Sunteți pe pagina 1din 13

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este un sindrom foarte frecvent, in prezent existand aproximativ 200 de milioane
de bolnavi. In Romania, la inceputul anului 2002 existau peste 360 000 de bolnavi.

Diabetul zaharat este cunoscut din antichitate, manifestarile sale fiind descrise in Papirusul Ebers
- 1500 i.e.n. In 1889 este dovedita legatura dintre DZ si pancreas. In 1921 este descoperita
insulina de catre savantul roman Nicolae Paulescu, iar in 1922 este pentru prima data
administrata la om. In 1955 incepe era medicamentelor antidiabetice orale, iar in 1963 se
reuseste sinteza insulinei.

DZ este un sindrom caracterizat prin hiperglicemie cronica datorata scaderii secretiei de insulina
sau tulburarii actiunii acesteia. Se considera ca o persoana are diabet zaharat atunci cand
glicemia masurata dimineata inainte de masa este mai mare de 126 mg % sau cand este peste
200 mg % in orice moment al zilei.

Glicemia - nivelul glucozei (zaharul) din sange. In mod normal valorile glicemiei sunt cuprinse
intre 70-110 mg %.

Hiperglicemia - valori ale glicemiei de peste 126 mg %.

Hipoglicemia - valori ale glicemiei sub 70 mg %.

Insulina - hormon secretat in pancreas. Principalul hormon care mentine glicemia la valori
normale (70-110 mg %). Stimuleaza patrunderea glucozei in celule, necesara producerii de
energie.

In timp, hiperglicemia determina complicatii la nivelul ochilor, rinichilor, inimii, vaselor de sange,
nervilor, deoarece glucoza in exces poate avea efecte toxice.

Clasificarea diabetului zaharat

 Diabetul zaharat tip 1 apare in general la copii si tineri inainte de 40 de ani. La acesti
bolnavi pancreasul nu mai secreta deloc insulina, astfel incat ei va trebui sa urmeze toata
viata tratament cu insulina.
 Diabetul zaharat tip 2 apare de regula dupa 40 de ani. La acesti bolnavi pancreasul
secreta inca insulina, dar aceasta nu actioneaza normal la nivelul celulelor, acestea
nepreluand si nefolosind corespunzator glucoza din sange.
 Diabetul zaharat la gravide - unele femei pot face DZ in timpul sarcinii, dar de obicei
acesta dispare dupa nastere.

Cauzele aparitiei diabetului zaharat

Diabetul zaharat este cauzat de: defecte genetice, boli ale pancreasului (pancreatita,
traumatisme), alte boli endocrine, unele medicamente (prednison, diuretice), infectii (rubeola
congenitala, citomegalovirus), obezitate, stres, sedentarism, alimentatie bogata in grasimi si
glucide.

Principalele semne in diabetul zaharat

referat.clopotel.ro
 Poliuria - eliminarea a peste doi litri de urina. In cursul unei zile se poate ajunge pana la
pierderea a 6-8 litri de urina.
 Polidipsia - senzatia puternica de sete urmata de consumul unor cantitati mari de lichide.
Bolnavii au limba si gura uscata.
 Scaderea in greutate - pana la 10-20 kg in cateva saptamani sau luni.
 Polifagia - exagerarea poftei de mancare. Bolnavii mananca foarte mult desi in mod
paradoxal scad in greutate.
 Oboseala, scaderea fortei fizice si intelectuale.
 Semne ale complicatiilor infectioase: gangrene, boli de piele, infectii la nivelul organelor
genitale.

Complicatiile in diabetul zaharat

Datorita complicatiilor, durata medie de viata a diabeticilor este cu aproximativ 5 ani mai mica
decat a persoanelor fara diabet.

Complicatiile acute sunt frecvente:

 Comele diabetice - hiperglicemie peste 700-800 mg %.Bolnavul prezinta: fata palida,


maini si picioare reci, limba uscata, piele uscata, greturi, varsaturi, dureri abdominale,
respiratie cu miros de acetona; bolnavul este inert, flasc si isi poate pierde cunostinta.
 Infectii acute: ale pielii (furunculi, abcese), respiratorii (pneumonii), renale (pielonefrite,
cistite).

