Sunteți pe pagina 1din 14

Sfantul Simeon, Izvoratorul de Mir - Stefan Nemanja

Sfantul Cuvios Simeon, Izvoratorul


de Mir, numit mai inainte Stefan
Nemanja, este un sfant de origine
sarba, care a trait intre anii 11131199. Viata acestuia poate fi
impartita in doua mari perioade:
prima, domneasca, in care a fost
mare jupan al sarbilor, iar a doua,
monahala, in care a ctitorit
Manastirea Hilandar si s-a
calugarit, sub numele de Simeon.
El este praznuit de Biserica
Ortodoxa in ziua de 13/26 februarie.
Stefan Nemanja, un domnitor sfant
La inceputul secolului al XII-lea, sarbii locuiau in cateva
state separate. Tatal lui Stefan Nemanja, anume printul
Zavida de Zahumlje, se tragea din dinastia conducatoare a
statului Raska, cel mai de seama stat sarb. Dupa un conflict
cu fratele sau, Zavida a fost trimis in principatul Duklja, un
stat sarb de mica importanta. Se crede ca Zavida era fiul lui
Uros I sau al lui Vukan.
Stefan Nemanja s-a nascut in jurul anului 1113, in
localitatea Ribnica, din regiunea Zeta, actuala Podgorica,
din Muntenegru. Deoarece aceasta regiune, unde fusese
exilat tatal sau, se afla sub jurisdictia Bisericii din Apus,
copilul a fost botezat de un preot romano-catolic, insa,
cand Zavida s-a intors in Raska, el si-a dus copilul la
episcopul Calinic de Ras, care l-a primit in Biserica
Ortodoxa, dupa randuiala canonica; slujba a avut loc in
Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, din Ras.

Zavida s-a intors in Raska dupa alungarea celorlalte rude ale sale, de catre armata bizantina. In
anul 1163, marele print de Raska a fost inlocuit cu Stefan Tihomir, cel mai mare frate al lui
Nemanja. Aceasta schimbare a fost savarsita din vointa imparatului bizantin Manuel I Comnenul
(1143-1180). Ceilalti frati ai lui Tihomir, printre care si Nemanja, au devenit printi secundari, in
regiuni mai mici ale statului.
Nemanja a fost randuit sa conduca penste regiunile Ibar, Toplica, Rasina si Reke. Mai tarziu,
imparatul bizantin ii va incredinta lui Neamanja si regiunea Dubocica, impreuna cu un rang
imperial mai de seama. Mai inainte de aceasta insa, tanarul Nemanja s-a intalnit de mai multe ori
cu marele imparat. Se crede ca Ana, sotia lui Nemanja, era de origine bizantina, drept pentru
care, imparatul ii trata cu multa simpatie. Spre sfarsitul vietii, Ana Nemanja a imbratisat si ea
viata monahala, sub numele de Anastasia. Pentru viata ei curata, Dumnezeu o va randui in ceata
sfintilor, ea fiind praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 22 iunie.
Stefan Nemanja si printesa Ana au primit de la Dumnezeu sase copii: fiul Vukan, mare print de
Duklja si Travunija; fiica Vuka, calugarita sub numele de Eftimia; fiul Stefan, intaiul-incoronat al
Serbiei; alte doua fiice, necunoscute cu numele; fiul Rastko, calugarit sub numele de Sava,
hirotonit ca intai arhiepiscop al Serbiei si canonizat.
Stefan Nemanja era foarte iubit de poporul sarb, el fiind un conducator drept si iubitor de
Dumnezeu. In anul 1165, impreuna cu sotia sa, el a construit doua manastiri: Manastirea Maicii
Domnului, la confluenta raurilor Kosanica-Toplica, si Manastirea Sfantul Nicolae, din
Kursumlija.
Din invidie si din sete de putere, fratele sau, chemandu-l pe Nemanja la sfatuire, l-a arestat si l-a
inchis intr-o pestera din apropierea cetatii. Cat timp a petrecut in pestera, vrednicul Nemanja a
fost hranit, in chip minunat, de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Nu dupa multa vreme insa, in
anul 1166, cu ajutorul poporului si al preotilor, Nemanja l-a detronat pe Tihomir, devenind mare
print al sarbilor.
Razbunator din fire, Tihomir si-a adunat o armata de mercenari (turci, franci si greci) si a pornit
in omorarea lui Nemanja. In anul 1168, Nemanja l-a infrant pe Tihomir, in lupta de la Pantin, in
apropiere de Zvecan. Vazand ca este infrant, Tihomir s-a inecat singur in raul Sitnica. In urma
luptei, Nemanja a capturat doi alti frati de-ai sai, anume pe Stefan Miroslav si Stefan Stratimir.

