Componente biciclete - Furca unei biciclete - partea I

Continuand prezentarea componentelor unei biciclete, vom lua in discutie furca, subansamblul
care sustine roata din fata si permite biciclistului/ciclistului sa carmuiasca si sa echilibreze
bicicleta. In majoritatea cazurilor furca unei biciclete, are doua brate, la un capat se afla butucul
rotii din fata, iar la capatul celalalt cele 2 brate se unesc, continuandu-se cu tija (gatul) furcii prin
intermediul careia se monteaza pe cadru. De cel de-al doilea capat, mentionat anterior, prin
intermediul pipei se monteaza ghidonul cu ajutorul caruia se directioneaza bicicleta in sensul
dorit.Gatul furcii se ataseaza cadrului prin intermediul unui set de rulmenti sau cuvete,
cunoscute sub numele de headset (mai in detaliu in foto, pentru a mari, click pe imagine).

1 - cadru;
2 - tija ghidon (pipa);
3 - cuveta inferioara (headset);
4 - cuveta superioara (headset);
5 - inele distantiere;
6 - gatul furcii (tija).

Gama de materiale ce intra in componenta furcii este variata, ca si in cazul cadrelor, de la otel,
aluminiu, la fibra de carbon, titaniu, magneziu. Insa putem intalni o combinatie a acestor
materiale; spre exemplu putem intalni o furca cu gat de aluminiu si brate de carbon. Dintre aceste
materiale folosite la fabricarea furcilor, cel mai efecient este in opinia unora fibra de carbon,
datorita elasticitatii ridicate (absoarbe foarte bine vibratiile) si a greutatii reduse.
Intr-un articol viitor va vom prezenta mai pe larg elemente legate de geometria si dimensiunile
furcii unei biciclete.

Componente biciclete - Cadrul unei biciclete - partea I - Materiale

Vom incerca pe parcursul catorva articole sa facem o scurta prezentare a componentelor unei
biciclete, componente ce au aparut deja intr-o schita prezentata intr-un articol anterior,
raspunzand astfel si cerintei unui cititor.
Inca de la aparitia primei biciclete asemanatoare celei de astazi, fabricata in 1880 deJames
Starley (desi incercari au existat cu mult inaintea acestui an), forma si configuratia bicicletei si a
componentelor sale (exceptand aparitia lantului in 1885), au suferit putine modificari. Cu toate
acestea, detalii importante au fost perfectionate, mai ales odata cu aparitia materialelor moderne
si includerea calculatorului in procesul de fabricatie. Mai concret, vorbind de cadru, acesta la
bicicletele moderne are aproape in toate cazurile forma de romb, format fiind din dou
triunghiuri: unul in fata si celalalt in spate.

