Sunteți pe pagina 1din 5

1

Drept Roman Curs 11

Curs 11

CAPITIS DEMINUTIO
Capitis deminutio inseamna desfiintarea lui caput, adica desfiintarea personalitatii si imbraca trei
forme:
1. Capitis deminutio maxima = pierderea lui status libertatis (pierderea libertatii): cazul
cetateanului roman executat silit si vandut ca sclav in strainatate. Acest lucru duce la
pierderea tuturor elementelor personalitatii.
2. Capitis deminutio media = pierderea cetateniei romane: cazul cetateanului care devine
latin sau peregrin.
3. Capitis deminutio minima= pierderea unor drepturi de familie si eventual dobandirea
altora noi. Aceasta forma presupune diverse situatii, unele in care personalitatea se
diminueaza (cazul adrogatiunii: persoana sui iuris devine persoana alieni iuris), alte
situatii la care asistam la o marire a personalitatii (cazul emanciparii: fiul din familie
emancipat devine din persoana alieni iuris, persoana sui iuris) si caz in care
personalitatea nu este afectata (cazul adoptiunii: fiul are o noua patria potestas, dar nu
isi schimba capacitatea juridica).
Astfel, traducerea sintagmei capitis deminutio inseamna desfiintare, si nu micsorare a
personalitatii.

PERSOANA JURIDICA
Asa cum am vazut, romanii faceau distinctie intre persoana fizica si persoana juridica. In
conceptia lor, persoana juridica este o colectivitate care are un patrimoniu propriu, dobandeste
drepturi si isi asuma datorii independent de membrii care o formeaza. In terminologia romana,
persoanele juridice erau denumite fie corpora, fie universitas.
Cea mai veche persoana juridica a fost chiar statul roman, care avea un patrimoniu
propriu constand in ager publicus si in tezaurul public, avea debitori si putea fi instituit
mostenitor. Dupa modelul statului roman, au fost organizate apoi coloniile si municipiile din
Italia si din provincii, iar, mult mai tarziu (in epoca postclasica), pe cand crestinismul a devenit
religie de stat, si biserica a devenit persoana juridica, fiind inzestrata cu o serie de privilegii.
Persoanele juridice din domeniul privat erau simple asociatii si se numeau collegia. Spre
exemplu, collegia fabrorum era o asociatie de lucratori, iar colegia tenuiorum erau asociatii ale
oamenilor saraci. Toate aceste asociatii se constituiau prin simpla conventie a partilor, insa, spre
sfarsitul republicii, unele persoane juridice de drept privat s-au implicat in viata politica, astfel