Iubitor de pace si temator de Dumnezeu, Nemanja i-a iertat pe cei doi, dandu-le inapoi rangurile
de conducere.
Vrand sa multumeasca sfantului care l-a hranit in pestera, printul a zidit Manastirea Sfantul
Gheorghe, in apropiere de Ras, capitala sa. Mai tarziu, aceasta manastire se va numi Durdevi
Stupovi. El mai este numit ctitor si al urmatoarelor locasuri: Manastirea Sfantul Nicolae, din
Kazanovici; Manastirea Maicii Domnului, din Ras; Biserica Maicii Domnului, de pe raul
Bistrica.
In anul 1172, printul Nemanja a incercat sa dobandeasca independenta statului sau, fata de
bizantini, insa nu a reusit. Fiind invins in lupta, el s-a predat pe sine imparatului bizantin. El a
venit la imparatul Manuel I Comnenul cu capul descoperit si cu picioarele goale, in semn de
supunere, si i-a daruit acestuia sabia sa. De asemenea, Nemanja i-a fagaduit imparatului ca va
ramane fidel imperiului. La randul sau, imparatul l-a luat pe print cu sine, spre a-l prezenta
poporului sau.
Nemanja va ramane fidel imperiului numai pana la moartea imparatului Manuel, survenita in
anul 1180. In urmatorii ani, printul sarb s-a luptat din rasputeri cu ereticii bogomili, intarind
astfel dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe.
Dupa moartea imparatului bizantin, Nemanja si-a castigat independenta si a cucerit mai multe
principate invecinate, precum: Duklja, Korcula, Vis, Nis, Svrljig, Kozelj, Ravno, Prizren si
Skopje. Toate aceste teritorii erau locuite predominant de sarbi. In calitate de domnitor peste
Skopje si Nis, el a reconstruit Manastirea Sfintii Arhangheli, din Skopje, si Manastirea Sfantul
Pantelimon, din Nis. In anul 1189, in localitatea Nis, marele print sarb s-a intalnit cu imparatul
roman Frederic I Barbarosa.
In anul 1190, in semn de recunostinta fata de Dumnezeu, care l-a ajutat sa adune la un loc
poporul sarb si sa iasa biruitor in lupta cu ereticii, printul Nemanja a terminat de zidit Manastirea
Studenica, inchinata Maicii Domnului, pe malul raului Studenica, pastrata pana astazi. Biserica
manastirii, zidita din marmura alba, este considerata, pana astazi, "mama tuturor bisericilor
sarbesti". Totodata, el a raspandit Ortodoxia in regiunea Duklja, tot atat de puternic precum in
Raska.
De-a lungul domniei sale, Stefan Nemanja a daruit mari daruri catre urmatoarele
biserici: Biserica Sfantului Mormant, din Ierusalim; Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, din
Ierusalim; Manastirea Sfantul Teodosie, de langa Betleem; Biserica Sfanta Sofia, din
Constantinopol; Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, din Roma; Manastirea Maicii Domnului