Materialele folosite au variat de-a lungul timpului tinzand sa fie tot mai rezistente, dar mai ales
usoare. Incepand cu anii 1930 s-au folosit aliaje de oel, ulterior prin anii 1980 au devenit
comune cadrele din aliaje de aluminiu; in prezent sunt cautate cadrele din titan sau
din materiale plastice armate cu fibre de carbon, cei drept mai putin accesibile ca pret.
Otelul, materialul original al cadrelor, dupa unii si cel mai bun, pare a cunoaste o renastere in
ultimii ani. Ceea ce-l face sa piarda teren in fata altor materiale, este faptul ca, sudarea tevilor
subtiri din otel este o operatie foarte delicata ce nu se poate realiza de catre roboti (pentru a
asigura o serie de masa), fiind nevoie de un personal uman specializat pentru aceasta (hand
made). Un alt dezavantaj este acela ca otelul rugineste, insa cu o buna intretinere din partea
proprietarului poate dura o viata. Cu toate acestea, faptul ca o plimbare cu o bicicleta cu un cadru
din otel este mai putin aspra (prezinta un confort si performante ridicate) face si astazi ca unii
constructori precum Pinarello, Basso sau Colnago sa produca o varietate de cadre din otel ce pot
concura ca greutate cu cele usoare din titaniu, carbon sau aluminiu.
Multe biciclete produse la scara industriala au cadrul din aluminiu sau mai bine spusaliaje de
aluminiu. Producatorii il proclama ca un material usor (si chiar este), dar nu cu mult mai usor ca
un otel bun. Unul din motivele pentru care este asa popular este faptul ca, desi e subtire, este
foarte usor sudabil cu ajutorul robotilor industriali. Si intr-adevar nu rugineste, insa daca nu este
ingrijit isi poate pierde usor stralucirea in timp. Cadrele de aluminiu nu sunt foarte elastice si au
in general un ciclu de viata scurt, de cca. cinci ani, tocmai din cauza rigiditatii lor. Totusi, o data
cu dezvoltarea tehnologiilor de fabricatie, au aparut si noi materiale din aliaje de aluminiu care
au reusit sa mareasca in acelasi timp, elasticitatea si ciclul de viata al cadrelor.
In ultima vreme au aparut si cadre din titan, care dupa opinia multora este cel mai bun material
pentru cadrele de bicicleta. Recunoscut pentru buna comportare la drum si in acelasi timp cu o
excelenta rezistenta la oboseala, titanul are insa si o slabiciune greutatea prelucrarii, ceea ce-l
face si foarte scump.
Un rival pe masura titanului este carbonul. Cadrele din carbon ofera un confort ridicat, iar
greutatea foarte scazuta si posibilitatea de a modela straturile din fibra de carbon (utilizarea
tehnologiei de turnare monococ) au permis obtinerea unor forme foarte complexe,
aerodinamice, etc. Acest elan in dezvoltarea cadrelor de carbon a fost brusc oprit de catre UCI
( Uniunea Ciclista Internationala). In prezent sunt putini producatori de astfel de cadre, dar sa nu
uitam ca trei editii ale Turului Frantei au fost castigate cu biciclete cu cadre de carbon.

Componentele unei biciclete - Jantele

Jantele (cercuri) sunt de mai multe tipuri cu variante intermediare intre cele rectangulare si cele
aero. Ele mai difera si in functie de diametru, de unde si utilizarea lor. Pot fi simple, duble, pot fi
pentru baieuri (la biciclete de competitie, cursiere) sau pentru camera (la biciclete obisnuite). In
interior se aplica o banda pentru a proteja camera de capetele spitelor.

Jantele unei biciclete sunt realizate prin extrudare si imbinate astfel incat sa formeze un cerc.
Majoritatea jantelor sunt realizate din aliaje de aluminiu, insa exista si jante mai pretentioase si
scumpe, executate din fibra de carbon sau altele mai vechi si mai ieftine realizate din otel. Pe
langa aceste materiale, clasice de altfel, de-a lungul istoriei jantelor pentru biciclete, s-au utilizat
materiale
termoplastice
si
chiar
lemn.
Jantele se impart in doua mari categorii, jante menite sa echipeze biciclete la care franarea se
face pe disc si jante pentru biciclete la care franarea se realizeaza direct pe janta. In cazul al
doilea, jantele au prevazuta o suprafata de franare fina ce vine in contact cu sabotii de frana, in
timp ce la jantele pentru biciclete cu franarea pe disc, aceasta suprafata este lacuita sau nu exista.
Ca si constructie jantele unei biciclete pot fi simple sau duble. Cele simple sunt de obicei mai
ieftine, mai putin rezistente sau grele, in timp ce jantele duble au tendinta de a fi mai scumpe dar
si mai rezistente. Jantele duble se folosesc din ce in ce mai des si pot avea un profil foarte inalt,
pentru a reduce rezistenta aerului (creste aerodinamicitatea) sau pur si simplu pentru a fi mai
rigide, in cazul jantelor cu putine spite, ce echipeaza biciclete de contratimp sau triatlon.

Gaurile pentru fixarea niplurilor spitelor sunt intarite de obicei cu niste capse din otel, care la
randul lor pot fi simple sau duble. De aceea se poate intalni termenul de janta capsata sau dublucapsata. De obicei numarul gaurilor din janta trebuie sa fie egal cu cel al gaurilor din butuc, si
normal
si
cu
cel
al
spitelor.
Principalii producatori de jante de biciclete sunt: Mavic, Campagnolo, Shimano, Rigida, Alex
Rims, CITEC, ZIPP, Specialized, Ritchey, Easton, FSA, etc.

Componentele unei biciclete - Ghidonul - partea II

Ghidonul este o componenta importanta a unei biciclete, cu ajutorul caruia se alege directia de
deplasare. Totodata el sustine si o parte din greutatea ciclistului, de aceea forma si dimensiunile
au o mare importanta in asigurarea confortului pe bicicleta.
Forma ghidonului difera in functie de tipul de biciclete la care ne referim. In mare deosebim 4
forme ale ghidonului. Astfel la biciclete de sosea (cursiere), la biciclete de pista, la biciclete de
ciclocros intalnim ghidonul sub forma coarnelor de berbec (privit din lateral are o forma de
U culcat, iar privit de sus are forma literei C);

la biciclete de teren (montane), la biciclete de trekking, ghidonul are forma literei I este
asemanator cu o bara dreapta,

la biciclete de triatlon, contratimp intalnim ghidonul sub forma coarnelor de taur,

in timp ce la BMX, biciclete de oras, gasim ghidonul sub forma literei V cu marginile
orizontale (asemanator ghidonului de motociclete clasice).

Materialul cel mai utilizat in constructia ghidonului unei biciclete este aliajul din aluminiu, dar se
pot intalni deseori si ghidoane din otel, fibra de carbon sau titan.
Alegerea unui ghidon potrivit se poate face functie de 2 parametri importanti. Acestia sunt:
latimea ghidonului si diametrul ghidonului.
Latimea ghidonului: la ghidonul unei biciclete de sosea se intalneste o mare varietate de
dimensiuni: intre 36 si 50 cm. De obicei ciclistul isi alege un ghidon care are latimea egala cu
cea a umerilor sai, pentru ca atunci cand merge pe bicicleta, bratele sale sa fie paralele. Pentru
celelalte tipuri de biciclete, se recomanda in mare acelasi criteriu de alegere sau cu o toleranta la
dimensiunea umerilor de maxim 5 cm.
Diametrul ghidonului si mai exact diametrul ghidonului in locul de prindere pe pipa, trebuie sa
fie acelasi cu al pipei (sau pipa trebuie aleasa cu acelasi diametru al ghidonului) si bineinteles, ca
sunt cateva dimensiuni standardizate. Astfel intalnim dimensiunea de 25,4 mm sau 1 inch
(standard ISO), dimensiune intalnita la biciclete de teren (mountain-bike) si utilizata de
producatorii japonezi de componente. Pe langa aceasta dimensiune mai intalnim si standardul
italian in care avem dimensiunea 26 mm, dimensiune intalnita la biciclete de sosea. In plus fata
de aceste doua dimensiuni mai exista una intermediara de 25,8 mm, alta de 26,4 mm folosita de
Cinelli si mai nou dimensiunea de oversize de 31,8 mm sau 31,7 mm (utilizata atat la biciclete
de sosea cat si la cele MTB).
Pentru cresterea confortului pe bicicleta, ghidonul este prevazut, de obicei, cu mansoane sau
infasurat cu o ghidolina. Alegerea uneia sau a alteia este la latitudinea fiecaruia, dar este indicat

ca atunci cand ghidonul ofera o singura pozitie, sa se utilizeze mansoane, iar daca permite o
multitudine de pozitii de-a lungul lui, sa se foloseasca ghidolina.

Componentele unei biciclete - Roata partea I

Principiul de functionare al unei biciclete, presupune existenta unor roti (in general sunt doua
roti, dar pot fi si 3 sau 4) prin intermediul carora, miscarea de rotatie este transformata intr-o
miscare liniara, miscare in care este antrenata, atat bicicleta, cat si biciclistul.

In continuare, si pe parcursul mai multor articole viitoare, vom prezenta mai pe larg aceasta
componenta importanta a unei biciclete.
Roata unei biciclete se compune dintr-un butuc, spite, janta, camera si cauciuc(anvelopa).
Astazi ne vom ocupa de inima rotii unei biciclete, adica de butuc.

