Leoaic tnr, iubirea

mi-ai sarit n fa.

M pndise-n ncordare
mai demult.
Colii albi mi i-a nfipt n fa,
m-a mucat leoaica, azi, de fa.
i deodata-n jurul meu, natura
se fcu un cerc, de-a-dura,
cnd mai larg, cnd mai aproape,
ca o strngere de ape.
i privirea-n sus ni,
curcubeu tiat n dou,
i auzul o-ntlni
tocmai lng ciorcrlii.
Mi-am dus mna la sprncean,
la timpl i la brbie,
dar mna nu le mai tie.
i alunec-n netire
pe-un deert n strlucire,
peste care trece-alene
o leoaic aramie
cu micrile viclene,
inc-o vreme,
s-nc-o vreme...

Se ia o bucat de piatr
se ciopleste cu o dalt de snge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se rzuieste cu raze
pn cubul iese perfect.
Dup aceea se srut de nenumrate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dup aceea se ia un ciocan
si brusc se frm un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfrmat!