Tratatul de la Karlowitz i prevedrile sale.

Semnificaia anului 1699 n istoria diplomaiei

europene.
A fost semnat la 26 ianuarie 1699 n localitatea Karlowitz (n srb Sremski Karlovci) din
Voivodina, la sfritul rzboiului austriaco-otoman (1683-1697), n care otomanii au fost nvini.
Dup dou luni de negocieri ntre Imperiul Otoman pe de o parte i Liga Sfnt, o coaliie
format din mai multe puteri europene incluznd Casa de Habsburg, Uniunea PolonoLituanian,Republica Veneian i Imperiul Rus pe de alt parte, tratatul de pace a fost semnat la 26
ianuarie 1699. Otomanii au cedat Austriei cea mai mare parte a teritoriului Ungariei, Transilvaniai
Slavonia, iar Podolia a revenit Poloniei. Cea mai mare parte a Dalmaiei a trecut sub administraia
Veneiei, precum i peninsula Peloponez, pe care ns otomanii au recuperat-o printratatul de pace de la
Passarowitz din 1718.
Tratatul de la Karlowitz a marcat nceputul declinului Imperiului Otoman n Europa de Est i a
stabilit monarhia habsburg ca fiind puterea dominant n Europa de sud-est.

n urma unor ofensive Turcia a fost nevoita sa ceara pace ,n care era cointeresata i
Austria.Din cauza razboiului. Austria slabise ceea ce era fovorabil pentru Franta care era inamica
austriei .Anglia i Olanda care erau susinatoarele Frantei erau cointeresate i ele n stagnatrea
razboiului.Drept rezultat n anul 1698 la Karlowitz,a fost convocat o conferin pentru elaborarea
tratatului de pace dintre Turcia pe deoparte i pe de alta parte Liga Sfinta n componenta Austriei
,Poloniei,Veneiei,i a Rusiei pe de alta parte.La conferina au luat parten calitate de trimii
oficiali Anglia i Olanda.Necatnd la faptul ca odata cu intrarea Rusiei n Liga Sfinta sa pus conditia
sa nu se incheie acorduri nelegeri de nici un fel cu Turcia ,Austria i alte ari participante la
conferin,anume spre aceasta i tindeau .Rusia la rindul su a incearcat toate metodele de a o
intoarce pe Turcia de la Austria i de a impiadica semnarea acordului(nelegerii) dintre Turcia i
Austria. Insa incercarile rusiei nu sau incununat cu succes. n acelai timp se inregistrase o
inrautaire a relaiilor dintre membrii Ligii Sfinte,ceea ce era in interesele Turciei. La 26 ianuarie 1699
la Karlowitz a fost semnat tratatul de pace petimp de 25 de ani,cu Austria Polonia i Veneia.Austria
primise aproape tot teritoriul Ungariei,care apartinea Turciei,Transilvania,Baciku,i aproape toata
Sloveni,Veneia ,Moreea.Sa confirmat statulul arii rii Pomineti n cadrul Imp .Otoman. Poarta nu
a fost niciodata suveran a Moldovei sau munteniei.Otomanii erau doar garantul integritaii teritoriale
a rii romineti.La Polonia a trecut o parte din malul drept al Ucrainei i Podoliei care inainte erau in
posesiunea Turciei.Veneia a acaparat Moreea,6 cetai din regiunea Dalmaiei i un ir de insule din
Arhipelarg. Au foat nregistrate pierderile teritoriele mari i pierderi materiale pentru feudalii
turci.Turcii feudali au fost nevoiti sa fuga de pe teritoriile sale i sai lase toate gospodariile in
posesia strainilor.Turcia a inregistrat i pierderi de oaste de circa 32 mii ,care era rezultatul alungarii
lor de pe teritoriilr care de acum nu mai aparineu imp otoman..

La Conferin nu a fost gasit un consens intre Turcia i Rusia ,deci nu a fost ncheiet accord
intre cece daua tari,deoarece Turcia nu dorea sa satisfaca cerintele Rusiei referitor la cedarea :
Azov,Cherci,i unele orae ..ntre Rusia i Turcia a fost incheiata doar pace pe termen de 2
ani.n vara anului 1699 Petru I a trimis la Constantinopol un delegate pentru a ingheia cu turcia
accord si de a dovedi mareia Rusiai,, pe mare,,.Tratativele intre ambele pari au inceput n
noiembrie i chiar daca Anglia i Austria au incercat de cu tot dinadinsul de a incucra acestor aciuni
totui n 1700 a fost semnata intelegere intre cele doua ri. In anul 1699, dupa marile victorii
obtinute de armatele austro-polone, dupa despresurarea Vienei de catre armatele crestine conduse
de Ioan Sobieski, care au dus la incorporarea Ungariei si a Transilvaniei in posesiunile imperiului
austriac, diplomatia imperiala si regala au reusit sa impuna celei otomane unele conditii asupra
exercitarii cultului catolic in Moldova, stat in care traiau multi credinciosi apartinind ritului respectiv.
Astfel, s-a ajuns la situatia in care a fost inscrisa, in articolul al VII-lea al tratatului incheiat la
Carlowitz in 26 ianuarie 1699, prevederea numirii de catre regele Poloniei a episcopilor catolici de la
Bacau. Dupa cite se observa, Ungaria n-a avut si nici nu putea sa aibe un rol in aceasta problema,
devenita internationala, deoarece fusese inscrisa intr-un tratat de acest fel, pentru ca nu mai exista
nici un stat care sa poarte numele de Ungaria inca de la nimicirea armatelor acestui regat, la
Mohacs, in august 1526. Regele acestui stat a avut onoarea sa moara inecat, dupa ce a fugit de pe
cimpul de lupta. In rindurile semnatarilor scrisorii adresate prefectului Broconi nu figureaza nici un
administrator de parohie catolica din Moldova care sa fie de origine maghiara si nici din posesiunuile
romanesti si maghiare aflate in stapinirea Casei de Habsburg.

Razboiul Ruso-Austro-Turc

(1735-1739)

Chestiunea succesiunii poloneze a conrtibuit la nasterea unei noi crize,

nascuta din antagonismele ruso-turce si austro-turce.In cele doua decenii
care s-au scurs tratatului de la Vadul Husilor(1711) turcii au reusit sa faca
fata presiuniilor exercitate de catre rusi pe directia sudica.Mai mult
preocupata cu al doilea Razboi Nordic,rusia nu a putut interveni in 1716,
alaturi de Austria ,In Campania indreptata inpotriva turcilor.Ea declarandu-si
neutralitatea.Prin tratalul de la Passarowitz pozitia austriei sa
consolidat,facand un pas important spre sud-estul Europei,incepand a se
infliltra tot mai mult in zona balcanica.
In ciuda acordului ruso-turc din 1720(pacea vesnica)tensiunile dintre
cele doua state nu au incetat,acesta datorita si faptului ca rusia nu a
renuntat nici o data la ideea de a obtine accesul la Marea Neagra.O alta
problema care a impulsionat ambele state era problema religioasa,acesta
conferind astfel dispute dintre cele doua parti un character mai
pasional.Deschiderea unei noi crize caucaziene in 1721,zona ce era teritoric
sub controlul Sahului Persiei,dar unde Rusia se bucura de sprijinul populatiei
crestine georgiene si armene,a avut darul de a tensiona relatiile rusoturce.Rusia a intervenit,teoretic de parte sahului care se confrunta cu rebelii

sprijiniti de catre turci.Iar tratatul din 1724 , arbitrat de Franta a impartit

regiunea caucaziana in doua zone de influenta:rusa si turca.
Tratatul de alinata dintre Austria si Rusia,din august 1726,a avut darul
de a crea una din cele mai constante axe politice din urmatorul secol.Alianta
austro-rusa a fost favorizat de interesele commune ale celor doua
state:mostenirea poloneza sii cea turca.Dar totusi nu va putea fi estompiata
rivalitatea dintre cele doua puteri in ceea ce priveste polotica lor fata de
zona Europei Sud estice.Tocmai datorita ecestei divergente , alianta rusoaustriaca din 1726,reinnoita in 1737,se va dovedi mai putin trainica in timpul
razboiului.
Deceniul patru din secolul al XVIII-lea sa caracterizat, in primul
rand,prin tendintele diverselor puteri de asi asigura o preponderenta in
partea rasaritana a Europei in general(Polonia) si in Imperiul Otoman in
special.Astfel se ciocnesc interesele Rusiei si Austriei simultan cu
consolidarea pozitiilor economice si politice ale Angliei si Frantei.Tocmai in
acest cadru general se integreaza razboiul ruso-austro-turc care a izbucnit in
1735 si s-a inchetai cu pacea de la Belgrad in 1739.
Deschidera unei noi succesiuni poloneze in 1733 a avut insa darul de a
complica si mai mult lucrurile.Franta,aliat imperiului Otoman,era acum in
conflict direct cu Austria,aliata Imperiului tarist.
Semnarea preliminariilor de la Viena (1735) a dat insa posibilitatea
rusilor sa intervina impotriva turcilor sub pretextul unui incident de la
forntiera persana,fara insa a declara razboi turcilor trupele ruse care
participasera la asediul Gdanskului au fost trimise direct spre sud,spre
Crimeea , provincie pe care au invadat-o , dupa ce in prealabil au ocupat
Azovul.
Austria gasea si ea momentul favorabil pentru extinderea avantajelor
obtinute la Passarowitz,acesta schimbandusi pozita , datorita proiectelor
rusesti in Moldova si Tara Roaneasca.
In declansarea razboiului a avut un rol important diplomatia
farnceza.Franta planuise,prin ambasadorul Villeneuve inca din 1733 sa
atraga imperiul Otoman intrun razboi indrepta inpotriva austriecilor si rusilor
care intervenisera in Polonia.Planurile diplomatiei franceze au fost dejucate
de un lat francez , contele Bonneval care se ocupa in momentul de fata cu
reorganizarea armatei otomane. Acesta a estimat drept periculoasa
interventia armatei turcesti impotriva trupelor austro-ruse din polonia.
Bonneval fiind constient si de faptul ca sprijinul Frantei in lupta ar fi mai de
graba simbolic. Situatia sa schimbat in 1736 cand intre Villeneuve si
Bonneval s-a ajuns la un accord. Acum armata turca era mult mai bine
pregatita,pentru a le raspunde trupelor ruse care au ocupat Crimeea.
Ostilitatile incepusera in anul 1735 prin atacurie ostilor rusesti asupra
Azovului,iar declaratia de razboi a Portii otomane (2 mai 1736) a fost urmata
de mesaje de motivare adresate Angliei,Olandei si Frantei,dar mai cu seama
cabinetului imperial de la Viena,pe considerentul ca austriecii au putea sa
acorde ajutor Rusiei pe baza aliantei existente.

Intr-adevar , armatele imperiale patrunzand in Tarile Romane si in

Bosnia,ostilitatile au incepu si cu Austria,(iulie 1737),in timp ce ostile rusesti
ocupasera Oceacovul si alte cetati.La convorbirile care sau purtat la
Nemirov , imperialii au conditionat pacea de cedarea unor inseminate parti
din Bosnia si Serbia, iar in privinta Modovei si a Tarii Romanesti nici nu mai
punea problema abandonarii lor catre Poarta. Tot la congresul de la
Nemirov,si rusia a formulat unele obiective ale politicii sale in problema
otomana,propunand sa se acorde independenta Moldovei si Tarii Romanesti,
iar turci sa se retraga definitiv la sud de Dunare.
La congresul de la Nemirov (1737)-scrie Karl Marx-imparateasa
Anna a cerut sultanului independenta Principatelor dunarene sub
protectoratul Rusiei.
In imprejurarile de atunci,pare evident ca scopul principal al acestei
propuneri era de a contrabalansa insistentele Austriei pentru cedarea
Moldovei si Tarii Romanesti sub vasalitate austriaca. Pe de alta parte , nici
imperialii nu se puteau hotara sa sprijine conditiile tarinei deoarece ar fi
ajutat astfel la extinderea hotarelor Rusiei pana la Dunare. De aceea , din
acest moment , intelegerea dintre cele doua puteri va aparea subminata
printr-o rivalitate surda in regiunea balcanica.
Tratativele de la Nemirov au esuat nu doar datorita faptului ca Poarta
nu le-a acceptat proiectele, ci datorita si faptului ca Austria nu dorea ca
statul tarist sa se instaleze atat de aporoape de frontierele sale.De aceea ,
incurajati si de anumite succese imediate , turcii insistara pentru abrogarea
prevederilor pacii de la Passarowitz , cerand revenirea la cauzele tratatului
de la Karlowitz. De asemenea , ei insistau sa i-se acorde lui Iosif Rakoczi
domnia Ungariei si Transilvaniei , spre a se crea astfel un stat tampon intre
imperiile ottoman si cel austriac.
Razboiul ruso-austro-turc dintre anii 1735-1739 a adt un nou prilej
de ,manifestare a contradictiilor de interese ale puterilor europene fata de
Problema oriental.Astfel,in timp ce ambasadorul Olandei anunta Poarta
otomana despre accepatrea din prtea guvernului rus a oficiului de
mediere,Anglia acuza Franta si Austria de partinire , pentru a impune o
mediere colectiva sau pentru a se intrerupe negocierile de pace.Daca la
inceput turci au sprijinit oficiul de mijlocire a puterilor maritime , ulterior ei
au renuntat la aceasta in favoarea Frantei,convinsi ca Anglia si Olanda nu vor
putea sa dea asigurari pentru sustinerea intereserol Imperiului ottoman la
tratative.
Astfel, in ianuare 1738 ambasadorul frantei marchizul de Viellneuve ,
comunicase deja sosirea imputerniciri totale din partea imparatului austriei ,
iar in aprilie 1738 el prezinta actul prin care era liber sa definitiveze
preliminariile pacii pe baza catorva puncte esentiale.
Dealtfel,cunoscand slabiciunea aliantei ruso-austriece , Poarta
otomana si-a concentrat fortele militare in apus , pe considerentul ca Austria
va inclina mai de graba pentru o pace separate,secreta sau deschisa. Ea
spera , acelasi timp , ca aceasta politica va avea efecte si in rasarit , pentru
obtinerea Azovului.Imperiul otoman contribuia la separarea celor doua

puteri,prin negocieri separate.De asemenea, succesele militare ale turcilor

mai ales impotriva austriei a facut ca Poarta sa-si mentina pozitia in
problema litoralului Nordic al Marii Negre , marindu-si o data pretentiile si
fata de imperiali,in timp ce aliatii renuntau tot mai mult la cererile lor
initiale.Tratativele separate si directe cu fiecare dintre aliati peste sarcinile
oficiale ale mediatorului francez , au adancit neincredera reciproca dintre
Rusia si Austria , diminuind de fapt si rolul lui Villeneuve la negocierile din
aceasta perioada.
Totodata,Franta , desi nevoita sa sprijine Poarta,avand interese
comerciale in Orient , se vedea totusi constransa la o mediere limitata , in
fata eventualitatii generalizarii conflictului pe inreaga Europa , prin intrarea
in razboi a Angliei si altor state. De aceea ambasadorul Villlenueve nu sa
putut dovedi un mediator active , multumindu-se doar cu rolul de mesager al
propunerilor partilor beligerante.Cu tote acestea ,Villeneuve e socotit
promotorul pacii de la Belgrad iar momentul istoric a fost calificat drept o
capodopera a diplomatiei fraceze.