Complicatii cronice:

 Tuberculoza pulmonara
 Infectii urinare (pielonefrita cronica)
 Infectii genitale: vulvovaginita (prurit genital, secretie abundenta, albicioasa),
balanopostita (prurit penian, roseata)
 Complicatii oculare - retinopatia diabetica, cataracta diabetica (se poate ajunge pana la
orbire)
 Complicatii renale - nefropatia diabetica - pana la insuficienta renala ce va necesita
dializa sau transplant renal.
 Cardiopatia ischemica - angina pectorala sau infarct miocardic, de cele mai multe ori
nedureros.
 Accidente vasculare cerebrale
 Arteriopatia membrelor inferioare - poate evolua pana la gangrena si amputatie.
 Neuropatia diabetica (afectarea nervilor) - bolnavii prezinta crampe musculare,
furnicaturi, senzatia de arsura sau dureri adesea insuportabile la nivelul membrelor
inferioare. Dimpotriva, se intampla frecvent ca bolnavii sa nu simta durerea. Acest fapt
este mult mai grav deoarece se pot lovi, intepa, taia si, nesimtind durere, vor neglija
tratarea ranilor. Trebuie precizat ca ranile diabeticilor se infecteaza mult mai usor si se
vindeca mult mai greu decat la nediabetici. Tot in cadrul neuropatiei se incadreaza alte
complicatii precum: impotenta (30-75%), gastropareza diabetica (greturi, varsaturi,
balonare).
 Diaree apoasa, alternand cu constipatie.
 Transpiratie exagerata sau disparitia transpiratiei in unele zone.
 Parodontopatia diabetica - caderea dintilor la varste tinere.

Cine trebuie sa faca teste pentru diabet zaharat

referat.clopotel.ro
 Toate persoanele peste 45 de ani, o data la 3 ani.
 Persoanele sub 45 de ani, o data la 6-12 luni care sunt: obeze, rude de gradul intai ale
unor persoane cu diabet zaharat, femeile care au nascut copii cu greutate peste 4 kg sau
care au avut diabet zaharat in timpul sarcinilor anterioare, persoanele cu hipertensiune
arteriala (>140 / 90 mmHg).

Tratament

Indiferent de tipul de diabet zaharat, regimul alimentar este obligatoriu. Glucidele vor reprezenta
50-60% din necesarul caloric, proteinele aproximativ 12%, iar lipidele sub 30%. De aceea
alimentele vor fi cantarite si repartizate pe mese. Alimentele ce contin glucide se impart in 3
categorii:

 Alimente interzise: zaharul, prajituri cu zahar, bomboane, ciocolata, halva, siropuri,


biscuiti cu zahar, miere, inghetata, bauturi cu zahar, fructe bogate in glucide (struguri,
pere zemoase, curmale, smochine).
 Alimente ce trebuie cantarite: paine, fainoase, produse din cereale, cartofi, orez,
leguminoase uscate.
 Alimente ce pot fi consumate fara restrictie - legumele.

De asemenea trebuie consumate in cantitati reduse alimentele cu continut mare de colesterol


(creier, ficat, carne grasa, galbenus de ou). Alimentele pot fi consumate sub orice forma,
neexistand restrictii in ceea ce priveste prepararea lor. Alcoolul si fumatul sunt interzise, iar
cafeaua se poate consuma in cantitati mici (o ceasca pe zi).

Exercitiul fizic. Este indispensabil deoarece are rol de a scadea glicemia prin cresterea
consumului glucozei la nivel muscular. Trebuie insa individualizat dupa tipul diabetului, existenta
si frecventa complicatiilor. In diabetul zaharat tip 1, unele profesiuni nu pot fi practicate deoarece
pot fi puse in pericol viata bolnavului sau a celor din jur (aviator, sofer profesionist, muncitor la
inaltime, scafandru, mecanic de locomotiva).

Insulinoterapia. Tratamentul cu insulina este indispensabil celor cu diabet zaharat tip 1. In cazul
celor cu diabet zaharat tip 2 insulina se administreaza permanent cand glicemia nu mai poate fi
mentinuta la valori convenabile prin dieta si medicamente antidiabetice orale, sau temporar in
anumite situatii - infectii severe, in timpul interventiilor chirurgicale, sarcina si alaptare, alergii sau
reactii adverse la antidiabeticele orale, infarct miocardic.

Din 1982, insulina umana sintetizata prin inginerie genetica a inlocuit aproape total insulina de
origine animala. Aceasta este administrata subcutanat prin injectii cu seringi pentru insulina sau
in ultimii ani, cu ajutorul unor Pen-uri (stilouri) mult mai usor de manevrat de catre copii, varstnici,
nevazatori. Din 1995 au aparut primii analogi de insulina (substante putin diferite structural de
insulina umana) care au acelasi efect. Ei exista in prezent si pe piata romaneasca: Lispro si
Aspart - cu actiune scurta si Glargine si Detemir - cu actiune prelungita. La ora actuala se fac
studii pentru realizarea de insuline ce pot fi administrate oral, nazal, inhalator, transdermic.

Medicamentele antidiabetice orale. Acestea se adreseaza in exclusivitate bolnavilor cu diabet


zaharat tip 2 care nu pot fi echilibrati doar cu regim alimentar. Sunt contraindicate in diabetul
zaharat tip 1, sarcina, infectii asociate, in timpul interventiilor chirurgicale pana la vindecare.

