Abordarea comportamentala a personalitatii

1. Conditionarea clasica (I. Pavlov). 2. Conditionarea operanta (B.F. Skinner). 3. Formarea si

modificarea comportamentului.
Abordarea comportamentala a personalitatii pune accentul pe importanta determinantilor
situationali sau de mediu in comportament. In aceasta viziune, comportamentul este rezultatul
unei interactiuni continue intre variabilele personale si cele de mediu. Conditiile de mediu
determina comportamentul prin invatare; comportamentul unei persoane influenteaza la randul
sau mediul. Prin conditionare operanta, oamenii invata sa asocieze comportamente specifice cu
pedepse sau recompense. Ei pot, de asemenea sa invete aceste asocieri prin invatare
observationala. In contrast cu alte strategii / abordari, abordarea comportamentala este preocupata
de comportamentul in sine, real, netrucat sau filtrat la nivelul constructelor abstracte. Adeptii
abordarii comportamentale utilizeaza observatia si desprind esantioane comportamentale si nu
semne ale unei clase generalizate de comportamente (trasaturi). Unitatea de analiza este
comportamentul persoanei. Personalitatea este suma si organizarea comportamentala ce apartine
unui individ. In cadrul acestei abordari personalitatea si comportamentul sunt inalt sinonime.
Comportamentele pot fi: 1. Deschise, manifeste direct observabile, manifestate intr-o forma
motorie; 2. Latente nu pot fi observate direct, sunt private, subiective; sunt doar inferabile in
raport cu alte comportamente manifeste.
Trei abordari comportamentale: 1. Behaviorismul radical. Watson (1919) considera ca psihologia
este stiinta comportamentului si obiectul ei trebuie sa fie doar comportamentul manifest.
Comportamentul latent era o ipoteza neverificabila stiintific lansata de introspectionisti. 2. Dupa
1950, apare abordarea invatarii sociale care se concentreaza pe modul in care sunt invatate
comportamentele sociale ca elemente specific umane. 3. Dupa 1970, apare abordarea cognitivcomportamentala care incearca sa determine rolul evenimentelor externe asupra manifestarii
comportamentelor deschise si de asemenea relatia dintre comportamentele manifeste si cele
latente. Ultimele doua abordari, desi parasesc asumptiile teoretice ale behaviorismului radical,
raman fidele prescriptiilor metodologice ale acestuia. Asumptia fund a acestor persp - ca achizitia
comportamentului se face prin experienta si invatare, comportamentul nefiind dat ereditar.
Abordarile comportamentale difera insa cu privire la modul in care este inteleasa si explicata
invatarea: 1. In conditionarea clasica invatarea comportamentului se realizeaza prin asocierea
dintre stimuli si raspunsuri. 2. In conditionarea operanta comportamentul este invatat prin
consecinta actiunilor (intarire sau pedeapsa). 3. In invatarea observationala comportamentul este
invatat prin observarea comportamentelor altora (modele sociale) si prin observarea consecintelor
pozitive sau negative pe care acestia le suporta. Chiar daca fiecare teorie reflecta mecanisme
diferite, ele nu sunt incompatibile. Cele mai multe comportamente umane sunt achizitionate prin
combinatia unor procese alternative de invatare.
1. Conditionarea clasica. Pavlov a plecat de la observatia ca frecvent cainii saliveaza chiar inainte
de a primi mancare / inainte de a avea contact nemijlocit (olfactiv / gustativ) cu alimentul. El a
considerat ca reflexul salivar al animalului este innascut, dar a observat ca acesta poate fi
provocat si atunci cand cainele are acces vizual la hrana oferita. Ca atare, un reflex natural/
neconditionat (RNC) provocat de un stimul neconditionat (SNC) putea fi provocat de asocierea
repetata cu un alt stimul conditionat (SC).
Schema conditionarii clasice este urmatoarea: I. Faza preconditionala SC (lumina, sunet) - SNC
(mancare) - RNC (salivatie) II. Faza conditionala SC (lumina, sunet) - RC (salivatie) (SNC
(mancare) - RNC (salivatie)) III. Faza post-conditionala SC (lumina, sunet - RC (salivatie) Atunci
cand raspunsul salivar apare doar la stimulul conditionat, fara a mai fi necesara concomitenta
stimulului neconditionat, avem de a face cu un raspuns conditionat, ca dovada a invatarii prin
conditionarea clasica.

