Sunteți pe pagina 1din 29

SUBIECTE !

1.Importanta,definitia si delimitarea dreptului comertului international;


2.Participantii la raportul comertului international;
3.Izvoarele dreptului comercial international;
4.Contractele comerciale internationale:definitie,caracteristici generale,clasificare,oferta si acceptare;
5.Clauze:cele referitoare la cantitatea si calitatea marfii;
6.Efectele contractelor comerciale internationale si modul de interpretare;
7.Contractul de vanzare-cumparare:forma si proba contractului;
8.Obligatia cumparatorului de plata a pretului la contractul de vanzare-cumparare,inclusiv momentul platii;
9.Rezolutiunea:regimul juridic si efectele rezolutiunii;
Sau :
Dreptul Comertului International , Subiecte :
1. Importanta,definitia si delimitarea dreptului comertului international;
2.Participantii la raporturile comerciale international;
3.Izvoarele dreptului commercial international;
4.Definitia contractului commercial international;
5.Caracteristici generale ale contractului de comert international;
6.Clasificarea contractelor de comert international
7.Oferta si acceptarea
-De la clauze ale contractelor:
8.Clauzele referitoare la cantitatea marfurilor;
9.Clauze referitoare la calitatea marfurilor;
-De la efecte ale contractelor de comert international:
10.Moduri de interpretare ale Contractelor de comert international (sunt 7 : buna credinta,intentia comuna etc);
-De la Vanzare
11.Forma contractului de vanzare, (si cumparare?);
12. Proba concertului de vanzare (si cumparare?);
13.Obligatiile cumparatorului,de plata a pretului (Intinderea, modalitati de determinare a pretului,locul
pretului,momntul platii pretului) ;
-De la rezolutiunea contractului
14.Regimul juridic al rezolutiunii;
15.Efectele juridice a;e rezolutiunii (principal si general).

CURS I

DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL


07.10.2013
PROF. NEGRU IOAN
......
-ideea fundamentala ce se degaja de aici este economia bazata pe relatii de piata, ca element esential al relatiilor dintre
statele semnatare a respectivei Carte;
-acordul european instituind o asociere intre Romania, pe de o parte si comunitatile europene si statele memebre ale
acestora pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993;
-acordul intre statele asociatiei europene a liberului schimb si Romania, semnat la Geneva, la 10 decembrie 1994;
-in concluzie, astazi comertul international constituie un fapt social de importanta majora;
-interdependenta si complementarietatea intre economiile nationale ale diferitelor tari constituie fundamentul
schimburilor economice internationale;
-pe de alta parte comertul international constituie un important factor de colaborare si intelegere intre natiuni, un
instrument esential al dezvoltarii climatului de incredere, securitate si pace in lume;
Definitia dreptului comertului international
I.2.1 Notiunea de drept al comertului international
-notiunea de drept al comertului international a fost tratata diferentiat si i s-au conferit acceptiuni diferite;
-in doctrina juridica de specialitate si in unele documente internationale a fost utilizata titulatura de drept comercial
international;
-comisia specializata a Natiunilor Unite, in acest domeniu, poarta denumirea de Comisia ONU pentru dreptul comercial
international;
-de altfel, si in anumite tari din Europa gasim nuante cu privire la titulatura;
-pe plan international au existat incercari de abordare a acestei discipline si sub denumirea de drept international
comercial sau drept international privat comercial;
-totusi aceste distinctii nu s-au impus, fiind consacrata denumirea de dreptul comertului international;
I.2.2 Definitia
-potrivit unei definitii oficiale, prin dreptul comertului international se intelege : ansamblul de reguli care
reglementeaza relatiile comerciale de drept privat punand in cauza mai multe tari.
-aceasta definitie propusa spre adoptare, la sesiunea a 21-a ONU, nu a fost oficializata;
-in doctrina romana, conceptul de drept al comertului international a fost diferit de autori ca Mircea Costin si Sergiu
Deleanu in lucrarea Dreptul Comertului International, de T.R. Popescu sau de Dragos Alexandru Sitaru, in lucrarile
lor;
-potrivit unei definitii data de catre M. Galanton, prin dreptul comertului international se intelege ansamblul de norme
care alcatuiesc aceasta ramura juridica in care relatiile sunt de drept privat, cu caracter comercial si patrimoniale,
incheiate intre persoane fizice si/sau juridice romane si straine (care intrunesc calitatea de subiecte de drept pentru
operatiunile de export-import), inclusiv intre asemenea persoane si stat, daca statul actioneaza de pe pozitii de egalitate
cu partenerul comercial;
I.3.3 Normele juridice de drept ale comertului international
-din definitie reiese ca dreptul comertului international este o materie juridica pluridisciplinara sau interdisciplinara, in
sensul ca normele juridice care il compun apartin mai multor ramuri de drept fiind in esenta norme materiale de drept
comercial, civil si drept procesual civil, reunite printr-un obiect comun de reglementare;
I.4. Delimitarea dreptului comertului international de alte discipline
a) delimitarea de dreptul comercial intern
-dreptul comertului international se delimiteaza de dreptul comercial intern, chiar daca intre cele doua exista multe
asemanari;
-principala diferenta dintre cele doua consta in faptul ca dreptul comertului international prezinta un element strain, care
il fac sa fie susceptibil de reglementarea a doua sau mai multe sisteme de drept;
b) delimitarea de dreptul civil
- dreptul comertului international nu se identifica cu dreptul civil intern din urmatoarele considerente:
Subiectele de drept ale comertului international sunt persoane fizice si juridice care au capacitatea de a oficia
comert exterior;
Raporturile...in schimb cele civile nu prezinta caracter...
c)delimitarea de dreptul internationak privat
-sunt numeroase asemanari dar si deosebiri care le fac sa nu se identifice
-in dreptul comertului international gasim norme uniforme de drept substantial
-in schim, pentru dreptul international privat gasim norme din toate domeniile dreptului intern: civil, familiei,
proprietate intelectuala, procesual civil etc;

d) delimitarea de dreptul international public

-consta in natura si pozitia juridica a subiectelor de drept;


--pentru dreptul comertului international exista regula egalitatii juridice a subiectelor participante;
-in dreptul international public, statul actioneaza ca putere suverana in temeiul regulii de jure imperi?
-in concluzie, dreptul comertului international este o ramura autonoma care se distinge atat de dreptul comercial intern
cat si de dreptul civil, ori de celelalte ramuri de drept aratate mai sus;
-autonomia dreptului comertului international, ca ramura de drept, rezida in regulile speciale pe care el le contine, atat
pe planul laturii comerciale cat si pe planul laturii de extranietate;
OBIECTUL COMERTULUI INTERNATIONAL
RAPORTUL JURIDIC DE COMERT INTERNATIONAL
2.1. Concept. Caracteristici
-obiectul il formeaza raporturile juridice patrimoniale care prezinta caractere de comercialitate si internationalitate
-calificarea comercialitatii apartine dreptului intern, considerent pentru care raporturile juridice de comert international
vor prezenta acest caracter prin referire la normele dreptului international care devin aici lex causae;
-caracterul international: raportul juridic de comert international se particularizeaza prin prezenta elementului sau
elementelor de extraneitate, respectiv prin internationalitate
-acest caracter este de natura sa faca ...putand da nastere unui conflict de legi in spatiu;
-al caracterului international, prin care partile raportului juridic, persoane fizice sau juridice sa aiba domiciliul in state
diferite;
-acest crieriu i
-in aceasta lege se mai vorbeste despre resedinta persoanelor fizice si fondul de comert pentru persoane juridice, criterii
subsidiare fata de criteriul subiectiv enuntat;
-criteriul subiectiv al internationalitatii este prevazut in unele conventii si acorduri internationale:
Conventia europeana de arbitraj international de la Geneva, din 1961;
Conventia de la Washington, 1965, pentru reglementarea diferendelor la investitiile dintre state;
Conventia ONU asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, incheiata la Wiena in 1980, care a
fost
-in afara de ..al raporturilor juridice ce formeaza obiectul dreptului comertului international, exista si un criteriu de
natura obiectiva;
-acest criteriu impune ca marfa, lucrarea, serviciul sau orice alt bun care se afla in ...sa se afle in tranzit international,
respectiv in ...raportului juridic, sa treaca cel putin o frontiera;
-acest criteriu este intalnit, de regula, in conventiile internationale cu privire la transportul de marfuri;
-exemple: Conventia de la Varsovia de unificare a unor reguli relative la transportul aerian, international, modificata
prin conventia de la Montreal din 1999:
-Conventia privind traficul feroviar international de marfuri;
-Conventia referitoare la Contractul de transport international de marfuri pe sosele
PARTICIPANTII LA RAPORTURILE INTERNATIONALE COMERCIALE, SUBIECTELE DE NATIONALITATE
STRAINA
-in orice raport juridice, subiectele de drept reprezinta premisa existentei lui;
-conform legislatiei romane, pot fi subiecte de drept al comertului international:
Persoanele fizice care au calitatea de comerciant sau exercita in mod obisnuit acte de comert, precum si
persoanele juridice;
Subiectele de nationalitate straina, persoane fizice sau juridice, care indeplinesc cerintele pentru a fi subiecte
de drept, in raporturile cu elementele de extranietate, conform legii care le guverneaza capacitatea;
Uneori statul apare ca subiect de drept al comertului international insa trebuie sa se distinga intre:
o Atunci cand statul actioneaza ca subiect de drept privat, situandu-se pe pozitie de egalitate cu cealalta
parte contractanta
o Atunci cand raporturile juridice incheiate cu persoane fizice sau juridice straine, in cadrul carora statul
actioneaza ca o putere suverana in procesul realizarii politicii sale comerciale
-aceste raporturi, prin natura lor sunt de drept public si nu de drept privat, deci nu intra in sfera
dreptului comertului international;
a) comerciantii persoane fizice
a).1. dobandirea calitatii de comerciant
-pentru ca o persoana fizica sa poata dobandi calitatea de comerciant, sunt necesare a fi intrunite urmatoarele conditii:
Prima conditie se refera la actele pe care le efectueaza comerciantul;
o Ele trebuie sa fie acte de comert, facand parte din profesiunea lui obisnuita
A doua conditie o constituie inscrierea in registrul comertului, conform dispozitiilor legale, respectiv art.64 din
decretul 406/1984

b)capacitatea de a fi comerciant
-o persoana fizica, pentru a deveni comerciant, trebuie sa dispuna de capacitate de folosinta si de exercitiu;
-pentru persoanele straine care desfasoara acte de comert pe teritoriul Romaniei, capacitatea lor este reglementata de
art.11 din Legea 105/1992, privind reglementarea raporturilor de drept international privat;
-elementul de extraneitate, cel mai important pentru persoana fizica, este acela sa aiba domiciliul in strainatate, fara nici
o importanta cu privire la cetatenia sa;
c)drepturile si obligatiile comerciantului
-prima obligatie a comerciantului consta in inregistrarea sa in Registrul comertului;
-prin inregistrare se produce si efectul de opozabilitate fata de terti, cei care nu s-au inregistrat nu pot opune tertelor
persoane calitatea lor de comerciant;
-a doua obligatie a comerciantului persoana fizica consta in inregistrarea contabila a tuturor operatiunilor care ii
afecteaza patrimoniul.
CURS II
DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL
14.10.2013
PROF. NEGRU IOAN
SOCIETATILE COMERCIALE
Precizari introductive
-societatea comerciala reprezinta contractul prin care doua sau mai multe persoane convin sa puna in comun bunurile si
capacitatea lor de munca in scop patrimonial, urmand ca beneficiile obtinute in cadrul societatii sa fie impartite intre
asociatii;
-spre deosebire de societatea civila, societatea comerciala beneficiaza de personalitate juridica proprie;
-exista cazuri si societati comerciale lipsite de personalitate juridica, dar care pot beneficia, conform sistemului de drept
care reglementeaza statutul lor juridic, de capacitatea de a incheia acte juridice in nume propriu, precum si de capacitate
procesuala, activa si pasiva (dreptul de a sta in judecata, ca parte);
-societatile comerciale se impart in:
Societati de persoane:
o Societatile in nume colectiv
o In comandita simpla
o In participatie
Societati de capitaluri
o Societati anonime pe actiuni
o Societati in comandita pe actiuni
Societati cu raspundere limitata
-in cazul in care o societate comerciala de nationalitate straina se constituie pe teritoriul Romaniiei, indiferent daca
capitalul social este integral strain sau mixt, societatea nou constituita este persoana juridica romana;
-prin urmare, are dreptul sa faca toate actele juridice inclusiv cele de comert international pe care legea romana le
permite;
-vom dezvolta, in continuare principalele elemente ale societatilor comerciale:
Societatea in nume colectiv
-caracteristica acestui tip de societate este aceea ca toti asociatii au calitatea de comercianti si raspund solidar
si nelimitat pentru datoriile si obligatiile societatii;
Societatea in comandita simpla
-caracteristica principala a acestui tip de societate comerciala, in sistemele de drept abordate ca referinta consta
in doua categorii de asociati:
o Asociati comanditati care raspund solidar si nelimitat pentru datoriile societatii
o Asociati concurenta aportului lor adus in societate
Srl
-imprumuta caracteristici atat de la societatile de persoane cat si de la societatile de capital fiind conceputa
pentru a acoperi spatiul intermediar care exista intre cele doua tipuri de societati comerciale;
-este cunoscuta in majoritatea sistemelor de drept, caracteristicile sale fiind relativ similare cu cele din dreptul
roman, motiv pentru care nu vom dezvolta in continuare caracteristicile sale internationale;
-amintim doar cateva aspecte ale acestui tip de societate in unele sisteme de drept:

