Sunteți pe pagina 1din 23

Curs 11 - Stilistica

Analiza stilistica si textul jurnalistic

Exista o maniera proprie jurnalistilor de a scrie si a prezenta evenimentele?


Putem vorbi de anumite retete sau tipare de redactare proprii jurnalistilor? Are textul
jurnalistic un anumit specific, anumite particularitati ce l diferentiaza de alte tipuri de
texte, conferindu-i un statut distinct n rndul variatelor tipuri de scriituri?
La prima vedere am fi tentati sa raspundem negativ: n ultima instanta,
jurnalistii folosesc aceeasi materie prima limba si aceleasi principii ca orice
utilizator al limbii: selecteaza cuvintele sau expresiile, formuleaza enunturi si
construiesc texte pe baza unor modele de constructie nsusite anterior. si totusi,
lucrurile nu sunt chiar att de simple; tocmai de aceea vom ncerca sa aratam n
continuare ca textul jurnalistic se supune unor norme privind att modul de organizare
si construire a textului, ct si limba utilizata si stilul ales. Mai mult, chiar n cadrul
textului jurnalistic, constatam existenta unor variate genuri cum sunt relatarea,
reportajul, ancheta, interviul. Acestea, la rndul lor, se supun unor reguli bine definite
de constructie si utilizeaza instrumente specifice care depind n mod esential de tipul
de jurnalism practicat: presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online.
n cazul textului din presa scrisa de exemplu, cititorii se vor astepta
ntotdeauna sa gaseasca titluri incitante si texte coerente, clare, si concise; n mod
normal, limba utilizata va fi simpla si nu vom 333i89d identifica prea des metafore sau
alte figuri de stil cu exceptia cazului n care acestea ndeplinesc o anume functie de
regula aceea de a evidentia sau accentua diferite aspecte ale relatarii. Vom putea
identifica apoi un intro fraza de debut a articolelor, ce are rolul de a capta atentia
cititorului, si vom constata o structurare si o constructie specifice, ce depind de genul
ales. ntr-o publicatie jurnalistica nu vom gasi niciodata nuvele, procese-verbale,
scrisori, stenograme sau rapoarte de activitate ca materiale jurnalistice distincte; n
masura n care apar totusi fragmente ale unor asemenea genuri, ele ndeplinesc n
principal rolul de elemente de sprijin, pentru a conferi autenticitate si credibilitate
textului jurnalistic propriu-zis. Cnd deschidem un ziar, nu ne asteptam sa gasim

platforma politica a vreunui partid, stenograma vreunui proces de interes sau


procesul-verbal al unui accident de ultima ora. Ne asteptam sa gasim un continut
informational bogat organizat ntr-o forma anume, un text coerent si usor de citit, care
sa ne aduca la cunostinta evenimente de actualitate.
innd cont de aceasta succinta analiza empirica, suntem ndreptatiti sa
afirmam

ca

exista

serie

de

particularitati

ale

textului

jurnalistic

care

individualizeaza, l delimiteaza clar de alte texte apartinnd stilurilor beletristic,


stiintific, epistolar etc. Dar care sunt n mod concret aceste particularitati si cum ar
putea fi ele sistematizate? O prezentare sintetica extrem de interesanta este cea
oferita de Luminita Rosca: n viziunea sa, o prima categorie de particularitati deriva din
conditiile specifice de producere a textului jurnalistic. Din aceasta perspectiva putem
distinge urmatoarele particularitati:

Textul jurnalistic este redactat de un jurnalist profesionist angajat pe

baze contractuale; n aceasta postura, jurnalistul si asuma toate responsabilitatile


privind respectarea strategiei publicistice si a regulilor deontologice ce deriva din
respectivul contract, din reglementarile legale sau din regulile deontologice.
Forma finala a textului jurnalistic este rezultatul unor activitati riguroase
de colectare, selectie, ierarhizare si condensare a informatiei, si nu o simpla
prezentare a faptelor. Textul jurnalistic nu prezinta informatia bruta, asa cum o
ofera de exemplu, procesul verbal sau stenograma. Informatia este n prealabil
filtrata de jurnalist, asa nct sa raspunda cerintelor publicului, pastrndu-si n
acelasi timp nsa corectitudinea, obiectivitatea si acuratetea.
Filtrarea informatiilor n mass-media nu este un demers ntmplator aflat
sub semnul subiectivitatii jurnalistului desi o anumita nota de subiectivism va fi
ntotdeauna prezenta; filtrarea reprezinta un proces supus unor norme mai mult
sau mai putin stricte, cu un caracter mai degraba orientativ, reguli ce vin n
ajutorul jurnalistului, usurndu-i munca. Procesul de filtrare este influentat de
natura informatiei, de genul jurnalistic abordat (stire, reportaj, ancheta, interviu,
comentariu etc.), si nu n ultimul rnd, de canalul de difuzare utilizat (presa scrisa,
audio-vizual sau jurnalism online). Un model general si foarte util de tratare a
informatiei n presa tiparita este cel oferit de catre Albert Kientz [1], care

utilizeaza patru criterii principale de analiza n procesul de filtrare: originalitatea


mesajului, gradul de inteligibilitate a mesajului, gradul de implicare a publicului si
profunzimea psihologica a informatiei transmise.
a.

n ceea ce priveste primul criteriu, respectiv selectarea evenimentelor


n functie de originalitatea informatiilor, presa de informare are n vedere
doar acele informatii noi, de actualitate, imprevizibile, neasteptate si/sau
neobisnuite, care fie difera de o traditie sau norma acceptata n mod
conventional, fie modifica perceptia realitatii. n procesul de filtrare, textul
va fi construit n jurul elementului de noutate, iar informatiile vor fi
selectate si integrate ntr-o structura coerenta tocmai prin raportare la
ceea ce este nou, neasteptat, sau inedit. Este ceea ce literatura anglosaxona numeste generic newsworthiness. n cadrul acestui demers,
jurnalistul colecteaza informatiile legate de respectivul eveniment, le
selecteaza, eliminndu-le pe cele redundante, asa nct ceea ce ramne
sa redea fidel continutul, punnd n prim-plan elementul neobisnuit.
Procesul de filtrare este absolut necesar n domeniul jurnalistic, dar nu
trebuie totusi exagerat, deoarece jurnalistul risca sa omita informatii
relevante legate de evenimentul prezentat.

b.

Cel de-al doilea criteriu, respectiv gradul de inteligibilitate, are n vedere


faptul ca orice informatie, orict de inedita sau originala, va fi receptata de
catre cititori doar n masura n care limbajul utilizat le este accesibil.
Tocmai din acest motiv, se recomanda evitarea termenilor abstracti, a
termenilor de specialitate si a regionalismelor [2], a cuvintelor preluate
din limbi straine si a celor rar utilizate n general orice termeni al caror
sens ar putea sa nu fie nteles de public, sau mai rau, ar putea fi gresit
nteles. De asemenea, este bine sa se evite utilizarea frazelor foarte lungi
si/sau stufoase, precum si modificarea voita a topicii n scopuri stilistice.
Pe de alta parte desi aceasta contravine ntr-un fel regulilor jurnalistice
privind concizia inteligibilitatea textului presupune un anumit grad de
redundanta, n functie de genul jurnalistic avut n vedere, prin faptul ca
uneori sunt necesare clarificari, explicatii suplimentare sau chiar reluari
ale ideilor avansate initial.

c.