Experimentul lui Pavlov presupune 3 faze: - in prima faza se administreaza cainelui hrana (stimul
neconditionat SN) inregistrand raspunsul salivar (raspuns neconditionat RN), ce se produce
natural. - In a doua faza, concomitent cu oferirea hranei (SN) a fost aprinsa o lumina (stimul
neutru SNtr), aceasta asociere fiind repetata de mai multe ori. - In a treia faza Pavlov adescoperit
ca doar aprinderea luminii (SNtr/SC), produce reflexul salivar al cainelui fara ca hrana sa fie
prezenta (SN). Astfel ca lumina si-a schibat valoarea din stimul neutru (SNtr) in stimul
conditionat (SC), iar raspunsul salivar determinat a fost de tip conditonat (RC). Acest proces a
fost denumit conditionare clasica.
Paradigma conditionarii clasice a permis realizarea unor variatii experimentale cu privire la
modul de asociere dintre SN si SNtr/Sc precum conditionarea anticipativa, intarziata, etc. Toate
acestea au condus la construirea unui vocabular specific: - achizitia=organismul isi insuseste RC
ca urmare a asocierii repetate dintre SN SNtr/SC; -generalizarea=Rc care apare la un stimul
(sunet emis de o sonerie) se generalizeaza si la un alt stimul (sunet emis de o punga) din aceasi
categorie; - discriminarea=atunci cand organismul ofera un RC la un SC (lumina albastra) dar nu
si la alt SC din aceasi clasa (lumina verde); -extinctia unui RC se produce atunci cand asocierea
SN-SC nu se mai repeta pentru o perioada de timp. Un RC extinctionat se va recupera mult mai
rapid dupa cateva asocieri SN-Sc.
Conditionarea clasica a emotiilor. Watson a ilustrat conditionarea clasica a emotiilor prin cazul
micul Albert. Conform paradigmei conditionarii clasice, anxietatea este un raspuns inadecvat
de teama la situatii / evenimente care nu dispun intrinsec de un astfel de potential, dar care este
indus pe baza asocierii / conditionarii clasice. Un stimul neutru (stimul conditionat) este prezentat
concomitent cu un alt stimul neconditionat, care determina natural frica sau anxietate (raspuns
neconditionat). Stimulul conditionat ajunge prin repetare sa produca raspunsuri similare
(raspunsuri conditionate) in ocaziile viitoare. Din aceasta paradigma s-a dezvoltat ulterior terapia
prin conditionare clasica.
Terapii asociate conditionarii clasice
1. Terapia aversiva. Presupune eliminarea unui RC indezirabil (ex. Consumul de alcool). Un
stimul neconditionat negativ (SN) precum antalcoolul produce natural stari de rau fizic si senzatii
de voma (RN). Terapia se bazeaza pe asocierea consumului de alcool (SNtr) cu antalcoolul (SN).
Astfel, pacientul va atribui starea de rau (RC) consumului de alcool (SC). Practica arata ca terapia
este destul de ineficienta, deoarece odata ce pacientul descopera legatura, va renunta la antalcool.
2. Desensibilizare sistematica. J.Wolpe sustine ca desensibilizarea sistematica se bazeaza pe
expunerea graduala a clientului la stimuli evocatori de anxietate, acesta fiind invatat sa exerseze
raspunsuri (comportamentale) care sunt incompatibile cu stare de anxietate produsa. Pasii
desensibilizarii: - clientul invata si practica raspunsuri adaptative (relaxare musculara, tehnici de
respiratie) care sunt incompatibile cu anxietatea; - stimulii anxiogeni sunt ierarhizati de catre
client cu ajutorul terapeutului; - clientul e expus gradual la stimuli anxiogeni, terapeutul cerandu-i
sa performeze sub supervizare raspunsurile incompatibile cu anxietatea. Conditionarea clasica se
focalizeaza pe identificarea conditiilor care preced si determina aparitia unui comportament.
2. Conditionarea operanta (B. F. Skinner). Asumptii: Un comportament este modificat de
consecintele ce-i urmeaza. Daca consecinta este o intarire pozitiva, atunci probabilitatea ca,
comportamentul sa fie repetat, creste. Invatarea comportamentelor pe baza consecintelor produse
este numita conditionare operanta/instrumentala/prin incercare si eroare. Schema conditionarii
operanta functioneaza dupa propozitii conditionate precum dacaatunci Intarirea
comportamentului: concept de baza in conditionarea operanta. Indica o crestere a probabilitatii de
repetare a comportamentului. Acest fenomen are loc oricand un eveniment/efect ce urmeaza unui
comportament creste probabilitatea de repetare a acestuia: - intarire pozitiva: stimulul e prezentat
dupa producerea unui eveniment (incurajare,lauda); - intarire negativa: stimulul este eliminat ca o
consecinta a producerii unui comportament (parintele se opreste din urlat, atunci cand copilul si-a