2
Drept Roman Curs 11

incat Caesar le-a desfiintat, cu exceptia acelora care erau traditionale, iar Octavian Augustus a
conditionat dobandirea personalitatii juridice de aprobarea expresa a senatului Romei.
Alte dispozitii din materia persoanelor se refera la protectia incapabililor de fapt. In
conceptia romanilor, erau incapabili de fapt aceia care nu aveau reprezentarea consecintelor
faptelor lor, iar cauzele care faceau imposibila o asemenea reprezentare erau denumite
incapacitati si erau de doua feluri: incapacitati naturale si incapacitati accidentale. Spre
exemplu, este natural ca un copil sa nu aiba reprezentarea consecintelor faptelor sale, dar nu este
firesc ca un om sa fie nebun, iar romanii i-au pus sub protectie juridica pe toti incapabilii de fapt.
Cei loviti de incapacitati firesti erau protejati prin tutela, iar cei loviti de incapacitati accidentale
erau protejati prin curatela.
Insa multa vreme (in epoca veche) tutela a fost un procedeu juridic prin care erau
protejate interesele agnatilor, caci agnatii erau mostenitori prezumtivi, dovada ca, potrivit Legii
celor XII Table, tutela era deferita celor mai apropiati agnati in ordinea in care veneau la
succesiune, dar, incepand din secolul II i.Hr., tutela a devenit un procedeu juridic prin care erau
protejate interesele incapabilului de fapt. Aceasta evolutie a functiei tutelei rezulta si din definitia
lui Servius Sulpicius, conform careia tutela este o forta si o putere asupra unei persoane libere
pentru a-l proteja pe acela care, datorita varstei fragede, nu se poate apara singur. Aceasta
definitie este formata din doua parti care sunt contradictorii, deoarece prin prima parte a
definitiei se afirma ca tutela este o forta si o putere in interesul agnatilor, iar prin partea a doua se
afirma contrariul, ca tutela a fost creata pentru a-l proteja pe nevarstnic. Aceasta fizionomie
contradictorie oglindeste evolutia functiei tutelei, caci prima parte a definitiei corespunde vechii
conceptii, iar partea a doua corespunde conceptiei evoluate cu privire la functia tutelei.
In functie de persoanele care sunt puse sub protectie juridica, tutela este de doua feluri:
tutela impuberului sui iuris si tutela femeii sui iuris. Prin urmare, daca un impuber era sui
iuris, trebuia sa fie pus sub tutela, dupa cum trebuia pusa sub tutela si femeia sui iuris, indiferent
de varsta ei. Totusi imparatul Octavian Augustus a creat ius liberorum prin care a fost desfiintata
tutela asupra femeii ingenue care avea trei copii, precum si asupra femeii dezrobite care avea
patru copii, iar in dreptul postclasic, ius liberorum s-a generalizat, ceea ce echivaleaza cu
desfiintarea tutelei femeii sui iuris.
In functie de modul in care era deferita, tutela era de trei feluri: tutela legitima, tutela
testamentara si tutela dativa. Tutela legitima era deferita potrivit Legii celor XII table celor
mai apropiati agnati. Tutela testamentara era deferita printr-o clauza cuprinsa in testament, iar
tutela dativ a fost creata prin legea Atilia care a fost data in secolul II i.Hr. Potrivit acestei legi,
incapabilul care nu avea agnati si niciun tutore desemnat prin testament trebuia sa fie pus sub
tutela de catre pretor. Acest moment marcheaza transformarea tutelei intr-un procedeu juridic
prin care erau protejate interesele incapabilului de fapt.

3
Drept Roman Curs 11

La romani, tutela era administrata prin doua procedee denumite negotiorum gestio si
auctoritatis interpozitio.
Negotiorum gestio inseamna gestiune de afaceri si se aplica in vederea administrarii
bunurilor lui infans (copilul pus sub tutela are mai putin de sapte ani). Era denumit infans acel
copil care nu se putea exprima clar. In acest caz toate actele de administrare erau incheiate de
tutore in nume propriu, inclusiv actele prin care tutorele transmitea dreptul de proprietate asupra
unor bunuri ale lui infans, incalcandu-se astfel un principiu fundamental al dreptului roman
conform caruia nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el insusi. Iar in cazul de fata
constatam ca tutorele transmite proprietatea asupra unor lucruri care nu-i apartin.
Auctoritatis interpositio se aplica in vederea administrarii bunurilor copilului care se
putea exprima corect, precum si in vederea administrarii bunurilor femeii sui iuris. Potrivit
acestui procedeu, actele de administrare erau incheiate chiar de incapabil in nume propriu, dar in
prezenta tutorelui, prezenta care nu avea semnificatia ratificarii acelor acte, ci semnificatia
completarii capacitatii incapabilului de fapt.
Curatela a fost creata in vederea protejarii celor loviti de incapacitati accidentale. Initial
au fost pusi sub curatela nebunii si prodigii (risipitorii), iar mai tarziu au fost create si numeroase
alte curatele. Cert este ca acest procedeu juridic era deferit numai prin lege si de catre pretor, iar
administrarea curatelei se facea numai prin negotiorum gestio.

DREPTUL CIVIL ROMAN


BUNURI
In doctrina moderna, conceptul de bunuri desemneaza acele lucruri care sunt susceptibile
de apropriere sub forma dreptului de proprietate sau mai pe scurt acele lucruri care pot fi
stapanite cu titlu de proprietate, ceea ce inseamna ca, pe plan terminologic, doctrina moderna
face dinstinctie intre lucruri si bunuri, de vreme ce sunt desemnate prin termeni diferiti, pe cand
la romani nu se facea o asemenea distinctie terminologica, intrucat si lucrurile si bunurile erau
desemnate prin acelasi cuvant res.
De aceea, la romani, clasificarea bunurilor este inclusa in clasificarea lucrurilor, dovada
ca in institutele lui Gaius si ale lui Justinian, lucrurile sunt clasificate in doua mari categorii, res
in patrimonio si res extra patrimonium. Se numeau res in patrimonio acele lucruri care puteau fi
stapanite cu titlu de proprietate si pe care noi, modernii, le denumim bunuri, iar res extra
patrimonium sunt acele lucruri care nu puteau fi stapanite cu titlu de proprietate, fie prin natura
lor, fie prin destinatia lor.
La randul lor, res in patrimonio puteau fi clasificate dupa mai multe criterii, astfel:
potrivit Legii celor XII Table, in functie de valoarea lor economica, lucrurile se clasifica in res

