A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte mult.

Mai
ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia fetelor si le indelpinea
orice dorinta.
Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele
mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor.
Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.
-Te iubesc ca mierea. -raspunse fata.
Tatal a fost multumit de raspuns si a intrebat-o si pe fata cea mijlocie.
-Eu te iubesc ca zaharul. -raspunse aceasta.
Imparatul era de-a dreptul induiosat de atata iubire.
Atunci a intrebat-o pe fata cea mica:
-Si tu fetito, cat de mult ma iubesti?
-Eu te iubesc ca sarea in bucate, tata -raspunse mezina.
Surorile ei au inceput sa rada de ea si imparatul s-a infuriat.
-Ce fel de raspuns este acesta. Sa pleci din casa mea!
Fata nu a fost lasata sa dea nici o explicatie si a fost alungata. Surorile si-au
batut joc de prostia ei si s-au bucurat ca pleaca, fiindca tot nu prea o aveau la
inima. Mezina s-a imbracat in niste haine simple si a plecat mahnita, cu lacrimi in
ochi.
Dupa o cale lunga a ajuns la palatul unui alt imparat si s-a angajat servitoare. Era
atat de harnica si de priceputa, incat toata lumea a ajuns sa o indrageasca. Stia sa
pregateasca bucate alese si facea curatenie luna. Imparateasa a auzit de
servitoarea cea isteata si a chemat-o la dansa. Dupa ce au vorbit ele putin, au
devenit nedespartite. Fata nu mai trebuia sa munceasca la bucatarie, statea numai
cu imparateasa, brodand sau pictand si tot ceea ce facea era neasemuit de
frumos.
Imparatul a trebuit sa plece la razboi, luandu-l cu el si pe fiul sau. Printul a fost
ranit, iar imparatul si imparateasa erau foarte necajiti. Imparateasa nu s-a miscat
zi si noapte de langa patul bolnavului, iar fata de imparat statea si ea cu dansii. L-a
ingrijit foarte bine pe baiat, simpla atingere a mainii sale delicate alina orice
durere.
Cand s-a inzdravenit, printul a mers la imparateasa si i-a spus ca vrea sa se
insoare. Imparateasa s-a bucurat si l-a intrebat daca vrea sa se insoare cu cine
anume. Printul i-a spus ca vrea sa se insoare cu servitoarea care l-a ingrijit cand
era bolnav, ca alta fata mai frumoasa si mai cuminte nu cunoaste. Imparateasa la
inceput nu a fost de acord, vrand pentru fiul sau o mireasa de sange nobil, dar
pana la urma printul a convins-o. Impreuna nu le-a fost greu sa-l convinga si pe
imparat si au si fixat data nuntii.
Tanara mireasa i-a rugat pe viitorii socri sa-l invite si pe un anume imparat, dar
nu a marturisit ca acesta este tatal ei. A venit si ziua mult asteptata a cununiei.
Fata a pregatit separat bucatile pentru tatal sau si a dat porunca unui slujitor sa i
le duca personal si nu cumva sa ajunga din greseala la vreun alt oaspete.
Imparatul de cum a sosit s-a tot uitat la frumoasa mireasa si i se strangea inima

gandindu-se ce mult seamana cu fata lui, pe care nu a mai vazut-o de foarte mult
timp.
Cand au aparut pe masa bucatele imbietoare toti mancau cu pofta, numai
imparatul, tatal fetei inghitea cu greu cate ceva ce i se paru rau si fara nici un
gust. A intrebat in dreapta si in stanga, daca e buna mancarea si toti au raspuns ca
sunt cele mai delicioase bucate pe care le-au gustat vreodata. A luat si el de la
vecini un pic cu furculita si s-a convins ca intr-adevar erau foarte bune.
Pana la urma nu a mai putut rabda si s-a ridicat in picioare, acuzandu-l pe
imparatul gazda ca isi bate joc de dansul. Acesta a chemat bucatarii, ca sa-i
pedepseasca pe cel care a facut pozna atunci mireasa a recunoscut ca ea a gatit
pentru tatal sau doar cu miere si zahar si chiar si in solnita a turnat zaharul praf,
sustinand ca imparatul prefera mierea si zaharul in locul sarii.
Tatal si-a recunoscut greseala si a imbratisat-o cu drag pe fata pe care a
crezut-o pierduta. Iar celalalt imparat s-a bucurat ce nora vrednica si desteapta
are, si mai e si fiica de imparat pe deasupra.