Pacea de la Belgrad
Tratatul de pace din 1739 de la Blegrad reprezenta mai de graba
stabilirea unei stari de echilibru datorita concesiilor la care au consimtit
Austria si Rusia , in raport cu tratatele anterioare. In acelasi timp , trebuie
remarcat si caracterul diferentiat al continutului textelor de pace intocmite ,
ele reflectand de fapt situatia de pe fronturile de lupta din ultima parte a
razboiului. Astfel, pacea cu Austria , incheiata pe 27 de ani reprezinta un
compromise intre conditiile impuse de la Passarowitz (1718) si stipulatiunile
tratatului de la Karlowitz (1699) , cu unele reveniri chiar si la situatia din
1699 , mai ales din punctul de vedere al prevederilor teritoriale.Asa ca
tratativele dintre turci si austrieci au fost repede concluzionate,iar Austria
ceda turcilor Belgradul , nordul Serbiei si Oltenia, cu o singura exceptie ,
Banatul Timisoarei. Austria ceda teritoriile obtinute la Passarowitz asa si
frontirera dintre cele doua mari imperii era acum pe Sava , fiind apropiata de
cea stabilita la Karlowitz (1699).De altfel aceasta frontiera a ramas aceeasi
pana la inceputul secolului al XX-lea.
Deasmea Rusia renunta la toate cuceririle din Moldova si Bugeac iar
Azovul urma sa fie daramat si transformat inrt-un terra nullis fiecare parte
avand dreptul de asi construi cate o cetate la locurile indicate in trata:rusii
pe Don iar turcii pe raul Cuban.Deasemena sistemul barierelor , se aplica cu
mai multa tarie.
Comertul se declara liber dar pacea de la Belgrad interzicea
construirea si navigarea de vase rusesti in Marea de Azov si in Marea
Neagra,in scopuri comerciale putandu-se folosi doar corabiile turcesti cu
plata taxelor convenite pentru negustorii altor state. Totusi , aceasta cauza
constituia o noua spartura in dominatia absoluta a sultanilor asupra Marii
Negre , dupa ce se refuzase pana atunci comertul rusesc pe apele ei sub
orice forma.

Privita in ansamblu , pacea de la Belgrad din 1739 a insemnat esuarea

politicii orientale a Rusiei si Austriei , cele doua puteri neputand sili
Imperiului otoman sa capituleze. Aceasta pace a marcat un nou moment de
oprire a avansarii Rusiei si Austriei spre Balcani. S-a creat un echilibru al
fortelor , care s-a mentinut pana aproape de mijlocul celei de a doua
jumatate a secolului al XVIII-lea , datorita si unor noi imprejurari ivite in
Europa. Acest echilibru isi gasea , de asta data , un support diplomatic si in
garantarea pacii de la Blegrad de catre Franta, punindu-se intr-o forma mai
explicita indeosebi chestiunea mentinerii integritatii teritoriale a Imperiului
ottoman , ca o necessitate de ordin European desi regele Ludovic al XV lea
se va declar ulterior absolvit de orive obligatie fata de Poarta.
Tratatul de la Belgrad a fost un mare success al diplomatiei farceze.
Turcia aliatul traditional al Frantei , era salvata de la dezmembrare , revenind
la frontierele din 1699. Ambasadorul francez avea acum posibilitatea de a
cere sultanului recunoasterea facuta de catre Franta. Chestiunea reinnoirii
Capitulatiilor a fost pusa in discutie de catre francezi de mai mult de 20 de
ani , fara succes insa. La scurt timp dupa incheierea pacii de la Belgrad,
sultanul, a acceptat propunerile francezilor si a semnat Capitulatiile pe 8 mai
1740. Actul confirma privilegiile traditional recunoscute Frantei. Erau
acordate unele garantii comerciantilor francezi in schimbul cresterii vamal.
Prin noul acord francoturc se confirma hegemonia comerciala franceza in
Levant , iar situatia Companiei engleze din Turcia era compromisa.
Dupa 1733 este evident succesul inregistrat de catre diplomatia
franceza , in dauna celei engleze, respectiv, acum marele chestiuni europene
au fost decise la Paris si mai putin la Londra. Mai mult de atat, Anglia sa
inchis in propria-i izolare.
De fapt insusi scopul interventiei diplomatice a Frantei in conflictul
ruso-austro-turc a fost pentru conservrea intereselor franceze in Orient ,
manifestandu-se cu putere politica de a impiedica iesirea directa a Rusiei la
Marea Neagra.

Situaia social-economic i politic a statelor germane n sec. XVII-XVIII.

La nceputul sec 17 situaia social era una destul de dificil caracterizat prin mrirea impozitelor.
De aici urma i creterea preurilor ce nemulumea populaia. Pe de o parte erau nemulumiri i
probleme interne, pe de alt parte, tot mai multe persoane erau gata s se aventureze n rzboaie
sau n formarea unor grupri criminale care nici de cum nu le era convenabil puterii. Situai
economic era i ea dificil, totui mai existau orae importante cu o economie puternic. Conflictele
interne continuau prin crearea ligii evanghelice i n 1608 i celei catolice n 1609. n aceast
perioad se observ i ascensiunea statului Brandenburgo- Prusian. Evoluia sa era posibil prin
politica
agrar,
repartiia
pmnturilor
i
a
armatei
mari.
Pe plan extern statele germane au fost implicate n aceast perioad n 5 evenimente importante:
rzboiul de 30 de ani, rzboiul de 7 ani i cele 3 mpriri ale Poloniei. Rzboiului de 30 de ani a
marcat nceputul sistemului statal european bazat pe state-naionale. n Germania, formarea naiunii

a ntrziat fa de alte pri ale apusului Europei, deoarece existau vreo 400-500 de state mari i
mici, adeseori foarte mici. Aceast frmiare politic a fost statornicit de ctre pcile din
Westfalia, prin care rzboiul a luat sfrit n 1648. A fost slbit autoritatea Imperiului asupra micilor
state care, nc din Evul Mediu, aveau tradiii i instituii proprii. Dinastia din care de dou sute de
ani se alegeau mpraii, Habsburgii, fiind mpiedicat s dea Germaniei forma unei monarhii
absolute, a manifestat aceast tendin numai n Austria i n celelalte provincii unde domnea direct.
De atunci, a nceput s se despart istoria austriac de cea a Germaniei, unde protestanii au primit
libertatea religioas pentru care luptaser. n schimb, acolo unde Habsburgii erau stpni, s-a impus
catolicismul cel mai intolerant. Rzboiul de 7ani a avut ca protagoniste principalele puteri ale vremii:
Prusia, Regatul Marii Britaniei, i Hanovra pe de-o parte i Austria, Regatul Francez, Imperiul Rus,
Suedia, Electoratul Saxonia pe de alt parte. Rezultatul cel mai evident al rzboiului a fost
decderea puterii Franei, att n Americi, ct i pe continentul european i transformarea
MariiBritaniei ntr-o putere colonial dominant. n plus, marina francez a fost grav redus.
Frontierele postbelice au fost restaurate la statutul lor antebelic prin Tratatul de la
Hubertusburg (februarie 1763). Astfel, Prusiei i se recunotea stpnirea asupra Sileziei. Prusia
supravieuise atacului combinat al vecinilor si, fiecare n parte cu o suprafa mai mare i cu o
armat mai numeroas dect ea. Situaia existent i presiunile Prusiei i Austriei au fcut posibil
de 3 ori mprirea Poloniei. n primul caz la 5 august 1772 la Petersburg a fost semnat I-a
mprire a Poloniei unde 1) Austria primea cnezatul Osvenim i Zator, Sudul Cracoviei i
voievodatul Sandomir, Rus i Belzc( 83mii kmp ) 2) Prusia primea Varmia, Pomorscul , Halborc ,
Hmelnicul (fr Torun) i o parte a Mari Polonii(36miikmp). In urma a II mprire a Poloniei, Prusia a
primit Bielorusia si Ucraina de Est iar Prusiei i revine Gdansk, Torun si o parte a Poloniei Mari. La
24,10,1795. are loc a III-a mprirea unde Austria primea: Lublinul , Cracovia , o parte a Poloniei
mici. Prusia primea Varovia , Lomja , Droghicin. Iar n anul 1797 cele 3 state semneaz o convenie
prin care se oblig s nu foloseasc termenul de Regatul Poloniei.

Statele Germane

In Confederatia germana, actiunile revolutionare s-au desfasurat in mod diferit.

In unele state ele au avut un caracter pasnic, in altele s-a ajuns la confruntari
armate. Diferita a fost si participarea: fie actiuni numai ale burgheziei, fie revolutii
burgheze dublate de revolte taraniste.
In Prusia, revolutia a inceput in martie 1848,la Berlin. Dupa cateva zile de
lupte, regele Friedrich Wilhelm al IV-lea a fost obligat sa accepte formarea unui nou
guvern si apoi alegerea unei Adunari Nationale Constitutionale, in care majoritatea o
detineau iberali .
Divergentele dintre burghezia liberala si muncitori au facut ca Adunarea sa
piarda sprijinul politic militar al acestora din urma .In aceasta conditie, in noembrie
1848 regele a numit un nou guvern, condus de un general, contele de Brandenburg,
dupa care a dizolvat Adunarea .
In decembrie, regele acordat insa o Constitutie, care reprezenta un compromis
intre liberalim si absolutism, puterea fiind impartita intre un Parlament bicameral si
monarh.
Una dintre principalele preocupari ale revolutionarilor germani a fost unirea
intr-un singur stat .In acest scop s-a constituit Parlamentul de la Frankfurt, in care si-

au trimis reprezentanti toate statele Confederatiei.In martie 1849, aceasta a votat o

constitutie si a oferit coroana de imparat al Germaniei regelui Prusiei, care insa a
refuzat-o, declarand ca nu o poate primi deoarece "vine din noroi".
Parlamentul de la Frankfurt a fost dizolvat, esuat astfel proiectul de unificare de
la 1848-1849.Principiile sale de organizare a Germaniei au fost reafirmate, mai
tarziu, de Prusia cancelarului Otto von Bismarck.

