace.Discul intercalar reprezinta un complex jonctional si are rolul de a asigura
cuplarea functionala electrica a celulelor musculare.Un disc intercalar prezinta zone cu
interdigitatii prevazute cu desmozomi.
Nucleii miocardocitelor lucratoare sunt alungiti, situati central.
Sarcoplasma este mai abundenta decat in fibrele scheletice si cuprinde organite comune,
miofibrile si incluzii.Mitocondriile sunt cele mai numeroase ( 250 miliarde/gram tesut
miocardic), numar ce permite producerea unei mari cantitati de ATP, utilizarea a numeroase
substraturi pt producerea de energie; mitocondriile sunt sensibile la hipoxie, generand infarctul
miocardic acut.Lizozomii primari sunt rari, apar mai mult corpii reziduali sub forma de granule
de lifuscina, iar peroxizomii sunt prezenti la nivelul benzii Z.Incluziile de glicogen se gasesc in
cantitate relativ mare.Miofilamentele sunt mai putin numeroase, dar mai groase si dispuse
uniform.
Contractia se realizeaza in aceleasi etape ca si in muschiul scheletic, pe baza mecanismului
glisarii, insa cantitati mai mari de ATP; o alta particularitate ar fi ca activitatea Ca 2+ -ATP-aza
este diferita de a mioglobinei din muschii scheletici.
24. TESUTUL MUSCULAR NETED
Este format din celule musculare fusiforme ce se contracta involuntar.Nu formeaza organe
individualizate anatomic, dar participa la formarea tunicilor contractile ale organelor cavitare.
Fibrele musculare netede se grupeaza formand un fascicul, fasciculele se grupeaza formand
straturi longitudinale, circulare sau oblice.Solidarizarea fibrelor musculare netede intr-un
fascicul este realizata de catre elementele conjunctive prezente in spatiul extracelular.O retea
densa de fibre de reticulina inconjoara ca o teaca fiecare fibra musculara.Fibra musculara neteda
este o celula tipica, cu un nucleu alungit dispus central, cu o sarcoplasma cu 2 zone: una centrala
ce cuprinde organitele comune si una periferica cu miofilamente si corpii densi.

Invelisul celular
este format din sarcolema propriu-zisa si membrana bazala care este aproape de doua ori mai
subtire fata de fibra striata.Sarcolema nu emite tubi T, dar prezinta 3 categorii de formatiuni:
caveole, arii dense si jonctiuni intracelulare.Caveolele sunt vezicule, in numar de 150 000 pt
fiecare celula neteda; ariile dense cuprind vinculina necesara filamentelor de actina; joctiunile
intercelulare sunt de tipul adherens, comunicante si apozitii.
Mitocondriile sunt in jur de 5 % din volum, reticulul endoplasmatic neted mai bine dezvoltat,
complex Golgi slab dezvoltat, incluziile de colagen sunt grupate in plaje si reprezinta o rezerva
de energie, corpii densi sunt specifici fibrelor netede insa nu au un rol inca elucidat, iar
filamentele intermediare formeaza o retea citoscheletala.
Aparatul contractil al fibrei musculare netede cuprinde filamente subtiri de actina si miozina; in
fibrele musculare netede nu exista sarcomere si nici benzi Z.
In afara aspectului comun se mai intalnesc leiocite ramificate si celule mioepiteliale.Leiocitele
apar in tunica mijlocie a arterelor iar celulele mioepiteliale apar in peretele acinilor din glandele
exocrine.
Inervatia muschiului neted este realizata de fibre amielinice din sistemul nervos vegetativ, care
contin vezicule cu acetilcolina.
Regenerarea tesutului muscular neted se face pe seama tesutului conjunctiv intramuscular.In
leziuni circumscrise este posibila multiplicarea numerica a fibrelor netede limitrofe.
