Sunteți pe pagina 1din 2

Umanismul Renascentist si Postrenascentist

Umanismul este o micare spiritual care st la baza Renaterii, aprut n Italia n secolul al
XIV-lea i care s-a extins n mod progresiv n Europa apusean pn n secolul al XVII-lea. Umanismul
renascentist sublinia superioritatea literaturii latine i greceti i n special valorile ei n materie de
moral personal i public.1 Umanismul modern debuteaz cu cel renascentist avndu-i ca reprezentani
pe Giovanni Pico della Mriandola, Erasmus, Montaigne. Caracteristica principal este sinteza realizat pe
un plan superior a doua dintre teoriile care au marcat clasicismul antic, i anume stoicismul si filozofia
epicurean.
Umanitii Renaterii au dezvoltat o nou concepie despre om, promovnd ideea demnitii
omului ca fiin liber, autonom, creatoare (Pico della Mirandola, T. Campanella). Concepiei
pesimiste despre om, ca fptur supus permanent pcatului, i-au opus teza naturii bune a omului
(Erasm, Rabelais, Vittorino da Feltre), fundamentnd astfel pedagogia umanist.2
In lucrarea Despre demnitatea omului, Pico della Mirandola reia problema condiiei umane
considernd ca esena omului este data de posibilitatea cu care aceasta a fost inzestrat de divinitate.
Pronete de la ideea conform creia omul este o creaie a divinitii, fiind meninut astfel tema abordrii
din perspectiva cretinismului, dar omul este privit ca o creaie nedesvarit. Pentru Pico della
Mirandola omul ocupa o pozitie intermediara, participand atat la lumea intengibila (sufletul), cat si la
lumea sensibila (trupul), fiind apreciat chiar ca trasatura de unire dintre aceste doua lumi, liber sa
evolueze spre una sau spre cealalta.3
Filozofia acestei perioade recunoate rolul facultilor spirituale specifice omului, numai ca
dezvoltarea acestora este privita ca incompatibila cu ignorarea nevoilor trupeti. Manifestnd antipatie
fata de asceptismul medieval, filozofia renaterii repune in drepturi fireti bucuria de a trai. Din aceasta
perspectiva va fi reconsiderata si revalorizata filozofia epicurean.
In ciuda respingerii dogmatismului Evului Mediu, filozofia renaterii pstreaz teme precum
divinitatea, providena, suflet, nemurire, iar cetatea cereasca este privita ca un model ideal pentru
cetatea pmnteasca. Religia este valorizata mai ales din perspectiva funciei sale de suport moral.
Reprezentant al perioadei post-renascentiste, filozoful cretin Blaise Pascal (1623-1662) plaseaz
omul intre doua infinituri- un Infinit Mare determinat de nemrginirea universului si un Infinit Mic
obinut prin divizarea la nesfrit a fiecrui lucru. Pascal se delimiteaz de doua dintre tradiiile
antichitii, si anume de stoicism, perspectiv care contesta posibilitatea omului de a deine adevrul si
scepticism.
Dac gnditorii renaterii manifestau o ncredere necondiionat n capacitile de cunoatere si
de creaie ale omului, reprezentanii barocului sunt ceva mai pesimiti devenind uneori cinici. Se renun
astfel la viziunea idilica potrivit creia microcosmosul uman ar reda frumuseea si armonia
macrocosmosului.

Prin delimitarea de cele doua teorii, Pascal propune o atitudine moderata fata de problematica
condiiei umane, considernd ca trebuie asumate limitele omului, limite care nu exclud fundamentarea
mreiei sale. De altfel, sintagma monstru neneles care ii este atribuita omului nu are statutul unui
agnosticism, ci are statutul uni avertisment in ceea ce privete dificultatea demersului de a cunoate
omul.
Pascal va regsi esena umana in capacitatea de a cunoate a omului, mai precis in capacitatea de
a contientiza propriile limite, contienta de sine mbracnd forma contiinei morii.

Note:
1. Autori: Thomas F. X. Noble, Barry Strauss, Duane J. Osheim, Kristen B. Neuschel, Elinor A. Accampo,
David D. Roberts, William B. Cohen, "Western Civilization: Beyond Boundaries", Sixth Edition. 2011,
2008 Wadsworth, Cengage Learning, p. 322.
Bibliografie:
1. Autori: Thomas F. X. Noble, Barry Strauss, Duane J. Osheim, Kristen B. Neuschel, Elinor A.
Accampo, David D. Roberts, William B. Cohen, "Western Civilization: Beyond Boundaries", Sixth
Edition. 2011, 2008 Wadsworth, Cengage Learning, p. 322.
2. Dicionar enciclopedic, vol.VI, Bucureti, Editura Enciclopedic, 2006
3.