1.1.

DEFINIIA, OBIECTUL DE STUDIU I IMPORTANA

FIZIOLOGIEI PLANTELOR
Fiziologia vegetal este o ramur a tiinelor biologice care se ocup cu
studiul proceselor vitale din plante. Termenul de fiziologie i are originea n
limba greac, de la cuvintele physis = natur i logos = tiin.
Viaa plantelor reprezint forma superioar de micare a materiei
concretizat n organisme vii, plante i animale. Cunoaterea particularitilor
proprii proceselor vitale din plante prezint o deosebit importan teoretic i
practic.
Din punct de vedere teoretic, fiziologia vegetal este o tiin biologic
fundamental, care studiaz mecanismele ce controleaz modul de organizare i
funcionare a organismelor vegetale.
La nivelul societii umane, plantele prezint o importan deosebit
deoarece, prin intermediul agriculturii, ofer sursa de hran i alte mijloace
necesare traiului i posibilitatea crerii unui ambient favorabil, prin amenajarea
de spaii verzi.
La nivelul biosferei, n lanul trofic al ecosistemelor naturale, plantele
constituie categoria productorilor, singurele organisme capabile s absoarb
substane minerale i energia din mediul abiotic i s le transforme n forme
organice, proprii materiei vii.
Din punct de vedere practic, fiziologia vegetal este una din tiinele de
baz n cultura plantelor. Ea sintetizeaz cunotinele pe baza crora sunt
elucidate i controlate procesele vitale din plante, n scopul cerut de practic.
nc de la nceputul acestui secol, K. A. Timiriazev spunea: "Omul de
tiin studiaz viaa plantelor n scopul de a aciona pentru transformarea ei n
conformitate cu cerinele i nevoile practicii".

Astfel, fiziologia vegetal st la baza ramurilor practice ale tiinelor

agricole cum sunt Fitotehnia, Legumicultura, Pomicultura, Viticultura,
Floricultura i Arboricultura. Ea contribuie la utilizarea nsuirilor genetice
favorabile, n special de productivitate i rezisten la stress n ameliorarea
plantelor, la valorificarea nsuirilor pedologice i agrochimice ale solurilor n
procesele de nutriie a plantelor de cultur etc.
Pe drept cuvnt, fiziologia vegetal este considerat "mecanica fin a
agriculturii raionale".
n epoca actual, n conformitate cu dezvoltarea mijloacelor de
investigaie, cunotinele despre procesele vitale din plante i mecanismele care
le controleaz au evoluat enorm. Fiziologia vegetal este solicitat s rspund
unor cerine ale societii umane la nivel global, n conformitate cu noile
probleme globale ale omenirii. Se contureaz astfel noi ramuri ale acestei tiine.
Fa de evoluia demografic, exploziv a planetei, se contureaz tot mai
mult impactul activitii umane n producerea de hran. Aceasta a dus la apariia
unei ramuri de baz a fiziologiei vegetale numit fiziologia recoltei, pe baza
cunoaterii creterii i dezvoltrii plantelor, ct i a managementului produciei
agricole.
n cadrul cercetrii tiinifice agricole, chemat s satisfac cerinele de
hran i alte produse agricole, un rol important revine fiziologiei.
Fiziologia recoltei contribuie la creterea produciei n interrelaie cu
tiinele agronomice i cu ameliorarea plantelor. Pentru agronomie stabilete
necesarul de elemente nutritive, eficiena irigaiei, fertilizrii, erbicidrii, a
tratamentelor hormonale etc. Pentru ameliorare, identific i analizeaz
procesele care limiteaz producia agricol i sugereaz cile de stimulare a
potenialului de producie i de toleran la stress.