Urmatorul criteriu gradul de implicare a publicului joaca un rol


esential n alegerea genului publicistic: stire sau reportaj, ancheta,
interviu, editorial etc. n acelasi timp, el reprezinta un criteriu pentru a
stabili spatiul sau timpul alocat informatiei de catre canalul mediatic. O
informatie poate afecta un public mai larg sau mai restrns, poate implica
reactii imediate sau ulterioare, sau nu provoaca nici un ecou. De aceea, cu
ct gradul de implicare a publicului este mai mare, jurnalistul va alege un
gen mai complex, mai amplu, mai detaliat, alocnd de asemenea
evenimentului, un timp si un spatiu mai mari.

d.

n fine, ultimul criteriu se refera la impactul informatiilor asupra


psihicului uman. Cu ct informatia atinge straturi mai profunde ale
psihicului uman, cu att probabilitatea ca ea sa fie retinuta este mai mare.
Tocmai de aceea referirile la violenta, sex, viata de familie care ating n
profunzime psihicul sunt exploatate att de intens, mai ales de catre
presa de senzatie, dar nu numai. Astfel de informatii, care se adreseaza
unui public cu educatie medie si sub-medie dar foarte numeros sunt
retete sigure pentru tiraj sau audienta mare la public. Informatiile despre
probleme economice, sociale, politice afecteaza straturi superficiale ale
psihicului uman, iar gradul de receptare a acestora este direct proportional
cu nivelul de educatie a publicului .

Mai mult, textele jurnalistice se supun unor constrngeri de natura


temporala si spatiala, legate nu doar de elaborarea si difuzarea mesajelor, ct si
de receptarea acestora. De exemplu textul publicat ntr-un cotidian din Romnia
va selecta informatiile de interes pentru un segment de public bine delimitat
geografic, tinnd cont de asteptarile si preocuparile acestuia. Similar, textul
jurnalistic va varia n continut, n functie de aria de acoperire locala, regionala,
nationala sau internationala. De regula, o informatie de interes national sau
international poate aparea ntr-o publicatie locala sau regionala, n functie de
importanta pe care se estimeaza ca o are n cadrul respectivei comunitati. Atunci
cnd avem n vedere informatii locale sau regionale nsa, ele vor fi publicate la

nivel national si mai rar international numai n masura n care au o importanta


deosebita si se mizeaza pe un impact spectaculos al acestora. n ceea ce priveste
coordonatele temporale, criteriul principal ce delimiteaza textul jurnalistic de alte
categorii cum sunt textele literare sau stiintifice este actualitatea informatiei.
Orice informatie rupta de contextul spatial si temporal n care apare poate sa-si
piarda semnificatia, caznd n banal si desuetudine.

Textul jurnalistic ca vehicul al informatiei este tiparit ntr-o publicatie,

difuzat pe un program radio/TV sau publicat online; de aceea el trebuie sa


respecte codul grafic al publicatiei sau paginii web, sau formatul programului
respectiv. Pe lnga rolul de suport al informatiei, el este n acelasi timp o marfa,
un produs destinat cumpararii si consumului, si ndeplineste functia de serviciu
public; aceste functii exercita o permanenta influenta asupra jurnalistului, att n
activitatea de colectare a informatiilor, ct si n procesul de structurare a acestora
si de redactare a textelor. Astfel, n toate etapele activitatii sale, jurnalistul trebuie
sa tina seama de doua aspecte foarte importante att n alegerea continutului ct
si a modului de prezentare: n primul rnd, el trebuie sa conceapa un produs
vandabil, iar n al doilea rnd, publicul sau tinta este reprezentat de mase. Ca
urmare, informatia se structureaza tinnd cont att de sistemul de referinte
(obisnuinte si preferinte de lectura, nivel de cunostinte si grad de cultura, interese
si preocupari) al publicului, ct si de sfera tematica a evenimentului.
Tratarea informatiei constituie un demers subordonat procesului de
constructie a textului jurnalistic si tine seama n pricipal de: a) natura si
complexitatea evenimentului evidentiat; b) genul jurnalistic pe care autorul si
propune sa-l abordeze; c) de dimensiunea psiho-sociala a publicului vizat. n
lumina celor prezentate, activitatea jurnalistului nu este nici pe departe att de
libera si autonoma pe ct pare, ci este marcata de numeroase constrngeri;
acest constrngeri pot fi att de ordin intern, legate de textul jurnalistic propriu-zis
- ratiunile pentru care un eveniment devine informatie de presa, maniera de
filtrare a informatiei, modul de constructie a textului, modul de ambalare a
informatiei pentru a fi vnduta, ct si de ordin extern statutul publicatiei,

statutul jurnalistului, reguli de deontologie si de etica profesionala, modificari


aparute n profilul psiho-moral al publicului etc.

Ca parte a sistemului mass-media, textul jurnalistic este subordonat

conceptului de eveniment concept ce determina att activitatea ziaristilor, ct


si interesul publicului. n sens foarte larg, evenimentul reprezinta orice ntmplare
din realitatea nconjuratoare, cu o anume semnificatie pentru un individ sau grup;
din perspectiva subiectiva, eveniment este tot ceea ce produce modificari n
statutul existential, social, economic, politic, cultural, profesional etc. sau n
perceptiile, sentimentele, cunostintele, interesele unui individ sau grup social.
Chiar unele definitii ale articolului jurnalistic sunt centrate n jurul conceptului de
eveniment: acesta este considerat a fi un text delimitat grafic n contextul ziarului,
care relateaza evenimente de interes public, reale si recente, din categoria
textelor narative si referentiale (Kosir 1988)
Astfel definit, evenimentul reprezinta una din constrngerile majore ce
actioneaza asupra activitatii jurnalistului; evenimentul ancoreaza publicul n
cotidian: aici, astazi, acum sunt termeni ce dobndesc prin intermediul
presei conotatii aproape mitice n existenta noastra cotidiana.
De fapt aici este vorba de unul din trucurile presei care, punnd semnul
egalitatii ntre eveniment si cotidian, opereaza de fapt un transfer de semnificatie
de la primul catre cel de-al doilea, cotidianul fiind perceput doar n relatie cu
evenimentul. Acest transfer confera perisabilitate evenimentului si perenitate
cotidianului, si este factorul ce determina de fapt nevoia de lectura a presei.

innd cont de faptul ca jurnalistul transmite informatii referitoare la un

anumit eveniment, prin intermediul unui suport fie el tiparit, audiovizual sau n
format electronic, catre un public-tinta, el realizeaza de fapt un act de
comunicare. De aceea textul jurnalistic trebuie sa se integreze n modelul general
al unui act de comunicare. Astfel, orice model de comunicare are drept minime
componente:

emitentul,

mesajul

si,

respectiv,

receptorul

sau

destinatarul

informatiei. Pentru a surprinde n mod adecvat mecanismul derularii unui proces

de comunicare trebuie luati n considerare si alti parametri, printre care foarte


importanti sunt: canalul utilizat si gradul de interactiune dintre emitator si
receptor. Una din particularitatile comunicarii jurnalistice o reprezinta numarul
enorm de potentiali receptori: destinatarul mesajului jurnalistic este reprezentat
de marea masa a indivizilor, ceea ce face ca jurnalismul sa se ncadreze n
categoria comunicarii de masa. Comunicarea mass-media leaga grupuri sociale
enorme n rndul carora accesul la informatii este liber, democratizat. Aceste
conglomerate uriase sunt formate din indivizi care nu se cunosc ntre ei, nu se afla
n relatii de proximitate, nu comunica, si nu au valori si scopuri comune. De
regula, comunicarea de masa se caracterizeaza prin interpunerea ntre emitent si
receptor a unor instalatii tehnice sofisticate si a unor institutii complexe [3]. Una
din implicatiile cele mai importante ale acestui fapt, dar ale numarului enorm de
receptori este dificultatea chiar imposibilitatea realizarii procesului de feedback.
Comunicarea

mass

media

si

implicit

cea

jurnalistica

este

asadar

unidirectionala.
Tot natura comunicarii si profilul destinatarului genereaza o constructie
specifica a textului jurnalistic: structura informatiei n cascada (Van Dijk, 1988)