1. Derivati de sulfoniluree - la pacienti cu greutate normala (normoponderali). Acestia


stimuleaza secretia de insulina, scad producerea de glucoza de catre ficat, actioneaza la
nivelul receptorilor de insulina de la nivelul celulelor. In Romania sunt folosite sulfoniluree
de generatia a doua: glibenclamida (Maninil, Euglucon), glipizida (Minidiab, Glucotrol),
gliclazida (Diaprel), gliquidona (Glurenorm), administrate in 1-2 prize. Glimepirida

referat.clopotel.ro
(Amaryl) este cel mai nou preparat de sulfoniluree considerat ca inceputul generatiei a
treia. Avantajul acestuia fata de celelalte sulfoniluree consta in dozajul mic, debut rapid al
actiunii, administrare intr-o singura priza, actiune 24 de ore; poate fi administrat si la
pacientii cu insuficienta renala.
2. . Analogi de meglitinida - repaglinida (NovoNorm), nateglinida. Acestea actioneaza
asemanator cu sulfonilureele dar au actiune scurta (4 ore) si se administreaza inainte de
fiecare masa principala.
3. . Biguanide - metformin (Meguan, Siofor, Glucophage), buformin (Silubin, Dibiten).
Acestea se administreaza la pacientii obezi. Actioneaza prin scaderea absorbtiei
intestinale a glucidelor si prin cresterea actiunii insulinei. Se pot asocia cu insulina si
sulfonilureele; nu se administreaza in insuficienta renala.
4. . Tiazolidindione - reprezinta o clasa noua de antidiabetice orale, fiind introduse in 1999
in SUA si 2000 in Europa. In Romania au fost introduse in 2002. Rosiglitazona (Avandia)
si pioglitazona (Actos) nu stimuleaza secretia de insulina ci cresc sensibilitatea la insulina
a tesutului adipos, ficat, muschi. Acestea se administreaza in 1-2 doze si se indica
folosirea lor numai in asociere cu alte antidiabetice orale.

Alte metode de tratament.

 Pompele de insulina - Dispozitive mecanice care injecteaza continuu si automat in


organismul pacientului mici cantitati de insulina. Avantajul acestor aparate costisitoare
consta in imbunatatirea controlului glicemic si ameliorarea calitatii vietii prin reducerea
numarului de injectii de insulina la una singura la 2-3 zile si permiterea unui regim
alimentar mai usor.
 Transplantul de pancreas sau transplantul de celule secretoare de insulina - este singura
modalitate de a inlocui administrarea insulinei sau a medicamentelor antidiabetice. La ora
actuala se realizeaza doar in cateva centre din SUA, Canada, China si UE.

Metodele traditionale si naturiste - ceaiurile pentru diabet - pot cel mult ajuta la controlarea
glicemiei, dar nu pot inlocui tratamentul cu insulina sau medicamente antidiabetice orale.

Glucidele, numite şi hidraţi de carbon, carbohidraţi sau zaharide, sunt substanţe


de bază în organizarea materiei vii. În lipsa totală a glucidelor, celulele nu pot
supravieţuii mai mult de 20 de ore.  Aceşti compuşi, ca atare sau în combinaţii cu
alte substanţe, intră în structura pereţilor celulari a tuturor vieţuitoarelor, ajutând
şi înmulţirea (diviziunea) şi  dezvoltarea celulelor. În combinaţie cu glucidele, în
organism se construiesc numeroase substanţe, care intră în structura unor
hormoni, anticorpi, antigene, elemente figurate sanguine, etc.. Însă, doar în
secundar glucidele joacă un rol structural sau plastic în organism, principala
"sarcină" al lor, fiind aceea de a furniza energie.
  Carbohidraţii conţin doar trei elemente chimice minerale; carbon, oxigen şi
hidrogen. Doar plantele verzi pot sintetiza glucide din materie anorganică (apă şi
dioxid de carbon). Acest proces se realizează cu consum de energie luminoasă,
în urma procesului de fotosinteza.
  La om, sinteza glucidelor din alte substanţe este posibilă, cu condiţia ca
acestea să aibă structura organică. Randamentul unor astfel de geneze este
destul de scăzut, astfel încât, omul este nevoit să îşi procure, cel puţin o parte
din necesarul de carbohidraţi, direct din alimente.

Clasificarea glucidelor

referat.clopotel.ro
  Carbohidraţii se pot clasifica după mai multe criterii, aşa cum se poate observa
din tabelul de mai jos.

