FLUXUL DE ENERGIE SOLARA

Notiuni generale; energia radianta si fotosinteza

Agroecosistemele isi pot mentine structura, functiile si randamentul asteptat, cu
alte cuvinte continuitatea in existenta si productivitate, numai daca sunt strabatute
de curent de energie.
Acest flux poate proveni din doua surse distincte:
- energia solara
- energia culturala (introdusa de om in agroecosisteme)
Energia solara este energia radianta produsa la suprafata Soarelui ca rezultat al
reactiilor nucleare de fuziune.
Energia radianta este transportata spre Pamant in particule numite fotoni, care
interactioneaza cu atmosfera si suprafata Terrei.
Intensitatea radiatiei solare in stratul atmosferei cel mai indepartat de Pamant
atunci cand planeta se afla la distanta medie fata de Soare, se numeste constanta
solara si are valoarea de 2 calorii/min/cm patrat.
Constanta solar reprezint fluxul de energie termic unitar primit de la Soare,
msurat n straturile superioare ale atmosferei terestre, perpendicular pe direcia razelor
solare. Valoarea general acceptat pentru constanta solar este de aproximativ 1350 W/m
2, reprezentnd o valoare medie anual, msurat cu ajutorul sateliilor de cercetare
tiinific.
Fluxul de energie radiant solar, care ajunge la suprafaa Pmntului
este mai mic dect constanta solar, deoarece n timp ce traverseaz atmosfera terestr, cu
o grosime de peste 50 km, intensitatea radiaiei solare este redus treptat.
Mecanismele prin care se modific intensitatea radiaiei solare, la traversarea
atmosferei, sunt absorbia i difuzia.
n atmosfer este absorbit (reinut, filtrat) aproape total radiaia X i o parte
din radiaia ultraviolet. Vaporii de ap, bioxidul de carbon i alte gaze existente
n atmosfer, contribuie la absorbia radiaiei solare de ctre atmosfer.
Radiaia absorbit este n general transformat n cldur, iar radiaia difuz astfel
obinut este retrimis n toate direciile n atmosfer. Prin aceste procese,
atmosfera se nclzete i produce la rndul ei, o radiaie cu lungime de und
mare, denumit radiaie atmosferic.
Eficienta captarii enenergiei solare
Fotosinteza este fenomenul prin care plantele produc, cu ajutorul luminii solare,
substantele organice din substante minerale, punand in liberatate oxigen.
Fotosinteza poate fi considerat ca una din cele mai eficiente tehnologii de producere a
energiei n cantiti uriae, cu rezerve inepuizabile n biosfer.
6CO2 + 6H2O C6H12O6 + 6O2 + 686 kcal
O plant folosete dou molecule de energie superioar pentru a crea glucoz.
Aceste molecule sunt ATP-ul (adenozin trifosfat) i NADPH (nicotinamid
adenozin dinucleotid fosfat).