25. TESUTUL MUSCULAR STRIAT
Formeaza principala componenta structurala a muschilor scheletici (somatici), dar intra si in
alcatuirea musculaturii cavitatii bucale, a faringelui, esofagului, sfincterelor voluntare.Unitatea
structurala a tesutului muscular striat este fibra musculara scheletica sau miocitul scheletal, de
forma cilindrica, cu lungimi deosebit de mari (explica amplitudinea si viteza mai mare de
contractie : se contracta cu frecventa de 100 de ori pe secunda), grosimea lor este diferita in
functie de varsta, tipul de solicitare.
In structura unui muschi, fibrele sunt dispuse paralel intre ele si legate prin tesut conjunctiv,
care formeaza endomisiul (teaca subtire ce inveleste fiecare fibra), perimisiul (inveleste un
fascicul de fibre) si epimisiul (tesut conjunctiv ce inveleste muschiul, ancorandu-l in
fascie).Dispunerea fasciculelor de fibre apara caracteristica pt fiecare muschi, putand sa existe
muschi fusiformi, semipenati, penati, digastrici sau poligastrici.Endomisiul, perimisiul si
epimisiul sunt in continuitate intre ele dar si cu tendoanele, aponevrozele, periostul sau fasciile.
Desi tesutul conjunctiv ocupa numai 15 % din volumul unui muschi striat, el detine un rol
important, deoarece compartimenteaza muschiul, ceea ce permite contractia independenta a
fasciculelor de fibre (fiecare fibra se contracta dupa legea totul sau nimic).
In structura unei fibre musculare striate scheletice intra invelisul celular (cu sarcolema ce
contine pompele ionice, tubii T si caveolele), nucleii (20-40/cm) si citoplasma (sau sarcoplasma
cu mitocondriile aici numite sarcozomi, necesare pt ATP, numeroase complexe Golgi, lizozomi
pt maturarea carnii, retivcul endoplasmatic neted aici numit sarcoplasmic foarte abundent si
incluziile sarcoplasmice: granule de glicogen si de lipide).
Vascularizatia tesutului muscular scheletic este foarte abundenta (metabolism intens), iar
inervatia este realizata de filete nervoase ce se desprind din ramuri ale nervilor cerebrospinali.
26. SINAPSELE
Sunt structuri specializate, ce realizeaza trasmiterea impulsului nervos de la un neuron la altul,
de la un neuron la un efector sau de la un receptor la un neuron.
Sinapsele pot fi:
Dupa structurile intre care se realizeaza sunt: exodendritice, axosomatice axoaxonice,
dendritodendritice, somatodendritice, somatosomatice.

Dupa aspectul morfologic al terminatie axonale exista terminatii in forma de bulb, clopot, cos,
maciuca.
Dupa mecanismul care sta la baza trasmiterii impulsului la nivelul jonctiunii:
1. sinapse chimice (activitatea lor se bazeaza pe un mediator chimic)
2. sinapse electrice (activitatea lor se bazeaza pe trasmiterea ionilor)
Dupa criteriul fiziologic pot fi excitatorii sau inhibitorii.
Dupa aspectul veziculelor sinaptice pot fi:
1. vezicule sferice cu centrul clar ce contin acetilcolina
2. vezicule sferice mari cu centrul dens ce contin monoamice
3. vezicule sferice mici cu centru dens ce contin noradrenalina, serotonina
4. vezicule ovalare cu centrul clar ce contin neurotrasmitatori inhibitori
Dupa neurotrasmitatorii prezenti in componenta presinaptica sunt: colinergice (acetilcolina),
noradrenergice (noradrenalina), dopaminergice
(dopamina), gabaminergice (GABA), serotoninergice (serotonina).
In structura sinapselor intra o componenta presinaptica (ce contine in butonul presinaptic
vezicule sinaptice clare, zona activa a butonului este reprezentata de membrana presinaptica) si
o componenta postsinaptica, a carei membrane emita in spatiul sinaptic protuberante.
La nivelul sinapselor, tecile se intrerup, insa exista jonctiuni inchise ce vor realiza o membrana
pentalaminara.