Prin intermediul fiziologiei, tiinele agronomice i ameliorarea se pot

substitui reciproc. Astfel, ameliorarea preia controlul buruienilor prin crearea
rezistenei genetice la erbicide, iar tiinele agronomice preiau controlul nfloririi
i fructificrii, grbirea sau ntrzierea maturrii, sporirea cantitii i calitii
recoltei, anularea efectelor stressului, inducerea sterilitii mascule pentru
producerea de hibrizi, prin tratamente hormonale (Boote i colab., 1994).
Ultimele decenii au adus progrese remarcabile n acest sens, cum este
mrirea indicelui de recolt pn la 50% la gru. Direciile importante care se
impun sunt sporirea eficienei fotosintezei i a fixrii N2 atmosferic.
O alt ramur modern a fiziologiei este ecofiziologia, care studiaz
reacia plantelor la factorii de mediu. Plantele sunt supuse unei permanente
presiuni din partea mediului, manifestat prin condiii nefavorabile i denumit
stres.
Zonarea diferitelor culturi n teritoriu depinde de gradul de favorabilitate
al acestora. Aceast nsuire decurge din reacia ecofiziologic a plantelor fa
de condiiile locale, care sunt consecina interaciunii dintre genotip i mediu.
Testarea favorabilitii se face prin analiza diferiilor indici fiziologici fa de
aciunea condiiilor locale de stress natural, climatic sau pedologic.
Poluarea mediului de via, dezechilibrul ecologic provocat de activitatea
uman n epoca modern, a dus la apariia unui nou tip de stres, cu efecte
negative deosebite asupra produciei plantelor agricole.
Fa de condiiile ecologice de stres este necesar cunoaterea modului de
reacie a plantelor i gsirea mecanismelor genetice i fiziologice care s asigure
potenialul productiv normal (Taylor i colab., 1991).

Cercetrile de ecofiziologie ar putea duce la scurtarea ciclului vital al unor

culturi agricole pentru a obine mai multe cicluri de cultur pe an, de exemplu
trei cicluri la orez, n loc de unul sau dou.
Cercetrile de ecofiziologie efectuate n ecosistemele forestiere i ierboase
ale biosferei stau la baza unei ramuri a ecologiei denumit studiul productivitii
ecosistemelor (Chifu i colab., 1998).
Primele noiuni asupra particularitilor de via ale unor plante dateaz
din cele mai vechi timpuri.
n antichitate, Aristotel (384-322 .I.C.) elaboreaz cteva teorii despre
viaa plantelor, pe care le preia din viaa animalelor. El presupune existena unui
suflet al plantelor denumit entelechia i consider c plantele iau hrana din
mediu sub form de substane organice.
Theophrast (371-287 .I.C.), cel mai mare botanist al antichitii
elaboreaz lucrarea "Despre istoria plantelor" n care citeaz cunotine despre
nmulirea, germinarea, polenizarea, creterea i micrile plantelor.
Plinius Secundus (23-79) elaboreaz lucrarea "Historia naturalis - historia
mundi" n 37 de volume, dintre care volumele 12-27 se ocup de botanica i
fiziologia plantelor. ntre altele, este artat rolul leguminoaselor n fertilitatea
solului.
Evul mediu se caracterizeaz printr-o stagnare a cunotiinelor n
domeniul tiinelor naturii, datorat n special dogmatismului bisericesc. Aceast
stagnare este nlturat n secolele al XV- lea i al XVI- lea de Renatere.

2. Rolul apei n viaa plantelor

In viata plantelor, apa indeplineste un rol multiplu si complex. Prin faptul
ca apa participa la formarea celulelor si a tesuturilor, ea areun rol structural