La biciclete, butucul rotii, contine un ax, care poate fi plin la interior sau poate avea un canal in
care vine o cheita de prindere
rapida (vezi imaginea de mai jos).

Aceasta este foarte utila, deoarece in cazul unei probleme la roata demontarea acesteia se face
foarte usor, fara a necesita scule speciale. Totusi dezavantajul acestei cheite este ca, la fel de usor,
daca proprietarul nu este atent, roata se poate desface pentru a putea fi furata, asa ca mare atentie

unde va lasati bicicletele, daca nu vreti sa mergeti pe jos pana acasa... Revenim, pe axul rotii la
exterior sunt atasati 2 sau mai multi rulmenti (modelele mai noi) care fac legatura cu partea
exterioara a butucului, cea de care sunt prinse spitele. La modelele mai vechi si nu numai,
legatura dintre ax si partea exterioara se face prin intermediul a doua perechi de conuri intre care
se gasesc bile de rulment. Partea exterioara a butucului poate fi prevazuta si cu flansa pentru
prinderea discului de franare (pentru biciclete cu frana pe disc).

Exista doua tipuri de butuci, butuci pentru roata libera (de obicei cea din fata) si butuci pentru
roata motoare (cea din spate) a unei biciclete. Butucii pentru roata motoare trebuie sa permita si
montarea pinioanelor, de aceea au anumite particularitati constructive pentru a face posibila
atasarea pinionului sau pinioanelor. Ei pot avea montat pinion fix (solidar cu roata in ambele
sensuri de rotatie ale rotii, obligand ciclistul sa pedaleze in continuu), pinion mobil (solidar doar
intr-un sens, permitand, de exemplu, ciclistului sa se odihneasca pe coborari, nemaifiind nevoit
sa pedaleze) sau caseta de pinioane (pe filet sau pe caneluri).

Componetele unei biciclete - Roata partea II

Spitele rotii unei biciclete sunt componente ce fac legatura intre butuc si janta. La un capat sunt
prevazute cu un filet pe care vin montate niplurile. Spitele pot fi simple sau duble, avand diverse
forme (cilindrice, sub forma unor lame, ingustate la mijloc, etc.), cele mai uzuale fiind cele
cilindrice.

Numarul spitelor pentru roata unei biciclete variaza, in mod normal sunt 36 de spite, dar numarul
acestora poate fi si 32, 28, 24 ... 16, dar si mai multe, de exemplu 48 la biciclete tandem sau
BMX. Sunt insa si biciclete ale caror roti nu au acelasi numar de spite, roata din fata tinzand la
un numar mai mic. De mentionat aici, ar fi faptul ca este necesar ca numarul spitelor sa fie egal
cu
numarul
de
gauri
pentru
spite
din
butuc
si
din
janta.
De asemenea, si lungimea spitelor este foarte importanta. Ea trebuie sa fie una potrivita pentru
butucul si janta pe care se monteaza. In general, spitele de la roata libera (cea fara pinioane, fiind

de obicei roata din fata a unei biciclete) sunt de aceeasi lungime, dar la roata motoare lucrurile
stau putin diferit, cele de pe partea pinioanelor fiind putin mai scurte.

Daca doriti sa inlocuiti o spita, sau toate spitele, este bine sa le masurati cu atentie sau chiar sa
luati o spita, de model, pentru a nu gresi dimensiunile. Daca nu gasiti exact aceeasi dimensiune
mai bine luati o spita cu un milimetru mai mica decat una cu un milimetru mai mare, deoarece
cea lunga poate intepa camera.

Spitele se aseaza intre janta si butuc sub diferite inclinatii, acestea reprezintand de fapt spitarea
rotii. Sunt trei tipuri uzuale de spitari: radiale (spitele nu se intersecteaza), incrucisate (spitele se
intersecteaza intre ele; incrucisarea poate fi la 2, 4 sau 6 gauri) si impletite (spitele se rasucesc
intre ele de 2-3 ori).