facut temele); - pedeapsa: evenimentul ce urmeaza unui comportament, reduce probabilitatea ca

acesta sa se repete (extinctie comportamentala).
Abordarea comportamentala lanseaza asumptia ca pentru a explica, forma sau remodela un
comportament, cercetatorul trebuie sa identifice acurat care sunt conditiile/situatiile-stimul care
controleaza comportamentul.
c. Formarea si modificarea comportamentului (shaping). In conceptia conditionarii operante,
formarea comportamentului se refera la obtinerea unui comportament dorit, prin intarirea
raspunsurilor ce compun configuratia finala a acestuia si ignorarea raspunsurilor ce nu intra in
configuratie. Cu alte cuvinte, atunci cand un comportamet dorit este produs, este recompensat, iar
comportamentele nedorite sunt ignotare. In timp, comportamentele nedorite vor disparea.
Graficul de intarire se refera la secventa/patternul dupa care intaririle sunt alocate, atunci cand
persoana realizeaza raspunsul comportamental care face obiectul de interes al cercetatorului.
Exista doua forme de intarire: - intarire continua= ori de cate ori comportamentul de interes este
performat, intaritorul este aplicat. In aceasta situatie comportamentul se invata foarte repede. intarire intermitenta/discontinua= aplicarea intaritorului nu se face de fiecare data cand apare
comportamentul, ci doar in anumite instante in care comportamentul dorit se produce. Astfel
exista 4 scheme de intarire intermitenta formate prin combinarea a doua dimensiuni: Nr de
raspunsuri efectuate vs perioada de timp scursa de la ultima intarire; Forma variabila vs fixa de
alocare a intaritorilor. Astfel, pot exista urmatoarele situatii: - interval fix: alocarea salariului la
date fixa/alaptarea sugarilor la ore fixe; - frecventa fixa: bonusurile periodice primite de agentii
de vanzari la atingerea unui target fixat. Se pare ca aceasta forma produce rate de raspuns mai
puternice decat intarirea continua si cea la interval fix; - interval variabil: pescarul care asteapta
ca pestele sa muste (pestele apare dupa un interval variabil); - frecventa variabila: adictia fata de
jocurile de noroc.
Skinner propune analiza functionala plecand de la ideea ca stiinta trebuie sa fie capabila sa
prezica si sa determine experimental comportamentul individului. In analiza functionala,
experimentatorul alege un tip de raspuns comportamental, din totalul celor performate de individ.
Doar pentru acest raspuns el va aloca intaritori, restul de comportamente, fiind deliberat ignorate.
Daca stimulul are valoare de intarire experimentatorul va putea dovedi ca dupa cateva alocari
probabilitatea de producere de catre individ a raspunsului va creste.
Pasii analizei functionale: - stabilirea frecventei cu care comportamentul problema apare in
contextul sau natural; - observarea si inregistrarea consecintelor intaritorilor ce mentin
comportamentul; - planificarea invatarii unei alternative comportamentale prin manipularea
intaritorilor alocati; - evaluarea modificarii comportamentale la anumite intervale de timp.
Toate programele bazate pe analiza formala concepute pentru modificarea comportamenelor
maladaptative presupun eliminarea intaritorilor care intretin comportamentele problematice si
dezavantajoase si alocarea de intaritori imediat dupa performarea unor comportamente
adaptative, avantajoase.