Formarea sinapselor sau (sinaptogeneza) cuprinde 4 faze:
1. stabilirea de contacte intre ramificatiile butonale ale axonului si prelungirile neuronului
postsinaptic
2. recunoasterea interneuronala care se realizeaza pe baza specificitatii chimice a unor
glicoproteine ale matricei extracelulare
3. initierea realizarii ingrosarii postsinaptice
4. constituirea sinapsei definitive
Numarul, natura si nivelul de activitate al sinapselor sistemului nervos la mamifere se
modeleaza in functie de solicitari, exista o plasticitate (turnover) a sinapselor al carui ritm
variaza cu varsta (fiind mai activ la tineret).
Trasmiterea influxului nervos se realizeaza prin actiunea mediatorilor chimici (acetilcolina,
noradrenalina) din microveziculele presinaptice.
27. TERMINATIUNI NERVOASE RECEPTOARE
Sau periferice, apartin ramificatiilor dendritice ale neuronilor senzitivi.Ele pot fi libere sau
incapsulate in structuri conjunctive gliale, numite corpusculi senzitivi.
Terminatiile libere sunt ramificatii dendritice in tesutul epitelial, in radacina firului de par, in
peretii vaselor sau in tesutul conjunctiv.In epitelii ele formeaza reteaua Langerhans si ajung la
celulele Merkel, numite epitelioidocite tactile.
Terminatiile incapsulate sau corpusculii senzitivi sunt localizati in tesutul conjunctiv din piele,
in organele interne, muschi, tendoane, etc.Corpusculii senzitivi cuprind in structura lor o
terminatie dendritica fara teaca de mielina, care formeaza capsula.Si pot fi:
1. corpusculii Meissner (tactili), din dermul papilar, corionul mucoasei bucale, lingulae, palatine
si receptioneaza presiunile fine
2. corpusculii Golgi-Mazzoni (bulboizi), din dermul pulpei digitale, organelor genitale si
receptioneaza presiunile medii
3. corpusculii Vater-Paccini (lamelosi), din hipoderm, peritoneu, periost sunt mecanoreceptori
si receptioneaza excitatiile produse de presiuni inalte si vibratii
4. corpusculii Krause (termici pt rece), din derm, receptioneaza excitatiile termice

5. corpusculii Ruffini (termici pt cald), tot din derm

6. corpusculii Hrebst-Grandry, prezenti la pasari in pielea ciocului
7. corpusculii genitali, din dermul penian, labial, clitoridian.
Receptorii sensibilitatii profunde pot fi proprioreceptori, controland pozitia staturii si miscarile
corpului (fusul neuromuscular, fusul neurotendinos), sau pot fi visceroreceptori, care sunt
reprezentati de plexurile nervoase, terminatiile libere din peretii arterelor, venelor si de glomi
care sunt formatiuni chemoreceptoare.
28. FIBRELE NERVOASE
Sunt structuri alcatuite dintr-o componenta neuronala (neuritul), reprezentata de axoni sau
dendrite, si dintr-o componenta nevroglica ce formeaza tecile.Fibrele nervoase se grupeaza
formand fascicule (in creier sau in maduva spinarii) sau nervii periferici (in restul
organismului).
Fibrele nervoase, in functie de topografiai lor pot fi centrale (SNC) sau periferice (SNP), iar dupa
structura lor pot fi mielinice (cu sau fara teaca Schwann) sau amielinice (fara teaca Schwann sau
cu teaca Schwann foarte subtire numite fibre Remak).
Conducerea impulsului nervos este mai rapida in fibrele nervoase cu diametrul mai mare si cu
teaca de mielina mai groasa.Teaca de mielina indeplineste un rol bioizolator electric si
accelereza conducerea impulsului nervos.Pentru a realiza aceeasi viteza de conducere, o fibra
amielinica trebuie sa fie de 4 ori mai groasa.Daca maduva spinarii ai fi alcatuita numai din fibre
amielinice, ea ar trebui sa aiba un diametru de mai multi metri.