insemnat.Apa asigura transportul unor substante la nivelul compartimentelor

plantei;
Transporta seva bruta de la radacini spre frunze si sevaelaborata de la
frunza spre organele de depozitare.Stabilind legatura indispensabila dintre
organism si mediul inconjurator, apa faciliteaza absorbtia substantelor
anorganice si organicedin sol in organismul vegetal.Apa creeaza in organism
mediul necesar reactiilor biochimice de hidroliza, hidratare, oxireducere etc.
Participa direct la realizareaunor reactii de sinteza si degradare din plante.Avand
o mare putere de solubilizare, apa determina in organism formarea solutiilor
moleculare si a celor coloidale.Prin constanta dielectrica mare, apa favorizeaza
disocierea ionica(electrolitica) a diferitelor substante.
De asemena, ea indeplinesteun rol important in procesele de termoreglare,
in procesele de transpiratie si de eliminare a substantelor de excretie.Apa este un
element de baza in fenomenul de osmoza si concura la realizarea starii de
turgescenta a celulelor.in procesul fotosintetic, apa ramane un element de baza,
fiind donatorul de hidrogen necesar reducerii carbonului.
Dintre fenomenele fiziologice cresterea este procesul cel mai sensibil la
lipsa apei.Alaturi de lumina si temperatura, apa joaca un rol ecologic insemnat,
intrucat determina repartizarea vegetatiei pe globul terestru.Astfel , in regiunile
cu exces de apa cresc plantele hidrofile, in cele cu umiditate potrivita , plantele
mezofile iar in regiunile cuumiditate scazuta, cresc plantele xerofile.Inportanta
mare a apei pentru organismele vegetale se datoreaza unor proprietati fizicochimice caracteristice, care ii confera uneleparticularitati de un deosebit interes
biochimic.
Astfel, apa este o substanta cu caracter polar, datorita aranjarii atomilor de
hidrogende aceeasi parte a moleculei.O alta particularitate se leaga de faptul ca
apa are o caldura specifica mare(caldura necesara pentru a ridica temperatura

unui gramcu 10 C); datorita ei temperatura plantelor nu suporta variatiuni bruste,

cand temperatura mediului extern variaza intr-un timpscurt. Ea constitue un
mijloc eficace de aparare contra frigului.
Apa are, de asemenea caldura de vaporizare mare; ea reprezinta numarul
de calorii necesare pentru evaporarea unui gram de apa la 1000 C. Din aceasta
cauza, cand se avapora apa la suprafata plantelor este nevoie de multa caldura,
ceea ce produce racireaorganismului.Aceasta proprietate a apei constitue un
mijloc eficace de aparare impotriva caldurii.
Apa se gaseste repartizata in organismele vegetale atat extracelular cat si
intracelular sub doua stari: lichida si gazoasa. in timpuliernii apa se gaseste
uneori in stare solida, materializata prin prezenta cristalelor de gheatain
constitutia corpului plantei, apa lichida se gaseste sub doua forme: apa libera si
apa legata. Daca apa libera isi pastreazaproprietatile obisnuite, apa legata are
proprietati diferite si nu ingheata nici la -600 C.
Apa din sol provine din precipitatii si mai putin, din vaporii de apa din
atmosfera. Exista mai multe forme de apa in sol: apa deconstitutie, apa
higroscopica, capilara, peliculara si gravitationala.
Cantitatea de apa din organismul vegetal variaza cu varsta, cu starea
fiziologica, regiunea geografica, cu intensitatea metabolismuluietc. in general,
tesuturile tinere contin o cantitate de apa mai mare decat cele batrane.

3. Fotosinteza la plante: definiia,ecuaia reacie. Condiiile ce

formeaz desfurarea fotosintezei.

Fotosinteza este procesul prin care plantele, bacteriile i alte animale

transform energia solar pentru a fabricanutrieni n form de zahr. n cele ce
urmeaz, vom vorbi despre fotosintez, aa cum survine aceasta la
nivelulplantelor verzi.
Pe de-o parte, fotosinteza asigur creterea plantelor, ceea ce duce la
existena unei surse eseniale dealimentaie pentru multe animale. Pe de alt
parte, fotosinteza elimin dioxidul de carbon din aer i elibereazoxigen n