[4],

ceea ce nseamna prezentarea informatiilor n ordinea descrescatoare a

importantei lor, utiliznd urmatoarea schema: titlu, paragraf initial, prezentarea


faptelor, consecintele, contextul, reactia celor implicati.
Structura "n cascada" de care vorbeste Van Dijk este cunoscuta n
literatura de specialitate sub denumirea de "piramida inversata" sau "rasturnata",
reprezentata grafic sub forma unei piramide cu vrful n jos si alcatuita din trei
secvente textuale:
1.

baza piramidei reprezinta cea mai importanta structura textuala


respectiv paragraful initial sau introductiv ( intro-ul n jargon
jurnalistic, lead n limba engleza

2.

corpul

textului

cuprinde

contextul

(background n limba engleza)


3.

paragraful final sau fraza de ncheiere

evenimentului

prezentat

stirea

Articolul de stiri este cel mai frecvent gen jurnalistic, chiar si n cazurile cnd
mass-media este orientata cu precadere catre genurile interpretative cum se
ntmpla n tara noastra. innd cont de faptul ca n ciuda importantei sale evidente
literatura autohtona nu pare sa acorde prea mare atentie categoriei stire,
consideram necesara, n primul rand, definirea acestei notiuni. si pentru ca este vorba
de o definitie, am consultat pentru nceput cteva dictionare, pentru a ncerca sa
desprindem sensul general al stirii; astfel, Micul Dictionar Enciclopedic [5] defineste
stirea drept veste (n presa, la radio), informatie scurta si operativa despre un
eveniment, n vreme ce Dictionarul Explicativ al Limbii Romne [6] o defineste ca
fiind o veste, informatie, noutate. Dictionarul Encarta adauga un element n plus n
definirea stirii: acela de noutate, actualitate; primul sens este acela de informatie
despre evenimente sau evolutii recente, iar al doilea: informatie despre evenimente
curente, tiparita sau difuzata de mass-media.
Ca gen publicistic, stirea de presa reprezinta ceva mai mult, sau altceva dect
definitiile din dictionare. Jurnalistii au facut numeroase ncercari de a defini stirea, dar
nu par sa fi ajuns la o definitie unanim acceptata; ba chiar unii dintre ei, cum este
Stanley Walker unul dintre cei mai mari editori din lume nu cred ca exista vreo
definitie a stirii. El obisnuia sa spuna ca stirea este mai imprevizibila ca vntul sau
ca uneori stirea nu face altceva dect sa repete, folosind personaje noi, basme la fel
de vechi ca piramidele[7] (George A.Hough, 1975, p.2). Citat n aceeasi lucrare,
Joseph Pulitzer spune ca stirile trebuie sa fie originale, distincte, dramatice,
romantice, nspaimntatoare, unice, curioase, trasnite, comice, ciudate si care sa te
faca sa vorbesti despre ele[8].
Un scandal de coruptie, o operatie medicala n premiera mondiala, o
descoperire stiintifica extraordinara sunt subiecte de mare interes pentru publicul
larg, dar ele nu devin stiri dect n masura n care sunt relatate prin intermediul presei
si oamenii afla despre ele. Altfel, ele sunt doar evenimente, fapte care risca sa nu li
se recunoasca existenta

Asadar, o stire reprezinta relatarea unui eveniment, o marturie n care


jurnalistul trebuie sa spuna ceea ce a vazut, numai ceea ce a vazut si nimic mai mult
dect ceea ce a vazut[9]. Sau, cu cuvintele aceluiasi autor: Ziarul este o
ntreprindere care are drept functie transformarea evenimentelor n stiri [10].
Exista totodata o multitudine de informatii care nu merita sa devina stiri, desi
ntrunesc uneori toate trasaturile genului. De exemplu, daca o persoana si cumpara o
arma sofisticata si foarte performanta, aceasta reprezinta o informatie, nu nsa si o
stire. Acest fapt s-ar putea sa prezinte interes pentru un grup restrns de persoane
apropiate celui n cauza, dar numai att. Daca nsa cumparatorul este o persoana
publica banuita a ntretine legaturi cu lumea interlopa, atunci informatia devine ntradevar stire. Cu alte cuvinte, un eveniment nu este stire orict de nou, ciudat, inedit
sau surprinzator ar fi: pentru aceasta, el trebuie sa prezinte n plus interes public.
O alta trasatura importanta a stirii este perisabilitatea acestora; stirile trebuie
aduse

la cunostinta publicului

imediat,

altfel

risca sa-si

piarda actualitatea:

manifestarile sportive, jocurile, dezbaterile, spectacolele sunt legate de actualitatea


imediata; stocarea si distribuirea lor tardiva le reduce valoarea si, implicit, sansele de
vnzare pe piata mass-media.

n general, specialistii sunt de acord ca pentru a fi considerate stiri,


informatiile trebuie sa se ndeplineasca simultan o serie de conditii:
Sa reprezinte un material pe care publicul trebuie sa-l aiba pentru ca este foarte
important si i ajuta sa ia o decizie informata
Sa reprezinte o informatie inedita, iesita din comun, interesanta, surprinzatoare, de
divertisment, sau amuzanta de citit; n acest sens, extrem de relevant este deja
clasicul exemplu pe care l evoca jurnalistii atunci cnd definesc stirea: nu
reprezinta stire faptul ca un cine musca un om, dar informatia ca un om musca
un cine este cu siguranta o stire.
Sa aiba o puternica componenta temporala stirile sunt prin definitie perisabile,
caracterizndu-se prin actualitate. Totusi, chiar si un eveniment petrecut cu o
saptamna n urma, dar nemediatizat nca, reprezinta o stire, cu conditia sa fie

de actualitate. Ba mai mult, ziarele americane abordeaza adesea drept stiri


subiecte deja mediatizate de alte institutii de presa, bazndu-se pe loialitatea
publicului lor. Si chiar daca acest public a aflat deja despre subiectul in cauza,
provocarea consta n a gasi informatii, elemente si unghiuri de abordare noi fata
de concurenti.
Alte elemente ce confera statutulde stire:
-

Situatiile conflictuale: razboaie, politica etc.


Progresul, inovatiile: o inventie deosebita, o noua autostrada
ultramoderna, noi tehnologii etc.

Celebritatea: personalitatile sunt un subiect foarte bun de stiri

Dezastrele: cutremure, incendii de proportii, uragane, accidente de


proportii etc.

Orice actiune ce afecteaza un grup/grupuri foarte mare de indivizi:


defrisarea unei zone, constructia unei uzine de dimensiuni foarte
mari, o centrala atomoelelctrica etc.

