Sunteți pe pagina 1din 6

MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA


FACULTATEA ISTORIE SI FILOSOFIE
CATEDRA FILOSOFIE SI ANTROPOLOGIE

Lucru individual
la disciplina universitarFilosofie contemporana europeana
Recenzie:Greata J.P.Sartre

Autor: Melnic Iuliana,


studenta gr.V, filosofie
Verificator :Vrabie Victoria,
lector universitar

Chisinau 2014

Jean Paul Sartre (1905-1980) este unul dintre cei mai importanti romancieri si filosofi ai
secolului trecut, gandirea sa influentand puternic generatiile urmatoare. Sustinator al
marxismului si promotor al existentialismului, Sarte castiga in anul 1964 Premiul Nobel pentru
Literatura, premiu pe care, de altfel, il refuza, dupa cum a refuzat in 1945 si Legiunea de Onoare.
Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numara Greata, Zidul, Fiinta si Neant.
Greata (La Nausee) este o lucrare scrisa atunci cand tanarul Sartre era puternic influentat
de miscarea fenomenologica germana (si in particular de interpretarile diferite date de Husserl si
Heidegger fenomenologiei existentiale);scrisa in timpul aflarii filosofului la Havre.In aceasta
lucrare incepe gandirea ateisto-existentialista.Este cartea care il descrie probabil cel mai bine pe
Sartre ca si filosof existentialist, de asemenea este una dintre capodoperele literare
interbelice.Aici ,autorul nu a incarcat tot ce cunostea,chiar daca era primul roman,si s-a oprit la
ce e mai principal-la existenta,cu care e incarcat tot romanul. Tema principala a cartii este cea a
libertatii de alegere si actiune (a lui Roquentin, eroul principal), in conditiile in care lucrurile
neinsufletite si situatiile raman indiferente fata de existenta sa. O tema generoasa nu doar prin
structura de manifest al miscarii existentialiste, ci si prin relevanta ei imediata intr-o lume care
se afla in pragul celui de-al doilea razboi mondial, cu toate problemele dramatice legate de
libertate sau mai curand de lipsa aparenta a acesteia, in fata pericolului fascist (cartea este scrisa
in 1938).
Poate una dintre cele mai bune si profunde carti care au fost scrise vreodata, Greata te
izbeste inca de la primele pagini prin negativismul sau aparent si prin spleenul fata de tot si toate.
Greata lui Roquentin este una cat se poate de reala si nu este neaparat rezultatul oamenilor sau a
societatii in mijlocul careia traieste, este rezultatul existentei insasi.O existenta sufocanta prin
inutilitatea sa si care , prin imensitatea sa, te striveste si vaduveste de sens. Intrebarile pe care le
ridica Sartre prin aceasta carte sunt intrebari existentiale pe care fiecare dintre noi ar trebui sa si
le puna si, in functie de capacitatea fiecaruia, sa le gaseasca un raspuns. Insa Roquentin pare
pierdut in aceasta cautare, pentru el gandurile au o mai mare importanta decat lumea, gandurile
dandu-i lumii un sens, raspuns la care pare a si ajunge in final. Sentimentele sunt atat de intense
si atat de bine redate incat nu li te poti opune, nu poti scapa de greata, de constientizarea
existentei, ce incet, incet, iti cuprinde membrele, isi deformeaza gandurile, scena violului, scena
imaginarii acelui viol, fiind un exemplu in acest sens. Neapartenenta, gasirea ori inventarea unui
scop, privitul dincolo de obiecte, refuzul, anxietatea, povara, greata si nu in ultimul rand
speranta, toate sunt redate in aceasta carte, toate iti gasesc o forma de exprimare. Sfarsitul,
reprezentand in sine o forma de salvare, o forma de-a te salva prin ceilalti, de-a exista prin ei,
vine ca raspuns la toate nelinistile si intrebarile personajului principal, un raspuns deloc
universal, ci profund subiectiv: noi suntem cei ce acordam un sens, un scop, vietii noastre, insa

nu putem fi salvati din fata neantului decat prin ceilalti.