STATELE IBERICE
Spania de la Filip al v-lea la Juan Carlos
La sfarsitul secolului al XVII-lea, Europa pandeste cu nerabdare moartea lui
Carol al II-lea, regele fara mostenitori al Spaniei. Habsburgii austrieci considera ca
succesiunea verilor lor din Spania le revine de drept: arhiducele Carol, cel de-al
doilea fiu al imparatului Leopold, se pregateste pentru acest moment. Regele
Frantei, Ludovic al XIV-lea, casatorit cu Maria-Tereza, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei,
poate si el sa emita pretentii, in numele urmasilor sai. Anglia nu doreste nici o
concentrare a puterii habsburgice si nici intrarea Spaniei (cu atat mai putin a
coloniilor acesteia) sub tutela Frantei. Ea este gata sa accepte ideea unei impartiri a
succesiunii, propusa cu un anume realism de Ludovic al XIV-lea. In acest timp,
spaniolii, care resping ideea unei impartiri, prefera o alta solutie: inaintea mortii
sale, in 1700, Carol al II-lea lasa toate posesiunile sale lui Filip de Anjou, nepotul lui
Ludovic al XIV-lea.
Filip de Anjou, devenit Filip al V-lea, ajunge la Madrid in 1701. O aripa a
familiei de Bourbon (care domneste in Franta din 1589) va domni de aici inainte
asupra Spaniei. Habsburgii austrieci, Anglia si Provinciile Unite formeaza o Mare
Alianta care va declara razboi Frantei si Spaniei in 1702.
Razboiul pentru succesiunea la tronul Spaniei
Catalanii, ostili politicii absolutiste a Bourbonilor, il primesc in 1705 la
Barcelona pe arhiducele Carol, care se proclama rege al Spaniei (Carol al III-lea).
Francezii lupta alaturi de spaniolii fideli lui Filip al V-lea (castilani, navarezi, basci). In
1706, Carol ajunge sa controleze, in afara Cataloniei, Valencia, Aragonul si
Balearele. Si totusi, in anul urmator, franco-spaniolii reiau Aragonul si Valencia,
incluse imediat in regatul Castiliei (privilegiile lor, fueros, fiind suprimate). Catalonia
nu va fi ocupata decat in 1711, cu exceptia Barcelonei si Taragonului.
Or, in acelasi an, la moartea fratelui sau, Iosif I, Carol ajunge imparat. Anglia
respinge ideea reconstituirii imperiului lui Carol Quintul si cauta o solutie razboiului.
In 1713, toti beligerantii, mai putin Carol, semneaza Tratatul de la Utrecht. Filip al Vlea pastreaza Spania si coloniile acesteia. Sardinia, Neapole, Milanul si Tarile de Jos
revin lui Carol, Sicilia ducelui de Savoia. Anglia ramane cu Gibraltarul, cucerit in
1704, si cu Minorca, ocupata in 1708 (pe care o va restitui in 1783). Ea obtine, de
asemenea, privilegii comerciale in coloniile spaniole.
Carol continua lupta, probabil cu speranta de a desprinde Catalonia de
Spania, apoi accepta semnarea pacii la Rastadt, in martie 1714. Barcelona rezista in
fata trupelor lui Filip al V-lea pana in septembrie. Carol nu va renunta in mod oficial
la coroana Spaniei decat in 1725.
Spania secolului al XVIII-lea

Filip al V-lea reorganizeaza armata si marina si intareste aparatul de stat. In

1716, decretele numite Nueva Planta ("noile baze") instituie in teritoriile fostei
coroane a Aragonului administratia regala si un nou regim fiscal. Cu toate acestea,
Catalonia isi va mentine propriul drept civil si isi va recapata, in 1759, o anume
autonomie. Doar Navarra si provinciile basce, care l-au sustinut pe Filip al V-lea, isi
pastreaza fueros si scapa reinstaurarii autoritatii regale.
Spaniolii refuza sa renunte la Italia: din 1717 invadeaza Sardinia, stapanita de
austrieci, si ataca Sicilia. Anglia si Franta se opun acestei initiative. Don Carlos, fiul
lui Filip al V-lea si al celei de-a doua sotii a acestuia, italianca Elisabeta Farnese,
obtine macar ducatul de Parma, in 1731. In 1734, spaniolii aliati acum cu francezii
impotriva Austriei cuceresc Neapole si Sicilia. Patru ani mai tarziu, Don Carlos
devine rege al Neapolelui si Siciliei. In 1748, fratele sau, Don Filip, primeste ducatul
de Parma. Aceste state vor ramane insa distincte in cadrul regatului Spaniei.
Sub numele de Carol al III-lea, Don Carlos domneste asupra Spaniei de la
1759 la 1788. El se comporta ca un monarh luminat, dar tara se dovedeste putin
receptiva fata de politica de reforme.
Deceptiile aliantei cu Franta
In 1793 spaniolii ataca Franta revolutionara dar, respinsi imediat, sunt nevoiti
sa semneze pacea. Spania se confrunta in acel moment cu o dilema: o alianta cu
Anglia ar fi alimentat din nou ostilitatea Frantei, iar o alianta cu Franta ar fi adus
coloniile americane la bunul plac al englezilor. In ciuda repulsiei pe care i-o
starneste Revolutia, Spania alege in 1796 cea de-a doua solutie (reinnoita in 1800).
Ea se gaseste in acest fel antrenata, in 1801, intr-un razboi de frontiera
(castigat cu usurinta) impotriva Portugaliei, aliata Angliei. In 1805, Napoleon obtine
din partea Spaniei o conventie navala: aceasta provoaca nelinistea Angliei care, in
acelasi an, distruge la Trafalgar flotele franceze si spaniole. Ulterior, Napoleon
organizeaza o expeditie franco-spaniola impotriva Portugaliei, care se desfasoara in
1807.
Dupa un an, o razmerita instigata de principele mostenitor (viitorul Ferdinand
al VII-lea) il determina pe regele Carol al IV-lea sa abdice in favoarea acestuia.
Napoleon nu accepta noua situatie: convocata la Bayonne, familia regala este
obligata sa-i ofere coroana. El i-o atribuie fratelui sau, Joseph Bonaparte, cu
asentimentul notabilitatilor reunite de circumstanta.
Razboiul de independenta
Marea masa a populatiei, ostila ocupatiei straine, il respinge imediat pe
Joseph. Revolta izbucneste la 2 mai 1808 la Madrid si cuprinde intreaga tara. La
sfarsitul anului, Napoleon se decide sa intervina personal: isi asigura controlul
marilor drumuri si al oraselor dar peste tot izbucneste razboiul de gherila. In 1810,
francezii par sa-l castige: "junta suprema insurectionala" spaniola, formata in 1808,
este cantonata la Cdiz, corpul expeditionar britanic, comandat de Wellington, se
afla la Lisabona. In 1812 situatia se schimba: armatele franceze, descompletate
pentru sustinerea campaniei din Rusia, sunt nevoite sa bata in retragere. In
noiembrie 1813, armata anglo-spaniola trece Pirineii.
Gherila impotriva francezilor, feroce de ambele parti, a capatat un caracter
popular si national cu ajutorul clerului. Intreaga Spanie a fost implicata, inclusiv
Catalonia, alipita oficial Imperiului Francez in ianuarie 1812. Reunite la Cdiz,
Corts-urile adopta in 1812 o Constitutie liberala si unitara, care demonstreaza

interesul pentru modernizarea statului. Majoritatea populatiei insa nu are aceasta

preocupare: in 1814, deci, Ferdinand al VII-lea poate restabili Vechiul Regim.
Armada spaniol
Decapitarea reginei Scoiei, Maria Stuart, a dat prilejul atacrii Angliei de
ctre Armada spaniol, care ins va fi nimicit de flota englez aflat sub
conducerea lui Charles Howard i Francis Drake (1558), fiind dotat cu o artilerie
(tunuri) mai modern si vase mai iui, adecvate unei luptei navale in Marea
Nordului, nfrngerea suferit de spanioli fiind nu numai pierderea material (12.000
de spanioli n comparaie cu cea englez 6000-8000 de englezi czui in lupt), dar
i pierderea renumelui de "invicibila Armad" spaniol. Aceast victorie englez a
fost nceputul afirmrii Angliei ca putere maritim.
Intre anii 1590 i 1598 Filip II a pornit rzboiul religios de partea papei i
ducelui de Guise mpotriva regelui hughenot Henric IV al Franei.
Filip a fost cstorit de patru ori i a avut copii cu trei dintre soiile lui. Totui,
cei mai muli copii au murit timpuriu.
Prima soie a lui Filip a fost verioara sa primar, Maria Manuela, Prines a
Portugaliei. Ea era fiica regelui Ioan al III-lea al Portugaliei i a reginei Ecaterina de
Habsburg. Cuplul a avut un fiu, la a crui natere Maria a murit n 1545.
Carlos, Prin de Asturia (8 iulie 1545 24 iulie 1568), a murit celibatar i fr
copii.
A doua soie a lui Filip a fost verioara tatlui su, regina Maria I a Angliei. Cstoria
din 1554 cu Maria a fost una politic. Prin aceast cstorie, Filip a devenit jure
uxoris rege al Angliei, dei cuplul mai mult a trit desprit dect mpreun, cei doi
guvernndu-i rile. Nu au avut copii iar Maria a murit n 1558.
A treia soie a fost Elisabeta de Valois, fiica cea mare a regelui Henric al II-lea al
Franei i a reginei Caterina de Medici. Cstoria lor (1559-1568) a produs cinci
copii. Elisabeta a murit la cteva ore dup un avort n 1568
A patra soie i ultima a fost Ana de Austria, care i era nepoat. (Aceast
cstorie a fost prima dintre cele trei cstorii unchi-nepoat aflate n arborele
genealogic al strnepotului su Carol al II-lea al Spaniei i rspunztoare pentru
bolile genetice care au terminat linia de Habsburg n Spania. Potrivit
contemporanilor, aceast cstorie 1570-1580) a fost fericit i satisfctoare att
pentru Filip ct i pentru Ana. Au avut patru fii i o fiic. Ana a murit dup ce a
nscut-o pe Maria n 1580.

Monarhul unuia dintre cele mai extinse imperii ale lumii Filip al II-lea al Spaniei a fost plasat
ntr-o lumin nefavorabil nc de la moartea sa n 1598. Identificat cu bigotismul, represiunea i
fanatismul de ctre adversarii si, Regele Prudent a fost judecat mai ales n funcie de evenimentele
politice ale domniei sale, dect n funcie de propria persoan.

Cunoscut n special ca rege al Spaniei i Portugaliei, Siciliei i Indiilor, Filip al

II-lea a fost, deopotriv, i duce de Milano, rege de Neapole, rege al Angliei, suveran
al rilor de Jos i conte de Borgoa. Personalitate marcant a istoriei europene el a
condus un imperiu ce cuprindea teritorii de pe toate continentele cunoscute pn
atunci europenilor.

Filip s-a nscut n Valladolid, prinii si fiind Carol Quintul (suveranul

Sfntului Imperiu Roman) i Isabela a Portugaliei. n timpul domniei sale, Spania s-a
poziionat printre puterile de prim rang ale Europei Occidentale, atingnd apogeul
de influen, organiznd expediii n toat lumea i stabilind noi colonii n teritorii
diverse.
nc de la moartea sa a fost prezentat de susintorii si ca un arhetip plin de
evlavie i virtui cretine, n timp ce imaginea construit de oponenii si contura un
monstru despotic. Aceste opinii au condus la apariia unor legende dihotomice,
Legenda Neagr i Legenda Alb, favorizate de nsui Filip Prudentul. Acesta a
refuzat de-a lungul vieii s fie publicate biografii ale sale, ordonnd, de asemenea,
distrugerea complet a corespondenei personale. Aceste lacune de informaie au
determinat dezvoltarea opiniilor contradictorii i a speculaiilor asupra personalitii
monarhului spaniol.
Chiar i astzi exist anumite direcii ale istoriografiei anglo-saxone care l
prezint pe Filip ca pe un criminal despotic i imperialist, minimiznd pn la
banalitate victoriile sale, concomitent cu exagerarea intenionat a eecurilor i
nfrngerilor. De exemplu, pierderea unei pri din Invincibila Armada n
confruntarea cu Anglia, cauzat de factori climatici extremi, este prezentat ca o
victorie englez.
Un exemplu al imaginii lui Filip al II-lea n cultura popular englez se
regsete n drama istoric din 1937 - Foc asupra Angliei. Portretul fostului comonarh englez nu este n ntregime ostil. Tradiia artistic britanic l descrie ca pe o
persoan inteligent, foarte muncitoare i religioas, ntr-un fel un conductor
paranoic al crui interes principal era propria ar.
Din punct de vedere religios, Filip al II-lea a fost devotat catolicismului,
urmnd principiul impus de tatl su cuius regio, eius religio. Totodat, s-a
ncadrat n tipicul secolului al XVI-lea, exprimnd un dispre evident fa de
existena mai multor religii. n lupta sa pentru consolidarea catolicismului, Filip a
ntreprins i msuri de intensificare a Inchiziiei.
Aprarea Bisericii Catolice i nfrngerea Protestantismului au format unul din
obiectivele sale majore. Chiar dac acesta a fost doar parial ndeplinit, Filip a
mpiedicat rspndirea accentuat a protestantismului n Spania, Portugalia i
coloniile din Lumea Nou, precum i o faz expansionist a Imperiului Otoman.
Din punct de vedere psihologic, regele Filip era rezervat, mascndu-i
timiditatea i nesigurana n spatele seriozitii. Acest fapt i-a asigurat o imagine de
insensibilitate i indiferen. S-a nconjurat de foarte puini prieteni, ns nu s-au
bucurat de ncrederea sa necondiionat. Cu toate acestea, el nu a fost acel
personaj sumbru i nverunat, al crui mit s-a transmis de-a lungul istoriei.
A fost considerat un om cult i educat, pasionat de cri i pictur, de
colecionarea obiectelor de art, ceasuri, arme, rariti, dar mai ales mare amator
de arhitectur. n plus, i fceau o deosebit plcere activiti ca vntoarea i
pescuitul.
Domnia lui Filip al II-lea nu poate fi caracterizat doar n funcie de eecurile
sale, deoarece a ntreprins cu success numeroase alte aciuni. Astfel, Filip a stopat
ambiiile franceze n Italia i a determinat ascensiunea Habsburgilor pe continent. El
a nceput aezarea n Filipine (iniial, Arhipelagul Sfntului Lazarus, redenumit
Insulele Filipine n onoarea lui Filip al II-lea) i a stabilit prima rut comercial transpacific dintre America i Asia.

A securizat regatul i imperiul portughez i a gestionat cu success criza ce

amenina s conduc la secesiunea Aragonului. Nu n ultimul rnd, eforturile sale
substaniale au determinat succesul pe termen lung al contrareformei catolice.
La patru sute de ani de la moartea suveranului, istoricul britanic Henry
Kamen a publicat prima biografie complet a acestuia. Kamen l descoper pe Filip
ca pe un prin cosmopolit, a crui experien bogat n nordul Europei i-a lrgit
gusturile i orizonturile culturale i ale crui idei conservatoare nu erau deloc
fanatice. Cartea aparine paradoxal culturii britanice att de ostile n privina
suveranului spaniol. Totui ea prezint o nou abordare a imaginii domniei i
caracterului lui Filip al II-lea, plasndu-l pe acesta n contextul social, cultural,
regional i religios al timpului su.