In sistemul juridic Common Law doua tipuri de srl: srl privata pe actiuni cu raspundere limitata
(avand corespondent apropiat al societatii cu raspundere limitata din celelalte tari europene) si srl
privata fara capital social si raspundere limitata la o garantie;
Sistemul juridic de tip romanist?? in dreptul francez, procedura de constituire a srl-urilor presupune
parcurgerea mai multor etape succesive incepand cu intocmirea si semnarea actelor constitutive pana
la finalizarea...
-o particularitate o reprezinta srl-urile cu capital variabil;
-administratorii se numesc gerants si pot fi persoane din afara societatii;
-conditiile de validitate ale contractului de validitate se refera la aporturi, beneficii, contributia la
pierderi si alte elemente specifice;
-organele de conducere ale societatii sunt Adunarea Generala, Consiliul de Admin si
-societatea poate fi legal constituita daca are minim doi si maxim 50 de asociati;
Societatile comerciale anonime
-sau societatea pe actiuni este acel tip de societate in care capitalul este fractionat in parti denumite actiuni si in
cadrul careia actionarii care nu au calitatea de comercianti raspund pentru obligatiile si datoriile societatii
limitat pana la concurenta actiunilor detinute;
-caracterul anonim al societatii este conferit de faptul ca actiunile sunt care pot fi transferate fara indeplinirea
vreunei formalitati de la un posesor la altul;
-o particularitate in vederea constituirii acestui tip de societate este data de numarul minim de actionari si de
minimul capitalului social in vederea constituirii
-in sistemul englez sunt doua tipuri de societati pe actiuni anonime: societatea publica pe actiuni si societatea
privata pe actiuni, la ambele organul de conducere este Adunarea Generala a Actionarilor;
-se formeaza prin contract in care trebuie specificat numarul de actiuni si capitalul social;
-raspunderea juridica apartine secretarului si consiliului de administratie;
-in sistemul de drept romanist, sunt o serie de particularitati de la tara la tara, insa noi discutam doar societatea
anonima franceza fiind mai apropiata de sistemul de drept;
-ea se poate constitui prin doua modalitati:
o Cu apel la subscriptie publica
o Prin procedura simultana care impune ca intreg capitalul sa fie subscris simultan de fondatori;
-si aici organul suprem de conducere este adunarea generala, iar administrarea societatii poate fi in urmatoarele
moduri:
o Sistem traditional cu un consiliu de administratie, membrii si presedinte;
o Sistem bipolar cu consiliu de administratie si un consiliu de supraveghere, cu precizarea ca poate avea
calitatea de administrator in consiliul de administratie si o persoana juridica;
-consiliul de supraveghere este compus din 3 pana la 12 membrii si controleaza functionarea societatii
comerciale;

ARMONIZAREA LEGISLATIEI UNIUNII EUROPENE PRIVIND SOCIETATILE COMERCIALE


Aspecte introductive
-acordul european instituind o asociere intre Romania, pe de o parte si comunitatile europene si statele membre ale
acestora, pe de alta parte, semnat la Bruxelles, la 01 februarie 1993, ratificat de Romania prin legea 20/1993, a conferit
tarii noastre calitatea oficiala de tara asociata la Uniunea Europeana;
-temeiul legislativ al societatilor comerciale care a permis abolirea treptata a restrictiilor referitoare la libertatea de
stabilire a unor persoane in alta tara a Uniunii Europene, decat tara lor de origine, a fost Tratatul de la Roma;
-in acest tratat se stipuleaza Principiul Tratamentului Egal al persoanelor fizice si juridice, care infiinteaza o societate
comerciala intr-un stat membru al Uniunii cu cetatenii tarii respective;
-potrivit art.212 din Tratat, societatile comerciale au dreptul de a investi capital in alt stat al Uniunii fara nici o
discriminare;
-aceste aspecte au determinat armonizarea legii societatilor comerciale pana la nivelul comunitatii europene, cu scopul
de a asigura protectie egala categoriilor de persoane mentionate mai sus in toate statele membre ale Uniunii;
-pentru armonizare s-au folosit doua cai:
Prin directive
-se adreseaza tarilor membre ale Uniunii si trebuie implementate in legea nationala a tarilor din Uniune, de
regula intr-o perioada de 3 pana la 5 ani;
-scopul directivelor este:
o Asigura acelasi grad de protectie a intereselor comerciantilor, creditorilor si tertelor persoane pe intreg
teriotirul uniunii
o Inlatura obstacolele pe care le intampina societatile comerciale privind stabilirea libera in spatiul
comunitar si, pe aceasta cale, determina imbunatatirea competitivitatii pe piata comunitara;
o Tinem sa precizam ca la nivelul Uniunii Europene, directivele au fost acelea care au dus la
armonizarea legii societatilor comerciale;
o

Prin reglementari
-sunt a doua categorie de acte normative pe baza carora a avut loc armonizarea legislatiei Uniunii cu a tarilor
din Uniune;
-conditiile necesare pentru armonizarea legislativa privind societatile comerciale sunt:
Existenta unui registru si a unei gazete nationale pentru publicarea unor informatii privind
comerciantii in scopul asigurarii publicitatii fata de terti;
Existenta unei autoritati administrative sau juridice care sa asigure controlul inmatricularii societatilor
comerciale;
Existenta unor experti independenti care sa evalueze situatia comerciala a firmelor;
Instruirea administratorilor in afaceri moderne.

Prezentarea directivelor UE privind legea societatilor comerciale


1. Directiva nr. 68/151
-cunoscuta ca directiva publicitatii sau transparentei;
-a fost elaborata in baza art.58 al.2 din Tratatul de la Roma;
-cuprinde trei sectiuni:
Publicitatea care defineste sistemul de publicitate aplicabil societatilor comerciale;
Validitatea obligatiilor vizeaza obligatiile care ii revin societatilor comerciale;
Nulitatea societatii se refera la imprejurarea ca numai instanta de judecata poate dispune nulitatea,
nu si Registrul Comertului;
2. Directiva nr. 77/91
-privind formarea capitalului societatilor cu raspundere limitata;
-mentinerea si modificarea acestuia trateaza formarea, actualizarea si diminuarea capitalului la aceste societati
comerciale;
-se aplica urmatoarelor tipuri de societati:
Societati anonime
Societati pe actiuni
Societati publice limitate pe actiuni
Societati publice limitate prin garantii
-aceasta directiva contine reglementari referitaore la:
Actul constitutiv
Aportul
Repartizarea profitului
Cumparaeea de catre societate a propriilor actiuni
Majorarea capitalului
Drepturile de preemptiune ale actionarilor
Reducerea capitalului subscris
Tratament egal actonarilor
3. D 78/885
-privind fuziunea societatilor comerciale publice cu raspundere limitata;
-se refera la achizitia uneia sau mai multor societati comerciale de catre o alta societate;
-formarea unei noi societati comerciale;
4. D 82/891
-privind divizarea societatilor comerciale publice cu raspundere limitata, vizeaza urmatoaele aspecte:
Divizarea prin achizitie;
Divizarea cu formarea unei noi societati;
Divizarea sub supravegherea unei autoritati judecatoresti;
Alte operatiuni tratate ca divizarea;
-efectele divizarii:
Are loc transferul de la societatea care se divide catre societatile recipient al tuturor activelor si
pasivelor firmei supuse divizarii;
Actionarii societatii care se divide devin actionarii uneia sau mai multor societati recipient, in
concordanta cu forma divizarii;
Societatea care s-a divizat inceteaza sa mai existe;
5. D 86/666
-cu privire la sucursalele deschise intr-un stat membru cu privire la ...reglementate intr-un alt stat;
-conform acestei directive, sucursalele astfel create nu vor fi obligate sa publice conturile anuale despre
activitatea lor proprie fiind incluse in raportul centralizat al firmei mama;
6. D 89/667
-privind societatile comerciale cu raspundere limitata si asociat unic, dand operatorilor legali un regim aparte
care exclude raspunderea lor personala penru obligatiile firmei;
-pe langa directivele prezentate au mai fost adoptate si altele de o importanta mai redusa;

Legea aplicabila societatilor comerciale


-in conformitate cu dreptul comertului international si cu regulile de drept international privat, se pune problema care
este legea aplicabila societatilor comerciale;
-principalele orientari sunt:
Sistemul intemeiat pe notiunea de contract conform caruia nationalitatea societatii este determinata de asociatii
fondatori in actul constitutiv (criteriul vointei fondatorilor);
-aceasta orientare a fost considerata tributara principiului autonomiei de vointa;
Sistemul potrivit caruia nationalitatea societatii este aceea unde s-au indeplinit formalitatile de constituire si
inregistrare ale acesteia, deoarece aceasta lege acorda societatii personalitate juridica;
Nationalitatea societatii trebuie determinata in functie de apartenenta persoanelor care controleaza efectiv
societatea, respectiv in functie de nationalitatea capitalului social;
Sistemul care s-a bucurat de cea mai larga audienta, atat in doctrina cat si in jurisprudenta, este cel care are la
baza sediul social;
-in aceasta conceptie, societatea va avea nationalitatea tarii in care si-a stabilit, potrivit acordului constitutiv,
sediul social.
Curs 3

22.10.2013
Izvoarele dreptului comertului international

Spre deosebire de dreptul intern, dreptul comertului international contine doua categorii de izvoare:
1.

izvoare interne;

2.

izvoare internationale.

1.Izvoarele interne:
Urmatoarele categorii de acte normative constituie izvoare interne in comertul international. Aceste acte
normative pot fi clasificate in urmatoarele categorii:
a) cele care reglementeaza cu preponderenta raporturile juridice din domeniul Comertului International, denumite
si izvoare specifice si actele normative care in special sunt izvoare de drept pentru alte ramuri, dar au incidenta in
Comertul International, drept pentru care pot fi considerate izvoare in acest domeniu.
Principalul izvor intern in Comertul International este Legea comerciala internationala. Desigur, notiunea de
lege, aici, are un sens larg si cuprinde toate reglementarile comerciale nationale din domeniu, amintim pe cele mai
importante:

Codul Comercial Roman (C.C.R.);

Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raportului de drept comertului international privat, precum si alte
acte normative: ordonante, decrete, hotarari cu privire la aspecte comerciale nationale.

b) o alta categorie de acte normative fac parte din Legea comerciala nationala. Si in acest caz gasim o serie de
acte normative care au aplicare in domeniul civil si se pot aplica in materie comerciala ori de cate ori nu exista o
dispozitie speciala expresa care sa le inlature. Principala lege este Codul Civil Roman (C.C.R.), dar si o serie de legi
social-comerciale din domeniul comercial, devin aplicabile in materie, asa cum am spus mai sus, daca nu exista alt act
normativ special care sa le inlature (specialia generaligus derogant).
Exista, in unele tari, posibilitatea de a invoca ca izvor de drept practica judiciara ( jurisprudenta). Pentru dreptul
nostru intern, nu a fost pana la aparitia N.C.C. (noului Cod Civil) si nici dupa aparitie, ca izvor de drept jurisprudenta.

