I.

Grupuri si organizatii
I.1. Grupuri definitii, abordari interdisciplinare, clasificari
De-a lungul timpului, notiunea de grup a avut diferite semnificatii, in functie de
domeniul de interes vizat. Pentru a analiza aparitia si evolutia diferitelor modele de leadership
in societatea contemporana, am sintetizat in continuare principalele abordari ale acestui termen
complex, subliniind rolul lui in dezvoltarea stiintelor moderne.
Definitia stiintifica: GRUP, grupuri, s.n.
1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemntoare, aflate laolalt.
Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelai fel, reunite pe baza caracteristicilor funcionale i
alctuind un tot.
2. Ansamblu de persoane reunite (n mod stabil sau temporar) pe baza unei comuniti
de interese, de concepii etc.; grup, colectiv.
3. (Mat.) Mulime de elemente n care fiecrei perechi de elemente i corespunde un
element din aceeai mulime, n care este adevrat asociativitatea oricare ar fi elementele
mulimii, n care exist un element neutru i un element opus legii de compunere a mulimii.
Din fr. groupe. (Sursa: DEX '98)
Termenul de grup are multe definitii, att n vorbirea curenta ct si n stiintele umane, el
avnd un sens foarte larg, referindu-se la formatiuni de lucru, familie, grup de prieteni,
comunitati, totalitatii celor adunati ntr-un anumit loc pentru o scurta perioada de timp, etc.
De exemplu, Rupert Brown (1988) defineste grupul pornind de la un proces de
autocategorizare "un grup exista atunci cnd doua sau mai multe persoane se definesc ele
nsele ca membri ai acestui grup, si cnd existenta lui este recunoscuta de o a treia persoana".
O definitie completa a grupului trebuie sa cuprinda:
1. dimensiunea obiectiva, referitoare la atributele reale ale grupului, cum ar fi
caracteristicile acestuia, procesele din cadrul lui,
2. dimensiunea subiectiva, denumita constiinta de grup1
Din perspectiva sociologica, grupul se defineste de fapt ca grup social, un
ansamblu de indivizi cu modele culturale sau subculturale comune, care contribuie la
desfasurarea, pe de o parte, a unor procese de uniformizare, pe de alta parte a unor procese de
redistribuire a statutelor, pozitiilor si rolurilor.
Printre formatiunile sociale se pot distinge grupuri sociale, colectivitati si organizatii.
Trebuie sa tinem seama ca grupul social se distinge de categoria sociala, acest fapt fiind
definitoriu pentru intelegerea fenomenului de leadership in dinamica si complexitatea sa.

Chelcea Septimiu, Un secol de cercetri psihosociologice, Editura Polirom, Iasi, 2002

I.2. Termenul de grup in psihologia sociala.

Grupul social se refera la o formatiune sociala n interiorul careia indivizii sunt n
interactiune conform unor reguli fixe, mpartasesc sentimentul de a constitui o entitate aparte,
asa nct membrii sa se recunoasca astfel .
Psihologia sociala experimentala, care s-a dezvoltat incepand cu anii 20-30, a luat ca
prototip grupul mic, considerat a fi subiectul colectiv al activitatilor si relatiilor, deci un fapt
obiectiv ce poate fi studiat din afara. Muzafer Sherif, Philip Zimbardo (1969), care au intreprins
in SUA studii extensive asupra grupurilor naturale, propunea urmatoarea definitie ce ar
cuprinde dupa autor un minim de proprietati sau note: un grup este o unitate sociala
constand dintr-un numar de indivizi, care se gasesc unii cu altii in relatii de rol si de status,
stabilite dupa o perioada de timp, si care poseda un set de valori sau norme ce reglementeaza
comportarea reciproca, cel putin in probleme ce privesc grupul.
Coeziunea grupului se bazeaza pe relatiile dintre membrii lui mai exact densitatea lor
si pe scopul comun, iar rezultanta este coeziunea colectiva. (Adrian Neculau, 1974). In cadrul
telului comun apar teluri ajutatoare, segmentare, rezultand o aliniere sau armonizare pe
ansamblu. Pe fondul relatiior functionale ce decurg din activitatea comuna se dezvolta
raporturi de influenta si de atractie mutuala, care nu reprezinta o simpla prelungire a celor
dintai, dar nici nu se formeaza independent de acestea.
Realitatea psihosociala a grupului se manifesta in presiunile si influentele sale asupra
membrilor, in sistemul de recompense si penalizare care functioneaza formal sau informal in
perimetrul grupului si care selectioneaza sau reprima comportamentele individuale. Ca efect
apare elementul de consens, de convergenta interindividuala. Relatiile reciproce se stabilesc
atat pe baza emotionala, cat si functionala. Grupul ofera satisfactia atingerii scopurilor si a
validarii prin consens a atitudinilor si valorilor. Dupa Raymond Aron 2, de pilda, nu exista
societatea, nu exista o societate, exista grupuri umane.
Pe la inceputul anilor 70 un nou mod de abordare a grupului abordarea cognitiva
isi face loc in psihologia sociala. Este vorba de o alta paradigma a grupului minimal.
Ridicandu-se spre macrogrup (popor, natiune, grup socioprofesional, comunitatea etnica etc.),
notele caracteristice care vor fi retinute in definitie vor fi evident mai putine. Psihologia
cognitiva propune o definitie in termeni de identitate sau identificare sociala. Grupul este
conceptualizat ca o colectie de persoane care au interiorizat aceeasi identitate drept
componenta a imaginii de sine (J. Turner, 1981, J. Eiser, 1986). Abordarea cognitiva ia ca punct
de plecare individul in grup, apreciind ca nu exista un psihic sau mental colectiv dincolo de
indivizii care compun grupul si pe de-asupra lor.
Analiza psihologica nu face decat sa regaseasca identitatea sociala in radiografia eului,
ca o structura cognitiva care regleaza comportarea sociala. Pentru abordarea cognitiva,
identitatea sociala reprezinta un segment al self-conceptului.
J. Turner, G. Mugny s.a. vorbesc de un proces de influenta referentiala, ca forma de
influenta datorata proceselor cognitive si nu relatiilor interpersonale. Este un fenomen de
conformitate, de stabilire si mentinere a unei norme la scara mare, fara a fi mijlocita de relatia
interpersonala directa. Conceptul, postulat de autori, de influenta referentiala, presupune 3 faze:
2