Structura unei fibre nervoase mielinice periferice cuprinde:
1. neuritul care este format din : neuroplasma, o membrana plasmatica, mitocondrii,
neurofibrile, microvezicule
2. teaca de mielina care contine o mare cantitate de colesterol, fosfolipide, cerebrozide, o retea
de neuroketina; lipseste in portiunea initiala si terminala o fibrelor nervoase, de asemenea
prezinta discontinuitati in lungul sau, iar la intervale neregulate, strangulatii inelare sau noduli
Ranvier; are rol mecanic (de sustinere) si trofic (hraneste neuritul).
3. teaca Schwann este situata pe partea externa a tecii de mielina, inconjoara fibra nervoasa
trecand peste strangulatiile Ranvier.
4. teaca endoneurala imbraca teaca Schwann si insoteste neuritul pana in apropierea ultimelor
sale ramificatii.
Fibrele nervoase nemielinice sau amielinice sunt prezente si in SNC si in SNP, insa in SNP toti
neuritii sunt inveliti in lame simple, furnizate de celulele Schwann.In realitate fibrele amielinice
prezinta o foarte subtire teaca de mielina si chiar exista si fibre amielinice cu teaca Schwann,
avand o culoare cenusie si sunt numite Remak.
29. DEGENERAREA SI REGENERAREA FIBRELOR NERVOASE
Neuronul se comporta ca o unitate morfofunctionala, in sensul ca orice leziune a pericarionului
produce o degenerescenta a prelungirilor sale, iar leziunile fibrelor nervoase produc modificari
structurale ale pericarionului.
Modificarile pot fi reversibile, cand fibra nervoasa se poate regenera, sau ireversibile, cand se
produce moartea neuronului.
Degenerescenta poate fi secundara sau primara.
Cea secundara se numeste si valeriana.Sectionarea unei fibre nervoase provoasa
degenerescenta fragmentului situat la nivelul sectiunii.In fibrele motorii, fenomenele
degenerative incep la nivelul placii motorii.Fragmentele degenerate ale neuritului si mielinei

sunt fagocitate de catre celulele Schwann si macrofagele din tesutul conjunctiv.Dupa disparitia
neuritului si a tecii de mielina, o parte din celulele Schwann intra in diviziune si formeaza benzi
ingrosate, numite bandelete Bugner, cu rol in regenerarea fibrei nervoase, iar o alta parte din
celulele Schwann se transforma in macrofage.
Cea retrograda cuprinde fenomenele ce se extind de la nivelul leziunii spre pecarion.Modificarile
consta in cromatoliza (disparitia corpilor Nissl), marirea vascozitatii citoplasmei, deplasarea
nucleului cartre dendrite.Aceste modificari pot fi reversibile, neuronul recapatandu-si structura
lui normala.
Regenerarea fibrelor nervoase se produce, in general, numai in nervii periferici si se realizeaza
prin cresterea si alungirea bandeletelor Bugner, dinspre segmentul proximal catre cel distal.
30. MICROGLIILE
Reprezinta un tip de nevroglie ale SNC-ului, alturi de macroglii, oligodendrocite si celulele
ependimare.Se mai numesc si mezoglii si sunt situate predominant in substanta cenusie, ca
satelit al neuronilor si al vaselor sanguine.Este prezenta si in substanta alba, ca satelit
prefibrilar.
Corpul microgliei este mic, dens si alungit, prelungirile sunt scurte, cu aspect spinos.
Reprezinta 5 % din nevrogliile SNC-ului.
Au origine mezodermica, reprezentand principalele celule ale sistemului mecrofagic din
creier.Se prezinta sub doua forme: ori ca celula amoeboidala, similara morfologic cu macrofagul,
fagocitand neuroni lezati, sau ca celula ramificata, considerata in repaus si cu rol de aparare (la
adult).
Microgliile secreta un polipeptid numit factor de proliferare gliala, care stimuleza proliferarea
astrocitelor si oligodendrocitelor in timpul realizarii cicatricelor gliale.