2.Izvoarele internationale:
In doctrina se subliniaza rolul esential al izvoarelor internationale in dreptul comercial pe prim plan
Conventia Internationala.
In cadrul conventiilor internationale se include conventiile bilaterale si conventiile multilaterale, precum si acordurile
care necesita ratificarea sau adeziunea statelor contractante.
a)

Conventiile bilaterale internationale:

-au rolul esential in ansamblul Conventiilor Internationale ale statelor si se materializeaza in: - tratate
comerciale;
- acorduri comerciale.
Tratatele comerciale: se incheie in domenii comerciale reciproce pentru cooperarea economica, tehnica, promovarea
si garantarea inventiilor etc.
Acordurile comerciale: sunt intelegeri bilaterale la care statele recurg frecvent pentru stabilirea modului de
desfasurare a schimburilor comerciale.
In esenta, conventiile si acordurile reprezinta mijloace politico-juridice eficiente pentru dezvoltarea si formarea
relatiilor comerciale internationale.
b) Conventiile multilaterale: au drept scop sa ..provenite din diversitatea legilor
nationale, urmarind uniformizarea regulilor de drept international privat cu privire la statele participante la conventii.
Ex. (1) Conventia care reglementeaza
(2) Conventia care reglementeaza unele conflicte de legi in materie de CEC (Geneva, 1931).
(3) Conventia asupra legii aplicabile vanzarii de bunuri mobile corporale.
(4) Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri (..)
Exista in domenii ca transporturile internationale de drepturi (aeriene, maritime, calea ferata) numeroase conventii
si protocoale cu privire la modul de desfasurare a acestor activitati internationale. De asemenea, in materie financiarbancara, vamala, au fost adoptate conventii la care Romania a aderat de-a lungul timpului.

Uzantele comerciale internationale

Definitie: sunt practici sociale repetate si stabile pe o durata indelungata de timp, care se aplica intre partenerii
comerciali, de regula pe un anumit teritoriu sau intr-un anumit domeniu de activitati comerciale.
Potrivit definitiei, uzantele au trei caracteristici esentiale:
a)

contin un element obiectiv, fiind o practica sociala care a dobandit acest caracter prin aplicare repetata;

b) prezinta caracter colectiv de generalitate si impersonalitate a unui numar nedefinit de parteneri comerciali pe
un anumit teritoriu si anumite produse;
c)

caracterul lor de a constitui un izvor de drept depinde de . .

Trebuie sa retinem ca uzantele nu sunt expresia unor activitati statale. Ele se formeaza prin aplicare repetata,
fiind opera participantilor la comertul international.

Clasificarea uzantelor - pot fi clasificate dupa mai multe criterii:


-dupa criteriul geografic;
-dupa obiectul contractului;
-dupa gradul lor de tipizare;
-dupa forta lor juridica.
Exista si unele distinctii cu privire la uzante:

uzante locale pentru un spatiu geografic mai restrans;

uzante speciale (fier, cereale,)

uzante generale vizeaza ca domeniu de aplicare, zona comertului in totalitatea ei.

O alta distinctie importanta se refera la consecintele juridice ce exista intre uzante:


a)
uzante normative au valoare de norma juridica de drept, forta lor deriva dintr-o practica si
jurisprudenta consacrate care le acorda autoritate proprie.
b)
uzante conventionale sau de fapt isi trag puterea din clauzele contractuale si acordul expres sau tacit
al partilor contractante. Ele prezinta forta juridica numai pentru parti, pentru ca se integreaza in contractele in care sunt
stipulate.

Diferentieri intre uzantele normative si uzantele conventionale:

Uzantele normative completeaza sau inlatura uneori


aplicarea unor dispozitii sub puterea legii.

Uzantele conventionale au ca scop interpretarea si


completarea ori precizarea continutului normativ al
contractelor.

Codificarea uzantelor comerciale:


Data fiind importanta lor pe plan international, s-a trecut chiar la codificarea uzantelor, un rol important avandu-l
Camera de Comert International din Paris, care a elaborat regulile internationale pentru interpretarea uzantelor de
comert (INCOTERS).

Contractele comertului international

Definitie, caracteristici generale, dreptul de aplicare


I.Definitie: Contractele comertului international sunt o varietate de contracte comerciale fata de care se
particularizeaza prin caracterul lor specific de internationalitate. Asadar, comercialitatea si internationalitatea sunt
elemente care definesc contractele de comert international si numai reunirea lor cumulativa le delimiteaza de contractele
civile.

II. Caractere juridice:


-in linii generale, se poate spune ca au urmatoarele caractere:
a) sunt contracte cu titlu oneros;
b) sunt contracte sinalagmatice perfecte (cu drepturi si obligatii reciproce intre parti);
c) sunt contracte cumulative;
d) sunt contracte consensuale.
Forma scrisa reprezinta, eventual, o conditie de proba.
Precizare; aceste caractere juridice sunt privite la modul general. Este posibil, cand se discuta un anumit
contract international, unele caractere sa nu existe ori sa apara altele.

Clasificarea contractelor internationale:


In doctrina se vorbeste de clasificarea contractelor internationale dupa criterii nespecifice si clasificare dupa
criterii specifice:
a)

Clasificarea dupa caractere nespecifice:


(1) in raport de efectele pe care le genereaza, contractele internationale pot fi:
-

constitutive;

translative;

declarative de drepturi.

(2) in raport de modul si implicit dupa durata de executare:


-

cu executare imediata (instantanee);

cu executare succesiva.

(3) in raport de corelatia dintre ele:


-

contracte principale;

accesorii.

(4) in raport de obligatiile pe care le genereaza:


-

contracte care genereaza obligatia de a da;

contracte care genereaza obligatia de a face;

contracte care genereaza obligatia de a nu face.

b) Clasificarea dupa caractere specifice:


(1) in raport de subiectii de drept ce participa la contract:
a)

participantii apartinand ordinii juridice nationale de state diferite;

b) participantii apartinand ordinii nationale si de ordin intern al altui stat (contracte mixte).

(2) in raport de natura care formeaza obiectul contractului:


a)

contract de comert international propriu-zis;

b) contract de comert de economie internationala.

(3) in functie de complexitatea contractelor:


a)

contracte unitare ce implica un singur acord de vointa (contract de vanzare-cumparare, contract


de mandat);

b) contracte complexe intre doua sau mai multe acorduri de vointa (Contractul de constructii).
III. Dreptul de aplicare a com. international
Pe prim plan se afla principiul acordului de vointa a partilor contractante. Acesta este modul subiectiv de
determinare a legii aplicabile. In mod obiectiv, determinarea legii aplicabile are in domeniu criterii care imping
contractul in spatiul unui anumit drept.
In vederea stabilirii criteriului obiectiv, se are intotdeauna in vedere o serie de acte normative cu caracter
international cum ar fi Conventia 83/1994 CEE, asupra legii aplicabile semnata in 1880. Ea a devenit dreptul comun in
materie.
Incheierea contractelor comerciale

La fel ca in cazul oricarui contract de drept intern, si in dreptul international contractul se incheie pe baza de
oferta si acceptare.
Oferta de a contracta
Def. este propunerea pe care o persoana o adreseaza altei persoane sau publicului larg in vederea incheierii unui
contract.
Conditiile ofertei:
Pentru ca oferta sa fie valida, sunt necesare urmatoarele conditii intrunite cumulativ:
- sa fie ferma (data in stare de angajament juridic);
-

sa fie precisa si completa (se precizeze toate elementele unui contract);

sa fie adresata uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice determinate.

Revocarea sau caducitatea ofertei:


Intre prezenti, revocarea ofertei nu implica dificultati. Cand oferta are loc intre persoane absente, se impun urmatoarele
nuantari pentru ca de la momentul emiterii ofertei si pana la ajungerea ei la acceptant exista un anumit decalaj de timp.
Sunt doua ipoteze particulare:
a)

daca oferta nu a ajuns la destinatar poate fi revocata fara nici o consecinta juridica;

b) daca oferta a ajuns la destinatar, exista urmatoarele solutii:


la contractul sinalagmatic devin aplicabile regulile art. 37 din Codul Comercial pana ce
contractul nu este perfect, propunerea si acceptarea pot fi revocate.

In practica, la noi s-au stabilit urmatoarele:


-

daca ofertantul a stabilit un termen, oferta este irevocabila pe durata acestui termen;

daca ofertantul nu a stabilit nici un termen pentru acceptare, oferta este irevocabila pe timpul
necesar ca destinatarul sa o poata exprima si ca raspunsul sau sa ajunga la ofertant.

la contractele unilaterale, oferta devine irevocabila de indata ce a ajuns la cunostinta


destinatarului.
Acceptarea ofertei:
Definitie: consta intr-o declaratie expresa de vointa sau o alta comportare a destinatarului ofertei din care rezulta acordul
sau cu primirea ofertei.
Acceptarea poate fi tacita sau expresa pura si simpla, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie in concordanta cu
continutul ofertei.
Acceptarea poate fi tardiva daca ajunge la cunostinta ofertantului dupa expirarea termenului acceptat. Daca
nu s-a fixat un termen in vederea acceptarii, se ia in calcul posibilitatea rezonabila de timp in care acceptarea poate sa
aiba loc.
Momentul incheierii contractului:
Intalnirea ofertei cu acceptarea echivaleaza cu acordul de vointa dintre parti.
Daca partile contractante sunt prezente, nu exista probleme deosebite cu privire la momentul incheierii
contractului.
Intre absenti, doctrina precizeaza urmatoarele:
a)

in sistemul declaratiei de vointa, contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei si-a
exprimat vointa de a accepta;

b) in sistemul expedierii sau transmiterii declaratiei, contractul se incheie in momentul acceptarii de partea
destinata;
c)

in sistemul receptiei, contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea ajunge la ofertant;

d) in sistemul informatiei, contractul se considera incheiat cand acceptarea a ajuns la cunostinta ofertantului.

Forma contractelor internationale:


-

aceste contracte nu sunt supuse unor formalitati rigide;

forma scrisa nu constituie o conditie de validitate a contractelor;

partile prefera forma scrisa a contractelor datorita multiplelor avantaje pe care le prezinta mai cu
seama ceea ce privesc clauzele contractuale.

Limba contractelor:
poate fi oficiala in tara in care isi are sediul una din partile contractului sau o alta limba de
circulatie internationala (engleza).
Incheierea contractelor in vederea clauzelor prestabilite
In contractele internationale exista practica prin care afacerile comerciale se pot derula pe baza de contracte
prestabilite, modelele contractelor de stabilire se transpun prin vointa partilor in intelegeri concrete.

Cele mai frecvente sunt:


-

contracte-tip;

contracte-cadru;

contracte de adeziune.

Curs 4
29.10.2013
Continutul contractului comercial international

Vizeaza totalitatea drepturilor si obligatiilor generate prin exprimarea acordului de vointa a partilor
contractante
si
care
se
materializeaza
prin
stipulatiile
contractuale
inserate
in
contract.
Principalele clauze care formeaza continutul contractului pot fi:
a)

clauze generale: considerate necesare pentru validitatea contractelor;

b) clauze specifice comune pentru contractele comerciale internationale (ex. clauze privind dreptul aplicabil
contractului);
c)

clauze specifice unor anume categorii de contracte ( clauze asiguratorii impotriva riscurilor).