Componentele unei biciclete - Roata partea III

In acest post vom continua seria de articole legate de componentele unei biciclete si vom discuta
despre cauciucurile unei biciclete.
Roata unei biciclete, pentru a putea transmite in mod eficient lucrul mecanic efectuat de biciclist, trebuie sa aiba o suprafata aderenta la calea de rulare, montata pe janta. Aceasta suprafata
este partea exterioara a cauciucului unei biciclete (anvelope).

Cauciucurile unei biciclete se aleg in functie de tipul bicicletei si de terenul pe care se vor
utiliza. Printre caractersticile cele mai importante ale unui cauciuc sunt: dimensiunile (diametrul
si latimea), suprafata de rulare, durabilitatea si greutatea.

Diametrul unui cauciuc este in stransa legatura cu diametrul jantei pe care se monteaza. Astfel,
pentru biciclete MTB (mountain-bike), se vor utiliza cauciucuri de 26 (inch) sau de 27, iar
pentru biciclete de sosea, de competitie, cauciucuri de 650C sau 700C (notatiile difera in functie
de standardul folosit); pentru biciclete BMX, cauciucurile vor fi de obicei de 20. Aceasta
dimensiune este imprimata pe partea laterala a cauciucului.

Latimea este ce-a de a doua dimensiune notata pe cauciuc, dupa diametru, si variaza in functie
de categoria de biciclete pentru care este realizat cauciucul. Daca pe un cauciuc avem imprimat
26x2,125, de ex., asta inseamna ca acel cauciuc se va potrivi pe o janta de 26 (de MTB) si va
avea latimea de 2,124 sau daca avem 700Cx23 inseamna ca avem un cauciuc care umflat va
avea la exterior un diametru de 700 mm si o latime de 23 mm. Majoritatea cauciucurilor pentru
biciclete de tip MTB se realizeaza la dimensiunile de 26x1,5, dar latimea poate fi mai mare sau
mai mica in functie de terenul pentru care este destinat sa ruleze cauciucul. Astfel pentru sosea
sau suprafete plane si netede, latimea poate scadea, in timp ce pentru suprafete cu obstacole,
noroioase, etc. aceasta poate creste. In cazul unei biciclete de sosea se vor folosi cauciucuri cu
dimensiuni 700Cx23, 700Cx20, 700Cx19, etc. Totusi, atentie la alegerea latimii cauciucului, ea
depinde de doua dimensiuni: latimea jantei (este preferabil ca latimea cauciucului sa nu sa fie
mai mare sau cel mult egala cu cea a jantei pe care se va monta) si distanta dintre bratele furcii
(fie de fata sau de spate aici latimea cauciucului trebuie sa fie mai mica pentru a permite rotirea
intregii roti fara a atinge cadrul sau furca).

Suprafata de rulare este cea care vine in contact cu calea de rulare. Astfel, slick-urile sau
cauciucurile netede sunt concepute astfel incat suprafata de contact sa fie cat mai mica (frecare
cat mai mica viteza mai mare) sunt destinate sa echipeze bicicletele de sosea sau pista.
Cauciucurile cu multe rizuri, striatii sunt potrivite pentru terenuri accidentate, ude, noroiase,
pentru a asigura o buna aderenta, dar necesita un efort mai mare din partea bi-ciclistului,
deoarece suprafata de contact cu solul este mai mare (frecare mai mare viteza mai mica). Intre
cele doua categorii prezentate exista o mare varietate de suprafete astfel incat sa nu existe
biciclete, indiferent de tipul lor si de locurile unde vor fi folosite, care sa nu poata fi echipata cu
un cauciuc adecvat.
Durabilitatea unui cauciuc este strans legata de numarul de kilometri ce pot fi parcursi cu el in
conditiile pentru care a fost proiectat. Ca in orice domeniu calitatea costa, dar aici poate se
justifica un ban in plus pentru o utilizare mai indelungata.

Greutatea unui cauciuc este strans legata de materialele folosite, de forma si dimensiunile
acestuia, iar o greutate redusa a cauciucului unei biciclete este indicata doar daca este folosit in
competitii unde fiecare gram conteaza.