Manipularea mediatică.

Tehnici de manipulare prin mass-media

„De mult de tot, la începuturile mass-media, s-a zis că lumea e

formată din ticăloși și vinovați. Iar mai apoi au apărut voci care i-au acuzat pe
criminali. Doar arta (ce noroc!) mai oferea alternative pentru aceia care încă
nu deveniseră prizonierii mass-media. ...Ei bine, toate acestea sunt de mult
trecute. Noi trebuie să pornim de la început prin a ne întreba unii pe alții ce se
întâmplă” (Umberto Eco)

Manipularea este un fenomen omniprezent în toate spațiile geografice și mediatice. Viața

noastră, a consumatorilor de televiziune, radio sau presă este influențată, vrem nu vrem, de către
mass media. Așa numitele „rețete de succes” nu sunt de multe ori decât tentative de manipulare a
telespectatorului, radio-ascultătorului sau cititorului de ziare. Dar de cele mai multe ori nu
suntem conștienti de asta, nici chiar atunci când suntem afectați în mod direct.
Sonia Cristina Stan ne spune că, încă de la începuturile ei, presa a fost acuzată că induce
în eroare, deturnează adevărul, exagerează sau încearcă să înșele. Din secolul al XVI-lea, de la
primele foi volante, trecând prin presa controlată de stat și până la apariția presei libere, erorile
de tot felul și știrile false au mers pe același drum cu presa.1
În România, după revoluția din 1989, dezvoltarea explozivă a mijlocelor de comunicare
și informare în masă, precum și descoperirile din domeniul sociologiei și psihologiei au oferit
fenomenului manipulării o putere mereu crescândă. Bogdan Ficeac spune că manipularea
presupune remodelarea gândirii, a comportamentului și a sentimentelor sub acțiunea unor factori
externi, a presiunii exercitate de un manipulator care dorește să-și atingă scopul propus.2 Exact
acest lucru și-l doresc și producătorii de mass-media. Remodelarea noastră, ca și consumatori
pentru a-și atinge scopul, acela de a vinde și de a ne convinge să credem tot ce se spune în presă,
la televizor și la radio. Factorii externi de care vorbește Ficeac, sunt în cazul nostru chiar
prousele mediatice. Vedem în fiecare zi știri fără nici o noimă, care în mod firesc nu ar trebui să
intereseze pe nimeni ("Andreea Banică este înșelată din nou de soț"), îndemnuri la violență, la
abuzuri, la consumul de droguri și băuturi alcoolice, pornografie, telenovele, scandaluri,
„vedete peste noapte”, etc.

1 Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, p.26

2 Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Nemira, București, 1998, p. 6

1
 Cum suntem manipulați? Cât de greu sau de ușor se poate manipula publicul? Cât de
vizibile sunt metodele prin care se face acest lucru?
Potrivit lui Robert Cisimo, unele dintre principalele tehnici de manipulare prin presă,
folosite în mod curent sunt selectarea și orientarea știrilor. Selectarea știrilor este cea mai
eficientă cale de influență în spațiul informațional, deoarece aceia care o selectează dețin deja o
anumită influență în structura socială. Orientarea știrilor la rândul ei deține o mare putere de
influență și se realizează prin omiterea unor informații din mesajul inițial, publicul având acces
doar la informațiile prezentate de presă. 3
La aceste tehnici, Radu Herjeu, adaugă conceperea știrilor ca tehnică de manipulare prin
aceea că știrile sunt concepute încât să poată fi asimilate cu ușurință de telespectatori. Au
formulare simplă, stilistic accesibilă, cu tonalități ușor optimistie sau pesimiste, în funcție de
senzația pe care trebuie să o transmită. Alegerea amănuntelor este o altă tehnică propusă de
Herjeu. El susține că se face o selectare a acelor amănunte care pot fi susținute cu informații și
imagini.4
Structurarea informației în presa scrisă română, forma în care ea apare și conținutul
articolelor, pot fi forme de manipulare mediatică. În lucrarea „Manipularea prin presă scrisă” de
Sonia Cristina Stan, sunt prezentate aceste tehnici de manipulare prin presă. În ceea ce privește
structurarea informației, felul în care este organizată și ierarhizată informația într-un ziar ar
putea influența în mod clar percepția cititorului. Extrem de importantă în manipulare este în
primul rând pagina în care apare articolul: informațiile de pe copertă și cele plasate în primele
pagini sunt primele citite. În plus contează și plasarea informațiilor într-o pagină pară/impară
(este știut că informațiile plasate în paginile impare se citesc mai greu). Apoi, poziția în pagină
determină citirea sau nu a informației dorite: un articol situat în partea dreaptă-sus este primul
citit. La fel mult influențează în lecturarea unui articol lungimea acestuia și secțiunea în care
apare.5 Felul în care un articol se inserează lângă altele influențează de asemenea interpretarea
sa, vecinătatea celorlalte materiale generând uneori efecte neașteptate. Uneori, asocierile de
articole pot crea cele mai ciudate legături, transmitând un mesaj subliminal. De exemplu, un