A. Clauzele generale cuprinse in contract:


Aceste clauze au fost denumite si clauze necesare. Ele au fost grupate in urmatoarele categorii:
(1) Clauze privind partile contractante, pentru ca toate contractele trebuie sa cuprinda partile care l-au incheiat.
Daca contractul a fost incheiat prin reprezentanti, pe langa partea contractanta se inscriu in contract si datele importante
ale reprezentantilor.
(2) Clauze referitoare la obiectul contractului: aici trebuie mentionat si individualizat la ce se refera contractul (ex.
categorii de marfuri).
(3) Clauze referitoare la cantitatea marfii: trebuie cuprinse in contract atat cantitatea, cat si unitatea de masura,
impreuna cu documentul care atesta cantitatea.
(4) Clauze referitoare la calitate: partile trebuie sa stimuleze calitatea marfii si metoda de pastrare a ei, impreuna
cu documentul care o atesta.
(5) Clauze referitoare la reclamatiile privind calitatea si cantitatea marfii: ele vor mentiona continutul reclamatiei
si documentele pe baza carora s-a tras aceasta concluzie.
(6) Clauze privind ambalajul si marcarea: trebuie indicate in contract ambalajul si marcarea, dar si limba in care se
efectueaza, cu obligatia traducerii in limba tarii de destinatie.
(7) Clauze cu privire la livrarea marfii si termenele de livrare: sunt deosebit de importante aceste clauze pentru ca
prin ele se stabileste modalitatea de executare a contractului, locul si daca cel care livreaza se afla sau nu in intarziere.
(8) Clauze privind conditiile de expediere, incarcare, transport, descarcare: ele sunt clauze tip, iar daca nu se
apeleaza la aceste clauze, se vor aplica uzantele comerciale in domeniu.
(9) Clauze privind obligatiile de preluare a marfii: ii corespund obligatiilor cumparatorului si trebuie determinate
sub aspectul conditiilor si probabilitatii de preluare, dar si sub aspectul unde preluarea poate fi refuzata.

(10)Clauze privind pretul: trebuie stipulat in contract ca pretul poate fi stabilit intr-o suma de bani fixa, dar poate fi
stabilit si prin criteriile pe baza carora urmeaza sa fie fixat (pret determinat).
(11)Clauze privind licente transport-export: apar numai daca este cazul si trebuie sa se mentioneze cine obtine
licenta sau celelalte formalitati pentru import-export al marfii respective.
(12)Clauze finale: aici partile pot arata in cate exemplare se incheie contractul si alte cerinte cum ar fi interzicerea
unor terti in contract.

B. Clauze specifice comune tuturor contractelor comerciale internationale:


1)
Clauze privitoare la partile contractante: ele trebuie stipulate in contract pentru a sti ulterior daca este sau nu
cazul aplicarii de sanctiuni partii culpabile de neexecutare contractuala.
2)
Clauze privind preintampinarea si solutionarea litigiilor: daca neintelegerile dintre parti nu pot fi solutionate
amiabil, partile trebuie sa arate in contract cine urmeaza sa solutioneze litigiul respectiv.
3)
Clauze privind determinarea dreptului aplicabil: in mod necesar aceste clauze se impun in contractele
internationale, iar daca partile omit, legea contractelor va fi determinata de organul de jurisdictie competent pe baza
normei conflictuale in speta.

C. Clauze specifice contractelor internationale pe termen lung


Atunci cand contractul se incheie pe o durata indelungata, avand mare complexitate si valoare, ruptura
legaturilor comerciale poate deveni atat de costisitoare incat va dauna partenerilor si chiar economiei nationale. De
aceea, se impune la aceste contracte inserarea unor clauze preventive. Pe baza clauzelor preventive, partile mentin in
continuare echilibrul valoric din prestatiile reciproce pe durata executarii contractului, chiar daca durata este
indelungata.

D. Conceptul de risc comercial:


In contractele interne si in cele comerciale se pune problema riscurilor partenerilor de comert atunci cand
unul dintre ei se afla in imposibilitatea de a duce la indeplinire contractul.
In domeniul comertului international, riscurile pot fi impartite in:
1)
riscuri valutare constand in modificarea schimbului, a modului de plata fata de moneda in care s-a
calculat obiectul contractului;
2)
riscuri nevalutare sunt modificari ale conjuncturilor dintr-o piata comerciala ce afecteaza prestatia
asumata de una din parti. Acest risc se materializeaza prin inflatii, taxe vamale foarte ridicate, preturi la materia prima si
materiale schimbate.
3)
riscuri politico-administrative apar atunci cand nu poate fi executat contractul pentru ca intervin o
serie de factori ce fac imposibila executarea. De ex., blocarea economica, grevele de lunga durata. De aceea, in contract
trebuie inserate si clauzele de inserare impotriva riscurilor. Asemenea clauze sunt diverse si prin ele partile isi iau
masuri de siguranta cu privire la neexecutarea contractului.

Tehnica juridica a adaptarii contractelor comerciale interesati de lunga durata


Exista in dreptul international anumite tehnici in baza carora contractele de lunga durata pot fi adaptate in baza
unor clauze. Asemenea clauze sunt:
-

clauze de revizuire a pretului;

clauze de recalculare a pretului;

clauze ale ofertei concurente;

clauze ale clientului celui mai favorizat;

clauze ale primului refuz;

pacte de preferinta.

Mai exista clauze cu privire la forta majora, aceasta pentru ca in contractele internationale de marfuri, forta
majora dobandeste valente juridice noi.
In practica se particularizeaza 3 tipuri de definitii pentru forta majora:
1) Definitia sintetica: prin care forta majora are loc atunci cand apar imprejurari imprevizibile care au impiedicat
partea sa execute contractul;
2) Definitia analitica: forta majora cuprinde toate situatiile imaginabile care ar putea constitui caz de forta majora,
fapte exoneratoare de raspundere sau scuze.
3) Definitia mixta: prin care forta majora cuprinde o formare sintetica si o enumerare cu titlu exemplicativ.
Cu privire la cele trei definitii, remarcam faptul ca elementul lor comun consta in caracterul
imprevizibil, insurmontabil si exterior persoanei care il invoca, cu privire la unele fapte intervenite ulterior
incheierii contractului si care au impiedicat executarea acestuia fara nici o culpa din partea debitorului aflat in
imposibilitatea absoluta de a executa contractul. Pentru ca forta majora sa produca efecte, este necesar ca cel
care o invoca sa notifice pe cealalta parte despre aparitia evenimentului si durata posibila a acestuia. Obligatia
de notificare si de informare presupune ca in redactarea clauzei de forta majora din contract, partile sa prevada
conditiile de forma si termenele in care trebuie indeplinita obligatia.
Dovada respectarii obligatiilor poate fi notificata de un organ altarii respective, cum ar fi de la Camera
de Comert, Tribunalul etc.
Efectele contractelor comerciale internationale

Interpretarea contractului comercial international


Interpretarea este acea institutie juridica ce cuprinde ansamblul regulilor care concura la determinarea continutului
contractului, fiind indivizibil corelata cu executarea lui.
-in contractul comercial international este o operatiune destul de dificila datorita existentei in cadrul acesteia a
elementului extern cu consecinta unor multitudini de sisteme de drept.
Principalele reguli de interpretare a contractelor comerciale intern.:
a) interpretarea conform principiului bunei-credinte: aceasta interpretare are loc pe baza loialitatii si buneicredinte de care dau dovada partenerii de contract in relatiile sociale ale contractelor internationale.
- acest principiu isi are reglementarea si in alte sisteme de drept, fiind frecvent aplicat in practica internationala.
-de altfel, principiul respectarii bunei-credinte este prevazut expres in Conventia Natiunilor Unite.

-in ceea ce priveste criteriul de loialitate al partenerilor de contract, este corelat intotdeauna cu principiul bunei-credinte.
Si principiul loialitatii este consacrat legislativ in SUA.
b)
interpretarea contractelor dupa intentia comuna a partilor:
-contractul trebuie interpretat dupa intentia comuna a partilor in momentul incheierii lui. Pentru aceasta este necesar sa
se determine semnificatia juridica a acordurilor lor de vointa. Principiul prioritatii vointei reale a partilor contractante,
fata de vointa lor declarata, este consacrata de Codul Civil Roman si de alte sisteme de drept.
-Codul Natiunilor Unite (C.N.C) prevede ca indicatiile si comportarea unei parti trebuie interpretate potrivit intentiei
acesteia atunci cand cealalta parte cunostea sau nu putea sa cunoasca aceasta intentie.
c)
interpretarea clauzelor contractuale in sensul de a produce efecte juridice:
-se recurge la aceasta interpretare atunci cand clauzele din contract sunt susceptibile de mai multe intelesuri,
interpretarea lor trebuie sa aiba loc in sensul de a produce efecte juridice si nu in sensul de a nu produce nici un efect.
d)
interpretarea contractelor potrivit cu natura contractelor:
-apare atunci cand speculatiile contractuale sunt susceptibile de doua intelesuri care ambele genereaza efecte juridice.
-de aceea, interpretarea trebuie data in intelesul ce se potriveste cel mai mult cu natura contractului respectiv.
e)
interpretarea clauzelor contractuale: se semnifica modul de interpretare prin care clauzele din contract se
interpreteaza unele pe altele, dandu-I fiecaruia sensul care rezulta din intregul act.
f)
interpretarea conform regulii indubio
-aceasta interpretare rezulta din practica arbitrara de comert international unde s-a aplicat frecvent principiul conform
caruia in caz de ambiguitate, clauzele contractuale se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga.
g)
interpretarea contractelor pe baza uzantelor comerciale interne si a obisnuintelor care s-au stabilit intre
parti: aceasta regula a fost consacrata expres in Conventia de la Viena in 1980. Daca partile utilizeaza in contract
expresii sau clauze tipice folosite uzual in practica comerciala, interpretarea acestora se face dupa sensul in care sunt
recunoscute in practica. Formele expresiilor sau clauzelor tipice care se exprima, de obicei, in uzante, sunt interpretate
in mod diferit, fapt care genereaza conflicte de interpretare daca partenerii de contract nu apartin aceluiasi sistem de
drept si solutiile legislatiei nationale nu sunt concordante.
Executarea contractelor de comert international
-la fel ca in dreptul intern, si in dreptul comertului international, executarea contractului este determinata de principiul
executarii in natura care echivaleaza cu indeplinirile obligatiilor contractuale asumate de fiecare parte contractanta.
-in literatura s-a subliniat ca aplicarea acestui principiu de a executa in natura contractul, se impune prin coroborarea lui
cu un alt principiu, specific comertului international si anume cel al cooperarii de executare a obligatiilor contractuale in
continutul caruia printre altele si obligatia partilor de a se sprijini reciproc cu buna-credinta pentru realizarea efectiva a
obligatiei asumate.
Executarea directa (sau voluntara)
Locul executarii obligatiei
-intotdeauna locul executarii obligatiei este cel cuvenit prin acordul de vointa al partilor. Aceasta regula isi gaseste
consacrarea in dreptul comercial si civil roman, fiind expresia libertatii contractuale, partile putand sa determine locul
executarii in mod expres in cuprinsul contractului sau indirect prin utilizarea unei formule preluate din uzantele
codificate. Daca partile nu au determinat locul platii, acesta va fi stabilit dupa principiile existente si in dreptul roman.
-de la aceste reguli, practica cunoaste exceptii stabilite pe baza de conventii internationale sau uzante. De exemplu,
Conventia de la Viena stipuleaza ca in cazul in care cumparatorul nu este tinut sa plateasca pretul intr-un loc stabilit prin
contract, acesta trebuie platit la sediul vanzatorului.
Modalitati de fapt:
-plata poate fi efectuata de catre debitor, un debitor solidar, de catre un fideiusor, precum si de alte persoane in numele
debitorului. Cel care primeste plata este, de regula, creditorul sau reprezentantul sau legal. Daca plata se face unei
persoane fara imputernicire, ea nu este obligatorie pentru debitor.
Obiectul platii: il reprezinta prestatia stabilita de parti. Debitorul nu are dreptul sa modifice obiectul platii si nici
modalitatile de plata, afara de cazul cand creditorul isi da avizul.
Data executarii de plata:
-regula este ca la obligatiile pure si simple, plata trebuie facuta in momentul nasterii raportului obligational, pentru ca
obligatiile devin exigibile chiar de la data perfectarii contractului.

