Testament

-Tudor ArgheziLiteratura porneste intotdeauna de la realitate si construieste lumi imaginare,

abstracte, verosimile dar mai mult sau mai putin asemanatoare cu cea reala. In
poezie, universul imaginar este concentrat si esentializat, astfel incat, intr-un volum
redus de cuvinte, se regasesc numeroase idei si semnificatii. O astfel de lume se
regaseste si in poezia Testament scrisa de Tudor Arghezi, unul dintre cei mai
importanti autori ai literaturii romanesti considerat de critica literara cafiind al doilea
poet ca valoare dupa Eminescu .
O caracteristica importanta a operei lui Tudor Arghezi o reprezinta faptul ca arputea fi
incadrata in egala masura in curentul modernist si in traditionalism. Poezia sa
apartine totusi intr-o mai mare masura modernismului, in primul rand datorita
limbajului cu totul innovator pe care Arghezi il foloseste. De altfel, el este considerat,
alaturi de Lucian Blaga si Ion Barbu, unul dintre innoitorii limbajului poetic romanesc.
Poezia Testamentapare in fruntea volumului Cuvinte potrivite si concentreaza
principalele teme si motive ale operei lui Arghezi.In acelasi timp, versurile exprima
conceptia autorului despre rolul poetului in lume, si, de asemenea, despre actul de
creatie. Din acest motiv, poezia are valoare de arta poetica.
Titlul poeziei este o metafora ce porneste de la sensul propriu al termenului: act
jurdic prin care o persoana isi exprima ultimele dorinte si totodata incredinteaza
urmasilor sai bunurile materiale stranse in decursul vietii. Ca urmare, titlul operei
ilustreaza rolul poetului in lume: acela de a transmite generatiilor viitoare averea
spirituala, creatia, facand astfel trecerea de la stramosi la nepoti, de la trecut la viitor.
Din punct de vedere compozitional, poezia este alcatuita din cinci strofe de
dimensiuni inegale, fapt care incadreaza textul in modernism, curent literar ce refuza
ostentativ orice regula a poeziei clasice, inclusiv regulile de prozodie. Toate cele cinci
strofe au in centru imaginea cartii, metafora pentru creatie si care este de fapt
motivul central al textului.
Prima secventa surprinde, printr-un monolog adresat, legatura spirituala dintre
generatii, legatura concretizata intr-un nume adunat pe-o carte. Creatia poetului
concentreaza, de fapt, intreaga experienta a generatiilor anterioare, a caror evolutie
este sugerata prin imaginea scarii in care opera poetului este o treapta.
A doua secventa ilustreaza ideea evolutiei in timp a umanitatii, prin saltul de la
materie la spirit, de la efortul fizic la cel intelectual: Ca sa schimbam, acum, intaia
oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara. Efortul de natura fizica al stramosilor se
transforma intr-un efort spiritual.Artistul trudeste pentru a supune forta cuvantului, iar
poezia se naste din prelucrarea limbajului rudimentar folosit de omul simplu, in viata
de zi cu zi.Printr-un proces de cizelare, inclusiv de asociere a unor termeni din
registre stilistice diferite, acest limbaj nepoetic va capata valoare artistica si astfel

