Legenda Punului

Se zice c la nceput, cnd a fcut Dumnezeu toate vietile de pe pmnt, pe toate

psrile le-a fcut albe i nu le-a dat nici un nume. Ele se deosebeau una de alta prin
mrime i prin cntec. Dar nu fu destul, fiindc Dumnezeu nu putea s cheme la el nici o
pasre, c n-avea nume cum s le strige. Mai ales c Dumnezeu ar fi vrut s le mai dea
cte un sfat, de cum trebuie s triasc i cum s se hrneasc. Dar ele, dup ce le-a fcut,
toate au plecat de lng Sfntul-Printe, afar numai de una, care tot pe aproape de
Atotputernicul se inea.
Se gndi atunci bunul Tat, ca s dea cte un nume la fiecare i s le coloreze i penele
n chip deosebit, ca aa s se neleag mai uor cu ele. Porunci deci slujitorilor, ca s-i
aduc tot felul de vopsele, pentru ca s se apuce de lucru. Dar cine s-i adune psrile iar
la un loc, c pmntul era mare, psri multe i nici una nu tia de ce voia Dumnezeu s
fac. Cum vede ns lng el pe zburtoarea care nu se deprtase de tronul sfnt, o cheam
i i spune, ca ea s adune cum va ti, pe toate celelalte.
Att a trebuit, c unde se apuc acest crainic al Domnului s ipe ct l lua pliscul, n
cele patru laturi ale lumii i s cheme psrimea toat la mpodobit i la botez. i, cu ct
ipa mai tare, cu att mai mult i rotea coada, mndru de cinstea ce i-o fcuse Domnul, de
a-l pune pe el s dea de tire surorilor aceast veste.
Psrile mari i mici, mai mult speriate de aa ipt i de team ca pliscul ngmfatului
lor frate s nu se lrgeasc pn dincolo de urechi, de atta strigt, au alergat, care cum au
putut, n faa Sfntului-Stpn.
Dumnezeu a nceput s le vopseasc pe fiecare cum a vrut el i s le pun i nume.
Cnd a venit i rndul celei care dduse vestea celorlalte, ca semn de recunotin,
Dumnezeu a vopsit-o cu cele mai mndre culori i mai ales coada i-a mpodobit-o cum nu
se putea mai frumos. Dar pentru c se artase mndr fa de celelalte, i-a zis:
- Numele tu s fie pun i s nsemneze mndrie iar n loc de cntec, tu s nu poi dect
a ipa !
i de atunci a rmas punul cu penele mndre dar fr glas frumos, ci numai ip.