Aron, Raymond, Opiul intelectualilor, Editura Curtea Veche Bucuresti, 2008, pag.12

Fazele influentei referentiale:

(1) individul se recunoaste ca membru al unei categorii sociale distincte;
(2) pentru aceasta, el dispune de o reprezentare colectiva fixata in stereotip, care
prefigureaza modalitatile de comportare specifice categoriei si
(3) urmeaza influenta referentiala, care s-ar baza pe auto-atribuirea acestor
caracteristici fixate in stereotip. In consecinta, comportamentul de grup va dobandi
caracteristici transpersonale, dincolo de persoana concreta, individuala.
Apartenenta efectiva la un grup sau categorie sociala aduce cu sine doua efecte:
- diferentierea grupului propriu de alte grupuri
- tendinta de privilegiere a grupului propriu.
I.3. Clasificarea grupurilor. Tipuri de grupuri
Daca avem n vedere acceptiunea foarte larga a termenului, inclusiv multimea adunata
ntmplator ntr-un ntr-o anume perioada de timp, putem vorbi de mai multe tipuri de
grupuri.
Dupa marimea grupului, exista grupuri mici, pna la 30, 40 de persoane, cum ar fi
familia, grupele de studenti, grupuri medii, de ordinul zecilor sau sutelor, si grupuri mari cum
ar fi etniile, natiunile.
Dupa functia lor normativ-axiologica n raport cu individul concret, grupurile se
mpart n grupuri de apartenenta, cele din care individul face parte actualmente, si cele de
referinta, care constituie reperele lui normative, atitudinale, valorice, comportamentale si spre
care tinde sa devina membru.
O alta clasificare a grupurilor a fost facuta n functie de statutul acordat oficial
grupului. Vorbim n acest caz de grupuri formale, unde exista o organigrama, reguli de
functionare precise, scrise, si grupul informal, unde legile sunt nescrise (normele de grup), dar,
cum vom vedea n continuare, la fel de importante.
Dupa gradul de integralitate si stabilitate exista grupuri naturale, cu structuri, interese
si scopuri comune, de "bataie lunga", grupuri ocazionale, unde exista minime scopuri si
trasaturi comune, dar de foarte scurta durata (publicul de la un spectacol de teatru, de exemplu),
dar exista si grupuri experimentale.
O alta clasificare a a grupurilor fost facuta dupa statutul ontic, n grupuri reale, n care
membrii, chiar daca nu se cunosc nemijlocit, sunt n anumite relatii, au trasaturi comune, grupul
exista ca atare, si n grupuri "nominale", n care indivizii sunt adunati n grup doar pe hrtie, cu
numele.