[1] Kientz, Albert - Pour analyser les medias. Lanalyse de contenu, MAME, Paris, 1971
[2] Cu exceptia cazului in care textul se adreseaza unui public familiarizat cu acesti
termeni

[3] In cazul jurnalismului exemplele includ sistemul editorial, redactiile, institutiile de


radio si TV, Internetul etc

[4] Teun Van Dijk News and Discourse, Lawrence Erlbaum Associates, New York,
1988

[5] Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1978


[6] Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996
[7] n George A.Hough News Writing, Michigan State University, USA, 1975
[8] Jean-Claude Bertrand - O introducere n presa scrisa si vorbita, Editura Polirom,
Iasi, 2001, p.219

[9] Philippe Gaillard - Tehnica jurnalismului, Editura stiintifica, Bucuresti 2000, p.54

[10] Philippe Gaillard - Tehnica jurnalismului, Editura stiintifica, Bucuresti 2000, p.30
****************** COMPLETARI
Textul e asemenea labirintului lui Dedal: il inchide in el pe autorul sau, iar cand lectorul
isi asuma acel text devine si el captiv." (Umberto EcO)
Creatie in versuri sau in proza, opera literara modeleaza realitatea prin imagini
artistice, selectand, combinand, modificand limba pentru a comunica ideea si pentru a
emotiona lectorul. Paul Valery vede in literatura aplicarea unor proprietati ale
limbajului prin care se ajunge la magia cuvantului, cu reverberatii intre suflet si lumea
devenita obiect al reflectarii.
Receptarea textului literar din perspectiva stilistica presupune descifrarea lingvistico-artistica a operei, intelegerea cuvantului si a latentelor sale, descompunerea
imaginarului artistic, pentru ca scriitorul selecteaza, combina cuvinte si sensuri,
opereaza devieri" estetice. Criticul N. Balota apreciaza ca discursul poetic participa la
ordinea limbajului comun si, totodata, transcende aceasta ordine (). Poezia purcede
din radacina insasi a cuvantului; ea este o vorbire originara".
Analiza stilistica urmareste aspectele esentiale ale operei sub raportul realizarii
expresivitatii, al mestesugului cuvintelor ce primesc relief, culoare si insufletire.
Originalitatea poeziei se manifesta prin limbajul ei specific, prin registrul variat al
figurilor de stil, prin proiectarea viziunii lirice despre lume si viata intr-o substanta
sugestiva, inedita, la limita neobisnuitului, a inefabilului, a nonconventionalului.
I. Nivelul fonetic al limbii este dat de manifestarea ei in substanta sonora, prin sunete
cu un anumit ton, cu inaltimea, durata sau amplitudinea lor, la care se adauga
silabele, accentul, ritmul, intonatia cu posibile valori expresive.
Resurse ale expresivitatii:
- onomatopee, cuvinte derivate de la acestea (Iar Setila dand fundurile afara la cate o
bute, horp !
Ti-o sugea dintr-o singura sorbitura." ; Si asa tremurau de tare, de le dardaiau dintii
in gura." - I. Creanga);
- cuvinte expresive prin sunete si volum sonor (pirpiriu, molcom, domol, valvataie,
valtoarE);
- asocierea sunetelor in context - aliteratie, armonie imitativa, asonanta, ecou, rima.
- contraste sonore ;
- locul, tipul vocalelor (inchise/deschisE), accentuarea lor;
- modificarea sunetelor (Na-va de cheltuiala, ghiavoli ce sunteti!
" - Ion Creanga): caderea sunetelor, a silabelor sau adaugarea lor;
- schimbarea accentului (exprima o atitudinE): Vai!
tot mai gandesti la anii cand visam in academii." - M. Eminescu (evocarea scolilor

de altadata);
- ritmul - expresia necesitatii de simetrie si armonie - apare nu numai in versul
traditional, ci si in versul liber - succesiunea silabelor se asociaza cu miscarea ideii si a
sensibilitatii poetului;
- exista si o ritmica a prozei, elaborata de autor prin atentia pentru cadenta si curgere
a frazei (textul sadoveniaN);
- pauza - este componenta a ritmului, dar are valorile ei expresive: fragmenteaza
versul (cezurA), intrerupe brusc comunicarea, pentru a sugera o stare sufleteasca, o
emotie;
- debitul - numarul de sunete emis in unitatea de timp : tempoul vorbirii poate fi mai
rapid sau mai lent ca manifestare temperamentala, afectiva sau retorica (in discurS).
II. Nivelul lexical-semantic este cel la care sensul apare in legatura cu expresia
acestuia, sub forma semnului lingvistic, manifestat in cuvant, dar si in constructii mai
largi, sintactice chiar. Construirea sensului este un proces, semantica demonstreaza ca
un cuvant nu are sens in afara contextului sau", iar actul lecturii, descoperirea unui
text, este o colectare de operatii semantice" (Constanta Barboi, Metodica predarii
limbii si literaturii romane in liceU).
Resurse ale expresivitatii:
- motive poetice/laitmotive;
- cuvinte polisemantice (arii semanticE);
- valorificarea sinonimiei;
- expresii, locutiuni cu rol afectiv (tipenie de om nu le deschidea usa", m-a varat in toti
sparietii" - I. Creanga);
- nuante arhaice, regionale ale limbii;
- relatii de simetrie, de opozitie prin surprinderea contrastelor, a antonimelor sau prin
paralelism;
- resursele afective ale derivarii: diminutive, augmentative (dragalita doamne", dragut
de biciusor", vaduvoi batran", hotomanul de Paval" - I. Creanga), prefixe sugestive,
contaminarea (Bine-ai venit, nepurcele !
", Mai fiecare tovaras al meu furluase cate ceva" - Ion Creanga);
- compunerea (Pasari-Lati-Lungila, dau chiori unul peste altul, de parca aveau orbul-gainilor" -

Ion Creanga);
- imbogatirea sensurilor prin metafora, metonimie, sinecdoca, eufemism, ironie, hiperbola (sensuri
figuratE);
- folosirea mijloacelor lexical-semantice pentru a exprima umorul, satira (jocul de cuvinte, unitati
neologice, paradoxuL).
III. Nivelul structurii morfologice vizeaza:

- frecventa unor parti de vorbire (substantivele, adjectivele in tablouri, descrierile statice, verbele
imprima dinamism, traduc emotii, stari, actiunI);
- forme rare ale cuvintelor;
- superlativul stilistic al adjectivelor ;
- dativul etic, dativul posesiv ;
- valori stilistice ale timpurilor si modurilor verbale (prezentul narativ, istoric, etern, imperfectul timp al duratei, al nedeterminariI);
- elemente ale oralitatii - vocative, interjectii, verbe la imperativ, pronume personale/ de politete;
- prezenta unei parti de vorbire inutile in context/absenta unei parti de vorbire utile comunicarii.
IV. Nivelul sintactic reprezinta dinamizarea structurilor limbii, miscarea intregului mecanism prin
relatii si concepte importante. Strans legata de logica, sintaxa este expresiva prin: .
- topica (topica normala este neutra expresiv, abaterile de la topica sunt expresivE), constructii
redundante (reluarea si anticiparea: cine in urma vine, acela inchide usa"), incadrare (Destule am
tras de pe urma dumitale, destule !
" - I.L. CaragialE);
- constructii care reflecta destramarea structurii logice a enuntului: anacolutul, parantezele,
digresiunile (constructii incidentE), elipsa (Cine se incalzeste la soare nu-i pasa de lumina" :
anacolut; Cat ii mic, prinde muste cu ceaslovul Iarna; pe gheata si la sanius": elipsa - I. Creanga);
- apozitii;
- propozitii exclamative si interogative ;
- paralelismul sintactic;
- chiasmul (repetitia incrucisata : Si toamna si iarna/ Coboara-amandoua ; / Si ploua, si ninge,/ Si
ninge si ploua.");
- structuri complexe, arborescente (reflecta miscarea gandirii, a sensibilitatiI).
V. Nivelul stilistic al limbii determina organizarea limbajelor, a stilurilor, in functie de factorul
sociocultural. Acum se constituie textul ca unitate superioara enuntului; este un nivel transfrastic,
dincolo de fraza, loc de intalnire a tuturor nivelurilor anterioare. Un text literar se va diferentia de
cel publicistic, administrativ sau stiintific comunicand emotia, trairea, semnificatia adanca a
discursului. Elementele lingvistice sunt completate de cele extralingvistice, textul se raporteaza la
context (cultural, psihologic, istoric etC).
- Se vor identifica figurile de stil, expresivitatea structurilor, sistemul de conotatii ale textului,
notele definitorii ale stilului unei opere literare.
- Se poate vorbi de un nivel artistic - subordonat celorlalte, dar si superior acestora, un nivel al
creativitatii lingvistice manifestate in si prin opera de arta.

- Stratul imagistic contine imagini poetice, artistice de tip vizual, auditiv, olfactiv, tactil, sinestezic,
iradiind semnificatii afective si intelective, in timp ce stratul prozodic propune ritmuri si rime
variate, vers alb sau vers liber, un ritm interior al textului, constatari ce vor conduce lectorul spre o
receptare complexa a creatiei, in totalitatea si armonia elementelor ei de structura si limbaj poetic.
ANALIZA STILISTIC

A interpreta stilistic un text de presa, caruia sa-i conferim calitatea de discurs de un anumit tip,
nseamna sa luam n consideratie doua standarde de textualitate:
1.) Coeziunea, ca relatie de dependenta gramaticala (acord, logica si selectie a propozitiilor,
interactiune)
2.) Coerenta, ca relatie de compatibilitate ntre elementele ce compun textul, se 14214q1619o
accepta, sunt accesibile si relevante ca semnificatie (V. VIsINESCU)

1. Premise:
a.) Invazia limbajelor si interactivitatea
- limbajele invadeaza orizontul interdisciplinar al celor mai diverse si eterogene discursuri
Limbaje de presa:
Limbajul economic: marketing, tehnologii, competivitate...
Limbajul stiintific: cibernetica, informatica, mamagement...
Limbajul cultural-artistic: arta narativa, eul liric, alter ego, lirism,...
Limbajul publicistic cetatenesc: edili, urbanizare, audienta,...

Limbajul vietii politice: vot, unaminitate..


Limbajul sportiv: basket, box, corner...
- genurile omniprezente n ziare si reviste, reportajul, foarte diversificat (reportaj infomativ,
biografic, potret, oficial, confesiune etc.), ancheta (sociala, economica, de nvatamnt, culturala
etc.), interviul, cronica (literara, plastica, muzicala, cinematografica etc), masa rotunda, articolul,
mpreuna cu genurile informative (stiri, fotoreportaje) cunosc o dezvoltare notabila.
- Disciplina genurilor garanteaza nsa rigoarea formala, strictetea compozitiei. (Tudor Vianu)
b.) Ambiguitatile discursive si dualitatea receptarii
- de la discursul de presa traditional se trece la discursul mediatic informatizat
- acesta reprezinta limbaje ce pun receptorul ntr-o dubla postura: primeste informatii si este
solicitat sa participe la acceptarea/neacceptarea respectivei lumi
2. Instrumente de lucru:
a.) centrare asupra continutului:
- sunt explorabile semnificatiile sugerate de titlu, sapou (cnd acesta exista), din lead, din intro
au din imaginile care nsotesc textul (fotografii, desene, grafice, colaje etc.)
- se aproximeaza importanta discursului raportata la:
- sensurile majore tranzitive (ce afla cititorii)
-sensurile ascunse/partial ascunse ale unei posibile dezinformari
- sensurile manipulatorii, cu deosebire ale temelor politice n campanii electorale
b.) centrare asupra autoritatii verbului:

- enunturi, propozitii, fraze, parafraze, contexte coerente, clar exprimate, proprietate semantica,
nlantuire si gradare logica
- frazarea contextuala a discursului n structuri gramaticale solide (atentie la dezacorduri,
anacoluturi, improprietati semantice, cultisme, pretiozitati, etc.)
- preponderenta verbalului fata de alte coduri semiotice
3. Tehnici ale analizei/interpretarii unui discurs mediatic
- modele de analiza stilistica:
-

tipul mesajului: semnificatia continutului propriu-zis, n plan politic, social,


cultural, lingvistic etc. ct si ncadrarea ntr-unul din genurile jurnalistice

structura mesajului: tehnicile de redactare prin care se individualizeaza


mesajul (discursul)

particularitati de limba si stil: mai ales sfera lexicului si a figurilor de stil

accesibilitate si corectitudine literara: diferite aspecte referitoare la vocabular,


morfologie si sintaxa

Faptele limba caracteristic presei (daca este cazul pentru un text jurnalistic
din perioada de pionierat)

4.

Scheme operationale aplicabile n receptarea stilistica a discursului mediatic

Dupa V. Visinescu, din verigile sistemului retoric, patru sunt comune oricarei analize:
a.

subiectul discursului: reprezinta prima veriga a unui discurs, rezulta din titluri,
intro-uri, lead-uri sau frnturi de text nsotite de imagini

b.

ordonarea tematica

c.

ornamentarea tematica

d.

interpretarea discursului

De exemplu:

Ce valori lexicale si stilistice poate cuprinde titrajul de presa?

Exprimarea metaforica n titraje


Titrajul n discursul politic (d.p.d.v.al semnificatiei mesajului, al formei de exprimare,
al lexicului, al punctuatiei, al simbolurilor iconice, al genurilor/speciilor)
5.