3 Tran, Vasile, Stănciugelu, Irina, Patologii și terapii comunicaționale, Note de curs, Timișoara, 2009, p.63

4 Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației „România de mâine”, 2000, București, pp. 176-177

5 Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, pp.44-46

2
articol în care este descrisă situația bugetarilor așezat lângă un altul în care sunt prezentate
declarațiile de avere ale miniștrilor.
Vizualul este cel mai înșelător, cel care atrage atenția. Selecția fotografiilor în presa
scrisă precum și explicațiile care însoțesc fotografiile pot afecta semnificativ atitudinea
publicului față de conținutul de imagini. O fotografie inspirată poate face cât o mie de cuvinte.
Vizualul se adresează emoției cititorilor, care poate fi cel mai ușor influențată. Piramida
inversată este la rândul ei o tehnică de manipulare mediatică, ajutând la citirea rapidă și
înțelegerea informației. Raspunsul la cele 6 întrebări (Cine? Ce? Când? Unde? De ce? Cum?)
ierarhizează informația, cel mai important fiind titlul știrii. Mulți dintre cititori nu au timp sau
dispoziție să citească articolul în întregime, așa că jurnaliștii consideră „de ce-ul” cel mai puțin
important, punând accent pe „cine?” și „ce?”. Titlurile și subtitlurile joacă de asemenea un rol
extrem de important, deoarece pun în valoare un aspect esențial care trebuie să reiasă din citirea
articolului pe care îl susține. Ele au rolul de a atrage atenția, doearece, după cum am menționat,
cititorii nu lecturează întreg articolul, ci „în diagonală”, adică se citesc întâi titlurile, apoi
subtitlurile și abia la urmă articolul în sine. De multe ori titlul nu reflectă conținutul articolului și
chiar falsifică faptele pe care articolul le relatează, din această alăturare periculoasă reieșind
multe dintre efectele manipulării, ideea pe care și-o face un cititor dintr-o lectură superficială
fiind deformată.
Decontextualizarea este de asemenea o formă de manipulare. În general, presa are
tendința de a prezenta faptele independent, fără a fi în relație cu alte aspecte ale realității, care ar
putea fi cauze sau origini ale acestora. Atunci când cititorului îi lipsesc elementele despre
originea și amploarea unui fapt ce-i permit să-și facă o proprie opinie, este mult mai simplu
pentru ziar să impună propria opinie despre subiect, cititorii fiind astfel manipulați. 6
În același context al manipulării prin presă, în lucrarea lui Tran Vasile și Stănciugelu
Irina, „Patologii și terapii comunicaționale” este amintit editorialul ca mijloc de manipulare a
opiniilor cititorilor deoarece el poate transforma autorul acestuia în lider de opinie al publicului
care împărtășește punctul de vedere al editorialistului respectiv. Cititorul începe să vehiculeze
idei sau opinii care nu-i aparțin, dar însușindu-le din editorial, are impresia că este obiectiv.În
aceeași lucrare sunt precizate și mijloacele de manipulare semnatică, privită ca o formă de
falsificare a informației. În unele articole se face apel la ambiguitatea vocabularului pentru a
ascunde adevăratele scopuri, și constă în a acționa asupra cititorului/auditoriului fără ca acesta să
6 Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, pp.46-48