Dar cel mai relevant criteriu de clasificare a grupurilor este cel al naturii relatiilor
dintre membrii grupului, si n acest caz sunt "grupuri primare", caracterizate prin relatii de
tip "fata n fata", si "grupuri secundare", unde indivizii nu se cunosc nemijlocit.
Rezumand, definitiile date conceptului de grup se incadreaza in doua modele:
(1) modelul coeziunii, sustinut de psihologia sociala experimentala si
(2) modelul identitatii, sustinut de orientarea cognitiva. Schematic, notele definitorii
pot fi redate in grupajele din tabelul 1.
Tabelul 1

MODELUL COEZIUNII
Formatie (colectie de mai multe persoane)
Ia ca prototip grupul mic
Punctul de plecare: grupul ca subiect
colectiv al actiunii, scufundat intr-un mediu
care-l determina
Relatii fata in fata, insotite de cunoastere
reciproca; rezulta relatii de interactiune,
influenta si atractie, mediate de activitatea
comuna (respectiv telul comun);
Liantul grupului: interrelatiile, densitatea
lor; rezultanta: coeziunea.

MODELUL IDENTITATII
Acopera o scala mai larga, tinzand spre macrogrup;
Punctul de plecare: individul in grup; nu exista un
mental dincolo de indivizi;
Colectie de persoane;
care au interiorizat aceeasi identitate sociala
(= componenta a imaginii de sine);
Liantul grupului: constiinta identitatii comune,
sesizabila prin 2 efecte:
(1) diferentierea grupului propriu de grupul strain;
(2) tendinta de privilegiere a grupului propriu,
creditul marcat de pozitivitate a acestuia.

I.4. Clasificarea organizatiilor

Exista mai multe clasificari ale organizatiilor3:
Prima clasificare a organizatiilor este cea a lui Etzioni, citata adesea in manualele de
management si vizeaza puterea / desemnarea liderului, respectiv resursele interne:
coercitive (bazate pe autoritate si putere din partea celor de la varf fata de cei de la baza),

utilitariste (bazate pe profit),

normative (de ajutorare) si

structurile mixte.

In aceasta clasificare grupurile de interese, ca organizatii specifice leadershipului, s-ar

situa in cadrul celui de-al treilea tip (Etzioni, Amitai, 1961 - Comparative Analisys of Complex
Organizations, preluare si de catre Edgar Schein, 1965 Organizational Psychology,):
3

Boboc Ion, - Comportament organizational si managerial. Fundamente psihosociologice si politologice,

Editura Economica Bucuresti, 2003, vol. I, p. 37-77.

A.

Predominant coercitive (care folosesc exclusiv autoritatea):

B.

Predominant utilitariste (care folosesc recompensele economice):

Organizatiile de afaceri si de industrie (cu unele exceptii);

Patronatele;

Organizatiile fermierilor;

Organizatiile militare in timp de pace.

C.

Predominant normative (care folosesc recompense de valoare intrinseca, de status

si de membership):

Organizatiile religioase;

Partidele si orice organizatii ideologice cu baza politica;

Spitalele;

Colegiile si universitatile;

Uniunile sociale;

Asociatiile voluntare si de beneficii reciproce;

Asociatiile profesionale.

D.

Structurile mixte:

Normativ-coercitive;

Utilitar coercitive;

Utilitar normative

Organizaii utilitare: produc bunuri materiale, realizeaz servicii ctre populaie, asigur
circulaia mrfurilor. Aceste scopuri, explicite, se impun prin cointeresarea material a
membrilor, motivarea acestora fiind preponderent financiar. Ex: ntreprinderile industriale.
Organizaii coercitive: au ca scop corectarea deficitelor de socializare sau recuperarea unor
indivizi cu comportamente deviante. Recrutarea membrilor se face n conformitate cu
prevederile legale i cu sprijinul unui personal specializat n a oferi asistena
educativcorespunztoare, dar i n a utiliza mijloacele coercitive prevzute de regulamente.
Organizaiile normative: au ca scop socializarea anticipativ a indivizilor n raport cu valorile
unanim acceptate la nivel social. Aceste valori sunt obiectivate n modele de comportament i
prescripii de conduit care orienteaz micarea indivizilor n spaiul social. Ca urmare,
membrii lor i nsuesc i un sistem de tehnici de aciune eficient, compatibile cu viitoarele
solicitri integrative.