4
Drept Roman Curs 11

mancipi si res nec mancipi. Potrivit lui Gaius, res mancipi sunt pretiosiores, adica mai valoroase
din punct de vedere economic, iar res nec mancipi sunt lucruri mai putin valoroase. Fireste,
aceasta clasificare foarte veche poarta amprenta conceptiei vechilor romani de pastori si
agricultori cu privire la valoarea lucrurilor, caci, in conceptia lor, erau valoroase lucruri ca
pamantul, sclavii, vitele de munca.
De asemenea, lucrurile se clasifica in corporale si incorporale (res corporales, res
incorporales). Se numeau corporale acele lucruri care aveau o forma materiala, pe cand cele
incorporale nu aveau o forma materiala, erau drepturile patrimoniale de creanta sau reale. Cu
toate acestea, dreptul de proprietate, care este cel mai important drept real, era considerat un
lucru corporal, intrucat vechii romani confundau dreptul de proprietate cu obiectul su, confuzie
care se oglindeste si pe plan terminologic.
Foarte importanta este si clasificarea in genera si species, adica lucruri de gen si lucruri
individual determinate. Lucrurile de gen se identifica prin trasaturi care sunt proprii categoriei
din care fac parte, pe cand lucrurile individual determinate se identifica prin trasaturi care le sunt
proprii numai lor. Aceasta clasificare are consecinte importante in materia riscurilor in contract,
caci daca debitorul datoreaza un lucru de gen care piere fara vina lui, acel debitor nu va fi
exonerat de raspundere, ci va trebui sa-si execute totusi obligatia deoarece genera non pereunt
lucrurile de gen nu pier, pe cand, daca debitorul datoreaza un lucru individual determinat, care
piere fara vina lui, va fi exonerat de raspundere. Dinstinctia dintre lucrurile de gen si lucrurile
individual determinate se realizeaza prin conventia partilor, ceea ce inseamna ca lucrurile nu sunt
de gen sau individual determinate prin natura lor, ci partile stabilesc daca debitorul urmeaza sa
remita un lucru de gen sau un lucru individual determinat.
Lucrurile pot fi stapanite de persoane cu trei titluri juridice: posesiune, detentiune,
proprietate. Din faptul exterior al stapanirii unui lucru nu poate rezulta cu ce titlu juridic este
stapanit acel lucru.
Posesia este o stare de fapt ocrotita de drept si presupune intrunirea a doua elemente:
animus si corpus. Cuvantul animus desemneaza intentia persoanei de a stapani lucrul pentru
sine, ceea ce inseamna ca posesorul se comporta fata de lucru ca un adevarat proprietar. Cuvantul
corpus desemneaza totalitatea faptelor materiale prin care se exercita stapanirea fizica asupra
unui lucru, cum ar fi cultivarea unui teren sau locuirea unei case. Daca cele doua elemente se
intrunesc asupra unei persoane, acea persoana are calitatea de posesor. Posesiunea a aparut inca
din epoca foarte veche in legatura cu exploatarea lui ager publicus de catre patricieni, dar, cu
timpul, posesiunea s-a generalizat, in sensul ca toate lucrurile au devenit susceptibile de
posesiune, iar jurisconsultii cercetau posesiunea in stransa legatura cu proprietatea, pentru ca,
desi nu toti posesorii sunt proprietari, toti proprietarii sunt posesori, astfel incat, prin protectia
juridica a posesiunii se protejeaza chiar proprietatea. Spre exemplu, daca posesorul este chemat
in justitie de un neproprietar, el nu trebuie sa faca dovada ca este proprietar, caci se apara
afirmand posed pentru ca posed .

5
Drept Roman Curs 11

La romani, posesiunea era de mai multe feluri: possessio ab interdicta, possessio ad


usucapionem, possessio iniusta, possessio iuris.
Posesio ab interdicta este acea posesiune care dadea dreptul la protectie juridica prin
interdictele posesorii.