Savulet Gabriela Cristina, SSL II

Public Opinion , Domestic Structure, and Foreign Policy in Liberal Democracies

Thomas Risse-Kappen
Partea teoretica
Aceasta lucrare isi propune sa puna in lumina relatia dintre opinia publica si politica externa a
democratiilor liberale. De asemenea, autorul argumenteaza faptul ca impactul politicilor opiniei
publice nu depinde in mare masura de problemele specifice implicate sau de un anumit model de
atitudini publice, ci depinde cel mai mult de structura interna si de procesele de construire a
coalitiilor in tara respective. Kappen analizeaza impactul opiniei publice in procesul politicii
externe in patru democratii liberale cu structuri interne distincte : Statele Unite ale Americii ,
Franta, Republica Federala a Germaniei si Japonia.
Cine urmeaza pe cine ? Elite si mase
Cea mai mare parte a literaturii de specialitate disponibila privind relatia dintre opinia publica a
maselor si elitele in procesul de realizare a politicii externe in democratiile liberale se bazeaza pe
doua abordari :
a) Abordarea de

bottom-up ( abordarea de jos in sus ) in teoria pluralista a

democratiei, concept ce asuma faptul ca liderii urmeaza masele, cele din urma avand un
impact deosebit in deciziile privind politica externa. Totusi , este dificil de demonstrate
aceasta ipoteza, de exemplu : in Europa de Vest, Statele Unite ale Americii si Japonia,
elitele si masele arata un suport similar pentru principalele scopuri si institutii ale politicii
externe. Insa exista multe cazuri in care decizii cruciale de politica externa au fost luate in
absenta consensului maselor ( de exemplu , decizia Germaniei de Vest de a se reinarma si
de a adera la NATO in anii 50 ).
b) Cea de-a doua abordare este top-down ( de sus in jos ) , conform careia consensul
popular este o functie a consensului si clivajelor elitelor ce coboara spre mase. Acest
punct de vedere coincide cu puterea elitelor ( C. Wright Mills ) si cu o abordare
realista si centrata pe stat a politicii externe. Este admis faptul ca masele sunt usor
manipulare de catre liderii politici , cauzele fiind urmatoarele :
1

Importanta scazuta acordata problemelor de politica externa si securitate comparativ cu

politicile economice;
Gradul scazut de cunoastere al problemelor implicate;
Volatilitatea opiniei publice.

Din nou , evidentele empirice sugereaza ca aceste ipoteze sunt discutabile, caci 20-30 % din
public indica grava ingrijorare privind politica externa , publicul pare sa fie mai rational si mai
putin deschis manipularii de catre elite, nu-si schimba atitudinea des, iar eforturile mari de
propaganda in incercarea de a manipula masele denota faptul ca elitele se simt vulnerabile.
Deficiente conceptual ale celor doua abordari ( bottom-up si top-down )
I.

Ele considera masele si elitele ca actori unitari. Ar trebui cel putin sa se faca distinctia

intre :
Opinia publica a masei ;
Publicul atent care are un interes general in politici ;
Publicul atent la problemele publice care are un interes pentru intrebari specifice.
II.
Aceste doua abordari tind sa ignore faptul ca opinia publica si grupurile societal pot
influenta procesul de elaborare a politicilor in diferite feluri si la diferite stadia , iar
III.

impactul lor poate fi semnificativ.

Nu se poate afirma ca opinia maselor si a elitelor interactioneaza si se transforma in
decizii politice in acelasi fel in diferite tari. Cu alte cuvinte, similiritatile atitudinilor
publice in diferite tari nu conduc in mod necesar la politici similar.

Legatura care lipseste : structura interna si procesele de construire a coalitiilor

Pentru a intelege impactul opiniei publice in politica externa a democratiilor liberale trebuie sa
ne uitam la structura interna si la procesele de construire a coalitiilor.
Structura interna determina modul in care sistemul politic raspunde la cererile societatii.
Cercetarea miscarii sociale vorbeste despre structuri politice de oportunitate . Una dintre
abordarile in aceasta privinta propune sa privind statele ca slabe ( weak ) si puternice
( strong ) , bazandu-se pe gradul de centralizare al institutiilor statului si pe abilitatea sistemului
politic de a controla societatea si de a face fata presiunilor maselor. Totusi , distinctia stat slab
versus stat puternic este prea simplista pentru a acoperi variatiile dintre structurile interne.

Ar trebui sa fie analizate si procesele de formare a coalitiilor si sistemele politice, care se

bazeaza pe policy networks ( retele de politica ) . Retelele de politica reprezinta mecanismele
si procesele de reprezentare a intereselor de catre partidele politice si grupurile de interes care
leaga societatea de sistemul politic. Totusi , este mai adecvat sa tinem cont si de structurile
institutionale si de procesele de formare a coalitiilor , caci structurile statelor nu determina
continutul specific sau directiile politicilor, iar coalitiile se formeaza in cadrul institutiilor
politice si societale. Structura societatii si sistemul politic determina marimea si puterea
coalitiilor politice, iar structura interna de asemenea pare sa conteze in aspectele generale ale
politicilor externe, si gradul de stabilitate la fel de mult precum nivelul de activitate si de
angajament.
Peter Gourevitch si Peter Katzenstein combina aceste abordari subliniind trei factori :
1. Natura institutiilor politice si gradul centralizarii lor ;
2. Structura societatii privind polarizarea sa, puterea organizarii sociale si gradul in care
presiunea societala poate fi mobilizata.
3. Natura proceselor de formare a coalitiilor in retelele de politica externa legand statele de
societate :
a) In tari cu institutii politice centralizate dar cu societati polarizate si organizatii sociale
slabe, reteaua de politica este de stat dominat .
Procesul de formare a coalitiilor ar apartine doar elitelor politice, iar rolul opiniei
publica ar fi minor.
b) In contrast, controlul societal al retelei de politica se asteapta sa fie regasit in tari
cu societati omogene si cu un grad inalt al mobilizarii societal , dar statul avand
structure slabe. Opinia publica ar detine un rol major.
c) Tarile cu institutii politice si organizatii sociale cu puteri comparative detin o retea de
politica caracterizata de corporatism democratic , actorii politici si sociali fiind
angajati continuu in procese in cautarea unor politici de compromise intr-un cadru
give-and-take .