atmosfer, gaz necesar pentru supravieuirea animalelor.Plantele folosesc

glucoza produs prin fotosintez pentru a crea carbohidrai. Aceti carbohidrai
sunt folosii deplante pentru propria dezvoltare, dar ei reprezint principalul
nutrient pentru animalele care se hrnesc cu acesteplante.
Procesul fotosintezei este, n fapt, unul foarte complex, iar intrarea n
explicaii de detaliu ar duce la plecareamultor cititori nainte de finalizarea
articolului.Prin urmare, ne vom mrgini la a oferi explicaii foarte sumare n
acest paragraf, pentru a oferi un pic mai multe amnunte n paragrafele
urmtoare.n esen, fotosinteza const n folosirea de ctre plante a dioxidului
de carbon i a apei pentru a produceglucoz i oxigen.
Dioxid de carbon + ap = glucoz + oxigen
Pentru a complica un pic lucrurile, ecuaia poate arta astfel:
6CO2+ 6H2O ---> C6H12O6+ 6O2
Cifrele de mai sus pot arta fioroase pentru un cititor neavizat, dar nu e
chiar aa: este vorba de numrulmoleculelor fiecrei pri implicate n reacie i
de numrul de atomi din fiecare moleculDe unde sunt luate aceste elemente din
ecuaia de mai sus? Dioxidul de carbon este disponibil n atmosfer, iar apa,
dup cum tim cu toi, este transferat de plante prin intermediul rdcinilor
acolo unde este necesar.
O plant folosete dou molecule de energie superioar pentru crea
glucoz. Aceste molecule sunt ATP-ul(adenozin trifosfat) i NADPH
(nicotinamid adenozin dinucleotid fosfat).Dar pentru a crea acestemolecule
de energie superioar este nevoie de lumin. n urma unui proces complex,
energia solar transformmolecule de energie inferioar, ADP (adenozin
difosfat) i NADP (nicotinamid adenozin dinucleotidfosfat) n moleculele
ATP i NADPH.Diferena real de energie dintre moleculele de energie

superioar i cele de energie inferioar este foarte mic.Concret, ATP are n plus
fa de ADP un atom de fosfor i patru atomi de oxigen, cu 2 electroni
suplimentari.NADPH este diferit de NADP printr-un singur atom de hidrogen,
cruia i lipsete un electron. Diferenele deenergie rezult din numrul diferit de
electroni i poziia acestora n raport cu atomii. Pe de alt parte, acestemici
diferene de energie se adaug de la milioane de molecule, rezultnd astfel la o
cantitate considerabil.
Plantele au un pigment numit clorofil. Clorofila absoarbe lumina din
zonele rou-portocaliu i albastru-violetdin zona spectrului vizibil. De asemenea,
clorofila reflect lumina verde, ceea ce explic de ce noi vedemplantele ca fiind
verzi.(Citete "Cum funcioneaz simul vzului"). Pri ale clorofilei denumite
antene absorb energia solar i canalizeaz aceast energie ctre aa-numite
centre de reacie, unde are loc un alt transfer deenergie care const n micarea
electronilor de la o molecul la alta.
Principalele reacii chimice ale fotosintezei se desfoar n structuri ale
plantei numite cloroplaste; mai precis,n tilacoide. Tilacoidele reprezint mici
saci care conin substane chimice ca NADP i ADP.

4. Respiraia plantelor: definiie, ecuaia sumar i importana

biologic a respiraiei.
Plantele nu respir ca animalele. Cu toate aceste i ele dispun de
componente speciale situate pe frunze,denumite stomate, care au rolul de a se
deschide i nchide pentru a permite trecerea gazelor.
Stomata este o formaie epidermic vegetal alctuit din dou celule
ntre care se afl o deschidere, servind laschimbul de gaze dintre plant i mediu
i la eliminarea apei din plant.Stomatele permit att intrarea dioxidului de
carbon, ct i ieirea oxigenului.n esen, pentru realizarea fotosintezei sunt