-partile pot conveni termene de executare a obligatiei pe zile, saptamani, luni sau ani. In practica de comert international
s-a stabilit ca data cand plata se considera este aceea a ultimei rate.

Imputatia platii:
-si aceasta se stabileste prin vointa partilor. Daca partile nu au stabilit nimic, iar legea contractului este romana, se
aplica dispozitiile din Codul Civil.
-aceasta regula impune a se stabili mai cu seama care plata trebuie efectuata atunci cand debitorul are mai multe plati de
efectuat fata de creditor.
-regula generala este ca, in cazul in care exista doua datorii de aceeasi natura, ambele exigibile, plata se impune la cea
mai oneroasa dintre ele, iar daca datoriile sunt egale, se imputa fata de cea mai veche.
Executarea silita in natura
-este rar intalnita in comertul international, deoarece in cazul neexecutarii valutare a obligatiilor, se procedeaza la
executarea indirecta prin echivalent. De altfel, Conventia de la Viena stabileste ca tribunalul nu este tinut sa dispuna
executarea in natura decat daca o face in temeiul propriului sau drept pentru contracte asemanatoare neguvernate de
conventii.
Executarea indirecta prin echivalent:
-are loc atunci cand nu se executa contractul in natura voluntara;
-raspunderea contractuala opereaza similar principiilor din dreptul civil roman, pe baza aceleiasi cerinte cunoscute in
dreptul intern.
Conventiile limitative de raspundere in contractele de comert international
-partile contractante au dreptul si posibilitatea sa stabileacsa in contractul international pe care il incheie, clauze prin
care micsoreaza intinderea de raspundere a debitorului.
-la libera lor apreciere este si situatia prin care pot sa-si agraveze intinderea raspunderii in caz de neexecutare a
contractelor.
-cel mai frecvent intalnite sunt clauze care limiteaza raspunderea contractuala si pot imbraca una din urmatoarele forme:
a) clauze in care raspunderea este limitata in timp (prin care debitorul este decazut dupa un anume timp sa mai faca
reclamatii cu privire la calitatea sau cantitatea marfii livrate);
b) partile pot limita raspunderea numai pentru daunele directe si previzibile la data incheierii contractului;
c) partile pot sa stabileasca clauze care plafoneaza raspunderea la un cuantum predeterminat;
d) clauze prin care se reduce nivelul de raspundere (ex. se transfera obligatia de rezultat in obligatie de mijloace).
Evaluarea despagubirilor
Daune-interese in comertul international:
-la fel ca in dreptul intern, despagubirile pot fi evaluate pe cale judiciara prin lege sau vointa partilor (clauza penala).
Evaluarea judiciara:
-revine instantei sau tribunalului arbitrar care solutioneaza litigiul.
-despagubirea trebuie sa cuprinda pierderea suferita si castigul nerealizat de creditori.
-debitorul raspunde numai pentru daune directe, nu si pentru daune indirecte.
-sarcina dovedirii cuantumului daunelor revine partii contractante care invoca prejudiciul.
Evaluarea legala: apare atunci cand printr-o lege speciala s-a stabilit paguba suferita de catre creditor.
-legea romana prevede ca evaluarea legala se aplica numai in cazul obligatiei care are ca obiect o suma de bani. Aici
despagubirea imbraca forma dobanzilor datorate de creditor.
Evaluarea conventionala:
Clauza penala are loc atunci cand s-a convenit in baza principiului autonomiei de vointa asupra cuantumului
despagubirilor pe care debitorul le va datora daca nu respecta intocmai obligatiile asumate prin contract.
-aceasta evaluare se poate referi in caz de neexecutare sau de executare cu intarziere a prestatiei la care s-a obligat
debitorul.
-la fel ca in dreptul intern, ea poarta denumirea de clauza penala.
Aspecte generale privind transformarea, transmiterea obligatiilor

-sunt aceleasi ca in dreptul intern, de altfel transmiterea, transformarea si stingerea obligatiilor nu prezinta particularitati
in relatiile comerciale internationale fata de dreptul intern.

Curs 6
Contractul de vanzare internationala de marfuri
Istoricul legislativ al Conventiei de la Viena
-in domeniul comertului international, atunci cand se discuta despre diferite contracte, se au in vedere atat regulile din
dreptul intern al partenerilor comerciali si diferite dispozitii cu caracter international in ceea ce priveste contractul
respectiv.
-dispozitiile cu caracter international au la baza eforturile de unificare a unor reguli speciale in materia contractelor si
sub acest aspect pe plan international au fost emise mai multe acte normative de-a lungul vremii.
-in sec. XX a fost demarata epoca de unificare in anul 1929, avand ca obiect unificarea dreptului privat, la propunerea
profesorului Ernest Berlin. Ulterior, in anul 1939, textul Unidroit a fost revizuit si s-a aprobat noua versiune.
-in anul 1964 s-a adoptat la Haga, Conventia referitoare la legea uniforma asupra formarii contractelor de vanzare
internationala pentru mobile corporale, iar in anul 1966 a fost adoptata de catre ONU, comisia asupra dreptului
comercial international (UNCITAL).
-Romania a aderat la aceasta Conventie prin Legea 24/1991, prevederile Conventiei devenind aplicabile la noi din 1992.
Domeniul de aplicare a Conventiei de la Viena:
a) acest domeniu este reglementat in conventia de la Viena prin articolele 1-6 ale Conventiei.
- primul criteriu care fixeaza conditiile de aplicare a Conventiei, se refera la contractul de vanzare de marfuri
incheiate intre parti care-si au sediul in state contractante diferite. Conventia nu defineste notiunea de sediu, de aceea in
doctrina de specialitate s-a considerat ca sediul este o unitate de productie de bunuri sau servicii cu organizare distincta,
dar nu in mod necesar sediul propriu-zis al firmei respective.
- intr-o alta interpretare s-a considerat ca sediul este un stabiliment permanent unde se desfasoara obisnuit
tranzactii comerciale sau locul unde una din parti are o structura organizatorica permanenta destinata realizarii unor
tranzactii cu caracter national sau international.
- Nu corespund acestor criterii locurile unde partile isi desfasoara tratative prealabile in vederea incheierii
contractelor in viitor.
- daca partea are mai multe sedii, vor fi luate in considerare circumstantele mentionate, dar si dispozitiile interne
cu privire la sediul respectiv. Au fost invocate o serie de rezerve cu privire la interpretarile mentionate, unele din rezerve
au fost impartasite de anumite tari, dar altele nu.
b) domeniul de aplicare temporara (in timp)
-Conventia de la Viena a fixat prin art. 99 alin.1, drept conditie a intrarii sale in vigoare, depunerea de 10 instrumente de
ratificare acceptate, aprobate sau aderate, inclusiv al oricarui instrument care contine o declaratie facuta de catre statul
caruia ii apartine.
-Conventia de la Viena a devenit aplicabila la 1 ianuarie 1989 pentru Austria si alte tari si apoi, in timp, pentru alte state
de pe mapamond. Asadar, trebuie sa intelegem ca dispozitiile Conventiei se vor aplica partenerilor comerciali din
momentul in care statul a carei ii apartine a ratificat Conventia, urmand a se aplica pe viitor tuturor acelora care
incheie contracte comerciale internationale.
-prevederile Conventiei nu retroactiveaza. Potrivit art.100 din Conventie, formarea si efectele contractelor de vanzare
internationala de marfuri vor fi guvernate dupa data intrarii ei in vigoare in statele in care contractul prezinta punctele
de legatura stabilite de lege.
c) Domeniul de aplicare material
Operatiunile de vanzare de marfuri vizate de Conventie
-din continutul Conventiei rezulta ca se aplica contractelor de vanzare de marfuri.
-Conventia nu defineste expres notiunea de contract de vanzare, dar caracteristicile esentiale ale acestora se
desprind din enumerarea obligatiilor partilor contractante si se circumscriu definitiei clasice a vanzarii. Aceste
caracteristici rezulta din art. 30 si 53 din Conventie, unde se arata ca vanzatorul se obliga sa livreze marfurile si sa
transfere proprietatea lor, iar cumparatorul se obliga sa plateasca pretul si sa preia marfurile livrate. Conventia de la
Viena nu defineste notiunea de marfa, totusi din comentariul textului din art.1 al Conventiei facut de secretarul general
al ONU cu prilejul adoptarii Conventiei, rezulta ca obiectul sau de reglementare il constituie bunuri mobile corporale.
-din acest aspect rezulta implicit ca legea uniforma a inlocuit Conventia de la Haga in 1994 care se referea chiar si
in titulatura sa la vanzarile de bunuri (obiectul marfurilor corporale).

-de altfel, gasim in Conventia de la Viena dispozitii prin care sunt aratate bunuri ce exced domeniul sau de aplicare
de unde rezulta ca, cu precadere Conventia se aplica pentru vanzari de bunuri corporale.
-pentru a stabili cu claritate aceasta, trebuie sa enumeram dispozitiile art.2, potrivit cu care Conventia nu se aplica
urmatoarelor tipuri de vanzari:
1) pentru vanzarile de marfuri cumparate pentru folosinta personala familiala sau casnica;
2) vanzarile la licitatii deoarece aceste vanzari sunt supuse sistemelor de drept unde are loc licitatia, putand
prezenta reglementari speciale si imperative.
3) vanzarile de sub sechestru sau efectuate in orice alt mod de catre autoritati judiciare interne.
4) vanzarile de valori mobiliare negociate sau nu la bursa (actiuni, obligatii), vanzari de efecte de comert (bilete de
ordin, cecuri).
5) vanzarile de nave, vapoare:
-nu intra sub incidenta Conventiei aceste bunuri pentru ca in unele tari sunt asimilate bunurilor imobile, fiind
supuse unor formalitati de inregistrare care le confera regim juridic special.
6)vanzarile de electricitate:
-nu intra in continutul Conventiei de la Viena pentru ca in unele sisteme de drept electricitatea nu este considerata
drept marfa. Cu toate acestea, in doctrina multor tari din strainatate s-a subliniat ca achizitiile de gaz si petrol pot sa
intre sub incidenta Conventiei, desi prezinta aceleasi caracteristici ca si electricitatea.
7) Conventia nu reglementeaza ,de asemenea, contractul in care obligatia partii care livreaza marfa consta in mod
preponderent in furnizarea mainii de lucru sau prestarea unor servicii.
Aspecte ale contractului de vanzare, nereglementate de Conventie
-Conventia nu guverneaza totalitatea aspectelor juridice generate de incheierea si efectele contractului de vanzare cu
caracter international. Ea se limiteaza sa reglementeze in mod exclusiv formarea contractului, precum si drepturile si
obligatiile partilor asa cum rezulta din contract. Domeniul de aplicare astfel definit este vast, dar exclude in afara unor
dispozitii contrare exprese aflate in continutul sau, urmatoarele aspecte:
- validitatea contractelor nici a vreuneia din clauzele sale si cu mai putin cea a uzantelor. In aceasta materie, determinant
este sistemul de drpet indicat ca fiind aplicabil de catre norma conflictuala in speta.
-aceasta regula s-a impus deoarece nu toate sistemele de drept prezinta uniformitate atunci cand discutam conditiile de
validitate ale contractului.
ex. capacitatea civila este stabilita diferit in sistemele de drept, astfel ca regula enuntata devine aplicabila. De asemenea,
viciile de consimtamant nu sunt toate aceleasi si nici nu sunt sanctionate uniform de catre state in sistemul lor de drept.
2) Efectele pe care contractul poate sa le aiba asupra proprietatii marfii vandute:
-prin definitie, vanzarea are efect translativ al dreptului de proprietate, insa in unele sisteme de drept, observam ca
vanzarea este translativa de proprietate fara alte cerinte, iar in unele sisteme juridice, transferul proprietatii este
conditionata pe un alt act juridic sau pe o alta formalitate distinctiva care trebuie sa insoteasca vanzarea.
3) Raspunderea vanzarii pentru decese sau leziuni corporale cauzate de marfuri
-acest tip de raspundere, care in principiu imbraca forma delictuala, este reglementat de dreptul national desemnat de
regulile conflictuale. Alaturi de aceste aspecte expres prevazute de Conventie, trebuie sa mentionam ca exced
domeniului sau de aplicare prescriptia extinctiva, pentru ca s-a adoptat in 17 ianuarie 1974, Conventia asupra
prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, Conventie ce a avut loc sub egida ONU. Romania a aderat
la aceasta Conventie fara rezerve.