Portugalia si-a obtinut independeta (de la Spania) in a doua jum.a sec XVII. Odata cu restaurarea
unei dinastii autohtone nu a venit si o perioada de inflorire economica in regat, desi stabilitatea
politica a existat, fara indoiala chia de la sf sec.XVII, s-au anulat cortezurile, monarhia poloneza
luind o forma de adsolutism. Declinul continua, inca mai accentuat, in timpul domniei de jum. de
secol a lui Ioan V (1707-1750). Regele s-a dovedit incapabil de a rezolva problemele de fond ale
statului, fiind in schimb dominat de ambitii detafate si gusturi indoielnice (nu mai convoaca
cortezurile, obtine de la Papa titlul de prea fidel, etc.). la moartea sa Portugalia nu mai are nici
industrie, nici comert, nici armata, nici finante; poporul e in mizerie, iar clerul si clasele inalte se
complac in rutina, ignorant si trindavie. Meretul urmatorului rege nu a fost altul decit aducerea la
putere a marchizului de Pombal, care a institui o adevarata dictatura, intre 1751 si 1777. Adept al
absolutismului luminat, acesta era principalul protector al centralizarii puterii in miinele regelui.
Metodele sale erau din cele mai dure: cu scopul de a slabi nobilimea, potrivnica absolutismului,
Pombal, sub pretextul unui complot anti-regal, a arestat peste 1000 de fidalgo si membrii familiilor
lor, a reprimat o mare putere din arestrocratie. Apoi a urmat iezuitii; in 1759 au exilati din regat.
Pombal a transformat inchizitia intr-un tribunal regal, functiile de cenzura ale acesteia s-au predate
structurilor guvernamentale. In acelasi timp Pombal a reorganizat armata si flota, a incercat sa puna
in ordine venturile statului. In 1761 Pombal a anulat comertul cu sclavi in Portugalia continental.
Reformele s-au produs si in sfera invatamintului si culturii. In aspect economic s-a interziz
exportatrea aurului si a argintului, s-a sustinut dezvoltarea comertului intern si a industriei, oferind
privilegii companiilor din domeniu. In 1793 portugalia a incheiat cu Spania si Anglia un tratat
antifrancez, si armata portugheza a participat la actiuni militare in Franta. Dar degraba Spania a
incheiat cu Franta o pace separate, Portugaliei impunindu-i-se conditii grele: intrerupere relatiilor cu
Anglia, inchiderea porturilor marine pentru englezi si deschiderea lor pentru francezi si spanioli,
transmiterea unei provincii Spaniei in calitate de ostatec, etc. Ca raspuns la refuzul de a indeplini
aceste conditii, a inceput invazia armata franco-spaniola. Familia regala si curtea s-a refugiat in
Brazilia. Sub influienta Revolutiei FR. In Portugalia au prins radacini ideile eliberatoare. Ostile de
ocupatiei ale frantei revolutionare, saracind Portugalia au adus si ideiile revolutiei. S-a inmultit
numarul lojelor masonice si a crescut curentul literaturii politice. Catre anii 20 a sec. 19 greutatile
economice au fost acutizate de razboi, instrainarea economiei braziliene, pierderea pietii braziliene
pt industria si vinificatia portugheza. Instabilitatea politica era amenintata sib de evenimentele
revolutionare din spania. Constitutia din 1822 a proclamat Portugalia Monarhie Constitutionala, a
declarat libertatea tuturor portughezilor si egalitatea lor in fata legii. Printer principalele principia
promovate de constitutie era cel al suveranitatii natiunii. In 1823 absolutistii au initiat o rascoala, cu
aceasta incepind 11 anii de razboi civil in Portugalia, numit Razboaile Mighiliene.

SUEDIA

n aceast perioad a avut loc i ceea ce polonezii au numit potopul suedez

(potop szwedzki), invazia Poloniei-Lituaniei de ctre Suedia. Dup mai mult de
jumtate de secol de rzboi prelungit, economia suedez se deteriorase. A devenit
atunci misiunea vieii lui Carol al XI-lea (1655-1697) s redreseze economia i s
modernizeze armata. Motenirea lsat fiului su Carol al XII-lea a inclus unul din
cele mai bune arsenale militare din lume, o armat terestr numeroas, i o flot
redutabil. Cel mai mare inamic al Suediei din acel timp, Rusia, avea mai muli
soldai, dar era inferioar n ceea ce privea antrenarea i echiparea lor.
Dup Btlia de la Narva din 1700, una din primele din Marele Rzboi al
Nordului, armata rus a fost decimat, iar Suedia a avut ansa de a invada Rusia.
Cu toate acestea, Carol a decis s nu urmreasc armata rus, prefernd s
atace Polonia-Lituania i nfrngndu-l pe regele polonez Augustus al II-lea (i pe
aliaii lui saxoni) n Btlia de la Kliszow din 1702. Aceast ofensiv i-a dat timp
arului Rusiei s reorganizeze i s i modernizeze armata. Dup succesul din
campania polonez, Carol a decis s invadeze Rusia, dar a fost nfrnt decisiv
la Btlia de la Poltava, din 1709. Dup un lung mar n care au fost expui
atacurilor cazacilor, precum i tacticii lui Petru cel Mare de prjolire a lanurilor de
gru i climei foarte reci din Rusia, suedezii au fost slbii considerabil i
demoralizai, fiind de altfel i n inferioritate numeric fa de armata rus la
Poltava. Acea nfrngere a suedezilor a marcat de altfel nceputul declinului pentru
imperiul lor.
Carol al XII-lea al Suediei a ncercat s invadeze Norvegia n 1716; cu toate
acestea, a fost mpucat mortal n cetatea Fredriksten, n anul 1718. Suedezii nu au
fost nfrni militar la Fredriksten, dar ntreaga structur i organizare a campaniei
norvegiene s-a destrmat dup moartea regelui, aa c armata s-a retras. Obligat
s cedeze teritorii extinse n urma Tratatului de la Nystad din 1721, Suedia i-a
pierdut statutul de imperiu, precum i cel de stat dominant n zona baltic. Odat cu
pierderea statutului Suediei, a fost posibil pentruRusia s devin un imperiu, i una
din puterile europene.
n secolul al XVIII-lea, Suedia nu a avut destule resurse s i pstreze teritoriile
cucerite din afara Scandinaviei, acestea fiind n mare majoritate pierdute, totul
culminnd cu pierderea Suediei de Est n favoarea Rusiei (1809), acel teritoriu
devenind Ducatul Finlandei n cadrul Imperiului Rus, cu un statut semi-autonom.
n interesul reinstaurrii dominaiei suedeze n zona baltic, Suedia s-a aliat
mpotriva Franei, care n mod tradiional era protectoarea i aliatul ei, pe
timpul Rzboaielor Napoleonice. Rolul Suediei n Btlia de la Leipzig i-a conferit
autoritatea de a obliga Danemarca-Norvegia, aliate cu Frana, s cedeze Norvegia n
favoarea regelui Suediei, pe 14 ianuarie 1814 (prin Tratatul de la Kiel), n schimbul
unor provincii nord germane. ncercrile norvegiene de a-i menine statul suveran
au fost respinse de Carol al XIII-lea al Suediei. Acesta a lansat o campanie militar
mpotriva Norvegiei, pe 27 iulie 1814, care s-a terminat prin Convenia de la Moss,
care a obligat Norvegia s intre ntr-o uniune personal cu Suedia, sub coroana
suedez, situaie care a durat pn n 1905. Campania din 1815 a fost ultimul
rzboi n care a participat n mod oficial Suedia. Trupe suedeze au mai fost angajate
totui n lupt i dup aceea.

POLONIA
Acesta a cauzat rzboiul polono-rus, care a durat ntre 1654 i 1667. La sfritul acestuia,
opozanii au semnat un acord n Adrusovo (n jurul oraului Smolensk), unde Polonia a
cedatUcraina Rusiei i cazacii au primit drept de autonomie local i armat intern.
Polonia a avut unsprezece regi alei. Acetia au fost: Henric de Valois (Henryk Walezy), tefan
Bthory (Stefan Batory), Sigismund III Vasa(Zygmunt III Waza), Vladislav IV Vasa (Wadysaw IV
Waza), Ioan Casimir Vasa (Jan Kazimierz Waza), Mihai I (Micha Korybut Winiowiecki), Ioan III
Sobieski (Jan III Sobieski'), August II cel Puternic (August II Mocny), Stanisaw I Leszczyski, August
III i Stanisaw August Poniatowski.
Statul polono-lituanian de dup Uniunea de la Lublin a reprezentat un contrapunct interesant n
perioada monarhiilor absolute din Europa Occidental. Sistemul su politic cvasi-democratic, numit
libertatea de aur a nobilimii, a reprezentat o situaie politic fr precedent n istoria Europei. Din
nefericire, luptele puternice dintre nobilimea mai srac, magnaii (panii) i regii alei au subminat valorile
ceteneti i au erodat, treptat, autoritatea i puterea guvernului. Dup seria rzboaielor pustiitoare
din secolul XVII (cele mai notabile fiind Revolta lui Hmelniki i Potopul), Polonia-Lituania a devenit un
stat slab din punct de vedere politic pe scena european. Economia i dezvoltarea sa au fost afectate
datorit pstrrii caracterului agricol al rii i a statutului de erbie pentru majoritatea populaiei, ceea ce
a ntrziat industrializarea rii. La nceputul secolului XVIII uniunea polono-lituanian, unul dintre cele
mai mari state ale Europei, a devenit nimic mai mult dect marioneta vecinilor si: a Austriei, a Prusiei i
a Rusiei.
Odat cu ptrunderea iluminismului n Polonia, n cea de-a doua jumtate a secolului al XVIII-lea,
o micare de reform i revitalizare a statului a adus schimbri importante n sistemul politic i economic,
sfrind prin introducerea primei constituii din Europa: Constituia din 3 mai. Din nefericire, aceasta a
venit prea trziu pentru a putea impune reforme temeinice deoarece vecinii antemenionai au mprit
Polonia ntr-o serie de trei partiii.
Dup mpriri, s-a nceput o perioad de stagnare pe teritoriul polonez, care a durat pn
la 1806, cnd o parte a fostei Polonii a fost eliberat prin revolta popular inspirat de succesele
lui Napoleon Bonaparte. Prima grij a noului guvern a fost asigurarea hranei pentru armata francez, care
a luptat mpotriva forelor ruse n Prusia Estic.
Napoleon Bonaparte a creat n mod oficial Ducatul Varoviei n 1807. Crearea statului a fost unul
dintre punctele tratatului de la Tilsit cu Prusia. Bonaparte a fost sprijinit att de republicanii locali, ct i de
importanta minoritate polonez din Frana ca unicul om care putea s restituie suveranitatea polonez
dup mpriri. Dei a fost creat ca un stat satelit al Franei (i era doar un ducat, nu un regat), n acele
timpuri se credea c naiunea polonez va fi capabil s-i recapete fostul statut i, poate, chiar i fostele
frontiere. n mod oficial, statul a fost un ducat independent, aliat cu Frana i a fcut uniune personal
cu Regatul Saxoniei regele saxon, Friedrich August a fost, de asemenea, duceleVaroviei. Dar n fapt,
cea mai important persoan n ducat a fost ambasadorul francez.

n 1809 s-a nceput un rzboi scurt mportiv Austriei. Dei n btlia de la Raszyn polonezii au
fost nfrni i austriecii au intrat n Varovia, n cele din urm polonezii au executat cu succes o manevr
de nvluire a inamicului, reuind cucerirea oraelor Cracovia i Liov i a celei mai mari pri a regiunii
anexate de Austria n timpul mpririlor Poloniei. Tratatul care a pus capt conflictului, tratatul de la
Schnbrunn a permis extinderea teritoriului ducatului n zonele sudice pe care le stpnise odinioar
Polonia.
Ducatul nu i-a schimbat frontierele pn la congresul de la Viena. Dup nfrngerea lui
Bonaparte, mare parte a teritoriului ducatului a fost primit deRusia n ianuarie 1813. Restul statului a fost
anexat de Prusia. Aceste schimbri au fost acceptate la congres. Unica excepie a fost oraul Cracovia,
care a fost controlat de ctre Austria, Prusia i Rusia ca Oraul Liber Cracovia.

Dup Congresul de la Viena

La data de 3 mai 1815, n timpul congresului de la Viena Rusia a semnat
cu Prusia i Austria tratate bilaterale de mprire a Ducatului Varoviei i acordul trilateral de creare
a Oraului Liber Cracovia. S-a decis c ducatul va fi mprit n trei pri:

Wieliczka i mprejurimi Imperiul Austriac

Polonia Mare Regatul Prusian

restul ducatului Imperiul Rus

O parte a Ducatului Varoviei a fost schimbat n Regatul Poloniei, n mod popular numit
i Regatul Congresului sau Polonia Congresului.Acesta a fost nceputul uniunii eterne cu Rusia
fiecare ar urmtor al Rusiei avea s fie i rege polonez, conform constituiei Regatului din 27
noiembrie 1815. Competenele monarhului includeau: politica extern, conducerea forelor armate,
alegerea persoanelor oficiale principale, dreptul de veto mpotriva legilor Seimului .a.m.d. arul-rege a
fost reprezentat n Polonia printr-un guvernator. Primul a fost generalul. Jzef Zajczek (1815-1826).
Dup moartea lui, arul a renunat la alegerea celui nou i a dat competenele lui Consiliului
Administrativ. Dup revolta din noiembrie poziia de guvernator a fost reintrodus.
La data de 29 noiembrie 1830 a nceput n Varovia revolta, cauzat de primirea independenei
de ctre Belgia n acel an. n timpul revoltei, Seimul l-a detronat pe regele Nicolae I Romanov la data
de 25 ianuarie 1831. S-a sperat n alegerea unui nou rege. A avut loc intervenia forelor ruse sub
conducerea feldmarealului Ivan Paschevici. La data de 21 octombrie a capitulat ultimul punct de
rezisten al revoluionarilor cetatea din Zamo. Dup revolta din noiembrie i detronare, casa
Romanov a uzurpat titlul de rege al Poloniei. Nicolae II a renunat la acesta la data de 25
decembrie 1916, recunoscnd suveranitatea Regatului Polonez. Dup revolt s-a intensificatrusificarea,
iar autonomia regiunii a fost limitat.