numita "Evergethide"; Biserica Sfantul Dimitrie, din Tesalonic; Biserica Sfantul Nicolae, din
Bari.
In anul 1190, noul imparat bizantin, Isaac al II-lea Anghelos, a pornit la lupta impotriva sarbilor
si i-a invins, in lupta de la Ravno. Fiind semnat un tratat de pace, printul Nemanja si-a pastrat
independenta, insa imperiul bizantin a luat inapoi regiunile Nis, Ravno si Skopje. Cel de-al
doilea fiu al lui Nemanja, Stefan, intaiul domn incoronat al Serbiei, s-a casatorit cu nepoata
imparatesei Eudoxia, fiind inaltat la rangul de "sebastocrator", al doilea in importanta, dupa
imparat.
In anul 1195, socrul fiului sau a fost numit imparat bizantin, sub numele de Alexie al III-lea
Anghelos, functie pe care o va detine pana in anul 1202. Astfel, in data de 25 martie 1195,
vrednicul Nemanja a intrunit un "Consiliu de Stat", abdicand de la conducere, in favoarea fiului
sau, numit tot Stefan. Tot acum, fiului sau Vukan, el i-a daruit pricipatele Duklja si Travunija,
precum si regiunile Hvosno si Toplica.
Sfantul Cuvios Simeon, Izvoratorul de Mir
La varsta de 82 de ani, marele domn sarb Stefan Nemanja s-a inchinat intru totul lui Dumnezeu,
caruia I-a slujit toata viata, conducand cu dreptate, zidind biserici si aparand Ortodoxia. Astfel,
dupa abdicarea de bunavoie, renuntand la toata faima si bunastarea, Nemanja a depus voturile
monahale in Manastirea Studenica, primind numele de Simeon. Sotia lui, doamna Ana, a depus si
ea voturile monahale, in Manastirea Maicii Domnului, din Ras, primind numele de Anastasia.
Mai tarziu, ea va fi canonizata, cu denumirea "Sfanta Anastasia, maica Serbiei".
Dupa doi ani de vietuire monahala in manastirea sa de metanie, Cuviosul Simeon va pleca
in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Vatoped, unde se nevoia fiul sau cel mai mic, calugarit
sub numele de Sava. In scurt timp, cei doi cuviosi, tata si fiu, vor trece pe la toate manastirile din
Sfantul Munte, dand fiecareia mari daruri. Cei doi vor ctitori si alte sase paraclise, avand
urmatoarele hramuri: Mantuitorul Iisus Hristos; Sfintii Doctori-fara-de-arginti; Sfantul Mare
Mucenic Gheorghe; Sfantul Mucenic Teodor; Sfantul Ioan Botezatorul; Sfantul Ierarh Nicolae.
In anul 1198, imparatul bizantin Alexie, socrul fiului sau cel mare, le-a incredintat
acestora Manastirea Hilandar, aflata in ruina. Mai mult, imparatul a emis si un act imperial
(hrisobul) prin care hotara ca Manastirea Hilandar sa fie manastirea calugarilor din Serbia. La
randul sau, Stefan, fiul cel mare al Cuviosului Simeon, ajuns domn al Serbiei, va publica si el un
act domnesc, prin care va inchina noii manastiri nenumarate bunuri din Serbia.

In noua manastire, Cuviosul Simeon va mai trai doar opt luni. Ultimele luni din viata, sfantul si
le-a petrecut in chip ascetic, nevoindu-se mai mult decat toti ceilalti monahi din obste. Mai
tarziu, Cuviosul Sava, fiul sau cel mic, va fi hirotonit drept intaiul arhiepiscop al Serbiei. Potrivit
acestuia, care consemneaza in scris viata tatalui sau, Cuviosul Simeon a trecut la cele vesnice in
ziua de 13 februarie 1199, inaintea icoanei Maicii Domnului "Indrumatoarea" (Hodighitria),
adusa de acesta din Serbia.