Curs 7
Caracterul suplitiv al dispozitiei Conventiei de la Viena

- la fel ca in dreptul intern si in dreptul comertului international este consacrata regula autonomiei de vointa si a
libertatii contractuale in domeniul comertului international. Mai mult, partile au posibilitatea ca prin vointa lor sa
determine dreptul aplicabil contractului. In concret, partile pot sa excluda aplicarea Conventiei de la Viena, pot deroga
de la dispozitiile sale, sau ii pot modifica efectele.
- in literatura dedicata Conventiei s-a exprimat opinia ca alegerea de catre partile contractante a dreptului unui stat
contractant, nu echivaleaza cu existenta unei prezumtii in favoarea conventiei. Este necesara o analiza atenta a

contractului pentru a stabili vointa reala a partilor contractante si, daca sunt aplicabile dispozitiile conventiei sau dreptul
statului uneia dintre parti.

Reguli generale privind interpretarea, forma si proba contractului


1. Interpretarea contractului: la fel ca in dreptul intern si in comertul international, contractul prezinta o
importanta particulara. Nu trebuie sa omitem ca orice legislatie ar fi, genereaza probleme privind precizia interesului
propriei prevederi legale. La aceste dificultati se adauga si faptul ca pot sa apara divergente si in
diferite.., diversiuni legislative oficiale. De aceea, se impune chiar inainte de interpretare, sa se recurga la
analiza documentelor preparatorii, analiza de drept comparat a carei . constituie fundamentul institutiei
respective.
- in comparatie cu imperativul enuntat de art.7, alin.1 din Conventia de la Viena, dispozitiile Conventiei nu pot fi
interpretate prin asimilare cu dispozitiile de drept intern. Pentru comertul international, criteriile de interpretare sunt
autonome, determinate pe de o parte de caracterul lor international, iar pe de alta parte de necesitatea garantarii unei
aplicari uniforme.
-la baza interpretarii contractelor se afla vointa partilor contractante. Daca intentia partilor nu poate fi stabilita,
indicatiile si celelalte manifestari de vointa trebuie interpretate conform cu semnificatia cu care au acordat-o o persoana
rezonabila cu aceeasi pregatire ca si cealalta parte contractanta aflata intr-o situatie identica.
-daca in cazul in care criteriile de interpretare conduc la stabilirea unei institutii diferite de cea reala a partii, aceasta se
poate prevala de regimul juridic al viciilor de consimtamant stabilit de sistemul de drept national aplicabil.
-partile sunt legate de uzantele la care ele au consimtit si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele. Este de remarcat ca
se permite posibilitatea aplicarii uzantelor comerciale internationale in temeiul vointei tacite si chiar prezumate a
partilor.

Forma si proba contractului: Conventia de la Viena pune in valoare principiul consensualismului in considerarea
numarului mare de tranzactii internationale incheiate in mijloace de comunicare moderne care nu aplica forma scrisa.
-Conventia de la Viena este valid fara a fi incheiat sau contractat printr-un inscris si nu este supus nici unei
alte conditii de forma (art.11 din Conventie).
-partile au posibilitatea de a deroga in mod expres sau printr-o referire la o uzanta comerciala, caz in care contractul se
poate incheia in scris. Asadar, contractul ramane valabil, indiferent de natura inscrisului care il . si de limba in
care partile au inteles sa il redacteze. De regula, se redacteaza contractul in limba engleza.

2.

Proba contractului

-Conventia extinde principiul consensualismului si cu privire la proba contractului, dand libertate deplina partilor sa
dovedeasca continutul contractului prin orice mijloc de proba, inclusiv prin martori. Chiar daca in sistemul de drept
national al uneia dintre parti, exista stipulata regula inscrisului ca mijloc de validitate a contractului, cand se pune
problema contractului international, libertatea formei de proba are intaietate pe baza dispozitiilor Conventiei.
-celelalte dispozitii de ordin procedural, precum ar fi procedura de audiere a martorilor, raman aplicabile. Chiar daca,
Conventia ingaduie incheierea contractului prin simplu consimtamant pentru parti devine recomandabil sa redacteze un
inscris care sa constate acordul lor de vointa daca doresc sa evite riscul incidentei prevederilor unor legi care consacra
principiul preconstituirii probei.

Formarea contractului de vanzare


-sub aspect terminologic, Conventia utilizeaza notiunea de formare a contractului, care constituie si titlul partii a doua
exclusiv pentru a acoperi preocesul de formare a . .
-formarea contractului de vanzare internationala de marfuri ridica in mod prioritar problema conditiilor sale de
validitate. La fel ca in dreptul intern, pentru formarea contractului de vanzare, doua elemente sunt esentiale: - oferta;
- acceptarea.
-aici, oferta si acceptarea prezinta anumite particularitati in momentul incheierii contractului la care ne vom referi in
continuare.
-oferta de a accepta este definita in art. 14 din Conventie, ca fiind propunerea de incheiere din contractul care trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii de validitate:
1) sa fie adresata unei persoane determinate;
2) sa fie suficient de precisa;
3) sa demonstreze vointa autorului ofertei de a se angaja in caz de acceptare.

Cateva precizari sunt necesare cu privire la cerintele enuntate:


1) sa fie adresata unei persoane determinate:
-in situatia in care oferta este adresata unui cerc de persoane fizice, juridice sau membri ai unor asociatii sau fundatii,
este important a se stabili daca suntem in prezenta unor destinatari deteminati sau nedeterminati. Propunerea nu
constituie decat o invitatie la oferta de cazul in care persoana care a facut propunerea a indicat destinatarul.
-au caracter de invitatie la oferta: publicitatea prin presa, afise lasate la dispozitia vizitatorilor.

2) oferta sa fie suficient de precisa: pentru aceasta sunt necesare urmatoarele:


-

oferta sa defineasca marfa sau marfurile scoase la vanzare;

oferta sa fixeze pretul marfii;

oferta sa arate locul unde se gasesc marfurile.

3) sa se demonstreze vointa autorului ofertei de a se angaja in caz de acceptare:


- aceasta cerinta se verifica prin starea de angajament juridic luata de cel care lanseaza oferta. De regula, in
comertul international, cel care lanseaza oferta nu o face din gluma sau curtoazie, altfel pierde o parte din vadul
comercial si clientela.

Efectele ofertei:
-oferta isi produce efectele cand ajunge la destinatar. Conventia consacra teoria receptiei in ceea ce priveste
momentul producerii efectelor ofertei.
-principiul enuntat este acela ca o declaratie parvine la destinatar atunci cand intra in sfera sa de influenta si cand
acesta are posibilitatea de a lua la cunostinta continutul sau.
-in cazurile unor persoane juridice, predarea personala la destinatar a ofertei consta intr-o notificare catre un
reprezentant autorizat.

Retragerea ofertei
-autorul este liber sa revina asupra ofertei sale pana la momentul in care oferta produce efecte juridice prin
ajungerea sa la destinatar.
-chiar daca oferta este irevocabila, poate fi retractata, daca retragerea ajunge la destinatar inainte sau in acelasi timp
cu oferta.

Retractarea: intervine atunci cand renuntarea ofertantului ajunge la destinatar, cel mai tarziu in acelasi timp cu
oferta.

Revocarea: devine operanta dupa momentul ajungerii ofertei la destinatar pana la incheierea contractului.
Conventia prevede cateva situatii in care oferta nu poate fi revocata:
a)

oferta prevede, prin fixarea unui termen determinat pentru acceptare sau un alt fel ,ca este irevocabila.

b) daca este rezonabil pentru destinatar sa considere oferta ca fiind irevocabila si daca a actionat in consecinta.

Incetarea efectelor ofertei


Efectele ofertei chiar irevocabile, inceteaza cand neacceptarea sa ajunge la ofertant. Si aici, Conventia adopta teoria
receptiei in ceea ce priveste momentul producerii efectelor prin refuzul destinatarului de a accepta. Refuzul poate avea
loc expres sau implicit. Din momentul in care destinatarul a luat act de refuz, partile sunt libere.
CURS
26.11.2013
ACCEPTAREA OFERTEI
-acceptarea ofertei formeaza obiectul unei reglementari minutioase care rezulta din prevederle art. 18-23 din Conventie;
-gasim aici definitia acceptarii ca fiind o achiesare la oferta, ce trebuie sa satisfaca anumite exigente in ceea ce priveste
forma si continutul sau;
Formele acceptarii:
-este considerata acceptare o declaratie sau o alta manifestare de vointa a destinatarului care exprima acordul sau la
oferta;
-ofertantul este in drept sa solicite ca acceptarea sa respecte o forma particulara (scrisoare recomandata, retrimiterea
unui formular precis etc);

-in ceea ce priveste acceptarea printr-o alta manifestare de vointa a destinatarului, aceasta rezulta, in general dintr-un act
material referitor la executarea insasi a vanzarii propuse;
-conform prevederilor art. 18 alin.1, tacerea sau inactiunea, prin ele insele, nu sunt considerate acceptare;

Continutul acceptarii:
-pentru aceasta trebuie ca acceptarea sa fie:
-pura si simpla, respectiva concordanta cu continutul ofertei, fara restrictionari sau completari;
-daca raspunsul tinde la completari sau limitari, in realitate este o respingere a ofertei si constituie, de fapt, o
contra oferta;
Efectele acceptarii:
Incheierea contractului de vanzare:
-principalul efect este incheierea contractului de vanzare , potrivit art. 23, momentul incheierii contractului este acela in
care acceptarea unei oferte produce efecte in conformitate cu dispozitiile art. 18 alin.2 si 3;
Momentul producerii efectelor acceptarii:
-aici distingem in functie de acceptarea expresa si acceptarea tacita;
-la acceptara expresa atunci cand contractul se incheie intre prezenti, Conventia prevede ca oferta verbala trebuie sa
fie acceptata imediat, in afara de cazul cand, din unele imprejurari, rezulta ca se poate accepta si mai tarziu;
-in caz de acceptare de absenta ea produce efecte atunci cand indicatia de acceptare parvine ofertantului;
Acceptarea tacita:
-consta in indeplinirea de catre destinatarul ofertei a unui act prin care demonstreaza ca a acceptat oferta fara a
comunica acest act ofertantului;
-actul se poate referi, de exemplu, la expedierea marfurilor, plata pretului etc;
-oricum, actul trebuie sa fie exteriorizat si sa releve o anumita importanta in contextul contractului;
Acceptarea tardiva:
-Conventia nu defineste acceptarea tardiva, dar din corelarea dispozitiilor sale se poate concluziona ca este aceea care
parvine destinatarului ofertei, dupa exprirarea termenului stipulat de ofertant sau a termenului rezonabil, asa cum este
prevazut de art.18 alin.2;
-in fapt, oferta inceteaza sa produca efecte juridice prin expirarea termenului fixat de ofertant;
-cauzele acceptarii tardive nu prezinta importanta decat daca ele sunt imputabile ofertantului care a indicat, de exemplu,
o adresa eronata;
-acceptarea trimisa la timp, dar parvenita tardiv destinatarului, datorita unei neregularitati de transmisie, neimputabila
expeditorului, este considerata ca a fost facuta in termen si isi produce toate efectele;
Retractarea acceptarii
-este reglementata de art.22, care este analog cu art.15 alin.2 din Conventie si vizeaza oferta stabilind ca acceptarea nu
poate fi retractata daca si-a produs efecte;
-principalul efect al acceptarii este incheierea contractului;
-retractarea acceptarii este permisa daca ea parvine ofertantului inainte sau in acelasi timp cu declaratia
consimtamantului, conform principiului receptiunii;
Obligatiile vanzatorului in contractul de vanzare internationala de marfuri
Definirea obligatiilor
-sunt enumerate intr-o maniera de generalitate in art.30 al Conventiei de la Viena;
-textul precizeaza ca vanzatorul se obliga sa predea marfurile, sa transfere proprietatea acestora si, daca este cazul, sa
remita documente referitoare la marfa;
-aceste obligatii sunt considerate esentiale in caz de vanzare;
-ele cad in sarcina vanzatorului;
-in afara de obligatiile esentiale, desprindem si alte obligatii pe care vanzatorul le are, desi nu sunt expres enumerate;
-dintre acestea retinem:
Obligatia de conformitate a marfii care presupune si pe aceea de garantie pentru vicii;
Obligatia de garantie pentru evictiune;
Obligatia de conservare a marfurilor pana la predarea lor efectiva;
1.obligatia de predare a marfurilor:
-sub acest aspect, Conventia se ocupa de:
Locul predarii,
-retinem ca acesta este cel stabilit prin contract, iar daca vanzarea implica un transport al marfurilor la locul
predarii, vanzatorul este obligat sa suporte transportul;
-daca partile nu au fixat in contract o data precisa pentru predarea marfurilor, vanzatorul trebuie sa informeze
pe cumparator despre data cand ii pune la dispozitie marfa;
Obligatii adiacente ce cad in sarcina vanzatorului
Momentul predarii
Obligatii speciale ale vanzatorului adiacente predarii