La data de 22 ianuarie 1863 a nceput cel de-al doilea rzboi de independen, revolta din
ianuarie. i aceasta a fost mpotriva Imperiului Rus. Lupte au avut loc att pe teritoriul Regatului
Congresului, ct i n Lituania, Belarus i o parte a Ucrainei. S-a finalizat n primvara lui 1864. Dup
aceasta, autonomia Poloniei a fost definitiv anulat.
Termenul Galiia i Lodomeria, tradiional prescurtat Galiia, a intrat n uz dup prima mprire a
Poloniei, cnd Imperiul Austriac a primit partea sudic a Republicii Celor Dou Naiuni, cu voievodatul
rutean cu Liov, Rzeszw, Belz, Sanok i Przemyl, partea sudic a Poloniei
Mici cuTarnw, Owicim, Jaworzno, Nowy Targ i Nowy Scz, Zamo i cteva fortree
din Podolia Tarnopol, Zbara. Aceste teritorii au primit un statut de statul regal al Austriei, cu
denumirea oficial Regatul Galiiei i Lodomeriei (german Knigreich Galizien und Lodomerien).
Purtnd titlu Rex Galici et Lodomeri, diplomaia austriac a ncercat s vizualizeze dreptul monarhilor
austrieci similar stpnitorilor coroanei ungare pentru a controla teritoriile cucerite.
n 1861 Galiia a primit autonomia cu parlament statal i guvern local n Liov. n 1867, dup
crearea monarhiei dualiste, (Regatul Galiiei i Lodomeriei a rmas n Imperiul Austriac), autonomia a fost
mai extins. Guvernul austriac a garantat c guvernatorii vor fi alei din populaia local. Parlamentul a
avut drept de a face legi legate de economia regiunii, comunicaii, educaie i sntate. Datorit acelor
schimbri, Galiia a devenit centrul micarii liberaioniste poloneze, aici lund fiin partide politice i
organizaii paramilitare, care au constituit baza pentru crearea Legiunilor Poloneze la nceputul secolului
XX.

RUSIA
Petru cel Mare i Imperiul Rus
Petru cel Mare, fiul din a doua cstorie al arului Alexei I, a fos la nceput ndeprtat de cercurile
puterii, date fiind luptele pentru controlul tronului dintre faciunile de la Curtea Imperial. arul Alexei a
fost urmat pe tron de fiul din prima sa cstorie, Feodor al III-lea, un biat bolnvicios, care a murit
n 1682. Peter a devenit co-ar cu fratele lui vitreg, Ivan al V-lea. n realitate, sora lor, Sofia, deinea toat
putea. Ea a condus ara ca regent, n vreme ce tnrului Petru i se permitea s participe la jocurile de
rzboi din cartierul strinilor din Moscova. Aceste experiene ale copilriei i-au inspirat viitorului ar
interesul pentru cunoaterea tehnicilor i tehnologiilor militare occidentale, n special n ingineria
militar, artilerie, navigaie i construcii navale. n 1691, Petru a reuit, folosindu-se de trupe ce-i erau
credincioase, s mpiedice un complot care ncerca s o ncoroneze pe Sofia ca arin. Cnd co-arul
Ivan a murit n 1696, Petru a rmas ar unic.
Rzboiul a dominat cea mai mare parte a domniei lui Petru cel Mare. La nceput, Petru a ncercat
s asigure securitatea graniei sudice ameninat de ttri i de Imperiul Otoman. Campania sa de
cucerire a forareei-port de la Marea de Azov a euat la nceput. Dup ce armata a fost dotat cu
primele corbii de lupt, Petru a cucerit portul Azov n 1696. Pentru a continua rzboiul cu turcii, Petru a
cltorit n Europa n cutare de alaiai. A fost primul ar care a fcut o asemenea cltorie. La nceput,
Petru a vizitat Brandenburgul, Olanda, Anglia i Sfntul Imperiu Roman n timpul a ce s-a numit Marea

Misiune Diplomatic. Petru a nvat foarte multe lucruri noi i a angajat sute de specialiti occidentali.
Aceast cltorie a fost scurtat de complotul pus la cale de sprijinitorii Sofiei, care au ncercat s o pun
pe aceasta pe tronul imperial, tentativ zdrobit de credincioii arului rmi n ar. Petru, rentors n
ar, a ordonat torturarea i uciderea a sute de complotiti, trupurile lor mutilate fiind expuse n locuri
publice, ca avertisment pentru viitor.
Petru nu a reuit n tentativa de creare a unei aliane europene antiotomane, dar n timpul
cltoriei a gsit puteri interesate n declanarea unui rzboi mpotriva Suediei, la vremea aceea o mare
putere nord-european. Considernd c are o ans s-i croiasc drum ctre Marea Baltic, Petru a
fcut pace cu Imperiul Otoman n 1700, dup care a atacat portul Narva de la Golful Finic. Tnrul rege
suedez Carol al XII-lea i-a reconfirmat talentul militar, zdrobind armatele ruseti. Din fericire pentru
Petru, suedezii nu au contraatacat, implicndu-se ntr-o serie de rzboaie pentru ocuparea
tronului Poloniei. n acest timp, Petru a ridicat o nou armat echipat i antrenat dup modelele
occidentale. Cnd armatele celor dou state s-au ciocnit din nou n 1709 la Poltava, suedezii au fost
nfrni. Cand regele Carol a cutat scparea pe teritoriul otoman, Petru a redeschis ostilitile cu turcii.
n 1711, tarul a fost de acord s retrocedeze portul Azov. Marele rzboi nordic, n ciuda victoriei de
la Poltava, a continuat pn n1721, cnd Suedia a fost de acord s semneze Pacea de la Nystad. Prin
acest tratat, Rusiei i se recunotea dreptul de a stpni teritoriile baltice pe care le
cucerise: Livonia, Estonia i Ingria. Datorit victoriilor i achiziiilor teritoriale, Petru a reuit s deschid o
cale direct de acces a Rusiei ctre Europa Occidental. Pentru a srbtori aceast realizare, Petru s-a
proclamat mprat, iar titulatura oficial a rii a fost schimbat n Imperiul Rus n 1721.
Petru a reuit s cucereasc noi teritorii i s transforme aratul n Imperiul Rus printr-o serie de
msuri importante. El a pus bazele flotei militare ruse, a reorganizat armata terestr conform modelelelor
occidentale, a reformat administraia imperial i a mobilizat pentru scopurile militare toate resursele
financiare i umane ale Rusiei. n timpul domniei lui Petru, n armat au fost nrolai soldai profesioniti
care efectuau servicul militar pe toat durata vieii, soldele fiindu-le pltite din banii publici. Nobililor
imperiului li s-a impus s aleag ntre serviciul n corpul ofieresc pentru noua armat, sau n
administraia de stat, slujbe pe care erau obligai s le presteze pe toat durata vieii. n 1722, Petru a
introdus Lista rangurilor, n care era determinat poziia i statutul unei persoane n conformitate mai
degrab cu serviciile oferite arului dect cu nobleea naterii i vechime familiei aristocratice. n
conformitate cu noile reguli introduse de mprat, chiar i oamenii de rnd puteau urca pe scara social i
puteau fi nnobilai.
Petru a reorganizat i structura guvernului la fel de profund cum o fcuse i n cazul armatei.
Vechile prokazuri au fost nlocuite cu ministere moderne, iar pentru coordonarea politicii guvernamentale
a fost nfiinat un Senat. Reformarea organelor locale ale puterii a avut mai puin succes, dar schimbrile
introduse le-a permis guvernelor locale s colecteze taxe i impozite i s menin ordinea. O parte
important a reformei guvernamentale a fost ncorporarea parial a Bisericii Ortodoxe Ruse n structura
administrativ a rii. Petru a abolitpatriarhatul i l-a nlocuit cu un corp colectiv de conducere, Sfntul
Sinod, avnd n frunte un funcionar al statului.
Petru a reuit s tripleze veniturile bugetare printr-o mulime de taxe i prin mai buna colectare a
acestora. El a introdus un impozit pe cap de om ("capitaie"), pentru toi brbtii cu excepia clerului i
aristocrailor, ca i o mulime de taxe indirecte pe alcool, sare i chiar i pe brbi. Pentru asigurarea cu

uniforme i cu arme a armatei, Petru a dezvoltat industriile textil i metalurgic folosind munca iobagilor.
Petru a dorit s asigure Rusiei tehnologii, instituii, nvmnt i idei europene. El a impus brbailor de
origine nobile s se instruiasc n stil occidental, a nfiinat colile primare n care se nvu bazele
aritmeticii, scrisul i cititul. A nfiinat Acedemia Rus de tiin chiar nainte de moartea sa din 1725. A
recomandat adoptarea modei vestimentare, gustului pentru artele i obiceurile occidentale. Rezultatul a
fost adncirea prpastiei dintre nobilime i marea mas a populaiei ruseti. Cea mai bun ilustrare a
msurilor coercitive, a sprijinului pentru "occidentalizare" i pentru desprirea de vechile tradiii a
reprezentat-o iniierea n 1703 a construciei noii capitale cu aspect occidental, Sankt Peterburg. Oraul a
fost construit pe malul Golfului Finlandei, n noile teritorii cucerite de la Suedia.
Domnia lui Petru cel Mare a ridicat problema "napoierii" Rusiei prin comparaie cu stadiul de
dezvoltare a rilor din Europa Occidental, ca i problema oportunitii adoptrii msurilor reformatoare.
n secolul al XIX-lea, se dezbtea public corectitudinea msurilor pentru deschiderea Rusiei ctre
occident sau a reformelor iniiate de Petru cel Mare, care prea multora o violare a tradiiilor naturale ale
Rusiei.

CAP 15

Congresul de la Viena si Sfanta Alianta

Din cele mai vechi timpuri, diplomatia - in formele ei clasice, deschisa si secreta
- a fost si continua sa fie unul dintre cele mai importante instrumente de promovare
si realizare a politicii externe a statelor. Marii imparati ai Romei - Augustus,
Vespasianus, Antonius Pius, Marcus Aurelius si Pertinax, ca si Claudius, Nero, Othon,
Vitelius, Commodus, Heliogabal si Caracalla -, regii Angliei si Frantei, imparatii, tarii
Rusiei, toti marii sefi de stat au recurs la serviciile diplomatiei si ale diplomatilor
pentru: a. cunoasterea obiectivelor politice declarate sau secrete ale aliatilor sau
dusmanilor si b. elaborarea sau adaptarea propriilor orientari de politica externa, in
scopul apararii intereselor proprii cu o eficienta sporita in concertul continental si
mondial.
Natiunile lumii au cunoscut momente de confruntare si colaborare, de batalii
militare si relatii pasnice, de unitate si dezbinare. Ce rol au avut diplomatia si
diplomatii in aceste evolutii?
Europa si lumea s-au schimbat in multe privinte; s-au incheiat si desfacut aliante; sau intocmit, semnat si parafat acorduri si tratate; s-au convenit intelegeri si s-au
instituit forme de cooperare, care - nu de putine ori - au fost incalcate; s-au stabilit
si s-au rupt relatii diplomatice si consulare...