3
își dea seama. Cele mai utilizate procedee de manipulare semnatică sunt: utilizarea unui jargon
specializat într-un alt context decât cel specific; substantivarea adjectivelor; sensul cuvintelor
poate fi substanțial modificat prin tonul care însoțește folosirea lor; a face să fie acceptate
identități false (prin repetarea unor echivalențe: a avea=a fura sau prin atribuirea de calificative
unor substantive până acestea sunt acceptate inconștient); abuzurile de semnificație.7
Limbajul este fără îndoială un mijloc de manipulare. Stan Sonia Cristina ne spune că
modul în care este redactat un articol ascunde sub aparența de neutralitate și obiectivitate,
aprecieri ale jurnalistului sau ale instituției media pentru care lucrează. Există mai multe tehnici
prin care jurnalistul poate strecura opinia sa personală în informația transmisă: tonul poate
influența perceperea unui eveniment ca fiind negativ sau pozitiv. Utilizarea ghilimelelor fără
scopul citării este o metodă subtilă de a induce îndoiala asupra unui eveniment sau a discredita
un fapt. O anumită opinie se poate impune și prin ceea ce se numește „cuvinte magice”, adică
acei termeni cu conotație pozitivă sau negativă, prin repetarea cărora se ajunge la dobândirea
unei valori de sine stătătoare a acestora (toleranță, creștere, dezvoltare, tehnologie - ilegal,
primitiv, fundamentalism, radical). Asocierea cuvintelor cu faptele este un alt mod de manipulare
frecvent utilizat de presă. De exemplu prin repetarea excesivă a unor știri în care protagoniștii
infracțiunilor sunt rromii, duce la asocierea oricărui rrom cu delincvența. Prin asocierea excesivă
a acestor termeni conduce în timp la frică sau rasism.
Manipularea prin presă se face și prin folosirea eufemismelor și tehnicismelor, care au
efectul de a banaliza, de a reduce valoarea, sensul real al unui cuvânt fiind modificat . Folosirea
termenilor „victime colaterale” în loc de „morți civili” face ca faptele să nu pară atât de violente
pe cât sunt în realitate. De asemenea, folosirea limbajului tehnic, specializat al anumitor profesii
face ca majoritatea cititorilor să nu înțeleagă sensul real al unei știri. Expresiile orientate,
expresii gata făcute, care tind să se repete în limbajul jurnalistic, manipulează cititorul și îl induc
în eroare (de exemplu sintagma „surse bine informate”).8
În lucrarea lui Radu Herjeu, „Oglinda mișcătoare”, sunt prezentate câteva tehnici de
manipulare a adevărului, identificate de Henri Pierre Cathala, tehnici care sunt valabile atât
pentru mass-media, cât și pentru orice tip de comunicare: amestecarea jumătăţilor de adevăr cu
jumătăţi de minciună, minciuna gogonată, contraadevărul-imposibil de verificat din cauza lipsei