A doua clasificare este cea formulata de psihosociologii Blau si Scott, dupa care
organizatiile ar fi de 4 feluri, in functie de beneficiari (tipul de activitate si de organizare):
1. bazate pe beneficii mutuale (sindicate, cluburi, organizatii religioase, societati
profesionale si partide);
2. organizatii de afaceri (banci, companii private, de asigurari etc.);
3. organizatii de servicii pentru publicul larg (politie, pompieri, agentii etc.);
4. organizatii de tip federativ, pentru clientii proprii (commonwealth, cum sunt unele
spitale, scoli, organizatii de asistenta sociala etc.);
A treia clasificare apartine Lauriei J. Mullins si are in vedere doar criteriul autoritatii:
1. organizatii traditionale (autoritate bazata pe traditii, fiind legitimata prin reguli, caz
in care putem intalni multe astfel de organizatii politice, numite adesea si istorice);
2. organizatii carismatice (si aici pot fi incadrate unele organizatii politice, mai ales
acelea bazate pe lideri acceptati, prin rezultate, prestigiu, carisma a se vedea studiul
Partidului Verzilor, efectuat in Franta de Pierre Brchon, 2001, p. 130-133);
3. organizatii birocratice (caz in care autoritatea este bazata pe acceptarea unor
dispozitii, proceduri, standarde, reguli si legi, acestea fiind percepute ca provenind din principii
impersonale
A patra clasificare este cea care defineste domeniul concret de actiune si obiectivele
specifice ale organizatiilor. In acest sens, exista: organizatii politice (partide si grupuri de
interese), economice, sociale, scolare, religioase, de aparare, organizatii guvernamentale si
ONG-uri 4
A cincea clasificare a organizatiilor vizeaza caracteristicile lor de flexibilitate sau
inflexibilitate la mediul extern.
In acest sens, Philip Selznick identifica doua tipuri de organizatii, care nici in acest caz
nu pot fi diferentiate: flexibile, adaptabile, extravertite, pe de o parte (de exemplu, partide
politice in care scopurile organizationale sunt impregnate cu valori ale comunitatii, din afara
lor) si inflexibile, inchise si introvertite, pe de alta parte (in care scopurile sunt aceleasi cu ale
participantilor, asa cum este si cazul partidului politic organizat de profesionisti, ca si o
intreprindere, uneori ca si o armata5 .
4 Boboc Ion, Managementul organizatiilor non-guvernamentale, Editura Editura de Stat Didactica si
Pedagogica, colectia Economie, 2004b etc., la nivel national si international.
5 Max Weber, 2001 - Le savant et le politique, Ph. Selznick, 1948 - Foundations of the Theory of
Organisations, p. 231.

A sasea clasificare se refera la gradul de structurare:

organizatii informale (grupuri politice cu scopuri neclare sau nespecificate, indivizi liberi sa
adere la un grup sau altul dominant din organizatie, activitati, control si evaluare slab
conturate; pe Internet - la adresa Group.Yahoo.com - pot fi intalnite grupuri de anarhisti,
comunisti, fascisti, chiar membri ai unor organizatii de tineret anarhist-revolutionare care
cauta sa racoleze membri din toata lumea) si
organizatii formale (la antipodul celor informale: partide politice organizate dupa scopuri
clare, grija pentru eficacitate prin apropierea intereselor dintre grupuri, echilibru,
coordonarea activitatilor, evaluare continua a se vedea si Andy Adirondack, 1999
Managementul, pur si simplu ? Management eficient pentru organizatii neguvernamentale,
p. 37, Jason Kaufman, 1999 Three Views of Associationalism in 19th-Century America, p.
1310; Chester Barnard, 2004 - Functiile executivului, p. 79-138).
A saptea clasificare a organizatiilor este definita de criteriul comunicarii cu mediul:
organizatii inchise de exemplu masoneria si
organizatii deschise de exemplu ONG-urile

In prima grupare sunt incluse organizatiile inchise, adica acelea care etanseizeaza
frontierele si izoleaza membrii lor fata de membrii altor organizatii. Aici se remarca asanumitele institutii totale (Ervin Goffman), cu lideri autoritari si reguli stricte.
Organizatiile deschise se afla la celalalt pol al permisivitatii raporturilor cu exteriorul.
Ele incurajeaza relatiile cu grupurile din afara (out-groups) si cu cele apropiate din anumite
puncte de vedere, cu care pot forma chiar coalitii temporare, iar liderii lor sunt charismatici,
persoane publice.
A opta clasificare a organizatiilor se refera la aspectele operationale ale structurii
organizationale,si desemneaza urmatoarele tipuri de organizatii:
1. organizatii specializate si organizatii nespecializate, primele cu configuratii ale
diviziunii muncii asemanatoare iar altele de o mare diversitate si care se schimba in timp;
2. organizatii puternic formalizate si ad-hocratii, primele cu un grad mare si riguros de
codificare a posturilor si de control al salariatilor, celelalte cu posturi intersanjabile si slab
controlabile;
3. organizatii centralizate si necentralizate. In aceasta tipologie de tip bipolar pot fi
identificate diverse organizatii pe care le vom studia in continuare din perspectiva leadershipului.