necesare: energia solar, dioxidul de carbon, clorofila i apa.Produsele

fotosintezei sunt: oxigenul i compui pe baz de carbon (glucoza).
Respiraia reprezint procesul fiziologic prin care la nivelul celulei substanei
organice sunt oxidate rezultnd energie.
Respiraia cuprinde schimburile gazoase dintre organisme si mediu(respiraie
externa) preluarea oxigenului si eliberarea dioxidului de carbon precum si
transportul gazelor respiratorii pana la nivelul celulelor(respiraie celulara).
In funcie de modul in care este folosit oxigenul, respiraia poate fi aeroba si
anaeroba.
Respiraia aeroba are loc numai in prezenta oxigenului dup urmtoarea
reacie chimica:
C6H12O6 + 6O2 6CO2 + 6H2O + 675Kcal.
Majoritatea plantelor si animalelor au respiraie aeroba.
Plantele folosesc in respiraie oxigenul liber din aer si sol sau dizolvat in apa.
Dei respira tot timpul, in cursul zilei respiraia plantelor este mascata de
fotosinteza. Ziua, in acelai interval de timp, cantitatea de dioxid de carbon
eliminata prin respiraie este foarte mica in comparaie cu cea absorbita prin
fotosinteza; practic la lumina poate fi pusa in evidenta numai cantitatea de
dioxid de carbon absorbit.
Organul principal specializat prin care se realizeaz respiraia la plante este
frunza. Schimbul de gaze respiratorii are loc la nivelul stomatelor si al spatiilor
intercelulare numeroase din esutul lacunar al frunzelor.
Stomatele sunt celule modificate in scopul realizrii schimbului de gaze(CO 2
si O2) in respiraie si in fotosinteza, si al eliminrii vaporilor de apa, prin
transpiraie.
O stomata este formata din doua celule de forma unor boabe de fasole, care
las intre ele o deschidere(ostiola). Pereii lor sunt inegal ingrosati, cu rol in

deschiderea si nchiderea stomatelor in funcie de lumina, umiditate, temperatura

aerului.
Stomatele se gsesc din loc in loc in epiderma(mai numeroase in epiderma
inferioara). La frunzele plantelor care plutesc(exemplu, la nufr), stomatele se
gsesc numai pe epiderma superioara.
Plantele respira si prin celelalte organe(rdcina, tulpina, floare, samanta). De
exemplu, rdcinile respira la nivelul periorilor absorbani, unde are loc
schimbul gazelor respiratorii. Aa se explica de ce plantele au nevoie de soluri
bine aerate. Unele plante acvatice (exemplu, chiparosul de balta) au rdcini
respiratorii(pneumatori); la majoritatea plantelor acvatice schimburile de gaze se
fac intre gazele dizolvate in apa si organele imersate. Plantele de dimensiuni
mari (arborii) au in scoara nite deschideri (lenticele) cu rol in respiraie.
Mitocondriile sunt organite celulare prezente in toate celulele eucariotelor
aerobe, aezate, de regula, in apropierea nucleului. Majoritatea au forma
elipsoidala, dar pot fi si sferice, in forma de bastona.
Sunt mai numeroase in celulele cu activitate intensa(fibrele muchilor striai,
celule hepatice, celule aflate in diviziune).
Mitocondriile se multiplica prin diviziune, fragmentare sau nmugurire si se
transmit de la o generaie celulara la alta, pe linie materna.
Structura unei mitocondrii. Prezint o membrana dubla. Cea interna
formeaz prin invaginare numeroase criste, care conin enzime.
In interiorul mitocondriei se gsesc diferite substane minerale si organice,
inclusiv acizi nucleici.
Mitocondriile au rol esenial in respiraia celulara, fiind considerate centrale
energetice ale celulelor; in procesul de respiraie celulara are loc eliberarea de
energie. Energia este apoi nmagazinata in moleculele de ATP. Mitocondriile
constituie sediul formarii ATP.
Aceasta energie este folosita in toate procesele metabolice vitale, di
organism(contraciile musculare, conducerea impulsului nervos). Ea poate fi

folosita ca atare in sinteza de molecule organice sau poate fi transformata in alte

forme de energie: electrica, mecanica, calorica sau luminoasa. Mitocondriile au
rol si in sintezele de proteine si lipide.
Procesul de respiraie la plante este influenat de o serie de factori:
cantitatea de O2 si de CO2 din aer(cnd este prea mult CO2 in aer si prea
puin O2, plantele pot muri);
temperatura aerului(ncepe la 0C ci creste pana la 30-35C);
gradul de hidratare a celulelor(seminele au intensitatea respiraiei mai
sczuta);
vrsta plantelor(cele tinere respira mai intens dect cele imbatranite).
Observam ca O2 este gazul consumat in respiraie si CO2 gazul rezultat din
respiraie.
In concluzie, fotosinteza si respiraia sunt doua procese complementare.