-potrivit conventiei, vanzatorul are si o serie de obligatii adiacente, pe care trebuie sa le indeplineasca fata de
cumparator;
-mai intai, vanzatorul trebuie sa identifice bunurile intr-o maniera corecta si usor de recunoscut pentru terti, de exemplu
bunurile de gen sunt in mod frecvent transportate in vrac si vanzatorul are obligatia de a le individualiza printr-o
desemnare precisa;
-maniera in care au fost identificate bunurile obliga vanzatorul sa o remita cumparatorului pentru ca acesta sa
stabileasca daca marfa este sau nu conforma cu contractul;
-de regula, identificarea insoteste avizul de expeditie;
Momentul predarii marfii:
-potrivit dispozitiilor art.33 se distinge intre momentul predarii marfii la o data fixa, indicata prin contract sau
determinata, facandu-se referire la contract si momentul predarii in cadrul unei perioade determinate;
-in contractele de vanzare cu termen fix, momentul predarii se considera conform cu contractul, daca se realizeaza la
locul si ziua fixata;
-data poate fi indicata calendaristic sau prin referinta la o zi sau un eveniment precis;
-cumparatorul are obligatia de a determina data livrarii marfii in cadrul unei perioade de timp si nu are dreptul sa aleaga
o alta data pentru ca ar fi contrar obligatiei de preluare a marfii, prevazuta de art.60 din Conventie;
-daca cumparatorul se afla deja in posesia marfii, se considera ca a acceptat o livrare anticipata;
Obligatia de remitere a documentelor referitoare la marfa:
-aceasta obligatie revine vanzatorului si trebuie executata in momentul si in forma si la locul prevazute in contract;
-documentele pe care vanzatorul trebuie sa le remita sunt foarte diverse in raport de circumstanta: titluri reprezentative
ale marfii, conosamente maritime, documente care permit preluarea posesiei bunurilor, facturi sau diferite documente
tehnice cu privire la montaj, intretinere si utilizarea marfii;
Obligatia de conformitate a marfurilor:
Garantia de conformitate in sistemul Conventiei de la Viena:
-Conventia nu stabileste in mod concret ce se intelege prin garantia marfii, insa prin art. 35, se arata in ce conditii
livrarea este corest efectuata si defineste atent obligatiile vanzatorului cu privire la conformitatea marfurilor;
-predarea unui bun diferit de cel care a fost prevazut in contract, sau de un gen strain convenit celui care a fost convenit,
nu reprezinta o livrare in executarea vanzarii;
-aici se poate vorbi de o livrare de marfa necomandata;
-daca vanzatorul livreaza marfa conform contractului, insa, intr-o cantitate superioara celei comandate, cumparatorul are
dreptul sa refuze cantitatea suplimentara;
Obligatiile cumparatorului legate de conformitatea marfurilor:
-prin aceste obligatii, Conventia nu face decat sa asigure echilibrul obligational intre parti si sa mentina principiul
colaborarii intre acestea, motiv pentru care si cumparatorului ii revin o serie de obligatii:
-mai intai, cumparatorul trebuie sa examineze marfa primita intr-un termen cat se poate de scurt;
-examinarea trebuie sa fie atenta si bine documentata, insa nu este necesar ca cumparatorul sa efectueze un examen
aprofundat al marfurilor care sa ii permita sa descopere toate defectiunile posibile;
-apoi, cumparatorul are obligatia sa denunte catre vanzator, lipsa de conformitate a marfii ce i-a fost livrata;
-aceasta trebuie sa intervina intr-o perioada scurta de timp, altfel cumparatorul este decazut din dreptul de a invoca lipsa
de conformitate;
Dispozitii speciale privind raspunderea vanzatorului pentru lipsa de conformitate a marfurilor:
-sunt prevazute in art.36 din Conventie;
-prima ipoteza pe care o constituie textul se refera la raspunderea vanzatorului pentru orice lipsa de neconformitate care
exista la transmiterea bunurilor, chiar daca viciul nu apare decat ulterior;
-Conventia nu reglementeaza si raspunderea vanzatorului oentru durabilitaea bunurilor;
-cumparatorul este presupus ca accepta ca marfa sa dureze o perioada normala;
-vanzatorul este, de asemenea raspunzator si pentru lipsa de conformitate care apare dupa momentul transferului
riscurilor catre cumparator;
-pentru ca vanzatorul sa devina raspunzator, cumparatorul trebuie sa denunte defectele intr-un termen rezonabil;
-daca nu o face, intr-un termen rezonabil din momentul in care le-a constatat, este decazut din drepturile pe care
Conventia i le ofera cu privire la conformitatea marfurilor respective.
CURS 9
03.12.2013
GARANTIA CONTRA EVICTIUNII
Continutul obligatiei de garantie contra evictiunii
-obligatia de garantie contra evictiunii este reglementata de art.41 al Conventiei de la Viena;
-aici se prevede ca vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, in momentul
incheierii contractului;
-aceasta dispozitie vizeaza in special drepturile reale, respectiv drepturile de proprietate pe care un tert il poate invoca
asupra lucrului vandut;

-in egala masura insa, textul vizeaza si pretentiile generate de un drept personal, cum ar fi: dreptul de folosinta pe care
un tert il pretinde in baza unui contract de locatiune sau imprumut;
-mentionam ca obligatia de garantie este incidenta, independent de faptul ca dreptul invocat de terti este fondat sau nu,
precum si independent de imprejurarea ca nu a fost formulata o actiune in justitie;
-in toate cazurile, vanzatorul este obligat sa garanteze cumparatorului posesia netulburata asupra marfii care formeaza
obiectul contractului;
-invocand dreptul de garantie, cumparatorul se poate prevala de mijloacele juridice prevazute de art.45 sau art. 71 ale
Conventie de la Viena, daca vanzatorul nu clarifica situatia juridica a bunurilor si pretentia tertului;
-asadar, cumparatorul este indreptatit sa nu preia marfa daca vanzatorul nu isi indeplineste obligatiile sale;
-prin exceptie, atunci cand cumparatorul a preluat marfa cunoscand defectele acesteia sau pretentiile tertului, situatia
este considerata ca o prezumtie a acceptarii viciului juridic si Conventia, aici, consacra solutia validitatii vanzarii.
Obligatia cumparatorului legata de evictiune
-cumparatorul pierde dreptul de a invoca garantia de evictiune provocata de terti, daca nu anunta vanzatorul despre
pretentia tertului precizand natura dreptului invocat de acesta sau a pretentiei, intr-un termen rezonabil calculat din
momentul cand a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca evictiunea respectiva;
-acest termen este de decadere;
Obligatiile cumparatorului in Contractul De Vanzare Internationala de Marfuri
Definirea Obligatiilor
-obligatiile cumparatorului sunt mentionate in art.53 al Conventiei de la Viena, care constituie corespondentul
definitoriu al art. 30 pentru obligatiile vanzatorului;
-enunturile din aceste texte delimiteaza sfera de aplicare a legii uniforme, determinand insusi scopul reglementarii
acesteia;
-potrivit art.53 din Conventie, cumparatorul se obliga in conditiile prevzute in contract si de Conventie sa plateasca
pretul si sa preia marfurile predate;
-aceasta ultima obligatie este prevazuta de art.60 din Conventie;
-plata pretului si preluarea marfii sunt obligatii principale in sarcina cumparatorului;
-exista si obligatii accesorii ce incumba cumparatorului, cum ar fi, de exemplu obligatia de a specifica forma, masura
sau alte caracteristici ale marfurilor asa cum prevede art.65 din Conventie;
Obligatia de plata a pretului
Intinderea de plata a obligatiei de plata a pretului
-obligatia de plata a pretului depaseste un simplu transfer de moneda de la cumparator la vanzator;
-Conventia ofera o definitie moderna a acestei obligatii, precizand ca ea cuprinde, pe langa plata pretului si obligatia de
a lua masurile si de a indeplini formalitatile destinate sa permita plata pretului asa cum sunt prevazute in contract sau de
legi ori alte reglementari;
-Conventia de la Viena nu cuprinde nici o reglementare expresa privitoare la modalitatea de plata;
-daca nici in contract nu s-a prevazut nimic, se subintelege ca plata urmeaza sa fie efectuata in numerar sau conform
oricarei modalitati prevazute de uzante sau obisnuintele stabilite de parti;
-Conventia nu contine nici reguli cu privire la moneda in care trebuie facuta plata;
-in absenta unor stipulatii contrare, specificand devizele de plata, revine dreptului national, determinat de regulile
conflictuale ale forului sa stabileasca moneda de plata;
Modalitatea de determinare a pretului
-Conventia de la Viena instituie prin dispozitiile art. 55, cu privire la determinarea pretului, o regula si o situatie speciala
supuse unei conditii:
Regula prevede ca pretul marfurilor vandute trebuie sa fie determinat in contract in mod expres sau implicit ori
printr-o dispozitie contractuala care sa permita determinarea lui;
Situatia speciala consta in imprejurarea prin care atunci cand vanzarea este valabil incheiata fara ca pretul sa fi
fost determinat sau determinabil, Conventia instituie o prezumtie privind modalitatea de determinare a pretului
care are valoarea unei determinari legale;
Locul platii pretului
-sub acest aspect, Conventia de la Viena ofera prioritate vointei partilor contractante, care au posibilitatea de a stipula in
contract un loc precis determinat pentru efectuarea platii;
-in conformitate cu art. 57 din Conventie, sunt reglementate la modul general, posibilitatile de a stabili locul platii
atunci cand, prin contract, nu exista o dispozitie expresa in acest sens;
-cumparatorul este dator sa efectueze plata, in primul rand, la sediul vanzatorului;
-rezulta ca plata este portabila si nu cherabila;