Tipologii discursive ale presei scrise


a.) discursul jurnalistic social: analiza stilistica urmareste:
-

planul semnificatiei sociale,

planul modalitatilor/tehnicilor jurnalistice

planul functiilor lingvistico-estetice


b.) discursul informativ: analiza stilistica urmareste:

semnificatia generala a mesajelor

capacitatea selectiva

conexiunile subiectului cu coordonatele politico-socio-culturale care l-au


generat

varietate de tehnici narativ-descriptive

folosirea limbajelor simbolice si metaforice

transferarea nucleelor semantice si a rigorilor jurnalistice n nuclee mixte, de


granita, specifice si altor stiluri
c.) discursul divertismental - analiza stilistica urmareste:

semnificatia temei

carui public i se adreseaza si carui gen de presa i se ncadreaza

ce simbolistica sugereaza

ce efecte evidentiaza

cum completeaza textul imaginile si cu ce efect

care dintre discursuri este preponderent metaforic

trasaturile discursului etc.


d.) discursul publicitar - analiza stilistica urmareste:

valentele stilistice n discursul publicitar (cuvinte cu sens propriu si figurat, n propozitii


sau fraze)
Textul jurnalistic
Exista o maniera proprie jurnalistilor de a scrie si a prezenta evenimentele? Putem vorbi de
anumite retete sau tipare de redactare proprii jurnalistilor? Are textul jurnalistic un anumit specific,
anumite particularitati ce l diferentiaza de alte tipuri de texte, conferindu-i un statut distinct n
rndul variatelor tipuri de scriituri? La prima vedere am fi tentati sa raspundem negativ: n ultima
instanta, jurnalistii folosesc aceeasi materie prima - limba - si aceleasi principii ca orice utilizator al
limbii: selecteaza cuvintele sau expresiile, formuleaza enunturi si construiesc texte pe baza unor
modele de constructie nsusite anterior. si totusi, lucrurile nu sunt chiar att de simple; tocmai de
aceea vom ncerca sa aratam n continuare ca textul jurnalistic se supune unor norme privind att
modul de organizare si construire a textului, ct si limba utilizata si stilul ales. Mai mult, chiar n
cadrul textului jurnalistic, constatam existenta unor variate genuri cum sunt relatarea, reportajul,
ancheta, interviul. Acestea, la rndul lor, se supun unor reguli bine definite de constructie si
utilizeaza instrumente specifice care depind n mod esential de tipul de jurnalism practicat: presa

scrisa, audio-vizual sau jurnalism online.


n cazul textului din presa scrisa de exemplu, cititorii se vor astepta ntotdeauna sa gaseasca titluri
incitante si texte coerente, clare, si concise; n mod normal, limba utilizata va fi simpla si nu vom
333i89d identifica prea des metafore sau alte figuri de stil - cu exceptia cazului n care acestea
ndeplinesc o anume functie - de regula aceea de a evidentia sau accentua diferite aspecte ale
relatarii. Vom putea identifica apoi un intro - fraza de debut a articolelor, ce are rolul de a capta
atentia cititorului, si vom constata o structurare si o constructie specifice, ce depind de genul ales.
ntr-o publicatie jurnalistica nu vom gasi niciodata nuvele, procese-verbale, scrisori, stenograme sau
rapoarte de activitate ca materiale jurnalistice distincte; n masura n care apar totusi fragmente ale
unor asemenea genuri, ele ndeplinesc n principal rolul de elemente de sprijin, pentru a conferi
autenticitate si credibilitate textului jurnalistic propriu-zis. Cnd deschidem un ziar, nu ne asteptam
sa gasim platforma politica a vreunui partid, stenograma vreunui proces de interes sau procesulverbal al unui accident de ultima ora. Ne asteptam sa gasim un continut informational bogat
organizat ntr-o forma anume, un text coerent si usor de citit, care sa ne aduca la cunostinta
evenimente de actualitate.
innd cont de aceasta succinta analiza empirica, suntem ndreptatiti sa afirmam ca exista o serie de
particularitati ale textului jurnalistic care l individualizeaza, l delimiteaza clar de alte texte
apartinnd stilurilor beletristic, stiintific, epistolar etc. Dar care sunt n mod concret aceste
particularitati si cum ar putea fi ele sistematizate? O prezentare sintetica extrem de interesanta este
cea oferita de Luminita Rosca: n viziunea sa, o prima categorie de particularitati deriva din
conditiile specifice de producere a textului jurnalistic. Din aceasta perspectiva putem distinge
urmatoarele particularitati:

Textul jurnalistic este redactat de un jurnalist profesionist angajat pe baze contractuale; n


aceasta postura, jurnalistul si asuma toate responsabilitatile privind respectarea strategiei
publicistice si a regulilor deontologice ce deriva din respectivul contract, din reglementarile legale
sau din regulile deontologice.
Forma finala a textului jurnalistic este rezultatul unor activitati riguroase de colectare, selectie,
ierarhizare si condensare a informatiei, si nu o simpla prezentare a faptelor. Textul jurnalistic nu
prezinta informatia bruta, asa cum o ofera de exemplu, procesul verbal sau stenograma. Informatia
este n prealabil filtrata de jurnalist, asa nct sa raspunda cerintelor publicului, pastrndu-si n
acelasi timp nsa corectitudinea, obiectivitatea si acuratetea.
Filtrarea informatiilor n mass-media nu este un demers ntmplator aflat sub semnul subiectivitatii
jurnalistului - desi o anumita nota de subiectivism va fi ntotdeauna prezenta; filtrarea reprezinta un
proces supus unor norme mai mult sau mai putin stricte, cu un caracter mai degraba orientativ,
reguli ce vin n ajutorul jurnalistului, usurndu-i munca. Procesul de filtrare este influentat de natura
informatiei, de genul jurnalistic abordat (stire, reportaj, ancheta, interviu, comentariu etc.), si nu n
ultimul rnd, de canalul de difuzare utilizat (presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online). Un
model general si foarte util de tratare a informatiei n presa tiparita este cel oferit de catre Albert
Kientz[1], care utilizeaza patru criterii principale de analiza n procesul de filtrare: originalitatea
mesajului, gradul de inteligibilitate a mesajului, gradul de implicare a publicului si profunzimea
psihologica a informatiei transmise.
a.
n ceea ce priveste primul criteriu, respectiv selectarea evenimentelor n functie de
originalitatea informatiilor, presa de informare are n vedere doar acele informatii noi, de
actualitate, imprevizibile, neasteptate si/sau neobisnuite, care fie difera de o traditie sau norma
acceptata n mod conventional, fie modifica perceptia realitatii. n procesul de filtrare, textul va fi
construit n jurul elementului de noutate, iar informatiile vor fi selectate si integrate ntr-o structura
coerenta tocmai prin raportare la ceea ce este nou, neasteptat, sau inedit. Este ceea ce literatura
anglo-saxona numeste generic "newsworthiness". n cadrul acestui demers, jurnalistul colecteaza
informatiile legate de respectivul eveniment, le selecteaza, eliminndu-le pe cele redundante, asa
nct ceea ce ramne sa redea fidel continutul, punnd n prim-plan elementul neobisnuit. Procesul
de filtrare este absolut necesar n domeniul jurnalistic, dar nu trebuie totusi exagerat, deoarece
jurnalistul risca sa omita informatii relevante legate de evenimentul prezentat.