5. Rdcina ca organ de absorbie a substanelor minerale.

Rdcina este un organ vegetativ al plantelor superioare.
Majoritatea rdcinilor se caracterizeaz prin faptul c se dezvolt n sol,
are geotropism pozitiv (este orientat ctre centrul pmntului), nu are pigmen i
asimilatori, nu prezint muguri sau frunze pe suprafaa sa, nu are noduri i nici
internoduri. ns deasemenea sunt i rdcini aeriene care se diferen iaz prin
faptul c se dezvolt n direcie independent fa de centrul pmntului, (se
car pe suporturi), absoarbe apa din aer, i i lipsete stratul protector la captul
rdcinii numit piloriz. n rest ele au aceleai caracterisitci ca i celelalte
rdcini.
Rdcina este adaptat pentru ndeplinirea a dou funcii principale: una
de natur mecanic, de fixare a plantei n sol i alta vital, de a absorbi apa i
substanele

minerale

dizolvate

aceasta.

Rdcina

contribuie

la metabolismul plantei. n afara funciilor specifice, rdcinile metamorfozate

ale unor plante pot servi la depozitarea substanelor de rezerv, iar altele
stabilesc legturi fiziologice cu ciupercile i cu bacteriile din sol.
Organul specializat n absorbie este rdcina, care are o zon de maxim
absorbie
zona perilor absorbani (perii absorbani sunt celule rizodermice = epidermice,
modificate).
Absorbia se realizeaz prin dou mecanisme:
- absorbia pasiv - fr consum de energie este determinat de deficitul
hidric creat la nivelul frunzei de procesul de transpiraie. Acest deficit determin
declanarea forei de suciune, care se transmite de-a lungul vaselor lemnoase
pn la rdacin i, de aici, la perii absorbani.
Se realizeaz fr consum de energie, prin osmoz.
Osmoza = procesul prin care o soluie mai concentrat absoarbe apa dintr-o
soluie mai
diluat printr-o membran semipermeabil. n cazul rdcinii, cele dou soluii
sunt: sucul
celular i mediul extracelular, iar membrana semipermeabil este membrana
celular.
- absorbia activ cu consum de energie - este determinat de presiunea
radicular pozitiv dezvoltat la nivelul rdcinii, care acioneaz cu consum
de energie
i determin ascensiunea apei prin plant, facilitnd absorbia de noi cantiti de
ap.
Circulatia sevei brute = ap cu sruri minerale
Seva brut este o soluie apoas, diluat, predominant mineral, care circul prin
vasele conductoare lemnoase.
Sensul de circulaie prin rdcina este urmtorul: de la nivelul perilor absorbani,
seva

brut strbate exoderma scoara - endoderma, ptrunde n cilindrul central, n

fasciculele
lemnoase, iar, de aici, capt traseu ascendent.
Ascensiunea este influenat de dou fore:
- presiunea radicular activ - predominant primavara sau cnd solul este
bogat n
ap;
- fora de suciune pasiv influenat de transpiraie.
Circulatia sevei elaborate = ap cu substane organice
Seva elaborat este bogat n substane organice solubile produse de frunze prin
procesul de fotosintez.
Se realizeaz prin vasele conductoare liberiene.

6. Tipurile de cretere i localizarea lor

Procesul de crestere a plantelor
Cresterea reprezinta pentru plante o necesitate vitala. Astfel cresterea radacinilor
spre sursele de apa si de substante minerale asigura o buna aprovizionare cu
substante nutritive, cresterea tulpinii asigura o buna expunere a frunzelor la
lumina, iar marirea suprafetei frunzelor asigura o buna receptie a radiatiilor
solare.
Dezvoltarea este un proces complex morphologic, fiziologic si biochimic,
perfect coordonat genetic care determin parcurgerea fazelor de tineree,
maturitae i senescen momentul culminant fiind formarea organelor de
reproducere.

7. Tipurile de rezisten a plantelor