Scrisa sub forma unui jurnal intamplator gasit de un editor, Greata ne relateaza, in parte,
perioada petrecuta de Antoine Roquentin in imaginarul port francez Bouville, acolo unde, dupa o
indelungata calatorie in Indo-China acesta se retrage pentru a finaliza biografia unui anume
Rollebon, politician din secolul al XVII-lea. Motivul pentru care Roquentin incepe sa scrie acest
jurnal este pentru a intelege mai bine starea de anxietate si greata care-l acapareaza uneori si
pentru a defini mai bine relatia dintre el si lucrurile din jurul sau, lucruri care par a se fi schimbat
imperceptibil de la un moment dat. De la sentimentul abia insinuat ce parea sa fie la inceputul
romanului, greata devine tot mai puternica, intinzandu-se si cucerind totul in jurul sau, inclusiv
lucrurile in care obisnuia sa gaseasca in trecut liniste ori placere. Nici amintirea fostei sale iubite
nu-i da pace, iar relatiile sexuale pe care le intretine cu o anume Franoise nu fac decat sa-i
sporeasca acest sentiment. Singura persoana care pare a-i fi cat de cat aproape este Autodidactul,
un individ pe care Roquentin il compatimeste sincer pentru stupiditatea si naivitatea sa,
Autodidactul nefacand nimic altceva decat a incerca de a citi , in tentativa sa de-a deveni,
candva, scriitor, toate cartile fara niciun fel de discriminare din biblioteca orasului in ordine
alfabetica. Inconjurat de-o lume tot mai alienata, incercand sa gaseasca un sens in orice, chiar
si-ntr-o simpla piatra, Antoine Roquentin cade victima propriilor sale ganduri, ganduri care-i
prezinta o realitate modifica, stramba, o realitatea in care, oricat de mult ar incerca, nu se
regaseste.
Ce este Greata?Pentru Antoine este o stare de dezgust profund, un sentiment de alienare
fata de tot ce-l inconjoara,scarba, neputinta,pasivitate, lipsa dorintei, neincredere,o imagine
distorsionata a Sinlui, incapacitatea de a intelege si de a se lipi de orice lucru sau fiinta.
Insusi Sartre considera romanul o lovitura de maestruScriam voios despre nefericita
noastra conditie .
Pe langa faptul ca transpune o parte din ideile existentialiste intr-o forma artistica,literara
cartea priveste dintr-un unghi special relatia autor-text-scris.Temele abordate de autor
sunt:destinul uman,haosul si absurditatea vietii,sentimentul de frica,disperare,frustrare.Sensul
lucrurilor este deformat.Tot ce am putea considera uman, confortabil- devine monstruos.Cauza
pare a fi constientizarea faptului ca omul este supus hazardului.
Sartre subliniaza importanta libertatii, dificultatile pe care le naste aceasta pentru
existenta si sansele de a le depasi.Protagosnistul romanului incearca sa gaseasca Adevarul,el are
dorinta de a intelege lumea din jurul lui.
Insasi numele orasului Bouville- poate fi tradus ca oras-murdarie.Roquentindeseori
monitorizeaza cu atentie oamenii din multime,dar aceste observatii se pot asemui cu observatiile
dupa animale-Antoine parca nici nu se considera om,si mai precis nu se considera nici o parte