7 Tran, Vasile, Stănciugelu, Irina, Patologii și terapii comunicaționale, Note de curs, Timișoara, p.60, 75

8 Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004, pp.49-54

4
martorilor, omisiunea unor elemente, valorificarea amănuntelor neesenţiale, amestecarea
faptelor, a opiniilor şi a persoanelor astfel încât să poată fi folosită oricând generalizarea,
comparaţii forţate, de multe ori poetice şi amuzante, folosirea unui ton sau a unei mimici care să
dea o greutate nejustificată informaţiei transmise, exagerarea, folosirea ironiei sau a sarcasmului
atunci când se vorbeşte despre adevăr, etichetarea interlocutorului şi atribuirea unei aparteneţe la
un anumit sistem de idei, adevărul prezentat ca o minciună sau negarea unei afirmaţii astfel încât
telespectatorul să rămână cu convingerea că , de fapt, cel ce a făcut-o este de acord cu ea.9
Toate tehnicile de mai sus sunt valabile atât pentru presa scrisă cât și pentru radio sau
televizune. Televiziunea însă, deține o mulțime de mijloace specifice prin care induce publicul în
eroare, distorsionează adevărul, prin care manipulează. Ea are un impact mai mare asupra
publicului prin faptul că se folosește de imagini și sunet, devenind astfel mai credibilă. Publicul
crede ceea ce vede („nu cred până nu văd”). Dacă oamenii au vazut cu ochii lor un fapt la
televizor înseamnă că este adevărat. Poate fi într-adevăr adevărat, însă felul în care este prezentat
poate influența sensul acestuia. Televiziunea este unul dintre centrele de putere și decizie ale
societății Românești.
Un produs de televiziune este rodul mai multor factori: imagini filmate, montate, sunet,
muncă de teren, de redacție, regie. Orice element din ceea ce compune un material de televiziune
poate manipula: cadrele, mișcări de cameră, treceri, montajul, lumini, poziționări, sunet, etc. În
lucrarea sus menționată, Radu Herjeu explică fiecare dintre aceste tehnici de manipulare prin
televiziune.
1. Luarea și combinarea imaginilor
Pentru că nu întotdeauna imaginea surprinsă prin intermediul aparatului de filmat conţine
elemente în mişcare, se poate obţine senzaţia de mişcare, de dinamism prin schimbarea
încadraturilor şi prin mişcările camerei. Astfel se poate influența percepția telespectatorilor
despre elementele prezentate și implicit se obține reacția dorită de realizatorul TV. Reacţia
telespectatorilor poate varia în funcţie de modul în care a fost surprinsă şi apoi transmisă o
imagine. Este extrem de important pentru un operator bun să ştie ce elemente poate sublinia şi ce
senzaţii poate naşte în telespectator prin folosirea uneia sau alteia dintre încadraturi. În plus, cu
cât telespectatorul este mai neavizat şi mai neatent în ceea ce priveşte tehnica de producere şi
montare a imaginilor, cu atât cresc şansele ca acestea să aibă un rol important în perceperea într-
un anumit mod (dorit de realizator) a subiectului materialului. Astfel se explică de ce o suită de
9 Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației „România de mâine”, București, 2000 , pp. 177-178

5
imagini care nu descriu decât un fapt banal, un eveniment sau o persoană care ne-ar lăsa
indiferenţi în viaţa reală, reuşesc să ne capteze atenţia şi să ne dea senzaţia de interesant în timp
ce alte imagini, filmate şi montate într-un anumit mod scad importanţa subiectului abordat până
la a o reduce la 0, prin plictisirea telespectatorilor.10
Elementele de creare a imaginii folosite la manipulare se împart aşadar în trei categorii:
încadrarea subiectului, trecerea de la un element al imaginii la altul şi montarea secvenţelor (a
cadrelor). Încadraturile (planul sau cadrul) reprezintă distanța aparentă dintre camera de filmare
și (telespectator) de subiect. Există 4 încadraturi oficiale: gros-planul, prim planul, planul mediu
și planul general. Gros-planul reprezintă încadrarea de aproape a subiectului astfel încât sunt
vizibile detalii care, în mod normal, cu vederea liberă, nu ar fi observabile. Gros-planul se
foloseşte în special pentru a întări sau pentru a contrazice o afirmaţie făcută de subiectul uman
sau pentru a confirma sau nu afirmaţia despre un obiect sau altă persoană. Cel mai des încadrate
astfel sunt mâinile şi ochii pentru că sunt cele mai expresive elemente, au rolul de a întări
afirmațiile și astfel pot fi influențați oamenii. Prim-planul este încadrarea care prezintă o
persoană de la torace în sus, fără să i se vadă mâinile (palmele). Folosirea acestui cadru are drept
scop sublinierea afirmaţiilor acestei persoane, dă senzația de apropiere față de telespectator și
conferă credibilitate. Planul mediu cuprinde toată partea de deasupra taliei, inclusiv mâinile şi
palmele. Aici, un rol important încep să capete hainele (eleganţa lor sau culorile folosite) şi
comunicarea non-verbală. Folosirea cadrului mediu are rolul de a transmite o senzaţie de
relaxare, de linişte, de calm, de importanţă redusă a subiectului discutat sau de diminuare a
contradicţiilor. Discursurile politice se ţin la prim-plan, în timp ce întâlnirile politice se redau la
plan-mediu. Folosind cele două tipuri de încadrare (prim-plan şi plan mediu) se poate manipula
telespectatorul prin inducerea unor senzaţii care nu au legătură cu fondul problemei discutate.
Planul general ne permite să vedem ambianţa în care se desfăşoară acţiunea dar, în acelaşi timp,
avem posibilitatea să-i urmărim concomitent pe toți cei angajaţi în discuţie, putând pune în
balanţă senzaţiile date de gesturile lor. Planurile generale nu sunt folosite foarte des pentru că
transmit telespectatorului senzaţia de detaşare, dezinteres şi de pasivitate a operatorului şi de
neimportanţă a subiectului abordat.11