La numai un an dupa adormirea sa, Cuviosul Simeon a fost cinstit ca sfant, de monahii din
Sfantul Munte. Canonizarea oficiala a Cuviosului Simeon, din partea Bisericii Ortodoxe a
Serbiei, a avut loc tot in anul 1200. Din dragoste fata de cei iubiti ai Sai, Dumnezeu a daruit
cinstitelor lui Moaste un mare dar, facandu-le izvoratoare de mir. In ultimele trei secole insa,
pentru pacatele noastre, cinstitele sale Moaste nu au mai izvorat mir, ci doar o minunata
mireasma.
Intre timp, in Serbia se pornise razboi intre Stefan si Vukan, cei doi fii ai lui Nemanja, ramasi la
conducere. Pentru aceasta, Cuviosul Sava, fratele lor si fiul cel mic al lui Nemanja, ajuns
arhiepiscop al Serbiei, va aduce in tara cinstitele Moaste ale Cuviosului Simeon (tatal celor trei),
pe care le va aseza in Manastirea Studenica. Din mila lui Dumnezeu, vrednicul Sava va reusi sasi impace fratii, chiar langa mormantul tatalui lor.

Odata cu mutarea cinstitelor sale Moaste in Serbia, din mormantul sau de la Manastirea Hilandar,
a crescut in chip minunat, fara samanta, o vita-de-vie care se pastreaza pana astazi. Potrivit
traditiei, strugurii roditi de aceasta au darul de a tamadui pantecele sterpe, spre nasterea de
prunci.
Mai tarziu, in Manastirea Studenica vor fi aduse si trupurile celor doi fii ai Cuviosului Simeon,
anume Stefan si Vukan. Fiul cel mic al cuviosului, anume Sfantul Sava, trece la cele vesnice in

ziua de 13/26 ianuarie 1236, in cetatea Tarnovo. In anul 1237, cinstitele Moaste ale Sfantului
Sava vor fi duse in Manastirea Milesevo, de unde, in anul 1594, turcii le vor fura si le vor arde in
foc (pe colina Vracear, in Belgrad). In biserica din Manastirea Studenica va mai fi adus si trupul
regelui Radoslav, nepotul Cuviosului Simeon. Dupa canonizare, cinstitele Moaste ale Sfintei
Anastasia, sotia Cuviosului Simeon, numita initial Ana, au fost si ele aduse in Manastirea
Studenica.

Sfinti care au sfintit Manastirea Cernica


Sfintii au sfintit manastirile, iar nu manastirile pe sfinti, precum omul sfinteste locul, iar nu locul
pe om. Manastirile, ca niste adevarate cetati duhovnicesti, zidite departe de zgomotele lumii, au
fost si vor ramane locuri de tainuire a nenumarati sfinti. Din mila lui Dumnezeu, pentru a noastra
mantuire, o parte dintre cei care si-au sfintit viata, atat sufletul, cat si trupul, sunt descoperiti
noua ca tamaduitori si mijlocitori fierbinti catre Domnul.
Manastirea Cernica a dat Bisericii lui Hristos multi sfinti, dintre acestia cativa fiind deja
descoperiti de Dumnezeu si canonizati de Biserica. Astfel, dintre sfintii care au trait si s-au
nevoit duhovniceste in pamantul Manastirii Cernica, ii cunoastem pe urmatorii: Sfantul Cuvios
Gheorghe, Sfantul Ierarh Calinic si Sfantul Cuvios Irodion.
Manastirea Cernica
Manastirea Cernica, aflata la o distanta de numai cativa kilometri de Bucuresti, a fost ctitorita de
marele vornic Cernica Stirbei si de sotia lui, Chiajna, in anul 1608, pe locul unui mai vechi schit.
In anul 1781, cand Cuviosul Gheorghe este numit staret, o noua obste monahala se aduna in jurul
sfantului, tot acum fiind ridicata din ruina si biserica centrala.
Biserica
Sfantul
Nicolae, aflata pe insula
din spatele cimitirului,
a fost construita dupa
cutremurul din anul
1802, de catre staretul
Timotei, sfintirea ei
avand loc in anul
1815. Biserica Sfantul
Lazar,
aflata
in
cimitirul manastirii, a
fost zidita de Cuviosul
Gheorghe, sfintirea acesteia avand loc in anul 1804. Biserica Sfantul Gheorghe, aflata pe insula
de sus, a fost zidita de Sfantul Ierarh Calinic si de de episcopul Ioanichie Stratonichios, intre anii
1831-1832; fiind afectata grav de un cutremur, Sfantul Calinic va reface biserica, in anul 1842.
Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica (1730-1806)