 Pentru a crea aceste molecule de energie superioar este nevoie de lumin. n

urma unui proces complex, energia solar transform molecule de energie
inferioar, ADP (adenozin difosfat) i NADP (nicotinamid adenozin
dinucleotid fosfat) n moleculele ATP i NADPH.
MECANISMUL FOTOSINTEZEI
are doua faze:
1) luminoasa reactia de lumina = aceasta faza consta dintr-un ansamblu de reactii in care
este esentiala reactia fotochimica deoarece pe baza ei se realizeaza transformarea
energieiluminoase in energie chimica inmagazinandu-se in substantele organice produse
in F
2) de intuneric = are loc in stroma cloroplastelor si consta dintr-un ansamblu de reactii
ce permit fizarea CO2 pe o substanta acceptoare, regenerarea acestui acceptor si sinteza
substantelor ce contin C preluat din CO2 absorbit.
Diferena real de energie dintre moleculele de energie superioar i cele de
energie inferioar este foarte mic.
ATP are n plus fa de ADP un atom de fosfor i patru atomi de oxigen, cu 2
electroni suplimentari.
NADPH este diferit de NADP printr-un singur atom de hidrogen, cruia i lipsete
un electron.
Diferenele de energie rezult din numrul diferit de electroni i poziia acestora
n raport cu atomii.
Mersul fotosintezei pe perioada de vegetatie este variabil in functie
de complexul factorilor naturali ce caracterizeaza diferitele anotimpuri si de modificarile
factorilor interni in cursul perioadei anuale.
Fotosinteza se opreste odata cu incheierea ciclului de viata anual al plantelor.
La plantele perene cu frunze cazatoare, fotosinteza incepe primavara devreme si ajunge
la valori ridicate in timp scurt datorita formarii rapide a unei mari suprafete foliare.
Cresterea intensitatii procesului are loc pana in momentul infloririi sau al formarii
frunzelor dupa care se reduce catre toamna datorita micsorarii treptate a suprafetei foliare
si inceteaza odata cu caderea toatala a frunzelor.
La plantele perene cu frunze sempervirente (gen conifere) fotosinteza se desfasoara in
tot cursul anului inregistrand valori maxime in lunile de vara si valori minime in timpul
iernii cand temperatura devine factor limitant al procesului.
La plantele bienale cu frunze persistente in timpul iernii (cereale) fotosinteza se
desfasoara cu intensitate scazuta in timpul iernii ca si la plantele lemnoase sempervirente
si creste in intensitate incepand de primavara pana la faza de inflorire.
FLUXUL SUBSTANTEI (MATERIEI) N ECOSISTEME
Dupa cum este stiut, bioticul si abioticul (viul si ne-viul) ecosistemelor este
format din materie, reprezentata de elementele esentiale; nsa din cele 105
cunoscute astazi, doar 1520 au un rol fundamental pentru mentinerea vietii pe
Terra. Acestea se regasesc n cele patru sfere" terestre : atmosfera, hidrosfera,
litosfera si biosfera.

 Evolutia lumii vii a favorizat stabilirea circuitelor biogeochimice, cu ajutorul

carora aceste materii indispensabile pot fi reciclate ntr-o maniera permanenta.
Ciclurile biogeochimice sunt caile n circuit nchis sau liniar ale elementelor
chimice n biosfera.
Circuitele reprezinta un mijloc ecologic de control care urmareste circulatia
permanenta a acestor elemente ntre sistemele vii (organisme, populatii,
biocenoze) si ambianta lor.
n circulatia substantei n ecosisteme se disting doua aspecte:
(a) circulatia principalelor elemente chimice
(b) circulatia substantei organice.
Pna n momentul de fata ciclurile biogeochimice sunt putin cunoscute, dar este
evidentiata existenta a doua tipuri fundamentale:
(a) cele de tip sedimentar (ciclurile sulfului, fosforului etc.)
(b) cele de tip gazos (ciclurile azotului, oxigenului, carbonului, s.a.)
FLUXUL INFORMATIEI N ECOSISTEME
Complexitatea relatiilor sol - planta - animal - om, sau a tuturor subsistemelor
componente dintr-un ecosistem, nu poate fi analizata exhaustiv fara luarea n
consideratie a informatiei
Fluxul informational duce la ntelegerea desfasurarii principiilor de organizare si
functionare a mecanismelor de reglare ale ecosistemelor, indiferent de natura lor.
n cazul ecosistemelor naturale problema fluxului de informatii a fost abordata n
principal pe baza conceptului de genofond , fondul de gene reprezentnd
cantitatea de informatie genetica detinuta de
sistemul biologic supraindividual dat.
La nivel populational deosebim doua atribute caracteristice fondului genetic:
(a) capacitatea sa de autoreproducere (prin reproducerea indivizilor
populatiei)
(b) ntretinerea permanenta a unui asa-numit ,.curent" de gene n cadrul
populatiei respective.
Informatia genetica transmisa prin curentul de gene are tendinta de a se opune
schimbarilor ce ar putea provoca diverse modificari. Se realizeaza
astfel homeostazia genetica (ce asigura un echilibru n ecosistem).
n genofondul de ansamblu al unui ecosistem, alcatuit din totalitatea
genofondurilor componente, nu exista un curent de gene specific biocenozei,
adica nu se transmit informatii de natura genetica din cauza puternicelor bariere
genetice care separa speciile.
n schimb se realizeaza, prin mijlocirea interactiunilor si asocierilor dintre
genofondurile speciilor ecosistemului, transmiterea unor informatii de
natura paragenetica, emergente att din genofondurile particulare ale speciilor
componente, ct si din genofondurile ecosistemului generat de asociere.
Fondul genetic al unei specii se autoreproduce, n timp ce, fondul genetic al
ecosistemului (si al biosferei n general) se reface sau se regenereaza prin
asociere (Puia I. si S o r a n V., 1987).