din multime.Pe oameni ii vede intr-o lumina, departe de a fi numita buna.La existenta lor el tot
priveste cu umilinta,asemuind-o cu un gol(ca si propria lui viata).
Eroul,practic deloc, nu comunica cu oamenii si sufera mult din aceasta cauza, din
imposibilitatea de a se impartasi macar cu cineva.De aici,viata lui devine tot mai complicata si
mai incarcata.Insa, Antoine,oricum,nu cata societatea umana,ci din contra el intentionat fuge de
ea, pastrindu-si singurattaea,satisfacandu-se cu ea.Aici,putem observa unul dintre paradoxurile
existente in roma:eroul sufera de singuratate,dar nicidecum nu vrea s-o distruga.Uneori, el vede
in multime oameni la fel ca si el-intelegatori,insa,spune el Sa ne ajutam reciproc,noi nu
putem.
Uneori,in viata lui Roquentin se intimpla perioade luminoase,alteori chiar se simte
fericit.Insa aceste momente sunt rare si regularitatea lor e greu de inteles,prin urmare este foarte
dificil sa atingi fericirea.Eroul e fericit,atunci cand viata se umple de sens muzica,aventura,
evenimente.Sartre ii permite eroului sau sa guste din bucuria creatiei- dar si din aceasta,foarte
putin.
Singuratatea si libertatea pe care le alege eroul, de asemenea se transforma in mituri
chinuitore.Cand Antoine analizeaza oamenii ce se plimbau prin piata in ziua de Duminica,el
intelege simpla lor conditie- ei miine vor merge la lucru,fiecare cu treburile sale.El ,insa, nu are
nici grafic ,nici ordine de zi. Omul este condamnat la libertate.Dar nu putem decide cum eroul
priveste multimea- cu umilinta sau cu invidie?Ei nu au timp sa se gandeasca la ceea ce se
gandeste Antoine-ei mai degrab se gandesc la lucru.
Existenta libero-creativa a lui Antoine il condamna la libertate,aceasta fiind perceputa
ca o grea povara.Lumea ce se odihneste,el o numeste tragica,de aici putem face concluzia ca
eroul se considera mai presus de restul oamenilor.Autorul evidentiaza faptul ca Eroul este
inalt,cu un cap ridicandu-se asupra multimii,priveste pe toti de sus.
Roquentin tanjeste dupa o viata adevarata,plina de aventura si evenimente,insa,isi da
seama ca toate acestea sint mituri.Aventurile sint traite doar atunci cind sunt povestite.O iesire
din starea de greata,eroul o gaseste in creatie.Ascultand pe parcursul a tot romanul ,o veche
compozitie- cantecul Negresei,Roquentin parca domina timpul.Dupa parerea lui, muzica nu
apartine existentei generale.Si anume prin muzica eroul ajunge la gandul ca poate sa treaca peste
greutatile lumii inconjuratoare-scriind o carte,care va arata lumii partea frumoasa a
existentei.Creatia il salveaza de la existent, de la absurditatea acesteia.
Eroul lui Sartre uraste burghezia plictisitoare si dementa,careia niciodata nu i-a venit in
cap sa se indoiasca de dreptul sau de a strange banii si de a se ocupa de cele mai murdare fapte.

Ce stim despre libertate?Cat de bine intelegem conceptul pe care-l soarbem unul de pe