b.
Cel de-al doilea criteriu, respectiv gradul de inteligibilitate, are n vedere faptul ca orice
informatie, orict de inedita sau originala, va fi receptata de catre cititori doar n masura n care
limbajul utilizat le este accesibil. Tocmai din acest motiv, se recomanda evitarea termenilor
abstracti, a termenilor de specialitate si a regionalismelor[2], a cuvintelor preluate din limbi straine
si a celor rar utilizate - n general orice termeni al caror sens ar putea sa nu fie nteles de public, sau
mai rau, ar putea fi gresit nteles. De asemenea, este bine sa se evite utilizarea frazelor foarte lungi
si/sau stufoase, precum si modificarea voita a topicii n scopuri stilistice. Pe de alta parte - desi
aceasta contravine ntr-un fel regulilor jurnalistice privind concizia - inteligibilitatea textului
presupune un anumit grad de redundanta, n functie de genul jurnalistic avut n vedere, prin faptul
ca uneori sunt necesare clarificari, explicatii suplimentare sau chiar reluari ale ideilor avansate
initial.
c.
Urmatorul criteriu - gradul de implicare a publicului - joaca un rol esential n alegerea genului
publicistic: stire sau reportaj, ancheta, interviu, editorial etc. n acelasi timp, el reprezinta un criteriu
pentru a stabili spatiul sau timpul alocat informatiei de catre canalul mediatic. O informatie poate
afecta un public mai larg sau mai restrns, poate implica reactii imediate sau ulterioare, sau nu
provoaca nici un ecou. De aceea, cu ct gradul de implicare a publicului este mai mare, jurnalistul
va alege un gen mai complex, mai amplu, mai detaliat, alocnd de asemenea evenimentului, un timp
si un spatiu mai mari.
d.
n fine, ultimul criteriu se refera la impactul informatiilor asupra psihicului uman. Cu ct
informatia atinge straturi mai profunde ale psihicului uman, cu att probabilitatea ca ea sa fie
retinuta este mai mare. Tocmai de aceea referirile la violenta, sex, viata de familie - care ating n
profunzime psihicul - sunt exploatate att de intens, mai ales de catre presa de senzatie, dar nu
numai. Astfel de informatii, care se adreseaza unui public cu educatie medie si sub-medie - dar
foarte numeros - sunt retete sigure pentru tiraj sau audienta mare la public. Informatiile despre
probleme economice, sociale, politice afecteaza straturi superficiale ale psihicului uman, iar gradul
de receptare a acestora este direct proportional cu nivelul de educatie a publicului .
Mai mult, textele jurnalistice se supun unor constrngeri de natura temporala si spatiala, legate nu
doar de elaborarea si difuzarea mesajelor, ct si de receptarea acestora. De exemplu textul publicat
ntr-un cotidian din Romnia va selecta informatiile de interes pentru un segment de public bine
delimitat geografic, tinnd cont de asteptarile si preocuparile acestuia. Similar, textul jurnalistic va
varia n continut, n functie de aria de acoperire - locala, regionala, nationala sau internationala. De
regula, o informatie de interes national sau international poate aparea ntr-o publicatie locala sau
regionala, n functie de importanta pe care se estimeaza ca o are n cadrul respectivei comunitati.
Atunci cnd avem n vedere informatii locale sau regionale nsa, ele vor fi publicate la nivel
national - si mai rar international - numai n masura n care au o importanta deosebita si se mizeaza
pe un impact spectaculos al acestora. n ceea ce priveste coordonatele temporale, criteriul principal
ce delimiteaza textul jurnalistic de alte categorii - cum sunt textele literare sau stiintifice - este
actualitatea informatiei. Orice informatie rupta de contextul spatial si temporal n care apare poate
sa-si piarda semnificatia, caznd n banal si desuetudine.

Textul jurnalistic - ca vehicul al informatiei - este tiparit ntr-o publicatie, difuzat pe un


program radio/TV sau publicat online; de aceea el trebuie sa respecte codul grafic al publicatiei sau
paginii web, sau formatul programului respectiv. Pe lnga rolul de suport al informatiei, el este n
acelasi timp o marfa, un produs destinat cumpararii si consumului, si ndeplineste functia de
serviciu public; aceste functii exercita o permanenta influenta asupra jurnalistului, att n activitatea
de colectare a informatiilor, ct si n procesul de structurare a acestora si de redactare a textelor.
Astfel, n toate etapele activitatii sale, jurnalistul trebuie sa tina seama de doua aspecte foarte
importante att n alegerea continutului ct si a modului de prezentare: n primul rnd, el trebuie sa
conceapa un produs vandabil, iar n al doilea rnd, publicul sau tinta este reprezentat de mase. Ca
urmare, informatia se structureaza tinnd cont att de sistemul de referinte (obisnuinte si preferinte
de lectura, nivel de cunostinte si grad de cultura, interese si preocupari) al publicului, ct si de sfera

tematica a evenimentului.
Tratarea informatiei constituie un demers subordonat procesului de constructie a textului jurnalistic
si tine seama n pricipal de: a) natura si complexitatea evenimentului evidentiat; b) genul jurnalistic
pe care autorul si propune sa-l abordeze; c) de dimensiunea psiho-sociala a publicului vizat. n
lumina celor prezentate, activitatea jurnalistului nu este nici pe departe att de "libera" si autonoma
pe ct pare, ci este marcata de numeroase constrngeri; acest constrngeri pot fi att de ordin
intern, legate de textul jurnalistic propriu-zis - ratiunile pentru care un eveniment devine informatie
de presa, maniera de filtrare a informatiei, modul de constructie a textului, modul de "ambalare" a
informatiei pentru a fi vnduta, ct si de ordin extern - statutul publicatiei, statutul jurnalistului,
reguli de deontologie si de etica profesionala, modificari aparute n profilul psiho-moral al
publicului etc.

Ca parte a sistemului mass-media, textul jurnalistic este subordonat conceptului de


"eveniment" - concept ce determina att activitatea ziaristilor, ct si interesul publicului. n sens
foarte larg, evenimentul reprezinta orice ntmplare din realitatea nconjuratoare, cu o anume
semnificatie pentru un individ sau grup; din perspectiva subiectiva, eveniment este tot ceea ce
produce modificari n statutul existential, social, economic, politic, cultural, profesional etc. sau n
perceptiile, sentimentele, cunostintele, interesele unui individ sau grup social. Chiar unele definitii
ale articolului jurnalistic sunt centrate n jurul conceptului de eveniment: acesta este considerat a fi
un text delimitat grafic n contextul ziarului, care relateaza evenimente de interes public, reale si
recente, din categoria textelor narative si referentiale (Kosir 1988)
Astfel definit, evenimentul reprezinta una din constrngerile majore ce actioneaza asupra activitatii
jurnalistului; evenimentul ancoreaza publicul n cotidian: "aici", "astazi", "acum" sunt termeni ce
dobndesc prin intermediul presei conotatii aproape mitice n existenta noastra cotidiana.
De fapt aici este vorba de unul din trucurile presei care, punnd semnul egalitatii ntre eveniment si
cotidian, opereaza de fapt un transfer de semnificatie de la primul catre cel de-al doilea, cotidianul
fiind perceput doar n relatie cu evenimentul. Acest transfer confera perisabilitate evenimentului si
perenitate cotidianului, si este factorul ce determina de fapt nevoia de lectura a presei.