Sfantul Cuvios Gheorghe s-a nascut in anul 1730, in


localitatea Salistea, judetul Sibiu. La varsta de numai 19
ani, fiind aprins de ravna duhovniceasca si negasind un
loc linistit unde sa se retraga, din pricina persecutiilor
catolicilor asupra asezamintelor monahale ortodoxe, el a
venit in Tara Romaneasca.
Dupa o vreme, tanarul nevoitor a intrat in slujba
mitropolitului grec Rosca, aflat in trecere prin Bucuresti.
Mai apoi, in anul 1750, el este luat de mitropolit cu sine
in Constantinopol, unde petrece vreme de trei ani. Dupa
aceea, dorind mitropolitul a vietui in simplitate restul
vietii sale, s-a retras in Sfantul Munte Athos, luandu-l cu
el si pe Cuviosul Gheorghe. Asezandu-se in Manastirea
Vatoped, in anul 1757, mitropolitul il randuieste pe
cuviosul roman calugar rasofor si diacon.
Dupa moartea mitropolitului, Cuviosul Gheorghe devine ucenic al Sfantului Paisie de la
Neamt (Velicikovski), care pe atunci era staret la Schitul Sfantul Ilie, tot in Sfantul Munte Athos.
Langa acesta, in anul 1752, este randuit calugar cu mantie, iar in anul 1754, este hirotonit preot.
In anul 1763, cand Sfantul Paisie s-a intors in Moldova, cuviosul s-a numarat si el printre cei 64
de ucenici ai staretului. Asezandu-se la Manastirea Dragomirna, staretul va aduna in jurul sau
mai bine de trei sute de vietuitori. Aici, vreme de doisprezece ani, Cuviosul Gheorghe va sluji ca
ieromonah (preot), duhovnic si econom al obstii monahale.
In anul 1775, cand austriecii ocupa Bucovina, vrednicul Paisie, impreuna cu doua sute de
ucenici, intre care se afla si Cuviosul Gheorghe, se va retrage in muntii Neamtului, asezandu-se
in Manastirea Secu. Dupa numai patru ani, in anul 1779, cand staretul Paisie a primit sub
ascultare si Manastirea Neamt, acesta s-a mutut aici, lui urmandu-i si Cuviosul. Aici a vietuit
sfantul vreme de doi ani, obstea monahala ajungand la peste sapte sute de vietuitori.
In anul 1781, facandu-i-se dor de Sfantul Munte Athos, unde si-a facut ucenicia, Cuviosul
Gheorghe a luat binecuvantare de la staret si a pornit la drum. Ajuns in Bucuresti, cuviosul s-a
intalnit cu mitropolitul Grigorie al II-lea de la Coltea si cu ieromonahul Macarie, ucenic al
Sfantului Paisie, care l-au rugat insistent sa se aseze in ostrovul de la Cernica, spre a innoi viata
monahala, parasita de mai bine de trei decenii.