-daca vanzatorul are mai multe sedii, cumparatorul trebuie sa faca plata la sediul care prezinta cele mai stranse legaturi
cu contractul;
-cand plata pretului nu a fost expres convenita in contractul de vanzare, care implica transportul de marfuri, locul
executarii obligatiei catre cumparator este sediul vanzatorului;
-daca vanzatorul isi modifica sediul, dupa incheierea contractului, cumparatorul executa obligatia de plata a pretului la
noul sediu, insa aici vanzatorul trebuie sa incunostinteze cumparatorul despre aceasta schimbare;
Momentul platii pretului
-in majoritatea sistemelor de drept este consacrat principiul executarii simultane a platii pretului si punerii la dispozitia
cumparatorului fie a marfurilor, fie a documentelor reprezentative cu privire la marfa;
-in acest domeniu, Conventia de la Viena, prin dispozitiile art. 58 contine reguli supletive, de la care partile pot deroga;
-cumparatorul nu este tinut sa execute obligatia sa atata timp cat nu i-au fost puse la dispozitie marfurile sau
documentele reprezentative ale acesteia;
-corelativ, vanzatorul nu este tinut sa accepte o plata partiala a marfii, daca prin contract nu a fost stabilita aceasta
modalitate;
Punerea de drept in intarziere a cumparatorului privind plata pretului
-in conformitate cu art. 59 din Conventia de la Viena, cumparatorul trebuie sa plateasca pretul la data stabilita prin
contract sau care rezulta din contract ori din Conventie fara a fi necesara nici o cerere sau alta formalitate din partea
vanzatorului;
-daca cumparatorul nu achita pretul la scadenta, vanzatorul dispune, fara somatie, de mijloacele juridice prevazute de
art. 61 alin.1 din Conventie, considerandu-se ca au fost violate dispozitiile din contract;
-in plus, el are dreptul sa pretinda si daune interese de la cumparator pentru paguba pricinuita ca urmare a nerespectarii
contractului;
Interdictia acordarii unui termen de gratie. Posibilitatea acordarii unui termen suplimentar
-spre deosebire de dreptul intern de la noi, in comertul international, judecatorul sau arbitrul nu poate acorda
vanzatorului niciun termen de gratie atunci cand cumparatorul arata ca vanzatorul nu si-a indeplinit obligatia
contractuala;
-ratiunea interdictiei cu privire la termenul de gratie se explica prin faptul ca ar prelungi procedura de judecata si ar
determina o majorare a costurilor acesteia;
-Conventia de la Viena, in schimb, da posibilitatea cumparatorului sa acorde vanzatorului un termen suplimentar pe o
durata rezonabila pentru executarea obligatiilor sale;
-oricum, nici in acest caz, cumparatorul nu pierde dreptul la daune interese ca urmare a intarzierii vanzatorului in
executarea contractului;
Analiza mijloacelor de care dispune cumparatorul in caz de contraventie la contract de catre vanzator
Posibilitatea cumparatorului de a cere executarea contractului
-aceasta posibilitate este prevazuta expres in Conventia de la Viena prin art. 46;
-daca cumparatorul a cerut vanzatorului sa isi execute obligatiile, insa acesta nu se conformeaza, cumparatorul poate
solicita rezolutiunea vanzarii potrivit art. 49 din Conventie;
-legea uniforma acorda, insa executarii contractului, un loc primordial, aspect care rezulta din dispozitiile art. 48 alin.12 din Conventie;
-daca partile au stabilit executarea obligatiilor simultan, plata pretului este datorata concomitent cu punerea la dispozitie
a marfurilor;
Obligatia de preluare a marfii predate
-aceasta obligatie revine cumparatorului si este constituita din doua elemente succesive in timp, enuntate de art.60 lit.a
si b din Conventie:
Cumparatorul este dator sa indeplineasca orice act care este de asteptat in mod rezonabil din partea lui pentru a
permite vanzatorului sa efectueze predarea marfii, dupa care urmeaza predarea lor efectiva;
-este de principiu ca obligatia cumparatorului de a prelua marfurile in locul si momentul corespunzatoare fiecarui tip de
vanzare internationala vizeaza preluarea propriu-zisa in sens fizic a marfurilor, predate in locul unde acestea se gasesc;
-daca preluarea marfurilor implica plata unor taxe sau cheltuieli, cumparatorul este obligat sa le achite;
-Conventia nu reglementeaza termenul in care marfurile trebuie sa fie predate;
-acest aspect este dependent de diferitele tipuri de tranzactii avute in vedere de catre contractanti.

10.12.2013
RASPUNDEREA CONTRACTUALA
-raspunderea contractuala a vanzatorului este reglementata prin Conventia de la Viena sub titlul mijloacelor prin care
dispune cumparatorul in caz de contraventie;
-aceasta raspundere este reglementata prin art. 46-52, respectiv 74-77 din Conventie;
-cumparatorul nu pierde dreptul de a solicita daune interese daca isi exercita dreptul de a recurge la un alt mijloc
prevazut de lege;
-sistemul adoptat de vanzator, in realitate, trebuie sa se prevaleze cu un mijloc incompatibil privind executarea
obligatiilor contractuale in natura;
-in situatia in care vanzatorul notifica cumparatorului intentia sa de a-si executa obligatiile intr-un termen determinat
inseamna ca a cerut cumparatorului sa ii comunice optiunea sa intr-un termen rezonabil;
-daca acest termen este depasit nu mai produce efecte decat daca a fost primita si acceptata de cumparator;
Mijloace de executare de care dispune cumparatorul in cazul incalcarii de catre vanzator a obligatiilor de conformitate a
marfii
-Conventia reglementeaza trei mijloace specifice de executare pe care cumparatorul le poate solicita vanzatorului, in
cazul incalcarii de catre acesta a obligatiei de conformitate a marfii cu contractul;
-acestea sunt:
cumparatorul poate cere vanzatorului predarea unor marfuri de inlocuire daca aceasta predare este ceruta in
momentul denuntarii lipsei de conformitate, potrivit art.39 din Conventie;
cumparatorul poate cere vanzatorului sa repare lipsa de conformitate, in afara de cazul in care masura aceasta
ar fi nerezonabila in raport cu imprejurarile si datele marfii;
cumparatorul poate reduce pretul indiferent daca acesta a fost sau nu platit proportional cu diferenta pentru
valoarea in care marfurile efectiv predate o aveau, in momentul predarii si valoarea pe care marfurile conforme
ar fi avut-o daca erau predate;
Raspunderea contractuala a cumparatorului
Enumerarea mijloacelor. Interdictia acordarii unui termen de gratie.Posibilitatea acordarii unui termen suplimentar de
catre vanzator
-raspunderea cumparatorului in contractul de vanzare este reglementata de conventie sub titlul: Mijloace de care
dispune vanzatorul in caz de contraventie la contract din parte cumparatorului;
-aceasta raspundere o gasim reglementata in art.61 si urmatoarele din Conventie;
-potrivit art. 61, daca cumparatorul nu a executat oricare din obligatiile care ii revin din contractul de vanzare,
vanzatorul este indreptatit sa:
exercite drepturile prevazute de art.62-65;
sa ceara daune interese prevazute de art.74-77;
Analiza mijloacelor de care dispune vanzatorul in caz de contraventie la contract din partea cumparatorului
-in conformitate cu textele din conventie, vanzatorul poate cere cumparatorului, plata pretului marfii , preluarea marfii
predate sau executarea altor obligatii contractuale in afara de cazul in care nu s-a prevazut in contract un mijloc
incompatibil cu aceste cereri;
-aceste dispozitii se afla in art.62 din Conventie si fundamenteaza dreptul vanzatorului de a solicita cumparatorului
executarea obligatiilor asumate;
-prevederile art.62 nu impun nici o conditie particulara de forma;
-vanzatorul pierde dreptul de asolicita executarea contractului daca s-a prevalat de un alt mijloc incompatibil cum ar fi,
de pilda, rezolutiunea contractului sau fixarea unui termen suplimentar, deoarece in acest ultim caz, el este obligat sa
astepte scurgerea perioadei prevazute;
Mijloace speciale de care dispune vanzatorul
-daca in contract se prevede obligatia cumparatorului de a specifica forma, masura sau alte caracteristici ale marfurilor
si nu se face aceasta specificare la data convenita sau intr-un alt termen rezonabil calculat de la primirea unei cereri in

acest sens din partea vanzatorului, acesta din urma poate sa efectueze singur specificarea potrivit cu nevoile
cumparatorului care i-ar putea fi cunoscute;
-absenta specificatiilor ar putea sa constituie o contraventie la contract si vanzatorul va dispune de mijloacele enuntate
de art. 61 din Conventie;

Rezolutiunea contractului (subiect de examen!!!)


Regimul juridic al rezolutiunii
-din ansamblul prevederilor Conventiei se desprinde principiul restrangerii sferei de aplicare a institutiei rezolutiunii in
contractul de vanzare internationala de marfuri, punandu-se accent pe finalitatea salvarii lui;
-Conventia reglementeaza in limite riguroase cazurile in care se poate declara rezolutiunea si ii cantoneaza efectele
pentru a exista posibilitatea juridica a mentinerii contractului;
-cu privire la rezolutiune, Conventia contine dispozitii comune cu aplicabilitate generala pentru ambele parti
contractante, cat si dispozitii speciale cu aplicabilitate particulara in cazul incalcarii obligatiilor de catre vanzator
(art.49) si respectiv in cazul incalcarii obligatiilor de catre cumparator (art.64);
-regimul juridic al rezolutiunii releva urmatoarele caracteristici:
rezolutiunea are caracter extrajudiciar se declara printr-un act unilateral de catre partea interesata sau poate
rezulta din acordul exprimat al partilor;
-Conventia a abandonat in acest fel principiul rezolutiunii contractului de plin drept care a fost adoptat de
Conventia de la Haga;
-dreptul partilor de a declara in mod unilateral rezolutiunea pentru neexecutarea obligatiilor de catre cealalta
parte izvoraste din prevederile legii uniforme si, in special, din dispozitiile art.26, 49, 64, 72 si 73;
-subliniem astfel, regula consacrata si particularitatea rezolutiunii in vanzarea internationala fata de regula din
dreptul intern;
-contractul poate fi rezoluit si prin acordul amiabil al partilor, caz in care rezolutiunea este conventionala,
potrivit art.29 alin.1 din Conventie;
rezolutiunea produce efecte juridice numai daca este facuta printr-o notificare facuta de cealalta parte aceasta
regula o gasim in art. 26 din Conventie;
-prevederile art. 26 nu spun nimic cu privire la forma si modelul comunicarii catre cealalta parte, situatie in
care devin aplicabile prevederile art.27 in sensul ca notificarea trebuie adresata prin mijloace adecvate
imprejurarilor;
-de asemenea, nu gasim in Conventie reglementare cu privire la momentul din care declaratia de rezoluire
produce efecte juridice si care poate prezenta importanta in cazul evaluarii eventualelor daune interese sau la
calculul eventualelor dobanzi;
-ca regula, rezolutiunea produce efecte din momentul in care aceasta ajunge la destinatar;
judecatorul sau arbitrul nu poate acorda niciuneia dintre parti un termen de gratie, atunci cand acesta se
prevaleaza de oricare din mijloacele reglementate de Conventie in caz de incalcare a contractului de catre
cealalta parte;
-in consecinta, aceasta regula isi gaseste aplicabilitatea si in cazul in care se declara sau se convine
rezolutiunea contractului de catre parti;
punerea in intarziere a debitorului opereaza de plin drept numai in cazul neexecutarii de catre cumparator a
obligatiei de plata a pretului la scadenta, in toate celelalte cazuri devine aplicabila solutia judiciara indicata de
legea contractului (lex contractus), asa cum au stabilit-o partile prin conventie;
-luand in considerare particularitatile rezolutiunii, putem concluziona ca in ipoteza in care partile au prevazut
in contract un pact comisoriu, acesta va produce efecte fara acordarea unui termen de gratie, eventual fara
punerea in intarziere dar sub conditia notificarii;
-pactul comisoriu poate imbraca si o forma severa daca partile deroga printr-o clauza expresa de la aplicarea
prevederilor art.26 din Conventie;
Efectele rezolutiunii:
-Conventia enunta doua efecte ale rezolutiunii:
un efect general, aplicabil in toate situatiile, prin care rezolutiunea libereaza cele doua parti de obligatiile lor cu
urmatoarele exceptii:
-partea ramane obligata pentru eventualele daune interese;
-sanctiunea nu are efect asupra stipulatiilor contractului referitoare la rezolvarea litigiilor si a clauzelor
atributive de jurisdictie sau arbitraj;
-rezolutiunea nu are efect asupra drepturilor si obligatiilor partilor deja scadente;
un efect special, care intervine in situatia in care contractul a fost executat;
-partea care a executat total sau partial contractul poate cere celeilalte parti restituirea prestatiilor furnizate sau
a pretului platit in executarea contractului;

-daca ambele parti sunt tinute sa efectueze restituiri, ele trebuie sa se faca in mod simultan.