Criteriu de
Reprezentanţi
clasificare
  - glucide de origine vegetală (fructoza, zaharoza, amidonul,
  După origine etc.)
  - glucide de origine animală (glicogenul)
  - glucide energetice (glucoza - este principalul donor de
  După valoarea energie la om, lactoza, amidonul, etc.)
energetică   - glucide neenergetice (celuloza, pectinele, amidonul
rezistent, etc.)
  - monoglucide (carbohidraţi formaţi dintr-o singură moleculă)
  - oligoglucide (hidraţi de carbon care au în structura lor mai
  După structura
multe resturi (2-6) de monoglucide)
chimică
  - poliglucide (zaharide cu structură ramificată care pot
conţine zeci, sute sau mii de resturi monoglucidice)

Glucidele energetice

  Carbohidraţii care furnizează energie în urma proceselor metabolice, se


numesc glucide energetice. Se consideră, în medie, că un gram de glucide
energetice, dezvoltă 4,1 kilocalorii. Glucidele energetice sunt principalele
donoare de energie pentru organismul uman. Zaharidele sănătoase (naturale)
este bine să furnizeze organismului aproximativ 65% din energia necesară (vezi
cantitatea şi raportul dintre nutrienţi).
  Suprimarea glucidelor energetice din sursele de hrană nu conduce la scăderea
în greutate, decât în cazul inaniţiei (malnutriţiei alimentare). Inaniţia voluntară
(curele de înfometare) este, după cum se ştie, deosebit de nocivă. Este cu mult
mai eficient să se folosească în alimentaţie glucide sănătoase şi naturale, în
cantitate optimă, pe principiul cunoscut din vechime că: "grăsimile se ard la focul
carbohidraţilor".
  Trebuie subliniat faptul că glucidele nu îngraşă în mod direct. Sinteza de
substanţe grase pe baza carbohidraţilor este foarte mică (1-3%), de maximum 10
g acizi graşi pe zi. Însă, pe căi indirecte, mai ales prin frânarea arderii lipidelor,
excesul de carbohidraţi, conduce la creşterea masei adipoase.
  La zaharidele cu putere calorică, nu numai valoarea energetică este importantă,
ci şi viteza de absorbţie a acestora. Hidraţii de carbon care se absorb rapid (trec
cu viteză din intestin în sânge) poartă denumirea de glucide cu absorbţie rapidă.

• Glucidele cu absorbţie rapidă

  Monoglucidele (glucoza, fructoza), amestecul fizic concentrat de monoglucide


(zahărul invertit, mierea de albine) şi diglucidele (zahărul) care provin din
extragerea selectivă a acestora din organele vegetale ale plantelor, din cauza
concentraţiei foarte mari, dar şi a masei moleculare mici, intră rapid în sânge,

referat.clopotel.ro
traversând pereţii intestinali, cu o viteză mare.  Absorbţia acestor compuşi, dacă
provin din surse naturale integrale de hrană (legume,  fructe, cereale), este cu
mult mai mică, chiar dacă este vorba despre acelaşi substanţe.
  În faţa glucidelor cu absorbţie rapidă, şi reacţia organismului este la fel de
promptă. Astfel, corpul prin mijloacele pe care le are la dispoziţie, încercă să
convertească în glicogen, cât mai repede, excesul de carbohidraţi care a ajuns
brusc în fluxul sanguin. Procesul se desfăşoară repede, cu participare masivă a
insulinei care se secretă din abundenţă. Deoarece depozitele de glicogen din
ficat şi din muşchi au o capacitate mică de stocare, organismul va transforma o
parte din surplus în grăsimi (trigliceride) circulante  şi de depozit (care se depun
la nivelului ţesutului adipos). Mai mult, participarea insulinei la metabolismul
glucidelor, conduce, în paralel cu oxidarea carbohidraţilor, la frânarea arderii
grăsimilor, fapt ce conduce, în mod indirect, către obezitate.
  S-a constatat că glucidele cu absorbţie rapidă dezvoltă o adipozitate de tip
androgin (se depun preponderent pe trunchi şi pe bărbie, şi mai puţin pe coapse,
pe şolduri sau pe fese), abdomenul fiind în mod special afectat. Ori se ştie că
surplusul de adipozitate abdominală este cu mult mai periculos decât excesul
grăsos care se localizează în alte zone ale corpului.
  Glucidele cu absorbţie rapidă abundă în produsele zaharate (ciocolată,
bomboane, prăjituri, etc.). Dacă aceşti hidraţi de carbon sunt solubilizaţi în 
lichide şi semilichide (sucuri, lichioruri, miere artificială, îngheţată), ei se absorb şi
mai repede.
  Deşi acţionează cu ceva mai lent, amidonul din produsele purificate (făina albă,
extracte de amidon), mai ales în combinaţie cu grăsimile, dezvoltă o putere
calorică foarte mare pe o durată de timp relativ scurtă. Alimentele de acest tip
(hot dog, hamburger, plăcintele coapte în ulei încins, etc.) sunt denumite, pe
bună dreptate, cu apelativul de "bombe calorice". Mai mult, aceste preparate
conţin mai multe toxine, dintre care cea mai nocivă este acrilamida, substanţă cu
potenţial cancerigen.  Insistenţa cu care se încearcă, prin vocea nutriţioniştilor şi
a medicilor, să se limiteze vânzarea alimentelor de acest fel, alături de alte
zaharoase concentrate, în incinta şi în jurul şcolilor, este pe deplin justificată.