Sfantul Cuvios Gheorghe a mers in ostrovul parasit de la Cernica, a curatat locul, a reparat
biserica si a pus inceput bun vietii monahale, in numai cinci ani, in jurul sau adunandu-se mai
bine de o sute de vietuitori. Viata de obste randuita de cuvios in Manastirea Cernica urma fidel
randuiala monahala invatata in Sfantul Munte Athos si mostenita de la Sfantul Paisie.
In anul 1785, fiind cuprins de o boala grea si crezand ca se apropie marea trecere la cele vesnice,
Cuviosul Gheorghe a intocmit un testament ca un fel de "regulament monahal cernican". Avand
inca multe a lucra, Dumnezeu l-a ridicat pe cuvios din boala sa, intorcandu-l sanatos celor care
aveau nevoie de el.
In anul 1793, datorita puterii sale de a zidi duhovniceste obstea, mitropolitul Filaret al II-lea l-a
numit pe Cuviosul Gheorghe staret si in Manastirea Caldarusani. Astfel, din aprilie 1794 si pana
in decembrie 1806, cand a trecut la cele vesnice, Cuviosul Gheorghe a slujit ca staret in ambele
manastiri, randuind fiecareia cate un egumen (ca sprijin).
Cuviosul Gheorghe a adormit in Domnul in ziua de 3 decembrie 1806, la varsta de 76 de ani,
fiind inmormantat in cimitirul Manastirii Cernica, in fata Bisericii Sfantul Lazar. Dupa multa
vreme, in anul 1875, peste mormantul sau a fost inmormantat mitropolitul Nifon. Cand au fost
descoperite de Dumnezeu, cinstitele sale Moaste au fost asezate in Biserica Sfantul Gheorghe,
spre bucuria si mangaierea inchinatorilor. In sesiunea din 20 octombrie 2005, Sfantul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea Cuviosului Gheorghe de la Cernica, asezand ca
data de praznuire ziua de 3 decembrie.
"O, mult nevoitorule, Cuvioase Parinte Gheorghe, primeste de la noi nevrednicii aceasta putina
rugaciune, pe care o da lui Hristos Dumnezeu si roaga-L sa ne izbaveasca din toate necazurile si
ispitele vietii pamantesti, sa ne fereasca din chinul ce va sa fie pentru pacatele noastre si sa ne
invredniceasca de Imparatia Cerurilor, ca sa cantam cu dragoste: Aliluia!"
Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica (1787-1868)
Sfantul Ierarh Calinic s-a nascut in ziua de 7 octombrie 1787, intr-o familie credincioasa din
localitatea Bucuresti. In urma Botezului, baiatul a fost numit Constantin. Spre batranete, mama
sfantului a imbracat haina monahala, in Manastirea Pasarea, primind numele Sfintei Filofteia.
In primavara anului 1807, cu putin mai inainte de a implini varsta de 20 de ani, tanarul
Constantin si-a indreptat pasii spre Manastirea Cernica, aflata atunci in plina inflorire
duhovniceasca, sub Cuviosul staret Gheorghe. Deoarece staretul a trecut la cele vesnice cu numai

un an mai inainte de intrarea fratelui Constantin in obstea de la Cernica, suntem incredintati ca


cei doi s-au intalnit, unul binecuvantand, iar altul ascultand.
In data de 12 noiembrie 1808, duhovnicul sau, parintele Pimen, i-a cerut staretului Timotei sa-l
tunda pe acesta in monahism. Astfel, la numai un an si jumatate de la intrarea in obste, fratele
Constantin a fost randuit calugar, fiind numit Calinic. Peste numai o luna, episcopul bulgar
Sofronie de Vrata, refugiat in tara noastra din cauza atacurilor turcesti, l-a hirotonit pe acesta
intru diacon.
In acea vreme, obstea monahala vietuia in jurul
Bisericii Sfantului Nicolae, pe insula din spate a
Cernicai, biserica de sus nefiind inca zidita. Sub
indrumarea duhovnicului sau, Sfantul Calinic a pus
inceput bun vietii monahale, prin multa osteneala:
rugaciuni indelungate, posturi, munca si indeletnicire
cu sfintele carti.
In anul 1812, parintele Pimen (duhovnicul) si Sfantul
Calinic (ucenicul) au fost trimisi la Manastirea
Neamt, spre a strange ajutoare de trebuinta pentru
repararea Bisericii Sfantului Nicolae, afectata de un
cutremur de pamant. Biserica cea mare a fost
terminata de reparat si sfintita in anul 1815.
Sfantul Calinic a fost hirotonit preot in anul 1813, in Biserica Batistei, din Bucuresti, de catre
episcopul Dionisie Lupu, viitor mitropolit al Tarii Romanesti. Mai apoi, in anul 1815, sfantul a
fost numit duhovnic si mare eclesiarh al Manastirii Cernica. In anul 1817, sfantul pleaca in
Sfantul Munte Athos, unde petrece aproape un an de zile, in rugaciune si sfatuire duhovniceasca.
Pentru smerenia si viata lui duhovniceasca, in ziua de 14 decembrie 1818, dupa trecerea la cele
vesnice a staretului Dorotei, obstea monahala de la Cernica il numeste staret pe Sfantul Calinic.
Dupa numai doi ani, drept multumire pentru lucrarile sale, sfantul este numit arhimandrit.
Sfantul Calinic a slujit ca staret, in Manastirea Cernica, vreme de 32 de ani. In tot acest timp,
sfantul a imbinat perfect ostenelile cele duhovnicesti si pe cele trupesti, zidind simultan cele din
afara si cele dinauntru: a zidit chilii pentru scolarizarea tinerilor; a ridicat mai multe ateliere, in