buzele celuilalt zi de zi?
De-a lungul timpului, diferiti filosofi au adus noi explicatii acestui cuvant, incercand sa-i
surprinda cat mai bine esenta, pentru ca omul sa poata intelege aceasta valoare si sa si-o poata
asuma corespunzator, direct proportional cu importanta ei in viata noastra.
Jean Paul Sartre vine cu o perspectiva inovatoare : omul este condamnat la libertate.De
regula, acest cuvant se refera la lucruri rele.Asadar apare noua viziune asupra libertatii : nu ca un
dar de care ne bucuram, ci mai degraba o povara, o greutate pe care suntem condamnati sa o
purtam.Condamnati ,dupa cum explica Sartre, pentru ca nu ne-am creat noi insisi si totusi liberi
pentru ca suntem aruncati in lume total liberi.Totusi cred ca filosoful vorbeste despre libertate in
acest fel si pentru ca o leaga de responsabilitate in chip necesar.Cata libertate, atata
responsabilitate.Libertatea totala, impreuna cu inexistenta unei divinitati - cei doi piloni de baza
pe care este construit existentialismul ateu al carui reprezentant de baza Sartre este - unei
divinitati pe care sa putem arunca vina ne lasa imensa responsabilitate a faptelor noastre.Nu-l
putem invinui pe Dumnezeu, pe pasiuni sau impulsuri, nu putem spune ca cineva ne-a obligat, ci
avem intotdeauna libertatea de a alege.
Datorita libertatii omul este condamnat in fiecare clipa sa inventeze omul.Sartre leaga si
ideea conform careia existenta precede esenta, iar natura umana nu exista.Omul nu poate fi
definit prin niciun concept, el apare in lume si abia apoi se defineste, iar la inceput el nu este
nimic.Nu exista natura umana pentru ca nu exista un Dumnezeu care sa o conceapa.Omul nu
este decat ceea ce se face, el este in proiect tot timpul pentru ca este liber sa aleaga.Sartre duce
ideea de libertate si responsabilitate mai departe, intarind condamnarea prin faptul ca spune ca
omul este raspunzator pentru toti oamenii cand face o alegere.Cand omul face o alegere, se alege
pe sine si ii alege pe toti oamenii.Prin fiecare act al nostru noi ne cream si cream o imagine a
omului asa cum consideram ca trebuie sa fie el: responsabilitatea noastra este mai mare decat
am putea-o presupune, caci angajeaza intreaga umanitate.Alegand un anumit partid sau
monogamia in favoarea poligamiei - exemplele filosofului- nu ma angajez numai pe mine, ci
intreaga umanitate pentru ca cred ca asa ar trebui sa faca toti.Pare a fi o versiune mai usoara e
imperativului kantian.
Din aceasta libertate, deci responsabilitate uriasa se naste si angoasa, disperarea pentru ca
angajez toata umanitatea in actiunea mea.Sunt urmarit de intrebarea : ce s-ar intampla daca toata
lumea ar face la fel?, iar daca nu se intreaba asta inseamna ca isi mascheaza angoasa.Insa nu este
o angoasa care sa duca catre inactivitate, ci din contra, este chiar conditia actiunii, caci se
presupune ca dintr-o pluralitate de posibilitati se alege doar una, care nu are valoare decat pentru
ca este aleasa.Este angoasa oricui a avut responsabilitati, a unui sef sau a unui comandant care in

timpul unui atac alege sa trimita niste soldati la moarte, asumandu-si responsabilitatea faptei
sale, este angoasa care ne arata ca avem atata responsabilitate, cata libertate.
Exprimarea lui Sartre mi se pare foarte interesanta si ideea omului condamnat la libertate
este pe cat de socanta si dura, pe atat de adevarata. Cu Dumnezeu existand sau nu, avem liberul
arbitru, libertatea, posibilitatea de a alege.Luptam mereu pentru libertate. Dar suntem pregatiti
pentru ea? Suntem pregatiti pentru responsabilitatea totala si pentru asumarea intreaga a faptelor
noastre? Omul nu-si da seama cata responsabilitate implica fiecare act al sau si poate de aceea
nici nu stie cu adevarat ce inseamna libertatea. Personal, cred ca in societatea de azi libertatea
este identificata cu puterea de a face ceea ce vrei. Omul crede ca e liber cand face ceea ce
doreste, dar niciodata nu mentioneaza ca are si o responsabilitate si ca ar trebui sa aibe grija la
consecintele propriilor acte. Cred ca a venit totusi vremea sa ne ispasim pedeapsa : sa fim liberi,
dar in mod corect, adica si responsabili.Desigur, putem sa ne intrebam in fata cui este aceasta
responsabilitate, daca nu exista Dumnezeu. Probabil ca e in fata propriei constiinte si in fata
celorlalti, pentru ca orice ar fi, traim printre oameni si nu singuri, iar actiunile noastre nu ne
afecteaza doar pe noi, ci si pe ceilalti.
Este o lucrare care, daca sunteti suficient de puternici, va poate salva, iar daca sunteti
suficient de slabi va poate arunca intr-o depresie de care sa nu mai puteti nicicand scapa.