  • Glucidele cu absorbţie mai lentă

  Glucidele din vegetalele naturale, datorită substanţelor de balast, se absorb mai


lent şi treptat. Astfel, ele sunt benefice pentru om, furnizând, fără exces şi în
timp, energia necesară desfăşurării normale a proceselor fiziologice. Glucidele
cu absorbţie lentă,  sunt compuşi întâlniţi  frecvent sub denumirea de
carbohidraţi cu eliberare treptată. Ei fac parte din rândul ozidelor cu un număr
mare de molecule, aşa cum este amidonul, dar şi a monoglucidelor, cu condiţia
ca, aceşti din urmă carbohidraţi, să fie "prinşi" în structuri organice mai greu
digerabile, de obicei formate din glucide neenergetice.

Glucidele neenergetice

  Glucidele neenergetice, sunt substanţe vegetale de obicei cu structură


complexă (poliglucide), nedigerabile (nu pot fi degradate de către enzime) cu rol

referat.clopotel.ro
de material de balast. Glucidele neenergetice sunt numite în dietetică şi
alimentaţie fibre vegetale (alimentare). Ele abundă în coaja fructelor şi a
cerealelor, în  rădăcinoase, precum şi în verdeţuri.

Conţinutul în glucide ale unor surse de hrană

  În tabelul de mai jos, în ordine descrescătoare, prezentăm conţinutul estimativ


în carbohidraţi a unor alimente.

Glucide
Glucide
neenergetice
energetice
Aliment  (de balast)
 [g/100g parte
[g/100g parte
comestibilă]
comestibilă]
  Zahăr rafinat   99,9   0
  Miere naturală   70 - 80   urme
  Paste făinoase   70 - 80   0
  Franzelă, pâine albă   60 - 72   0,5
  Pâine integrală   50   3,3
  Lapte praf   40   0
  Seminţe oleaginoase, leguminoase, cereale
  10 - 40   5 - 8
integrale
  Cartof   14 -18   2
  Lapte condensat   11   0
  Fructe proaspete     7 - 15   1 - 3
  Ciuperci comestibile     6   1
  Sfecla roşie     5   2,5
  Lapte     4,5 - 5   0
  Ficat     3   0
  Legume şi zarzavaturi (cu excepţia unor
legume cultivate pentru părţile subterane -     1,5 - 2,5   0,5 - 3
sfeclă, cartofi, etc.)
  Lactate şi brânzeturi     1 - 5   0
  Carne     0,01   0
Metabolismul este o însuşire de bază a tuturor organismelor vii. Principala
deosebire între materia vie şi cea nevie, constă în lipsa metabolismului celei din
urmă. Orice materie care posedă metabolism, capacitatea de a se reproduce şi
abilitatea de a se adapta, este un organism viu.
  Pentru celulă metabolismul înseamnă totalitatea proceselor fizice şi chimice, în
sens fiziologic şi biologic, care stau la baza tuturor transformărilor structurale şi
energetice.
  Doar prin metabolism materia vie se organizează, se autoîntreţine şi se
manifestă (R. M. Albu).

Laturile metabolismului - anabolismul şi catabolismul

  Printr-un ansamblu complex de procese, substanţele nutritive sunt încorporate

referat.clopotel.ro
în celule şi apoi înglobate în structuri proprii. Prin înglobarea în structuri noi, se
formează substanţe specifice  fiecărui organism, procesul numindu-se
biosinteză. Această încorporare-înglobare interesează tot corpul, iar complicatul
proces prin care se realizează poartă numele de anabolism sau de asimilaţie.
Anabolismul se înfăptuieşte cu consum de energie. Energia necesară proceselor
de asimilaţie este furnizată de cealaltă latură a metabolismului; catabolismul.
  În sens opus, la nivel celular, au loc procese prin care substanţele sunt
degradate (dezintegrate). Acest fenomen poartă denumirea de catabolism sau
de dezasimilaţie.
  Catabolismul se realizează prin reacţii biochimice succesive în care, sub
influenţa enzimelor, se rup legăturile chimice şi moleculele se scindează.
Procesul de dezasimilaţie se realizează cu degajare de căldură (proces exoterm)
şi de energie (proces macroergic). Dezasimilaţia este un proces de oxidare, de
"ardere", realizat cu ajutorul oxigenului, pe seama substanţelor ("cărbunilor") ce
suferă degradări.
  Energia furnizată de catabolism este întrebuinţată de organism nu numai în
procesele de asimilaţie, ci şi în întreţinerea funcţiilor vitale, în repaos sau în
diferite condiţii de efort.
  Cele două laturi ale metabolismului (anabolismul şi catabolismul) pot fi separate
doar teoretic, în scop didactic. În fapt, ele se petrec simultan.