care monahii sa-si lucreze singuri cele necesare vietii; a organizat copierea de manuscrise
duhovnicesti; a savarsit nenumarate milostenii; a reparat mai multe biserici; zideste o biserica si
o scoala in Campina; zideste bisericile din satele Buesti si Sohatu; a infiintat o scoala in satul
Cernica, cu dascal platit de manastire; a zugravit din nou Biserica Sfantul Nicolae; a zidit din
temelie Biserica Sfantul Gheorghe (1832-1836), ajutat fiind de daniile episcopului Ioanichie
Stratonichios; ridica o noua staretie si un turn-clopotnita; zideste o bolnita; in Manastirea
Pasarea, zideste biserica cimitirului si incepe sa ridice biserica cea mare.
In
anul
1834,
dupa
moartea
Sfantului
mitropolit Grigorie Dascalu, domnitorul Alexandru
Ghica ii cere Sfantului Calinic sa primeasca
hirotonia intru episcop, insa acesta refuza, socotinduse nevrednic de aceasta. In anul 1850 insa, cand erau
libere toate cele patru scaune episcopale din Tara
Romaneasca, domnitorul Barbu Stirbei l-a convins
pe Sfantul Calinic sa accepte conducerea unei
eparhii.Cand a plecat din Manastirea Cernica, dupa
43 de ani de la intrarea in obste si dupa 32 de ani de
la primirea staretiei, sfantul a lasat in urma o obste
de 350 de vietuitori.
In ziua de 14 septembrie 1850, Sfantul Calinic a fost numit in scaunul episcopal de la RamnicuValcea, hirotonia intru arhiereu avand loc in ziua de 26 octombrie, in Catedrala Mitropolitana din
Bucuresti. Deoarece resedinta episcopala din Ramnic fusese ruinata de un incendiu, inscaunarea
noului episcop a avut loc in Catedrala din Craiova, in ziua de 26 noiembrie.
Din octombrie 1850 si pana in mai 1867, sfantul a revigorat duhovnicesti si material intreaga
episcopiei, aflata de acesta intr-o stare deloc imbucuratoare: a randuit protopopi si a hirotonit noi
preoti; in anul 1851, a redeschis Seminarul Teologic, mai intai la Craiova, iar dupa trei ani, la
Ramnic; a deschis scoli pentru cantareti bisericesti; muta resedinta episcola in Ramnic; in anul
1854, incepe ridicarea catedralei; reface resedinta si bolnita veche; intre anii 1859-1864, ridica
biserica mare din Manastirea Frasinei; scapa manastirea de secularizare; infiinteaza o tipografie.
In anul 1867, la 80 de ani, fiind bolnav, Sfantul Calinic se retrage la Manastirea Cernica.
Deoarece conducerea tarii il pretuia mult, i-a fost refuzata retragerea din scaunul episcopal,
episcopia fiind condusa vremelnic de arhimandritul Grigorie. Cuviosul a trecut la cele vesnice in
ziua de 11 aprilie 1868, fiind inmormantat in tinda Bisericii Sfantul Gheorghe. Canonizarea
sfantului a avut loc in ziua de 23 octombrie 1955, cinstitele sale Moaste fiind asezate in biserica
cea mare, unde se afla inca si astazi.