10 Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației „România de mâine”, București ,2000, p. 216

11 Ibidem, pp. 217-221

6
 Manipularea prin imagini se realizează și prin trecerile de la o imagine la alta în timpul
filmării. Acestea se realizează în general prin două metode: transfocarea și panormarea.
Transfocările constau în mişcarea lentilelor aparatului de filmat astfel încât un element al
ansamblului filmat sau chiar întreg ansamblul să dea senzaţia că se apropie sau se depărtează de
telespectator și se utilizează pentru a întări sau diminua importanța celor spuse. Panoramarea este
mişcarea obiectivului aparatului de filmat aşa cum ne-am mişca noi ochii dacă am fi în locul lui:
de la stânga la dreapta sau de jos în sus (sau, evident, invers). Mişcarea are drept scop principal
reliefarea relaţiilor cauzale sau de alte natură între elementele subiectului filmat.12
2. Montajul
Reprezintă combinarea ulterioară a cadrelor filmate. Acesta poate fi simplu, realizat prin
lipirea cadrelor într-o succesiune oarecare sau complex, prin scurtarea unor cadre, prelungirea
altora, intercalarea cadrelor şi trecerile „artistice“ dintr-un cadru în altul. Corina Crișan și Lucian
Danciu în lucrarea „Manipularea opiniei publice prin televiziune” susțin că manipularea prin
montaj se face cu scopul de a defăima și compromite , de a pune într-o lumină negativă o
persoană sau o parte implicată într-un eveniment. Autorii spun că acest lucru se poate realiza prin
eliminarea elementelor esențiale dintr-un discrus și lăsarea doar a ideilor neinteresante, prin
păstrarea bâlbelor, prin tăierea vorbelor și lipirea unor porțiuni disparate, astfel încât mesajul
montat să fie diferit de cel inițial, printr-un mixaj defectuos sau prin alcătuirea unui mesaj în care
sunetul și imaginea se contrazic.13
3. Sunetul
Sunetul este extrem de important pentru senzaţiile pe care realizatorii TV le transmit
telespectatorilor. Manipularea prin sunet se realizează prin succesiunea rapidă de sunete pentru a
distrage atenția de la imagine, sau prin absența sunetului atunci când se dorește o concentrare a
atenției la imagine. Sunetele extrem de puternice au darul de a trezi o reacţie de respingere de
către telespectator a informaţiei obţinute. Suprapunerea comentariului pe sunetul original al
materialului are darul de a creşte veridicitatea informaţiilor prezentate. Uneori se foloseşte şi
muzica pentru a sublinia importanţa unei informaţii. La ştiri acest procedeu se foloseşte foarte rar
şi numai în cazul reportajelor sau a ştirilor soft.14

12 Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației România de mâine, București, 2000, p.222

13 Crișan, Corina, Danciu, Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, 2000, p.65

14 Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației România de mâine, București, 2000, p.224