Bilanţul metabolic

  Bilanţul metabolic reprezintă valoarea raportului dinte asimilaţie (A) şi


dezasimilaţie (D). Când A/D este mai mare decât 1 (anabolismul predomină
asupra catabolismului), se consideră că bilanţul metabolic este pozitiv, iar când
A/D este mai mic decât 1 (catabolismul este mai accentuat decât anabolismul),
bilanţul este negativ.

Metabolismul bazal

  Metabolismul care se desfăşoară în condiţii de repaus total constituie


metabolismul bazal.
  Metabolismul bazal (de bază) este unul de întreţinere, care asigură minimul de
energie necesar menţinerii funcţiilor vitale (circulaţie, respiraţie, activitate
nervoasă, etc.).
  Cantitatea de oxigen utilizat de către organism în stare de repaus fiziologic,
precum şi cantitatea de dioxid de carbon eliminat prin respiraţie, sunt indicii
preţioase în estimarea metabolismului bazal. Există şi alte tipuri de măsurători
indirecte sau directe (calorimetrice) ale metabolismului bazal.
  Valoarea energetică a metabolismului bazal la adult este cuprinsă între1.300 şi
1.600 kcal pe zi sau, mai precis, de aproximativ 1 kcal/kg corp/oră, ceea ce
însemnă că de atât este nevoie doar pentru a supravieţui (pentru  întreţinerea
funcţiilor vitale), în condiţiile în care nu se depune niciun un fel de efort.  În
sarcină şi febră, hipertiroidism, etc., valoarea metabolismului bazal este mai
mare. Metabolismul bazal mai este influenţat de sex (la femei este mai mic
datorită mai bunei reprezentări a ţesutului adipos), de activitatea endocrină

referat.clopotel.ro
(hormonii tiroidieni, cei sexuali şi cei medulosuprareanli intensifică metabolismul
bazal) şi de vârstă.

Valoarea metabolismului
bazal în funcţie  de vârstă
Vârsta Valoarea
[ani] [ kcal/kg corp/oră]
  nou - născut   0,75
    1   1,375
    5-15   1,25
  15-20   1,20
  20-40   1
  40-60   0,975
  peste 60   0,925

Metabolismul intermediar şi metabolismul energetic

  Ansamblul transformărilor chimice, începând de la absorbţia nutrienţilor şi


terminând cu eliminarea produşilor finali, constituie metabolismul intermediar.
Metabolismul intermediar este o noţiune care se referă la substanţe (glucide,
lipide, protide, minerale, etc.) şi la transformările pe care acestea le suferă,
deosebindu-se  de noţiunea de metabolism energetic, care priveşte procesul
metabolic din unghiul energiei consumate şi degajate în urma reacţiilor
biochimice ce au loc.
  Metabolismul energetic vizează eliberarea energiei chimice potenţiale din
moleculele dezasimilate în urma transformărilor realizate pe baza metabolismului
intermediar al substanţelor.
  Energia chimică potenţială, în urma proceselor metabolice, se transformă în alte
forme de energie (mecanică, calorică, electrică. osmotică, etc.). Donorul principal
de energie este ATP-ul (acid adenozin-trifosforic).
  Degradarea substanţelor alimentare în procesele metabolice conduce în
proporţie de 45% la formarea de ATP (R. M. Albu).
  Cele mai importante substanţe implicate în metabolismul intermediar şi
energetic, sunt glucidele, protidele şi lipidele.
  • Metabolismul intermediar şi energetic glucidic

  În organismul omului, glucidele sunt substanţe cu rol energetic. Ele furnizează
organismului cele mai multe şi mai accesibile calorii. Digestia şi metabolismul
acestor substanţe au ca produşii finali dioxidul de carbon şi apa [mai multe].

  • Metabolismul intermediar şi energetic protidic

  Proteinele, prin faptul că se uzează repede, dar şi ca o consecinţă a faptului că


omul nu dispune de organe de depozit pentru aceste substanţe decât celulele
însele, trebuiesc reînnoite în permanenţă [mai multe].