"O, prealuminate parinte ierarhe Calinic, primeste smerita noastra rugaciune, precum
Mantuitorul a primit cei doi bani ai vaduvei, si cere pentru noi dar si putere, ca toate poftele
trupesti calcand, sa vietuim in buna cinstire si curatie, agonisind iertare de pacate si trecere fara
primejdie in ceasul mortii, si cand vom trece noi intru nadejdea invierii spre viata de veci,
pururea sa ne desfatam de preafericita fata a lui Dumnezeu Celui in Treime inchinat si slavit,
cantandu-I cu toti sfintii: Aliluia!"
Sfantul Cuvios Irodion de la Lainici (1821-1900)
Sfantul Irodion s-a nascut in anul 1821, in localitatea
Bucuresti. In urma Botezului, copilul s-a numit Ioan
Ionescu. Ca si Sfantul Calinic, odinioara, la varsta de 20
de ani, tanarul Ioan ia calea manastirii, oprindu-se in
obstea Manastirii Cernica. In anul 1841, cand a fost
numit frate in obstea cernicana, staret al manastirii era
Sfantul Calinic, ales in aceasta functie inca din anul
1818.
Ioan este tuns in monahism in ziua de 3 decembrie 1846,
primind numele de Irodion. Vreme de patru ani, Cuviosul
Irodion s-a nevoit in pamantul Cernicai, sfintind
ostrovul. In toamna anului 1850 insa, cand Sfantul
Calinic este hirotonit episcop de Ramnic, staretul ia cu
sine cativa ucenici din obstea cernicana, printre care si pe Cuviosul Irodion, caruia ii era
duhovnic.
In anul 1851, Sfantul Calinic il aseaza pe Cuviosul Irodion in obstea Schitului Lainici, aflat pe
Valea Jiului. In anul 1853, dupa hirotonia sa intru diacon, Cuviosul este randuit preot si
ecleziarh. Mai apoi, in anul 1854, la varsta de 33 de ani, Cuviosul Irodion este randuit staret al
schitului. De acum si pana la trecerea sa la cele vesnice, vreme de peste patruzeci de ani,
cuviosul a indrumat obstea monahala din Lainici si a ingrijit cu multa dragoste biserica.
Dupa ce duhovnicul Sfantului Calinic a trecut la cele vesnice, acesta s-a spovedit la Cuviosul
Irodion, fostul sau ucenic. Sfantul Irodion s-a cunoscut ca facator de minuni inca din timpul
vietii. El a vorbit despre pustiirea Schitului Lainici, lucru implinit in anul 1916, la saisprezece ani
dupa moartea acestuia, cand nemtii au folosit biserica pe post de grajd pentru cai. Cuviosul

Irodion a trecut la cele vesnice in ziua de 3 mai 1900, fiind inmormantat aproape de biserica
schitului.
In anul 1907, avand binecuvantare arhiereasca, ieromonahul Iulian Drighicioiu, ucenicul
sfantului, dezgroapa trupul Cuviosului Irodion, pe care il afla neputrezit si frumos mirositor. Din
pricina vremurilor aspre, acesta il ingroapa in acelasi loc. La mormantul sfantului se savarseau
minuni, duhuri necurate iesind din cei posedati. Multi vor cauta sa fure bucati din trupul
sfantului. Astfel, in anul 1929, cand viata monahala in Lainici este reluata, pentru a nu fi
imprastiate cu totul, cuviosul staret Visarion Toia ingroapa tainic cinstitele Moaste, in acelasi loc,
mai in adancime.
In ziua de 8 aprilie 2009, Inalt Preasfintitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, avand binecuvantare,
porneste in cautarea cinstitelor Moaste. Din mila lui Dumnezeu, acestea au fost aflate in ziua de
10 aprilie, dupa multe osteneli si rugaciuni. In sedinta din 29 octombrie 2010, Sfantul Sinod a
hotarat canonizarea Sfantului Cuvios Irodion de la Lainici, cu praznuire in ziua de 3 mai,
canonizare proclamata in ziua de 1 mai 2011, in Manastirea Lainici.