Continua diplomatia sa joace un rol important in aceste evolutii? Au dreptul

popoarele sa cunoasca menirea acestei institutii, cu luminile si umbrele ei? Evident
ca da.
La unele dintre aceste intrebari vom raspunde in continuarea analizelor gazduite de
Lumea Magazin.
Diplomatia clasica in viziunea Congresului de la Viena
Charles Maurice de Talleyrand Prigord (1754-1838), unul dintre cei mai mari
diplomati ai Frantei si ai lumii, a avut un rol important in conturarea si adoptarea
hotararilor Congresului de la Viena (1814-1815). Intre altele, Congresul a contribuit
la cristalizarea unor forme stabile si a unor reguli ce caracterizeaza diplomatia
clasica: 1. autonomia; 2. caracterul secret; 3. relatiile specifice ale elitei
alcatuitoare. Congresul de la Viena - avea sa observe mai tarziu Nicolae Titulescu are meritul de a fi recunoscut cele doua ipostaze ale diplomatiei clasice, cea
deschisa si cea secreta.
Karl W. Deutsch observa ca dintotdeauna diplomatia deschisa s-a imbinat cu
diplomatia secreta, adesea trimisii diplomatici avand de transmis: 1. atat un mesaj
public; 2. cat si unul confidential (External Involvement in Internal War)
Dar, dincolo de mesajele confidentiale, diplomatii au un rol activ in convorbirile
diplomatice, in cursul carora argumentele specifice (in multe cazuri, confidentiale)
au avut si continua sa aiba un rol important in a. sugerarea solutiilor si b.
convenirea acestor solutii cu partenerul sau partenerii diplomatici.
Diplomatia misiunilor speciale
De multe ori s-au formulat intrebarile: De ce se pune un accent atat de mare pe
protectia diplomatilor? Cum se explica faptul ca toate partile sunt de acord ca
trimisii diplomatici sa se bucure de imunitate?
Raspunsul la aceste intrebari il gasim chiar in primele analize diplomatice, toti
cercetatorii fiind de acord ca diplomatii trebuie sa se bucure de cea mai deplina
protectie pentru ca ei indeplinesc misiuni de maxim interes, care - in multe cazuri
- au un caracter special. Varo atragea atentia ca obiceiul ca persoana
ambasadorilor sa fie inviolabila serveste increderii reciproce si bunei convietuiri a
popoarelor (De lingua latina, Cartea a III-a, Nonius Marcellus, XII), iar Marcus Tullius
Cicero sublinia ca dreptul la protectia diplomatilor este intarit prin sprijin divin si
uman, drept... atat de sfant si de venerabil, incat sa fie pastrat neatins nu numai
intre drepturile aliatilor, ci si in mijlocul armelor dusmanilor (De Res publica, XVI,
34).
Misiunile speciale se refera la: 1. informarea cat mai completa privind problemele
politice, economice si sociale din propria tara, la nivelurile cele mai inalte din tara
de reprezentare; 2. comunicarea unor date de interes oficialitatilor din tara care i-a
incredintat misiunea diplomatica; 3. indeplinirea altor insarcinari, potrivit
instructiunilor transmise de tara trimitatoare etc.
Evolutii caracteristice in ultimii ani in practica diplomatica

Daca inainte si dupa Congresul de la Viena, multa vreme diplomatia clasica a avut
ca o componenta importanta diplomatia secreta, in zilele noastre elementul
dominant il constituie diplomatia deschisa, discutiile directe dintre partenerii din
diferite tari, in spirit de conlucrare si respect reciproc.
Pe de alta parte, daca in trecut - inclusiv in perioada razboiului rece - preocuparea
majora o reprezenta problematica generata de relatiile de confruntare politica si
militara, in prezent interesul cel mai mare il reprezinta problematica economica,
evolutia relatiilor comerciale, preocuparea de a conveni cele mai avantajoase
tranzactii de comert international.
Diplomatia economica a trecut pe primul plan, ca urmare a preponderentei relatiilor
de import-export, a schimburilor comerciale in general si a deplasarii centrului de
greutate din zona politica in sfera afacerilor, a cooperarii si confruntarii
economice.
Concomitent cu diplomatia economica se extinde continuu diplomatia culturala, se
dezvolta diplomatia parlamentara etc. Schimburile culturale, trimiterea unor misiuni
culturale, relatiile parlamentare dintre tari s-au extins si se extind continuu.
Dincolo de climatul de destindere, facilitat de cooperarea economica, culturala si
parlamentara dintre tari, unele state practica - si in zilele noastre - concomitent cu
diplomatia deschisa, transparenta, activitati confidentiale, secrete, neconforme cu
normele general-recunoscute ale dreptului international. Se constata ca, in primul
rand, unele state importante recurg la: a. interceptari de convorbiri
guvernamentale; b. incercarea de obtinere a unor informatii economice si politice
confidentiale etc. Aceasta demonstreaza ca - in pofida declaratiilor de parteneriat
si amicitie - interesul de a-si mentine pozitiile dominante in economia mondiala si
de a-si consolida pozitiile politice in viata internationala impinge unele dintre marile
puteri la continuarea practicilor diplomatiei secrete in detrimentul intereselor altor
natiuni si al cauzei generale a colaborarii si increderii in relatiile dintre state.

Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferin a statelor europene

desfurat la sfritul rzboaielor napoleoniene cu scopul de a restaura ordinea conservatoare existent
naintea izbucnirii Revoluiei Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, i de a nltura, prin
stabilirea de noi granie, urmrile ocupaiei franceze n Europa. Preocuprile majore au fost:

realizarea unui echilibru al relaiilor de fore ntre state, fr a ine seama de particularitile
lingvistice, religioase, de tradiii ale teritoriilor pe care i le mpreau;
favorizarea autoritii tradiionale, adic forele feudale, conservatoare i clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost restauraie i legitimism. Restauraia consta n

readucerea pe tron a dinastiilor care fuseser ndeprtate n urma unor revoluii sau a altor evenimente
cu rezonan, iar legitimismul era o teorie monarhic ce considera drept principiu fundamental al statului
dreptul la tron al dinastiilor legitime i puterea absolut a acestora. edinele oficiale au nceput la 1
noiembrie 1814, fiind purtate ntre cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul
Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franei,Talleyrand, arul Alexandru I al Rusiei i baronul
prusac von Stein, cel care avea s transfome Prusia ntr-o mare putere european.

Participani i obiective
La Congresul de la Viena au participat delegaii din aproape toate statele europene, ns deciziile
cele mai importante s-au luat de ctre marile puteri. Aadar, soarta Europei a fost hotrt de ctre
delegaii marilor puteri, aa cum se va repeta de dou ori n secolul urmtor, XX, la marile conferine de
pace de la Paris, din 1919/1920 i 1946/1947, care au schimbat harta geo-politic a Europei i a ntregii
lumii, dup Primul i, respectiv, Al Doilea Rzboi Mondial ... Rolul principal l are britanicul Castlereagh,
spirit flexibil i subtil, care, sub o aparen glacial, avea un comportament practic care nu se mpiedica
de rigiditatea protocolar a diplomailor de mod veche. El vroia ca vocea Angliei s se fac auzit n
concertul marilor puteri i nu atepta vreo mrire teritorial, ci numai refacerea echilibrului european, care
fusese pus n pericol de ambiiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Acelai obiectiv l urmrea i
delegatul Austriei, prinulMetternich, diplomat abil i prudent, ns viziunea sa despre echilibrul european
difer de cea englez prin faptul c el vedea echilibrul european numai ntr-o Europ conservatoare, a
vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegai au un adversar puternic: arul Alexandru I, care, de cele mai
multe ori, conduce personal delegaia rus, aflat sub autoritatea ministrului afacerilor
strine, Nesselrode. Alexandru se considera, i nu chiar fr motiv, principalul autor al coaliiei
antinapoleoniene. Numai c, paradoxal, i nsuise ambiiile hegemonice ale nvinsului. Dorina lui era
s realizeze o federaie a statelor europene condus de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic
Wilhelm al III-lea , i ministrul su, Hardenburg, care devin simple unelte ale arului, n schimbul unor
promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are i el un rol secundar n
cadrul congresului. Totui, reuete s se fac purttorul de cuvnt al statelor mici i s fac uitat faptul
c Frana era o putere nvins. n cele din urm, obiectivele britanice i austriece au nvins, iar Congresul
de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european.
Congresul de la Viena a pus capt rzboaielor napoleoniene i a stabilit noile granie din Europa.
Un rol important n desfurarea lucrrilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode,
reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, i Metternich, cel al Austriei. Fiecare
reprezentant cuta s ctige numeroase avantaje pentru ara sa, prin diplomaie i prin aciuni
desfurate n secret.
n acest sens, cancelarul austriac Metternich, ajutat i de poliia secret austriac, a fost deosebit
de abil i eficient. In timpul lucrrilor, s-a remarcat i ministrul de externe francez Talleyrand, care, sprijinit
de delegaii micilor puteri, cuta s destrame aliana anglo-austro-ruso-prusac i s obin pentru ara
sa hotrri care s nu-i ngreuneze foarte mult situaia.

Revenirea lui Napoleon n fruntea Franei, n martie 1815, a grbit ncheierea lucrrilor
congresului, semnarea Actului final, i a determinat formarea unei noi coaliii militare antifranceze
(Rusia, Anglia, Austria si Prusia).
Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relaiilor internaionale moderne,
marcat de semnarea Declaraiei Puterilor cu privire la desfiinarea comerului cu negri i
adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanilor diplomatici, aflat in vigoare i astzi,
ambele documente fiind anexate la tratatul principal, iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat Actul
final. Acesta preciza graniele hotrte de marile puteri. Deciziile cele mai importante luate n cadrul
Congresului au fost: Frana i vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789; n plus, avea obligaia
de a plti despgubiri de rzboi i de a primi trupele strine care s staioneze pe teritoriul ei; Regatul
Unit al rilor de Jos reunete Provinciile Unite i rile de Jos Austriece i trebuie s constituie o barier
util mpotriva deteptrii dorinelor franceze de expansiune; Regatul Prusiei ctig, la vest, Westfalia
i Renania, iar n est, Pomerania, i devine unul dintre membrii cei mai importani ai Confederaiei
Germane; Austriei i se restituie teritoriile pierdute, Tirolul, Salzburgul pn la Bavaria i primete
provinciile ilirice, Lombardia i Veneia; poziia sa se consolideaz prin venirea pe tronul Toscanei a
arhiducelui Ferdinand, iar n ducatul de Parma, a Mariei Luiza, a doua soie a lui Napoleon I; Rusia
obine 2/3 din Polonia, inclusiv Varovia, constituite ntr-un un regat autonom al Poloniei, arul Rusiei
obinnd i titlul de rege al Poloniei; Rusia mai obine Finlanda i i se recunotea anexarea Basarabiei,
rpit din trupul Moldovei prin pacea ruso-turc de la Bucureti (16 mai 1812); Regatul Unit a redobndit
coroana Hanovrei, i-a meninut dominaia asupra Coloniei Capului Bunei Sperane, Maltei, Ceylonului,
Insulelor Ionice i insulei Hellgoland; n plus, i se recunoate suveranitatea asupra Gibraltarului n
Spania i Regatul celor Dou Sicilii se produce restauraia Bourbon-ilor; Statele germane (38) vor fi
reunite n Confederaia German, condus de o diet federativ prezidat de Austria; Suedia primete
Norvegia, ca urmare a sprijinului acordat alianelor antinapoleoniene; Elveiei i se recunosc
independena i neutralitatea perpetu.

Consecine
Congresul de la Viena a instituit o nou ordine n care Europa era sub controlul unui ansamblu de
patru puteri: Austria, Prusia, Rusia i Anglia. Pentru a pstra vechile regimuri dinastice, nelund n seam
dorinele i aspiraiile naiunilor care doreau s-i creeze state proprii, naionale, monarhii Prusiei,
Austriei i Rusiei creau, n 1815, Sfnta Alian, un pact de asisten mutual ntre monarhii absolui
europeni ndreptat mpotriva frmntrilor revoluionare, i care, pn n 1823, a permis mpiedicarea
tuturor micrilor liberale sau naionale europene. Tratatul Sfintei Alianea fost semnat la 26 septembrie
1815, la originea lui aflndu-se arul Alexandru I al Rusiei, care i-a reunit i pe mpratul Francisc I al
Austriei i pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Chiar dac textul Sfintei Aliane este ambiguu
i nu aduce precizri practice care s asigure prevenirea unui nou conflict european, fiind doar un ndemn
la sprijin reciproc bazat pe dogmele cretine de iubire de oameni i existena unui singur Dumnezeu
pentru toate popoarele, nsemntatea acestui tratat este deosebit, deoarece marcheaz ncercarea
Marilor Puteri europene de a nceta conflictele majore. Aerul mistic al tratatului a fost sugerat de arul
Alexandru I, ns rolul practic, foarte important, l-a avut cancelarul Austriei, Metternich, a crui oper este
Noua Europ, care se ntemeiaz pe marile principii ale legitimitii, dar este i o ncercare de
raionalizare a hrii Europei i de organizare a concertului european. Marile puteri victorioase i arog
dreptul de a interveni pentru meninerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena i s pun sub

observaie Frana, acea peter de unde sufl vntul ce rspndete moartea asupra corpului social.
Congresul de la Viena a deschis o nou er n istoria Continentului prin care s-a pus capt ultimei
ncercri a Franei de a-i impune hegemonia asupra Europei. Din punct de vedere al securitii
europene, Congresul de la Viena, din 1814-1815, reprezint o noutate absolut, constituindu-se ntr-o
prim ncercare a unui organism politic de securitate. Fr a ncheia un tratat formal, prin instituia
Congresului, marile puteri europene au ajuns la un consens, n sensul de a-i respecta reciproc
interesele, fiecare n interiorul propriilor granie i n zonele adiacente de interes, adic a sferelor de
influen n accepiunea modern a sintagmei. Consensul marilor puteri, respectiv, Marea Britanie, Rusia,
Austria i Prusia, avea s fie consemnat de istorie ca fiind Concertul european, avnd rolul de a asigura
meninerea echilibrului de fore n Europa i, pe acest fond, asigurarea stabilitii i pcii. Independent de
criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena, ideile de creare a unui organism internaional
pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai trziu, nti prin crearea Ligii Naiunilor, apoi
a Organizaiei Naiunilor Unite.

Structura social a statelor

Hotrrile Congresului de la Viena au reprezentat ultima rbufnire a feudalitii n Europa.
Luptele ulterioare care au avut loc n statele acestui continent s-au dat ntre vechiul regimaristocratic i
noul regim democratic. Aceste lupte au impus principiul egalitii n locul privilegiilor i vechilor ierarhii, iar
dogmatismul clerical i regal a fost nlocuit cu libertatea de gndire i de exprimare, n timp ce
imobilismului economic i-a luat locul libera concuren.
n fruntea numeroaselor micri sociale revoluionare s-a situat burghezia, care era interesat n toate
aceste schimbri.
Dup 1848, ca urmare a dezvoltrii industriei, o nou clas social i face simit prezena pe
scena politic: muncitorimea. Nemulumit de condiiile ei de existen, aceasta ncepe s se
organizeze, la nceput n sindicate i apoi n partide, pentru a dobndi drepturi economice i politice,
opunndu-se de multe ori intereselor burgheziei.

Anglia era o monarhie parlamentar n care drepturile i libertile individuale erau n mare
msur respectate.

Frana aflat din 1814 n perioada Restauraiei Bourbonilor, nu a revenit la vechea formul
absolutist: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814, ce cuprindea multe principii
constituionale.