  • Metabolismul intermediar şi energetic lipidic

referat.clopotel.ro
  Metabolismul lipidelor cuprinde transformarea grăsimilor din alimente precum şi
neogeneza lor (sinteza lipidelor din substanţe nelipidice) [mai multe].

Metaboliţii

  Metaboliţii sunt substanţe care participă sau iau naştere din metabolismul
intermediar. Dintre metaboliţi fac parte compuşi ca vitamine, hormoni, produşii
intermediari a metabolismului proteinelor, a lipidelor, etc..
  Produşii intermediari rezultaţi din procesele de dezasimilaţie poartă denumirea
de cataboliţi.
  Acumularea exagerată a unor cataboliţi (acid lactic, acid piruvic, acid glutamic,
GLUCIDELE (NOMENCLATURĂ, STRUCTURĂ, METABOLISM)

Nomenclatură

  În legătură cu acest important grup de substanţe, s-au încercat mai multe
denumiri, niciuna dintre ele nefiind pe deplin satisfăcătoare.
  • Denumirea de "glucide" provine de la grecescul "glichis", iar cea de zaharide,
de la latinescul "saccharum", amândouă însemnând "dulce". Se ştie însă, că nu
toate glucidele sunt dulci şi, pe de altă parte, că există compuşi care deşi sunt
dulci, nu sunt glucide.
  • Denumirea de "hidraţi de carbon" sau aceia sinonimă de "carbohidraţi"
porneşte de la o abstracţiune biochimică. În majoritatea cazurilor, structura
acestor compuşi se poate exprima sub forma:  Cn(H2O)m . Aceasta însemnă că
formal, molecula conţine un anumit număr de atomi de carbon hidrataţi (legaţi de
molecule de apă).  În realitate, din punct de vedere structural, glucidele sunt
compuşi multifuncţionali de tip polihidroxicarbonilic (conţin  grupări funcţionale
hidroxid şi carbonil).
  • Pentru desemnarea glucidelor, se mai folosesc şi termenii de oze şi ozide.
  În 1927, Comisia Internaţională pentru Reforma Nomenclaturii Chimice, a
înlocuit denumirea de "hidraţi de carbon" cu acela de "glucide". Cu toate acestea,
schimbarea nu a fost preluată niciodată de literatura de specialitate anglo-saxonă
(E. Rădulescu, 2004).

Structura glucidelor

  Glucidele sunt substanţe formate din una sau mai multe molecule. După
numărul de molecule care intră în structura unei glucide, există:
  - monoglucide numite şi oze (carbohidraţi formaţi dintr-o singură moleculă),
  - oligoglucide (hidraţi de carbon care au în structura lor mai multe resturi (2-6)
de monoglucide)
  - poliglucide (zaharide cu structură ramificată care pot conţine zeci, sute sau mii
de resturi monoglucidice).
  Oligoglucidele şi poliglucidele sunt structuri condensate care mai poartă
denumirea de ozide.

referat.clopotel.ro
Digestia şi metabolismul glucidelor

  În organismul omului, glucidele sunt substanţe cu rol energetic. Ele furnizează
organismului cele mai multe şi mai accesibile calorii. Digestia şi metabolismul
acestor substanţe au ca produşii finali dioxidul de carbon şi apa.
  Doar carbohidraţii cu masă moleculară mică (monoglucidele, unele diglucide)
pot traversa pereţii intestinali pentru a ajunge în sânge. Oligoglucidele şi
poliglucidele trebuie să sufere, anterior absorbţiei intestinale, degradări prin care
să se scindeze până la monoglucide.
  Principala poliglucidă prezentă în alimente; amidonul, începe să se
descompună încă din cavitatea bucală, sub acţiunea enzimei ptialina, care este
un ferment alcalin din salivă (amilază salivară). Astfel, ptialina este amestecată
cu alimentele şi începe transformarea amidonului şi a dextrinelor în maltoză.
Scindarea moleculelor se continuă în stomac, unde acidul clorhidric suprimă
activitatea ptialinei şi înlocuieşte degradarea enzimatică, cu o hidroliză acidă.
Procesul de degradare continuă, cu un mai mare randament, într-un mediu
alcalin, în duoden şi în intestinul subţire, sub acţiunea amilazei pancreatice, şi a
celei intestinale, astfel încât, se ajunge în final la glucoză, monoglucidă care
traversează uşor pereţii intestinali.