innd cont de faptul ca jurnalistul transmite informatii referitoare la un anumit eveniment,


prin intermediul unui suport - fie el tiparit, audiovizual sau n format electronic, catre un publictinta, el realizeaza de fapt un act de comunicare. De aceea textul jurnalistic trebuie sa se integreze
n modelul general al unui act de comunicare. Astfel, orice model de comunicare are drept minime
componente: emitentul, mesajul si, respectiv, receptorul sau destinatarul informatiei. Pentru a
surprinde n mod adecvat mecanismul derularii unui proces de comunicare trebuie luati n
considerare si alti parametri, printre care foarte importanti sunt: canalul utilizat si gradul de
interactiune dintre emitator si receptor. Una din particularitatile comunicarii jurnalistice o reprezinta
numarul enorm de potentiali receptori: destinatarul mesajului jurnalistic este reprezentat de marea
masa a indivizilor, ceea ce face ca jurnalismul sa se ncadreze n categoria comunicarii de masa.
Comunicarea mass-media leaga grupuri sociale enorme n rndul carora accesul la informatii este
liber, democratizat. Aceste conglomerate uriase sunt formate din indivizi care nu se cunosc ntre ei,
nu se afla n relatii de proximitate, nu comunica, si nu au valori si scopuri comune. De regula,
comunicarea de masa se caracterizeaza prin interpunerea ntre emitent si receptor a unor instalatii
tehnice sofisticate si a unor institutii complexe[3]. Una din implicatiile cele mai importante ale
acestui fapt, dar ale numarului enorm de receptori este dificultatea - chiar imposibilitatea realizarii
procesului de feedback. Comunicarea mass media - si implicit cea jurnalistica - este asadar
unidirectionala.
Tot natura comunicarii si profilul destinatarului genereaza o constructie specifica a textului
jurnalistic: structura informatiei n cascada (Van Dijk, 1988)[4], ceea ce nseamna prezentarea
informatiilor n ordinea descrescatoare a importantei lor, utiliznd urmatoarea schema: titlu,
paragraf initial, prezentarea faptelor, consecintele, contextul, reactia celor implicati.
Structura "n cascada" de care vorbeste Van Dijk este cunoscuta n literatura de specialitate sub
denumirea de "piramida inversata" sau "rasturnata", reprezentata grafic sub forma unei piramide cu

vrful n jos si alcatuita din trei secvente textuale:


1.
baza piramidei - reprezinta cea mai importanta structura textuala - respectiv paragraful initial
sau introductiv ( intro-ul n jargon jurnalistic, lead n limba engleza
2.
corpul textului cuprinde contextul evenimentului prezentat (background n limba engleza)
3.
paragraful final sau fraza de ncheiere
stirea
Articolul de stiri este cel mai frecvent gen jurnalistic, chiar si n cazurile cnd mass-media este
orientata cu precadere catre genurile interpretative - cum se ntmpla n tara noastra. innd cont de
faptul ca - n ciuda importantei sale evidente - literatura autohtona nu pare sa acorde prea mare
atentie categoriei "stire", consideram necesara, n primul rand, definirea acestei notiuni. si pentru ca
este vorba de o definitie, am consultat pentru nceput cteva dictionare, pentru a ncerca sa
desprindem sensul general al stirii; astfel, Micul Dictionar Enciclopedic[5] defineste stirea drept
"veste (n presa, la radio), informatie scurta si operativa despre un eveniment", n vreme ce
Dictionarul Explicativ al Limbii Romne[6] o defineste ca fiind o "veste, informatie, noutate".
Dictionarul Encarta adauga un element n plus n definirea stirii: acela de noutate, actualitate;
primul sens este acela de "informatie despre evenimente sau evolutii recente", iar al doilea:
"informatie despre evenimente curente, tiparita sau difuzata de mass-media".
Ca gen publicistic, stirea de presa reprezinta ceva mai mult, sau altceva dect definitiile din
dictionare. Jurnalistii au facut numeroase ncercari de a defini stirea, dar nu par sa fi ajuns la o
definitie unanim acceptata; ba chiar unii dintre ei, cum este Stanley Walker - unul dintre cei mai
mari editori din lume nu cred ca exista vreo definitie a stirii. El obisnuia sa spuna ca stirea este "mai
imprevizibila ca vntul" sau ca uneori "stirea nu face altceva dect sa repete, folosind personaje noi,
basme la fel de vechi ca piramidele"[7] (George A.Hough, 1975, p.2). Citat n aceeasi lucrare,
Joseph Pulitzer spune ca stirile trebuie sa fie "originale, distincte, dramatice, romantice,
nspaimntatoare, unice, curioase, trasnite, comice, ciudate si care sa te faca sa vorbesti despre
ele"[8].
Un scandal de coruptie, o operatie medicala n premiera mondiala, o descoperire stiintifica
extraordinara sunt subiecte de mare interes pentru publicul larg, dar ele nu devin stiri dect n
masura n care sunt relatate prin intermediul presei si oamenii afla despre ele. Altfel, ele sunt doar
evenimente, fapte care risca "sa nu li se recunoasca existenta"
Asadar, o stire reprezinta relatarea unui eveniment, o marturie n care jurnalistul trebuie "sa spuna
ceea ce a vazut, numai ceea ce a vazut si nimic mai mult dect ceea ce a vazut"[9]. Sau, cu cuvintele
aceluiasi autor: "Ziarul este o ntreprindere care are drept functie transformarea evenimentelor n
stiri"[10].
Exista totodata o multitudine de informatii care nu merita sa devina stiri, desi ntrunesc uneori toate
trasaturile genului. De exemplu, daca o persoana si cumpara o arma sofisticata si foarte
performanta, aceasta reprezinta o informatie, nu nsa si o stire. Acest fapt s-ar putea sa prezinte
interes pentru un grup restrns de persoane apropiate celui n cauza, dar numai att. Daca nsa
cumparatorul este o persoana publica banuita a ntretine legaturi cu lumea interlopa, atunci
informatia devine ntr-adevar stire. Cu alte cuvinte, un eveniment nu este stire orict de nou, ciudat,
inedit sau surprinzator ar fi: pentru aceasta, el trebuie sa prezinte n plus interes public.
O alta trasatura importanta a stirii este perisabilitatea acestora; stirile trebuie aduse la cunostinta
publicului imediat, altfel risca sa-si piarda actualitatea: "manifestarile sportive, jocurile, dezbaterile,
spectacolele sunt legate de actualitatea imediata; stocarea si distribuirea lor tardiva le reduce
valoarea si, implicit, sansele de vnzare pe piata mass-media.
n general, specialistii sunt de acord ca pentru a fi considerate stiri, informatiile trebuie sa se
ndeplineasca simultan o serie de conditii:
Sa reprezinte un material pe care publicul trebuie sa-l aiba pentru ca este foarte important si i ajuta
sa ia o decizie informata

Sa reprezinte o informatie inedita, iesita din comun, interesanta, surprinzatoare, de divertisment, sau
amuzanta de citit; n acest sens, extrem de relevant este deja clasicul exemplu pe care l evoca
jurnalistii atunci cnd definesc stirea: nu reprezinta stire faptul ca un cine musca un om, dar
informatia ca un om musca un cine este cu siguranta o stire.
Sa aiba o puternica componenta temporala - stirile sunt prin definitie perisabile, caracterizndu-se
prin actualitate. Totusi, chiar si un eveniment petrecut cu o saptamna n urma, dar nemediatizat
nca, reprezinta o stire, cu conditia sa fie de actualitate. Ba mai mult, ziarele americane abordeaza
adesea drept stiri subiecte deja mediatizate de alte institutii de presa, bazndu-se pe loialitatea
publicului lor. Si chiar daca acest public a aflat deja despre subiectul in cauza, provocarea consta n
a gasi informatii, elemente si unghiuri de abordare noi fata de concurenti.
Alte elemente ce confera "statutul"de stire:
Situatiile conflictuale: razboaie, politica etc.
Progresul, inovatiile: o inventie deosebita, o noua autostrada ultramoderna, noi tehnologii etc.
Celebritatea: personalitatile sunt un subiect foarte bun de stiri
Dezastrele: cutremure, incendii de proportii, uragane, accidente de proportii etc.
Orice actiune ce afecteaza un grup/grupuri foarte mare de indivizi: defrisarea unei zone,
constructia unei uzine de dimensiuni foarte mari, o centrala atomoelelctrica etc.