Prusia: Influenat de experiena Revoluiei franceze, Frederic Wilhelm al III-lea se angajeaz ntrun amplu proces de reformare.

Austria, n schimb, rmne un imperiu absolutist, ce reunea multe popoare sub autoritatea
dinastiei de Habsburg. n lipsa unor monarhi puternici, adevratul conductor al Imperiului
Habsburgic a fost la nceput de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. Acesta, prin
hotrrile impuse congresului de la Viena, ncalc principiul naionalitilor, aflat n plin afirmare.

Rusia arului Alexandru I era o ar napoiat i feudal, dei conductorul su absolut se

considera salvatorul Europei".

Europa de Sud-est era puternic rmas n urm i sub controlul unui alt stat despotic, Imperiul
Otoman, care, n diferite forme de dominaie, stpnea mai multe
popoare: romni,srbi, greci, bulgari.

Rzboiul Crimeii a durat din 28 martie 1853 pn n 1856 i a fost un conflict armat
dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, i o alian a Regatului Unit al Marii Britanii i Irlandei, a celui
de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei i a Imperiului Otoman, pe de alt parte.
Cele mai multe lupte ale rzboiului s-au dus n Peninsula Crimeea de la Marea Neagr.

nceputul rzboiului
n deceniul al cincilea al secolului al XIX-lea, conductorii britanici i-au exprimat temerile n legtur cu
actiunile imperialiste de ocupare prin forta de catre Rusia a unor tari
ca India, Afganistan,Turcia, Moldova i ara Romneasc i erau dornici s gseasc o cale pentru a
contrabalansa aceast ameninare.
Originea crizei prin care s-a ajuns la Rzboiul Crimeii st n chestiunea Locurilor Sfinte. Era vorba de
reglementarea drepturilor pelerinajelor, pe de-o parte, ale catolicilor latini, pe de-alta, ale ortodocilor
n Locurile Sfinte din Palestina: la Ierusalim,Betleem etc. Pelerinii ortodoci erau mai muli dect cei latini.
mprirea locurilor sfinte ntre grupurile de pelerini fusese reglementat, n 1757, printr-un act al
sultanului, care fusese foarte exact. Spre exemplu, la Ierusalim catolicii primiser dreptul folosirii
alternative a Bisericii Sfntului Mormnt i, cu o alt frecven, i alte locuri de pelerinaj. La Betleem
ortodocii au primit altarul principal din Biserica Naterii Domnului, iar catolicii au primit un loc care se
gsete sub biseric. Armenii apostolici au primit de asemenea dreptul de folosin al unor altare din
aceleai locuri.
Chestiunea era mai complicat, deoarece Frana avea un rol tradiional de protector al catolicilor din
Orient, acordat de ctre sultan n 1740, printr-un acord special. Pe de alt parte, n 1774, prin Tratatul de
la Kuciuk-Kainargi, Rusia obinuse protecia pelerinilor de rit ortodox. Prin urmare, n afar de rivalitatea
dintre grupurile de pelerini n realitate existau dou rivaliti de influen: influena francez exercitat n
folosul catolicilor i influena rus exercitat n folosul ortodocilor.
Din 1774, chestiunea pelerinajelor la locurile sfinte evoluase fr ncetare ntr-un sens favorabil
ortodocilor i prin consecin influenei ruse. Printr-o serie de documente succedate mai ales ntre 1808
i 1820, ntr-un timp cnd Frana fusese nvins n rzboaiele napoleoniene i nu putea s intervin
direct n politica Orientului, Rusia obinuse pentru pelerinii ortodoci avantaje din ce n ce mai mari; spre
exemplu, Biserica Sfntului Mormnt trecuse n minile ortodocilor. Nu exist nici o ndoial c pelerinii
ortodoci aveau, la mijlocul sec. XIX, o situaie mult mai favorabil dect cea a pelerinilor catolici.
Aceasta este situaia pe care Napoleon al III-lea a vrut s-o schimbe din momentul n care a devenit prin-

preedinte. Prin urmare, guvernul francez a nceput s negocieze cu turcii din luna mai 1850, contestnd
poziiile obinute de ortodocii din Palestina. Discuiile au durat mult timp, iar ca rezultat, la 8 februarie
1852, un firman al sultanului le ddea catolicilor trei chei ale bisericii din Betleem. Printre altele, catolicii
primeau dreptul de a oficia predici la altarul Mormntului Fecioarei. Cu aceast decizie a sultanului
problema prea a fi rezolvat, cel puin din punct de vedere francez. Dar reacia ruilor la firmanul
sultanului era previzibil. Trimisul lui Nicolae I i-a cerut sultanului s anuleze decizia i s stabileasc
statu quo ante. n opinia arului, prestigiul Rusiei n Orient nu trebuia s sufere nici o atingere, de aceea
trebuiau luate msuri ct mai repede. Consulul rus a intervenit energic pe lng sultan, care a cedat,
semnnd un nou firman, n martie 1852, anulnd decizia luat n urm cu o lun. Dar documentul era
secret, pe cnd primul act fusese public. Contradicia trebuia, din pcate, s apar la scurt timp. Sultanul
nu-i fcea iluzii, el a vrut doar s ctige timp i chiar a reuit s ctige cteva luni.
Cnd pelerinii au sosit n 1852, conflictul s-a produs. Catolicii au afirmat c lor le aparineau cheile de la
biserica din Betleem, iar ortodocii c un ordin al sultanului le-a napoiat-o! Consulul rus a intervenit direct
pe lng administraia turc, cerndu-i s publice decizia secret a sultanului care restabilea drepturile
ortodoxe. Guvernul turc, foarte ncurcat, s-a mulumit s reuneasc un oarecare numr de notabili din
Ierusalim i Betleem i s le citeasc firmanul secret al sultanului. Documentul n-a fost publicat ns,
astfel nct pelerinii catolici i-au exercitat drepturile fr a ine seama de drepturile obinute ulterior de
ctre Rusia.
n deceniul urmtor, a fost gsit un pretext n cauza aprrii sfintelor locuri cretin-catolice din Palestina.
Conform cu tratatele negociate pn la acea vreme, Frana era protectoareacretinilor
catolici din Imperiul Otoman, n vreme ce Imperiul Rus era protectorul cretin-ortodocilor. Totui, pentru
civa ani, clugrii catolici i cei ortodoci i-au disputat dreptul de posesiune asupra Bisericii naterii
Domnului din Betleem i asupra Bisericii Sfntului Mormnt din Ierusalim. Cele dou pri au fcut cereri
pe care sultanul nu avea cum s le satisfac simultan. n 1853, sultanul a dat satisfacie in final catolicilor,
n ciuda protestelor vehemente ale clugrilor ortodoci.
arul Nicolae I al Rusiei a trimis n misiune, la nalta Poart, un diplomat, Alexandr Sergheevici Menikov.
Conform mai vechilor tratate, Sultanul Abd-ul-Mejid I se obliga s "protejeze religia cretin i bisericile
sale". Menikov a ncercat s negocieze noi tratate, care s fi permis s se amestece n afacerile
religioase ale Imperiului Otoman ori de cte ori rui ar fi considerat inadecvat protecia Sultanului. n
acelai timp, guvernul britanic al primului ministru George Hamilton-Gordon l-a trimis n misiune n Turcia
pe Lord Stratford, care a aflat de preteniile ruilor imediat ce a ajuns la Istambul. Lord Stratford a reuit
s-l conving pe sultan s resping cererile ruilor, demonstrndu-i c acestea compromit independena
turcilor.Benjamin Disraeli a acuzat aciunile guvernamentale care fceau rzboiul inevitabil, pornind
procesul prin care primul-ministru avea s fie forat s demisioneze. Imediat dup ce a aflat de eecul
diplomatic al lui Menikov, arul a ordonat armatei ruse s intre n Moldova i Valahia, (principate
autonome sub suzeranitatea otoman, n care Rusia era considerat ca un aprtor special al bisericii
ortodoxe), folosindu-se de pretextul eecului rezolvrii problemei locurilor sfinte. Nicolae I a crezut c
puterile europene nu aveau s protesteze la aciunea rus de ocupare a unor teritorii periferice aflate n
sfera de influen otoman. n plus, arul spera ca aceste puteri s-i fie recunosctoare pentru rolul
Rusiei la nbuirea revoluiilor europene de la 1848.

Cnd arul i-a trimis trupele n cele dou principate romne, ("Principatele Dunrene"), Marea Britanie,
ncercnd s echilibreze situatia, a trimis o flot n Dardanele, unde i s-a alturat i o flot din Frana. n
tot acest timp, puterile europene ncercau s gseasc o soluie de compromis. Reprezentanii britanici,
francezi, austrieci i prusaci s-au ntlnit la Viena, unde au redactat o not, pe care sperau s o gseasc
acceptabil att partea rus, ct i partea otoman. Nota a fost aprobat de ar, dar a fost respins de
sultan, care a considerat c redactarea ambigu lsa cale liber pentru prea multe interpretri diferite.
Anglia, Frana i Austria au sugerat prii ruse o serie de amendamente care i-ar fi calmat pe turci, dar
aceast nou iniiativ a fost ignorat de Curtea de la Sankt Petersburg. n vreme ce englezii i francezii
au renunat la ideea negocierilor, austriecii i prusacii mai sperau, totui, intr-o posibilitate de unei
nelegeri. n aceast situaie, sultanul a declarat rzboi, armatele sale atacnd forele ruseti n
apropierea Dunrii langa Tulcea. Ca rspuns, flota rus a atacat flota otoman pe care a distrus-o
n btlia de la Sinope, la 30 noiembrie 1853, ceea ce fcea posibil debarcarea trupelor terestre pe
pmnt otoman. Distrugerea flotei otomane i creterea ameninrii ruseti au alarmat guvernele francez
i britanic, care au luat msuri imediate pentru ajutorarea turcilor. n 1853, dup ce Rusia a ignorat un
ultimatum anglo-francez, care cerea retragerea din Principatele Dunrene, Marea Britanie i Frana au
intrat n rzboi de partea otomanilor.
[modificare]ncercri

de meninere a pcii

arul Nicolae a presupus c, recunosctori pentru rolul avut n nbuirea revoluiilor de la 1848,
austriecii aveau s-i fie aliai, sau cel puin aveau s rmn neutri. Austria se simea ns ameninat,
la rndul ei, de prezena trupelor ruseti la Dunre. Cnd anglo-francezii au pretins retragerea ruilor din
Principatele Dunrene, Austria i-a sprijinit i, dei nu a declarat imediat rzboi Rusiei, a refuzat s se
declare neutr. Cnd, n vara anului 1854, Viena a mai fcut o cerere pentru retragerea trupelor, Rusia sa temut c Austria avea s intre n rzboi.
Dei principalele motive de rzboi au disprut dup ce Rusia i-a retras trupele din Principatele
Dunrene, Anglia i Frana nu au ncetat ostilitile. Hotrte s rezolve o dat pentru totdeauna aa
numit Problem oriental, aliaii au propus anumite condiii pentru ncetarea focului, i anume:

obligaia Rusiei de a renuna la protectoratul asupra Principatelor Dunrene;

abandonarea oricror pretenii de amestec n treburile interne otomane avnd ca pretext
protejarea cretinilor din Turcia;
revizuirea Conveniilor Strmtorilor din 1841 i liberul acces al tuturor naiunilor la navigaia pe
Dunre.

Cnd arul a refuzat s accepte condiiile de pace, a izbucnit ceea ce avea s fie numit Rzboiul Crimeii.
[modificare]Asediul

Sevastopolului

Zuavi francezi i soldai rui n lupt corp la corp pe Curganul Malahov.

Pentru detalii, vezi: Asediul Sevastopolului (1854).

n luna urmtoare, dei pretextul pentru rzboi dispruse, trupele aliate au debarcat n Crimeea i au
asediat oraulSevastopol, baza principal a flotei ariste a Mrii Negre, de unde venea principala
ameninare de invadare a Mediteranei.
Ruii i-au sabordat vasele de rzboi, tunurile navale fiind folosite la mrirea numrului pieselor de
artilerie folosite la aprarea fortificaiilor, iar marinarii au fost ncadrai n trupele terestre pe post de
infanteriti. Oraul a fost cucerit de englezi, francezi si italieni n septembrie 1855 imediat dupa
capturarea fortului Malakof, principala reduta de rezistenta. Rusii rmai in viata au abandonat orasul,
strecurandu-se pe un pod de vase spre nordul golfului de Nord (Severnaia).
n acelai an, ruii au asediat i cucerit fortreaa turceasc de la Kars.
[modificare]Campania

din Marea Azov i asediul Taganrogului

Pentru detalii, vezi: Asediul Taganrogului .

n primvara anului 1855, comandanii aliai franco-britanici au decis s trimit un corp expediionar
n Marea Azov care s distrug comunicaiile i aprovizionarea Sevastopolului. Pe 12 mai 1855, vasele
de rzboi franco-engleze au intrat nStrmtoarea Kerci i au distrus bateriile de coast din golful
Kamievaia. Nou zile mai trziu, flota aliat a atacat portulTaganrog, important datorit depozitelor de
alimente (pine, gru, orz i secar), stocate aici dup oprirea exporturilor ruseti, datorat izbucnirii
rzboiului. Portul era important i datorit faptului c se afla aproape de importantul oraRostov pe Don.

Bombardarea centrului oraului Taganrog de pe o plut britanic, n timpul primei tentative de asediu.