7
 4. Regia
Regia reprezintă amestecul elementelor componente astfel încât filmarea lor să transmită
telespectatorului o idee sau o senzaţie dorită de regizor sau de realizator. Ea se referă la așezarea
invitașilor în cadru, a scaunelor, meselor, unghiurile de filmare, etc
5. Culorile
Culorile au efecte extrem de imoprtante asupra psihicului uman, asupra sentimentelor și
emoțiilor noastre, asupra stării de spirit și cel mai important, asupra modului în care recepționăm
o informație. Semnificația și efectele culorilor au fost îndelung cercetate, televiziunea profitând
de pe urma acestora folsind culorile pentru a influența percepțiile telespectatorilor. Roșul de
exemplu dă senzaţia de căldură, excită, irită, provoacă, incită la acţiune, stimulează intelectual,
provoacă nelinişte, dă senzaţia de apropiere, mobilizează, însufleţeşte, facilitează asociaţiile de
idei; portocaliul induce optimism, veselie, dă senzaţie puternică de apropiere, sociabilitate,
sănătate; verdele aduce linişte, creează bună dispoziţie, relaxare, predispune la meditaţie şi
contemplare, dă senzaţia de echilibru, stimulează asociaţii multiple de idei, dă prospeţime, dă
senzaţia de depărtare în spaţiu; albastrul dă senzaţia de calm, reverie, stimulează concentrarea,
seriozitate, tendinţă spre evocare, îngăduinţă, nostalgie, distanţă, infinit şi meditaţie; negrul dă
senzaţia de reţinere, nelinişte, depresie, interiorizare, înduioşare, impresie de adâncime, plinătate
şi greutate. Mulţimea nuanţelor şi a posibilităţilor de combinare a culorilor dau regizorilor
artistici şi realizatorilor de emisiuni posibilităţi practic nelimitate de a le folosi pentru
transmiterea unor senzaţii şi obţinerea unor reacţii dorite de la telespectatori.15
Pe lângă tehnicile de manipulare în televiziune propuse de Radu Herjeu, Corina Crișan și
Lucian Danciu, propun alte tehnici menite să influențeze publicul telespectator. Acestea sunt:
manipularea prin comentariul din off, manipularea prin paginație, prin omisiune, manipularea
prin zvonuri mediatice, prin cenzură, manipularea prin procedeul „a ascunde arătând”,
manipularea prin charismă, manipularea prin jurnaliști și prin mijloacele non-verbale de
comunicare.
1. Manipularea prin comentariul din off
Acest tip de manipulare apare în condițiile în care, pe fondul unor imagini corecte,
comentariul exagerează sau diminuează cauze și efecte, defăimează, acuză și compromite

15 Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației România de mâine, București, 2000, pp. 224-228

8
persoane, instituții, grupuri politice, atribuie apartenența unor imagini filmate într-un loc, altui
loc.
2. Manipularea prin paginație
Acest tip de manipulare este specific buletinelor de știri, atunci când o știre deosebit de
importantă și cu impact asupra populației este prezentată la finalul jurnalului informativ și invers.
3. Manipularea prin omisiune
Este considerată cea mai perfidă și eficientă formă de manipulare. Omisiunea reprezintă
procedeul prin care un eveniment, o persoană, un grup social sau un partid politic nu este
reflectat în niciun program, din diverse motive.
4. Manipularea prin zvonuri mediatice
Acest tip de manipulare utilizează propagarea zvonurilor. Zvonul este unul dintre cele
mai folosite instrumente de manipulare în masă, fiind definit „principala contraputere”. Ele se
nasc din întrebările spontane pe care publicul și le pune și la care nu găsește răspuns . Odată
propagate, ele circulă cu o rapiditate impresionantă. Efectul informațiilor neverificate, ale
zvonurilor sunt extrem de periculoase, pentru că ele întăresc păreri, convingeri care sunt ulterior
foarte greu sau aproape imposibil de verificat. Scopul celor care inițiază un zvon este intoxicația,
răspândirea minciunii pentru a crea presiuni asupra celor de la putere.
5. Manipularea prin cenzură
Asupra televiziunii fac presiuni o mulțime de factori socio-economici: constrângerile
comerciale, oportunismul reporterilor pentru carieră, lacunele din informații, stereotipurile
moștenite, condiționările instituționale, opiniile grupurilor de prieteni, mediile sociale și etnice,
etc. Din această cauza televiuziunea nu poate să fie obiectivă. Există diferite categorii de cenzuri,
exprimate prin: impunerea subiectului discuției, impunerea condițiilor de comunicare,
exercitarea constrângerii temporale, constrângerea impusă de politica postului de televiziune,
constrângeri de ordin economic, jurnaliști.
6. Manipularea prin procedeul „a ascunde arătând”
Acest procedeu pesupune fie a evidenția altceva decât ar trebui, ceea ce nu este
important, fie a arăta ceea ce trebuie dar în așa fel încât să pară lipsit de importanță, fie să-l
construiască în așa fel încât faptul primește o semnificație contrară realității. Acest lucru se
datorează percepțiilor diferite ale jurnaliștilor16
7. Manipularea prin charismă
16 Crișan, Corina, Danciu, Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, 2000, pp.65-90