uratul existential (sugerat prin metafora zdrentelor) devine generator de viata,

frumusete si profunzime (sugerata prin metaforelemuguri si coroane). Autorul
sugereaza astfel ca, sub o aparenta banala, pot fi transmise idei, mesaje sau
sentimente extrem de profunde.Marele avantaj al unei asemenea imbinari intre
primitivismul expresiei si profunzimea mesajului este surprins in versurile Veninul
strans l-am preschimbat in miere/ lasand intreaga dulcea lui putere.
Din text se desprinde ideea ca, pentru Arghezi, poezia poate utiliza un limbaj
necizelat, bolovanos, dar extrem de puternic, adica un limbaj considerat pana la
acel moment tabu. Ideea este cuprinsa in numeroase versuri ale poeziei, dar si in
imagini artistice izolate, cum ar fi metafora ciorchin de negi. Versurile Din graiul lor
cu-ndemnuri pentru vite/ eu am ivit cuvinte potrivite evidentiaza diferenta de forma
dintre limbajul uzual si cel poetic, mai prcis diferenta dintre lipsa de frumusete a
cuvintelor obisnuite, pusa in opozitie cu valoarea limbajului poetic, sugerat prin
sintagma cuvinte potrivite. Ultima imagine aduce in plus idea ca poezia este
rezultatul unui efort pe care il face autorul, efortul de a identifica cele mai sugestive
cuvinte, prin intermediul carora sa transmita un mesaj. Cu alte cuvinte, procesul de
creatie se bazeaza pe efortul autorului de a utiliza cele mai potrivite contexte si
semnificatii; poezia nu este rezultatul inspiratiei, ci al muncii, al efortului creator.
De fapt, poezia abordeaza si problema actului de creatie, care pentru Arghezi
inseamna, dupa cum reiese din mai multe poeme ale sale, o imbinare armonioasa
intre inspiratie si munca. Autorul utilizeaza doua metafore care sugereaza cele doua
componente ale actului de creatie: slova de foc si slova faurita. Astfel, prima
metafora denumeste fenomenul inspiratiei divine, in timp ce ultima evoca, prin
adjectivul faurita, ideea ca orice act de creatie este insotit de efort si de suferinta. O
alta interpretare a celor doua metafore o ofera Zoe Dumitrescu Busulenga, ce
identifica in imaginea slovei de foc limbajul simplu, dar plin de forta evocatoare, iar
prin imaginea sloveifaurite intelege limbajul poetic, rezultat in urma cizelarii, a
slefuirii realizate de poet.
Opera lui Arghezi apartine curentului modernist intrucat urmeaza principiile elaborate
de Eugen Lovinescu in teoria sincronismului, principii care stau la baza
modernismului romanesc. Lovinescu sustine ca este necesara sincronizarea
literaturii romane cu cea europeana, iar acest fenomen se poate realiza prin
preluarea unor teme, motive si tehnici utilizate in Occident si aplicarea lor in spatiul
cultural romanesc. Arghezi urmeaza directia lovinesciana si valorifica in poezia sa un
concept preluat de la esteticianul german Karl Rosenkrantz. Acesta sustine ca ori de
cate ori a incercat sa defineasca frumosul, a fost nevoit sa introduca in definitie
conceptual de urat. Ca urmare, el trage concluzia ca uratul este de asemenea obiect
estetic si poate fi utilizat in arta, cu conditia sa starneasca emotie estetica. Primul
care a inclus principiile esteticii uratului in poezie a fost Charles Baudelaire, care a
scris volumul Florile raului, si dupa acest model, Arghezi va crea versuri ce
utilizeaza o trasatura speciala a limbajului: aceea de surprindere a suavitatii sub
expresia de mahala, dupa cum afirma criticul George Calinescu.

O trasatura specifica a curentului modernist o constituie si structura textului, care

este impartit in strofe inegale cadimensiune, avand in vedere tendinta acestui curent
de a respinge toate regulile poeziei clasice, inclusiv regulile prozodiei. Versurile au
totusi o rima constanta imperecheata, masura de 9-11 silabe, insa ritmul readuce
textul in context modernist, prin variatii lefrecvente.
Nivelul lexico-semantic este reprezentat de acumularea de cuvinte nepoetice,
valorificarea diferitelor straturi lexicale: arhaisme(hrisovi), perfectul simplu, cuvinte
si expresii populare (zdrente), termeni religiosi precum icoane, Dumnezeu,
izbaveste, dar si neologisme: testament, crima, obscur. Nivelul morfo-sintactic
prezinta jocul timpurilor verbale. Este prezent un singur verb la viitor cu forma
negativa nu-ti voi lasa... care sustine caracterul testamentar sau programatic al
poeziei, iar negatia are rol de afirmatie. Verbele la prezent infatiseaza efectele si
esenta poeziei. Nivelul fonetic este dat de sonoritati dure, versificatia intre traditional
si modern si de ritmul variabil.
Nivelul stilistic infatiseaza cititorului comparatia inedita Imprechiate-n carte se
marita/ Ca fierul cald imbratisat in cleste si oximoronul Veninul strans l-am
preschimbat in miere/ lasand intreaga si dulcea lui putere.
Intregul text reflecta astfel viziunea despre lume a autorului, care considera ca
poezia, creata prin imbinarea intre inspiratia divina si efortul omenesc, este un
element al evolutiei spirituale, concentrand intreaga sensibilitate a inaintasilor si
stand la baza operelor viitoare.