Guvernatorul Taganrogului, Egor Tolstoi, i generalul-locotenent Ivan Krasnov au refuzat ultimatumul,

rspunznd c ruii nu-i predau niciodat oraele. Aliaii au bombardat oraul timp de mai bine de ase
ore i au debarcat 300 de soldai, care au atacat centrul oraului, de unde au fost respini de trupele
cazacilor de pe Don i de subunitile de voluntari. n iulie 1855, navele aliate au ncercat s ocoleasc
Taganrogul pentru a se ndrepta ctre Rostov pe Don, intrnd pe rul Don prin rul Mius. Pe 12
iulie1855 nava britanic Jasper a euat lng Taganrog datorit unui pescar care mutase balizele de
semnalizare n apele puin adnci. Cazacii au luat cu asalt vasul britanic i l-au aruncat n aer. A treia
ncercare de asediu a fost fcut pe 19-31 august 1855, dar oraul fusese, ntre timp, bine fortificat, iar
desanturile aliate nu au reuit s se apropie suficient de rm pentru a debarca. Flota aliat a
prsit Golful Taganrog pe 2 septembrie, continund s efectueze operaiuni militare minore de-a lungul
rmurilor, Mrii Azov pn toamna trziu.
[modificare]Teatrul

de rzboi din Baltica

Marea Baltic este unul dintre teatrele de rzboi uitate. Popularizarea n exces a altor teatre de lupt a
umbrit conflictul din aceast zon, aflat n vecintatea capitalei Rusiei. De la nceput, campania din
Baltica a intrat n impas. Flota rus a Mrii Baltice, copleit numeric, i-a redus micrile la zonele din
jurul fortificaiilor. Pe de alt parte, dei comandanii aliai aveau cea mai mare flot de la rzboaiele
napoleoniene, au considerat fortificaiile ruseti, n special fortreaa de la Kronstadt, prea greu de
cucerit, i de aceea i-au limitat operaiunile la blocarea comerului ruilor i la raiduri pe coastele mai
puin aprate ale Finlandei.

Bombardarea Sveaborg.

Rusia era dependent de importuri att pentru industria civil ct i pentru cea militar i pentru
aprovizionarea armatei, blocada afectnd foarte serios economia rii. Flota franco-britanic a reuit s
distrug cteva forturi de pe coasta finlandez, dar multe alte tentative au fost respinse de rui.
Incendierea depozitelor de gudron din Oulu (Uleborg) i Raahe (Brahestad) a provocat critici
internaionale, iar n Anglia, un deputat a cerut explicaii Primului Lord al Amiralitii despre un sistem
care duce un mare rzboi prin jefuirea i distrugerea proprietii ranilor lipsii de aprare. n toamn,
flota aliat a prsit Baltica pentru a se muta n Marea Alb, debarcnd infanteriti n Peninsula Kola i
pe Solovki. ncercarea aliailor de a lua cu asalt Arhanghelskul a dat gre, la fel ca i tentativa decucerire
a Petropavlovskul n Kamciatka.
n 1855, flota aliat a ncercat s distrug docurile puternic fortificate de la Sveaborg, de lng Helsinki.
Peste 1.000 de tunuri au ncercat s distrug fortreaa n timpul unui bombardament de dou zile. n
ciuda focului inamic, marinarii rui de pe corabiaRussia cu 120 de tunuri la bord au aprat cu succes
intrarea n port. Aliaii au lansat peste 20.000 de proiectile de artilerie asupra ruilor, dar nu au reuit s le
reduc la tcere bateriile de coast. A fost pregtit o nou flot, format din peste 300 de vase de
rzboi, dar, mai nainte de declanarea atacului, s-a ncheiat rzboiul.
O parte a reuitei aprtorilor rui a fost pus pe seama noilor mine marine. Minarea apelor este, n mod
tradiional, considerat ca aprut n timpul Rzboiului Crimeii.
[modificare]Faza

final a rzboiului i tratativele de pace

Pierderile teritoriale otomane (cu galben)

Negocierile de pace au nceput n 1856, n Rusia fiind pe tron un nou ar, Alexandru al II-lea. Prin
prevederile tratatului de pace de la Paris din1856, planul n patru puncte propus n 1854 a fost
substanial dezvoltat. n principal, privilegiile speciale ale Rusiei n Principatele Dunrene au fost
transferat ctre grupul Marilor Puteri. Astfel, rile Romne au intrat sub protecia aliailor, iar Moldova a
primit napoi sudul Basarabiei, ocupat de rui nc din 1806. n plus, navelor de lupt ale tuturor
naiunilor le-a fost interzis accesul n Marea Neagr. Flota rus fusese deja distrus n timpul rzboiului.
Mai mult, arul i sultanul au fost de acord s nu mai nfiineze nici un arsenal naval militar pe rmurile
mrii. Clauza Mrii Negre a fost o prevedere extrem de dezavantajoas pentru Rusia, datorit scderii
drastice a ameninrii ariste la adresa turcilor. Mai mult, Marile Puteri au acionat n direcia respectrii
independenei i integritii Imperiului Otoman.
Tratatul de la Paris a fost valabil pn n 1871, cnd Frana a fost zdrobit de Prusia n rzboiul francoprusac. n vreme ce Prusia i alte cteva state germane s-au unit pentru a forma Imperiul German,
mpratul francez Napoleon al III-lea a fost detronat, aprnd Republica Francez. n timpul domniei sale,
dornic s obin sprijinul Angliei, Napoleon al III-lea s-a opus cu putere Rusiei n ceea ce privete
rezolvarea Problemei Orientale. Conflictul ruso-otoman nu amenina n niciun fel interesele Franei. De
aceea, Frana a ncetat politica antirus dup proclamarea Republicii. ncurajat de atitudinea francez i
avnd i sprijinul cancelarului german Otto, Frst von Bismarck, Rusia a denunat tratatul din 1856. Cum
Anglia singur nu era capabil s asigure respectarea tratatului, Rusia i-a renfiinat flota din Marea
Neagr.

Rzboiul Crimeii a produs un exod n mas a ttarilor din Crimeea ctre teritoriile otomane, ducnd la
depopularea grav a peninsulei. Stalin, dupa al II-lea razboi mondial a deportat toti tatarii din Crimeea in
Siberia.
[modificare]Caracteristicile

rzboiului

Rzboiului Crimeii a ajuns s fie renumit pentru incompetena militar i logistic de care au dat dovad
toi liderii armatelor implicate n conflict. (Vezi i: Atacul Brigzii uoare). Holera a fcut ravagii printre
militarii francezi n timpul asediului Sevastopolului. n noapte de 14 noiembrie 1854, o furtun violent a
scufundat 30 de vase de aprovizionare cu materiale medicale, hran, haine i alte mrfuri extrem de
necesare. Tratamentul revolttor la care au fost supui militarii rnii n iarna grea care a urmat a fost
raportat de corespondenii de rzboi, ducnd la introducerea metodelor moderne de ngrijire a bolnavilor
pe cmpul de lupt. Printre noile tehnici folosite pentru tratarea rniilor a fost i folosirea pentru prima
oar a unui vehicul de tip ambulan.
Rzboiul Crimeii a introdus pentru prima oar i folosirea din punct de vedere tactic a cilor ferate i a
altor invenii moderne ca telegraful. n timpului Rzboiului Crimeii, care este considerat de unii cecettori
primul rzboi modern, s-au folosit la scar larg traneele i bombardamentele oarbe de artilerie (care se
bazau mai mult pe datele obinute de patrulele de recunoatere dect pe observarea direct a cmpului
de lupt).
Folosirea gloanelor Mini i a armelor cu evi ghintuite au crescut n mod semnificativ puterea de foc a
aliailor.
n timpul Rzboiului Crimeii, militarii britanici i francezi au nvat de la camarazii lor turci s foloseasc
"trabucele din hrtie" igrile prin folosirea tutunului mrunit presrat ntr-un petec de hrtie de ziar
rulat manual.
Se presupune c nfrngerea din acest rzboi l-a fcut arul Alexandru al II-lea s ia msura abolirii
iobgiei n 1861.
Armata britanic a abolit practica cumprrii gradului militar ca urmare a dezastrului din btlia de
Balaclava.
[modificare]Evenimente

importante care au avut loc n timpul rzboiului

Cele mai importante btlii:

Distrugerea flotei otomane la Sinope - 30 noiembrie 1853;

Btlia de la Alma - 20 septembrie 1854

Asediul Sevastopolului - 25 septembrie 1854 - 8 septembrie 1855;

Btlia de la Balaclava - 25 octombrie 1854 (Vezi i Atacul Brigzii uoare);

Btlia de la Inkerman - 5 noiembrie 1854;

Btlia de la Eupatoria - 17 februarie 1855;

Btlia de pe rul Ciornaia - 25 august 1855.

Asediul Karsului iunie - noiembrie 1855

Revoluia francez
1774, 1788, 1789, Adunarea Nationala Constituanta, Adunarea Starilor Generale,
Calonne, Franta, Ludovic al XVI-lea, Marea Spaima, Necker, Revolutia franceza,
teoria dreptului natural, Turgot, Versailles, XVIII 14 decembrie 2011 Istoria
contemporana

O premis important a revoluiei a fost structura social a Franei dinainte de

revoluie care a strnit mari nemulumiri.

Societatea francez pstra mprirea de tip medieval n stri:

starea Ia: clerul

starea a II-a: nobilii
starea a III-a: oamenii de rnd
Primele dou stri erau privilegiate, adic nu plteau taxe, iar membrii lor aveau
dreptul exclusiv de a ocupa anumite funcii n stat.
Aceasta i nemulumea pe membrii strii a treia care considerau c statul se
ntreine prin taxele pltite de ei, dar nu le ofer un tratament just.
Nemulumirea strii a treia era amplificat de rspndirea ideilor iluministe.
Dac n trecut n Evul Mediu privilegiile preau justificate deoarece clerul ncerca s
asigure mntuirea tuturor, iar nobilii formau baza armatei care apra pe toat
lumea de invaziile strine, n secolul al XVIII-lea muli erau de prere c privilegiile
nu se mai justific.

Apariia noilor idei religioase fcuse ca muli intelectuali s conteste biserica

oficial, iar n armat nobilimea nu mai juca dect un rol secundar. Muli nobili
aveau venituri mari i duceau o via de lux i trndvie, iar statul era finanat din
taxele pltite de membrii strii a treia.
Teoria dreptului natural care afirma egalitatea oamenilor contribuise i ea la
nemulumirea fa de privilegii.
Un alt motiv de nemulumire era regimul politic era regimul politic absolutist din
Frana dinainte de revoluie.
Regele Ludovic al XVI-lea se considera monarh de drept divin i credea c nu
rspunde n faa nimnui pentru deciziile sale.
Muli francezi, att din starea a treia, ct i nobili sau chiar clerici i-ar fi dorit o
reformare a monarhiei franceze dup modelul celei britanice.
Nemulumirile au fost agravate de situaia financiar. Participarea la multe rzboaie
fcuse ca statul s aib datorii uriae care creteau n fiecare an deoarece
cheltuielile depeau veniturile statului. Regele a numit pe rnd mai muli minitrii
de finane ntre anii 1774 i 1789: Turgot, Necker i Calonne, crora le-a cerut s
fac o reform pentru ca statul s-i poat plti datoriile.
Soluiile propuse de ei n-au fost acceptate nici de rege i nici de reprezentanii
strilor privilegiate, mai mult Necker a publicat o eviden a cheltuielilor statului
francez i s-a vzut cum cheltuielile curii regale depeau cu mult cheltuieli mult
mai importante precum cele cu colile, spitalele etc. Aceasta a mrit nemulumirea
populaiei fa de conducerea Franei.
n disperare de cauz Ludovic al XVI-lea a convocat Adunarea Strilor Generale
care nu mai fusese ntrunit de 175 de ani pentru ca reformele necesare s fie
aprobate de reprezentanii tuturor celor trei stri.

Alegerile pentru Adunarea Strilor Generale s-au inut n 1788. Cu acest prilej regele
a ngduit ca n fiecare din parohiile Franei s se alctuiasc nite caiete de
doleane.
n ele urmau s fie trecute msurile considerate necesare de francezi pentru
mbuntirea funcionrii statului i a societii. Multe propuneri au fost
asemntoare: desfiinarea privilegiilor, plata taxelor de ctre toi cetenii,
garantarea drepturilor i libertilor tuturor, adoptarea unei constituii etc.
Adunarea Strilor Generale a fost declarat deschis la 5 mai 1789 la Versailles
printr-un discurs al regelui. Acesta i-a nemulumit pe toi pentru c nu spunea nimic
despre solicitrile din caietele de dolean.

Deputaii strii a treia au fost nemulumii i de sistemul de vot pe stri care i

punea n minoritate fa de deputaii strilor privilegiate.
Considernd c reprezint peste 90% din naiunea francez deputaii strii a treia sau declarat Adunare Naional i mai apoi au jurat c nu se vor despri pn
cnd nu vor da Franei o constituie.
Ludovic al XVI-lea a ncercat s aduc n secret trupe lng Versailles pentru a-i
alunga cu fora pe deputaii strii a treia. Poporul din Paris a aflat i s-a rsculat
distrugnd nchisoarea Bastilia, considerat simbol al absolutismului regal. Speriat,
regele a trimis trupele napoi n garnizoane i a permis continuarea lucrrilor
Adunrii Naionale Constituante. El le-a ordonat i deputailor primelor dou
stri s se uneasc cu aceasta.
n a doua jumtate a lui iulie n toat Frana au avut loc rscoale rneti, aceast
perioad fiind numit Marea Spaim.
Pentru a potoli rscoalelel Adunarea Naional Constituant a decis la 4 August
1789 abolirea privilegiilor.
Acum toi oamenii erau egali n drepturi i pentru a se spune care erau aceste
drepturi la 26 August 1789 s-a adoptat Declaraia Drepturilor Omului i ale
Ceteanului.