9
 Un alt factor de manipulare este charisma (farmecul, atracția) pe care o degajă anumite
persoane prezente pe micile ecrane. Prin charismă, un prezentator de exemplu, poate capta
interesul telespectatorilor, și îi poate face să devină fideli unei emisiuni. (de exemplu Andreea
Marin este o prezentatoare TV cu multă charismă, cei mai mulți dintre cei care urmăreau
emisiunea „Surprize!Surprize!” o făceau pentru că era prezentată de ea. )17
8. Manipularea prin jurnaliști
Jurnaliștii sunt în multe cazuri cei mai importanți actori ai manipulării. Există 2 situații:
prima situație, atunci când jurnaliștii manipulează intenționat și a doua situație în care aceștia
manipulează inconștient, fiind la rândul lor manipulați de alții.(de șefii postului TV, de figuri
importante din politică, de oameni cu un statut economic important)
9. Manipularea prin mijloacele non-verbale de comunicare
Comunicarea non-verbală este un proces complex ce include omul, mesajul, emoțiile,
mișcările trupului, tonul, volumul și ritmul vocii. Cercetările din domeniu au arătat că impactul
pe care îl au elementele comunicării în cadrul unui dialog sau al unei dezbateri este următorul:
• Cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, însă au un impact mai scăzut
față de celelalte elemente
• Tonul vocii are un impact mai mare, iar posibilitatea de control este medie
• Simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare în desfășurarea comunicării
interpersonale, dar și posibilitățile cele mai reduse de control
Prin limbajul non-verbal, moderatorii de televiziune transmit o serie de mesaje fără ca
acestea să fie percepute de toți telespectatorii. De exemplu atunci când un moderator stă cu
brațele încrucișate, înseamnă că nu acceptă punctul de vedere al invitatului și are chiar o
atitudine de respingere sau, uneori, de superioritate. Jocul cu pixul în mână, sau scuturarea
ritmică a pantofului denotă nervozitate. Aceste amănunte nu sunt percepute doar de invitat ci și
de telespectator și pot altera profund recepția mesajului și a informațiilor dezbătute.18
În concluzie putem spune că mass-media din România dă de multe ori ori dovadă de lipsă
de profesionalism și manipulează prin cele mai diverse metode și tehnici, chiar și prin tehnici
care ar trebui să fie doar mijloace sau reguli de realizare a materialelor presă. Este adevărat că
uneori manipularea se face inconștient, fără intenții ascunse, dar de cele mai multe ori,

17 Crișan, Corina, Danciu, Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura Dacia, 2000, pp.90-92

18 ibidem, pp.107-112

10
producătorii de televiziune, presă scrisă sau radio, ar face orice pentru ca să obțină impactul
dorit. Oamenii însă, au nevoie de informație și deci, implicit de presă. Important este să știe să
„se apere” , să nu se lase influențați de toate aceste tehnici de maipulare... un lucru foarte greu de
altfel...

„Nu vreau ca locuința mea să fie înconjurată din toate părțile de ziduri
și ferestre astupate. Vreau ca toate culturile și cunoștințele din lume să fie
aduse și să pătrundă în casa mea într-un mod cât se poate de liber, însă refuz să
ma las purtat de valul uneia dintre ele.” (Mahatma Ghandi)

Bibliografie

11
1. Crișan, Corina, Danciu, Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Editura
Dacia, 2000
2. Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Nemira, București, 1998
3. Herjeu, Radu, Oglinda mișcătoare, Editura Fundației „România de mâine”, 2000,
București
4. Stan, Sonia, Cristina, Manipularea prin presă, Humanitas, București, 2004
5. Tran, Vasile, Stănciugelu, Irina, Patologii și terapii comunicaționale, Note de curs,
Timișoara, 2009

12