Digestia şi absorbţia glucidelor

  Metabolismul energetic al omului este "planificat" să se desfăşoare cu prioritate


pe baza glucidelor. Dacă în organism se introduc cantităţi mari de lipide şi de
carbohidraţi, în maximul 24 de ore va avea loc arderea aproape completă a

referat.clopotel.ro
glucidelor, în timp ce lipidele vor rămâne în bună parte neoxidate. Lipidele
neoxidate se vor depune, împreună cu cele derivate din metabolismul altor
substanţe, în ţesutul adipos, pe termen lung. Dacă în organism ajung cantităţi
mai mici de glucide, şi acestea de provenienţă naturală, fără absorbţie rapidă,
metabolismul nu va avea destule resurse energetice, şi va arde combustibilul de
depozit, adică grăsimile, desigur în condiţiile unei alimentaţii sărace în lipide. Mai
mult, o cantitate moderată de glucide cu absorbţie lentă, va iniţia procesul de
arderea a grăsimilor, dacă aportul caloric alimentar nu este mai mare decât
energia consumată de corp.
  Principalul donor de energie celulară este glucoza. Aceasta ajunge la ţesuturi
fiind purtată prin fluxul sanguin. În funcţie de provenienţă, ţesuturile folosesc 3
feluri de glucoză:
  - glucoza exogenă (rezultată din hrană),
  - glucoza endogenă (rezultată din oxidarea glicogenului),
  - neoglucoza (glucoza provenită din neosinteze, deci din substanţe neglucidice).
  Arderea glucozei în celule are loc sub influenţa insulinei. Metabolismul
glucidelor poate urma o cale aerobă (în prezenţa îndestulătoare a oxigenului)
sau una anaerobă (în lisa oxigenului).
  Catabolismul anaerob al glucozei poartă denumirea de glicoliză anaerobă. Prin
glicoliza anaerobă, fenomen ce are loc mai ales la nivelul ficatului şi a muşchilor
scheletici, glucoza se transformă în acid lactic, în urma trecerii succesive prin 10
reacţii chimice catalizate enzimatic. În ultima reacţie, care este reversibilă, acidul
piruvic trece în acid lactic. Acidul lactic nu se mai degradează mai departe, dar
poate reveni în acid piruvic, oxidându-se mai departe pe cale aerobă. Acidul
lactic rezultat din glicoliza anaerobă este responsabil de instalarea febrei
musculare, fenomen cauzat de creşterea acidităţii musculare. Metabolismul
anaerob al glucidelor are loc în condiţii de efort fizic solicitant, ca o consecinţă a
faptului că necesarul de oxigen gazos de care au nevoie celulele nu poate fi
satisfăcut (nevoile de oxigen ale ţesuturilor depăşesc capacitatea de respiraţie
tisulară). Glicoliza anaerobă furnizează o cantitate mare de energie, însă cu un
randament scăzut, un fel de "forţă fără rezistenţă".
  Pe cale aerobă, glicoliza are un randament energetic mult superior. În prezenţa
oxigenului, glucoza trece printr-o serie de reacţii catalizate enzimatic până la acid
piruvic. Acidul piruvic, trece mai departe în acetil coenzima A (sub influenţa
piruvat dehidrogenazei), care intră în ciclul lui Krebs, oxidându-se până la CO 2 şi
H2O.
  Insulina favorizează fixarea glucozei în ţesuturi, stimulează glicoliza şi activează
complexul enzimatic piruvat dehidrogenaza. În acelaşi timp, insulina inhibă
arderea grăsimilor (E. Rădulescu, 2004).
  Faţă de glucoză, fructoza urmează o altă cale metabolică, independentă de
insulină. Astfel, la nivelul ficatului, sub acţiunea enzimei fructochinaza, substanţa
se fosforilează degradându-se treptat cu eliberare de energie.
  Până nu demult, datorită unei absorbţii mai lente şi ca o consecinţă a faptului că
nu necesită prezenţa insulinei, se considera că fructoza este cea mai sănătoasă
glucidă. Timpul însă, a dovedit că lucrurile nu stau chiar aşa.
  În natură, fructoza se află de cele mai multe ori alăturată glucozei, mai ales în

referat.clopotel.ro
fructe, amândouă glucidele aflându-se în concentraţii relativ scăzute. Însă,
datorită gustului foarte dulce, fructoza a început să se extragă selectiv, astfel
încât se întâlneşte adăugată într-o mulţime de alimente (cereale pentru micul
dejun, răcoritoare, gumă de mestecat, prăjituri, bomboane, gemuri, produse
pentru diabetici, etc.). Această fructoză concentrată nu este deloc sănătoasă.
  Un studiu amplu publicat în SUA în anul 2002, arată că fructoza concentrată,
care abundă într-o serie largă de alimente la care a fost adăugată, creşte
trigliceridele sanguine, măreşte tensiunea arterială, produce rezistenţă la insulină
şi intoleranţă la glucoză, favorizează formarea de ţesut adipos mai mult decât
glucoza (E. Rădulescu, 2004).

referat.clopotel.ro